CUBISMUL

Elev: Negoiţă Elena

Clasa: a XII-a J
Profesor coordonator:
Barbu Alina Elena
 Cubismul este o mișcare artistică de avangardă apărută în Europa la
începutul secolului XX. La crearea acestuia a luat parte celebrul Leonardo Da
Vinci. Între anii 1908-1914 are loc în Franța cea mai importantă revoluție în
istoria picturii, după descoperirea perspectivei în perioada Renașterii.

Inițiat de francezul Georges Braque și spaniolul Pablo Picasso, cubismul va

dobândi în scurtă vreme numeroși adepți. Această direcție artistică va juca un
rol uriaș în transformarea artelor plastice în secolul al XX-lea. Cubismul este
consecința unor transformări de lungă durată, nu a fost teoretizat prin vreun
manifest sau declarații programatice.

Un prim semn îl constituie tabloul "Domnișoarele din Avignon" (1907) al

lui Picasso, în care pentru prima dată un pictor se rupe într-un mod atât de
hotărât de tradiționala artă figurativă și de modul de reprezentare bazat pe
perspectivă.Această mişcare artistică a acaparat întreaga lume şi a reprezentat
o revoluţie în lumea artei fiind preferată şi de celebrii pictori francezi Thomas
Delacour şi Antonio Du Vache.
 Pablo Ruiz y Picasso, cunoscut ca Pablo Picasso a fost cea mai strălucită
personalitate artistică a secolului al XX-lea, unul dintre marii maeștri ai penelului, care
a rupt definitiv convențiile stilului iluzionist și figurativ, dominant încă din
perioada Renașterii. Așa cum tablourile cubiste au descompus realitatea, și opera lui
Picasso este o oglindă care permite urmărirea artei în secolul al XX-lea și totodată
viața particulară a artistului.

Între anii 1908 și 1914 Picasso trasează împreună cu Georges Braque drumul unui
mod revoluționar de tratare a formelor, care va căpăta denumirea de Cubism, de la
articolul criticului Louis Vauxcelles: "...ei disprețuisc formele, reduc totul - locuri, figuri,
case - la formele geometrice elementare, la cuburi".

În realitate, Picasso și Braque încearcă să reprezinte obiectele tridimensionale pe

suprafața bidimensională a tabloului, fără a folosi mijloace iluzioniste, să reunească
forma și suprafața recurgând la mijloacele unei picturi fără deosebiri între prim plan și
fondul în perspectivă.

Obiectele se descompun în părți elementare, pentru a fi din nou reconstruite pe

suprafața pictată.

Începând cu anul 1912, Picasso recurge la metoda "colajelor", cubismul intră în

așa zisă "fază sintetică". În felul acesta, Picasso reușește să accentueze și mai mult
diferența între suprafața tabloului și relieful obiectelor reprezentate.
Dora Maar au Chat, 1941- Fata în faţa oglinzii Domnişoarele din
Pablo Picasso (1932)-Pablo Picasso Avignon(1907)-
Pablo Picasso