Sunteți pe pagina 1din 2

Citește cu atenție textul următor pentru a putea răspunde cerințelor:

București, 14 Ianuarie 1880


Măi îngerașule,
Așa te-aș săruta ș-așa te-aș desmierda ș-așa aș veni la tine de repede, dacă n-aș fi
bolnav și dacă nu m-aș teme ca acest ger nemaipomenit să mă îmbolnăvească și mai rău.
Puiuțul meu cel scump și iubit – ce faci tu? [...] și te rog să mă ierți că nu-ți scriu mai des – câne
ce sunt fără de inimă.
Depărtarea asta ne strică rău. De s-ar mântui odată afacerile tale și de-aș găsi și eu
ceva mai sigur decât tâmpenia Timpului, ca să fim odată un trup și un suflet – auzi tu? Iartă
scrisoarea mea grobiană de alaltăieri, dar să știi tu că oricine ar vrea să mi te iee pe tine,
singura mea avere și singura mea fericire din lume, e un om de nimic care merită spânzurătoare
și epitetele cele mai proaste. Iartă, dar tu știi că de câte ori îmi vorbești de curtezani, îmi înfigi
un ghimp în inimă.
Puiuțule, zău nu pot veni încă că sunt bolnav, dar așa-mi ești de dragă, așa că nu știu
cum să ți-o mai spun.
Dacă m-aș vedea iar cu tine la un loc, liniștit, fără griji și fără preocupări, ca să-mi mai
scot din capete-pasăre nebună și cântăreață ce ești, tu om mare cu minte de copil mic și cu
dragoste de femeie și cu gurița dulce și caldă și cu piciorușele reci.
Te sărut măcar în gând de mii de ori și rămân al tău pentru vecii-vecilor
Emin.
(Dulcea mea Doamnă/Eminul meu iubit.
Corespondență inedită Mihai Eminescu-Veronica Micle)
1. Identifică emițătorul și receptorul situației de comunicare, prezentate în textul citat.

2. Subliniază, în textul dat, patru cuvinte a căror formă nu mai corespunde normelor
DOOM.
3. Alcătuiește familia lexicală a verbului a ierta, menționând cât mai mulți termeni.

4. Scrie două expresii/locuțiuni în care să apară cuvântul picior.

5. Alcătuiște câte două enunțuri pentru a arăta diferitele sensuri ale fiecăruia dintre
cuvintele: scump, dulce.
6. Numește greșeala de exprimare identificată în enunțul: ,,Puiuțule, zău nu pot veni încă că
sunt bolnav”.

7. Transcrie trei-patru mărci lexico-gramaticale ale subiectivității, existente în textul dat.

-verbe, pronume, adjective pronominale la persoana I:

-interogații, exclamații:

8. Imaginați-vă situația în care Eminescu ar trăi în zilele noastre. Cum s-ar adresa poetul
Veronicăi Micle? Rescrieți scrisoarea luând în considerare această ipostază.

S-ar putea să vă placă și