Baltagul" de Mihail Sadoveanu.

Comentariul si relatia
dintre personajele romanului traditional

Tema si viziunea despre lume intr-un roman realist, traditional/interbelic

Un Balzac al literaturii romane, Mihail Sadoveanu este creatorul unei opere monumentale, care
numara zeci de volume. Directiile tematice ale operei sale sunt diverse: iubirea, razboiul,
moartea, elogiul societatii patriarhal-arhaice, descrierea inechitatilor sociale, destinul, mitul, dupa
cum diverse sunt si speciile narative abordate, de la povestire la nuvela, la roman social si istoric.
Scriitorul adera la estetica traditionalista pentru ca marturiseste o viziune conservatoare asupra
lumii, care isi pastreaza traditiile, ca elemente specifice de identitate si de spiritualitate.

Romanul Baltagul, publicat in 1930, in perioada afirmarii miscarii moderniste (1930 este anul in
care se publica si romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
cu intru totul alta formula), este tributar traditionalismului, printr-o serie de aspecte specifice, de la
naratiunea obiectiva, prezentata de un narator omniscient, pana la descrierea comunitatii
ciobanilor care nu se abat de la modul de viata milenar si care traiesc conform unei structuri
arhaice, pe care o considera cea mai potrivita. Romanul se deschide cu legenda spusa de
Nechifor Lipan pe la nunti, care explica soarta particulara a muntenilor, a caror existenta este
grea, dar care este infrumusetata de iubire.

Sursa folclorica de la care porneste romanul, declarata prin insertia motto-ului, este balada
Miorita. Exista si alte surse, livresti sau mitologice. Textul poate fi citit ca interpretare a unui mit
sau ca o monografie a satului de munte si include elemente realiste si mitice. Baltagul poate fi
interpretat ca roman mitic, social, monografic, politist, initiatic, de dragoste. Titlul romanului face
aluzie la securea cu doua taisuri, arma ce va restabili dreptatea. Actiunea romanului urmareste
un singur fir epic: calatoria pe care o intreprinde Vitoria Lipan pentru a-l gasi pe sotul ei,
Nechifor. 

Apartenenta la realism a romanului se observa in precizarea coordonatelor temporale si spatiale:

de toamna pana primavara, cu momente precum Sf. Andrei, Postul Mare; personajele strabat
Magura Tarcaului, Calugareni, Farcasa, Borca, Cruci, Vatra Dornei, Brosteni, Sabasa, Suha in
realizarea unei structuri narative echilibrate, de 16 capitole.

Incipitul romanului o infatiseaza pe eroina, Vitoria Lipan, care este ingrijorata din pricina intarzierii
sotului ei. Cum semnele prevestitoare se acumuleaza, Vitoria se hotaraste sa porneasca la drum,
impreuna cu fiul sau, Gheorghita. Punctul culminant al actiunii prezinta scena demascarii
ucigasilor, la parastasul lui Nechifor, iar deznodamantul il infatiseaza pe Calistrat Bogza
marturisind ca, impreuna cu Ilie Cutui, l-au ucis pe Nechifor "ca sa-i luam oile".

Criticul Al. Paleologu propune o apropiere a romanului sadovenian de mitul egiptean al lui Isis si
Osiris, povestea Vitoriei in cautarea lui Nechifor fiind aceea a lui Isis in cautarea trupului lui Osiris.
Romanul este si un Bildungsroman, pentru ca prezinta initierea lui Gheorghita, drumul labirintic
pe care-l parcurge in vederea maturizarii sale si a asumarii rolului de cap al familiei. Nicolae
Manolescu, in studiul Arca lui Noe (cap. O femeie in tara barbatilor), propune interpretarea de
roman social, pentru ca prezinta date verosimile despre traiul zilnic al muntenilor, in care
randuiala veche, arhaica este o lege sfanta, si neascultarea ei este un fapt grav, dupa cum ii
spune, in mod aspru, Vitoria fiicei sale, Minodora.

Locuitorii de la munte sunt portretizati cu intreaga simpatie a naratorului: „Locuitorii acestia de

sub brad sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti
ca si-n ierni cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitele lor de cuptor, placandu-le dragostea si
betia, si datinile lor de la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si
venind la barlogul lor ca fiara de codru.”

Baltagul poate fi considerat un roman politist, pentru ca include cateva dintre elementele acestui
gen, de la crima, ancheta, prezenta faptasilor si a complicilor, a mobilului crimei pana la
rezolvarea cazului si la pedepsirea vinovatilor. in rezolvarea misterului crimei, Vitoria dovedeste
talent detectivistic: „in cautarea barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv”
(G. Calinescu).

Vitoria urmareste implinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigasilor. Ea ii identifica pe ucigasii
lui Nechifor si ii determina sa marturiseasca fapta. O scena deosebit de dramatica din roman se
desfasoara atunci cand Bogza ii cere inapoi baltagul, iar Vitoria il intreaba pe fiul ei daca nu
observa ceva pe taisul armei. Cum Calistrat isi pierde cumpatul si se repede la Gheorghita sa-i
smulga baltagul, cainele sare pe criminal si-l musca. Gheorghita actioneaza si el, razbunand
moartea tatalui: "Feciorul mortului simti crescand in el o putere mai mare si mai dreapta decat a
ucigasului… Apoi il lovi scurt cu muchea baltagului, in frunte.”

Aflat in agonie, Calistrat Bogza marturiseste: "Eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am
pravalit in rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui.”

Baltagul poate fi interpretat si ca un roman al iubirii tarzii, de la varsta maturitatii. In pofida

neintele gerilor temporare, Vitoria isi iubeste sotul si stie ca este iubita, iar gandul ca Nechifor i-ar
fi necredincios i se pare imposibil: "Mai bine astfel, intr-o privinta; sa-l stie mort, decat parasit de
casa lui, in bratele alteia si in asternut strain.” 

Vitoria isi marturiseste iubirea prin vorbe si prin fapte. Tema si viziunea despre lume prezinta o
societate rurala, cu obiceiurile si mentalitatea specifice acestui spatiu. Este o monografie a lumii
pastorale, care conserva o filosofie si un mod de viata ancestrale.

Baltagul prezinta, in chip stralucit, vechile norme de civilizatie si diferenta dintre modern si arhaic,
cu pastrarea acestuia din urma. Atmosfera mitica si mistica a romanului evoca o alta capodopera
sadoveniana, "Creanga de aur”.

Particularitati de constructie a unui personaj dintr-un roman realist scris de Mihail

Sadoveanu
 

Vitoria Lipan
 
Pentru criticul Tudor Vianu, "Chipurile lui Sadoveanu exprima forma suprema a expansiunii vietii
si reprezinta, in cadrul de legenda cu care ii inconjoara scriitorul, tipuri de creatori, fiinte care isi
croiesc soarta lor.”

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul si este exponenta comunitatii rurale
de la munte, care se conduce dupa legile patriarhale. Prenumele protagonistei este un indiciu
asupra caracterului ei puternic si anticipa finalul victorios al intreprinderii ei.

Eroina este prezentata la inceputul romanului, aflata in asteptarea sotului ei, Nechifor Lipan, care
intarzie sa apara de la o tranzactie facuta la Dorna. Stiindu-i drumurile, Vitoria banuieste ca
sotului ei i s-a intamplat ceva rau. Asteptand vesti de la sotul ei, femeia se gandeste la traiul ei
alaturi de Nechifor, stiind ca dragostea pentru el s-a pastrat nealterata pe parcursul anilor.

Caracterizarea directa a Vitoriei este sumara. Portretul fizic al Vitoriei ii subliniaza farmecul. In
ciuda varstei, ea isi mentine frumusetea: „cu ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina
castanie a parului”.

In perspectiva altor personaje, Vitoria este vazuta ca o femeie inca ispititoare (negustorul David),
in timp ce fiul ei, Gheorghita, considera ca mama lui are puteri de "farmacatoare".

Caracterizarea indirecta este mai generoasa in informatii si datele caracteriale ale personajului se
completeaza din actiunile, gandurile si atitudinile ei. Vitoria este mandra de statutul social pe care
il intruchipeaza, de nevasta de oier de la munte. In aceasta calitate are o existenta dura, cu
putine bucurii si cu multe responsabilitati, pe care trebuie sa le preia, in absenta sotului, plecat pe
drumurile muntelui.

Vitoria este o mama severa, care isi creste copiii in spiritul ferm al traditiei; are grija gospodariei si
preia, in absenta sotului, sarcinile si ocupatiile barbatului. in organizarea calatoriei pentru a-l gasi
pe cel disparut, femeia actioneaza practic si dovedeste siguranta de sine a celui care a mai trecut
prin incercarile vietii, desi femeia nu a iesit niciodata din satul ei: vinde pieile de oaie si branza,
lasa banii

obtinuti la preot, pentru a nu fi pradata peste noapte, trage cu arma, in intunericul noptii pentru a-i
speria pe hoti, face toate pregatirile necesare drumului.

Intarzierea lui Nechifor o face pe femeie sa presupuna ca lui i s-a intamplat ceva; desi recurge
pentru sfat si indrumare la autoritatea clericala a satului, la parintele Daniil si o intreaba, pentru a-
si linisti cugetul si pe baba Maranda, Vitoria ia in considerare semnele funeste ale visului si
intreprinde calatoria, numai dupa ce a indeplinit un ritual de curatenie sufleteasca prin post, timp
de 12 vineri, care demonstreaza religiozitatea personajului.

Vitoria decide ca baiatul ei, Gheorghita, nu este pregatit inca pentru sarcina dificila de a fi capul
familiei si ii cere sa o insoteasca in calatoria dificila, care se dovedeste un drum al maturizarii
pentru baiat.

Cei doi pastreaza randuiala sarbatorilor si se comporta conform ritualurilor milenare, la

evenimentele pe care le intalnesc in cale. La botez cinstesc pe prunc, la nunta beau un pahar de
vin si se bucura pentru miri; gesturile Vitoriei pun in lumina atasamentul ei fata de valorile lumii in
care traieste si devotamentul in indeplinirea rolului ei de femeie intr-o comunitate de tip arhaic,
condusa de legi prescrise.

Sentimentul ei dominant este iubirea fata de Nechifor, care nu s-a alterat, in ciuda vicisitudinilor
existentei: „Asa-i fusese drag in tinererete Lipan, asa-i era drag si acum, cand aveau copii mari
cat dansii”.

Durerea descoperirii ca barbatul ei este mort o face insensibila la dorintele si la nevoile celorlalti,
zgarcita la vorba si batjocoritoare. Fata de straini dovedeste precautie si o atitudine modesta si
fals umila, pentru a le insela banuielile. in discutia cu subprefectul Anastase Balmez este
insinuanta, cand ii vorbeste despre existenta unui posibil martor al tranzactiei oilor, dintre
Nechifor si ceilalti ciobani, in absenta caruia cei doi sunt suspecti de crima. Vitoria demonstreaza
talent detectivistic cand reconstituie detaliile mortii lui Nechifor si, mai ales, cand il investigheaza
pe Bogza, care, hartuit pana la limita de intrebarile femeii, isi recunoaste vinovatia.

Vitoria da dovada de o stapanire de sine inumana la ospat, cand vorbele sale insinuante sau
aspre il fac pe Calistrat Bogza sa se tradeze. Autocaracterizarea Vitoriei demonstreaza puterea ei
de a-si ascunde calitatile: "Graiesc si eu ca o minte slaba ce ma aflu".

Comuniunea cu natura, specifica oamenilor care traiesc in apropierea ei, conduce la ideea
consubstantialitatii vietii si mortii, Vitoria avand puterea de a comunica cu sotul ei: "Din intunericul
lui, in care se departa, pentru intaia oara, Lipan se intorsese aratandu-si fata si graind lamurit
numai pentru urechile ei."

Vitoria este o femeie puternica, voluntara si hotarata sa indeplineasca ritualul specific trecerii spre
cele vesnice a lui Nechifor. in calatoria ei dovedeste determinare si inflexibilitate, precum si forta
de a-si ascunde sentimentele. O singura data isi exprima direct suferinta si vulnerabilitatea, cand
il descopera pe Lipan in rapa si-l striga pe numele lui adevarat, Gheorghita.

In rest, isi camufleaza durerea si este hotarata ca la intoarcere, odata vinovatii pedepsiti si ritualul
indeplinit, sa mentina randuielile comunitatii rurale si sa nu o lase pe Minodora, fata ei, sa se
marite cu fiul invatatorului. Nicolae Manolescu sublinia unicitatea personajului: "Vitoria este o
Penelopa pe care imprejurarile o imping sa plece in cautarea lui Ulise."

Relatia dintre doua personaje intr-un text narativ apartinand lui M. Sadoveanu

Vitoria si Gheorghita Lipan

Romanul Baltagul este un text literar memorabil si prin faptul ca propune personaje remarcabile,
unice, cum este Vitoria Lipan, eroina cartii, care polarizeaza in jurul ei celelalte personaje.

Portretul Vitoriei este redat prin caracterizare directa, naratoriala. Aflata la varsta maturitatii, la
aproape patruzeci de ani, Vitoria isi pastreaza farmecul si frumusetea: "ochii ei caprui aprigi si
inca tineri rasfrangeau lumina castanie a parului."
Vitoria este nelinistita pentru ca nu mai are de mult vesti de la sotul ei, Nechifor, plecat la iernat
cu oile. Femeia se simte "plina de ganduri, de patima si de durere”. Semnele rau-prevestitoare ii
aduc banuiala "ca un vierme neadormit” ca sotului ei i s-a intamplat ceva grav.

Ea recunoaste ca isi iubeste sotul, „dragostea ei se pastrase ca-n tinerete” si se decide sa plece
in cautarea lui, dar insotita de fiul ei,

Gheorghita, pe care vrea sa-l pregateasca pentru responsabilitatile vietii de adult. In relatia cu
Gheorghita, Vitoria se dovedeste toleranta, pentru ca vrea sa-l transforme intr-un barbat curajos,
educat in spiritul traditiei. In dialogul cu fiul sau, Vitoria isi reprima nelinistile si se dovedeste
stapana pe sine.

Desi initial, se gandise sa-l trimita pe baiat singur in aceasta calatorie dificila, se hotaraste sa-l
insoteasca pentru ca tanarul avea nevoie de sprijinul si de experienta ei de viata. Reuseste sa-l
convinga pe Gheorghita de necesitatea acestui drum, folosind argumentele potrivite: "De-acu
trebuie sa te arati barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau.”

Actiunile pe care le intreprinde de-a lungul romanului ii pun in lumina numeroasele calitati. Astfel,
Vitoria da dovada de spirit practic, pentru ca pune la punct, meticulos, detaliile calatoriei. Vinde
produsele pe care le mai avea, pentru a avea bani la drum, dar duce castigul la preot, ca sa nu
fie pradata, manifestand, astfel, spirit de prevedere. Constienta de pericolele calatoriei, ii
comanda un baltag lui

Gheorghita, pe care-l sfinteste la preot.

Fire credincioasa, Vitoria respecta un ritual religios inainte de plecare: se sfatuieste cu preotul,
merge la manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri,
se spovedeste si se impartaseste, face daruri bisericii. Spiritul religios nu o impiedica sa fie si
superstitioasa si sa creada in vise si in semne rele, simboluri care ii transmit convingerea ca
Nechifor nu se mai intoarce. Inteligenta nativa o ajuta in imprejurarile dificile ale drumului ei, in
timp ce logica ii serveste pentru dezlegarea
misterului crimei.

Este inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, prezentata indirect, in diverse imprejurari.
Uneori, cuvintele ei au caracter sententios: "Eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte.”, "Cine
nu cearca nu izbuteste.”, "Toate pe lumea asta arata ceva.”, "Cel care spune multe stie putine.”
Alteori, detasarea pe care o presupune inteligenta se manifesta prin umor si ironie, cea din urma
tintita spre copiii ei sau spre

argatul Mitrea.

Vitoria este abila in felul de a-i chestiona pe oameni, al caror suflet il intuieste. Foloseste mijloace
diferite pentru a afla informatia care o intereseaza. in demersul ei interogativ, eroina "trece de la
agresivitate la dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul, stapana pe nervii ei si
neobosita.” (N. Manolescu)

Pe parcursul drumului Vitoria se confrunta cu greutati, pe care le invinge dand dovada de

prezenta trasaturilor mai degraba masculine, precum tenacitatea si darzenia. Vitoria, prenume
care este o sugestie pentru victoria impotriva raului, pune in slujba scopului sau o vointa
puternica, inegalabila. Dupa ce-si atinge scopul, de a-i pedepsi pe ucigasi, Vitoria revine la
vechile indeletniciri, caci viata isi urmeaza

cursul normal. Vitalitatea si pofta de viata a eroinei sunt reverberate de imaginea naturii, care
revine la viata, dupa trecerea iernii. Ea simte ca "trupul ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca”.
Minodora, care refuza gandul unui sot nepotrivit "batran si urat" manifesta aceeasi pofta de viata
si de iubire.
 

Vitoria are un simt special al naturii pentru ca este capabila sa descifreze semnele acesteia, care
o indruma pe calea cea buna. Insusirile ei ii uimesc pe cei din jur, care ii evidentiaza, prin
caracterizarea directa, calitatile. Gheorghita considera ca mama lui are insusiri supranaturale:
"mama asta trebuie sa fie fermecatoare, cunoaste gandul omului”, in timp ce Calistrat Bogza este
uluit de exactitatea cu care Vitoria "a reconstituit momentul crimei”.

Personajul are abilitatea de a-si pune calitatile in realizarea scopului pe care si-l asuma. Exegeza
literara subliniaza complexitatea caracteriala a acestui personaj feminin. George Calinescu este
de parere ca Vitoria este un "Hamlet feminin”, in timp ce Perpessicius ii acorda o serie de atribute
magulitoare, vorbind despre „un suflet tenace si aspru de munteanca”, „un aspru caracter, de o
vointa

aproape salbatica, aproape neomenoasa”.

Personajul secundar, Gheorghita, devine subiectul romanului de initiere. inzestrat cu arma alba
pura, nepatata de sange, "baltagul”, Gheorghita are misiunea de a razbuna moartea tatalui sau
prin folosirea armei crimei, aflata asupra ucigasului. Cel mai dur test initiatic la care este supus
flacaul este acela al coborarii in prapastie pentru a pazi ramasitele parintelui sau. Baiatul intra in
aceasta proba ca un neofit, un neinitiat, si o traverseaza cu bine, devenind un om format, capabil
sa preia responsabilitatile pe care

le presupune conducerea unei gospodarii si a unei familii.

Vitoria ii este aproape fiului ei, in acest proces dificil al maturizarii, prin indrumare si prin sfaturi.
Nu intamplator ultimele ei decizii sunt formulate la persoana I plural, pentru a-i arata tanarului ca
este participant la viata familiei si ca poate hotari in privinta problemelor viitoare: "Facem cu
domnul Toma toate socotelile si-i platim cinstit, multamindu-i frumos. Platim preotilor, oamenilor
care s-au ostenit si

tuturora. Pe urma, stam si ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul tatalui tau.”

Pe parcursul actiunii, Gheorghita parcurge mai multe etape ale initierii. El se desprinde de varsta
copilariei fericite si fara griji, parcurge un drum epuizant, participa la evenimente existentiale
importante, vegheaza mortul ca proba suprema de barbatie, implineste razbunarea, preia
responsabilitatile capului familiei. Personajele, desi sunt numeroase, capata valori simbolice prin
complexitatea si consistenta lor.

Cele doua personaje ale romanului sadovenian ilustreaza un mod de viata arhaic si o
spiritualitate nealterata de intruziunea modernitatii.