O carte eternă – „Pe urmele lui Orfeu”

15/07/2020bibliotecalbaiuliablog

Volumul despre care intenționăm să vorbim este unul total singular în literatura
română din Basarabia. O carte de valoare științifică, şi intensitate emotivă deosebită.

Autorul acestei veritabile bijuterii stiințifico-literare sau literar-științifice este Nicolae

Dabija, împovărat de titluri de carte proprie, de meritate titluri onorifice și valoroase
premii literare de acasă și de pretutindeni… De dragostea și recunoștința elevilor și
studenților, profesorilor și cititorilor pasionați de literatură, de istorie, de cultură… De
cei însetați de atmosferă poetică în suflet și în viață.

Deci, Pe urmele lui Orfeu… Apare în lumina tiparului, pe rafturile magazinelor de

carte, dar și în inimile îndrăgostiților de istorie, de medievalitate și de povești
adevărate în toamna lui 1983. Bucuria cititorului elevat și interesat de înaintașii noștri
ctitori de Țară, de altare, de biserici și de literatură nu avea margini, doar că ei nu știau
că tirajul cărții a fost tăiat, înjumătățit… Norocul scriitorului, eseurilor sale
excepționale – norocul cititorului și a cărții în cele din urmă – a depins în mare de
faptul că ziarul cel mai citit și mai îndrăzneț care apărea la Chișinău pe
atunci, Tinerimea Moldovei, a avut fericita idee, toată inițiativa și deschiderea ca să
publice, lunar, în pagini și interioare întinse, câte o perlă eseistică dabijiană…
Așa se face că la apariția volumului toată lumea îl și citise deja, unele eseuri erau
recitate în scenă de actori profesioniști, de teatre poetice, de membrii cenaclurilor
literare, de elevi la orele de clasă și la sărbătorile școlare…

Mai trec câțiva ani care, întâmplător sau ba, coincid cu luptele intelectuale de revenire
la denumirea corectă a limbii în care ne-am născut, la alfabetul latin, la tricolor, la
imn.

În 1990 apare la Editura Hyperion ediția a doua „revăzută și completată” a cărții Pe

urmele lui Orfeu. În haina firească a alfabetului strămoșesc, bogată în ilustrații, sporită
substanțial ca volum și conținut, dotată cu note finale pentru fiecare eseu, cu
„geografia” itinerarului de cercetare pe tema dată, separate cu câte un crestomatic
poem. Cum ar fi: Orfeu; Cronicarii; „Descrierea Moldovei” ș.a.

De la cuvântul introductiv Povara memoriei semnat de autor cartea ne poartă

conștiincios, sârguincios și afectiv pe… urmele marelui și întâiului poet și cântăreț al
omenirii, Orfeu, pornind nu din munții Rodopi din Bulgaria unde, spun legendele, s-ar
fi născut, dar din Basarabia – găsește Nicolae Dabija și afinități sonore între numele
legendarului personaj și localitatea Orhei, presupune că minunatele peisaje cu dealuri
și defileul Nistrului din preajma Butucenilor ar fi putut fi scenă pentru deznodământul
shakespearian al destinului îndrăgostiților Orfeu și Euridice, întrezărește conturul arfei
poetului cioplit în stâncile Nistrului, niște semne-litere, aude pe la Naslavcea și
poemele cântate de Orfeu într-un recital al corului vântului și crestele măiestrit
sculptate de milenii și intemperii ale stâncilor malului priporos… Scriitorul vede,
simte și pașii întâiului poet al lumii, pași ce rodesc iarbă mătăsoasă, licheni sprinteni,
dar și lumină mănoasă… Urmează celelalte eseuri pline de fragmente de biografie,
document, de poezie și atmosferă poetică a cărții și a sufletului ce trece de la lucrare la
lucrare ca un sfânt și imens nimb. Răsfoim cu respirația oprită piosul volum unde
atâta poezie și document scos din uitare te mai așteaptă: Pe urmele cronicarilor; Petru
Movilă, ctitorul; Un înaintemergător: Grigore Ureche; „Limba vechilor cazanii…”;
„Și eu eram un smerit Dosoftei…”; Lumina cărții lui Costin…; Cel, care drumurile-l
mai țin minte…; „De la Ioan Neculce cetire…”; Cantemir la Istanbul; „Filozof între
regi, rege între filozofi…”; Iar fulgii astupară cerurile și drumurile…; Un deschizător
de drumuri – Gheorghe Asachi; Sub teiul lui Stamati; Cărturarul; Un postpașoptist –
Bogdan Petriceicu-Hasdeu; „Veșnic tânăr și ferice…”; „Învățătorul copiilor…”;
Eminescu cel contemporan cu noi; Ipotești, satul din legendă; N-oi uita vreodată,
dulce Bucovină…; Tinerețea geniului; „Dacă treci râul Selenei…”; Eminescu la
Odesa; „Limba noastră-i foc ce arde…”; Bocet la moartea regelui trac Rolistene…
Am parcurs de nenumărate ori paginile pline de dragoste față de înaintași și de opera
lor pusă cărămidă de bază la temelia unei culturi, a unei literaturi care stă demnă
alături de literatura celorlalte state ale lumii. În linii mari Nicolae Dabija, au numărat
medievaliștii, a căutat și găsit circa 45 de noi nume de scriitori preclasici laici și
religioși. Și această comoară de nume, biografii și operă se află între coperțile acestei
cărți ce cunoaște deja trei ediții, ultima apărând la editura bucureșteană „Detectiv
literar”. Este, în principiu, o carte pentru lectură solitară, în grup, în clasă, în familie,
de ce nu. O frumoasă carte „de povești” reale, literare pe care ar trebui s-o
cunoaștem, s-o citim și s-o promovăm pentru faptul că este un fenomen al literaturii
noastre care scoate din negura ingrată a vremilor nume de scriitori și titluri de opere.
Este o carte pentru care e mereu valabilă intenția și recomandările savanților și
literaților de a o considera manual și crestomație de literatură veche românească, un
volum într-un fel cu romanul său Tema pentru acasă, tradus în circa cincisprezece
limbi de circulație largă.