Sunteți pe pagina 1din 28

Tehnica iconografiei !

Tehnica icoanelor este complicat i specific. Treptele procesului pictrii icoanei au fost elaborate prin experiena de veacuri a iconarilor din vechime. Aceste trepte se aplic aproape n ntregime de ctre meterii contemporani i nu pot fi schimbate; de aceea iconarii nceptori trebuie s le urmeze cu rigozitate. Tehnica iconografiei i are viaa sa istoric. n timp au aprut materiale noi cu care iconarii s-au acomodat, studiindu-le i punndu-le n practic. n epoca bizantin, icoanele erau considerate daruri preioase deoarece se presupunea c aduc noroc i sntate n casa n care intra. Tradiia a continuat mai ales in rile n care erau biserici ortodoxe i dinuie i n prezent, atat datorit credinei ct, mai ales, pentru c icoanele pictate manual sunt considerate adevrate opere de arta. Cum se pregtete lemnul pentru o icoan bizantin 1. Panoul de lemn Alegerea lemnului este important deorece suportul trebuie sa permit o bun conservare a picturii. Esenele nersinoase sunt preferabile, deoarece ele sunt mai omogene i permit mai uor lipirea pnzei: chiparosul, platanul, stejarul i palmierul n rile mediteraneene; n Rusia i n rile balcanice teiul, mesteacnul, stejarul, frasinul, fagul; n Nord,in ciuda fibrelor sale rinoase, bradul. Panourile erau taiate din miezul trunchiului pentru a da cea mai buna soliditate. Apoi erau uscate luni de zile, dup care erau nmuiate n ap pentru a nltura albumina dunatore conservrii lemnului. Dup o nou uscare,erau impregnate cu clorura de mercur pentru a distruge parazitii. Pentru a fi pictat, panoul se aseaza cu sensul fibrei lemnului orientat vertical, dimensiunile suprafetei de pictat fiind definte de rama. Se aplic traversele pentru a mpiedica ndoirea lemnului.

2. Cleiul Cel mai bun clei este cel de peste, insa sunt folosite si cleiuri mai putin scumpe: de piele, de oase, de tamplarie etc. 3. Pnza

Suprafata pe care vrem sa pictam nu trebuie sa fie neteda. Lemnul trebuie incizat cu o retea de diagonale, acest lucru permite aderarea mai buna a panzei la lemn. Panoul este impregnat cu primul strat de clei clei de impregnare.

Se ia tifonul (panza fina) se inmoiae in clei, dupa care se intinde pe panou dinspre centru spre margini, netezind suprafata. Panza a aparut pe la sfarsitul secolului al XIV-lea, la vechile icoane rareori gasindu-se o panza intre lemn si grund. Se folosesc tesaturi fine, deoarece o panza groasa adera mai putin bine la lemn. Cele mai bune sunt panza de in, de canepa si de bumbac.

4. Levkas-ul sau Grundul Levkas-ul sau grundul alb se aplica pe panza, facand legatura intre lemn si pictura. Tehnica elaborata in Bizant face ca numele de levkas vine din limba greaca: leukos= alb. Grundul alb este obtinut din praf fin de alabastru sau mai tarziu din creta, amestecate cu clei cald si apoi intinse pe suprafata panzei in mai multe straturi.

Prepararea grundului se face din:


un liant(clei) o materie inerta (praf de creta) plastifiant (mierea)

Cu cat formula grundului este mai simpla, cu atat este mai buna. Se prepara slab pe gras care este o formula exact inversa cu pictatul (gras pe slab). Concentratia de clei se diminueaza cu fiecare strat. Se da grundul intr-un strat subtire. Nu trebuie sa incarcam cu foarte multe straturi de grund. La primul strat si la celelalte nu se revine cu pensula pe acelasi loc. Lemnul se preapara in pozitie orizontala. Fiecare strat de grund trebuie lasat sa se usuce bine dupa care se ia o bucata de smirghel si se niveleaza suprafata. Ultimul strat se lustruieste.

5. Desenul Pictorii din vechime pastrau cu grija desenele icoanelor lor pentru a le folosi ca model pentru lucrarile viitoare. Aceste colectii de desene se numeau in Rusia podlinnik-manuale de desene originale, deoarece subiectele stabilite prin traditie erau interpretate.Asadar, se deseneaza chipul sfantului sau scena religioasa cu creionul sau se poate face decalcarea.Dupa ce desenul este gata, este nevoie sa fie incizat, pentru ca dupa acoperirea lui cu stratul de culoare, sa fie vizibile liniile (conturul) desenului.

6. Aurirea Pe locul unde dorim si aplicam aur ( aoreole, fonduri sau vesminte) aplicam mai intai cateva straturi de serlac dizolvat in alcool tehnic (14% 140 gr.fulgi de serlac pentru 860 ml. alcool tehnic). Acest strat de serlac va mpiedica absorbtia excesiva a mixtionului de catre grund (mixtionul-solutie care dupa uscare are calitatea de a lipi foita de aur).

Se aplica un strat de mixtion peste lemn, exista multe varietati de mixtioane, cu uscarea la 15 minute, la 30 minute, la 3 ore si la 12 ore. Se aplica foita de aur, se lasa un pic, si se curata cu o pensula moale, astfel incat sa ramana suprafata neteda.

7. Stratul de culori Alegerea culorilor apartine pictorului; intr-o epoca data, fiecare pictor isi avea culorile lui preferate. Culorile trebuie sa reziste la lumina, sa-si pastreze stralucirea si sa se combine intre ele. De asemenea, trebuie sa se fixeze de grund fara a se schimba si sa tolereze substantele care le fixeaza. In zilele noastre, pigmentii se impart in culori minerale si culori organice. Culorile minerale se gasesc in natura sau sunt produse industriale, fiind compuse din saruri (carbonati, cromati, silicati) sau din diferiti oxizi de metale. Culorile organice naturale se gasesc in substantele vegetale si animale. Pentru a produce un pigment colorat sub forma de pulbere, se forteaza colorantii naturali sa intre in combinatie cu o substanta minerala incolora, procedeu cunoscut inca din Antichitate. Aceste pulberi se numesc lacuri. Majoritatea culorile organice se modifica sub influenta luminii. 8. Tempera cu ou Acesta tehinca s-a raspandit din Bizant in Europa in secolul al XV-lea, numindu-se in Italia tempera, cuvant care desemna orice substanta care ce servea drept liant pentru culoare. Pentru culorile de tempera se foloseste emulsia de ou, ea are rol de liant si in plus confera culorilor prospetime si rezistenta in timp. Datorita compozitei sale (51% apa, 15% albumina, 22% materii grase si 12% alte substante), galbenusul de ou, poate forma, diluat cu apa, o emulsie stabila, iar pentru evitarea descompunerii se adauga un acid, cum ar fi otetul. Rezultatul este un colorit intens si formarea dupa uscare a unui strat uniform,care se fixeaza bine de grund. Emulsia de ou se prepara folosind un galbenus de ou, amestecat cu putina apa, cateva picaturi de otet (sau zeama de lamaie). Toate amestecate foarte bine cu o furculita. Emulsia se tine dupa ce s-a pictat, la rece, daca vreti sa o mai refolositi.

Cum se picteaza o icoana bizantina etape de lucru 1. Primele straturi de culoare (proplasmele) Culorile se prepara prin adaugarea de apa pana la obtinerea unei paste omogene, fiind urmata de acoperirea cu un strat uniform de emulsie din galbenus de ou a intregii suprafete de pictat. Culoarea la randul ei este diluata cu emulsie de galbenus de ou. O parte din apa este absorbita de grundul alb (levkas) al icoanei, o alta se evapora.

Liniile incizate ale desenului si contururile sunt acoperite mai apoi progresiv de culoare pana cand nu mai raman spatiile albe. Acoperirea diferitelor zone se face dupa culorile modelului fara umbra si semitonuri. Dupa ce s-a uscat, stratul trebuie sa fie uniform, mat si solid. Pentru chipuri si maini se intrebuinteaza ocru galben, rosu si putin negru.

2.Carnaia Partile cele mai importante ale icoanei sunt chipul si mainile. Chipul confera icoanei sensul ei teologic, reflectand, dincolo de orice stilizare, trasaturile individuale ale sfantului. Mainile sunt importante prin gestica lor, de care depinde miscarea pliurilor si a luminilor care o subliniaza. Importanta gestului este prezenta si in scenele biblice. Din aceste considerente, lucrul executat pana la acest stadiu al lucrarii este subordonat elementului carnatiei, pe care pictorul va incerca sa o execute in toata arta sa, pentru a se apropia de prototip.Culoarea de baza a carnatiei variaza dupa epoci si scoli, tonul carnatiei fiind determinat de stilul epocii: de la o nuanta maronie apropiata de verdele masliniu pana la tonuri mai calde, ca in icoanele lui Rubliov. In general, carnatia se obtine dintr-un amestec de ocru galben si umbra arsa, sau dintr-un amestec de ocru

galben, rosu si negru.Luminarea carnatiei cere si mai mult finete. Se disting patru parocedee:

prin culori topite prin hasuri prin diluare prin combinarea acestora trei

Unele icoane prezinta rosu pe obraji, pe buze si pe barbie, efect realizat prin acoperirea acestei parti dupa prima etapa cu un usor strat de rosu. Insa efectul trebuie sa fie unul discret, deoarece icoana trebuie sa reprezinte trupul transfigurat, frumusetea spirituala. Aceasta este si ratiunea pentru care in multe icoane rosul lipseste.Culoarea parului si a barbii poate fi inchisa, roscata, carunta sau alba. Desenul suvitelor se executa cu un ton mai inchis decat carnatia, adaugand carnatiei putin verde, iar intre marginile suvitei se traseaza doua linii mai deschise bine separate. Finisarea carnatiei implica redesenarea cu o culoare inchisa (eksedra): sprancenele primesc culoarea parului, apoi cateva hasuri de negru, ochii sunt fin trasati, albul lor fiind acoperit de un strat subtire de ocru deschis si gri. Irisul este in mod obisnuit de forma ovala si culoare maro, mai deschis in jurul pupilei care este intotdeauna neagra. Buzele, in general mici si inguste, sunt trasate cu o linie subtire de culoare inchisa si pot primi o usoara tenta rosie.

3. Lucru de precizie (cu exceptia carnatiei) Aceasta etapa da precizie si luminozitate icoanei. Mai intai cu o pensula fina, se retraseaza liniile fiecarui fond colorat intrebuintand o culoare mai inchisa, dar care trebuie sa ramana in coloritul fondului (tonului local). Apoi, pentru a modela detaliile si pentru a le conferi lumina dorita se aplica luminile adaugand culorii alb. Culoarea mai deschisa astfel obtinuta este adaugata peste zona care trebuie luminata. Dupa uscare, partile luminate sunt acoperite cu un strat subtire de galbenus de ou pentru a fixa culorile, dupa care, suprafata este lasata din nou sa se usuce. Aceasta operatie se repeta de pana la patru ori, adaugand din ce in ce mai mult alb si restrangand luminile spre centrele de luminozitate. Ultimele lumini se traseaza in hasuri fine cu o culoare deschisa, adeseori chiar cu alb pur. Cand luminarea este obtinuta amestecand alb in culoarea primului strat, ea se numeste reflex simplu.

4. Finisrile icoanei

In aceasta etapa se traseaza hasurile de aur, se retraseaza contururile si pliurile si se accentueaza luminile cu tente de alb. De asemenea, se traseaza cu ocru rosu si negru nimburile si se scriu inscriptiile.

5. Inscripiile Momentul in care pictura devine o icoana, dobandindu-si caracterul sacru este acela al adaugarii inscriptiei, prin care acesta imagine primeste intreaga sa dimesiune spirituala.

Prin inscriptie, icoana devine legata de prototipul sau, cel care este reprezentat, alaturi de care participa la liturghia cereasca. Acesta este motivul petnru care inscriptiile se fac intruna din limbile liturghiei bizantine: greaca, slavona, araba etc. Forma caracterelor unei inscriptii ajuta la datarea icoanei respective, deoarece acestea variaza in diferite epoci.

6. Vernisarea La o icoana, vernisul nu serveste doar la protejarea picturii de umiditate, de actiunea luminii, aerului sau de lovituri, ci, datorita faptului ca vernisul icoanelor este un vernis gras care penetreaza suprafata, el uneste diferitele straturi si confera armonia specifica icoanei constituita din profunzime si lumina, conservandu-i in acelasi tip prospetimea coloritului de-a lungul secolelor.

Vernisarea se relizeaza prin indepartarea oricarei urme de praf de pe icoana si turnarea vernis-ului care se intinde cu o pensula moale. Stratul trebuie sa fie unul destul de gros, iar icoana trebuie sa ramana pe orizontala si pentru a o proteja de praful din aer, trebuie acoperita cu o cutie. Vernisarea odata incheiata, stratul trebuie sa fie uniform, usor stralucitor, asemanator celui de ceara.

Ce este icoana?
Cuvntul icoan este de origine greac, nsemnnd imagine. Mai mult dect att, icoana este o imagine fcut nu pentru ochi i minte, ci pentru suflet i inim. Icoana nfieaz chipul Mntuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinilor bine plcui lui Dumnezeu. Prin icoan, cele nevzute se fac vzute, cele neapropiate ne par apropiate, aa cum cel Necuprins s-a fcut cuprins prin ntrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dac uneori rmnem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l ofer o simpl privire, i, contemplm cele dumnezeieti dac ptrundem sensul ei cel adnc.

Icoanele au aprut nc de la nceputurile cretinismului, i, chiar Sfntul Apostol i Evanghelist Luca este cel care a zugrvit primele icoane ale Maicii Domnului, dup Cincizecime. Putem considera aceasta un ndemn, o ncredinare c a fost un nceput c icoana este un lucru bineplcut lui Dumnezeu. nainte de a ajunge prin carte, prin cuvintele Sfintelor Evanghelii, credina a ajuns la omul de rnd prin icoan. Atta har a revrsat Domnul asupra pictorilor nct, n reprezentrile sfinte, cuvntul nu i-a pierdut nelesul i puterea dumnezeiasc, ci, mai mult parc, s-a ntrupat n imagine pstrndu-i sensul i semnificaia neschimbate. Aici este i deosebirea esenial dintre idolatrie i cinstirea sfintelor icoane pentru c noi nu cinstim lemnul, icoana n sine, ci l cinstim pe Dumnezeu i sfinii Si reprezentai n icoan.

De-a lungul secolelor, icoana a devenit un obiect de cult fr de care nu am vedea desvrit chipul Bisericii, pentru c rolul ei este unul esenial. Cnd ptrundem n Sfnta Biseric, primul lucru care ne impresioneaz este pictura, transpunndu-ne ntr-o alt lume, copleindu-ne sufletul de bucurie ce-i d slav lui Dumnezeu. Aceast pictur, ca i muzica bisericeasc i tot ceea ce aparine ortodoxiei, respect canoanele Sfinilor Prini care s-au stabilit n decursul timpului, i sau desvrit n icoana bizantin, care a dat ntreaga msur a frumuseii. n acest fel, canoanele nu tirbesc cu nimic din frumuseea i nelesul pe care ni le transmit icoanele, pentru c icoana nu este spre desftarea ochiului, ci spre contemplarea lui Dumnezeu.

Icoane pe lemn