Opera lui Gustav Klimt

Viața și opera

Gustav Klimt – cel mai important artist al Austriei, s-a născut la Viena, la sfârșitul secolului
XIX.

Fiu al unui giuvaier, Gustav a studiat încă din adolescență o gamă variată de tehnici artistice, de
la mozaicuri până la pictură și frescă. Iniţial iscusit în a desena portrete făcute după
fotografii, Klimt a replicat apoi la scară mare mai multe gravuri în lemn ale lui Albrecht Dürer în
onoarea jubileului de diamant al împăratului austriac Franz Josef.

Virtuozitatea sa barocă și adaptarea Antichității clasice se regăsesc în tablourile timpurii, precum

în lucrarea “Fabulă” (1883), unde o primă Evă a lui Klimt este înconjurată de animale
ascultătoare, așezate ca ornamente la picioarele senzualei eroine.

Deprins cu variate tehnici artistice, încă de la primele portrete pictate în manieră fotografică,
precizia chipurilor făcute de el se apropia de hiperrealitate. Acestea s-au păstrat în Burgtheater-ul
din Viena, unde pe plafoanele scărilor și pe timpanul scenei – sunt captive în vopsea și în culori
mărturii din istoria teatrului. Precizia fotografică a portretelor avea să rămână o altă caracteristică
a întregii opere a lui Klimt.

Lupta pentru progresul artiștilor împotriva negustorilor intitulați artiști s-a numit, în
1897, “Secesiunea vieneză”, căruia Klimt i-a fost părinte și lider carismatic. Artistul a revigorat
astfel arta şi a lansat peste hotare importanţii pictori vienezi.
Opera independentă de “forțele pieței” și expusă în spații adecvate; îndepărtarea de tutela impusă
de academismul oficial și de conservatorismul burghez ori cel social, politic și estetic; integrarea
Vienei în spațiul cultural european al vremii; “dreptul la creativitate artistică“ și competiția de
natură estetică, toate acestea s-au numărat printre principalele scopuri artistice ale artei de
avangardă numită “Secesiunea vieneză”. Și interacțiunea dintre arte (arhitectură, pictură și
sculptură) se regăsește printre principiile secesioniștilor.
Stilul grafic al talentatului și controversatului artist a deschis drumul
către Modernism, Klimt fiind consemnat între cei mai de seamă artiști ai lumii în ciuda
controverselor iscate în epocă de portretistica sa şi de alegoriile fermecător de poetice, puţin
înţelese atunci.

“Oricine vrea să mă cunoască să se uite mai atent la picturile mele și să încerce să găsească în ele
cine sunt și ce vreau”, afirma enigmaticul artist cu stil cu totul particular.
La început de februarie 1918, un atac cerebral l-a trecut pe Gustav Klimt în posteritate.

Femmes fatales

Femeia și erotismul ocupă primul plan în întreaga sa operă. Erosul este omniprezent. Nu mărul
oferit lui Adam ci trupul Evei, prototipul femeii din toate lucrările sale, ispitește privitorii.
Femmes fatales apare recurent atât în potretele oficiale făcute damelor vieneze din înalta
societate, cât și în celelalte portrete, pictate ori desenate, denumite sau anonime.
Hans Makart, un prestigios maestru al școlii de pictură de la Viena, l-a fascinat pe Klimt încă de
la debutul său, iar moartea prematură a lui Makart l-a provocat să ducă la bun sfârșit, alături de
alți doi artiști, picturile gigantice pentru Kunsthistorisches Museum, ilustrând istoria artei
începând cu Egiptul antic și până la Florența din cinquecento, fără să cadă în academism, dar
dezvoltând o ornamentație simbolistă, cu o abundență de forme, detalii și personaje. Rama a
devenit parte din tablou și a căpătat semnificație atât decorativă, cât și simbolică, o completare la
alegoriile și portretele inspirate din personaje demimondene, fete de “virtuți ușoare” vieneze.
Deși vocabularul era clasic și aluziile antice, aceste alegorii au stârnit vehemente reacții în epocă.
Somptuoase, elegante însă adesea erotice, imaginile sale despre lume au scandalizat
contemporanii. Nudul feminin ilustrat de Klimt nu a fost bine primit de societate, femeia goală
obișnuită stârnind scandal în comparaţie cu nudul academic, idealizat. Prezența monumentală și
mai ales expresia de mândrie și detașare, de dominare a bărbatului de către femeie, atribuită mai
ales doamnelor de societate pe care le-a portretizat, înveșmântate în colanul tipic epocii, se
întâlnesc repetat în picturile sale arhetipale de “femmes fatales”. Mândră și indiferentă,
misterioasă și fermecătoare, femeia fatală își împlinește vraja asupra privitorului masculin.
Hainele femeilor portretizate sunt la fel de importante ca modelele pictate, servind la dezvăluirea
personalității acesteia, ca o deplină expresie a senzualității, cu o nuditate ascunsă şi provocatoare.
După “femmes fatales”, Klimt a ilustrat femeia având ca atitudine așteptarea, influențat de arta
orientală în timpul lucrării patronate de familia Stoclet, care l-a comisionat pentru palatul cu
același nume din Bruxelles, între 1905-1909.
Polen și pistiluri, celule germinative și ouă, toate sunt repetitive și părtașe la iluzii optice – atât în
imagini ale naturii, cât și încorporate în corpuri și în veșminte -, Klimt demonstrând constant
dragostea sa barocă pentru decorația abundentă. În ultimele opere mai ales, compozițiile în formă
de piramidă sunt inundate de curbe și spirale, vârtejuri mistice și forme luminoase asortate,
lumea nou creată având în centru figuri feminine ademenind privitorul către adâncimile
subconștientului și labirinturile minții. Vocabularul vizual erotic al lui Gustav Klimt a atins
apogeul în nudurile însărcinate, reprezentări ale feminității împlinite în picturile și schițele sale,
denumite “imnuri către viață”. Limbajul său este plin de ornamentații biologice care se amestecă
în mozaicuri bogate, în aluzii și în potopuri de forme și de culori.

Dacă există un artist a cărui întreagă operă este, într-adevăr, erotică, acest artist este Gustav
Klimt. Femeia este tema sa omniprezentă, o desenează și apoi o pictează goală sau strălucitor
împodobită, mișcându-se, șezând, stând în picioare, întinsă, în toate posturile, cu toate gesturile,
chiar și cele intime. Gata să sărute, să fie sărutată, în etaz sau în așteptare voluptoasă, în toate
stările ei. Klimt ne face astfel părtași la pasiunea sa obsesivă pentru trupul și stările femeii.

Peste 3000 de desene ale lui Klimt s-au păstrat, privite acum de specialiști ca un supliment
esențial al picturilor sale. Procesul de a picta, strădania zilnică a artistului de a surprinde
realitatea, planificarea compozițiilor și variantele tablourilor, toate relevă preocuparea artistului
de a realiza lucrări importante, bine elaborate. Ceea ce se dezvăluie sau rămâne ascuns, strânsa
legătură dintre model și artist adesea evidentă, dar și tensiunea erotică, toate transformă privitorii
lucrărilor sale în voyeuriști, vinovați de indiscreția de a le privi.
Muralismul, desenele şi picturile sale sunt chintesența voluptății. Combinarea eroticului și
esteticului persistă chiar și când zugrăvește cele mai provocatoare posturi.

Socotit mare clarvăzător al vieții, dependent de universul complet feminizat şi slujitor asiduu al
erosului, Gustav Klimt a preferat să ilustreze bărbatul ca un accesoriu, nu ca un personaj
principal. Bărbatul este straniu de absent, puținele sale apariții având rolul de a accentua
impactul vizual al femeii.

Estetica operei sale

Fiecare epocă are un concept despre frumusețe estetică, un concept care se schimbă după cum se
schimbă epoca. Influenţat în mare măsură de Japonia, de Egiptul antic şi de Ravena
bizantină, Klimt a creat o operă seducătoare, în care trupul feminin a fost expus în toată
voluptatea sa.
Dincolo de frumusețe, constante în picturile lui Klimt sunt: forma pătrată, compoziția diagonală,
construcția asimetrică, stilizarea geometrică, perspectiva bidimensională lipsită de adâncime,
așezarea subiectelor în mozaicuri, reprezentarea fotografică veridică a chipurilor, fundaluri din
foiță de aur sau de argint, puterea erotică, pictura figurativă îmbinată cu cea abstractă, absența
totală a ființelor umane în peisajele sale, completa dispariție a cerului și a orizontului, paleta
cromatică bogată, lipsa autoportretelor pictate sau desenate. Chiar și nuanțele cărnii sunt diferite
la personajele feminine față de cele masculine, tehnică pe care artistul a preluat-o de pe vasele
pictate din Antichitate.
Modernul ornamentalist care a creat luxurianță decorativă în majoritatea lucrărilor sale a
contribuit la îmbogățirea realității. Frumusețea femeii a fost astfel sporită de splendoarea
estetismului și culorilor.

În picturile sale se reunesc stiluri diferite (cel mai flatant fiind rezervat patronilor din înalta
societate vieneză), o lume de simboluri personale care fascina chiar și publicul cel mai
conservator al Vienei. Extrem de controversat în epocă, Klimt a fost acuzat că opera sa friza
patologia, că era prea explicit erotică.
Folosirea aurului mai ales în perioada “aurii” a creațiilor sale, transformarea anatomiei în
ornamentație și a ornamentației în anatomie caracterizează limbajul vizual al lui Klimt, care își ia
simbolurile din lumea visurilor a lui Sigmund Freud. Element recurent, aurul a fost folosit în
lucrările sale timpurii pentru a evidenția podoabe, coifuri, instrumente muzicale sau arme ale
zeităților feminine pentru ca în opera sa matură aurul să înveșmânteze femeile fatale sau să
domine lucrările care vizau destinul omului. Lucrările din “faza aurie” se află printre cele mai
importante tablouri din opera dedicată femeilor.
Ornamentele voluptoase reflectă erotismul, care a iscat sumedenia de polemici. Aceeași
senzualitate pe care o întâlnim în portretele sale o aduce și picturii alegorice și cea de peisaj –
pedantă între simbolism și impresionism, bogatului efect de tapiserie aplicându-i figuri și forme
euritmice, cu grupări în relief și repetate verticale și orizontale cu efect bidimensional, trăsătură
atât de distinctivă a lucrărilor lui Klimt. Mozaicurile din picturi combină naturalismul cu
schematismul şi ornamentele recurente. Faptul că în peisajele sale nu apar personaje, duce la
concluzia că autorul a tratat peisajele ca pe niște ființe vii. Deoarece femeia este elementul
central al operei sale, poate fi desprinsă idea că Gustav Klimt a tratat peisajele ca pe niște femei.
Tablourile lui Klimt nu pot fi văzute independent de ramele aurite care le conferă o calitate
iconică. Ornamentația picturii se continuă în ramă.
Pânzele pătrate au fost preferate de artist deoarece aveau calitatea remarcabilă de a putea fi
continuate în orice direcție, fără a avea nevoie de un punct central de referință. Lucrările
peisagistice ale sale sunt secțiuni de univers, surprinse inefabil.
Chiar și înainte să treacă în neființă, Klimt nu a contenit să schimbe stilul şi maniera de a așeza
femeia pe pânză sau să o deseneze. Arta sa a developat adevărata față a lui Klimt.

Femeia în cele mai răvăşitoare picturi

“Iudita I” asociază ideea sexualităţii şi a morţii. Întruchipare a arhetipului lui Klimt de femeie
fatală, personajul ilustrat este o femeie vieneză tipică epocii sale, dovadă fiind colanul cu care
este îmbrăcată. Lucrarea se dorea iniţial a fi personajul biblic din Vechiul Testament, dar din
tablou se desprind mândria şi idiferenţa femeii de moravuri uşoare, atât de misterioasă şi de
fermecătoare, care vrăjeşte mai ales publicul masculin. Ornamentaţia Iuditei se continuă în ramă,
împodobită în manieră bizantină.
“Fritza von Rideler”este o doamnă a înaltei societăți vieneze surprinsă de Klimt ca o prizonieră a
statutului său social și al bogăției. Șezând într-un scaun stilizat, acoperită într-o spumă de dantelă
albă și panglici grele de satin, aristocrata este înconjurată ornamental de forme geometrice și
organice realizate din aur și argint. Deși modelul are ceva din aerul unei preotese, decorul și
veșmintele nu concordă. Capul femeii este încadrat de o ornamentală fereastră-vitraliu deghizat
în forma unei pieptănături după modelul lui Diego Velasquez în pictura “Infanta Maria Teresa”.

“Sărutul”, punctul culminant al creației în perioada “aurie” a lui Klimt, emblema Secesiunii

deşi Klimt părăsise secesioniştii, lucrare cu splendoarea unui mozaic bizantin. Simbol al
reconclierii și uniunii sexelor, ambivalența recunoscută dintre personajele eterne Adam și Eva,
este o lucrare cu mare complexitare a semnificațiilor. Adam este Klimt, iar Eva este prietena sa
de o viață Emilie Louise Flöge. Femeia dominatoare a lui Klimt devine supusă comparativ cu
atitudinea din lucrările de până atunci. Tabloul l-a scăpat pe Klimt de tiradele cenzurii și a
câștigat aprecierea burgheziei puritane. În plus, contribuția lui Klimt la arta europeană a fost
finalmente recunoscută. Ironic, reabilitarea artistului avea loc în timp ce Secesiunea murea.
Capodopera a fost cumpărată de statul austriac.

“Portretul Adelei Bloch-Bauer I” reprezintă o sinteză între realism și abstracțiune. Simboluri

exotice (ochi egipteni în triunghi şi suluri spiralate miceniene) scapă la prima privire. Tabloul a
fost socotit „Mona Lisa a Austriei”, inspirațional pentru filmul artistic “Woman in gold” (2015).

După etapele de femei fatale, vampe şi staruri, splendidele creaturi ale lui Klimt au ajuns să arate
ca nişte păpuşi mari, aşezate în cutii strălucitoare. “Portretul Adelei Bloch-Bauer II” este
elocvent.

“Danae”, pictura-metaforă în care Klimt nu a dorit să ascundă nuditatea și a reprezentat –

explicit şi alegoric – extazul iubirii. Excesul de decorație voluptoasă nu poate scăpa vederii.

“Adam și Eva” se afă printre ultimele picturi concepute de Klimt. Lucrarea pare o relicvă a
decadenței parfumate vieneze de la sfârșit de secol XIX. Figură dominantă, Eva strălucește în
tușe aurii, în timp ce Adam abia se distinge din fundalul întunecat, redus la o umbră adormită.

 Caleidoscopul magic

Remarcabilele juxtapuneri cromatice și decorurile luxuriante compun un magic caleidoscop.

Abundența de auriu și bogăția de materiale conferă vibrații psihedelice. Însă finalul “fazei aurii”
a lui Klimt a coincis cu începutul Expresionismului.
Operele sale caleidoscopice din perioada târzie au dovedit schimbarea radicală de orientare în
stilul lui Klimt. Maniera aurită, bizantină și decorul splendid au fost înlocuite cu nou
descoperitul principiu-feminin: femeie și flori intim legate. Pentru o vreme, a abadonat
ornamentarea în favoarea unor mari zone monocrome. Anatomia și ornamentația au devenit
interschimbabile în portretele târzii care compun caleidoscopul magic.
“Dansatoarea” este cea mai elocventă lucrare în care fundalul este încărcat până la refuz cu
decoraţiuni orientale. Motivele florale fac apel direct la subconștient, ajuns din nou la modă.
“Fecioara” (1913) ilustrează stadii diferite de trezire a simțurilor (fata devine femeie) peste un
pat de flori ca un nor, în care personajele sunt înlănțuite într-un caleidoscop, în cromatică pură
care rivalizează cu cele ale lui Pierre Bonnard sau Henri Matisse
Şi în tabloul “Mireasa” (1917-1918), neterminat, personaje sunt văzute de deasupra, în piramidă
sau caleidoscop, artistul fiind influențat, de asemenea, de arta niponă. Tema rămâne, însă,
aceeași: erosul și ciclul vieții, o unică ființă fiind multiplicată ca într-un vis.

Dacă portretele urmau calea caleidoscopului, Klimt schimba în peisagistică stilul mozaic sau

tipiserie cu compozițiile ce aveau incipiente de Cubism. Peisajele capătă elemente urbane, cu
arhitectură şi apă, dar ființele umane rămân definitiv în afara tablourilor.

În “Potecă de grădină cu puișori”, structura, tehnica și efectul psihologic sunt în zona

caleidoscopului, abordat și în peisagistică, nu doar în portretele comandatate.

Peisajele sale târzii reflectă veridic viața privată și nu lucrările de atelier sau portretele realizate
damelor vieneze. Surprinzător, peisagistul colorist a închis brusc paleta, renunțând la nuanțele
strălucitoare. Efectele monocrome, sumbre și atmosfera tăcută ilustrau reacția sa la izbucnirea
primei conflagrații mondiale și la tristețea pierderii mamei sale.

Muralism
Printre lucrările murale importante: “Filozofia”, “Medicina” și “Jurisprudența” din Universitatea
din Viena, catalogate de critici ca fiind nepotrivite și imorale. Puternicele obiecții l-au îndreptat
încet către pictura comisionară în slujba burgheziei și, peste ani, și-a răscumpărat cele trei
panouri atât de blamate.

Înainte de acestea, deosebit de apreciată a fost “Idila”, aflată în Muzeul de Istorie Viena.

Pentru Friza din Palatul Stoclet din Bruxelles s-a inspirat din arhitectură și design
interior. Klimt a creat o lucrare în care colaborarea dintre artă și arhitectură a reprezentat un
punct de răscruce în istoria artei, noțiune care va deveni mai apoi și crezul Şcolii Bauhaus.
Având ca laitmotiv orientalismul, a pictat şi ornat nouă panouri decorative cu forme și culori
abstracte, fără detalii narative, cu motive stilizate și figurative, în tehnica mozaicului, luxuriante
în expresie, cu semnificație biologică și ornamentală. Emblematic a rămas “Copacul Vieții”, un
copac al cunoașterii, o metaforă privind ciclicitatea vieții așa cum era înțeleasă de Klimt și
de Freud.

Înaintea acesteia, “Friza Beethoven” – având ca sursă Oda bucuriei – a rămas cea mai
mitologizată. Deși menită să reziste doar pe perioada expoziției care îl elogia pe marele
compozitor, în viziunea lui Klimt marele Ludwig van Beethoven era încarnarea geniului, friza a
fost executată în Casa Secesiunii din Viena din materiale ușoare (culori de cazeină, stucco și
poleială de aur). Transpunerea simbolică a ultimei simfonii a lui Beethoven a rezistat în timp și,
pentru că a fost extrem de controversată de cenzură și de burghezia pudibondă vieneză, lucrarea
a fost ferită de public până în 1986. Viena nu l-a iertat pe Klimt pentru această ilustrare și după
vernisarea ei nu a mai primit nici o comandă publică, comenzile ulterioare venind doar din partea
burgheziei.

Gustav Klimt se numără printre artiştii care nu mai sunt supuşi modelor, fascinând orice privitor.
 Pictorul a glorificat corpul feminin și plăcerea, considerând că acestea nu trebuie ascunse și
considerate nepotrivite pentru artă. Cu mentalitatea sa a reușit să schimbe modul de percepție al
unei generații întregi. Iar odată cu moartea sa și imperiul unde a trăit și a creat se pregătea să se
sfârșească. O epocă luase sfârșit.

Bibliografie
 Fliedl, Gottfried, “Gustav Klimt”, Köln, Taschen, 1990
 Christian Brandstatter, “Klimt & Fashion”, ed. Assouline Publishing, 2003
 Gilles Neret, “Gustav Klimt”, ed. Taschen, 2011
 “Gustav Klimt”, ed. Prestel, 2008
 “ The Collection of the Wien Museum”, ed. Wien Museum, 2012
 “Woman in gold”, film artistic, 2015, regia Simon Curtis  “1001 de picturi de privit într-
o viață”, ed. RAO, 2008