Corespondeța

Scrisoarea
 Modele scrisori
1901, Febr. 15
Mamă
Am primit scrisoarea atât a lui Nenea, cât și a Luciei. Cum o să întreb de costume?! Când întrebi trebuie să și cumper,
dar cred că o să găsesc și în București.
Eu sunt sănătos. Pe aici e un ger și-o zăpadă de speriat. Pune pe Lenuța și pe Lucia să-mi scrie ce e pe acolo! Șița vă
scrie des, că mienumai o scrisoare mi-a scris?
Sărutări de mâini,
Vasile

1901, Mai 19
Scumpii mei Părinți!
Soarta vrea să fiu departe de Dumneavoastră, să nu pot să serbez și să mă bucur împreună cu Dumneavoastră de o zi
așa de fericită!Dar de aici vă trimit cele mai călduroase și iubitoare urări; să trăiți ani mulți și fericiți! Să aveți parte
de munca și osteneala noastră, să vă bucurați de aceea a Dumneavoastră.
Sărutări de mâini,
Vasile
(P.S.)
Să dea Dumnezeu să fii fericită precum fratele tău o dorește.
Vasile
 
(Texte selectate din Vasile Voiculescu, Poezii inedite și corespondență, ediție îngrijită, prefață și note de Ileana Ene,
Editura Porto-Franco, Galați, 1993)
•  
•  
 luna lui Iunie 1882
Îngerul meu blond,
Te-aș acoperi toată cu sărutări cum argintarii îmbracă cu pietre scumpe icoana Maicii Domnului, dacă ai fi de față ; aș face-o în gând, dacă n-aș fi atât de gelos precum
sunt. Tu îmi faci imputarea că nu-ți vorbesc deloc de amor – dar tu nuștii că amorul meu e un păhar în adevăr dulce, dar în fundul lui e plin de amărăciune. Și acea
amărăciune, care-mi turbură pururea amintirea ta, e acea gelozie nebună, care mă face distras, care mă amărește și când ești de față, și când nu ești. Veronicuța mea,
dacă acest sentiment, care tâmpește mintea și stinge-n om orice curaj de viață, n-ar învenina pururea zilele și nopțile mele, dacă n-ar fi ingrediența fatală a oricărei
gândiri la tine, aș fi poate în scrisorile mele mai expresiv și mai vorbăreț. Tu trebuie să știi, Veronică, că pe cât te iubesc, tot așa – uneori – te urăsc ; te urăsc fără
cauză, fără cuvânt, numai pentru că-mi închipuiesc că râzi cu altul, pentru care râsul tău nu are prețul ce i-l dau eu și nebunesc la ideea că te-ar putea- atinge altul,
când trupul tău e al meu exclusiv și fără împărtășire. Te urăsc uneori pentru că te știu stăpână pe toate farmecele cu care m-ai nebunit, te urăsc presupuind că ai putea
dărui din ceea ce e averea mea, singura mea avere. Fericit pe deplin nu aș fi cu tine, decât departe de lume, unde să n-am nici a te arăta nimănui și liniștit nu aș fi decât
închizându-te într-o colivie, unde numai eu să am intrarea. Și această amărăciune e uneori atât de mare, încât pare c-aș fi vrut să nu te fi văzut niciodată. E drept că
viața mea ar fi fost săracă, ar fi fost lipsită de tot ce-i dă cuprins și înțeles, e drept că nu te-aș fi strâns în brațe, dulce și albă amică, dar nici n-aș fi suferit atât, nici n-aș
fi trăit pururea ca un om care duce un tezaur printr-un codru de tâlhari. Oare acel om, pururea în pericol de a-și arunca viața pentru acel tezaur și pururea în pericol de
a-l pierde, nu-și zice în sine uneori că, cu toate că iubește tezaurul, ar fi fost – nu mai fericit, dar mai puțin nefericit să nu-l fi avut? Așa zice poate, dar cu toate acestea
nu-l lasă în pădure, cu toate acestea-l iubește mai mult decât viața. Așa te iubesc și eu – mai mult decât viața, mai mult decât orice în lume și pururea cu frica-n sân, aș
vrea să mor or să murim împreună, ca să nu mai am frica de-a te pierde. Ți-am spus, Nicuță, că pentru mine viața s-a încheiat. Ce-mi mai spui tu, că sper să aflu alt
amor cu ușurință și că nu apreciez îndestul dragostea ta? Nu mai sunt în stare și nu voi mai fi de-a iubi nimic în lume, afară de tine.
Dac-ai cunoaște această mizerie sufletească care mă roade, dacă ai ști cu câtă amărăciune, cu câtă neagră și urâtă gelozie te iubesc, nu mi-ai mai face imputarea că
nu-ți scriu uneori o vorbă de amor. În acel moment te-aș săruta, te-aș desmierda, dar te-aș ucide totodată.
Momoțelule, îți sărut mânile tale mici și genunchii tăi cu gropițe și gura ta cea dulce și părul și ochii și coatele și toată, toată te sărut și te rog, te rog mult să nu mă
uiți deloc, deși poate tocmai când vei ști că te iubesc ***, nu vei mai pune nici un preț pe iubirea
         lui Emin 
• (Text selectat din volumul Dulcea mea doamnă/Eminul meu iubit. Corespondeță inedită Mihai Eminescu- Veronica Micle, Editura Polirom, Iași, 2000, p 157-159)
• 
Vin să vă felicit, cam târziu, pentru distincția acordată! Aceasta e una dintre marile cinstiri cu care noi elevii (foștii),
rietenii și admiratorii ne mândrim. Ați meridat-o din plin. Toată lumea o recunoaște.
Păstrez ultima dvs. scrisoare ca pe un talisman de mare preț. Am văzut că ea este ecoul unor adânci frământări și
duceri aminte.
Vă scriu totodată ca să vă cer ajutor ce-l socot absolut necesar sau măcar un sfat. Sunt pe punctul de a pune
ondeiul jos și a renunța la orice activitate literară. Când am scris ‘Normaliștii’, au sărit prietni din toate părțile, ca să
crie. Dvs. ați dat tonul. Pe foarte mulți dintre ei nici nu-i cunoșteam. Dar au scris despre cartea mea cu căldură, cu
ntuziasm chiar. ‘Normaliștii’ e , de fapt, o carte nemuncită, ușoară, o simplă distracție. Nici măcar materialul din ea
u este peste tot autentic. Și totuși, cât succes!..
Acum am scris această trilogie despre Tudor, care, pare-se, vrea sdă mă bage de-a dreptul în mormânt. Conspirația
ăcerii care s-a țesut în jurul ei, atacurile veninoase cu care mă pândesc unii din critici (cred că ați văzut nota din
Contemporanul’) mă dezarmează pur și simplu. Am muncit 7 ani la această carte. Am fost bolnav. Când am
erminat-o de scris, am avut o puternică criză de inimă. Am transcris-o de 5 ori. În sfârșit cred că e mai bine scrisă
gândită decât multe concepții care apar azi.
Fără să citească lucrarea ( ca dovadă că nu vorbește nimic de esnța ei, de problemele puse), autorul anonim al notei
in ‘Contemporanul’, după ce vânează unele greșeli datorite unei comprimări de fraze care au făcut să se aproprie 3
onjuncții ‘dar’, mă desființează pur și simplu. Și încă greșala ea a redactorului cărții. […]
Vă rog din suflet, domnule profesor, ca, așa cum ați făcut altădată, dând tonul care m-a consacrat ca scriitor cu
Normaliștii’, să restabiliți adevărul și dreptatea vădite pentru cei mulți, care mi-au citit cartea, dar care stau ca un
ui în ochii criticii de azi, și să scrieți o cronică dreaptă, arătând firește scăderile, dar și puținele merite pe care le are
omanul. […]
Iertați-mi îndrăzneala și iritarea care mă stăpânește la momentele în care vă scriu.
Al dvs. cu aceeași neprecupețită admirație și stimă B. JORDAN

Text selectat din Perpessicius. Studii, articole, documente, ediție îngrijită de Zamfir Bălan, Editura Porto-Franco,
Galați, 1991)
 Viena, 4/16 februarie 1884

Stimabile domnule Maiorescu,

Astăzi, ieșind din casa de sănătate pentru vreo două ore, mă
folosesc de vizita ce o fac nepotului d-voastră, d-lui Popasu, pentru a
vă adresa aceste șiruri. Sunt mai bine de trei săptămâni de când au
încetat toate simptomele boalei de care am suferit, încât, dacă ar fi
stat în putința mea, aș fi părăsit institutul, fie pentru a schimba
mediul în care mă aflu, fie pentru a mă întoarce in țară.
Amintirea stării mele trecute e foarte slabă, încât pe mine însumi
mă miră lungimea timpului, în decursul căruia nu mi-am putut da
seama de nimic. Punând în socoteala acelei stări toate neajunsurile și
supărările pe care le-am putut cauza atât d-voastră, cât și altor
amici binevoitori, cutez a solicita din nou îngăduinta d-voastră și a
vă cere ca, prin câteva șiruri, să mă lămuriți dacă am perspectiva
de-a mă întoarce curând în țară. În așteptarea unui răspuns, rămân
al d-voastră cu toată supunerea și stima
M. Eminescu

(Text preluat din Alexandru Crișan, Liviu Papadima, Ioana Pârvulescu, Florentina Sâmihăian, Rodica
Zafiu, Limba și literatura română. Manual pentru clasa aIX-a, Editura Humanitas, București,
2002)
 Iași, 15 decembrie 2009
Stimate domnule director,
 
Vă transmit alăturat solicitarea mea de a concura pentru postul de redactor-șef al Editurii
Scrisului Românesc, despre care am aflat în urma anunțului apărut în ziarul Evenimentul din data
de 12 decembrie 2009.
Sunt pasionat de munca de redactor, fapt dovedit de editarea, în perioada 1998-2002, a unui
ziar local – Vasluianul – care s-a bucurat de succes în rândul cititorilor. Această preocupare a fost
consolidată și de absolvirea cursurilor postuniversitare de jurnalism, în cadrul Universității București.
Consider că postul de redactor-șef la o editură atât de prestigioasă cum este cea pe care o
conduceți îmi poate oferi posibilitatea de a aplica în practică, în folosul instituției și spre satisfacția
personală. Cunoștințele acumulate de-a lungul timpului, de a răspunde provocării permanente pe
care o reprezintă cultura și cartea, cu experiența mea editorială.
Îmi exprim disponibilitatea de a răspunde întru totul la programul de lucru, la ritmul și la
sugestiile editurii, așteptând totodată să mă contactați pentru concurs/interviu. Telefonul, faxul și
adresa de e-ami le găsiți în CV-ul anexat, alături de realizările mele profesionale de până acum,
care certifică și justifică solicitarea mea.
Cu stimă, Eugen Lapteș
 
(Text preluat din camelia Gavrilă, Mihaela Doboș, Receptarea textului. Noțiuni de teorie literară,
limbă și comunicare, Editura Polirom, Iași, 2010, p.211)
 
 
 București, 11 ianuarie 1932
 
Iubite Prietene,
INTRODUCERE: La mulți ani! Iartă-mi întârzierea acestor rânduri. Acuma le-am găsit aici, căci am
fost plecat la țară de sărbători, vreo trei săptămâni.
Îmi pare rău că ne vedem atât de rar. Oricât ai fi de ocupat, când vii prin București, ai putea să-ți
rupi o oră să vii să mă vezi împreună cu drăgălașa ta fetiță studentă...
 
CUPRINS: Despre revista ce vrei s-o scoți ce ți-aș putea spune așa, în câteva rânduri? Ideea e bună,
șansele de reușită sunt multex, mai ales acum când se simte atâta nevoie de o gazetă literară veritabilă.
Din partea mea te rog să fii sigur de tot concursul frățesc, sub orice formă ți-ar trebui sau ți-ar
conveni. Totuși, dacă ar fi vorba de o colaborare mai strânsă, ar fi necesar cred să ne vedem. Poate că
ți-aș putea da și eucâteva gânduri bune în privința organizării gazetei, încât să pornim cu cât mai
multă siguranță de izbândă deplină.

ÎNCHEIERE: Fă bine deci și, când vii la București, dă-mi un telefon și fixează ora și locul unde vrei să ne
vedem ca să vorbim pe îndelete. Chiar dacă n-aș fi în acel moment acasă, lasă vorbă despre ora și locul
întrevederii și eu voi fi al tău cu toată vechea prietenie.
Transmite d-nei Făgețel urările mele cele mai frumoase, iar drăgălașei Făgețel izbândă în toate ca și
tatălui ei simpatic.
Cu toată dragostea, Liviu Rebreanu

P.S. : Până ne vedem, nu mă uita în privința împrumutului ce ți l-am cerut.

(Text selectat din Vasile Voiculescu, Poezii inedite și corespondență, ediție îngrijită, prefață și note de
Ileana Ene, Editura Porto-Franco, 1993)
 Mihai Eminescu, Scrisoarea III (fragment)
 
 
De din vale de Rovine
Grăim , Doamnă, către Tine,
Nu din gură, ci din carte,
Că ne ești așa departe.
Te-am ruga, mări, ruga
Să-mi trimiți prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienele,
Ochii cu sprâncenele;
Că și eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi:
Oastea mea cu flamurile,
Codrul și cu ramurile,
Coiful nalt cu penele,
Ochii cu sprâncenele,
Și să știi că-s sănătos,
Că, multămind lui Cristos,
Te sărut, Doamnă, frumos.
 
(Fragment preluat din Mihai Eminescu, Poeziile și poemele naționale, ediție tematică
de Petru Zugun, prefață de Dan Mănucă, Tehnopress, Iași, 2002)