Autorul eseului: Maria Său, gimnaziul Porumbrei

Numele profesorului: Cigolea Olesea

Vis de toamnă
S-au aprins luminile-n pădure!
Ai văzut?
Eu sunt aici, să mă conving.
Pășesc ușor, pe frunzele moi și colorate. Un foșnet cald îmi dezmiardă auzul obosit de
zgomotul din sat. Gata am fugit, sunt aici în casa mea de dor – pădurea.
De-atâtea ori mă primește ca o mamă, îmi citește gândurile, îmi dezleagă nedumerirea, mă
cuprinde și mă ține strâns la piept până îmi liniștește toată supărarea și oboseala. Mă las ușor în
palmele ei calde și îmi culc capul pe perna zburlită din frunze. Vântul mi se joacă în păr și-mi
face din frunze cunună de aur. Închid ochii și ascult cum bate inima stejarului. Pădure
domnească, câți străjeri ai!
Nu-mi vine să cred. Sunt într-un vis. Ce toamnă! Ce pădure! Doamne, cât aur ai vărsat pe-
aici?
Mai este cineva aici! Un băiet care cutreieră pădurea, un îndrăgostit care știe să coboare
luceferi.
E Mihai, scrie ceva grăbit apoi citește cu glas tare :
,, Ce te legeni, codrule,
Fără ploaie, fără vânt
Cu crengile la pământ?
De ce nu m-aș legăna,
Dacă trece vremea mea?”
Rămân frapată de moment, mă tem să respir ca să nu
dispară, iar el s-apleacă cu grijă peste niște foi, caută ceva,
apoi le ascunde bine într-un geamantan, să nu le vadă
nimeni, mai ales tatăl, căruia nu-i place să știe că fiul său
se ocupă cu fleacuri. Acum tace. Privește gânditor și
ascultă ce-i șoptește izvorul. Nu se grăbește să plece,
precum nici eu din visul meu.

Vântul leagănă frunzele și pe mine. Simt că adorm

profund.

1
 Sunt la Viena. Pe o bancă în fața Facultății de Filosofie și Drept văd tânărul din pădure, doar
că mai răsărit acum. Înalt, cu chip frumos, care de departe reflectă intelegență și mărinimie
sufletească.
E Mihai! Mihai Eminescu! – ,,Luceafărul poeziei românești”.
Avea în mână un caiet de scris. Aici erau poezii pline de sentimente și emoții, exprimate prin
limba noastră bogată și melodioasă.
Poeziile sale romantice au fost inspirate de dragostea sa pentru Veronica Micle, de
frumusețea naturii, patriei și de lecturile sale filosofice și literare.
Mihai Eminescu este considerat ca unul dintre cei mai importanți poeți ai literaturii
universale și ai lumii.
Cuvintele sale așezate pe hârtie cu măiestria unui artist, au rămas și vor rămâne un punct de
referință în istoria universală. Eminescu este un poet romantic, care a transformat atât forma cât
și conținutul poeziei românești, creând o școală de poezie.
Opera sa literară cuprinde o gamă largă de genuri, de la poezii lirice la povestiri scurte.
Eminescu rămâne un luptător în planul limbii și al culturii. Prin opera sa literară inegalabilă și
prin eforturile stăruitoare, poetul nostru național este întemeietor de limbă și cultură românească.
Nici nu-mi vine să cred că îl am în față, mă apropii cu nerăbdare și sfială:
- Bună ziua, domnule Mihai Eminescu! Sunt fericită să vă întâlnesc aici. Demult îmi doresc
să vorbesc cu d-stră.
- Bună ziua, domniță frumoasă! Mă bucur că întîlnirea noastră vă aduce fericire. Cu ce vă pot
fi de folos?
- Vreau să vă întreb, cum vă simțiți aici la Viena,
printre străini, departe de țară?
- Străin, mai călătoresc la Berlin, și Paris. Doar așa
găsesc lecturi variate și contactez cu personalități,
care mă ajută să-mi lărgesc orizontul și să cunosc
alte civilizații și curente literare. Am acces la cele
mai noi descoperiri științifice și filosofice. Am citit
operele marilor scriitori clasici și moderni, de la
Homer și Shakespeare până la Goethe și Schopenhauer. Dar nu am uitat niciodată de
rădăcinile mele și de dragostea mea pentru țara mea. Sunt patriot și susținător al idealurilor
naționale. Am scris poezii care glorifică istoria și natura românească, cum ar
fi ,,Doina”, ,,Scrisoarea a III-a” sau ,,Luceafărul”. Sunt un critic al realității sociale și

2
 politice din România, denunțând abuzurile și nedreptățile care se fac asupra poporului
român. Sunt un vizionar al viitorului României și visez la o țară liberă, unită și prosperă.
- Pot să vă mărturisesc, că imi place mult să scriu, doar că sunt la început de cale și nu știu
exact din ce izvoare literare să sorb ca să-mi pot potoli setea de scris, să pot reda gândurile
și trăirile sufletești, în diferite forme și culori ce ar ajunge la inima fiecăruia. Astfel, aș vrea
să vă întreb, care este izvorul inspirației d-stre poetice și cum ați reușit să creați opere de o
frumusețe și o profunzime atât de remarcabilă?
- Sunt bucuros să aflu, că o copiliță ca tine, are această dorință puternică de a scrie.
Frământările pe care le ai, îmi sunt cunoscute. Sufletul, este cel care vibrează la tot ce este
frumos și adevărat în lume, acesta este sursa inspirației mele. Ai observat probabil, că
natura este refugiul meu, pe ea nu încetez să-o elogiez. Am încercat să transpun în versuri
sentimentele și gândurile mele, folosind o limbă care să reflecte bogăția și diversitatea
culturii române. Limba română este pentru mine o comoară nesecată, care îmi permite să
exprim nuanțe și imagini de o rară frumusețe. De aceea, am cultivat-o cu grijă și cu pasiune,
îmbogățind-o cu neologisme și arhaisme, cu metafore și simboluri, cu ritmuri și rime. Am
întâlnit oameni de cultură și de politică, de la Iorga și Slavici până la Kogălniceanu și
Brătianu.
- Vă consider cel mai mare poet al dragostei și unul dintre geniile literaturii universale. Aș
vrea să știu ce poezii ați mai scris studiind la Viena, pe lângă cele pe care le-ați publicat în
revista “Convorbiri literare”?
- Poeziile pe care le-am scris studiind la Viena, pe lângă cele pe care le-am publicat în revista
“Convorbiri literare”, sunt multe și variate. Am scris poeme dedicate orașului sau culturii
vieneze, cum ar fi “La steaua” este un poem în care exprim sentimentul de singurătate și
de dor față de iubita mea, Veronica Micle, care se afla la Iași, în timp ce eu sunt la Viena.
Am folosit imaginea stelei ca simbol al iubirii pure și eterne, care depășește spațiul și
timpul. Am scris acest poem în 1886. “Epigonii” este un poem în care critic mediocritatea
și imitația din literatura română, comparând-o cu splendoarea și originalitatea culturii
vieneze. Am folosit termenul de epigoni, care înseamnă urmași fără valoare ai unor eroi sau
artiști celebri. Am scris acest poem în 1874, după ce am vizitat expoziția universală de la
Viena. Iar, “Glossă” este poezia în care îmi exprim filosofia mea de viață, bazată pe ideea
că totul se schimbă și nimic nu durează. Am folosit forma de glossă, care este o strofă
alcătuită din patru versuri, dintre care primul și ultimul sunt identici. Am scris acest poem
în 1883. Am fost influențat de poeți și curente literare austriece, cum ar

3
 fi Grillparzer, Lenau sau Biedermeier. Dar am păstrat și originalitatea și specificitatea
mea de poet român.
- Stimate domnule Eminescu, vă mulțumesc pentru răspunsurile dumneavoastră. Sunt
impresionată de sursa inspirației dumneavoastră poetice și de modul în care ați folosit limba
română, pentru a crea opere de o frumusețe și o profunzime extraordinară. Este uimitor cum
ați reușit să vă îmbogățiți cultura și arta prin studiile, lecturile și contactele dumneavoastră
în străinătate, fără să vă pierdeți identitatea și dragostea pentru țara noastră. Vă admir
pentru patriotismul și viziunea dumneavoastră asupra României, pe care le exprimați în
poeziile dumneavoastră.
- Mă bucur că îți plac poeziile mele și le citești cu atenție. Te îndemn cu tărie să scrii, ori de
cîte ori îți cere sufletul. Nu te teme să spui adevărul, ține minte chiar dacă multora nu le va
place și vei avea de suferit, totuși tu scrie. Adevărul va triumfa, pentru că doar așa e firea
lui.
- Opera d-stră este o comoară pentru mine și de nenumărate ori mă regăsesc în ea. De
exemplu, când scriu, îmi amintesc foarte bine versurile din poezia ,, Criticilor mei”:
E ușor a scrie viersuri
Când nimic nu ai a spune,
Înșirând doar vorbe goale
Ce din coadă au să sune.
iar când văd vreo nedreptate, îmi amintesc de versul ,, De asupra tuturora se ridică cine
poate” din Scrisoarea I.
- Este plăcut să aflu, că lucrările mele sunt citite
și apreciate. Îmi dați imbold să scriu cu mai
mare încredere că ceea ce fac este de folos și că
neamul meu ar avea nevoie. Tu îmi dai speranța
că neamul nostru are viitor. Piermite-mi să-ți
ofer, ca amintire a acestei întâlniri, acestă filă
cu poezia ,,Noaptea”, scrisă aici la Viena.
Este o poezie pe care am scris-o într-o noapte
senină și liniștită, când m-am plimbat pe
străzile orașului și am admirat lumina stelelor.
Este o poezie care exprimă sentimentul de pace

4
 și de armonie pe care îl simt în fața naturii. Sper să-ți placă și ție și să-ți aducă un strop de
liniște în suflet.

- Stimate Mihai Eminescu, vă sunt recunoscătoare pentru acest cadou minunat și pentru
sfaturile pe care mi le-ați oferit. Sunt impresionată de poeziile pe care le-ați scris la Viena și
de modul în care ați reflectat orașul și cultura vieneză în versurile dumneavoastră. Apreciez
că ați reușit să vă îmbogățiți poezia prin influențele literare austriece, fără să vă pierdeți
originalitatea și specificitatea de poet român. Nu voi uita niciodată întâlnirea cu d-stră.

E toamnă în pădurea mea, iar vântul parcă supărat pe mine că am dormit atât de mult, a
început să sufle mai rece și mai cu putere. Un frig m-a atins ușor pe la spate și eu m-am trezit
buimacă și fericită. Privesc în jur să văd pe cineva, dar găsesc doar poteca șerpuitoare pe care
am venit grăbită încă de demult. La plecare, mă aplec să-mi iau o frunză, ca semn să știu și
mâine unde vin. Pe cea mai frumoasă frunză pe care o ridic găsesc lăsat cu grijă autograful
băiatului care a cutreierat pădurea, al nostru scump și drag – Mihai Eminescu.

Mâine, vii și tu?