Sunteți pe pagina 1din 1

Dumitru Radu Popescu- Duios Anastasia trecea

Dumitru Radu Popescu (19 august 1935) este un scriitor, prozator, dramaturg,
scenarist de film și academician român. Este unul dintre dramaturgii contemporani români
extrem de apreciați.

În 1967 publică romanul de proze scurte Duios Anastasia trecea, în care este regăsită
şi nuvela omonimă. Opera constituie în principiu reiterarea mitului Antigonei, adaptată însă
cadrului autohton în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Subiectul îl constituie
încercarea Anastasiei de a îngropa cum se cuvine un partizan sârb, în ciuda faptului că acest
lucru era interzis.

Acţiunea se desfăşoară într-un sat de pe malul Dunării, sat aflat sub ocupaţie germană,
în timpul războiului. Întrucât partizanii sârbi obişnuiau să treacă Dunărea, nemţii l-au
împuşcat pe unul dintre ei şi l-au expus mort în sat, servind drept avertisment pentru ceilalţi
partizani. Când Anastasia află despre acest fapt, se hotărăşte să se ocupe ea de ritualul de
înmormântare, cu toate că era interzis. De aici şi asemănarea Anastasiei cu Antigona. Totuşi,
vederea celui ucis nu îi provoacă niciun sentiment, după cum este descris în text "N-avea
nici o lacrima in ochi. Nici o durere nu simtea. Doar dintii ii tinea inclestati si-i
tremurau mainile. isi privi degetele si nu intelese de ce tremura." În ciuda avertizărilor
primarului cum că ar putea avea neplăceri din această cauză, Anastasia continuă, trăgând
clopotul şi aprinzându-i lumânări, ulterior chiar îngropându-l. Pentru Anastasia, cel mai
important este credinţa, obiceiul pământului. Omul nu poate fi lăsat în răscrucea satului şi
batjocorit, după cum afirmă chiar ea "- Asa sunt obiceiurile pamantului".

Asemănarea cu Antigona este evidenţiată de mai multe aspect, precum însuşi


subiectul textului, dar şi atitudinea faţă de ideea de libertate. Ajunsă la condamnare pentru o
faptă asemanătoare celei săvârşite de Anastasia, Antigona replică "Ei, da. M-ai prins. Mai
mult ca moartea ce mai vrei?", asa cum Anastasia ii va spune lui Emil, aparut pe
neasteptate, in timp ce ea il ingropa pe sarb: "- E viata mea. Emile, si fac ce vreau cu ea ()
Cine-mi poate comanda mie, ori tie, cine? As putea sa si mor, dac-as vrea, rase ea, dar
nu vreau."

Aşadar, nuvela merită citiă atât din curiozitatea de a observa maniera în care mitul
este reiterate în spaţiul autohton, cât şi pentru caracterul puternic al Anastasiei şi în general
imaginea unei femei credincioase şi hotărâte în spaţiul românesc într-o perioadă atât de
tulbure a istoriei.

*ecranizare Duios Anastasia trecea 1979