CURENTE

ARTISTICE
 BAROCUL
Barocul desemnează stilul prezent în arta
secolului al-XVII-lea, generat în Italia, asimilat
mai apoi şi în celelalte culturi europene. Numele
de „baroc” ce s-a dat curentului este de origine
portugheză şi desemnează o perlă imperfectă,
asimetrică; prin preferinţa sa pentru lipsa de
simetrie şi echilibru stabil, arta barocă a fost
asemănată cu această perlă.
 Caracteristici:
 Arta barocă este dominată de mişcare, fie ea
fizică, emoţională sau spirituală, forme
contorsionate, culori puternice, contrast adesea
dramatic dintre lumină și întuneric.
 Artiştii barocului au crezut în puterea expresiei
artistice de a convinge privitorul. Compoziţia
pare să se mişte în toate direcţiile, într-o
încercare de a anula distanţa dintre privitor şi
suprafaţa pictată.
Arta barocă este adesea asociată cu
absolutismul politic şi cu Contrareforma catolică.
 Reprezentanţii barocului:

Gianlorenzo Bernini (1598-1680)

Francesco Borromini (1599-1667)
Peter Paul Rubens (1577 – 1641)
Rembrandt van Rijn (1606-1669)
Caravaggio (1573-1610)
Diego Velazquez (1599-1660).
Extazul Sfintei Tereza – Gianlorenzo Bernini
 Analiza picturi:
Extazul Sfintei Tereza – Gianlorenzo Bernini
 Este considerată capodopera lui Gianlorenzo Bernini,
unul dintre artiştii geniali ai barocului;
A fost realizată între anii 1645– 1652; se află în
Capela familiei Cornaro a bisericii Santa Maria della
Vittori, de la Roma.
Opera înfăţişează momentul morţii Sfintei Tereza, în
care îngerul o străpunge cu suliţa.
Este o lucrare complexă: însumează toate trăsăturile
esenţiale ale sculpturii baroce:
policromia, deci efectul pitoresc;
bogăţia şi varietatea materialului întrebuinţat;
utilizarea in compoziţia generală a liniilor si
planurilor contrastante;
textura pielii personajelor este extraordinar de vie,
făcându-le să pară reale.
 Clasicismul
Clasicismul este curentul artistic apărut în
Franţa, care a orientat creaţia artistică
europeană între secolele al-XVII-lea şi al-XVIII-
lea.
Clasicismul:
 preferă iniţial peisajele clasice, evocatoare de
stări de spirit;
 apoi reafirmă principiile clasiciste de
compoziţie,
 în final, „codifică” aceste principii ca
fundament al educaţiei artistice academice.
 Caracteristici:
 valorifică modelele artistice ale Antichităţii,
considerate întruchipări perfecte ale idealului
de frumuseţe şi armonie,
 doreşte să reflecte realitatea în opere de artă
desăvârşite ca realizare artistică,
 înseamnă ordine obiectivă, perfecţiune
formală, armonie şi echilibru, rigoare, normă,
ierarhie, credinţă într-un ideal permanent de
frumuseţe, superioritatea raţiunii asupra
fanteziei şi pasiunii.
Reprezentanţiii clasicismului:
Nicolas Poussin (1594-1665)
Claude Lorrain (1600-1682)
Charles Lebrun (1619-1690)
Apollo şi Daphne – Nicolas Poussin
 Analiza picturii:
Apollo şi Daphne – Nicolas Poussin
 Este ultima lucrare a lui Nicolas Poussin,
realizată în 1625.
Pictorul transpune momentul în care Cupidon l-a
străpuns pe Apollo cu una dintre săgețile sale cu
vârful de aur, făcându-l astfel să se
îndrăgostească de Daphne, în care urma apoi să
tragă cu o săgeată cu vârful de plumb, pentru ca
Daphne să nu îi împărtăşească niciodată
dragostea.
Nemişcarea ce domină atmosfera sugerează
faptul că această situaţie este general valabilă.
 IMPRESIONISM
Impresionismul a luat naştere în Franţa intre1860 și
1900.
Caracteristici: impresionistii au respins modalitatile
academice de reprezentare a lumii. Picturile lor transmit
impresii puternice – adesea de percepţie subtila – de
lumina , de culoare si umbra. Termenul de
„impresionism” a fost folosit prima oara de criticii ostili
care voiau sa deseneze astfel o lucrare pe care o
considerau „nefinisata”, conform standardelor
academice ale vremurilor. Termenul a fost apoi adoptat de
artiştii insisi. Subiectele picturilor impresioniste sunt
aparent nedistructive, impresionismul respingând un
număr de convenţii academice-drept urmare criticii
conservatori erau îndreptaţi să îl perceapă ca pe un
afront adus tradiţiei.
Reprezentanţi impresionismului:
Paul Cézanne (1839 - 1906)
Edgar Degas (1830 - 1917)
Camille Pissarro (1830 - 1903)
Pierre Auguste Renoir (1841 - 1919)
Alfred Sisley (1839 - 1899)
Dans la Moulin de la Galette (1876) –
Auguste Renoir
 Analiza lucrăriI: Dans la Moulin de
la Galette (1876) –Auguste Renoir

Renoir a folosit pete de culoare deschisă

pentru a reda impresia luminii care se
strecoară și sclipete pintre frunze. Acest
efect combinat cu tusele largi, neclare, dă
impresia mișcarii continue
corespunzatoare dansului.
 MODERNISM
Modernismul a fost o mişcare artistică de largă
anvergură incluzând toate curentele de
avangardă din prima jumătate a secolului 20. Cu
toate că diferitele “isme” moderne erau adesea
incompatibile (uneori chiar antagonice), toate
respingeau dominaţia naturalismului şi
academismului în favoarea artei experimentale.
Tendinţa comună era de a căuta răspunsuri la
intrebări fundamentale despre natura artei si
experienţa umană.
 Modernismul
Caracteristici:
 Toate “ismele” moderne au avut in comun convingerea că lumea modernă este
fundamental diferită de ceea ce a fost înainte şi că arta trebuia să se reînnoiască
prin asumarea şi explorarea propriei modernităţi. Pentru unii, asta a insemnat
respingerea a ceea ce era industrial în favoarea a ceea ce era primitiv
(primitivism), pentru alţii a însemnat o glorificare a tehnologiei, a
maşinilor(futurism).
 În modernism, ca linie generală, artistul urmărea – ca ţel suprem – găsirea şi
exprimarea propriei viziuni. Cu toate că această tendinţă era deja evidentă in
secolul al 19-lea, ea a devenit o adevărată religie pentru modernişti. Unele
modern-isme au inceput să-şi pună întrebări de tipul: “Ce este arta?”, “Ce scop
are?” şi “Pană unde poate merge?”. Dadaiştii au înlocuit individualul cu
subconştientul. Aceasta a făcut ca activitatea artistică şi critică să se identifice una
cu cealaltă.
 “Ismele” moderne se contraziceau privitor la ţelul pe care arta ar trebui să-l
aibă: explorarea emoţiilor şi stărilor psihice (expresionism), rigoarea minţii
(neoplasticism), funcţia socială (constructivism), subconştientul (suprarealism),
natura reprezentării (cubism) sau rolul social într-o societate caputalistă, burgheza
(dadaism). Multe dintre aceste tendinţe s+au suprapus.
 Treptat, arta a devenit un mijloc de aflare a adevărului – fie el modern
(futurism) sau universal (suprematism).
Reprezentanţii modernismului:
Pablo Picasso
Jean Arp
Mark Chagall
Wassily Kandinsky
Carafă, ulcior şi fructieră (1909)-Pablo Picasso
Analiza unei lucrări: Carafă, ulcior şi fructieră
(1909) - Pablo Picasso
Cubismul, exemplificat aici de acest tablou, este privit
ca unul dintre cele mai importante curente moderniste
şi, ca multe altele, situează intelectul în centrul
preocupărilor artei. Explorează sistematic relaţia dintre
artă şi ceea ce reprezintă aceasta, astfel abandonând
complet ţelul naturaliştilor de a picta lucrurile real, aşa
cum îi apar privitorului. În loc de asta, cubiştii
urmăreau să redea existenţa unui obiect în timp şi
spaţiul reprezentînd obiectul în cauză în ipostaze şi din
unghiuri diferite. Pictorii cubişti studiau contrucţia
tablourilor şi cum funcționau acestea ca opere de artă,
întrebându-se „Ce este arta?” şi “Ce reprezintă arta?”