Costin CLIT, Un Inventar Inedit Din 1816 Și Egumenii Mănăstirii Râșca La Începutul Secolului Al XIX-lea

CADENŢE PESTE
TIMP
Revista cadrelor militare în rezervă şi a veteranilor de
război
din judeţul Vaslui
ANUL VI, Nr. 1 (18) / 2021 * HUŞI

1
ISSN 2344 - 3464
ISSN-L 2344 - 3464
COMITETUL DE REDACŢIE
Costin Clit.
Colonel (r) ing. Nicu Şapcă
Colonel (r) Martin Cata
Tehnoredactare:
Lucian Clit
2
UN INVENTAR INEDIT DIN 1816 ȘI EGUMENII MĂNĂSTIRII
RÂȘCA LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XIX-LEA
Costin CLIT
Cu originea în schitul Bogdănești, ctitoria domnului Bogdan I, distrus și

pustiit de tătari în 1511 și 1512 și de otomani la 1538, mănăstirea Râșca începută de
Petru Rareș în 1542, este amplasată în satul omonim, județul Suceava. Ansamblul
mănăstirii Râșca a fost înclus în Lista monumentelor istorice din anul 2015.
Prin studiul de față oferim celor interesați inventarul mănăstirii Râșca
întocmit la 1 decembrie 1816, odată cu schimbarea egumenilor, care coroborat cu
documentele inedite din Arhive face lumină în ceea ce privește succedarea
egumenilor mănăstirii Râșca la începutul secolului al XIX-lea, a perioadelor în care
au condus lăcașul monahal, a principalele lor înfăptuiri, demers ce poate fi util
cercetătorilor care vor întocmi o monografie atât de necesară după cea arhiereului
Narcis Crețulescu tipărită la Fălticeni în 1901.
Arhimandritul Sofronie Râșcanu

(1804-ante 20 februarie 1806; decembrie 1812-1 decembrie 1816)
Înființarea Seminarului de la mănăstirea Socola din 1803, urmată de

mutarea monahiilor în frunte cu stareța Elisaveta la Agapia, iar a monahilor de aici
la Râșca, aduce permutarea lui Sofronie Agapianu la Socola ca egumen și duhovnic
al elevilor, devenind în același timp arhimandrit la mitropolie „și ca să-l mângâie că
i s-a luat Agapia, l-a numit și igumen m-rii Râșca”. Este considerat un bun
gospodar, cărturar bisericesc, mânuitor al condeiului, pravilist și cunoscător al
canoanelor1. Documentele cercetate de noi demontează întinderea perioadei primei
egumenii a lui Sofronie, încetățenită a fi între 1804 și 1808, când i-ar fi urmat Isaia,
de la care s-ar fi păstrat și o scrisoare trimisă starețului Ioan Rusu de la mănăstirea
Neamț. Isaia ar fi plecat în 1809 la mitropolie, iar Sofronie reocupă locul de
egumen2.
După egumenatul arhimandritului Sofronie dintre 1804 și 1806 urmează cel
al lui Antonie (1806-1812), dovedit de mărturiile documentare pe care le
evidențiem în continuare.
Ierodiaconul Theodor, poreclit Ojog, deținea „6 pol pogoani viie”,
cumpărate de fratele său Inochentie, episcopul Hușilor (1752-1782), și dăruite lui
1
Arhiereul Narcis Crețulescu, Istoria sfintei mănăstiri Râșca din județul Suceava,
Tipografia A. Goldner, Fălticeni, 1901, p. 96-97.
2
Ibidem, p. 98.
61
de episcopul Iacov Stamati la 15 septembrie 1783. Theodor a „dat nepoatelor 3 pol
pogoani lângă cele ce au mai avut”, iar trei pogoane de vie le dăruiește mănăstirii
Râșca la 20 februarie 1806. Actul de danie consemnează și numele nepoților: Ileana
Ciudin, Dumitru paharnic și Maria Moțoc căpităneasă. Actul de danie din 20
februarie 1806 este semnat de dănuitor, de arhimandritul Sofronie de la mitropolie,
arhimandritul Antonie, egumenul mănăstirii Râșca, arhimandritul Chiril, Pahomie
duhovnic, Gavriil eclesiarh și Ioanichie duhovnic3. Arhimandritul Antonie încheie
ca egumen învoiala din 19 martie 1807 cu Toader cârciumarul, scutelnicul
mănăstirii, pentru deschiderea unui vad „din sus de satul Bogdăneștii” pentru
construirea morii cu obligația plății a câte cinci merțe de făină de porumb pentru
fiecare piatră și „întru această dare de va face și chiu de sucmani i de păsat să fie și
acéstea, dar să nu să supere cu mai mult a da la măn(ă)stire preste acéste 5 merțe
popoșoi de piiatră”. Valabilitatea învoielii se întindea pe cursul vieții lui Toader
crâșmarul și a fiului său Ioan. Alături de egumenul Antonie semnează și proin
egumenul Chiril4. La 4 aprilie 1807, arhimandritul Antonie, egumenul mănăstirii
Râșca, se plângea caimacamilor de confiscarea rodului viei din podgoria de la
Cruce, ținutul Putna, de către Vasile Ciudin, un nepot al binefăcătorului ierodiacon
Theodor, cel care dănuise 3 pogoane, „în viață aflându-se”5.
Arhimandritul Antonie și soborul mănăstirii Râșca se plâng domnului
Alexandru Moruzi la 8 iulie 1806 de împresurarea moșiei Plopul, ținutul Suceava,
de către clucerul Ioan Ganea cu moșia Ciumulești, pe care „o cuprinde mai mult de
jumătate, nu numai din dreptul cât vine spre moșiia Ciumuleștii, ci trece pe la
capătul altii moșii ce merge alăture cu Ciumuleștii, și stăpânitorii aceia peste apa
Moldovii nu trec”. Cercetarea pricinii este atribuită biv vel postelnicului Matei
Costachi prin porunca domnească din 10 iulie 18066.
Sulgerul Ioan Calmuțchi amintește la 26 martie 1808 făgăduința pitarului
Neculai Calmuțchi, tatăl său, de a deveni „titor la schitul ce vra să s(e) facă în
Munti pi moșiia sfintei mănăstiri Râșca, și prin diiata ce-au făcut au lăsat sfântului
schit șăs(e) pogo(a)ni di vii ce sânt la Țifești în malul Putnii” și cere egumenului
„ca să aibu în scris pleroforii ori de s-a faci schit, ori nu, și de este hotărâri să s(e)
facă schitul, noi după putere(a) dieții om faci-o danii schitului asupra acelor vii
încredințată di Divan și di sfânta mitropolii după obiceiu ca să fii nestrămutată
pomenire și stăpânire schitului în veci, și înpreună cu dania vom da și zapisăli viilor
supt epitropiia sfintei mănăstiri Râșca. Și fiindu că viile sânt îngropate și trebuința
cere acum a să disgropa ș(i) a să puni în lucrare spre folosul ce să nădăjduește, după
înștiințare ce voi priimi di la sfințiia ta pentru facire(a) schitului vom ști în ce chip
să urmăm”7.
Arhimandritul Antonie, egumenul, adeverește la 2 iulie 1812 diaconului
Costandin Horga din Bogdănești vadul de moară de pe Râșca dat pentru ridicarea
3
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XII/28.
4
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XVI/2.
5
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XII/29.
6
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, I/89; Moșia Plopul se învecina cu moșia Giulești a
mănăstirii Secu.
7
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XIII/30.
62
unei mori cu două pietre în schimbul măcinării a 50 de merțe porumb sau grâu în
fiecare an fără achitarea uiumului („vama morii”) și a plății anuale a câte cinci
merțe de porumb pe timpul vieții lui și a diaconiței Ileana, după a căror moarte,
moara și cele din exterior urmau să rămână mănăstirii Râșca. Se „îndatorește și
mănăstirea ca la stricarea iazului mori(i) din pricina pohoiului să fac(ă) siliștea cu
satul lăcuitori de pe moșiia mănăstiri(i) aici iazul, ca să nu pri(ci)nuiască păgubire
di vama mori(i), atât a numitului diacon Costandin, cât și mănăstirii”. Zapisul este
întărit de ieroschimonahul Grigorie și dichiul Nechifor. Se păstrează o copie a
documentului scrisă la 7 iunie 1814 de preotul Ioan și întărită de preotul Alexa 8.
Ce s-a întâmplat în acest timp cu Sofronie? La 18 decembrie 1807 notează
în calitatea de egumen afierosirea către mănăstirea Socola a celor 12 Minee, tipărite
la Râmnic între 1776 și 1778, de către doctorul Ioan Piuariu Molnar (1749-16
martie 1815), cel care a călătorit adeseori în Moldova și Țara Românească. Redăm
în continuare conținutul însemnării respective: „Acest Mineiu pe luna lui iulie
dinpreună cu célelalte 11 Minei s-au afierosit măn(ă)stirii Socolii de domnul Ioan
Molnar dohtorul și profesor din Prințipatul Ardealului, prin îndemnarea mea, celui
mai gios iscălit, spre a domniei sale vecinică pomenire. / 1807 decemvr(ie) 18/ <ss>
Sofronie arhimandrit mitr(o)p(oliei), igumen Socolii”9.
Reorganizarea învățământului teologic de la Socola de către mitropolitul
Veniamin Costachi în 1812 aduce și înlocuirea egumenului Sofronie cu Isaia
Giușcă, numit și director al Seminarului, funcție deținută până la 183410.
Rânduirea pentru a doua oară a egumenului Sofronie pare să aibă loc în
decembrie 1812, când cercetează „lucrurili ci sânt făcuti pi moșiia sfintii mănăstiri”,
printre care și moara construită de Toader crâșmarul, despre care îl informează pe
mitropolitul Veniamin Costachi. Sofronie invocă vechile așezăminte al țării și
consideră că învoiala din 19 martie 1807 nu-i îngăduie lui Toader crâșmarul și fiului
său Ioan să fie „stăpânu morii în toată viiața”. Toader crâșmarul obține porunca
domnească pentru prețăluirea morii, casei, acaretelor, a curăturilor făcute în pădurea
„verdi” și a celei cumpărate de la Ursul judele cu 47 de lei, a costului amenajării
gârlei și iazului, a bordeiului ridicat pentru morar. Nemulțumit de evaluarea
căpitanilor Ion Manca și Ioniță din Fălticeni, Toader crâșmarul solicită și obține pe
postelnicelul Mihai Boianu. Evaluarea este realizată în prezența a doi vornici și 14
săteni din Bogdănești și Boroaia, a jăluitorului și a lui Platon, vechilul mănăstirii.
Nemulțumit și de această prețăluire, Toader crâșmarul cade la învoială cu vechilul
8
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XV/1.
9
Mineiul luna lui decemvrie, Sfânta Episcopie a Râmnicului, 1779; Îi mulțumim
arheologului Cosmin Niță, cel care a descoperit cartea la biserica Sfântul Slăvitul Prooroc
Ilie Tesviteanul din Vișan, județul Iași, unde a efectuat cercetări, și a fotografiat însemnarea
pe care o publicăm.
10
Pr. Prof. Dragoș Bahrim, Profesor Adrian Timofti, Seminarul „Veniamin Costachi”
(1803-1948), în Două secole de învățământ teologic seminarial (1803-2003) – volum
aniversar –, tipărit din initiațiva I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, Iași,
Editura Trinitas, 2003, p. 29.
63
mănăstirii la 17 iunie 1813 în casa postelnicelului Mihai Boian din Fălticeni, prețul
evaluarii fiind fixat la suma de 1900 de lei11.
Pe baza documentelor cercetate putem constata cele două perioade de
egumenie ale arhimandritului Sofronie, fără a le putea fixa deocamdată cu
exactitate. Nu ne putem pronunța asupra egumeniei lui Isaia dintre 1808 și 1809
susținută de Narcis Crețulescu12.
O evaluare a morii diaconului Costandin Horga este cerută domnului de
arhimandritul Sofronie la 13 iunie 1814 „și câț(i) bani va cuprinde acea morișcă să
vor răspunde numitului diacon, și morișca să rămâe a s(fintei) măn(ă)stiri”. Scarlat
Callimachi poruncește ispravnicilor ținutului Suceava la 16 iunie 1814 evaluarea
morii fără părtinire. Contractul dintre Antonie și diaconul Costandin Horga ar fi fost
încheiat de proin egumenul Antonie fără știrea mitropolitului, sub a cărui ascultare
se găsea mănăstirea Râșca („toți egumenii mănăstirilor ce sânt supt ocârmuirea
sfintei mitropolii nu sânt slobozi fără știrea și iscălitura sau pecetea mitropolii a face
vreun contract cu ceneva pentru orice lucru a sfintelor mănăstiri, fiind cu totul
opriți”)13. În urma poruncii mitropolitului Veniamin Costachi din 11 august 1814,
protosinghelul Antonie și protopopul Eftimie cercetează la 28 august jalba
diaconului Constantin în prezența arhimandritului Sofronie, egumenul mănăstirii
Râșca, căruia îi cer lămuriri însoțite de dovezi. Prima dovadă era zapisul morarilor
din 8 martie 1811, făcut pe numele proin egumenului Antonie, căruia diaconul
Costandin i-ar fi dat și 100 de lei, iar potrivit jăluitorului „aceasta au fost o iconomii
ca să să sfiiască morarii și alți lucrători ai morii știind că să face moara pentru
s(fânta) m(ănăstire) spre a nu să prelungi lucrul cu obicinuite supărări a meșterilor,
iar nu că cu adevărat s-au făcut moara pentru s(fânta) m(ănăstire)”. A doua dovadă
era din 2 iulie 1811 „au luat așezari în scris de la proin egumen chir Antoni(e)
pentru vadul morii, la cari întrebându-l ce-au fost pricina de n-au luat ace așezare”.
Pentu vadul de moară s-a implicat și a susținut cheltuielile aferente și proin
egumenul Chiril „și pricinuindu-i-să deosăbită boală dintr-acest vad au lăsat lucrul
în zadar temându-s(e) nu cumva asămine să pătimească și el. ... și fiind aproapi de
isprăvit moara, mergând de la moară acasă l-au săgitat prin amândoo piciorăle și
câtăva vremi fiind deznădăjduit de viiață, n-au avut chip a-ș(i) căuta interesul său”.
Timp de un an de zile uimul este perceptu de mănăstirea Râșca14.
Arhimandritul Sofronie se tocmește la 30 mai 1815 cu ierodiaconul Clavdie
de la mănăstirea Neamț și cu diaconul Manolache din satul Drăgănești pentru
„zugrăvirea” catapetesmei paraclisului „ce să face nou în măn(ă)stirea Râșca, însă
asemenea și întocmai întru toate după cum iaste zugrăvit paraclisul preaosfnți(i)
părintelui mitropolitu Veniamin din Târgu Neamțului, cu văpsele bune potrivite și
cu aur bunu, deosăbit numai de icoanele céle mari înpărătești”. Cei doi se mai
obligau „ca să mai zugrăvim .... la ferestrele besericii cei mari la partea din a
dreapta pe Sfinții Apostoli și pe Sfântu(l) Ioan Sucevschii, și la partea din a stânga
11
12
Arhiereul Narcis Crețulescu, op. cti., p. 97-98.
13
14
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XIV/42.
64
pe Sfinții Îngeri și pe Preacuvioasa Parascheva, și în Sfântu(l) Oltari pre Domnul
H(risto)s în potiri și alți sfinți ce să vor socoti înpregiur, un Aer Închipuirea Maicii
Domnului cu obicinuții Apostoli, un prapor, pe o parte Învierea Domnului și pe alta
Sfinții Arhierei Nicolae, Spiridon și Sofronie și chipul sfinț(iei) păr(intelui)
arhim(andrit) Sofronie”. Pentru lucrările amintite cei doi zugravi cereau 1200 de lei,
două vedre de holercă, zece „ocă oloi, tainul de mâncare obicinuit, vin de băut
numai sâmbătă și duminică și la sărbători câte două garafe, iar în celelalte zile
bere”, cinci ocă de lumânări din seu. Începerea lucrărilor de zugrăvire era fixată
pentru 22 iunie 181515. Sofronie este trecut în pomelnicul mănăstirii împreună cu
neamul și ctitoriile lui16. Paraclisul ridicat de Sofronie va fi stricat Grigorie
Crupenschi17. Mitropolitul Veniamin Costachi înștiința la 12 februarie 1808 pe
arhimandritul Antonie, egumenul mănăstirii Râșca, și pe proin egumenul Chiril,
despre jalba neguțătorului Ștefan Velea, acuzat de vânzarea unei părți din moșia
Sârbi a mănăstirii paharnicului Iordachi Lazul18.
O situație delicată a fost creată de proin egumen Chiril Nemțeanul (1794-
1804), fostul ucenic de încredere al lui Iacov Stamati – arhidiaconul și economul
său de la Huși timp de nouă ani, apoi dichiu la mitropolie, așezat la Râșca egumen
de acesta -, restaurator al mănăstirii, lucrează în folosul lăcașului monahal,
sporindu-i averea și este trecut în pomelnicul ctitorilor „la 18 Ghenare pe anul 1795
Fevr. 10, împreună cu părinții lui Ioan preot și Ilinca preoteasa și alții”. Se retrage la
mănăstirea Căpriana, ajunge dichiul mitropoliei în 1812 sub Gavril Bănulescu
Bodoni. Decesul său se produce la mănăstirea Căpriana unde va fi și înmormântat19.
Viețuia la mănăstirea Râșca la 12 februarie 1808, unde este atestat ca proin
egumen20. Un Chiril, egumenul „de mănăstirea Căpriiana”, era împuternicit la 1812
să apere interesele lăcașului monahal în timpul judecății pentru apărarea hotarelor
unei moșii21, iar la 5 noiembrie 1821 se săvârșea din viață arhimandritul Chiril
Adrianopolitis22. Pretențiile arhimandritului Chiril, supusul împărăției Rusiei,
susținute de consulul general rus de la Iași, asupra chiliilor ce le-ar fi ridicat cu
banii săi în timpul egumeniei de la mănăstirea Râșca, precum și asupra unei mori,
15
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XIXbis/2; Prof. Emil Diaconescu, Zugravi de biserici
necunoscuți, în „Studii și cercetări de istoria artei”, Seria artă plastică, Tom 14, nr. 1, 1967,
p. 98-99; idem, Zugravi de biserici necunoscuți, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”.
Revistă oficială a Arhiepiscopiei Iașilor și a Episcopiei Romanului și Hușilor, Anul XLVI,
nr. 9-10, septembrie-octombrie 1970, p. 544, Anexa IV.
16
Arhiereul Narcis Crețulescu, op. cit., p. 98.
17
Ibidem, p. 98.
18
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VI/42.
19
Arhiereul Narcis Crețulescu, op. cit., p. 92-96.
20
21
Aurel V. Sava, Documente privitoare la târgul și ținutul Lăpușnei, Fundația Regele Carol
I, București, 1937, p. 264-273 (hotarnica moșiei Vărzărești din 13 mai 1812).
22
Șt. Berechet, Mănăstirea Căpriana, în „Comisiunea Monumentelor Istorice. Secția din
Basarabia. Anuar”, Chișinău, Anul II, Chișinău, 1928, p. 95; A se vedea și Academician
Andrei Eșanu, Prof. univ. dr. hab. Gheorghe Postică (coordonatori), Mănăstirea Căpriana
cu schitul Condrița (secolul al XV-lea-începutl secolului al XXI-lea). Studii, documente și
materiale, Editura CARTDIDACT, Chișinău, 2019, p. 85.
65
sunt urmate de intervențiile mitropolitului Veniamin Costachi pe lângă Sofronie,
noul egumen, din 20 iunie 181323 și 17 iulie 181324. Arhimandritul Chiril își cere
bunurile lăsate în chiliile ce ar fi fost construite prin propriile eforturi financiare,
„care lucruri s-ar fi oprit de cătră cel de acum egumen a mănăstirii arhimandritul
Sofron(i)e ... și să-i plătiască mănăstire(a) banii ce-au cheltuit pe chiliile ce au făcut
în mănăstire pentru șidere(a) sa, cum și pentru o moară ce au făcut pe moșie
mănăstirii”. Chiril invocă rânduiala monahală, conform căreia „dacă un monah
(i)esă de la o mănăstire neînpăcându-să acolo, ar fi datoare ace(a) mănăstire ca să-i
plătiască benaoa ce va fi având făcută cu banii săi”. Pricina este judecată de
„comitetul rânduit pentru pricinile celor ce trec peste Prut”, în fața căruia s-au
prezentat arhimandritul Sofronie și „dragomanul” Consulatului rusesc, vechilul
arhimandritului Chiril. Sofronie s-a dovedit a fi un bun cunoscător al pravilelor
„înpărătești” și bisericești, precum și a canoanelor celui de-al VI-lea Sinod
ecumenic. Despre Chiril afirmă că: „n-au fost călugăr prost monah de obște care să-
ș(i) cheltuiască tot ce au avut și din sărăcie să o facă aceasta, ce au fost arhimandrit
și egumen acei mănăstiri, și ce au voit au făcut cu oamenii mănăstirii ca un stăpân
ce era”. Din pravilele bisericești invocă: „că cel ce mergi spre călugărie,
mănăstire(a) va stăpâni toată avere(a) sa, și dacă să va dovedi că au ascuns ceva,
unul ca acela să supuni canoanelor bisăricești și lucrul ce au ascuns și să găsăști să
vinde și să înparte la săraci, nefiind nici bisăricii priimit. Și iarăș la acelaș canon
zice că ori bărbat, ori femei, ce va alegi viiața călugăriască nefăcând diiată pentru
avere(a) sa mai înnainte de intrare(a) sa la mănăstire, toati ale lui sânt supusă
mănăstirii. Și iarăș la acelaș canon scrie că mutându-să vreun monah de la o
mănăstire la altă mănăstire (i)esă din stăpânire(a) sa toată avere(a) lui, și iarăș la
acelaș canon scrie că monahii care vor lăsa mănăstirile lor nu pot lua înpreună cu
dânșii orice lucru au adus la mănăstire măcar ori de ce preț va fi”25.
În lucrarea dedicată mănăstirii Râșca, Narcis Crețulescu arată construirea a
12 chilii din lemn pentru viețuirea monahilor cu osârdia arhimandritului Chiril și a
celor patru chilii egumenești prin propria cheltuială „la colțul despre răsărit, alăturea
cu chiliile părinților, fețele spre biserică și spatele spre zidul ogrăzii”26.
La judecata amintită din 1813, Sofronie indică ridicarea chiliilor cu banii
proveniți din milostenii, aducând ca argument condica (pomelnicul) ctitorilor „în
23
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XIV/39; „Supusul rosesc arhimandritul Chiril, ce-au
fost la acea măn(ă)stire, au făcut cerire prin cinst(itul) ghineral consulat ca pentru pretenție
ce face ca să i să plătiască chiliile care să dovedesc că n-ar fi cu drepți banii săi făcute, să fii
adus preacuvioșie ta aice ca să-l dovedești. Asupra cărie exelenție sa prin nota ce-au dat la
cinst(itul) Departament pricinilor străine, făcând cunoscută cerirea numitului arhimandrit. Și
cinst(itul) Departament prin scrisoarea cătră noi cerând ca să punem la cale înplinirea ceririi
supusului rusăsc, iată scriem preacuvioșiei tale ca de poți sângur să vii numaidecât cu
dovezile ce ai în pricina aceasta ca să te înfățoșăzi la Departament, iar de nu să trimiți pe
însuși acei părinți ce știu cu ce bani s-au făcut aceli chilii și cu alte dovezi ce vor fi ca să s(e)
încredințăză giudecata de aceasta și fii blagosolovit”.
24
25
26
66
care să trec lucrurile ce să afirosăscu mănăstirii”. Pomelnicul înregistrează ajutorul
de 600 de lei „pentru facere(a) chiliilor” și suma de 250 de lei strânsă „cu
milostenie de cătră unii din monahii mănăstirii”, conform mărturiei
ieroschimonahilor Grigorie, Iacob, Ioan și ieromonahilor Gavril și Pahomie,
„mărturisând că 200 lei s-au strâns prin ier(o)monahul Macarie și ier(o)monahul
Iustin, ce sânt acum săvârșiți din viați, și 50 lei prin ieroshimonah Iacob”, sume la
care se adaugă și „oile de milostenie”. Materialul necesar construirii chiliilor a fost
procurat de pe moșia mănăstirii iar celelalte cheltuieli erau din veniturile lăcașului
monahal „cum să arată în sămile iscălite de părinții soborului acei mănăstiri, care
sânt în mâna arhimandritului Chiril”. Chiliile egumenești, situate „în capătul celor
de rând”, ridicate prin cheltuiala arhimandritului Chiril, au fost, potrivit
pomelnicului ctitorilor, afierosite mănăstirii de jăluitor, „făcându-să ctitor spre
pomenire(a) sufletului său i a niamurilor sale numite în condică. Pentru care chilii
iarăș nu poate face cerire acum arhimandritul ca să i să plătiască, pentru că și pentru
aceasta pravilele bisăricești de la soborul al 6, canonul 42, hotărăscu ca cele ce sânt
afirosâte la dumnezăeștile lăcașuri rămân nerușuite în veci, pentru că lui Dumnezău
s-au afirosât. Iar acei ce vor îndrăzni a le strâca, adecă ori cel ce au afirosât sau
clironomul său, să să despartă de bisărica lui Hristos și să să giudece ca un fur a
bisăricii”. Cât despre moară și „pentru casă i alte lucruri” ale lui Toader crâșmar,
presupusul om de înccredere a lui Chiril, acesta le vânduse mănăstirii, așa cum
demonstrează actul de învoială din 17 iunie 1813, cercetat de postelnicelul Niță
Mihălache, rânduit în acest scop de isprăvnicia ținutului Suceava și întărit de
aceasta. Dintre obiectele dăruite de Chiril mănăstirii Râșca lipseau „un rând
veșminte de stiufă, cu ipatrihis i rucaviță, cusute cu chipuri, și o cruce mare
înbrăcată cu argint, poliită cu aur, și înpodobită cu pietre buni i mărgăritare și cu
cinstitul lemnu”. Cartea de judecată din 2 august 1813 dă câștig de cauză
egumenului Sofronie: „Deci cum că arhimandritul Chiril au dăruit acele lucruri
n(e)-am încredințat iarăș(i) din condica mănăstirii, unde s-au văzut înscris cu slova
lui ieroshimonah(ul) Ioan, că li-au dăruit din bună voia sa, pentru care iarăș după
cuvânt(ul) pravilei bisăricești însămnat canonul 42 de la al 6 – le(a) sobor, am
giudecat ca arhimandritul Chiril nu poate a le înstreina, ce precum li-au afirosât
acestui dumnezăescu lăcaș, este îndatorit de putere(a) dreptății ce să întimiiază pe
canoanile bisăricești, să le de(a) ca să rămâi neapărat acolo purure spre a sa vecinică
pomenire”27.
Mănăstirea Râșca „din nestatornicia vremilor trecute” își pierde o parte a
actelor de proprietate a moșiilor pe care „până la o vréme le-au stăpânit după
apucătură și după stăpânirea véche”, dar se va confrunta tot mai des cu înpresurarea
din partea moșiilor megieșite boierești sau mănăstirești. Sofronie identifică o parte a
vechilor documente și se judecă pentru moșiile împresurate.
O moșie era cea de la Munte „ce tréce și peste apa Bistriții” pe care erau
cătunele Săbasa, Pârâul Pântei, Fărcașa/Fărcașii și Stejarul, împresurate, fără ca
„igumenii” să-și poată „căuta dreptatea făr(ă) scrisori prin drumul judecății”. După
27
67
identificarea ispisocului de la Vasile Lupu din 31 iulie 164428 „arătătoriu în sămne
și în hotară” obține o copie încredințată de mitropolitul Veniamin Costachi și veliții
boieri și o carte de blestem „asupra tuturor lăcuitorilor ce vor avea curată știință de
stăpânirea véche, și de semnele ce sânt arătate prin pomenitul hrisov”. Sofronie se
deplasează în 1805 la „starea locului la Bistriț(ă)” pentru efectuarea cercetării
necesare29. Obține la 15 iulie 1805 mărturia oamenilor „din Bistriță” pentru moșie:
„încungiurare Muntelui din Pleș pin Coarne și în Sâhla Mică în Chițigaiia Mari, și
apoi drept piste apa Neamțului în Gura Dolii și-n apa Doliei în sus până în Pârău
Negru și până în curmătura Hălăucii, și drept piste Hălăuca la miază coastă în
Bulbucul Mic, și drept piste obârșii în Bulbucul cel Mari și Jghiiabul în vali și pre
lu(n)ca lui Teacă și piciorul Bourului la deal în vârful Razimului și până la
Comarnic lui Petru, și de acoli izvorul în vali până în apa Bistriții și pisti Bistriți în
Vorteșcă în rece și piste coastă în sus în apa Dreptului, și apa Dreptului în sus până
în piciorul dintre Drepte și piciorul la deal până în Prilunca dintre drepti la Bour, și
opcina Hurduții înnainti până în poalele Grințieșului, Bălțăteștilor. De acole muche
la deal până în curmătură la piiatră și bourul, și de acole drumul în Stejioară și
opcina Albiilor înnainte și vârful Țăpleșului Mari. Și înpresurare ci s-au făcut de
cătră mănăstirea Neamțului sânt piste dooăzăci de ani. Din Țipleșul cel Mariîn
obârșiia Borcii și în curmătură la Stâlpul lui Neculai și Borcuța în vale până în
Borca ce mari, și Borca ce mari până în apa Bistriții și pisti Bistriță drept în apa
Săbacăi în sus până în pârăul Borșei și pârăul până în Forteacă la bourul Slatinii și
în Piiatra lui Epure, și culme dealului și plaiul la vale până în Tinaroșii și în
Pădureț, și din Pădureț în Măgura Hartonesâi și tot opcina în jos până în apa
Moldovii, și înpresurare s-au făcut despre mănăstiri Slatinii în moșie mănăstirii
Râșcăi, sânt triizăci și cinci de ani”30.
În urma jalbei arhimandritului Sofronie din 2 mai 1816, domnul Scarlat
Callimachi poruncește la 3 mai biv vel căminarului Costandin Negre, aflat la
„partea Muntelui la Bistriț(ă) pentru pornirea plutelor înpărătești”, ca să cerceteze,
aleagă și să stâlpească cu pietre de hotar moșiile Săbasa, Pârăul Pântei, Fărcașii și
Stejarul, „închipuind hartă cu meșterșugul ingineresc întocma după stare locului” cu
mărturie hotarnică31.
Arhimandritul Sofronie se plângea la 11 iunie 1815 domniei de „prigonirea
... din vechi” suferită din partea domniței Ralu Callimachi, stăpâna moșiei Baia,
asupra moșiei Bogoslovul a mănăstirii Râșca. În timpul judecăților pârâta domniță
28
A se vedea DRH, XXVII (1643-1644), volum întocmit de Petronel Zahariuc, Călina
Chelcu, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, Nistor Ciocan, Dumitru Ciurea, Editura Academiei
Române, București, 2005, p. 369-370, nr. 385 (cu data 1644 (7152) iulie 27).
29
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, II/28.
30
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, II/2; Și-au pus degetele: Ion Tărâță, Vasâle Coca
(Pârăul Pântii), Toader Căcăreazi, Ioniță Erhan (Stejar), Ursul Bondre (Fărcașa), Grigoraș
Popăscu, Petre Popăscu, Gheorghii Popăscu, Costandin Popăscu (Crăpături), Ioniță Furtună,
Ioniță sin Petre, Vasâle Mrejăr, Dumitru Furtună, Dumitru Tărâță; erei Nicolai din Fărcaș,
Vasile Căcărează ot Fărcaș, Grigoraș Tărâță ot Stejar; Mărturia este încredințată de
ispravnicii ținutului Suceava.
31
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, II/28.
68
se prevala de prezentarea actelor solicitate. La judecata din 9 octombrie 1795 în fața
domnului Alexandru Ioan Callimachi, mănăstirea și vel vornicul Costandin Balș,
proprietarul moșiei Baia, au acceptat hotarul fixat prin hrisovul din 1768 al lui
Grigore Ioan Callimachi voievod (mănăstirea deținea o copie a hrisovului adeverită
la 14 octombrie 1795 de „răposatul” Iordache Ghica). Cercetarea pricinii dintre cele
două părți revine biv vel clucerului Ioniță Gane prin porunca domnului Scarlat
Callimachi din 19 iunie 181532.
Veniamin Costachi, mitropolitul Moldovei, înștiințează pe arhimandritul
Sofronie la 9 martie 1813 și dispune în același timp cercetarea moșiei Sârbii
împresurată „despre moșie Săcului Răuceștii” în prezența monahilor de la cele două
lăcașe monahale „carii să vor socoti mai cu știință ... și înpreună cu scrisorile și
hotarnica ... să meargă acolo”33. Poienița numită a lui Toader Epure era stăpânită de
acesta în timpul starețului Paisie Velicicovschi34, căruia îi plătea „adet și dejmă, iar
vechilii de Răucești nici odată nu s-au întins nici au luoat dejmă den ace(a) poianiți
cu șurina ei (sau șușănița ei)”, fapt dovedit și de un document din 179035.
Spătarul Constantin Catargiu cerea la 30 ianuarie 1814 lui Ilarie, iconomul
mănăstirii Neamț, să poruncească vechililor de la Răucești „să nu mai supere cu
intrarea stăpânirii” în poienița lui Toader Epure până la finalizarea judecății36.
Odată cu intrarea în stăpânirea moșiei Sârbi la proin protopopul Neculaiu („parte de
loc spre făgițel”) și a lui Ștefan Velea începe și împresurarea din partea fostului
protopop ce era „cu șederea în Răucești; măcar că părinții săcani nu s-ar lăcomi
numai la acea bucățică de loc”. În același timp era amenințată și moșia Băloșeni a
mănăstirii Agapia37.
Panfil, vechilul mănăstirii Secu de la Răucești a raportat starețului că Ștefan
Velea „ar fi scos plugurile din Răucești și ar fi arat pisti bucățica cea de loc ce să
luoasă cu învoială”, despre care Sofronie îi scrie la 30 ianuarie 1814, în urma
cercetărilor personale: „nici un plug n-au scos den Răucești, nici de la alt loc strein,
32
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, I/95.
33
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, I/47.
34
Prin răvașul din 13 decembrie 1790, Paisie Velicicovschi cerea celor însărcinați cu
strângerea adetiului să nu supere „pe Toader Epure moșneagul, până când să va face
hotărâre moșiei mănăstirii despre acea parte”; SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VI/17, nr.
1; Adeverința starețului Paisie va fi arătată de Ștefan Velea înainte de 14 aprilie 1806
ispravnicilor ținutului Neamț – spătarul Aleco Mavrocordat și spătarul Constandin Catargiu
-, care scriu iconomul Chesarie să poruncească vechilului mănăstirii Secu „să nu să atingă
de acea poeniță a mai supăra pe om de adetiu pâr(ă) să va hotărî prin judecată”; ibidem, nr.
2; La 5 iulie 1806, iconomul Chesarie scria „fratelui” Costandin despre „pricinile ci sânt
între hotarăle moșiei mănăstirii Râșcăi, ci să numéște Sârbii, și cu moșiia Răuceștii a
mănăstirii Săcului” și îi cerea să nu se întindă „mai mult decât cum s-au stăpânit pân(ă)
acum”, vestindu-l și de sosirea peste o săptămână de zile a vel postelnicului Matei Costachi,
fratele mitropolitului Veniamin, pentru a săvârși îndreptarea hotarelor; ibidem, nr. 4.
35
36
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VI/17, nr. 3.
37
69
ci numai plugurile sali au arat numai bucățica aceia ce s-au fost luoat cu învoială
până la o vremi”38.
În vara anului 1813 – iunie 11 –, cercetarea împresurării este efectuată de
Calinic duhovnic, monahul Ioanichie, dichiul de la Vânători, decedat înainte de 23
februarie 1814, monahul Varnava, dichiul de la Drăgănești și monahul Pantelimon
(„Pandeleimon log(o)f(e)t”), însărcinați de starețul mănăstirii Neamț, iar mănăstirea
Râșca era reprezentată de arhimandritul Sofroni, egumenul, și alți doi părinți. Sunt
puse semne hotare: „momâi începând întâiu dintru o răchită ce să numește locul
podul Sârbilor, și de acolea câteva momâi până în marginea tufarilor, și de acolea
din margine am eșit în Poenița lui Toader Epure, carele Epure au stăpânit acea
poeniță piste 40-50 ani și tot m(ănăstirii) Râșcăi au dat adetiu și dejmă, care poeniță
măsurându-să, s-au dat în doao (afară de ariile Sârbilor, ce este semn al hotarnicii
Secului); Care arii fiind pe dreaptă moșiia Sârbilor, au rămas tot spre partea moșii
Răuceștii Săcului, și după acea învoeală ce s-au fost făcut astăvară, nu că doară s-au
fost dat drept în doă tot locul de pricină, ci ca la trei părți au rămas din dreaptă
moșiia Sârbii cătră moșiia Răuceștii a Săcului, iar cătră moșiia Sârbii a Râșcăi au
rămas numai ca o a tréia parte din toată înpresurarea acéia. Și aceasta s-au făcut
numai și numai ca să lipsească pricinile și vrajba între vechilii mănăstirilor de
astăvară și până în toamnă, și apoi în toamnă rămăsése să să facă și sémne stătătoare
după hotărârea ce s-au făcut prin cuvânt despre amândo(u)ă părțile, ca să fie liniște
între m(ă)năstiri. Și s-ar fi și făcut din partea m(ănăstirii) Râșcăi măcar și cu paguba
ce arată mai sus, dar din pricina necontenitelor ploi nu s-au putut pune semne
stătătoare”39.
Cu toate acestea starețul mănăstirii Secu rămâne nemulțumit, așa cum ne
dovedește și corespondența purtată cu arhimandritul Sofronie din 13 ianuarie, 30
ianuarie și 18 februarie 1814, prin care cel de la Secu „zice că nu să ține de
învoială”40. Pentru Sofronie, „părinții” de la Răucești „sânt iubitori de răzvrătiri, iar
nu de liniștiri”, declarându-se mulțumit de „glăsuire(a)” hotarnicei Răuceștilor și
invitând pe starețul mănăstiri Secu prin scrisoarea din 30 ianuarie 1814 la locul
disputat „ca să punim la cali și să fie liniște și între vechilii amânduror părților și
paci între sfinteli măn(ă)stiri”41. În jalba adresată domnului Scarlat Callimachi la 12
iunie 1815, Sofronie invoca hrisovul domnului Vasile Lupu din 1 februarie 163842
prin care îi întărea lui Gheorghe Boțul stăpânirea asupra satului Răucești, pe
„hotarul cel bătrân pre unde au fostu de vac”43.
Sofronie îl cere domnului la 30 iulie 1814 pe clucerul Ioan Ganea pentru
alegerea, hotărârea și stâlpirea cu pietre a hotarelor moșiei, după ce îl solicitase la
38
39
40
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VI/51(scrisoarea din 30 ianuarie 1814); ibidem, VI/55
(amintite de Sofronie în scrisarea adresată mitropolitului Veniamin Costachi la 23 februarie
1814).
41
42
43
DRH, A. Moldova, XXIV (1637-1638), volum întocmit de C. Cihodaru și I. Caproșu,
București, Editura Academiei Române, 1998, p. 222, nr. 239.
70
11 martie 1814 pe spătarul Costandin Catargiu, care „înperdosât cu alte slujbi
g(os)podi, n-au putut ca să meargă”. Porunca domnului Scarlat Callimachi către biv
vel clucerul Ioan Ganea survine la 6 august 1814.44 Clucerul Ioan Ganea cercetase
hotarele moșiei și la 13 mai 181445.
Macarie agapianul dădea o mărturie la 3 iunie 1816 pentru hotarele satului
Mănești a mănăstirii Secu, a moșiei Mănești (mănăstirea Agapia) cu referire la
hrisovul lui Vasile Lupu din 1 februarie 163846. Macarie își amintea că în timpul
mitropolitului Gavriil Callimachi (15 aprilie 1760-20 februarie 1786) și a lui
Varlam Dinga, egumenul de la Neamț (1764-1766)47, Eftimie Canano, egumenul
mănăstirii Secu (1750-1751; 1764-1765; 1766-1773)48 a scos „hotarnic ca să-ș(i)
hotărască moșiile Săcului dispre Târgul Neamțu și dispre Băloșenii Agapii. Și
cându s-au hotărât Măneștii cu Băloșenii Agapii eram de faț(ă), că eram egumen la
Agapie și au fostu la ace(a) hotărâre mulți o(a)meni bătrâni din Răucești și alți
înpregiurași, carii sintu toț(i) scriși în hotarnica Măneștilor, și au urmat Ioniță
Gordul vornecul de po(a)rtă după ispisocul lui Vasilie vodă pin capul Făgețălu și în
ariile Sârbilor, numai să c(a)otă părinții Săcului hotarnica Măneștilor ce(a)
adevărată care eu o știu”49. Sofronie apelează la proigumenul Macarie agapianul în
4 iunie 1816 să dea mărturie scrisă unde „sânt ariile Sârbilor, cum și célelalte
despărțiri a hotarălor între Mănești și între Răuceștii m(ă)n(ăstirii) Secului și între
moșiia Băloșenii a m(ă)n(ăstirii) Agapiei”50.
În urma jalbei arhimandritului Sofronie, domnul Scarlat Callimachi
volnicește la 14 ianuarie 1813 pe jăluitorul egumen și omul pe care îl va desemna la
moșia Braniște, ținutul Suceava invocând obiceiul pământului și „hotărârile
domneștilor condici”, să apere „rădiurile și dumbrăvile, cum și codrii merei ce vor
fi pe numita moșie, să nu să tai de cătră nimine alții fără de învoiala stăpânului
moșii, afară numai din copacii ce vor fi căzuți la pământ pin dumbrăvi i rânduri și
codrii merei, precum și din copacii de fag să nu fie nimene popriți a lua lemni
pentru foc, fără a nu da nici o zăciuială, după hotărâre(a) ponturilor”. Domnul
poruncea ispravnicilor să împlinească dijma obișnuită, conform condicii, de la cei
care nu respectă dispoziția amintită pentru „orice fel de chereste de neguț(ă)torie
sau pentru dânșii” tăiată. Ispravnicii urmau să-și ofere sprijinul vechilului mănăstirii
„spre a o stăpâni și a o apăra, dumbrăvile, rădiurile și codrii merei” din moșia
Braniște51.
44
45
46
47
Diacon Ioan Ivan și preot Scarlat Porcescu, Mănăstirea Neamț, Cu un cuvânt înainte de
Înalt Prea Sfințitul Teoctist Mitropilitul Moldovei și Sucevei, Iași, 1981, p. 287.
48
Protosinghel Macarie Ciolan, Mănăstirea Secu, Tipărită cu binecuvântarea Prea
Fericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române și Locțiitor de Mitropolit
al Moldovei și Sucevei, Iași, Editura Mitropoliei Moldovei și Sucevei, 1987, p. 75-77.
49
50
51
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VIII/47.
71
Mănăstirea Râșca deține suprafețe de viță de vie în Țara de Jos (mai ales la
Crucea de Jos), iar Sofronie va fi beneficiarul unor acte de danie sau se erijează în
cumpărător. Din 6 martie 1805 dateză dăruirea a cinci pogoane de vie de mănăstirea
Neamțului către Râșca, zapisul fiind semnat de mitropolitul Veniamin Costachi și
starețul Sofronie52. O altă danie este de la Mihalache Pisoțchi din 15 martie 1805,
prin care mănăstirea primește două pogoane de vie la Odobești, fiind vândute și
cumpărate altele în loc53. Continuă seria daniilor prin ieroshidiaconul Theodor la 20
februarie 1806, cu trei pogoane de vie lucrătoare, vândute pentru a fi cumpărate
altele54 sau cu cea a monahiei Parthenia din 31 ianuarie 1813 – cinci pogoane de vie
la Crucea de Jos, care nu se mai stăpâneau de mănăstire în 182055. Alte cinci zapise
de danie sunt din 6 martie 181456. La 28 octombrie 1808, Despa, fiica răposatului
Grigoraș Catană vinde mănăstirii Râșca trei pogoane de vie lucrătoare, cu cramă,
casă și livadă57.
Mitropolitul Veniamin Costachi scrie arhimandritului Sofronie la 17 martie
1813 în privința morilor construite de Toader crâșmarul și diaconul Constandin din
Bogdănești pe apa Râșcăi, „că așăzările ce le au pentru ca să le ție pe toată viața
sânt fără nici un temeiu”, fiind fixată perioada de zece ani de la darea în folosință
(„de când au început a măcina”). Sofronie urma să preia actele vechi date de Chiril
și să le dea altele pentru perioada amintită, iar în cazulul refuzului mănăstirea urma
să le achite costul construcției morilor. Mitropolitul pune în discuție și casa lui
Toader crâșmar ridicată „lângă satul Țigănimea Măn(ă)stirii” cu locurile de grădină
și din țarină, fără a „face vreo slujbă măn(ă)stirii, dar nici zilele boerescului” și
propune menținerea grădinii „unde să-ș samine legumi pentru trebuința casii sali,
iar locul de țarină să i să ia și să se dea și lui loc de arătură ca unui sătian în țarină,
unde să fac arăturile și de cătră ceialalți, și de va voi să fie scutelnic a măn(ă)stirii
va fi și el în rânduiala celoralalți scutelnici și poslușnici, iar de nu îl vei arăta la
isprăv(ni)cie ca să-l pue în bir și la havaleli, făcând zilele boerescului după cum și
ceialalți săteni, căci arhimandritul Chiril nu poati să mai aibă niciun scutelnic fiind
că s-au făcut sudet”58.
Incendierea casei și a „celoralante heiuri” ale lui Toader crâșmar de către
dichiul mănăstirii la porunca egumenului Sofronie va fi urmată de intervenția prin
jalba întocmită înainte de 13 aprilie 1813 la logofeție a victimei, a cărui soție „fiind
bolnavă de atâta vreme, în gre patimă nu știu ce i să va fi întâmplat” și punerea „la
cale pentru mare stricăciune ... să mi să plătiască în bani atât morile, cât și casa;
pentru care mori am cheltuit doămii cinci sute lei, și casa cu livezi și curături ce am
făcut pentru hrana vieții mele șasă sute lei, că a de mai trăi eu acolo nu-mi este cu
putință, că aceste ce le trag de cătră sfințâe sa mai rău de cât de cătră păgâni, că de
52
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XXV/23, nr. 80.
53
54
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XXV/23, nr. 83; SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca,
XII/28.
55
56
57
58
72
i-aș fi datori cu ceva de cari eu nu mă știu, să mă fi tras ori la isprăvnicii, ori aice la
Eș, și cu acareturile cele făcute prin ostenelile mele putem să mă plătescu”.
Logofeția se adresează în urma jalbei amintite arhimandritului Sofronie căruia îi
aduc la cunoștină despre cartea domnească către ispravnicii ținutului Suceava.
Incendierea este văzută „cu totul înprotiva dreptății” și i se sugerează egumenului
învoiala cu Toader crâșmarul59. La 20 mai 1813, logofeția îi cere lui Sofronie „ca
ceia ce să va dovedi driaptă paguba jăluitoriului pe lucrurile arsă, cum și ceia ce va
fi făcând moara, fără nice un cuvânt înpotrivire să plătești până la un ban îndată
jăluitoriului”60. Din înștiințarea făcută egumenului mănăstirii Râșca de hatmanul C.
Roset (?) la 23 iunie 1813 aflăm de reprezentarea acestuia în toate pricinile de
„părintele Platon” și de suma de 35 galbeni olandezi „care fac 420 lei ce s-au dat
boeril(o)r isprav(ni)ci în pricina lui Toader crâșmariul, însă 240 lei rusfet ca să nu
mai dea vânt țăranilor din Bogdănești să supere m(ănăstirea) cerând erburi, iar 180
lei împlineala a 1900 lei pentru moara și casa i alte curături”61. Conflictul este
încheiat la 29 septembrie 1813 când Toader crâșmarul primește restul de 200 de lei
din cei 1900 datorați, fără a prezenta scrisoarea cu pecetea mănăstirii de la
arhimandritul Antonie „pentru facerea morii”, aflată la „părintele” Chiril, pe care se
obligă să o aducă până la 25 decembrie62.
O altă problemă tragică din trecutul nostru în care se implică arhimandritul
Sofronie ar fi cea a robilor țigani cu nefericitele lor destine. Astfel, la 8 iulie 1815
cere domnului Scarlat Callimachi carte de volnicie pentru oamenii mănăstirii și un
armășel ca să-i aducă pe „țiganii robi” fugiți și împrăștiați prin diverse locații63.
La 30 ianuarie 1816, monahia Elisaveta, stareța mănăstirii Agapia, sora
mitropolitului Veniamin Costachi64, îi scrie în privința unui rob de la Agapia,
Zaharia, care „a luat o roabă <Maria> a sf(intei) m(ănăstiri) Rîșcăi, cu doi copii, cu
on băet și cu o fată”, și îi cere băiatul <Ion Topardău> luat „fiind că și maică-sa s-
au bolnăvit și zici că n-a trăi cu bărbatu-seu ci a veni acolo la băet, și fiind că nici
copii n-au înpreună poate să li să întâmpli și stricarea casăi dintr-aceasta”.
Propunerea monahiei Elisaveta de a se accepta întoarcerea băiatului rob la Agapia
„o vremi, și când a fi iarăș, s-a lua înapoi ca un drept rob a mănăstirii”. Stareța îl
59
60
61
62
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XVI/17; Sunt redate și numele fugarilor: Gavriil,
Axentie și Pelaghiia, fiii lui Andreiu Gheangul, Gheorghie a lui Neculai Bunduc, Maria,
fiica Euthimie Cucoroiu și copiii ei, Anița a lui Toader Coită, Vasilie sin Ioan Cimbru,
nepotul lui Ioniță Cucoș cu Ecaterina și copiii lor, Gheorghie sin Neculaiu Bejan, vărul
primar al lui Constantin sin Pavel, Dimitrie Hatun sin Pașcul, nepotul lui Ioan Bejan, cu
surorile lui, Anghelina (și fiii) și Gahiia, necăsătorită, Dimitrie Tapardău brat lui Ioniță și
Andreiu Todiriță, cu femeia și copii lor, Sanda, nemărritată, nepoata lui Ioan și Petre
Polienciu, Axinia, nemăritată, fiica Mariei, femeia lui Ioan Poienciu, Constantin sin
Hilimon, nepot lui Ioniță Cucoș.
63
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XVIII/81.
64
C. Bobulescu, Din viața mitropolitului Veniamin Costachi. Neamul, copilăria, tinerețea și
episcopatul, Tipografia Uniunii Clericilor Ortodocși din Basarabia, 1933, p. 54-55.
73
informează și despre învoirea dintre un alt rob de la Agapia cu o roabă de la Râșca
„pi cari au și adus-o aicea”, cerându-i permisunea săvârșirii cununiei celor
amintiți65. Monahia Elisaveta revine cu o altă scrisoare la 10 februarie 1816 „pentru
robii ci au venit di acolo triimiș(i) cu scrisoarea sf(inției voastre) nu s-au putu învoi,
iar viind alții și învoindu-să nu vor fi opriț(i). Pentru roaba aceia cari scrii sf(inția
ta) s-au dat pi mâna trimisului înpreună cu băetul, iar pentru mama băetului cari s-
au luat înpreună și cu o copilă, copila esti fără vârstă, iar când va veni în vârstă,
atuncea ori că s-a lua în sf(ânta) m(ănăstire) Râșcăi, ori că a rămâne aicea, atuncea
să va alta în locul ei, iar acum n-au nici un ajutori părinții de la dânsa”66.
Sofronie obține la 2 iunie 1816 o mărturie a robilor țigani: Ion Giugariu
(peste 80 de ani), Ursul Curăroiu (peste 65 de ani), Ștefan Gheangu (peste 65 de
ani), Ștefan a Purheriei (60 de ani), Costandin Arsene (68 de ani), adeverită de
Eftimie ieromonah, Pahomie duhovnic, Grigore ieromonah, Ioan ieroshimonah,
Gavriiil ieromonah. Sofronie le-a citit robilor țigani zapisul (copia) din 28 mai
1777, dat de egumenul Calistru Eni „cucoanei Catrinii Tudurioaei”. Mărturia se
referă la Sârghie sin Ghedeoan, țiganul mănăstirii Râșca, cununat cu Simina,
țiganca Catrinei Tuduri. Egumenul Calistru Eni și Catrina Tuduri se vor judeca
la mănăstire în fața mitropolitului Gavriil Callimachi (1760-1786) „după câțiva ani
... pentru înpărțala copiilor a lui Sârghie și a Sâminii” (trei fete și un băiat): Ilinca,
Sofroniia, Ioana și Ilie. Catrina Tuduri primește în fața mitropolitului pe Sofronia,
„ceva oarbă”, și Ioana, pe care le-a dus imediat la moșia Dumbrăvița peste
Moldova, iar mănăstirea pe Ilinca, măritată cu Ștefan Aprohirii, și Ilie. După
despărțirea de Sârghie, care se va recăsători cu Marina „roaba și sora lui Vasile
Lazar”, Simina țiganca fuge la Iași la Catrina Tuduri, pe care Ștefan Gheangul o
vede „în anul trecut ... la casa dumis(a)le sărdar(u)lui Mihai Ganea, ce iaste ginere
cucoanei Tudurioaei”. Pe la 1781, Catrina Tuduri o trimite la Râșca pe Sofronia,
unde „o au lepădat în țigănimea m(ă)n(ăstirii)”, însă în timpul egumenului Iosif
Bogdăneanul organizează răpirea Ilincăi (a mănăstirii) cu „vro 6 oameni de la
Dumbrăviț(a) pe supt Cumpăt”, plan împiedicat de zece robi înainte de a trece apa
Moldovei67.
Documentul face referire la serdarul Mihai Ganea, ginerele Catrinei
Tudori, despre care știm că a fost fiica marelui jitnicer Ion Vârnav, căsătorită cu
Ioniță Tuduri, decedat după 1771, ea fiind în viață la 18 februarie 1798. În 1776,
Catrina Tuduri împărțea moșia Dumbrăvița și a opta parte din Răciuleni cu Maria,
fiica lui Radu Botianu, nepoată de soră. A murit probabil anterior datei de 30
noiembrie 179868. Un ginere cunoscut al Catrinei Tuduri a fost șetrarul Ilie Cârste,
căruia îi vinde în anul 1772 satul Stroiești de la ținutul Romanului69.
Arhimandritul Sofronie și stolnicul Costachi Mavrichi se prezintă la
isprăvnicia ținutului Suceava în urma poruncii logofeției din 16 iunie 1816 „pentru
65
66
67
68
Marius Chelcu, Familia Tuduri: negustori ieșeni și ctitoriile lor (secolul al XVIII-lea), în
„AȘUI” (serie nouă), Istorie, Tom LXI, 2015, p. 115-116
69
Ibidem, p. 115.
74
pricina unii Sâmina țiganca ce-au fost a Catrinii Tudurioae, so(a)cra dum(i)s(a)le
stol(ni)c(ului), și au ținut-o un Sârghii țigan a mănăstirii”. Demersul arhimandritului
Sofronie se bazează pe mărturia celor cinci țigani din 2 iunie 1816 și pe cea a
serdarului Mihai Ganea, prin care „adiveriaz(ă) că Sâmina țiganca ar fi murit la
so(a)cra dum(i)s(ale) Tudorioae”. Valoarea documentară a ultimei mărturii a fost
contestată de stolnicul Costachi Mavrichi, „căci ace Sâmina țiganca au putut mergi
la niamurile ei și să ci să întâmpli și moarte acolo”. Neîmpăcarea părților implicate
va fi adusă la cunoștința logofeției de isprăvnicia ținutului Suceava la 28 iunie 1816
și „au rămas ca să vii amândouă părțile la cinst(ita) logofeții, puindu-ș(i) și sorocu
la 26 a viitoarii luni av(gu)st”70. Costachi Mavrichi, după documentul din 18 iunie
1816, ar fi ginerele Catrinii Tudurioae, însă alte voci indică pe spătarul Costachi
Mavrichi căsătorit cu Ancuța, nepoata Catrinii Tudurioae, stăpâna moșiei
Dumbrăvița până la 183971.
Mențiunea țigăncii o întâlnim și în corespondența dintre vornicul
Constantin Catargiu (?) și egumenul Grigorie la 31 martie 1818, alături de „bucățica
ce cu moșie Bogoslovul să înpresoară din moșâe Dumbrăviții” sau așteptarea
clucerului Ioniță Ganea din Iași „căci spuni băetu(l) Dumitrachi și dumi(isale)
stol(nicul) Mavrichi că ar fi niște dovez(i)”72. Nemulțumit de prestația vornicului
Constantin Catargiu îl determină pe arhimandritul Grigorie la înlocuirea acestuia cu
spătarul Dimitrie Beldiman, care nu a putut întreprinde cercetările cerute din cauza
„îmbulzirii trebuințelor sale” și a vremii, „cerând trebuința încă a să râdica și
planu(l) moșiilor altei mă(nă)s(t)iri”73.
După înlocuirea din egumenie, care i-a provocat un gust amar, se pare că se
retrage la mănăstirea Probota unde a fost și înmormântat74. La 7 mai 1821,
arhimandritul Sofronie scria clucerului Ioniță Grigoriu din Fălticeni în vederea
achiziționării a „câteva mii de cărămiz(i) ... și de câteva ocă de său pentru
lumânări”75.
Arhimandritul Grigorie Crupenschi

(1 decembrie 1816-9 februarie 1820)
Om de casa mitropoliei, suprasolicită și îl înlătură pe Sofronie din

egumenia mănăstirii pe care o obținea după plata rușfertului în valoare de 15000 de
lei, împrumutați de la „moscal din Chișinău”, sumă pe care o va cere mitropolitului
la 17 octombrie 182176. Schimbarea s-ar fi făcut la 20 ianuarie 181777, cu aportul
(„nedreptățile”) arhimandritului Isaia și a paharnicului Costantin78, dar catagrafia pe
70
71
Marius Chelcu, op. cit., p. 117.
72
73
74
75
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XIX/bis/19.
76
77
Ibidem, p. 98.
78
Ibidem, p. 101.
75
care o publicăm este din 1 decembrie 1816, când proegumenul Sofronie predă
averea mănăstirii arhimandritului Grigorie, „igumen aceștii m(ă)n(ăstiri) acum”79 și
este semnată de Eftimii iconom, Gligori (Grigorie) arhimandrit, noul egumen, și
arhimandritul Sofronie, fostul arhimandrit80.
Mitropolitul Veniamin Costachi decide: „de vreme ce sfinție sa au priimit
toate veniturile pe acest curgător an ce s(e) înplinește la 1817 apr(ilie) 23, să aibă
îngrijire a întâmpina toate cheltuelele mănăstirii”, ale hramului și altele până la
termenul amintit. Cu toate acestea se ajunge la o înțelegere (?) între fostul și noul
egumen: „și mi-au dat din parte sfinției sale madelile” înregistrate într-o altă
catagrafie, primite de la arhimandritul Sofronie „spre a ține casa de acum 1816
dec(em)v(rie) și pâră la 1817 apr(ilie) 23”, în care sunt însemnate diverse cantități
de porumb (200 merțe), grâu, secară, orz, ovăz, cânepă, hrișcă, mălai „mărunțăl”,
mazăre mică și mare, linte, fasole, bob, cartofi, orez, stoguri de fân pentru grajd, vin
(200 de vedre), bere (80 de vedre), rachiu, sare, prune uscate, varză murată,
lumânări din ceară și seu, tămâie, morun, untdelemn, icre negre, nisetru, săpun,
miere de albine (șapte vedre), brânză, urdă, unt din lapte de vită, de bivoliță și
altele. Produsele amintite erau pentru „hrana casăi i a robil(o)r și alte cheltuele ale
mănăstirii”. Se menține obligația arhimandritului Sofronie de a asigura plata lefilor
monahilor, argaților și altor slujitori. Grigorie Crupenschi își asumă plata „hacului
păstorilor de la vitele m(ănăstirii) ... și eu afară de aceste nu am a trage nici un ban
din veniturile mănăstirii ce urmează pără la viitorul apr(ilie) 23”. Sofronie, conform
catagrafiei, avea libertatea de a-și „trage toate rămășițurile”: 200 de lei de la
„orândarii din țigănime”, 300 de lei de la „orânzile Bogdăneștii i Boroaia i celelate
cotunuri”. Copia catagrafiei de care ne folosim este făcută la 13 februarie 1820 de
pe cea din 1 decembrie 1816, iscălită de arhimandritul Grigorie și iconomul Eftimii
(martor) și încredințată la 13 decembrie 1816 de iconomul Eftimii, Pahomie
duhovnic și ieromonahul Gavriil. Actul este adeverit și de arhimandritul Sofronie81.
Până când a durat egumenia sa? Arhimandritul Grigorie Crupenschi în jalba
din 11 ianuarie 1834 are ca temă centrală paraclisul construit din cărămidă „în
cursul igumeniei méle de doi ani la măn(ă)stiri(a) Râșca”82. După unele opinii a
egumenit până în 1820 când a fost „dat afară”83. Catagrafia de față este cercetată la
9 februarie 1820 de Agapie, arhimandritul Rășcăi, cel care i-a urmat la egumenie,
arhimandritul Grigorie (să fie Crupenschi?), ambii cu iscăliturile în limba greacă și
Isaia protosinghelul de la Mitropolie84. Se păstrează și o catagrafie din 3 februarie
1820 redactată în limba greacă85. O altă catagrafie, a „scrisorilor” (documentelor)
este cercetată de cei trei la aceeași dată – 9 februarie 1820: „Cercetându-să ... și
afându-să întocma toate scrisorile într-însa cuprinsă bez 9 scrisori numai care
negăsându-să la samă au dat sfinția sa părintele Grigorii sinet anume arătător de
79
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XXV/22.
80
81
82
83
84
85
76
veliturile lor, prin care se îndatorești a le teslemarisi sfinției sale părintelui
arhimandritului chir Agapii”. Sunt însemnate scrisorile moșiilor Zamostiia (1767-
1805), Mălina și Bărboșii (1737-1766), balta Cahul (1598-1755), Hărmănești și
Bârlești (1562-1811), Polenii (1721-1804), moșia de pe Braniște la Munții Bistriței
(1605-1816), viile din Țara de Jos (1763-1814), locul din Păcurari dăruit de
monahia Nataliia (14 documente și o hartă), la care se adaugă cărțile de milă și
pentru scutelnici (1782-1805), cele „asupra țăranilor ce s-au scos de pinprejurul
m(ă)n(ă)stirii” (una din 20 iunie 1800, alta din 10 ianaurie 1804 și și 78 particulare)
sau pentru țiganii mănăstirii (1734-1800)86.
După stricarea paraclisului ridicat de Sofronie, arhimandritul Grigorie
ridică unul nou din cărămidă „pe bașca despre colțul zidiului despre apus, cu toate
obiectele lui”87. Arhimandritul Grigorie Crupenschi și probabil alți călugări
călătoreau pe mare fiind trimiși de mitropolit „la Cădones și când Marea Neagră
turbată și când sâmțârile noastre ne părăsise cu totul așteptând când de când a ne
face jărtvă cumplitului Poseidon, noi îngroziți cu totul atuncea de niște asăminea
sălbatice întâmplări și întâiaș dată în viață am întâmpinat, nu făce(a)m altă decât cu
fețile scăldate în lacrămile noastre / ca întru cea mai de pe urmă deznădăjduiri a
bietului om / făgăduiam unul una și altul alta”. Așa s-a născut ideea construirii
paraclisului la Grigorie Crupenschi, care arată mitropolitului „că această mai sus
pomenită temelie au fost pusă pe o altă neclintită temelie a neîndoitei méle râvne
cătră marele Ierarh Nicolae”. „Iară eu am făgăduit să ridic / când voiu fi în stare /
jărtvelnic temelnic Sfântului respectuitoriu râvnii méle, carele tinzind puternicul său
braț ne-au scăpat di viforul cumplirii”. Paraclisul a fost ridicat în cinstea
„respectarisiților” sfinți: Ioan cel Nou și Cuvioasa Paraschiva. Costul paraclisului s-
a ridicat la peste 500 de galbeni, neconsemnați în condica cheltuielilor mănăstirii
Râșca, sumă revendicată în 1834 de la egumenul Isaia prin jalba adresată
mitropolitului iar în caz contrar refacerea paraclisului. Grigorie Crupenschi își
exprimă dorința afierosirii celor peste 500 de galbeni „la altă d(u)mnezeiască zidire
începută aici în s(fânta) mitr(opolie)” Soarta paraclisului de cărămidă va fi identică
cu cea a lui Sofronie, demolat de arhimandritul Isaia, egumenul mănăstirii, de care
se plângea Grigorie Crupenschi mitropolitului Veniamin Costachi la 11 ianuarie
1834. Paraclisul a fost lăsat „după scoaterea mea întru toate gata”. Grecii care i-au
urmat în egumenie, potrivit jăluitorului, „au avut respect a nu strica un lucru gata,
iar părintele arhimandrit egum(e)n(ul) de acum <Isaia> îndată ce au intrat după
greci cea mai întâi falnică faptăcu care s-au arătat au fost ca să dărâme gios la
pământ acest gata d(u)mnezeesc lăcaș”. Materialul rezultat din demolarea
paraclisului – cărămidă și lemn – a fost utilizat la construirea unor chilii. Stranele și
catapeteasmavor fi așezate în tinda bisericii unde Isaia egumenul „s-au zugrăvit pe
sine pe zidiu în toate une foarmele unui ctitor”88.
86
87
88
77
Grigorie Crupenschi a ridicat un cerdac mare din lemn, cu două rânduri, în
Bogdănești, la Plopi, pentru a petrece cu boierii și soțiile lor89.
Ipotecarea și „vinderea” locurilor hrană deținute de locuitorii satului Moișa
al mănăstirii Râșca în moșia Plopi determină intervenția proprietarei înainte de 4
aprilie 1818, reluarea stăpânirii și pregătirea arăturii. Rugămințile sătenilor sunt
urmate de gestul de îngăduință al egumenului Grigorie de „a le slobozi arătatele
locuri iarăși în stăpânirea lor, însă cu ace(a)stă îndatoriri în anul acest curgători
m(ănăstirea) să să samene și să lucréză cât loc au arat acolo în Plopi, iar cât iaste
nearat să rămâe a lor. Și pentru cât loc s-au arat de cătră m(ănăstire) acum acolo să
li să de înprotivă alt pe atâta loc de fânaț în capătul Buzii lângă gardul țarini(i)
despre țigănime, din care loc au a da dejmă”. Sătenii urmau ca de la 23 aprilie 1819
să revină în posesia locurilor din moșia Plopi cu condiția de a nu mai „zăloji sau a
vinde din toate locurile de hrană ce au pe moșiia s(fintei) m(ănăstiri)”, în caz
contrar aceasta își asuma proprietățile fără obligații financiare către arendași „cum
și locurile de hrană a acelora care să va întâmpla a fugi din sat să rămână iarăș în
deplină stăpânirea m(ănăstirii)”. La 15 iunie 1819, isprăvnicia ținutului Suceava
hotărăște ca sătenii să rămână cu locurile din Moișa, iar Plopii, Boroaia și
Bogoslovul să rămână înb stăpânirea mănăstirii Râșca90.
Pretențiile lui Ioniță Ganea asupra bucății de loc stăpânită de mănăstirea
Râșca în moșia Plopi constituie subiectul scrisorii mitropolitului Veniamin Costachi
din 29 martie 1818 către arhimandritul Grigorie în vederea cercetării actelor de
proprietate. Redăm și propunerea jăluitorului făcută mitropolitului: „va avea mai
bune dovezi decât a dumis(a)le, făgăduiaște ca să dea și céialaltă parte tot
mon(a)stirii, iar neavând mon(as)t(i)rea dovezi și numai cu apucătură au intrat în
stăpânirea acelui loc și dreptate ar fi ca tot dum(nea)lui să stăpânească tot trupul
aceștii moșii, apoi să i dea și bucata acéia în stăpânirea dum(i)s(a)le”91.
Arhimandritul Grigorie intră în conflict cu clerul de pe moșiile mănăstirii.
Slujitorii bisericilor din satul Boroaia se plâng mitropolitului Veniamin Costachi
înainte de 11 iulie 1817 de supărările suferite din partea orândarilor care le impun
aceleași obligații ca ale locuitorilor birnici. Intervenția mitropolitului favorabilă
slujitorilor survine la 11 iulie 181792. Locuitorii birnici din satele Pârâul Saca și
Moișa s-au plâns Vistieriei de „înstrâmbătățirea” arhimandritului Grigorie
Crupenschi care în 1817 le-a confiscat „curăturile ce li-au avut făcute din topor din
codru mereu de moșii și părinții lor”. Vistieria solicită la 26 ianuarie 1820
isprăvniciei ținutului Suceava cercetarea jalbei și restituirea curăturilor93.
Urmașul lui Grigorie Crupenschi a fost arhimandritul Agapie, un grec
susținut de eteriști, desfrânat și zbir, care lasă o datorie de 17000 de lei și vrea să
fugă în februarie-martie 1821 în Basarabia fără a reuși, apoi ajunge la Muntele
Athos. Mănăstirea Râșca va fi prădată în 1821 de către 40 de turci, „numai zidiul au
rămas; pe călugări i-au legat și i-au bătut și i-au prădat” (conform scrisorii
89
90
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VII/78.
91
92
93
SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, VII/83.
78
egumenului Isaia adresată paharnicului Constantin). Arhimandritul Neofit Arbore
scria popii Vasile Arbore de la biserica Barnovschi din Iași: „argintării, odoare, cu
toate podoabele câte au fost făcute de ctitori și de la noi, toate le-au prădat, nimică
n-a mai rămas, au luat argintăriile, veștmintele ctitoricești, vitele, boi, vaci, cai,
care, căruți ....”94. Agapie este descris și de arhimandritul Grigorie la 17 octombrie
1821 drept „grecul, nepatriotul și cocardistul eterist, carele a dat foc și pradă
mănăstirea”95. Se păstrează un izvod nedatat „de lucrurile céle ce s-au prădat din
m(ă)năstirea Râșca de cătră ascherlii turci”, anume: un potir de argint poleit cu aur,
o cadelniță de argint mare, un chivot de argint, trei cruci săpate de lemn, ferecate cu
argint, o linguriță de argint poleită cu aur, o copie, o pereche de paftale de argint cu
poiasul lor – argintării; patru feloane de mătase cu șireturi de fir, trei stihare
preoțești, trei stihare diaconești de mătase, patru perechi naraclițe, patru epitrahire,
din care unul din stofă, o față pentru Sfântul Pristol din mătase, față de „coliovariu”,
față de analog, patru canafuri de fir cu găitanul din jurul Sfântului Aer, trei aurare
diaconești, 20 ocă făclii de ceară, trei basmale din mătase – veșmântării; patru
tacâmuri de talgere, patru tacâmuri străchini din marmură, două tacâmuri castroane
de marmură, 20 garafe cu paharele lor din cristal, 20 garafe „proaste”, două
ceasornice de perete - „ale sofragirii lucruri din biserică”. Izvodul nostru continuă:
„ușile și ferestrile chiliilor egumenești le-au stricat, cum și a tuturor părinților, au
stricat lăzile și au luat bani, strae, pânzuri, și în scurt a zice toate ce au găsit, au luat
pân(ă) și la céle mai proaste lucruri. Acéste toate de mai sus arătate lucruri s-au
prădat cu venirea ascherliilor turci ce au venit în trei rânduri”. Izvodul este iscălit de
Pahomie duhovnic, Gavriil ieroschimonah, Ioan ieroschimonah și un alt ieromonah
al cărui nume nu l-am deslușit96.
Încercarea de a părăsi mănăstirea Râșca fără plata lefilor călugărilor a fost
împiedicată prin închiderea porților lăcașului monahal, urmată de achitarea
obligațiilor financiare și stabilirea la schitul Zagavia de lângă Hârlău a lui Grigorie,
unde va fi și înmormântat. În timpul Eteriei fuge la Brăești (Bucovina) de unde se
adresează mitropolitului la 17 octombrie 182197.
Catagrafia oferă informații prețioase și despre veșmintele bisericești,
materialele din care sunt realizate, obiectele de cult din argint, cărțile bisericești
tipărite în limbile română și greacă, dintre care remarcăm pomelnicul scris la 12
iulie 1792 „scris cu mâna” – inclusiv obiectele și cărțile confecționate și
achiziționate în timpul arhimandritului Sofronie, vesela, uneltele care reflectă
ocupațiile monahilor, inventarul animalier și altele.
94
Arhiereul Narcis Crețulescu, op. cit., p. 106-107.
95
Ibidem, p. 101-104.
96
97
79
ANEXĂ
Catagrafie de toate lucrurile Sf(i)n(tei) M(ă)n(ăstiri) Râșca mișcătoare și

nemișcătoare, care priimindu-se de la sf(inția) sa păr(intele) arhim(an)d(rit) Sofronie
proigumen s-au dat în sama și purtarea de grijă a sf(i)n(ției) sale păr(intelui) chir
Grigorie arhim(an)d(rit) și igumen aceștii m(ă)n(ăstiri) acum.
1816 dechemv(rie) 1
No Veșmântăriile bisericii
12 feloane. Cu bune cu vechi.
9 stihare.
11 epitrahile.
12 părechi naraclițe.
8 poiasuri cu opt părechi paftale de argint.
1 nebederniță de ștofiță roșie. Cu bune cu vechi.
5 stihare dieaconești.
9 aorare.
2 stihare pentru anagnoști.
7 fețe de materii pentru înbrăcămintea S(fântului)
Prestol.
2 văzduhuri supt S(fântul) antimis.
8 părechi văzduhuri cu procovețele lor cu bune cu
vechi.
3 fețe vechi la proscomedie cu una de acoperit
S(fintele) Vase.
2 fețe de acoperit S(fântul) Prestol.
6 fețe pentru colivariu i pentru aghiasmatari cu bune
cu vechi.
1 față pentru năseliia morților.
8 perdele de cit la dvera cu bune cu vechi.
6 fețe pentru analoghion tij cu bune cu vechi.
2 poale de cit la icoane în pridvor.
7 meneșterguri.
8 basmale de bumbac, una lipsă.
6 basmale albe cusute cu fir și cu mătase.
4 mantii vechi.
1 scoarță de lână pentru năselie.
1 lăghicer de așternut în S(fântul) Oltar.
1 Aer vechi.
1 prapur.
Tij veșminte făcute de sf(inția) sa arh(i)m(andrituș) Sofronie
3 Feloane, însă:
1 de stofă galbenă cu șireturi albe de fir.
1 de adamască vânătă cu șireturi galbene proaste.
1 de stofiță neagră cu pui de fir și cu cordele albe
proaste.
2 stihare preoțești, unul de aclaz verde cu fir în dungi, și unul de adamască vânătă.
3 Epitrahile, însă:
80
1 de stofă galbenă grea.
1 cusut pe catifea neagră cu fluturi roșii, făcut cu cheltuială dicheului Nechifor și
cu șereturi albe.
1 de stofiță neagră cu pui de fir.
7 părechi naraclițe cu doă părechi de stofă grea, însă o păreche făcute cu cheltuiala
dichiului Nichifor.
3 nebedernițe tij de stofă, însă una tij de dichiu
Nichifor făcută.
3 stihare diaconești, însă 2 de aclaz verde în dungi cu fir prost și unul de stofiță
neagră cu pui de fir.
3 aorare, 2 de stofă grea și unul de stofiță neagră.
6 procovețe de stofă, însă o păreche făcute tij de dichiul Nichifor.
1 văzduh cu 2 procoveță de stofiță. Procovețe lipsă.
1 văzduh negata cusut pe catifea neagră cu fluturi roșii tij de dichiul Nechifor.
Argintăriile bisericii
10 candele.
2 cadelnițe.
3 chivote peste Prestol
3 cruci ferecate, însă una fără scaun.
1 cruce poleită cu lănțujel de pus la piept.
1 Evanghelie moldovenească ferecată.
1 potir poleit.
1 discos poleit.
1 zvezdă tij poleită.
1 copie de argint.
1 linguriță.
1 discos cu zvezda lui de madem poleite.
1 copie de fier.
2 cățui mari de argint.
2 potirașe argint de băut vin la litie.
1 panaghier de argint zugrăvit.
1 teplotă tij de argint.
2 tălgerașe de argint prost pentru anaforă.
3 tipsii de fier zugrăvite tij pentru anaforă.
1 colimvithră de alamă pentru aghiazmă.
1 teas de aramă.
2 cățui de alamă vechi.
2 ligheanuri cu ibricurile lor în S(fântul) Oltar.
2 sfeșnice de tumbac pe S(fântul) Prestol.
3 sfeșnice de tumbac de aramă tij pe S(fântul) Prestol, unul la proscomidie.
1 piuliță de spijă cu chilugul ei de pisat cafea pentru
colivă.
2 sfeșnice mari de alamă înaintea S(fintei) icoane.
1 sfeșnic tij de alamă la tetrapod.
2 Sfeșnice tij de alamă pentru v(o)hod.
1 policandru de alamă cu 16 fofezi, fiind 3 stricate.
Tij argintării făcute de sf(inția) sa arhim(an)d(ritul) Sofronie.
1 potir de argint cu pietre scumpe.
81
1 Disc tij poleit cu una zvezdă poleită.
1 linguriță poleită.
1 copie de fier.
1 candelă făcută cu cheltuiala arhidiaconului
Costantin.
1 cruce cu scaun ferecată și poleită.
1 Litier de madem poleit.
2 Icoane a Mântuitoriului și Maicii D(o)mnului pentru săptămâna patimil(o)r.
Cărți moldovenești
1 Evanghelie.
12 Minee pe luni.
1 Octoih vechi.
1 Triod în doă tomuri.
1 Penticostariu.
3 Psaltirii.
4 Ceasloave mari.
1 Apostol.
5 Liturghii.
2 Molitvenice.
1 Catavasier.
1 Tesalonic.
1 Tipic mare. scrise.
1 Galitoschie.
2 Cărți a S(fântului) Theodor și Dorothei.
1 Carte a S(fântului) Ioan Scărariul. scrise.
1 Ermologhion.
2 Cărți pentru cei ce să ispitesc de D(u)huri necurate.
1 Ermologhion cu pesnele98 lui Moisi.
1 Carte pentru cei ce se tund în chipul îngeresc.
1 Carte a S(fântului) Efrem Sirul în 2 tomuri.
2 Panahizi, însă una scrisă.
3 Molebnice.
1 Chiriacodromion a Evangheliei.
1 Al Apostolului.
1 Carte Prohodu(l) Maicii D(o)mnului. scrise.
1 Carte Canoanele de Pavecerniță.
1 Prăvilioară povățuire d(u)hovnicilor.
20 Cărți rusești care stau nelucrătoare.
Cărți grecești
1 Anthologhion pe 12 luni.
1 Triod.
1 Penticostar.
1 O Liturghie.
1 Octoih.
1 Ceaslov.
98
Peasnă = din slavonescul pesna: „cântare” sau „odă”, cântare bisericească formată din
șase-nouă tropare, având ca model de intonare primul tropar din șir, irmosul.
82
Tij cărți moldovenești adaose de sf(inția) sa arhim(an)d(ritul) Sofronie
1 Octoih cu canoanele Maicii D(o)mnului pentru
Pavecerniță.
1 Octoih.
24 Cărți Viețile sfinților pe 12 luni.
11 Checragorion, dăruite de Preosf(inția) sa părintele mitropolitul Veniamin.
2 Cărți cu Slujba pe săptămâna luminată.
1 Ermologhion, scris.
1 Theofilact dăruit de ermonahul Iosif.
1 Carte a S(fântului) Ioan Scărariul.
2 Cărți cu Prohodul Mântuitoriului i a Maicii
D(o)mnului.
1 Carte cu Paraclisul Sf(â)ntului Haralambie.
1 Carte Pomelnic cu numele ctitorilor ce stă de-a pururea în biserică la
proscomidie.
1 Carte Ἐπιτομής τῶν θείων δογμάτων99
moldovinească.
Deosebite cărți de mai (î)nainte.
1 Carte Pomelnic scris cu mâna din 1792 iul(i)e 12, în care să trec numele
miluitorilor celor ce afierosesc aceștii m(ă)n(ăstiri) moșii și altele.
3 Condice date din Exarhiceasca Dicasterie a Moldovii din let 1809 ghenar 1, și la
sfârșitul filelor pecetluite cu pecetea a aceeiaș Dicasterii, însă una în care să tréce
zéstrea m(ă)n(ăstirii) după vréme, iar una întru care să trec cheltuelele
m(ă)n(ăstirii) pe tot anul, iar întru a întru care să trec veniturile m(ă)n(ăstirii) pe
tot anul.
Pojijiia casii, arămuri.
2 cazane mari cu torți.
4 tingiri mari fără capace. Una lipsă.
7 tingiri cu coade cu capace.
2 tingiri mai mici.
1 oală cu torți.
3 tigăi cu cozi.
4 ceaunuri mari.
1 ceaun mai mic.
3 căldări de mijloc.
4 căldări mai mici.
1 căldare pentru rachiu de 6 vedre.
4 tipsii pentru colivă.
36
Fierării
5 părechi fiară de plug.
1 fier lat tij de plug stingheri Un fer au spor(i)t, 6
părechi fac.
8 topoară.
12 coase. Lipsă.
99
„Compendiu de sfintele dogme”; Transcriere și traducere de Lidia Cotovei (București),
căreia îi aducem mulțumirile noastre și pe această cale.
83
1 cântar de una sută ocă.
1 cântar de 40 ocă.
1 cerc cu șurub de strâns buți.
2 cazmale.
3 hârlețe.
8 sape.
1 otic de bătut stupi.
3 părechi foarfeci de tuns oi.
20 seceri.
2 părechi chirostee.
2 table de astupat cuptoriul pităriei.
1 frigare pentru friptură.
1 vătrari.
1 răzătoare pentru covată când să face pâine.
2 fiară de înferat vite.
6 cârcei pentru pluguri.
2 cioflinci100 de cărat butuci.
1 ostie101 de prins péște.
2 șuruburi pentru slobozit vin.
3 scoabe de făcut linguri.
1 dăltiță mica tij. Lipsă.
1 lanț mare.
2 părechi obezi. Lipsă.
1 păreche fiiară de cai.
5 bărzi stolerești.
2 bărdițe.
1 teslă strâmbă.
2 dălți.
1 linguriță de rotărie.
2 ghinuri.
11 sfredele cu mari cu mici.
51 cercuri la roatele carălor.
24 cue la capetele osiilor tij la cară.
5 ocă piroane de tavanuri. Lipsă.
1 pânză pentru un heresteu de apă cu toate célelalte fiiară trebuincioase de un
tacâm ce iaste lângă m(ă)n(ăstire).
1 pânză tij pentru un heresteu ce este pe Râșca mare tij cu toate fiiarele de un
tacâm.
1 chilă de ascuțit pânzele la herestee.
50 ocă fier nelucrat Lipsă.
7 table de fier a alb.
2 masalale.
Tacâmurile mésii.
100
Un lanț scurt care are un cârlig la capăt și servește la legat butucii care trebuĭe să fie trași.
(Și la dricul plugului e un cioflânc).
101
Unealtă de pescuit de forma unei furci cu mai multe brațe ascuțite, care se înfige în
corpul peștilor.
84
9 chesele de farfurii pentru ciorbă.
13 talgere farfurii.
13 garafe de steclă proastă cu 2 butelci negre.
4 păhară de steclă proastă.
1 păreche de solnițe de steclă.
1 o păreche solnițe de marmură albă.
15 părechi cuțite cu plăsele de os.
12 linguri de cositor.
6 talgere de cusitor.
1 sahan102 mare de cositor.
4 farfurii de dat bucate.
1 farfurie mare pentru rasol.
9 zarfuri103 de alamă.
1 tipsie104 de lemn zugrăvită.
5 farfurioare mici pentru mezelicuri.
4 fețe de masă pânză leșască.
4 leicir de fier alb pentru pus vin în garafe.
1 pahar de steclă pentru rachiu.
1 ibric de steclă pentru undelemn.
2 beșici de steclă.
2 meșine negre de așternut pe masă, mici și vechi.
1 balercă cu oțet.
1 ceasornic de alamă de părete pentru sofragierie,
stricat.
1 ceasornic de leitij de părete pentru eclisierhie.
Alte madele
2 mreje mari de prins pește. Una lipsă.
1 Ladă legată cu fier pentru scrisorile m(ă)nst(irii).
1 lăicer de lână așternut în sufragierie. Vechi.
65 coți sucmani lân(ă) nefăcuți la chio. Lipsă.
6 strecători a stânii.
3 țoluri de cânepă vechi pentru cară.
1 otgon mare de cânepă de slobozit buți. Lipsă.
13 saci de cânepă pentru măceniș. Vechi. 5 lipsă.
2 părechi hamuri vechi rotășești cu halaturile lor.
1 păreche hamuri de un cal cu capital lor. Stricate.
1 șa de dârvală cu halaturile ei. Lipsă.
6 șele noă nepurtate, fiind numai lemnul.
1 chibizcă de doi cai legată cu fier și înbrăcată cu Veche.
postav . S-au dat la părintele Sofronie și au dat o
102
Vas metalic de diverse forme și dimensiuni, în care se gătește, se încălzește ori se
servește mâncarea; Potrivit https://www.webdex.ro/online/dictionar_de_arhaisme_si
_regionalisme/sahan
103
Suport metalic lucrat în filigran, pe care se punea felegeanul sau paharul cu ceai; Potrivit
https://dexonline.ro/definitie/zarf
104
Tavă mare pe care se servește mâncare, băutură; Potrivit https://dexonline.ro/definitie
/tipsie
85
căruță.
1 sanie de doi cai.
1 sanie de un cal.
6 cară mari.
10 sanii de boi.
5 pluguri cu henteile105 lor.
30 Giuguri pentru boi.
30 Buți de pus pâine și pentru vin bez acele ce sânt
acum cu vin și cu curechi.
10 căzi de pus pâine și curechi.
5 poloboace.
6 ciubere pentru cuhne.
6 demerlii de măsurat pâine.
7 ciure de ciuruit grâu cu doă dărmoae.
10 covăți.
20 putini.
Cai și (i)epe
2 cai murgi de ham, însă unul cu v(i)ermi la spate și
amândoi foarte bătrâni.
1 cal în doi peri sur. de dărvală.
1 roib cu strug la un picior .
1 armăsaraș roib de trei ani.
1 cal murg bătrân.
1 iapă murgă. bătrâne.
1 sură.
1 iapă neagră.
1 mânz sugător a (i)epi(i) negre.
10 adică zéce vite cai și (i)epe fac, din care șapte vite
sânt de pripas.
Vitele cu coarne
40 vaci mari cu 3 de la iconomul Euthimie.
3 gonitori.
1 buhaiu.
11 mânzați.
4 mânzate.
11 viței sugători.
12 vițele tij sugătoare.
49 boi mari de giug ce umblă în slujbă, adecă patruzeci
și noao.
131 adecă una sută treizeci.
1 bivolițe mari.
1 mânzat bivol.
2 bouți bivoli sugători.
5 adecă cinci bivoli fac.
Oile
105
Totalitate a uneltelor (plug, tânjală, cârceie) care servesc la înjugatul boilor în patru (mai
ales la plug); Potrivit https://dexonline.ro/definitie/hinteu.
86
426 oi mari.
84 berbece mari.
29 capre mari.
12 țapi.
8 țăpuce.
9 (i)ede.
3 cârlane.
7 mieluțe.
578 adecă cinci sute șaptezeci și opt fac.
1 măgariță. de purtat jăchila106 la oi.
2 măgari tineri
28 adecă doăzeci și opt mascuri cu mici cu mari.
115 Adecă una sută cincisprezece stupi matce.
Stânjeni Stoguri
1616 202 fân în fânațul m(ă)n(ăstirii) pe văi i la moșiia Spieștii i la Sârbi și
dejmurile de pe moșiile Bogdăneștii, Boroaia cu célelalte cotunuri
megieșite care stânj(eni) analoghisindu-să pe stoguri cuprind câte
opt stânjini înprejur stogul, pe doă stoguri.
Merțe Demer(lii) păpușoi, adecă
79 - păpușoi, adecă șaptezeci și noă merțe din care șaizeci și doă merțe,
patru demerilii, sânt cumpărați și plătiți la Bozieni, pe care sânt
datori a-i face teslim la m(ă)n(ăstire).
60 - Adecă șasezeci merțe grâu din care doăzeci și trei merțe iaste
foarte prost.
47 3 ovăz prost, adecă patruzeci și șapte merțe, trei demerlii.
- 4 mălai mănunțel, adecă patru demerlii.
- 5 sămânță de cânepă, adecă cinci demerlii.
- 4 mazăre, adecă patru demerlii.
- 4 linte, adecă patru demerlii.
1 - bob, adecă una merță.
5 7 orz, adecă cinci merțe, șapte demerlii.
vedre ocă
305 - vin, adecă trei sute cinci vedre.
- 100 perje, adecă una sută ocă.
După stăpâneasca poruncă făcând pătrunzătoare cercetare pentru toată

zăstrea sfintei măn(ă)sti(ri) Râșcăi mișcătoare și nemișcătoare am aflat de față toate
aceste cuprinse prin această catagrafiia, care priimindu-le de la sfințiia sa
păr(in)t(ele) arhiman(drit) Sofronie proin egumen s-au dat în sama și purtarea de
grijă a sfinții sale părintelui Gligorie arhim(andri)t și egumen aceștii sfinte
măn(ă)st(ir)i, pentru care făcându-se după stăpâneasca poroncă doo asemenea
catagrafii și iscălindu-se de mine și de sfințiile sale amândoi, una s-au dat la sfânta
mitr(opolie) și al doile au rămas la sfânta măn(ă)sti(re).
(1)816 dec(em)v(rie) 1.
Eftimii iconom <m.p.>.
106
Povară purtată de un animal sau de un om; bagaj; Potrivit https://dexonline.ro/definitie/j%C4%83chil%C4%83.
87
Gligori arhimandrit, ig(umen) Râșcăi <m.p.>.
Sofronie arhimandrit.
Cercetându-să ace(a)stă catagrafii și aflându-să deplin toate celi într-însa

cuprinsă, di pi care luându-să alta întocma spre a să păstra la mitropolii s-au
încredințat.
1820 fev(ruar)i(e) 9.
Ἀγᾶπιος ἀχ(ιμανδρίτης) ῥίσκας1 <m.p.>.
ἀρχ(ι)μανδρ(ιτης) γρηγόριος (?)2
Isaia protosinghel mitr(opolie) <m.p.>.
<Pe verso>: 1814 dec(em)vr(ie) 1; În 4 file o catagrafie di lucrurile

m(ă)n(stirii) Râșca; 1851 noemvr(ie) 14; În grafie latină însemnarea: Nr. 22. Anul
1816 decembrie 1.

_________________________
1
Agapie arhimandritul Râşcăi ; transcriere și traducere dr. Lidia Cotovei de
la Institutulde Istorie Nicolae Iorga din București, căreia îi mulțumim și pe această
cale.
2
Arhimandrit Grigorie (?)
88

Costin CLIT, Un Inventar Inedit Din 1816 Și Egumenii Mănăstirii Râșca La Începutul Secolului Al XIX-lea

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Costin CLIT, Un Inventar Inedit Din 1816 Și Egumenii Mănăstirii Râșca La Începutul Secolului Al XIX-lea

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CADENŢE PESTE

ANUL VI, Nr. 1 (18) / 2021 * HUŞI

Cu originea în schitul Bogdănești, ctitoria domnului Bogdan I, distrus și

Arhimandritul Sofronie Râșcanu

Înființarea Seminarului de la mănăstirea Socola din 1803, urmată de

Arhimandritul Grigorie Crupenschi

Om de casa mitropoliei, suprasolicită și îl înlătură pe Sofronie din

Catagrafie de toate lucrurile Sf(i)n(tei) M(ă)n(ăstiri) Râșca mișcătoare și

După stăpâneasca poruncă făcând pătrunzătoare cercetare pentru toată

Cercetându-să ace(a)stă catagrafii și aflându-să deplin toate celi într-însa

<Pe verso>: 1814 dec(em)vr(ie) 1; În 4 file o catagrafie di lucrurile

SJAN Iași, Fond Mănăstirea Râșca, XXV/22.

S-ar putea să vă placă și