Pierre-Auguste Renoir (n.

25 februarie
1841 Limoges, Franța – d. 3 decembrie
1919 Cagnes-sur-Mer, Franța) a fost unul
dintre cei mai celebri pictori francezi,
creator al curentului impresionist.
Dragostea lui pentru desen, artă
figurativă și portretele l-au îndepărtat mai
târziu de impresionism. Sub influența lui
Ingres, începând din anul 1883, universul
său coloristic devine mai blând, pictează
trupuri feminine strălucitoare. Denumit
pe drept "pictorul bucuriilor vieții",
Renoir pictează cu pasiune până în
ultima clipă a existenței sale.

Pierre-Auguste Renoir
S-a născut într-o familie de croitori, iar copilăria şi-a petrecut-o la Paris.
Talentul său artistic a fost scos la iveală încă din copilărie, părinţii săi
încurajându-l în acest sens şi ajutându-l să devină pictor. Aşa că deja la vârsta
de 13 ani îşi câştiga proprii bani pictând flori pe porţelanuri. Timpul liber şi-l
petrecea printre galeriile Muzeului Louvre unde desena copiile celebrelor
tablouri sau sculpturi de acolo. Acest lucru l-a ajutat ca la vârsta de 19 ani să
fie angajat la muzeu pe post de copiator.
În anul 1862 este admis la Academia de Arte Frumoase unde nu se conforma
stilului de pictura impus de Salon, fiindu-i astfel respinse tablourile pentru a fi
expuse. Se mută în 1867 alături de Monet în casa luxoasă a lui Bazille. Aici, cei
trei pictori se dedică în totalitate lucrului cu pensula, iar în 1867 lui Renoir îi
este acceptat pentru a fi expus tabloul „Lise cu umbrela”.
Războiul franco-prusac îl desparte de pictură, de familie şi de prietenul său
Bazille care moare pe front. În anul 1874 are loc prima expoziţie a
impresioniştilor, Renoir înfiinţând în prealabil alături de Manet, Sisley şi
Pisarro „Societe d’artistes”.
Datorită comenzilor de tablouri din parte unor clienţi influenţi şi bogaţi, Monet
reuşeşte să călătorească foarte mult în Normandia, Algeria, Italia, Coasta de
Azur. Toate aceste călătorii l-au ajutat pe artist să îşi definească propriul stil.
În aprilie 1890, Renoir se căsătoreşte cu Aline Charigot care îi naşte trei copii:
pe Pierre, Jean şi Claude. În 1889 se mută la Chateau des Brouillards, în
Montmartre. Tabloul său „Lecţia de muzică” a primit o apreciere foarte mare,
fiind chiar expus la muzeu. În 1919 pictorul primeşte Ordinul Legiunii de
Onoare. La data de 2 decembrie 1919, Renoir moare, fiind răpus de lunga
boală. Acesta suferea de paralizie parţială şi de reumatism.
Printre operele pe care le-a lăsat posterității se numără și "Le Déjeuner des canotiers"
(Dejunul vâslașilor, 1881), lucrare ce reprezintă imaginea unor vâslași din Chatou, luând
micul dejun în restaurantul Fournaise. Printre personaje se regăsesc și unii dintre apropiații
artistului, chiar și viitoarea soție, Aline Charigot, a cărei imagine e surprinsă jucându-se cu
un câine. Femeia întoarsă către bărbatul cu pălărie de pai e actrița Ellen Andrée. Identitatea
femeii care apare în fundal, rezemată de balustradă e incertă, unii considerând că recunosc
trăsăturile lui Jeanne Samary, alții că o văd pe fiica proprietarului restaurantului –
Alphonsine. Pictorul însuși e un personaj al propriei lucrări.
“Bal la Moara de la Galette” este o pictură impresionistă în ulei pe pânză din 1876 a
artisului francez Pierre-AugusteRenoir. Aceasta se găseşte în Muzeul d'Orsay din Paris.
Pictura înfăţişeazăo după-amiază de duminică obişnuită la Moara de la Galette din
districtul Montmartre din Paris. La sfârşitul secolului al XIX-lea, muncitori parizieni se
găteau şi îşi petreceau timpul acolo dansând, bând şi mâncând prăjituri franţuzeşti numite
“galette“. “Bal la Moara de la Galette” este a 5-a pe listacelor mai scumpe picturi vândute
vreodată.
Alte picturi cunoscute si relevante pentru
maniera impresionista, prin sursa de
inspiratie si prin tehnica, sunt “Dejunul
vaslasilor” (1881), “Dans la
Bougival”(1881), “Loja”, al caror subiect
l-a facut pe un contemporan, Octave
Mirbeau, sa afirme ca “Renoir este,
probabil, singurul pictor care nu a pictat
niciodata tablouri triste”.
Auguste Renoir a pictat pana in
ultima clipa. “Cred ca n-a trecut
nici o zi din viata mea in care sa
nu fi pictat” – marturisea el, spre
sfarsitul vietii. Iar cu cateva ore
inainte de a muri, in 1919, la 2
decembrie, a cerut sa i se dea
pensulele si vopselurile, soptind
pentru sine, in momentul in care
le-a inapoiat: “In sfarsit, am
inteles”.
 CITATE

-„După părerea mea, tabloul trebuie

să fie vesel şi frumos! În viaţă există
prea multă monstruozitate ca să mai
fabricăm şi noi lucruri urâte”
-„Dacă totuşi s-ar putea explica şi
descrie un tablou, pictura nu ar mai
fi artă”.