Costin CLIT, Zidiri Și Rezidiri de Biserici În Documente de Arhivă

MONUMENTUL
XXII
Lucrările Simpozionului Internațional
Monumentul – Tradiție și viitor
Ediția a XXII‐a, Iași, 2020
Volum coordonat de
Lucian‐Valeriu LEFTER și Aurica ICHIM

DOXOLOGIA
Iași, 2021
Zidiri și rezidiri de biserici
în documente de arhivă

Costin CLIT*

Viața cotidiană a omului medieval și modern este marcată mai
ales de existența bisericii, factor spiritual, cultural și educativ, loc de
întâlnire și socializare a comunității cu prilejul sărbătorilor. Istoricul se
confruntă în elaborarea monografiilor locale cu lipsa documentelor
privitoare la vechimea și ctitorirea lăcașelor de cult din localitățile
rurale și chiar cele urbane, fiind tributar publicațiilor bisericești – mai
ales anuarelor eparhiale – în care preoții vremii au oferit informațiile
solicitate de ierarhi, fără a fi consultate documentele din arhive, de
multe ori folosind tradiția locului. Prin articolul de față, oferim
cititorului interesat o serie de documente care reflectă zidirea și rezi‐
direa lăcașelor de cult din sate aflate administrativ astăzi în județele
Vaslui, Galați și Iași. Ne propunem să oferim informațiile succinte
cunoscute despre bisericile puse în discuție, urmate de documentele
inedite pe care le‐am identificat în fondurile arhivistice depozitate în
diferite locuri din țară.

BENEȘTI

Biserica cu hramul Sfântul Nicolae din Benești este anterioară
anului 1809, când era deservită de Lupul Limbiriu1. Sursele bisericești
ne indică la Benești două biserici, prima cu hramul Sfântul Nicolae,
construită din lemn și vălătuci între 1860 și 1862, reparată la 1890 și

* Colegiul Național „Cuza Vodă” – Huși.
1 Constantin N. Tomescu, Biserica din Principatele române la 1880‐1812.
Mărturii și documente, Ediție îngrijită și note: pr. Eugen Drăgoi, Galați, Editura
Partener, 2010, p. 87.
22

1908, iar a doua, filială, cu hramul Adormirea Maicii Domnului, așe‐
zată în cimitir și construită din vălătuci de familia Romașcu la 1810 și
18902.
Dintr‐o jalbă a răzeșilor adresată episcopului Meletie Istrati la 22
decembrie 1855 aflăm de arderea bisericii din Benești („acum sânt
trecuți doi ani de zile și mai bine”) prin 1852. În toamna anului 1855 s‐
a ajuns la o înțelegere între răzeși și iconomul Irimia Folescu, care le
„dă bisărica vechi a Sf(inților) Voievozi din târgul Hușii” cu prețul de
80 de galbeni, dându‐i o arvună de 20 de galbeni („tocmala noastră au
fost ca să ne dee bisărica cu toată podoaba ei”). La demolarea bisericii
din Huși răzeșii nu au mai găsit o parte a obiectelor necesare: tetra‐
podul, icoanele Maica Domnului și Sfinții Voievozi, policandrul,
serafimul și stranele.
Despre lăcașul de cult din Huși știm că actele vechi au căzut
pradă incendiilor din 1844 și 18733. Sulgerul Ioniță Marta prin tes‐
tamentul din 30 ianuarie 1841 hărăzește 20000 de lei „sau cât vor rămâne
din avutul său pentru zidirea unui Sfânt lăcaș din târg(ul) Huși, care bani
au rămas spre înființare(a) din nou a bisăricii Sfinților Vo(i)vozi”, desem‐
nând ca epitropi pe aga Grigore Butuce și banul Gheorghe Tulbure.
Răfuielile de după decesul testatarului sunt urmate de „sama” epi‐
tropilor prin care „s‐au lămurit că rămân pentru bisărică Sfinților
Vo(i)evozi 14728 lei, 20 par(ale)”. Lucrările bisericii Sfinții Voievozi sunt
începute de epitropii Enache Micle și Tudorache Frimu, care la 10
februarie 1852 cereau Departamentului din lăuntru „a pune în lucrare
în privire(a) banilor cu a lor dobândă de la fețăle cuvinite după testament, de
la vreme(a) lămuririi socotelilor și până la numărare(a) lor”4. Cu prilejul
vizitei din 1851 în Huși a domnitorului Grigore Alexandru Ghica

2 Administrațiunea Cassei Bisericii, Anuar, 1908, p. 437; „Anuarul Eparhiei
Hușilor pe anul 1938”, p. 163; George Ioan Lahovari, general C.I. Brătianu,
Grigore G. Tocilescu, Marele dicționar geografic, București, Stab. Grafic J.V. Socecu,
1898, vol. I, p. 367.
3 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 30 / 1930,
pachet 185.
4 Arhivele Naționale Iași, Fond Isprăvnicia ținutului Fălciu, Tr. 1588, Op.
1818, dosar 625 / 1853, f. 1.
23

(1849‐1856), epitropii i‐au adresat rugămintea ca „să li se deie niște
lemnu de arsu cărămidă trebuitoare la zidirea bisericii din pădurile Episco‐
piei”, cerere recomandată de domn prin apostil Departamentului
bisericesc „din parte‐i s‐au regulat slobozirea a două fălci pădure, însă fiindu
că până acum <ianuarie 1853> n‐au avut închipuire acea epitropie a o redica
și a o întrebuința, însemnându‐să acum și făcându‐i trebuință de ea să face
poftire Onorabilului Departament ca să poruncească slobozirea acelor fălci de
pădure în folosul bisericii”5.
Conform unui memoriu din 1930, biserica Sfinții Voievozi a fost
zidită din nou între anii 1852 și 1855 de negustorii români din Huși,
lângă biserica veche, construită din lemn „cu vechime de mai multe se‐
cole”. Pe frontispiciul bisericii este încrustat anul „1855 luna mai”, iar
deasupra stranei mari scrie „1855 mai”6. Acoperișul este executat din
șindrilă.
Suplica iconomului Ieremia Folescu din noiembrie 1855 adresată
episcopului Meletie Istrati atestă intervențiile ierarhului „prin locurile
înalte pentru biserica Sfinților Voi(e)vozi ce din nou s‐au făcut în Huș(i)”
pentru lemnul necesare schelelor și altele, procurat de pe cele două
fălci de pădure de pe moșia Episcopiei, la care se mai adugă o falce
după noi intervenții, „dar din ace(a)sta falcie s‐au tăi(e)t și de alte feți”.
Epitropul bisericii solicită vinderea lemnului din curtea bisericii,
acceptată de ierarh cu prilejul audienței din „zilele trecute”. Cu toate
acestea „stau și astăzi nevândute, neputând eu a găti biserica”. Redăm
rezoluția episcopului cu nr. 709 din 23 noiembrie 1855 de pe suplica
amintită: „Avendu‐să în privire la cererea prea cucerniciei sale îndelungată
osteneală ce ș‐au dat pentru totala clădire a sfântului lăcaș, învoind prin
aceasta ca restul pădurei rămas din acea hotărâri pentru trebuința bisericii să
o (...) numai pentru propriul seu folos, ear islant lemnu din ograda bisericei

5 Arhivele Naționale Vaslui, Fond Episcopia Hușilor, dosar 18 / 1851‐1853,
f. 103.
Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 30 / 1930,
6
pachet 185.
24

se va vinde în folosul bisericii și se va avea în vedere la sama ce are a‐și da
prea cucernicia sa asupra cheltuielilor făcute cu noua clădire a bisericei”7.
În 1858, Dimitrie Popovici din Huși s‐a alcătuit ca epitrop al
bisericii cu locuitorii satului Benești, unde deținea „parte de răzășie
pământ”. Își asumă obligația refacerii bisericii din sat, mistuită de un
incendiu mai înainte, cu cheltuiala și osteneala sa. Încheie un contract,
strânge lemnul necesar acoperișului și plătește meșterul (conform su‐
plicii sale adresată Episcopiei Hușilor). Adresa Episcopiei către
Costache Focșa, protoiereul de Vaslui, din 18 aprilie 1859, îl atestă pe
Dimitrie Popovici însărcinat cu purtarea unei condici de milă pentru
biserica ce urează a se face din nou. Totodată sunt chemați la Episcopie
trei răzeși8.
În satul Benești sunt atestate la 18 martie 1859 două biserici,
prima cu hramul Sfântul Nicolae de pe moșia răzășească, la care sunt
amintiți dascălii Toader sin Sandu Rădvanu (ieșit) și Grigoraș sin pr.
Lupu (decedat), înlocuiți cu Gheorghie sin pr. Ioan la 9 ianuarie 1858
și Vasile sin pr. Lupu, mutat de la biserica romășcească; a doua cu
hramul Adormirea Maicii Domnului de pe partea romășcească, la care
îi avem pe dascălii Teodor sin Mardare Rădvan și Vasile sin Lupu,
strămutat la biserica răzeșească și înlocuit de Ioan sin dascăl Teodoru
Rădvanu cu carte de permutare din 8 ianuarie 18489.
Pentru biserica Sfântul Nicolae din Benești, comuna Tanacu,
plasa Crasna, va fi recomandat la 8 ianuarie 1875 clericul Ioan Beligan
pentru a fi hirotonisit. Biserica, aflătă în părăsire, a fost slujită anterior
de pr. Gheorghe Alexandrescu10. Ioan Beligan, hirotonit diacon și preot

7 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 24 / 1853, f. 13,
pachet 6.
8 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 38/1859, f. 34‐
35. Pachet 14.
9 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 47/1858, f.
280v.‐281, Pachetul 5.
10 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 37/1875, p. 11‐
12, Pachet 50.
25

la 19 și 30 ianurie 1875, primește decretul de preoție în ianuarie 187511.
În 1876 încheie un contract cu locuitorii satului Bahnari, comuna
Mânjești, unde era primar P. Popov, pentru a obține la 1 septembrie
1876 decretul de permutare de la Benești la Bahnari la biserica cu
hramul Adormirea Maicii Domnului12. Recomandat la 13 octombrie
1876, clericul Constantin Ionescu va fi acceptat de episcopul Iosif
Gheorghian în aceeași zi. Născut la 15 august 1855 în comuna Delești,
fiul lui Ion Fântână, obține atestatul Seminarului din Huși în 1876,
fiindu‐i eliberat la 16 octombrie. Se păstrează mărturia din octombrie
1876 și contractual încheiat cu locuitorii13.

1855 decemvrie 20

Înalt preosfințite și mult milostivi stăpâne.

Di la răzășii din sat Beneștii, țin(u)t(ul) Vasluiul, ocol Crasna.
Jalubă.

Acum sânt trecuți doi ani de zile și mai bine de când ne‐au arsu
sf(ânta) bisărică și gândind din zi în zi la facire ei și din multe nevoi ci
am avut n‐am putut închipui a o faci pără acum. Iar în toamna aceasta
și mai înainte fost‐am săliți di părintili iconom Irimie și făcând sfat
între noi și întâlnindu‐ne și cu părintili iconom, ne‐au zis că să dă
bisărica vechi a Sf(inților) Voevozi din târgul Hușii, și intrându noi în
tocmală, ne‐au slobozit‐o cu optzăci galbini și i‐am dat arvonă înainte
doăzăci galbini, și făcând zapis di cusur pentru șasăzăci galbini pănă
la Naștere(a) Domnului acum ci vini.

11 Ibidem, f. 68; a se vedea și Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia
Hușilor, dosar 34/1875, f. 15.
12 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 53/1876, f. 160
și 162.
13 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 49/1876, f. 367‐
370.

26

Iar tocmala noastră au fost ca să ne dee bisărica cu toată podoaba
ei. Și când am stricat bisărica, n‐am găsât multe lucruri, adică trata‐
podul, icoana a Maicii D(o)mnului din mijloc(ul) bisăricii, icoana
Sf(in)ț(ii) Voevozi, care au fost hramul, policandrul, sarafimul care
umblă pi șfară și strănili. Aceste toate nu s‐au găsăt.
Și acum cu mare tănguire și cu plecate metanii ne rugăm
preosfi(n)țiilor voastre să binivoiți a ni să slobozi lucrurile cele sfinte
ale bisăricii precum au fost ca să nu să mai facă noă încă altă cheltuială,
și, și din acei șasăzăci galbini ci avem a mai da, ne rugăm la mila
preosfinț(iilor) voastre și la ctitorii sf(intei) bisărici ca să vă milostiviți
asupra noastră să mai fim ertați di a nu‐i plăti toți după zapis, și mari
pomeniri a rămâne preosfințiilor voastre.
1855 decemvr(ie) 20.

Vasile Duriescu.
Toader Rădvan post.
Vasăle Sava.
Eu Vasăle Bole.
Eu Niță Popa.
Eu Iord(ache) Ichim.
Eu Ștef(an) Sălăvăstru.
Eu Ștefan Darii.
Eu Vasăle Marin.

MUNTENEȘTI

Începuturile bisericii din satul Muntenești, comuna Ștefan cel
Mare, județul Vaslui, sunt fixate la 1788, având drept fondatori pe
ieromonahii Avram, Lupu, Ghenadie și Dorofteiu (după notele preo‐
tului Gheorghe Maxim din 1882 trecute în Sinodic)14. Mărturia
diaconului Gligoraș Alergă/Aliurgă din 25 octombrie 1750 demon‐
strează construirea bisericii înainte de 1740 de către Catrina, soția lui

14 Paul Zahariuc, în colab. cu Lucian‐Valeriu Lefter, Comuna Ștefan cel Mare
(I). File de istorie vasluiană, Iași, Editura PIM, 2015, p. 266‐271.
27

Lupu Poroschi (Poroțchie), cel care a început construirea bisericii din
Bârzești, închinată la 20 martie 1740 ,,ca metoh la mănăstirea Sfinții
Arhangheli și mănăstirea Sinai”, context în care domnul Grigorie al II‐
lea Ghica orânduiește ca ispravnic al finalizării lucrărilor de construc‐
ție pe egumenul Filaret15. Potrivit mărturiei din 25 octombrie 1750,
Catrina, soția lui Lupul Poroschi stătea de vorbă cu sluga sa la uscatul
„boarfilor” (hainelor), moment în care a văzut o „pungușoară” cu
galbini. Întrebat de „giupâneasă” ce ar face cu banii, Gligorașco
răspunde: „cându i‐aș avea m‐aș însura și m‐aș chivirnisi cu ce‐ar da
Dumnădzeu”. „Giupâneasa” își manifestă dorința construirii unei bi‐
serici „unde a da Dumnedzău, ori la vreo moșie a me sau a dumisale”.
„Și știu și aceasta că cându au început a face besirica de la Muntenești
la Vasluiu cu acii bani a dumisale, știu c‐au început beserica a să
lucra”16.
Biserică era deservită în 1853 de preotul Daniil17, la 18 martie
1859 de către dascălii Ioan Sârbu și Nicolai sin preotul Pavel (pro‐
prietar, Caracaș)18. Raportul protoiereului Damian din 6 iunie 1854 îl
amintește pe diaconul Gheorghi Onul, care din ordinul episcopului de
la 19 aprilie 1854 a fost rânduit spre a învăța slujirea și rânduiala
diaconiei la preotul din satul Bârzești. La Muntenești se simțea nevoia
unui preot. Este amintită cererea obștii satului și a serdarului Costachi
Caracaș pentru hirotonisirea în preot a diaconului Gheorghi Onul19.
Gheorghi Onu a fost hirotonit anagost, ipodiacon și diacon de către
Ghenadie Tripoleos înainte de 7 aprilie 185420. Din mărturia din 14

15 Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, DCXXIII/178; Ioan
Caproșu, Documente privitoare la istoria orașului Iași, volumul IV, Acte interne
(1726‐1740), Iași, Editura „Dosoftei”, 2001, p., 281‐283, nr. 385; Condica lui Con‐
stantin Mavrocordat, Ediție cu introducere, note, indici și glosar alcătuită de Cor‐
neliu Istrati, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2008, vol. II, p.
667‐670, nr. 1471; Paul Zahariuc, în colab. cu Lucian‐Valeriu Lefter, op. cit., p. 254.
16 Arhivele Naționale Iași, Fond Mănăstirea Doljești, XXVI/9.
17 Arhivele Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 18/1854, f. 2.
18 Arhivele Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 47/1852‐
1859, f. 287‐288.
28

martie 1854 a locuitorilor birnici din satul Muntenești, ocolul „Stevnic”
știm despre Gheorghi Onul că era fiul preotului Ștefan din Muntenești,
avea vârsta de 28 de ani, era căsătorit cu fiica sachelarului Daniil tot
din aceiași localitate și nu era supus birului. Mărturia era semnată de
50 de personae printre care preotul Gheorghi, Ion Pădurariu vornic,
Toader Pițu pasnic, Gavril Pavăl vătăjel, Irimia Marcu vătăjel și
proprietarul moșiei21. Suplica diaconului Gheorghi Onul pentru a fi
hirotonit preot survine la 14 iunie 1854, fiind trimis la 14 iunie 185422,
și în fine hirotonit la 21 iunie 185423. În septembrie 1865, preotul
Iordachi este permutat de la Muntenești la Delești24.

1750 (7259) octombrie 25

7259 oc(tom)v(rie) 25
Facu știre cu această mărăturie1 a me că făcând dumisali Dumi‐
trachi Hudeci med(elnicer) carte de blăstămî pentru cei ce ar ști ago‐
nisita răposatei Poroschie și alte rânduele și n‐ar mărturisi adevărul,
să fie supt blăstămî.
Deci și eu fiindu din copilărie me slug(ă) la răposatul Lupul
Poroschi și la giupâne(a)sa dumisale Catrina, știu că de multe ori la
uscatul bo(a)rfilor vădzindu o pungușoară în trei cornuri cu galbini ca
de 1 sau po(a)te 2 și mai bini, câț(i) era(u) nu știu, numai știu că și
dumneei răposata me‐au dzis: sărace Gligoraș cându a‐i ave(a) aceștie
bani ce‐(a)i face cu dânșii. Eu am zis dumisale: cându i‐aș ave(a) m‐aș
însura și m‐aș chivirnisi că i‐ar da Dumnădzeu. Iară dumneei au dzis:
ba eu sărace am altu gându să facu o biserică unde a da Dumnedzău,
ori la vr(e)o moșie a me sau a dumisale.
Și știu și aceasta că cându au început a face besirica de la
Muntenești la Vasluiu cu acii bani a dumisale, știu c‐au început
beserica a să lucra. Așe știu vorova că i‐au merâsu2 banii dumisale câți
a fi avutî pe(n)tru sufletul dumisale și a cuconilor dumisale.

22 Arhivele Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 24/1854, f. 284‐285.
29

Știu și aceasta: sărindare, milostenii da în multe părți și videmî
stăruindu călugări la dumneei. Și știu și aceasta că răposatul Poroschi
ave înputăciune pentru datorii și nu era bucuros să‐i vadă surorile,
avându freca că le dă cu mânici pre alții nu pre suferie. Mai știu aceasta
că după moarte răposatului Ților dumnei giupâne(a)sa Anița
Ghengho(a)e au cercat în pevnița lui Poroschi, fiindu eu faț(ă), ș‐au
dezâgropat3 puținei galbin(i) și bani de argint, fiindu chiele pevniții la
mini, și e‐(a)u luat dzicându că si(n)tu a dumisale și încă și mie me‐
(a)u dat oleiț bani și ș(tiu) că ș‐au găsitî banii, iar pe dumneei răposata
Ilinca n‐am audzit nici amî vădzut cercându bani.
Aceste ce l(e)‐amî ținut mente și le șteu, cu sufletul meu după
carte de blăstămî le și mărturisesc. Și pentru credința am ș(i) iscălit.
=zÌsnø <7259/1750> oc<tom>v<r>i<e> cÆe <25>.
Gligoraș Alergă deiacon.

<Pe verso>: Mărturie lui Gligoraș Aliurgă diiacon.

Arhivele Naționale Iași, Fond Mănăstirea Doljești, XXVI/9.
Original.
_________________________
1 mărturie.
2 mers.
3 dezgropat.

1752 (7259) martie 16

7259 mart(ie) 16
+ Eu Sandul Necoar(ă), vărul răpăosatului Poroțchi biv vel căpi‐
tan, fac știri cu aceast(ă) mărturie a me, că văzăndu cart(ea) de blăstăm
asupra celor ce‐ar ști pricinil(e) și averile lui Poroțchi și a Poroțchioae
și n‐ar mărturisi adevărul, să fie blăstămaț(i).
Deci și eu cel(e) ce știu mărăturisescu1 că fiindu eu văr răpău‐
satului și ispravnicu la casa dum(i)sal(e) și avându credință și dragosti
asupra me, și dumnialui răpăusatul și giupânias(a) dum(i)sal(e), după
30

mo(a)rti(a) copiilor ce‐au avut, văzându că nu mai fac copii știu că așe
s‐au sfătuit șă s(ă) fac(ă) o monastioar(ă), și cu ce au s‐o înzestreze.
Deci, după alte rânduel(e) și gătiri a bisericii chemându‐m(ă)
răposații și spuindu‐mi de vinire(a) muscalilor, mi‐au dat două suti de
galbin(i) ungurești să sti(a) în sama me și să fie di gătire(a) bisericii.
Deci luându eu banii li‐am dat scrisoar(e) și căndu mi‐au dat banii mi‐
au zis răpousata Catrina cumnata: acești ban(i) sint bani al mei de pe
boi, și eu i‐am zis cu șagă dum(i)sal(e) de unde au avut dumnaei ban(i).
Dumnaei au zis de unde am avut, am avut și boi cu banii mei s‐au
făcut. Deci și pentru boi așe știu că am cumpărat și eu într‐acești boi și
țiu minte că poroncă am avut să dau pe bou câti 8, câti 10, câti 12 lei,
în scurt un bou cu alt câti 10 lii să vie, iar mai mult să să sue, și au ales
și din viti boi și așe știu eu ca 30 boi, mult 40, boi nu s‐au suit. Bin(e)
nu țiu minti câț(i) boi au fostși câti câț(i) ban(i) s‐au vândut, fiindu
vremi de dimultu și nemaipomenindu‐să păn(ă) acmu nici odat(ă)
aceast(ă) pricină iar vorbă de acei 200 di galbin(i) ungurești că sintu
banii boilor am auzit că așe au pominit răpousat(ul). Iar mai pe urmă
după moarti(a) răpousatii iarăș așe știu că într‐o noapti am mărsu eu
cu Chiriiac și cu răpousatul Lupul în pivnița dumisal(e) ș‐am diz‐
gropat o cutie cu 300 suti galbin(i) ungurești și iar mi i‐au dat la min(e)
di i‐am îngropat. După acee iarăș viindu răposatul to(a)mna la vreme
mi(e)rii la Bă(r)zăști la bătae stupilor iar mi‐au dat 300 di galbin(i)
ungurești cari s‐au făcut pisti tot 800 ughi ungurești, și i‐am dat iar
scrisoar(e) lui acest(a), 800 ughi unguriști au (i)eșit la auzul tuturor.
După aceast(a) după moscul2 tănplăndu‐să a cădi(a) la boală,
răpousatul mi‐au dat punga ce‐avi(a) în săn de i‐am numărat galbinii
și pi urmă m‐au trimis să‐i număr și bucatele ce ari și să‐i aducu și din
banii ci era(u) la min(e), să‐i fie de cheltuială, și mergu, i‐am numărat
vitile, i‐am adus și 200 de galbin(i) ban(ii) ci‐mi didesă mai înainti. Și
făcându‐ș(i) diiată și aducându‐ș(i) ocniți ci ave la dumnalui spăt(arul)
Aristarcu picitluită. După aci(a)st(a) i s‐au tănplat și moarti(a), iar
după îngropare(a) răposatului au vinit și Chiriiac Poroțchi și‐au găsit
acei 200 de galbin(i) picitluiț(i) cum fusăse și i‐au luat.
După acee întribăndu și mări(a) sa Gligor(e) vodă unde să află
banii ci sănt rănduiț(i) pentru mănăstir(e), și am scos 300 de galbin(i)
31

și s‐au dat la dum(nealui) spăt(arul) Aristarhu, din car(e) ban(i) să da
la gătir(ea) mănăstioarii.
După acesti scornindu‐s(e) pricină între surorile răpousatii
Poroțcoae cu frații roposatului Poroțchiși aducându‐m(ă) pe min(e) cu
soroc să mărturisescu de banii ce‐am luat din mâna răposaților și di
altil(e) ce‐oi ști, m‐au apucat Chiriiac Poroțchi pintru acei 300 de
galbin(i) ci mai rămăses(e) la mini, rugândumi‐s(e) și făgăduindu‐mi
și 100 de galbini dintr‐acii 300, ca să nu spuiu cuscră‐sa Ilincăi ca‐s ști
și di acisti 300 di galbini. Și ducându‐m(ă) și la dumnalui spăt(arul)
Aristarhu, ca să‐mi zică și să‐m(i) făgădiiască3 n‐am apucat a vorbi cu
dumnalui spăt(arul) Aristargu, și prinzăndu visti c‐am vinit, îndată au
trimis de n(e)‐au chemat la mitropolie fiind di față și dumnalui
răpousatul Costantin Ruset vornicul cu părintel(e) să cauti și să circi
giudicat(a) dintâi și să‐i înpart(ă) di cil(e) ce‐or fi cu dreptat(e).
Deci circitându‐m(ă) părintil(e) mitropolitul cu mult cuvânt
arătându‐m(i) și blăstămul ca să mărturisescu adevărul și temându‐
m(ă) di blăstăm am prinsu a spuni adevărul cum 200 galbin(i) ci s‐au
răspunsu di pi boi car(e) mi i‐au dat roposații amândoi și mi‐au zis că
sint banii di pe boi, banii ce‐au avut dumnaei giupânias(a) ropousata
Catrina i‐am dat picitluiț(i) în mâna lui Chiriiac după mo(a)rt(ea)
frăține‐său, iar 300 ughi s‐au dat la dumnalui spăt(arul) pentru
mănăstiri, iar 300 ughi i‐am spus că sint ban(i) gata la min(e) îngropați
la țară, și luându‐mi blagoslovenie; și (i)eșind di acol(o) Chiriiac s‐au
dus făr(ă) di știri me să apuci banii.
Și eu încă prinzându visti din poronca părintilui am purces în
grabă ca să‐l apuc să nu e banii făr(ă) de min(e) să tăgăduiasc(ă) că n‐
au găsit. Dici luându Chiriiac și acil(e) 300 ughi și viindu la Eș(i) înainte
me, ce‐au făcut nu știu, ce știmu atâta că au dat și părintilui o prisac(ă)
di stup(i) di acolo, și mie mi‐au dat scrisoare pe acil(e) 300 ughi ci mai
rămăses(e), iar pi aiur(ea) ce‐a fi făcut nu știu, c‐au rămas giudicat(a)
(...)alt pricum și mai înainti, și mie mi‐au dat răspunsu să‐mi catu di
triabă că banii i‐au luat Chiriiac și mărturie încă i‐au înțăles ș‐or
spun(e) mării sale lui vodă.
Iar pentru răposatul Poroțchi, vărul meu, îl știu că era om foarte
rău de pagube și lua luător di sam(ă) și nu fiiște cini p(utea)4 a‐i mănca
32

ceva, ci cât au trăit după mo(a)rt(ea) giupănesii sal(e) nu l‐am auzit
zicând nici odată că‐i lipsăscu, nu 800 ughi, ci nici unu. Și am avut
multi vorbi și taine amândoi pintru al(e) casăi, și cându mi‐au dat acil
300 ughi în Eși după mo(a)rt(ea) ropousatii și la țar(ă) la bătae stupilor
când mi‐au mai dat cil(e)lati 300 ughi, dar di vro păgubir(e) di niscaiva
ban(i) c‐ar fi avut după moarte(a) giupânisii sal(e) și nu‐i găsăști
niciodat(ă) nu l‐am auzit. Iar pentru banii și zestri(a) giupânisii
dum(i)sal(e) auzi vorovă că el au grișit pi soțu său păn(ă) la anul și (a)4
cheltuit mulți ban(i), și zici că o va și mai grij(i), și știu că făcus(e)
răpăusatei și așăzar(e) cumnatil(e) dumisal(e).
Deci cât am știut și mi‐am adus aminti, timăndu‐m(ă) de cart(ea)
di blăstăm, dici ce‐am știut cu suflitul miu am dat mărturie. Și pintru
credința m‐am iscălit.
Let =zsÌnø <7259/1752> mart<ye> qÆy <16>.
Aceste ce le‐am știut și le‐am țănut bini mente le măr(t)urisă(s)cu
le măr(tu)risă(s)cu5 cu frica lui Du(m)năzău.
<ss> Sandu Neco(a)r(ă), văr lui Poroschi.

<Pe verso‐ul filei a doua>: Mărturie Sandului Necoar(ă).

Original, difolio..
_________________________
1 Așa în text; mărturisescu.
2 moscali.
3 făgăduiască.
4 rupt.
5 repetiția, conform documentului.

1752 (7260) ianuarie 11

7260 ghenar 11

33

Luppul Poruțchie căp(itan) fiind în viață, după moarte Catrinii,
giupânésăi sale, surorile ei Ilinca și Anița la let =zsÌmz <7247/1739> 6n<ye>
cÆ <20> au făcutu așăzământu de răfuială pentru zestrile fămei sale cu
cumnatile sale, Ilinca și Anița, nerămâindu‐i copii. Și arătănd el
cheltuială cu grija fămei sale 765 lei păn(ă) la anul, care nu era dator și
scoțăndu și toată zéstrea fămei sale de față, au dat‐o deplin în mănile
cumnatilor sale, și din voia lor i‐au lăsat și lui din zéstrea fămei sale 60
șăraguri de mărgăritar(e), prețuite 80 lei, și o păréche de sărgi prețuite
30 lei și așternutul. Și au pus hotărăre unul de cătră altul să nu s(e) mai
supere, întărindu‐să acel așăzământu și de răposatul Antonie
mitropolitul și de dumnealui Sandul Sturz(a) biv vel log(o)f(ă)t.
Pe urmă, după moarte Lupului Poruțchie, am văzut și altă carte
de așăzare de la Chiriiac, fratele Luppului Poruțchie din vălet =zsÌmø
<7249/1740> noem<vrye> dÆ <4>, scriind că s‐au făcut pricină mai cerșând
cuscrile sale rămășiță din zéstrea surorii lor Catrinii Puruțchioai, ce
lăsase iale cu voia lor Luppului Poruțchie, și iar(ă)și mai cerând din
agonisita Luppului Poruțchie să aibă parte și iali. Fără nici o giudecată
s‐au așăzat Chiriiac Poruțchie cu dănsăle și le‐au dat 7 șăraguri de
mărgăritariu și un gherdan cu 8 galbeni ungurești și cu mărgăritar(e)
în 6 ațe, și casile din Eși ce au fostu a Luppului Poruțchie cu tot locul,
și o păréche sărghi de aur cu smaragduri, și un inel cu piiatră
matostathă.
Acmu piste 11 ani născând iarăș gălceavă pentru rămășițele lui
Poruțchie și a Poruțchi(o)ai, Chiriiac Poruțchie s‐au întorsu de la acel
așăzământu, răspunzându că acel așăzământu l‐au datu cu pricină,
fiind fratele lui slug(a) mării sale Grigorie vod(ă), și fiindu agonisita
lui din mila domnului, l‐au sfătuitu unii și alții să nu s(e) cerce cu
Divan(ul), că nu să va folosi și va pierde și altă rămășiță de a fratelui
său, cercăndu‐să de măriia sa unile ca acéstea, precum au și luat măriia
sab ani, bucate și altile ca de 10 pungi de bani a Lupului Poruțchie și
le‐au dat la măn(ă)stirea mării sale S(vea)tă Arhangghel(i).
Întrebându‐să pe Anița, sora Poruțchioai și pe Dumitrache,
nepotul Aniții, cu dreptate au cerut ei mărgăritariul și sărghile ce
lăsase din zéstrea surorii lor Luppului Poruțchie, și iarăș cu ce cale au
cerut la Chiriiac să le facă parte din rămășițele Lupului Poruțchie după
34

moarte sa. Iale au răspunsu că cercănd pe sora lor Poruțchioae și
găsindu‐o legată, pentru ca s(ă) cheltuiască să să dăzlége au cerut
acéstea. Dar s‐au dovedit că o samă de bani a surorii lor s‐au găsit
îngropați în cămara Ilincăi de dănsăle, însă 69 galbeni, 10 galbeni
ungurești și ceilalți zângeri cu turalii, care bani i‐au fostu tăinuitu de
Luppul Poruțchie și de cătră frati‐său Chiriiac, care bani i‐au înpărțit
surorile amăndoao, Ilinca și Anița, și dintr‐acești bani au avut ele
datorie a cheltui pentru dezlegarea surorii lor, iar nu din agonisita
Lupului Poruțchie, pentru că bărbatul are datorie să cheltuiască cu
făméia sa la viiața ei, iar după moarte să să grijască din zestrile ei la cei
fără ficiori.
Cercetând noi toate pricinile acéstea care așăzământu să cade a
să păzi; cel dintâi, au cel de al doilea. După hotărârea sfintii pravile
așăzământul de înpărțeală zéstrii lor ce s‐au făcut întâi cu pravilă să
întemeiaz(ă) să stea neclătit, și pentru partea ce s‐au dat lui Poruțchie
din zéstrile fămei sale, iar și cu giudețul sfintii pravili, după moarte
Luppului Poruțchie nu să cădea să le ceară neamul fămei sale, de
vréme ce le rânduește pravila să rămâe la neamul Luppului Poruțchie,
și fără de cale le‐au cerut și le‐au luat de la Chiriiac Poruțchie.
Și cu hotărârea giudecății noastre hotărâm și rânduim să să
întoarcă iar(ă)ș la neamul lui Poruțchie, iar pentru moștenirea ce‐au
cerut și ele din agonisita lui Poruțchie, nici pravila poroncește ca s(ă)
aibă ele vreo parte, nici noi n‐am găsit cu dreptate ca să ia ceva, și iarăș
cu giudecata noastră hotărâm ca să să întoarcă înapoi ca un lucru ce
au luat strein.
Let =zsÌx <7260/1752> gen<arye> aÆy <11>.
Iacob mitropolit Moldavii.
Io<a>nici episcop Rom<a>nsci.
Ion Bogdan vel vor<nic>, iscal.
Vasili Buhăescu biv vel med<elnikér>.
<ss>.
<Pe verso‐ul filei a doua>:
Izvod câte bucăț(i) argéntî am luat di la Vasile Corbu.
5 bucăț(i) lanțuhur(i).
1 pahar di ar(gint).
8 buc(ăți) mici.
35

14 buc(ăți) mari.
14 bucăț(i) di ar(gint).
5 bucățeli di ar(gint).
1sirghe di la să(…) Gherghii care nu‐i di stricat.

Original.

NEGOEȘTI

Un document din 7188 (1 septembrie 1679‐31 august 1680) arată
învoiala dintre Costantin călugăr și fiul său Tiron cu popa Jora pentru
construirea bisericii, „și după ce am făcut beserica, trăind și noi aice, s‐au
tânplat de‐(a)u p(i)erit nește bani popei Jorăi din beseric(ă) șeptezăci de lei”,
pentru care au dat un bătrân, partea lor de moșie din Negoești25. Un
rezumat al documentului îl găsim în izvodul hârtiilor „di moșiia
Pupezănii și Negoéștii a casăi răposatului Gavril Zoril(ă)”, primite la 11
octombrie 1815 de Toader Vârgolici pentru alegerea lu stâlpirea părți‐
lor de cele ale Căpățineștilor (neamul Căpățină)26. „Popa” Jora cum‐
păra la 25 aprilie 1680 de la Petre Gornescu și fiii acestuia, Iftimie,
Vasile și Petrișor, partea de moșie a mamei lor și a lui Bolea, unchiul
lor, din Pupezeni și Băloșeti cu 16 lei bătuți27, pentru ca la 23 decembrie
1699 să‐l întâlnim ca martor într‐un zapis28. Despre preotul Jora se
crede că păstorea în satul Bodești29.

25 Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 604/2.
27 Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale,
București, 1970, vol. IV, întocmit de Mihai Regleanu, Doina Duca Tinculescu,
Veronica Vasilescu și Constanța Negulescu, p. 123, nr. 482.
28 Ibidem, p. 468, nr. 2134.
29 Paul Păltănea, Noi completări la istoria bisericii gălățene în Istorie bisericească,
misiune creștină și viață culturală de la începuturi până în secolul al XIX‐lea, I, De la
începuturi până în secolul al XIX‐lea, Tipărită cu binecuvântarea ÎPS Arhiepiscop
Casian Crăcium Arhiepiscopul Dunării de Jos, Galați, Editura Arhiepiscopiei
Dunării de Jos, 2009, p. 565; Pr. Eugen Drăgoi, Mărturii de viață bisericească în
ținutul Tecuciului. De la începuturi până la anul 1800, Tipărit cu binecuvântarea ÎPS
36

În izvodul amintit este înregistrat și un zapis din 14 iunie 1799 a
lui Vasile Stegariul, diaconul Nastăsău, Toader Tacul pentru trei
stânjeni și jumătate din Negoești. Simion Boțescu lua la 30 mai 1811 23
stânjeni, 3 palme și un parmac în hotarul Pupezenilor și 4 stânjeni în
cel al Negoeștilor („care sânt luați sau schimbu”), după ce la 29 mai
1811 isprăvnicia ținutului tutova și alți boieri îi încredințau zapisul
pentru 40 de stânjeni. Mai amintim zapisul monahului Văsian din 19
decembrie 1800 pentru 10 stânjenni din Negoești, pe cel al Ghiorghii
Portasăi pentru 32 de stânjeni din Negoești, pe cel al Tudorei Boncu
pentru 9 stânjeni din Pupezeni și Negoești din 7 octombrie 1810, pe cel
al diaconului Andrei Patrichi din 10 februarie 1811 pentru șase stânjeni
din Pupezeni și Negoești. La 3 iulie 1804 s‐a realizat hotarnica moșiei
Negoești. Diaconul Simion „a Joroaei” (în izvod este tăiat numele
„Boțescu” și alăturat a Joroaei) dă o vechilimea lui Fotachi „să‐i caute
parte sa din Pupezăni și Negoești și Iordachi o dă mortului Zorilă
(?)”30.

1 septembrie 1679‐31 august 1680 (7188)

Adecă eu, Costantin călugăr și cu ficiorul meu Tiron de Negoești,
făcut‐am za(pi)sul nostru la mâna popei Jorăi pe cum învoindu‐ne noi
amândoi de‐(a)m făcut ace(a)st(ă) beseric(ă) și după ce am făcut
beserica, trăind și noi aice, s‐au tânplat de‐(a)u p(i)erit nește bani popei
Jorăi din beseric(ă) șeptezăci de lei. Deci, căzindu‐mi mie năpaste și
ficioru‐i meu, noi neavându ce faci e‐(a)m dat parte(a) no(a)stră de
moșie din sat din Negoești un bătrân, să fie lui dreptu oci(nă) și moșie
cu tot locul, cu loc de țarin(ă) și de fân, și cu tot vinitul din tot locul. Și
la această tocmal(ă) s‐au tâmplat Vasil(e) B(ă)1lăban, și Gligor(e)
Bălăban, și Strătulat iuzb(așa)1, și Tiron Doboscul. Și pentru credința
ne‐(am)1 pus iscălituril(e) și degetel(e) să‐s(e) cre(a)ză.
Monah Calistru.

Arhiepiscop Casian Crăcium Arhiepiscopul Dunării de Jos, Galați, Editura
Arhiepiscopiei Dunării de Jos, 2‐15, p. 266.
37

=zrÌpi <7188/ 1679 septembrie 1‐1680 august 31>.
Vasil(e) Băl(ăban).
Gligor(e) Bă(lăban).
Strătulat iuzbaș(a).
Tiron.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 604/2, original;
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 609/31 (rezumat).
_______________________
1 Rupt.

PUPEZENI

În documentele din a doua jumătate a secolului al XIX‐lea este
consemnată fondarea bisericii cu hramul „Intrarea în Biserică” în 1808
de Nestor Zorilă, Manolache Lupașcu și Costandache Moraru31, dată
menținută și la 1908, când satul Pupezeni era inclus în parohia Bălă‐
șești, deservită de preotul Nicolae Stoian, născut la 1 aprilie 1862,
absolvent al Seminarului inferior și permutat la 1 aprilie 1902 din
parohia Buda, județul Tutova. Biserica din Pupezeni, ridicată din vălă‐
tuci la 1808, va fi reparată la 1850 și refăcută la 187932. La 1858 starea
bisericii cu hramul Intrarea în Biserică din Pupezăni, ocolul Corod,
ținutul Tutova, era una bună33, iar la 1862 era deservită de preoții
Costandin Ursulanul/Ursoianu și Ioan Aretanu (?), ajutați de dascălii
Costandin Toma și Ioan Oancă34, iar la 1880 de pr. Cost. Ursianu, cu
carte de preoție din 4 mai 1848 și de duhovnic din 11 septembrie 1863,
permutat din Pupezeni în Borodești la 29 septembrie 1877, și revenit

31 Arhivele Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 21/1879, f.
19v., pachet 57.
32 Administrațiunea Cassei Bisericii, Anuar, 1908, p. 427.
33 Costin Clit, Un tablou ecleziastic inedit privind județele Tutova, Covurlui și
Vaslui din Eparhia Hușilor, de la 1858‐1859, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, IX,
2003, p. 799.
34 Idem, Un tablou eclesiastic inedit privind judeșul Tutova la 1862, în „Prutul.
Revistă de cultură”, Huși, Anul III, nr. 8 (27), august 2003, p. 4.
38

în Pupezeni la 5 martie 188035. În unele lucrări întâlnim informații
despre construirea bisericii cu hramul „Vovidenia” din vălătuci de
enoriași la 1870 și reparațiile din 1934‐193636. Ultima informație este
vehiculată și astăzi în presa bisericească: „Biserica „Sfinților Împărați
Constantin și Elena” din satul Pupezeni este cel mai vechi altar din
comuna Bălășești, de la capătul județului Galați. A fost ridicată în 1870,
pe un petic de pământ, proprietate a răzeșului Iordache Zorilă, și,
firește, din dorința și credința sa. Cu siguranță, un rol important l‐a
avut părintele Vasile Butuc, primul preot care a slujit aici”. Astfel,
biserica ar fi fost „mutată mai la vale” și ar fi existat una mai veche. Pe
clopotul bisericii este inscripționat anul 1805 (cf. pr. Daniel Căpriță).
Biserica a fost restaurată între 1998 și 2002 de preotul Daniel Căpriță37.
Tabloul ecleziastic întocmit de protoiereul H. Buzescu la 14 februarie
1878 ne oferă informații importante pentru starea lăcașului de cult din
Pupezeni: „Biserica din cot. Pupezenii este foarte stricată încât nu se
mai poate repara, ci numai să se facă alta din nou”38.
Raportul protoiereului din 4 aprilie 1859 face referire la adresa
vornicului Grigorie Suțul prin care solicită permutarea preotului Con‐
stantin Ursuoiu de la biserica din satul Pupezeni la cea din Băloșești,
unde preotul slujitor „nu putea să dovedească”. La rândul său, preotul
Constantin Ursoiu cere și el permutarea39.
Documentele pe care le publicăm ne indică existența bisericii din
Pupezeni înainte de 2 iunie 1794, așa cum reiese din zapisul preotului
Toader Hotnogul dat „la măna căpitanului Manolachi și altor titori de

Idem, Un tablou eclesiastic inedit privind județul Tutova la 1880, în „Elanul”,
35
Revistă editată de Asociația culturală „Academia Rurală Elanul” și Școala „Mihai
Ioan Botez” din Giurcani, com. Găgești, jud. Vaslui, p. 10
36 „Anuarul Eparhiei Hușilor pe anul 1938”, p. 116.
37 Campanie VL „Biserici istorice gălăţene” / Altarul din Pupezeni, lut
înveşnicit de rugă ‐ Viaţa Liberă Galaţi (viata‐libera.ro) (accesat la 16 mai 2021)
38 Costin Clit, Un tablou ecleziastic inedit privind județul Tutova la 1878, în
„Bârladul”. Revistă de cultură, Bârlad, nr. 1 (29), mai 2001, Anul V, p. 11.
39

bisărica de la Pupezăni” în disputa asupra cărților de cult cu care a fost
înzestrat lăcașul de cult40.
Biserica din Pupezeni, probabil zdruncinată de cutremurul din
1802, era în lucru la 29 iulie 1809 iar constructorul Marin Marangozul
era din Căuești, unde vornicul și locuitorii urmau cu „nimică să nu‐l
supărăm pentru havaleli” până la finalizarea lucrărilor de construcție.
La 29 iulie 1809, după încălcarea hotărârii isprăvniciei de Tutova
vornicul și sătenii își asumă în fața postelnicului Iordachi Zorilă să nu‐
l supere pe Marin Marangozul „nici la o havale pără când să va săvârși
tot lucrul sfintii biserici di la Pupezeni, și atunce di va voi să de(a) bir,
să fie săte(a)n cu noi, va da, e(a)rdi va voi să se ducă di la noi, esti
slobod”41. În izvodul din 11 octombrie 1815 se face referire la „răpo‐
satul” Iordache Zorilă42.
La 1809, biserica cu hramul Intrarea în biserică a Maicii Dom‐
nului din „Pupezănii”, ocolul Corodului, ținutul Tutova, era deservită
de preotul Costandin Orbul și diaconul Toma Căpățână43.
Isprăvnicia ținutului Tutova poruncește lui Săndăluț Carp și Ion
Hotnog, mazili din satul Pupezeni, la 14 mai 1830, să ridice pe Ghior‐
ghiță Tercu și Niculai sin Ion Tercu din aceeași localitate și să‐i aducă
„ca să răzpunzi în pricina bătăii ce au suferit di la dânșii un țigan a
dum(nealui) stoln(icului) Nistor Zorilă”, solictându‐se totodată cerce‐
tarea conflictului. Potrivit raportului întocmit la 20 mai 1830, bătaia s‐
a iscat din cauza refuzului celor doi de a da un miel cerut de stolnicul
Nistor Zorilă („di la pârâț(i) di moșii dumisali ce o ari aleasă din ce
răzășască ... cari ace(a)stă nisupuniri a lor o fac pi to(a)tă moșii răză‐
șască zicându că sântu răzăș(i), cari la această iast(e) dovadă că ei sântu
vânduț(i) cu părți(le) lor cătră mănăstiri lui Adam”)44. După cartea
Divanului judecătoresc al Cnejiei Moldovei din 15 noiembrie 1828 în

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 609/6.
40
41
43 Constantin N. Tomescu, Biserica din Principatele române la 1808‐1812.
Mărturii și documente, Ediție îngrijită și note: pr. Eugen Drăgoi, Galați, Editura
Partener, Galați, 2010, p. 82.
40

conflictul dintre urmașii postelnicelului Alexandru Portasă și răzeșii
de Căuești și Osieci „pentru venitul capătului de moșii Căueștii despre
răsărit, undi esti Schitul Rusul”, va fi rânduit stolnicul Nistor Zorilă
pentru efectuarea cercetării specifice45.
Într‐un chestionar inițiat de Comisiunea Monumentelor Istorice,
preotul sachelar V. Popovici indică fondarea bisericii cu hramul
Intrarea în biserică în 1880 de către Iordache Zorilă. Preotul respectiv
reproduce și inscripția aflată pe ușa de la intrare: „Întâiul ctitor epitrop
și proprietar, Domnul Iordache Zorilă, dinpreună cu Dlui Haralambie
Portasi, Constantin Arhip cântăreț și Eni Coroieru tot epitrop, s‐a prefăcut
acest sfânt locaș din început până în sfârșit, iar turla au făcut‐o poporănii din
acest sat Pupezeni, cari pe cât le‐a dat mâna, la 1878 început și la 1880 s‐a
sfârșit, lucrători și stoleru săteni Ion Cloșcă și pietrar Zanița Popescu”.
Biserica era construită din vălătuci și lemn. Preotul redă și inscripția
de pe piatra de mormânt din marmură a ctitorului, situată în partea
estică a Sfântului Altar: „Iordachi Zorilă, născut la 1826 și decedat la 15
(spațiu gol – N.A.) Ianuari 1894”. Biserica ar fi suferit și o mică
reparație, când a fost spălată tâmpla și icoanele din biserică, vopsindu‐
se totodată acoperișul lăcașului. „Tot ce era vechi s‐a păstrat”. Mai sunt
menționate: tâmpla bisericii, datată la 1880, strana veche a cântărețului
din dreapta, o altă strană cu inscripție indescifrabilă, cu anul 1870,
două „cădelnițe vechi, fără inscripții”. Importante rămân și însemnările
de pe icoanele tâmplei, unele nedeslușite: „o scrisoare în limba slavonă
… 1830” (icoana Sfântul Ștefan, era probabil în limba română, grafie
chirilică); „1859” (icoană litografiată pe hârtie: Sfinții Împărați Con‐
stantin și Elena și Maica Domnului); „1867” (icoana Tăierea Capului
Sfântul Ioan Botezătorul); „Această icoană este făcută de domnul Ioan
Arhip și domnul Haralambie Portasă pentru pomenirea lor, 1880” (icoana
Maica Domnului); „11 februarie 1882” (icoana Maica Domnului, înră‐
mată, cu sticlă); „Această icoană este făcută de Domnul Mihalachi
Costachi”. Dintre cărțile de cult sunt amintite: două Evanghelii, un Minei
(anul întreg), Minei pe luna octombrie, Triod, Molitvenic, Slujba Învierii,

Costin Clit, Schitul Rusului. Mărturii documentare, în „Danubius”, Galați,
45
Editura Muzeului de Istorie Galați, XXXVII, 2019, p. 441, nr. 12.
41

Ceaslov, Penticostar, Octoih, două Catavasiere, Panahidă, Apostol, Te Deum
și o Psaltire46.

1785 noiembrie 18

Dum(itale) postelnice Manolache Lupașcu sin(ă)tati poftesc
dum(itale) di la Dumnezău. Părintile Io(a)chim viind la mini me‐(a)u
arătat un răvaș a cin(s)t(itei) isprăv(nicii) di la Tutova care scrii ca să
mergeț(i) la Bârladu având judecată cu Ianachi Popa i Gavril Căpățină
pintru pricina moșii Pupezănii.
Deci te înștiințăz că éu luni dacă vreo vreme n‐a fi înpotrivă
purceg la Bârladu și îți ave și dum(nea)v(oastră) de știre, care arată
răzășilor atunce să me(a)rgă și éi la Bârlad, căci ca unul ci sint ctitor și
mai ales sânt și épitrop mănăstirii1, nu putem lăsa a să prăpădi aceli
drepte lucruri ce are mănăstirea. Deosăbit pentru schi(m)burile ce ai
făcutu cu parte(a) dum(itale) din Osiéci cu mănăstire(a), care până acu
dum(neata) n‐ai luat nimică, poftesc să mai fii îngăduitoriu că cu
vinire(a) me di la Bârlad oi vini și éu pi la fața locului și s‐a puni la cale.
Și fii dum(neata) sin(ă)tos.
(17)85 noemv(rie) 18
De binivoitor dum(neatale),
<ss> Gheorghe Șerban cam(inar).
<La sfârșitul documentului>: Di Pupezănii.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 609/13, original.
_________________________
1 Mănăstirea Adam.

46 https://arhivacomisiuniimonumentelor.ro/0179‐biserica‐sf‐nicolae‐sat‐
balasesti‐biserica‐intrarea‐in‐biserica‐sat‐pupezeni‐comuna‐balasesti/; Dosar 179
(accesat la 16 mai 2021).
42

1794 iunie 2

Adică eu, preutul To(a)der Hotnogul, dat‐am zapisul meu la
măna căpitanului Manolachi și altor titori de bisărica de la Pupezăni,
că avănd pricini între noi pentru cărțile de la bisărică, însă pentru un
Ohtoih luu(â)ndu eu optu lei mai nainte la cumpăratul cărții de la tatăl
căpitanului, e(a)r optu lei am luat acum însuș din măna căpitanului, și
carte au rămas dre(a)ptă a bisăricii Pupezănilor după hotărire
părintelui protopopii și am iscălit.
Erei Toader.
ašÌkd <1794> iunie vÆ <2>
<Pe verso‐ul filei a doua>: Zapisul pope(i) lui To(a)der de cărțile
besărihăi.


1797 mai

Adică noi care mai jos ne vom1 și vom pune și degite ce‐i ce nu
știu carte, dat‐am zapesul nostru la mâna dum(nealui) logofătului Ion
Cărjă, precum să se știi că avăndu noi mari nevoi a răscumpăra nești
părți de moșii ce se vinde de Portasii lui Șerban, și noi neavându banii
am căzut ca dumnelui se ne facă bini cu noo sute lei, cu dobăndă din
zece în doispre(ze)ce, păr(ă) la avgustu în 15 zile. Și nefiindu banii la
vade dăm de amanet atătu 1000 stănjini ce o răscumpărăm, cum și 590
stănjini ce‐i avem în hotarul Pupezenii baștină. Și de nu s‐or da banii,
amaneturile se fii de istov, nemaivăndu cuvântu înprotiva zapesului
acestuia a zici.
(17)97 mai2.
Gavril Zoril(ă) ot Portasă poroș(nic).
Manolache Lupașcu.
Necolaiu Topal(ă).
Dumitrachi Gheorghiu.
Gavril Căpățină.
Erodiiacon Costantin.
43

Vas(i)li Popa.
Eu, Cost(a)che P(o)rtasăi.
(…) Popa.
Dimitrachie (…).
Vasile monah am pus deget(ul).
Eu, Ion săn Antoh(i).
Și noi toți, chezeș(i) unul pentru altul.

Din banii ce să arată pren zapisul acesta neavându logofătul Ionă
să ne dă toată soma, ne‐(a)u dat 300 lei, adecă trei sute lei, cu vade pănă
la zăo Înălțărăi, ce să zâce la Ispas, la care vade să aivă a da banii cu
dobănăda1 lor, la zăce, doi lei pe ană1, puinându și amanetu după
arătare zapesului, dănădu‐s(e)1. Și nedănăndu1 banii la vade să să
urmezădupă putere zapesului, și pentru

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 606/21. Original.
_________________________
1 Așa în text.
2 Pătat.

1809 iulie 29

Adică eu, vornicul din satul Căueștii, înpreună cu setenii meu,
dat‐am zapesul nostru la mâna dumisale postelnicului Iordachi Zorilă,
precum să se știi că aducându‐ne dumne(a)lui doao răvașe
isprăvnicești și o volnicie cu călăraș(i), și prin răvașele prim(ite) mai
înnainte, ni s‐au poroncit ca pre Marin Marangozul întru nimică să nu‐
l supărăm pentru havaleli, fi(i)nd lăsat pără va săvârși tot lucrul
bisericii. Și fi(i)ndu că unii din sătenii noștre l‐au supărat cu cuvinte di
ocări, dumne(a)lui postelnicul Iordachi făcând arătare cin(sti)tii
isprăvnici(i), după care au dat volnicie cu călăraș(i) să ne ducă la
Bârlad să răspundem la nesupunere(a) poroncii; Și noi vi(i)nd cu
călărașul până la Pupezeni, am căzut cu rugăciune la postelnicul
Iordache să lasă trecutile greșalile acelor fără ispravă și noi încă e‐(a)m
dat acestu zapes ca di a(cum) înnainti întru nimică să nu‐l supărăm
44

nici la o havale pără când să va săvârși tot lucrul sfintii biserici di la
Pupezeni, și atunce di va voi să de(a) bir, să fie săte(a)n cu noi, va da,
e(a)rdi va voi să se ducă di la noi, esti slobod, e(a)r cari din sătenii
noștre l‐ar supăra, să‐l avem a‐l arăta călărașului ci va vini. Și pentru
credința am dat acest zapes în care s‐au iscălit și alți o(a)meni ci s‐au
întâmplat.
=aŦÌø <1809> iulii cÆø <29>
Eu vornicul Năstasi Sp(i)ridon, adiverez.
Eu Ion Ghiață, adiverez.
Eu Neculaiu Dumbravă, adiverez.
Eu Manolache Mălahie am fost față.
Erei Costantin am fost față.
Eu Ghiorghi Codre(a)nu po(s)t., martur.

<Pe verso>: Zapisul Căueștilor pentru Marin Marangozul. / 1809
iuli(e) 29.


1813 iunie 29

Copii.
Sama întri mini și întri moș Manolachi Lupașcu pentru 2125 lei
luați ot parte Chetrosu și Bălăcelu și pentru alti socotele cu (c)ari bani
s‐au cumpărat moșii di Pupezăni și Negoéști și aiure undi au cerut
trebuința păr(ă) acum. 1813 iuni(e) 29.

Lei Păr(ale) Suma încărcăturii
2125 ‐ S‐au luat di pi Chetrosul i Bălăcel și alti
socotele.
Scădere.
2282 16 Sânt scăzuți pren doo sămi iscăliti di moș
Manulachi, cu cari bani s‐au cumpărat moșii
după cum arată sămile.
45

835 ‐ Lui Fotachi Căpățină pi 83 stânj(eni), 6
palmi, di Pupezăniși di Negoéști bez 25
stânj(eni) di moșii în schimbu(l) acelor
stânj(eni) ci avem amândoi să‐i dăm lui
Fotachi Căpățină, cum arată zapisile lui.
20 ‐ Pentru doo cărți a Divanului Cnejii
Moldavii pentru deosăbire a 200 stânj(eni) de
Pupezăni di la mănăstire și altă carte cătră
cămenariu(l) Giurge.
1216 ‐ În răscumpărare a 120 stânj(eni) din
Tăplăi a dum(nea)lui sluger Ion Cârje, cari
bani s‐au dat la 1812 mai 4.
6 14 Pi carte ace di răscumpărare acești
stânj(eni) cătră pârcălăbii.
4359 30 Fac, adică patru mii trii suti cinzăcișinoo
lei treizăci de părale și trec bani ai mei 2234 lei
30 păr(ă) într‐ace(a)stă samă, adică doo mii
doo suti triizăci și patru lei, triizăci di părale,
pi cari dacă să vor încărca și dobânda la zăce
unul, apoi fac 2457 lei, 30 păr(ali). Și din bani(i)
încărcăturii sămii aceștiia au mai tras moș 281
lei, 29 păr(ale) și eu încă am scăzut asupra me
155 lei, și să cuvini să să scadă moșului 155 lei
cât am tras și eu. Și apoi rămâne moș îndatorit
să răspundi 126 le(i), 29 păr(ale), ci trec mai
mult, căci eu în socote(a)lă mă încarcu cu
diplină sumă ci am luat di la casa
păh(a)r(nicului) Neculăcachi și toți banii au
ce(a)stă sumă în jos arătată, ci trec mai mulți.
Lei Păr(ale)
2234 30 Capiti trec, cum mai sus sânt arătați.
223 ‐ Dobânda acestor bani pi un an numai la
zăci unul.
2457 30 Adică doo mii patru suti cinzăci și șapti
lei, triizăci di părale, și să vini să‐mi înto(a)rcă
46

moș mii 1228 lei, 35 păr(ale), încărcându‐să și
cu una sută doozăci și șasă lei, luați din suma
ci eu sânt încărcat, apoi rămâni încărcat cu
1355 lei, 24 păr(ale), care pentru acești bani
acum ceiu puniri la cale, ori moșii să să trag(ă)
cu sporire pentru acești bani, ori să mi să
înto(a)rcă banii.
Ace(a)stă copii am scos‐o di pi ce
adivărată ci au rămas la pârcălăbii, având
pricină cu Căpăținești, înpreună cu scrisoril(e)
de vânzare și schi(m)b ci faci Fotachi Căpățină
di moșiia Pupezănii și Negoéștii cu frati‐meu
răposat(ul) post(elni)ce(l) Iordachi Zorilă în jos
să arată.
1. Zapis de schimb ci faci Fotachi cu aldi Bălăban, dă Fotachi
Vicolene și ia din Pupezăni cu velet.
1. Copii ci face Maftei Pivniceriu schi(m)bu i vânzari și danii
lui Fotachi.
1. Hotarnica di la To(a)dir Vârgolici vor(nic) di alegire
stânjănilor lui Fotachi cu velet.
1. Zapis di vânzari și schimbu ci face Fotachi cu bădița la anu(l)
1810.
1. Zapis di vânzare și schimb ci faci Fotachi cu bădița la velet.
1. Zapis i înpărțală ci dă ne(a)m(ul) lui Ghi(o)rghiți Căpățină
lui Fotachi pi undi ari să tragă părți di moșii.
1. Samă ci ari frate‐meu cu moș Manulachi pentru vânzări și
cumpărături di moșii.

<Pe verso‐ul filei a doua>: Copii di câte hârtii au rămas la Gălați
la pârcălăbii.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 609/28. Copie,
difolio.

47

STÂNCĂȘENI

Însemnarea protopopului Ioan Chiru (decedat în 1802) din 2
august 1794 atestă sfințirea bisericii cu hramul Sfinții Arhangheli din
Stâncășeni, probabil între anii 1794 și 180247. Unii istoricii așază
construirea bisericii la sfârșitul secolului al XVIII‐lea și consideră
plauzibilă chiar existența altei biserici anterior anilor 1772‐177448, când
recensămintele înregistrează cinci preoți și diaconi scutiți de bir în
satele Stâncășeni, Voinești și Bulbuceni49. La 1809 biserica cu hramul
Sfântul Nicolae din Stâncășeni era deservită de preotul Dimitrachi
Beldiman50, iar între 1858 și aprilie 1861 este atestat pr. Ilie
Calinicescul, care și‐a părăsit credincioșii din cauza neachitării
obligațiilor în vara anului 1860, când s‐a închis lăcașul. Intervențiile
răzeșilor și ale lui Iacov Fitul sunt sortite eșecului, însă în februarie
1861 se redeschide biserica51.

1828 martie 14

Pre înălțati do(a)mne,
Cu multe lacrămi plângem și jăluim mării tali că în moșâia
noastră Stâncășănii den când satu(l) nostru n‐au fostu besărică, și de
când ne‐(a)m rădicatu noi cu ajutoriu(l) lui Dumnezău și cu a
Pre(a)curatii sali Maici și a Sfântului (I)erarh Neculaiu și tuturor
sfinților ne‐(a)m apucat noi cu meneli no(a)stri și am tăet tot lemnu(l)
și l‐am strânsu grămadă și apoi am vândut denprejur(ul) casălor
no(a)stri boi, vaci și cai, celi ci am avut, și am tocmit meștere și am

47 Preotul Ioan Antonovici, Documente bârlădene, Bârlad, Tipografia
Neculai P. Peiu, 1911, vol. I, p. 307.
48 Prof. dr. Dorinel Ichim, Biserici din lemn din eparhia Hușilor, județul
Vaslui,Tipărită cu binecuvântarea P.S. Ioachim Vasluianul Episcopul Hușilor,

Editată de Episcopia Hușilor, Huși, 2001, p. 474.
49 Moldova în epoca feudalismului, VII, partea a II‐a, p. 481.
50 Constantin N. Tomescu, op. cit., p. 74.
51 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 42/1861, f. 19,
pachet 19.
48

cumpărat cele ci trebu(i)e la sfânta besărică și cu tot(ul) am sărăcit. Iar
unu(l) den răzășii noștri văzând ace(a) sărăcii ci câșligasăm noi cu
cheltueala sfentei besărici, ne‐(a)u dat parte(a) sa de moșâi den sat(ul)
nostru Stâncășănii de danii ca să ne mai ajutăm ceva, iară în anul trecut
spătariu(l) Iordache Emandeiu arătând mărei tale că sfânta besărică
este făcută de strămoș(i), iar nu de noi, și mai arată că noi nu‐i purtăm
de grejă; ș(i)‐a așa au câșlegat carte go(spo)d să ne‐i(ei) sfânta besărică
de supt stăpânere ș‐acii stânjenei de moșâi. Ș(i) acum veind cinsteta
isprăvnicii au slobozât și dumne(a)lor bo(i)erii ispravnici răvaș de
stăpăneri.
Pentru aceasta cu plângere ne rugăm melostevului înălțimei tali
să te melostevește asupra no(a)stră și să poroncești să ne să dei carte
gospodă cătră cinstit bo(i)eri dumn(ealui) aga Ioneț Meclescu, feind că
șî dumn(ealui) are știință când am făcut sfânta besărică, și cătră cinstita
isprăvnicii a țânutului Tutovei ca să rândue(a)scă un om vrednec să
me(a)rgă pe la to(a)te sateli megieșâte să mărturisască adevăru(l) de
cene este făcută sfânta besărecă, că noi știm că noi am făcut‐o pentru
(i)ertare(a) păcatelor no(a)stre, iar nu este făcută de strămoș(i) după
cum au arătat dumn(ealui) (s)pătariu(l); Ne rugăm cu plângere
înălțimei tale, domn(eta)l(e) poroncește dumilorsale boerilor cerșuț(i)
ca după ce a faci cercetare în sateli megieșâte și vor mărturesî și satele
megieșâte după arătari(a) no(a)stră că este făcută de noi și neapărat îi
purtăm de grejă, apoi să nu‐l îngădui pe dumne(a)lui spătariu(l) de a
să întende cu stăpâneri pe sfânta besărecă cum și pe acei stânjăni ci
sânt de danei de la numit(ul) Neculaiu Romașcu, pi care plângire ne
rugăm melostevului înălțâmii tale. Do(a)mne melostevește‐te asupra
no(a)stră și să poroncești dumelorsali boerelor cerșuț(i) să nu‐l îngădui
necidecum cu stăpânire(a) pe sfânta besărică și pe ace(a) danei, ci tot
preot(ul) nostru să rămâi slujâtori sfentei besăreci și cu dascalu(l)
nostru, fiind că îl avem și cu carte(a) preosfințâi sale vlădecăi de
Roman; a doile(a) mărturei de la sateli megieșâti să o întăre(a)scă
dumn(a)lor bo(i)eri(i), și va rămâne ce desăvârșit(ă) veșnică pomeneri
înălțâmei tali.
Pre plecaț(i) la mila înălțimei tale, noi (c)tetorii sfintei besărici
den sat(ul) Stâncășănei, țânut(ul) Tu(to)vei.
49

Să ro(a)gă cu plângeri auzului înălțâmei tali că în moșâe lor
Stâncășănii n‐au fost besărică de când sat(ul) și după ci s‐au râdecat ei
au făcut cu mâna lor tot lemnul ș‐apoi au vândut de penprejur(ul)
cas(e)lor tot ce au avut de au zâdet‐o și au luat cele trebuincio(a)să și
neapărat preot slujăște pentru (i)ertare(a) păcatelor, care preot este cu
carte(a) preosfențâi sale vlădicăi de Roman. Și în anul trecut spătariu(l)
Iordache Emandiu au arătat înălțâmei tali că este făcută sfânta besărică
de strămoș(i), iar nu de dânșii. Au mai arătat că nu‐i purtăm de grijă.
Să ro(a)gă să le să dei carte g(os)p(o)d cătră dumne(a)lui aga Ioneț
Meclescu pentru că are știință dumne(a)lui de cine‐i făcută și cătră
cinsteta isprăvnecii ca să rândue(a)scă un om vrâsnic la to(a)te sateli
mejieșâte să arăte și să mărturisască de este sfânta besărică
strămoșască cum au arătat spătariu(l) sau de este de dânșâi, apoi să
nu‐l îngădui cu stăpânire(a) pe besărica lor, cum și pe stânjănii de
danii.

Dum(nealu)i vel log(o)f(ăt) va pune la cale.
1828 mart(ie) 14
Vel log(o)f(ă)t.

Noi Ioan Sandu Sturza v(oie)vod, cu mila lui Dumnezeu, domn
Țării Moldavviei. Cinst(iți) credincioș(i) bo(i)erii domnii mele,
dum(nea)ta Ioniță Miclescu biv vel agă i dum(nea)ta isprav(ni)ce de
țin(utul) Tutovii, săn(ă)tate. Veț(i) vide(a) din jalobă arătare și cerire ce
fac jăluitorii.
Drept aceia poroncim dum(neavoast)r(ă) prin înfățoșare(a)
jăl(uito)r(ilor) cu pârâtu(l), d(umnealui) spat(arul) Iamandi, să
urmaț(i) cuviincioasa cercetare și precum veț(i) afla și veț(i) dovedi
pentru toate arătările jăluitorilor cuprinsă în jalobă, să înștiințăț(i) pre
largu la d(umnealui) vel log(o)f(ă)t de toată curgire(a) pricinii ca să‐
s(e) pui la cale, și pân(ă) atunce să va urma stăpânire(a) pe parte(a)
bisăricii tot de jăl(uito)r(i), precum s‐au urmat pân(ă) acum.
1828 mart(ie) 16
Vel log(o)f(ă)t
50


1829 ianuarie 14

Cu fiiască plecăciuni sărutăm blagoslovitoare dre(a)pta svi(nției)
tali părinti Ioan iconom, prot(opo)p țin(u)t(ului) Tutovei.
Fiindu că în hotarul moșii Stăncășăni la acest țin(u)t a Tutovei pi
apa Ezărului am avut și noi parti di moșii di pi ne(a)mul maicii
părintilui nostru Neculaiu Romașc(u) Mogâldescu, și încă în viiață
fiindu părintili nostru Neculaiu Romașc(u) au afirosât‐o prin danii
sfintii bisări(ci) de acolo din sat Stâncășănii ci să prăznu(i)ești hramul
Sv(â)n(tului) Ierarhu Neculaiu, cari moșii s‐au dat supt stăpânire
ctitoril(o)r ci au făcut sfânta bisărică, adică ne(a)mului Ouătescu, ci
sânt cu lăcuința acolo. Și după ace(a) afirosâri ci au făcut părintili
nostru s‐au și urmat pacinica stăpâniri di cătră ctitori, purtându ei de
grij(ă) sfint(e)i bisărici cu toati celi trebuinciosă, atât din vinitul acei
afirosâri, cât și din parte(a) ctitoril(o)r, cari la aceasta și în vreme(a)
vieții părintelui nostru și di cându s‐au săvârșit în nicunteniti rânduri
s‐au făcut cercetari și întrebări, încă și însuș noi adesăori am mersu la
sfânta bisări(că) de am văzut de sânt toate celi trebuinciosă, toate,
adică: îngrăderi ogrăzei, (a)coperemânt clopotniței, (a)coperemântul
sfintii bisărici, sfentili odăjdei, sfintili cărți și priot i dascali slujitoricu
le(a)fa lor. Și toate s‐au găsât, toate în buna rânduiala, încă și meremet
s‐au făcut (a)coperemântului sfentii bisărici în anul trecut (1)828, atât
cu ostene(a)la și cheltuiala ctitoril(o)r, cât și cu vinit de pi la ace(a)
afirosâri, precum și la toati orice cere trebuința întru acest feliu să
urmezi din amândouă părțili.
Iar acum în trecutili zili ne‐(a)u făcut arătat numiții ctitori că
acum prin poronca sfentii mitropolii vre a să tragi ace(a) aferosâre supt
cuvânt că sfânta mitropolii să rânduiască un vechil a o trage ace(a)
aferosâre și să o stălpe(a)scă și cu pietre hotară, scoțindu‐o și la sultan
mezat a să vinde vinitul ce va (i)eși di pi dânsa. Cari noila aceasta nu
putem noci odenioară a prăvi un lucru ca acesta, de vremi că dănui‐
toriu(l) nu au fost om sterpu a nu ave(a) clironomi să‐i stăpâne(a)scă
51

și să privegheeze celi rămasă celi rămasă ale Sali; și di nu să va mulțămi
stăpânire pentru purtari di griji ce are această sfântă bisărică, noi
volnici sântem a puni un epitrop și a scoati în mezat venitul aceștii
aferosâre, iar nu sfânta mitropolii să ni dipărteze de acel sfânt
jăr(t)v(e)l(ni)c, anumi să mai pomine în veci ne(a)mul. Și fiindu că
poroncă este la sfenție sa, rugăm înadensu să să facă poroncă din
parte(a) sv(i)n(ției) tali cătră cini să va soco(a)te a vini la fața locului să
cerceteze de esti vreun lucru netrebnic și niagiuns la sfânta bisărică,
atât acum, cât și mai înnainti nu au fost. Atunce ca niște oameni ci nu
am știut sântem, cercetându și sv(â)n(ta) bisărică de cini esti făcută, și
după aceasta să va faci știut și sfenti(i) mitropolii. Având cinst(itul)
răspuns sv(i)n(ției) tali, plecați fii sufletești.
(1)829 ghen(a)r(ie) 14
<ss> G. Romașcu pah.
<ss> Gheorghe Romașc(u).
<ss> Ion Romașc(u).
<ss> (…) Romașc(u).
<ss> (…) Romașc(u).
<Pe verso‐ul filei a doua>: Întru cinst(ită) blagoslovitoare
dre(a)pta sv(inției) sali părint(elui) Ioan iconom, protopop țin(u)t(ului)
Tutovei, cu fiiască plecăciuni. / Bârlad.


TOPORĂȘTI

Alexandru Lăpușneanu întărește la 25 februarie 1554 lui Ion
Topor și fraților săi, Dragoș, Petrea, Tudora Mieriora, copiii lui Costea
Topor, verilor lor Toma, Anița, Marena, copiii Malei, Toporaș, Tudora,
Elena, copiii lui Petrică Topor, stăpânirea pe „ocina și dedina lor
dreaptă, din privilegiul de întărire ce au avut ei de la unchiul domniei
mele, Petru voievod <un> sat pe Racova, anume Toporăștii unde a fost
52

casa bunicului lor Petru Topor”, „să fie din toate părțile după hotarul
vechi, pe unde au folosit din veac”. Petru Rareș a „tăiat” privilegiile
„strâmbe” a lui Bâja și admite „privilegiile drepte ale mai sus scrisului
Petru Topor pe care el le‐a avut pe acel sat, Toporăști, de la înaintașii
noștri, de la Iliaș și de la Ștefan voievozi și de la bunicul domniei mele,
Ștefan voievod cel Bătrân, le‐a luat de la dânșii părintele domniei mele
Bogdan voievod”52.
Un Vasile, fiul lui Scapei din Toporăști, este atestat la 17 mai
167353. În Toporăști va avea părți de moșie și mănăstirea Florești,
pentru care Ioan Mavrocordat rânduiește hotarnici la 15 mai 1785
hotarnici pe Iordache Lambrino biv vel paharnic și Costin Negre biv
vel stolnic, ispravnicii ținutului Tutova (urmau să hotărască părțile
mănăstirii din Toporăști, Broșteni, Baboșeni, Ferești și Micești)54.
Începuturile bisericii cu hramul Sfinții Voievozi construită din
vălătuci sunt datate în 183455. Documentul de față ne indică stadiul
construirii bisericii din 1833. În vara anului 2020 preotul paroh a reușit,
după un lung șir de reparații interioare și exterioare, înlocuirea
acoperișului lăcașului de cult cu unul modern cu țiglă metalică Bilka,
dar și împodobirea cu o frumoasă pictură realizată de artistul Mădălin
Țibichi, absolvent al Seminarului din Huși și a Universității Naționale
de Arte Frumoase „George Enescu” din Iași.

1833 ianuarie 25

Cu plecăciuni sărut mâna du(mi)tali cuco(a)ne Ion.
De izno(a)vă au venitu 2 mazili cu por(un)că de la privighetor(ul)
de ocol Sămili(i) ca neuitându‐să nici la înpotriviri a dum(i)tali și să mă
râdice cu toți banii câștiului moșii, și niputându eu a vene, neavându
cu ce, că trăsura am dat‐o dum(i)sali stolnicului Iacomi la Iași, am

DRH, VI (1546‐1570), volum întocmit de I. Caproșu, București, Editura
52
Academiei Române, 2008, p. 210‐212, nr. 124; DIR, A, XVI, vol. II, p. 42‐43.
53 Costin Clit, Documente privitoare la mănăstirea Florești, județul Vaslui, Iași,
Editura PIM, 2020, p. 71, nr. 35a
54 Ibidem, p. 86‐87, nr. 44.
53

triimăs pe dumne(a)lui post(elnicel)u(l) Ion Cațiche, și avându și nevoi
p(e)ntru besărică că au rămas numai pe redecatu și stau necontenit cu
o(a)meni(i) la lucru și nu am multe de cel(e) de trebuință și nu‐mi
agiu(n)gu; Te rogu cuco(a)ne Io(a)ne pune la cali ca să nu mai fiu
supăratu. Al doile(a), am înțăles că moșiili au să să strige la zâ întâi
avugostu în mezatu. Te rogu cuco(a)ne Io(a)ne pentru această moșâi
Toporăștii ca să rămâi precum am vorbit și me‐(a)i făgăduitu ca să pot
săvârși și sfântul lăcaș cu hram(ul) Sfinților Mai Mar(irilor) Voi(e)vozî,
și vei fi și du(mnea)ta cel mai întâi ct(i)tor1 și pomenit de‐a purure; și
să am și răspuns pentru acisti, că niputându du(mnea)ta, să mă duc eu
la Iași, să nu o las că stau mulțî vrăjmaș(i) înpotriva me. Te rogu milos‐
tivi stăpâni.
Și sântu al du(mi)tali plecat slugă,
Nazare (?)
(1)833 iuli(e) 25.

<Pe verso‐ul filei a doua>: Întru ci(n)stită mâna du(mnealui)
cuconului Ion Jora al meu milostivu stăpânu, cu multă plecăciune.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 636/6, f. 1‐1v.

ȚIFU

Publicațiile bisericești consemnează construirea bisericii ci
hramul Sfinții Voievozi din satul Țifu între 1812 și 1827 prin grija
preotului Mihalache Machedon și reparațiile din 189256. Pentru
repararea bisericii din Țifu a fost eliberată o condică de milostenie la
23 iulie 1912, fiind necesară suma de 5400 de lei57.

57 Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 18/1914,
pachet 128.
54

1822 august 15

Lemnul ci trebui pentru bisărica de la Țifu.
(1)822 av(gus)t 15
4 corune câti de un stânjăn și giumătati gospod, lungul.
1 coronă de trei stănjăni, lungul.
10 corzi câti de doi pol stânjeni, lungul.
3 scânduri stejar pentru uși.
40 scânduri teiu pentru optsprezăci strane.
5 stâlpi câti de doi pol stânjăni, lungul, o palmă grosul.
20 scânduri de teiu pentru icoani și pentru dveri.

Bade Andreiu, de acestu lemnu gata înștiințază‐mă să tremet
cară să‐l râdicu.
(1)822 av(gus)t 15
<ss> Pomană stol(ni)c.
Șî câtă pode(a)lă ai să dai, iarăși o tremete.


VOINEȘTI

Satul Voinești, care în trecut aparținea administrativ de ținutul
Cârligătura, se află la 17 km distanță de orașul Iași. Prin căsătoria din
1831 cu Zoe, născută Anastase Voinescu, spătarul Ianachi (Enache)
Negruți (1799‐29 iunie 1836) intră în stăpânirea unei jumătăți, partea
de jos a moșiei Voinești, unde reclădește între 1832 și 1834 biserica
construită înainte de 10 mai 176758, dată la care monahul Veniamin
Nastasă își întocmește diata prin care i‐a destinat un sărindar59. Moșia
Voinești include și siliștile Chilia, Nedeiani, Poiana Mănăstirii „și tot

58 Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităților și monumentelor
medievale din Moldova, București, Direcția Patrimoniului Cultural Național.
Biblioteca Monumentelor Istorice din România, 1974, p. 916.
59 Theodor Codrescu, Uricaru sau colecțiune de diferite acte care pot servi la
istoria românilor, Iași, Tipografia Biciumului roman, 1891, volumul XVII, p. 57.
55

hotarul până la Țibana”. Partea de sus a moșiei este moștenită de
comisul Costache Voinescu, fratele lui Zoe, ambii fiind minori la
decesul tatălui lor Alexandru Anastasă Voinescu la vârsta de 64 de ani
(au ca epitropi pe Petrachi Cazimir și vornicul Ștefan Catargiu). Ian‐
achi (Enache), aga Gheorghe și Dinu era fiii lui Vasile Negruți. Ioasaf
Frumușanu „moșul și cel mai de aproape rudenie” a fraților Zoe și
Costache le împarte în 1831 moșia Voinești „prin măsurătoare și pe
harta pe care s‐a trasat linie despărțitoare”. Spătarul Ianachi (Enache)
Negruți cumpără partea cumnatului său în februarie 1832 cu 5530
galbeni olandezi și solicit Divanului de Apel întărirea actului de
cumpărare „pentru a fi în regulă în cazul în care s‐ar fi făcut acolo
„mănăstiri, zidiri şi alte îmbunătăţiri”. Deține moșii în ținuturile Fălciu
(Boțești și Porcișeni, Tălpigeni), Putna, Neamț, Vaslui (Gârbovăț),
dugheni în Iași, vii la Odobești, turme de vite, mori, arendează în 1833
moșia Cucuteni de la Elena Hangerli60.
Contractul pentru reclădirea bisericii din Voinești dintre spătarul
Enache Negruți și „arhitectonul” Iosif Barbely/Borbely, supus străin,
va fi semnat la 20 februarie 1834, după ce i‐a „făcut plan în proporție
și măsuri arhitectonești”, îndatorindu‐se cu „materialul, chetrarii,
salahorii și teslarii, a dumisali, a‐i face biserica întocmai după plan și
după plăcere dumisale căutând cu neadormită privegheri pentru lu‐
crarea zidului, a boltelor și a tot lucrul, ca să fie temeinicu și sigur,
neprimejduit niciodată, de crăpături și întru un cuvânt fără nici un
cusur meșteșugului arhitectoniei, fiind eu îndatorit ca de la începerea
bisericii, și pân la sfârșirea ei întru totul să stau nelipsit ca să nu să
urmează vreun cusur în zidire. Iar atunce când mă voiu duce la
Bărjoveni unde și acolo sunt îndatorit a face asămine biserică, îmi voiu
lăsa calfă cu deplină știință pentru ca să nu stei lucrul un ceas, din
pricina neființei mele”. La Bârjoveni era angajat de fratele spătarului
Enache Negruți. Lucrările de construcție și amenajările interioare,

Vasile Toma, Elena Lungu Cozma, Un monument neoclassic din secolul al
60
XIX‐lea: biserica de la Voinești, județul Iași, comunicare susținută la Colegiul
Național „Mihai Eminescu” din Iași (2007); a se vedea și https://www.facebook.
com/Parohia‐Adormirea‐Maicii‐DomnuluiVoinesti‐156691737722118 (accesat pe
22 iunie 2021).
56

afară de strane și catapeteasmă, îl costau pe spătar 1500 de lei, la care
se adaugă „una chilă de grâu și una chilă păpușoi, i tainu mâncării
pentru mine și a cailor mei, iar altă nimică, dintr‐aceste, arvonă acum
înainte am luoat 200 lei dar ceilalți mi să vor da așa: adică 300 lei după
ce să va scoate temelia din pământ, 500 lei după acoperământul
bisericii, iar 500 lei după săvârșirea a tot lucrul”61.
„Catapeteasma şi stranele au fost lucrate mai întâi de Iordache
Stoleru, căruia i se atrăsese atenţia că „trebuie să fie asemeni celor de
la Biserica Banu din Iaşi, lânga care se aflau casele lui Enachi”. Tot
Iordache a executat duşumeaua, cercevelile şi tocul ferestrelor, patru
table de lemn pentru icoane, un agheazmatar şi o masă”62.
Înainte de 29 iunie 1836, data decesului spătarului Enache
Negruți la vârsta de 37 de ani, înmormântat la biserica Banu, va fi
angajat Dumitrache săpător din Piatra Neamț, pentru confecționarea
stranelor, inclusiv cea arhierească și catapeteasma „întocmai ca aceli
de la bisărica Banului din Iaşi”63.
În testamentul spătarului Enache Negruți se amintește și ctitoria
sa din Voinești, care „fiind că nu esti gata, îndată să se gătească”
această îndatorire revenind epitropilor, marele logofat şi cavaler
Teodor Balş, aga Gheorghe Negrouzzi şi „nepotul meu, căminar
Costache Negruzzi” nefiind altul decât marele scriitor64.
Anumite sume de bani au fost achitate lui Dumitrache săpător
înainte de 8 august 1836 de orândarii și vătavul moșiei sau de la că‐
minarul Filip Scorțăscu, epitropul65. Contractul pentru „zugrăvirea
icoanelor catapetesmei, a 20 iconițe, a amvonului” și poleirea în aur a
frizelor sculptate este încheiat la 17 mai 1836 de epitropia casei
răposatului spătar și zugravul Ioniță Oatul, cu prețul de 5750, scăzut
apoi la 5500 lei, la care se adaugă și o serie de produse: porumb, carne,

61 Prof. Victor Brătulescu, Contractul pentru zidirea bisericii din comuna
Voinești, regiunea Iași, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, Anul XXXVIII, nr. 7‐
8, iulie august 1962, p. 608‐609.
62 Vasile Toma, Elena Lungu Cozma, op. cit.
63 Ibidem.
64 Ibidem.
57

brânză, lapte, lumânări, zarzavaturi. La 22 septembrie 1838 lucrările
amintite erau finalizate, prilej cu care zugravul primește „ultima sumă
… 686 lei”66. Teodor Balș și aga Gheorghe Negruți, epitropii casei
răposatului spătar, încheie un jurnal la 9 mai 1837 ce viza pictarea
catapetesmei de un „zugraf cu tot materialul lui, adică auriul, argintul
și bo(i)elile. Asămine să să cumperi pentru podoaba acei bisărici
veșmântăriile trebuitoari, policandri, candeli și altile ci vor mai fi di
trebuință cu bani din casă”, fiind însărcinat căminarul Filip Scorțescu
cu înplinirea lucrărilor67.
Redăm în continuare pasaje extinse din manuscrisul de care ne‐
am folosit: „Actuala biserică este cea construită de Enachi Negrouzzi,
având pridvor, pronaos boltit ce serveşte şi de camera sepulcrală, naos
de asemenea boltit şi altar. Ceea ce frapează la acest lăcaş de cult este
stilul neoclasic, simetria şi echilibrul subliniate de planul centrat de
formă rectangular, turnul clopotniţei ridicat pe o bază patrată cu patru
coloane albe, în stiul Doric, plasate pe peretele dinspre vest, cornişa
simplă decorată cu un motiv întâlnit adesea în arta greacă din perioada
clasică, arcele în formă de semicerc de la uşi şi ferestre. Ştim că arhitec‐
tura neoclasica oscilează „între măreţia sobra a arhitecturii romane şi
graţia şi eleganţa artei greceşti”. „Catapeteasma era din lemn de tei
aurit, pe alocuri sculptat, ca şi amvonul, erau împodobite cu meda‐
lioane reprezentând scene religioase pictate într‐o manieră care
amintea mai curând de cele din Apusul Europei (influenţă apărută mai
târziu în Moldova) şi mai puţin de tradiţia Bisericii Răsăritene. Ceea ce
s‐a mai păstrat din aceste obiecte pot fi văzute astăzi în muzeul
parohial”. „Tabloul votiv lucrat în ulei pe pânză, îl reprezintă pe
Enachi Negrouzzi, cu barba neagră, pe soţia sa Zoe şi doar doi din cei
trei copii ai săi, deoarece Catinca murise de mică, fiind îngropată la
Biserica Banu, îmbrăcată în rochie de mireasă. Cei doi copii rămaşi,
sunt Alecu, moştenitorul moşiei Voineşti şi Elena care va deveni
Ghica. Ei sunt îmbrăcaţi identic, cu pantalonaşi şi rochiţe roşii cu
gulere albe. Spătarul şi Zoe, poartă haine orientale, el cu anteriu lung,

66 Prof. Victor Brătulescu, op. cit., p. 609‐611.
58

până la pământ, cu cingătoare preţioasă, peste care are o haină cu
margini îmblănite. Soţia lui poartă o rochie de culoare deschisă, cu
mâneci bufante peste care are o alta mai scurtă de culoare neagră fără
mâneci terminată spre gât cu o broderie colorată. Soţii sunt deosebit
pictaţi, Enachi pare hotărât chiar mândru, în vreme ce Zoe, este palidă
cu ochii plecaţi cu un aer melancolic şi trist. Reamintim că atunci când
pictorul Oatul a terminat de pictat tabloul votiv, Enachi murise de doi
ani, ceea ce impune concluzia ca portretul a fost realizat de pictor fie
din memorie fie după descrierea familiei. Cei doi, asemenea voie‐
vozilor ctitori de mănăstiri şi biserici, susţin cu mâna dreaptă biserica
în miniatură” 68.

1836 august <după 8>

Lei Păr(ale)
317 14 Ci am priimit rânduri di la orândar i di
la vătav, îns(ă):
Lei Păr(ale)
42 ‐ Pentru șaptizăci ocă
carni.
33 ‐ Pentru unsprezăci
cărnuri de m(i)el.
115 6 Luați di la orândar
rânduri într‐alte
mărunțișuri.
127 8 Am primit rânduri
di la vătav păr(ă)
avg(us)t 8.
317 14
317 14 Adică trii suti șaptisprezăci lei,
paisprezăce păr(ale) am priimit rânduri
precum mai sus să arată și acest va rămâne

68 Vasile Toma, Elena Lungu Cozma, op. cit.

59

păr(ă) să va cere condraht și atunce di voi mai
rămâne a da să răspund, iar di voi ave(a) a lua
o are a‐m(i) răspundi d(umne)a(lu)i c(u)c(onul)
Nița, precum și din făina i brânza luată pentru
hrana me, pentru care are a să socoti pe urmă,
di cari spre încredințari mi‐am pus numele
niștiind carte și eu am pus degitul.
Eu, Dumitrache săpător, adiverez.
Merți Dim(i)r(lii)
16 3 Făină am priimit, îns(ă):
13 ‐ Făină păp(u)șoi.
3 ‐ Făină săcară.
‐ 3 Făină grâu.
16 3
24 Lei am primit avg(ust) 8, și am pus degitul
314 14 Eu, Dumitrache săpător.
Întoarci.
Lei
270 Adică, două suti șăptizăci lei am priimit
rânduri de la epitropii pre d(umnea)sa
căm(ina)r Filip Scorțăscu și până la socotiala
istoviri(i) voi lua ce mi să cuvin, cându să va
găsă și zapisul dat de mine răp(o)sat(ului)
Negruță de alcătuirea urmată pentru săpător
catapetezmi(i) de la Voinești. Am dat această
adeverință
(1)836 avgust 3
Eu Dumitrachi săpătoriu.

<Pe fila 1v.>: No. 9 / Dimitrii săpătoriu.


60

1837 mai 9

Jurnal
Anul 1837 luna maiu în 9 zile.
Epitropie casăi răp(o)s(atului) spat(a)r Ianachi Negruț(i) închei
socotință ca pentru zugrăvitul catapitezmii di la bisărica di la Voinești
să să alcătuiască un zugraf cu tot materialul lui, adică auriul, argintul
și bo(i)elile. Asămine să să cumperi pentru podoaba acei bisărici
veșmântăriile trebuitoari, policandri, candeli și altile ci vor mai fi di
trebuință cu bani din casă. Pentru a cărora aduciri întru întocmai
înpliniri vă însărcinăm pe d(umneavoastră) cam(i)na(r)e Filip
Scorțăscu, unul din epitropi.
<ss> Teodor Balș.
<ss> Gheorghi Negruți aga.

< Pe verso‐ul filei a doua>: Pentru zugrav, arginterii și alte odăjdii
bisăricești ce să cumpără.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 415/110. Original,
difolio.

1837 mai 9

Jurnal

Anul 1837, luna maiu, în 9 zile. Epitropie casăi răp(o)s(atului)
Ianachi Negruț(i) faci puniri la cale prin acista că o floari de diiamant
ci s‐au fost dăruit de răp(o)s(atulu) Negruț în curgire boalii sale la
icoana Maica Domnului de la bisărica cu hramul Bunii Vestiri și pi cari
acum s‐au scos în vânzari de preosfinție sa vlădica Meletie la nevoe ci
au avut bisărica, să să cumperi de cătră casă cu preț de 2100 lei, adică
două mii una sută lei, pi dreg(…), ca pi un lucru di zăstre ci au fost a
soțăi răp(o)s(atului) spat(a)r Negruț(i). Pentru cari s‐au închiet acest
jurnal.
<ss> Teodor Balș.
61

<ss> Gheorghi Negruți aga.

< Pe verso‐ul filei a doua>: Pentru cumpărare una flo(a)ri de
diiamantu.

difolio.

1850 octombrie 16

Catagrafie de toate acareturile aflătoare pe moșiia Voineștii cu
celelante cotunuri i alte lucruri priimite de mine în păstrare și
întrebuințare după cuprindere contractului de posăsie a aceștii moșii.
1850 oc(tom)vr(ie) 16

1
iu Crâșma din satul Voineștii, păreții de zâd, acoperită cu
șindilă, cu cinci odăi, doă sobe și un cuptior i cu încuetori de
fier, ferești cu giamuri de steclă, obloane la ferestre, pivniță
supt această bina zidită de piatră, ogradă înpregiur de nuele
cu pari și oprele de stejar, acoperit și acest gard cu streșină de
șindilă, poartă mare și portiță de dulapi de brad, cu încuetori
și balamale de fier, toate în stare bună.
2
le Crâșma de la Frasin, iarăș cu păreții de zâd și acoperită
cu șindilă, cu trei odăi, una sobă și un cuptior, ferestre cu
giamuri de steclă și gratii de fier la feresti, cu încuietori de fier,
pivniță de piiatră supt această casă, ogradă înpregiur de nueli,
cu pari și oprele de stejar și acoperit cu spini, poartă mare și
portiță de dulapi de brad cu încuetori de fier, toate în stare
bună.
3le Crâșma de la Chilie cu pivniță de piiatră supt dânsa,
care pivniță face apă, trupul casăi de bârnecu doă dispărțituri
și o tindă cu feresti fără giamuri, cu uși fără încuetori de fier,
un cuptior și o sobă într‐însăle, vechi, acoperit cu șindilă, dar
vechi și spart și fără vreo îngrăditură.
62

4le Un iaz cu apă de adăpătoare vitelor, dar ezătura slabă în
mai multe locuri.
5le O vie în sat de 12 pogoane lucrătoare și roditoare, toată
într‐o îngrăditură cu gard de nueli, pari și propele de stejar
acoperit bine cu spini, poartă mare și portiță de dulapi de brad
și cu încuetori de fier, având deasupra pod acoperit cu șindilă,
iar gardu în patru locuri câte o bucățică povârnit, care
urmează a să ridica și a să întocmi cu țiganii cucoanii acum
odată. În ograda aceștii vii este o cramă cu păreții de zâd
acoperită cu șindilă, ușă în față de două canaturi, în dos altă
ușă cu un canat cu balamale și încuetori de fier, podită
deasupra cu podeală de laolaltă, având într‐însa edecul viii și
anumi cincizăcișiunul poloboace cu doă pungi mici și un
poloboc cu șăsă cercuri de fier, din care vasă patru zăci sânt
astăzi întrebuințate cu vin, iar unsprăzăci dișărti, fiind și mai
vechi, precum și unul de brad, un teasc, doă călcătoare, o dejă,
doă căzi, unsprăzăci ciubere și o leică.
6le Altă vie numită a lui Alicsandru vornicu tot în sat,
roditoare și cu livadă, având într‐însa o cramă vechi și
povârnită cu tumurugi de stejar putrezi și păreții de scânduri
de fag, șasăzăcișitrii la număr, fără acoperământ și fără gard.
7le Al triile vii roditoare în țarină, fără gard și fără vreo un
acaret.
8le O moară de cai vechi lucrătoare la Cerbuleasă, păreții de
bârne, acoperită cu stuh vechi, cu o părechi de pietri din care
ace zăcătoare crăpată în doă și cu aceste lucruri la dânsa, un
fus de fier, o părpăriță, o tigae, cinci cercuri la doă grândei,
patru cepuri, patru cercuri la amândoă crângurile, o tigae
mare, un ciocan de ferecat coșu morii și lada de curs făină.
9le Lângă această moară un coșăr mic de 3 stâ(n)j(eni),
acoperit și bun.
10le O moară de apă pe pârăul Stavnic cu doă părechi pietre
lucrătoare, dar o zăcătoare crăpată în trei, trupul casăi morii
de lemn cu păreții de scânduri de fag, acoperită cu stuh, dar
spart într‐un loc, și la dânsa aceste lucruri, doă fusă de fier,
63

doă părpărițe, doă tigăi, patru cercuri la doă crânguri, patru
cercuri la doă grândei, patru cepuri, un ciocan de ferecat
moara, doă budăi de pus pâine, doă pietre de prisos, păretile
din fața roatilor de la vale lipsăște pentru că nici trebui, și în
dreptul grădinilor din afară de doă locuri de uși, care uși nu
sântu, iazu gârlii în câteva locuri slab și spart, stavilile di la
lăptoace numai cu doă aripi.
11le Lângă această moară un hambar (…) cu patru
dispărțituri înlăuntru, păreții dinafară de scânduri și acoperit
cu stuh.
12le Trei crâcime, una la Cerbuleasă, una la Lingurari și una
la Țibana, toate în bordei vechi și putrede în parte, acoperit cu
pământ și câte un zemnic în pământ de pus vin.
13le O crâcimă la Poiana Măn(ăsti)rii de bârne acoperită cu
rogoz cu doă odăi, uși, ferești și un zemnic în pământ.
14le Opt pluguri, opt cotiugi cu roatile lor, doăzăci și patru
giuguri, doăzăci și patru tânjăli, optsprezăci cârcei lemn, șasă
borone cu colțu de lemn, o boronă noă, cinsprezăci ocă de fier
în patruzăcișiopt colți de boronă, una ocă fier în opt otice,
treizăcișinoă ocă fier în opt fiere de plug late, doăzăcișișapte
ocă fier în opt fiere de plug lungi.
15le Patru sute triizăci și patru oi și trii câini, precum și
edecul stânii și anume:
Una sută șapte zăci oi mari țigăi, cu doăzăci și trei oi
mari negre, cinsprăzăci oi mari a fata <făta – N.A.>, țigăi, zăci
oi sterpe țigăi, unsprezăci berbeci țigăi, șasăzăci și patru
cârlani țigăi cu cinci negre, șasă berbecuți cu unu negru, una
sută cincizăci și opt miei, trei câini, un ceaun mare, un ceaun
mic, doă găleți, doă cupe, o lingură mare, doă părechi
f(o)arfeci, doă putini de țânut zăr, o checiorniță și o putină de
dubală.
16le Una sută triizăci și noă fălci arătură de toamnă
nesămănată.
17le Doă șuri de vite vechi, una în sat și alta la poarta jităriei.
64

18le Șapte coșere, din care doă coșere sânt astăzi cu popușoi
întrînsele, fiindu acoperite și cu oprele, iară cinci sânt fără
acoperemânt și fără oprele, găsându‐să în proastă stare, care
precât să va pute să vor păstra în stare aceasta, iar la neputință
de a să ține râdicat nu voi fi răspunzător decât lemnul de la
dânsăle să va păstra pentru a să întrebuința la alte coșere sau
la alt lucru. Înpregiuru acestor coșere doă garduri, unul vechi
și prost, iar al doile cu pari de stejar buni, și îngrădit cu patru
cununi de nuele ceva mai noă, fiind la gardu vechi poartă
mari de brad cu încuetori de fier.
Aceste toate le‐am priimit precum mai sus să arată,
pentru care am dat acest înscris.

<La sfârșitul documentului>: Catagrafia Voineștilor (p)rivitoare
pe Cerne.

difolio.

1854 <f. l. z.>

No. de lucrurile ce să află în bisărică din Slobozii Voinești ce să
prăznuești hramu(l) Sfinții Apostoli Petru și Pavel.
1854
1. Evanghelii vechi.
1. Un antemes nou.
2. Dou(ă) sfeșnice de lut pe Prestol.
1. Acoperământu nou pe Prestol.
1. Chevotde plachi vechi.
1. Potir de cos(i)tor vechi, cu linguriță, cu zveda și cu sticluța.
2. Dou(ă) vîzduhuri, unu vechi și unu nou.
4. Patru procoveți, dou(ă) noi și dou(ă) vechi.
1. Așternut la Proscomedei, nou.
1. Un Aer vechi strâcat.
2. Dou(ă) cadelnițe vechi strâcate.
65

16. Șaispre(ze)ce ecoanețe pentru praznici.
2. Dou(ă) felo(a)ne, unu vechi și unu nou de cit.
/Numai în Altare/
1. Apostol.
1. Psaltire.
1. Ceaslovu.
1. Octoih micu vechi, strâcat.
1. Penticostaru.
1. Treodu.
1. Moliftelnicu.
4. Sfeșnice mari, câte trii făclii.
1. Sfeșnicu micu.
4. Candeli de plache.
2. Candele de steclă.
1. Prapur vechi strâcat de tot.
Care aceste să găsăscu întru adevăr, să iscălești de mine parohul
acelui poporu.
<ss> Preut Ivanciu C(…).

<Pe verso>: Lucrurile ce să găsăsc la bisărica din Sloboziia.


66

ABSTRACT
The daily life of medieval and modern man is marked especially by the existence of
the church, a spiritual, cultural and educational factor. The historian is confronted in the
elaboration of local monographs with the lack of documents regarding the establishment
of places of worship in rural and even urban areas, being tributary to church publications
‐ especially yearbooks ‐ in which priests of the time provided information requested by
hierarchs, without consulting the documents from the archives, often using local
tradition. Through this article we offer the interested reader a series of documents that
reflects the construction and residence of places of worship in villages located
administratively today in the counties of Vaslui, Galati and Iasi.
Keywords: churches, renovations, villages, priests, bishops, founders.

Cuprins
Monumentul – Fereastră ȋn care se oglindeşte Tradiția

şi se ȋntrevede Viitorul (IPS TEOFAN) ........................................... 5
Noi date privind picturile restaurate din naosul bisericii

„Înălțării” din Lujeni (Emil DRAGNEV).......................................... 7
Zidiri și rezidiri de biserici în documente de arhivă (Costin CLIT) ........ 21
O ctitorie a familei Balș: Biserica „Sfântul Dimitrie” din Iași
( Lucian-Valeriu LEFTER, Alexandra CHILIMAN-JUVARA) ........ 67
„Castelul” de la Bâdilița. Mică istorie a unui monument dispărut
(Ştefan S. GOROVEI)....................................................................... 101
Clădirile Institutului Notre Dame de Sion din Iași.
Casa Alecu Balș și Filarmonica „Moldova” (Sorin IFTIMI)...... 123
Biserica de lemn „Sfinții Voievozi” din Poienari, județul Neamț.
230 de ani de tradiție, continuitate și spiritualitate creștină
(Aurel-Florin ȚUSCANU)................................................................ 171
Un monument istoric din Galați, redescoperit (Marius MITROF)........ 183
Mici contribuții la istoria Mănăstirii Gorovei
(Ştefan S. GOROVEI) ...................................................................... 211
Biserica „Sfântul Nicolae” din Vaslui (Andrei CREȚU).......................... 257
Aspecte privind monumentele Arma Infanteriei și
Regele Ferdinand I din zona Piața Victoriei (1941)
(Alin SPÂNU)................................................................................... 291
Portretul arhitectului Jean Burcuș (1896-1987)
(Sidonia TEODORESCU)................................................................ 303
Biserici și capele militare monumente istorice. Aprecieri asupra
bisericilor militare înființate după 1990 (Ion GIURCĂ)............. 319
Biserica „Sfinții Mercurie și Ecaterina” din Rădășeni,
județul Suceava. Starea de conservare
(Alexandrina MUSTEA (CUȚUI)).................................................. 353
Depozitul muzeal. Criterii de constituire și conservare
a obiectelor (Elena MAFTEI).......................................................... 373
Monumentul – Tradiție și viitor.
Momente ale simpozionului, 8 – 10 octombrie, 2020 ............................. 385

Costin CLIT, Zidiri Și Rezidiri de Biserici În Documente de Arhivă

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Costin CLIT, Zidiri Și Rezidiri de Biserici În Documente de Arhivă

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

MONUMENTUL

18 Arhivele Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 47/1852‐

Vaslui,Tipărită cu binecuvântarea P.S. Ioachim Vasluianul Episcopul Hușilor,

Monumentul – Fereastră ȋn care se oglindeşte Tradiția

Noi date privind picturile restaurate din naosul bisericii

S-ar putea să vă placă și