Eugen Barbu (n. 20 februarie 1924, Bucureti - d.

7 septembrie 1993, Bucureti) a fost un membru corespondent al Academiei Romne, director de reviste, jurnalist, pamfletar, polemist, publicist, romancier, scenarist i om politic romn, laureat al premiului Herder. Fiul scriitorului Nicolae Crevedia,[1]Eugen Barbu a terminat Facultatea de Litere a Universit ii Bucure ti n 1947, dup ce o perioad de timp studiase dreptul la aceeai Universitate. n 1963, Eugen Barbu a fost numit la conducerea revistei Luceafrul. Conflictual i resentimentar, nconjurat de toi frustraii lumii literare, Barbu a fcut s fie atacai n revist mai toi scriitorii buni de atunci. Acionnd oarecum n contrasens cu spiritul momentului, care era acela al unei relative liberalizri, Barbu a fost nlocuit la conducerea revistei, n 1968, cu tefan Bnulescu.[2] n 1969, Eugen Barbu a fost ales membru supleant al CC al PCR. n 1975, Eugen Barbu a devenit deputat n Marea Adunare Naional. [3] Din 1970 pn n 1989, Eugen Barbu a condus revista Sptmna [4]. A fondat i condus revistele Sptmna i Romnia Mare. A nfiinat, alturi de Corneliu Vadim Tudor, partidul cu doctrin naionalist Romnia Mare, pe care l-a reprezentat n Parlamentul Romniei n legislatura 1992-1996. A fost cstorit cu actria Marga Barbu BARBU, EUGEN (1924-1993) Prozator si publicist, Eugen Barbu s-a nascut la 20 februarie 1924, in Bucuresti, intr-o familie de muncitori ceferisti din Cutarida. Cursurile primare si liceale le-a facut in Bucuresti; In 1943 obtine Diploma de Bacalaureat. Urmeaza scoala militara de ofiteri de jandarmi pana in 1945. In aceeasi perioada se inscrie la Facultatea de Drept si studiaza cursuri la Facultatea de Litere si Filozofie. Lucreaza in presa - corector intre 1941- 1945 publica, sub pseudonim la diverse reviste ale vremii. Lucreaza ca redactor-sef la revista Luceafarul (19621968), la revista Saptamana" (1970). In 1974 ajunge membru corespondent al Academiei Romane . OPERA: Nuvele si povestiri: Gloaba, 1955; Tripleta de aur, 1956; Oaie si ai sai, 1958; Patru condamnati la moarte, 1959; Tereza, 1961; Pranzul de duminica, 1962; Vanzarea de frate, 1968; Martiriul Sfantului Sebastian, 1969; Miresele, 1975; Romane: Balonul e rotund, 1956; Unsprezece, 1956; Groapa, 1957; Soseaua Nordului, 1959; Facerea lumii, 1964; Princepele, 1969; Incognito I-IV, 19751980; Saptamana nebunilor, 1981; Reportaje: Pe-un picior de plai, 1957; Cat in 7 zile, 1960; Cu o torta alergand in fata noptii, 1972; Memorialistica, eseuri, critica, proiecte literare: Jurnal, 1966; Mastile lui Goethe, 1967; Foamea de

spatiu, 1969; Jurnal in China, 1970; Caietele Principelui (I-VI, 1972-1981); O istorie polemica si antologica a literaturii romane, 1976; Teatru: Sa nu-ti faci pravalie cu scara, 1959; Labyrintul, 1967 etc. Piesele sunt adunate in vol. Teatru; Versuri: Osanda soarelui, 1968; Traduceri din Faulkner, Th. Mann etc; Readuce in literatura romana opera lui Panait Istrati; Scenarii de film: seria Haiducilor. Debuteaza in Viata romaneasca"(1955) cu Gloaba, aparuta in volum in acelasi an, sub titlul Munca de jos. Nuvelele adunate in volumele: Oaie si ai sai, Patru condamnati la moarte, Pranzul de Duminica, Martiriul Sfantului Sebastian, Miresele infatiseaza periferia bucuresteana, evenimente dramatice ale ultimului razboi (Soseaua Nordului), existenta cotidiana si contemporana (Facerea lumii), personajele fiind tipografi, lucratori la depouri, tramvaisti, ceferisti. Saptamana nebunilor reconstituie lumea rurala a taranilor si micii boierimi valahe, depozitare a traditiilor neamului romanesc, iar rincipele urmareste sa contureze esenta fanariotismului si a marii boierimi autohtone, o lume rafinata si viciata. Ele sunt romane-parabole, apropiindu-se de Craii de Curtea-Veche a lui Mateiu Caragiale prin atmosfera si fresca picturala exceptionala a epocii. Principele se incadreaza in stilul somptuos baroc al romanului metaforic si bogat in arhaisme; el este o sinteza de basm si opera lirica" (Marian Popa), o meditatie despre putere si victorie. Aparut in 1957, romanul GROAPA a fost viu contestat, dar s-a impus ca o scriere memorabila. De un realism dur, romanul se inscrie unei traditii literare consacrate periferiei: L. Rebreanu (Culcusul, Golanii), G.M. Zamfirescu (Maidanul cu dragoste, Sfanta mare nerusinare), T. Arghezi (Flori de mucigai, Poarta neagra), Mateiu Caragiale (Craii de Curtea-Veche). Romanul pleaca de la o intamplare reala - desfiintarea celebrei gropi a lui Ouam, locul de depozitare a gunoaielor Bucurestiului. Compozitia. Alcatuit din 23 de povestiri, relativ autonome, cu titluri relevante pentru pitorescul periferiei (Iepe de sisi, Ramazanul, Nea Fane, Rudele lui Bica-jumate, La parnaie etc), romanul este construit pe doua planuri narative, care, incadrate de un prolog si un epilog, se intrepatrund: pe de o parte viata mahalalei, cu bucuriile si dramele ei, pe de alta povestea bandei de hoti, in cadrul careia tanarul Paraschiv va lua locul sefului mai batran - Bozoncea. Rezoneurul romanului, cel care deschide si inchide cursul naratiunii este Grigore, supraveghetor al gunoierilor, lumea gropii intemeindu-se sub ochii lui. Creionati colectiv, gunoierii alcatuiesc o parte din aceasta lume a mahalalei: Astia erau niste drangalai de la tara, cam lenesi si hoti, slugarind Bucurestiul, carand tot ce lapada orasul. Mureau de tineri, lovifi

de oftica. N-aveau Dumnezeu, nici prieteni, nici neamuri. Traiau cu muieri fara capatai, ca si ei. Acestea le lepadau copiii prin santurile , Cujaridei (...)" Romanul se incheie cu prezenta, in prim plan, a lui Grigore, care, ajuns in amurgul vietii, intr-o stare nostalgic-meditativa, priveste schimbarile din mahalaua Cutaridei; Se asezase pe un. scaunel si privea groapa. Peste malurile ei galbene zburau pasari.. Barbatul se gandea ca iar incepe treaba. Nu se schimba nimic din viata lui. Era mai batran si mai ostenit, nu-l mai lua somnul, se scula cu noaptea'in cap,' dadea tarcoale avutului primariei pe care-1 pazea. Cine sa vie aici, sa fure niste maturi? Nu mai apucase sa stranga bani sa-si ridice si el pe casa. Campul Cutaridei se umpluse de lume. Nu mai aveai loc. Sa se fi sculat mortii, s-ar fi ratacit prin mahala. Se taiasera strazi noi, se mai deschisesera cateva pravalii, unii nu mai erau, numai el si cu Aglaia nu se clintisera de la rampa, acolo si asteptau moartea..." Prozatorul surprinde o lume in formare la periferia Bucurestiului - lumea ceferistilor, a tamplarilor, a zidarilor zilieri, dar si lumea vagabonzilor, a borfasilor, a indivizilor parazitari, o lume cu codul ei nescris de viata. Din aceasta lume a vagabonzilor, a parazitilor se ridica banda lui Bozoncea, cu hoti patimasi si inraiti.. Cutarida e un eden grotesc" (Marin Mjncu), cu o umanitate ramasa la starea de animalitate bruta. Liantul narativ se realizeaza subtil prin personajul principal, insasi groapa Cutarida, spatiul catalizator unde se consuma conflictele (Marian Popa). Intr-o viziune inedita, prezentata in intimitate, dinlauntrul ei, scriitorul cunoscand-o bine, lumea gropii" se constituie intr-o monografie viu colorata, autentica prin datini, folclor specific, de un balcanism autohton. Prozatorul urmareste ciclurile existentei de la nastere pana la moarte, totul integrandu-se cosmicului: nasterea, dragostea, nunta (lui Stere si Lina, la inceputul romanului, casatoria Didinei cu Bozoncea), moartea (lui Marin Pisica). Pitorescul mediului periferic apare ca un complex de puritate si de coruptie, de pasiune si necomunicare, de violenta si duiosie (Marian Popa). Pagini numeroase reconstituie, prin descriere, periferia bucuresteana: mahalaua Cutaridei, o adunatura de case spre Grivita", calea Grivitei, de la un cap la altul: strada larga, reparata, misuna de carute taranesti cu coviltire inalte, incarcate de lut, deasupra carora motaiau copiii langa femei in fuste largi. Camioane cu osii de fier urducaiau prin gropile drumului. Carutasii spatosi suduiau caii nadusiti si-i loveau naprasnic cu,, bicele. Alaturi alergau masinile pline varf cu precupeti veniti de la Gaiesti si Pitesti. Deasupra ' automobilelor, in papornite, tipau curcani si porci legati cu franghii. Larma iti lua auzul (...); pravalii asezate una langa alta, cojocarii cu galantarele pline de caciui de mie!, ceasornicarii, hainarii, pielarii,

tuiungerii, fierarii si manufacturi; negustori ademeneau trecatorii in pravaliile intunecoase, olteni incinsi cu braie de piele vindeau mere iernatice, sau se amestecau purtandu-si cobilitele pe umeri." Targul Oborului, balul meseriasilor, colindul, descrierea mahalalelor din capul Filantropiei, la Tarapana, la sina Constantei, abatorul de pe cheiul Dambovitei, munca taietorilor de vite, maidanele cutreierate de caini vagabonzi - sunt pagini antologice. Personajele nu sunt tipuri, ci simboluri, rezultate din observatia si meditatia scriitorului pe marginea alcatuirii existentei, atat de plina de contraste. Personajele centrale sunt de fapt Stere Draganoiu si borfasul Paraschiv, care concretizeaza mitul puterii si al iluziei puterii" (C. Ungureanu, Proza romaneasca de azi). Amandoi viseaza Puterea; primul devenind negustor, deci proprietar si prosper, iar Paraschiv viseaza cresterea legendei" sale. Si ceilalti, pe rand, Bozonce'a, Didina, Paraschiv concretizeaza momente ale puterii". "Pasionalitatea si orgoliul sunt sansele maxime acordate umanului manifestat instinctual si lumea din Groapa se ridica din gregaritate tocmai prin potentarea exacerbata a trairii" (Marian Mincu). Groapa este vazut si ca romanul unor initieri in lumea hotilor, parazitilor, in stiinta unui univers social malefic. Ucenicia in hotie a tanarului Paraschiv si etapele formarii sale se realizeaza prin grupul sau: Gheorghe - mentor, apoi Bozoncea, Nicu-Piele, Oaca, etc. Aceasta lume sordida are sclipiri de umanitate, grotescul situatilor ascunde, de multe ori, aspiratii spre frumos si puritate. Limbajul colorat, mustos, pitorescpamfletar sugereaza structura morala a personajelor, mediul infatisat (ca si numele lor) are o nota tragic-optimista, E.B. fiind un mare creator de atmosfera. Au fost relevate, cu insistenta, filonul liric al romanului, incarcatura poematica, capacitatea descriptiva de exceptie ale scriitorului. N. Manolescu aprecia evident? aceasta nota caracteristica a talentului prozatorului: Din rotirea anotimpurilor, din repetarea ciclurilor universale. E. Barbu scoate o poezie a pamantului si a cerului, a apei, a vegetalelor, a vietii." In roman exista pagini de mare frumusete si sensibilitate, in deplin contrast cu raul ce salasluieste in om:,Ce mai primavara! Plesneau florile de salcam si toata groapa era verde, plina de dudau si barba-popii. Maracinii aveau tulpinile cat sulita. Vantul se incorda in ele ca o harfa. Si cadeau niste nopti line, cu stele albe si marunte. Langa balta se aprinsesera iar focurile. Limbile lor lingeau iarba tanara." , Forta de sugestie a metaforei, deosebita imaginatie senzoriala (simtul olfactiv, auditiv), cromatica - denota un observator atent la detalii si nuante, un mare talent in evocarea plastica. Stilul, oral, asa cum remarca Serban Cioculescu, se caracterizeaza prin concizia rara, frazarea scurta,

cadentata, dialogul concentrat, nervos, veridic, si, .bineinteles, prin termenii argotici. E.B. creeaza, astfel, imagini unice, cu o coloratura distincta, dovedindu-se un estet rafinat, de mare inventivitate metaforica. CRITICE: Eugen Simion: Ceea ce se.impune in Princepele nu este intelesul parabolei, miezul ei filozofic, ci atmosfera epocii, pictura, indiscutabil exceptionala, a unei lumi colorate, fanatice, crepusculare. Este-latura ce apropie, mai mult Princepele de somptuozitatea Crailor de Curtea-Veche si cea in care talentul prozatorilor de a infatisa medii caleidoscopice se observa mai bine. Episodul ciumei este un exemplu. Altele infatiseaza interioarele incarcate, salurile si matasurile, costumele epocii, arta culinara, spectacolele de un grotesc grandios - pe masura epocii - praznice teribile, gargantuelice ori petreceri la hanuri murdare intre pederasti atinsi de streche, Eugen Barbu desfasoara trambe de imagini pe toata intinderea naratiunii, dandu-ne - privitor la epoca - o sugestie de maretie a viciului, de rafinament si decadenta, de murdarie acoperita de catifele. Limbajul cartii este, tot asa colorat, cu multe vocabule de epoca." Al. Piru: Groapa nu era intitulata roman, fiind o aglomerare de nuvele legate intre ele prin carlige. Romanul inseamna creatie de oameni vii, caractere. Atentia lui Eugen Barbu cade, ca la George Mihail Zamfirescu, asupra periferiei, suburbiei bucurestene, pe care o zugraveste in fresca, atasat de ea si totodata ironic. Cele doua nuclee romanesti, cariera carciumarului Stere si istoris bandei lui Bozoncea, nu ocupa primul plan. Cel dintai e adus in scena pentru a prezenta o nunta de mahala, cu detalii folclorice, cu rivalitatea dintre staroste si un ucenic pentru tiganca Didina, e intrerupt de episoade independente, ca moartea unui parlagiu, ucis de taurul pregatit pentru jertfa, amorul fetei unui tramvaist cu un student, pomana argatului unui brutar, afacerile camatarului Bica-Jumate etc. Eroii sunt exponenti ai pegrei - gunoieri, sifonari, caramidari, bidinarese, macelari, autopsieri, vatmani, hoti. Atmosfera e de roman de mistere si de aventuri, talentul (mare) al prozatorului stand in cunoasterea limbajului pitoresc al hotilor de caj (caramangii), constituiti in grupuri de caiafe sub conducerea unui hubar, avand in subordine ciorditori, trosnitori, suti, zulitori, a caror ocupatie este de a caduli, a cisi, a mangli si a suti sau zuli marafeti de la husani, gorobeti, gabroveni, draibari, geanabeti, cataroi, mahari si spileri." . . C. Ungureanu: Groapa e o carte de extraordinara vitalitate, cu momente care se reclama din marea traditie a romanului romanesc, dar si cu altele care anunta un fior nou, o poezie inedita."