SIMBOLISTICA CULORILOR IN ICONOGRAFIE

Erminiile, aparute destul de tarziu nu ofera prea multe informatii in ceea ce priveste culorile folosite la redarea sfintilor, reflectand o traditie fixate de veacuri. Este posibil ca simbolismul culorilor sa fi fost inca viu in spiritul secolelor XVI-XVII cand culorile intrasera deja cu certitudine intrun sistem semantic in care valoarea lor simbolica nu mai ridica probleme1. Ca urmare a unei vechi traditii, anumite personaje sunt zugravite in culori proprii, credinciosii putandu-le distinge atat in cadrul iconostasului dar si in cel al reprezentarii sarbatorilor. Dificultatea interpretarii culorilor este accentuata si de influenta diferitelor scoli sau culturi. A pretinde ca se poate realiza o teorie a culorilor folosite in arta bizantina sau o determinare clara a unui simbolism nu este posibil, in schimb se poate face o incercare de intelegere mai profunda a acestui simbolism al culorilor tinandu-se seama de influenta diverselor scoli sau de influenta cu arta populara. Daca desenul are functia de a determina obiectul, culoarea este cea care ii da o semnificatie deschizand drumul catre descifrarea transcedentalului. Desi nu se poate vorbi de un canon bizantin al culorilor, este bine subliniata importanta primordiala a culorilor in redarea obiectelor religioase. Culoarea nu poate fi considerata in icoana ca un simplu mijloc decorativ, ci face parte din limbajul care urmareste sa exprime lumea transcedentala2. Sursa semnificatiei simbolice trebuie cautata in izvoarele care au condus la evolutia artei bizantine. Cultura ebraica, ostila oricarei imagini trebuie descifrata cu ajutorul Sfintei Scripturi. Cultura elenistica a Greciei, impletita cu influente orientale reprezinta o alta sursa de inspiratie a artei bizantine.
1 2

Egon Sendler, Icoana imginea nevazutului, Ed. Sofia, Bucuresti, 2005, p. 157 Idem, p. 158

In semnificatia simbolica a culorilor se pot distinge doua directii: una care reprezinta viata, puritatea, pacea, bunatatea si care foloseste albul, rosul, verdele, si cea care exrima moartea, primejdia, realizata cu ajutorul negrului, griului, brunului si galbenului pal. Aceste doua tendinte sunt despartite de purpura care poate semnifica atat regalitatea cat si moartea. Cea de a traia sursa ce a dus la formarea artei bizantine este cea crestina. Dionisie Areopagitul este cel care face in scrierile sale cateva referiri la simbolismul culorilor, trasand o seama de valori. Dupa Dionisie, culorile apartin lumii simbolurilor, diferentierea lor facanduse atat dupa nobletea lor cat si dupa valoarea de reprezentare.El distinge simbolurile nobile (soarele, stelele, lumina), simbolurile medii (focul, apa) si cele inferioare (uleiurile parfumate si piatra)3, ultimei categorii apartinandu-i si culorile. In fiecare simbol este cuprinsa o neasemanare ( cu realitatea), astfel ca, cu cat aceasta neasamanare este mai pregnanta, cu atat simbolul este mai aproape de relitatea divina. Fiecare dintre ordinele ierarhiei ceresti si pamantesti primeste simboluri dupa capacitatea inteligentei proprii4. Asa cum arata Dionisie Areopagitul, valoarea si nivelul fiecarui simbol, sunt legate de valoarea mintii care le intrebuinteaza, astfel simbolul este variabil si ambivalent. Simbolistica culorilor folosite in iconografie determina renuntarea la un canon dupa datele lumii materiale, in diferitele ordine ceresti si pamantesti aceeasi culoare avand o semnificatie simbolica diferita. Pentru Dionisie culorile joaca un rol secundar, simbolismul culorilor nefiind intotdeauna acelasi, variind ca in profetiile lui Zaharia si cele din Apocalipsa, culorile grupandu-se dupa valoarea lor transcendenta, sau altfel spus dupa capacitatea lor de a exprima insusirile esentei divine. Asa cum la inceputul secolului trecut curentul literar al romantismului a creat premisele pentru intelegerea si aprecierea folclorului, nu numai ca expresie literara a sufletului natiunilor, dar si ca mijloc de investigare a psihologiei spiritualitatii populare, in zilele noastre evolutia artei moderne a facut sa fie indepartate prejudecatile cu privire la canoanele artei clasice, fapt ce a condus si la perceptia artei populare a mecanismului creatiei si legilor riguroase de care tine seama. Gustul pentru culoare, tendinta spre esentializare si abstractizarea formei in scopul atingerii unui maxim de expresivitate, descoperirea importantei semnului plastic si urmarirea unui continut simbolic in arta de
3 4

Idem, p. 160 Ibidem

catre miscarea plastica moderna, au netezit drumul spre intelegerea artei populare5. Originea icoanelor trebuie cautata in pictura caracteristica primelor veacuri ale crestinismului, mai ales in Egipt. Icoana bizantina mai tarzie intocmai ca si cea realizata in lumea romaneasca si balcanica, este un portret idealizat6. Icoana este opera de arta care traieste independent de lumina si mediul in care a fost facuta. Bizantinii, un popor cu cea mai temeinica cultura, au pus nu natura, ci pe Dumnezeu, ideea crestinismului, drept ideal al artei. Asa cum arata Vl.Milkowicz, numai arta bizantina poate fi numita adevarata arta crestina, caci numai ea a incercat a reprezenta si glorifica nu natura ci sufletul si insusirile lui.Fiecare arta tinde spre o tinta ideala, spre un ideal, si in serviciul acelui ideal isi dezvolta formele sale7. Arta bizantina tinde a produce ideale pictate dar nu idealuri in care sa se infatiseze frumosul, ci sa se reproduca dodmele in formele pictate. Simbolismul joaca in picture, ca de altfel in toate actiunile rituale ale bisericii orientale, un rol insemnat. Este dificil de sezizat ,in special cand avem de-a face cu icoanele din Transilvania secolului al XVIII lea, care dintre ele sunt create de un zugrav de scoala si care de un mester popular, deoarece creatia celor doua categorii de artisti se apropie la un moment dat foarte mult8. Delimitarea se poate face, in afara de desen si iconografie, cu ajutorul tehnicii de preparare a suportului, a calitatii culorilor folosite,si a maiestriei executiei si finisajului .Principalele trasaturi dinsctive ale icoanelor romanesti constau in culoare si expresia chipurilor. Spre deosebire de icoanele altor popoare, de cele grecesti sau rusesti, care sunt mai ermetice sau mai abstracte, icoanele romanesti sunt mai accesibile datorita expresiei mai umanizate pe care o degaja. Complexa ca orice opera de arta, icoanele romanesti pastreaza un echilibru intre continutul ezoteric si formele de o frumusete accesibila9. Discipoli ai zugravilor bizantini, in sensul larg al cuvantului, sau prin filiera sarbeasca, lucrand cu ei sau numai copiind icoanele ce se bucurau de

5 6

Dumitru Dancu, Icoane pe sticla din Romania, Ed. Meridiane, 1978, p. 11 Corina Nicolescu, Icoane vechi romanesti, Ed. Meidiane, Bucuresti, 1971, p. 7 7 Elie Miron Cristea, Iconografia, p. VII 8 A. Efremov, Icoane romneti, ed. Meridiane, Buc., 2002, p. 16. 9 Ibidemi, p. 19.

faima, iconarii romani s-au dovedit a fi nu numai copiisti umili,ci elevi cu spirit creator10. Ei au conferit operelor relizate ceea ce era mai apropiat de sensibilitatea lor,relizand opere in care trasaturile,particularitatile nationale nu mai trebuie cautate,deoarece constituie o dominanta11. Coloritul subtil, vaporos si ireal al picturii bizantine din epoca paleologa, ei il fac mai viu, mai dens, avand dominante de rosu care accentuate si subliniate cu ajutorul fondului de aur. La ei petele de culoare nu au numai o functie decorativa ci sunt valorate, ceea ce creaza o imperceptibila si continua miscare unduioasa. Daca coloritul castiga in vigoare, icoanele dar mai ales chipurile redate isi pierd din ascentism si sobrietate devenind mai umane, mai apropiate de intelegerea si simtirea credinciosului. In provinciile istorice romanesti s-au creat astfel opere cu trasaturi proprii care pastreaza totusi o caracteristica generala ,tipica icoanelor romanesti. Desi, in sine, culoarea pune in circulatie un mesaj perceput de suflet,ca in orice arta sacra autentica, continutul deternina forma12. In iconografia bizantina culoarea joaca un rol important. Arta bizantina foloseste culori mistice, care traduc puritatea credintei. Nimic nu este lasat la intamplare. Lumina este simbolul divinului, stand la baza limbajului simbolic. Fondul icoanei simbolizeaza lumina, indiferent de culoarea lui, totusi reprezentarea cea mai adecvata este aurul, care prin natura sa este strain de culori. Folosirea culorilor pentru fond reduce din puterea semnificativa. Aurul in schimb este un fel de cheie pentru intelegerea fondului ca lumina13. Stralucirea aurului reflecta lumina soarelui si flacara lumanarilor dar intensifica si culorile creind armonie prin contrastul pe care il produce. Aurul este la crestini simbolul credintei si vietii vesnice, dar in primul rand il simbolizeaza pe Hristos insusi, Soarele, Lumina, Rasaritul. Daca mistica icoanei este solara, fiicele luminii sunt culorile, ele insufland formei suflet si plenitudine. Culorile frapeaza intotdeauna prin puterea si voiciunea lor, nefiind niciodata terne sau intunecate. Izvorata din lumina dumnezeiasca, icoana elimina umbrele, fiind un imn adus luminii. Toate nuantele curcubeului se regasesc reprezentate in simbolismul icoanei.
10 11

Ibidem, p. 19. Ibidem, p. 19. 12 Michel Quenot, nvierea si icoana, ed. Cristiana, Buc, 1999, p. 79..
13

Leonid Uspensky,Teologia icoanei in Biserica Ortodoxa, Ed.Anastasia, Buc, 1999, p. 93.

ALBUL este opusul negrului,nu este cu adevarat o culoare, fiind suma tuturor acestora, insumand calitatile tuturor este lumina, transmitand puritatea si calmul mai mult decat orice alta culoare. In pictura albul domina imaginea prin stralucirea sa si face un salt inainte fata de celelalte culori. Botezul la primii crestini se numea luminare, inceputul unei noi vieti, adevarata nastere, cel botezat imbracandu-se in vesminte de un alb imaculat, stralucitor. Albul este culoarea Revelatiei, Harului, Teofaniei, culoarea indumnezeirii si a neprihanirii. Albul este suma tuturor culorilor.Sugerand netemporalitatea, el are o ambivalenta, putand insemna deopotriva viata sau moartea. Este culoarea curateniei,neprihanirii, bucuriei si fericirii. ALBASTRUL, culoare cereasca prin excelenta, orientata spre transcendent, semnifica intelepciunea. Tentele mai inchise redau o traire interioara, cele deschise exprimand indiferenta dar si simbolul fecioriei. Albastru inchis induce aparenta unei lumi ireale si imponderabile, de calm si profunzime. VIOLETUL simbolizeaza puterea suprema,fiind culoarea marilor preoti si panzei Cortului Marturiei. ROSUL este uneori fond al icoanei,exprimand isbucnirea vietii exuberante; simbolizeaza tineretea, frumusetea, iubirea, razboiul, dragostea spiritualizata, jertfa, altruismul. Dintre culori, rosul este cel mai activ in raport cu fondul icoanei, avansand spre privitor. Vesmintele astfel redate au o stralucire vie, neatenuata nici de lumini. Are sensul de viata pe care Mantuitorul o aduce oamenilor prin varsarea sangelui sau. VERDELE este culoarea reinnoirii, a primaverii si vegetatiei, exprimand viata, vitalitate, sanatate, echilibru perfect, dar si absenta miscarii. NEGRUL, evocare a neantului, a haosului si a nelinistii, a mortii, care absoarbe total lumina fara a o returna, facand trimitere la noaptea originilor. Poate simboliza timpul, renuntarea la desertaciunile lumii, dar si tenebrele, moartea. In iconografie negrul este folosit pentru reprezentarea iaduluisi a diavolilor din scena Invierii, pestera din scena Nasterii, pupilele ochilor. OCRULsimbolizeza orgoliul, adulterul, tradarea si gelozia.