Sunteți pe pagina 1din 4

Costin C L IT

Două pomelnice ale Schitului Ghireasca din 1821

Extras din „Academia bârlădeană”


Anul X X V III, nr. 2 (91), Trimestrul I, 2023
Pagina 18 Istoriografice =

COSTIN CLIT

DOUĂ POMELNICE ALE SCHITULUI GHIREASCA DIN 1821

Nu de mult am publicat un studiu privitor la Schitul Ghireasca, însoţit de documentele doveditoare copiate dintr-o condică
a lăcaşului monahal1. în urma continuării cercetărilor arhivistice, am identificat şi documentele originale copiate în condică, la
care se adaugă altele noi, printre care şi pomelnicele de faţă.
Schitul Ghireasca şi locul din jur, din ţinutul Covurlui, au fost închinate în 1680 de Solomon Farcaş, fost stolnic, Mitropoliei
Sucevei şi mitropolitului Dosoftei. Reiese ridicarea schitului de către Solomon Farcaş. Nicolae Stoicescu datează închinarea
schitului în perioada 1679-168 02. Astfel, potrivit documentului din 7188 (1679-1680), Solomon Farcaş, „ce-am fost stolnic, scriu
şi mărturisesc cu această adevărată a mea scrisoare, precum am dat şi am închinat un schitişor al meu, făcut de mine, i-am dat
Svifn]tei Mitropolii de Suceava şi Svinţii sale părintelui mitropolitului Dosotei şi l-am dat de bună voia mia cu loc ce are prin pregiur
şi schitul acela iaste la Gerasa la ţinutul Covurluiului, să fie mitoc Svifnjtei mitropolii şi pentru mai mare credinţă am iscălit.
Aşijderea şi după moartea mea să n-aibă trfeajbă nime din ruda mea”3. Schitul şi locul din jur, dania stolnicului Solomon Farcaş,
sunt întărite la 3 martie 1732 mitropolitului Antonie de către domnitorul Grigore Chica4.
Urmaşii lui Solomon Farcaş, anume neamul Golemăsescu, fac danie 13 martie 1821 părţile neînchinate de strămoşul lor,
aşa cum o dovedesc cele două pomelnice întocmite. Unul dintre ele invocă documentul din 15 iunie 1515 <25 iunie 1519 ?> şi
pe ctitorul Solomon Farcaş, strănepotul lui Mihu medelnicer3. Ştefan cel Tânăr întăreşte la 25 iunie 1519 lui lui Ion, Giurgea,
Necoară, Anghelina şi Mărica, fiii şi fiicele lui Mihul medelnicer, satele Găleşeşti, pe Crasna, Ghereşti, la obârşia Horincei, Blăgeşti,
Sârbi şi Hrăneşti, pe Lişcov, şi Cătuşă, pe Bârlad, cu jumătate din gârla şi din iezerul cu acelaşi nume şi Măstăcanii, Bujorănii,
Pipărcanii, cu morile din Bârlad. Mihul medelnicer le-a „cumpărat şi au slujăt, în zâlile a moşului domnii meii, Ştefan voevod”6.
Pomelnicul înregistrează la morţi pe Mehu, Ioan, Giurge, Necoară, Anghelina, Mărie (Mărica), apoi pe Theodor, Ştefan, loan,
Enache, Vasile, Onu, Nastasie, Pălade, Mărie, Grigore, Lupu, Dimitrie, Nastasie, Paraschiva, Vasilie, Gafiţa, Ioana. Pe această linie
se trăgeau la 1821 Toader, Stoica, Manolache, Stoica, loan, Golemas, Toader, Muhareanu7. O cercetare minuţioasă a celor două
pomelnice poate face posibilă identificarea înaintaşilor lui Solomon Farcaş, ctitorul schitului Ghireasca.

1.1821<martie 13>

Pomelnic a prea fericiţilor ctitori ce au închinat danie la Sf(â)nta Mitropolie, Schitul Ghereasca din ţin(u)t(ul) Cuvurluiului,
unde să cinsteşte şi să prăznueşte hramul Sf(â)ntului Marelui Mucenic Gheorghie, care schit cu părţile ce are pin prejur dat de
un Solomon Farcaş, ce s-au aflat nepot lui Mihu medeln(ce)r şi alte părţi din Buciuşeni, ce să află pe Horincea, ce sânt iarăşi
date Mitropolii de un Mihalache, feciorul lui Panaite pârcălabu din Vaslui, ce să va alege partea lui din vatra satului, din ţarină,
din câmp şi din pădure, şi din bălţi cu peşte, şi cu locuri de prisăci, din let 7247/1739 fevr(uarie) 11, cum şi alte părţi tot la
Ghereasca şi la Horincea, ce la anul 1821 iarăş s-au dat danie Sfintei Mitropolii un Toader, şi un Gheorghie, şi loan Golimăsescu,
ce să trag din neamul lui Mihu medel(ni)cer, care toate părţili ce au la Ghereasca şi la Horincea le-au dat Sfintei Mitropolii, dând
şi pomelnicul acesta la sf(â)ntul schit carele să se pomenească la toate d(u)mnezeeştile slujbe şi panahizi.

Vii. Morţi.
Theodor, Mariia, Ioan, Zamfira, Theodor, Paraschiva, Mehu, loan, Giurge, Nicoară, Anghelina, Mariia, Theodor, Ştefan, loan,
loan, Simina şi fii lor. Enache, Vasile, Onu, Anastasiia, Palade, Mariia, Grigore, Lupu, Dumitru,
Ioan, Parascheva, Andrei, Mariia şi fii lor. Anastasiia, Parascheva, Vasile, Gahiţa, Ioana şi fii săi.
Manuil, Mariia, Ilie, Theodor, Zoiţa, Gheorghe, Irina şi Mihail, Vasilca, Ştefan, Ioan, Catrina, Ioan, Mariia şi fii lor.
fii lor. Gheorghie, Toader, Safta, Istena şi fii săi.
Ioan, Mariia şi fii lor. Theodor şi tot neamul lor.
Gheorghie, Catrina şi fii lor. Lupu, Antohe şi tot neamul lor.
Iordache, Anastasiia, Enache, Iacov, Motoc, Ileana şi fii Mărie şi fii săi.
săi. Stăvărache, Mărie şi fii lor.
Erei Costantin, Ecaterina prezvitera, ierei Porfirie, Ştefan, Dochiţa, Vasile, Mariia, Mariia, Ursa şi fii săi.
Aniţa prezvitera şi tot neamul lor. Iordache cu fii săi.
Erei Vasilie, Catrina prezvitera, Gheorghie, Catrina şi Parascheva cu fii săi.
fii lor. Ion cu fii săi.
Toader, Stoica, Manolache, Stoica, Ioan, Golemas, Toa- Mihail cu fii săi.
der, Muhoreanu, şi tot neamul lor. Alexandru, Paraschiva şi cu fii săi.
Neculai, Mariia şi fii lor.
Ioan, Elena şi fii lor.
Ierei Simeon, Ioana prezvitara, Stoica, Mariia şi tot neamul lor.
Zahariia şi fii lui.
Pavel, Ruxanda şi tot neamul neamul lor.
Toma şi tot neamul lui.________________________________________________
(poezie Pagina 19

<Pe verso-ul filei a doua>: 1821, făr(ă] lună.

Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Mănăstirea Brazi, LXXV/22. Original, difolio.

2.1821 martie 13

Această moşie anume Ghereasca ce este în obârşiia Horinceii.


După scrisorile ce avem vechi de la mâna d(o)mnului Ştefan v(oe)vodcel Tânăr, ce au fost în Hârlău, din let 7023/1515 iunie
25, este a noastră, care ni să trage şi noă de la strămoşul nostru Mehu medel(ni)cer, şi dintr-această moşie anume Ghereasca un
strănepot a Mehului med(elni)cer, anume Solomon Farcaş, ce au fost stol(ni)c şi au dat partea sa sf(i)nt(ei) m itrop(o)li(i), când
au fost în Suceava, la let (7189)*1. Iar părţile celorlate neamuri nu le-au dat fără de cât numai partea sa, iar acum şi noi acestalalte
neamuru23 7am făcut şi părţile noastre danie sf(i)n(tei) mitropolii aicea în Eşi la anii 1821 niart(ie) 13, întru care din vrerea
6
5
4
milostivului Dum(ne)zeu să fim şi noi ctitori la sfântul lăcaş al Sf(â)ntului Marelui Mucenic Gheorghie ot Schitul Ghereasca întru
vecinica pomenire. Şi acest pomelnic s-au făcut din neamul Golemăsescu.

Vii Morţii
Theodor, Mariia, loan, Zamfira, Theodor, Paraschiva, loan, Mihail, Vasilca, Ştefan, Ioan, Catrina, Ioan, Mărie şi fii lor.
Simina şi fii lor. Gheorghie, Toader, Safta, Istena şi fii săi.
loan, Paraschiva, Andrei, Mariia şi fii lor. Theodor şi totneamu.
Manuil, Mariia, Ilie, Theodor, Zoiţa, Gheorghie, Irina şi fii lor. Lupu, Antohi şi tot neamul.
loan, Mariia şi fii lor. Mărie şi fii săi.
Gheorghe, Catrina şi fii lor. Stăvărache, Mărie şi fii lor.
lordache, Nastasiia, Enache, Iacov Motoc, Ileana şi fii lor. Ştefan, Dochiţa, Vasile, Mariia, Mariia, Ursa şi fii săi.
Ierei Costandin, Ecaterina prezvitera, ierei Porfirie, Aniţa lordache cu fii săi.
prezvitera şi tot neamul lor. Paraschiva cu fii săi.
Ierei Vasile, Catrina prezvitera, Gheorghie, Catrina şi fii lor. Ioni cu fii săi.
Mihail cu fii săi.
Alexandru, Paraschiva cu fii săi.
Neculai, Mariia şi cu fii lor.
Ioan, Ile(a)na şi fii lor.
Ierei Simion, Ioana prezvitera, Stoica, Mărie şi tot neamul lor.
Zahariia şi fii lor.
Pavel, Ruxanda şi tot neamul lor.
Toma şi tot neamul lor.
Morţii
Mehu, loan, Giurge, Necoară, Anghelina, Mărie, Theodor, Acest pomelnic este a neamului nostru din care ne tragem şi
Ştefan, loan, Enache, Vasile, Onu, Nastasie, Pălade, Mărie, noi, din Mihu med(elni)cer, anume:
Grigore, Lupu, Dimitrie, Nastasie, Paraschiva, Vasilie, Gafiţa, Toader, Stoica, Manolache, Stoica, Ioan, Golemas, Toader,
Ioana şi fii săi. Muhareanu.
Isaia arhimandrit <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Pomelnicu titori/ 1821 m art(ie) 13.

Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Mănăstirea Brazi, LXXV/23. Original, difolio.

1Spaţiu gol.
2neamuri.

Note:
1. Costin Clit, Contribuţii la istoricul Schitului Ghireasca, în „Acta Moldaviae Meridionalis”, Vaslui, XVIII-XIX, 2007-2008, p.
290-351.
2. Catalogul documentelor moldoveneşti din Direcţia Arhivelor Centrale, voi.IV, 1676-1700, Bucureşti, 1970, p. 133, nr. 525;
Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 343,
nota 46.
3. Direcţia Arhivelor Naţionale Istorice Centrale ( D.A.N.I.C.), Fond Mitropolia Moldovei, VI/1, Original; D.A.N.I.C., Fond Manuscrise,
nr, 536, rola 146, documentul nr. 1
4. D.A.N.I.C,, Fond Mitropolia Moldovei, VI/2; D.A.N.I.C., Fond Manuscrise, documentul nr. 4
5. Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Mănăstirea Brazi, LXXV/23.
6. Documenta Romaniae Histórica, A. Moldova, volumul IV (1505-1526), volum întocmit de loan Caproşu, Bucureşti, Editura
Academiei Române, 2019, p. 198-201, nr. 109.
7. Arhivele Naţionale Iaşi, Fond Mănăstirea Brazi, LXXV/22-23.
Pagina 20 Istoriografice

tM*fíirirv^>L *r ■f*/y¡2£~-
' ,-MnOT/urF1m,¡ ; : _ . , íf J í r j T í b f ’ a s í « « j b g í f ÿ j p f£ ç £ -jfi' ;■»{. SL¿Jj$*
W ^ & iiííL ^ W # * ! . îÿ *# rL - Í í f « T £ , ^ 1 * »Í ? J - I u - j n
__
■V-T!..., ..._
Í/^JI._£í¿M ,. .y„?»Jnfc_..^.* a .'— to,1 A H - l W i a
t ,L_ . J - ¿ i/|f « ¿F;P /¿Á-v'V'f r *5 £n-% ,

JtírjníJ *^í%/#^-ÍP È^UjJ^fj4 4JWT flïwiLJ t t


CJ¿Lr <n ţţW H t^- J ţite t -^ r ^ r s rr*Ai**_J¡^Jj ' ‘ ^ *
ií¿_ íyi' tíiJ tm i JÍíílM a ío t^ ¿ í S o ^ f'í> /* Armri
Vf
-rrrjtX tsFliyÇ> ¿ Z Í Ú Í T
J Ï4 , ¿■ 'S ^ tfliíW íJ jS í séjSTr^ ií/fí-JWi rt. aS^rrvt *s>ns*xtisL tkátif
T i r í : '"
Jfï^ ,' J ¿ í^ 7 5L£.-dtjp*PÚTTZ^fl &** ¿*ñ*
* - * ¿F -»-. ‘ _.v^il'l — ^ . - il t m iw aa « » a t »«»«««
c^ ¡ r m^ /‘ - 9 ^ ¥^ K? ,T uú^ t r ^ f - r 7- * ï " ..
w- % Ú ' ■****' J W **ny> '■ “3 V-4? O ^ i v V / ^ i - í . * y ^ # p í 1'- 'J ^ e - í / í ^ ^ 'í - ■■»jæT ¿^4

£ T T inÍA-i ft^fTnutfmc.
.« aft' »,r ^ _ © ac',. ., sr.ţtlstJif 4 B initie--- *í
—„ .—-«S^f « i J*-*"«“** * ?*£>írw
±fttr~ Jţ £¿ti*+ tirtuti t/PQZ *9^r^é'r é^e'i- i
O tJ n g te J fS * Ñ -r r ín % r r * * j* d f ^ íW h S Í f U V h^ ^ Æ a,î^7T!u<irm íí'¿> í -í S>^ -W tü tfí-

^ ,rLtl* á u -r r t H y c _____ , 9 n S í? -
¿ 0 ¡ J7 l ¡ ^ í í ^ i j C f j f f s ',
. r : f/rri-^
t
W & ffa ; ¿laţia . ' £ ^ t & 'f h
C ^ y . % è i, . J fc a ú y
- J *
*-6r*-B**-***
A ^ M M s. Jk afiA .. t& J jŞ tjţ ■
é*-- £tM i. ÓliTW"*—, Jí£j!~. ^¡■•-¿£. l&l&t’ ţrtAJit- , $mSix J» *- *
gîf},;-*. ¿TMiùJiÿtif-'ttét . Afjvy. íj.^a.ííjju'jV, Jíixjíjkj^í-— $£¿>4¡V- J jí* / w í* -. V - - . O W f* * * . &,¿c^Üb>iAl'nsK), titiñií-.'frwGjtb- üM^rq
S > ty rt\ ^ t i ’. 'ú t í- tír.V, ' ftiííjí í . ’»/Íí«.* t^MWw/fc» ¿2.^0%, - -^. f
tf-rrr**** r s z f j ' n ‘*Tf$
„S-ijtfTJt. ¿«¿¿avii. *á4ri-^ . J h n ry * ‘ A fftíC rrttut^. A j® * v'-fizyo'íiK, §Lisţ.t‘n s t * , U v r f* .
.: <v
v ¿ L > *V n , o jh/n Çfr.
w tír V l ^ -
J^nna « t ííí ■
iSü-ç ¿pa.*? Ô7, O *. Æ y a )«
¿ *c S í i - . ^ í^ * - v‘S'*N *(ÍS j4 v í S^í / ^ gtñ ^ ifW íí? . Tt**T£ *
1, */!> ^ “ I? r Jí Jia. ^ " '' JlÆST^eÂtiaÆ
l* ^'ínA$, ^
Şhunaf.,
^¿JEJ¡Í « $wíá*& ¿ ¿ ^ • íT^ > . - .Ü"V j* W - ,
J^gIra”*ítu77Tdn^r«r £
£/«»TC
¿juww^W
jwW
n M
iFM£,
T,~7t[Xa- &s* ţinc.7. tftMjY*' ” *>
jóifotB $ni hàSf}^ y j .-««¿s;
¿ f i f í <Â**e
-TfwMÀïî**2' Jtkrr*. áW
T íí/ iíW ^ f f íí/ t « 1
J ^ tn . p ¿ÍL&¿
^«M UTii , &
v * f íW
^ ¿ «ti iu,,T?MíW^
z s : js& ¿ ; f t _ ¿IV/Jfi* A * ÉtfnTTríp a. ¿^w,
J În fr». ■Cr775-^ji'«8*c—^ w ^ r ií
p r , f p - ‘. &ïl>tÿvt. ’J ítft*** &*”$***
^ A' X ; ;
A .t « - 3 ^ * ; gtf f t f t i n TTT^ a - ífiS fe ft ^ tí wft *
(fjiín. .* j í ’iA . « jía i.
*1

E S í - ^ - ^ H § É Í #¿ ***- 5 $ ^ f * * í Í ? Í A T ''
« ^ i t f « í . y**« ,J*
£in ct>Ü ¿ílfy*» nv^yñ i^M., C 'í '^ y
9
-* * ;w
S S S & í . tL tiX y jí A y £ ¿ i * '«ÿû»* m/ten i^^rr. - - _JÍ'f/yyí ,
^/^xv. 0 „
c v ^W . . }itii>i'4€^7K.- ¿LfjhwkÆ âv>
* í * g » ^ ^ ; ’1 4 /^ti>í¿ . $ti¿éiZ- &$!?■***• /¿a- lV*ţ£-$tsLXŢj¡r<*£lt £ )* & * £ ? .J v i H &f Æ
ÜyC^** ÉAmn^Juit Ú*üícm.—- lifi't. ¿hn-^oXic.,
^j^/lí CmTÍM, _.'ijíirt»-, , í ,
VfiSUtiU— G L.-rm
. 4 ^ i ţy0// k -
k a 2 3 « v y e- ■ Jha*ï$. Omwnx,. ÛktiffiAéiiu^ r. jr¿M_
Ú n ^ - f i n
ij¿ __ if l) a« / A J i i i í i
-V ¿ Y Ÿs*st£JtîG fi2ifayţ£. id¡lvréjcj¿h'>
i ï & y jr . L s f j V f f l
¿W*-jí¿_ ^Tiÿü.«#<i-/V'wíai* & * \tn Q t-
já U fc

" '‘ í f í ‘4 . 1 £ !
JfÿJvffi Six*— *

Pomelnicele Schitului Ghireasca

MARIAN BOLUM

CIRCULAŢIA MONETARA
tN BUCOVINA
I
MONEDE
( 1775- 1945)

EDITURA STEF

S-ar putea să vă placă și