Sadoveanu

Cuprins :
1
Argument
Încă din copilărie, Sadoveanu m-a captivat prin stilul său căci deşi aveam
doar câţiva anişori , bunicul din partea mamei mi-a cumpărat Dumbrava minunată
a lui Sadoveanu, pe care mi-a şi citit-o. Cartea avea imagini frumos colorate, iar
eu în timp ce bunicul îmi citea închideam ochii şi-mi imaginam că sunt Lizuca,
pornită la drum prin dumbrava minunată.
Descrierile colorate ale dumbrăvii şi ale vieţuitoarelor ce-şi au lăcaşul

acolo, căldura cu care animă întregul fir al acţiunii au pus în vibraţie sufletul meu
de copil, mi-au deşteptat imaginaţia şi m-au introdus într-o lume în care mi s-au
trezit cele mai alese simţăminte.
Măiestria stilistică a lui Sadoveanu a scos în relief cu multă artă caracteris-

ticile vârstei copilăriei: interesul şi dragostea pentru vietăţile din jur , curiozitatea
şi dorinţa nestăvilită de a cunoaşte , care îndeamnă pe copil să-şi explice multe din
fenomenele naturii, neînţelese de el, prin mijlocirea elementelor fantastice, cunos-
cute în basme.
Consider că opera Baltagul impresionează prin caracterul puternic al pro-

tagonistei precum şi prin inteligenţa nativă a acesteia făcând orice persoană care a
citit romanul să-şi dorească să semene cu Vitoria .
Pentru a-mi susţine această opinie argumentez că : opera Baltagul m-a im-
presionat prin Vitoria Lipan. Ea este o apărătoare a unor tradiţii străvechi, o păstră-
toare a iubirii, o femeie sensibilă, o fiinţă apropiată de natură şi o bună cunoscă-
toare a semnelor acesteia. Este nu numai o exponentă a clasei sale, ci , după afir-
maţia criticului Pompiliu Marcea: Această munteancă extraordinară rezumă, parcă,
firea românească şi destinul nostru, trecând prin greutăţi incredibile, dar luând de
fiecare dată de la capăt viaţa cu îndârjire sporită.
Prin felul său de a fi Vitoria a constituit pentru mine un model :am învăţat
de la ea că atunci când apar greutăţi în viaţă nu trebuie să te dai bătut, ci indiferent
de situaţie trebuie să găseşti puterea de a merge mai departe.
Vitoria dovedeşte o inteligenţă deosebită şi un curaj admirabil ; este un bun

psiholog şi ştie să se comporte adecvat în situaţii dintre cele mai diverse .
2
În concluzie pot afirma că am ales Baltagul datorită stilului inconfundabil
al lui Mihail Sadoveanu, cu care am făcut cunoştinţă în copilărie prin intermediul
Dumbravei minunate,cât şi datorită Vitoriei Lipan care m-a impresionat prin felul
ei de a fi.
I. Itinerarul vieţii şi creaţiei lui Mihail Sadoveanu
Mihail Sadoveanu s-a născut la 5 noiembrie 1880 la Paşcani, unul din acele
orăşele obosite şi fără orizonturi luminoase, care i-au inspirat o întinsă parte a op-
erei sale, cunoscută sub titlul general de literatura târgurilor de provincie. Tatăl
său, avocat de profesie se numea Alexandru Sadoveanu, iar mama Profira Ursachi.
Ar trebui să-l credem deci, orăşean dacă nu ne-ar spune prin întreaga lui operă şi
personalitate că obârşiile cele mai adânci şi mai trainice erau ţărăneşti. De ţărăn-
imea din care se smulsese si mama sa, Profira Ursachi, Sadoveanu se va simţi legat
cu toată fiinţa lui şi îi va închina cea mai mare parte a operei sale.
Scriitorul se născuse la poalele munţilor Moldovei , într-o ţară veche , cu

oameni statornici în tradiţii , cu limba moale , cântătoare , cu gesturi sobre ,
reţinute , mocnind dureri ascunse sau bucurându–se cu filozofie de viaţa simplă.
Era ţara unde se născuseră Creangă şi Eminescu , de unde îşi va lua zborul muzica
lui Enescu şi mai târziu, poezia lui Nicolae Labiş.1
Contactul cu lumea cărţilor s-a produs în biblioteca tatălui său, iar istorisir-
ile tatălui său despre faptele de vitejie ale domnitorilor neînfricaţi erau ascultate cu
mare atenţie de Mihail Sadoveanu.
Sadoveanu urmează gimnaziul la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional

din Iaşi. Debutează în revista bucureşteană Dracu în 1897.
În 1904 se stabileşte la Bucureşti, se căsătoreşte şi va avea unsprezece

copii.
Tonul operei lui Sadoveanu este dat dintr-o dată în cele patru volume de
debut, apărute în 1904: Povestiri, Dureri înăbuşite, Crâşma lui Moş Precu, Şoimii.
Cu toate acestea, până aproape de apariţia Neamului Şoimăreştilor,1912 – 1913,
tendinţa socială este, în general, mult mai puternică, predomină; mai exact spus: e
mai puţin acoperită artistic decât în restul operei. Scriitorul apăruse în prag de
secol, în plină frământare a problemei ţărăneşti – fenomen obiectiv, de vreme ce
răscoalele vor avea loc în curând – la încrucişarea unor curente literar – politice
1
Ion Rotaru, Analize literare pentru bacalaureat şi admiterea la facultate , Editura Junior , Bucureşti ,1995, p. 173.
3
specifice: socialismul, poporanismul, sămănătorismul, neomogene, fireşte, dar con-
centrate în jurul aceloraşi preocupări. 2
Debutul lui Sadoveanu conturează cu precizie temele fundamentale ale

creaţiei sale, care, de acum înainte vor fi mereu aprofundate si subtilizate artistic.
Mihail Sadoveanu continuă tradiţia literaturii vechi reprezentată de Miron

Costin, Grigore Ureche şi Ion Neculce, de Varlaam şi Dosoftei. În operele croni-
carilor şi-a găsit o vie reflectare întregul patrimoniu spiritual al neamului nostru.
Tradiţiile, obiceiurile şi datinile strămoşeşti au fost valorificate de către aceştia din
plin. Nimic nu le-a scăpat primilor cărturari: nici vitejia, nici sacrificiul celor care
ne-au aparat moşia, nici lăcomia, nici barbarismul asupritorilor.
Prin modalităţi artistice de mare plasticitate, Sadoveanu a stabilit coordo-

natele unui model literar profund autentic şi ale unei tehnici narative de excepţie.
Am putea distinge următoarele particularităţi structurale ale scriitorului:

dacă cronicarii se rezumă în primul rând la selectarea surselor orale şi scrise iar
Dimitrie Cantemir le conferă o interpretare cu caracter strict ştiinţific, atunci
Sadoveanu împrumută acestor izvoare condiţia superioară de operă artistică. Iden-
tificăm, aşadar, un arbore genealogic viguros, cu ramificaţii puternice de la un ram
la altul. Rădăcinile, numite Neculce, Costin, Ureche alimentează tulpina Can-
temir, iar aceasta prin viabile seve ştiinţifice revigorează coroana Sadoveanu.
Munţii, marea, lanurile noastre au constituit surse de inspiraţie atât pentru

Cantemir cât şi pentru Sadoveanu, iar doinele, baladele, legendele, au exprimat
frumuseţile interioare si exterioare ale băştinaşilor, deveniţi protagonişti ai creaţi-
ilor cantemiriene şi sadoveniene.
Spiritul strămoşesc este o realitate complexă ce are ca rădăcini mioriticul.

Pe parcursul întregii sale vieţi, Sadoveanu s-a aplecat cu multă migală asupra
cărţilor predecesorilor, considerând că doar acolo va putea găsi strădaniile stră-
moşilor noştri, împrumutând ulterior modelul lor de viaţă, de simţire şi de gândire
operelor sale de rezistenţă.
Ceea ce a făcut posibilă afirmarea şi recunoaşterea timpurie a operei lui

Sadoveanu, pe lângă talent, indiscutabil mare, înnăscut, a fost ivirea lui într-un mo-
ment deosebit de prielnic. Prin Eminescu, Creangă şi Caragiale – pe care scriitorul
2
Ion Rotaru, Analize literare şi stilistice , Editura Ion Creangă , Bucureşti, 1972, p. 316.
4
moldovean îi continuă în mod firesc şi creator – literatura română atinsese maturi-
tatea ei deplină. Principalul ei instrument, limba, fusese pus la toate încercările şi
ieşise pe deplin învingător. Resursele populare şi cele cronicăreşti nu erau însă ex-
plorate îndeajuns, lucru ce Sadoveanu îl va întreprinde, beneficiind din plin de
punerea la punct a claviaturii organului de către marii săi înaintaşi .3
Ca un adevărat rapsod al timpului de odinioară, Mihail Sadoveanu recon-

stituie o epocă îndepărtată, evocând atmosfera trecutului pentru care îmbină liricul
cu epicul într-o atmosferă de baladă şi legendă.
Epoca, în care scrie Sadoveanu, este epoca marelui roman realist, dar şi a
romanului modern, analitic, psihologic si experimental. Cu toate acestea,
Sadoveanu este un scriitor cu individualitate distinct în literatura română. Este un
realist cu viziune romantică şi un romantic care aduce detalii ca un realist, un con-
templativ. El are realismul lui Balzac şi melancolia unui romantic (George Cali-
nescu). Considerat cel mai prolific scriitor din literatura română, Sadoveanu a pub-
licat peste 100 de volume.
Scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic şi tragic 4, căruia, volumul mare de

operă îi conferă calitatea de scriitor complex, Sadoveanu se remarcă prin multi-
tudinea speciilor abordate (roman, povestire, nuvelă, schiţă), dar şi printr-o temat-
ică interesantă (ţăranul, istoria, natura, târgul de provincie, copilăria şi altele).
(…) Izvorul de apă vie al creaţiei sadoveniene a fost poporul, căruia i-a
aflat tainele adânci şi virtuţile, şi căruia i-a întors darul operei sale. 5
Tema preferată, viaţa ţăranului, este larg reprezentată in Dureri înăbuşite

(1904), Bordeienii (1912), Hanul Ancuţei (1928), Baltagul(1930).
Mihail Sadoveanu are un respect deosebit pentru istoria naţională, folosind

un stil de epopee şi un limbaj de cronică. Lirismul romantic se împleteşte cu obser-
vaţia adâncă, realistă. Autorul prezintă epoci istorice distincte, culoarea locală a
fiecăreia fiind redată cu o măiestrie de neegalat. Dintre ele amintim: Neamul
Şoimăreştilor (1915), Zodia Cancerului (1929), Creanga de aur (1933), Fraţii Jderi
3
Ion Rotaru, Analize literare pentru bacalaureat şi admiterea la facultate , Editura Junior, Bucureşti, 1995,p. 172.
4
Paul Georgescu, Polivalenţa necesară , Bucureşti , Editura Pentru literatură, 1967,p. 216.
5
Galin Bratu, Analize literare pentru bacalaureat şi admiterea la facultate, Editura Junior, Bucureşti ,1995, p.
191.
5
- Ucenicia lui Ionuţ (1935), Izvorul alb (1936) si Oamenii Măriei sale (1942),
Nicoară Potcoavă (1952).
Natura sălbatică sau prietenoasă, tainică sau în comunicare cu omul, apare

in Ţara de dincolo de negură (1926), Valea Frumoasei (1938), Ostrovul Lupilor
(1941), Nada florilor (1951) şi altele.
Sadoveanu nu scrie despre o lume: el creează o lume… o sinteză inefa-

bilă a unui popor bătrân, a existenţei şi a miturilor lui, a istoriei şi a fanteziei lui…
o mitologie care-şi are zeii, riturile şi eroii ei legendari.6
Această operă de imaginaţie, cum o numeşte Nicolae Manolescu, este

atotcuprinzătoare: nu este dramă socială sau umană, pe care Sadoveanu să n-o fi
înfăţişat: tot ce reprezintă viaţă, gândire, sentiment, toate raporturile omului cu oa-
menii sau cu natura, sau cu Dumnezeu – politica, religia, instituţiile şi moravurile -
se află în ea.7
Dacă Slavici şi Rebreanu au surprins ţăranul şi satul în plin proces de

pătrundere a relaţiilor capitaliate, Sadoveanu descrie retragerea ţăranilor din faţa
civilizaţiei, eroii lui fiind oameni singuratici ( păstori, vânători, pescari, răzeşi )
care sunt ostili faţă de modernitate.
Ţăranul lui Sadoveanu este un exemplu de statornicie, după modelul na-

turii, cu care este în comuniune. El protestează prin izolare, pentru a-şi păstra puri-
tatea şi umanitatea.
Personajele capătă dimensiuni baladeşti şi au ca trăsături dominante cura-

jul, cinstea, dărnicia, tăria morală, demnitatea .
Fiecare erou sadovenian capătă proporţii legendare prin săvârşirea unor

fapte măreţe, elanuri justiţiare este animat de un puternic sentiment al dreptăţii,
reprezentând o ilustrare a forţei morale în societatea tradiţională
Hanul Ancuţei ( 1928 ) este o metaforă a operei lui Sadoveanu, sinteză

unică de drumuri, în care se fac si se desfac destine, reprezentând o imagine a unei
lumi arhaice, aflate sub lumina aurie a unui timp mitic.
6
Nicolae Manolescu, Imaginarul sadovenian, în Teme, 1971, p.180 .
7
Nicolae Manolescu, Imaginarul sadovenian, în Teme, 1971, p.180.
6
Hanul, aşezat la o răscruce de drumuri este în acelaşi timp şi o răscruce de
drumuri existenţiale, locul de nemurire, locul unde toate aceste poveşti se spun; loc
de întâlnire întru poveste şi întru nemoarte ( Nicolae Manolescu ).
În schiţele, nuvelele şi romanele care abordează lumea provinciei: Balta

liniştii, Apa morţilor, Locul unde nu s-a întâmplat nimic, Haia Sanis, Floare ofilită,
autorul evocă o atmosferă apăsătoare a oraşelor moldoveneşti, sufocantă, în care se
consumă destine tragic, au loc ratări, drame, iluzii sfărâmate.
Starea sufletească a oamenilor este plictisul. Timpul este lent, zilele sunt
nesfârşite, din lungul şirag ce se întinde înainte până la încheierea vieţii. În acest
spaţiu, iluziile sunt o apă a morţilor, un miraj, elanurile scad şi în locul lor se in-
stalează un gol sufletesc.
Roman social, politic, erotic, de formare, o amplă frescă a Moldovei din

secolul al-XV-lea, această epopee a neamului, reconstituie afectiv epoca lui Ştefan
cel Mare, într-o lume mitică, Sadoveanu creează imaginea unui trecut fabulos,
aproape ireal, în care apare figura lui Ştefan cel Mare, personalitate devenită sim-
bol pentru Moldova, al cărui destin a influenţat în bine istoria poporului român.
Temperament liric, suflet de rapsod cu o sensibilitate romantică, Sadoveanu
transpune istoria în legendă şi legenda în istorie.
Opera lui Mihail Sadoveanu dă impresia de repetare în variantă a temelor,

de unde o anume încântătoare impresie de monotonie şi hieratism de un efect
inegalabil, înrudit cu caligrafia persană.8
Întreaga operă sadoveniană, de o perfectă unitate interioară respiră un

umanism delicat, în care emoţia în faţa existenţei şi fiorul naturii se armonizează
într-o optică a nobleţei sufleteşti. ( … ) Lecţia umană a lui Sadoveanu excelează în
afirmarea valorilor etice perene. Privirile însoţesc cu tristeţe pe cei prăbuşiţi, cu-
vântul condamnă pe alţii, sensibilitatea îndrumă spre monumental, traiectoria duce
către omul tare, de o calmă stăpânire de sine, care integrat în istorie, observator al
legilor pământului, scrutează netulburat vremea. 9
Reliefând o vocaţia monocordă, ca şi poezia lui Octavian Goga sau George

Bacovia, creaţia lui Mihail Sadoveanu reluând teme şi atitudini, amplifică şi nu-
anţează; de aici senzaţia de prospeţime şi de autenticitate continuă. Istoria, natura
8
Gheorghe Mitrache, Mihail Sadoveanu comentat de … , Editura Recif, Bucureşti, 1994, p. 208.
9
Constantin Ciopraga , O viziune românească a existenţei : Sadoveanu, în Personalitatea literaturii române, Iaşi,
Editura Junimea, 1973, p. 170.
7
şi înţelepciunea sunt teme constante în opera sa, ce evidenţiază un anumit tip de
umanism popular moldovenesc, la confluenţa unor civilizaţii contrastante .
În întregime, opera sa este epopeea românească pe care o încearcă şi o

reuşeşte numai Eminescu pe alte dimensiuni artistice.
Universul său artistic îl pune pe Sadoveanu în postura de Homer moldav,

care are de scos în evidenţă o civilizaţie înfloritoare într-un moment de maximă ex-
pansiune spirituală.
Ritmurile milenare ale existenţei noastre se convertesc într-o epicitate

solemnă; aici este izvorul poeziei, literaturii sadoveniene. Poezia nu vine, deci, din
marea frecvenţă a descrierilor de natură ci din interioritatea fiinţei lui Sadoveanu,
extaziată în faţa naturii –zeitate şi a omului care îşi doreşte împlinirea alături de
aceasta.
Fiu al pământului glorios al Moldovei Mihail Sadoveanu a fost un scriitor

deosebit de prolific, lăsând posterităţii o operă monumentală care se întinde pe o
jumătate de secol.
Majoritatea criticilor l-a considerat pe scriitorul moldovean ca unul din

echivalenţii definiţiei naţiunii române:
Prin gura sa vorbeşte un singur om, simbolizând o societate arhaică, dar

spre deosebire de Eminescu, societatea aceasta este analizată în toate instituţiile ei.
10
După Ion Creangă şi Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu a îmbogăţit sub-

stanţial tradiţia prozei de inspiraţie rurală. În primul rând scriitorul se opreşte
asupra vieţii satului românesc, rămânând credincios ideii mărturisite de scriitor că
ţăranul român a fost principalul său erou.
De la nivelul Crengii de aur până la Baltagul, tentaţia descifrării urmelor,

hieroglife ale naturii şi sufletului, reprezintă una din marile obsesii sadoveniene.11
S-a spus adesea despre Sadoveanu că este un mare povestitor: ceea ce

povesteşte el sunt o mie şi una de nopţi ale românilor. Opera lui Sadoveanu este o
10
George Călinescu, Istoria literaturii române de la origini până în prezent . Editura Fundaţia Regală pentru
literatură şi artă, Bucureşti, 1941 , p. 558.
11
Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu . Fascinaţia tiparelor originare , Bucureşti, Editura Eminescu, 1981,p .
11.
8
Halima (… ) pentru că sensul ei cel mai profund îl găsim în această instaurare a
unei durate a imaginaţiei împotriva timpului care ne consumă. Povestirea sadove-
niană opreşte timpul, creând în jurul omului – povestitor sau ascultător –un spaţiu
magic care – l protejează. Eroii nu povestesc spre a-şi uşura sufletul, ori spre a reda
viaţa: ci pentru a se sustrage vieţii şi morţii. 12
Operele lui Mihail Sadoveanu fixează definitiv în proza românească o mi-

tologie literară şi un stil imitat de mulţi, dar neegalat de nici unul. 13
Scris în câteva zile… rod al unei lungi gestaţii, romanul Baltagul aparţine,
alături de ,, Concert din muzică de Bach” de Hortensia Papadat –Bengescu şi ,, Ul-
tima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu – din acelaşi
an 1930 – un moment literar fast. Alte opere sadoveniene fuseseră romane ale
privirii; ,,Baltagul” e în egală măsură unul al interiorităţilor grave. Faza durerilor
înăbuşite a rămas în urmă.14
II Baltagul – romanul căutării urmelor
Dacă ai cunoaşte înţelesurile vântului şi a ţipetelor de paseri, şi a sche-

unatului dihăniilor, şi a umbletului gângăniilor, şi a tuturor urmelor care sînt
dar,care nu se văd dintrodată- atuncea îndată ai ajunge la cel vinovat. 15 măr-
turiseşte însuşi scriitorul în romanul Baltagul.
12
Nicolae Manolescu, Arca lui Noe, Eseu despre romanul românesc, Bucureşti, Editura Minerva, Vol. I-II, 1980 -
1081, P. 182.
13
Eugen Simion, Scriitori români de azi, vol. II Editura. Cartea Românească, Bucureşti, 1976, p. 5.
Constantin Ciopraga, Mihail Sadoveanu . Fascinaţia tiparelor originare , Bucureşti, Editura Eminescu,
14
1981, p. 15.
15
M. Sadoveanu, Baltagul, Editura Minerva, Bucureşti, 1971, p. 136.
9
De la nivelul Crengii de aur până la Baltagul, tentaţia descifrării urmelor,
hieroglife ale naturii şi sufletului, reprezintă una din marile obsesii sadoveniene.16
Constantin Ciopraga considera Baltagul, romanul căutării urmelor, implicit

un epos al oieritului, adică al căutării altor urme.17
Aşa cum am mai afirmat, Baltagul e « romanul căutării », dezvoltând un

motiv existând in balada Mioriţa, însă accentuându-l aşa cum balada nu o face. Ac-
centul nu cade pe căutare în sine, ci pe modul căutării. Vitoria culege informaţii, e
abilă, inteligentă, neobosită, uneori teatrală, ştie să ispitească, să cerceteze urmele,
să ancheteze un caz mai bine decât o fac autorităţile mimând faţă de acestea sim-
plitatea, neştiinţa. Ieşirea din matcă, din vatra limitată e marcată şi printr-o oare-
care schimbare a comportamentului. În mediul muntenesc, Vitoria are o anume
solemnitate pe care i-o conferă natura aspră, sălbatică. Odată ieşită din mediu, Vi-
toria se adaptează cu rapiditate lumii noi. Ea are intuiţia cea mai adâncă a firii, a
oamenilor, adună toate dovezile, fixează locul morţii şi ajunge să identifice făp-
taşii. Ea alcătuieşte surprinzător un scenariu complet al crimei care spulberă toate
îndoielile. În final, îi adună pe protagonişti la praznic, ca Hamlet la spectacol pen-
tru a le smulge măştile, pentru a reconstitui adevărul. Astfel, după motivele căutării
şi al ieşirii din spaţiul consacrat, scenariul morţii reprezintă un aspect fundamental.
Vitoria ştie ce s-a întâmplat şi încearcă să smulgă, mimând pentru aceasta sur-
priza, pe elementul social, pe mărturisirea vinovaţilor.
Nicolae Manolescu arată că aici relaţia dintre scenariu si realitate e es-

enţială. Vitoria, cu o experienţă milenară, transmisă din generaţie în generaţie, ştie
să citească lumea în felul ei, dar acest lucru se întâmplă pentru că lumea poate fi
citită, nu are nimic misterios, tainic. Personajul culege informaţii şi construieşte
un model prin care explică întregul. Lumea, odată citită, se lasă explicată pentru
că e coerentă şi omogenă, nu haotică.
S-a spus că Vitoria Lipan are „o vocaţie hermeneutică” ştiind deci, sa de-
scifreze „semne” de pe chipul omului, din natură, aşa încât călătoria ei pentru
aflarea adevărului e percepută de cititor ca o însumare de semne ale unei civilizaţii
milenare. Vitoria îşi expune deseori principiile pedagogiei sale practice: Dacă ai
cunoaşte înţelesurile vîntului şi a ţipetelor de paseri, şi a scheunatului dihăniilor, şi
16
C. Ciopraga, M. Sadoveanu, Fascinatia tiparelor originale, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981, p. 11.
17
C. Ciopraga, M. Sadoveanu, Fascinatia tiparelor originale, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981, p. 132.
10
a umbletului gîngăniilor, şi a tuturor urmelor care sunt dar, care nu se văd dintr-o
dată, atunci ai ajunge la cel vinovat.18
Critica literară integrează personajul într-o tipologie arhicunoscută.
Dacă George Călinescu spune despre Vitoria că „este un Hamlet feminin”,

iar lui Perpessicius i se pare o reeditare, prin mentalitate, a Antigonei, lui Cornel
Regman îi apare ca un Robinson căci, asemenea acestuia, are eroismul de a în-
frunta singură o realitate nouă care trebuie cunoscută şi cucerită pas cu pas.
Important este că acest personaj, fie că e un Hamlet, fie o Antigona, sau un

alt Robinson, se integrează unei caracterologii străvechi, bine configurate în liter-
atura universală. Ori, ceea ce interesează în mod special este tocmai diferenţierea
care s-ar putea face între Vitoria şi celelalte personaje celebre cu care a fost asemă-
nată. În acest sens, între un comportament mitologic şi unul cu pronunţate accente
individualizate, Vitoria este un personaj complex, de o mare originalitate,
aparţinând numai unei spiritualităţi est – europene care, ea însăşi, in context uni-
versal are o configuraţie aparte.
Mai mult decât un personaj contemplativ, Vitoria se remarcă prin tenaci-

tate, prin pragmatism şi prin voluntarism, toate dând un caracter detectivist.
Semnificaţia tandemului onomastic Vitoria-Nechifor nu e doar o întâm-

plare. Paul Georgescu numeste acţiunea Vitoriei „ expediţie militară”, condusă cu
strategie perfectă, soldată cu o eclatantă victorie.
Nechifor (Nike- Phoros= purtator de victorie) are numele schimbat: între al

patrulea an al vieţii se îmbolnăvise de hidropică şi atâta slăbise încît au fost poftiţi
preoţi de i-au făcut sfintele masle. Atunci, după masle, a venit şi ţiganca cea
bătrînă a lui Lazăr Cobzaru, şi maică-sa i l-a vîndut pe fereastră luând pentru el un
bănuţ de aramă. Primindu-l de la mama lui, Cobzăriţa i-a suflat pe frunte descîn-
tînd, şi i-a schimbat numele ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea. De-atunci i-
a rămas numele Nechifor.19
Nechifor Lipan, oier, este ucis, iar soţia Vitoria, îngrijorată de absenţa lui
îndelungată, porneşte să îl caute. Cunoscându-şi bine bărbatul ea se lasă călăuzită
de vise, semne cereşti, precum şi de alte semne dar şi de intuiţia ei feminina. Ea
18
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Ed . Minerva , Bucureşti, 1971, p. 136.
19
11
reface drumul lui Nechifor cu răbdare şi inteligentă, până când descoperă cadavrul
lui într-o râpă şi apoi, până la demascarea şi pedepsirea criminalilor.
Itinerariul Vitoriei Lipan, care însoţită de fiul ei, Gheorghiţă, parcurge dru-
mul lui Nechifor şi al turmelor lui până la descoperirea acestuia, răpus de duşmani
într-o râpă din munţi, ca şi descoperirea şi pedepsirea făptaşilor prilejuiesc ade-
vărate investigaţii poliţiste, menite să pună în lumină o inteligenţă ascuţită, pătrun-
zătoare, fapt ce uimeşte chiar şi pe încercatul subprefect Anastase Balmez.
Muntenii trăiesc într-un univers închis cu legi proprii, unele nescrise. În

acest spaţiu în care viaţa are un circuit prestabilit, dătător de linişte cosmică, este
proiectată drama familiei lui Nechifor Lipan, personaj absent şi aşteptat să se în-
toarcă de la Dorna unde plecase pentru a cumpăra nişte oi şi care întârzie mai mult
ca în alte dăţi. Întârzierea îi produce Vitoriei îngrijorare, gânduri negre.
Recompunând în lumina soarelui căzut imaginea lui Lipan, munteanca,

soţia lui, retrăieşte virtual lângă cel stins.20
În singurătatea ei, femeia cerea să pătrundă până la el. Nu putea să-i vadă
chipul, dar ii auzise glasul. 21
În alte ocazii, i se pare că îl vede: -Îl vezi pe tata? –Îl văd, răspunse nevasta
suspinînd. Noaptea în vis, realitatea îi apare deconcretizată, greu de expus în
propoziţii clare: Se făcea că îl vede pe Nechifor Lipan, călare, cu un spate întors
către ea, trecînd spre asfinţit o revărsare de ape.22
Vitoria simte că se întâmplă un lucru deosebit, ce iese din circuitul firesc al

lucrurilor, din rânduială. În douăzeci de ani am ajuns să-i ştiu drumurile şi în-
toarcerile. Poate zăbovi o zi ori două cu lăutari şi cu petrecere ca bărbat ce se află,
însă după aceea vine la sălaşul lui. 23
El avea multe treburi de făcut: să aşeze oile pentru iarnă, să plătească sim-
brii, totul având precizia dată de evoluţia timpului.
Fundamental şi remarcabil este simţul automatismului vieţii ţărăneşti de la

munte. Oamenii fac fel de fel de presupuneri, dar Vitoria le respinge. Lipan nu
20
C. Ciopraga, M. Sadoveanu, Fascinaţia tiparelor originale, Bucureşti, Editura Eminescu, 1981, p. 133.
21
22
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Ed . Minerva , Bucureşti, 1971 p. 17.
23
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p. 17.
12
poate face în cutare lună decât asta şi asta. Mişcarea este milenară, neprevăzutul nu
intra in ea ca şi in migraţiunea păsărilor. Vitoria nu măsoară vremea cu calendarul
ci cu semnele cerului. În stilul său magistral, Sadoveanu înfăţişează toate acele rit-
muri ale vieţii primitive determinate numai de revoluţia pământului şi nicidecum
de vreo iniţiativă individuală uneori.
Anotimpurilor le corespund tradiţii milenare, cutume străvechi, punctând,

la anumite date dintr-un calendar păstoresc, evenimente specifice devenite automa-
tisme, oieritul definind prin extrapolare un stil de viaţă interioară. În baza unor
norme ca acestea repetând experienţa imemorială a grupului, Vitoria ştie că ră-
posatul trebuia, inevitabil, să treacă prin anumite locuri în anume timp. Înspre
soarele acela ce luceşte pe apa Moldovei s-a dus Nechifor Lipan. Aicea s-a oprit şi
el şi s-a uitat departe… Munteanca recompune astfel, mintal, ipotetic, întreg dru-
mul celui ucis, pactul cu elementele făcând-o să priceapă semnele vorbitoare şi să
le folosească.
Semne semnificative arată venirea iernii, argatul Mitrea coboară

vacile şi oile din poieni, citind un semn pe cer: Dar mai ales m-am uitat la un nor
către Ceahlău. Nourul acela-i cu bucluc. De-acu vine iarna…De acu-i gata. Întîi are
să viscolească; pe urma au să prindă a urla lupii in fundul rîpilor.24
Vitoria înţelege că drumurile lui Nechifor s-au frânt într-un loc ne-
cunoscut care trebuie găsit şi ea dă dovadă de o extraordinară intuiţie de a citi sem-
nele adânci ale lumii în care trăieşte, in ideea că toate au nume, glas şi semn şi
toate vorbesc.
Primul semn funebru a fost chiar la începutul romanului când Vito-

ria îl visează pe Nechifor …cătră zori, a avut cel dintîi semn în vis, care a împuns-
o în inimă şi a tulburat-o şi mai mult.Se făcea că vede pe Nechifor Lipan călare, cu
spatele întors cătră ea, trecînd spre asfinţit ca o revărsare de ape.25
Apoi, când argatul Mitrea coboară de pe munte Vitoria privi cu uimire la

cucoşul cel mare porumbac cum vine fără nici o frică şi se aşeză în prag. Inima-i
bătu cu nădejde, aşteptând semnul cel bun. Dar cucoşul se întoarse cu secera cozii
24
25
13
spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă cântă o dată…Cucoşul dă semn de ple-
care.26 semn rău care se traduce printr-o schimbare subită a naturii din jur.
Privi în juru-i cu obrazul deodată împietrit şi văzu totul rece şi umed sub
zloată. Soarele pierise, lumina se împuţinase, şi vântul şfichiuia, din cînd în cînd,
fulgi care cădeau domol în tindă, se topeau şi dispăreau într-o clipă. 27
Puţin mai târziu, vântul se opreşte şi el: căzuse jos în vale, şi amuţise şi el.
Lumina soarelui se stinge, prevestind moartea iniţiatică: păstorul moare la apusul
soarelui ca şi în Mioriţa.
Vitoria se opreşte la Crucea Talienilor să vadă dacă Lipan s-a înălţat

la soare ori a curs pe o apă. Ea are credinţa că soţul ei s-a prăpădit şi se pregăteşte
pentru marea călătorie: dac-a intrat el pe celălalt tărîm, oi intra şi eu după dînsul.28
Vitoria ia drumul oilor, poposind din crâşmă în crâşmă. În felul acesta

dă de urmele lui Lipan, află câte oi a cumpărat acesta, cui a vândut o parte, până
unde a fost însoţit de cumpărători. Înfăţişarea tovarăşilor e reconstituită, oamenii
identificaţi. Câinele lui Lipan iese şi el la iveală. Cu ajutorul lui, femeia dă de ca-
davrul soţului, căruia i se fac slujbele religioase cerute. Acum intervine şi autori-
tatea, obligatoriu. Dar Vitoria nu se lasă. Ea singură conduce opera de stabilire a
vinovăţiei, punând la cale o adevărată confruntare a criminalului cu mortul. De alt-
fel, feciorul ei, care o însoţea, deţinea un baltag destinat actului de răzbunare. La
sfârşit e pregătit si ultimul argument: câinele care sare la gâtul ucigaşului, rănindu-
l mortal. Autoritatea, în persoana subprefectului, n-are altceva de făcut decât să
confirme intuiţia poliţienească a femeii.
Drumul Vitoriei pentru reconstituirea ultimelor momente ale celui

ucis e o adevărată odisee, ea trebuind să desluşească tainele ce se ivesc la tot pasul.
În căutarea bărbatului, Vitoria pune spirit de „vendetta” şi aplicaţie de detectiv,
dovedind o luciditate excesivă. 29
Refăcând împreună cu fiul, ambii călare, itinerariul lui Nechifor Li-

pan, de la Tarcău până la Dorna urme se găseau din semn în semn. Acolo unde fe-
26
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p. 21.
27
28
29
G Călinescu, Istoria literaturii romane de la origini şi până în prezent,Editura Fundaţia Regală pentru literatură şi
artă, Bucureşti, 1941, p. 629.
14
meia care se desfăcuse încet-încet de lume şi intrase oarecum în sine, vede aluzii
ale destinului, un hangiu evreu, cunoscut al oierului, domnul David, despicând lu-
crurile la rece, înaintează raţional din argument în argument: Ca om care stau şi
judec, zic aşa, că toate cele de pe lumea asta au nume, glas şi semn. Aicea, în
stînga, pe deal se văd şapte case de bîrne, şindrilite şi acoperite de omăt. Şi prin
şapte hogeaguri iese fum. Ele nu strigă, dar de spus, spun ceva. Mai întâi, spun un
număr: şapte. A doilea, spun că-i iarnă şi gospodarii stau pe la vetrele lor şi
pregătesc mămăliga şi topitura. Dacă dintr-un hogeag n-ar ieşi fum, înţelesul ar fi
altul. Vra să zică toate pe lumea asta arată ceva. Ai auzit dumneata vreodată
moarte de om să nu se afle şi leş să nu iasă la lumină? Se duc hultanii si corbii ş-
arată unde zace un trup lovit de bandiţi. Apa îl dă la mal dacă-i înecat. Dacă-i într-
o fîntînă, vine vreme de secetă şi fac picioarele semn celui care se uită într-însa.
Dacă-i îngropat, se duce lupul şi scurmă. Vra să zică, toate vorbesc; aşa le-a rân-
duit Dumnezeu. Toate trec din gură în gură, ajung până unde trebuie şi se află (…).
De la soţul dumitale n-a venit veste, pentru că el stă undeva şi ţine taină. Dac-ar fi
pierit, nu se putea ascunde. Eu ţi-oi mai spune şi alta. Dumneata trebuie să crezi că
trăieşte, ca să ai putere să-l cauţi… 30
Munteanca vedea în tovarăşul lor om trimes, căci le era de folos.

Avea limba ageră şi scociora prin toate părţile.
Vitoria pleacă în căutarea soţului şi ea devine acum un Hamlet femi-

nin, care bănuieşte cu metodă, cercetează cu disimulaţie, pune la cale reprezentaţi-
uni trădătoare şi când dovada s-a făcut, dă drumul răzbunării.31
Lumea muntenilor, cu legi străvechi nu include legea scrisă şi au-

torităţile. Vinovatul trebuie astfel pedepsit, nu iertat după morala creştină, acţiunea
romanului având caracter justiţiar.
Vitoria nu poate lăsa ca justiţia pământeană să se amestece în tre-

burile ei. Ea trebuia să-şi facă dreptate singură. La întrebarea lui Gheorghiţă, de ce
nu lasă autorităţile să-i afle şi să-i pedepsească pe criminali, Vitoria îi lepădă
răspuns cu dispreţ: - Ce am eu cu dânşii? Eu am nacazul meu… 32
30
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p. 73,75
31
G Călinescu, Istoria literaturii romane de la origini şi până în prezent,Editura Fundaţia Regală pentru literatură şi
artă, Bucureşti, 1941, p. 629
32
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p. 109
15
Vitoria nu are încredere în autorităţi, pentru că ceea ce face ea se pe-
trece într-o altă ordine a faptelor într-o altă ordine existenţială; întâlnirea dintre
cele două lumi nu are semnificaţia unui contact: fiecare trece pe lângă celălalt ca şi
când nu l-ar observa. 33
La Călugăreni, acasă la domnul David, unde a rămas peste noapte îm-

preună cu Gheorghiţă, Vitoria află de la soţia domnului David, noi date despre
Nechifor: … astă-toamnă când a trecut spre Dorna, era singur şi n-avea nici un to-
varăş. N-a stat decît puţin, a plecat la drum asupra nopţii…avea bani asupra lui…şi
s-a dus. 34
După ce rămase singură, făcu semnul crucii, mărunt şi de multe ori,

asupra uşilor şi asupra perinei unde avea să-şi plece capul. Apoi se lăsă pe un scău-
naş cu trei picioare, îşi cuprinse genunchii cu palmele şi stătu aplecată, cu privirea-
i de umbră aţintită în necunoscutul din nainte-i. Încercă să-l oprească pe Lipan şi
să-i întoarcă spre ea obrazul ca să îl cetească. El era însă tot mai in fund. Peste el se
revărsau ape de primăvară.35
În această noapte a avut certitudinea că Lipan nu este cu vreo altă fe-

meie: ea era deasupra tuturora; avea într-însa o putere ş-o taină pe care Lipan nu
era in stare să la deslege. Venea la dînsa ca la apa cea bună. Nu poate fi nici ovre -
ică; nici unguroaica cu ochii verzi. El tot căzut undeva trebuie să fie.
Îl mai chemă o dată cu toata fiinţa, iertându-l pentru orice, şi Nechifor Li-
pan nu-i răspunse.36
Până la Farcaşa au umblat pe soare, apoi când au intrat în sat la Far-

caşa deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt rece, trăgând după dînsul
nouri negri şi vîrtejuri de ninsoare. Când au trecut prin dreptul bisericii, nu se
vedea nici în cer, nici în pământ.
Vitoria a oprit calul, a descălecat. S-a închinat spre lăcaşul sfînt.
- Gheorghiţă, asta-i poruncă să facem popas aici.37
33
Mircea Tomus, Mihail Sadoveanu, Cluj-Napoca, Editura. Dacia, 1978, p. 133.
34
35
36
37
16
Întâlnirea cu subprefectul la Farcaşa şi discuţia Vitoriei cu acesta îi prile-
juieşte Vitoriei reţinerea unei păreri importante pentru drumul său: …părerea băr-
bătuşului aceluia, că s-ar fi ducând după bani. Asta-i bine s-o spuie tuturora de-
acum înainte; ca să nu se ademenească cineva dintre oamenii răi, bănuind altfel.38
Întâlnirea cu Moş Pricop, fierarul, scoate la iveală alt semn al trecerii lui
Nechifor în drumul său spre Dorna:
-Moş Pricop, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din părţile Tarcăului?
-Ba am potcovit.
-Nu s-a oprit cumva la covălia dumitale astă-toamnă, un om cu un cal ne-

gru ţintat în frunte?
-Ba s-a oprit.
-Şi-ţi aduci aminte cum era îmbrăcat acela om?
-Îmi aduc aminte.Purta căciulă brumărie.Avea cojoc în clinuri, de miel ne-

gru, scurt până la genunchi şi era încălţat cu botfori.
-Acela, Moş Pricop, a fost soţul meu.
-Hmm! Făcu Moş Pricop;dacă-i soţul dumitale, apoi n-am ce zice, vrednic
român: Numai nu-mi plăcea că se ducea la drum asupra nopţii. Eu aş fi avut
plăcere să cinstesc cu dânsul ca şi cu dumneavoastră. Eu cu oamenii din sat de la
mine nu cinstesc. Dar cu oamenii străini îmi place, că ei îs calatori, au nacazuri şi-i
bine să le stai înainte cu un pahar dulce şi vorbă bună. Dar omul acela zicea că se
duce noaptea; că se bucura să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu îi pasă;
are pentru dînşii pistoale încărcate în desagi. S-a dus şi într-o vreme a prins a cînta
din solz, ca să nu-i fie urât.
- El a fost într-adevăr, şopti munteanca şi lepădă o picătura din păhăruţ

înainte de a bea rachiul.39
Vitoria are o capacitate de adaptare perfectă, integrându-se deplin în viaţa

şi obiceiurile locurilor pe unde trece. Pe drum, întâlnind un ceremonial de nuntă şi
de botez, ea simulează liniştea necesară acestor evenimente şi conform tradiţiei
oferă nişte bani.
38
39
17
Munteanca consideră că e mai bine să se amestece aşa, cu voia altora
printre lume, ca să poată mai bine băga în samă şi iscodi. Din acestea învaţă şi cum
să se ferească de adunări, cînd va trebui. Bine este să fie la vedere cu prietini, decât
într-un ascunziş, cu nişte duşmani necunoscuţi. Cînd îs mulţi, ei te bagă mai puţin
în samă şi tu îi poţi mai bine cerceta. Cînd îs mulţi, te poţi socoti singur cu năcazul
tău; dar cînd îs puţini, împing şi te coasă cu ochii.40
Pe acest drum Vitoria nu reuşise să afle noi semne ale trecerii soţului său
spre Dorna ceea ce o conduce pe aceasta la concluzia că pare că Nechifor a umblat
pe acest drum cu pace.41
Când s-au apropiat de ţara Dornelor, Vitoria avea credinţa că aici avea să
se aleagă o rânduială nouă a vieţii ei.42
Încă dinaintea plecării sale în căutarea soţului, Vitoria avea o bănuială: în

închipuirea ei, bănuiala care intrase într-însa era un vierme neadormit43 care nu îi
dădea pace.
Cum au purces spre Vatra Dornei, Vitoria îi spuse lui Gheorghiţă: Am

ajuns ca la un scaun de judecată a lui Dumnezeu unde trebuie să îngenunchez.44
În Vatra Dornei, Vitoria şi Gheorghiţă au poposit la han, apoi au mers la

o canţelarie unde cu ajutorul unui slujbaş cu şapcă dau de un alt semn al trecerii lui
Lipan:
În luna noemvrie, duminica întîia, Gheorghe Adamachi şi Vasile Ur-

sachi au vîndut oi trei sute lui Nechifor Lipan…Au despărţit o sută de oi. Cu oa-
menii lui Gheorghe Adamachi şi Vasile Ursachi, cu cânii şi cu măgarii, le-au por-
nit la vale, ca să le ducă la un iernatic. Când abia se mai zărea colbul oilor tocmai
în fund, au încălicat şi au pornit şi ei.
-Cine?
40
41
42
43
44
18
-Prietinul meu Lipan şi cu ceilalţi doi munteni de care am pomenit.
-Care munteni? Cine? De unde?
-Iaca asta nu ştiu. A fost o dărăvelă între ei. Se vede că se cunoşteau. Le-
au cîntat lăutarii, au băut, s-au îmbrăţişat, după aceea s-au dus după oi…Eu cred
că, dacă nu i s-a întâmplat ceva neplăcut se întoarce el singur acasă.45
Vitoria se prefăcea că nu înţelege ce vrea să spună slujbaşul, din dorinţa

de a afla cât mai multe lucruri care să-i elucideze misterul pentru care pornise la
drum, dar Gheorghiţă avu înţelegerea că ea demult bănuieşte toate. Nu numai
bănuieşte, ci ştie tot. De aceea se şi află ei aici, la Vatra Dornei.46
Singurul lucru important pe care l-au aflat de la slujbaşul cu şapcă a fost

direcţia în care s-au dus Lipan şi ceilalţi doi munteni: au apucat drumul pe Neagra.
Vitoria, împreună cu fiul său au pornit la drum. Vitoria credea că m-a

ajuta Dumnezeu şi mi-a da miros să le-adulmec din urmă in urmă.
Parcă şi natura este împotriva Vitoriei la prima vedere. Cercetând mai

atent, observăm că vremea se schimbă în rău la Farcaşa, ceea ce înseamnă poruncă
de popas şi aflarea unui semn a trecerii lui Lipan.
Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit, s-a răsucit
vîntul şi a prins a bate cătră mezul-nopţii. Dezgheţurile au stat. Lumina a stat în
dosul pîclelor. Cu această suflare rece în spate şi pe sub fuga aceasta de nouri sub-
ţiri, cei doi călători au umblat in tăcere ca printr-o ţară nouă. Abia o văzuseră în
ajun şi acum n-o mai cunoşteau.47
Vitoria împreună cu Gheorghiţă poposesc la crâsma lui Macovei unde dau

de urma lui Nechifor.
Am putea spune că vremea rea îi ajută pe cei doi călători să desluşească

alte semne importante pentru ei.
Domnul Macovei îşi aducea tare bine aminte. Catră Sfinţii Arhangheli Mi-
hail şi Gavril, într-adevăr a făcut popas mai la vale, pe toloacă, asemenea turmă
cum o prubuluia nevasta.
45
46
47
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p.. 103
19
Când ciobanii s-au mişcat înspre crîşmă ,au sosit din urmă şi stăpînii, în
număr de trei . Unul era pe- un cal negru ţintat şi purta căciulă brumărie .Acela a
dat poruncă pentru rachiu ş-a cinstit pe ciobani .A cerut o litră deosebită pentru el
şi pentru ceilalţi doi tovarăşi …. Omul cel cu căciulă brumărie a avut gust să-i facă
părintele o cetanie ş-o agheazmă şi să-i stropească oile … Cel cu căciula brumărie
a scos din chimir ş-a plătit rămînînd părintele Vasile mulţămit .După aceea într-un
târziu ,s-a sculat ş-au dat poruncă de plecare .
- Cine a dat porunca ?
-Tot acel cu căciula brumărie .Acela avea două părţi de oi şi ceilalţi doi nu-
mai a treia parte .I-am auzit grăind şi făcînd socotelile iernaticului … Mi-a mai
cerut o bucată de pîne ş-a hrănit el cu mîna lui un cîne pe care l-avea .
- Tovarăşii zici că erau oameni detreabă şi prietini ?
- Detrabă şi prietini . Unul era mai puţintel la trup şi negricios ca mine .

Celălalt , mai voinic decît toţi şi rîdea tare şi des . Avea buza de sus despicată ca la
iepure . Mai ales acestuia îi plăcea tare băutura . Multe vorbe nu spunea . Rîdea şi
bea . Meşter la vorbă era cel cu căciulă .
- Cel cu căciulă brumărie ?
- Acela . 48
-După ce au plecat de la crâşma lui Macovei , Vitoria simţea într-însa

mare nelinişte , dar şi o putere mare . Spera ca Dumnezeu după stăruinţa sfintei
Ana , a-i da cele dintîi lămuriri şi cea dintîi bună îndrumare .
La întrebarea lui Georghiţă dacă avem să găsim pe tata ?Vitoria îi răspunde

: Avem să –l găsim ; de asta nu te îndoi .
-Cu adevărat , urma se găsea din semn în semn adică din crîşmă în crîşmă .
Uneori părea că se stînge ; dar pe urmă apărea mai încolo . Unde erau crîşmari
zăluzi , nu se mai putea afla nimic din ce se întîmplase cu paisprezece săptămîni în
urmă – ca şi cum un gest , o privire , un cuvînt s-ar putea înmormînta pe
totdeauna .
Aceştia nu-şi mai aduceau aminte , cum nu-şi aduce aminte piatra pe lîngă
care treci şi pe care ai atins-o . dar iată că mai departe căciula brumărie se arăta iar
. Stăruia , vie , în amintirea altui om .
48
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p.. 108.
20
Dincolo , imaginea brumărie era nedesluşită , dar apărea omul cel cu buza
de sus despicată , vorbind puţin , rîzînd mult şi bînd vîrtos . Cel de-al treilea se
purta ca o umbră . Trece şi el – dar fără să i se deschidă obrazul şi făptura . 49
Următoarea urmă a fost găsită la hanul cel mare din Broşteni.
Aici cei trei oameni , călări , au poftit câte o ulcică de vin fără să
descalece .
Urma călăreţilor şi a oilor s-a aflat mai întâi la Borca , apoi la Sabasa .
Însoţiţi de Neculăieş , băiatul domnului Toma crâşmarul din Sabasa , cei

doi călători au ajuns în pisc sub crucea care se chiamă a Talienilor . Acolo au ho-
dinit caii şi ascultând bubuitul vîntului Vioria cugeta : Înspre soarele acela , care
luceşte pe apa Moldovei , s-a dus Nechifor Lipan . Aicea s-a oprit şi el şi s-a uitat
departe. 50
Coborând muntele , drumeţii s-au oprit în satul Suha , unde ţine crâşmă
domnul Iorgu Vasiliu, care părea un,om aşezat,căci purta ochelari şi scria într-un
catastif. În timp ce se ospătau cu peşte şi bere , băutură care nu –i place lui
Georghiţă , Vitoria a încercat să afle informaţii în obţinerea cărora devenise
meşteră îcercată şi iscusită .
Domul Iorgu Vasiliu le-a spus că trecuseră mai întâi oile şi ciobanii , apoi
sosiseră şi cei doi stăpâni , nu trei cum susţinea munteanca , mai ales că îi şi
cunoştea , pentru că erau de prin partea locului . Pe cel cu buza crăpată îl cheamă
Calistrat Bogza , iar pe celălalt , Ilie Cuţui .
Semnul era vădit . Mai înainte nu putea trece . Trebuia să se întoarcă

îndărăt . Nu avea în ea nici cea mai mică îndoială că , între cei doi , Nechifor nu se
afla . Pîn – aici nu ajunsese , aici nu se mai găsea nimic viu din el .51
Aici trebuia să găsească ea cheia adevărului … Întăi şi întăi trebuia să afle

dacă Lipan s-a înălţat în soare , ori a curs pe –o apă …
Dumnezeu îi va fi păstrat urmele . Ea are datoria să se întoarcă şi să le

găsească . Sfînta Ana i-a şi dat semn , poprind vîntul şi întorcîndu-l pe crîngul său .
49
50
51
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p.. 115
21
Semn nu era numai unul . Începeau să se dovedească şi altele . 52
Crîşmăriţa Maria o ajută pe Vitoria , aflând lucruri importante de la soţiile

celor doi bărbaţi care cumpăraseră oi de la un oier de departe şi căruia îi puseseră
în palmă toţi banii.
Vitoria , cu o logică uimitoare ,deduce din cele aflate că numai cei doi
Bogza şi Cuţui ,pot să ştie ce s-a întâmplat cu acel oier , de la care îi cumpăraseră
turma . Chemaţi de Vitoria la primărie , cei doi au recunoscut că făcuseră tranza-
cţia la Crucea Talienilor . Deşi nu acuză pe nimeni , Vitoria se arată nedumerită şi
spune că ar vrea să afle cine şi când le spusese ciobanilor , care însoţeau turma şi
care trecuseră cu mult înainte , să le dea oile celor doi cumpărători . Bogza şi Cuţui
nu ştiu ce să răspundă şi discuţia se opreşte aici . În noaptea aceea , Vitoria a avut
pentru prima oară o imagine a chipului lui Nechifor arătîndu-şi faţa şi grăind lă-
murit numai pentru urechile ei .
În vremea nopţii ş-a somnului , această vedenie s-a mai produs o dată . S-a
adeverit şi altă aşteptare a muntencei . Vîntul a pornit din nou , venind acuma de
cătră miazăzi.53
Trecând din nou muntele la Sabasa , pe când întreba din casă în casă despre
Lipan , Vitoria a descoperit câinele soţului ei , Lupu ,care ,recunoscând-o i se
aşternu la picioare scheunând . În cele dintîi săptămîni , dulăul era fugar . El se
ducea în munte : se vede că –şi căuta stăpînul.54
Vitoria considera că trebuie să-şi continue căutările . L-am căutat pe dru-

mul mare , acuma am să-l caut pe poteci , ori prin rîpi55 .
Vitoria a încălecat ca să treacă iar muntele , cu feciorul ,de astă dată în-
soţită şi de Lupu , câinele lui Lipan, care la al doilea pod al văii dinspre Sabasa se
opri şi deveni neliniştit . Câinele coti pe lîngă parmalîcul podului în rîpă . Se duse
aşa o bucată la vale , pe o pajişte nouă , care lucea în soare –şi iar veni la drum . Se
repezi asupra lui Gheorghiţă , încolţindu-l de pulpana sumăieşului . Flăcăul îl izbi
cu piciorul . Animalul se duse chelălăind la vale , pe aceiaşi urmă .
52
53
54
55
22
-Băiete , zise munteanca , leagă-ţi calul de un mesteacăn cum fac şi eu .
Coboară-te în rîpă după cîne . Şi asară cînd suiam a dat aicea semn ; dar era în
lanţug .
- Da ,de ce să mă cobor ?E un pripor gol fără cărare .
- Coboară-te îţi spun .Aud pe Lupu dînd glas . A găsit ceva56 .
Coborând după Gheorghiţă , Vitoria răcneşte aprig : - Gheorghiţă ! la ved-

erea unei imagini de coşmar : Oase risipite , cu zgîrcurile umede albeau ţarina .
Botforii , taşca ,chimirul , căciula brumărie ,erau ale lui Nechifor . era el acolo însă
împuţinat de dinţii fiarelor . Scheletul calului , curăţit de carne , sub tarniţă şi
poclăzi , zăcea mai încolo … Căpăţîna era spartă de baltag.57
Locul în care fusese ucis Nechifor Lipan era ferit de ochii drumeţilor : De
sus , de lîngă parapetul de piatră , săpătura costişei venea oablă ca o prăpastie .
Pînă jos în cotlonul rîpei , arăta să fie cam douăzeci de metri . Aicea malul era ros
şi scobit şi avea în faţă puţintel tăpşan ocolit de colţuri de stîncă . Pe urmă rîpa se
prăvălea mai în fund. Era un loc aşa de strîmt aşa de singuratic ,aşa de dosit . Nu-
mai soarele îl ajungea şi-l bătea în plin . Nu suia la nici o potecă ; n-avea nici un fel
de legătură în curmeziş cu vecinătăţile . Aici fusese soarta lui Nechifor Lipan , să
cadă ca-ntr-o fîntînă , lovit şi brîncit de mîna duşmanului . Nimeni nu mai putuse
vedea acea cruntă privelişte . Oamenii călători treceau fără grijă pe sus ; păstorii n-
aveau într-acolo loc de apropiere . soarele de toamnă răsărise şi asfinţise asupra
mortului singur şi asupra calului zdrobit.58
După găsirea osemintelor lui Nechifor şi ale calului , Vitoria pleacă la

Sabasa lăsându-l pe Gheorghiţă să păzească mortul precum şi lumânarea de lângă
el .
Spre seară Vitoria s-a întors cu domnul Toma , judeţul satului , ş-un străjer
, urmând ca dimineaţa să vină şi celelalte oficialităţi ,subprefectul ,doctorul şi
procurorul , care îşi au rânduielile lor , după care ea îşi va lua mortul şi va face alte
rânduieli ,după tradiţie .
A doua zi a sosit preotul care a slujit mortul , adunându-se şi mulţi oameni

din sat , care veniseră la pomană .
56
57
58
23
Autorităţile n-au putut veni în râpă decât a treia zi , spre supărarea femeii
nici unul nu şi-a făcut cruce şi n-a spus o vorbă creştinească pentru sufletul lui
Nechifor 59, ci au scris ceva pe o hârtie , după ce au cercetat căpăţîna .
Subprefectul Anastase Balmez a recunoscut-o pe munteanca aprigă ce fus-

ese la ei să reclame dispariţia bărbatului şi presupune că omul fusese omorât şi je-
fuit . Atunci , Vitoria s-a simţit datoare să spună ce ştia ea şi anume că Nechifor
venise până aici cu doi tovarăşi şi prietini , care trăiesc şi acuma peste Stânişoara
la un loc care se chiamă Doi Meri . Cu o logică uimitoare de detectiv , Vitoria re -
latează faptele , aşa cum le aflase : cei doi oieri cumpăraseră turma lui Lipan
şi ,după ce le-a dat banii , se pare că bărbatul ei plecase spre casă . Atunci l-a lovit
cineva , care văzuse că Nechifor luase bani pe oile vândute ,iar omul ei , probabil
că ţinea banii încă în mână şi ucigaşul îi smulsese , deoarece chimirul se afla
asupra mortului : Deci Lipan nu şi-a pus banii la un loc cu cei care –i mai rămăs-
eseră ; ci-i purta în mînă .Ucigaşul l-a lovit şi i-a smuls banii ; căci , cum l-a lovit ,
Lipan a căzut în rîpă cu tot cu cal . Să se fi dus după el , e mai greu de crezut ; căci
era cînele ,care s-ar fi luptat cu îndîrjire pentru stăpîn . Ca să jefuiască pe mort ,
acel care lovise trebuia să ucidă şi cînele.60
Stăpânirea este datoare să-i facă pe cei doi gospodari să-şi amintească cine
era acest martor , care a văzut pe Lipan primind banii , precum şi să-i silească să
facă dovada cumpărării oilor cu vreo chitanţă pe care Lipan a scris-o în vîrful
muntelui , deşi acolo nu se află nici un fel de canţelarie. Hârtia de cumpărare a
oilor se afla asupra mortului , dar acolo nu se menţionează şi vânzarea întregii
turme , ci numai a primelor o sută de oi , despre care erau martori şi se ştia .
Subprefectul nu înţelege nimic din logica femeii şi o întreabă dacă îi

bănuieşte cumva pe Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui, dar ea neagă , ferească Sfîntul.
Vitoria şi-a continuat raţionamentul în faţa oficialităţilor spunând că până la Borca
au umblat toţi trei în urma oilor , dar de dincoace , peste munte , nu s-au mai văzut
decît doi .Pe-al treilea l-au mîncat hultanii şi lupii ,după cum se vede . Aşadar , cei
doi ar trebui să spună cine a dat cu baltagul ; căci şi asta se vede în căpăţîna
aceasta. Vitoria i-a sugerat subprefectului să scrie şi ciobanilor lui Lipan , care
aveau în grijă oile lui şi care ar trebui să ştie dacă într-adevăr a fost vînzare .
Balmez a înţeles , în sfârşit .logica femeii şi a întrebat-o dacă ea crede că l-au ucis
cei doi ca să-i ieie oile , dar Vitoria neagă din nou , argumentând însă că ciobanii
59
60
24
nu puteau să-şi părăsească stăpânul , fără ca acesta să le plătească simbriile şi să-i
cinstească , după datină . Subprefectul , uimit de logica fără cusur a muntencei , o
invită să participe la interogarea celor doi , fiind şi mai mirat atunci când aude că
femeia intenţionează să-i poftească şi la îngropăciune şi la praznic , ca pe nişte
buni creştini , mai ales că , în felul acesta , ei vor fi subt ochii dumneavoastră.
Domnul Balmez este tentat de această cercetare discretă şi delicată sugerată de fe-
meie , considerând-o vicleană şi ascunsă pentru că-i propunea , de fapt , o con-
fruntare cu cadavrul victimei . Vitoria a zâmbit în sine ,fiind convinsă că ea şi cu-
coana Maria îl puteau vinde şi răscumpăra , jucîndu-l pe degete , cu tot cu doftor ,
cu tot cu Bogza şi Cuţui , şi cu tot cu nevestele lor .
În Suha , domnul Anastase Balmez i-a chemat la prefectură pe cei doi

gospodari , hotărât să-i asculte cu răbdare şi blîndeţă . Calistrat Bogza a relatat cum
,ajunşi toţi trei în vârful Stânişoarei , Lipan s-a decis să le vândă toate oile , ei au
plătit în hârti de câte o mie şi de către o sută , apoi s-au despărţit de el , care le-a
spus că se întoarce acasă . Din colţul ei , Vitoria a intervenit cu umilinţă , susţinând
că trebuie să fi văzut cineva când au fost număraţi banii , mai ales că muntenii
aveau obiceiul să facă vânzările cu martori , nu cu hîrtii scrise de domnii judecă-
tori , iar dacă n-au fost martori înseamnă că s-au scris hîrtii . Apoi , cu viclenie ,
femeia s-a retras din discuţie , afirmând că dumneavoastră ştiţi mai bine decît
oricine ce-a fost şi aveţi să spuneţi , deoarece şi mortul a spus atîta cît trebuie . În
final , Vitoria îi pofteşte , tare frumos , pe toţi la înmormântare şi la praznic ,
veniţi cu tot cu nevestele dumneavoastră , a doua zi când îi facem soţului meu pe-
trecerea din urmă .
Pomenirea mortului s-a făcut acasă la domnul Toma . Venise şi subprefec-

tul Balmez ,care s-a aşezat la locul de cinste ,în fundul odăii lângă preoţi ,iar Calis-
trat Bogza şi Ilie Cuţui stăteau mai spre margine .
Îndemnându-i să mănânce şi să bea , Vitoria a observat că Bogza are un

baltag frumos şi i l-a cerut ,spunând că şi feciorul ei Gheorghiţă , are unul la fel .
Baltagul lui Calistrat Bogza , bagă de seamă femeia , e mai vechi şi ştie mai
multe . Apoi , ea a început să povestească faptele aşa cum se petrecuseră ,
susţinând că i le spusese Lipan atunci când îl priveghease în râpă . Toţi mesenii au
tăcut , iar subprefectul s-a arătat foarte interesat de povestea Vitoriei : Nechifor Li-
pan umbla la deal urcând spre Crucea Talienilor , având cu el şi câinele . Vremea
era în asfinţit , iar în apropierea bărbatului mai erau doi oameni , unul se uita dacă
nu trece cineva , iar celălalt venea uşor în spatele lui Lipan , ţinându-şi calul de
25
căpăstru . Cel din urma lui Nechifor , fiind asigurat de tovarăşul său că nu se vede
nimeni , îi dă lui Lipan o singură pălitură … ,dar din toată inima , ca atunci cînd
vrei să despici un trunchi , bărbatul a căzut cu capul în coama calului , iar ucigaşul
a împins calul în râpă . Câinele s-a repezit la criminal , dar acesta l-a lovit cu pi-
ciorul sub bot şi câinele s-a prăvălit şi el în râpă . După aceea cel din urmă a
încălicat ş-a grăbit după cel din vîrful muntelui şi s-au dus .Nu i-a văzut şi nu i-a
ştiut nimeni pînă acuma .
Toţi cei de faţă încremeniseră şi aşteptau acuzaţii făţişe , dar munteanca

umbla cu vorbe şi intrigi proaste . Calistrat se întreba de unde ştie muierea lu-
crurile , punct cu punct cum se întâmplaseră şi începe să se teamă .
Vitoria , cu o energie extraordinară , având resurse sufleteşti nebănuite , ur-

măreşte cu tenacitate împlinirea legii nescrise pentru pedepsirea ucigaşilor . Când
Bogza a cerut înapoi baltagul , Vitoria l-a întrebat pe Gheorghiţă dacă nu poate citi
ceva pe baltagul gospodarului . Cu nervii întinşi la maxim , nemaiputând suporta
tensiunea care plutea în aer , Bogza a început să răcnească : Pentru o faptă , este
numai o plată . Chiar dacă aş fi eu , mi-oi primi osînda de la cine se cuvine . Vito-
ria s-a uitat cu mirare la baltagul omului şi i-a spus lui Gheorghiţă că ei i se pare
că pe baltag e scris sînge şi acesta –i omul care a lovit pe tatu-tău . Pierzându-şi
cumpătul , Calistrat s-a repezit la băiat să –i smulgă baltagul , l-a lovit cu pumnul
în frunte pe Cuţui , care voia să-l împiedice , dovadă că în gospodarul cel mare
izbucnise cîncenă mînie . Vitoria a strigat să dea drumul câinelui care era legat .
Cu un urlet fioros , Lupu a rupt lanţul , iar Bogza s-a năpustit asupra lui Gheo-
rghiţă , ca să-i smulgă baltagul şi să se apere de câine . Atunci feciorul mortului
simţi în el crescînd o putere mai mare şi mai dreaptă decît a ucigaşului …Apoi îl
lovi scurt cu muchea baltagului , în frunte , în timp ce câinele se năpusti la bere-
gată , mestecînd mormăiri sălbatice cu sînge . Subprefectul a poruncit să fie
chemaţi jandarmii , l-au încercuit pe Ilie Cuţui care se supuse numaidecît , re-
cunoscând de bună voie că a fost întocmai cum a arătat femeia mortului .Culcat de
oameni pe prispa casei , Calistrat Bogza a cerut să vină preotul ca să mărturisească
faptele : eu am pălit într-adevăr pe Nechifor Lipan şi l-am prăvălit în rîpă , după
cum a dovedit nevasta lui .N-am înţeles de unde ştie , dar întocmai aşa este .
26
27
Geneza romanului Baltagul
La Institutul de Istorie Literară şi Folclor , Sadoveanu a făcut o importantă

mărturisire privitoare la faptul concret care a declanşat ideea acestei cărţi.
Sadoveanu mărturisea că se găsea odată într-una din frecventele lui peregrinări pe
drumurile ţării . Era o caniculă de nedescris în ziua aceea , după cum mărturisea
autorul . Drumeţul oboist a mers la un han să se odihnească puţin . La o masă
vecină , doi jandarmi , un plutonier şi un soldat , porniţi în cercetare , povestesc de-
spre moartea unui cioban şi fac presupuneri în legătură cu făptaşii . Aşa a luat
naştere romanul Baltagul . Întâmplarea aceasta a chemat în mintea scriitorului alte
întâmplări rânduite de poetul anonim în baladele Mioriţa , Dolca şi Şalga , care vor
intra în plasma epică şi în fiorul poetic din romanul său Baltagul .
O caracterizare sumară a romanului sadovenian Baltagul , care oferea citi-

torului curios o viziune asupra ceea ce înseamnă creaţia adevărată şi stilul unic al
lui Sadoveanu , o face Constantin Ciopraga în cartea Mihail Sadoveanu . Criticul
afirma :
28
Precum Eminescu , Sadoveanu merge spre permanenţe şi esenţe căutând
dincolo de hotarele obişnuite lumini şi culori perpetue .( …..)
Depăşind faza care evocă dureri înăbuşite creatorul Baltagului zugrăveşte

de astă dată oameni hotărâţi , de o mare demnitate etică .Nu numai Vitoria şi toţi
locuitorii munţilor au trăsături impunătoare . Caracterizarea generală a muntenilor
de la începutul capitolului X , în continuarea lui Russo şi Alecsandri , sugerează
tăria , dârzenia , mândria.61
Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu , apărut în 1930 , este un adevărat

poem al naturii şi al sufletului omului simplu , o Mioriţă în dimensiuni mari . (G.
Călinescu ) . Versul moto , Stăpâne , stăpâne , / Mai chiamă şi-un cîne , argu -
mentează viziunea mioritică a morţii , căreia Sadoveanu îi dă o nouă interpretare ,
aceea a existenţei duale ciclice , succesiunea existenţială de la viaţă la moarte şi
din nou la viaţă .
Din Mioriţa Sadoveanu lua simbolul , structura epică , conflictul dintre

cei trei ciobani şi chipul femeii , pe care-l împlineşte cu acela al curajoasei
ciobăniţe din Şalga , care , încălecând voiniceşte pe cal , aleargă şi pedepseşte pe
căpitanul cetei de hoţi , răzbunându –se şi făcând în felul acesta dreptate , realizând
un principiu etic fundamental pentru poporul român . Câinele din Baltagul ,Dolca ,
îndurerata şi inteligenta căţeluşă din balada cu acelaşi nume , atât de viu şi de di-
namic zugrăvită de poetul popular .
Din cele trei balade , ponderea cea mai mare în plămădirea romanului o are
, neîndoios , Mioriţa , căci , într-un fel , Baltagul amplifică şi rezolvă epic , în lu-
mina unei personalităţi geniale , problemele fundamentale din vestita baladă popu-
lară . Ca şi –n Mioriţa , unde :
Se cobor la vale
Trei turme de miei
Cu trei ciobănei …
61
.C.Ciopraga , Mihail Sadoveanu.Fascinaţia tiparelor originare ,
Bucureşti , Editura Eminescu , 1981 , p . 121.
29
Şi-n capodopera sadoveniană coboară măgurile Moldovei trei ciobani cu
turmele amestecate . În gândul a doi dintre ei încolţeşte ideea uciderii tovarăşului
pentru a-i lua oile .
Şi iată că într-un amurg îndurerat , la un apus de soare , Nechifor Lipan ,

eroul romanului , cade ucis de ortacii săi . Şi nu-i oare o transpunere măiestrită în
proză a versurilor din Mioriţa :
Dacă-i întîlni
Măicuţă bătrînă
Cu brîul de lînă
De toţi întrebînd
Şi la toţi zicînd :
Cine –au cunoscut
Cine mi-au văzut …
această zguduitoare frază obsedantă a Vitoriei Lipan , pornită să-şi

găsească soţul ? Nu s-a oprit cumva …astă –toamnă , un om cu cal negru ţintat în
frunte ?Mie numai să-mi spuneţi cine aţi văzut un om de la noi , călare , pe-un cal
negru ţintat în frunte şi-n cap cu o căciulă brumărie.62
E un leit-motiv melodios , răscolitor , şi obsedant ,care-i dă personajului o

măreţie tragică , subliniindu-i zbaterile şi hotărârea neclintită ,precum şi forţa ei
morală , demn de o epopee .
Sadoveanu realizează prin Baltagul o nouă interpretare a mitului mioritic,

în spiritul lui profund şi realist. 63
Chiar dacă , precum s-a mai spus romanul pleacă de la o întâmplare ade-
vărată şi întrucâtva banală ,semnificaţia adâncă a Baltagului n-a putut fi realizată
de artist decât prin observarea atentă a vieţii de toate zilele a oamenilor simpli , ob-
servare făcută în spaţiu , dar – ceea ce este caracteristic numai lui Sadoveanu –mai
ales în timp , prin scufundarea în mit şi în legendă . De aici provine tipologia largă
62
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p.128.
63
Ion Dodu Bălan, Recitind Baltagul postfaţă la M Sadoveanu Baltagul Editura Minerva, Bucureşti, 1971,p.188.
30
de care vorbeam şi structura baladescă a romanului .Căci Baltagul este Mioriţa
lui Sadoveanu .
Apropierea de Mioriţa e mai mult decât evidentă . Şi într-un caz şi în

celălalt este vorba de un cioban pe care alţi doi îl omoară pentru că are oi mai
multe . Şi într-un caz şi în celălalt este vorba de o femeie ( iubită , mamă ,soţie ) .În
fine , şi în Mioriţa şi în Baltagul intervine rolul unui animal , în primul caz al oii
năzdrăvane , în cel de-al doilea al câinelui . Că scriitorul s-a gândit la celebra bal-
adă în momentul când a conceput opera reiese şi din versurile aşezate ca motto :
Sătpîne ,stăpîne ,
Mai chiamă ş-un cîne…
care de la început imprimă tonul de baladă al povestirii . Baltagul este însă

o operă profund originală , departe de o pastişă a Mioriţei , al cărei mit – am putea
spune –prozatorul îl reintegrează , conferind femeii rolul principal şi activ
totodată . Unii exegeţi din epoca interbelică au crezut că în Mioriţa se poate vedea
firea resemnată , fatalistă , a românului . Într-un fel , Sadoveanu le răspunde , prin
personajul Vitoriei Lipan.64
Alexandru Paleologu consideră că în roman nu este prezent mitul mioritic ,

ci numai tema osiriană , care l-a preocupat pe Sadoveanu … în mod stăruitor şi că
în Baltagul se manifestă cu predilecţie acest mit egiptean . Osiris fusese ucis de
către Seth , care –i aruncase cadavrul în valea Nilului . Sora lui Isis , pleacă în
căutarea fratelui însoţită de fiul ei , Horus şi de câinele Anubis . Isis îl caută şi-i
aşează osemintele lui Osiris aidoma Vitoriei Lipan , după găsirea rămăşiţelor lui
Nechifor în râpă : Vitoria singură , suflecîndu-şi mînecile , a luat cu grijă bucăţile
soţului său ,şi le-a potrivit una cîte una în cutia de brad , stropindu-le cu vin.65
Interesul operei , stă în studiul civilizaţiei pastorale, întemeiată pe

ritmuri largi, după evoluţia aştrilor .66
Urmărind descifrarea unei psihologii , accentul cade nu atât pe acţiune , cât

pe resorturile interne : simbolurile din Mioriţa apar într-o lumină nouă . Acolo ,
64
Ion Rotaru, Analize literare şi stilistice Editura Ion Creangă 1972 pag. 321.
65
66
G. Călinescu, Mihail Sadoveanu , Editura Eminescu , Bucureşti , 1977 , p .159.
31
sub alegoria nunţii , se vorbea de moartea ciobanului moldoven , cu argumente
privind seninătatea care ar caractriza sfârşitul păstorilor . În Baltagul interpretarea
este realistă , oamenii luptă , iar după ce cad , urmaşii nu au linişte până ce nu
restabilesc dreptatea . Vitoria face parte din categoria oamenilor tari . Sentimentul
ei de datorie morală şi mai ales voinţa neclintită concordă cu trăsăturile altei eroine
tragice – Anca , din Năpasta lui Caragiale . Credinţa conjugală şi perseverenţa în
urmărirea ucigaşilor au îndreptăţit comparaţia cu Krimhilda din Cântecul Ni-
belungilor.67
Înţelegând să repete rituri funerare străvechi, fără de care somnul

morţilor nu e posibil , un personaj de îndurerată demnitate pune în acest ceremo-
nial zelul unei figuri de tragedie antică .Descoperim în Baltagul nu atât un sat de
acum o jumătate de veac , cât mentalităţi arhetipale , gravitatea , dârzenia şi cele-
lalte fiind însemne ale etnopsihologiei alpine . Contrar satului real , devenit între
timp altul , Tarcăul din roman e un sat pentru eternitate , în care experienţa vieţii s-
a condensat în proverbe şi ziceri ca în oralitatea lui Creangă.
67
Constantin Ciopraga , Mihail Sadoveanu , Ed. Tineretului , 1966 , p .
67-68 .
32
2.2. Monografia satului moldovean
În romanul Baltagul , Mihail Sadoveanu evocă o lume veche , cu rân-

duieli bazate pe legea nescrisă a tradiţiei , izvorâtă dintr-o obişnuinţă de viaţă , care
se pierde în vreme .
Spaţiul romanului este mioritic , localizarea însă cuprinde aşezările oierilor

din partea dinspre munte a Moldovei , unde ciobanii au neveste şi prunci , în locuri
singuratice şi strâmte .
Că viaţa în aceste locuri nu e deloc uşoară o aflăm din tâlcul unei povestiri
anecdotice de la începutul romanului , din spusele lui Nechifor Lipan la cumătrii
şi nunţi : Domnul Dumnezeu , după ce a alcătuit lumea a pus rînduială şi semn
fiecărui neam68 .
Dumnezeu fixează soartă aspră unui popor , ce a ajuns prea târziu la masa
destinului , după ce toate darurile divine fuseseră împărţite . El dă fiecărui popor
câte o însuşire : turcilor să fie proşti , dar să aibă puterea sabiei , ungurilor să che -
fuiască cu femeile , evreilor să fie prigoniţi , dar să se răspândească în lume cu bani
şi intrigi , boierilor să fie răi şi ticăloşi , dar să se complacă în dezmierdare , răutate
şi ticăloşie şi să construiască biserici .
68
33
La urmă au venit şi muntenii ş-au îngenunchiat la scaunul Împărăţiei .
Domnul Dumnezeu s-a uitat la ei cu milă :
-Dar voi , năcăjiţilor , de ce aţi întîrziat ?
- Am întîrziat , Prea slăvite , căci sîntem cu oile şi cu asinii . Umblăm do-

mol ; suim poteci oable şi coborîm prăpăstii . Aşa ostenim zi şi noapte ; tăcem şi
dau zvon numai tălăncile . Iar aşezările nevestelor şi pruncilor ne sînt la locuri
strîmte între stînci de piatră . Asupra noastră fulgeră , trăsneşte şi bat puhoaiele .
Am dori stăpîniri largi , cîmpuri cu holde şi ape line .
-Apoi aţi venit cei din urmă , zice Domnul cu părere de rău.Dragi îmi sun-
teţi , dar n-am ce vă face . Rămîneţi cu ce aveţi . Nu vă mai pot da într-adaos decît
o inimă uşoară ca să vă bucuraţi cu al vostru. Să vă pară toate bune ; să vie la voi
cel cu cetera ; şi cel cu băutura şi s-aveţi muieri frumoase şi iubeţe.69
Această poveste Nechifor o ştia de la un baci bătrân , care fusese jidov în

tinereţă şi binevoise Dumnezeu a-l face să cunoască credinţa cea adevărată , iar Vi-
toria îi adăogase numai puţine cuvinte despre cîmpuri ,holde şi ape line . Aceste
vorbe erau ale ei.70
Despre acest mod de viaţă patriarhal se vorbeşte , în primul rând în roman :
Viaţa muntenilor e grea ; mai ales viaţa femeilor . Uneori stau văduve
înainte de vreme , ca dînsa .
Munteanului i-i dat să-şi cîştige pîinea cea de toate zilele cu toporul ori cu
caţa . Cei cu toporul dau jos brazii din pădure şi-i duc la apa Bistriţei ; după aceea
îi fac plute pe care le mînă pînă la Galaţi , la marginea lumii. Cei mai vrednici înte-
meiază stîni în munte . Acolo stau cu Dumnezeu şi cu singurătăţile pînă ce se îm-
puţinează ziua . Asupra iernii coboară la locuri largi şi-şi pun turmele la iernat în
bălţi .Acolo-i mai uşoară viaţa , ş-acolo ar fi dorit ea să trăiască , numai nu se poate
din pricină că vara-i prea cald ş-afară de asta , munteanul are rădăcini la locul lui ,
ca şi bradul.71
Firul epic central îl reprezintă încercarea Vitoriei Lipan de a descoperi şi

de a pedepsi pe ucigaşii soţului său . Drumul ei este urmărit pe fundalul unei co-
69
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura, Minerva , Bucureşti, 1971, p..8.
70
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p.. 10.
71
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p.. 10.
34
munităţi specifice , aceea a oamenilor de la munte cu legile , datinile , obiceiurile
lor specifice . Astfel alături de psihologia complexă şi complicată a Vitoriei Lipan ,
romanul se constituie într-o monografie a satului moldovean .
Viaţa Vitoriei Lipan se desfăşoară pe fundalul unei existenţe de specific

naţional , cu aşezări sociale , economice şi cu deprinderi specifice oierilor .
Bărbaţii sunt cu oile . Grija gospodăriei o are nevasta , care trebuie să aibă
pricepere , vigoare şi energie şi la nevoie braţ de bărbat . Aşa este în casa lui
Nechifor Lipan , ciobanul ucis pentru o turmă de oi , pe care o ducea la Dorna spre
iernatic .
Satul risipit pe rîpi sub pădurea de brad , căsuţele şindrilite între garduri şi
răzlogi , pîrîul Tarcăului care fulgera devale între stînci.72
El are ulicioare lungi şi croite .Biserica era aşezată pe-un dîmb , cu ţintir-
imul împrejur . În apropiere , în dreapta , se ridica gospodăria părintelui Dănilă , cu
case , şuri şi heiuri . De partea cealaltă a bisericii mai era o căsuţă, ca o ciupercă
singură pe toloacă . Acolo trăia baba Maranda.73
Casa familiei Lipan avea prispă , tindă ,ogradă cu adăpost pentru vite şi
şură şi era aşezată după datina locului ,cu toate cele de trebuinţă :oi la munte ,
poclăzi în casă , piei de miel în pod , ceva parale strânse într-un cofăiel cu cenuşă ,
făină de păpuşoi şi legume aduse din jos , dinspre câmpie , în desagi .
În satul Vitoriei Lipan , viaţa se desfăşoară calendaristic , între plecarea

turmelor la păşunat şi întoarcerea lor de la iernatic . Nu ziua , ci vremea , pe care
oamenii o înţeleg după semnele ei ce se arată , hotărăşte şi treburile oierilor şi ale
casei .
În viaţa oierilor , nimic nu iese din tradiţie . Obişnuinţa , care statorniceşte

raporturile dintre oameni , e singura lege . Cine încalcă obiceiul e împotriva firii .
Nu coc , valţ şi bluză îi trebuie Minodorei . Ea este fată de măritat . Să-şi vadă
deci de rânduielile ei de fată mare , să bată şi să scuture pernele şi lăicerele de
zestre , până ce Vitoria o să-i găsească un român , cu casă nouă în sat şi oi multe .
Aşa că , după rânduială , fata Vitoriei poartă cămaşă albă şi catrinţă neagră , vrăs-
tată roş , părul împletit cunună , fără broboadă . Ciuboţelele sunt numai pentru horă
sau nunţi , pentru drumurile la târg .
72
73
35
Preotul este şi sfetnic . Aşa e rostul . Nevasta oierului îl cunoaşte şi altfel
nu înţelege să trăiască , decât după obicei , dintr-o practică străveche , căreia i se
supune .
Oamenii nu ştiu carte , ei adresându-se preotului pentru citirea şi scrierea

scrisorilor şi a actelor .
Satul este izolat astfel încât oamenii abia au auzit de poştă şi de tren .
Mihail Sadoveanu evocă o lume arhaică , departe de binefacerile civiliza-

ţiei .
Izolate de lumea din văi , rînduri după rînduri de generaţii , în sute după
sute de ani , se veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor ; toate urmau ca pe
vremea lui Boerebista , craiul nostru cel demult ; stăpînii se schimbaseră , limbile
se prefăcuseră , dar rînduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră ; aşa încît se cuve-
nea ca şi copiii să-şi aibă partea lor.74
Descrierea acestei comunităţi arhaice cuprinde toate aspectele , de la felul

de a se îmbrăca până la alimentaţie , la credinţe , superstiţii .relaţii umane şi cere-
monii sociale . Satul este surprins într-un moment specific al evoluţiei lui , când
modul de viaţă arhaic se întrepătrunde cu anumite deprinderi ale lumii noi , ale so-
cietăţii civilizate din mediul urban . De exemplu , din bălţile Jijiei , unde dusese
oile la iernat , Gheorghiţă se întoarce cu trenul , maşinărie de mirare care
provoacă spaima mamei sale .În schimb , aceasta cunoaşte exact valoarea banilor şi
raportul marfă- bani
Structurile arhaice intră uneori în conflict cu cele moderne : Lipan este ucis
pentru bani şi avere , uciderea lui fiind semnul unei ordini în care valoarea
supremă este averea . Această societate este dominată de tradiţie , care are putere
de lege , iar abaterea de la rânduielile nescrise este aspru sancţionată . Astfel , den-
umirea de domnişoară dată Minodorei o înfurie peste măsură pe mama ei , căreia
i se pare o adevărată injurie , iar deprinderile aduse de la oraş ( valsul ,cocul ,
bluza ) sunt respinse cu vehemenţă : - Nici eu nici bunica ta , nici bunica mea n-au
ştiut de acestea şi-n legea noastră trebuie să trăieşti şi tu . Altfel îţi pun o piatră de
gît şi te dau în Tarcău.75
74
75
36
Când fata aruncă gunoiul afară , în faţa soarelui , este întrebată cu asprime :
N-ai învăţat rînduiala ?
Oamenii sunt conservatori . Ei cred în vise ,semne . Astfel când Vitoria Li-
pan şi-a visat soţul , trecând călare peste o apă neagră cu spatele întors spre ea , şi-
a dat seama că soţul ei a murit : În noaptea asta ,cătră zori , a avut cel dintîi semn ,
în vis , care a împuns-o în inimă ş-a tulburat-o şi mai mult . Se făcea că vede pe
Nechifor Lipan călare , cu spatele întors cătră ea , trecînd spre asfinţit o revărsare
de ape.76
Apoi când argatul Mitrea coboară de pe munte : Vitoria privi cu uimire la

cucoşul cel mare şi porumbac, cum vine fără nici o frică şi se aşază în prag . Inima
–i bătu cu nădejde , aşteptînd semnul cel bun . Dar cucoşul se întoarse cu secera
cozii spre focul din horn şi cu pliscul spre poartă . Cîntă o dată prelung şi se miră
el singur .
-Nu vine … şopti cu îngrijorare gospodina … Cucoşul dă semn de ple-

care. 77
Deşi s-a schimbat calendarul , oamenii îl urmează tot pe cel vechi . Vitoria
Lipan ţine post negru douăsprezece vineri la rând şi îi cere preotului să facă slujbă
pentru soţul ei .
Deşi este convinsă , că soţul ei a murit , Vitoria se duce la baba Maranda ca

să –i ghicească . Cere sfatul preotului şi se adresează stăpînirii pămînteşti , deşi
nu crede în eficienţa acestora .
-Du-te la poliţai şi la prefect şi spune-le întîmplarea , ca să facă cercetări .
-Înţeleg , răspunse Vitoria ; m-oi duce şi la dînşii , dar nădejdea mea cea
mare e în altă parte.78
Din tradiţie şi datini se formează priceperi şi conduita morală , de neclintit ,

a oamenilor lui Mihail Sadoveanu . Cei vârstnici cum e Vitoria Lipan , apără cu
străşnicie respectul pentru credinţă şi obiceiuri , căci oamenii , dacă se abat de la
legea firii , pierd din cinste şi demnitate , devin neoameni . Vitoria Lipan , cu
înţelepciunea experienţei de viaţă , gândeşte , nu fără prudenţă : Bine este să fii la
76
77
78
37
vedere cu prietini decît într-un ascunziş , cu nişte duşmani necunoscuţi . Cînd îs
mulţi , te poţi socoti singur , cu năcazul tău ; cînd îs puţini , împung şi te coasă cu
ochii.79
Un sugestiv portret de grup , la începutul capitolului al zecelea , are sensul

unui nucleu epic , relevând dominantele unei psihologii :
Locuitorii aceştia de sub brad sunt nişte făpturi de mirare . Iuţi şi nestator-
nici ca apele , ca vremea ; răbdători în suferinţă ca şi-n ierni cumplite , fără griji în
bucurii ca şi-n arşiţile de cuptor , plăcîndu-le dragostea şi beţia şi datinile lor de la
începutul lumii, ferindu-se de alte neamuri şi de oamenii de la cîmpie şi venind la
bîrlogul lor ca fiara de codru – mai cu samă stau ei în faţa soarelui c-o inimă ca din
el ruptă … Aşa era şi acel Nechifor Lipan care acum lipsea . Aşa au întîmpinat-o în
drumul ei pe Vitoria şi alţii …80
În Baltagul descoperim nu atât un sat de acum o jumătate de veac cât men-

talităţi arhetipale , gravitatea , dârzenia şi celelalte fiind însemne ale etnopsiholo-
giei alpine . Tarcăul din roman este un sat pentru eternitate .
Lumea aceasta arhaică crede în descântece şi vrăji . Baba Maranda este

adeseori căutată , dar oamenii se tem de ea , chiar o ocolesc , ea locuind izolată la
marginea aşezării .
În general , oamenii surprinşi în Baltagul se caracterizează prin tărie ,

dârzenie , mândrie . Legaţi de natură îi înţeleg semnele . Ancoraţi în tradiţie , nu
ies din anumite tipare , ceea ce le conferă o oarecare rigiditate , intrată însă în
obişnuinţă .
Felul de a fi al munteanului , îl desprindem din comportamentul Vitoriei

Lipan . În tot ceea ce întreprinde această femeie , e dragoste şi statornicie , in-
teligenţă nativă şi tărie morală ; o vitalitate care este a naturii însăşi , într-un cuvânt
, un suflet şi un caracter care , în viziunea autorului , definesc structura psihică a
ţăranului din această parte a Moldovei .
Drama prin care trece Vitoria Lipan nu are nimic senzaţional în roman .
Faptul că soţul ei a fost ucis este trăit intens cu o putere de stăpânire ce are rădăcini
în natura aspră şi stâncoasă a locurilor ce nasc asemenea oameni, în obiceiurile şi
tradiţiile care au aşezat relaţiile dintre ei .
79
80
38
Ospitalitatea moldovenilor este întâlnită la tot pasul , iar Vitoria o întâl-
neşte acasă la moş Pricop :
-Ehe ! Nu merge aşa , femeie . Vii de la Tarcău şi te duci la Dorna şi nici

macar nu ţi-s caii în bună rînduială . Ba mă supăr . Trebuia să baţi la uşă şi să strigi
la babă să-ţi deie drumul . Să deschidă grajdul pentru cai şi să le puie fîn sub bot .
Să v-aduceţi în casă buclucurile şi să vă hodiniţi . Să vă dau o bucată de pîne us-
cată ş-un pahar de apă . Atîta am , atîta vă dau … Eu cu oamenii din sat de la mine
nu cinstesc ; dar cu oamenii străini îmi place , că ei îs călători , au nacazuri şi-i
bine să le stai înainte cu pahar dulce şi vorbă bună.81
Cele trei momente importante în viaţa omului – naşterea , căsătoria şi

moartea – îşi au locul bine ales în roman . În călătoria ei , Vitoria le întâlneşte pe
primele două şi îndeplineşte datinile celei de a treia . Este un bun prilej pentru scri-
itor de a oferi amănunte despre rânduielile după care se desfăşoară aceste ceremo-
niale , despre portul de sărbătoare sau cel de doliu specific zonei şi , nu în ultimă
instanţă ,despre omenia şi ospitalitatea muntenilor .
La Borca a căzut într-o cumătrie . Le-au ieşit în cale oameni , au apucat de

căpestre caii şi i-au abătut într-o ogradă . Erau aprinşi la obraz şi aveau plăcere să
cinstească pe drumeţi şi să-i ospăteze .Vitoria a trebuit să se supuie să descalece, să
intre la lăuză ,şi să-i puie rodin sub pernă un coştei de bucăţele de zahăr şi pe frun-
tea creştinului celui nou o hîrtie de douăzeci de lei . S-a închinat cu paharul de bău-
tură cătră nînaşi, a sărutat mîna preotului ş-a arătat tuturor celor care vreau s-o as-
culte că are greu năcaz c-o datorie de bani de la Dorna , pe care de atîta vreme o
urmăreşe şi n-o mai poate împlini . Îşi cheltuieşte şi paralele de nafură ca să răz-
bată pe vremea asta de iarnă . Nici pînă la Broşteni nu ştie cum a ajunge . Noroc că
are acolo nişte cunoscuţi de la care a putea împrumuta ceva ca să răzbească pînă
unde are asemenea interes .
Mult se minuna preotul de aşa fiinţi fără inimă şi fără omenie …82
Încălzit , prozatorul pune în cuvânt un patos nobil , făcând ca morţii să i se

suprapună fluxul biruitor al vieţii , centrat pe momente etnografice semnificative .
Cortegiul nupţial întâlnit de Vitoria la Cruci , opune tragicului o perspec-

tivă eliberatoare , tonică . La Negruzzi ( în Zoe ) , la Nicolae Filimon ( în Ciocoii
81
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p. 92
82
39
vechi şi noi ), alaiurile contrastante –nuntă respectiv moarte –ilustrau , după Lovi-
nescu , gustul melodramatic al epocii romantice . Nunta din Baltagul e un antidot .
Fugeau săniile cu nuntaşii pe gheaţa Bistriţei . Mireasa şi druştele cu

capetele înflorite : nevestele numai în catrinţi şi bondiţi . Bărbaţii împuşcau cu pis-
toalele asupra brazilor , ca să sperie şi s-alunge mai degrabă iarna . Cum au văzut
oameni străini pe drumul de sus , vorniceii au pus pinteni şi le-au ieşit înainte cu
năfrămile de la urechile cailor fîlfîind . Au întins plosca şi-au ridicat pistoalele .
Ori beau în cinstea feciorului de împărat şi a slăvitei doamne mirese , ori îi omoară
acolo pe loc .83
Romanul Baltagul desfăşurându –se la suprafaţă şi în aparenţă pe treptele

cunoscute ale istoriei sale concrete , reprezintă , de fapt , istoria împlinirii trudnice
a acestui gol existenţial creat prin dispariţia ciobanului ; această sarcină grea ,
încărcată de atât de copleşitoare semnificaţii ce ţin de mecanismul etern al exis-
tenţei , de legile lui şi de locul aparte al omului în acest mecanism , este dusă la în-
deplinire de aparent firavul personaj principal al naraţiunii , de Vitoria , cu ezitări
şi împiedicări al simţului ei de orientare într-o lume de aparenţe concrete , de re-
laţii şi întâmplări incidentale , dar cu o uimitoare siguranţă şi viziune pe dimensiu-
nile şi în spaţiul interior al realităţii , pe tărâmul raporturilor şi condiţionărilor fun-
damentale şi eterne .
Ritualul înmormântării e cel din vremea Fraţilor Jderi sau mai vechi : car
cu boi împodobit cu cetină , preoţi , buciumaşi , bocitoare , suluri de pînză pentru
datina podurilor , pomeni şi altele ca acestea , de netă nuanţă autohtonă , un rol ac-
tiv revenind văduvei de la Tarcău :
Vitoria singură , suflecîndu-şi mînicile , a luat cu grijă bucăţile soţului său

şi le-a potrivit una cîte una în cutia de brad , stropindu-le cu vin . Bărbaţii au opin-
tit sus povara destul de uşoară , au aşezat sicriul în car , au pus peste capac un
lăvicer vîrstat negru şi roş ş-au dat de veste : gata …Vitoria singură umbla împre-
jurul slujbei , priveghind rînduielile …După ce au stat buciumaşii , au prins a
plînge şi a bocii tare frumos femeile tocmite . Vitoria privea şi asculta cu luare-am-
inte …84
Toate detaliile –car cu boi , cetină , buciumaşi , bocitoare – concordă cu

cele din Înmormântarea la români , clasicul studiu etnografic al lui S . Fl. Marian (
83
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p 98.
84
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p 173.
40
1892 ) , consemnând tradiţii cu deosebire din spaţiul Baltagului în Moldova de
Nord , şi anume în unele comune de prin munţi , precum bunăoară în Neagra –
Şarului …, se aduc două sau mai multe buciume de stînă şi din timp în timp băr-
baţi suflînd în acele buciume , scot un buciumat jalnic , sălbatic … Dacă mortului
petrecut spre cimitir nu i s-au pus poduri peste ape , dacă nu i s-au cetit stîlpii şi nu
i s-au făcut cel puţin trei stări , atunci lesne i se poate întîmpla ca , ajungînd la
vreun rîu sau altă apă mare din cealaltă lume , să nu poată trece …E un foarte mare
păcat , de asemenea a se îngropa cineva fără să fie bocit … 85
Înmormântarea cu tot fastul ei de suprafaţă conţinând o gravitate nespusă ,

exprimată prin fiecare amănunt , prin fiecare participare umană , reprezintă încu-
nunarea supremă a acestui efort de restituire a unei funcţii existenţiale : Nechifor
Lipan se reântoarce în lumea lui , în locul ce i se cuvine , el va continua să
dăinuiască , în veşnicie , ca un reper de neuitat al celor apropiaţi lui , printr-o
pomenire care va încerca să sfideze durata şi căreia , în fine , îi sunt asigurate acum
toate condiţiile fizice pe care le evocase , altădată , baciul Mănăilă .Ciobanul a dis-
părut ca fiinţă vie şi trecătoare , dar va fi un semn etern în eternitate , o piatră de
mormânt şi un reper pentru memoria fără sfârşit a descendenţilor.86
Interesant şi semnificativ este sprijinul pe care Vitoria îl primeşte , la tot

pasul , în lumea ei , în universul arhaic supravieţuitor , de la necunoscuţi , oameni
pentru care este mai presus de firesc mecanismul multisecular al datinii . Va fi
necesar să cităm din scenariul amănunţit al acestui ritual , care ne ilustrează ele-
mente de mare importanţă pentru concepţia sadoveniană :
Domnul Toma avusese grijă să aducă la faţa locului un car cu doi boi fru-
moşi . Îl împodobise cu cetină şi aşezase în el sicriul gol . După porunca Vitoriei se
aflau de faţă trei preoţi şi trei oameni cu buciume ; şi patru femei bocitoare …La
cel dintîi popas ,preoţii au coborît , au făcut rugăciune ş-au înălţat cîntare . Vitoria
singură umbla împrejurul slujbei , priveghind rînduielile şi avînd la îndemînă o
babă cu sulurile de pînză pentru datina podurilor . Cînd au pornit , iar au sunat
muntenii din bucime , dînd veste despre depărtarea văilor… Deşi aceasta era pen-
tru dînsa ziua cea mai grea şi se zbucima ea singură mai mult decît toate osteni-
toarele , se socotea destul de mulţumită .87
85
Mircea Tomuş , Mihail Sadoveanu . Universul artistic şi concepţia fundamentală a operei , Cluj –Napoca , Ed.
86
Dacia , 1978 , p 140 .

87
41
Impresia generală este de natura satisfacţiei pentru intrarea pe un făgaş
firesc ; lucrurile par a-şi fi găsit adevăratul rost şi fiecare personaj al romanului e
mulţumit că a sosit momentul să-şi îndeplinească rolul . Femeia veghează ca totul
să se desfăşoare cum trebuie şi se consideră destul de mulţumită , desigur , nu pen-
tru moartea soţului , ci pentru că a reuşit să –şi îndeplinească datoria .
Se ştie că Gheorghiţă era numele de taină al lui Nechifor Lipan cu care îl

alinta numai soţia lui . Dar , pe lângă aceasta , să se observe cel puţin două aspecte
de importanţă aparte . Mai întâi insistenţa autorului de a specifica , de fiecare dată ,
că factorii hotărâtori ai ceremoniei au fost angajaţi de Vitoria Lipan cu plată , după
cum cu plată cinstită şi amănunţită s-au pregătit toate cele trebuitoare . Se sublini-
ază caracterul angajat al celor implicaţi în ritual , de unde garanţia unei participări
fără greş . Cei care participă acceptă un sistem de obligaţii cere formează un fel de
fundament şi o garanţie a ceremonialului . Femeia mortului , neputând să le în-
deplinească pe toate , o face prin intermediul acestor servicii plătite ; contribuţia ei
este banul ,într-o lume cu un sistem precis de obligaţii şi valori .
Se mai poate observa că , în partitura rolului pe care îl joacă Vitoria , sunt

foarte bine delimitate elementele de ritual de cele de sinceră şi lipsită de oprelişti
exprimare a propriilor stări sufleteşti .
După s-au împlinit cele necesare pentru aşezarea lui Lipan în locul său
firesc în universul vechi de când lumea care îl cuprinde , prin grija şi ostenelile fe-
meii sale , întreaga rânduială a existenţei acestui fragment de umanitate prinde să-
şi mişte iar angrenajele înţepenite şi să refacă pasul pierdut faţă de ritmul neîncetat
al existenţei atotcuprinzătoare. Vitoria care cu s-a văzut are cea mai ascuţită lucid-
itate , cel mai exersat simţ de orientare în spaţiul realităţilor nevăzute ale rapor-
turilor umane universale şi eterne , rosteşte îndemnul şi face gestul de impuls pen-
tru reluarea mişcării :
-Vină încoace , Gheorghiţă , vorbi ea trezită din nou de griji multe . Vezi
de ţesală caii . După moda nouă care am aflat-o aici , şi-i întăreşte cu orz , căci dru-
murile încă nu ni s-au sfîrşit , facem cu domnul Toma toate socotelile şi-i plătim
cinstit , mulţămindu-i frumos . Plătim preoţilor , oamenilor care s-au ostenit şi tu-
turora . Pe urmă stăm şi hodinim trei zile , după care facem parastasul întîi tatălui
tău …La patruzeci de zile vom fi iar aici şi vom ruga pe domnu Toma şi pe părin-
tele să ne-ajute a împlini datoria de patruzeci de zile . Atunci om face praznic mai
bun , cu carne de miel de la turma cea nouă . Om aduce atunci de la mănăstirea
42
Văraticului şi pe soră-ta Minodora ,ca să cunoască mormîntul . Ş-apoi după aceea
ne-om întoarce iar la Măgura , ca să luăm de coadă toate cîte le-am lăsat . 88
Ritualul inundă viaţa obişnuită , concretă , a omului , fără a-i altera esenţa
ei de viaţă cotidiană , dar ridicându-i preţul : nu printr-o sacralizare , ci prin trans-
figurare în sens poetic , mitologic , eroic .
88
43
2 .3. Baltagul - Prezentare generală
Operă fundamentală a prozei româneşti , romanul Baltagul oferă o imag-

ine esenţializată a lumii literaturii lui Mihail Sadoveanu , lumea pe care o cântase
şi poetul anonim al,, Mioriţei,,şi al atâtor balade păstoreşti . Şi-i aşeza deasupra ,
drept titlu simbolic , numele toporului cu coadă lungă cu care munteanul se apără :
baltagul .89
Titlul este semnificativ , întrucât în mitologia românească baltagul este

arma magică menită să împlinească dreptatea , este o unealtă justiţiară . În basmele
populare , baltagul este furat de forţele răului (zmei ) şi redobândit de personajul
pozitiv . Principala trăsătură a baltagului este că , atunci când este folosit pentru
împlinirea dreptăţii , acesta nu se pătează de sânge .
89
George Gană , Mihail Sadoveanu , Baltagul . Bucureşti , Editura Albatros ,1972, p .34 .
44
Cuvântul baltag poate veni şi de la grecescul ,, labrys ,, , care înseamnă se-
cure cu două tăişuri , dar şi labirint . În roman este vizibil simbolul labirintului
ilustrat de drumul şerpuit pe care îl parcurge Vitoria Lipan în căutarea soţului , atât
un labirint interior , al frământărilor sale , evoluând de la nelinişte la bănuială apoi
la certitudine , cât şi un labirint exterior , al drumului săpat în stâncile munţilor pe
care îl parcursese şi Nechifor Lipan . Acest labirint , cu drumurile sale şerpuite ,
aminteşte curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă : Vitoria
porneşte în căutarea soţului din interior , din întuneric pentru a putea ajunge în ex-
terior , la lumină .
În mitologia universală , labirintul este casa securii duble , sugerând duali-

tatea existenţială , adică un simbol al vieţii şi al morţii . În romanul Baltagul , cen-
trul acestui labirint este râpa dintre Suha şi Sabasa , unde zac osemintele lui Nechi-
for Lipan .
Tema romanului ilustrează lumea arhaică a satului românesc , sufletul

ţăranului moldovean ca păstrător al tradiţiilor strămoşeşti şi al specificului naţional
, cu un mod propriu de a gândi , a simţi şi a reacţiona în faţa problemelor cruciale
ale vieţii .
Vitoria Lipan , nevastă de oier din Măgura Tarcăului , îşi aşteaptă soţul
plecat la Dorna să cumpere oi . Într-o seară de toamnă , torcând pe prispa casei , ea
îşi aminteşte de Nechifor cu drag, căci era om plin de viaţă , gospodar şi oier pri-
ceput , vesel şi sociabil , iubind petrecerile şi nunţile , unde spunea mereu o
poveste despre oamenii de la munte , pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu inimă
uşoară , să poată rezista unei vieţi pline de privaţiuni . Îngrijorarea Vitoriei
sporeşte cu fiecare zi , căci ea cunoaşte drumul urmat invariabil , an de an , şi ştie
că ar fi trebuit să se întoarcă demult . Neliniştea o face să caute sfat la părintele
Dănilă , ba chiar şi la baba Maranda , vrăjitoarea . Unele vise şi presimţiri , care se
acumulează treptat , îi vădesc în cuget ideea că el ar fi dispărut , mort pe undeva ,
fără să-l ştie nimeni . Hotărâtă să plece în căutarea lui după sărbătorile de iarnă , îşi
recheamă acasă fiul , plecat cu turmele în bălţile Jijiei .
Înştiinţează autorităţile de la Piatra Neamţ de dispariţia lui Lipan şi o duce

pe fiica sa , Minodora , la mănăstire , pentru a fi în siguranţă . Cunoscând bine dru-
mul turmelor , Vitoria alege drumul pe care presupune că l-ar fi urmat soţul ei . În-
fruntând viscolul iernii , ea poposeşte în localităţile întâlnite în cale , stă de vorbă
cu oamenii şi află că Lipan trecuse pe acolo . La Borca a întâlnit un botez , iar la
Cruci – o nuntă . Deşi este îngrijorată , munteanca ştie să-şi ascundă neliniştea şi să
45
participe la aceste evenimente atât cât să nu supere gazdele . În cele din urmă ,
mamă şi fiu ajung în ţara Dornelor . Inteligentă şi neobosită , Vitoria întreabă oa-
menii , chibzuieşte , pune cap la cap informaţiile culese şi deduce că Lipan fusese
însoţit de alţi doi oieri , cărora le vânduse o parte din turma cumpărată de el . În lo-
calitatea Sabasa , Lipan nu mai ajunsese , la cârciumă poposind doar ceilalţi doi .
Refăcând drumul dintre localităţi , găsind între timp şi câinele lui Lipan pripăşit la
un gospodar , Vitoria descoperă într-un târziu , într-o râpă , osemintele soţului .
Respectând tradiţia , munteanca organizează priveghiul şi ajutată de dom-

nul Toma , cârciumarul , şi de soţia acestuia , îl înmormântează pe Lipan cu toate
cele cuvenite . La praznicul de pomenire invită şi autorităţile din partea locului ,
dar şi pe cei doi presupuşi asasini . Conducând discuţia cu abilitate , mărind tensi-
unea cu fiecare clipă , ea povesteşte drumul celor trei oieri şi uciderea lui Lipan ca
şi când ar fi fost de faţă . Nemaiputând suporta , cei doi mărturisesc crima şi sunt
arestaţi . Deşi suferă cumplit , Vitoria nu se lasă doborâtă şi are cugetul împăcat că
şi-a făcut datoria de soţie şi de creştină . Ea plănuieşte să-i arate Minodorei mor-
mântul şi să recupereze turma pierdută , găsind în sine puterea de a duce mai de-
parte viaţa cu toate responsabilităţile ce-i revin .
Se poate afirma că romanul Baltagul de Mihail Sadoveanul reuneşte armo-

nios cele patru mari simboluri ale prozei sadoveniene : romanul de dragoste , ro-
manul iniţiatic şi ritualic , romanul justiţiar şi romanul etic , atestând persistenţa
valorilor morale în concepţia poporului român , din cele mai vechi timpuri ori ,
cum ar spune scriitorul însuşi , din vreme adîncă .
2 . 4. Caracterizarea personajelor
Vitoria Lipan
46
Eroina principală , Vitoria Lipan , este cea care dă sensul întregului
roman .După aprecierea lui Perpessicius , acesta devine în ultimă analiză , romanul
unui suflet de munteancă , ce nu se dă în lături de la greutăţi şi care este neobosită
până când nu dezleagă firul întâmplărilor .
Paul Georgescu numeşte acţiunea Vitoriei expediţie militară care este

condusă cu strategie perfectă soldată cu o eclatantă victorie . Însăşi numele eroinei
este victorie .
Vitoria Lipan este o figură reprezentativă de erou popular , întrunind cal-

ităţile fundamentale ale omului simplu de la ţară , în care se înscriu cultul pentru
adevăr şi dreptate , respectarea legilor strămoşeşti şi a datinilor . pentru toate aces-
tea Vitoria Lipan poate fi un personaj mitic de literatură cultă .
Prin puternica ei personalitate , Vitoria Lipan se înscrie în galeria marilor

tipuri feminine din literatura română , alături de mama lui Corbea , din balada pop-
ulară , de Doamna Chiajna , din nuvela lui Alexandru Odobescu , de Vidra , din
piesa lui B. P. Hasdeu , de Doamna Clara , din drama istorică a lui Alexandru
Davilla , Anca , din Năpasta lui Ion Luca Caragiale . Dacă din punct de vedere
temperamental şi estetic Vitoria Lipan se plasează în această galerie de personaje
feminine , sub raportul ei reprezentativ ea le depăşeşte , neîndoios pe toate . Vitoria
este simbolul omului simplu, bun şi drept , dârz şi hotărât pentru care valorile etice
strămoşeşti sunt legi imuabile .
După datina locului , Vitoria purta sumăieş , cojoc , opinci şi broboadă .
Portretul Vitoriei este construit de la exterior către interior de la ochii ei

căprui în care parcă se răsfrîngea lumina castanie a părului , pînă la sufletul zbuciu-
mat şi rupt în două de grija şi dorul celui plecat . Ea însă se socotea moartă , ca şi
omul ei , care nu era lîngă dînsa .
Ochii aprigi şi încă tineri ai Vitoriei căutau zări necunoscute
Înfăţişarea fizică ilustrează îngrijorarea femeii . Aceasta este cauzată de în-

târzierea peste obicei a lui Nechifor Lipan , dragostea ei de douăzeci şi mai bine de
ani , plecat la Dorna să cumpere oi . Ea îşi iubea bărbatul ca în tinereţe , lucru re-
cunoscut cu ruşine în sine , pentru că timpul pentru iubire trecuse .
47
Nechifor Lipan este centrul universului ei : La mustaţa aceea neagră şi la
ochii aceia cu sprîncenele aplecate şi la toată înfăţişarea lui îndesată şi spătoasă Vi-
toria se uita ascuţit şi cu îndîrjire , căci era dragostea ei de douăzeci şi mai bine de
ani …Aşa-i fusese drag în tinereţă Lipan , aşa îi era drag şi acum ,cînd aveau copii
mari cît dînşii.
Ca soţie, Vitoria i-a fost credincioasă lui Lipan , iubindu-l şi aşteptându-l

răbdătoare să se întoarcă din lungile lui călătorii legate de cumpărarea şi vânzarea
oilor , de rosturile turmei , revoltându-se când întârzierile se prelungeau fără mo-
tiv , căci ştia că atunci bărbatul chefuia la vreo crâşmă . Uneori , la întoarcerea lui ,
certurile erau urmate de bătăi şi Vitoria îndura fără să crâcnească puterea omului ei
şi rămânea neînduplecată , cu dracii pe care-i avea . Gelozia o părăsea când băr-
batul arăta părere de rău , îl ierta ,iar lumea îi părea iar bună şi uşoară .
Iubirea ei statornică o face să se îngrijoreze pentru întârzierea mai mare ca

în alte dăţi . Bună cunoscătoare a mersului lumii în care trăieşte , ştie drumurile
turmelor , locurile de popas , hanurile şi târgurile , tot ritualul vieţii oierilor dictat
de rotaţia anotimpurilor şi simte că întârzierea prelungită a lui Lipan nu este moti-
vată e nimic . Torcând pe prispă , rememorează poveştile spuse de el pe la nunţi şi
forţa amintirii este atât de mare ,încât ,chiar dacă nu putea să-i vadă chipul îi auzi
glasul .
Dragostea Vitoriei e ca a femeilor de marinari90 observa Alexandru Paleo-

logu . Oierii sunt în felul lor echivalentul unor marinari care pleacă în lungi
peripluri , ajung la mari depărtări , cunosc lumea, oamenii ,târgurile .Femeile lor îi
aşteaptă , ca Penelopa , iar ei se întorc într-un târziu ,bronzaţi de vântul largului ,
învăluiţi de aura misterioasă a călătoriilor , iscusinţei şi aventurilor . La fiecare în-
toarcere apar plini de o nouă viaţă .
Aşteptarea întreţine în trupul femeilor lor dorinţa . De fiecare dată

dragostea lor e o dragoste nouă , sporită de toate amintirile pe care le păstrează vii :
Abia acum înţelegea că dragostea ei se păstrase ca-n tinereţe . S-ar fi cuvenit să-i
fie ruşine căci avea copii mari .91
Femeile de marinari ştiu că oricâte desfătări de o clipă i-ar opri pe drum ,

bărbaţii lor se întorc mereu la ele ca la adevărata şi statornica lor iubire ce-i în-
90
Al , Paleologu Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail Sadoveanu , Bucureşti Editura Cartea Românească ,
1978, p. 105.
91
48
lănţuie . La fel şi Vitoria : ea era deasupra tuturora ; avea într-însa o putere ş-o
taină , pe care Lipan nu era în stare să le deslege. Venea la dînsa ca la apa cea
bună .Nu poate fi nici ovreică nici unguroaică cu ochii verzi . 92
Mamă a doi copii , Minodora şi Gheorghiţă , veghează cu grijă şi dragoste

asupra creşterii şi educaţiei lor . Pe Minodora o trimite la mănăstire pentru a în-
văţa , pe lângă ştiinţa de carte , şi bunele deprinderi . Vitoria este o mamă devotată
şi grijulie , atentă la evoluţia copiilor ei , pe care-i învaţă să respecte datina şi să fie
pricepuţi în ale gospodăriei . Pe Minodora o pune să pregătească mâncare , să tragă
lâna la darac , să deretice , căci , ca viitoare gospodină , va trebui să se încadreze
într-o rânduială transmisă din generaţie în generaţie , de la mamă la fiică . Mama îi
prezintă şi perspectiva măritişului , dar nu cu oricine , ci cu un român aşezat cu
casă nouă şi cu oi în munte , pentru a întemeia o familie statornică şi cu trai în în-
destulare materială . Când i se pare că fata a suferit prea mult influenţa vieţii de la
oraş , o ceartă aspru şi o readuce la ordine , convinsă că denumirea de
domnişoară , cocul , bluzele şi valsul nu sunt decât gărgăuni:-Îţi arăt eu ţie coc ,
valţ şi bluză ! Tradiţia are puterea legii nescrise şi Vitoria nu admite ca fiica ei să o
încalce .
Dintre cei doi copii , Vitoria îl preferă însă pe Gheorghiţă , care îi seamănă
ca fizic şi pe care îl ocroteşte ori de câte ori este nevoie . Băiatul este ţinut acasă
pentru a fi sprijin familiei şi pentru a învăţa meşteşugul oieritului pe lângă tatăl său
. Cu multă răbdare şi grijă , ea îl pregăteşte nu numai pentru drumul până la
Dorna , ci şi pentru viaţă , pentru a-i dezvălui responsabilităţile ce-i revin de acum
înainte , ca bărbat .
Portretul moral reiese mai ales din faptele şi gândurile eroinei prin carac-
terizare indirectă . Vitoria este pricepută şi harnică . Ea duce grijile unei gospodării
cu multe acareturi , mai ales că soţul ei este adesea plecat . Astfel ea ştie pe de rost
ce produse mai are de vânzare , se tocmeşte cu iscusinţă de negustor cu cei care vin
să cumpere sau merge ea însăşi la câmpie unde vinde din produse .
Naratorul dezvăluie indirect , frământările eroinei (labirintul

interior ) , de la nelinişte la bănuială , apoi la certitudinea că ceva rău s-a întâmplat
cu bărbatul ei . Inteligentă , dârză şi cu o voinţă puternică , Vitoria se hotărăşte să
afle adevărul şi pleacă în căutarea lui Nechifor , pe acelaşi drum anevoios , pe care
îl parcursese şi el (labirintul exterior ) .
92
49
Ordonată , meticuloasă ,cu un deosebit simţ practic , înainte de plecare pe
drumurile căutării lui Lipan , ea orânduieşte totul cu o abilitate şi cu o exactitate
demne de invidiat , încât nici unul dintre amănunte nu îi scapă .
Înaintea călătoriei simte nevoia unei purificări sufleteşti , ţine post negru în
toate vinerele negre … fără hrană ,fără apă , fără cuvînt , cu broboada cernită peste
gură . Dintr-o profundă credinţă în Dumnezeu , dăruieşte mânăstirii Bistriţa o
icoană cu Sf. Ana , căreia îi spune în şoaptă taina ei şi o lasă pe Minodora , fiica ei
în grija maicilor . Lucidă şi cu un spirit organizatoric deosebit , vinde agoniseala ca
să aibă bani pentru drum , îi comandă fiului ei , Gheorghiţă , un baltag nou şi îl
avertizează că de acum mîncarea noastră are să fie din pumni şi din picioare .
Povestea Vitoriei Lipan în căutarea rămăşiţelor lui Nechifor risipite într-o

văgăună este povestea lui Isis în căutarea trupului desmembrat al lui Osiris . 93
Osiris ,ca divinitate egipteană , reprezintă soarele care apune şi răsare , adică
moare şi reînvie . Cadavrul lui Osiris fusese aruncat de Seth , ucigaşul , în valea
Nilului . Cuplul Osiris –Isis cuprinde repertoriul întreg al semnificaţiilor cosmice
exprimate de ipostazele umane fundamentale : căsnicie , iubire , paternitate , fideli-
tate , prietenie , rodnicie , legiuire , lupta binelui împotriva răului , moarte ,
pietate , nemurire .94
Porneşte la drum cu hotărârea nestrămutată de a nu se întoarce până nu dă

de urma lui Lipan . Pe tot parcursul drumului , Vitoria dovedeşte o inteligenţă de-
osebită şi un curaj admirabil . Reface în minte drumul pe care ar fi trebuit să-l
urmeze Lipan , dovedind în final că intuiţia ei nu a dat greş . Face popasuri , cere
informaţii , iscodeşte şi interpretează răspunsurile primite , dovedind perseverenţă
şi luciditate . Bună cunoscătoare a firii oamenilor , este un bun psiholog şi ştie să
se comporte adecvat în situaţii dintre cele mai diverse . La botezul întâlnit într-o
localitate simulează veselia , mascându-şi neliniştea şi supărarea : Arăta veselă faţă
şi limbă ascuţită , deşi s-ar fi cuvenit să fie scîrbită , căci se ducea la răi datornici la
Dorna.
Eroina trece de la agresivitate la dulceaţă , e văicăreaţă din ipocrizie , intri-

gantă din calcul , stăpână pe nervii ei şi neobosită . Felul ei de a vorbi dovedeşte
incontestabil o inteligenţă nativă , uneori cuvintele sale fiind veritabile maxime :
93
Al. Paleologul Treptele lumii sau calea către sine a lui M. Sadoveanu , Bucureşti , Ed. Cartea Românească ,
1978 ,p.105 .
94
Al. Paleologul Treptele lumii sau calea către sine a lui M. Sadoveanu , Bucureşti , Ed. Cartea Românească ,
1978 ,p 107 .
50
Eu te cetesc pe tine , măcar că nu ştiu carte ; Cine nu cearcă nu izbuteşte ;Toate pe
lumea aceasta arată ceva ; Cel ce spune multe ştie puţine .
Înzestrată cu o inteligenţă nativă ea îşi stabileşte opririle în locuri unde ştie

că va primi cât mai multe informaţii . Vitoria ştie să întrebe , să scoată adevărul de
la oameni , să lege faptele şi să reconstituie mental drumul soţului ei . Ştie să fie
prietenoasă , la nevoie umilă , chiar să mintă şi să învrăjbească pe cele două femei ,
soţiile lui Bogza şi Cuţui . În discuţiile cu cei doi , Vitoria simulează naivitatea şi
neştiinţa , dar treptat în întuneric începea să i se facă lumină .
Raţionamentele ei nu dau greş . Pune cap la cap informaţiile culese ,

chibzuieşte adânc şi face deducţii logice . Mintea ascuţită şi o fantezie pe măsură o
ajută la reconstituirea în detaliu a drumului soţului . Găsirea câinelui Lupu îi dă
certitudinea morţii lui Lipan . Când descoperă în prăpastie cadavrul acestuia – ce
mai rămăsese din el – femeia dă glas unei cumplite dureri , acumulată şi stăpânită
îndelung . Durerea şi deznădejdea se împletesc în ultimul ei strigăt de iubire pentru
cel pierdut pe veci , chemându-l cu numele lui tainic , de alint , pe care doar ea i-l
spunea . Povara durerii este mare , dar Vitoria simte în acelaşi timp şi un fel de
eliberare , căci toate căutările ei au luat sfârşit . Cu multă prezenţă de spirit , ea nu
întârzie să îndeplinească rânduielile sacre , aprinzând făclia lângă oasele risipite .
Forţa ei morală este uluitoare căci nu se lasă copleşită de durere , ci se gândeşte la
tot ce are de făcut pentru a-l cinsti cum se cuvine pe omul iubit : Avea în ea o put-
ere nouă , care-i răzbea în toate mişcările şi în priviri . Bună creştină şi păstrătoare
de tradiţii , are grijă ca priveghiul şi înmormântarea să se desfăşoare după toate
regulile datinii , şi pentru aceasta nu precupeţeşte nici eforturi şi nici bani .
Vitoria Lipan este un personaj justiţiar , ea trebuie să facă dreptate , uci-

gaşul trebuie pedepsit căci a încălcat normele morale ale comunităţii .
Rânduiala ca lege supremă a lumii , se împlineşte prin ritualul de înmor-

mântare . Slujba are loc la Sabasa şi la ea participă , printre alţii şi Bogza şi Cuţui ,
ultimii care îl văzuseră pe Nechifor în viaţă . Demascarea acestora la parastas ,
reprezintă punctul culminant al anchetei Vitoriei , care pune în scenă , un spectacol
deosebit pentru demascarea criminalilor . Ea urmăreşte demascarea cu o nelinişte
bine disimulată : Toate le urmărea munteanca şi le cîntărea în capul ei .
Cei doi sunt stârniţi unul împotriva celuilalt şi subtilitatea de care dă

dovadă Vitoria îi scapă lui Bogza , care cade primul în capcană . Arma crimei ,
baltagul , devine simbol al sacrificiului , prin el Vitoria dând sentinţa finală : Gheo-
51
rghiţă – vorbi cu mirare femeia – mi se pare că pe baltag e scris sînge şi acesta –i
omul care a lovit pe tatu-tău.
Drumul Vitoriei pentru reconstituirea ultimelor momente ale celui ucis este
o adevărată odisee , ea trebuind să desluşească tainele ce se ivesc la tot pasul . În
căutarea bărbatului Vitoria pune spirit de ,,vendetta ,, şi aplicaţie de detectiv ,
dovedind o luciditate excesivă . 95
Vitoria pleacă în căutarea soţului şi ea devine acum un Hamlet feminin,

care bănuieşte cu metodă , cercetează cu disimulaţie , pune la cale reprezentaţiuni
trădătoare şi când dovada s-a făcut dă drumul răzbunării . 96
Adevărata măsură a inteligenţei , a abilităţii şi a tactului Vitoriei se mani-

festă la praznicul de pomenire . Pretextând că mortul i-a comunicat totul , ea
creează o atmosferă de teamă , adâncită în mod gradat , în care sunt antrenaţi şi cei
doi ucigaşi . Povesteşte totul cu lux de amănunte , ca şi când ar fi fost de faţă , de-
scriind gânduri şi gesturi .După ce creează o stare de tensiune psihologică , Vitoria
îl aţâţă pe Calistrat Bogza cu întrebări bine puse , păstrând un calm şi o stăpânire
de sine demne de admirat . Încolţindu-l treptat pe ucigaş , gradând tensiunea psi-
hică , reuşeşte să-l facă să izbucnească , reacţionând violent . Mereu în gardă , ea îi
cere lui Gheorghiţă să dea drumul câinelui şi apoi să-l lovească în mod pedepsitor
pe Bogza . Lovit cu baltagul, acesta face o mărturisire completă. Cucernică dar
hotărâtă şi energică până la capăt, Vitoria orânduieşte pomenirea mortului la nouă
zile şi la patruzeci de zile .
Datina înmormântării şi pedepsirea ucigaşilor constituie fapte sugestive

pentru caracterizarea indirectă a eroinei . Ea împlineşte şi respectă toate datinile şi
obiceiurile înmormântării izvorâte dintr-o credinţă veche a poporului şi se conduce
după legi nescrise , pentru că cine ucide om nu se poate să scape de pedeapsa dum-
nezeiască .
Portretul moral este puternic conturat, Vitoria fiind înzestrată cu spirit

justiţiar, inteligenţă ,luciditate, stăpânire de sine , devotament şi neclintire în îm-
plinirea tradiţiilor şi datinilor străvechi, trăsături care reies mai ales din faptele ,
vorbele şi gândurile femeii – prin caracterizare indirectă .
95
G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Editura Minerva , 1982 p . 629.
96
G. Călinescu Istoria literaturii române de la origini până în prezent , Bucureşti Ed. Minerva , 1982 p . 629
52
Modalităţile de caracterizare sunt cu totul aparte deoarece Sadoveanu
foloseşte, pe lângă caracterizarea directă şi indirectă, mijloacele artistice ale intro-
specţiei psihologice – labirintul interior , memoria afectivă, credinţele strămoşeşti,
mentalitatea ancestrală, superstiţiile, semnele rău-prevestitoare - care determină
comportamentul exterior al eroinei . Acumularea de fapte , vorbe şi atitudini con-
turează un caracter complex prin profunzimea trăirilor a gândurilor şi senti-
mentelor Vitoriei Lipan .
În tot ceea ce întreprinde această femeie , e dragoste şi statornicie, in-

teligenţă nativă şi tărie morală ; o vitalitate care este a naturii însăşi , într-un cuvânt
, un suflet şi un caracter care , în viziunea autorului , definesc structura psihică a
ţăranului din această parte a Moldovei .
Drama prin care trece Vitoria Lipan nu are nimic senzaţional în roman.
Faptul că soţul ei a fost ucis e trăit intens , cu o putere de stăpânire ce are

rădăcini în natura aspră şi stâncoasă a locurilor ce nasc asemenea oameni, în obi-
ceiurile şi tradiţiile care au aşezat relaţiile dintre ei .
Vitoria Lipan este un personaj complex . Ea este o apărătoare a unor

tradiţii străvechi , o păstrătoare a iubirii , o femeie sensibilă , o fiinţă apropiată de
natură şi o bună cunoscătoare a semnelor acesteia . Este nu numai o exponentă a
clasei sale , ci , după afirmaţia criticului Pompiliu Marcea : Această munteancă ex-
traordinară rezumă , parcă , firea românească şi destinul nostru , trecând prin
greutăţi incredibile , dar luând de fiecare dată de la capăt viaţa , cu îndârjire sporită
.
Gheorghiţă Lipan
Gheorghiţă este fiul lui Nechifor şi al Vitoriei Lipan, unul dintre cei şapte
prunci cu care-i binecuvîntase Dumnezeu şi din care le rămăseseră doi .
53
El era mult îndrăgit de mamă , care-l ocrotea şi-l apăra de cîte ori în ochii
lui Lipan erau nouri de vreme rea . El purta numele cel adevărat şi tainic al lui
Nechifor Lipan .
Georghiţă – personaj secundar – aflat la începutul romanului la vârsta ado-

lescenţei , parcurge alături de mama sa un drum al iniţierii către formarea lui ca
bărbat , de-acu trebuie să te arăţi bărbat . Eu n-am alt sprijin şi am nevoie de braţul
tău .
Prin caracterizare directă , reies câteva trăsături fizice : Gheorghiţă era un

flăcău sprîncenat ş-avea ochii ei . Nu prea era vorbăreţ , dar ştia să spuie destul de
bine despre cele ce lăsase şi cele ce văzuse. Întorcea un zîmbet frumos ca de fată şi
abia începea să-i înfiereze mustăcioara .97
El emana un farmec deosebit care stârnea admiraţia mamei . După datina

oierilor de la munte , purta un chimir nou şi o bondiţă înflorită . La vârsta pe care o
are este deja iniţiat în viaţa de păstor .
Trăsăturile morale sunt conturate prin caracterizare indirectă , pentru că

reies, mai ales, din gândurile şi faptele personajului .
Ager la minte , ştiutor de carte , băiatul îi comunică mamei sale despre în-
târzierea lui Nechifor Lipan . Scrisoarea sa evidenţiază dorul, respectul şi credinţa
în Dumnezeu .
Fiind o fire sensibilă şi meditativă , Gheorghiţă îşi aminteşte nostalgic de

copilăria lipsită de griji şi petrecută în mijlocul naturii , cu turmele şi în tovărăşia
poveştilor . Pus în faţa altor realităţi băiatul cugetă dureros , trist şi deznădăjduit la
trecerea vârstei fericite a copilăriei : Cum se risipeşte mireasma în ger aşa s-au dus
toate .Acum a intrat la slujbă grea şi la năcaz . Se vede că tatu-său Nechifor va fi
căzut pe undeva şi-a pierit , ori l-au omorît hoţii .Pentru o tinereţă ca a lui cade
grea sarcina gospodăriei . 98
Inteligent , el îşi cunoaşte bine mama , observă toate schimbările ,care se

petrec cu dânsa şi deşi sfios şi supus el îi ghiceşte gândurile : Privi spre maică-sa ;
o văzu zîmbind şi înţelese că i-a dat răspunsul pe care nu-l putea gîngăvi în ajun .
Gheorghiţă cugetă că femeile-s mai viclene … mai iscusite la vorbă ; iar bărbaţii
îs mai proşti ; însă mai tari în vîrtute.
97
98
54
Gheorghiţă observă că maică-sa s-a schimbat : Se uită numai cu supărare şi
i-au crescut ţepi de aricioaică .
Deşi nu înţelege toate măsurile pe care le ia mama lui privind călătoria , el

se supune ascultător hotărârii ei : M-oi duce , dacă spui ; dar e bine să-mi arăţi ce şi
cum , ca să ştiu ce să fac .
Iniţierea sa începuse încă din copilărie , când se simţea stăpân pe pîrîul cu

bulboanele … potecile la zmeură şi mai sus la afine , cînd ocolea aşa de bună –voie
, umblînd după turmele ciobanilor…
Trecerea de la starea de inocenţă la experienţă se face greu şi personajul îşi

descoperă propria natură după un exerciţiu îndelungat coordonat cu tenacitate de
către mamă . Pentru Gheorghiţă , căutarea tatălui său este un moment formativ , ce
îi aduce maturizarea .
Iniţierea lui Gheorghiţă se săvârşeşte sub oblăduirea unei femei care este
mama sa . În ipostaza de iniţiatoare , Vitoria devine altă fiinţă : Se desfăcuse încet
–încet de lume şi intrase oarecum în sine … Ea însă se socotea moartă , ca şi omul
care nu mai era lîngă dînsa .
Pentru a deveni bărbat , Gheorghiţă trebuie să străbată alături de mama sa

drumul labirintic al morţii care este în acelaşi timp drum de viaţă şi de renaştere .
Tot un act iniţiatic este şi vegherea osemintelor tatălui său în râpă : Îşi aplecă ure-
chea.Trăgea o adiere abia simţită . Bănuia în rîpă pipăiri de paşi şi-n împrejurimi
foşnet . I se desluşiră în urechi zvonuri de pîraie depărtate . Tîrziu , prin lumina de
lună , trecură pe deasupra brazilor paseri străine. Singurătăţile muntelui pulsau de
apele primăverii ; viaţa tainică îşi întindea iar punţile peste prăpăstiile morţii .Sîn-
gele şi carnea lui Nechifor Lipan se întorceau asupra lui în paşi , în zboruri , în
chemări . Flăcăul nu înţelegea din toate decît o frică strecurată din pămînt în el …99
Maturizarea se împlineşte când mânuieşte baltagul împotriva asasinului

tatălui său . Rolul lui Gheorghiţă în acţiune este subordonat mamei , băiatul fiind
încă imatur , dar este un rol esenţial ,gesturile finale decisive îi revin fiului : Îm-
puns de alt ţipăt al femeii , feciorul mortului simţi în el crescînd o putere mai mare
şi mai dreaptă decît a ucigaşului . Primii pe Bogza în umăr . Îl dădu îndărăt. Apoi
îl lovi scurt cu muchea baltagului în frunte .100
99
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p. 147 .
100
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p..177.
55
Ucenicia lui Gheorghiţă a trecut de la starea de inocenţă la cea de expe-
rienţă , descoperindu-şi propria natură , regăsindu-şi tatăl şi numele . Gheorghiţă
iese din dificila călătorie iniţiatică întărit .
La sfârşitul acţiunii , fiul este capabil să îşi asume rolul de urmaş şi descop-
eră lumea căreia îi aparţine începând alături de mama sa să-i descifreze semnele .
Astfel el este capabil să restabilească circuitul existenţei .
Nechifor Lipan
Nechifor pe numele său adevărat Gheorghiţă ,este soţul Vitoriei

Lipan .Acest nume i-l rostiseră preotul şi nînaşii la botez însă într-al patrulea an al
vieţii se bolnăvise de hidropică şi atîta slăbise încît au fost poftiţi preoţi de i-au fă-
cut sfintele masle.Atuncea, după masle,a venit şi ţiganca cea bătrînă a lui Lazăr
Cobzarul, şi maică-sa i l-a vîndut pe fereastră luînd preţ pentru el un bănuţ de
aramă . Primindu-l de la mama lui, Cobzăriţa i-a suflat pe frunte descîntînd, şi i-a
schimbat numele, ca să nu-l mai cunoască bolile şi moartea.De-atuncea i-a rămas
numele Nechifor;dar cînd n-o auzea nimeni şi erau singuri, Vitoria îi zicea, cu anu-
mit glas, tot Gheorghiţă. 101
Nechifor, singurul personaj absent şi cel mai căutat capătă contur atât prin
descrierea aspectului exterior al îmbrăcămintei : purta căciulă brumărie, avea cojoc
în clinuri, de miel negru, scurt pînă la genunchi şi era încălţat cu botfori, cât şi prin
stilul vorbirii sale meşter la vorbă sau vrednic român, cinstit, prietenos, amator de
petreceri.
Nechifor Lipan aparţine umbrelor, el fiind cel care a fost –cum zice argatul
Mitrea . Ca în pictura impresioniştilor, negrul este evitat. Fantoma eroului se di-
zolvă în lumină, departe de cavourile romantice , iar în aceasta vedem o modalitate
românească de a înfrunta destinul . Secvenţe aburite aduc ecouri . Încolţit de oa-
meni răi, ieşiţi dintr-o rîpă la un corn de drum, pe când se întorcea cu căruţa de la
Piatra, oierul îi înfruntă măreţ cu baltagul :Măi slăbănogilor, eu pe voi vă pălesc în
numele tatălui şi vă prăvălesc cu piciorul în rîpă . Imaginea lui Nechifor, deşi im-
pozantă, e mai ştearsă decât a femeii.
101
56
Nechifor Lipan este personajul care nu participă direct la acţiune , fiind
cunoscut indirect din mărturisirile altor personaje, prin intermediul rememorărilor.
Sub aspect fizic, oierul avea înfăţişarea îndesată şi spătoasă, mustaţa nea-
gră , groasă, adusă a oală şi ochii cu sprâncene aplecate. Fiind bărbat voinic şi put-
ernic, avea mare curaj.
El este harnic şi priceput în meşteşugul oieritului căci stînile i-au fost bine
rînduite şi ciobanii ascultători .Nechifor este prietenos ,petrecăreţ şi nu lipseşte de
la cununii ori botezuri unde îi place să spună vorbe adînci la vreme potrivită.
Uneori era om cu harţag la chef. Cum se simţea pe Tarcău în sus că lui

Nechifor i-a căzut veste cu parale, răsăreau la crîşma lui domnu Iordan şi lăutarii,
parcă i-ar fi adus haitul .
Lipan nu se uita la bani, devenind chiar risipitor dacă i se oferea tot ce-i
trebuia după gustul său , generos îi cinstea pe tovarăşi şi pe trecători, se încumeta
chiar să se lupte cu demonul de pe Piatra Teiului, era vrednic român,nepăsându-i
de oamenii răi.
Nechifor Lipan este personajul care deschide cartea şi se încheagă pe par-

cursul acţiunii, devenind o prezenţă vie, de-a lungul derulării tuturor întâmplărilor.
Portretul său este constituit din relatările Vitoriei şi ale altor personaje cu care el
vine în contact, deoarece oamenii nu-l uită şi munteanca găseşte mereu vorbe vii
despre trecerea lui . Trăsăturile caracteristice ale lui Nechifor sunt reliefate prin :
rememorare, prezentare directă, descriere sau prin relatarea unor întâmplări.
Absenţa lui se transformă în prezenţă, el revine la viaţă prin reconstituirea

lui ca om, din amintirile celor care l-au cunoscut, dar şi din caracterizarea rezumat-
ică a locuitorilor de la munte făcută de autor : Locuitorii aceştia de sub brad sunt
nişte făpturi de mirare. Iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea; răbdători în sufer-
inţi ca şi-n ierni cumplite fără griji în bucurii ca şi-n arşiţile lui cuptor, plăcîndu-le
dragostea şi beţia şi datinile lor de la începutul lumii …Aşa era şi acel Nechifor Li-
pan care acum lipsea . 102
Prin unele dintre însuşirile sale aminteşte de personajele baladelor noastre

populare, însumând calităţile categoriei tipologice din care face parte .Imaginea sa
o urmăreşte permanent pe Vitoria , intervenind constant pe parcursul acţiunii . În-
trebarea care conţine şi descrierea înfăţişării sale fizice constituie şi laitmotivul ro-
102
Mihail Sadoveanu, Baltagul , Editura Minerva , Bucureşti, 1971, p..92.
57
manului: Să-mi spuneţi cine aţi văzut, pe un om de la noi călare pe un cal negru
ţintat în frunte şi-ncap cu căciulă brumărie.
Minodora Lipan
Minodora era mai mare decât Gheorghiţă şi era dezmierdată mai mult de
tată care-i pusese numele Minodora aşa cum auzise el la o maică de la Agapia şi-i
plăcuse. Ea este fată de măritat şi-i umblă gîndul la feciorul dascălului Andrei,
care face slujba milităriei la Piatra. Vitoria nu-l acceptă pe acesta şi îl învinuieşte
că tot nu se astîmpără şi tulbură minţile fetei.
Vitoria este hotărâtă :mănîncă şi mai ales nu te gîndi la lunganul acela al

dăscăliţei. Are un nas, drept după porecla care li s-a dat tuturor din neamul
dascălului. Ochii mititei şi nasurile topor… Să faci bine, domnişoară, să-ţi vezi de
rînduielile tale de fată mare,să-ţi baţi şi să-ţi scuturi perinile şi lăicerele de zestre,
căci, în cîşlegile ce vin, am de gînd să te mărit. Oi găsi eu un român aşezat , cu
casă nouă în sat şi cu oi în munte, să i te dau şi să scap de tine. 103
Fata este sprintenă, cu cămaşă albă şi catrinţă neagră vrîstată roş.Purta

părul împletit în cunună, fără nici o broboadă, după rînduiala fecioarelor. Era des-
culţă, ciuboţelele cu potcoave galbene şi cu vîrful de glanţ,cumpărate de la Gheo-
rgheni le ţinea numai pentru hori şi nunţi şi pentru drumurile la tîrg. 104
Ea este nevoită să păstreze rînduiala , dacă nu respectă tradiţia , va avea de

suportat consecinţele: D-te şi vezi de trage pînă în sară în fuşălăi lîna pe care ţi-am
pregătit-o .Şi să te mai prind că dai gunoiul afară în faţa soarelui, cum ai făcut azi,
că-ţi pun de gît două pietre de cîte cinci ocă. N-ai mai învăţat rînduiala? Nu mai
ştii ce-i curat, ce-i sfînt şi ce-i bun de cînd îţi umblă gărgăuni prin cap şi te chiamă
domnişoară !105
Cu un singur lucru fata nu este de acord – o căsătorie după voia mamei şi

nu a ei – şi de aceea o imploră cu disperare : Mămucă , să nu mă dai după urît şi
103
104
105
58
după bătrîn, ca să mă bucur şi eu de viaţă, cum te-ai bucurat dumneata. Aşadar nu
acceptă o căsătorie impusă şi dictată de interese materiale. Însuşirile Minodorei
sunt reliefate de autor fie direct, prin descriere, fie indirect, prin relaţie cu mama ei
care veghează ca fata să nu rămână de râsul satului .
Dialogul dintre cele două femei evidenţiază candoarea, sinceritatea şi puri-

tatea sufletească a fetei, care doreşte să-şi urmeze chemarea inimii, dar este nevoită
să asculte şi de sfaturile mamei sale, femeie aspră, cu principii ferme şi sănătoase.
Calistrat Bogza şi Ilie Cuţui
Cele două personaje se înscriu în categoria muntenilor răi despre care vor-
beşte preotul aflat la cumătria întâlnită de Vitoria la Borca : …sînt între noi
muntenii şi oameni dintre aceştia crînceni,care-ţi calcă dreptul tău,care-ţi iau banul
şi nu-ţi mai dau înapoi nimica. Apucători ca lupii, aşa-s unii dintre ai noştri, ofta
sfinţia sa. Pe- aceia Dumnezeu i-a blăstămat să fie răi, să prade aşa cu uneltiri bla-
jine, ori să iasă cu toporul la drumul cel mare să pălească pe gospodar în frunte şi
să-i răpească avutul .106
Primele date despre cei doi Vitoria le află de la hangiul din satul aflat la
marginea celei din urmă Dorne : Unul era mai puţintel la trup şi negricios ca mine.
Celălalt mai voinic decît toţi şi rîdea des şi tare. Avea buza de sus despicată ca la
iepure. Mai ales acestuia îi plăcea tare băutura. Multe vorbe nu spunea. Rîdea şi
bea .107
Doamna Maria, soţia crâşmarului Iorgu Vasiliu îi cunoaşte pe cei doi băr-
baţi de care întreabă Vitoria şi dezvăluie muntencei numele lor : Calistrat Bogza şi
Ilie Cuţui , precum şi faptul că domiciliul lor este la Doi meri şi că le-ar fi căzut
din cer avere.
Cei doi erau consideraţi prin partea locului oameni cu stare şi se bucurau
de deosebită consideraţie. Au negat toate acuzaţiile nevestei lui Lipan dar la
praznicul de pomenire Calistrat Bogza a izbucnit arătându-şi adevăratul caracter
106
107
59
violent. Lovit cu baltagul de către Gheorghiţă şi suguşat de câinele Lupu, Bogza
face o mărturisire completă : Eu am pălit într-adevăr pe Nechifor Lipan şi l-am
prăvălit în rîpă, după cum a dovedit şi nevasta lui…Am făcut fapta asta, ca să-i
luăm oile. Am socotit că nu s-a mai afla nimic…108
Celelalte personaje sunt croite după aceeaşi tipologie cuprinzătoare. Părin-

tele Dănilă e înalt, pleşuv, cu pântecele revărsat şi compune scrisori în stil oficial-
administrativ. Baba Maranda,vrăjitoarea, deşi săracă lipită pământului, lasă a se
înţelege că lucrează mână în mână cu necuratul ce ar putea sălăşlui într-o căţeluşă
neagă pe care o ţine după sobă. Argatul Mitrea , la anume semne meteorologice, pe
care nu le-ar putea tălmăci nimănui, coboară turmele din munte şi iarna vine nu-
maidecât . Nu cere altceva decât tohoarcă şi piele pentru opinci; mănâncă ferit de
lume, între animalele lui, în şură ; scufundă ulcica în cofa cu apă, bea pe nerăsu-
flate, pufneşte prin barba ţepoasă şi deşartă restul de apă la loc în vas; noaptea, la
ivirea unei dihănii,izbeşte cu măciuca mai mult prin somn şi omoară cogeamite lup
.
Muntenii sunt oameni iubitori de libertate şi de petreceri. În cîşlegi şi pe la

sărbători, crâşmele sunt pline, iar, din loc în loc, pe la răspântii, întâlneşti cumetrie
sau nuntă . E o lume cu o viaţă aparte, închisă parcă de hotarul muntelui .
Prin toate personajele sale, romanul creează o lume aparte, care se con-
fruntă cu transformările ce au loc într-o perioadă de tranziţie spre o altă epocă.
108
60
2.5. Expresivitatea limbajului în Baltagul
Farmecul operei lui Sadoveanu constă în arta de a povesti, de aceea limba-

jul joacă un rol fundamental. Limba utilizată e limpede şi plină de culoare, plastică
şi muzicală, cu accente de gravitate, jovialitate sau duioşie. Sadoveanu a fost un
desăvârşit cunoscător al limbii române, un observator al limbii populare, atent la
specificul exprimării tuturor categoriilor sociale din toate zonele ţării. Nu impre-
sionează la Sadoveanu doar bogăţia lexicală, ci şi farmecul unic al frazei, fru-
museţea rară a ţesăturii epice. Vitoria se adresează lui Gheorghiţă, lepădîndu-i o
poruncă, subprefectul răcneşte crescînd dintr-o dată, un om se juca cu un toiegel
scriind omătul. Autorul fructifică toate posibilităţile de comunicare ale cuvintelor
care, puse în anumite contexte, îşi sporesc sensurile, chiar termenii cei mai
obişnuiţi dobândind vibraţii de neuitat : pârâul Tarcăului fulgera devale între
stînci , iar toate componentele peisajului erau căzute într-o negură de noapte.
Momentele dramatice sunt realizate prin aglomerare de verbe, care redau

starea de tensiune. Spre exemplu , când se face aluzie la baltag, furia lui Bogza este
redată prin multe verbe : dă, vorbi, întinzînd, mormăi, fierb, înţepi, ai, spune,
răcni, bătînd, înălţîndu-se. În ţesătura narativă , autorul inserează şi alte moduri de
expunere: descrierea,dialogul, monologul interior. Cu ajutorul privirii retrospective
facem cunoştinţă cu amănunte din viaţa eroilor dinainte de momentul povestirii.
61
Autorul creează numeroase momente de suspans, ţinând treaz interesul cititorilor
( găsirea cadavrului, mărturisirea ucigaşului, atacul câinelui, etc. ) .
Sadoveanu foloseşte cu abilitate stilurile direct şi cel indirect liber, prezintă

personajele atât direct, cât şi indirect,punându-le în situaţii din cele mai diverse,
făcându-le să vorbească, să gândească, să ia atitudine, să exprime păreri şi con-
cepţii. Personajele devin astfel viabile, mişcându-se firesc, într-un univers al lor,
care este lumea satului de munte din Moldova de acum câteva decenii.
În stilul indirect liber povestitorul se identifică oarecum cu eroii săi, în sen-

sul că, deşi le narează el însuşi, întâmplările sunt prezentate ca şi cum ar fi
povestite de cei care participă la ele. Consecinţa din punct de vedere strict lingvis-
tic, este folosirea unui limbaj identic sau foarte asemănător cu al personajelor re-
spective şi, deci , ştergerea în mare măsură a deosebirilor dintre felul cum vorbeşte
autorul şi felul cum vorbesc eroii săi. Mare mulţime a cuvintelor regionare , a celor
vechi apar nu numai în dialog, ci şi în povestirea directă . Acest procedeu
dovedeşte un rar simţ artistic şi contribuie la crearea acelei atmosfere care face citi-
torul să se transpună fără nici o dificultate, în modul cel mai natural cu putinţă , în
locul său în timpul în care trăiesc oamenii şi se produc evenimentele povestirii.
Trecerea de la stilul direct al autorului la stilul personajelor sale se face pe

nesimţite , de unde impresia că subiectul ( povestitorul ) şi obiectul (eroii lui ) par-
ticipă deopotrivă la acţiunea povestirii, că între ei există o perfectă solidaritate şi o
unitate de interes indestructibilă :
-Hm! Făcu moş Pricop; dacă-i soţul dumitale, apoi n-am ce zice,vrednic
român. Numai nu-mi plăcea că se ducea la drum asupra nopţii. Eu aş fi avut
plăcere să cinstesc cu dînsul ca şi cu dumneavoastră.Eu cu oamenii din sat de la
mine nu cinstesc; dar cu oamenii străini îmi place, că ei îs călători, au năcazuri şi-i
bine să le stai înainte cu un pahar dulce şi vorbă bună. Dar omul acela zicea că se
duce noaptea; că se bucură să umble pe lună. De oameni răi spunea că nu-i pasă;
are pentru dînşii pistoale încărcate în desagi. S-a dus şi într-o vreme a prins a cînta
din solz, ca să nu-i fie urît .109
Această quasi-identitate între limba proprie şi aceea a eroilor săi este numai
într-o anumită măsură produsul unui act de voinţă, al intenţiei de a scrie aşa, în
vederea realizării unui ideal artistic de mai înainte stabilit. Ea se datorează, în
109
62
primul rând, solidarităţii depline a scriitorului cu oamenii a căror viaţă ne-o în-
făţişează şi care sunt, în majoritatea lor, oameni simpli, oameni din popor.
Atmosfera patriarhală, culoarea locală sunt realizate atât prin descrierea di-
rectă a unor peisaje, obiceiuri cât şi apelul la arhaisme sau regionalisme :oable, şin-
drilite, baci, răvaş, oleacă, chimir, a dura , coştei, rodin, etc.
Natura, poporul şi istoria, cele trei mari prezenţe ale literaturii sadoveniene,
apar ca nişte coloane de sprijin; limbajul rapsodic le unifică, lirismul le conferă vi-
aţă, cugetarea le imprimă un ethos. Descrierile de natură a în ele ceva special ce
numai la Sadoveanu întâlnim :
Cum a făcut nevasta lui Lipan calea întoarsă, vremea s-a zbîrlit. S-a răsucit
vîntul şi a prins a bate cătră miezul-nopţii. Dezgheţurile au stat. Lumina a slăbit în
dosul pîclelor. Cu această suflare rece în spate şi pe sub fuga aceasta de nouri sub-
ţiri, cei doi călători au umblat în tăcere ca printr-o ţară nouă . Abia o văzuseră în
ajun şi acum n-o mai cunoşteau…110
Limbajul artistic sadovenian se caracterizează prin solemnitatea creată de

epitete ( vorbe amărîte şi ascuţite ), comparaţii ( iuţi şi nestatornici ca apele, ca vre-
mea ) sau metafore elogiative pentru spiritul ţărănesc înrădăcinat în tradiţii stră-
moşeşti ( călindarul cel vechi de la începutul lumii pe carele Domnul Dumnezeu l-
a dat lui Adam ) .
Arhaitatea este ilustrată de folosirea arhaismelor fonetice, semantice şi lex-

icale – caţă, tarniţă, poclăzi, străjer - , ce compun o muzicalitate deosebită . Sobri-
etatea stilului este dată de timpul mitic în care se petrec întâmplările, un timp al
credinţelor strămoşeşti, într-o lume arhaică, foarte puternic legată de natura încon-
jurătoare, de superstiţii, de legi strămoşeşti nescrise, dar păstrate cu sfinţenie.
Povestitorul îşi apleacă urechea pe melodia cuvintelor şi propoziţiilor, ven-

ite parcă dintr-un trecut îndepărtat şi dispuse , cu detaşare pe un portativ imaginar.
Fraza cere acompaniamentul cimpoiului pentru că e ritmată în respiraţii egale : Izo-
late de lumea din văi , rînduri după rînduri de generaţii, în sute după sute de ani, se
veseliseră de creşterea zilei şi începutul anilor ; toate urmau ca pe vremea Boere-
bista, craiul nostru cel de demult; stăpînii se schimbaseră , limbile se prefăcuseră ,
dar rînduielile omului şi ale stihiilor stăruiseră…111
110
111
63
64
Concluzii
Opera lui Mihail Sadoveanu stă ca un gheţar nedislocat încă de nici o tem-
peratură. Fierăstraiele criticii n-au pătruns, nici ele, prea departe. 112 – spunea M.
Ungheanu.
Operă de înaltă ţinută artistică, romanul Baltagul este o adevărată mono-

grafie a satului românesc de la munte, iar prin Vitoria Lipan, Sadoveanu a creat
tipul ţărăncii de la munte, care întruneşte o seamă de calităţi: frumuseţe, statorni-
cie, demnitate, perseverenţă şi curaj. Vitoria Lipan se iniţiază în cunoaşterea sacru-
lui şi a profanului, conştientizând că aceste virtuţi nu se moştenesc ereditar, ci se
cultivă prin intermediul unor practici ancestrale, ce presupun, la temelie, credinţa
nestrămutată în valorile neprecupeţite ale binelui, frumosului, eternului.
Imaginile artistice sadoveniene, descrierea peisajelor încântătoare de pe

cuprinsul întregii ţări i-au asigurat povestitorului supremaţia poetică printre ceilalţi
prozatori români ai secolului XX.
Oamenii din opera lui Mihail Sadoveanu sunt după cum menţiona criticul
Constantin Ciopraga coloane de sprijin, limbajul îi unifică, lirismul le conferă vi-
aţă, cugetarea le imprimă un ethos.
Concluzia făcută de Constantin Ciopraga vine să continue aprecierile lui

G. Călinescu, care vedea în umanitatea sadoveniană oglinda unor făpturi minunate
de mirare, oameni iuţi şi nestatornici ca apele, ca vremea, mai cu seamă stau ei în
faţa soarelui cu o inimă ca din el ruptă. Întotdeauna omul este prezentat de
Sadoveanu în mijlocul naturii : Obiectul constant al artei lui Sadoveanu , este evo-
carea omului în mijlocul naturii, reflectarea tuturor legăturilor care îi unesc, astfel
încît nu este notare a unui sentiment uman care să nu se însoţească cu arpegiile ră-
sunînd din orga colosală a naturii. 113
În toate priveliştile sadoveniene, elementele vizuale se împletesc cu valo-

rile auditive, într-o uluitoare asociere cromatică . Sadoveanu ne dă imagini pic-
112
Mihail Sadoveanu interpretat de : M Ungheanu, Editura Eminescu, 1977, p. 342.
113
Tudor Vianu,Arta prozatorilor români, Editura Eminescu , Bucureşti, 1973, p. 214.
65
turale de natură , dar mai cu seamă îşi exprimă sensibilitatea ,senzaţiile ce le dă
natura ; el este un pictor şi un poet al naturii. Şi amîndouă în acelaşi timp. 114 –
afirma G. Ibrăileanu.
În Menţiuni critice , Perpessicius afirma :
Cu Baltagul dl. Sadoveanu se aşează mai puţin în inima literaturii

româneşti, unde l-au aşezat cele peste cinci zeci de volume, ca tot atâtea aspecte
ale lumii căreia el , povestitorul, i-a dat viaţă, cât în inima propriei sale literaturi .
115
Autor al unei opere deosebit de vaste, Sadoveanu a fost un creator ex-

cepţional, care a confirmat că marile creaţii îşi au izvorul în arta populară .
Romanul Baltagul a fost tradus în mai multe limbi : franceză, spaniolă,

italiană . În traducere, valenţele relevante, muzicale au rămas neacoperite. Cu toate
acestea opera s-a răspândit în toate colţurile lumii şi a intrat în universalitate .
Mihail Sadoveanu este creatorul unei opere monumentale, o veritabilă sin-

teză de etnografie, de psihologie şi mai ales, una de înţelepciune. Creaţia sa sur-
prinde mişcarea timpului istoric, virtuţile şi patimile,speranţele şi decepţiile, viaţa
şi moartea.
Consider că romanul Baltagul , care a avut ca punct de plecare balada pop-

ulară Mioriţa este considerat de către Constantin Ciopraga romanul căutării
urmelor pe bună dreptate.
Pentru a-mi susţine această opinie argumentez că primul semn funebru a

fost chiar la începutul romanului , când Vitoria îl visează pe Nechifor călare, cu
spatele întors cătră ea, trecînd spre asfinţit ca o revărsare de ape . Apoi cocoşul cel
mare, porumbac, dă semn de plecare , semn rău care se traduce printr-o schimbare
subită a naturii din jur . Refăcând împreună cu fiul său Gheorghiţă traseul lui
Nechifor, de la Tarcău până la Dorna urme se găseau din semn în semn,iar domnul
David care îi însoţea era pentru Vitoria om trimes.
Când au ajuns la Farcaşa vremea s-a înrăutăţit, acest lucru fiind considerat
de Vitoria poruncă de popas : deodată s-a prăvălit de pe muntele cel mare un vînt
rece, trăgînd după dînsul nouri negri şi vîrtejuri de ninsoare…
114
G. Ibrăileanu ,Studii literare , Editura Albatros, Bucureşti, 1976, p. 191.
115
Perpessicius, Menţiuni critice, Editura Albatros, Bucureşti, 1976 p. 171.
66
Vitoria întâlneşte în drumul său un botez şi o nuntă . Superstiţioasă, con-
sideră că şi acesta este un semn rău prevestitor deoarece întîlneşte mai întâi botezul
şi abia mai apoi nunta. Vitoria credea că m-a ajuta Dumnezeu şi mi-a da miros, să
adulmec din urmă în urmă trecerea lui Lipan şi a turmelor.
Chiar dacă la prima vedere natura este împotriva acţiunilor Vitoriei,

cercetând mai atent observăm că înrăutăţirea vremii înseamnă pentru Vitoria semn
de popas şi aflarea unui semn al trecerii lui Lipan .
Aşa s-a întâmplat şi la crâşma lui Macovei: Cu adevărat, urma se găsea din
semn în semn, adică din crîşmă în crîşmă. Uneori părea că se stînge ; dar pe urmă
apărea mai încolo…
Următoarele urme au fost : la hanul cel mare din Broşteni , la Borca, apoi
la Sabasa.
Ajunsă la crâşma lui Iorgu Vasiliu, Vitoria află alt semn vădit. Mai înainte
nu putea trece. Trebuia să se întoarcă îndărăt… Întîi şi întîi trebuia să afle dacă Li-
pan s-a înălţat la soare, ori a curs pe o apă… Dumnezeu îi va fi păstrat urmele. Ea
are datoria să se întoarcă şi să le găsească. Sfînta Ana i-a şi dat semn, poprind vîn-
tul şi întorcîndu-l pe crîngul său…
Găsirea câinelui lui Lipan o ajută pe Vitoria să ajungă la osemintele soţului

său .
Înzestrată cu o inteligenţă nativă ea îşi stabileşte opririle în locuri unde ştie

că va primi cât mai multe informaţii. Vitoria ştie să întrebe, să scoată adevărul de
la oameni, să lege faptele şi să reconstituie mintal drumul soţului său. În discuţiile
cu Bogza şi Cuţui, Vitoria simulează naivitatea, dar treptat în întuneric începea să i
se facă lumină.
Vitoria Lipan este un personaj justiţiar, care nu crede în autorităţi şi care

reuşeşte să afle adevărul despre moartea soţului său fără ajutorul acestora.
În concluzie putem afirma că romanul Baltagul este romanul căutării

urmelor pe care Vitoria Lipan le găseşte în parcurgerea traseului de la Tarcău până
la Dorna.
67
III Povestirea ca mijloc de educare a limbajului la preşcolari
1.Conceptul de povestire
1.1.Povestirea, ca specie epică în proză
68
a) Este o naraţiune literară de dimensiuni reduse, care conţine un fond
liric.
Termenul implică referiri la arta de a nara, formă esenţială a genului epic

(prezentată în toate speciile acestuia).
Fiind cea mai veche specie epică cultă, povestirea îşi are originea în fol-
clor, din care a împrumutat culoarea, nostalgia pentru trecut(povestiri istorice),
forţa imaginativă, umorul.
Termenul de povestire este aproape sinonim cu cel de nuvelă. Spre de-

osebire de aceasta, povestirea:
dezvoltă un singur plan, o întâmplare neîntreruptă;
apelează în mare măsură la modalităţi plastice(imagini vizuale, auditive),

cultivă gustul, mişcarea, culoarea şi presupune o participare afectivă mai intensă;
în povestire, imaginaţia coexistă cu adevărul;
ascultătorul face deosebirea dintre timpul faptelor (obiectiv) şi cel al pove-

stirii(subiectiv);
Desfăşurată pe coordonatele timpului, povestirea se defineşte prin coor-

donata spaţiului, care poate fi prezentată direct sau sugerat.
Prin actul creaţiei, spaţiul geografic comun este depăşit.
Scriitorul creează, printr-o poveste, viaţă, oameni. În contrast cu am-

ploarea construcţiei epice, variază numărul de personaje. Ele sunt mai puţine în
povestire, schiţă sau nuvelă.
Povestirea si basmul
Povestirea se distanţează de basm printr-o acţiune mai puternic ancorată

in realitate (problematică socială sau familială mai pregnantă, cadru obişnuit, per-
sonaje reale cel mult hiperbolizate sau animale personificate).
Povestirea are dimensiuni mai reduse decât basmul.
Cele mai multe povestiri sunt consacrate lumii animalelor.
69
1.2.Povestirea, ca metodă de învăţământ
Este o metodă de învăţământ expozitivă prin care educatoarea, învăţă-

torul sau profesorul transmite unele cunoştinţe care nu pot fi dobândite de copii
prin experienţă personală.
1.3.Povestirea, ca formă de activitate organizată sau un mijloc instructiv-

educativ cu eficienţă în grădiniţa de copii
Povestirea este un instrument cognitiv, de comunicare şi expresie, cu

statut de activitate obligatorie în grădiniţă, cu valoare etică şi estetică.
Activităţile de povestire se clasifică în două mari categorii:
A)povestirile educatoarei; B)povestirile copiilor.
Povestirile educatoarei
1.Importanţa povestirilor educatoarei
a) Furnizează copiilor cunoştinţe cu privire la cele mai variate aspecte de

viaţă şi domenii de activitate, îi familiarizează cu natura înconjurătoare(lumea ani-
mală, vegetală, cea a fenomenelor fizice).
b) În procesul ascultării unei povestiri este antrenată întreaga activitate psi-

hică a copilului: atenţia, memoria, gândirea, imaginaţia.
c) Povestirile contribuie în mod substanţial la exersarea vorbirii, la edu-

carea limbajului.
d) Prin folosirea cuvântului şi a imaginii artistice, îl familiarizează cu

structura limbii, cu frumuseţea şi experienţa ei.
e) Povestirile au o deosebită valoare etică. Ele contribuie la formarea

conştiinţei morale, a unor trăsături pozitive. De pildă, povestirile si basmele, ex-
puse de educatoare, scot în evidenţă calităţile eroilor pozitivi.
Prin intermediul poveştilor, basmelor, copiii desprind:
70
- necesitatea unor bune depinderi igienice şi de comportare civilizată
(Şorţuleţul, Ce-a uitat Fănucă să spună);
- consecinţele neascultării (Scufiţa Rpşie, Capra cu trei iezi);
- frumuseţea prieteniei, a ajutorului reciproc şi a vieţii în colectivitate

(Mănuşa, Ridichea uriaşă);
- dragostea nemărginită şi grija părinţilor faţă de copii, bunătatea şi sacri-

ficiul lor (Nuieluşa de alun, Inima mamei, Lebedele);
- necesitatea de a munci, dragostea de muncă (Fata babei şi fata

moşneagului, Fierarul năzdăvan, Cenuşăreasa).
f) Activitatea de povestire constituie mijloc de educaţie estetică, fiind un

exemplu de exprimare aleasă.
Ascultând povestirile educatoarei, copiii îşi însuşesc expresiile frumoase,

plastice, observă îmbinarea armonioasă a cuvintelor în propoziţie, sensul figurat al
cuvintelor.
Activitatea de povestire exercită o influenţă multilaterală asupra

preşcolarului, contribuind la educaţia cognitivă, etică şi estetică a acestuia.
2.Tematica activităţii obligatorii de povestire
a) Tema centrală a povestirilor realiste: copilul şi copilăria cu tot ce are ea

mai semnificativ.
b) Povestirile din viaţa adulţilor (mama, tata, figuri de luptători, eroi legen-
dari, …).
c) Povestirile fantastice (poveştile şi basmele) sunt îndrăgite de copiii preş-

colari de toate vârstele.
Educatorul are latitudinea să selecteze materialul literar în funcţie de

obiectivele prevăzute în programă.
Pentru a realiza pe deplin obiectivele operaţionale, educatorul va avea in

vedere caracteristica activităţii de povestire:
- cunoaşterea fiecărei specii literare accesibile preşcolarului;

71
- alegerea momentului potrivit pentru integrarea materialului didactic;
- înţelegerea mesajului de către preşcolari;
- calitatea exprimării;
- capacitatea de a captiva pe copii în timpul expunerii;
- accesibilizarea cuvintelor şi expresiilor noi;
- dezvoltarea capacităţilor copiilor de a integra cuvinte si expresii speci-

fice unei povestiri, in contexte noi;
- cultivarea exprimării orale, corecte, in structuri gramaticale mai

ample(propoziţii dezvoltate, fraze);
- crearea unui climat propice acestui gen de activitate (expoziţii de carte,

fond muzical);
- gradarea textelor de la o activitate la alta(în funcţie de grupă);
- selectarea celor mai semnificative fragmente.
Dată fiind valoarea educativă a actului povestirii, educatorul va asigura:
audierea atentă a povestirii;
reţinerea momentelor principale ale povestirii;
repovestirea, de către copii, a conţinutului povestirii în ordinea cronologică

a faptelor;
povestirea acţiunii după un şir de ilustrate;
alcătuirea unor enunţuri despre personaje;
răspunsuri la întrebări privind momentele subiectului;
crearea unui alt final;
crearea unor povestiri pe teme diverse din viaţa cotidiană;
realizarea corelaţiilor cu alte povestiri.
72
3.Organizarea activităţii de povestire
1)Pregătirea educatoarei pentru activitate
Noua programă oferă educatoarei o mai mare libertate de acţiune şi se-

lecţie a textelor şi implicit, o mai largă posibilitate de proiectare a activităţii de
povestire.
Priorităţi ale pregătirii educatoarei pentru activitatea de povestire:
întocmirea planificării calendaristice anuale şi săptămânale;
fixarea locului activităţii de povestire în cadrul orarului zilei, a momentului

expunerii;
cunoaşterea elementelor de teorie literară şi stil (studierea cu toată atenţia a

textului povestirii înainte de a-l expune – să-l prelucreze şi să-l adapteze);
întocmirea planului de lecţie.
2)Pregătirea grupei de copii pentru perceperea povestirii:
- asigurarea perceperii corecte şi depline de către copii a celor povestite;
- integrarea totală a copiilor în activitate;
- asigură condiţii favorabile ascultării povestirii( aerisirea, curăţenia, aran-

jarea scaunelor în semicerc, ţinuta educatoarei).
4.Desfăşurarea activităţii de povestire
a)Introducerea copiilor în activitate
Se realizează prin mai multe procedee:
- anunţă titlul povestirii şi începe sa o expună direct;
- o conversaţie introductivă, liberă sau pe baza unor ilustraţii;
- reactualizarea unor cunoştinţe mai vechi.
73
b)Expunerea povestirii de către educatoare
Educatoarea anunţă titlul povestirii ( poveste sau basm) şi începe ex-

punerea:
- stabilirea unei legături strânse a povestitoarei cu cei ce ascultă;
- expunerea educatoarei să fie cât mai plastică, expresivă.
Mijloace care contribuie la expresivitatea expunerii, prin care se imprimă

povestirii un caracter atractiv, emoţional:
- vocea, tonul ( prin care se subliniază unele stări expuse) trebuie să

varieze în funcţie de conţinutul povestirii;
- schimbarea ritmului vorbirii – conduce la sporirea expresivităţii şi a

stării emoţionale a ascultătorilor;
- pauzele şi accentele – folosirea pauzelor determinate de punctuaţie, sau

de diferite situaţii psihologice – conduce la o povestire vie, la înţelegerea semnifi-
caţiilor;
- accentul – accentuarea ajută la înţelegerea mesajului povestirii.
Deseori, accentele sunt legate de sublinierea elementelor figurative ale

vorbirii ( epitete, comparaţii, metafore, hiperbole, repetarea, enumerarea, etc.);
- Mimica şi gesturile – contribuie la mărirea expresivităţii povestirii, la

perceperea afectivă şi conştientă de către copii a textului;
- Folosirea unor mijloace intuitive: diafilm, siluete, machete.
Educatoarea trebuie sa îşi perfecţioneze continuu tehnica povestirii.
c)Încheierea activităţii
Fixarea conţinutului principal al povestirii predate prin următoarele pro-

cedee:
- Prezentarea şi discutarea unor ilustrate, reprezentând momentele princi-

pale ale povestirii, conversaţia în legătură cu tema, conţinutul şi personajele princi-
pale ale povestirii;
- Reproducerea de către copii a fragmentelor semnificative din povestire;
74
- Mimarea unor acţiuni caracteristice personajelor din povestirea ascul-
tată;
- Redarea în desen, la alegere, a unor elemente din poveste care au impre-

sionat pe copii în mod deosebit.
Încheierea activităţii trebuie să îmbogăţească orizontul cognitiv al copilu-

lui, asigurând fixarea conţinutului fie prin conversaţie, fie prin expunerea povestirii
din alte perspective.
Şi în această etapă educatoarea va avea în vedere ca expunerile să fie

clare, ritmul, în funcţie de specificul acţiunii, tonul adecvat şi nuanţat, accentul,
gesturile, mimica, în concordanţă cu cerinţele situaţiei în care se află personajele.
Povestirile copiilor
Preşcolarii învaţă atât să-şi exprime liber şi cu uşurinţă impresiile de-

spre poveştile sau basmele audiate, cât şi să reproducă conţinutul acestora.
Printre multiplele forme de povestire ale copiilor, în grădiniţă se prac-

tică: repovestirile, povestirea după modelul educatoarei, povestiri cu început dat,
povestii după plan, după ilustraţii, povestiri pe o temă dată.
1.Repovestirea
Scopul principal al repovestirilor reprezintă formarea deprinderilor de a

expune cursiv şi logic povestiri, poveşti sau basme şi exersarea vorbirii sub toate
aspectele: fonetic, lexical, gramatical.
Repovestirea are ca element fundamental consolidarea povestirii (poveştii,

basmului)
Reuşita activităţii de repovestire este condiţionată de modul în care şi-au

însuşit copiii povestirile educatoarei.
De aceea, educatoarea trebuie să asigure în prealabil însuşirea conştientă

şi temeinică a povestirilor de către copii. În organizarea repovestirii, educatoarea
va ţine seama de nivelul grupei.
75
Se practică, la început, repovestirea după tablouri şi repovestirea după un
plan dat.
Repovestirea după tablouri se organizează (se desfăşoară) astfel:
Anunţarea subiectului;
Reamintirea pe scurt a conţinutului;
Reproducerea povestirii pe episoade, în ordinea prezentării tablourilor;
Educatoarea cere şi altor copii să completeze povestirea.
Repovestirea după un plan verbal (face trecerea la povestirea liberă)
Planul verbal constă în delimitarea de către educatoare a episoadelor care

urmează să fie redate de copii.
Planul verbal poate lua forma enunţiativă şi interogativă.
Întrebările ajută pe copii să îşi reamintească întregul conţinut al povestirii

şi să-l poată reda în ordinea lui logică.
Educatoarea trebuie să urmărească cu atenţie şi exprimarea copiilor.
Povestirile copiilor după modelul educatoarei
Astfel de povestiri stimulează imaginaţia şi exprimarea.
Cerinţele modelului oferit de educatoare:
Subiectul povestirii să fie simplu şi clar, cuprinzând întâmplări apropiate

de experienţa de viaţă şi de preocupările copiilor;
Orientarea copiilor spre fapte şi întâmplări cu influenţă pozitivă asupra as-

cultătorilor;
Nuanţările vocii în funcţie de subiectul povestirii şi de personaje;
Mobilizarea copiilor la activitate prin stimularea atenţiei voluntare, crearea

unor stări afective plăcute.
Structura unei asemenea activităţi este simplă. Ea cuprinde:
povestirea model a educatoarei;
76
elaborarea de către copii a unei povestiri similare.
Copiii vor fi ajutaţi cu tact în timpul expunerii.
Povestirile copiilor după un început dat.
Pentru a putea fi continuat la modul ideal, începutul, trebuie să întrunească

anumite condiţii:
- Să conţină expoziţiunea (locul, timpul acţiunii, personajele principale);
- Să se oprească imediat după prefigurarea intrigii;
- Continuarea povestirii va fi precedată de o conversaţie scurtă menită

să orienteze pe copii spre diverse direcţii de desfăşurare a acţiunilor, pentru a le
stimula imaginaţia.
Educatoarea, va aprecia(evalua) toate povestirile copiilor, subliniind nota

personală a fiecăruia, evidenţiind-o însă pe cea mai reuşită – model pentru vi-
itoarele povestiri ale preşcolarilor.
Structura povestirii după un plan dat este:
1.Începutul povestirii (expoziţiunea şi intriga);
2.Continuarea povestirii ( momentele subiectului);
3.Aprecierea povestirii de către educatoare.
Povestirile copiilor după un plan dat
Sunt două categorii de povestiri după plan:
77
1.Povestiri, imaginând întâmplări specifice basmului.
2.Povestiri cu subiecte din viaţa cotidiană.
Structura:
Scurtă convorbire pe tema aleasă (să constituie planul povestirii);
Anunţarea titlului povestirii;
Prezentarea planului propriu- zis, conceput narativ, din enunţuri simple.
Copiii repetă planul, urmând apoi să îl dezvolte.
Vor povesti mai mulţi copii. Educatoarea va interveni doar pentru a

corecta expunerea copiilor şi pentru a-i conduce spre un final plauzibil.
Încheierea activităţii presupune aprecierile obiective ale educatoarei.
Povestirile despre jucării (păpuşi, animale, mijloace de locomoţie, truse,

etc.) – având un suport intuitiv concret.
În jurul eoului principal, jucăria, copiii ţes naraţiunile lor. Jucăriile sunt
personificate. Copilul creează o altă lume paralelă cu a oamenilor.
Structura povestiii despre jucării:
Pregătirea activităţii de povestire;
Anunţarea titlului activităţii;
Convorbire pe tema respectivă;
Compunerea povestirii de către copii;
- Încheierea activităţii (apecieri asupra povestirii copiilor, evidenţiindu-se

cele mai reuşite).
Evaluarea orală zilnică a activităţii de povestire
Modalităţi de evaluare a textelor narative:
1.Plic cu jetoane care conţin imagini dintr-o poveste cunoscută;

78
2.Educatoarea citeşte sau povesteşte un fragment dintr-o poveste cunoscută
sau prezintă, selectiv, diafilmul, iar copii continuă.
3.Se cere copiilor să denumească personajele din povestirile ale căror titluri
sunt date de educatoare.
4.Se prezintă copiilor diverse siluete de personaje(ied, vulpe, iepure, lup,

capră) – solicitându-le să spună în care poveste au întâlnit un anumit personaj şi să-
l caracterizeze.
5.Se dau copiilor fişe reprezentând diverse personaje, cerându-li-se să taie

cu o linie personajele negative.
Selectarea unui set de versuri menite să sublinieze trăsăturile caracteristice

ale personajelor, util în consolidarea povestirilor.
PROIECT DIDACTIC
79
UNITATEA DE ÎNVĂŢĂMÂNT:
GRUPA: Mare
EDUCATOARE: Bleotu(Matei) Liliana
CATEGORIA DE ACTIVITATE: Educarea limbajului
MIJLOC DE REALIZARE: Povestirea educatoarei
TEMA ACTIVITĂŢII: Ciuboţelele ogarului de Călin Gruia
OBIECTIVE DE REFERINŢĂ :
- Să audieze cu atenţie un text , reţinând ideile acestuia;
- Să-şi îmbogăţească vocabularul activ şi pasiv, utilizând un

limbaj oral corect din punct de vedere gramatical.
OBIECTIVE OPERAŢIONALE:
Cognitiv- formative:
-să asculte cu atenţie, concentrându-se asupra povestirii;
-să redea pe scurt conţinutul povestirii ;
-să demonstreze înţelegerea textului, răspunzând la întrebări;
-să reţină unele cuvinte şi expresii din povestire.
Afectiv – atitudinale:
-să participe cu interes la activitatea desfăşurată.
Psihomotorii:
-să adopte o poziţie corectă pe durata activităţii.
STRATEGIA DIDACTICĂ:
Resurse procedurale :
-conversaţia, explicaţia, observaţia, povestirea, exerciţiul.
Resurse materiale :
80
-imagini reprezentând momentele principale ale povestirii , siluete ale
personajelor întâlnite în text , fişe.
Modalităţi de evaluare:
Continuă- formativă:
-prin observarea comportamentului copiilor;
-prin analiza şi corectarea răspunsurilor.
Finală:
-prin întrebări
LOCUL ACTIVITĂŢII: sala de grupă
DURATA: 30 minute
BIBLIOGRAFIE :
,,Programa activităţilor instructiv – educative în grădiniţa de copii şi regu-

lamentul învăţământului preşcolar ,,
Evenimentul Activitatea Strategia Evaluare

didactic educatoarei
Organizarea -aerisirea
activităţii sălii de grupă;
- aranjarea
scăunelelor în
81
formă de semicerc;
-pregătirea
materialului didac-
tic.
Captarea Educatoarea Expunerea Observarea

atenţiei trezeşte interesul comportamentului
copiilor pentru ac- copiilor
tivitate prin
prezentarea unui
fragment din
povestea ,, Coliba
iepuraşului ,, :
-Ham, ham,
ham! Nu mai
plânge iepuraşule,
că voi scoate eu
vulpea din coliba
ta!
Reactu- -Despre ce Conversaţia Evaluare

alizarea cunoştinţelor animal este vorba ?
-Cum era
câinele din această
poveste?
-Dar iepu-
raşul ?
Anunţarea -Astăzi am Conver- Observarea

temei să vă spun o saţia , explicaţia comportamentului
poveste în care este copiilor
Enunţarea
vorba despre un
obiectivelor
iepuraş păcălit de
un câine.
82
Povestea se
numeşte: ,,Ciuboţel
ele ogarului,,.
Prezentarea Se expune Conver- Aprecieri

noului conţinut conţinutul poveştii, saţia , explicaţia, pozitive asupra
folosindu-se inflex- exerciţiul. răspunsurilor
iunile vocii ,mimica corecte.
şi gestica corespun-
zătoare
Povestea
este expusă după
următorul plan :
1.Plecarea
iepuraşului către
iarmaroc pentru a-şi
cumpăra încălţări ;
2.Întâlnirea
iepuraşului cu oga-
rul ;
3. Oprirea
celor doi drumeţi la
han ;
4. Servirea
mesei;
5. Păcălirea
iepuraşului – acesta
fiind obligat să
plătească masa oga-
rului
6. Dreptatea
pe care şi-a făcut-o
iepuraşul.
83
Fixarea
conţinutului se va
face prin
prezentarea imag-
inilor din poveste
prin intermediul în-
trebărilor:
-De ce a
plecat iepurele spre
iarmaroc ?
- Câţi bani
avea la el ?
- Cu cine se
întâlneşte iepurele
în pădure?
-Unde s-au
oprit cei doi
drumeţi ?
-Ce se în-
tâmplă la hanul ur-
sului ?
-Cum şi-a
făcut iepurele drep-
tate ?
-Ce credeţi,
îl va prinde vreo-
dată ogarul pe
iepure ?
-Cum aţi fi
procedat dacă eraţi
în locul iepurelui ?
84
Evaluarea per- Copiii vor Conversaţia, Aprecieri
formanţei alege siluetele per- exerciţiul pozitive asupra ex-
sonajelor din primării copiilor şi
poveste şi vor asupra modului
spune care sunt în- cum au rezolvat
suşirile şi trăsăturile fişa.
de caracter ale
fiecărui personaj .
Vor rezolva
fişa cu sarcina :
încercuieşte person-
ajul cu care vrei să
te asemeni, apoi
colorează-l.
Încheierea ac- Aprecierea Conversaţia Aprecieri

tivităţii modului cum s-au pozitive .
comportat copiii şi
cum au răspuns.
Se va da
copiilor posibili-
tatea să privească în
voie ilustraţiile şi să
comenteze textul în
mod independent .
85
Fişă de evaluare
Nume:
Prenume: Data:
Încercuieşte personajul din poveste cu care vrei să te

asemeni, apoi colorează-l :
86
Bibliografie
Alexandrescu ,Emil, Introducere în literatura română, I.S.B.N.Didactică şi

Pedagogică, Bucureşti, 2007;
Andrei, Mariana, Literatura Română: repere didactice, Bucureşti, Editura

Eminescu, 2007;
Bălan, Ion Dodu, Recitind Baltagul, postfaţă la volumul Mihail Sadoveanu,

Baltagul, Editura Minerva, 1971;
Bratu,Galin, Analize literare pentru bacalaureat şi admiterea la facultate,

Editura Junior, Bucureşti, 1995;
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,

Editura Fundaţia Regală pentru literatură şi artă, Bucureşti, 1941;
Călinescu, George, Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977;
Crişan, Constantin (coordonator), Sinteze de literatură română, Editura Di-

dactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981;
Ciopraga, Constantin (coordonator), Analize literare, Editura junior, Bu-

cureşti, 1980;
Ciopraga, Constantin, Fascinaţia tiparelor originare, Editura Eminescu, Bu-

cureşti, 1981;
Constantinescu, Pompiliu, Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, Bu-

cureşti, 1977;
Gană, George, Mihail Sadoveanu, Baltagul, Editura Albatros, Bucureşti,

1972;
Gherghina, Dumitru (coordonator), Metodica activităţilor instructiv-educa-

tive în învăţământul preprimar, Editura Didactica Nova, Craiova, 2007;
Grama, Filofteia; Pletea, Mioara, Aplicaţiile Noului curriculum pentru în-

văţământul preşcolar, Bucureşti, Didactica Publishing House, 2009;
87
Gruia, Călin, Ciuboţelele ogarului, Editura Elis, Bucureşti, 2009;
Manolescu, Nicolae, Arca lui Noe, Eseudespre romanul românesc, Bu-

cureşti, Editura Minerva, vol 1-2, 1980;
Manoloscu, Nicolae, Mihail Sadoveanu, Editura Didactică şi Pedagogică,

Bucureşti, 1981;
Manoloscu, Nicolae, Istoria critică a literaturii român, Editura Minerva,

Bucureşti, 1990;
Micu, Dumitru, Scriitori, cărţi, reviste, Editura Eminescu, Bucureşti, 1980;
Mitrache, George, Mihail Sadoveanu Comentat de … , Editura Recif, Bu-

cureşti, 1994;
Paleologu, Alexandru, Treptele lumii sau calea către sine a lui Mihail
Sadoveanu, Bucureşti, Editura Cartea Românească, 1978;
Perpessicius, Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977;
Perpessicius, Menţiuni critice, Editura Albatros, Bucureşti, 1976;
Piru, Alexandru, Sinteze de literatură română, Editura Didactică şi Peda-

gogică, Bucureşti, 1974;
Piru, Alexandru, Mihail Sadoveanu, Editura Eminescu, Bucureşti, 1977;
Rotaru , Ion, Analize literare şi stilistice, Editura Ion Creangă, Bucureşti,

1972;
Simion, Eugen, Scriitori români de azi, vol. II, Editura Cartea Românească,
Bucureşti, 1976;
Sadoveanu, Mihail, Baltagul, Editura Minerva, Bucureşti, 1971;
Toma, Georgeta; Ristoiu Maruţa (coordonatori), Suport pentru aplicarea

noului curriculum pentru învăţământul preşcolar, Delta Cart Educaţional, Piteşti,
2009;
Tomuş, Mircea, Mihail Sadoveanu. Universul Artistic şi concepţia funda-

mentală a operei, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1978;
88
Ungheanu,M, Mihail Sadoveanu interpretat de … Editura Eminescu, Bu-
cureşti, 1977, p. 342;
Vianu, Tudor, Scriitori români din secolul XX, Bucureşti, Editura Minerva,
1979;
Vianu, Tudor, Arta prozatorilor români, Editura Albatros, Bucureşti, 1977
89

Sadoveanu

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Sadoveanu

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Cuprins :

Descrierile colorate ale dumbrăvii şi ale vieţuitoarelor ce-şi au lăcaşul

Măiestria stilistică a lui Sadoveanu a scos în relief cu multă artă caracteris-

Consider că opera Baltagul impresionează prin caracterul puternic al pro-

Vitoria dovedeşte o inteligenţă deosebită şi un curaj admirabil ; este un bun

I. Itinerarul vieţii şi creaţiei lui Mihail Sadoveanu

Scriitorul se născuse la poalele munţilor Moldovei , într-o ţară veche , cu

Sadoveanu urmează gimnaziul la Fălticeni, apoi cursurile Liceului Naţional

În 1904 se stabileşte la Bucureşti, se căsătoreşte şi va avea unsprezece

Debutul lui Sadoveanu conturează cu precizie temele fundamentale ale

Mihail Sadoveanu continuă tradiţia literaturii vechi reprezentată de Miron

Prin modalităţi artistice de mare plasticitate, Sadoveanu a stabilit coordo-

Am putea distinge următoarele particularităţi structurale ale scriitorului:

Munţii, marea, lanurile noastre au constituit surse de inspiraţie atât pentru

Spiritul strămoşesc este o realitate complexă ce are ca rădăcini mioriticul.

Ceea ce a făcut posibilă afirmarea şi recunoaşterea timpurie a operei lui

Ca un adevărat rapsod al timpului de odinioară, Mihail Sadoveanu recon-

Scriitor de tip arhaic, epopeic, mitic şi tragic 4, căruia, volumul mare de

Tema preferată, viaţa ţăranului, este larg reprezentată in Dureri înăbuşite

Mihail Sadoveanu are un respect deosebit pentru istoria naţională, folosind

Natura sălbatică sau prietenoasă, tainică sau în comunicare cu omul, apare

Sadoveanu nu scrie despre o lume: el creează o lume… o sinteză inefa-

Această operă de imaginaţie, cum o numeşte Nicolae Manolescu, este

Dacă Slavici şi Rebreanu au surprins ţăranul şi satul în plin proces de

Ţăranul lui Sadoveanu este un exemplu de statornicie, după modelul na-

Personajele capătă dimensiuni baladeşti şi au ca trăsături dominante cura-

Fiecare erou sadovenian capătă proporţii legendare prin săvârşirea unor

Hanul Ancuţei ( 1928 ) este o metaforă a operei lui Sadoveanu, sinteză

În schiţele, nuvelele şi romanele care abordează lumea provinciei: Balta

Roman social, politic, erotic, de formare, o amplă frescă a Moldovei din

Opera lui Mihail Sadoveanu dă impresia de repetare în variantă a temelor,

Întreaga operă sadoveniană, de o perfectă unitate interioară respiră un

Reliefând o vocaţia monocordă, ca şi poezia lui Octavian Goga sau George

În întregime, opera sa este epopeea românească pe care o încearcă şi o

Universul său artistic îl pune pe Sadoveanu în postura de Homer moldav,

Ritmurile milenare ale existenţei noastre se convertesc într-o epicitate

Fiu al pământului glorios al Moldovei Mihail Sadoveanu a fost un scriitor

Majoritatea criticilor l-a considerat pe scriitorul moldovean ca unul din

Prin gura sa vorbeşte un singur om, simbolizând o societate arhaică, dar

După Ion Creangă şi Ioan Slavici, Mihail Sadoveanu a îmbogăţit sub-

De la nivelul Crengii de aur până la Baltagul, tentaţia descifrării urmelor,

S-a spus adesea despre Sadoveanu că este un mare povestitor: ceea ce

Operele lui Mihail Sadoveanu fixează definitiv în proza românească o mi-

II Baltagul – romanul căutării urmelor

Dacă ai cunoaşte înţelesurile vântului şi a ţipetelor de paseri, şi a sche-

Constantin Ciopraga considera Baltagul, romanul căutării urmelor, implicit

Aşa cum am mai afirmat, Baltagul e « romanul căutării », dezvoltând un

Nicolae Manolescu arată că aici relaţia dintre scenariu si realitate e es-

Critica literară integrează personajul într-o tipologie arhicunoscută.

Dacă George Călinescu spune despre Vitoria că „este un Hamlet feminin”,

Important este că acest personaj, fie că e un Hamlet, fie o Antigona, sau un

Mai mult decât un personaj contemplativ, Vitoria se remarcă prin tenaci-

Semnificaţia tandemului onomastic Vitoria-Nechifor nu e doar o întâm-

Nechifor (Nike- Phoros= purtator de victorie) are numele schimbat: între al

Muntenii trăiesc într-un univers închis cu legi proprii, unele nescrise. În

Recompunând în lumina soarelui căzut imaginea lui Lipan, munteanca,

Vitoria simte că se întâmplă un lucru deosebit, ce iese din circuitul firesc al

Fundamental şi remarcabil este simţul automatismului vieţii ţărăneşti de la

Anotimpurilor le corespund tradiţii milenare, cutume străvechi, punctând,

Semne semnificative arată venirea iernii, argatul Mitrea coboară

Primul semn funebru a fost chiar la începutul romanului când Vito-

Apoi, când argatul Mitrea coboară de pe munte Vitoria privi cu uimire la

Vitoria se opreşte la Crucea Talienilor să vadă dacă Lipan s-a înălţat

Vitoria ia drumul oilor, poposind din crâşmă în crâşmă. În felul acesta