Sunteți pe pagina 1din 3

Pop Art

După cel de-al doilea război mondial, atât în Statele Unite cât și în Marea
Britanie, dar și în întreaga Europă triumfă mișcarea artistică cunoscută
de expresionism abstract.
Cu timpul această direcție începe să-și piardă elanul inițial, iar unii dintre
creatorii săi par să fie din ce în ce mai dezamăgiți de aceasta. Astfel, se
pregătește terenul pentru apariția unei noi forme de expresie în artă, care
va primi numele de "Pop art". În legătură cu originea cuvântului "pop", este
vorba de prescurtarea expresiei englezești "popular art", în sensul de artă
cu mare popularitate la public, ca fiind inițial opusă "artei academice." În
realitate, pop art se dovedește a fi sofistictă și chiar academică. Denumirea
de pop penetrează ulterior și în muzică, mai târziu apărând și denumirea
de "Muzică pop", desemnând un anume gen musical.
Apariția curentului Pop art este în mare măsură legată de creația a doi
artiști neodadaiști: Jasper Jones și Robert Rauschenberg. În anii cincizeci,
acești artiști introduc în artă obiecte de uz cotidian, în mod direct sau doar
imaginea lor. Având în vedere formatul lor, nu ne dăm seama dacă este
vorba despre planșe autentice sau despre opera unui pictor. Următoarea
idee a lui Jones o reprezintă sculpturile în bronz care imită cutii de conserve
sau alte obiecte uzuale. Începând din anul 1953, Rauschenberg creează
numeroase colaje ale căror rădăcini se află în cubism și în operele
lui Marcel Duchamp. El este și inventatorul așa numitelor "combined
paintings", care constau în amestecul diverselor obiecte (ex.: firme, sticle,
fotografii etc.) pe suprafețele pictate, rezultând un fel de colaje
tridimensionale.
În Anglia, apariția Pop art-ului este legată de "Independent Group", din care
au făcut parte Richard Hamilton și Eduardo Paolozzi (pictori), Reyner
Banham(istoric și critic de artă), Peter Smithson (arhitect), precum și
fotograful Henderson. Sunt organizate în mod regulat întâlniri în timpul
cărora se discută despre teme trecute cu vederea până atunci, ca de pildă
automobilele, cibernetica sau rock-and-roll-ul. Expoziția de la "Whitechapel
Art Gallery" (1956) intitulată"This is Tomorrow", în care se profilează
temele fundamentale ale Pop art-ului, reclama și mijloacele de informare în
masă, va fi considerată momentul nașterii noii direcții.
Este vizibilă dorința de amalgamare a diverselor discipline artistice și
mijloace de expresie. În timpul expoziției, critica va acorda o atenție
deosebită colajului lui Richard Hamilton intitulat "Just What is it that Makes
Today's Homes so Different, so Appealing?" Într-un interior modern este
prezentată o pereche stereotipă, un culturist care ține în mână o acadea
uriașă, pe care obsevăm inscripția "pop", și o "stripteuză" pe o canapea. În
acest colaj se regăsesc punctele de interes tipice artei pop, și anume
tehnica (magnetofon öi aspirator) și reclama, aluziile la sfera sexuală,
atracția către sereotipuri, săli de spectacole și benzi desenate, totul într-o
atmosferă specifică, surprinzătoare, din care nu lipsește umorul, ce rezultă
tocmai din acest amestec de genuri și specii.
Următorul val al artei pop se face simțit pe la sfârșitul anilor
cincizeci. Richard Smith mărește fotografiile unor cunoscute personalități
sau obiecte de uz cotidian și le acoperă cu pete mari și plate de culoare, în
pictura lui Peter Blake domină cultura "teenagers" (a adolescenților). În
scurtă vreme apare o a treia generație de artiști pop, este vorba de Patrick
Caulfield, David Hockney, Peter Philips, Pauline Boty și alții, cei mai mulți
absolvenți ai "Royal College of Art", care au ca punct comun accentul pus
pe desen, care cu timpul devine din ce în ce mai precis. Acești artiști aleg
totuși drumuri atât de diferite, încât ceea ce îi unea inițial va dispărea în
scurtă vreme.
Arta pop americană se naște la începutul anilor șaizeci, exact în momentul
când versiunea englezească, victimă a propriei bogății și a propriului
succes, începe să intre într-o fază de declin. Ca și în Anglia, temele și
motivele acestei creații sunt desprinse din viața cotidiană, din domeniul tot
mai fascinant al tehnicii, al producției în serie, față de care pop art-ul în
varianata engleză este mai critic și mai angajat din punct de vedere politic,
în timp ce artiști americani se opresc la prezentarea realității, fără să atace
sau să acuze. Sub influența lui John Cage, elementul determinant al artei
pop americane este la început"happening"-ul. Acest compozitor care
experimntează permanent susține introducerea în artă a unor elemente
exterioare ei. El apreciază în mod deosebit colajele, introducerea
zgomotelor în muzică și a obiectelor în pictură. Pe urmele lui o vor porni și
alți artiști pop ca Jim Dine, George Brecht și Robert Whiteman, care creează
colecții de obiecte sau fragmentele lor, de imagini și activități omenești
("Ambalaje vii"), situații spațiale artificial create ("environments-colaje"),
care se concentrează în mare măsură asupra gestului și timpului, inundă
privitorii cu o mulțime de senzații, sunete și mirosuri.
În anul 1960, cea mai notabilă personalitate pop art - Andy Warhol -
inițiază seria Sticlele de Coca-Cola și Cutiile de conserve, reprezentări ale
obiectelor de uz casnic, produse industriale sau motive de reclamă. Ulterior
el inserează în pictura sa fragmente de benzi desenate, cu structuri
rezistente sau elastice. El reproduce, de asemenea, obiecte în dimensiunile
lor adevărate. Andy Warhol aplică tehnica seriografiei, care permite
multiplicare repetată a motivului.

Execută cu ajutorul acestei tehnici serii întregi de variante ale aceluiași


portret al unei stele de cinema, a unei scene inspirate din evenimentele
actuale, a unei flori, modificând de multe ori culoarea sau repetând motivul
după bunul plac.

Tehnica lui Roy Lichtenstein este într-un anumit sens o derivație a tiparului,
de la care preia rețeaua măruntă și o imită. Pictează serii întregi în spiritul
comics-urilor sau al desenelor animate ale lui Walt Disney.
Tom Wesselmann prezintă, încă de la prima expoziție personală de la
"Tanger Gallery" din New York în 1960, tema sa preferată "Great American
Nudes" ("Nuduri americane mari"). Din acel moment, în creația sa se
insinuează definitiv personajul feminin, care va popula neobosit spațiul
delimitat de obiectele specifice societății de consum. Wesselmann creează
de asemenea și naturi moarte, servindu-se de colajele tăiate din reviste și
introducând obiecte din viața cotidiană, creând în modul acesta opere
tridimensionale. În ciclul "Căzile de baie" nu este vorba numai de cada în
sine, ci de femeia surprinsă în atmosfera intimă a băii. Primele expoziții ale
Pop art-ului american declanșează o reacție negativă în rândul publicului,
cu timpul, însă, această direcție începe să fie tratată cu seriozitate, grație
expoziției retrospective consacrate colajului și asamblajului, organizată de
Museum of Modern Art din New York. La numele deja amintite se mai
adaugă Claes Oldenburg, Larry Rivers, Robert Indiana, Wayne Thiebaud și
mulți alții.
Permanenta oscilare între artă și viața cotidiană face ca această direcție să
deschidă drumul la alte tendințe artistice. Spre sfârșitul anilor șaizeci,
hiperrealismul va cuprinde banalul cu o obiectivitate aproape fotografică.
Începând din anul 1968, Gilbert și George, participând personal
la "Sculpturile vii", apelează la happening pentru a face artă din orice
activitate. În anii optzeci, Paul McArthy și Mike Kelly se concentrează pe
stereotipuri care sunt simptome ale societății contemporane, frizând
adeseori kitsch-ul și vulgaritatea. Jeff Koons adoptă o atitudine destul de
ambiguă cu privire la scopul activităților sale, afirmând printre altele că
"Arta este un mijloc de manipulare a oamenilor".
În iunie 1961, la galeria "Rive Droite" din Paris, are loc expoziția intitulată
"Noul realism la Paris și New York", iar în octombrie 1962, la "Sidney Janis
Gallery" din New York, expoziția "The new realists" ("Noii realiști").
Europa este reprezentată de Raymond Hains, Martial Raysse, Daniel
Spoerri, Jean Tinguely, adică toți cei care în octombrie 1960 au semnat, sub
egida criticului Pierre Resteney, actul de înființare al noului realism. În
scurtă vreme, acestora li se vor alătura Christo, Gérard Deschamps și Niki
de Saint-Phalle. Activitatea lor artistică recurge adeseori la acumularea,
comprimarea, îngrămădirea și împachetarea obiectelor de uz cotidian sau la
prezentarea caricaturală, monstruoasă a unor personagii omenești.