Corneliu Baba

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search

Corneliu Baba

Autoportret

Date personale

Nume la
Corneliu Baba
naștere

Născut 18 noiembrie 1906[1][2][3][4]

Craiova, România[5]

Decedat 28 decembrie 1997 (91 de ani)[1][2][3]

București, România

Căsătorit
Constanța Baba
cu

Cetățenie România

Ocupație pictor
artist
profesor universitar

Activitate
 Studii Universitatea de Arte „George Enescu”
din Iași, Facultatea de Filosofie a
Universității din București

Pregătire Nicolae Tonitza

Profesor Valeriu Pantazi, Sorin Ilfoveanu, Dan

pentru Hatmanu, Vladimir Zamfirescu, Sorin
Dumitrescu, Virgiliu Parghel, Florin
Ciubotaru, Niculiță Secrieriu, Ștefan
Câlția, Ana Ruxandra Ilfoveanu, Elena
Greculesi, Henry Mavrodin, Dimitrie
Gavrilean, Francisc Bartok, Gabriela
Manole-Adoc

Mișcare expresionism, impresionism, realism

artistică socialist

Influențat
Rembrandt, Goya, Nicolae Tonitza
de

Premii 1958 - Maestru Emerit al Artelor

1962 - Artist al poporului

Site
http://www.corneliu-baba.org/
oficial

Membru titular al Academiei Române

Semnătură

Prezență online

site web oficial

Modifică date / text

Corneliu Baba (n. 18 noiembrie 1906,[1][2][3][4] Craiova, România[5] – d. 28

decembrie 1997,[1][2][3] București, România) a fost un pictor român, cunoscut mai ales
pentru portretele sale, dar și pentru alte tipuri de tablouri și ilustrații de cărți.

Prin originalitatea, măiestria și realismul ei profund, arta lui Corneliu Baba și-a câștigat o mare
prețuire în țară și peste hotare.
Cuprins

 1Biografie

 2Arta portretului

 3Senectutea

 4Colecția „Baba”

 5Distincții

 6Titluri

 7Afilieri

 8Referințe

 9Bibliografie

 10Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

A studiat pentru scurtă vreme (1926) la Școala Națională de Arte Frumoase din București, dar nu a
obținut nici o diplomă. Prima expoziție publică a sa a avut loc în 1934 la Băile Herculane. Anul
următor și-a continuat studiile cu ajutorul lui Nicolae Tonitza în Iași, primind o diplomă în Arte
Frumoase în 1938 la Iași, unde a fost numit asistent al departamentului de pictură în 1939 și apoi
profesor de pictură în 1946.

Puțin după debutul său oficial la Salonul de Artă din București cu o pictură numită Jucătorul de șah, a
fost arestat și închis pentru scurtă vreme la închisoarea Galata din Iași. Anul următor a fost
suspendat fără explicații din postul său de la facultate și mutat de la Iași la București.

Deși a avut o relație nu prea ușoară cu autoritățile comuniste, care îl denunțau ca fiind formalist,
Baba a reușit să se impună ca un ilustrator și artist. Pe distanța unui deceniu (1940-1950), într-un
moment când își căuta propriul drum, artistul era confruntat cu fenomenul de înghețare a limbajului
în formele neoacademice, convenționale. A avut o scurtă perioadă în care a pictat în stilul realismului
socialist, oțelari și tablouri cu țărani, dar și-a revenit repede. Baba depășește contradicția
simplificatoare a acestui climat. Soluția sa se bazează pe apelul la valorile marii tradiții a picturii,
numit de obicei spațiu al clasicității. Se refugiază în tablourile cu țărani și pictează foarte multe scene
din timpul răscoalei din 1907. Pictorul redescoperă chipul și universul țăranului român, conferindu-le
simbolul permanenței , din această epocă datează pânzele Întoarcerea de la
sapă, 1943; Țărani, 1953; Odihnă pe câmp, 1954; Oameni odihnindu-se. În 1955 i-a fost permisă o
plecare în Rusia (pe atunci Uniunea Sovietică) și apoi a câștigat o medalie de aur la o expoziție
internațională la Varșovia. În 1956, Baba a însoțit Jucătorul de șah și alte două picturi la o expoziție
din Veneția, apoi a călătorit împreună cu tablourile la expoziții din Moscova, Leningrad și Praga. A
desenat ilustrații pentru romanul cu țărani al lui Mihail Sadoveanu, Mitrea Cocor.
Odihnă pe câmp, ulei pe pânză (1956)

În 1958, Baba a fost numit Profesor de Pictură la Institutul de Arte Frumoase Nicolae
Grigorescu din București și a primit titlul de Maestru Emerit al Artelor. Acum, problemele anterioare
cu autoritățile comuniste par să dispară. În următoarea decadă, el și cu tablourile sale vor călători în
toată lumea participând la expoziții în locuri diverse precum Cairo, Helsinki, Viena și New Delhi,
culminând cu o expoziție personală avută la Bruxelles în 1964. În 1962, guvernul român îi va acorda
titlul de Artistul poporului, anul următor devenind membru corespondent al Academiei Române, iar
în 1964 va fi membru al Academiei de Arte Frumoase din Berlinul de Est.

Premiile și expozițiile au continuat să se acumuleze, conducându-l spre o expoziție personală la New

York în 1970 și aducându-i decorația Steaua Roșie în 1971. În timp ce devenise cunoscut în România
și puțin în fostul bloc comunist, nu a avut o faimă comparabilă în Vest.

În 1988, pictorul s-a rănit grav într-o căzătură în atelierul lui și a fost imobilizat mai multe luni. Deși
ultimii ani ai săi nu au fost printre cei mai productivi ai carierei sale, totuși calibrul operei sale
rămâne ridicat. Cu puțin timp înainte de moartea sa în 1997, Baba și-a publicat memoriile
sale, Notele unui artist din Europa de est. A primit, postum, premiul de excelență al Fundației
Culturale Române.

Arta portretului[modificare | modificare sursă]

Aproape toate operele lui Corneliu Baba au rămas în România, abia dacă există vreun muzeu mai
important din țară care să nu aibă măcar o operă de-a sa. Una dintre puținele opere din afara
României este tabloul impresionist numit Spaima, aflat la Muzeul Szepmuveszeti din Budapesta.
Printre cele mai importate opere sunt o serie de portrete care au determinat criticii să-l compare
cu Francisco Goya. Printre acestea sunt portretul din 1952 al lui Mihail Sadoveanu (aflat la Muzeul de
Artă Timișoara) și portretul din 1957 al lui Krikor Z. Zambaccian (la Muzeul Zambaccian, tot în
București). Aceasta artă a jocului de lumini, inspirată de la Rembrandt este preponderentă în
tablourile care prezintă portretele altor personalități cum ar fi Lucia Sturdza-Bulandra, George
Enescu, Tudor Arghezi, Ion Irimescu(aflat la Muzeul de Artă "Ion Irimescu", mun. Fălticeni, județul
Suceava). În portretele sale a acordat o atenție deosebită mâinilor, ca element cheie în
caracterizarea personalității umane, exact ca Rembrandt și marii portretiști din școala olandeză.
Corneliu Baba este cel mai mare portretist român. Își pregătea portretele, pe urmele maestrului său
Rembrandt, printr-un număr uriaș de schițe ale mâinilor sau ochilor.

Senectutea[modificare | modificare sursă]

Între șaptezeci și optzeci de ani, Baba a realizat o serie extensivă de tablouri de Arlechini și Regi
Nebuni, majoritatea rămânând în colecția sa privată până la moarte. Din nou, se observă o analogie
cu perioada ultimă a lui Goya dar și cu pictura expresionismului german. Critici de artă, cum ar
fi Pavel Șușară, autorul unui album monografic dedicat pictorului, au văzut în acest ciclu de tablouri
o reacție personală a artistului în fața absurdului dictaturii comuniste și al "rinocerizării" României.

Deși ar fi putut fi considerat relativ demodat pentru un pictor care picta în secolul XX, Baba lucra în
tradiția Marilor Maeștri, nefiind nici în legătură cu realismul socialist din blocul comunist, nici
cu modernismul popular în vest. Chiar dacă anumite opere ale sale arată o influență impresionistă
puternică, cele mai bune opere amintesc de Marii Maeștri Spanioli, printre care Francisco Goya. A
fost de asemenea fascinat de peisajele venețiene și spaniole.

A expus la principalele manifestări din țară și la expoziții internaționale, printre care Bienala de la
Veneția (1954, 1956), expoziția "Arta non-abstractă" din Tokio (1964), Berlin (1964), New
York (1970), București (1978); Moscova, Viena, Leningrad (1979).

Colecția „Baba”[modificare | modificare sursă]

În prezent, cea mai mare colecție de lucrări dar și obiecte ale artistului se găsesc în Colecția Baba,
la Muzeul de Artă Timișoara. Colecția a fost donată muzeului de soția artistului și include 90 de
piese, printre care și câteva tablouri aduse de la Muzeul Național de Artă și de la Muzeul de Istorie și
Artă al Municipiului București.

Distincții[modificare | modificare sursă]

 Premiul de Stat (1953, 1954),

 Medalia de Aur la Expozitia Internațională de la Varșovia (1955),

 Medalia de Aur la Expozitia Internațională de ilustrație de carte - Leipzig (1960),

 Premiul pentru portret la Trienala de artă - Sofia (1973);

Titluri[modificare | modificare sursă]

 Maestru emerit al Artei (1958),

 Membru de onoare al Academiei de Artă a URSS (1968),

 Artist al poporului, România (1962),

 Membru corespondent al Academiei Române (1963),

 Membru corespondent al Academiei de Artă din Berlin (1964);

 Membru al Academiei Tommaso Campanella din Roma (1970), etc.

Afilieri[modificare | modificare sursă]

A fost profesor universitar la Iași (din 1946) și la București (din 1958).

Referințe[modificare | modificare sursă]

1. ^ a b c d „Corneliu Baba”, Gemeinsame Normdatei, accesat în 13 august 2015

2. ^ a b c d Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015

3. ^ a b c d Corneliu Baba (în engleză), RKDartists

4. ^ a b Corneliu Baba, Academy of Arts, Berlin, accesat în 9 octombrie 2017

 5. ^ a b Баба Корнелиу, Marea Enciclopedie Sovietică (1969–1978)[*]

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

 Pavel Șușară, Corneliu Baba, Parkstone Publishing, 2001

 Liviu Lăzărescu, Maestrul meu, Corneliu Baba, Editura Brumar, Timișoara, 2007

 Krikor H. Zambaccian - Însemnările unui amator de artă, București, Editura de Stat pentru
Literatură și Artă, 1957

Legături externe[modificare | modificare sursă]

 Membrii Academiei Române din 1866 până în prezent – B

 ro Retrospectivă Corneliu Baba

 en Corneliu Baba în imaginea "Oameni faimoși", la dreapta lui Michelangelo - atenție, fiecare
personaj are un link!

 Oameni uitati, 15 iunie 2006, Evenimentul zilei

 Valori ale culturii naționale: 103 ani de la nașterea lui Corneliu Baba, 18 noiembrie
2009, Amos News

 Valori ale culturii naționale: Corneliu Baba: 12 ani de la moarte, 29 decembrie 2009, Amos
News