ESTETICĂ

Curs 4
”Renașterea”

 Giorgio Vasari, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților, 1550

 Jules Michelet, Istoria Franței, 1855

 Căderea Constantinopolului, 1453
 Jacob Burckhardt, Cultura Renașterii în Italia, 1860
 Legătura directă a Italiei cu antichitatea
 Individualitatea
Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului, 1486
 „Părintele Dumnezeu, supremul arhitect, construise deja, după legile tainicei înţelepciuni,
această casă a lumii, pe care o vedem, prea măreţ templu al dumnezeirii… Dar, după
terminarea lucrării, făuritorul dorea să existe cineva care să cerceteze cu atenţie înţelesul
unei atât de mari înfăptuiri, să-i îndrăgească frumuseţea, să-i admire măreţia. Din această
cauză, după ce toate celelalte lucruri au fost duse la capăt…s-a gândit în sfârşit să creeze
omul. Dar, printre arhetipuri nu mai avea vreunul după care să plăsmuiască un nou neam;
nici printre bogăţii nu mai avea vreunul în care să şadă acest contemplator al Universului.
Toate erau deja pline… Preabunul creator a hotărât ca acela căruia nu mai putea să-i dea
nimic propriu, să aibă ceva comun, dar cu toate acestea să fie deosebit de fiecare în parte…
Aşadar a conceput omul, şi aşezându-l în centru Universului, i-a vorbit astfel: „O, Adame!
Nu ţi-am dat nici un loc sigur, nici o înfăţişare proprie, nici vreo favoare deosebită, pentru
că acel loc, acea înfăţişare, acele îngăduinţe pe care tu însuţi le vei dori, tocmai pe acelea să
le dobândeşti şi să le stăpâneşti după voinţa şi hotărârea ta… Tu, neîngrădit de nici un fel
de oprelişti, îţi vei hotărî natura prin propria-ţi voinţă, în a cărei putere te-am aşezat. Te-am
pus în centrul lumii pentru ca de aici să priveşti mai lesne cele ce se află în lumea din jur.
Nu te-am făcut nici ceresc, nici pământean, nici muritor, nici nemuritor, pentru ca singur să
te înfăţişezi în forma în care tu însuţi o preferi, ca şi cum prin voia ta ai fi propriu-ţi
sculptor şi plăsmuitor de cinste. Vei putea să decazi în cele de jos, ce sunt lipsite de
inteligenţă; vei putea prin hotărârea spiritului tău, să renaşti în cele de sus, ce sunt divine.”
Hans Holbein cel Tânăr,
Erasmus din Rotterdam,
1523
Nicola Pisano (sec. XIII)
Domul din Lucca
Masaccio,
Izgonirea din Eden,
1427

Capela Brancacci,
Florența
Donatello, David, 1430
 Artele și ”realitatea”
METAFORA VĂLULUI

 Evul Mediu: adevărata existență (ocultă și spirituală) se află ascunsă în

spatele unui văl/simbol
 Jacob Burckhardt: ”Vălul era țesut din credință, naivitate copilărească și iluzii;
prin el se zărea lumea și istoria ei în culori miraculoase...”
 Renaștere: omul îndepărtează vălul, prezintă lumea așa cum se arată ea
 Giordano Bruno: ”Da, iată unul care a măturat văzduhul, a străpuns cerurile, s-
a năpustit pe lângă stele și a trecut dincolo de hotarele lumii! Cheia curiozității
sale silitoare a deschis vederii tuturor simțurilor și tuturor puterilor rațiunii
toate cămările adevărului câte ni se pot deschide. El a dezgolit natura de rochia
și de vălul ei.”
 Artele și ”realitatea”
METAFORA OGLINZII

 Evul Mediu: lumea și textele sacre sunt considerate oglinzi ale perfecțiunii lui
Dumnezeu
 Renaștere: pictura și poezia sunt reprezentări, ”figurări” ale lumii

 Leon Battista Alberti (Despre pictură, 1435)

 ”să luăm din natură ceea ce vom picta și să alegem din natură cele mai frumoase și
mai valoroase lucruri”
 Leonardo da Vinci (Tratat despre pictură, 1508/1651)
 ”să iei mai ales drept maestru oglinda”;
 mintea pictorului este, de asemenea, comparată cu o oglindă;
 oglinda artei trebuie să reflecte natura, lumea sensibilă, ”... făcînd astfel, va părea să
fie a doua natură”.
 Albrecht Dürer (Hrana ucenicului pictor, 1513)
 ”orice formă adusă înaintea vederii noastre cade pe ea ca și pe-o oglindă”
Jan Van Eyck,
Portretul lui Arnolfini,
1434
Jan van Eyck, Madona Canonicului van der
Paele, 1436
 Continuități
ARTELE ȘI DIVINITATEA

 Francesco Petrarca și Giovanni Boccaccio încearcă să demonstreze înrudirea

dintre poezie și textele sfinte (psalmii, alegoriile etc.)
 Artele sunt puse în slujba lui Dumnezeu – apropie oamenii de divinitate
 Pictura este numită ”divină”
 Asocierea artelor cu frumosul se realizează prin intermediul perfecțiunii
lui Dumnezeu
 Pentru Alberti și Leonardo, pictorul trebuia să fie un fel de preot, iar
pietatea și virtutea se considera că trebuie să facă parte din firea unui
pictor
 Efectul artelor este că ele conduc oamenii la dragostea de Dumnezeu
 Statutul artei și al artistului
 Apariția spiritului laic apare treptat, ca urmare a dezvoltărilor științifice și
cunoașterii culturii clasice
 Pictura și poezia sunt ridicate de la statutul de meșteșuguri la rangul de profesiuni
liberale
 Leon Battista Alberti scrie tratatul Despre pictură pentru a conferi picturii rolul nobil
de apărătoare și exponentă a gândirii epocii
 Artiștii sunt îndemnați să își cultive atât virtuțile intelectuale, cât și pe cele morale
 Michelangelo: pictura e o muzică pe care numai intelectul o poate înțelege
 Dürer: educația trebuie să înceapă de la naștere – limba latină
 Alberti: pictorul trebuie să fie instruit în literatură, ”poezie și oratorie, care îi vor
furniza multe subiecte”
 Diverse tipuri de cunoștințe: filosofie, morală, legile mișcării, cunoștințe tehnice de
pictură (sau poezie) – desen (ornamentică, retorică, prozodie)
 Funcția artistului e nobilă și dificilă, de aceea trebuie să dețină o cunoaștere universală
 Statutul artei și al artistului

ARTA CA FILOSOFIE

 Artistul studiază natura și judecă ceea ce vede, ”speculează în mod subtil asupra
mișcării și formei”; pictura ”merge alături de filosofia naturală” (Leonardo da Vinci)
 Artistul comentează autori antici (Platon, Aristotel, Horațiu, Virgiliu), analizează
miturile antice, caută fabule
 Ekphrasis (ex.: Filostrat – Amorașii – Tițian; Lucian din Samosata– Alberti –Botticelli)
Sandro Botticelli, Calomnia lui Apelles, 1494
Tițian, Sărbătoarea lui Venus,
1518-1520
Fra Bartolomeo, Sărbătoarea lui Venus,
1517
 Statutul artei și al artistului

VALORIZAREA EFORTULUI

 Efortul, munca sunt apreciate în sine, iar rezultatul este lăudat pentru că a urmat
unui efort.
 ”Aprecierea artei este aprecierea greutăților învinse; o pictură își subjugă privitorii
prin dibăcia ei vădită” (Lodovico Castelvetro, Poetica lui Aristotel, 1570).
 Alberti folosește argumentul dificultății picturii pentru a-i demonstra
superioritatea față de poezie.
 Statutul artei și al artistului
ARTELE, MATEMATICA, ANATOMIA

 Artistul studiază matematica, perspectiva, științele în general

 Piero della Francesca, Libellus de Quinque Corporibus Regularibus, ~ 1470
 Luca Pacioli, De divina proportione, 1509 (ilustrații Leonardo da Vinci)
 Despre proporțiile matematice și aplicațiile acesteia la geometrie, arte vizuale (prin
perspectivă) și arhitectură
 Are impact dincolo de cercurile de matematicieni, popularizând concepte geometrice
 Leonardo da Vinci, Tratat despre pictură, 1508 / 1651
 Albrecht Dürer, Tratat despre proporții, 1528 (după o călătorie în Italia)
 Michelangelo studiază anatomia și mișcarea umană
A. Dürer,
Tratat despre
proporții,
1528
 Statutul artei și al artistului
ARTA – COPIE A NATURII
 Atât în Despre pictură, cât și în Despre sculptură, Alberti subliniază că ”toți pașii
învățării trebuie căutați în natură”.
 Scopul ultim al artistului este de a imita natura. Pictorii și sculptorii năzuiesc ”prin
diferite mijloace, către același scop, anume ca opera pe care o realizează să pară
cât mai mult observatorului asemănătoare obiectelor reale din natură”.
 Leonardo da Vinci – pictura este superioară poeziei pentru că este mai aproape de
natură, așadar este mai ”adevărată”; ”arta adevărată se găsește doar în natură...”
Însă lucrul după natură nu înseamnă copiere corectă, imitație orbească
 Natura nu era un simplu model de copiat, ci un complex de legi sau o esență
ascunsă de descifrat.
 Din unirea tuturor cunoștințelor specializate (în perspectivă, anatomie,
psihologie), aplicate la datele furnizate de simțuri rezulta o abordare filosofică
globală a naturii, care îi va îngădui artistului să alcătuiască o a doua natură.
 Studiind regulile creației și aplicându-le, artistul devine cu adevărat creator.
 Statutul artei și al artistului
NATURĂ ȘI SUBIECTIVISM / IMITAȚIE ȘI INOVAȚIE

 Filippo Brunelleschi – inventarea perspectivei lineare la începutul sec. al XV-

lea
 Oglindirea naturii, a lumii nu este una mecanică, ea se îmbină cu
subiectivitatea – punctul de vedere al privitorului
 Sunt permise modificări ale proporțiilor, în vederea obținerii armoniei
 Sunt dezvoltate tehnici care pun în lumină anumite calități ale obiectelor –
pictura în ulei, sfumato, cangiante, unione, clarobscurul, racursiul
 Libertatea artistului crește în modul în care reflectă natura în opera sa, el
alterează natura pentru a obține efectul dorit.
Andrea Mantegna, Crist mort, 1478
Leonardo da Vinci,
Fecioara pe stânci, 1508

(sfumato)
Rafael,
Madonna pe pajiște,
1506

(unione)
Caravaggio,
Cina din Emmaus, 1601

(clar-obscurul)
Michelangelo,
Profetul Daniel (Capela Sixtină), 1512

(cangiante)
 Ce este frumosul?
ARMONIA, FRUMUSEȚEA CA ÎNTREG

 Leon Battista Alberti

 artiștii ar trebui să fie în mod particular atenți la frumusețe, ”pentru că în pictură frumusețea
este pe cât de plăcută, pe atât de necesară”. Opera de artă este construită astfel încât este
imposibil să iei sau să adaugi ceva fără a strica frumusețea întregului.
 frumusețea este ”armonia părților în relație unele cu altele”
 ”congruența se realizează printr-un număr particular, printr-o proporție și aranjament cerute
de armonie”.
 ideile lui Alberti despre armonie pot fi regăsite în Antichitatea greacă (Pitagora), dar el le
așează într-un context nou.
 Armonia ca principiu al unității
 Leonardo da Vinci
 ”Tot ce există în univers ca esență, prezență sau închipuire este în puterea mai întâi a minții
lui, apoi a mâinilor lui, iar toate acele lucruri sunt atât de desăvârșite, încât la fel de repede, la
o singură privire, ele dau naștere unei armonii bine proporționate ca a lucrurilor ce existau
deja.”
 Ce este frumosul?

FRUMUSEȚEA ȘI NATURA ASCUNSĂ

 Natura este frumoasă, adevărul înseamnă găsirea frumuseții ascunse.

 Marsilio Ficino, Theologia platonica, 1482
 opera artistului care ascultă anumite reguli nu este decât o chemare către
frumusețe;
 proporțiile armonioase și alte metode ce puteau fi învățate pregăteau materialul
pentru receptarea unui influx care iradia și transforma într-un anumit fel natura
materialului ca un fel de grație
 frumusețea - zâmbetul pe fața realității
 Alberti: artistul trebuie să găsească în natură acele elemente care ”să ducă
spiritul privitorului mult dincolo de lucrul la care se uită”
 Michelangelo: metafora blocului de piatră
 Complexitate simbolică a picturii
 ”Dragostea” la Platon (Banchetul) și la Marsilio Ficino
Tițian, Dragostea sacră și dragostea profană, 1514
 Frumusețea
Omul – cel mai nobil subiect al artei (Pico della Mirandola, Despre demnitatea omului,
1486)
 Frumusețea naturală
 Frumusețea practică

Neo-platonismul (Ficino), misticismul (Savonarola)

 Frumusețea magică

Nicolaus Copernic (1473-1543) – Soarele este în centrul sistemului solar

Johannes Kepler (1571-1630) – complexitatea mișcărilor planetelor
 Frumusețea neliniștită
 Grația (Pietro Bembo, Rime, 1522) – noi concepții despre frumos bazate pe subiectivism
și pe grija excesivă pentru detaliu
 Manierismul - Gian Paolo Lomazzo, Trattato dell’arte della pittura, scoltura et
architettura, 1584, Idea del tempio della pittura, 1590
 Melancolia și geometria
 Figura serpentinata
Parmigianino, Fecioara cu pruncul și sfinți
1527
Michelangelo, Victoria, 1534
El Greco, Iisus alungă neguţătorii din templu, 1570
Renașterea

 Mutarea picturii, sculpturii și poeziei din rîndul meșteșugurilor la rangul de

profesiuni liberale.
 Apariția spiritului laic este treptată, inițial artele au un scop sacru.
 Cunoștințe generale (filosofie, etică, legile mișcării) și tehnice, munca și
cunoașterea – construirea demnității artistului, plasarea pe aceeași treaptă cu
filosoful și teologul.
 ”... pictura necesită o educație perseverentă și completă, îngrijită, sistematică”,
conștiincioasă.
 Artistul – ”om destoinic, bine instruit în literatura bună. Trebuie să știe
geometrie și trebuie să știe poezie și oratorie, care îi vor furniza multe subiecte”
Seminar 21 noiembrie 2017
 Giorgio Vasari, Viețile pictorilor, sculptorilor și arhitecților,
București, Ed. Meridiane, 1962 / 1968.
Renașterea
 Artistul ca filosof – interpretarea a ceea ce vede
 Durer: instruirea pictorului trebuie să înceapă de la naștere, trebuie să
citească și să vorbească latinește.
 Naturalismul Renașterii: natura ca esență ascunsă
 Exteriorizarea în obiect a erudiției multidimensionale.
 Rolul matematicii (proporțiile, perspectiva – Leon Battista Alberti,
Albrecht Durer, Luca Pacioli, Piero della Francesca)
 Anatomia – Michelangelo; cel mai nobil subiect – omul.
 Frumusețea ca armonie – raport, proporție, corespondență, compoziție.
 Dispoziția naturală (geniul)
 Asocierea directă a artelor cu frumosul.