Egon Schiele (n. 12 iunie 1890, Tulln (Austria) - d. 31 octombrie 1918, Viena) a fost un pictor austriac.

Alături de Gustav Klimt și Oskar Kokoschka, este considerat unul din cei mai importanți reprezentanți ai
artei vieneze moderne. În decursul scurtei sale cariere, Egon Schiele a fost un scrupulos și intransigent
observator al ființei omenești, autor al unor portrete și nuduri în care se împletesc erotismul și
eshatologia, bucuria vieții și neliniștea sfârșitului. Remarcabil exponent al expresionismului, artistul a
avut sfera sa de creație la Viena, unde în timpul vieții sale s-au întâlnit drumurile artei și ale filosofiei
contemporane.

Egon Schiele: Autoportret la vârsta de 20 de ani

(1910) - Leopold Museum, Viena

Viața și opera

Egon Schiele s-a născut la 12 iunie 1890 în Tulln (Niederösterreich), fiu al lui Adolf Eugen Schiele,
impiegat de mișcare la gara din localitate, și al Mariei Soukup Schiele. Tulln, orășel situat pe malul
Dunării în apropiere de Viena, era la vremea respectivă un important nod feroviar pe traseul care lega
capitala țării cu Praga. Tatăl, funcționar de stat cu principii conservatoare, speră ca Egon să devină
inginer în căile ferate. Băiatul preferă însă să deseneze și să se lase pradă fanteziilor despre tărâmuri
îndepărtate, spre care îl poartă fiecare din trenurile care trec pe sub ferestrele locuinței de serviciu a
familiei. Începând din anul 1900, urmează cursurile gimnaziului din Klosterneuburg, atrăgând asupra sa
atenția profesorului de desen, care îi deschide calea asupra artei și, mai ales, a Secesiunii Vieneze. Astfel
impulsionat, Egon Schiele se hotărăște să se consacre picturii.
În anul 1902, Adolf Schiele, tatăl artistului se îmbolnăvește de o psihoză halucinatorie cu atacuri de furie,
situația financiară a familiei se înrătățește considerabil. Familia se mută la Klosterneuburg. Egon crește
în această atmosferă deprimantă. Când Adolf Schiele moare în anul 1905, Egon are cincisprezece ani,
este un adolescent melancolic și introvertit. Tutore legal devine unchiul lui Leopold Czihczek, un burghez
bogat, cu o oarecare instrucție, inspector-șef la căile ferate "Kaiser Ferdinand". Deși nu foarte interesat
de artele plastice, este de acord să finanțeze studiile nepotului său la "Wiener Akademie der bildenden
Künste". Cu recomandarea profesorilor de la gimnaziul din Klosterneuburg, tânărul sosește în anul 1906
la Viena, unde reușește să treacă examenul de admitere la Academie.

Un student rebel

Egon Schiele, ale cărui lucrări poartă încă de pe atunci amprenta unui stil particular, își dă repede seama
că sistemul de învățământ din Academia vieneză nu este pe măsura așteptărilor sale. Baza procesului
educațional, rămasă aceeași de două secole, pune accent pe idealul antic de frumusețe. Profesorul lui,
Christian Griepenkerl (1839-1916), maestru al picturii istorice și portretist iscusit, este un conservator și
adversar al artei moderne. În acest timp însă, Schiele este fascinat de lucrările lui Gustav Klimt și ale
altor artiști care formează Secesiunea vieneză. Cu trecerea timpului, tânărul artist începe să se revolte,
comportamentul său devine impertinent. Este în relații din ce în ce mai încordate cu profesorul său. Pe
Egon Schiele îl frământă un singur gând: să părăsească Academia. Până la urmă, Griepenkerl este de
acord și îi semnează diploma.

Prietenia cu Gustav Klimt

Cardinal şi călugăriţă, 1912

Când în anul 1909 părăsește Academia, Egon Schiele se bucură deja de doi ani de admirația sinceră a lui
Gustav Klimt. Klimt nu numai că apreciază talentul lui Schiele, dar îl și ajută în mod practic, îi trimite
modele (amândoi sunt pasionați de nud și erotism) și îi cumpără desene. Îl introduce în "Atelierele
Vieneze" (Wienerwerkstätten), ce funcționează din anul 1903 din inițiativa arhitectului Josef Hoffmann
(1870-1956), susținător al ideii de sinteză dintre artă și meșteșug (Gesamtkunst). În anul 1909, participă
la expoziția internațională "Kunstschau"; tablourile lui Egon Schiele, în vârstă de numai nouăsprezece
ani, stau alături de operele lui Henri Matisse, Edvard Munch, Pierre Bonnard, Oskar Kokoschka, dar și ale
ale lui Vincent Van Gogh și Paul Gauguin. Împreună cu prietenul său Anton Peschka și cu câțiva colegi
rebeli din Academie, înființează "Grupul Artei Noi" (Neukunstgruppe). În decembrie, organizează o
expoziție la galeria vieneză a lui Gustav Pisko. Cu această ocazie, Schiele îl cunoaște pe Arthur Roessler,
scriitor și critic de artă. Roessler va fi un apărător fervent al creațiilor artistului și îl va prezenta unor
colecționari, ca Oskar Reichel și Carl Reininghaus.

În mai 1911, se mută din Viena, prea scumpă pentru posibilitățile sale, în orășelul Krumlov din sudul
Cehiei. Îl însoțește Valérie Neuzil, cunoscută sub numele de Wally, pe care o cunoscuse prin intermediul
lui Klimt.

Agonie, 1912 - Neue Pinakothek, München

Artistul realizează numeroase desene având un pronunțat caracter erotic, ale căror sursă principală de
inspirație este Wally. Începe, de asemenea, să picteze compoziții simbolice care pun în discuție tema
morții.

Pe la sfârșitul anului 1911, Egon și Wally sunt nevoiți să părăsească orașul Krumlov, ai cărui locuitori
condamnă concubinajul pictorului, mai ales cu o fată foarte tânără. Se vor muta la Neulengbach, în
apropiere de Viena. Totuși, nici la Neulengbach nu le va fi mai bine, căci oamenii nu se arată deloc
îngăduitori față de acest "artist vicios", în al cărui atelier se petrec scene ce jignesc morala comună. Pe
Schiele - la care nu se poate exclude o înclinație spre "voyeurism" - îl atrage tinerețea adolescenților, îi
încurajează să-și dezvolte senzualitatea ce se trezește în ei. Disprețuiește avertismentele și sfaturile
prietenilor, în fiecare zi merge tot mai departe, atât pentru a-și îmbogăți viziunile sale erotice, cât și
pentru a satisface cerințele amatorilor de desene "interzise". La 13 aprilie 1912 este acuzat de corupere
de minori și, vreme de trei săptămâni, este reținut în arestul poliției din Sankt-Pölten.

Stabilirea la Viena

În urma acestui fapt, Egon Schiele pierde încrederea unora din prietenii săi. În noiembrie 1912, se
stabilește la Viena, în propriul atelier pe Hietzingerhauptstrasse, unde va locui și va lucra următorii șase
ani.
Îmbrăţişare, 1917 - Österreichische Galerie, Viena

În acest timp crește interesul pentru creația lui. Artistul își prezintă lucrările în cadrul multor expoziții: în
anul 1912 la München, alături de artiștii din grupul Der Blaue Reiter, și la Köln, la expoziția internațională
"Sonderbund", în 1913 la expoziția individuală organizată la galeria "Golz" din München și la cea de-a
43-a Expoziție a "Secesiunii Vieneze" de la Hamburg, Stuttgart, Dresda și Berlin, în 1914 la expoziția
"Secesiunea Internațională" de la Roma, Bruxelles și Paris.

În primii ani de război, din cauza sănătății firave, este scutit de mobilizare. Se desparte de Wally și, pe 17
iunie 1915, se căsătorește cu Edith Harms, care locuia vis-à-vis de atelierul său. Patru zile mai târziu, pe
21 iunie, pleacă la Praga pentru a face instrucție militară. Schiele este repartizat la supravegherea
prizonierilor de război ruși, mai întâi în apropiere de Viena, iar în 1916 în lagărul de la Mühling, de lângă
Wiesselburg. Acolo poate să lucreze în continuare, desenează și participă la expozoții. Revista "Die
Aktion" îi consacră în toamna anului 1916 un număr special. Directorul de la "Moderne Galerie", Franz
Martin Haberditzl, îi cumpără mai multe desene și un portret al lui Edith.

Schiele devine din ce în ce mai cunoscut. Se gândește la un proiect de înființare a unei asociații de
pictori, sculptori, scriitori și muzicieni - se gândește la Arnold Schönberg, Josef Hoffmann și Gustav Klimt.
Din păcate, la 6 februarie 1918, Klimt moare în urma unui atac de apoplexie. O lună mai târziu, la cea de-
a 49-a expoziție a "Secesiunii Vieneze", Schiele este numit elogios leaderul avangardei vieneze. În iulie,
își deschide un al doilea atelier în cartierul Hietzing, intenționează să creeze compoziții de mari
dimensiuni și să înființeze propria sa școală de pictură.

Niciunul din planurile sale nu a putut fi relizat. În toamna anului 1918, Edith - soția sa - se îmbolnăvește
de gripă spaniolă, a cărei epidemie făcea ravagii în Europa, și la 28 noiembrie se stinge din viață. Schiele,
care se contaminase la rândul său, moare trei zile mai târziu, la scurt timp după ce împlinise douăzeci și
opt de ani. Artist rebel și orgolios, neînțeles totdeauna de public, a reușit să ajungă, în decursul a zece
ani de carieră fulminantă, o personalitate de frunte a lumii artistice vieneze.
Egon Schiele a trăit prea puțin pentru a exercita o reală influență asupra creatorilor contemporani lui.
Ulterior, în vremurile grele ale perioadei de după război, accesul la operele sale a fost îngreuiat. Mai
mult decât atât, multe din cele aproape trei mii de desene și acuarele fac parte din colecții particulare,
iar datorită fragilității lor, nu a fost posibilă deplasarea lor frecventă și pe distanțe mari. Spre sfârșitul
anilor douăzeci, au fost organizate câteva expoziții în galeriile vieneze, dar, din momentul anexării
Austriei de către cel de-al III-lea Reich german în anul 1938, Schiele a fost considerat de către [[Nazism|
naziști] ca făcând parte dintre "artiștii degenerați".

Galerie

Autoportrete

Fascinat de propriul său aspect fizic, Egon Schiele a pictat peste o sută de autoportrete. Trăsătura
comună a majorității acestor tablouri este felul extraordinar de expresiv în care tratează mâinile. În
mare parte dintre acestea - și mai ales în Autoportret cu ceramică neagră (1911) - regăsim degetele
răsfirate misterios în formă de "V", atitudine probabil desprinsă din manualele ilustrate ale "gesturilor
patologice" care se bucurau de o foarte mare popularitate la acea vreme în Viena. În schimb, când
pictează propriul său nud, artistul pare să-și chinuiască trupul, îl prezintă descărnat, schilodit; chipul și
părul care i se ridică în cap, ca și cum ar i fost electrizat, exprimă groaza. Specialiștii recunosc în
autoportretele lui o îmbinare de narcisism cu anxietate masochistică.

Autoportret cu ceramică neagră, 1911 - Historisches Museum, Viena

Autoportret cu fructe-lampion, 1912 - Leopold Museum, Viena

Autoportret nud, 1910 - Leopold Museum, Viena

Autoportret cu capul plecat, 1912 - Leopold Museum, Viena

Nuduri și scene erotice

Egon Schiele și-a concentrat întreaga forță de creație în studiul pătrunzător al trupului, aspirând în felul
acesta spre descifrarea interiorului uman, până la "scoaterea la suprafață" a secretelor sufletului
omenesc. Abordând fără încetare problematica erotismului nedisimulat în spirit freudian, a transpus pe
pânză sau pe foaia de hârtie - mai ales în nuduri - cele mai profunde instincte ale ființei umane. Schiele a
pictat multe nuduri, atât de femeie, cât și de bărbat, care prezintă personajele în poziții erotice foarte
îndrăznețe, adeseori provocatoare, cu organele genitale ostentativ expuse (Fată cu păr negru și fustă
ridicată, 1911). Dar cum spunea el însuși, "într-o operă erotică există totodată și o fărâmă de sacru".
Acest fapt se reflectă, printre altele, în compoziția de mari dimensiuni intitulată Îmbrățișare (1917) sau
în Pereche de femei îmbrățișate (1914).

Nud, 1910 - Leopold Museum, Viena

Nud, 1910 - Sammlung der Albertina, München

Fată cu păr negru şi fustă ridicată, 1911 - Leopold Museum, Viena

Pereche de femei îmbrăţişate, 1914 - Magyar Szépmüvészeti Múzeum, Budapesta

Peisaje

Încă de la începuturile carierei sale, Schiele este interesat de natură. Pictând peisaje în aer liber cu
influențe cert impresioniste, începe să zărească în natură ilustrarea procesului de trecere de la viață la
moarte și-și transformă peisajele într-o "oglindă a sufletului". În tabloul Patru copaci (1917), unul din
castani și-a pierdut deja ornamentul efemer, iar frunzele celorlalți copaci sunt ruginii, semn că în scurt
timp vor cădea. Trunchiurile copacilor marchează delimitarea pe verticală a spațiului, căreia îi
corespunde orizontalitatea liniilor ce sugerează pământul și cerul. Peisajele urbane, cum sunt
reprezentate în ciclul de tablouri cu case din Krumlov, nu corespund unor redări realiste, artistul
asociază după bunul plac clădiri și străzi, fără nici o considerație față de perspectivă și volum. În aproape
toate tablourile, pictate de regulă din perspectiva zborului păsării, Schiele prezintă orașul ca un loc
nepopulat, doar uneori câte o lenjerie care se usucă la geam sugerează prezența omenească.

Klosterneuburg, 1907

Apus de soare, 1913 - Leopold Museum, Viena

Orăşelul Krumlov pe Vltava, 1913-1914 - Leopold Museum, Viena

Patru copaci, 1917 - Österreichische Galerie, Viena