Mihail Sadoveanu

Viaţa îşi are eroii ei.

Literatura creează
o altă serie.

Viaţa n-are nevoie să

se justifice şi poate
fi absurdă în
scenariile ei, pe când
literatura n-are
acest drept.

De aceea, viaţa
poate da elemente
disparate, pe care
romancierul, în
ficţiunea lui,
le argumentează,
construindu-şi opera ca
pe o lume a sa, proprie.
 Coordonate biobibliografice
Date
1880, 5 noiembrie
Avocatul Alexandru
Sadoveanu declară la
primărie nașterea fiului său.
1892–1897
Absolvent al școlii
primare, studiază la
gimnaziul Alecu Donici din
Fălticeni.
1895    „Când a murit mama, aveam paisprezece ani, eram
Moare mama sa, Profira.
1897–1900
Își continuă studiile la
Liceul Național din Iași.
Publică în periodice.
1900
Se înscrie la Facultatea
de Drept a Universității
din București, dar nu
frecventează cursurile.
1901
Se căsătorește cu
Ecaterina Bîlu, cu care va
avea 11 copii: Despina-Iulia;
Dimitrie; Profira;
Teodora; Bogdan-Mihai;
Bogdan; Ecaterina; Mircea;
Livia-Lucia; Ligia-Mărioara;
Paul-Mihai.
1904
Debutează editorial cu
Mărturii
„Eu m-am născut în Pașcani și copilăria mi-i plină de
povestiri și icoane de-ale trecutului acestei așezări. Cu
ceea ce am auzit de la bătrânii din partea locului,
m-am putut întoarce până acolo unde amintirile se
întunecă și întâmplările rămase iau întorsături de
legendă.”
„În acest răstimp am simțit în mine primele îndemnuri
să pun și eu pe hârtie rânduri scurte care sună din
coardă. În vacanțele aceleiași epoci a pus definitiv
stăpânire pe mine și vânătoarea.”
„Încă din clasa a doua de gimnaziu începusem a scrie
și a ilustra pentru mine și pentru doi-trei prieteni un
roman haiducesc în mai multe tomuri...”
elev al gimnaziului din Fălticeni. A fost o lovitură așa
de brutală, încât am simțit-o îndelung după aceea. Ea
iubea în mine pe primogenitul ei și avea și bucuria
asemănării mele cu ea.”
„Popasul acesta al meu, în trei ani ai cursului superior
de liceu, a fost hotărâtor pentru cariera mea literară.”
„Căutând a stabili în trecut raportul dintre pasiunea
mea cinegetică și primele manifestări literare, găsesc
că întâi a fost vânătoarea și pe urmă a venit literatura.”
„În București n-aveam absolut pe nimeni... Eram ca
d’Artagnan: aveam extrem de puțini bani în buzunar;
dar n-aveam cal de vânzare și nici resursele
gasconului. El avea spada, eu eram complet
dezarmat...”
„Că am în preajmă o personalitate, am înțeles în chip
intuitiv încă de pe când eram un copil neștiutor; ceva
asemănător elementelor naturii: ca vântul care zguduie
geamul, ploaia care răpăie pe acoperișul de tablă ori
viscolul spulberând totul în peisajul sticlos al iernii. Iar
mai târziu, îndată ce am început a asculta povești
ș-apoi a citi cărțile iscălite de el, ce se înșiruiau tot mai
multe, an de an, în raftul unei din cele patru biblioteci,
am fost în admirația acelei albine veșnic în mișcare...
Cum spui «plouă» ori «cad frunzele», sau «vine iarna»
– tot așa ai fi putut spune «tata lucrează»”.
Profira Sadoveanu
„Cele patru volume tipărite la Editura Minerva, în
semestrul al doilea al anului 1904, cuprindeau lucrări
patru volume: Povestiri,
romanul Șoimii, Dureri
înăbușite și Crâșma lui Moș
Precu.
Pentru două, i se acordă
Premiul Academiei
Române.
1905–1910
Publică volumele
Povestiri de război, Floare
ofilită, Mormântul unui
copil, Amintirile căprarului
Gheorghiță, Oameni și locuri,
O istorie de demult, Duduia
Margareta, Cântecul amintirii,
Povestiri de sară, Genoveva de
Brabant ș.a.
1911–1920
Publică volumele Apa
morților, Un instigator,
Priveliști dobrogene, 44 de zile
în Bulgaria, Războiul Balcanic,
Foi de toamnă, Priveghiuri,
Umbre, Frunze-n furtună,
În amintirea lui Creangă;
romanele Bordeienii, Neamul
Șoimăreștilor.
ale unui răstimp de șapte ani (1897–1904). Am ieșit la
lume dintr-o dată, cu această geantă plină, mai mult
din îndemnul altora. Aceste povestiri ale începuturilor
mele, scrise unele la șaptesprezece ani, se ocupau de o
lume puțin cunoscută, oameni simpli de la țară cei mai
mulți, cu care petrecusem în peisagiile încântătoare ale
Moldovei de miazănoapte. Citeam cu ușurință în
sufletul lor; îmi erau dragi; sufeream și mă bucuram
cu dânșii. Natura o vedeam prin ei. Pământul și
soarele, codrii și apele le asociam cu viața acestor frați,
pe care îi simțeam venind spre timpurile nouă din cel
mai adânc trecut, purtând povara persecuțiilor și
exploatării. Limba în care îmi scriam povestirile o
învățasem
de la ei. ”
„Volumele domnului Sadoveanu se sporesc repede.
Publicul abia dovedește să-l urmărească.”
Octavian Tăslăuanu
„Definiția unei națiuni se face prin scriitorii ei.
Aceștia plămădesc cu încetul conștiința socială. Mai
mult ca oricare scriitor, M. Sadoveanu ne-a arătat ceea
ce e românesc. Opera dumisale reprezintă, etapă cu
etapă, formația progresivă a sufletului nostru, procesul
genetic al sufletului românesc.
Țăranul, haiducul, micul burghez, boierul – iată
etapele formației lente a caracterului românesc. Cei
dintâi sunt mai vechi. Sunt statornici și fixați. Au
sufletul simplu, dar bine caracterizat.”
Mihai Ralea
„A rămas obiceiul a categorisi pe Mihail Sadoveanu
drept cel mai mare «povestitor» alături de și de la
Creangă, ceea ce poate fi o ușurare pentru aceia care
voiesc să scape de o asemenea divină concurență.
Adevărul este că Mihail Sadoveanu e mult mai vast.
El are realismul unui Balzac și melancolia unui
romantic, meditația aspră a lui Miron Costin,
voluptatea senzorială a unui Rabelais. E precis ca un
pictor flamand și inefabil ca un muzician,
contemplator al frumuseților lumii și naturalist plin de
asociații și disociații asupra procesului biologic, un
creator de atmosferă, un analist al sufletelor
impenetrabile, al psihologiei puberale și al patologiei
senile, un dramaturg în proză, încordat, un cunoscător
al individualului și al colectivității, al grupurilor
arhaice și al societății moderne, un epic total obiectiv
și un introspectiv fin, un înțelept oriental, vorbind în

1921–1930
Publică volumele
Cocostârcul albastru, Țara de
dincolo de negură, Demonul
tinereții, Împărăția apelor,
Olanda, Hanu Ancuței,
Dumbrava minunată;
romanele Venea o moară pe
Siret, Zodia Cancerului sau
Vremea Ducăi-Vodă, Baltagul.
1923
Este ales membru al
Academiei Române.
1931–1940
Publică Soarele în baltă,
Viața lui Ștefan cel Mare, Cele
mai vechi amintiri, Divanul
persian; romanele Măria
sa Puiul-Pădurii, Nopțile
de Sânziene, Locul unde nu
s-a întâmplat nimic, Nunta
domniței Ruxanda, Creanga de
aur, Ucenicia lui Ionuț, Izvorul
Alb.
1941–1961
Este ales președinte al
Parlamentului (1946);
vicepreședinte al Marii
Adunări Naționale (1948);
președinte al Uniunii
Scriitorilor (1949).
Publică Istorisiri de
vînătoare, Ostrovul lupilor,
Poveștile de la Bradu-Strâmb,
Anii de ucenicie; romanele
pilde...”
George Călinescu
„Ca orice mare creator, Sadoveanu înnobilează tot ce
atinge. Ceea ce la sămănătoriști rămâne înduioșare
superficială de soarta țăranului, devine la Sadoveanu
acea adâncă și gravă simpatie cu victimele societății,
nelipsită nici din opera maturității...”
Nicolae Manolescu
„Opera lui de maturitate, la capătul elaborării unei
filozofii și a unui stil propriu, nu va fi nici ea ușor de
judecat cu măsurile comune ale epocii. Originalitatea
scriitorului e desăvârșită, sub raportul evoluției ideilor
și a artei.”
Nicolae Manolescu
„Prin Sadoveanu istoria se autopovestește de la nivelul
zero, conștiința lui fiind contemporană de fapt cu
întreaga existență națională.”
Constantin Ciopraga
„Darul povestirii și sentimentul naturii sunt două
trăsături esențiale ale stilului lui Mihail Sadoveanu. O
vrajă parcă se desprinde de la primele pagini și te leagă
pasionat și puternic de o carte. Față de o astfel de carte
ai mai mult decît un interes literar, ai față de ea un
sentiment de prietenie. ...Povestirea curge, când lină,
când repede, când cu ocoluri, când de-a dreptul...
Priveliștile românești, de la Delta și de la câmpia
Dunării până la dealurile Moldovei și până la munții
Călimanului sau la Valea Frumoasei din munții
Sebeșului, toate aceste priveliști, care sunt atât de
felurite și care în același timp se cumpănesc atât de
armonios între ele alcătuind natura țării noastre, s-au
strâns de cincizeci și mai bine de ani încoace în opera
lui Sadoveanu cu un belșug de aspecte care rareori s-a
mai întâlnit până acum în literatura română.”
Alexandru Philippide
„În 1944, când M. Sadoveanu publică romanul
formației sale (Anii de ucenicie), ciclul mare al operei,
început în 1928 cu Hanu Ancuței, se încheiase. Timp
de un deceniu și jumătate apăruseră cărțile sale
reprezentative: Zodia Cancerului, Baltagul, Creanga
de aur, Locul unde nu s-a întîmplat nimic, Frații Jderi,
care fixează definitiv în proza românească o mitologie
literară și un stil imitat de mulți, dar neegalat de nici
unul. Reputația scriitorului este enormă, puținele
contestații critice, venite mai ales din direcția ce
sprijină proza psihologică, pun în discuție actualitatea
 Oamenii Măriei sale, Paștile
Blajinilor, Cazul Eugeniței
Costea, Nicoară Potcoavă,
Mitrea Cocor.
1961, 19 octombrie
Se stinge din viață.
formulei epice, nu și valoarea ei. Mai târziu, când în
proza universală a apărut teama față de anomaliile
civilizației, s-a putut vedea că elementarul, naturistul,
paseistul Sadoveanu nu este atât de străin, pe cât
îndeobște s-a zis, de neliniștile spiritului modern.
Condiția omului amenințat să piardă posibilitatea de
comunicare cu universul în care s-a născut interesează
pretutindeni. Tradiționalul, clasicul Sadoveanu se
întâlnește la acest punct cu prozatori care, sub raport
formal, au revoluționat arta epică modernă.”
Eugen Simion
„Cel care a suflat cenușa morții de pe atâtea veacuri
trecute a coborât el însuși în lumea umbrelor.
Văzându-l cum pleacă și dându-mi seama ce fel de
ceas e acela în viața poporului nostru, l-am petrecut
îndelung cu privirea, urându-i în gând: ― Drum bun,
Măria ta... Fiindcă în toamna aceasta noi l-am condus
la
locul de veșnică odihnă pe Ștefan cel Mare al literaturii
românești.”
Geo Bogza

Motivează-ți lecturile din opera lui Mihail Sadoveanu prin îndemnul unuia dintre
consacrații cercetători ai creației scriitorului, Vladimir Streinu:

„Tu, cititor de azi, adică cititor niţel plictisit de poliţismul psihologic al prozatorilor vremii tale,
ia acest întâi volum din Operele retipărite ale lui Mihail Sadoveanu și citește-l sau recitește-l.
Te vei simţi ieșit din beciurile umede la lumina soarelui, vei crește ascuns, contemplând
spectacolul epic al virtuţilor strămoșești, te vei lăsa în jos pe rădăcina fiinţei tale până la
nenumăratele ei guri istorice, vei rătăci în vânturile de demult și pe câmpurile care înverzeau și
păleau sub patriarhat, într-o natură sălbatică și ocrotitoare, te vei uimi în sfârșit de puterea unui
scriitor, care, de tânăr, a fost mare scriitor, încercând regretul pentru geniul lui că i-a fost dat să
se exprime într-o limbă fără circulaţie europeană, mărginitoare, dacă nu vei observa din timp că
aceeași limbă care îl mărginește în destinul de scriitor, îl și înalţă până unde oamenii de alt grai
nu vor putea ști niciodată, limba aceasta constituindu-i poate însuși geniul.
Dar, încă o dată, discreţie absolută!”