Romanul Baltagul, publicat in 1930, in perioada afirmarii miscarii moderniste (1930 este anul in care se

publica si romanul lui Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi cu intru totul
alta formula), este tributar traditionalismului, printr-o serie de aspecte specifice, de la naratiunea
obiectiva, prezentata de un narator omniscient, pana la descrierea comunitatii ciobanilor care nu se abat
de la modul de viata milenar si care traiesc conform unei structuri arhaice, pe care o considera cea mai
potrivita. Romanul se deschide cu legenda spusa de Nechifor Lipan pe la nunti, care explica soarta
particulara a muntenilor, a caror existenta este grea, dar care este infrumusetata de iubire.

Sursa folclorica de la care porneste romanul, declarata prin insertia motto-ului, este balada Miorita.
Exista si alte surse, livresti sau mitologice. Textul poate fi citit ca interpretare a unui mit sau ca o
monografie a satului de munte si include elemente realiste si mitice. Baltagul poate fi interpretat ca
roman mitic, social, monografic, politist, initiatic, de dragoste. Titlul romanului face aluzie la securea cu
doua taisuri, arma ce va restabili dreptatea. Actiunea romanului urmareste un singur fir epic: calatoria pe
care o intreprinde Vitoria Lipan pentru a-l gasi pe sotul ei, Nechifor.

Apartenenta la realism a romanului se observa in precizarea coordonatelor temporale si spatiale: de

toamna pana primavara, cu momente precum Sf. Andrei, Postul Mare; personajele strabat Magura
Tarcaului, Calugareni, Farcasa, Borca, Cruci, Vatra Dornei, Brosteni, Sabasa, Suha in realizarea unei
structuri narative echilibrate, de 16 capitole.

Incipitul romanului o infatiseaza pe eroina, Vitoria Lipan, care este ingrijorata din pricina intarzierii
sotului ei. Cum semnele prevestitoare se acumuleaza, Vitoria se hotaraste sa porneasca la drum,
impreuna cu fiul sau, Gheorghita. Punctul culminant al actiunii prezinta scena demascarii ucigasilor, la
parastasul lui Nechifor, iar deznodamantul il infatiseaza pe Calistrat Bogza marturisind ca, impreuna cu
Ilie Cutui, l-au ucis pe Nechifor "ca sa-i luam oile".

Criticul Al. Paleologu propune o apropiere a romanului sadovenian de mitul egiptean al lui Isis si Osiris,
povestea Vitoriei in cautarea lui Nechifor fiind aceea a lui Isis in cautarea trupului lui Osiris. Romanul este
si un Bildungsroman, pentru ca prezinta initierea lui Gheorghita, drumul labirintic pe care-l parcurge in
vederea maturizarii sale si a asumarii rolului de cap al familiei. Nicolae Manolescu, in studiul Arca lui Noe
(cap. O femeie in tara barbatilor), propune interpretarea de roman social, pentru ca prezinta date
verosimile despre traiul zilnic al muntenilor, in care randuiala veche, arhaica este o lege sfanta, si
neascultarea ei este un fapt grav, dupa cum ii spune, in mod aspru, Vitoria fiicei sale, Minodora.

Locuitorii de la munte sunt portretizati cu intreaga simpatie a naratorului: „Locuitorii acestia de sub brad
sunt niste fapturi de mirare. Iuti si nestatornici ca apele, ca vremea; rabdatori in suferinti ca si-n ierni
cumplite, fara griji in bucurii ca si-n arsitele lor de cuptor, placandu-le dragostea si betia, si datinile lor de
la inceputul lumii, ferindu-se de alte neamuri si de oamenii de la campie si venind la barlogul lor ca fiara
de codru.”
Baltagul poate fi considerat un roman politist, pentru ca include cateva dintre elementele acestui gen, de
la crima, ancheta, prezenta faptasilor si a complicilor, a mobilului crimei pana la rezolvarea cazului si la
pedepsirea vinovatilor. in rezolvarea misterului crimei, Vitoria dovedeste talent detectivistic: „in cautarea
barbatului, Vitoria pune spirit de vendetta si aplicatie de detectiv” (G. Calinescu).

Vitoria urmareste implinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigasilor. Ea ii identifica pe ucigasii lui
Nechifor si ii determina sa marturiseasca fapta. O scena deosebit de dramatica din roman se desfasoara
atunci cand Bogza ii cere inapoi baltagul, iar Vitoria il intreaba pe fiul ei daca nu observa ceva pe taisul
armei. Cum Calistrat isi pierde cumpatul si se repede la Gheorghita sa-i smulga baltagul, cainele sare pe
criminal si-l musca. Gheorghita actioneaza si el, razbunand moartea tatalui: "Feciorul mortului simti
crescand in el o putere mai mare si mai dreapta decat a ucigasului… Apoi il lovi scurt cu muchea
baltagului, in frunte.”

Aflat in agonie, Calistrat Bogza marturiseste: "Eu am palit intr-adevar pe Nechifor Lipan si l-am pravalit in
rapa, dupa cum a dovedit nevasta lui.”

Baltagul poate fi interpretat si ca un roman al iubirii tarzii, de la varsta maturitatii. In pofida neintele
gerilor temporare, Vitoria isi iubeste sotul si stie ca este iubita, iar gandul ca Nechifor i-ar fi necredincios i
se pare imposibil: "Mai bine astfel, intr-o privinta; sa-l stie mort, decat parasit de casa lui, in bratele alteia
si in asternut strain.”

Vitoria isi marturiseste iubirea prin vorbe si prin fapte. Tema si viziunea despre lume prezinta o societate
rurala, cu obiceiurile si mentalitatea specifice acestui spatiu. Este o monografie a lumii pastorale, care
conserva o filosofie si un mod de viata ancestrale.

Baltagul prezinta, in chip stralucit, vechile norme de civilizatie si diferenta dintre modern si arhaic, cu
pastrarea acestuia din urma. Atmosfera mitica si mistica a romanului evoca o alta capodopera
sadoveniana, "Creanga de aur”.

Particularitati de constructie a unui personaj dintr-un roman realist scris de Mihail Sadoveanu

Vitoria Lipan
Pentru criticul Tudor Vianu, "Chipurile lui Sadoveanu exprima forma suprema a expansiunii vietii si
reprezinta, in cadrul de legenda cu care ii inconjoara scriitorul, tipuri de creatori, fiinte care isi croiesc
soarta lor.”

Vitoria Lipan este personajul principal al romanului Baltagul si este exponenta comunitatii rurale de la
munte, care se conduce dupa legile patriarhale. Prenumele protagonistei este un indiciu asupra
caracterului ei puternic si anticipa finalul victorios al intreprinderii ei.

Eroina este prezentata la inceputul romanului, aflata in asteptarea sotului ei, Nechifor Lipan, care intarzie
sa apara de la o tranzactie facuta la Dorna. Stiindu-i drumurile, Vitoria banuieste ca sotului ei i s-a
intamplat ceva rau. Asteptand vesti de la sotul ei, femeia se gandeste la traiul ei alaturi de Nechifor,
stiind ca dragostea pentru el s-a pastrat nealterata pe parcursul anilor.

Caracterizarea directa a Vitoriei este sumara. Portretul fizic al Vitoriei ii subliniaza farmecul. In ciuda
varstei, ea isi mentine frumusetea: „cu ochii ei caprii, in care parca se rasfrangea lumina castanie a
parului”.

In perspectiva altor personaje, Vitoria este vazuta ca o femeie inca ispititoare (negustorul David), in timp
ce fiul ei, Gheorghita, considera ca mama lui are puteri de "farmacatoare".

Caracterizarea indirecta este mai generoasa in informatii si datele caracteriale ale personajului se
completeaza din actiunile, gandurile si atitudinile ei. Vitoria este mandra de statutul social pe care il
intruchipeaza, de nevasta de oier de la munte. In aceasta calitate are o existenta dura, cu putine bucurii
si cu multe responsabilitati, pe care trebuie sa le preia, in absenta sotului, plecat pe drumurile muntelui.

Vitoria este o mama severa, care isi creste copiii in spiritul ferm al traditiei; are grija gospodariei si preia,
in absenta sotului, sarcinile si ocupatiile barbatului. in organizarea calatoriei pentru a-l gasi pe cel
disparut, femeia actioneaza practic si dovedeste siguranta de sine a celui care a mai trecut prin
incercarile vietii, desi femeia nu a iesit niciodata din satul ei: vinde pieile de oaie si branza, lasa banii

obtinuti la preot, pentru a nu fi pradata peste noapte, trage cu arma, in intunericul noptii pentru a-i
speria pe hoti, face toate pregatirile necesare drumului.

Intarzierea lui Nechifor o face pe femeie sa presupuna ca lui i s-a intamplat ceva; desi recurge pentru sfat
si indrumare la autoritatea clericala a satului, la parintele Daniil si o intreaba, pentru a-si linisti cugetul si
pe baba Maranda, Vitoria ia in considerare semnele funeste ale visului si intreprinde calatoria, numai
dupa ce a indeplinit un ritual de curatenie sufleteasca prin post, timp de 12 vineri, care demonstreaza
religiozitatea personajului.

Vitoria decide ca baiatul ei, Gheorghita, nu este pregatit inca pentru sarcina dificila de a fi capul familiei
si ii cere sa o insoteasca in calatoria dificila, care se dovedeste un drum al maturizarii pentru baiat.

Cei doi pastreaza randuiala sarbatorilor si se comporta conform ritualurilor milenare, la evenimentele pe
care le intalnesc in cale. La botez cinstesc pe prunc, la nunta beau un pahar de vin si se bucura pentru
miri; gesturile Vitoriei pun in lumina atasamentul ei fata de valorile lumii in care traieste si devotamentul
in indeplinirea rolului ei de femeie intr-o comunitate de tip arhaic, condusa de legi prescrise.

Sentimentul ei dominant este iubirea fata de Nechifor, care nu s-a alterat, in ciuda vicisitudinilor
existentei: „Asa-i fusese drag in tinererete Lipan, asa-i era drag si acum, cand aveau copii mari cat dansii”.

Durerea descoperirii ca barbatul ei este mort o face insensibila la dorintele si la nevoile celorlalti, zgarcita
la vorba si batjocoritoare. Fata de straini dovedeste precautie si o atitudine modesta si fals umila, pentru
a le insela banuielile. in discutia cu subprefectul Anastase Balmez este insinuanta, cand ii vorbeste
despre existenta unui posibil martor al tranzactiei oilor, dintre Nechifor si ceilalti ciobani, in absenta
caruia cei doi sunt suspecti de crima. Vitoria demonstreaza talent detectivistic cand reconstituie detaliile
mortii lui Nechifor si, mai ales, cand il investigheaza pe Bogza, care, hartuit pana la limita de intrebarile
femeii, isi recunoaste vinovatia.

Vitoria da dovada de o stapanire de sine inumana la ospat, cand vorbele sale insinuante sau aspre il fac
pe Calistrat Bogza sa se tradeze. Autocaracterizarea Vitoriei demonstreaza puterea ei de a-si ascunde
calitatile: "Graiesc si eu ca o minte slaba ce ma aflu".

Comuniunea cu natura, specifica oamenilor care traiesc in apropierea ei, conduce la ideea
consubstantialitatii vietii si mortii, Vitoria avand puterea de a comunica cu sotul ei: "Din intunericul lui, in
care se departa, pentru intaia oara, Lipan se intorsese aratandu-si fata si graind lamurit numai pentru
urechile ei."

Vitoria este o femeie puternica, voluntara si hotarata sa indeplineasca ritualul specific trecerii spre cele
vesnice a lui Nechifor. in calatoria ei dovedeste determinare si inflexibilitate, precum si forta de a-si
ascunde sentimentele. O singura data isi exprima direct suferinta si vulnerabilitatea, cand il descopera pe
Lipan in rapa si-l striga pe numele lui adevarat, Gheorghita.
In rest, isi camufleaza durerea si este hotarata ca la intoarcere, odata vinovatii pedepsiti si ritualul
indeplinit, sa mentina randuielile comunitatii rurale si sa nu o lase pe Minodora, fata ei, sa se marite cu
fiul invatatorului. Nicolae Manolescu sublinia unicitatea personajului: "Vitoria este o Penelopa pe care
imprejurarile o imping sa plece in cautarea lui Ulise."

Relatia dintre doua personaje intr-un text narativ apartinand lui M. Sadoveanu

Vitoria si Gheorghita Lipan

Romanul Baltagul este un text literar memorabil si prin faptul ca propune personaje remarcabile, unice,
cum este Vitoria Lipan, eroina cartii, care polarizeaza in jurul ei celelalte personaje.

Portretul Vitoriei este redat prin caracterizare directa, naratoriala. Aflata la varsta maturitatii, la aproape
patruzeci de ani, Vitoria isi pastreaza farmecul si frumusetea: "ochii ei caprui aprigi si inca tineri
rasfrangeau lumina castanie a parului."

Vitoria este nelinistita pentru ca nu mai are de mult vesti de la sotul ei, Nechifor, plecat la iernat cu oile.
Femeia se simte "plina de ganduri, de patima si de durere”. Semnele rau-prevestitoare ii aduc banuiala
"ca un vierme neadormit” ca sotului ei i s-a intamplat ceva grav.

Ea recunoaste ca isi iubeste sotul, „dragostea ei se pastrase ca-n tinerete” si se decide sa plece in
cautarea lui, dar insotita de fiul ei,

Gheorghita, pe care vrea sa-l pregateasca pentru responsabilitatile vietii de adult. In relatia cu
Gheorghita, Vitoria se dovedeste toleranta, pentru ca vrea sa-l transforme intr-un barbat curajos, educat
in spiritul traditiei. In dialogul cu fiul sau, Vitoria isi reprima nelinistile si se dovedeste stapana pe sine.

Desi initial, se gandise sa-l trimita pe baiat singur in aceasta calatorie dificila, se hotaraste sa-l insoteasca
pentru ca tanarul avea nevoie de sprijinul si de experienta ei de viata. Reuseste sa-l convinga pe
Gheorghita de necesitatea acestui drum, folosind argumentele potrivite: "De-acu trebuie sa te arati
barbat. Eu n-am alt sprijin si am nevoie de bratul tau.”
Actiunile pe care le intreprinde de-a lungul romanului ii pun in lumina numeroasele calitati. Astfel,
Vitoria da dovada de spirit practic, pentru ca pune la punct, meticulos, detaliile calatoriei. Vinde
produsele pe care le mai avea, pentru a avea bani la drum, dar duce castigul la preot, ca sa nu fie
pradata, manifestand, astfel, spirit de prevedere. Constienta de pericolele calatoriei, ii comanda un
baltag lui

Gheorghita, pe care-l sfinteste la preot.

Fire credincioasa, Vitoria respecta un ritual religios inainte de plecare: se sfatuieste cu preotul, merge la
manastirea Bistrita, unde se roaga la icoana Sfintei Ana, tine post douasprezece vineri, se spovedeste si
se impartaseste, face daruri bisericii. Spiritul religios nu o impiedica sa fie si superstitioasa si sa creada in
vise si in semne rele, simboluri care ii transmit convingerea ca Nechifor nu se mai intoarce. Inteligenta
nativa o ajuta in imprejurarile dificile ale drumului ei, in timp ce logica ii serveste pentru dezlegarea

misterului crimei.

Este inzestrata cu o inteligenta iesita din comun, prezentata indirect, in diverse imprejurari. Uneori,
cuvintele ei au caracter sententios: "Eu te citesc pe tine, macar ca nu stiu carte.”, "Cine nu cearca nu
izbuteste.”, "Toate pe lumea asta arata ceva.”, "Cel care spune multe stie putine.” Alteori, detasarea pe
care o presupune inteligenta se manifesta prin umor si ironie, cea din urma tintita spre copiii ei sau spre

argatul Mitrea.

Vitoria este abila in felul de a-i chestiona pe oameni, al caror suflet il intuieste. Foloseste mijloace diferite
pentru a afla informatia care o intereseaza. in demersul ei interogativ, eroina "trece de la agresivitate la
dulceata, e vaicareata din ipocrizie, intriganta din calcul, stapana pe nervii ei si neobosita.” (N.
Manolescu)

Pe parcursul drumului Vitoria se confrunta cu greutati, pe care le invinge dand dovada de prezenta
trasaturilor mai degraba masculine, precum tenacitatea si darzenia. Vitoria, prenume care este o
sugestie pentru victoria impotriva raului, pune in slujba scopului sau o vointa puternica, inegalabila.
Dupa ce-si atinge scopul, de a-i pedepsi pe ucigasi, Vitoria revine la vechile indeletniciri, caci viata isi
urmeaza

cursul normal. Vitalitatea si pofta de viata a eroinei sunt reverberate de imaginea naturii, care revine la
viata, dupa trecerea iernii. Ea simte ca "trupul ar fi vrut sa cante si sa inmugureasca”. Minodora, care
refuza gandul unui sot nepotrivit "batran si urat" manifesta aceeasi pofta de viata si de iubire.

Vitoria are un simt special al naturii pentru ca este capabila sa descifreze semnele acesteia, care o
indruma pe calea cea buna. Insusirile ei ii uimesc pe cei din jur, care ii evidentiaza, prin caracterizarea
directa, calitatile. Gheorghita considera ca mama lui are insusiri supranaturale: "mama asta trebuie sa fie
fermecatoare, cunoaste gandul omului”, in timp ce Calistrat Bogza este uluit de exactitatea cu care
Vitoria "a reconstituit momentul crimei”.

Personajul are abilitatea de a-si pune calitatile in realizarea scopului pe care si-l asuma. Exegeza literara
subliniaza complexitatea caracteriala a acestui personaj feminin. George Calinescu este de parere ca
Vitoria este un "Hamlet feminin”, in timp ce Perpessicius ii acorda o serie de atribute magulitoare,
vorbind despre „un suflet tenace si aspru de munteanca”, „un aspru caracter, de o vointa

aproape salbatica, aproape neomenoasa”.

Personajul secundar, Gheorghita, devine subiectul romanului de initiere. inzestrat cu arma alba pura,
nepatata de sange, "baltagul”, Gheorghita are misiunea de a razbuna moartea tatalui sau prin folosirea
armei crimei, aflata asupra ucigasului. Cel mai dur test initiatic la care este supus flacaul este acela al
coborarii in prapastie pentru a pazi ramasitele parintelui sau. Baiatul intra in aceasta proba ca un neofit,
un neinitiat, si o traverseaza cu bine, devenind un om format, capabil sa preia responsabilitatile pe care

le presupune conducerea unei gospodarii si a unei familii.

Vitoria ii este aproape fiului ei, in acest proces dificil al maturizarii, prin indrumare si prin sfaturi. Nu
intamplator ultimele ei decizii sunt formulate la persoana I plural, pentru a-i arata tanarului ca este
participant la viata familiei si ca poate hotari in privinta problemelor viitoare: "Facem cu domnul Toma
toate socotelile si-i platim cinstit, multamindu-i frumos. Platim preotilor, oamenilor care s-au ostenit si

tuturora. Pe urma, stam si ne hodinim trei zile, dupa care facem parastasul tatalui tau.”

Pe parcursul actiunii, Gheorghita parcurge mai multe etape ale initierii. El se desprinde de varsta
copilariei fericite si fara griji, parcurge un drum epuizant, participa la evenimente existentiale importante,
vegheaza mortul ca proba suprema de barbatie, implineste razbunarea, preia responsabilitatile capului
familiei. Personajele, desi sunt numeroase, capata valori simbolice prin complexitatea si consistenta lor.

Cele doua personaje ale romanului sadovenian ilustreaza un mod de viata arhaic si o spiritualitate
nealterata de intruziunea modernitatii.