PRUTUL

* REVISTĂ DE CULTURĂ * HUŞI *

Serie nouă, Anul XII (XXI), Nr. 1-2 (69-70) / 2022 * Fondator Costin CLIT

1
 SPONSOR:
Ioan-Bogdan ANDRIEȘ

ISSN 1582 – 618X

COLEGIUL ŞTIINŢIFIC
Cercetător dr. Silviu VĂCARU
Profesor dr. Theodor Codreanu

COLECTIVUL REDACŢIONAL:
Redactor şef: Costin CLIT
Dr. Lucian-Valeriu LEFTER
Mihai-Alin PAVEL
Tehnoredactor: Lucian CLIT
E-mail: costinclit@yahoo.com

2
 CUPRINS

STUDII ȘI ARTICOLE
Țara de Jos, Târgul de Jos. Din tainele închegării Principatului Moldovenesc – Ştefan S. Gorovei 5
Alexandru Papadopol-Calimah, Participant şi memorialist al Unirii din 24 ianuarie 1859
– Oana Lucia Dimitriu 13
Români și maghiari în anii 1916-1920. Perspective ale istoriografiei maghiare
– Cristian Sandache 23
Chișinăul interbelic: portret (auto)imagologic – Diana Vrabie 33
File din cronica Orchestrei Simfonice a Armatei în ultimii ani de domnie ai regelui
Carol al II-lea – Iulian Stelian Boțoghină 41
Aportul lui Ștefan Holban în edificarea învățământului românesc din Basarabia – Sergiu Mandiș 49
Addenda et corrigenda – Ştefan S. Gorovei 55

MEMORIA GENEALOGICĂ
Boierii moldoveni Arapul până la jumătatea veacului al XVIII-lea. Contribuții genealogice și
prosopografice – Mihai Gicoveanu 63
În căutarea strămoșilor. Bîzgănenii satului Grozești – Mihai Anatolii Ciobanu 79
Testamente ale unor personalități hușene din secolul al XIX-lea – Ștefan Plugaru 95
Neagu Djuvara – Schițe genealogice despre familia sa – Silviu Văcaru 107

DOCUMENTE
Documente moldovenești din ținutul Neamț – Costin Clit, Cosmin Niță 125
O catagrafie a bisericilor din Eparhia Hușilor de la 1827 – Costin Clit 193
Câteva documente privitoare la confecționarea uniformelor și a încălțămintei pompierilor
din orașul Iași – Arcadie M. Bodale, Mihaela Ana Petrescu 225
Contribuţii la demitizarea istoriei. Câteva documente privitoare la abuzurile catanelor austriece
în Moldova (1854) – Arcadie M. Bodale 247
Elena Lupescu în exil la Paris. Scrisori către părinți (1925-1926) – Narcis Dorin Ion 261
„Omul în luptă cu viaţa”. Pagini memorialistice recuperate – Lucian-Valeriu Lefter 299
Corespondență: George Felix Tașcă – Paul Păltănea – Cristian-Dragoș Căldăraru 319

DĂINUIREA VALORILOR
Sărbătorile Nașterii și a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos în gravura de carte a secolului
al XVIII-lea – Oana Lucia Dimitriu 349
Mihai L. Negruzzi (1873-1958). „O figură, nu numai a Iașilor, nici chiar a Moldovei, ci a
României” – Iulian Pruteanu-Isăcescu 359
Vintilă Şiadbei – Mărturii Epistolare – Ştefan S. Gorovei 363
Pro memoria. Petru Șt. Pogângeanu (1933-1997) – Iulian Pruteanu-Isăcescu 371
Oriunde, iarmarocul – Lina Codreanu 379

RECENZII ȘI NOTE BIBLIOGRAFICE

Lucian-Valeriu Lefter, Boieri ai Moldovei înainte și în vremea lui Ștefan cel Mare, Cluj-Napoca,
Editura MEGA, 2022 – Laurențiu Chiriac 385
Prof. Petru Necula, prof. Mihai Ciobanu, pr. Vasile Pârcălabu, Biserica „Adormirea Maicii
Domnului”, Fosta Uspenia –Vaslui. File de monografie, Iași, Editura PIM, 2022 390
– Nicolae Ionescu

3
 COLABORATORI

Arcadie M. BODALE, doctor în istorie, arhivist, Arhivele Naţionale Iaşi & Accademia di
Romania in Roma – abodale@yahoo.com
Iulian Stelian BOȚOGHINĂ, doctor în istorie, arhivist, Arhivele Militare Pitești –
botoghinaiulian@yahoo.com
Cristian-Dragoș CĂLDĂRARU, manager, Muzeul de Istorie „Paul Păltănea”, Galați –
cristian_caldararu@yahoo.com
Laurențiu CHIRIAC, doctor în istorie, muzeograf, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare”,
Vaslui – laurchrc@gmail.com
Mihai Anatolii CIOBANU, doctor în istorie, asistent cercetare științifică, Institutul de Istorie
„A. D. Xenopol” al Academiei Române, Iași – ciobanumihaianatolii@gmail.com
Costin CLIT, profesor, Colegiul Național „Cuza-Vodă”, Huși – costinclit@yahoo.com
Lina CODREANU, profesoară, Colegiul Național „Cuza-Vodă”, Huși –
linacod@yahoo.com
Oana Lucia DIMITRIU, doctor în arte vizuale, bibliograf, Cabinetul de Manuscrise-Carte
Rară, Biblioteca Academiei Române – oana_dimitiru@yahoo.fr
Mihai GICOVEANU, profesor, Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt”, Vorona –
mihai7788@yahoo.fr
Ștefan S. GOROVEI, profesor univ. dr., Facultatea de Istorie, Universitatea „Alexandru
Ioan Cuza” din Iaşi – stefangorovei@yahoo.fr
Narcis Dorin ION, doctor în istorie, manager, Muzeul Național Peleș, Sinaia –
narcisdorinion@yahoo.com
Nicolae IONESCU, doctor în istorie, profesor, Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu”,
Vaslui, ionescunicolae16@yahoo.com
Lucian LEFTER, doctor în istorie, etnolog, Centrul Județean pentru Conservarea și
Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui – lucian_lefter@yahoo.com
Sergiu MANDIȘ, profesor, Liceul Teoretic „Ștefan Holban”, Cărpineni, Republica Moldova
– sigis@carpineni.ro
Cosmin NIȚĂ, arheolog, Muzeul de Istorie a Moldovei, Complexul Muzeal Național
„Moldova”, Iași – nitacosmin043@gmail.com
Mihaela Ana PETRESCU, profesor inginer, Liceul „Ion Nistor”, Vicovu de Sus –
mihaela.petrescu@ltin.com
Ștefan PLUGARU, profesor de istorie, Școala Gimnazială nr. 1, Stănilești –
stefanplugaru74@gmail.com
Iulian PRUTEANU-ISĂCESCU, muzeograf, șef Birou programe culturale, Muzeul Național
al Literaturii Române, Iași – ipruteanu82@gmail.com
Cristian SANDACHE, prof. univ. dr. habilitat, Facultatea de Istorie, Filosofie și Teologie,
Universitatea „Dunărea de Jos”, Galați – cristiansandache@yahoo.com
Silviu VĂCARU, cercetător științific gr. I, Institutul de Istorie „A. D. Xenopol” al
Academiei Române, Iași – silviuvacaru.is@gmail.com
Diana VRABIE, conf. univ. dr., Universitatea de Stat „Alecu Russo”, Bălți, Republica
Moldova – dianavrus@gmail.com

4
 STUDII ȘI ARTICOLE

ŢARA DE JOS, TÂRGUL DE JOS.

DIN TAINELE ÎNCHEGĂRII PRINCIPATULUI MOLDOVENESC

Ştefan S. GOROVEI

Cu mai mulţi ani în urmă, regretatul istoric Şerban Papacostea a prezentat rezultatele
reflecţiilor sale asupra unor menţiuni din raportul trimis regelui Cazimir al Poloniei de consilierii săi
prin Marcin Choranczycz în urma luptei de la Baia; anume, se arată în acel document că „întreaga
Ţară de Jos a Moldovei aşezată spre Ungaria s-a răsculat, sustrăgându-se ascultării lui Ştefan” (tota
terra inferior Moldauie versus Hungariam sita obedientiam ipso Stephano subtrahens rebellavit),
urmarea fiind că domnul nu mai îndrăznea să intre în acea „terra inferior” (ex hoc terram ipsam
inferiorem non audet accedere)1. Reflecţiile acestea – a căror publicare a fost aşteptată cu nerăbdare

* Acest text are la bază comunicarea prezentată, sub acelaşi titlu, la întrunirea – cu tema Ţara Românească şi
Moldova în veacul întemeierii – organizată la 16 noiembrie 2007, din iniţiativa d-lui Ştefan Andreescu în cadrul
Institutului de Istorie „N. Iorga” din Bucureşti. Dintre cele şase comunicări citite atunci, patru au văzut lumina
tiparului în anul următor (în „Revista Istorică”, serie nouă, XIX, 2008, 1–2, p. 5–27 şi 49–82; autori: Andrei Pippidi,
Ştefan Andreescu, Matei Cazacu şi Sergiu Iosipescu; cf. Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme
controversate, ediţia a doua, adăugită. Cu o postfaţă târzie, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2014,
p. 381). Pregătindu-l acum pentru tipar, am operat doar unele strict necesare actualizări bibliografice şi am modificat
unele referiri temporale. Însă mai cred necesare o observaţie şi un avertisment.
Interesul pentru subiect (uşor de înţeles fiind cunoscut acela pentru veacul întemeierii) a fost amplificat de
disputa cu edilii municipiului Roman, care se opuneau din răsputeri preluării stemei medievale cu capul de mistreţ.
În contextul acestei dispute – ale cărei ecouri mai stăruie încă în mediul virtual (cf. https://evz.ro/lungul-drum-al-
mistretului-spre-stema-romanului, datat 8 februarie 2009) – am adunat argumentele care puteau să pledeze în
favoarea restaurării frumoasei steme, rezultând comunicarea Heraldică şi istorie în sigiliul medieval al oraşului
Roman, prezentată în şedinţa (50) din 11 ianuarie 2000 a Filialei Iaşi a Comisiei Naţionale de Heraldică, Genealogie
şi Sigilografie a Academiei Române; în rezumatul din Buletinul Institutului Român de Genealogie şi Heraldică
„Sever Zotta”, II, 2000, 1-3, p. 6–7, am precizat că respectiva cercetare a condus la „un şir de concluzii care privesc
atât aspectul heraldic al problemei, cât şi istoria însăşi a aşezării şi, într-un cadru mai larg, chiar istoria Moldovei la
mijlocul veacului XIV”. Împrejurări obiective, asupra cărora nu stărui aici, au contribuit ca acest studiu să rămână
nepublicat, aşteptându-şi sorocul sau norocul… Pentru întrunirea din 2007, am socotit potrivită continuarea şi
dezvoltarea unor idei expuse acolo, preluând chiar pasaje din comunicarea aceea, cu gândul că vremea îmi va
îngădui contopirea acestor două texte. N-a fost să fie. Întârziind şi publicarea acelui text, am îndrăznit să desprind
din el câteva fragmente pentru o comunicare alcătuită în momente de cumpănă din viaţa mea: Animalele Ţărilor
Moldovei. Variaţiuni istorice (la primul colocviu Lumea animalelor. Realităţi, reprezentări, simboluri, Iaşi, 13
octombrie 2009); tipărită iniţial în RIS, XIII-XV, 2008-2010, p. 124–135, aceasta a fost inclusă apoi în volumul
Lumea animalelor. Realităţi, reprezentări, simboluri, îngrijit de Maria Magdalena Székely, Editura Universităţii
„Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 2012, p. 441–458. Astfel, aceste trei texte, datând din 2000, 2007 şi 2009, formează,
de fapt, un întreg, dar publicarea în sens invers faţă de elaborarea lor îmi impune datoria să semnalez pasajele trecute
de la unul la celălalt, cu speranţa că în acest chip atenuez disconfortul cititorului care le-ar regăsi în două locuri. Am
încadrat, deci, între asteriscuri (*) pasajele care au fost preluate de aici pentru studiul din 2009. Dacă împrejurările
nu-mi vor fi favorabile ca să pot reasambla părţile întregului, voi proceda în acelaşi mod şi la publicarea studiului
din 2000.
1
Şerban Papacostea, Un episod al rivalităţii polono-ungare în secolul al XV-lea: campania lui Matia Corvin în
Moldova (1467) în lumina unui izvor inedit, în idem, Evul Mediu românesc. Realităţi politice şi curente spirituale,
5
– au avut darul de a înnoi, mi se pare, interpretarea unor realităţi din domnia lui Ştefan cel Mare.
Însă, nu mai puţin, ele trebuie să reîndrepte atenţia quatorze-iemiştilor români şi asupra unei realităţi
geografico-politice care ne apare cu totul nebuloasă: Ţara de Jos a Moldovei (terra inferior
Moldauie).
Ascultând acea comunicare a lui Şerban Papacostea la Putna2, mi s-a părut evident motivul
pentru care Ştefan cel Mare şi-a trimis fiul întâi născut, de îndată ce va fi atins majoratul, la Bacău:
de acolo putea supraveghea cel mai bine desfăşurările din Ţara de Jos. Se punea, astfel, în lumină o
verigă importantă din lanţul de informaţii capabile să explice închegarea principatului moldovenesc
din cele două ţări, lanţ pentru al cărui început acelaşi istoric a adus, cu decenii în urmă, o altă
contribuţie3, rămasă – cu retuşurile impuse de progresul cunoaşterii – de o importanţă deosebită. Şi
trebuie adăugat, de asemenea, că până şi în domnia lui Bogdan al III-lea sunt semnalate solii polone
adresate boierilor din Ţara de Jos, separat de acelea trimise domnului de la Suceava.
Toate acestea arată că este important să reluăm măcar unele dintre informaţiile relative la
delimitarea mai precisă4 a acelei terra inferior Moldauie despre care se afirma la 1467 că era versus
Hungariam sita şi că, în urma acţiunilor lui Ştefan, se afla în stare de rebeliune, sustrăgându-se de
sub obedienţa învingătorului de la Baia.
*În accepţiunea generală, Ţara de Jos ar însemna jumătatea sudică a Moldovei, cuprinzând
şi Romanul, unde la 1438–1439 s-a instituit cea de-a doua Mitropolie a Moldovei, numită ulterior a
Ţării de Jos, unde a fost (la Vaslui) scaunul domnesc al lui Ştefan al II-lea în vremea aşa-numitei
diarhii, când a împărţit puterea cu fratele său Iliaş, care domnea la Suceava şi, în sfârşit, unde va fi
(la Bârlad) sediul vorniciei Ţării de Jos*. Or, menţiunea despre rebeliunea Ţării de Jos nu pare să
privească aceste zone, unde stăpânirea lui Ştefan a rămas neclintită, după cum o dovedesc uricile
emise de cancelaria domnească în răstimpul 1468–1472.
*La vremea lui Dimitrie Cantemir, Ţara de Jos era alcătuită din următoarele 12 ţinuturi:
Iaşi, Cârligătura, Roman, Vaslui, Tutova, Tecuci, Putna, Covurlui, Fălciu, Lăpuşna, Orhei şi
Soroca5. Raportându-ne la spaţiul dintre munţi şi Prut, aceasta înseamnă împărţirea inegală a
teritoriului: de-a dreapta Siretului, Ţara de Sus cuprindea până şi ţinutul Bacăului, incluzând
Oituzul, Caşinul, Rădeana, Bogdana şi Borzeştii, în timp ce în stânga Siretului nu cobora mai jos de
Cotnari şi o bucată din cursul Bahluiului. Cea mai mare parte a teritoriului dintre Prut şi Nistru –
exceptând, fireşte, pământurile ocupate din vechime de otomani – făcea parte din Ţara de Jos: nu
numai că includea ţinuturi în întregime delimitate acolo (Lăpuşna, Orheiul şi Soroca), dar tot acolo

Editura „Corint”, Bucureşti, 2001, p. 199. Versiunea franceză a acestui studiu fusese publicată în RRH, VIII, 1969,
6, p. 967–979 (aici, pasajul din document la p. 977).
2
Comunicarea menţionată în text – Politica externă a lui Ştefan cel Mare: opţiunea polonă – a fost citită la 3
septembrie 2007, la Mănăstirea Putna, în cadrul celei de-a V-a ediţii a Colocviilor Putnei (2-5 septembrie 2007).
Organizatorii colocviului au convenit atunci cu autorul ca studiul să apară atât în revista căreia îi fusese destinat de
la început (cf. SMIM, XXV, 2007, p. 13–28), cât şi în „Analele Putnei”, împreună cu celelalte comunicări din
cadrul Colocviului (cf. AP, IV, 2008, 1, p. 83–96). Redactarea prezentului text este datată Putna, 13 septembrie
2007, de aceea, în cuprinsul lui, urma aici precizarea „acum două luni şi jumătate” !
3
Şerban Papacostea, La începuturile statului moldovenesc. Consideraţii pe marginea unui izvor necunoscut, în
SMIM, VI, 1973, p. 43–59; retipărit în idem, Geneza statului în Evul Mediu românesc, Editura „Dacia”, Cluj-
Napoca, 1988, p. 97–112.
4
Cercetarea acestor chestiuni beneficiază de câteva studii fundamentale: V. Lungu, Ţinuturile Moldovei până la
1711 şi administrarea lor, în CI, XVII, 1943, p. 211–250 (continuarea nu a mai apărut); D. Ciurea, Organizarea
administrativă a statului feudal Moldova (sec. XIV–XVIII), în AIIAI, II, 1965, p. 143–235 şi Adrian Macovei,
Organizarea administrativ-teritorială a Moldovei între anii 1832 şi 1862 (I), în AIIAI, XIX, 1982, p. 353–374 (v.
p. 357–360).
5
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei, traducere după originalul latin de Gh. Guţu, introducere de Maria
Holban, comentariu istoric de N. Stoicescu, studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu, indice de Ioana
Constantinescu, cu o notă asupra ediţiei de D. M. Pippidi, Editura Academiei, Bucureşti, 1973, p. 73–79.
6
se afla şi o mare parte a ţinuturilor Iaşi şi Fălciu. Practic, din toată întinderea a ceea ce numim azi
Basarabia, doar ţinutul Hotinului făcea parte din Ţara de Sus. Avem, astfel, o linie care urcă în
trepte dinspre munţi spre Nistru. Este exact contrarul liniei după care Sigismund de Luxemburg
propunea la 1412 împărţirea Moldovei, astfel încât lui să-i revină Romanul, Bacăul, Bârladul şi
Chilia*.
Altă sursă despre linia care separa Ţara de Sus de Ţara de Jos este Cronica Ţărilor Moldovei
şi Munteniei (Cronica polonă) a lui Miron Costin. Aici, cronicarul arată ce oraşe făceau parte din
fiecare dintre cele două „ţări”: Cernăuţi, Hotin, Soroca, Ştefăneşti, Dorohoi, Botoşani, Siret,
Câmpulung, Baia, Suceava, Neamţ, Piatra, Trotuş, Bacău, Roman, Şcheia, Cornari Hârlău şi Târgul
Frumos sunt „arondate” Ţării de Sus; Iaşi, Orhei, Chişinău, Lăpuşna, Huşi, Vaslui, Bârlad, Adjud,
Vrancea (?!), Focşani, Tecuci, Pisc (?!), Galaţi sunt „arondate” Ţării de Jos6. Comparând cu
informaţia lui Dimitrie Cantemir, sunt două nepotriviri: la Cantemir, ţinuturile Soroca şi Cârligătura
(cu oraşul Târgul Frumos) fac parte din Ţara de Jos. De asemenea, e ciudată menţionarea târgurilor
Vrancea şi Pisc. Într-o variantă a Poemei polone, acelaşi cronicar spune că marele vornic al Ţării de
Jos „este judecător general asupra jumătăţii de ţară de la Dunăre până la Iaşi”, iar cel al Ţării de Sus
„de la Iaşi până la Hotin şi la Cernăuţi şi la Soroca”7.
Este aceasta ţara peste care a crezut Ştefan al II-lea că poate să domnească în calitate de
asociat al fratelui său Iliaş I ? În actul prin care Iliaş a comunicat regelui Vladislav împăcarea, la 1
septembrie 14358, el spune că a dat fratelui său „ţinutul (derjavù) anume, cetatea (gorod]) Chilia
şi cu vama şi cu iezerele care ascultă de această cetate, şi oraşul (misto) Vaslui şi ocolul
(volost])9 care ascultă de acest oraş şi ţinutul de la Tutova şi târgul (tr]g]) Bârladului, cu tot
ocolul, şi morile Covurluiului şi oraşul (misto) Tecuci cu tot ocolul şi Oltenii”. Este, cum se vede,
încă şi mai puţin decât era Ţara de Jos: numai ţinuturile Chilia, Vaslui, Tutova, Tecuci.
O cercetare superficială a actelor emise la Vaslui în numele ambilor domni, în răstimpul
domniei lor comune (1436–1442), arată, în adevăr, că autoritatea lui Ştefan se limita la aceste zone.
Dar, în interiorul aceleiaşi perioade (13 septembrie 1439), de vama de la Bacău dispunea Iliaş
singur, confirmând-o Mănăstirii Bistriţa10, după cum tatăl său însuşi dăruise aceleiaşi mănăstiri
venitul vămii de la Tazlău împreună cu acela al vămii de la Bacău11. Or, vama de la Bacău era – o
ştim din privilegiul liovenilor de la 1408 – vama de la margine12.
Aceste constatări documentare sugerează, oare, că formula din raportul polon de la 1468 ar
trebui înţeleasă în sensul că avem de-a face cu o – ca să zic aşa – parte de jos a Ţării de Jos, şi
anume cea cuprinsă între Trotuş şi Milcov ? Această zonă, care corespunde cu ţinutul Putnei –
obiect predilect de studiu al d-lui Sergiu Iosipescu13 – a fost evident tăiată cândva de o linie

6
Miron Costin, Opere, ediţie critică cu un studiu introductiv, note, comentarii, variante, indice şi glosar de P. P.
Panaitescu, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958, p. 216.
7
Ibidem, p. 387. Citând această informaţie, N. Grigoraş, Instituţii feudale din Moldova. I. Organizarea de stat până
la mijlocul sec. al XVIII-lea, Editura Academiei, Bucureşti, 1971, p. 257, dă „de la Dorohoi până la Iaşi” !
8
Mihai Costăchescu, Documentele moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, publicate de ~, II, „Viaţa
Românească”, Iaşi, 1932, p. 682–683, nr. 192 (cu îndreptări în terminologie).
9
Editorul actului observa: „Ocolul nu e sigur. Poate fi şi ţinutul” (op. cit., p. 683, nota 1).
10
DRH, A. Moldova, I (1384–1448), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproşu şi L. Şimanschi, Editura
Academiei, Bucureşti, 1975, p. 283–284, nr. 200.
11
Ibidem, p. 150–151, nr. 101.
12
Mihai Costăchescu, op. cit., p. 634, nr. 176. Pasajul priveşte tranzitul postavului spre Ungaria (= Transilvania) şi
Ţara Românească. Dar este de observat că acea „margine” nu se raportează şi la Ungaria, ci, în mod expres, numai
la Ţara Românească: „Cine va duce postav în Ţara Românească, va da la vama principală, în Suceava, de grivnă
câte trei groşi, iar la margine, în Bacău, de grivnă doi groşi”.
13
Cf. Sergiu Iosipescu, Vrancea, Putna şi Basarabia – contribuţii la evoluţia frontierei sudice a Moldovei în
secolele XIV–XV, în Închinare lui Petre Ş. Năsturel la 80 de ani, volum îngrijit de Ionel Cândea, Paul
Cernovodeanu şi Gheorghe Lazăr, Editura „Istros”, Brăila, 2003, p. 205–224; idem, Génois, Tatars et la création de
7
convenţională, care a lăsat Oituzul în ţinutul Bacău, tăiat şi acesta pentru a include Adjudul în
ţinutul Putnei. Aceste linii convenţionale, care părăsesc hotarele naturale (apele), mi se par a fi
rectificări (voi arăta îndată încă una) făcute cu un scop anume în misterioasa împărţire administrativ-
teritorială a Moldovei medievale.
Dacă raportul polon din 1468 – ca şi, mai târziu, soliile polone trimise boierilor din Ţara de
Jos – se leagă de această zonă, atunci este posibil ca dezechilibrul dintre Ţara de Jos şi Ţara de Sus
să fie urmarea integrării porţiunii dintre Trotuş şi Milcov în Ţara Moldovei, având ca rezultat
constituirea unei mari unităţi administrative numită aşa, Ţara de Jos, tocmai pentru a-i anula
tendinţele autonomiste şi legăturile cu zonele corespunzătoare de peste munţi. Aceasta a putut face
ca Ţara de Sus să coboare în dreapta Siretului până la Trotuş, cu puncte de vamă în apropierea
locurilor sigure, la Tazlău şi la Bacău (vama de la margine).
Evident, asemenea „aranjări” ale limitelor ţinuturilor, cu combinaţii între linii naturale
(apele) şi linii convenţionale, nu pot fi văzute decât ca urmare a unor acţiuni deliberate, care ţin de
opera de construcţie a statului, operă a unora sau a unuia dintre primii domni ai Moldovei – după
impresia mea, Petru I.
Avem, cred, şi alte dovezi ale începutului de construcţie statală în două colţuri ale
Moldovei. Harta ţinuturilor din Evul Mediu ne vorbeşte despre ele. Este un lucru ştiut că fiecare
ţinut al Moldovei medievale avea câte un târg de reşedinţă, al cărui nume îl şi purta uneori. În unele
ţinuturi se aflau două târguri (Dorohoi şi Ştefăneşti, Bacău şi Trotuş); în două dintre ele se aflau,
însă, câte trei târguri. Astfel, ţinutul Hârlăului poseda trei târguri – Hârlău, Cotnari şi Botoşani –
dintre care cel de reşedinţă era cu totul excentric, în mijloc aflându-se Botoşanii. Întinderea şi forma
acestui ţinut sunt demne de toată atenţia. Se învecina cu ţinutul Cernăuţilor la nord, cu cel al Sucevei
la vest, cu Romanul şi Cârligătura la sud, cu Iaşii şi Dorohoiul la răsărit. Târgul Hârlăului, numit şi
Târgul Bahluiului (Civitas Bachloviae) se vede a fi fost centrul unei stăpâniri mai vechi, care îşi
extinsese mult limitele şi spre est, mărginindu-se de Jijia, şi spre nord, unde a trebuit să facă o buclă
pentru a ocoli Dorohoiul, probabil centrul unei alte stăpâniri vechi. Urmele acestor stăpâniri vechi
(mă feresc a le numi cnezate, voievodate, formaţiuni prestatale etc.) cred că se regăsesc şi în
documentele de la sfârşitul veacului al XIV-lea şi începutul celui următor, în numele unor
personalităţi precum Bârlă de la (de) Hârlău şi Mihail de la (de) Dorohoi.
Şi ţinutul Sucevei avea trei târguri însemnate – Baia, Siret şi Suceava – dintre care unul îi
era şi reşedinţă. Şoltuzii din târgul de reşedinţă nu emiteau, însă, documente pentru toate stăpânirile
din cuprinsul acelui ţinut, ci şoltuzii celor trei târguri îşi exercitau, fiecare, autoritatea asupra câte
unui teritoriu care ar putea fi bine delimitat. Astfel, pentru satele din jurul actualului oraş Fălticeni,
tranzacţiile nu se făceau în faţa şoltuzului din Suceava, ci în faţa aceluia din Baia. Sunt convins că,
dacă s-ar putea pune pe hartă satele pentru care s-au emis documente la scaunele şoltuzilor din Baia,
Siret şi Suceava ar rezulta imaginea, suficient de clară, a trei unităţi distincte. Fiind vorba de
reşedinţele succesive ale primilor domni ai Moldovei, este foarte probabil că avem de-a face cu trei
mici stăpâniri adunate succesiv sub autoritatea domnească, de aici urmând să pornească, mai apoi,
extinderea treptată a puterii domneşti şi a statului14.
Ajung la Târgul de Jos. Oricât ar părea de evidentă, de semnificativă şi de sugestivă,
legătura între acest nume şi acela al Ţării de Jos este numai aparentă. Târgul de Jos presupune,
obligatoriu, existenţa unui Târg de Sus. Dacă ţinem seama de faptul că acest oraş se află la vărsarea
Moldovei în Siret, este limpede că perechea lui trebuie căutată pe apa Moldovei, în amonte. Or,

la façade maritime des Pays Roumains au XIVe siècle, în Enjeux politiques, économiques et militaires en mer Noire
(XIVe–XXIe siècles). Études à la mémoire de Mihail Guboglu, sous la direction de Faruk Bilici, Ionel Cândea, Anca
Popescu, Editura „Istros”, Brăila, 2007, p. 63–104.
14
Am stăruit asupra acestei idei în comunicarea Moldova dinainte de Moldova (II). Ipoteze de verificat, cu care am
participat la simpozionul Ţările Româneşti şi întemeierea Principatelor (Iaşi, 22-23 septembrie 2000). V., în acest
sens, Postfaţa târzie la ediţia a doua a Întemeierii Moldovei, cit. (supra, nota cu *), p. 380–381.
8
acolo ne întâmpină Civitas Moldaviae sau Civitas Moldaviensis, localitate cunoscută mai ales sub
numele de Baia. Dar această pereche, Târgul de Sus / Târgul de Jos, presupune prezenţa ambelor
aşezări în cadrul unei aceleiaşi formaţiuni, ca să se poată raporta una la cealaltă. Însă la vremea când
încep să răsară informaţiile noastre documentare, Romanul este reşedinţa unui ţinut care îi poartă
numele, cu alte cuvinte târgul de jos al văii Moldovei fusese scos din contextul său natural şi trecut
în alt context, unul administrativ. Privind harta lui Dimitrie Cantemir, vedem această realitate
exprimată grafic. Hotarul dintre ţinuturile Suceava şi Neamţ urma apa Moldovei; lăsat să ajungă la
vărsarea în Siret, ar fi plasat Romanul în ţinutul Sucevei; numai că, într-un anumit punct, la nord de
Roman, această linie părăseşte apa Moldovei şi se îndreaptă spre Siret, trece pe malul stâng al
acestuia şi face o buclă înainte de a urma, spre nord, apa Siretului. Această buclă dublă este evident
urmarea unei rectificări de hotar: ce s-a luat ţinutului Sucevei de-a dreapta Siretului, cu Romanul şi
un spaţiu înconjurător, i s-a dat în stânga râului.
Această „rectificare” trebuie să aibă o logică.
Târgul acesta „de jos” a avut, în vechime, un nume – ca să zic aşa – personalizat; noi îi
spunem târgul Romanului, dar, de fapt, era târgul lui Roman. *În actele interne, prima menţiune, cu
nominalizare directă, a aşezării, datează din 1403: credinţa lui Vlad Tuceapschi, vornic òt(])
Romanova torga15. Aceeaşi formă ne întâmpină la 1408, atât într-un document intern – wo na
Romanove torgù16 – cât şi într-unul extern, privilegiul acordat liovenilor de Alexandru cel Bun: ù
Romanov{ ù torgu 17. Faptul că în 1392 Roman I a emis documente în „cetatea noastră, a lui
Roman voievod”18 a indus opinia că târgul poartă numele acestui principe. S-a arătat, însă, de multă
vreme, că aceasta nu se poate susţine, târgul fiind anterior domniei lui Roman I19. Argumentele
anteriorităţii au fost şi sunt două: lista rusească a oraşelor şi pecetea târgului medieval. La ele revin
acum, pentru unele observaţii dintre care o parte le-am mai comunicat, în alt cadru însă.
Controversata listă a oraşelor apropiate şi îndepărtate a fost datată acum câteva decenii în
jurul anului 1390 (1388–1392). Relativ recent, istoricul rus V. L. Ianin, a propus, documentat, o
datare încă şi mai timpurie a acestui izvor, şi anume între 1375 şi 1381, şi, oricum, nu mai târziu de
anul 138120). În această listă, oraşul nostru este menţionat sub forma Romanov] torg] na
Moldov{ adică (tot !) târgul lui Roman pe Moldova21. Întemeietorul târgului, Roman, a trebuit să
fie un senior local, a cărui importanţă o vom ignora pe vecie; însă indiferent de datarea izvorului,
logica obligă să se admită că personajul al cărui nume îl purta deja aşezarea în anii ‟70 sau ‟80 ai
veacului al XIV-lea îşi îndeplinise fapta (fondarea târgului) câţiva ani mai înainte.
De cealaltă parte este pecetea, cea mai frumoasă dintre vechile peceţi de târguri medievale
româneşti, cu legenda în limba latină: + S<igillum> civium de Foro Romani, Pecetea cetăţenilor
din Târgul lui Roman. Ea înfăţişează, într-un scut perfect heraldic, un rencontre de porc mistreţ. (În
paranteză, să observăm că dacă Târgul de Jos are în pecete un cap de mistreţ, apoi Târgul de Sus
avea cerbul Sfântului Hubert, decapitat şi el, care – după o opinie – s-a putut metamorfoza în capul
de bour). Eu cred că numele personalizat al târgului şi pecetea sa vont de paire*.
15
AIIAI, XVIII, p. 676, originalul, publicat de Dalila-Lucia Aramă; transcrierea şi traducerea în DRH, I, cit., p. 24–
25, nr. 17)
16
Ibidem, p. 32, nr. 23. În traducere (p. 33) s-a dat „care este în târgul Roman”.
17
Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti înainte de Ştefan cel Mare, II, cit., p. 632.
18
DRH, I, cit., p. 4–5, nr. 2 şi 3.
19
Constantin C. Giurescu, Târguri sau oraşe şi cetăţi moldovene din secolul al X-lea până la mijlocul secolului al
XVI-lea, Editura Academiei, Bucureşti, 1967, p. 262–263 (ediţia a doua, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 1997, p.
273–274). Aici, traducerile corecte ale numelui din slavonă.
20
В. Л. Янин, К вопросу о дате составления обзора „а се имена градом всем русскым, далним и ближним”,
în Древнейшие государства восточной Европы. Материалы и исследования 1992–1993 годы, Moscova,
1995, p. 131.
21
Alexandru Andronic, Oraşe moldoveneşti în secolul al XIV-lea în lumina celor mai vechi izvoare ruseşti, în Rsl,
XI, 1965, p. 211; traduce „târgul Roman pe Moldova”.
9
 Reiau, din acest punct, o parte din expunerea de acum şapte ani.
*E nevoie, probabil, să reamintim că în Evul Mediu – în acel Ev Mediu care a generat
heraldica şi în care a dominat heraldica vie22 – între emblema (apoi stema) unui senior şi aceea a
senioriei sale nu era nici o deosebire: numele stăpânului era numele însuşi al domeniului său (de,
von, ot …), iar ceea ce se afla pe flamura lui îl reprezenta atât pe el, cât şi domeniul său, cu oamenii
săi, figurând şi în peceţi şi pe monede (dacă cumva ajungea să bată monede proprii).
Or, când numele însuşi al aşezării de la confluenţa Moldovei cu Siretul ne conduce către un
asemenea străvechi senior local – cneaz sau voievod trăitor pe la mijlocul veacului al XIV-lea –
suntem aproape constrânşi, de o logică nemiloasă, să admitem că stema cu capul de mistreţ, aşa de
heraldică şi de caracteristică veacului al XIV-lea, a Târgului lui Roman nu a putut fi alta decât cea
a acelui Roman însuşi, strămoşul întemeietor, descălecătorul târgului şi primul său stăpân23*.
Această concluzie ar putea să pară sută la sută fantezistă, dacă în sprijinul ei n-ar veni
observaţiile din 1981 ale d-lui Matei Cazacu, observaţii şi interpretări care, şi ele, la vremea
respectivă, au putut să pară la fel de fanteziste. Într-un articol apărut în acel an, d-l Cazacu a analizat
celebrul episod al „luptei de la Plonini” într-o lumină nouă şi neaşteptată. Reamintesc, mai întâi,
faptele înfăţişate de informaţiile istorice: analistul polon Jan Długosz (1415–1480) povesteşte că în
anul 1359, la moartea unui voievod (Ştefan, zice el) al Moldovei, fiii săi Ştefan şi Petru s-au certat
pentru tron; ajutat de „provincialii unguri”, Petru şi-a alungat fratele şi a rămas să domnească singur;
refugiat la poloni, Ştefan l-a înduplecat pe regele Cazimir cel Mare să-l ajute (promiţându-i
supunerea ţării), astfel încât o oaste însemnată a plecat spre Moldova în ziua Sfinţilor Apostoli Petru
şi Pavel (29 iunie). Întâmpinată de moldoveni în „terra Sepenicensis”, oastea polonă a fost înfrântă,
între cei căzuţi prizonieri aflându-se şi Sbigniew Oleśnicki, bunicul omonimului cardinal şi episcop
al Cracoviei. Un contemporan al lui Długosz, umanistul italian Filippo Buonaccorsi Callimachus
(1437–1496), în biografia pe care a închinat-o cardinalului Sbigniew Oleśnicki (1389–1455),
povesteşte şi el această luptă (fără să o dateze), aruncând însă o lumină foarte puternică asupra unui
personaj pe care el îl numeşte „Lucius Aprovianus” şi pe care îl caracterizează drept „vir gravitatis
antiquae”, organizatorul efectiv al rezistenţei moldovenilor şi mort pe câmpul de luptă24.
Trec peste tot ceea ce înseamnă acest episod, spunând doar că datarea lui Długosz nu mai
este de multă vreme acceptabilă (între apărătorii ei actuali se mai numără doar câte un arheolog …)
şi că strădaniile istoriografiei româneşti şi polone au reuşit să dateze lupta zisă „de la – sau din –
Plonini” în anul 136825, în urma morţii lui Bogdan I la 136726.

22
Cf. C. Ittu, Elite şi putere în Europa heraldică a secolelor XII-XVI, Editura Universităţii „Lucian Blaga”, Sibiu,
2004 (titlul capitolului IV, Heraldica vie în peisajul medieval, p. 66). Ulterior, idem, Heraldica vie şi rolul ei social,
Editura „Techno-Media”, Sibiu, 2008.
23
Ceea ce nu exclude, fireşte, o eventuală legendă privind sacrificiul animal (de comparat cu Moldova, parţial şi cu
Lusignan).
24
Textele şi discuţia în jurul lor, la P. P. Panaitescu, Din istoria luptei pentru independenţa Moldovei în veacul al
XIV-lea. Primele lupte pentru independenţă ale Ţărilor Române, în „Studii”, IX, 1956, 4, p. 96–101.
25
Calea către această datare nu a fost simplă şi ea rămâne interesantă pentru evoluţia cercetărilor asupra unui anumit
subiect. De la 1359 s-a ajuns la 1377 (data „reconstituită” de P. P. Panaitescu, op. cit., p. 110–113), apoi la 1369
(datare propusă de C. Cihodaru, Tradiţia letopiseţelor şi informaţia documentară despre luptele politice din
Moldova în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, în AIIAI, V, 1968, p. 12) şi 1367 (Ştefan S. Gorovei, Îndreptări
cronologice la istoria Moldovei din veacul al XIV-lea, în AIIAI, X, 1973, p. 115–118). Venind din altă direcţie,
medievistul polon Kazimierz Myśliński (1916–1999) a ajuns la concluzia că expediţia descrisă de Długosz „a
trebuit să aibă loc la sfârşitul primăverii şi începutul verii anului 1368” – Veniamin Ciobanu, Din nou despre „lupta
de la Plonini”, în AIIAI, XXI, 1984, p. 143 (sublinierea îmi aparţine); regretatul meu coleg a reprodus aici, în
traducere, pasajele cele mai importante, relative la acest subiect, din cartea istoricului polon, Dzieje kariery
politycznej w średniowiecznej Polsce: Dymitr z Goraja, 1340-1400, Lublin, 1981. Am recunoscut fără nici o
rezervă, justeţea acestei propuneri (Ştefan S. Gorovei, Întemeierea Moldovei. Probleme controversate, Editura
Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, Iaşi, 1997, p. 102–103; în ediţia a doua: p. 108–109), mulţumit că am putut
10
 Se observase mai demult că, în descrierea acestei lupte, Długosz a calchiat o povestire din
Titus Livius, ţinând de istoria Galiei27. Dar d-l Matei Cazacu a mai observat că la Ammianus
Marcellinus este menţionat un prefect al Romei, din anii 362–363, numit Lucius Turcius
Apronianus28; ca urmare, d-sa a impus corectarea lecţiunii din manuscrisul de secol XVI al operei
lui Callimachus, din Aprouianus (Aprovianus) în Apronianus.
Or, acest ultim, îndreptat, „gentilicus” – Apronianus – trimite la gens Apronia, al cărei nume
derivă din aper, care nu înseamnă altceva decât … mistreţ.
D-l Matei Cazacu a văzut, prin urmare, în Lucius Apronianus un personaj care a putut să
aibă, în Moldova, atribuţiile vornicului (marscalcus, supremus judex curiae – corespunzător
prefectului Romei), cu precizarea că, „dând acestui vornic moldovean numele unui prefect al Romei,
Callimachus a putut să aibă în faţa ochilor numele propriului frate al voievodului Petru, anume
Roman …”29. Legătura cu târgul şi stema sa nu putea să întârzie: „Cette coïncidence devient
troublante lorsqu‟on se souvient que le sceau, très ancien, de cette ville, représente un sanglier et
porte la légende: «+ Sigillum civium de foro Romani». Callimachus connaissait-il le sceau de cette
ville ? Dans l‟état actuel de nos connaissances, on ne peut pas hasarder une réponse à cette
question”30. Şi, în final, de la vornicul moldovean, d-l Cazacu alunecă definitiv la Roman vodă: „on
ne peut pas ignorer totalement l‟indication de Callimachus sur la participation du prince Roman aux
côtés de Petru lors de ce combat”31.
În lumina constatărilor anterioare, cred că persoana lui Roman I trebuie înlăturată din toate
scenariile relative la „lupta de la Plonini”: el nu putea avea, la 1368, acea vârstă, acea experienţă şi
acea autoritate care să facă din el un vir gravitatis antiquae. Dar un boier Roman, purtând un scut pe
care era pictat capul de mistreţ, devine o posibilitate de a cărei seriozitate şi temeinicie nu mai am,
cred, nici a mă îndoi eu însumi, nici a vă convinge pe Domniile Voastre.
Iată de ce cred că stema medievală a oraşului Roman32 – atestată până spre finele veacului
al XVII-lea – nu este altceva decât stema purtată de descălecătorul târgului. În acest caz,
povestirea lui Callimachus – întemeiată pe o foarte bogată cronică (pierdută) a familiei Oleśnicki
(„habet hoc gens peculiare chronicon rerum a suis maioribus gestarum” 33) – poate fi socotită drept
cea mai veche atestare (indirectă, desigur) a stemei oraşului Roman: aper, mistreţul.

contribui la identificarea unui punct de vedere care să întrunească un consensus omnium. Argumente contrare nu
s-au adus, demonstraţii noi nu s-au făcut, totuşi pentru unii cercetători ai subiectului anul 1359 a rămas ... sacrosanct.
Această plasare cronologică în 1368 a fost acceptată şi de istoricul Janusz Kurtyka (1960–2010), autorul
marii monografii a familiei Tęczyński – Janusz Kurtyka, Tęczyńscy. Studium z dziejów polskiej elity możnowładczej
w średniowieczu, Cracovia, 1997 (reeditată în 2017, după tragica moarte a autorului în „accidentul” aviatic din
aprilie 2010).
26
Păstrez acest reper cronologic, acceptat azi, tacit sau explicit, de tot mai mulţi cercetători. Demonstraţia pe baza
căreia am ajuns la el, în 1973 (amplificată apoi în Întemeierea Moldovei), nu s-a învrednicit, încă, de una contrară,
care să conducă la o altă datare a sfârşitului domniei lui Bogdan I.
27
Władysław Madyda, Johannes Longinus Długosz als Vorläufer des Humanismus in Polen, în Renaissance und
Humanismus in Mittel- und Ost Europa, Eine Sammlung von Materialien besorgt von Johannes Irmscher, II,
Akademie Verlag, Berlin, 1962, p. 185–191; v. p. 187–188.
28
Matei Cazacu, Lucius Apronianus = Roman Ier, prince de Moldavie ?, în „Buletinul Bibliotecii Române”, VIII
(XII), 1980/1981, Freiburg i.Br., 1981, p. 268–269.
29
Ibidem, p. 269.
30
Ibidem, p. 270.
31
Ibidem.
32
Folosesc şi aici, precum am avertizat deja, unele reflecţii şi concluzii din comunicarea Heraldică şi istorie în
sigiliul medieval al oraşului Roman (2000), inedită în ansamblul ei – cf. supra, nota cu *.
33
Informaţia provine de la analistul polon Stanisław Sarnicki (1532–1597), Annales sive de origine et rebus gestis
Polonorum et Lithuanorum libri octo, Cracovia, 1587, p. 326 şi urm. – apud: Ion I. Nistor, Lucius Aprovianus –
eroul Ţării Şepeniţului, în ARMSI, s. III, t. XXIII (1940-1941), mem. 8, p. 11 şi nota 1. Totuşi, istoricii poloni au
11
 Aşezarea geografică a Romanului a asigurat întotdeauna acestui oraş o preeminenţă
strategică (să ne amintim, doar, că aici era locul de adunare a oştilor, „în mijlocul Moldovei”, cum
spune un document din 147634); cu atât mai mult în secolul al XIV-lea plasarea sa la gurile
Moldovei îi dădea misiunea de a apăra drumul spre capitala ţării. Cu atât mai mult încă trebuie să
vedem acest rol la vremea când Bogdan I s-a înstăpânit asupra Moldovei. Drumul mare, al oştilor,
dinspre Ardeal, trecea obligatoriu – cum vedem şi la 1467 – pe la Roman, fie că avea să urce apoi pe
valea Siretului, fie că avea să urmeze firul Moldovei. Apărarea acestui punct-cheie a trebuit să fie
pusă în mâinile unui personaj de cea mai mare încredere, apropiat de casa lui Bogdan, un tovarăş de
arme şi (dacă se putea, cu atât mai bine) rudă a acestuia. În acel moment, târgul a căpătat o altă
însemnătate şi târgul de jos a devenit târgul lui Roman, punându-se bazele unui ţinut aparte.
Aceasta a putut să fie explicaţia rectificării de hotar de la vărsarea Moldovei în Siret.
*
Faţă cu toate acestea, este evident, cred, că „trădarea” sau nesupunerea (rebeliunea),
menţionată de documentul din 1468, nu poate privi Ţara de Jos a Moldovei aşa cum se configura ea
în organizarea administrativă a Moldovei medievale; informaţia poate fi discutată, mai degrabă, mai
logic şi mai adecvat situaţiei din teren, după cum am sugerat deja, cu referire la zona sudică a
Moldovei. Interpretarea care s-a dat acestei sustrageri de la datorata credinţă – a via debitae
fidelitatis deviantes, cum a spus Ludovic cel Mare despre moldovenii răsculaţi la 1359 ! – este,
totuşi, discutabilă35.

conchis că nu a existat o asemenea cronică de familie – cf. P. P. Panaitescu, Din istoria luptei pentru independenţa
Moldovei în veacul al XIV-lea. Primele lupte pentru independenţă ale Ţărilor Române, cit. (supra, nota 24), p. 100.
34
„Luogo de Romanvasar, qui est in medio Moldaviae, prope fluvium Seret” – scrisoare din Buda, 7 august 1476:
Andreas Veress, Acta et epistolae relationum Transylvaniae Hungariaeque cum Moldavia et Valachia, I,
Cluj/Budapesta, 1914, p. 21, nr. 19, după care traducerea românească în Călători străini despre Ţările Române, I,
volum îngrijit de Maria Holban, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 142; textul latin cu traducerea în volumul
(coordonat de istoricul Manole Neagoe) Războieni. Cinci sute de ani de la campania din 1476. Monografie şi
culegere de texte, Direcţia Generală a Arhivelor Statului, Bucureşti, 1977, p. 182. Domnul era atunci acolo, între
ostaşii săi. Pentru campania din 1497, cronica lui Ureche arată că oastea ţării „să strângiia în târgu la Roman, unde
este beleagul” (Grigore Ureche, Letopiseţul Ţării Moldovei, ediţie îngrijită, studiu introductiv, indice şi glosar de P.
P. Panaitescu, ediţia a doua, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, Bucureşti, 1958, p. 111).
35
Leon Şimanschi, Dumitru Agache, Un deceniu de ostilitate moldo-ungară, 1460–1469, în Ştefan cel Mare şi
Sfânt 1504–2004. Portret în istorie, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen, Arhiepiscop al
Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna & Editura „Muşatinii”, Suceava, 2003, p. 355 (publicat iniţial în
Studii istorice româno-ungare, volum editat de Lucian Nastasă, Fundaţia Academică „A. D. Xenopol”, Iaşi, 1999,
p. 27–52). Caracterizată drept „interpretare corectă a rebeliunii Ţării de Jos împotriva lui Ştefan” – Şerban
Papacostea, Politica externă a lui Ştefan cel Mare: opţiunea polonă (1459–1472), în AP, IV, 2008, 1, p. 87, nota 10
– ea mi se pare depărtată de realităţile locului şi timpului. Un conflict de loialităţi ar putea constitui o explicaţie mai
simplă şi mai plauzibilă decât apelul la „tendinţele ideologice specifice pe care le manifestau, în acel moment,
diferitele structuri ale feudalităţii interne” (Leon Şimanschi, Dumitru Agache, op. cit.). Am pus şi altădată în lumină
unele informaţii neverificabile ale acelui document din primăvara anului 1468, sugerând că „o apreciere atentă şi
nepărtinitoare va trebui să ia în calcul atât sursa, cât şi destinaţia informaţiilor din raportul polonez, informaţii al
căror grad de tendenţiozitate nu este greu de măsurat” (Ştefan S. Gorovei, Maria Magdalena Székely, Princeps
omni laude maior. O istorie a lui Ştefan cel Mare, carte tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfinţitului Pimen,
Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor, Sfânta Mănăstire Putna & Editura „Muşatinii”, Suceava, 2005, p. 65–66, nota
154). După cum s-ar putea să ne aflăm şi în acest caz în faţa unei uşoare mistificări, a unei ştiri false, anume pusă în
circulaţie pentru a provoca nu doar dezinformarea puterilor interesate în acest spaţiu, dar şi umbrirea principelui de
la Suceava, care tocmai ieşise biruitor din lupta de la Baia. Asemenea alterări ale realităţilor erau curente în
transmiterea informaţiilor; v. Ovidiu Cristea, Zvonuri, ştiri, istorie: câteva exemple, în AŞUI, s.n., Istorie, LX, 2014,
p. 119–135; idem, Puterea cuvintelor. Ştiri şi război în sec. XV-XVI. Editura „Cetatea de Scaun”, Târgovişte, 2014.
12
 ALEXANDRU PAPADOPOL-CALIMAH,
PARTICIPANT ŞI MEMORIALIST AL UNIRII DIN 24 IANUARIE 1859

Oana Lucia DIMITRIU

În Biblioteca Academiei se păstrează donațiile

generoase făcute de istoricul, publicistul și omul politic
român Alexandru Papadopol-Calimah între 1881-1885,
oferite mai ales în calitatea sa membru titular al Societății
Academice Române (începând cu 12 septembrie 1876).
Datorită calităţilor sale de istoric şi conducător în
perioada 18 martie 1885 - 5 aprilie 1886 a deţinut
importanta funcţie de vicepreședinte al Academiei
Române.
Descendent pe linie maternă din familia Calimah
din Moldova de Jos, judeţul Galaţi, se remarcă printr-o
prezenţă reală în viaţa politică a vremii, fiind un apropiat
al Domnului Grigore Alexandru Ghica1, urcând treptele
de funcţionar al statului până la funcţiile de Ministru de
Externe în perioada 1865 şi 1866 şi al Cultelor şi
Instrucţiunii Publice în 18682, Ministrul Justiţiei, 28
aprilie 18593 şi Prefect de Tecuci în perioada 29 iulie
1859 – 18 august 1859.
Printre donațiile sale de manuscrise,
corespondenţă şi documente se regăsește manuscrisul
românesc 864, care reprezintă o lucrare memorialistică
inedită. Manuscrisul cuprinde între paginile sale istoria
Unirii dintre Moldova și Valahia, din punctul de vedere al
Alexandru Papadopol-Calimah (1833-1898) unui membru activ al partidului unionist din Moldova.
B.A.R. Cabinetul de Stampe, F. 5422.
Autorul este un cronicar care, apelând la memorie –
manuscrisul este datat în 1888 –, şi la documente de epocă, relatează sub formă de jurnal,
evenimentele trăite pe viu, pentru a fi înţelese de posteritate.
Aşa cum autorul însuşi îşi intitulează lucrarea Amintiri şi istorie. 1853-1888, jurnalul începe
cu anul 1853 și relatează evenimentele epocii până în anul 1888.
Voi folosi citate din jurnal pentru a arăta felul în care a redat autorul firul evenimentelor
importante ale făuririi Statului Român modern. Temele principale pe care le-am selectat sunt:
1) Ţelurile urmărite de partidul unionist
2) Învestitura Domnitorului Moldovei Grigore Alexandru Ghica
3) Susţinerea puterilor europene a cauzei româneşti
4) Argumentele pro şi contra Unirii Principatelor
5) Înfiinţarea Societăţii „Unirea”
6) Prezenţa Comisarilor Înaltelor Puteri Garante în Moldova
1
Grigore Alexandru Ghica, Domn al Principatului Moldovei între 1849-1853 şi 1854-1856.
2
Ioan Lăcustă, Al. Papadopol Calimah, Amintiri din vremea unirii, în „Magazin istoric”, ianuarie 1990, p. 29.
3
B.A.R., Ms. 865.
13
 7) Represiunile Caimacanului Vogoridi împotriva unioniştilor
8) Demisia Domnitorului Ghica
9) Intrarea pe scena politică a viitorului domn Alexandru Ioan Cuza
10) Alegerea în Moldova a Domnitorului Alexandru Ioan Cuza
11) Împlinirea idealurilor de tinereţe ale susţinătorilor Unirii prin cucerirea Independenţei şi
domnia Regelui Carol I.
Menţionez că, în alegerea fragmentelor, criteriul a fost importanţa istorică a evenimentelor
relatate şi accentul pus de autor.
În transcrierea fragmentelor, am adoptat normele ortografice actuale, fără să intervin în
particularităţile stilului particular al autorului.
Perioada care precede Unirea din 1859 este plină de frământări şi de evenimente importante
care conduc la marile schimbări ale conducerii Principatului Moldovei.
La începutul jurnalului, autorul prezintă idealurile unităţii naţionale şi programul preluat de
la revoluţionarii din 1848:
„După lupte vijelioase, după goane nesfârșite pentru domnie, pe parcursul mai multor
secole, românii au decis să își asigure viitorul și să își întărească naționalitatea, prin următoarele
schimbări:
I. Unirea Moldovei cu Valahia într-un singur stat.
II. Domn străin ereditar dintr-una din famiile domnitoare ale Europei, cu înlăturarea statelor
vecine.
III. Guvern constituțional reprezentativ.
IV. Guvernarea drepturilor noastre de suveranitate și de autonomie de către Europa.”4
Parcurgând jurnalul, am remarcat descrierea învestiturii domnitorului Grigore Alexandru
Ghica, primit cu bucurie în Moldova, faţă de primirea Domnitorului Ştirbei în Ţara Românească
pentru deschiderea sa către înnoire şi plecarea la Constantinopol pentru confirmarea de către
sultanul Abdul Megid5.
„La 1849, am avut onorul de a face parte din suita ce au însoțit pe Alteța Sa Principele
Moldovei A. Grigorie la Constantinopol, când au luat învestitura. Din ordinul Înățimei sale am făcut
atunci relațiunea primirei ambilor Domnitori Ghica și Știrbei de către Maiestatea Sa Sultanul Abdul
Megid. Acea descriere s-a publicat în foile oficiale. După darea învestiturei Domnilor Barbu Știrbei
și Gr. Ghica, Maiestatea Sa Sultanul a trimes dar un armăsar arăbesc Prințului Ghica, care era
găzduit la Palatul Prințului”6.
„Europa se mișcă de protestările Turciei, ale Domnilor ș-ale patrioților români, alergați în
toate părțile, și Napoleon al III-lea cu deosebire, ia în mâinile Sale cauza Românilor. Napoleon III a
fost un mare binefăcător al Românilor, Lui i se datorește, în mare parte, Unirea și deșteptarea. Prin
purtarea sa generoasă și iubitoare de Români, Napoleon III a răscumpărat păcatul ce urzise contra
Românilor marele său predecesor Napoleon I, prin consețiunea de alianță încheiată cu Rusia la 12
Octombrie 1808 la Erfurt, prin care da Moldova și Valahia Rusiei și prin care se lega a se bate cu
Austria sau cu orice altă putere care ar face cauză comună cu Turcia, refuzând Rusiei Moldova și
Valahia. Napoleon III răscumpăra luptători români. Moldoveni și Munteni se răspândiseră în Franța,
Austria, Italia, Turcia și Inglitera, rădicară în picioare presa și conștiința Europei și umplură lumea
cu scrisorile lor și cu scrierile filoromânilor, protestând și revedicând drepturile României”7.
Susţinerea intereselor românilor se remarcă şi în corespondenţa purtată de Anastasie Panu,
Preşedintele Consiliului de Miniştri şi Ministru de Interne, cu Victor Hugo, din aceasta reţinem
remarca marelui scriitor francez: Autonomia României şi libertatea românească fac parte esenţială

4
B.A.R. ms. rom. 864, p. 26
5
Dan Berindei, coord., Istoria Românilor, vol. VII, tom 1, Bucureşti, Editura Enciclopedică, 2003, p. 409.
6
B.A.R., ms. rom. p. 26
7
B.A.R. ms. rom. 864, p. 43-43v .
14
din civilizaţia Europei; ele vor fi apărate şi protejate, nu vă îndoiţi de asta, şi în ceea ce mă
priveşte8.
Activitatea publică a lui Alexandru Papadopol-Calimah începe probabil „la 27 iunie 1853,
din îndemnul personal al Domnitorului, care chema pe toți tinerii ce făcuseră studii și-i îndatora să
ocupe funcțiuni publice. Spre a mă obliga să primesc o funcție Vodă Ghika mă onoră, la 19 mai
18559 cu rangul de spătar, cel întâi rang pe care l-am avut10. Ultimul rang, deţinut de Al.
Papapdopol-Calimah, pe care l-am găsit consemnat este cel de agă11.
Mai multe idei circulau şi însufleţeau opinia publică, acestea sunt redate succint în
următoarele rânduri:
„… unirea era văzută ca un fulger în existența politică a Principatelor, nu se spunea că
Unirea cu un Rege străin ne-ar asigura mai bine poziția noastră politică pentru că am fi înscriși în
registrul statelor cu rangul de Regat, iar nu de Principat. Și că Regele, înrudit cu capetele încoronate
ale Europei, ar avea mai multă puternicie, mai multă stabilitate. Ca viața politică a Statelor atârnă de
la rangul ce-l poartă!... Cum Imperii sau Regate nu s-au șters deopotrivă de pe hartă într-un număr
mai mare încă decât Principate!... Ca, cum tronuri și dinastii legate cu familiile Domnitoare n-au
căzut, nu s-au înlăturat și nu s-au prefăcut atât de ades chiar și însuși sub ochii noștri, pe cînd
modestul tron al Principatului Moldovei, totuși a putut a-și păstra ființa lui!...”12.
„Ni se mai spune că Principatele întrunite vor fi în stare a se apăra prin propria lor putere.
Însă, în mijlocul a trei mari Imperii de care suntem înconjurați, nici o dată, chiar și atunci când am
izbuti a concentra Românii tuturor Provinciilor, nu vom ajunge în stare de a ne măsura nici cu una
din Imperiile vecine ...”13.
„Ei ne numesc încă pe noi Unioniști-Regaliști tot în deriziune, fiind că unii din tineri
găsisem prin vechile monumente ale istoriei noastre și publicam că, odinioară, Împăratul Ioan
Paleolog da Domnilor noștri titlul de βασιλεσς (Rege) și Papa numea țara noastră natală Regnum
Moldaviae, și ne legănam în visuri frumoase despre viitor, pentru care eram taxați de regaliști și
nebuni. Așa dar, eu scriam într-un articol, la 8 decembrie 1855, sub titlul: Dezrobirea sclavilor14, așa
arhimandritul Melchisedec15, astăzi Episcopul Romanului, publica un hrisov16 de la 23 iunie 7108
(1600), dat din Iași Mănăstirii Pângărați de Mihai Viteazul Domn Ungro-Vlahiei și al Moldovei
pentru o moșie din ținutul Neamțului, și preceda publicațiunea de un prolog pentru Unire, el observa
încă în dosul hrisovului era însemnat chiar atunci la 1600, de călugării Pângăraților: ot Mihai Crai
adică că acest hrisov este de la Regele Mihai”17.
„La 1862, Hajdeu și eu că tot urmăream aceste cercetări istorice despre titlurile de βασιλεσς
și regnum și despre drepturile la independență ale țării.

8
Scrisoare adresată de Victor Hugo lui Anastasie Panu, datată Hauteville House, 11 august 1864, B. A. R.,
Arhiva D. A. Sturdza, vol. XII, p. 119-120.
9
B.A.R. Mss. rom. 865, Acte personale ale lui Alexandru Papadopol-Calimah, f. 255.
10
B.A.R. ms. rom. 864, p. 44v.
11
B.A.R., ms. rom. 864.
12
B.A.R. ms. rom. 864, p. 87.
13
B.A.R. ms. rom. 864, p.88
14
A. Papadopol Calimah, Desrobirea sclavilor, în „Foiletonul Zimbrului”, nr. 5, Iaşi, 1856, 4 februarie, pp.
33-36, continuare în nr. 6 din 11 februarie 1856, pp. 41-44.
15
Melchisedec Ștefănescu 1823-1892, membru al Societății Academice Române, 10 septembrie 1870,
vicepreședinte al Academiei Române 1882-1885, Episcop de Roman, fruntaș unionist.
16
Pr. Melchisedec, Două hrisoave vechi, în „Foiletonul Zimbrului”, nr. 43, Iaşi, 13 noiembrie 1855, p. 337-
338. Io Mihail Voievod, cu mila lui Dumnezeu domn a Țării Ungrovlahiei și voievod a Țării Ungurești și
domn a Țării Moldovei, B.A.R. Doc. Ist. LXVIII/11, trad. sec. XIX, când originalul era la Mănăstirea
Pângărați.
17
B.A.R. ms. rom. 864, p. 88.
15
 Am trăit ca să vedem visurile noastre tinerești îndeplinite”18.
Alexandru Papadopol-Calimah este un istoric care respectă opinia adversarului şi o
consemnează cu atenţie, el atrage atenţia asupra opiniilor Partidului Separatist:
„... Capitala Iașului ar ajunge un al doilea Hârlău!... Rivalitatea Moldovenilor și Muntenilor,
dovedită prin atâtea războaie ce au urmat între străbunii noștri, i-ar deștepta iarăși din nou ... Și alte
asemenea toate spre paguba Moldovenilor! Să luăm aminte bine progresul Moldovei să fie în
avantajul Moldovenilor iară nu în avantajul străinilor, și tocmai de aceasta trebuie să ne ferim foarte
de Prinț și de Guvern străin. Și, ca să nu dăm nenorocitul prilej de rivalitate înăuntru, teama de aceia
trebuie să ne ferim foarte de această Unire, care, cu bună seamă, are a strica toată frăția și toată
dragostea dintre noi, dacă vom ține în seamă și instigațiile străine, care de pe acum țintesc la
aceasta...
Și, în sfârșit, oricât de național, oricât de Românesc ar fi entuziasmul concentrării Moldovei
cu Valahia totuși insuflă mari îngrijorări și presupusuri de vreun rezultat nenorocit, de care să ajute
Dumnezeu să fim feriți”19.
El susţine că partidul separatist disputa celui unionist numele de partid național declarându-l
dușman națiunii Moldovenești, străin și regalist și își rezerva titlul de partida națională.
Un episod important consemnat este întâlnirea într-o şedinţă la 25 mai/6 iunie 1856 la via de
la Socola a lui Petrache Mavrogheni şi apoi la 30 mai/11 iunie acelaşi an, într-o şedinţă, în casa lui
Mihai Cantacuzino, în care s-a înfiinţat Societatea „Unirea”20.
„În ziua de 25 mai 1856, la via lui Petrache Movrogheni21 de la Socola, și la 30 mai 1856, în
saloanele spătarului Mihail Cantacuzino Pașcanul22 din Iași, se întruni Partidul Liberal al Moldovei
și subscrise un act cerând: Unirea Principatelor sub un Principe străin dintr-o familie domnitoare în
Europa, în afară de dinastiile Statelor megieșite. Guvern Constituțional reprezentativ. Garantarea
drepturilor noastre. Aceste întruniri se făcuseră în vederea tratatului de la Paris. Tratatul de pace se
iscălise de Congres în ziua de 30 martie 1856 și art. 23, 24, 25, dispuneau cele ce urmează despre
Principate: „Majestatea Sa Sultanul făgăduiește să convoace îndată, în fiecare din aceste provincii
Moldova și Valahia câte un Divan ad-hoc, compus în așa fel ca el să constituie reprezentațiunea cea
mai exactă a intereselor tuturor claselor societății. Aceste Divanuri vor fi chemate să rostească
dorințele populațiunilor atingătoare de organizarea definitivă a Principatelor”23.
„În Moldova, gazdele și trăsurile lor erau inundate de cărți de vizită având în mijloc numele
fiecărui scris cu însăși mâna sa sub cuvântul Union, și la colțuri: Garantie de nos droits, Prince
étranger héréditaire, Gouvernement Constitutionnel Représentatif. Așa erau cărțile noastre de vizită
atunci, ba chiar pentru corespondența noastră particulară, noi comandasem la Paris hârtie de poștă
care avea la mijloc în filigran armele României Unite”24.
„La 10 martie 1857, Comitetul Electoral Unionist din Iași publică un manifest către țară în
vederea alegerilor pentru Divanul Ad-hoc și a sosirii Comisarilor Înaltelor Puteri Garante.
Dar și în tot drumul lor, Comisarii primeau cu miile aceste cărți manifestatoare. Așa, de
exemplu, Prefectul de Bârlad Dia depeșa la 14 aprilie sub numărul 1274 Caimacanului Vogoride
despre aceste 91 de cărți de vizită că Union și că Iancu Sturdza,25 delegat de mai mulți moldoveni, a
remis Comisarului facerea cărților lor de acest fel.

18
B.A.R. ms. rom. 864, p.89
19
B.A.R. ms. rom. 864, p. 93.
20
Dan Berindei, coord., op. cit., p. 435
21
Petru Mavrogheni (1819-1887), politician, om de stat, ministru de externe și de finanțe, membru al
Partidului Național - Unionist din Moldova.
22
Mihalache Cantacuzino-Pașcanu (1791-1857), om politic, moșier.
23
B.A.R. ms. rom. 864, p. 98-100.
24
B.A.R. ms. rom. 864, p. 101.
25
Iancu Sturdza, membru în Comisiunea Centrală din Focșani și membru al Curții de Casație.
16
 Comisarii Puterilor Garante26 și Comisarul Înaltei Curți Suzerane numiți, după articolul
23.25 din Tratatul de la Paris din 30 martie 1856, să cerceteze în fața locului și să se încredințeze
despre dorințele românilor și intraseră în Principate și își stabiliseră reședința în București”27.

Carte de vizită a Agăi Al. Papapdopul-Calimah, Ms. 864, f. 100v.

„În ziua de 10 aprilie 1857, înalții Comisari intrau în capitala Moldovei, Iași, pe la Păcurari.
Toată suflarea unionistă, cu un steag mare tricolor în frunte, le ieșise înainte la Păcurari și trăsurile și
gazdele lor în urmă au fost inundate de cărțile noastre de vizită. (Dar, pe când unioniștii cu
Comitetul Unirii în frunte făceam această manifestațiune la Păcurari, la care lua parte clerul,
neguțătorimea și aproape tot Iașul, Comitetul separatist, care își ținea ședințele în casele unuia din
copii săi, Neculai Istrati, fulgera contra lor, prin pana unuia dintre membrii săi28.
Unionistul Cuparenco s-a apropiat de trăsura Comisarului Otoman Safvet Efendi și,
întinzând mâna, cu capul descoperit și respectuos spre a-i înmâna o hârtie cuprinzând o declarație a
ieșenilor despre dorințele Țării, a fost lovit cu sabia și i s-a tăiat mâna de arnăut.
Caimacanul Vogoride a trebuit să îl destituie pe Ministrul de interne, logofătul Costache
Catargiu, care striga în fiecare zi: „am să dau cu tunul în unioniști”. S-a făcut un tablou care s-a
răspândit prin Iași și prin districte, înfățișând scena tăierii mâinii lui Cuparenco la Păcurari. Iași
1857”29.

26
Baron Talleyrand Perigord (Franța), H.L. Bulwer (Anglia), prințul Vasily Andreyevich Dolgorukov (Rusia),
Chevalier de Liehman Palmrode (Austria), Safvet Efendi (Turcia), Emil von Richthofen (Prusia), Rafaello,
cavaler de Benzi (Sardinia), conform listei din manuscris p. 102.
27
B.A.R. ms. rom. 864, p. 102.
28
B.A.R. ms. rom. 864, p. 102-103.
29
B.A.R. ms. rom. 864, p. 109.
17
 Deosebit de important a fost impactul pe care mişcarea naţională l-a avut în rândul
categoriilor inferioare, dar şi în majoritare31, acest moment este redat de Papadopol-Calimah în
fragmentul care urmează:
„Caimacanul Vogoridi, văzând manifestația făcută de ieșeni, cu clerul în frunte, în fața
Comisarilor Europei, cu cocarde și steag tricolor, publică a doua zi, 11 aprilie, un ofis prin care
mustră pe unioniști și oprea cu strășnicie pe viitor demerse colective, iar la 12 aprilie 1857 scrie
Mitropolitului, fulgerând contra clerului din Iași, că a purtat cocarda tricoloră. Mitropolitul îi
răspunde cu demnitate, la 14 aprilie, că clerul a ieșit să întâmpine pe Comisarul Înaltei Porți și ai
Puterilor Garante, că nu știa că în ochii Guvernului este un delict a onora pe reprezentanții Puterilor
și a Sultanului, că partida puterilor unioniste și separatiste, mai ales că în capul țării, după Vodă
Ghika, venise un Guvern cu totul dușman al Unirii și al celorlalte reforme, susținut de Turcia și de
Austria și chiar de Anglitera, care combătea prin toate puterile, prin toate mijloacele Unirea
Principatelor și Domnul străin. Prigonirile, destituirile, închisorile și exilurile erau lucruri de fiecare
zi și de fiecare oră”32.
„Manifestările cele mai pașnice, cele mai nevinovate pentru Unire, erau pedepsite în toate
chipurile: așa rău și amar de bieții lăutari care ar fi îndrăznit să cânte hora Unirii, care, cu toate
acestea, se cânta prin toate unghiurile Țării, și cu cât cârmuirea o prigonea și pedepsea cu bătăi

Comisia Internaţională pentru Reorganizarea Principatelor Dunărene30

30
B.A.R. Cabinetul de Stampe, F. 430.
31
Dan Berindei, coord., op. cit., p. 450.
32
B.A.R. ms. rom. 864, p. 116.
18
cumplite pe lăutarii care o cântau, cu atâta mai mult unioniștii făceau să se cânte și mai des, luând
sub apărarea lor și răsplătind cu dărnicie pe lăutari”33.
Ghica era temător ca initiativa să nu fie preluată de revoluţionarii de la 1848 şi, din această
pricină, întârzie întoarcerea revoluţionarilor de la 1848 şi opreşte temporar activitatea cluburilor, se
adaugă cenzura, prin intermediul căreia se încerca înfrânarea poziţiilor radicale34.
La acestea se adaugă uneltirile lui Mihai Sturdza35, aflat la Viena, şi care se informează prin
Petre Asachi, devenit un purtător de cuvânt şi un executant al poruncilor sale. El doreşte reînnodarea
firului cu Grigore Ghica, nepotul de soră al lui Mihai Sturdza, dar poziţia acestuia, ostilă vechiului
domn, dusese la o încordare a relaţiilor dintre ei36.
„Ghika Vodă și-a dat demisia din funcția de Domn al Moldovei la începutul lui mai 1856,
pe care o repetă la 22 mai, și, în ziua de 3 iulie 1856, dă o declarație plină de cel mai înalt patriotism
pentru țară și părăsi domnia și capitala Moldovei Iași, prin ofisul său din 3 iulie 1856 cu nr. 41 că a
depus puterea în mâinile miniștrilor săi: Ștefan Catargiu, Petrache Mavrogheni, beizadea Iancu
Grigorie Ghika, Costache Negri, Anastasie Panu și Iordache Boldur Costachi.
Plecând din Iași, Domnul Moldovei se duse la Vaslui ca să își ia ziua bună de la sora sa
Elena Șubin și de acolo la moșia Băseștii, proprietatea fiicei sale domnița Natalia și de acolo la
Galați unde se îmbarcă. El luă calea Berlinului ca să viziteze pe Regele Prusiei și pe primul Ministru
Mantaufel”37.
„La Galați era pârcălab (prefect) un membru al Partidului Național Unionist iubit de Ghika
Vodă numit pârcălab de el: acesta era Vornicul Alecu Cuza, pe care providența îl destina să
îndeplinească într-o zi, ca Domn, cugetările țărilor surori unite sub sceptrul său. În ziua de 5 iulie
1856, pârcălabul Alecu Cuza primi salutările de adio ale lui Vodă Ghika în numele Moldovei. Alecu
Cuza făcuse în acea zi o primire triumfătoare, o primire cum nu se mai pomenise și la care
moldovenii din toate părțile alergaseră să dea o salutare de respect și de iubire Aceluia Care
vrednicise toată recunoștința Țării. Când, la 1857, muza poetului francez Grenier38, secretara lui
Vodă Ghika în zilele domniei sale și care îl întovărășise în drumul său spre Francia, adresa, la
mormântul său de la Mée39, strofele sale mișcătoare ce nu se puteau opri de a aminti această zi de 5
iulie și acel triumf al lui Vodă Ghika.
Cuza Vodă a păstrat toată viața sa cel mai mare respect pentru memoria lui Vodă Ghika.
Principele Iancu Ghika a fost ministrul său de război și principelui Iancu Ghika, fiul Acelui Domn
Mare Grigorie Alexandru Ghika Voievod i-a fost dat mai târziu de la Dumnezeu, spre răsplata
patriotismului său și a serviciilor sale înalte aduse Țării, să fie negociatorul între Rusia și România
în ajunul războiului pentru independență din 1877, să urmeze pe Vodă Carol în război și să fie cel
dintâi trimis extraordinar și Ministru plenipotențiar al Celui întâi Rege al României Carol I pe lângă
marele Împărat al Rusiei, să fie solul României independente40.
Amintirile consemnate de Alexandru Papadopol-Calimah cuprind momente din activitatea
lui Alexandru Ioan Cuza, domnul Unirii ca membru al Partidului Naţional Unionist, alegerea sa ca
domn al Moldovei şi al Ţări Româneşti şi conducerea noului Principat Român Unit.

33
B.A.R. ms. rom. 864, p. 117.
34
Dan Berindei, coord., op. cit., p. 451.
35
Mihail Sturdza, Domnitor al Moldovei între aprilie 1834 și iunie 1849.
36
Dan Berindei, Din uneltirile lui Mihai Sturdza (toamna anului 1854) pe marginea a trei scrisori inedite de
la Petre Asachi, în „Studii şi Cercetări Ştiinţifice”. Istorie, anul VIII, fasc. 1, 1957, p. 240.
37
B.A.R. ms. rom. 864, p. 119.
38
Edouard Grenier (1819-1901), poet, scriitor și diplomat francez.
39
Le Mée-sur-Seine, Franța.
40
B.A.R. ms. rom. 864, p. 119.
19
 Document prin care Adunarea Electivă a Principatului Ţării Româneşti, reunită la 24 ianuarie 1859,
îl alege în unanimitate pe principele Alexandru Ioan Cuza, domnul Moldovei, ca domn al Ţării Româneşti.
Bucureşti, 1859, ianuarie 2541

Manuscrisul se încheie cu domnia Regelui Carol I, făcând o succintă trecere în revistă a

evenimentelor care au marcat perioada dintre 1866 şi 1888:
„Era 10 mai 1888, sărbătoare națională, aniversarea suirii pe tron a lui Carol I la 1866, a
proclamării Independenței la 1877, a încoronării celui dintâi Rege al României Carol I la 1881.
Armata defila înaintea statuii lui Mihai Viteazul sub ochii Regelui României. Înaintau cu
pas mândru și vitezesc: batalioane, regimente, genii, artileria cu gurile ei de foc înfricoșate, roșiori,
călărași, dorobanți ... Deodată, un corp de dorobanți ai Dobrogei se mișcă - Turci, purtând uniformă
românească, cu fes pe cap, dar pe fes cifra Regelui României acum Suzeranul lor.
41
B. A. R., Arhiva Alexandru Ioan Cuza, LVIII/20.
20
 Așa se adeveresc visele românilor!... așa se încununau silințele lor!... Și în aceste momente,
parcă, un simț tainic ne șoptea: Români, fiți uniți!”
Am scris amintirile mele și istoria în scurt: starea politică a Țării, mersul ei spre propășire și
neatârnare: In brevi quasi tabella totam ejus imagine amplectar42, cum zice Florus. Amănuntele voi
scrie îndeosebi și le voi urma înainte. 7 septembrie 1888”43.
Istoria medievală şi modernă a Moldovei comentată şi trecută prin filtrul gândirii sale
politice mature, este valorificată de-a lungul vieţii prin articole apărute în periodicele vremii, din
care enumerăm: Gazeta de Moldavia, Convorbiri Literare şi Albina Românească, dar şi păstrată în
materiale rămase inedite, cum sunt manuscrisele donate Bibliotecii Academiei Române.

Defilare cu ocazia Zilei Naționale, la 10 mai 190044

42
Ca într-un tablou pe scurt, imaginea întreagă a Imperiului, L. Annaei Flori „Epitome rerum romanarum”,
Paris, 1823, pp. 4-5.
43
B.A.R. ms. rom. 864, p. 610.
44
B.A.R., Cabinetul de Stampe, F. III 35832.
21
22
 ROMÂNI ȘI MAGHIARI ÎN ANII 1916-1920.
PERSPECTIVE ALE ISTORIOGRAFIEI MAGHIARE

Cristian SANDACHE

În anii Primului Război Mondial (1914-1918), odată cu angajarea Austro-Ungariei (alături

de Germania și de ceilalți parteneri ai Puterilor Centrale) în bătăliile derulate împotriva trupelor
Antantei, Transilvania a contribuit cu un număr de 926.500 soldați și ofițeri, ceea ce reprezenta
16,5% din totalul populației sale. Din totalul acestora, 52,7% (484.924) erau etnici români; 27,75%
(257.110)- maghiari; 9,44% (87.500) germani; 10,52% (96.966)- evrei, ruteni, slovaci, țigani, etc.1
E important de precizat că până în anul 1914, proiectul unirii cu România nu a fost niciodată
exprimat în mod public de către elita românilor ardeleni, astfel încât, o observație în conformitate cu
care, mișcarea națională a românilor din Transilvania însemna în mod automat și o mișcare pentru
unirea acestora cu România, ne apare ca fiind cu totul eronată. Chiar dacă la nivelul imaginației
colective a românilor din Transilvania, ideea unei mari unități cultural-spirituale românești a existat,
tema desprinderii efective de Imperiul dualist austro-ungar s-a conturat cu mult mai greu.
Principatele Române, apoi Regatul României, (în pofida faptului că reprezentau repere importante
ale românismului), se aflau încă la un nivel de dezvoltare economică inferioară standardelor Dublei
Monarhii. Chiar și Regatul Ungariei, în pofida legislației sale cu incontestabile accente
antiromânești, era fundamental un stat de factură liberală, care (mai cu seamă după 1867)
înregistrase mari progrese de natură socio-economică. Majoritatea intelectualității române ardelene
se simțea nu doar solidară sub aspect etnico-spiritual cu românii de dincolo de Carpați, dar în egală
măsură – legată prin firele educației și a unei anumite mentalități de tip central-european – de
structurile habsburgice, iar fidelitatea față de Coroană s-a conservat mult timp, ca un adevărat reflex
psihologic, aspect vizibil și în timpul anilor de război2.
După preluarea inițiativei militaro-strategice de către forțele Puterilor Centrale în
Transilvania, a existat o politică de retorsiune dură a autorităților față de etnicii români din regiune,
aspect recunoscut și de către istoriografia din Ungaria. Dar pe de altă parte, n-ar trebui să ne mire
aceste aspecte, atâta timp cât România fusese agresorul în această ecuație geopolitică, acțiunea sa
imprevizibilă fiind taxată acum, de către Dubla Monarhie. Aceleași observații trebuie făcute și față
de prevederile extrem de drastice ale Păcii de la Buftea-București (1918), care anihilau practic
integritatea statală românească. Ele trebuie explicate în primul rând, prin pedepsirea atitudinii de
basculare a României în tabăra Antantei.
În ceea ce privește Ținutul Secuiesc, Primul Război Mondial a echivalat cu importante
pierderi umane, istoriografia maghiară estimând numărul secuilor uciși, răniți și dispăruți, la
aproximativ 80.000 de oameni. O cifră extrem de importantă, având în vedere numărul locuitorilor
din această regiune3.

1
C. Enea, Aspecte ale descompunerii armatei austro-ungare (dezertări și răscoale ale soldaților din
Transilvania 1914-1918, în Acta Musei Napocensis, (Cluj), 5, 1968, p. 276.
2
Lucian Boia, „Germanofilii”. Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial, București,
Humanitas, 2009, pp. 69-70; Liviu Maior, Românii în armata habsburgică: Soldați și ofițeri uitați, București,
Ed. Enciclopedică, 2004, p.171; Idem, Habsburgi și români: de la loialitatea dinastică la identitate națională,
București, Ed. Enciclopedică, 2006.
3
Bárdi Nándor, Pál Judit (Szerkesztὂ), Székelyfὂld Tὂrtenete, III kὂtet, 1867-1990, Székelyudvarhely, MTA
BTK-EME-HRM, 2016, p. 361.
23
 Autoritățile maghiare au luat mereu în calcul posibilitatea atacării Transilvaniei de către
România. Într-un memorandum din 7 iulie 1916, prim-ministrul maghiar a atras atenția asupra
faptului că următoarele victorii ale rușilor ar duce cu siguranță la intervenția României. În
consecință, a avut în vedere consolidarea granițelor ardelene. O săptămână mai târziu, premierul
Tisza István s-a adresat ministrului afacerilor externe al Dublei Monarhii, atrăgând atenția asupra
faptului că România reprezenta un posibil inamic, care nu trebuia cu niciun chip ignorat. Cu toate
acestea, din cauza presiunii Antantei pe fronturi, nu a avut loc o concentrare armată semnificativă în
zona apropiată Transilvaniei, până la sfârșitul lunii august. Așa se explică faptul că, în momentul
intrării armatelor române în Ardeal, regiunea era apărată de un număr de 70.000 de combatanți
(slab pregătiți și echipați), care dispuneau de 76 de tunuri4.
Atacul României asupra Transilvaniei a fost dezlănțuit la doar câteva minute, după ce
România declarase oficial război Austro-Ungariei. (Noaptea, la orele 21,10). Gara Predeal a fost
prima vizată. Trupele române aveau (în unele sectoare) o netă superioritate numerică, pe care, însă
(în mod curios) nu au valorificat-o, amplificându-și viteza de pătrundere. Așa se explică faptul că la
trei săptămâni de la declararea stării de război cu Dubla Monarhie, armatele române înaintaseră doar
cu 60 de kilometri în interiorul teritoriului transilvan. Existaseră scenarii și planuri de apărare, pe
care liderii militari maghiari le gândiseră anterior, având în vedere ceea ce ei numeau
imprevizibilitatea României, în sensul că nu excludeau posibilitatea ca aceasta să atace teritorul
ardelean, dar evenimentele păreau că-i prinseseră pe picior greșit. Pe de altă parte, aceste scenarii de
apărare (combinate cu posibilitatea retragerii civililor din calea agresorilor români) nu fuseseră
niciodată aduse la cunoștința opiniei publice din Ungaria, pentru a nu se genera o stare de panică
generalizată5.
În urma atacului român, comandamentul maghiar a ordonat internarea liderilor români
locali considerați nesiguri. Populația de etnie română nu a respectat ordinul de expulzare, iar ungurii
s-au conformat doar parțial, însă numărul celor care au părăsit casele s-a apropiat de 200.000.
Refugiaților din Ardeal li s-a oferit posibilitatea de a se stabili temporar în Ungaria, Guvernul a fost
de acord să se ocupe de cazarea, asistența și școlarizarea refugiaților, în conformitate cu
reglementările speciale ale guvernului. Împăratul Franz Josef a oferit 100.000 de coroane din
bugetul personal, pentru susținerea oamenilor care-și părăsiseră locurile natale. Mulți dintre cei
proveniți din Transilvania au fost întâmpinați cu răceală, în zonele unde s-au stabilit în mod
provizoriu6.
Conform istoriografiei maghiare (care a inclus pentru acest episod și o serie de mărturii
aparținând istoriei orale), pătrunderea armatelor române a generat un amestec de groază și
degringoladă colectivă pe teritoriul locuit de către masa secuimii. Din principalele orașe ale
Ținutului Secuiesc (dar și din alte localități), locuitorii se grăbeau să plece cât mai repede,
încărcându-și bunuri de strictă necesitate și deplasându-se, fie în căruțe, fie pe jos. În pofida terorii
psihologice care se abătuse asupra lor, unii dintre ei încă mai sperau că acest „coșmar” va fi (totuși)
unul temporar și că în curând, lucrurile se vor schimba în bine7.
Comandamentul militar transilvan avea în vedere o mutare a tuturor civililor pe linia
Mureșului, dar se constatase că o asemenea ipoteză nu ar fi avut nicio șansă de concretizare într-un
timp rezonabil. Chiar dacă viteza de înaintare a trupelor române era una relativ lentă, militarii
austro-ungari nu făceau decât să se retragă continuu, chiar dacă au existat și situații în care au
rezistat (în unele sectoare), opunând o rezistență înverșunată8. Secuii mobilizați au încercat chiar
unele contraatacuri, dar au trebuit să cedeze în cele din urmă, superiorității numerice clare a

4
Romsics Ignác, Erdély Elvesztése. 1918-1947, Helikon Kiado, 2018, p. 66.
5
Bárdi Nándor, Pál Judit (Szerkesztὂ), op. cit, p. 376.
6
Romsics Ignác, op. cit, pp. 68-69.
7
Ibidem.
8
Bárdi Nándor, Pál Judit (Szerkesztὂ), op. cit., p. 377.
24
românilor și au fost nevoiți la rândul lor, să se retragă în chip precipitat. Apărarea austro-ungară era
tot mai rarefiată, nereușind să acopere largi porțiuni de teren, pe care românii îl controlau treptat,
avantajați și de un moral foarte ridicat9.
Exodul civililor ardeleni a combinat haosul cu o relativă organizare, în sensul că unii
funcționari din administrația comitatelor au reușit să evacueze bunuri și documente importante, dând
dovadă de eficacitate și rapiditate, pe când alții păreau că sunt atinși iremediabil de un fel de virus al
anarhizării. Comandamentul militar austro-ungar din Ardeal a decis în cele din urmă, ca toți bărbații
capabili să poarte arme (cu vârste cuprinse între 17 și 55 de ani) trebuiau retrași cât mai spre vest,
pentru a se regăsi în tabere speciale militare, acolo unde ar fi primit un instructaj rapid, menit a-i
transforma ulterior, în trupe capabile de a respinge înaintarea armatelor române.
Mulți combatanți secui erau deja angajați pe diferite teatre de operațiuni ale Primului Război
Mondial, o mențiune specială fiind făcută pentru Regimentul 82 de Infanterie Secuiesc, care
participase la multe confruntări grele atât pe frontul de răsărit, cât și pe frontul italian. Alcătuia o
adevărată elită militară a comunității, componenții săi fiind apreciați de către comandanți și
câștigând uneori chiar respectul adversarilor, pentru rezistența și spiritul lor combativ. Majoritatea
dintre aceștia erau oameni din mediile rurale, care se dovedeau energici și lipsiți de temeri,
suportând cu stoicism momentele-limită ale unei aventuri colective teribile. Rezistenți la marșurile
lungi, implicându-se cu un curaj incontestabil în ciocnirile frontale și sângeroase pe care luptele corp
la corp le presupuneau, militarii maghiari de origine secuiască, dovedeau o forță de șoc redutabilă10.
Pătrunderea soldaților români în Ținutul Secuiesc a generat și momente nefericite pentru
localnici, istoriografia maghiară neezitând să se refere la ele, ca fiind exemplificatoare pentru
impactul dintre reprezentanții a două civilizații și a două moduri de a fi, cu totul diferite. Dincolo de
evidentele exagerări ale părții maghiare (la urma urmei, identificabile în cazul oricărei alte națiuni,
care ar fi trecut prin experiențe similare), ni se pare sigur faptul că românii nu s-au purtat (cel puțin
în unele situații) prietenos cu cei din zonă. Multe mărturii vorbesc despre acțiunile de devalizare la
care militarii români s-au dedat în diferite așezări, asupra unor magazine, restaurante sau locuințe
particulare, săvârșind și distrugeri de bunuri11.
În Odorheiu Secuiesc, mai multe magazine au fost jefuite și trei case au fost incendiate. Mai
mulți civili de etnie maghiară au fost bătuți, printre ei fiind și oameni în vârstă, care în scurt timp au
decedat, ca urmare a loviturilor brutale primite. Unii ofițeri români foloseau metoda biciuirii,
dovedindu-se neînduplecați, chiar și atunci când victimele le implorau iertarea. Pedepseau adesea în
mod capricios, civili pe care-i considerau lipsiți de respect față de armatele române sau față de
simbolurile românești. După unele surse istoriografice maghiare, trupele române invadatoare ar fi
procedat și la execuții sumare în anumite localități, dar cifrele totale ale celor uciși, nu sunt foarte
clar precizate. Cu siguranță însă, jafurile și distrugerile au existat (și încă în număr foarte mare), la
ele participănd (în diverse localități) atât civili români, cât și populație autohtonă de etnie maghiară.
Casele celor refugiați erau golite cu totul de bunurile rămase, după care (cel mai adesea) erau
incendiate. Erau demontate ușile, ferestrele, scotocindu-se în fiecare ungher. Se incendiau anumite
locuințe (plătirea violentă a unor polițe, între localnici care avuseseră în trecut conflicte sau
neînțelegeri), animalele domestice găsite erau luate sau sacrificate, existând și situații în care pășuni
întregi erau incendiate12.
Locuitorii secui care apucaseră a-și părăsi regiunea natală, au fost relocați (în mod
provizoriu) de către autoritățile maghiare, în comitatele Hajdú, Szabolcs, Békés și Jász-Nagykun-
Szolnok. Cu toate acestea, în Ținutul Secuiesc majoritatea locuitorilor au preferat să rămână pe loc,

9
Ibidem.
10
Ibidem, pp. 365-375
11
Romsics Ignác, op. cit, pp. 69-70.
12
Ibidem, p.70.
25
suportând cu un fel de stoicism specific, cortegiul inevitabil al suferințelor generate de contextul
războiului13.
Cu o adevărată dilemă s-au confruntat în acel context, liderii mișcării naționale a românilor
transilvăneni. Ei s-au trezit, practic, într-o situație extrem de delicată. Dacă și-ar fi manifestat
deschis susținerea față de intrarea României în războiul derulat împotriva Austro-Ungariei, riscurile
la care s-ar fi expus ar fi fost extrem de mari, cu consecințe grave în plan juridic. Opera, totodată și
acel element psihologic al loialității față de suveran, imaginea tradițională a „bunului împărat”,
dovedindu-se încă puternică, la nivelul conștiinței colective a românilor din Transilvania. În marea
lor majoritate, ar fi preferat ca România să intervină în luptă de partea Puterilor Centrale și, în
perspectivă, Vechiul Regat să cultive relații apropiate, fie cu o Transilvanie autonomă în cadrul
Imperiului, fie să se alăture Vienei, sub forma unei uniuni de tip federal14.
Apar așadar logice, declarațiile de fidelitate pe care elita politică a românilor transilvăneni le
fac Ungariei, în contextul prezenței trupelor românești în Ardeal15.
Politicieni români precum Ștefan Cicio Pop sau Alexandru Vaida-Voevod, au fost aplaudați
în context de către politicienii maghiari, pentru declarațiile lor zeloase, care exprimau o deplină
solidaritate cu interesele „patriei”, adică ale regatului Ungariei, jumătatea răsăriteană a Dublei
Monarhii. Asemenea declarații aveau ca elemente comune, recunoștința pe care elementul românesc
ardelean ar fi trebuit să o poarte Dublei Monarhii, pentru standardele cultural-economice ridicate (la
care și românii ar fi ajuns), iar pe de altă parte, se evidenția continuu pericolul reprezentat de către
Rusia, țară imprevizibilă în acțiunile sale, incapabilă să respecte vreo înțelegere, iar nu în ultimul
rând- simbol al absolutismului și al unei civilizații ostile modelului central-european16.
În privința standardelor cultural-economice pe care românii ardeleni le atinseseră, acestea
erau superioare coetnicilor lor din Vechiul Regat, aspect demonstrabil și vizibil, mai cu seamă,
după 1918. Chiar dacă în peisajul socio-economic al Imperiului Austro-Ungar, Transilvania era o
regiune slab dezvoltată, ea era mai dezvoltată decât Regatul României, aspect care se putea (din
nou!) demonstra. Nu afirmăm, astfel, că particularitățile socio-economice ardelene s-ar fi datorat
exclusiv situației sale istorice, dar nu se poate nega faptul că influențele în acest sens erau evidente
și nu se putea face abstracție de ele. Austro-Ungaria progresa pe toate planurile (și nu uniform), dar
semnele acestui progres erau vizibile, iar Transilvania nu era nici ea ocolită, în această privință.
Majoritatea românilor ardeleni va fi rezervată în primele momente ale sosirii coetnicilor din
Vechiul Regat în regiunea lor, în pofida faptului că au existat și episoade în care nou veniții au fost
întâmpinați cu căldură. Dar chiar și aceste episoade, nu au putut șterge impresia predominantă
neplăcută, pe care mediile de informare din România le-au avut, față de reacția românilor de dincolo
de Carpați. De la regele Ferdinand, până la Nicolae Iorga (și alți fruntași politici din Vechiul Regat),
o anumită deziluzie era evidentă17.
Pe de altă parte, ar fi trebuit să se țină cont de factorul pragmatic, care impunea rețineri, în
condițiile în care soarta războiului era departe de a se fi decis, într-o direcție sau alta. Din această
perspectivă, s-a văzut repede, că armatele române nu aveau pregătirea necesară susținerii unei
ofensive eficiente, ele nereușind nici măcar să-și mențină pozițiile pe care le controlau. În scurtă
vreme, direcționarea unor trupe suplimentare germano-austro-ungare către Transilvania, a modificat
în chip substanțial situația din teren. Armatele române au început să se retragă, în pofida faptului că
au încercat în câteva rânduri, să reziste unor trupe superioare sub aspectul logisticii, numărului și
concepției tactice.

13
Ibidem.
14
Ibidem.
15
Ibidem, p. 71.
16
Ibidem.
17
Ibidem, pp. 72-73.
26
 În cursul anului 1917, Ținutul Secuiesc va fi recucerit de către trupele germane și austro-
ungare. În timpul bătăliilor purtate cu armatele române, au fost angajate și unități militare alcătuite
din secui, care au luptat cu dârzenie, motivate fiind de dorința (omenește de înțeles) de eliberare a
teritoriului natal. Sunt aspecte aproape omise în istoriografia românească, aceasta ferindu-se parcă a
detalia episoadele care povestesc despre înfrângerile corelate cu retragerile trupelor române, de pe
teritoriul Transilvaniei.
Nu vom insista pe aspectele factologice, care corespund evenimentelor ce descriu
dezintegrarea Imperiului Austro-Ungar și (implicit) dispariția Ungariei Sfântului Ștefan. (Le-am
abordat în alte lucrări ale noastre, circumscrise acestor teme). Să amintim însă de faptul că
oficialitățile noului stat maghiar apărut, au făcut tot posibilul, pentru a fideliza populațiile
nemaghiare, cu scopul menținerii (în diferite formule) a teritoriului vechii Ungarii. Ideea
reorganizării viitoarei Ungarii (în conformitate cu o paradigmă democratic-federalistă) părea soluția
cu cele mai mari șanse de reușită, însă contextul politico-militar internațional a fost cu totul
defavorabil intereselor maghiare18.
Anii 1918-1920 au fost complicați și tragici pentru maghiarii din Transilvania, iar ecourile
unor atari tensiuni s-au repercutat și asupra comunității secuiești. În condițiile în care, românii din
Transilvania deciseseră în mod ferm unirea cu România, maghiarimea ardeleană nu avea cum să nu
resimtă în mod negativ, o asemenea schimbare politico-statală fundamentală. Decizia de la Trianon
(4 iunie 1920), a determinat rămânerea în afara granițelor noului stat ungar, a unui număr de
3.213.631 etnici maghiari, aspect considerat (de către istoriografia și opinia publică maghiară) drept
catastrofal19.
Pe 9 noiembrie 1918 se înființase la Budapesta Consiliul Național Secuiesc, care la câteva
zile după eșecul Tratatului de la Belgrad și negocierile eșuate cu Consiliul Național Roman, a ținut o
adunare generală care a afirmat necesitatea menținerii integrității teritoriale a Ungariei Sfântului
Ștefan, pe baza unei ample reorganizări de tip cantonal, scopul acesteia fiind dezvoltarea liberă a
tuturor națiunilor existente între hotarele țării.
Se considera că în cazul în care Conferința Păcii nu va accepta menținerea frontierelor
vechii Ungarii, comunitatea secuiască ardeleană ar fi urmat să se organizeze în sensul unei
autoguvernări pe criterii etnice, invocându-se drept argument fundamental, principiul wilsonian al
naționalităților. Organizatorii ar fi dorit ca secuimea să fie reprezentată la lucrările Conferinței de
Pace de la Paris, prin reprezentanți proprii, sau ca oficalitățile guvernului de la Budapesta să exercite
acest rol20.
În acest context, încercarea unui grup de oameni politici din Ținutul Secuiesc, de a proclama
o Republică Secuiască independentă, apărea ca un exemplu disperat de recuperare a unor legături
istorice, pe filiera vechii mentalități colective de autonomie secuiască medievală. Un asemenea stat
ar fi urmat să fie anunțat oficial pe 10 ianuarie 1919, însă împrejurările obiective au sistat
evenimentul. Nu era întâmplător faptul că o asemenea ideea apăruse în mediile secuimii, în
contextul tulbure al încercărilor de divizare a unei Transilvanii, care încerca să se redefinească în
urma efectelor războiului și ale unor mișcări centrifuge social-radicale, devenite din ce în ce mai
periculoase.
Ipoteticul stat secuiesc republican ar fi urmat să fie neutru, această neutralitate urmând a-i fi
fost garantată de către Marile Puteri europene, aspect care probează marea doză de utopie care-i
animau pe inițiatorii săi. Ar fi cuprins nu doar teritoriul istoric al Ținutului Secuiesc propriu-zis, ci și
zone locuite majoritar de către etnici maghiari, din fostele comitate Brașov, Cluj, Mureș-Turda.

18
Mária Ormos, Ungaria după Primul Război Mondial în vâltoarea jocului de forțe al Marilor Puteri, în
Transilvania văzută în publicistica istorică maghiară. Momente din istoria Transilvaniei apărute în revista
História, (volum întocmit de Bárdi Nándor), Editura Pro-Print, Miercurea-Ciuc, 1999, p. 280.
19
Romsics Ignác, A Trianoni bekeszerzödes, Budapest, Osiris, 2003, pp. 229-230.
20
Bárdi Nándor, Pál Judit (Szerkesztὂ), op. cit, p. 397.
27
 Sufletul acestui proiect eșuat a fost Paál Árpád (1885-1944), care se va remarca drept unul
dintre cei mai înzestrați ziariști maghiari ardeleni. Originar din Brașov, el și-a petrecut copilăria în
Odorheiu Secuiesc, devenind mai apoi student în Ungaria și dobândind un doctorat în științe politice
la Universitatea din Cluj, în anul 1903. În anul 1905 a obținut un al doilea doctorat, de data aceasta
în științe juridice, la aceeași Universitate. Viața lui a fost un exemplu de militantism în favoarea
coetnicilor săi maghiari de expresie etnografică secuiască, pe care i-a iubit necondiționat. Nu a fost
niciodată un personaj agreat de către autoritățile române, care l-au arestat și l-au ținut în anchete o
vreme, după care l-au condamnat la moarte, însă sentința nu a mai fost executată, contextul
Conferinței de Pace de la Paris salvându-i practic viața. A preferat să rămână în Ardeal și după 1919,
implicându-se activ în viața comunității maghiare, conducând diferite publicații ale maghiarimii și
fiind privit ca un simbol al activismului civic. A publicat lucrări care descriu specificul vieții de
minoritar, tipologia mentală a secuimii și a maghiarimii din România și a schițat proiecte privind
autoguvernarea Ținutului Secuiesc, considerând că tradițiile istorice și specificul său cu totul aparte,
reclamau o asemenea formulă administrativă specială.
Paál Árpád credea nedezmințit în ideile sale, dovedind un curaj și o încăpățânare pe care el o
echivala cu consecvența convingerilor. În cazul său (și al altor lideri ai comunității maghiare din
România post-1918) asistăm totuși la un anumit paradox, în sensul că, statul român (chiar criticat
continuu pentru presupusa lui lipsă de înțelegere față de problemele specifice ale minorităților
naționale) a permis unui maghiar atât de energic în privința luptei pentru autonomie și drepturi
colective, să activeze și mai departe, în câmpul vieții civice. E adevărat că același stat îi decisese la
un moment dat moartea, dar lumea era în schimbare. Exemplul lui Paál Árpád ilustrează nu doar o
referință biografică, ci și simbolul autonomismului teritorial organic al comunității secuilor, capabil
să se reactiveze ori de câte ori, circumstanțele istorice de tip excepțional sunt create21.
Republica Secuiască la care Paál Árpád visase, a rămas doar un proiect interesant și atât.
Transilvania avea la rândul ei să fie pierdută de către noua Ungarie.
În chestiunea transilvană, partea maghiară observa că în întreaga sa existență, Principatul
Transilvaniei nu aparținuse niciodată României, ci Ungariei, chiar dacă nu întotdeauna în mod
efectiv, ci adesea simbolic. Principii ardeleni (apoape toți) fuseseră de etnie maghiară și chiar dacă
Ardealul se bucurase în general de o evidentă autonomie față de Regatul Ungariei, ei se considerau
legați în mod cultural-spiritual de acesta, inclusiv după momentul 1526. Sub aspectul paradigmei
culturale și de urbanizare, elementul maghiaro-german dădea tonul în Transilvania, în pofida
faptului că românii reprezentau (conform recensământului maghiar din anul 1910, realizat pe baza
limbii materne) 53,7% din totalul provinciei, maghiarii reprezentând 31,6%, iar germanii 10,7%22.
Toate aceste argumente (la care s-au adăugat și altele, cu caracter geografic, economic sau
etnografic) au fost prezentate de către delegația Ungariei, sosită la lucrările Conferinței de Pace de la
Paris, în ziua de 7 ianuarie 1920. Cei 86 de membri ai delegației aveau în fruntea sa pe contele
Apponyi Albert, un strălucit intelectual (fluent în șase limbi străine, dotat cu talent oratoric și
literar), aristocrat veritabil, om politic cu bogată experiență, posesor al unei culturi vaste. În egală
măsură, șeful delegației maghiare reprezenta o combinație curioasă de anacronism și scânteietoare
inteligență, conservatorism acut și malițiozitate, precizie, logică și naivitate. Un personaj impunător,
charismatic, adevărat simbol al unei lumi care se stingea. Apponyi a pledat cu însuflețire și forță
sugestivă, pentru restaurarea Ungariei istorice, organism care ar fi fost justificat în existența sa, prin
proba istorică a timpului și prin necesitatea păstrării echilibrului geopolitic în zona Bazinului

21
Falusi Nobert, Két nemzet határán. Erdélyi nemzetépitὂk az európai nagy változásban (1900-1925),
Kolozsvar, Erdélyi Múzeum-Egyesület& Kriterion Könyvkiadó, 2020, pp. 132-135.
22
Romsics Ignác, Nemzet, Állam, Régio. Tanulmányok Erdeléyrol és a Kárpat-Medence Interetnikus
Kapcsolatairól a 19-20. Századbban, Komp Press Kiado, Korunk, Kolozsvar, 2013, p. 105; Lucian Boia,
Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, interpretări, București, Humanitas, 2014, p. 96; Idem, În
jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități, București, Humanitas 2017, p. 122.
28
Carpatic și a Europei est-centrale. Credea că ar fi fost firească, organizarea de plebiscite, în toate
acele regiuni ale Ungariei istorice, care urmau a fi detașate, iar dacă și rezultatele plebiscitelor ar fi
indicat dorința comunităților trăitoare în cadrul lor de a se separa de Ungaria, ar fi fost utilă
menținerea unei formule de unitate economică, menită a oferi o garanție suplimentară pentru
minoritățile maghiare aflate sub jurisdicții străine23.
Documentația delegației maghiare se concretiza prin trei volume de text însumând 1664 de
pagini, precum și de un volum de hărți. Printre membrii delegației maghiare se aflau două
personalități transilvănene de ținută, respectiv conții Bethlen István și Teleki Pál. Cel din urmă era
unul dintre cei mai valoroși geografi ai vremii sale. Maghiarii erau conștienți de faptul că principalul
lor handicap îl reprezenta numărul, care era inferior față de acela al românilor, într-un spațiu
ardelean caracterizat totuși prin policromie etnică. Au încercat să explice acest aspect apelând la
istorie, după cum, dreptul istoric a reprezentat cimentul care a stat la baza întregului eșafodaj
argumentativ pe care l-au conceput.
În secolul al XV-lea există doar estimări referitoare la numărul locuitorilor din Transilvania,
sub aspectul etniilor. Conform unei proiecții din anul 1941 (autor: Malyusz Elemer), în acea
perioadă, regiunea ardeleană ar fi avut între hotarele sale 100.000 de români, 70.000 de sași,
255.000 de maghiari și secui. (Nu se făcea nicio referire în respectiva proiecție la numărul și etnia
celor care locuiau în Banat și Partium). După unele surse ale istoriografiei maghiare, secuii din
Transilvania ar fi fost în anul 1330 în număr de 80.000, pentru ca în anul 1614, să atingă cifra de
120.000 de suflete.
Războaiele, epidemiile, efectele diferitelor invazii, vor determina (mai cu seamă în secolele
XVI-XVIII) o continuă diminuare a numărului maghiarilor și secuilor ardeleni, temă extrem de
preocupantă pentru istoricii din Ungaria. În acest scenariu catastrofic, secuii apar ceva mai avantajați
decât maghiarii, zona muntoasă pe care o ocupă în chip majoritar, jucând un indiscutabil rol de
securitate. Maghiarii în schimb (care populează în Transilvania, mai ales zonele câmpiilor fertile)
par cei mai expuși distrugerilor și pieirii. Prin contrast, elementul românesc existent în regiune
crește continuu numeric și este cel mai protejat, atâta timp cât optează pentru zonele montane greu
accesibile, cu mult mai ferite de asemenea evenimente îngrozitoare. Românii sunt în imensa lor
majoritate păstori și oieritul reprezintă principala lor sursă de existență, transhumanța definindu-i din
multe puncte de vedere24.
Nu vom intra acum în detalii de ordin folclorico-etnografic, însă această ocupație străveche
este extrem de prezentă în relatările cele mai timpurii, jucând un rol imposibil de ignorat și în cadrul
mentalului colectiv românesc tradițional. În toate evenimentele care au însângerat spațiul ardelean
(prin aceasta înțelegându-se suita de bătălii sau de campanii militare), greul este purtat de către
nobilimea maghiară și cea a secuilor, ale căror ocupații (a secuilor cu atât mai mult) sunt
circumscrise în principal meseriei armelor. Din datorie, din atașament, din convingere, aceste
segmente socio-etnice ale societății transilvănene sunt primele expuse confruntărilor și sunt și cele
care vor plăti cel mai greu tribut uman, fără a mai socoti aici, marea dramă a epidemiilor care vor
continua să atace spațiul ardelean, reprezentând o mare problemă demografică. Istoriografia
maghiară consideră că românii ar fi fost avantajați în acest context, pentru că situația lor periferică
de tolerați (corelată cu ocuparea preponderentă a zonelor montane), le va conserva numărul, aspect
la care se va adăuga fenomenul imigrației românești în Transilvania25.
Istoriografia românească nu susține teza imigrărilor românești din Moldova și Țara
Românească (sau din Balcani) către Transilvania, considerând că un asemenea fenomen ar fi fost

23
Vasile Vesa, Unirea Transilvaniei cu România, în Istoria Transilvaniei, Vol. III (de la 1711 până la 1918),
Ioan-Aurel Pop, Thomas Nägler (coordonatori), Academia Română. Centrul de Studii Transilvane, Ed.
Episcopiei Devei și Hunedoarei, Cluj-Napoca, Deva, 2016, p. 641.
24
Romsics Ignác, Erdély Elvesztése. 1918-1947, Helikon Kiado, 2018, pp. 24-27.
25
Ibidem.
29
direcționat invers, respectiv dinspre Ardeal către regiunile istorice preponderent românești, de
dincoace de Carpați. Istoricii români sunt categorici în această privință și numele unui Ștefan Meteș
(de pildă) este semnificativ sub acest aspect. Pe de altă parte, există totuși o dilemă, peste care am
impresia că s-a trecut mai mereu prea ușor (din perspectiva cercetătorilor români), atâta timp cât
trebuie explicate acele mărturii ale timpurilor mai vechi, conform cărora fenomenul creșterii
numerice românești era considerat în Ardeal, ca fiind unul cu totul excepțional.
În anul 1602, Zacharias Geizkofler observa cu un fel de crispare: „Erau puține sate române
înainte, dar acum s-au înmulțit la munte pe scară largă, deoarece în fața distrugerii, munții au
devenit foarte aglomerați”26. Principele ardelean Mihaly Apafi observa (în 1676), că etnicii români
se înmulțeau în mod constant și rapid, în timp ce sașii și ungurii scădeau aproape continuu27.
Istoricii maghiari au preluat multe dintre aceste relatări anterioare, insistând mai ales pe
fenomenul pătrunderii românilor din Moldova, care soseau în grupuri din ce în ce mai numeroase,
într-o Transilvanie care le-ar fi oferit condiții de trai infinit mai bune, decât cele pe care le aveau în
locurile lor de proveniență28.
Fenomenul acesta imigraționist românesc masiv (despre care nici manualele noastre de
istorie și nici istoriografia românească, nu fac vreo referință), s-ar fi accelerat, mai cu seamă în
secolul al XVIII-lea, cunoscut și sub denumirea de „veacul fanariot”. Creșterea excesivă a fiscalității
în Moldova și Țara Românească, dar și situația geopolitică din ce în ce mai precară a Principatelor,
ar fi reprezentat tot atâtea motive ale imigrărilor românești către Ardeal29.
Opiniile maghiare sunt împărțite cu privire la numărul românilor stabiliți din secolul al
XVIII-lea în Transilvania. Benedek Jancso oferă cifra de 100.000, în vreme ce David Zoltan
opinează pentru o cifră variind între 350-400.000 de oameni. Cele mai recente cercetări maghiare
referitoare la această problemă, consideră că ar fi fost vorba de o cifră variind între 200.000 și
300.000 de etnici români, intrați pe teritoriul ardelean30.
Într-un memorandum din anul 1774, baronul Daniel Istvan, (unul dintre cei mai respectați
reprezentanți ai nobilimii maghiare din Translvania), deplângea fenomenul pătrunderii etnicilor
români în număr din ce în ce mai mare pe teritoriul ardelean, observând (printre altele), că
„mulțimea valahilor a erodat atât de mult Transilvania, încât se pare că din cele trei națiuni
istorice existente riscă a rămâne doar două, în timp ce numărul valahilor crește amenințător.
Proliferarea acestui popor valah este uimitoare, pentru că vedem că multe sate, care au fost locuite
de maghiari sau sași în urmă cu 50 de ani, au astăzi acei locuitori dispăruți, iar toate locurile lor
sunt ocupate de valahi”31.
Care este de fapt, adevarul? Scrierile transilvănene din secolul al XVIII-lea arată clar că a
existat un fenomen al imigrărilor și chiar dacă reproducerea naturală a românilor din Ardeal a atins
un nivel ridicat, trebuie să admitem și o imigrație românească de o anumită amploare. Potrivit unui
recensământ oficial guvernamental, la începutul anului 1710, 47% din populația Transilvaniei era
maghiară, 34% română și 19% germană32. O creștere de această amploare a românilor este greu de
imaginat, fără o imigrație semnificativă, conchid istoricii maghiari33.
O problemă care continuă să rămână neclară, deși (din perspectiva paradigmei de
interpretare a istoriografiei românești) este unica teză care trebuie acceptată, este aceea a
continuității neîntrerupte a populației românești pe teritoriul Transilvaniei, chiar dacă tăcerea

26
Ibidem, p.27.
27
Ibidem.
28
Ibidem.
29
Ibidem, p.28.
30
Ibidem.
31
Ibidem, pp. 28-29.
32
Ibidem, p. 29.
33
Ibidem.
30
milenară a izvoarelor scrise în această privință ar trebui să ne facă ceva mai circumspecți. Până la
urmă, știința are regulile sale, ea neavând niciun fel de legătură cu sentimentul patriotic,
catalizatorul obligatoriu al iubirii de patrie. Demografia indică în chip evident că la sfârșitul
secolului al XVIII-lea, declinul populației maghiare în părțile estice și sudice ale țărilor Coroanei
maghiare, a fost unul incontestabil34.
În notele referitoare la chestiunea Transilvaniei prezentate de către delegația maghiară la
Conferința de Pace de la Paris (1920), au fost reunite o multitudine de observații, analize și
informații documentar-statistice, scopul final fiind acela al convingerii decidenților de dreptatea
cauzei maghiare, în sensul neatribuirii Ardealului statului român 35. Chestiunea demografică (evident
defavorabilă maghiarimii) s-a încercat a fi explicată, recurgându-se la un material informațional
bogat, susținut de o logică adesea incitantă și de o retorică parțial sclipitoare, dar care nu a reușit să-i
convingă pe reprezentanții Marilor Puteri învingătoare, deși intervenția lui Apponyi a reușit să aibă
oarecare efecte, de ordin mai curând emoțional.
Un aspect pe care a mizat insistent delegația maghiară a fost și presupusa superioritate
cultural-educațională a maghiarimii față de români, Transilvania fiind oferită ca un exemplu
sugestiv în această privință, în sensul că ar fi fost o continuare a Ungariei medievale, succesoare
reală prin modelul organizational-politic și administrativ, dar și elitist-cultural36. Se recurgea iar și
iar la istorie, unele argumente factologice fiind reale, dar fiind interpretate dintr-o perspectivă care
să avantajeze tezele maghiare. Indiscutabil, sub aspectul gradului de instrucție și al specificului
instituțiilor, românii ardeleni erau într-un dezavantaj față de maghiari, însă aceasta nu însemna că
purtau o vină biologică pentru acest statut, explicația fiind legată de efectele unor politici menite a
periferizaa spiritual, elementului românesc.
Pe de altă parte, în acest peisaj impresionant pe care delegația maghiară îl schița unei
Transilvanii remarcabile sub aspectul structurilor componente și a mentalității dominante, erau
făcute referiri și la secui, comunitatea acestora fiind considerate drept un exemplu interesant de
organizare și de dăinuire multiseculară, evidențiindu-se piramida socială cu mult mai democratică,
decât a altor comunități istorice existente, chiar pe cuprinsul continentului european. Secuii ar fi
alcătuit o adevărată republică tradițională, care ar fi îmbinat în mod armonios, elementele organice,
cu principiile unui egalitarism sănătos, astfel încât, era greu de crezut că secuimea (odată inclusă
între granițele unei Românii deficitare democratic) și-ar mai fi putut păstra în chip armonic
specificitatea37.
În ceea ce privește viitoarea graniță dintre Ungaria și România, într-o analiză din octombrie
1918, experții nord-americani apreciau că linia lingvistică româno-maghiară ar fi fost extrem de
neregulată și deci cu totul nepotrivită unei granițe viabile. Americanii credeau că o problemă
complicată ar fi fost legată de existența minorității secuiești din estul Transilvaniei, față de care
fixarea oricărei linii de demarcație lingvistică ar fi întâmpinat probleme aproape insolubile. Secuii
erau considerați a fi avut caracteristicile unui adevărat popor, cu o conștiință identitară extrem de
puternică, dar în egală măsură profund pro-maghiară. Americanii estimau că încorporarea secuimii
în cadrul României, ar fi fost receptată de către aceasta, ca un act mai mult decât frustrant și

34
Ibidem.
35
Ibidem. A se vedea și Cristina Țineghe (coordonator), Problema Transilvană reflectată în notele prezentate
de Delegația Maghiară la Conferința de Pace de la Paris (1920). Ediție critică, f.l., Ed.Centrul de Studii
pentru Resurse Românești, f.a.
36
Cristina Țineghe (coordonator), op.cit.
37
Ibidem.
31
ofensator, secuii fiind obligați să trăiască în viitor „într-o țară a cărei rasă, ei au privit-o atâta
vreme, precum una de servi”38.
În același timp, însă, delegația maghiară recurgea (în mod evident) și la sofisme sau
omisiuni, atunci când nu amintea despre legislația maghiarizării, care (cel puțin, după 1890)
devenise din ce în ce mai constrângătoare și mai ostilă față de nemaghiarii trăitori în Regatul
Ungariei, elemental românesc fiind (la rândul său) puternic vizat.

38
Tibor Glant, Through the prism of the Habsburg Monarchy: Hungary in American Diplomacy and public
opinion during the First World War, Submitted in fulfillment of the requirements of the degree Doctor of
Philosophy by research University of Warwick, England, Department of History, October, 1996, p. 307.
32
 CHIȘINĂUL INTERBELIC: PORTRET (AUTO)IMAGOLOGIC

Diana VRABIE

„Oraș făcut, dar nu născut” (Nicolae Iorga), „un bogat sat străin” (Romulus Cioflec),
dominând „pe o culme unitară, vâslind în mlaștinile Bâcului” (Gala Galaction), „liniștit, cuminte și
somnoros” (Mihail Sadoveanu), „un mozaic etnic, plantat pe un fond românesc” (Ion Th.
Simionescu), „oraș al izolării, al marii singurătăți și al suferinței” (Laurențiu Fulga), „al depărtărilor,
al amintirii, al liniilor drepte și al iremediabilei tristeți (George Dorul Dumitrescu), pe un fundal „de
noutate, de nelămurire vagă” (Octavian Goga), Chișinăul interbelic rămâne încă o mare
necunoscută, peste care cad, într-un halucinant joc oximoronic, atribute dintre cele mai contrastante:
adormit și zgomotos, uluitor și previzibil, provincial și cosmopolit, românesc și țarist, convențional
și boem, sărac, dar „de mare viitor comercial” (Gala Galaction).
Proiecțiile Chișinăului, așa cum pot fi decupate din reportajele semnate de Mihail
Sadoveanu, Ion Petrovici, Gala Galaction, George Meniuc, Laurențiu Fulga, George Dorul
Dumitrescu, Geo Bogza ș. a. se conjugă într-un sugestiv portret (auto)imagologic. Acestea reflectă
viziuni foarte diferite, uneori de-a dreptul derutant contradictorii. Or tocmai aceste antinomii
configurează profilul Chișinăului interbelic, surprins într-o etapă a tranziției istovitoare, când
ipostazele sale îmbracă forme variate în funcție de treptele existențiale prin care trebuie să-și poarte
ființa.
După o perioadă catastrofală, a surpării tuturor modelelor, a anihilării spiritului şi a mutilării
întregii culturi, perioada interbelică se impune, datorită neprețuitelor valori ce le cuprinde, drept cea
mai prolifică etapă a dezvoltării culturii noastre naționale şi ideal al libertății umane. Astfel,
Chișinăul, în debutul decisivului an 1918 mai trăiește clipe de derută generală, aflându-se sub
autoritate dublă, până în data de 24 ianuarie, când este proclamată independența Republicii
Democratice Moldovenești. Instalându-se în vârsta ei efectiv modernă, cultura românească se va
afirma competitiv în toate registrele semnificative ale creației: artă, știință, medicină, filozofie etc.
Marea Unire din 1918, când are loc reapropierea spirituală dintre cele două maluri și conștientizarea
apartenenței la același neam a fost urmată de o perioadă extrem de benefică pentru întreg neamul
românesc, în care era garantat dreptul la proprietate, introdus votul universal, înființată Patriarhia
Română etc. Chișinăul devine protagonistul multiplelor reforme și acțiuni culturale, fiind direct
implicat în acele vremuri de mari decizii, primenindu-și straiele și portul. Toate aceste schimbări de
paradigmă sunt reflectate în presa timpului de pe ambele maluri ale Prutului.
În perioadă respectivă se înregistrează un interes vizibil din partea călătorilor din afara
provinciei, îndeosebi români, dar și al băștinașilor instruiți, care au trăit fascinația urbei, dar și
necesitatea de a pune în circulație impresiile și informațiile legate de străzile și bulevardele
Chișinăului, bisericile și cimitirele, muzeele și școlile, teatrele și parcurile acestuia, dar și de felul de
a fi al chișinăuienilor. Vizitarea Chișinăului, ca și a altor orașe din Basarabia interbelică era
determinată de curiozitatea individuală, dar și de dorința risipirii vălului necunoașterii spațiului de
peste Prut. Așa se face că românii din Regat, care vin și vizitează Chișinăul, oferă materiale
33
generoase, în care își aștern impresiunile, așa cum o face Mihail Sadoveanu, în Chișinău. Aspecte
din 1919 („Opinia”, Iași, 1920) sau Ziua de 24 ianuarie la Chișinău („România”, Iași, 1918); Ion C.
Teodorescu1, în Impresii din Basarabia, („Lumina”, București, 1918); Ion Petrovici, în reportajul
Spre Tighina. Note de drum („Adevărul literar şi artistic”, București, 1923); Gala Galaction, în
Toamna în Basarabia („Dimineața”, București, 1934); Gh. G. Bezviconi, în Semi-mileniul
Chișinăului („Din trecutul nostru”, Chișinău, 1936); George Dorul Dumitrescu, în Chișinău
(„Universul literar”, Bucureşti, 1939); Geo Bogza, în Misterele Chișinăului, 1939 ș.a., autori de
felurite calibre, dar care se reunesc în dorința de a fixa în pagină poezia metropolei; adică orașul din
amintire, vorba aceluiași George Dorul Dumitrescu. Ei vor reuși să surprindă imaginea unui oraș
plin de contraste și curiozități, cu tristeți și bucurii, cu stagnări și elanuri efervescente, cu
schimbările inerente de atitudine, cu sarcofagul crizei și reminiscențele războiului, cu solitudinea, și
contradicția dezarmantă, închipuind „o magnifică sinteză de viață națională”2.
Mărturiile coagulate în jurul acestui topos, țin cont de evoluția urbei în timp și de ipostazele
pe care le-a îmbrăcat de la o etapă la alta: „cetate a lui Potiomkin”, „târg blestemat”, „sălbatică
capitală a Basarabiei”, „stranie provincie țaristă”, „oraș revoluționar”, „european”, „oraș-victimă”
etc. Proiecțiile sale cumulează forme variate în funcție de treptele existențiale prin care a trecut. Sunt
surprinse componente ale diverselor aspecte ale vieții sociale și culturale, cu elanuri spectaculoase,
dar și stagnări, frânări, deziluzii, complexe provinciale, rezultând, astfel, și o minimă istorie a
percepției memorialiștilor în funcție de reconfigurările ființiale ale Chișinăului. Diverși evocatori se
întâlnesc, la etape diferite, în observațiile lor vizând poziția geografică a Chișinăului, așezat pe
câteva coline, geometria inedită a împărțirii orașului pe cvartaluri generoase și case din piatră,
topografia metamorfozată, specificul mahalalelor rurale de la periferii, eclectismul etnic, pitorescul
stratificării sociale, amprentele „muscălești”, conjugarea culturii orientale cu cea europeană, precum
și a vieții patriarhale moldovenești cu cea modernizată a civilizației europene, prezentare succintă a
elementelor definitorii, împletind descrierea aspectului urbanistic cu cercetarea sociologică, a
moravurilor și mentalităților.
Dacă Mihail Sadoveanu purcede, cu știuta-i molcomeală, într-un „oraș somnoros”, care-i
pare o „cetate abandonată” (e drept, de înfățișare imperială), cu o „gară meschină”, în care grădinile
sunt „cu frunza troienită”, iar pe „ulițe sonore, peste case cu uşi şi obloane ferecate, plutește parcă
duhul cetăților abandonate …”3, nu trebuie să uităm că marele prozator, încrezător în viitorul
României reîntregite, s-a implicat în viața culturală a Basarabiei, subiectul revenind periodic în
meditațiile sale sfătoase, așa cum rezultă și din reportajul Ziua de 24 ianuarie la Chișinău: „Mi se
pare că visez. Rostesc încet cuvintele. Îmi apar ca o stranie împerechere. În juru-mi se întinde un
oraş mare, cu străzi largi şi drepte, cu firme străine. Pe bulevardul din centru statuile vechiului
ţarism sunt acoperite. În turnul cel mare al Mitropoliei bate clopotul, chemând poporul la serbarea
naţională a României. Drapelul tricolor fâlfâie în toate părţile”4. Prozatorul salută entuziast această
etapă înălțătoare din istoria țării și a Chișinăului, când Basarabia revine la identitatea sa românească,
edificându-și clasa intelectualității naționale.

1
Ion C. Teodorescu, n. 15 aprilie 1886, Craiova – d. 20 august 1978, București. Agronom, publicist, profesor
universitar.
2
George Dorul Dumitrescu, Chișinău, în „Universul literar”, anul XLVIII, nr. 17, 29 apr. 1939, p. 5.
3
Mihail Sadoveanu, Chișinău. Aspecte din 1919, în „Opinia”, 17 ianuarie 1920, p. 1.
4
Idem, Ziua de 24 ianuarie la Chișinău, în „România”, anul II, nr. 330, 31 ian. 1918, p. 2.
34
 Aflat în plină epocă de tranziție, Chișinăul nu e încă pe deplin dezmeticit la momentul unirii,
menținând din reflex reminiscențe ale mentalității slave: „Fosta capitală a guberniei Basarabiei –
focar de cultură rusă, în mijlocul unei populaţiuni moldoveneşti, cu un funcţionărit crescut în şcoală
şi suflet rusesc, cu o nobilime şi o burghezie suprapusă, ori ruptă şi înstrăinată de la băştinaşi – mai
păstrează încă mult din mentalitatea slavă, mistică, străină de ceea ce în adevăr este, care poate crede
uneori că realitățile sunt idealuri şi care adeseori şi-a închipuit că idealurile sunt realități”, observă
Eugen Dârzeu5.
Peste un Chișinău hibrid în aspectele sale urbanistice, care „ți se arată ca un oraș pitoresc,
privit în masă; monoton în majoritatea locuințelor și în aranjamentul străzilor; vesel și sănătos din
pricina verdeții cu care-l împodobesc bulevardele, grădinile și cele două imense parcuri publice din
centru; curios, bizar, dacă consideri unele clădiri publice, catedrala lui „Soborul”, cea mult aurită în
gust rusesc, curtea mitropolitană cu stilul ei de litografie populară; spațios până la imens; regulat,
drept, aliniat până la plictis”6, se vor așterne (în)semnele unui Chișinău cu notabile eforturi de
integrare spirituală și artistică. Mihail Sadoveanu descriind, spre exemplu, intrarea unităților armatei
române în Chișinău, chemate să instaureze ordinea și să pregătească actul unirii, reține atmosfera
românească din capitală: „La Casino, se primesc felicitările. Se ţin cuvântări calde. Apoi, deodată,
spontan, toată lumea iese afară. Muzica intonează Hora unirii şi fraţi cu fraţi din Basarabia, din
România şi în celelalte ţări ale neamului românesc se prind de mână şi în şiraguri, în mijlocul
uralelor, încep danţul înfrăţirii. E o însufleţire de nedescris. Nimenea nu s-a aşteptat la aceasta.
Hora aspiraţiilor noastre seculare se întinde sub cerul senin al Chişinăului - şi pretutindeni în juru-mi
văd feţe strălucind de veselie și ochi plini de rouă”7. Aceste proiecții (ne)sentimentale devin mărcile
identitare ale metropolei, relevând un Chișinău zbuciumat, grandios și efervescent, vestind
reapropierea spirituală.
În același timp, reportajele descoperă coexistența vechii rânduiri cu cea nouă, a simțirii
românești cu spiritul rusificator, a teroarei cu jovialitatea, a liturghiilor cu scandările, a luxului cu
mizeria, a colinelor cu depresiunile, într-un joc heteroclitic, ce se va converti chiar în marca
Chișinăului interbelic. Edificator în acest sens este reportajul Toamna în Basarabia de Gala
Galaction: „Chişinăul, la prima vedere, dominează pe o culme unitară, vâslind în mlaştinile Bâcului
în nişte mizerabili galoşi suburbani, dar răscumpărându-se pe înălţimi, cu palate, cu grădini şi cu
măreţe sfinte lăcaşuri. Cu cât urci mai sus prin străzile geometrice, cu atât dai de edificii mai
impunătoare şi de curţi mai bogate. Dincolo de linia de sus a frunţilor arhitectonice, cazi într-un
complex de depresiuni, acoperite de podgorii și crânguri. În spatele acestui oraş eteroclit se întind
livezi de pomi, hectare de vie, gospodării răzleţe şi iarăşi fluctuaţii de văi şi de coline, caracteristice
întregului ţinut”8.
Același anacronism și heteroclitism este remarcat și de Ion Petrovici, care își începe
reportajul în manieră evocatoare, înrudindu-l cu Iașul: „În sfârşit, în zare se arată Chişinăul, revărsat
ca şi Iaşul pe-o coastă de deal. Câteva momente şi-l avem în faţă. La poale se desfăşoară un sat –
vechiul sat moldovenesc – iar călare pe dânsul se înşiră o linie de palate şi de turnuri. Tot aşa după
cum în sate luxul şi trufia bisericilor era un anacronism, întreg Chişinăul, construit din ordinul

5
Eugen Dârzeu, Însemnări răzlețe. Chișinăul, în „Sfatul Țării”, anul III, nr. 655, 1920, p. 2.
6
Ion C. Teodorescu, Impresii din Basarabia, în „Lumina”, anul II, nr. 425, 1918, p. 2.
7
Ibidem, p. 2.
8
Gala Galaction, Toamna în Basarabia, în „Dimineața”, anul XXIV, nr. 9 634, 22 nov., 1934, p. 3
35
împărăţiei moscovite deasupra satului românesc, e un fel de anacronism, care nu se armonizează cu
mediul în care a răsărit. Altminteri, în interiorul său poate să-ţi placă, din moment ce uiţi
înconjurimea şi te izolezi de rest”9. În fond, e vorba de lupta (de un tragism înăbușit) între ce a fost
și ce va trebui să fie, confruntare care, și azi, bântuie, întreținută de stegarii moldovenismului,
cultivând „schizoidia identitară”, ca să folosesc o expresie, marca Adrian Dinu Rachieru10.
Aproape toți autorii rețin tentația urbanistică a lărgimii, relevată în proiectarea arterelor
principale, în plantații, grădini, cărora Mihail Sadoveanu încearcă să le găsească o explicație:
„Chișinăul nou e frumos împărțit, pe cvartaluri, cu străzi drepte care se taie regulat, cu aer mult,
lărgime, plantații și grădini. Vechea administrație moscovită avea patima lărgimii și mărimii: totul
trebuia să aibă o înfățișare imperială”11.
În același context, Ion Petrovici reține: „Străbat iarăşi stradelele Chişinăului, care nu-mi
era necunoscut – strade largi. Ţărmurite de case care par prea mărunte faţă de lăţimea drumului. O
singură excepţiune face artera principală – astăzi numită Alexandru cel Bun – unde pe o întinsă
porţiune se înalţă două şiruri de edificii impunătoare. Deşi trotuarele sunt neobişnuit de late, totuşi,
drumeţii se izbesc unii de alţii, fiindcă mai peste tot locul pavajul trotuarului se reduce la o îngustă
dungă de bazalt – restul fiind pământ gol sau bolovani. Şi cum pașii tuturora ar voi să calce pe
dunga aceea, circulația e incomodă, deși este atâta loc. Altfel dimensiuni împărăteşti pretutindeni,
iar casele, chiar acele modeste, sunt construcții trainice, cu ziduri înălțate fără economie, atât de
groase că pe locul dintre cele două rânduri de geamuri ale ferestrei ar putea să se servească un ospăţ.
Aspectul general al oraşului e desigur foarte diferit de al târgurilor româneşti. Locuinţele sunt la
marginea străzii şi numai o dată sau de două ori am zărit câte-o casă în câte-un fund de ogradă sau
pierdută printre copaci de grădină, aşa precum în vechea ţară sunt aşa de multe reşedinţe
boiereşti”12.
George Dorul Dumitrescu se arată surprins și el de nețărmuirea liniilor arhitectonice:
„Străzile merg paralel toate şi nesfârșit – toate. De la spital, de-a lungul Alexandrovskaiei, privirea
ţi se pierde în infinit, căci spre gară, după ce treci centrul, terenul coboară mult şi atunci ochii au
sprijin numai cerul, albastru închis în zilele de vară, tremurător ca priveliștea irizată a mării,
nețărmurită şi pustie...”13.
Ion C. Teodorescu decupează prioritatea bulevardelor asupra străzilor și, respectiv, tentația
spațiilor deschise și generoase: „Străzi aproape că n-am văzut, ci numai bulevarde, și acestea de o
lărgime excepțională. Mai toate casele mai bogate, precum și multe clădiri publice și localuri de
școală, sunt înconjurate de grădini foarte mari, cele mai multe plantate cu vie și pomi roditori. (…)
Aproape toate aceste bulevarde spațioase se întretaie în unghi drept, iar mai de după fiecare colț vezi
până la bariera orașului”14.

9
Ion Petrovici, Spre Tighina, Note de drum, în „Adevărul literar şi artistic”, Seria III, anul IV, nr. 133, 10 iun.
1923, p. 4.
10
Adrian Dinu Rachieru, Cuvânt de însoțire la antologia „Chișinău. Evocări interbelice”, ediție îngrijită de
Diana Vrabie, București, Editura Eikon, 2018, p. 6.
11
Mihail Sadoveanu, Chișinău. Aspecte din 1919, art. cit., p. 1.
12
Ion Petrovici, Spre Tighina, Note de drum, în „Adevărul literar şi artistic”, Seria III, anul IV, nr. 133, 10 iun.
1923, p. 4.
13
George Dorul Dumitrescu, art. cit., p. 5.
14
Ion C. Teodorescu, art. cit., pp. 1-2.
36
 Stilistica arhitecturală mărinimoasă a Chișinăului nu este doar impresia românilor din
Regat. George Meniuc, în reportajul Chișinăul nocturn, reține aceleași străzi drepte, interminabile,
care induc sentimentul unui infinit ezoteric: „Ceea ce miră pe vizitatorii Chișinăului sunt străzile
liniare, fără sfârșit. Dacă ziua oamenii mișună, umplu bazarul, sub soare cald, în plină viață, noaptea
orașul capătă un nou aspect. Pe bulevardul Alexandru cel Bun claxonează automobilele, trec birjele,
bangănă tramvaiele, iar alături pe trotuarul asfaltat, se preumblă publicul. Pe ulițele mărginașe se
lasă repede liniște odată cu venirea nopții”15. Obținem, prin aceste mărturii, și o mică istorie a
percepției, în funcție de reconfigurările ființiale, ale Chișinăului.
Geo Bogza interesat, mai degrabă, de mahalalele tenebroase ale Chișinăului, culege alert în
ancheta sa impresii care „zgârie viața”, vădind o curiozitate stupefiantă pentru periferia mizerabilă,
relevată în tușe ostentativ îngroșate: „N-aveam niciun motiv să mă îndoiesc, când pe seama orașului
acesta circulă atâtea zvonuri, când situația lui de capitală a celei mai blestemate provincii te face să
bănui, că aici s-au scurs toate ororile Basarabiei, şi s-au luat la întrecere una cu alta. Ulițe infecte,
boli, mizerie, viață de câine, aici se vede că şi-au dat mâna lor canceroasă şi au pornit un asalt
nemilos împotriva oamenilor. Să străbat încă o dată prin locurile acestea, să ajung până în fundul
mocirlei în care se zbate, atât de tragic, viața basarabeană!”16
Cu escortă, trecut prin școala reportajului insurgent, viitorul patriarh moralizator descoperă,
răzvrătit, înclinat spre exces, hiperbola, pendulând între sentimentalism și sarcasm, făcând –
programatic – din arta nouă „o formulă de viață”: „Misterele Chişinăului? Ploşniţe, păduchi, foame,
mizerie. Aşa sunt poate, de altfel, misterele tuturor mahalalelor din lume”17.
E un Chişinău al epocii de tranziţie, cu „auditorul lui Puşkin”, focarul culturii de ieri, „ruină
arsă transformată într-un garaj de automobile”, cu „cerşetorii de la toate colţurile străzilor”, cu
„câinii à la Constantinopole”, cu „periferiile oraşului - nepavate, neluminate, lipsite de apă”, cu
„casele boiereşti, într-un stil istoric, în care se adăpostesc cârciumile, cluburile şi băncile, pe când
foştii proprietari ai palatelor cerşesc şi ei, desculţi şi flămânzi...”18.
Dincolo de eleganța unor case, de luxul unor „otele”, de „primăria înzorzonată, cu palatul
episcopal, cu catedrala, a cărei cupolă de aur, printre clădirile întunecate, pare un vârf de munte care
străluceşte încă în lumina soarelui, atunci când s-a făcut umbră de jur-împrejurul lui”19, Chișinăul își
va menține încă multă vreme aspectul de „capitală semi-rurală”: „Oricât m-ați crede de prevenit,
vă spun totuși că Chișinăul, la prima vedere, ți se înfățișează cu adevărat ca o Capitală semi-rurală a
unei țări rurale de mari proprietari și de guvernare absolută. Cine-l va vedea după 30 de ani îmi va
da dreptate tocmai prin schimbările ce va suferi orașul prin revenirea lui la o viață liberă”, ne
mărturisește același Ion C. Teodorescu20. Calificat de la începuturile sale drept „târguleț de puțină
importanță”, Chișinăul va întârzia cu încăpățânare în acest semi-ruralism, expresie „mai lentă la noi
a formelor de civilizație urbană” (Mircea Martin).

15
George Meniuc, Chișinăul nocturn, în „Gazeta Basarabiei”, anul III, nr. 560, 18 mai 1937, p. 2.
16
Geo Bogza, Misterele Chișinăului, în Țări de piatră, de foc și de pământ, București, Editura Fundația pentru
Literatură și Artă „Regele Carol II”, 1939, p. 112.
17
Ibidem, p. 115.
18
Gh. G. Bezviconi, Semi-mileniul Chișinăului, în „Din trecutul nostru”, anul IV, nr. 31-34, apr.-iulie 1936, p.
2.
19
Ion Petrovici, art. cit.
20
Ion C. Teodorescu, art. cit., pp. 1-2.
37
 Pe acest fundal eterogen, semi-rural, în care totul se confundă sau se suplinește (ca să trecem
și la un exercițiu (auto)imagologic) se proiectează un univers uman la fel de heteroclitic, în care
coabitează „ovrei în caftan unsuros, cu perciuni fluturători deasupra urechilor clăpăuge”, lipoveni
care sunt „cu totul roşii: bărbi, obrazuri, mustăţi, dinţi, cămăşi, cizme, şepci”, ruși, „pasivi și ușor de
tras pe sfoară”; „nemţi masivi şi taciturni”; „bulgari în zeghe de dimie groasă de care nu se despart
nici în iulie”; „polonezi subţiri şi eleganţi, păşind ca la bal”; „țăranul nostru, mergând agale şi
cuminte, cu femeia la trei paşi în urmă”21. În fapt, sunt pepretuate vechi stereotipuri prin prisma
raportului Eu-Celălalt, conform cărora chișinăuianul este pasiv, contemplativ, straniu, mistic, greoi,
„greu de citit” etc.
Dacă românii din Regat îi percep, la o primă impresie, pe chișinăuieni ca pe niște oameni
greu de înţeles, primul contact risipea această percepție, deoarece, așa cum observă Gh. G.
Bezviconi, în Chișinăul romantic, chișinăuienii se dovedeau aceiași „moldoveni primitori, dintre
acei pomeniți în analele Basarabiei de altădată. După prima cunoștință, descopereai calități
nebănuite la acești provinciali sentimentali, care îţi manifestau o dragoste cu adevărat românească,
străină - doar - de orice socoteli egoiste și de ritmul riguros al actualității. Un trai senin de oraș
moldovenesc, îmbelșugat şi patriarhal, cu frumoase tradiții şi obiceiuri, vesele petreceri, dar și
porniri nobile, culturale şi artistice ...”22. Altminteri, toleranța reprezintă una din mărcile esențiale,
remarcate chiar de primii vizitatori ai Chișinăului. În Însemnările unui guvernator (1907) contele
S.D. Urusov, gubernator al Basarabiei între 1903-1904 afirma în acest sens: „Nu pot rata ocazia de a
spune că societatea chișinăuiană avea o mare toleranță, chiar excesivă, față de mulți dintre membrii
săi. Chiar și indivizi a căror reputație nu era dintre cele mai onorabile beneficiau de o egalitate
desăvârșită în drepturi”23.
George Dorul Dumitrescu evocă extrem de mărinimos fatalitatea frumuseții chișinăuiencelor
care frecventau cofetăria „Hess”: „Nopțile se măresc și cad violet asupra orașului. Primul bec aprins
la Chișinău, este globul alb cu lumina cețoasă, la intrarea cofetăriei „Hess”. Noi îi spunem –
Zamfirescu. Aici la mesele din vitrină, se strânge în fiecare seară „la o cafea” ori „la o țuică cu
măsline” intelectualitatea (…). Radio, mai mult pentru încăperea din fund, rezervată doamnelor.
Plutește aici o atmosferă de eleganță, de scump, de distincție, de suav, parfumat și delicios. Un colț
al frumuseții. Obrazul lor, în înserările autumnale, capătă culoare de pastel, nuanțe mai pale, ca ale
florilor … Privirile, toate, sunt ațintite aici, nedezlipite ceasuri întregi. Este ca o încântare a ochilor,
odihnă sufletului … Nu-ți mai poți urmări, tu, simplu cetățean ori complicat politician grijuliu în
treburile publice, rândurile negre ale patimii tale din gazetele de seară”.24 Răpit de frumusețea
metaforelor, divagând nostalgic, publicistul reține totuși forța seducției acestor femei care i se relevă
„ca o încântare a ochilor”.
Spirite fataliste și bizare, mistice și haotice, chișinăuienii sunt descriși ca firi extrem de
religioase și pioase. „Tot Chişinăul îi ieşise înainte şi în sunetul clopotelor şi al cântărilor religioase,
credincioşii se prosternau înaintea icoanei, încât ţi se părea că asişti la o nouă intrare a lui Isus în
Ierusalim. În Basarabia sentimentul religios e cu mult mai puternic decât la noi. Influenţa rusească

21
George Dorul Dumitrescu, art. cit., p. 5.
22
Gh.G. Bezviconi, Chișinăul romantic, în „Cetatea Moldovei”, anul IV, vol. X, nr. 8-9, aug-sept. 1943, p.
254.
23
S.D. Urusov, Însemnările unui guvernator, Chișinău, 2004, p. 168.
24
George Dorul Dumitrescu, art. cit., p. 6.
38
aici se resimţea adânc”25, evocă Eufrosinia Simionescu, autoarea unui întreg ciclu, Amintiri din
Chișinău.
Desprindem din aceste proiecții imagologice religiozitatea chișinăuianului, la care se adaugă
naivitatea și extremismul, susținut de formula „totul sau nimic”, melancolia, bizareria, toleranța,
misticismul, anacronismul, ospitalitatea, sentimentul de nesiguranță, lipsa măsurii, schimbarea
frecventă a atitudinii etc. Lipsa măsurii, de pildă, se relevă mai ales în ospățurile pe care le dă
chișinăuianul, chiar și atunci când ziua de mâine e o mare necunoscută. Cel mai edificator în acest
sens este Ion Petrovici: „Seara iau parte la o masă nesfârșită, o cină sardanapalică, la care, după vreo
douăzeci de feluri, pe când așteptam apoteoza eliberatoare a desertului, am văzut cu spaimă că
soseşte supa, căci până atunci nu fusese decât numai... zacuscă”26. Eufrosinia Simionescu își
amintește și ea în acest sens: „Viața la Chişinău mi s-a părut la început anostă. Obiceiurile ruseşti
necunoscute nouă, „pesteprutenilor”, cum ne numeau basarabenii, îmi păreau cu totul ciudate.
Ceaiurile de dimineaţă, oricât de multe vrei, cu originala zacuscă, urmată de o zacuscă mult mai
abundentă pe la 12 ore din zi, îmi indicară de la început că basarabenii, ca şi ruşii, nu sunt numai
gurmanzi, ca să zic aşa, ci sunt „des vrais gourmets”, spre a mă servi de o expresie franceză, căreia
nu-i găsesc echivalentul în limba română”27.
Pe lângă încercarea racordării la eleganța unui comportament social, mai persistă apucături
grobiene, cum ar fi mâncatul semințelor de floarea-soarelui în public: „Un obicei detestabil şi care
s-a introdus şi la noi odată cu venirea basarabenilor, este obiceiul de a strivi tot timpul în dinţi
sămânţă de floarea soarelui. Oriunde te întorceai, la Chişinău şi în toată Basarabia, negustorii purtau
coşărci cu această răsărită, pe care o vindeau cu paharul, iar cei care o mâncau aruncau coaja pe jos,
ceea ce dădea un aer de murdărie aleilor din grădini şi uneori chiar şi bulevardelor, întreţinute de
altfel destul de curat”28.
Modelarea identității heteroclitice a Chișinăului interbelic s-a edificat din jocul măștilor și
contrastelor, reunite într-un singur chip, acela al izolării, al marii singurătăți și al suferinței,
perpetuând proiecțiile orașului damnat, care cultivă vocația „secretului” (Alexandru Corduneanu).
Pentru Laurențiu Fulga, Chișinăul este orașul „care se trăiește pe sine însuși”, readus din exilul
istoric: „Chișinăul etern, Chișinăul miraj, Chișinăul care se trăiește pe sine însuși în cea mai perfectă
plenitudine a singurătății. Orașul cu fete melancolice, orașul iubirilor neprihănite, orașul care a
cunoscut și urgia și prada – dar care și-a rămas sieși stăpân. Este singurul oraș din România – în care
se poate trăi fără să simți urmele timpului. Chiar dacă mori acolo, intri în eternitatea lui și continui
încă să viețuiești, pentru că și în pământ vei auzi necontenit o chitară, o sanie cu clopoței și vei simți
brațele iubitei sau ale unui tei înflorit”29.
Dincolo de bizareriile sale, care îl descumpănesc pe noul venit, „orașul ascuns” (Lică
Sainciuc) denotă un magnetism halucinant („Te naști în el și nu simți nevoia să evadezi, pentru că
dincolo de barierele lui începe dezordinea și înșelăciunile altor zări. Dacă fugi trebuie să te întorci
din exil pentru că mai ales propria-ți moarte nu ți-o poți suporta decât în marginile lui. Chiar cine a

25
Eufrosinia Simionescu, Amintiri din Chișinău, în „Opinia”, anul 36, nr. 9701, p. 2.
26
Ion Petrovici, art. cit., p. 2.
27
Eufrosina Simionescu, art. cit., p. 1-2.
28
Ibidem, p. 2.
29
Laurențiu Fulga, Chipurile Chișinăului, în „Universul literar”, anul LI, 28 februarie 1942, p. 3-4.
39
trecut întâmplător pe aici, simte semnele și umbrele Chișinăului cum îl urmăresc.”30), care amintește
oarecum de magnetismul Iașului, de care vorbea Cezar Petrescu, ce-i drept în termeni mult mai
pitorești: „Domnul meu, Iașul e o amantă bătrână și nărăvită de care nu te poți despărți. Te înșeală, o
bați și o alungi, pe urmă tot tu o cauți și o rogi să te ierte. Te iartă, a doua zi fugi tu să scapi de
dânsa, ca să te întorci seara și să te milogești la fereastră”.
Ajustat în mare măsură de factorii istorici, sufletul etnic al chișinăuienilor își cultivă
ospitalitatea solară, sentimentalismul anacronic, pigmentat cu o anume exaltare perenă, în ani de
grație istorică, așa cum rezultă din acest splendid fragment semnat de Gheorghe G. Bezviconi:
„Vizitatorilor, care cunoșteau, doar, două-trei străzi din bulevardele largi şi drepte ale capitalei
Basarabiei, care admirau verdeața șerpuitoare a grădinilor noastre, le părea adeseori, că în dosul
zidurilor groase ale caselor puțin stilizate, dar cu un bogat interior, se ascundea o viață străină,
oameni departe de a fi înțeleși de cei de astăzi. Primul contact risipea, însă, această neîncredere,
deoarece în faţa oaspeților apăreau niște Moldoveni primitori, dintre acei pomeniți în analele
Basarabiei de altădată...”31.

30
Ibidem, p. 3-4.
31
Gh. G. Bezviconi, Chișinăul romantic, art. cit., p. 258.
40
 FILE DIN CRONICA ORCHESTREI SIMFONICE A ARMATEI
ÎN ULTIMII ANI DE DOMNIE AI REGELUI CAROL AL II-LEA

Iulian Stelian BOȚOGHINĂ

În percepția societății românești, muzica militară este identificată cu fanfara militară1, întrucât
fanfarele și instrumentiștii acestora erau cei mai vizibili în cotidian, cântând în locurile de
promenadă și agrement, în admirația și pentru deliciul publicului larg. Aceste formații de suflători și
toboșari, care se produceau de regulă în aer liber, ofereau spectacole publice în mod gratuit de
orășenilor prezenți în parcuri și grădini în zile de sărbătoare, pe străzi sau la teatru, dovedindu-se un
eficient mijloc de educație muzicală a publicului participant la ineditele concerte cotidiene, estivale
sau extraordinare. Publicul spectator nu a cunoscut niciodată limită de vârstă, fiindcă la trecerea
fanfarei, sau la chioșcul din parc, erau prezenți laolaltă copii și bunici, tineri și adulți. Mai mult
decât atât, spectatorii se bucurau deopotrivă la recitalurile fanfarelor militare, fără nicio segregare
social-economică.
Însă muzica militară, la noi și în lume, nu a fost reprezentată numai de fanfarele ce se
produceau în parcuri și grădini publice, ce defilau pe străzile orașului și contribuiau la atmosfera
maiestoasă de la ceremoniile oficiale.
Cu timpul însă, odată cu educarea și emanciparea muzicală a publicului spectator, muzica
militară românească a ajuns să se identifice cu formațiuni muzicale mai elevate, precum Orchestra
Simfonică a Armatei, o adevărată instituție de artă, ce a întregit careul orchestral al muzicii
simfonice românești, ca expresie a efortului depus de societatea românească pentru modernizare,
pentru propășirea morală și spirituală.
Tocmai de aceea ne-am oprit asupra acestui subiect, anume interferențele dintre realitatea
cotidiană (politică, economică socială, morală și spirituală) și muzica militară într-un scurt fragment
din istoria României, anume ultimii ani de domnie ai regelui Carol al II-lea.
Ani despre care s-a spus că societatea românească a trăit o amplă și fecundă dezvoltare
economică, socială și spirituală. Însă, în egală măsură, decadența elitei politice avea să creeze
premisele sfârșitului firavei democrații românești, cu consecințe nefaste și ireversibile asupra
destinului neamului românesc. Totodată, ultimii ani de domniei ai regelui Carol al II-lea aveau să fie
și ultimii ani de pace în Europa, încheindu-se scurta perioadă interbelică.
Au fost vremuri în care muzicile militare au trecut printr-un proces de clarificare și
perfecționarea rolului lor în armată, în general în societatea românească.

1
Pentru o sumară bibliografie a subiectului amintim Viorel Cosma, Marte și Euterpe. Muzică și Armată.
Eseuri, studii, cronici muzicale (1946-1996), Universalia, București, 1996; col. Ion Badea, În pas de defilare,
Editura Militară, București, 1996; Idem, Repertoriul și creația românească pentru fanfară, în Nicolae
Gheorghiță, Constantin Platon (editori), Contribuții la istorie muzicilor militare. Eseuri și analize, Editura
Serviciului Muzicilor Militare, București, 2002, pp. 55-62; Ion Palearcă, Considerații privind creația
românească de marș pentru fanfară, în Nicolae Gheorghiță, Constantin Platon (editori), op. cit., pp. 63-72;
Nicolae Gheorghiță, Cursul de orchestrație al capelmaistrului Ioan Vlăduță, în Nicolae Gheorghiță,
Constantin Platon (editori), op. cit., pp. 73-79; Marin Sîlea, Istoria muzicilor militare, Editura Militară,
București, 2006; Cornel Ignat, Muzicile militare între tradiție și modernitate. Particularități ale artei
dirijorale, Editura Universității Naționale de Apărare „Carol I”, București, 2013.
41
 În urma tuturor transformărilor organizatorice, în anul 1939 muzica militară românească a
cunoscut consacrarea având ca structură de conducere Inspectoratul Muzicilor Militare, al cărui șef
avea să fie colonelul Egizzio Massini2.
Inspectoratul Muzicilor Militare era constituit din Biroul I Adjuntatură, Registratură şi
Personal, al cărui şef era sublocotenentul Alfred Mendelhson, având în subordine un subofiţer şi un
funcţionar civil, Biroul 2 Administraţie al cărui şef era căpitanul Gheorghe Stănescu, ajutat de un
ofiţer de administraţie, Biroul 3 Tehnic Muzical şi Centralizare, care avea ca şef pe căpitanul de
muzică Savel Horceag, ajutat de doi subofiţeri și Biroul 4 Editură, având ca şef pe același
sublocotenent Alfred Mendelhson, cu alți trei subofiţeri în subordine.
În subordinea Inspectoratului Muzicilor Militare se găsea și Şcoala Elevilor Muzicanţi, care
în 1939 funcţiona într-un local din Piaţa Victoriei3.
La 9 februarie 1939, în urma oficializării Strajei Țării ca singura organizație politico-civică
din țară, factorul politic a impus ca în cadrul Inspectoratului General al Muzicilor Militare să fie
constituit Biroul Străjesc, având ca şef pe căpitanul Savel Horceag și încadrat cu patru subofiţeri de
muzică.
În cadrul Biroului Tehnic Muzical, şef de birou a fost numit sublocotenentul Alfred
Mendelsohn, iar la Biroul 4 Editură a fost numit şef de birou sublocotenentul Eugen Micu4.
La începutul anului 1940, Inspectoratul General al Muzicilor Militare a funcţionat în localul
Şcolii Elevilor Muzicanţi Militari din Piaţa Victoriei (Şoseaua Jianu nr.4), șef rămânând colonelul
Egizzio Massini. În schimb, la nivelul structurilor din organigramă au avut loc modificări, astfel că
la Biroul 1 Mobilizare, Adjutantură şi Personal a fost numit şef de muzică căpitanul Mihai
Niculescu, Biroul 2 Administrativ şi Biroul 3 Tehnic Muzical, aveau să fie coordonate de către
căpitanul Savel Horceag, iar ca șef peste Biroul 4 Editură și la Biroul Straja Ţării avea să fie numit
sublocotenentul Alfred Mendelhson.
În urma cutremurului din 9/10 noiembrie 1940 localul Inspectoratului General al Muzicilor
Militare şi al Şcolii Elevilor Muzicanţi a fost grav avariat, ceea ce a impus mutarea celor două
instituţii într-un local din Piaţa Victoriei (Şoseaua Jianu, nr.151).
Muzica militară interbelică în România a fost legată indestructibil de personalitatea lui
Egizzio Massini, astfel că activitatea la conducerea și coordonarea muzicilor militare, desfășurată
între 5 aprilie 1932 și 8 septembrie 1940 și apoi de la 1 noiembrie 1944 până în octombrie 1947, a
marcat istoria acestei instituții prin dezvoltare, maturizare, modernizare și impunerea în conștiința
contemporanilor5.
Luând ca model formația instrumentală a Gărzii Republicane franceze, Egizzio Massini
depus toate eforturile ca să obțină înființarea în țară a formației de instrumentiști a Gărzii Regale,
ceea ce a și reușit în octombrie 1932, compusă la început din fanfară, iar mai apoi și o orchestră,
având nu mai puțin de 110 instrumentiști militari profesioniști6.
Orchestra Gărzii Regale a fost oficializată prin Ordinul nr. 50.526 din 26 decembrie 1932, și
cuprindea zece funcții de subofițeri și 30 de gagiști muzicanți7.
Ca o continuare firească a proiectului de dezvoltare a muzicilor militare, la 1 aprilie 1939 a
fost înființată Orchestra Simfonică a Armatei, care a funcționat la Școala Elevilor Muzicanți și era

2
Marin Sîlea, Istoria muzicilor militare, Editura Militară, București, 2006, p. 72.
3
Ibidem.
4
Depozitul central de arhivă al Arhivelor militare naționale române (se va cita Dp.c.a.A.m.n.r.)., fond
Inspectoratul Muzicilor Militare, dosar 1, f. 1.
5
Viorel Cosma, Două milenii de muzică pe pământul României, Editura Ion Creangă, București, 1977, p. 7.
6
Ibidem.
7
Dp.c.a.A.m.n.r., fond Ministerul de Război, Secretariatul General, dosar 1582, f. 18.
42
formată din majoritatea instrumentiștilor fostei Orchestre a Palatului și din muzicanții cei mai
valoroși ale corpurilor de muzică din Capitală și din provincie8.
Orchestra Simfonică a Armatei a avut în organigramă 91 de posturi de subofițeri de muzică,
trupă și diurniști, încadrați în Batalionul Ministerului Apărării Naționale, având ca prim-dirijor pe
căpitanul Dumitru Juncu, șef de muzică9.
La 1 ianuarie 1940, Orchestra Simfonică a Armatei a trecut în administrarea și s-a
subordonat Batalionului Depozit al Ministerului Apărării Naționale10.
Pe 2 aprilie 1940, Inspectoratul Muzicilor Militare a trimis Secretariatului General al
Ministerului Apărării Naţionale „Proiectul de buget pe anul 1940/1941”, unde diurna lunară care era
de 175.000 lei, sumă ce urma să fie suportată de la articolul bugetar „diurne” buget Ministerul
Apărării Naţionale11.
La proiectul de buget s-a anexat şi un tabel cu muzicanţii diurnişti propuşi pentru angajare
în Orchestra simfonică militară. Tabel din care putem constata compunerea nominală, sumele cu
care erau plătiţi şi instrumentele la care cântau membrii Orchestrei simfonice a armatei, anume:
violini concert maistru Bernefeld Beniamin (7.000 lei/lunar), violini I Dumitru Ilie (6.000 lei/lunar),
violini I Antonov Leonida (6.000 lei/lunar), violini I Grümberg Iulian (6.000 lei/lunar), violini I
Golea Grigore (5.500 lei/lunar), violini I Onofrei Sava (5.500 lei/lunar), violini I Florea Nicolae
(5.500 lei/lunar), violini I Witner Adolf (5.500 lei/lunar), violini I Ionescu Gheorghe (4.000
lei/lunar), violini I Gall Ion (4.000 lei/lunar), violini I Fanico Iancu (4.000 lei/lunar), violini II
concert maistru Rinaldo Ranelli Romo (6.000 lei/lunar), violini II Apostol Ion (5.000 lei/lunar),
violini II Vintilă Constantin (5.000 lei/lunar), violini II Buică Carol (5.000 lei/lunar), violini II
Petrescu Gheorghe (5.000 lei/lunar), violini II Viziru Gheorghe (5.000 lei/lunar), violini II Adorian
Titu (4.500 lei/lunar), violă concert maistru Klempfner Marcu (6.500 lei/lunar), violă Tzitzengos
Lenţian (5.000 lei/lunar), violă Ghelr Wolf (5.000 lei/lunar), violoncel Ridiche Nicolae (6.000
lei/lunar), violoncel Valeriu Nicolae (6.000 lei/lunar), violoncel Antropov Serafim (4.000 lei/lunar),
violoncel Slepak Iosif (5.000 lei/lunar), violoncel Doroftei Leon (5.000 lei/lunar), contrabas Goga
Vladimir (4.000 lei/lunar), contrabas Damaschin Virgil (4.000 lei/lunar), flaut Apostolescu
Alexandru (6.000 lei/lunar), flaut Vieru Constantin (4.500 lei/lunar), oboi Ionescu Victor (3.000
lei/lunar), corn englez Lebădă Ion (4.500 lei/lunar), timpane Stepanov Andrei (6.000 lei/lunar) şi
arhivar Ionescu Bălăceanu (6.000 lei/lunar)12.
La jumătatea lunii aprilie 1940, în Orchestra Simfonică a Armatei a fost mutat sergentul
rezervist Bojenescu Alexandru, contingent 1937 din Regimentul 42 infanterie, care a îndeplinit
funcţia de cântăreţ (diseur), fiind cunoscut şi apreciat ca interpret de muzică românească şi uşoară13.
Cu această ocazie, inspectorul muzicilor militare, locotenent-colonelul Egizzio Massini a
solicitat aprobarea ca dintre membrii orchestrei să se aleagă persoanele necesare pentru constituirea
unei orchestre de salon şi de jazz, care să deservească în timp de pace şi în timp de război diferitele
festivităţi militare de la partea sedentară şi de pe front, cu atât mai mult cu cât numărul redus al unor
asemenea formaţii muzicale, cât şi repertoriul lor de muzică românească şi distractivă va permite o
mai mare flexibilitate, o mai mare mobilitate, înlocuind cu succes formaţia cea mare a Orchestrei
Simfonice a Armatei la ocaziile potrivite.
Pe perioada cât a funcționat, Orchestra Simfonică a Armatei a susținut mai multe concerte.

8
Marin Sîlea, op. cit., p. 75.
9
Dp.c.a.A.m.n.r., fond Inspectoratul Muzicilor Militare, dosar 1, f. 1.
10
Marin Sîlea, op. cit., p. 75.
11
Nicolae Gheorghiță, Muzicile militare românești în secolul XX, în Valentina Sandu-Dediu, Nicolae
Gheorghiță (coordonatori), Noi istorii ale muzicilor românești (II). Ideologii, instituții și direcții componistice
în muzica românească din secolele XX-XXI, Editura Muzicală, București, 2020, p. 252-253.
12
Dp.c.a.A.m.n.r., fond Inspectoratul Muzicilor Militare, dosar 39, f. 22-24.
13
Ibidem, f. 30.
43
 Concertul Orchestrei Simfonice a Armatei susţinut în seara zilei de 20 martie 1940, orele
21,00 în Sala Eparhială a fost transmis de Societatea Română de Radiodifuziune şi în Basarabia,
prin Postul Chişinău14. Amânat de mai multe ori, pentru seara de 30 aprilie 1940, apoi 4 mai, în
seara zilei de 8 mai1940, sub augusta preşedinţie a Majestăţii Sale Regelui Carol al II-lea, Liga
Navală Română a organizat un concert la Atheneul Român pentru a strânge fondurile necesare
Monumentului Eroilor Marinari15.
Orchestra Simfonică a Armatei a susținut în data de 20 iunie 1940, în sala Ateneului Român
un concert de binefacere16.
În urma convenţiei cu Societatea Română de Radiodifuziune, Orchestra Simfonică a
Armatei a susţinut un concert în sala Atheneului Român, în ziua de 20 octombrie 1940, transmis la
radio, când au fost interpretate „Nunta lui Figaro” a lui Mozart, Schubert „Simfonia a VIII în Si
minor”, Brahms „Concert în Re major pentru violină şi orchestră” în interpretarea solistului Sandu
Albu şi Drăgoi cu „Divertisment rustic”17. La acest concert a susţinut un recital şi Orchestra
Simfonică Militară, sub conducerea locotenent-colonelului Egizzio Massini, şeful Inspectoratului
Muzicilor Militare18. Prezenţa în sala Atheneului, mai exact chiria sălii a trebuit să fie plătită de
Orchestra simfonică a armatei, aşa se explică de ce pe 27 aprilie 1940, locotenent-colonelul Egizzio
Massini s-a adresat Direcţiunii Atheneului Român cu rugămintea de a plăti aceeaşi chirie că pentru
concertele matinale, adică 6.000 lei, având în vedere scopul concertului şi faptul că nu se mai
consumă combustibil pentru încălzitul sălii19.
În schimb, Orchestra Simfonică a Armatei a încasat suma de 3.000 lei de la Liga Navală
Română reprezentând plata suplimentelor de orchestră şi transportul instrumentelor la repetiţii şi la
concert20.
O misiune deosebită a avut de îndeplinit Orchestra Simfonică a Armatei în perioada 1-30
august 1940, perioadă în care au executat un ciclu de concerte simfonice, în folosul refugiaților din
Basarabia și Bucovina. În urma intervenției Comandamentului Militar al Capitalei, s-a hotărât ca
Batalionul de Gardă și Regimentul de Gardă „M. Viteazul” să susțină programul în cadrul „Orei
Armatei”21.
Într-un referat din 30 iulie 1940, inspectorul muzicilor militare arăta că până la acel moment
nu a putut procura un repertoriu de piese muzicale, deoarece prima grijă a fost înzestrarea Orchestrei
Simfonice a Armatei cu instrumente muzicale, partiturile fiind puse la dispoziţie de Orchestra Radio
la schimb cu instrumentişti ai armatei.
Prin desfiinţarea Orchestrei Societăţii „Muzica”, repertoriul acestei orchestre compus din
215 exemplare format model orchestră simfonică, majoritatea lor cu partituri, a fost scos la vânzare
la un preţ de ocazie, adică 185.000 lei, ceea ce însemna o economie de peste 200.000 lei faţă de
preţul pieţii. Oferta era făcută de domnul Simion Niculescu, membru activ şi fondator în Societatea
„Muzica”, partiturile fiind puse în vânzare prin firma „Opera” din Bucureşti.
Apreciindu-se valoarea acestui repertoriu, ca o ocazie foarte rară şi având absolut nevoie de
a completa înzestrarea orchestrei, s-a solicitat şi în cele din urma s-a primit aprobarea pentru
cumpărarea cu forme legale această achiziţie22.

14
Ibidem, f. 16.
15
Ibidem, f. 19-20.
16
Ibidem, dosar 66, f.143.
17
Ibidem, dosar 39, f. 162.
18
Ibidem, f. 24.
19
Ibidem, f. 33
20
Ibidem, f. 35
21
Ibidem, dosar 66, f.166.
22
Ibidem, dosar 39, f. 78.
44
 Însă evenimentele istorice ale anului 1940 aveau să-şi pună amprenta şi asupra componenţei
Orchestrei simfonice a armatei. Astfel, după răpirea Basarabiei, Bucovinei de Nord şi Ţinutului
Herţa din componenţa orchestrei a dispărut diurnistul muzicant Antonov Leonida, care de la 6
august 1940, pe când orchestra se pregătea să plece în concediu, nu s-a mai prezentat la serviciu. La
întoarcerea orchestrei din turneu, pe 16 august, făcându-se cercetări la domiciliul său, s-a constatat
că a dispărut din Bucureşti împreună cu familia sa, fiind plecaţi într-o destinaţie necunoscută. Cum
numitul diurnist era de origine basarabean, s-a presupus că a plecat în Basarabia23. Prin urmare,
locotenentul-colonel Massini a solicitat şi a primit aprobarea pentru licenţierea acestuia din serviciu
începând cu data de 15 august 194024.
De asemenea, legile rasiale aveau să facă victimă pe instrumentistul Jean Fanico, care a fost
turnat de către nişte anonimi ce se semnau „nişte muzicanţi”, ca fiind evreu deoarece nu s-a găsit
nici un act de botez la biserică (nu se nominaliza biserica), actul de botez prezentat fiind fals. În
urma acestei turnătorii, conform dispoziţiilor Deciziei Ministeriale 42.181/1940, nu a mai avut
dreptul să-şi exercite profesia25.
Pe 24 septembrie 1940, Inspectoratul Muzicilor Militare raporta Secretariatului General al
Ministerului Apărării Naţionale că una dintre consecințele nefaste ale legile rasiale26 a fost pierderea
unor muzicanți valoroși odată cu îndepărtarea acestora din Orchestra Simfonică a Armatei, respectiv
soldatul t.r. Gall Marcel, contingent 1935, care urma să se întoarcă la Regimentul 84 infanterie,
sergentul t.r. Solomon St. Iancu, contingent 1924 la Regimentul de Gardă „Mihai Viteazul”, soldatul
Govlado Beniamin, contingent 1920 la Regimentul 7 Vânători, soldatul Gall Ioan, contingent 1937
la Regimentul 31 artilerie şi fruntaşul Barder Donel contingent 1939, la Regimentul 4 roşiori27.
Dar nu numai evenimentele istorice aveau să marcheze componenţa orchestrei, ci însăşi
proiectele de carieră individuală ale instrumentiştilor. După cum a fost cazul violoniştilor Dumitru
Ilie şi Colea Grigore, timpanistului Stepanov Andrei şi a lui Rădulescu Nicolae de la violă, care au
reuşit la concursul pentru angajare de instrumentişti la Operă şi Filarmonică, din luna septembrie
1940, aceste două instituţii bucurându-se de un prestigiu mai mare decât Orchestra Simfonică a
Armatei28.
În aceeași perioadă, pentru a ține pasul cu moda muzicală a vremii și pentru a răspunde
solicitărilor publicului, pe lângă Orchestra Simfonică a Armatei au fost înființate formații de jazz,
care au avut mult succes.
Pe 2 noiembrie 1938, Cercul Militar al Ofițerilor din București înștiința Inspectoratul
Muzicilor Militare că pentru seara de 21 ianuarie 1939, era programat un concert de muzică
simfonică, pentru care se solicita întocmirea și comunicarea unei program adecvat29.
La rândul său Inspectoratul Muzicilor Militare a dat ordin Școlii de Ofițeri de Aviație ca
formația de jazz să facă repetițiile necesare pentru a putea susține programul concertistic de la
Cercul Militar București30.
Același ordin a fost transmis și Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul”31. Cum orchestrei
de jazz a Regimentului de Gardă „Mihai Viteazul” îi lipsea un saxofon sopran, locotenent-colonelul

23
Ibidem, f. 103.
24
Ibidem, f. 104.
25
Ibidem, f. 127-128.
26
Nicolae Gheorghiță, op. cit., p. 253.
27
Dp.c.a.A.m.n.r., fond Inspectoratul Muzicilor Militare, dosar 39, f. 133.
28
Ibidem, f. 129.
29
Ibidem, dosar 13, f. 154.
30
Ibidem, f. 155.
31
Ibidem, f. 156.
45
Massini a dat ordin Regimentului 2 Vânători Gardă să expedieze sub formă de împrumut acest
instrument, necesar pentru completarea formației32.
Programul concertului de jazz simfonic susținut în seara de 21 ianuarie 1939, la Cercul
Militar București a fost deschis cu piesa „Fantezia rusă” de A. Lange, apoi a urmat suita „Din
cătănie” de P. Constantinescu, care a cuprins „Jalea recrutului”, „Balul reangajaților”și „Marș
forțat”. Programul a continuat cu „Arleziana” de G. Bizet, cu cele două părți „Alegro” și
„Adagietto”, executat de un ansamblu de saxofoane.
A urmat G. Gershwin „Rapsodia albastră” pentru pian și jazz simfonic, fox simfonic
„Expresul” de A. Mendelshon, A. Lange „Tannhäuser” și parafrază pentru jazz simfonic după opera
lui Richard Wagner.
După jazz simfonic a urmat un program de dans, deschis cu valsul „Valurile Dunării”, apoi
tangou „Ilusion”, după care au urmat fox „Lambeth walk”, boston cu melodia „Trecutul meu”, slow
cu melodia „Habar n-ai tu”, horă și sârbă, rumba cu melodia „La Magnita”, iar boston „Parla mi
d‟amor”, slow-ul „Un cântec”, a urmat quadril, apoi tangou-ul „Violleta”, slow-ul „Indemn Stern”,
fox „Barnabe”, tangou-ul „Mio Caro Napoli”, vals pe melodia „Sângele vienez”, fox „Russian Fox
Pot”, tangou-ul „Te iubesc”, s-a reluat slow-ul „Un cântec” , melodiile „Tiroleza” și „Lancia”,
tangou-ul „Mein hertz”, pentru ca în încheiere să se cânte rumba „La guerra” și valsul „Wienner
wald”33.
Concertul de jazz a fost susținut în seara de 21 ianuarie și s-a bucurat de succes, căci altfel
nu se explică de ce formația de jazz a muzicilor militare a fost solicitată și a susținut un al doilea
concert în ziua următoare, 22 ianuarie 1939, la balul caritabil organizat de Societatea Ortodoxă a
Femeilor Române la Cercul Militar București, în beneficiul cantinelor grădinițelor de copii ale
Societății34. În felul acesta, muzica militară și-a dat obolul întru ajutorarea „acestor mici copilași
care sunt absolut lipsiți de mijloace și care de la noi așteaptă mângâierea”, după cum se exprima
Alexandrina Cantacuzino, președinta Societății Ortodoxe35.
Timp de patru zile, începând cu 7 februarie 1939, orele 1600, formația de jazz a Școlii de
Ofițeri de Aviație, împreună cu tot ansamblul de jazz a făcut repetiții zilnice de lancier și cadril,
astfel că pe 11 februarie au fost bine pregătiți și apreciați pe măsură la serata ce a avut loc la Cercul
Militar București, serată organizată de generalul Ștefan Ionescu36.
La această serată, orchestra de jazz a fost completată cu formația de jazz a Regimentului de
Gardă „Mihai Viteazul”, care a început repetițiile din 8 februarie, acompaniată de gagistul clasa a II-
a Kaler Hertz, de la Școala de Elevi a Muzicilor Militare37.
Totodată, diurnistul Ionescu, concert maestrul orchestrei de jazz a Regimentului de Gardă
„Mihai Viteazul”, a suplinit timp de 10 zile cursul de vioară al Școlii de Elevi a Muzicilor Militare,
zilnic între orele 9-12 și 16-19, excepție sâmbăta după-amiaza38.
La această serată a participat și ansamblul de jazz al Regimentului 4 roșiori, care a
acompaniat „lanseul” concertului de la Cercul Militar București39. Formația de jazz a Regimentului
de Gardă „Mihai Viteazul” împreună cu formația de jazz a Școlii Pregătitoare de Ofițeri au concertat
în mod gratuit la balul mascat și nemascat în saloanele „Arta”, organizat de Societatea „Principele

32
Ibidem, f. 161.
33
Ibidem, f. 165-166.
34
Ibidem, f. 162.
35
Ibidem, f. 163.
36
Ibidem, f. 170.
37
Ibidem, f. 172.
38
Ibidem, f. 173.
39
Ibidem, f. 174.
46
Mircea”, de la orele 2200 la orele 50040. Aceeași formație a concertat și la ceaiul ce s-a organizat a
doua zi, 26 februarie 1939, orele 1700 la 2400, de către aceeași organizație41.
După cum se poate vedea, formațiile de jazz ale unităților militare erau solicitate să
concerteze, gratis sau cu plată, la numeroase acțiuni caritabile. Însă nu numai acolo, ci și la
momentele festive private, cum erau nunțile. Dovadă solicitarea plutonierului major Gheorghe
Pruteanu de la Comenduirea Pieții București, care nu a ezitat să facă apel și să primească pentru o
sumă redusă, orchestra de jazz a Regimentului 2 Vânători Gardă pentru a cânta la celebrarea
căsătoriei sorei sale42. Dacă plutonierul major Gheorghe Pruteanu a plătit o sumă mică, Nicolae
Pandelea, inspectorul general didactic la Direcțiunea Liceelor Militare, a beneficiat în mod gratuit de
orchestra de jazz a Școlii de elevi muzicanți, care a orchestrat gratuit la nunta fiicei sale43.
În încheierea narării acestui fragment din istoria muzicii românești, dorim să remarcăm faptul
că încă de la începuturile sale, muzica militară a reușit să-şi construiască propria identitate în
structura organizatorică a armatei române, cu efort şi tenacitate, valorificând profesionalismul,
inteligenţa şi valoarea instrumentiștilor și muzicienilor. Astfel, dincolo de fanfara militară, muzica
militară a ajuns să fie asimilată de public şi prin creaţia artistică care s-a impus în repertoriul
naţional, dar mai ales prin artiştii care s-au format și afirmat în formațiunile de muzică militară.
Evoluția instituțională și artistică, de la fanfarele militare la formațiuni muzicale complexe,
precum orchestre simfonice și de jazz a permis acestei instituții ca la sfârșitul scurtei epoci de pace
interbelică să devină o prezenţă jinduită în cotidianul cultural, răspunzând astfel emancipării
spirituale a publicului din anii de sfârșit ai domniei regelui Carol al II-lea.

40
Ibidem, f. 188.
41
Ibidem, f. 188.
42
Ibidem, f. 105.
43
Ibidem, f. 120.
47
48
 APORTUL LUI ȘTEFAN HOLBAN
ÎN EDIFICAREA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI ROMÂNESC DIN BASARABIA

Sergiu MANDIȘ

În Basarabia țaristă, sistemul educațional bazat pe rusificare avea o organizare complexă.

Astfel, în perioada 1861-1908, în Cărpineni au fost înființate trei tipuri de școli având conducere
diferită:
- bisericească: Școala Parohială înființată în 1861;
- ministerială: Școala de o clasă (se studia 4 ani), Școala de două clase (de tip gimnaziu se
studia 2 ani), Școala de Fete;
- de zemstvă: Școala Zemstvei (înființată de un țăran - Ioan Cârpă).
În urma revoluției din februarie 1917, imperiul rus a căzut, iar românii basarabeni au început
o amplă campanie națională, ce viza în primul rând educația. Era necesar ca cele trei tipuri de școli
să devină una națională. Era dificil, dar „dragostea nețărmurită pentru ideie mărea puterile
grupului (învățătorilor moldoveni) și-l făcea neobosit în muncă”1. Aceasta s-a realizat în două
etape de persoane cu simț patriotic diferit: 1917 - mișcarea moldovenească și 1918 - mișcarea
românească.
În prima etapă, de la 1917 au fost organizate mai multe acțiuni importante pentru
învățământul național din Basarabia.
La 11-13 aprilie 1917, în Chișinău este organizat Congresul gubernial al învățătorilor la care
s-au adoptat mai multe rezoluții importante pentru destinul educației naționale:
Rezoluția 3 - organizarea învățătorilor în asociații de ținuturi și gubernială.
Rezoluția 7 - unirea celor trei tipuri de școli în școli populare.
Rezoluția 10 - învățarea trebuie să se înceapă în limba copiilor (moldovenească)2.
Asociația (obștea) învățătorilor moldoveni a luat ființă cu prilejul adunării învățătorilor
basarabeni, în 14 aprilie 1917, o parte din aceștia adunându-se la redacția ziarului Cuvânt
moldovenesc, unde au alcătuind Statutul asociației (Ustavul obștii) învățătorilor. Asociația a cerut
mai apoi Zemstvei:
- să organizeze pentru învățători cursuri de istorie, limba și literatura moldovenească,
- să finanțeze revista Asociației - Școala Moldovenească.
La 1 mai 1917, Zemstva a organizat o adunare la care au participat 25 de învățători
moldoveni din Chișinău, pentru a pregăti cursurile și a decis organizarea unui nou congres3.
Între 25-28 mai 1917 în sala eparhială din Chișinău este organizat Congresul învățătorilor
moldoveni, la care 350 de delegați au dezbătut aprig viitorul școlii basarabene.
Paul Gore, președintele Partidului Moldovenesc, salută Congresul prin cuvintele: „Frați
români, viitori luminători ai neamului nostru!”. Această adresare a derutat unii învățătorii
promotori ai moldovenismului, iar Bucuișcan și Dimitriu se pronunțau împotriva introducerii în
școli a limbii române și alfabetului latin. Paul Gore i-a lămurit că moldovenii sunt o ramură din
neamul românesc, iar Alexie Mateevici a declarat: „Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove,
însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi
Transilvania”4.

1
Ștefan Holban, Din trecutul nostru, în „Școala Basarabeană”, nr. 4, 1938, p. 9.
2
„Școala Moldovenească”, nr. 1, iunie 1917, p. 19-23.
3
Ibidem, p.24-27, 28-30.
4
Octavian Țâcu, Lupta pentru identitate, 6 noiembrie 2017, Radio Europa Liberă Moldova.
49
 Ștefan Holban își amintea despre acest moment: „a fost extrem de greu introducerea
alfabetului latin în şcolile primare. Dacă la acest congres, învăţătorii moldoveni n'ar fi avut
concursul dârz şi hotărât al învăţătorilor şi studenților moldoveni, îmbrăcaţi în uniformă militară,
ar fi fost foarte greu și poate chiar imposibil să se introducă atunci alfabetul latinesc în şcoalele
noastre”5.
A trebuit trei ore de dezbateri la care au luat cuvântul peste 27 de învățători ca majoritatea să
fie convinsă pentru a adopta:
Rezoluția 1: De la 1 septembrie 1917 școlile din satele moldovenești sau în majoritate
moldovenești, se vor preface în școli moldovenești.
Rezoluția 10: Limba de predare
a acestui învățământ va fi pentru toți
elevii moldoveni, limba moldovenească.
Rezoluția 20: În școala
moldovenească se introduce alfabetul
latinesc care va fi întrebuințat atât în
cărțile didactice, cât și în scris6.
Ca urmare a acestor decizii, la
6-9 iunie 1917 adunarea zemstvei
guberniale a votat 55 mii ruble pentru
cursurile de instruire a învățătorilor
moldoveni, care urmau a fi deschise la
17 iunie pentru peste 200 învățători,
fiind angajați conferențiari și dintre
românii transilvăneni și bucovineni
refugiați în Basarabia.
Anul 1918 a venit cu un suflu
nou asupra Basarabiei. La 27 martie/9
aprilie 1918, Sfatul Țării votează unirea
Republicii Democratice Moldovenești cu
Regatul României. Învățământul din
Basarabia trebuia adaptat noilor
circumstanțe politice, și urma să avanseze
spre o nouă etapă în edificarea principiilor
naționale românești. Aceasta va fi
realizată de un grup de învățători din
Basarabia și vechiul regat la cursurile și
congresul învățătorilor din vara anului
1918.
Acestui eveniment de mare
conotație pentru învățământul românesc
din Basarabia, revista Școala
Basarabeană i-a dedicat un număr întreg
în 1938, când se împlineau 20 de ani de la
eveniment.

5
Ștefan Holban, op. cit., p. 9.
6
Rezoluțiile primului Congres național al corpului didactic din Basarabia, desfășurat în perioada 25 mai – 28
mai 1917.
50
 Ion Arhip, Președintele Asociației învățătorilor din jud. Lăpușna, la
1938 își amintea despre acele evenimente: „Se simțea tot mai mult
necesitatea ca cei de un neam şi de un sânge să-şi strângă rândurile, să-şi
verifice forţa şi curajul, să-şi afirme dreptatea şi drepturile: era o puternică
nevoie de injghebarea unei asociații profesionale pe baze noi, pur
naționale. Astfel, răspunzând acestei chemări şi necesități a luat ființă
„grupul de iniţiativă", care condus de tânărul şi inimosul coleg Șt. Holban,
printr'o muncă metodică şi neobosită a pregătit marele congres al
învățătorilor moldoveni din jud. Chişinău, ținut în Iulie 1918” 7.
În vara anului 1918, la Chișinău au fost organizate noi cursuri
pentru învățătorii din Basarabia, de data aceasta prinre lectori fiind invitați
și profesori din Vechiul Regat.
Gheorghe Druță, vicepreședinte în primul comitet al Asociației: „La
cursuri se prezintă și cei demobilizați și suplinitorii lor la catedre. În timpul
răsboiului, corpul didactic a fost completat cu elemente noui, fără tradiție
de tagmă şi cu diferite pregătiri. Lipsea unitatea de vederi şi concepții.
În aceste împrejurări, în timpul cursurilor, un grup de învăţători
moldoveni, dintre care unii deputați în Sfatul Ţării (Ștefan Holban n.n.) şi
luptători naționali, se înțeleg să înfiinţeze „Asociația învăţătorilor români
din județul Chişinău (Lăpuşna)” 8.
Ion Sârbu: „La Chişinău m'am prietenit cu dascălul desăvârşit şi
luptătorul pe ogorul românismului Ştefan Holban, care locuia într'o cameră
dată lui de către marele patriot şi figură ilustră basarabeană Pan. Halippa.
La dânsul foarte des veneam cu un alt prieten şi coleg Ion Berliba din com.
Drăsliceni. Şi acuma îmi aduc aminte de zilele frumoase, pline de nădejdi,
petrecute la Ștefan Holban.
În camera lui multe lucruri s'au hotărît, în camera lui ne entuzias-
mam, acolo s'a plămădit închegarea noastră profesională pe baze noi”9.
Ștefan Holban, primul președinte al Asociației: „La cursurile
învăţătorilor de limba română, am constatat că Asociația Învățătorilor”
încă purta denumirea de „Filiala Asociației Învățătorilor din Moscova.
Această denumire ne-a trezit ideia că ar trebui s'o schimbăm într'o
Asociație a Învățătorilor Moldoveni din jud. Chişinău.
În jurul acestei idei ne-am adunat la început abia vreo 4-5
învăţători, care am format un nucleu. Cu toate că eram puțini, însuflețirea
era mare. Deoarece am constatat că o acțiune în masă şi pe faţă n'ar da
rezultate bune, fiindcă învăţătorii minoritari şi moldovenii renegați ar fi
opus o rezistență mare, mai ales că ei erau şi la conducerea Asociației, ne-
am hotărât să activăm clandestin, dela om la om. Pentru a ne consfătui, a
coordona activitatea şi a elabora directive pentru viitor ne adunam zilnic,
noaptea, la locuința d-lui profesor L. T. Boga, macedonean, îmbrăcat încă
în haina militară, care dela început a mirosit mişcarea noastră și s'a
aruncat în mijlocul nostru, dându-ne tot concursul”10.

7
Ion Arhip, Zorile mișcării noastre, în „Școala Basarabeană”, nr. 4, 1938, p. 6.
8
Gh. Druță, Învățătorii moldoveni și naționalizarea școalei din Basrabia, în „Școala Basarabeană”, nr. 4,
1938, p. 20.
9
Ion Sârbu, Un scurt istoric al luptelor pentru școala românească…, în „Școala Basarabeană”, nr.4, 1938, p.
38.
10
Ștefan Holban, op. cit., nr. 4, 1938, p. 8.
51
 L. T. Boga, lector de geografie la cursuri: „Trebuia să inițiez pe
învățătoarele şi învăţătorii, din grupa la care am fost repartizat, în geografia
României… Dar dela lecțiile de geografie, pe nesimțite - în afară de cursuri
cu câţiva învățători, am trecut la discuțiuni de ordin cultural, şcolar.
Probabil aceste probleme i-au interesat, pentru că la un moment dat, ne-am
pomenit întruniți în odaia mea modestă, fără convocare, fără invitație, vreo
câțiva învățători, iar unii din ei nu făceau parte din grupa mea de la cursuri.
Întrunirile acestea începură să fie mai dese, iar învățătorii veneau împreună
cu soțiile lor, învăţătoare şi ele. Odaia mea deveni la un moment dat
neîncăpătoare, și a trebuit să-mi caut una mai grațioasă”11.
Obiectivul primordial al grupului a fost naționalizarea asociațiilor
învățătorești, deoarece majoritatea problemelor școlare de atunci erau
rezolvate de ele. Pentru aceasta trebuia de alcătuit statutul asociației care urma să selecționeze numai
„elemente românești încercate, de nădejde”.
Primul asalt s-a dat asupra
Asociației învățătorești din Chişinău.
Obținând adeziunea unui număr de 49
învăţători, grupul de inițiativă cere
preşedintelui Asociației provinciale, d-lui
Teodor Neaga, „ca aceștia să fie
convocați în adunare generală, pentru
primirea statutului și alegerea Comitetului
de conducere. Forțat să convoace
adunarea generală, comitetul vechei
asociații s'a resimțit de conspirația”
grupului, căci preşedinte al adunării a fost
impus învățătorul Ştefan Holban.
Congresul Învățătorilor moldoveni din
jud. Chișinău s-a desfășurat între 21-22
iulie 1918, în sala Zemstvei, „unde s'au
prezentat și toți adversarii mişcării
noastre, care, trebue să recunosc, au dat
o luptă straşnică asemănătoare luptei echipajului unui vapor când se îneacă în valurile mării. Câte
insulte, câte atacuri n'am primit noi la acea adunare: că facem naţionalism zoologic, că ne
sprijinim pe baionetele armatei române etc.12”. „Lupta a fost extrem de grea. Însă curajul,
argumentele şi purtarea noastră au biruit13”.
Președintele ședinței Congresului - Ștefan Holban, în timpul dezbaterilor asupra statutului a
oferit cuvântul și învăţătorului Fală din ținutul Bălților: „Aflând că vă organizați pe temelii
naționale, am venit în mijlocul D-vs ca să vă dau unele din lămuririle statutelor noastre. Văd că
spuneți „Societatea învăţătorilor moldoveni”. Până când ne vom numi cu numele ce ni-l dă străinul
ca să ne facă să credem că moldovan e una şi român alta14”.
După mai multe discuții, Congresul aprobă numele Societatea învăţătorilor români din
județul Chişinău, fosta asociație urmând să predea noii societăți arhiva și toate bunurile.

11
L. T. Boga, După două decenii, în „Școala Basarabeană”, nr. 4, 1938, p. 28.
12
Ibidem, p. 9.
13
Ion Sârbu, op. cit., p. 38.
14
Congresul Învățătorilor moldoveni din jud. Chișinău, în „Școala Basarabeană”, nr. 4, 1938, p. 43.
52
 Al doilea asalt s-a dat la Tighina, unde de asemenea funcționau cursuri pentru învăţători.
Delegații grupului pentru crearea asociației, pe baza statutului nou, au fost Ștefan Holban şi Leon
Boga. Rând pe rând, celelalte județe şi-au creat şi ele asociații de tipul grupului, constituind astfel,
mai târziu, Asociația corpului didactic primar din Basarabia.
Prima grijă a Asociației a fost să fie
transferați în centrele mai însemnate colegii
devotați cauzei româneşti: Ion Barcaru cu
d-na, la Hânceşti, A. Albu la Nisporeni, Gh.
Druță, prim Revizor Școlar, apoi să
purceadă la o radicală transformare a
şcoalei.
La cea de-a doua ședință a
Asociației s-a hotărât ca Ștefan Holban să
închirieze un local pentru sediu, să editeze
revista asociației „Școala Românească”,
manualul de aritmetică și să alcătuiască o
bibliotecă a asociației.
Asociația Învățătorilor Români din
județul Chișinău ajuns la 1938 să dețină „o

bancă populară, o casă proprie în

Chişinău, o vilă la mare, care îi fac cinste.
Mie, ca fost preşedinte al primului comitet
la naşterea acestei Asociațiii mise umple
sufletul de bucurie când văd ce roade
frumoase au dat semințele semănate cu
atâta dragoste, intr'o zi furtunoasă”15.
În memoria primului Președinte al
Asociației Învățătorilor Români din
județul Chișinău, născut în Cărpineni la 1
august 1886, învățător, director de școală,
avocat, prefect al județului Lăpușna,
deputat în Sfatul Țării și Parlamentul
României, decorat cu ordinul Steaua
României în grad de Cavaler, 1932, ordinul Vulturul României în grad de Ofiţer, 1933, medaliile
Regele Ferdinand I şi Peleş, 1933, arestat în 1956 și decedat la 27 august 1961 în temnița comunistă
de la Botoșani la vârsta de 75 ani, fiul acestuia, Eugen Holban i-a construit în cimitirul Eternitatea
din Botoșani un cenotaf (mormântul nefiind cunoscut, iar familia înștiințată de deces după doi
ani). În anul 2006 Consiliul Local Cărpineni i-a acordat post-mortem titlul de Cetățean de Onoare
al localității și Liceului Teoretic numele - Ștefan Holban.

15
Ștefan Holban, op. cit., nr. 4, 1938, p. 9.
53
54
 MEMORIA GENEALOGICĂ

ADDENDA ET CORRIGENDA

Ştefan S. GOROVEI

Adaosuri şi îndreptări sunt întotdeauna necesare – „de nelipsă”, cum ar fi spus regretatul
Petre Ş. Năsturel – şi nu de puţine ori nevoia lor apare la scurtă vreme după încheierea unei cercetări
şi publicarea rezultatelor ei. Dar informaţiile omise trebuie să-şi găsească locul alături de cele
folosite deja, pentru că întotdeauna ele aduc un plus de înţelegere, luminând aspecte uneori
nebănuite, prin care cercetarea poate să continue, mai aprofundată. Omisiunile acestea, care nu o
dată pot conduce la interpretări eronate şi chiar la concluzii fanteziste, au cauze felurite. Câteodată,
te induce în eroare titlul lucrării în care se află informaţia respectivă şi nimic nu te îndeamnă să cauţi
şi acolo. Alteori, se întâmplă că ai trecut demult pe lângă „depozitul” acela, şi numai vaga umbră a
amintirii nu e de ajuns pentru a-l regăsi. Şi, deseori, se întâmplă că pur şi simplu n-ai avut cunoştinţă
de publicaţia ori de documentul care puteau fi de folos. Indiferent de pricină, omisiunea rămâne şi
îndreptarea ei se impune. Mulţumesc redacţiei revistei „Prutul” că a acceptat şi aceste mărunte
completări şi îndreptări la unele dintre textele pe care le-am publicat în ultima vreme.
*
A. La studiile Din „laboratorul” unor fraudări genealogice (I), în Elita românească şi
itinerariile modernităţii. Omagiu Profesorului Mihai Cojocariu, coord. Cristian
Ploscaru, Iaşi, Editura Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, 2021, p. 23–39 şi Falsuri şi
falsificatori pentru istoria românească, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii
«Alexandru Ioan Cuza» din Iaşi”, s.n., Istorie, LXVIII, 2022, p. 185–196.
În ambele texte (apărute, însă, în ordinea inversă a redactării lor !) se face referire la un
falsificat celebru, care interesează deopotrivă istoria, literatura şi genealogia: izvodul lui Clănău a
făcut să curgă multă cerneală, mai ales spre sfârşitul veacului al XIX-lea, când s-a dus bătălia pentru
demonstrarea neautenticităţii sale. Un secol mai târziu, acest „product” al unei fantezii dezlănţuite,
dar nu neinteresate (după cum dovedeşte pachetul de documente plăsmuite în acelaşi mediu şi cu
ţinte apropiate), s-a bucurat de o fină analiză din cu totul altă perspectivă. D-l Andrei Pippidi a
îndreptat asupra lui reflectorul unei cercetări menite să identifice strădaniile înaintaşilor pentru
descifrarea originilor; cum în cazul de faţă „demersul” nu a avut nici o legătură cu ştiinţa şi cu
metodele ştiinţifice, este evident că avem de-a face cu o inventare a originilor1, deci – chiar trecând
această acţiune în contul unui patriotism de nuanţă conservatoare – cu o tentativă de fraudă.
Se poate include acest text între falsurile patriotice ?! Dar cum ar sta el alături de textele
„capitulaţiilor”, ai căror autori au utilizat nu doar tradiţiile circulând în mediul politic, dar şi
informaţii evident culese din unele izvoare autentice ? Sau alături de creaţiile lui B. P. Hasdeu, în
care cea mai înaltă ştiinţă din domeniu a fost pusă la contribuţie pentru a da iluzia realităţii ?
Poate este mai util să imaginăm o subdiviziune, consacrată falsurilor pseudo-patriotice.

1
Andrei Pippidi, Invenţia originilor: patriotism conservator în Moldova secolului XIX, în „Analele
Universităţii Bucureşti, Istorie, XLVI, 1997, p. 27–48; reprodus în volumul Andrei Pippidi mai puţin
cunoscut. Studii adunate de foştii săi elevi cu prilejul împlinirii vârstei de 70 de ani, ediţie îngrijită de Marian
Coman, Ovidiu Cristea, Ovidiu Olar, Radu G. Păun şi Andrei Timotin, Editura Universităţii „Alexandru Ioan
Cuza”, Iaşi, 2018, p. 85–107.
55
 B. La studiul Istoria mare prin cei mici. Mazili din Bucovina răpită în Principatul
Moldovei şi în Basarabia, în „Analele Ştiinţifice ale Universităţii «Alexandru Ioan
Cuza» din Iaşi”, s.n., Istorie, LXVI (2020), p. 269–288.
Pentru două dintre personajele trecute în revistă în acest studiu, am de adus completări
interesante.
1. Paharnicul Alexandru Tăutu (pentru care v. p. 273–274) a fost căsătorit cu Maria
(Marghioala), fata sulgerului Ursachi Ciulei; ei au avut nu doar pe Profira, botezată de bunicul ei
matern şi menţionată în testamentul acestuia din 5 septembrie 18362, ci şi încă trei fete, Frăsina,
Zamfira şi Catinca3. Conform testamentului, ginerele a intrat în stăpânirea caselor din Botoşani.
Acest paharnic Alexandru Tăutu (n. c. 1794 – m. 1840), proprietar la Drăcşani4, era fiul lui Filip
Tăutu şi frate cu medelnicerul Costache (Nastase) Tăutu (n. 1805 – m. 1839), cu a cărui văduvă
Despina s-a judecat înaintea morţii. O frântură din marele arbore genealogic se completează cu
aceste amănunte.
2. Paharnicul Apostol Tăutu (pentru care v. p. 275–278) este „cel care în primăvara anului
1834 a crezut că a descoperit clopotele vechi ale bisericii Sf. Nicolae, ctitoria lui Ştefan cel Mare,
într-o fântână” şi a cerut Isprăvniciei să-l ajute pentru a face săpătura necesară scoaterii lor la
lumină5. Fiu al lui Vasile Tăutu de la Lehăceni, paharnic din 1828, Apostol Tăutu (n. c. 1779 – m.
1840), locuitor în Dorohoi, figura în 1831 în lista boierilor din acest oraş6. Ar fi interesant de ştiut
dacă în iniţiativa acestui mic boier va fi jucat vreun rol legătura – care-i putea fi cunoscută din
literatura cronicărească – dintre strămoşul său şi ctitorul bisericii dorohoiene…
C. Cu privire la Artur Gorovei
1. La articolul Artur Gorovei. Ultimele (I), în „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei”,
XVIII, 2018, p. 497–548.
Am redat în acest articol (p. 548, fig. 4) o fotografie cu explicaţia că ar data din 1948-1949;
ulterior, am descoperit un exemplar cu următoarea dedicaţie şi datare:
Lui Sorin, Elizei şi lui Ştefan-Sorin Gorovei, din vremea când
împlinisem cel de-al 85-lea an. Folticeni 2 maiu 1949”.
Este, deci, penultima sa fotografie, dinaintea aceleia cu „cele trei generaţii”, din 28 iulie
1949 (ibidem, p. 547, fig. 3).
2. Despre „simpatiile legionare”
De două ori, în paginile acestei reviste7, m-am referit la o scrisoare adresată de Artur
Gorovei lui G. T. Kirileanu, descriind evenimentele petrecute în Fălticeni în ianuarie 1941; în
flagrantă contradicţie cu întâmplările descrise, ea a fost publicată cu data de 26 ianuarie 19408.
Eroarea de datare şi cele patru croşete, care au marcat eliminarea unor cuvinte sau expresii, fac
2
Eugen D. Neculau, Sate pe Jijia de Sus, ediţie îngrijită de Marcel Lutic, IV. Documente, Iaşi, Institutul
Român de Genealogie şi Heraldică „Sever Zotta”, 2012, p. 87–88.
3
Ibidem, III. Răzeşii, Iaşi, 2010, p. 54.
4
Ibidem.
5
Petronel Zahariuc, Oraşe vechi, oraşe noi în ţinutul Dorohoi. Catagrafia locuitorilor din târgurile Dorohoi,
Târgul Nou (Mihăileni) şi Săveni din 1831, în AŞUI, s.n., Istorie, LX, 2014, p. 386.
6
Ibidem, p. 385.
7
Ştefan S. Gorovei, „Când vor fi timpuri mai bune…”. Un mănunchi de scrisori de la Artur Gorovei către G.
T. Kirileanu, în „Prutul. Revistă de cultură”, s.n., X (XIX), 2020, 1 (65), p. 285; idem, Artur Gorovei:
addenda et corrigenda, în „Prutul. Revistă de cultură”, s.n., XI (XX), 2021, 1-2 (67-68), p. 207, nota 37.
8
G. T. Kirileanu, Corespondenţă, ediţie îngrijită, note, tabel cronologic, bibliografie şi indici de Mircea
Handoca, Editura „Minerva”, Bucureşti, 1977, p. 482–483, nr. 24. Scrisoarea se află la Biblioteca Academiei,
Manuscrise, sub cota S 2(203)/MCXIII. În ediţie, este numărul de inventar (154.784). Ambele se pot vedea şi
pe fotografiile care însoţesc acest mic articol.
56
necesară, cred, republicarea integrală a scrisorii. Prin amabilitatea colegială a d-rei dr. Elena
Bedreag, dispun de imaginile fotografice ale celor patru pagini ale scrisorii (Fig. 1-4), aşa încât pot
îndeplini cerinţa exprimată acum un an. Reamintesc că relatarea din scrisoare trebuie corelată cu
aceea din Jurnalul lui Artur Gorovei, publicată în numărul precedent al revistei9.
Folticeni, 26 ianuar 1940 [1941]
Iubite prietene,
Am primit scrisoarea recomandată de acum zece zile şi-ţi mulţămesc pentru
veştile ce mi-ai dat.
Vei fi aflat, poate, ce s-a petrecut la noi: preot care a dus, pe strade, o
mitralieră la sediul comunist din str. Vârnav (casa [lui] Peltz, plecat în Germania),
urmat de o sanie plină cu muniţii de război; tânăr care pune revolverul în pieptul
tătă-ni-său ca să-i predea poşta; un poliţist care trage cu revolverul asupra unui
coleg, ca să-i predea poliţia; nemernici cari au ocupat telefonul; subprefect (ofiţer)
înarmat cu 2 revolvere, care ocupă prefectura; funcţionari de stat care trec în grup
cântând pe stradă; director de liceu care blamează armata şi a pus pe elevi să facă
trageri în ţintă, în fine alte multe ticăloşii ale scursurilor societăţii, cari voiau să
ocupe toate slujbele, comunişti crescuţi de un ministru de interne, general…
Am trăit ca să văd toate aceste fără de lege ! Mai bine aş fi murit mai
înainte.
Prefectul judeţului e închis, cei mai mulţi din vinovaţi sunt închişi, vor fi
trimeşi la Iaşi, vor fi condamnaţi, dar acestea nu vor uşura strânsura ce / a cuprins
sufletul meu şi mă face să sufăr.
Am auzit, la radio, ce au făcut la Bucureşti, câte camioane s-au umplut cu
lucrurile furate de comuniştii aceştia îmbrăcaţi în cămeşi verzi.
Noi avem primar nou, pe [Titu] Stăcescu, avocat şi cumnat cu Mircea al
meu; în astă sară a depus jurământul. Fostul primar, fiul lui [Octav] Lovinescu, e la
Bucureşti demult, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el; era în gruparea legionară, a purtat
cămeşa verde până ce a fost oprit de a o mai purta; poate a fost şi el amestecat, nu
ştiu.
Ajutor de primar a fost numit acel care funcţiona, tânărul [Raul] Verdeanu,
care a dat dovadă de ce suflet are, ce lipsă de caracter. Om bogat, dragă Doamne
avocat, singurul copil la părinţi cari au două moşii, a fost legionar, apoi a iscălit o
hârtie prin care se leapădă de legionarism, a fost secretar al unui comitet făcut de
fostul puşcăriaş care a fugit alungat din ţară, şi cum s-a format guvernul legionar, a
uitat de „petecul de hârtie”10 ce a semnat, a fost numit ajutor de primar şi acum a
fost numit din nou în funcţia aceasta, pe care o degradează. Mi-i scârbă să-l mai văd,
pe scârboşenia aceasta. /
Sunt amărât în fundul sufletului meu, de cele ce văd că se petrec.
Noul prefect, un colonel, a convocat pe fruntaşii oraşului, pentru a se
consfătui asupra numirei primarului. A fost chemat, între alţi fruntaşi, un medic
refugiat din Basarabia, dar eu n-am fost chemat. Eu sunt născut şi trăit în acest oraş,
am fost magistrat, prefect, primar, sunt membru de onoare al Academiei, doctor
h[onoris] c[ausa] al unei Universităţi11, sunt considerat ca un fruntaş băştinaş al
9
Artur Gorovei: addenda et corrigenda, cit., p. 207–208.
10
Aluzie, desigur, la chipul în care cancelarul Imperiului German a numit, ironic, în august 1914, tratatul
internaţional care garanta neutralitatea Belgiei. Expresia a rămas să definească atitudinea sfidătoare a puterilor
pentru care tratatele sunt menite a nu fi respectate, contrar principiului pacta sunt servanda (tratatele trebuie
respectate).
11
Al Universităţii din Cernăuţi (28 mai 1933).
57
 oraşului, dar … sunt bătrân, nu merit cinstea de a fi consultat asupra numirei
primarului. Sunt răsuflat, cum mi-a spus un preut prieten că sunt considerat.
Să nu crezi că regret că nu mi s-a făcut această cinste; nu. În mine sunt
mândru că nu m-au pus în rândul tuturor veneticilor şi ariviştilor. Îţi spun acestea ca
să ştii cine sunt stăpânitorii noştri.
Dacă nu ar fi la mine Mircea cu familia lui, şi dacă ar fi altfel timpurile, aş
fugi la Piatra, ca să-mi răcoresc sufletul cu prietenul moş Ghiţă, amărît ca şi mine.
Dar tot nu aş putea veni, pentru că peste o lună se mărită nepoata mea, Mya,
fata lui Mircea, cu un sublocotenent de jandarmi din Bucureşti.
Mă întrebi ce am făcut cu Amintirile mele. Când mi-ai scris, în primăvara /
trecută, le am trimis Dlui Rosetti12, cu rugămintea de a le publica, iar toamna mi-a
restituit manuscrisul, cu scuză că din cauza împrejurărilor nefavorabile nu poate să
le publice. Dacă la Casa Şcoalelor ar vrea să le publice, le aş da bucuros, dar eu nu
cunosc pe nimeni de acolo.
Am scris mult, te-am plictisit. Închei îmbrăţişindu-te frăţeşte.
Artur Gorovei
Identificarea persoanelor nenumite rămâne în sarcina celor care vor cerceta „evenimentele”
petrecute la Fălticeni în ianuarie 1941. Ceea ce, poate, ar mai trebui explicat aici este reacţia violentă
faţă de „tânărul” Raul (Raoul…) Verdeanu. El era fiul unei familii cu care Artur Gorovei era în
vechi relaţii de prietenie. Tatăl său, Dimitrie Verdeanu, fruntaş al vieţii politice fălticenene (senator),
era căsătorit cu fiica poetului Teodor Şerbănescu (1839–1901), tecucean de origine, pe care Artur
Gorovei îl cunoscuse în tinereţile sale şi căruia i-a închinat o frumoasă evocare în colecţia
„Cunoştinţe folositoare”13. Între hârtiile păstrate de Laetiţia Verdeanu, a descoperit numeroase
scrisori inedite ale poetului, înlesnind transmiterea lor către I. E. Torouţiu14, care le-a şi inclus în
binecunoscuta-i colecţie15. Atitudinea „tânărului” nu-i părea, deci, potrivită cu mediul social căruia
îi aparţinea. De altminteri, după „evenimente”, el a ieşit din lumea Fălticenilor. Părinţii săi, însă, au
rămas şi relaţiile între familiile noastre au continuat până în 1960, când un „accident” (cu consecinţe
dramatice pentru tatăl meu) a dus la ruperea lor definitivă. Dimitrie şi Laetiţia Verdeanu mai erau
încă în Fălticeni în vara anului 1964, apoi au dispărut şi ei. Curând, şi casa lor (naţionalizată,
fireşte), din piaţa Catedralei, a fost demolată pentru a face loc diformei clădiri a oficiului de
telefoane.

12
Probabil lingvistul Alexandru Rosetti (1895–1990), pe atunci director al prestigioasei edituri a Fundaţiei
Regale pentru Literatură şi Artă.
13
Artur Gorovei, Teodor Şerbănescu, Editura „Cartea Românească”, Bucureşti, 1940. Broşura a fost precedată
de evocarea publicată în „Adevărul Literar şi Artistic”, din 12 ianuarie 1930.
14
Iordan Datcu, Artur Gorovei în scrisori către I. E. Torouţiu, în „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei”,
XVI, 2016, p. 381–382, nr. 15–17.
15
I. E. Torouţoiu, Studii şi documente literare, V, Institutul de Arte Grafice „Bucovina”, Bucureşti, 1935, p.
193–240; v. şi p. XVII–XVIII (din Introducere), despre rolul lui Gorovei în obţinerea acestor documente. Nu
cunosc soarta acestor scrisori: s-au putut pierde în vâltoarea evenimentelor din 1944-1945 sau în aceea a anilor
postbelici. M-aş bucura să aflu că au ajuns într-un depozit public.
58
Fig.1. Scrisoarea din 26 ianuarie 1941, f. 1r

59
Fig.2. Scrisoarea din 26 ianuarie 1941, f. 1v

60
Fig. 3. Scrisoarea din 26 ianuarie 1941, f. 2r
61
Fig.4. Scrisoarea din 26 ianuarie 1941, f. 2v

62
 BOIERII MOLDOVENI ARAPUL PÂNĂ LA JUMĂTATEA VEACULUI AL XVIII-LEA.
CONTRIBUȚII GENEALOGICE ȘI PROSOPOGRAFICE

Mihai GICOVEANU

În prima zi de Crăciun a anului 1610, Toader diacul scria în Iași un zapis în numele
postelnicului Alexa Arapul. Boierul dăruia mănăstirii „Sfântul Sava” din capitala Moldovei un loc
de casă pe Ulița Armenească, ce era situat „între casa popei și între feciorii lui Drăgan” 1. Donația se
realiza pentru pomenirea familiei sale și înscrierea membrilor ei în „Pomelnicul mare” 2. Acest act
amintește membri ai unei familii care s-a remarcat în istoria politică a țării, apoi în diferite domenii
de activitate.
Dimitrie Cantemir îi considera pe arăpești ca aparținând unuia dintre cele mai importante și
vechi neamuri de pe teritoriul de la răsărit de Carpați3. Paharnicul Constantin Sion consemna în
„Arhondologia Moldovei” despre aceiași: „Arapu. Moldovean rădicat la boierie de vreo sută de ani,
dar prea puțini sânt din neamul acesta”4. Din succinta prezentare de mai sus, realizată spre mijlocul
veacului al XIX-lea, reținem ca veridică doar a doua parte, referitoare la numărul mic al membrilor
acestei familii. Mai bine ancorat în realitatea istorică a fost B. P. Hasdeu, care în monumentalul
„Etimologicum magnum Romaniae”, menționa: „Arapul. Veche familie boierească din Moldova.
Strămoșul acestui neam ar putea să fi fost Arap de viță sau numai „arap”, adică negru (…). Arăpeștii
ne întâmpină ca boieri deja de pe la începutul secolului XVII” 5 .
Istoria familiei boierești Arapul6 este documentată cu certitudine din anul 1606, când este
amintit Alexa Arapul postelnic7. Nu excludem posibilitatea ca printre numeroșii purtători ai
prenumelui Alexa, fără precizarea numelui, de la sfârșitul veacului al XVI-lea și din primul deceniu
al veacului următor, să se afle și boierul la care ne referim8. Așa cum amintește actul scris la 25
decembrie 1610, Alexa Arapul era fiul lui Ilie și al Anei9 și s-a născut, probabil, prin 1560-1570. A
avut o soră, Maria/Mărica10. Puținele înscrisuri care se referă la el, ni-l arată cu demnitățile de

* Lucrarea a fost prezentată în ședința din 11 octombrie 2022 a Comisiei de Heraldică, Genealogie și
Sigilografie, Filiala Iași a Academiei Române.
1
DIR, A, XVII/2, p. 339-340, nr. 452.
2
Ibidem.
3
Dimitrie Cantemir, Descrierea Moldovei. Traducere după originalul latin de Gh. Guțu. Introducere de Maria
Holban. Comentariu istoric de N. Stoicescu. Studiu cartografic de Vintilă Mihăilescu. Indice de Ioana
Constantinescu. Cu o notă asupra ediției de D.M. Pippidi, București, Editura Academiei, 1973, p. 281.
4
Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contemporane de paharnicul Constanin Sion. Cu o prefață analitică
de Gh. Ghibănescu, Iași 1892, p. 14.
5
B.P. Hasdeu, Etimologicum Magnum Romaniae. Dicționarul Limbii istorice și poporane a românilor, I,
București, 1886, p. 1461.
6
Utilizăm forma articulată a acestui nume, așa cum apare în cele mai vechi documente.
7
BNR, Documente istorice, I/17.
8
DIR, A. Moldova, veacurile XIV-XVII (1384-1625) Indicele numelor de personae. Întocmit de Alexandru I.
Gonța. Ediție îngrijită și prefațată de I. Caproșu, București, Editura Academiei Române, 1995.
9
Ibidem, XVII/2, p. 339-340, nr. 452.
10
Ibidem.
63
spătar11 și postelnic12, însă al doilea sau al treilea postelnic, deoarece în vremea sa mare postelnic a
fost Dumitrachi Chiriță Paleologul13. Având în vedere că printre martorii care asistau la donația din
1610 figurau doar negustori și meșteșugari, între care, probabil, o rudă a sa, Isac Arapul14, este
posibil ca Alexa să fi provenit din rândul acestora.
Deși documentele nu-i precizează o reședință anume, unii cercetători l-au asociat cu satul
Doroșcani, pe Bahlui15. În lipsa unei precizări clare, o astfel de ipoteză nu se susține, având în
vedere distribuția geografică a proprietăților sale16.
Până la moartea sa, Alexa Arapul a acumulat o avere semnificativă, dacă ne raportăm la
demnitățile sale cunoscute, ce era compusă din satele Doroșcani, Podul Leloaiei, Zahoreni, Vercești,
Hurdugi-Itești, părți din Vlădești și Frăcești, vii la Cotnari și Iași, case și crame la Cotnari și Iași,
iazuri etc17. Aceste moșii au fost împărțite fiicelor lui18. Pe una dintre proprietățile sale, satul
Vercești, pe Cracău, ținutul Neamț, n-a putut-o stăpâni decât sporadic. Moșia a fost cumpărată de
Alexa Arapul în timpul domniei lui Petru Șchiopul, de la fiii lui Golăe logofăt; cumpărătura i-a fost
confirmată de către Aron vodă, Ieremia Movilă, Simion Movilă și Constantin Movilă19. Din motive
necunoscute, Ieremia Movilă i-a luat satul și i l-a dat lui Miron clucer, pentru 1700 de galbeni20,
situație care a dus mai târziu la revendicarea moșiei de ambele părți și la recunoașterea ei când
unora, când altora21. Deși satul i-a fost confiscat de Ștefan Tomșa al II-lea în timpul primei domnii,
voievodul a revenit asupra măsurii sale, la revenirea pe tron, și i-a confirmat-o lui Ionașco Jora,
ginerele postelnicului. Ascunderea în pământ de către Arapul a unor documente ale proprietăților
sale și confiscarea unor bunuri ale lui de către Ștefan Tomșa al II-lea, „când au fost în urgie de către
domnia sa”22, au acreditat idea că postelnicul a făcut parte din oastea movileștilor care a fost înfrântă
în 1612 la Cornul lui Sas și că, în contextul bătăliei, acest dregător și-a pierdut viața23.
Din actul întocmit în 1610 se deduce că Alexa Arapul a fost căsătorit cu Anghelina. Este
posibil ca Sofiica să fi fost o a doua soție. Cât privește copiii săi, siguri sunt Simina, măritată cu
Ionașcu Jora24, și Anița, care s-a însoțit cu un Silion25, după 1622, de când datează ultima confirmare

11
Ibidem, XVII/5, p. 25, nr. 27. Documentul nu are înscris anul în data emiterii. Editorii documentului au
completat cu anul 1621, incorect. Băiseanul uricar este amintit încă din 1607 (Ibidem, XVII/2, p. 101, nr. 120),
iar Alexa Arapul era mort în 1621.
12
Înainte de domnia lui Simion Movilă (Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, XXII, Iași, 1922, p. 145-146, nr.
157-158.
13
DIR, A, XVII/2, p. 267, nr. 349; XVII/3, p. 1, nr. 1.
14
Ibidem.
15
Sergiu Bacalov, Activitatea Joreștilor în Țara Moldovei în secolul al XVII-lea-începutul secolului al XVIII-
lea, în „Transilvania”, XXXVII (CXIII), 2008, 11, p. 37.
16
DIR, A, XVII/4, p. 170-171, nr. 211. Într-un act de la începutul veacului al XVII-lea era considerat megieș
al satului Botășești/Bacău (Gh. Ghibănescu, op. cit., p. 145, nr. 157).
17
DIR, A, XVII/4, p. 170-171, nr. 211.
18
Ibidem.
19
Ibidem, p. 85-86, nr. 122, p. 364, nr. 462; XVII/5, p. 109, nr. 152. .
20
DRH, A, XIX, p. 217-219, nr. 169.
21
DIR, A, XVII/4, p. 130, nr. 169 și p. 136-137, nr. 176.
22
Ibidem, p. 85-86, nr. 122 și p. 130, nr. 169; XVII/5, p. 109, nr. 152.
23
Ștefan S. Gorovei, Cantemireștii. Eseu Genealogic, în „Dinastia Cantemireștilor (sec. XVII-XVIII).
Coordonator, redactor științific, acad. Andrei Eșanu, Chișinău, Editura „Știința”, 2008, p. 38.
24
Despre el, vezi la Sergiu Bacalov, op. cit., p. 37; Ștefan S. Gorovei, Înrudirile cronicarului Grigore
Ureche, în „Anuar de Lingvistică și Istorie Literară”, XXIV, 1973, p. 116-117. La 13 ianuarie 1617, Ionașcu
Jora era deja stăpân la Doroșcani, ceea ce înseamnă că se căsătorise înainte de această dată (DIR, A, XVII/4,
p. 81, nr. 116).
25
Ștefan S. Gorovei, Cantemireștii. Eseu Genealogic, p. 37-38; Mircea Ciubotaru, Neamul boierilor Silion în
secolele al XVI-lea-al XVIII-lea, în „Prutul”, s.n., III (XII), 2013, 1-2, p. 19, n. 42.
64
a modului de împărțire a moșiilor postelnicului26. Tot urmașii ai săi, ar putea fi Dragomir, Nastasia,
Zamfira și Marta27.
Începând cu deceniul al doilea al secolului al XVII-lea, zapisele îl consemnează adesea pe
Gheorghe Arapul. Faptul că el nu se află printre copiii amintiți în 1610 ai lui Alexa Arapul, nici
printre urmașii săi cărora le erau împărțite moșiile postelnicului28 ne determină să credem că nu a
fost un vlăstar direct al acestui boier. Între 1619 și 1621, Gheorghe Arapul este amintit cu dregătoria
de mare spătar29; înainte de 29 martie 1625 a fost vornic30, între 1629 și 1630 apare consemnat ca
mare sulger31 și mare clucer, înainte de 193932. În 1621, 1627-1628 și în 1631 a deținut calitatea de
pârcălab de Neamț33. În unele acte mai este amintit și sub numele de Gheorghe Arapul de la
Costeni34, ca urmare a deținerii unei moșii și a unei reședințe în acel sat. A fost considerat un
slujbaș de încredere pentru domnie, care i-a încredințat sarcini dificile. Una dintre acestea a fost
măsurarea unui teritoriu montan care genera un conflict între sătenii din satul Dărmănești, din
hotarul Pietrei, și monahii de la mănăstirile Pângărați și Bisericani. După mai multe deplasări în
teren, s-a concluzionat că dărmăneștii ocupau terenul abuziv35. Tot lui i s-a poruncit să cerceteze
cursul râului Cracău, la satul Troița, a cărei deviere a provocat un conflict între Malcoci pitar și
mănăstirea Bisericani36. Pentru loaialitatea sa manifestată față de domnie, Radu voievod i-a dăruit la
9 februarie 1619 siliștea Sacalîșești, din ocolul Cetății Neamț37.
Gheorghe Arapul a fost căsătorit cu Nastasia, fiica Măricăi38. Mariajul i-a asigurat înrudirea
cu familiile Bantăș și Golăe39, destul de influente în zona de interferență a ținuturilor Neamț și
Bacău, dar și la Curtea Domnească. Prin cumpărare și donație, cei doi au intrat în posesia unor
moșii la Aldești, Buciulești, Căcăceni, Costeni, Durnești, Galbeni, Marișești Mănăilești, Sacalâșești,
Zberești, toate în ținutul Neamț, Mogoșești, Petrești și Sârbi, în ținutul Bacău, Bodești și Icușeni,
ținutul Roman, Purcelești în ținutul Putna, și vii la Cotnari40. Partea din Buciulești, pe care o
achiziționase de la nepoții lui Bucium41, a schimbat-o cu logofătul Dumitrașcu Ștefan, primind în loc

26
DIR, A, , XVII/5, p. 109-110, nr. 152.
27
Ibidem, XVII/2, p. 339-340, nr. 452.
28
Ibidem, p. 339-340; XVII/4, p. 170-171, nr. 211.
29
Ibidem, XVII/-4, p. 311, nr. 384, p. 366-367, nr. 466, p. 442, nr. 573; XVII/5, p. 12, nr. 16 și p. 34-35, nr.
34.
30
DRH, A, XVIII, p. 373, nr. 302.
31
Ibidem, XX, p. 137, nr. 130, p. 162, nr. 163, p. 243, nr. 235, p. 296, nr. 280.
32
Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, III/2, Iași, 1912, p. 19, nr. 14; C. A. Stoide, Constantin Turcu,
Documente și regeste din ținutul Neamțului, secolele XVI, XVII, XVIII. Extras din revista „Apostolul”, 9-11,
1935, p. 21.
33
DIR, A, XVII/5, p. 34-35, nr. 34; DRH, A, XIX, p. 198, nr. 160, p. 487, nr. 348; XX, p. 426, nr. 411.
34
Ibidem, XVIII, p. 373, nr. 302
35
Ibidem, XXII, p. 227, nr. 199; XXIV, p. 130-134, , nr. 140-141, p. 227, nr. 199, p. 256, , nr. 272.
36
Ibidem, XXV, p. 170, nr. 160.
37
DIR, A, XVII/4, p. 311, nr. 384.
38
Ibidem, XVII/5, p. 127, nr. 174.
39
La 12 decembrie 1607, satul Costeni, pe Bistrița, era a lui Golăeș fost jitnicer (CDM, Supl. I, p. 107-108, nr.
246). Ulterior a ajuns în proprietatea Băntășeștilor și Arăpeștilor. Satul Băhneni, pe Bistrița, a aparținut
deopotrivă Băntășeștilor și Arăpeștilor (Teodor Burada, Documente inedited privitoare la istoria română, în
RIAF, V/2, 1885, p. 396-397; CDM, IV, p. 278, nr. 1228). În 1713, Nicolae Mavrocordat îi întărea boierului
Ion Buhuș mai multe moșii la Rușciori, Dumbrăvița și Bodești, ținutul Roman, care fuseseră stăpânite
împreună de băntășești și arăpești, dar și de Dochița Pelin, soră a Nastasiei, soția lui Gheorghe Arapul (CDM,
V, p. 310, nr. 1155).
40
DRH, A, XVIII, p. 75, nr. 51 și p. 208, nr. 156; XXIII, p. 96-97, nr. 77; XXVIII, p. 478-479, nr. 548. În
1623, avea doar satul Sacalâșești și părți în Aldești, Durnești și Galbeni (Ibidem, XVIII, p. 209-210, nr. 280);
CDM, IV, p. 92, nr. 329; V, p. 310, nr. 1155 și p. 330, nr. 1215.
41
DRH, A, XIX, p. 244, nr. 186.
65
a șasea parte din Costeni, după data de 8 aprilie 162342. La 24 iulie 1640 a vândut satul Sacalușești
de pe pârâul Topolița lui Gheorghe mare ceașnic, pentru 400 de taleri, de argint43.
Despre moșia Căcăceni, pe Cracău, ținutul Neamț, știm că i-a aparținut la un moment dat lui
Miron Barnovschi, ce îl moștenise de la Simion Stroici. De la Barnovschi a ajuns prin danie la
Gheorghe Arapul, care a trebuit să-l împartă la un moment dat cu Lupu Bogza, al cărui tată
stăpânise moșia la sfârșitul veacului al XVI-lea44.
Viile de la Cotnari le avea de la Simion birarul, armean din Suceava, care le zălogise pentru
un împrumut de 40 de lei și nu mai putuse să întoarcă banii45.
Deși soțul ei trăia, Nastasia Arapul a cumpărat în nume propriu, la 25 aprilie 1634, părți din
Aldești46. Gheorghe Arapul a murit înainte de 2 decembrie 164647. Diferite izvoare istorice ni-i arată
ca urmași ai lui Gheorghe și Nastasiei Arapul, pe Constantin, Ilie, Alexa, Grigore, Maria și
Nazaria48.
Credem că Ilie Arapul a fost cel mai mare dintre băieții sulgerului Gheorghe Arapul. Acesta
apare în documente prima oară în 1646, ca martor la vânzări de moșii49. S-a născut prin 1620-1626.
În 1652 era vornic de gloate50 iar în 1660 a fost pârcălab de Neamț51. S-a căsătorit cu Todosia, fiica
lui Pătrașcu Ciolpan52. A murit înainte de 28 martie 166453. Un urmaș al lui a fost Lupașcu Arapul54.
Acesta a moștenit de la tatăl său câte jumătate din satele Șchei-Văleni și Băhneni, pe Bistrița, pe
care le-a vândut domnului Constantin Cantemir, respectiv mănăstirii Bistrița, fiindcă „a rămas la
mare sărăcie”55. O fată a aceluiași, Maria, s-a căsătorit cu Gavrilaș Talpă; i-a adus ca zestre soțului o
jumătate din satul Iacobești, ținutul Suceava56.
Alexa Arapul, alt fiu al lui Gheorghe Arapul, a fost vornic de casă la Curtea Domnească din
Iași, în vremea lui Eustratie Dabija și Duca vodă57. De obicei, este amintit în acte împreună cu frații

42
Ibidem, XXIII, p. 96-97, nr. 77.
43
Ibidem, 25, p. 409, nr. 401.
44
Ibidem, p. 137, nr. 92 şi p. 140, nr. 94;XXII, p. 207, nr. 186 şi p. 222-224, nr. 196; XXIII, p. 18, nr. 15 şi p.
96, nr. 77, Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, IV, Iași, 1908, p. 290, nr. 264; C. A. Stoide, Documente din
ţinutul Neamţ, secolele XVI-XVIII, în ALPR, 1936-1940, p. 40, nr. IV. În catastiful proprietăţilor pe care le
stăpânea spre sfârşitul vieţii, Iordache Cantacuzino menţiona şi întreg satul Căcăceni (Gh. Ghibănescu,
Ispisoace și zapise, III/2, Iași, 1912, p. 29, nr. 20).
45
DRH, A, XX, p. 162, nr. 163 și p. 165, nr. 168. Viile au ajuns în stăpânirea lui Alexa Arapul care le-a
vândut la 19 ianuarie 1680 (CDM, IV, p. 117, nr. 451).
46
DRH, A, XXII, p. 116, nr. 104.
47
Ibidem, XXVIII, p. 478-479, nr. 548. Documentul cu data 3 mai 1650, în care este pomenit Gheorghe
Arapul fost mare șetrar, este fie fals, fie datat eronat (CDM, II, p. 412, nr. 2119). El se referă la un alt
Gheorghe Arapul, trăitor în secolul al XVIII-lea. Nastasia Arăpoaie trăia la 2 martie 1651 (Ibidem, p. 420, nr.
2175).
48
Familiile boierești din Moldova și Tara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică, I
(Abaza-Bogdan), Coordonator și coautor Mihai Dim. Sturdza, București, Editura Simetria, 2004, I, p. 88.
49
DRH, A, XXVIII, p. 232, nr. 291 și p. 314, nr. 367.
50
Gh. Ghibănescu, Documente slavo-române, în „Arhiva Muzeului Municipal din iași”, I, 1928, p. 82, nr. 68.
51
L.T. Boga, Documente basarabene, Chișinău, 1930, XI, p. 11; MEF, IV, p. 303; Paul Mihail, Documente
moldovenești găsite la Constantinopol (1462-1755), în CI, VIII-IX, 1932-1933, p. 53.
52
CDM, Supl. I, p. 314, nr. 995 și 997; S. Zotta, Neamul Cantemireștilor, în RA, I, p. 323.
53
Creșterea colecțiilor Academiei Române, București, 1908, p. 71-72.
54
CDM, IV, p. 258, nr. 1232; Supl, p. 314, nr. 995 și 997.
55
Ibidem, IV, p. 278, nr. 1228; Supl. I, p. 314, nr.995 și 997.
56
T. Bălan, Documente bucovinene, III, Cernăuți, III, 1937, p. 93-94.
57
Despre el, a se vedea la Sorin Iftimi, Doamnele și domnițele în istoria românilor. Curtea Doamnei în
Moldova și Țara Românească, Brăila, Editura Istros, 2015, p. 157-160.
66
săi. S-a căsătorit cu o Alexandra58. A murit înainte de 6 decembrie 1686 și n-a avut copii59. I-a lăsat
averea prin testament fratelui său, Constantin60.
Grigoraș Arapul este consemnat întâia oară ca martor, alături de fratele său Ilie, într-un act
din 9 mai 164661. Probabil că el era cel care în 1669 îndeplinea demnitatea de pârcălab de Neamț. A
avut un nepot omonim, călugărit, fiu al fratelui său, Constantin Arapul62.
Cel mai cunoscut dintre băieți a fost Constantin Arapul. Cu și fără rang boieresc, el ne apare
ca un personaj de încredere pentru mai mulți domni. Este amintit ca martor la parafarea unor
documente de vânzare-cumpărare, dar și ca hotarnic, atunci când i s-a solicitat să delimiteze
proprietăți laice sau mănăstirești. În 1665, a fost trimis de către domnie la orășenii din Piatra pentru
a le cere să pregătească „oameni de oaste”63. În 1676 îl găsim la Băloșești-Neamț, împreună cu
vornicul de poartă Grigoraș Cârlig, unde a măsurat bucata e loc pe care călugării de la Secu o
stăpâneau de 60 de ani, iar răzeșii nu o recunoșteau64. În 1679, a măsurat moșia Rușciori, a aceluiași
așezământ monastic. Spre sfârșitul secolului al XVII-lea este semnalat la Zănești și Goșmani, cu
aceleași îndeletniciri65. Ca reprezentant al ținutului Neamț, a trimis în 1669-1670 o scrisoare
căpitanului Țării Giurgeului, prin care-i semnala prinderea unor hoți moldoveni care furaseră oi din
ținutul de peste munți66. A avut o singură dregătorie, aceea de pârcălab de Neamț, în 166967. Ca și
tatăl lui, se considera „ot Costeni”, ceea ce înseamnă că păstrase reședința părintelui său68.
Constantin Arapul a fost căsătorit de două ori. Prima soție era Simina care, deși este
consemnată fiică a lui Neniul, al doilea logofăt69, era nepoată de soră a acestuia70. Soția sa i-a adus
ca zestre o jumătate din satul Rediu și siliștea Pleșești71, aflate lângă Tg. Trotuș, care s-au adăugat
proprietăților moștenite de la tatăl său și celor achiziționate de către el. Probabil că Simina a fost
mama Nastasiei72 și a lui Grigoraș73, amintiți în 166474. A doua parteneră de viață a acestuia s-a
numit Catrina, cu care a cumpărat părți din Cândești-Bacău75. Alte surse de informare îi asociază
încă opt urmași: 7 băieți (Nicolae, Ilie, Apostol, Lupu, Toader, Sandu și Gheorghe) și o fată
(Ruxandra)76. A murit după 1691.

58
CDM, IV, nr. 1053, p. 253-254.
59
Ibidem.
60
Ibidem.
61
DRH, A, XXVIII, p. 232, nr. 291.
62
CDM, III, p. 239, nr. 1076; Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, VIII, Iași, 1913, p. 76-77, nr. 65.
63
Arhivele Naționale Iași (ANI), M-rea Bisericani, XII/57.
64
CDM, IV, nr. 58.
65
Ibidem, p. 252, nr. 1123; Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, IV/1, Iași, 1914, p. 190.
66
Creșterea colecțiilor Academiei Române. București, 1914, p. 84.
67
Documente privitoare la istoria orașului Iași, editate de Ioan Caproșu, II, Iași, 2000, p. 218, nr. 246. Deși
apare cu titlul „pârcălab” în numeroase înscrisuri, această demnitate nu-i este dovedită cu certitudine decât de
documentele care îl atestă ca membru în Sfatul Domnesc.
68
Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, III/1, Iași, 1910, p. 224.
69
CDM, III, nr. 1076.
70
Mircea Ciubotaru, loc. cit.
71
CDM, III, p. 239, nr. 1076 și p. 298, nr. 1369.
72
S-a căsătorit cu Ștefan Slion (Mircea Ciubotaru, op. cit., p. 19).
73
A fost medelnicer (CDM, IV, p. 305-306, nr. 1358; V, p.37, nr. 144 și p. 227, nr. 853). S-a căsătorit cu
Smaranda. Fiica sa, Ruxanda, a fost soția lui Calistru vornic(v anexa nr. 4, ”Scara condicii”, „Scrisori vechi
numai pentru Durnești”, nr. 27, și ”Scrisori vechi a Mănăileștilor”, nr. 23. S-a călugărit sub numele de
Ghedeon (CDM, IV, p. 336, nr. 1502).
74
CDM, III, 1076.
75
Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise, 4/1, p, 2, nr. 2, p. 10, nr. 7; ANI, Condici Spiridonie, p. 7.
76
Familiile boierești din Moldova și Tara Românească, I, p. 88. Ruxandra a fost măritată cu Manea neguțător
(C. A. Stoide, Constantin Turcu, op. cit., p. 26, nr. 49).
67
 Una dintre cele două fete ale sulgerului Gheorghe Arapul, Maria, a fost căsătorită de două
ori. Cu Grigore Poroh, „soțul de pe urmă”, a avut doi copii, Neculai și Ilie, cărora le-a dat în 1679 o
jumătate din satul Icușeni, din ținutul Roman77.
Cealaltă fată a fost Nazaria și s-a căsătorit prima oară cu Apostol sulger, care era văduv la
data perfectării mariajului78, apoi cu un anume Țirea79. Tatăl său i-a dăruit părți din Rușciori,
Bodești și Dumbrăvița, toate în ținutul Roman80.
În veacul al XVIII-lea sunt semnalați membri din a patra, a cincea și a șasea generație ai
familiei boierești Arapul, mai ales descendenți din Constantin Arapul. Sandu, fiul lui Constantin, din
cea de a patra generație de boieri Arapul, a fost postelnic al doilea, și s-a căsătorit cu Catrina, fiica
lui Neculai Hăbășescu. În contextul evenimentelor din 1716-1718, a fost ucis de tătari. „Care
tâmplându-s(e) moarte degrab, din mânul(e) păgânilor, bărbatului mieu, Sandului Harapului, şi
rămâindu multe datorii asupra capului mieu şi copiilor miei pe la turci şi pe la creştini, şi rămâind şi
de tătari de tot prădată de n-am fost rămas cu nimic după moarte bărbatului mieu”, arăta Catrina, cu
prilejul vânzării satului Cristești81. Acest boier este înscris în Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, cu
următoarele explicații: „Sandul Arapul postelnic i Catrina, giupâneasa lui, i copiii lui, anume Toma,
Constantin, Grigoraș”82.
Un alt membru al familiei Arapul, cu rangul de postelnic83, a fost al doilea soț al Tofanei,
fostă soție a lui Dediul spătar. Postelnicul s-a deplasat în 1705 la Istanbul și a obținut întoarcerea
unui sat în proprietatea tovarășei sale de viață84.
Totodată, dintre numeroșii copii ai lui Constantin Arapul, pârcălabul de Neamț, se remarcă
Gheorghe. Documentele îl atestă cu două demnități: medelnicer și șetrar85. A fost căsătorit prima
oară cu Alexandra Frătiță86, apoi cu Alexandra Buhuș87. S-a judecat mulți ani pentru primirea
integrală a zestrei făgăduită celei de a doua soții. Soacra sa, Catrina Buhuș, i-a mai dat în 1737 niște
țigani, iar în loc de „zăstri safir, mărgăritari ș-altele, rădvan cu cai și hamuri, și pintru vite” a fost
recompensat cu moșia Cobălcin, ținutul Hotin88. A murit în preajma datei de 1 septembrie 176289. A
avut 7 copii: patru fete și trei băieți90.
În ultimele decenii ale veacului al XVIII-lea și în prima jumătate a secolului următor,
numărul Arăpeștilor cu dregătorii boierești a scăzut dramatic. „Marea Arhondologie a boierilor
Moldovei” dintre anii 1835-1856, ne prezintă succinct următoarele: „Arapul, Gheorghe pentru

77
CDM, IV, p. 982, nr. 329 și p. 284, nr. 1258.
78
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, V, Iași, 1908, p. 168-171, nr. 121.
79
CDM, V, p. 310, nr. 1155. Acest Țirea ar putea fi identificat cu marele șetrar Ionașcu Țirea (Documente
Iași, II, p. 27-28, nr. 31).
80
CDM, V, p. 310, nr. 1155.
81
Documente agrare, II, p. 135-136, nr. 58.
82
Damian P. Bogdan, Pomelnicul Mănăstirii Bistrița, București, 1941, p. 82.
83
Credem că era Enache Arapul postelnic.
84
Vezi anexa 3.
85
Colecția Achiziții Noi. Indice cronologic nr. 25, vol. II, (1686–1760), Întocmit de Marcel Ciucă, Silvia
Vătafu–Găitan, Mirela Comănescu, Laura Niculescu, București, 2008, p. 162, nr. 1796, p. 162, nr. 1801;
Alexandru Vitencu, Vechi documente moldovenești. Extras din „Anuarul Școlii Reale Superioare Ortodoxe din
Cernăuți”, 1923/1924, p. 20-33, nr. 21-36.
86
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, XI, Iași, 1922, p. 109, nr. 62; N. Iorga, Studii și documente cu privire la
istoria românilor, București, 1909, p. 86.
87
Ibidem; Familiile boierești din Moldova și Tara Românească, I, p. 88
88
Alexandru Vitencu, op. cit., p. 20, nr. 21.
89
Ibidem, p. 27, nr. 32.
90
Familiile boierești din Moldova și Țara Românească, I, p. 89. Între aceștia, un Ștefan Arapul, postelnic, și
Constantin Arapul (N. Iorga, Studii și documente, XVI, p. 86).
68
slujbe, sulger, 1845; Vasile, pentru slujbe, serdar, 1842”91. Aceștia erau descendenții lui Mihail
Arapul, nepoții lui Toader Arapul și strănepoții lui Constantin Arapul, pârcălab de Neamț.
În veacul al XIX-lea, când boieria a devenit mai mult un subiect de conjunctură și mai puțin
urmarea perpetuării unei tradiții, membri ai familiei Arapu s-au evidențiat în țară și în străinătate ca
politicieni și specialiști de renume în diverse domenii de activitate. Aceste atribute au devenit și mai
evidente în veacul XX. Înrudiți cu o bună parte a familiilor moldovene în diferite etape ale evoluției
lor, descendenții lui Gheorghe Arapul, unii încă necunoscuți, și-au conturat un loc distins în istoria
Țării Moldovei.

ANEXE

1. 1658 (7166) aprilie 5, Iași

+ Io, George Gica voievod, boj<ye6> m<i>l<o>s<ty6>, g<o>sp<o>dar<]> Zemli Moldavskoi.

Cum s-au pârât de față, înaintea Divanului domniei mile, Ilie Arapul, ci-au fost vornic, cu
Alexandru, fratele lui Ionașcu cupărel, ruda lui Neculai Strănbiană, ci-au fost vornic, zicănd Ilie
Arapul vornic că au ținut Neculai vornic pe o cumnată a lui Ilie Arapul, anume pe Ifrosina, și ficiori
cu dănsa n-au avut și au murit ea înainte de că giupânul său, Neculai. Și au avut ei pără la Vasilie
vodă și la Ștefan vodă pentru bucate și pentru haine și pentru argintării și banii ce au avut ea
Ifrosina, partea ei. Și domnia au fost ales pe boiarii noștri Racoviță Cehan logofăt și Banul, ci-au
fost jitnicer, de au socotit și au aflat den dobitoace și den haine și den tot ci-au avut ei. Dacă s-au
prețuit parte ei deosăbit o mie și trei sute de lei rămași la giupânul său, Neculai. Apoi când au murit
Neculai Strănbiană, ci-au fost vornic, iar boiarnul nostru Ilie Arapul n-au fost aici în țară, că s-au
plilejit la Țarigrad, dacă au vinit n-au avut ce lua, că bucatele lui Neculai le-au fost luat toate
Ionașcu cupărel și frate-său, Alexandru. Și s-au fost duși ei în Țara Leșească. Ce i s-au dat ocinile lui
Neculai pre mâna lui Ilie Arapul, partia lui, pentru acei bani ce mai sus scrie, den sat den Liteani, a
treia parte, și giumătate de sat de Iacobești, ce sunt în ținutul Sucevei, și giumătate de sat de
Pobriatești, la ținutul Cernăuților. Iar după aceia s-au sculat Ionașcu cupărel și frate-său, Alexandru,
și au văndut giumătate de sat den Pobriatești, lui Miron…*sulger. Iar Alexandru, fratele cupărelului,
așe au dat seamă, cum n-au ținut…*giupîniasa Ifrosinei. Iar Ilie Arapul vornic au…*de la boiari
care au socotit atunce și alti scrisori și cărți de rămas de la Vasilie vodă și de la Ștefan vodă și s-au
aflat că au plătit Ilie Arapul și o moarte de om pentru sat pentru Iacobești. Deci domnia mia am
socotit după legia țării și am dat aciale părți de ocină a lui Neculai dentr-acele sate, ce mai sus scrie,
să-i hie pe măna boiarnului nostru, lui Ilie Arapul, să le ție și să puie zi, de va pără, lui Alexandru, că
n-au bune ocinile, decât acei bani el să dea 1300 lei și să-și ia ocinile. Iar de nu va da banii la zi, să
hie ocinile lui Neculai pierdute toate în viaci la măna lui Ilie Arapul, nici schimba. Așa să rămână în
veci.
Io, Ghiorghie Ghica voievod.
La Iași, în anul 7166(1658) aprilie 5.

BAR, Documente istorice, XLIV/45. Original românesc (31 x 21 cm), hârtie, sigiliu
domnesc (1,8 cm) aplicat în ceară roșie.
_________________________
*loc rupt în document.

91
Marea Arhondologie a Moldovei(1835-1836), editor Mihai Răzvan Ungureanu, ediția a II-a, Iași, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, p. 20.
69
 2. <1669-1670>*

Alu nostru cinstitu și bunu prietenu, dumneata mari căpitanu de Țara Giurgeului, să fii
dumneata sănătosu. Scrisoarea ce ai trimisu demneata la noi înțelesa-mu, pentru nește oameni carei
au fostu luoatu nește oi de acolo și au eșitu înu iastă țară. Deci noi, dacă am văzutu cartia dumitale,
i-am pusu la temnițe. Deci ei așea au dat seamă, c-au fostu păcurari la Ianășu diiacu den Alfalău și la
Sasu Peteru și la Matei Gheorghii și la Vargheșu Iștionu. Deci cine sântu cu pagubă să vie de față cu
acești oameni; vor sta la închisoare. Și amu pusu dzi în doa săptămâni să vie cine are pagubă de
acești oameni. Să fii dumneata sănătosu.
Șeasedzăci de oi au luoatu iar cinci oi au datu acești oameni samă că au rămasu la Ionu den
Alfalău, ce au fostu păcuraru la Ilișu Gurghie. Iar de nu veți veni în doa săptămâni, să vor slobodzi
oameni den temnițe.
Și au spusu că aceaste oi nu le-au furatu, ce le-au luoatu pentru nește oi ce au fost luoatu
Ionu denupreună, denu turma loru, patrudzăci de oi. Pentr-aceale oi au luoatu aceastea. Să vie să
stea de față.
A dumitale bunu prieatenu și de binevoitoru, pârcălabulu Arapulu de Neamțu.
Constantinu Arapulu pârcălabu.

Apud N. Iorga, Acte românești din Ardeal, privitoare în cea mai mare parte la legăturile
secuilor cu Moldova, în „BCI”, II, 1916, p. 208-209, nr. 27.
_________________________
* Document fără dată. Datat de către noi după perioada în care este menționat în această funcție.

3. 1705 (7214) noiembrie 18, <Țarigrad>

& Io, Constantin Duca voievod, fost domn al Moldovei. Facem știre cu această carte a
domniei noastre, pentru o moșăie a Răduleștilor, ce este în țănutul Putnei, care acea moșăie fiind a
dumisale Tofanii spătăroaie, a răposatului Dediului spătarului, care o ține acum dumnealui Arapul
postelnicul, care viind domnia me la domnie a doo în Moldova și viind și răposata maica noastră în
țară, arătat-au răposată maica noastră un zapis de 300 de lei a răposat Dediului spătarului, care au
țănut pe Tofana spătăroaie mai înainte vreme, care nici domneaei n-au putut tăgădui de acel zapis,
ce s-au apucat de plată și au plătit deplin întru mânuli răposatii maicii noastre, doamna Nastasia,
care și zapisul s-au rupt, și s-au dat la măna spătăroaie. După aceia, de iznoavă, maica noastră
poftit-au giudecată cu dumneaiei Tofana spătăroaie, pentru sat, pentru Rădulești, dzicând maica
noastră cum fiind mai vechea cumpărătoare dispre partea Dabijei vodă, și fiind și alte părți de ocină
în hotarul Răduleștilor, cumpărătură de răposatul Dediul spătariul și de Tofanii spătăroaie, s-au luat
acele zapise toate de la mâna Tofanii spătăroaie și s-au întorsu și cincidzăci de lei Tofanii spătăroaie.
Ci venindu-se domnealui postelnicul Arapul, aici la Țarigrad, cu trebi la domnia dumisale fratelui
nostru, Antiohu vodă, căzut-au cu rugăminte și jăluindu-se că i s-au făcut strâmbătate, domnia me
am socotit ca pentru să nu rămâie păcatu asupra răpăusatei maicii noastre, domnia me s-au
milostivit, precum scriem mai sus, de am dat dat satul Rădulești cu cele părți de ocină, cu tot ce au
fost cumpărătură de răposatul Dediul spătariul și giupâniasa dumisali Tofana. Și când s-ar tâmpla
vrodată ori din fii domnii mele sau din frații sau oricare din săminție domnii mele a trage vreo pâră,
ca să să abată a strica această milă ce m-am milostivitu de am datu această moșăe Rădulești, cari-i
mai sus pomenită, pentru sufletul maicii noastre, ca să nu rămâie vreun păcat, ci acela ce-ar strica
aceaste așădzare a domnii meale, ori din domnii ori din altă sămănție a domnii mele, acela să fie
neertat de Domnul Dumnedzău, ce-au făcut ceriul și pământul și de Maica Precistă și de 12 apostoli
și afurisit de 318 oteți, cari au făcut săbor în Nicheie. Herul și lemnăli să se topească, iar trupul
aceluia ce ar strica această așădzare să ste întregu. Deci să aibă dumnialui postelnicul Arapul cu

70
soțul dumisali Tofana a-și face pe această așădzătură și dres.Pentru credință am iscălit și am pus
pecete.
Constantin Duca voievod
Leat 7214 (1705) noiembrie 18
Și eu Gheorghe vel comis am scris zapisul.

Apud Șerban Cioculescu, Două memorabile palinodii domnești, în „România literară”, XVI,
1983, 22, 2 iunie, p. 7.

4.

„Scara condicii” documentelor moșiilor lui Iordache Cantacuzino hatman

Extras

f. 15-16 v
Niamțul. Costenii, alături cu Podolenii

1. Zapisul Arăpeștilor din 7232 (1723-1724) pe giumătate de satu, de Costeni, ce mi-au

văndut cu vecini.
2. Zapisul de la Ștefan Stamate <din> l(e)t 7232 (1723-1724) pe cialaltă giumătate <de>
satu ce mi-au văndut.
3. Ispisoc de la Mihai vodă Racoviță <din> l(e)t 7232 (1723-1724), întăritură pe tot satul
Costeni cu vecini.
4. Hotarnica Costenilor, fiind hotarnic Ștefan Iane biv vtori logofăt, <din> l(e)t 7232 (1723-
1724).
5. Ispisoc de la Grigorie Ghica vodă <din> l(e)t 7237 (1728-1729), întăritură pe Costeni.
6. Izvod de la Lupașcu Arapul precum ș-au împărțitu moșiile și vecinii, din 7232 (1723-
1724).

Scrisori vechi pe Costeni ce mi-au dat Lupașco Arapul și giupâneasa lui Arapul.

1. Ispisoc de la Pătru vodă <din> vlet 7090 (1581-1582), <ce> scrie că s-au părăt Andriica
armașul cu Vlașin pentru trei părți de sat de Costeni.
2. Ispisoc tij Pătru vodă <din> l(e)t 7092 (1583-1584) precum s-au giudecatu Filip armașul
cu Andriica, zicănd Filip cum că are și el niște cumpărături în a triia parte de sat de Costeni, și așe s-
au aflat și au rămas să fie și el moșoi în ace a trie parte de Costeni.
3. Ispisoc tij Pătru vodă <din> l(e)t 7099 (1590/1591) <precum> s-au părătu călugării de la
Gălata cu Golăe și cu Filip armașul pentru satul Costeni; și i-au rămas pe călugări.
4. Ispisoc de la Eremia Movilă vod(ă) tot din 7107 (1598-1599) <precum> s-au părăt
Agathon, episcopul de Roman, cu Golăeș, tij pentru o bucată de loc din hotarul Costenilor, zicând
Agathon că-i de pe hotarul Podolenilor. Și au rămas Golăeș pe Agathon.
5. Ispisoc de la Constantin Movilă vod(ă) din l(e)t 7117 (1608-1609) precum s-au părăt
Andriica și fimeia sa, Antimia, nepoata lui Vlașin, cu Golăeș călugărul pentru a triia parte de
Costeni; și au dat rămas pe Golăeș.
6. Zapis de la Andriica zet Vlașin ot Cărbunești și de la Vasile de acolo precum au văndut a
triia parte de Costeni lui Golăeș de Costeni în 360 florinți.

71
 7. Ispisoc de la Ștefan Tomșa vod(ă) <din> l(e)t 7130 (1621-1622) precum s-au părăt
Zaharia, ficiorul Andreicăi Ciocârlie, cu Golăeș călugărul cum că ține Golăe fără de dreptate satul
Costeni; și au rămas Golăe călugărul pe Zaharia cu niamul său.
8. Mărturie de la boier(i) <din> l(e)t 7138(1629-1630) ci-au făcut lui Pătrașco vel logofăt
pre o parte de Costeni, ci-au cumpărat de la Gligorcia și de la niamul lui.
9. Mărturie de la Constantin Buhușel biv jitn(icer) precum au ales partia din Costeni a
Arăpeștilor de pre Băntășești din poruncă gospod, la let 7167 (1658-1659).
10. Zapis de la Pricop Bantăș pre partia lui din Costeni ce i-au vândut frații săi lui
Constantin, <din> l(e)t 7163 (1654-1655).
11. Zapis de la Ghiorghi, nepotul lui Găgilă, <din> let 7178 (1669-1670), pe un loc de
prisacă în făgetu, ce l-au vîndut Manii, în 8 lei.
12. Zapis de la Constantin Arapul biv pârcălab <din> l(e)t 7198 (1689-1690) pentru
giumătate de parte din a noua parte din Costeni, ci i-au văndut nepoților săi, lui Mihalache Bantăș și
lui Andrieș Bantăș.
13. Zapis de la Mărica din satu din Iucași…*precum au văndut partia sa din Costeni lui
Costantin Bantăș și lui Dumitrașco Bantăș.
14. Zapis de la Costantin Bantăș din l(e)t 7199 (1690-1691) pe partia lui din Costeni, ce au
văndut lui Mihăilă Bantăș.
15. Zapis de la Costantin sin Manei, nepotul Alexandrii, fetii lui Bantăș, <din> l(e)t 7200
(1691-1692), pe a patra parte de Costeni, ci i-au văndut lui Mihalache Bantăș clucer.
16. Zapis de la Costantin Arapul pre toată partia lui Costantin Bantăș și a Măricuții, sora lui
Costantin Bantăș, din sat din Costeni, ci i-au văndut-o Costantin Arapul lui Mihalachi Bantăș
clucer pentru datoria lor.
17. Zapis de la Pavăl, sin Saloicăi, precum au văndut toată partia lui din Costeni lui
Mihalache Bantăș și Mihalachi au dat-o zestre gineri-său, lui Stamate, și nepoatii sale.
18. Zapis din 7117 (1718-1719) de la Lupul Naforniță precum au văndut toată partia lui din
Costeni lui Mihalachi Bantăș și Mihalachie au dat-o zestre nepoatii sale, Saftii, și ginerelui său, lui
Ștefan Stamati.
f. 17-18v

Durnești, Mănăilești, alăture cu Costenii

1. Zapisul lui Miron Calistru pre Durnești și pre partia lui din Mănăilești ce mi-au văndut la
7232 (1723-1724).
2. O țidulă de la Ileana Buhușoae ce mi-au scris pentru Durnești să-i cumpăr.
3. Zapisul lui Ghiorghi Manii <din> l(e)t 7232 (1723-1724) pe Mănăilești ce mi-au văndut
el.
4. Zapis pe 12 pământuri de Durnești ce mi-au văndut Ioniță și Ghiorghiță și Grigoraș ,
ficiorii lui Ștefan Durnescul, <din> l(e)t 7233(1724-1725).
5. Zapisul lui Toader Durnescul pe 15 pământuri de Durnești ce ni-au văndutu la an 7233
(1724-1725).
6. Zapisul lui Grigore Buboacă pe o livadă de pomi ce mi-a văndut den Durnești, la an 7237
(17281729).
7. Hotarnica Durneștilor, fiind hotarnic Ștefan Iane logofăt, cu răzeșii de acolo <din> l(e)t
7232 (1723-1724).
8. Hotarnica Mănăileștilor, fiind hotarnic Ștefan Iane logofăt și cu Timuș Crupenschi, din
porunca Mării-Sale Mihai Racoviță vod(ă).
9. Ispisoc de la Mihai Racoviță vod(ă) <din> 7232 (1723-1724) întăritură pe Durnești și pe
Mănăilești și hotarul lor.

72
 10. Grigorie Ghica vod(ă) <din> l(e)t 7237 (17281729), tij întăritură.

Scrisori vechi numai pentru Durnești, iar a Mănăileștilor <este> înscrisă după aciasta

1. Ispisoc de la Petru vodă <din> l(e)t 7091 (15821583) apr(ilie) 10, întăritură lui Simion
Păhărnicel sin Drăgan și fratelui său, lui Toader, și Iosif și sora lui Stanca și Gaftona, fetele lui
Simion vameș, pentru o bucată de loc den Durnești, care iaste întărită și li-i danie de la Alexandru
vodă.
2. Tij Pătru vodă <din> l(e)t 7091 (1582-1583) întăritură lui Gherman, sin Simion vameș,
pre o bucată de loc den Durnești ci au văndut-o lui Stavros medelnicer, drept 9 zloți tătărești.
3. Mărturie pentru o parte den Durnești ci au cumpărat-o Ghiorghie den Costeni de la frații
lui, făr vălet.
4. Ispisoc de la Constantin Movilă vod(ă) <din> l(e)t 7118 (1609-1610) întăritură lui Ion cu
frati său, Condria, pentru partia Vărvarii, fata Pântiiâ pitărel, ce i-au cumpărat de la dânsa, cât să va
alege, den sat den Durnești în 23 lei.
5. Ispisoc de la Miron Barnovschie vod(ă) <din> l(e)t 7137 (1628-1629) întăritură lui
Ghiorghie pârcălabul de Niamțu, precum au cumpărat de la Ileana și feciorii ei, fata Cozmei,
nepoată Durnii, partea ei din Durnești, și iarși au mai cumpărat Ghiorghie o parte de sat dein
Mănăilești de la Lupul sân Ilie
6. Ispisoc de la Ștefan Tomșa vod(ă) <din> l(e)t 7130 (1621-1622) întăritură lui Ghiorghie
spătar pe un loc de casă din Durnești, ci-au cumpărat de la Todosia giupâniasa lui Stavros, și pe
toată parte ei ce se va alege și cu loc de iaz și pe o colibă tot din Durnești, ci-au cumpărat-o de la
nepoții Durnii în 30 de taleri, și giumătate de jirebie de la Grigorie Licșa.
7. Zapis de la ficiorii lui Șteful din Durnești pentru partia den Durnești a părintelui lor, ci-au
văndut-o lui Ghiorghie spătar în 10 zloți la l(e)t 7137 (1628-1629).
8. Zapis de la Grigorie Licșa precum au văndut giumătate den case den Durnești în 12 taleri
din tot locul, cât să va alege, lui Ghiorghie spătar.
9. Zapis de la Lupul Vărzari și de la ficiorii lui Toader, Grigorie, Trofanda și Florica precum
au văndut 4 dialnițe lăngă căraria siliștii, păn lăngă hotarul Durneștilor, lui Ghiorghie sulger în 8
zloți, făr velet.
10. Zapisul lui Gavril sin Dochiții pentru partia lui den Durnești,
ci-au văndut-o lui Ghiorghie sluger.
11. Zapisul fetii lui Ciocârlie pentru partea ei din Durnești, ci-au văndut-o lui Ghiorghie
sulger.
12. Zapis de la Pintilei pentru partea Antoniei, fata Cătălinei, nepoată Drăguțului, ci-au avut
în Durnești, și au văndut-o Nastasiei Arăpoae la an 7144 (1635-1636).
13. Ispisoc de la Vasile vod(ă) <din> l(e)t 7154 (1645-1646) întăritură lui Grigorie ficiorul
Candachiei, nepotul Părascăi, pe partia lui ce i s-au ales în Durnești.
14. Zapis de la Donașco Duliajapoe(!)<din> l(e)t 7157 (1648-1649) pentru partia mâne-sa
Mave, ci-au avut-o în Durnești și au văndut-o Arăpoae.
15. Zapis de la Dumitrașco Bantăș pentru partia lui Grigori din Durnești și au văndut-o lui
Ghiorghie sulger.
16. Zapis de la Oana și cu feciorii săi precum au văndut partia lor den Durnești lui
Ghiorghie spăt(ar), așijderea și Lupul sin Iliei au văndut partia lui den Mănăilești, iar lui Ghiorghie
spăt(ar).
17. Zapis de la Maftei și frate-său Vărnav și soru-sa, Sorca și Vărvara, precum au văndut
toată par(tia) lor den Durnești lui Ghiorghie sulger.
18. Zapis de la Dumitrașco diaconul, sin Lazor Hroită, și de la alți răzeși den Durnești
precum au dăruit lui Costantin Arapul un loc de prisacă în Durnești.

73
 19. Zapis de la Andrușco din Mănăilești, sin cibotariul, și cu fimeia lui, Tecla, și ficioriul
lor, Ștefan, precum au văndut partia lor den sat din Piscu, 4 delnițe, una în coasta Verdiului, lui
Mani, <din> l(e)t 7175 (1664-1665).
20. Zapis de la Toadir, sân Alexie, <din> l(e)t 7178 (1669-1670) precum au văndut partia
lui den Durnești lui Alexie Arapul.
21. Zapis de la Gavril, zet Catrinii, <din> l(e)t 7179 (1670-1671) precum au văndut partia
lui den Durnești Manii neguțitor.
22. Zapis de la Statie ot Hociungi pentru 2 delnițe de fânață den Durnești, din partia
Găgilască, ci-au văndut Manii niguțitor la l(e)t 7179 (1670-1671).
23. Zapis de la Dămian sin Găgilă precum au zălojit partia mâne-sa den Durnești, din partia
Condrii, 8 pământuri și o vătășină și o delniță <de> fân <din let> 7181 (1672-1673).
24. Zapis de la Stratul Borcia precum au văndut partia frățâne-său, lui Costantin den
Durnești, lui Dumitrachi, săn Ion Durnescu, la l(e)t 7225 (1716-1717).
25. Hotarnica Durneștilor, ci-au hotărât Mihul, așijderea și a Mănăileștilor, <din let> 7189
(1680-1681).
26. Mărturia Mihului pentru partia Odochiei den Durnești den l(e)t 7189 (1680-1681).
Diata (S)Mărandii, giupâniasa lui Grigoraș Arapul, pentru părțile den Durnești și den Mănăilești, ci-
au avut și li-au dat danie ginerelui său, lui Calistru.
27. Ispisoc de la Duca vod(ă) de întăritură ce ș-au făcut Calistru vornicul pe cumpărăturile
ci-au avut Grigoraș Arapul, socrul lui Calistru, în sat în Durnești și în Mănăilești și pre hotarnica
Mihului, <din> l(e)t 7203 (1694-1695).
27. Diata (S)Mărandii, giupâniasa lui Grigoraș Arapul, pentru părțile den Durnești și den
Mănăilești, ci-au avut și li-au dat danie ginerelui său, lui Calistru.
29. Ispisoc de la Duca vod(ă) de întăritură ce ș-au făcut Calistru vornicul pe cumpărăturile
ci-au avut Grigoraș Arapul, socrul lui Calistru, în sat în Durnești și în Mănăilești și pre hotarnica
Mihului, <din> l(e)t 7203 (1694-1695).

Scrisori vechi a Mănăileștilor care scriu unele și pre Durnești

f. 19-21

1. Uric de la Ștefan vod(ă) <din> l(e)t 7001 (1503) întăritură lui Grigorie, săn Săvăscul, pe
Mănăilești, ce-au cumpărat de la fetile lui Mănăilă.
2. Ispisoc de la Gașpar vod(ă) <din let> 7128 (1619-1620) întăritură lui Vărzar și fimeii lui
Gaftonii, fetii lui Găgilă, pe 2 părți din partia Drăghinii, cât să va alege din sat din Mănăilești.
3. Zapisul lui David și Tiron <din> l(e)t 7137 (1628-1629) pentru partia lor din Mănăilești
ci-au văndut-o lui Ghiorghie sulger.
4. Zapisul lui Simionici, sin Trif, nepotul Savului, pentru partia lor din Mănăilești ci-au
văndut-o lui Ghiorghie sluger la anii 7137 (1628-1629).
5. Zapisul lui Vasili Ciuntială și feciorii lui la 7138 (1629-1630) precum au văndut partia lor
din Mănăilești, 8 delniță din zăpodii, lui Ghiorghie sulger.
6. Zapisul lui Iacov, sin popii Savin, pentru partia lui din Mănăilești ci-au văndut-o lui
Ghiorghie sulger.
7. Zapisul fetilor Irinii, nepoatele Nichitei, pentru partia lor din Mănăilești ci-au văndut lui
Ghiorghie clu(cer).
8. Zapisul Albului <din> l(e)t 7151 (1642-1643) pentru partia din Mănăilești, ci-au văndut-o
Nastasiei sulgeroae.
9. Zapisul Gaftonii, fata Frăsinii, fetii lui Motrici, pentru partia ei din Mănăilești, 5 delnițe,
ci-au văndut lui Grigoraș Arapul, <din> l(e)t 7158 (1649-1650).

74
 10. Zapis de la Ghiorghie, sin Deleul de Giurcani, <din> l(e)t 7177 (1668-1669), precum au
văndut Manii partia lui din Mănăilești cu o delniță <de> în coasta Verdelui.
11. Zapis de la Grigorcia cu ficiorii lui și nepoții lui, ficiorii lui Țigan Silion, precum au
văndut toată partia lor de Mănăilești Manii neguțitor, <din> l(e)t 7177 (1668-1669).
12. Zapisul lui Grigorie, săn Tiron, din 7170 (1661-1662), pentru 3 laturi din Mănăilești ci-
au văndut lui Ștefan, săn vărvarii de Costeni, alăturia, cari iaste supt livezi, și un pământ ce lovește
la nuc.
13. Zapisul lui Ion, săn popii lui Macsin, cu frații lui, Ignat și Ghiorghie și Salonca și
Dumitru și Ioana și cu verii lui, toți nepoți lui Anton, strănepoți Simii, precum au văndut partia lor
din Mănăilești Manii neguțitor, la an 7177 (1668-1669).
14. Ispisocul Ducăi vod(ă) din 7178 (1669-1670), întăritură Manii neguțitor pre
cumpărăturile lui din Mănăilești.
15. Ispisoc de la Duca vod(ă) din 7178(1679-1680), pentru giudecata ci-au avut Ștefan și
Ion cămărașul cu Mane neguțitorul, pentru o parte din Mănăilești a lui Ion, sin Silion, și i-au rămas
Mania neguțitor.
16. Zapisul Alexandrii, fata Răuțului, și giniri-său, Grigoraș, precum au văndut 2 dialnițe
din Mănăilești din pisc, una în coasta Verdelui, lui Calistru vătaf, <din> l(e)t 7189 (1680-1681).
17. Zapisul lui Andrieș, sin Albului, pentru un pomet de perjă și loc de a patra parte de casă
din Mănăilești, ci-au văndut lui Calistru <din> l(e)t 7189 (1680-1681).
18. Hotarnica Durneștilor și a Mănăileștilor din 7189 (1680-1681), ci-au hotărât Mihul.
19. Zapisul lui Vicol, săn Chirilă, și fimeia lui Nazaria, fata Dumitrii Iosipoae, ci-au fost de
Durnești, pentru partea lor den Mănăilești ci-au văndut lui Calistru, <din> 7198 (1689-1690).
20. Zapisul lui Ion Trifan cu fratele său, nepoții lui Larion, pentru 4 pământuri din
Mănăilești ci-au văndut lui Calistru, <din> l(e)t 7199(1690-1691).
21. Zapisul lui Macovei și fimeia lui, Paraschiva, fata lui Găgilă, precum au văndut un loc
de case cu pomet den Mănăilești lui Calistru, <din> 7199(1690-1691).
22. Zapisul lui Arsănie pentru 2 pământuri din Mănăilești din partea Găgileștilor, ci-au
văndut lui Calistru, <din> l(e)t 7199(1690-1691).
23. Diata ce ș-au făcut Zmaranda, giupâniasa lui Grigoraș Arapul, pentru părțile den
Durnești și den Mănăilești ca după moartea ei să rămâie ginerelui său, lui Calistru, și fetii sale,
Ruxandii, <din> l(e)t 7201 (16921693).
24. Ispisoc de la Duca vod(ă) <din> l(e)t 7203 (1694-1695) întăritură lui Calistru pe
Durnești și pe Mănăilești pe toate zapisele ci-au avut de cumpărătură. Așijderea și pentru hotarnica
Mihului, cănd au hotărât aceste 2 sate de cătră alți răzeși de au ales părțile lui Calistru deosăbit.
25. Zapisul lui Vasile cu soțul său Maria și Nastasia, sora Mariei, fetile popei Ionașco și
preutiasa sa Tecla, fata Tofii, precum li-au văndut 10 pământuri în țarină și cu un loc de casă, lui
Calistru, partia lor den Mănăilești, la an 7212 (1703-1704).
26. Zapisul lui Grigorie, săn Nistor ot Durnești, <din> l(e)t 7212(1703-1704), pentru 12
pământuri și 3 dialnițe și 2 vătășină din Mănăileșt, din partia Hrotiască, ci-au văndut-o lui Lupașco
Arapul.

ANI, Documente, 140/60, f. 15-21.

75
ANI, Documente, 140/60, f. 15

76
BAR, Documente istorice, XLIV/45

77
 Spițele genealogice ale lui Alexa și Gheorghe ARAPUL

Ilie Arapul
=Ana

Alexa postelnic Mărica

=Anghelina

Simina Anița
=Ionașcu Jora =Silion

?
Gheorghe Arapul
=Nastasia

Ilie Alexa Grigoraș Maria Nazaria Constantin

= Todosia Ciolpan = Alexandra = Gr. Poroh = Apostol = Simina
= Țirea = Catrina

Lupașcu Maria
= Gavrilaș Talpă

Sandu Enache Grigoraș Gheorghe Ruxandra Lupu Nicolae Ilie

= Catrina = Tofana = Nastasia = 1.Alexandra
= 2.Alexandra

78
 ÎN CĂUTAREA STRĂMOȘILOR. BÎZGĂNENII SATULUI GROZEȘTI

Mihai Anatolii CIOBANU

Satul Grozești se află pe apa Prutului, astăzi în raionul Nisporeni, Republica Moldova. În
Dicționarul geografic al Basarabiei, scos la lumina tiparului în 1904, Zamfir Arbore, la vocea
Grozești, a notat: „sat, în jud. Chișinău, pe malul Prutului, la gura văiei Beriasa [...]. Pe colina de
peste Beriasa, spre S.E., sunt trei movile, care poartă numele în popor de Catanoaia. Aparține
volostei Zbiroaia. Are 173 case, locuitori răzăși Romîni, cari posedă 505 deseatini pămînt. Satul mai
poartă și numele de Colunești. Are o școală elementară (gramati) unde se învață rusește”1. Moșiile
Grozești (Balta Mare), Rangu și Colunești s-au contopit la un moment dat și vatra Grozeștilor a
coborît din deal spre valea Prutului, pe locul Coluneștilor. În timpul recensămîntului rusesc din
1772-1773, stăpîn la Grozești era hatmanul Vasile Razu. 108 curți alcătuiau vatra satului, în care
locuiau 2 țigani, supuși hatmanului, un preot, 91 de moldoveni liberi, un mazil, un evreu, o slugă a
hatmanului, un călăraș de țarigrad și 10 văduve2. Atunci, din cîte se pare, Coluneștii de la Prut erau
siliște, iar grozăștenii nu coborîseră încă la vale de la Balta Mare. La 5 iunie 1800, pentru Grozești,
„ce acum se numești Balta Mare”, se judeca Catrina, jupîneasa răposatului mare logofăt Vasile
Razu3.

*
Pelaghia Bîzgan, locuitoare a satului Grozești, căsătorită Ciobanu și rămasă văduvă la scurt
timp după cununie, mama lui Anatolii, tatăl meu, a fost, pentru noi toți, o prezență remarcabilă a
copilăriei. Prin ea, am aflat cîteva informații despre nenea Petrache, străbunicul, și tatăl său, un
anume Nicolae, pe pămîntul căruia tata își ridicase casa. Pentru fiii lui Anatolii Ciobanu, legătura
spiritual-culturală cu strămoșii din neamul Bîzgan a fost mult mai puternică decît cu celelalte
neamuri, aceasta prin urmare atît a pămîntului moștenit de la stră-străbunicul Nicolae, cît și, mai
vîrtos, prin prezența fizică a urmașei acestuia, Pelaghia, femeie în vîrstă și pe deplin conștientă de
originea sa.
Numele de persoană Bîzgan a fost, la început, porecla vreunui „bădăran”, căci aceasta este
semnificația. În situația strămoșilor mei, în veacul al XIX-lea a existat, totuși, o incertitudine de
pronunție, în documentele vremii întîlnindu-se mai ales formele Bazgan, Bizgan, Buzgan și Bezgan,
toate derivate ale cuvîntului Bazga, zis și Băzgan, poreclă ardelenească pentru mustăcioși și
sprîncenați4. La drept vorbind, printre Bîzgăneni s-au aflat și încă se află destui sprîncenați și
mustăcioși. Or, nu cred că greșesc afirmînd că strămoșul neamului a fost, cel puțin la începuturi, un
Bazga.
În vremea recensămîntului fiscal (ревизские сказки) din 17 iunie 1835, în satul Grozești din
Basarabia Imperiului Rus au fost menționați țăranul Vicol Vasiliev5 Bazgan, în vîrstă de 80 de ani,

1
Zamfir Arbore, Dicţionarul geografic al Basarabiei, Bucureşti, 1904, p. 106.
2
Moldova în epoca feudalismului, vol. VII, Recensămintele populației Moldovei din anii 1772-1773 și 1774,
partea I, sub redacția lui P.V. Sovetov, Chișinău, 1975, p. 98.
3
Dinastia Cantemireștilor (sec. XVII-XVIII), coordonator, redactor științific acad. Andrei Eșanu, Chișinău,
2008, p. 148.
4
N.A. Constantinescu, Dicționar onomastic românesc, București, 1963, p. 193.
5
Toate patronimicele sunt folosite aici sub forma lor din documentele vremii; Fiodorova în loc de Fiodorovna,
care este forma corectă, sau Nicolaev, în loc de Nicolaevici. Doar în spița genealogică patronimicele femeilor
79
cu soția sa, Maria, de 60 de ani. Alături de părinți apar și doi băieți, Constantin și Ivan. Constantin
Vicolov, de 25 de ani, era căsătorit cu Gafița, de 21 de ani. La data recenzării, cei doi soți nu aveau
niciun copil. Ivan Vicolov, de 35 de ani, era în împreună viețuire cu Stefanida Marcova6, de 27 ani,
și creșteau trei copii: Constantin de 4, Alexandru de 2 și Evdochia de 1 an7. Vicol Bazgan și-a dat
obșteasca datorie cîndva înainte de 1 octombrie 1850, nemaifiind trecut în recensămîntul fiscal din
această zi8. În situația în care vîrsta de 80 de ani declarată în 1835 este o realitate, atunci acesta s-ar
fi născut prin 1755, iar tatăl său, Vasile, prin 1725 (așa cum rezultă la scăderea celor 30 de ani ai
unei generații genealogice). Vasile este primul strămoș cunoscut al Bîzgănenilor din satul Grozești
și stră-stră-stră-stră-stră-străbunicul semnatarului acestor rînduri.
La recensămîntul din 1835, autoritățile l-au înregistrat și pe fratele lui Vicol, anume Iacob,
de 65 de ani, căsătorit cu Anastasia, de 48 de ani. Împreună aveau o fiică în vîrstă de 16 ani,
Ecaterina9. Iacob a decedat în 1845, informație semnalată în recensămîntul fiscal din 1 octombrie
1850, dată la care soția sa, Nastasia, era încă în viață10.
La 1 octombrie 1850, printre locuitorii satului Grozești reapar frații Constantin și Ivan
Bazgan cu familiile lor. La această dată, Constantin și Agafia (Gafița) aveau un fiu, Petru, de 9 ani,
și două fete, Domnica, de 11, și Ana, de 2 ani11. Petru s-a căsătorit cu Maria Fiodorova, trecută în
lumea drepților la 18 martie 190612. Văduvia soțului nu a durat mult, căci, la 2 februarie 1907, deși
se afla la o vîrstă înaintată, Petru Bîzgan s-a recăsătorit cu Evdochia, fiica lui Ioan Codreanu, femeie
de 48 de ani13. În actul metrical, slujitorul bisericii a notat și vîrsta soțului – 50 de ani împliniți,
informație care nu poate fi nicicum adevărată, fiindcă Petru se născuse cu destui ani mai devreme de
1850. Este același cu Petrache Bîzgan răposat la 7 august (stil nou) 191914.
Petru Constantinov Bîzgan a avut mai mulți copii. Mihail Petrov Bîzgan s-a căsătorit, la 21
ianuarie 1890, cînd ar fi avut 24 de ani, cu Elisaveta Ioanova Copăceanu, de 17 ani15. La 23 aprilie
1893, cei doi au fost fericiți cu un fiu, Gheorghe16. Ileana, fata lui Gheorghe Mihailov Bîzgan s-a
născută la 4 august 192017. Același Gheorghe, căsătorit cu Maria, a avut pe Alexandra (1924),
Efrosina (1926), Elisaveta (1930), Zinovia (1933) și Anastasia (1936)18. La 31 octombrie 1893,
țăranca Anastasia Petrov Bîzgan, de 18 ani, s-a căsătorit cu Fiodor Ioanov Rusu. La cununie au fost
prezenți Mihail Petrov și Nicolae Fiodorov Bîzgan19. Un anume Leon Petrov Bîzgan, de 25 de ani,
cel mai probabil frate cu Mihail și Anastasia, s-a căsătorit, la 27 octombrie 1896, cu Domnica
Constantinov Zaharia, fată de 18 ani. La cununie a participat fratele său, Mihail20. La 25 august

sunt trecute sub formele lor corecte gramatical. Nu am renunțat la patronimice, fiindcă, în cercetarea
genealogică, acestea sunt folositoare. Datele prezentate în acest studiu, în mare parte, sunt pe stil vechi.
Începînd cu 1919, după adoptarea calendarului gregorian în România, datele sunt pe stil nou.
6
Patronimicul soției apare în documentele de la Direcția Generală Arhiva Națională a Republicii Moldova (în
continuare, DGAN), F. 134, op. 2, d. 675, f. 865 r, 879r.
7
DGAN, F. 134, op. 2, d. 73, f. 779v-780r.
8
DGAN, F. 134, op. 2, d. 228, passim.
9
DGAN, F. 134, op. 2, d. 73, f. 786v-787r.
10
DGAN, F. 134, op. 2, d. 228, f. 160r.
11
DGAN, F. 134, op. 2, d. 228, f. 144r.
12
DGAN, F. 211, op. 3, d. 747, f. 419r.
13
DGAN, F. 211, op. 3, d. 791, f. 263r.
14
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 131r.
15
DGAN, F. 211, op. 3, d. 458, f. 162r.
16
DGAN, F. 211, op. 3, d. 523, f. 157r.
17
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1361, f. 81r.
18
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2r; F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2r. Ani diferiți în F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2 r.
19
DGAN, F. 211, op. 3, d. 523, f. 169r.
20
DGAN, F. 211, op. 3, d. 534, f. 105r.
80
1897, Domnica a adus pe lume o fată, Natalia, botezată de Elisaveta, soția aceluiași Mihail21.
Domnica și Leon au mai avut copii: Mihail, născut la 23 mai 190322, Andrei, la 20 octombrie 191123,
Maria, în 191824.
Mihail Leonov a fost în împreună viețuire cu Maria, cu care i-a avut pe Ioan (1928),
Constantin (1930) și Gheorghe (1936)25. La 20 octombrie 1912, s-a născut Ana, iar la 1 octombrie
1918, Vasile, copiii unui Gheorghe Petrov Bîzgan 26. Vasile a fost botezat de Olimpiada Bîzgan27,
străbunica din familia Luncașu. În listele supușilor romîni este menționată soția acestui Gheorghe,
Eufrosina, și alți doi copii, Zinovia, născută în 1925, și Lucheria, în 192728. În aceleași liste este
amintit și Nicolae al lui Gheorghe născut prin 1915 și căsătorit cu Panaghia. Împreună aveau un fiu,
Ioan (din 1940 sau 1941)29. Gheorghe, tatăl acestui Nicolae, este Gheorghe Petrov, frate cu
Anastasia, Mihail și Leon.
La recensămîntul fiscal din octombrie 1850, fratele lui Constantin, Ivan, a fost menționat cu
patronimicul Nicolaev, ceea ce pare să confirme că tatăl lor, Vicol, fusese botezat în cinstea
Sfîntului Nicolae. Ar fi un caz de nume dublu. Unul dintre fiii lui Ivan, Constantin, împlinise 19 ani,
în vreme ce Alexandru murise în trecerea anului 1838. Potrivit datelor aceluiași recensămînt, la
sfîrșitul anului 1850, Ivan Nicolaev avea grijă și de un nepot, Teodor. Recenzorul a menționat-o și
pe Irina, de 16 ani, fată a lui Ivan și a Stefanidei, care poate fi aceeași persoană cu Evdochia din
1835, deși nu sunt întru totul sigur de veridicitatea acestei ipoteze. Între cele două recensăminte
fiscale, Stefanida mai născuse trei fete: Elisaveta, Ana și Maria30. Evdochia a decedat la 1 aprilie
1915, cînd avea, potrivit slujitorului bisericii din satul Grozești, 72 de ani31, ceea ce ar plasa nașterea
ei prin 1843, cu ani mai tîrziu decît data declarată la recensămîntul din 1850.
Recensămîntul fiscal din 15 ianuarie 1859 scoate la iveală o anumită neconsecvență în ceea
ce privește forma numelui de familie. Dacă la începutul secolului prevala pronunția Bazgan, ulterior
s-a trecut la variantele Bizgan, Buzgan și, uneori, Bezgan. În registrele aceluiași recensămînt este
semnalat Fiodor Ivanov Bezgan în vîrstă de 27 de ani. Credem că este același cu Teodor din 1850,
iar patronimicul folosit în 1859 arată înfierea sa de către Ivan Vicolov. Fiodor (Teodor) Ivanov era
căsătorit cu Elena Dimitrieva și avea o fată, Maria, născută prin 185632. Același Ivan Vicolov
avusese grijă de un al doilea nepot, Petru Constantinov. Or, prin aceasta, putem plasa decesul lui
Constantin Vicolov în intervalul 1848-1852. Ivan însuși și-a dat obșteasca datorie în 185233.
În 1856, în familia lui Constantin Ivanov Bizgan și a Mariei Afanasieva s-a născut un fiu,
Afanasie34. La 7 iulie 1859, Maria a adus pe lume alt băiat, botezat în cinstea Sfîntului Nicolae, în a
noua ziua a aceleiași luni, în biserica satului Grozești. Nașul copilului a fost un negustor mărunt din
Chișinău, Afanasie Nicolaev. Slujba a fost oficiată de preotul Ioan Teodorovici Holupa, dascălul
Gheorghe Bordeșov și pălimarul Ioan Pîrvan35.

21
DGAN, F. 211, op. 3 d. 537, f. 215r.
22
DGAN, F. 211, op. 3, d. 742, f. 92r.
23
DGAN, F. 211, op. 3, d. 961, f. 644r.
24
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1279, f. 111r.
25
Trecuți în recensămîntul romînesc: DGAN, F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2 r; F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2 r; F. 339
op. 1 d. 8626, f. 2r.
26
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1009, f. 603r.
27
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1279, f. 113 r.
28
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2r; F. 339, op. 1, d. 8626, f. 3r; F. 339, op. 1, d. 8637, f. 3r.
29
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2r; F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2r.
30
DGAN, F. 134, op. 2, d. 228, f. 144r.
31
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1146, f. 107v.
32
DGAN, F. 134, op. 2, d. 675, f. 858v-859r.
33
DGAN, F. 134, op. 2, d. 675, f. 864v-865r; f. 878v-879r.
34
DGAN, F. 134, op. 2, d. 675, f. 857v-858r.
35
DGAN, F. 211, op. 3, d. 136, f. 520r.
81
 Prin ce căi a ajuns Constantin Ivanov din Grozești să se înrudească cu Afanasie Nicolaev din
Chișinău? Există vreo legătură de rudenie între Maria Afanasieva și negustorul Afanasie? De unde
era Maria? Sunt întrebări la care este greu să găsesc răspunsuri potrivite, deși, nu este exclus ca
Maria să fi fost tocmai fiica negustorului din Chișinău, căci patronimicul ei și numele copilului
născut în 1859 pot susține această ipoteză. Soțul Mariei Afanasieva a decedat cîndva înainte de 1
ianuarie 1904. La această dată văduva lui Constantin și-a dat obșteasca datorie36.
Afanasie Constantinov Bîzgan s-a cununat, la 5 mai 1878, cu Elena Vasilieva Bolgacova.
Slujba a fost oficiată de preotul satului, Vavilă Nicolaev Nagachevski și cîntărețul (dascălul)
Gheorghe Ulinici37. Acest Ulinici poate fi unul dintre strămoșii pe linie maternă al semnatarului
acestor rînduri. La data menționată, Afanasie era ratnic al armatei ruse. Ratnicii (rus. Ратники)
reprezentau „rezerviști de rîndul 2 și 3. Persoanele apte fizic, dar care au beneficiat de scutire de la
serviciul militar obligatoriu...”38. La 17 septembrie 1878, cei doi soți au fost binecuvîntați cu un fiu,
botezat Ioan la 23 ale aceleiași luni39. Cel de-al doilea fiu, Fiodor, a sosit pe lumea la 26 august
188740, iar cel de-al treilea, Isidor, la 4 februarie 188941. Despre Isidor Afanasiev am aflat că s-a
căsătorit, la 22 ianuarie 1910, cu Victoria Vasilieva Ciubotaru42 și era încă în viață la începutul
anilor 4̒ 043 ai secolului trecut, văduv și fără copii44. La 5 iunie 1891, în familia aceluiași Afanasie s-a
născut o fată, Maria45, iar la 20 aprilie 1893, Sofia46. Maria a decedat de răceală, la 1 ianuarie
189347. Sofia Afanasieva Bîzgan s-a măritat, la 3 mai 1909, cu Alexandru Ioanov Scurtu48. La 31
octombrie 1899, Ioan Afanasiev Bîzgan, fratele Sofiei, de 21 de ani, s-a căsătorit cu Ecaterina
Constantinov Timotin49. La 9 ianuarie 1901, soția lui Ioan a născut o fată, Maria50, care a murit la
scurt timp, în 190251. Ioan și Ecaterina au mai avut copii, pe Ioan, născut la 24 februarie 190452,
Iulia, la 17 iulie 190653, Elisaveta, la 10 decembrie 190854, care a trăit doar pînă la data de 20 a
aceleiași luni55, Vasile, la 1 august 191256, decedat la 4 iunie 191957 și Gheorghe, născut la 14 iulie
191758. Despre două Elene, fete ale aceluiași Ioan Afanasiev, am aflat doar cînd au trecut în lumea
drepților, 14 iulie 191159 și 3 august 191760. Gheorghe Ioanov Bîzgan a fost căsătorit cu Sofia și au

36
DGAN, F. 211, op. 3, d. 744, f. 442.
37
DGAN, F. 211, op. 11, d. 47, f. 414.
38
Andrei Emilciuc, Participanții la Primul Război Mondial din satul Scumpia, raionul Fălești, în vol.
Reconstituiri istorice. Civilizație, valori, paradigme, personalități. In honorem academician Valeriu Pasat, ed.
Constantin Manolache, Chișinău, 2018, p. 41, nota 15.
39
DGAN, F. 211, op. 11, d. 47, f. 404 r.
40
DGAN, F. 211, op. 3, d. 453, f. 32r.
41
DGAN, F. 211, op. 3, d. 455, f. 1041r.
42
DGAN, F. 211, op. 3, d. 799, f. 262r.
43
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2r.
44
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2r.
45
DGAN, F. 211, op. 3, d. 517, f. 1051r.
46
DGAN, F. 211, op. 3, d. 523, f. 157r.
47
DGAN, F. 211, op. 3, d. 523, f. 172r.
48
DGAN, F. 211, op. 3, d. 794, f. 173r.
49
DGAN, F. 211, op. 3, d. 725, f. 156r.
50
DGAN, F. 211, op. 3, d. 734, f. 149r.
51
DGAN, F. 211, op. 3, d. 738, f. 258r.
52
DGAN, F. 211, op. 3, d. 744, f. 428r.
53
DGAN, F. 211, op. 3, d. 747, f. 407r.
54
DGAN, F. 211, op. 3, d. 793, f. 288r.
55
DGAN, F. 211, op. 3, d. 793, f. 302r.
56
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1009, f. 599r.
57
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 129r.
58
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1237, f. 30r.
59
DGAN, F. 211, op. 3, d. 961, f. 667r.
82
avut împreună pe Ecaterina (1937) și Ana (1940)61. Tatăl lui Gheorghe, bătrînul născut în 1878, era
încă în viață la începutul anilor 1940 ai secolului trecut, cînd a fost înregistrat în listele supușilor
romîni62.
Stră-străbunicul Nicolae Constantinov, asemeni fratelui său, Afanasie, a slujit în armata
rusă, numărîndu-se printre artileriștii cetății Bender. La 3 septembrie 1885, ziua cununiei, Nicolae
făcea parte din rîndurile rezerviștilor. S-a căsătorit cu Victoria (Vitora) Afanasieva63.
Primul născut al celor doi soți a fost botezat Petru. Nașterea a avut loc la 1 septembrie 1886,
iar botezul în ziua de 6 a aceleiași luni. Petru Nicolaev Bîzgan este străbunicul despre care, atît
bunica Pelaghia, cît și tata, Anatolii, dar și alte rude de-ale noastre, au tot vorbit de-a lungul anilor.
Nenea Petrache, căci așa îi spuneam toți, a fost un fel de personaj nevăzut al copilăriei noastre. În
metrica bisericii satului Grozești, acolo unde s-a săvîrșit taina botezului, în ziua de 6 septembrie a
anului 1886, unul dintre slujitori a notat „treapta, numele, patronimicul și familia părinților și care
este credința lor. Țăranul satului Grozești, județul Chișinău, gubernia Basarabia, Nicolae
Constantinov Bîzgan și legiuita lui soție, Vitora Afanasieva, în primă căsătorie și amîndoi de
credință pravoslavnică”. Taina botezului au săvîrșit-o preotul Vasile Ducov și psalmistul Mihail
Andreev Sloninovîș. Copilul a fost botezat de Petru Vasiliev Savu64. La alegerea numelui, în cinstea
Sfîntului Petru, mitropolit al Kievului și Întregii Rusii, mai marele bisericii ruse într-o vreme în care
tronul mitropolitan se afla la Vladimir, de unde a fost mutat la Moscova, s-a urmat sfatul preotului
din sat, potrivit mineiului.
La 1 noiembrie 1887 s-a născut cel de-al doilea fiu al soților Nicolae și Vitora, Cozma.
Nașul acestuia a fost țăranul Nicolae Lucov Munteanu65. La 19 noiembrie 1889, Victoria a adus pe
lume o fată, botezată Maria la 26 ale aceleiași luni. Nașa copilei a fost Alexandra, fiica dascălului
din Grozești66. La 9 februarie 1892 s-a născut Fiodor67, iar la 1 ianuarie 1894 Parascovia
(Parascheva)68. În același an, la 10 ianuarie, Fiodor a decedat69. Peste un an, în 1895, familia a fost
încercată de altă durere, moartea lui Cozma, la 22 februarie, în urma unor dureri pricinuite de
gastrită70. La 1 mai 1897, s-a născut Ieremia, botezat în ziua de 4 a aceleiași luni. Nașul copilului a
fost un negustor mărunt din Herson, Ioan Ioanov Doroftan71. La 4 iunie 1900, a apărut pe lume
Achilina, nașa căreia a fost Ana Fiodorova, soția lui Petru Șciucov, la acea vreme preotul satului
Grozești72. La 8 noiembrie 1903, Nicolae și Vitora au fost binecuvîntați cu un băiat, Mihail73, care a
trăit doar doi ani, trecînd în lumea drepților la 22 septembrie 190574. La 16 februarie 1907, de febră,
a decedat Achilina75. Cu același nume a fost botezată, la 11 noiembrie 1908, o altă fată, născută la 5
ale aceleiași luni76. La 10 octombrie 1910, în familia lui Nicolae Constantinov Bîzgan s-a născut

60
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1237, f. 58r.
61
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2r.
62
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2r; F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2r.
63
DGAN, F. 211, op. 3, d. 445, f. 394r.
64
DGAN, F. 211, op. 3, d. 450, f. 160r.
65
DGAN, F. 211, op. 3, d. 453, f. 36r.
66
DGAN, F. 211, op. 3, d. 455, f. 1051r.
67
DGAN, F. 211, op. 3, d. 518, f. 3r.
68
DGAN, F. 211, op. 3, d. 526, f. 125r.
69
DGAN, F. 211, op. 3, d. 526, f. 146r.
70
DGAN, F. 211, op. 3, d. 532, f. 213r.
71
DGAN, F. 211, op. 3, d. 537, f. 209r.
72
DGAN, F. 211, op. 3, d. 730, f. 583r.
73
DGAN, F. 211, op. 3, d. 742, f. 97r.
74
DGAN, F. 211, op. 3, d. 746, f. 460r.
75
DGAN, F. 211, op. 3, d. 791, f. 270r.
76
DGAN, F. 211, op. 3, d. 793, f. 286r.
83
Evlampie77. Nu am putut afla cît a mai trăit stră-străbunicul Nicolae. Stră-străbunica Victoria a murit
într-un incendiu, dar fără să se mai știe data acestei întîmplări tragice. Numele stră-străbunicii a fost
scris în pomelnicul Pelaghiei Bîzgan.
Nicolae și Victoria Bîzgan au avut o „casă” de copii, mulți dintre care, așa cum am arătat, au
murit în copilărie. În casa acestora, mare, cu tindă dintr-un perete în altul și două camere cu cîte
două ferești fiecare, cu prispă înaltă și ogradă întinsă, au locuit mai multe generații. Nicolae era
meșter bun la toate, stăpîn de pămînt cu anumite relații care încă nu pot fi explicate pe deplin.
Copiilor săi a împărțit din averea pe care o avea, mai ales din cea funciară.
Evlampie, fiul lui Nicolae, este aceeași persoană cu Gafin (poreclă, nume dublu?) din
documentele romînești. Se știe că s-a căsătorit cu Tudora Mihailova, femeie născută la 13 octombrie
191178. Împreună au avut pe Alexei (1931), Zinovia (1935), Agafia (1938) și Pavel (1942)79. Pavel
Bîzgan și bunica, Pelaghia Bîzgan, au locuit pe loturi-părți din pămîntul care aparținuse cîndva lui
Nicolae Constantinov, bunicul lor.
Maria Nicolaeva Bîzgan s-a măritat, la 5 noiembrie 1906, cu Grigorie Ioanov Rusu80. La
cununie au fost prezenți Petru Nicolaev și Mihail Petrov Bîzgan. Sora Mariei, Parascheva, s-a
căsătorit, la 5 octombrie 1912, cu Ștefan Iacovlev Colesnic, în biserica satului aflîndu-se atunci și
Petru Constantinov Bîzgan. Ștefan Colesnic a murit pe front în timpul Marelui Război81.
Ieremia s-a căsătorit, la 3 februarie 1919, cu Profira Teodorova Bolgac (Bîlhac?)82. La 19
septembrie (stil nou) același an, cei doi soți au fost binecuvîntați cu o fată, Alexandra 83, decedată în
1935. Crucea din piatră de la mormîntul ei încă se păstrează. În 1922 s-a născut Ana, căsătorită
Apolschi. Același Ieremia a mai avut pe Ioan (1925 sau 1928), Constantin (1930), Gheorghe (1928
sau 1936) și, o fată, Maria84.
Stră-bunicul Petru Nicolaev Bîzgan s-a căsătorit, la 3 octombrie 1904, cu Olimpiada
Fiodorova Luncașu, fată de 20 de ani, potrivit registrului metrical. În realitate însă, Olimpiada avea
21 de ani împliniți spre 22, născîndu-se, la 5 martie 1883, în familia lui Fiodor Constantinov
Luncașu și a soției sale, Ana. Pentru acele vremi, străbunica era „fată bătrînă”. La cununia lor au
fost prezenți Afanasie Constantinov și Ioan Afanasiev Bîzgan, rudele mirelui, Fiodor Nicolaev
Marin și Vavilă Fiodorov Luncașu, fratele miresei85. La 27 mai 1906, în familia lui Petru Bîzgan și a
Olimpiadei s-a născut un fiu, botezat Ioan-Teodosie la 31 ale aceleiași luni. Nași au fost țăranul din
satul Grozești Ioan Nacco (Nacu) și țăranca satului Sculeni, Alexandra Filipova Botnari 86. Ioan a
trăit un an și cîteva luni. A decedat la 18 noiembrie 1907 în urma unor complicații provocate de
limfadenita cervicală micobacteriană87. La 9 martie 1908 s-a născut Clavdia88, la 1 iunie 1910
Irina89, decedată la 1 februarie 191690, la 10 iulie 1915 Ecaterina91, decedată la 27 iulie 191792, la 15

77
DGAN, F. 211, op. 3, d. 799, f. 257r.
78
Așa cum este indicat pe crucea de la mormânt.
79
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2r. Deși în acest dosar la anul nașterii Tudorei este trecut 1912.
80
DGAN, F. 211, op. 3, d. 747, f. 416r.
81
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1009, f. 613r.
82
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 117r.
83
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 102r.
84
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2r; F. 339, op. 1, d. 8637, f. 2r; alte datări în F. 339, op. 1, d. 8626, f. 2 r.
85
DGAN, F. 211, op. 3, d. 744, f. 439r.
86
DGAN, F. 211, op. 3, d. 747, f. 405r.
87
DGAN, F. 211, op. 3, d. 791, f. 275r.
88
DGAN, F. 211, op. 3, d. 793, f. 276r.
89
DGAN, F. 211, op. 3, d. 799, f. 252r.
90
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1192, 30r.
91
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1146, f. 96r.
92
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1237, f. 55r.
84
septembrie (stil nou) 1919 Maria, botezată de Ecaterina Nacu93, și la 16 octombrie (stil nou) 1921
Pelaghia. Străbunicii au mai avut o fată, Natalia, despre care am aflat doar cînd și-a dat obșteasca
datorie, 22 ianuarie 191594.
În timpul Marelui Război, străbunicul Petru a fost mobilizat în rîndurile Regimentului 257
de infanterie Evpatoriiski al Armatei Imperiale Ruse, luptînd pe frontul din Galiția. A fost luat în
„plen” de austro-ungari, la 28 martie 1915, în satul Didevo (astăzi rupt în două de granița
ucraineano-polonă) și trimis în lagărul din apropierea localității Ostffyasszonyfa95, construit chiar în
același an. Prizonierii erau ținuți în barăci de lemn, destul de rău acoperite și izolate. Nu este de
mirare că, mai ales în perioadele ploioase și reci ale anului, mulți dintre soldații internați se
îmbolnăveau și, ca urmare, decedau. În perioada captivității de la Ostffyasszonyfa, potrivit spuselor
celor vîrstnici ai neamului, străbunicul a practicat în continuare meseria pe care o cunoștea cel mai
bine, prelucrarea lemnului. Situația sa a fost, probabil, una mai bună, avînd în vedere că era un
meșter foarte iscusit. A fost eliberat la începutul anului 1918, după pacea de la Brest-Litovsk,
semnată la 3 martie. În același an, basarabenii, printre care și familia lui Petru Nicolaev, au devenit
cetățeni ai Regatului României și, prin aceasta, supuși ai regelui Ferdinand I. Maria și Pelaghia,
fetele lui Petru, s-au născut în țară nouă.
În perioada interbelică, Petru a locuit în satul natal, la Grozești. Știa mai multe meserii, mai
vîrtos pe cea a prelucrării lemnului. Pe bucata de pămînt primită de la tatăl său, a cărui casă i-a
rămas moștenire, a construit o a doua casă, mai mare și prin aceasta mai încăpătoare. Pentru
acoperirea ei a venit la Iași, de unde a cumpărat țigle și olane. De la statul român a primit încă 7
hectare de pămînt, adăugînd astfel la partea moștenită de la părinți.
Viața străbunicilor a fost scurtată de evenimentele dramatice de la începutul anilor 1940 ai
veacului trecut. În 1940 au venit sovieticii, iar în 1941 a început războiul. Potrivit celor spuse de
bunica Pelaghia, străbunica Olimpiada a fost lovită de o bombă „nemțească”. Întîmplarea a avut loc
prin 1941, cel mai probabil chiar în ziua de 22 iunie, cînd armata română a trecut Prutul. Grav
rănită, Olimpiada Bîzgan a fost dusă de soț la spitalul din Nisporeni, unde, la scurt timp, și-a dat
obșteasca datorie. A fost înmormîntată într-unul dintre cimitirele acestei localități. Mormîntul mai
exista încă pe la începutul anilor 2000, cînd bunica povestea despre întîmplările tragice din tinerețe.
Astăzi însă nu se mai știe locul exact al înmormîntării Olimpiadei Bîzgan.
Pelaghia Bîzgan s-a căsătorită, la 25 ianuarie 1941, cu Ion Ciobanu, născut la 18 mai 1920,
fiul lui Andrei N. și al Alexandrei. Naș de botez i-a fost Vasile Boldișor96. Bunicul Ion Ciobanu a
fost mobilizat la data de 1 octombrie 1944. A luptat pînă în ziua de 7 februarie 1945, cînd a fost
ucis, în Polonia de astăzi, pe atunci Prusia Orientală97. A fost înmormîntat în satul Șpanden
(Spanden)98, provincia Königsberg, în rîndul I, primul din dreapta. Înștiințarea morții a fost trimisă
soției sale, care a păstrat tragica scrisoare pentru tot restul vieții. Oasele lui Ion Ciobanu au fost
reînhumate, cel mai probabil, în cimitirul ostașilor sovietici din orașul Braniewo, în nordul Poloniei,
voievodatul Warmia-Mazury, în apropierea Mării Baltice99. Rămasă văduvă, Pelaghia Ciobanu nu
93
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 101r. Nu în aprilie, cum greșit este trecut în certificatul de căsătorie din
vremea sovietică.
94
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1146, f. 106 r.
95
Arhiva Militar-Istorică de Stat a Rusiei (RGVIA), F. 16196, Особое производство по сбору и
регистрации сведений о выбывших за смертью или за ранами, а также пропавших без вести воинских
чинах, действующих против неприятельских армий (1914-1918), op. 1, d. 60085, f. 268; Картотека
бюро учета потерь в Первой мировой войне (пленные), cufărul 6626-А, nr. 257.
96
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1361, f. 76r.
97
Data morții sale nu este aceeași în toate documentele identificate. În unele este notat 7 februarie, pe cînd în
altele 9; online: https: //pamyatnaroda. ru/heroes/ memorialchelovek_ donesenie4886928/? static_ hash= ba0
78049fbb52997e25a1d02210e9dd3v2 (22.02.2022).
98
Online: http://www.prussia39.ru/memory/fgr_info.php?fgid=4349 (22.02.2022).
99
Online: https://www.prussia39.ru/sight/index.php?sid=1907 (22.02.2022).
85
s-a mai recăsătorit niciodată. A păstrat cu mare grijă memoria soțului ucis pe cîmpul de bătălie.
Fotografia acestuia a fost atîrnată la loc de cinste, în casa bătrînească, iar numele său a fost trecut în
pomelnic și pomenit neîncetat la slujbe. În vremea „șezătorilor noastre”, la care eram doar bun
ascultător, bunica povestea adesea despre soțul plecat în vreme de război, nemaivăzut după aceea,
despre cei doi copii gemeni pe care i-au avut împreună, Pavlușa și Pahomie, și despre pierderea lor
în vremea foametei. Povestirile Pelaghiei Ciobanu despre soț, copii și părinți, amintindu-i mereu și
pe părinții socri, Andrei și Alexandra, erau un fel de rugăciuni nesfîrșite. Prin 1946, s-a născut
Tamara, concepută, din cele știute, cu un ostaș. Cel de-al patrulea copil al Pelaghiei, născut în vara
anului 1950, a fost și el „din flori”, iar făptașul, fără a dori aici și acum să deschid discuții
contradictorii, cred cu tărie că este cunoscut, anume Mihail Butnaru. Despre întîmplările acestea,
bunica nu a povestit niciodată. Și-a înregistrat băiatul cu numele de familie al soțului decedat,
Ciobanu. Cel care i-a fost părinte biologic nu l-a recunoscut niciodată, pricinuind și prin aceasta o
anume suferință unui copil care nu a fost cu nimic vinovat de fapta ce a dus la zămislirea sa. Ei, tată
și fiu, se asemănau atît de bine la arătarea trupurilor, încît pe drept cuvînt puteai spune că sunt
„picătură din aceeași picătură”! Tatăl meu, căci despre el este vorba, a fost botezat în cinstea Sf.
Anatolie, patriarh al Constantinopolului, sărbătorit la 3 iulie. Nu s-a respectat însă rînduiala
bisericească decît în parte, căci la data nașterii sale, 10 iunie, se sărbătorește Sf. Mucenic Timotei
sau Alexandru, pe stil vechi.
Pelaghia Bîzgan era o fire aprigă, din cale afară de inimoasă. Arma ei, în vremuri de atîtea
nedreptăți, a fost vorba aspră. În spatele acestei asprimi se ascundea însă o inimă caldă, pe care,
copil fiind, am avut bucuria s-o cunosc. Harnică și știutoare în toate – croșeta, broda, făcea plăpumi
din lînă, ridica sobe, gătea cum nimeni altcineva nu putea, știa fiecare sărbătoare și rostul tuturor
celor ce o înconjurau. Înțelepciunea ei era de invidiat și nu pot decît să fiu plin de mulțumire că am
cules cîte ceva din ea. Astăzi am ajuns să-i înțeleg și durerile. S-a căsătorit la începutul lui 1941, și-a
pierdut mama în vara aceluiași an, a rămas văduvă la începutul anului 1945, an în care i-a murit și
tatăl, iar în 1946-1947 au decedat și cei doi copii pe care i-a avut cu bunicul Ion Ciobanu, a trecut
printr-un război mondial și o foamete, colectivizare, ridicarea calicilor în vremea amarei puteri
sovietice și nedreptățile răspîndite la tot pasul în trecerea anilor 9̒ 0 ai secolului trecut. În pofida a
toate, a rămas vrednică și neclintită. Textul acesta, uneori prea plin de trăirile autorului, este, pînă la
urmă, un dar adus acestei femei, spre amintirea sa și a tuturor celor pe care i-a cunoscut.
În actele metricale din Basarabia sunt amintite și Ecaterina Bîzgan, de 34 de ani, decedată
la 7 iulie 1919100, Victoria Vasilieva Bîzgan, de 20 de ani, decedată la 10 iunie 1911101. Hartina
Bîzgan, care văzuse lumina în 1905, fără bărbat și cu un copil, Sava, născut în 1925, sunt înscriși în
listele supușilor romîni din anii 1940 ai veacului XX102. Tuturor acestora nu le-am găsit încă locul în
arborele genealogic al neamului.
*
Pentru cercetarea genealogică a unor neamuri basarabene mărunte cei interesați pot folosi
datele recensămintelor rusești și actele metricale completate de slujitorii bisericilor din cuprinsul
guberniei. La acestea se adaugă listele supușilor români de la începutul anilor ̒ 40 ai secolului XX.
Informațiile despre înaintași pot fi completate și cu ajutorul altor izvoare arhivistice, precum cele
privitoare la serviciul militar în vremea Imperiului Rus, mobilizarea din timpul Marelui Război și
alte astfel de date103. Pentru perioada română s-au păstrat și cîteva recensăminte ale locuințelor, cu
precizarea întinderilor terenurilor stăpînite de săteni, numărul animalelor din gospodărie, venituri
etc. Atunci cînd vreunul dintre înaintași a fost mobilizat în vremea Celui de-al Doilea Război
Mondial și a luptat în rîndurile Armatei Roșii, informații despre aceasta pot fi identificate în

100
DGAN, F. 211, op. 3, d. 1319, f. 130r.
101
DGAN, F. 211, op. 3, d. 961, f. 666r.
102
DGAN, F. 339, op. 1, d. 8588, f. 2r.
103
Care pot fi găsite și online: https://gwar.mil.ru/ (26.01.2023).
86
fondurile Arhivei Centrale a Ministerului Apărării al Federației Ruse (Центральный архив
Министерства обороны Российской Федерации). Cele de interes pentru noi au fost digitalizate în
cadrul proiectului Memoria Poporului. 1941-1945 (Память народа. 1945-1945) și pot fi accesate
prin intermediul unei baze de date online104. Informațiile adunate, sunt, uneori, contradictorii, mai
ales în ceea ce privește vîrsta declarată autorităților. Apar și situații în care una și aceeași persoană
pare să fi avut nume dublu – Irina-Evdochia, Evlampie-Gafin – dar, în același timp, nu pot fi excluse
apariția unor erori, iar cei mai sus numiți să fie persoane diferite, surori și frați. În spațiul
basarabean, asemeni celorlalte teritorii ale Imperiului Rus, a existat tradiția înregistrării supușilor cu
patronimic, ceea ce înlesnește cercetare și ne permite să înaintăm cu o generație genealogică pînă la
Vasile, care altminteri nu mai apare niciodată menționat ca atare, independent de fiii săi, Vicol-
Nicolae și Iacob.
Nu în ultimul rînd, cercetarea genealogică a unor neamuri mărunte a rămas, încă, mai mult o
raritate. Or, la alcătuirea unor monografii de sate, astfel de cercetări ar fi binevenite, ajutîndu-ne să
înțelegem anumite realități altminteri ascunse. Cine cu cine se înrudea? Existau anumite „centre de
putere” locale create prin înrudiri? Sunt doar cîteva întrebări răspunsurile la care pot fi aflate doar
dacă avem la îndemînă cercetări genealogice. Și, în același timp, societatea românească este puțin
conștientă de bogăția și importanța informației genealogice purtătorii căreia sunt bătrînii neamurilor.
Moartea acestor bătrîni înseamnă și pierderea acestei informații.

Addenda: În timpul cercetărilor la arhivele din Chișinău, am mai identificat două însemnări
despre înaintașii neamului. Constantin, „fiul lui Ioan Vicov” nu s-a născut în 1831, așa cum am
semnalat în text, ci în ziua de 6 septembrie a anului 1830 (DGAN, F. 211, op. 5, d. 61, f. 243 r), iar
Domnica, fiica lui „Constantin Vicolovici Bîzgan/Băzgan” la 4 ianuarie 1839 (DGAN, F. 211, op. 3,
f. 554r). Ultima însemnare reprezintă și prima atestare a numelui de familie într-un document scris în
limba română (06.05.2023, Chișinău).
În 1849, într-un dosar privitor la hotărnicirea moșiilor Balta Mare și Colunești, este amintit
un document din 20 august 1836 al „obștii răzeșilor acelor moșii”. Din această obște făcea parte și
Ivan Vîcol (DGAN, F. 6, op. 10, d. 199, f. 24r-v). Ivan Vîcol nu poate fi altcineva decât Ivan Vicol,
același cu Ioan Nicolaevici/Vicolovici Bîzgan/Băzgan. Potrivit Opisului amănunțit al proprietăților
din jud. Chișinău și despre suma impozitului fonciar de stat pe 1886, alcătuit la 31 octombrie 1885,
moșia Balta Mare (216 desetine), din plasa Zberoaia, era stăpânită de țăranii satului Grozești, iar
Coluneștii (moșie căreia în documentul citat i se spune și Grozești, cu 554 desetine) de obștea
răzeșilor din Grozești (DGAN, F. 70, op. 1, d. 37, f. 18r). Bîzgănenii făceau parte din această obște
răzășească. Din cărți vechi de stăpânire, se știe că moșia Colunești „au înblat în trei bătrâni, anume:
bătrânul Colun, al doilea bătrânul Faur și al treilea bătrânul Crâstea” (Gh. Ghibănescu, Surete și
izvoade (Documente Kogălnicenești între 1529-1878), vol. XXV, Iași, 1932, p. 78; vezi și p. 80).
Sunt Bîzgănenii urmașii unuia dintre cei trei „bătrâni”?

Act metrical privitor la nașterea Olimpiadei Luncașu

104
Online: https://pamyat-naroda.ru/?static_hash=2b7fdd8143b9b262e4b79b4d9df5d4c5v2 (22.02.2022).
87
Fig. 1. Petru și Olimpiada Bîzgan, 1914 (?)

88
 Fig. 2. Lista nominală cu soldații declarați dispăruți la 28.03.1915. Printre aceștia se afla și Petru
Bîzgan din Grozești (RGVIA, RGVIA, F 16196, Особое производство по сбору и регистрации сведений о
выбывших за смертью или за ранами, а также пропавших без вести воинских чинах, действующих
против неприятельских армий (1914-1918), op. 1, d. 60085, f. 268)

Fig. 3. Fișă de inventar despre aflarea lui Petru Bîzgan în lagărul din apropierea localității
Ostffyasszonyfa (RGVIA, Картотека бюро учета потерь в Первой мировой войне (пленные), cufărul
6626-А, nr. 257)

89
 Fig. 4. Lagărul din apropierea localității Ostffyasszonyfa

Fig. 5. Pelaghia Ciobanu (a doua din dreapta privitorului, rîndul de sus)

90
Fig. 6. Pelaghia Ciobanu (după moartea soțului ?)

91
Fig. 7. Anatolii Ciobanu (al doilea din stînga privitorului) în fața casei
care aparținuse cîndva lui Nicolae Bîzgan

92
Fig. 8. Anatolii și Nina Ciobanu (Chișinău)

93
Fig. 9. Nina Ulinici, căsătorită Ciobanu

94
 TESTAMENTE ALE UNOR PERSONALITĂȚI HUȘENE DIN SECOLUL AL XIX-LEA

Ștefan PLUGARU

A-ți scrie testamentul înseamnă a te declara împăcat, măcar în parte, cu ideea morții.
Ultimele dorințe au un accent tragic, dar și o înțelepciune calmă. În fața Eternității, omul se apleacă
peste marginile acestei lumi, toate patimile se estompează. Se repetă finalul unei tragedii în care, de
când e lumea, nici ton și nici cuvinte nu se schimbă1.
În dosare deținute de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui am aflat câteva
testamente ale unor personalități hușene (proprietari de pământ, negustori, un medic) care au trăit în
secolul al XIX-lea. Între ele se remarcă testamentul lui Ion Mârza, ale cărui prevederi fac din el un
mare filantrop al urbei hușene, astăzi uitat, chiar dacă până după al Doilea Război Mondial o stradă
din Huși (actuala 1 Decembrie) i-a purtat numele.
Conform testamentului olograf, s-a născut la 14 octombrie 1821, dar fără a-și indica
localitatea de origine, legăturile de rudenie. Autorii volumului monografic „Istoria Hușilor”
consideră că era fiul unui dascăl bisericesc din Cozmești2, fapt pentru care adversarii săi politici de
mai târziu îl categoriseau a fi un „om din popor”3. Despre Ion Mârza știm că a avut o soră, Ana
Burghelea, a cărei fiică, Chiriaca Burghelea, văduvă, domiciliată în Iași, de profesie menajeră, a
contestat în instanță și fără sorți de izbândă testamentul după moartea unchiului său, solicitând
primirea unei părți din avere4. A fost căsătorit cu Smaranda, decedată în 19 iulie 1897, cu care a avut
o fiică, Ecaterina, născută la 1 august 1842, căsătorită cu Toader Tutov5 și decedată în ziua de 29
august 1880, la vârsta de 38 de ani, fără a avea copii.
Ion (Ioniță) Mârza se pare că a urcat pe scara socială și politică sub protecția lui Mihail
Kogălniceanu (1817 - 1891), mare proprietar și om politic însemnat al timpului său, pe care Mârza
l-a slujit6. A reușit să agonisească o frumoasă avere, respectiv a deținut un han și o prăvălie în Huși,
o vie la Ochi, în podgoria Hușilor, a cumpărat două moșii, Hudiceni – Voinescu și Todereni. Pentru
„serviții” a primit funcția de sluger, respectiv de funcționar administrativ ce îndeplinea funcția de
contabil, casier și strângător de biruri în ținutul Fălciului, în care îl aflăm la 5 iunie 18537. Având
același titlu, trei ani mai târziu semna „Actul de adesiune la dorințele națiunei din județul Fălciu” (2

1
Elena Gheorghiade, Însemnări pe marginea testamentelor originale din Arhivele Statului Iași, în „Revista
Arhivelor”, 1943, p. 428.
2
Theodor Codreanu (coordonator), Istoria Hușilor, Editura Porto-Franco, Galați, 1995, p. 303.
3
Costin Clit, Începuturile Partidului Național Liberal în Huși, în „Gheorghe Ghibănescu”, Revista Catedrei
de Științe Socio-Umane, Liceul Teoretic „Cuza – Vodă”-Huși, anul II, nr. 2, ianuarie – iunie 2010, p. 17.
4
Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Vaslui (SJANV), Fond Tribunalul județului Fălciu, dosar 2/1893,
fila 8.
5
Teodor (Toader) Tutov a fost deputat în Parlamentul României (validat la data de 26 ianuarie 1891), din
partea Colegiului II Fălciu (Vezi „Desbaterile Adunarei Deputaților din 5 februarie 1891”, pp. 457-458), apoi
primar ales al orașului Huși, funcție din care a demisionat în ziua de 4 noiembrie 1894, din cauza
neînțelegerilor cu prefectul de Fălciu, C. Teleman. Conform ziarului naționalist și antisemit „Ecoul
Moldovei”, demisia sa a fost primită cu satisfacție de către hușeni, deoarece în vremea administrației acestuia
s-au efectuat cheltuieli nemăsurate, care au secat finanțele târgului („Ecoul Moldovei” din 10 noiembrie 1894,
anul IV, nr. 18, p. 2).
6
Costin Clit, op. cit., p. 17.
7
Marea Arhondologie a boierilor Moldovei (1853-1856), editor Mihai Răzvan Ungureanu, ediția a II-a,
Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2014, p. 138.
95
iulie 1856), prin care se arată un susținător al unirii Moldovei cu Țara Românească 8. A intrat în
politică ca membru al Partidului Național Liberal, ajungând să fie președinte al filialei județene
Fălciu, deținând și funcția de deputat în Parlament9. A fost prefect al județului în mai multe mandate
(este menționat în această funcție în anii 1869-1870, dar și între anii 1877-1880), iar în vremea
Războiului de independență al României contra Imperiului Otoman (1877-1878) s-a ocupat pe raza
județului Fălciu de rechiziții și transportul alimentelor, animalelor și materialelor necesare frontului.
Deși starea sănătății îi era una precară, medicul interzicându-i să părăsească domiciliul, în 16-17
decembrie 1869, Mârza a participat activ la identificarea și arestarea celor 9 tâlhari originari din sate
de pe valea Prutului (Sărata Răzeși, Broscoșești, Răducani), care îl atacaseră în propria casă,
împușcându-l în piept, pe preotul parohiei catolice din Corni10. Pentru rapiditatea și fermitatea cu
care s-a acționat, prefectul Mârza a primit mulțumiri din partea Ministerului de Interne 11. A fost
autor al unei cărți, „Regulile nunților”, apărută la Huși, în anul 1872.
Spre sfârșitul vieții a cumpărat moșiile Hudiceni – Voinescu și Todereni. La 28 noiembrie
1880 a cumpărat moșia Hudiceni – Voinescu, partea din dreapta Prutului, în suprafață de 50 fălci
(71,6 hectare), aflată în comuna Stănilești, plasa Prutul, județul Fălciu, de la Ecaterina (Catinca)
Grigore Drăghici din Iași, fiica slugerului Nicolae Cerchez, contra sumei de 9.500 galbeni12. Moșia
Todereni, în suprafață de 375 fălci (716 hectare), a fost achiziționată cu 4.000 galbeni de la frații
răposatului medic Madievschi, pe care Mârza o arendase încă din anul 1867.
Doctorul Teofil Madievschi a fost un evreu originar din Imperiul Habsburgic, dar stabilit și
naturalizat în Huși, despre care însă nu avem alte date biografice. În anul 1853 i se învoia „sloboda
practică de medic” de către autoritățile Principatului Moldovei, hotărâre publicată în presa vremii13.
Se prea poate ca acel medic Mateevschi sau Modajevschi, care a funcționat la bolnița ce aparținea
hagiesei Aglaia Cerchez din cartierul Plopeni al Hușilor, să fie Teofil Madievschi, al cărui nume a
fost ortografiat greșit14. A fost profesor de medicină și fizică la Seminarul teologic din Huși15, fiind
menționat ca făcând parte din corpul profesoral în anii 1856 și 1858. Înălțat la rang de comis, în anul
1855 este atestat ca „fizic” al ținutului Fălciu16. În 31 ianuarie 1864 a cumpărat cu 4.000 galbeni
moșia Todereni, aflată în comuna Pădureni de astăzi, de la Scarlat Rosetti, prin procuratorul și fiul
acestuia, maiorul Ștefan Rosetti17.
Prezent în calitate de martor pe vremea când era medic primar al districtului Fălciu la
întocmirea testamentului colegului său de breaslă și probabil unul din medicii orașului Huși,
Dimitrius Gutidis (17 iunie 1864)18, peste doar trei ani, în 29 martie 1867, Teofil Madievschi avea
să-și întocmească propria diată. Data exactă a morții sale nu ne este cunoscută, dar decesul acestuia
s-a petrecut înainte de 27 mai 1867, când prin decret ministerial în postul de medic primar al
județului Fălciu devenit vacant era numit doctorul în medicină Pantelion Coridali, pentru că funcția

8
Acte și documente relative la istoria renascerei României, volumul III (1856 – 1857), doc. 576, pp. 587-588.
9
Costin Clit, op. cit., p. 17.
10
„Progresul”, Foaia Publicațiunilor oficiale din resortul Curții de Apel din Iași, Iași, anul VIII; nr. 2 din 10
ianuarie 1870, p. 1.
11
Ibidem.
12
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1894, fila 30.
13
Bibliografia analitică a periodicelor românești (1851-1858), întocmită de Ioan Lupu, Dan Berindei, Nestor
Camariano și Ovidiu Papadima, volumul II, Editura Academiei R.S.R., 1972, p. 1.023.
14
Costin Clit, Documente inedite privind începuturile Spitalului din Huși, în „Acta Moldaviae Meridionalis”,
Anuarul Muzeului Județean „Ștefan ce Mare” din Vaslui, XXV-XXVII, 2004 – 2006, p. 242.
15
Mihai Antipa, Instituționalizarea învățământului teologic în Eparhia Hușilor, în „Archiva Moldaviae”, II
(2010), Iași, p. 111.
16
Costin Clit, Documente inedite privind începuturile Spitalului din Huși, în „Acta Moldaviae Meridionalis”,
XXV-XXVII, 2004 – 2006, p. 243.
17
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1894, fila 54.
18
„Progresul”, anul II, nr. 138, p. 3.
96
fusese suplinită pentru un timp neprecizat de doctorul Almogen, care urma să încaseze jumătate din
salariul destinat prin buget postului de medic primar19. Prin testament, Teofil Madievschi lăsa moșia
Toderenii, proprietatea sa, cu inventarul său20, fraților și surorilor sale, rude de sânge domiciliate în
Galiția, pe teritoriul Austriei, dar și în Rusia. Aceasta a fost vândută în data de 12 februarie 1870 lui
Ion Mârza printr-un „act de mutațiune” scris de Leopold Madievschi, unul din numeroșii frați ai
doctorului, cu suma de 4.000 galbeni21.
Presimțindu-și sfârșitul lumesc, Ion Mârza a redactat în 2 noiembrie 1888 un testament, la
care în data 30 august 1891 a adăugat un codicil. Cum fiica sa, Ecaterina căsătorită Tutov murise în
floarea vieții, acesta a lăsat averea adunată unor strănepoți din partea nevestei sale. Mama acestora,
Ecaterina, o nepoată a Smarandei Mârza, căsătorită cu iconomul Teodor Bârjovanu, fusese crescută
în familia sa. Lui Ghiță Bârjovanu i-a lăsat prin testament 20.000 lei noi împreună cu casele sale,
hanul de peste drum de poarta caselor și via din mijlocul Ochiului, Podgoria Huși. Partea Matildei
Bârjovanu consta din 20.000 lei noi, împreună cu dugheana din strada Făinăriei.
Spre deosebire de alți „ciocoi” ai vremii în care a trăit, denumire generică sub care erau
cunoscuți noii îmbogățiți ai perioadei, atât de bine portretizați în lucrările lor de scriitori români ca
Nicolae Filimon sau Duiliu Zamfirescu, Ion Mârza a dovedit prin testamentul averii personale că nu
și-a uitat originea țărănească. Alături de Dimitrie Castroian, se numără printre filantropii Spitalului
uman din Huși, aflat la aceea vreme sub păstorirea comunei urbane (primăriei) Huși. Prin testament,
Ion Mârza a donat comunei cele două moșii pe care le deținea, Todireni și Voinescu – Hudiceni, ca
din venitul lor să se înființeze 18 crivate (paturi) într-o secție a spitalului care să îi poarte numele și
unde să se afle și portretul său22, menționând în testament că „veniturile să se întrebuințeze numai la
întreținerea de crivate pentru alinare și adăpostul suferinzilor fără de mijloace, fie din oraș, fie din
județ”23. După moartea lui Mârza, vreme de un an agricol uzufructul celor două moșii îi aparținea
Smarandei Mârza, după care acestea intrau în eterna proprietate a Spitalului din Huși, cu un venit
calculat de 12.000 lei pe an, din care Consiliul comunal al Primăriei Huși, în calitate de
administrator, trebuia să îi plătească Smarandei Mârza 6.000 lei pe an, în patru tranșe, respectiv câte
1.500 lei la trei luni, spre a-i servi ca venit pentru restul vieții sale. De asemenea, a recompensat cu
diverse sume de bani persoanele care i-au fost credincioase în slujbă, a lăsat bani unor fini, amici,
pentru diverse cheltuieli juridice, de înmormântare și pomeni, construirea unui monument la
mormântul familiei etc. Toader Tutov a fost numit executor testamentar. Donația lui Mârza a fost
primită de administrația locală în vremea când primar al Hușilor era Stere I. Atanasiu24. Prin codicil,
a dispus crearea unui fond îngrijit de către ginerele său prin care, anual, douăzeci de mirese, fete
sărace din comunele Cosmești și Pogănești, județul Fălciu, să primească la măritiș câte o sută de lei
noi.
Ion Mârza a încetat din viață în ziua de 24 noiembrie 1894, fiind înmormântat în cimitirul
bisericii Sf. Ioan din Huși. Deși prin testament solicita ca atât el, cât și soția sa, Smaranda, să fie
îngropați alături de fiica lor, Ecaterina, pe mormântul din marmură executat de sculptorul V. Scutari
din Iași nu sunt gravate decât numele tatălui și al fiicei. Smaranda Mârza a murit la 19 iulie 1897 și
a fost îngropată de nepoata sa, Ecaterina Bârjovanu, rămasă și ea văduvă, care solicita Primăriei

19
Ziarul „Românul” din 8 iunie 1867, p. 3.
20
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1894, fila 52.
21
Ibidem, filele 1, 1 verso.
22
Portretul cât și două hărți ale moșiilor Hudiceni - Voinescu și Todireni, una din septembrie 1798, a doua din
martie 1873 au fost depuse într-un bucium de tinichea de Toader Tutov la secretariatul Primăriei Huși în data
de 6 august 1897. Ibidem, fila 25.
23
Istoricul Harry Kuller afirmă că Ion Mârza și-a lăsat întreaga avere spitalului izraelit din Huși. Vezi Harry
Kuller, O istorie a evreilor din România în date: De la începuturi, până la 1919, Federația Comunităților
Evreiești din România, Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România, Editura Hasefer, 2000, p. 246.
24
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1894, fila 10.
97
Huși a i se plăti mandatul de 1.500 lei pe luna iulie pentru achitarea datoriilor rămase de pe urma
mătușii sale și cheltuielilor făcute cu îngroparea acesteia25. Pe latura de est a monumentului se
observă urma fizică a portretului fiicei lui Ion Mârza, care s-a degradat în cursul timpului.
Printr-o adresă întocmită în 10 iunie 1938, preotul paroh al bisericii Sf. Ioan înștiința
primarul orașului Huși că Episcopia Hușilor solicita acestuia a dispune „repararea și îngrijirea
cavoului marelui donator Ion Mârza, deoarece nepăsarea arătată față de acest mare ctitor constituie
un adevărat scandal pentru tot orașul”, în condițiile în care Primăria administra averea acestuia26, cât
și facerea unui gard împrejurul bisericii, spre a fi păzite mormintele de călcarea vitelor care intrau în
cimitir prin gardurile stricate27. După mai multe licitații nereușite (4), întinse din octombrie 1938
până în 10 iunie 1939, lucrările de reparare ale monumentului funerar au fost efectuate de către
maistrul zidar Marin Pârvan din Huși și au fost recepționate în ziua de 1 iulie 193928.
Legat testamentar de Ion Mârza s-a aflat Gheorghe Castroian, fratele mult mai cunoscutului
Dimitrie Castroian, la rândul său unul dintre filantropii Spitalului din Huși. Cu origini macedo-
române, veniți din Castoria, provincie grecească aflată în stăpânirea Imperiului Otoman, cei doi și
sora lor, Marghioala căsătorită Avgustonu, s-au stabilit în Vaslui, în casele unchiului lor, Neculai
Hagi Chiriac, proprietar al moșiei Brăhășoaia, pe care a lăsat-o moștenire nepoților săi după moartea
sa, petrecută în anul 1859. Dacă elementele biografice sunt extrem de bogate în privința lui Dimitrie
Castroian, despre Gheorghe se știu puține lucruri. Și-a alcătuit diata în urma unui atac vascular
cerebral, care l-a lăsat paralizat de piciorul și mâna dreaptă. Din testamentul său, întocmit la 20
octombrie 1865, aflăm că a avut un fiu, Ștefan, trimis să studieze în Iași, la pensionul condus de D.
Frai, cu 100 galbeni pe an. Fost posesor al moșiei Ciofeni, după vinderea cerealelor și vitelor de pe
moșie, Gheorghe Castroian a adunat suma de 1.1000 galbeni, pe care i-a dat spre păstrare, cu
procent, lui Ion Mârza, în 10 octombrie 1865, dobândă din care trebuiau plătite pensionul,
îmbrăcămintea copilului și alte cheltuieli, în vreme ce suma de 1.100 galbeni urma să fie ridicată de
Ștefan Castroian la vârsta majoratului. Dimitrie Castroian, „prea iubitul meu frate” cum îl numea
Gheorghe, a fost numit executor al testamentului, însărcinat cu îngroparea fratelui său și tutela
nepotului Ștefan până la împlinirea vârstei maturității.
Revenind în orașul dintre vii, negustorul hușean Ștefan C. Stoianovici a fost și el, alături de
Dimitrie Castroian, Ion Mârza și alții unul dintre binefăcătorii Spitalului comunal din Huși.
Comerciant de succes, activ în afaceri29, creditor al unor personalități politice și sociale ale orașului
Huși și județului Fălciu, a murit însă tânăr, în prima parte a lunii iulie a anului 1898, la doar 34 ani30,
după o grea suferință fizică și un mariaj nefericit cu Maria Gh. Botez31. Prin testamentul întocmit în
12 iunie același an, acesta și-a donat toată averea către Spitalul comunal din Huși, constând în casa
de pe strada Ghica Vodă din Huși și averea mobilă aflată în incinta acesteia (marfă de băcănie,

25
Ibidem, fila 24.
26
Ibidem, dosar 58/58/ 1938, fila 1.
27
Ibidem, fila 2 verso.
28
Ibidem, fila 38.
29
Contra sumei de 5.400 lei, maiorul Costache Teleman, proprietar al unor moșii de pe cuprinsul comunei
Lunca Banului, județul Fălciu, a cumpărat de la Ștefan C. Stoianovici în data de 8 iunie 1897 mai multe mașini
agricole, respectiv o locomobilă, o batoză de treier, cât și o moară cu accesoriile sale, sumă care nu fusese
achitată integral până la momentul decesului vânzătorului. SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar
1/1898, fila 64.
30
Ziarul „Ecoul Moldovei” din 12 iulie 1898, Iași, p. 3.
31
După decesul lui Ștefan C. Stoianovici, fosta sa soție, Maria Stoianovici (născută Botez), a cerut Consiliului
comunal al Primăriei Huși ca din averea defunctului său soț să i se asigure suma de 3.000 lei pentru o locuință
și un an de doliu în memoria soțului răposat, plus să i se încredințeze un ceasornic de aur și un inel cu diamant,
despre care pretindea că le-a primit de la soțul său ca daruri de nuntă, solicitare respinsă de consiliu. SJANV,
Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1898, fila 50.
98
bijuterii etc.), vândută prin licitație publică în data de 23 noiembrie 189832. Se pare că a fost un
pasionat vânător, colecționar de arme sau un negustor precaut și temător de hoți, întrucât la
inventarul averii sale au fost găsite trei puști și două revolvere cu muniția aferentă.

Anexă

Testamentul lui Ion Mârza

„Testament

Subsemnatul Ion Mârza, domiciliat în comuna Huși, jud. Fălciu, cugetând în deplina
libertate, hotărăsc prin acest testament cum să se urmeze după încetarea mea din viață cu averea
mea, (pe) care cu ajutorul lui Dumnezeu și cu hărnicie am câștigat:
1. Iubitei mele soții Smaranda îi las uzufructul ambelor mele moșii Todereni și Voinescu-
Hudeceni, situate în acest județ Fălciu, plășile unite Prut Mijlocul, aparținând cea întâi jurisdicțiunei
comunei Ivănești și a doua comunei Stălinești, pe timp de un an agricol, ca să dispună precum va voi
fără să deie vreo samă sau să deie vrio cauțiune, adică nu are a da nici un fel de cauțiuni.
Iar după împlinirea unui an agricol de la moartea mea, sus numitele moșii le las eternă
proprietate spitalului comunei Huși, venitul acestor moșii-l calculez minim douăsprezece mii l(ei)
n(oi) pe fiecare an, din care Onor. Consiliul Comunal sau vreo altă administrație care Consiliu(l) ar
înființa după vreme asupra Spitalului să se plătească câte șase mii lei noi pe fiecare am soției mele
Smaranda în patru câșturi deopotrivă câte una mie cinci sute lei noi la fiecare trei luni spre ai servi
pentru întreținerea sa pe cât D-zeu i va prelungi zilele dupe mine. Iar cu restul celorlalți bani
Consiliul Comunal sau administrația spitalului va face și întreține minimum nouă crivate cu
inscripțiunea Mârza.
După încetarea însă din viață a soției mele, Consiliul Comunal sau administrația ce va
înființa, va mai face și întreține încă alte nouă crivate, în totul optsprezece, făcând inscripțiunea
„secțiunea Mârza”, nepunându-se în numărul acestora și crivatele ce Comuna e datoare după lege să
(le) aibă din veniturile ei, scopul fiind a se înmulți crivatele, căci și suferinzii se înmulțesc, și dacă
veniturile moșiilor ar mai crește precum cred, atuncea să se mai înmulțească și crivatele, căci un
crivat nu poate costa decât (cel) mult șase sute lei.
Dorința mea este ca întreg venitul să se cheltuiască numai în întreținerea de crivate la spital,
iar nicidecum în cheltuieli ordinare ale Comunei, venit pentru care rog pe Prea Sfințitul Episcop care
se va succeda după vreme, ca în interesul binelui să binevoiască a se interesa ca veniturile să se
întrebuințeze numai la întreținerea de crivate pentru alinare și adăpostul suferinzilor fără de
mijloace, fie din oraș, fie din județ.
Ași mai dori dacă se va putea ca în fiecare an, în ziua de 29 August să se facă un parastas
pentru pomenirea mea, a soției și a fiicei mele, Ecaterina, spre amintire.
Toate autoritățile în drept sunt rugate cu căldură a priveghea ca veniturile să fie numai
pentru ținere de crivate.
Pădurea de pe Voinescu a-și dori să nu se despădurească decât sistematic, fiind folositoare
pentru aducerea ploilor, iar plopul cel mare să se păstreze, fiind frumos.
Îndată după trecerea mea din viață, Onor Consiliul Comunal va cere de la soția mea și va lua
în păstrarea sa documentele moșiilor, care sunt în două buciume de tinichea în ladă la mine, spre a
nu se rătăci.

32
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1898, filele 27-27 verso. Vezi și Gazeta de Iași din 25
octombrie 1898, nr. 125, p. 1114.
99
 2. To(a)tă gospodăria moșiilor și to(a)tă recolta ce va rămâne o las soției mele să facă ce va
vroi, aseminea-i las și vitele cu îndatorirea ca a treia parte din ele să le deie de pomană pe la oamenii
săraci, preferând în primul rang pe cei care au servit cu credință.
3. Soția mea se va odihni în casele noastre cât va trăi, dispunând de toată gospodăria și
mobile, precum și de cai, trăsuri și orice, cum va voi, fără să aibă a da seamă sau a da vreo cauțiune
pentru tot ce-i las ei, pentru care rog autoritățile în drept a nu se face nici un soi de catagrafie, nici a
se pune sigiliu, având toată încrederea în soția mea, iar după trecerea soției mele din viață, casele le
las precum voi arăta la punctul al 4-lea.
4. Patrusprezece mii lei noi bani împreună cu casele după moartea soției mele cu tot locul,
atenansele și toată gospodăria care va rămâne (de) pe urma soției mele și (pe) care le evaluez (la)
șasesprezece mii lei, hanul sau dugheana de peste drum de poarta caselor mele, a(l) cărui loc l-am
cumpărat licitativ de la Ion Profir Focșănianu și pe care am construit dugheana cu tot locul și
atenansele lor le evaluez (la) șapte mii lei precum și via din mijlocul Ochiului, Podgoria Huși, care o
evaluez (la) două mii lei, to(a)te aceste cuprinse în acest punct al 4-lea le las bă(i)etului Ghiță, fiul
iconomului Teodor Bârjovanu.
5. Douăzeci mii lei noi împreună cu dugheana ce am în strada Făinăriei, care a fost a d-lui
Georghe Mihăilescu, cu tot locul și atenansele ei pe care o evaluez (la) cinci mii lei las copilei
Matilda, fiică tot a iconomului Teodor Bârjovanu, ca mie ce acești copii sunt botezați de familia mea
și muma lor crescută de noi fiind, nepoata soției mele, fiindu-ne ca și o fiică.
Nici banii, nici fondurile ce las numiților Ghiță și Matilda nu se pot înstrăina de către
părinți, ci banii se vor depune sau la Casa de Consemnații, s-au se vor da cu procente cu prima
ipotecă autorizată de Tribunal, valorând ipoteca îndoit decât suma banilor, nebucurându-se la
dobândă mare, ci va fi destul și opt la sută, numai să fie sigură, iar fondurile se vor da cu chirie,
asigurându-se ținerea lor în bună stare, ca din venitul banilor și a fondurilor (afară de vie, care se va
căuta de către părinții copilului, fără a tăia sau înstrăina pădurea de pe lângă vie), să se îngrijească
de educațiunea copiilor până la majoritate, când își vor lua pe seamă fiecare partea sa, cât privește
pentru fată, la mariajul ei părinții vor fi înzestrătorii care vor face foi dotale și nu vor da banii decât
cu bună siguranță spre a nu se interpreta că sunt .... care o poate cheltui bărbatul.
6. Șase mii lei las spre a se plăti taxa către stat dacă se va mai cere pentru ceva ce las acestor
copii, ca astfel să nu se știrbească din sumele lor.
7. Douăsprezeci mii lei noi las pentru înmormântarea și grijele mele până la 7 ani, această
sumă o las soției mele, ferindu-se de cheltuieli luxoase care nu sunt de nici un folos, având mai mult
în vedere ajutorarea nevoiașilor.
8. Cinci mii lei noi las ca soția mea, ajutată de ginerele meu Teodor Tutov și de alți amici să
cumpere o dughenuță sau alt fond care să fie eternă proprietate a bisericii cu hramul <<Tăerea
Capului Sf. Ioan>>, unde este astăzi țintirim, ca din venitul acestui fond să se îndulcească preoții de
la această biserică și necesitate ce ar avea spre pomenirea mea, rog cu căldură pe toți ca acolo să fiu
înmormântat atât eu cât și soția mea, unde este și fiica noastră pe care moartea nemilostivă au răpit-o
dintre noi în floarea vieții la 28 august 1880, în etate de numai 38 ani, căci tocmai de aceia am făcut
grilajul larg la mormântul ei, spre a fi puși și noi acolo.
9. Șase mii lei noi las ginerelui meu Teodor Tutov, și-l rog ca în semn de aducere aminte să
fie și executor acestui testament dimpreună cu soția mea, dându-i ajutor și sfaturi bune, pentru care
vă rog pe toți amicii mei prin urmare să fie bine stabilit că las executor acestui testament pe soția
mea și pe ginerele Tutov.
10. Două mii l.n. las ca soția mea să facă un monument la grilajul mormântului.
11. Una mie l.n. las sergentului Ion Michiu, dacă însă soția mea va avea de unde iar el ar da
semne de om de treabă îi va mai pute(a) da.
12. Una mie l. n. las Ecaterinei, soția lui Dumitru Chisacov.
13. Una mie l.n. las d-lui George Mihăilescu.

100
 14. Una mie l.n. las finei noastre, Eugenia, fiica d-lui Vasile Neculau.
15. Una mie l.n. las amicului meu, d. Nicu Teoder, avocat.
16. Una mie cinci sute l.n. las ca soția mea să dea d-lor avocați Anastasă ...... , Dimitri(e)
Popescu și Nicolai Constantinescu, câte cinci sute lei de nume spre da ajutor în nevoile ce va pute(a)
avea.
17. Șapte sute l.n. las lui Sava Ignat cari m-au servit mulți ani.
18. To(a)te sumele ce donez se vor da după ce vor sco(a)te banii de unde vor fi dați cu
împrumut, neputându-se face nici o pretenție până atunci, la caz de neajungere, ceia ce nu cred, la
repartiția ce se va face nu se va atinge cifra înmormântărei și acea afectată copiilor Bârjovanu.
19. Orice sumă de bani ar prisosi peste cele ce donez, rămân a soției mele, fără vreo samă
sau cauțiune.
20. Soția mea va îngriji a face portretul meu frumos lucrat, care-l va pune la spital, unde va
fi <<secțiunea Mârza>>.
21. Moșiile donate spitalului nu se vor putea niciodată înstrăina fie prin vindere, fie prin
schimbare.
22. Soția mea va îngriji a tipări acest testament în câte un exemplar, dându-se câte unul la
Tribunal, la Primărie, la Comitetul Permanent, la episcopie și unde va mai crede. Ele vor trebui să
fie legalizate de Tribunal pentru întocmai cu originalul.
Eu având obiceiul a nu pute(a) scrie încet, va fi ostenitor la descifrat, vor fi și lipsuri de
punctuații etc., cer scuzele mele și rog a nu se da loc la interpretări de stilizație etc., ci să se aibă în
vedere că aceasta este adevărata mea voință.
Rog călduros pe înaltul Guvern să binevoiască a autoriza pe comuna Huși să primească
moșiile ce las spitalului, căci comuna e lipsită de mijlo(a)ce iar populația ei este mare și nu are cu ce
întreține un număr de crivate corespunzătoare cu mulțimea sărmanilor.
Revoc orice altă dispozițiune testamentară anterioară.
Și pentru ca aceste dispozițiuni care cuprind voința mea nestrămutată să fie executată
întocmai după încetarea mea din viață, am făcut prezentul testament, pe care l-am scris cu propria
mea scriere și l-am subscris pe două coli legale sub snur cu sigiliul meu.
Făcut în casa mea din Huși, astăzi două Noembre anul 1888 (una mie opt sute optzeci și
opt).
Semnat,
<<ss>> I. Mârza

„Codecil
Anul 1891, luna August, 30 zile
Subsemnatul Ion Mârza, domiciliat în Huși.
Am făcut acest codecil prin care decid că după trecerea mea din viață să se îndeplinească
ceea ce urmează:
1. Fiindcă prin testamentul meu din 2 Noembre una mie opt sute optzeci și opt am lăsat
băietului Ghiță, fiul iconomului To(a)der Bârjovanu pe lângă casă, hanul și via și patrusprezece mii
lei noi, orânduiesc a i se mai da încă șase mii lei noi, ca să aibă în bani douăzeci de mii lei noi,
fiindu-mi milă de el, căci l-am crescut de mititel și doresc să aibă cu ce trăi.
2. Sergentului Ion Michiu, care acuma îl am la moșia Voinescu, i-am lăsat prin testament
numai una mie lei noi, să i se mai deie încă două mii, ca în total să aibă trei mii.
3. Lui Sava Ignat i-am lăsat prin testament șapte sute lei, să i se mai deie încă trei sute lei ca
să aibă în totul una mie lei noi, fiindcă m-a slujit mulți ani.
4. Lui Ion Vezeteu nu i-am lăsat nimica prin testament, orânduiesc însă să i se ierte datoria
ce avea către mine, când voi muri să i se deie încă trei sute lei bani și o pereche de boi.

101
 5. Pentru facerea unui monument am lăsat prin testament numai două mii cu care după
cercetarea ce am făcut în urmă nu se poate face; prin urmare, să se mai pună încă patru mii lei,
crezând că cu șase mii se va putea face, însă în el să nu se facă chipul meu, care sunt un om ce
împlinesc 70 ani la 19 Octomb. viitor anul curent 1891, fiind născut la 14 Octombre anul 1821, ci a
răposatei mele fiice Ecaterina Tutov născută Mârza. Dacă eu în viață fiind nu a-și apuca a face
însumi acel monument precum cred. Iar făcându-l atunci nu va avea locul a se mai face altul și suma
va rămânea la dispoziția soției mele împreună cu cele ce-i las prin testament.
6. Fiindcă soția mea este și dânsa bătrână și bolnăvicioasă, dacă a muri curând după mine,
fără a-și regula ea singură un testament al ei, pentru așa caz orânduiesc ca ginerele meu Teodor
Tutov, care prin testament îl las executor testamentului din ceea ce va rămânea după moartea soției
mele, va da trei mii de lei noi Ecaterinei, soția iconomului Teodor Bârjovanu, căci dacă prin
testament am lăsat copiilor ei, Ghiță și Matilda, ei nu i-am lăsat nimic, și averea în bani este, căci
precum se va vide (vedea) din o însemnare a mea, care obișnuiesc a o face în fiecare an la 10 Iulie,
capitalul meu bănesc este de 109.516 lei, 75 bani, una sută nouă mii cinci sute șaisprezece lei,
75/100 bani și prin testament dispun de 72, 200, șaptezeci și două mii două sute lei, iar prin codicilul
prezent de 15, 600 cinsprezece mii șase sute lei, cu acei trei mii a(i) Ecaterinei Bârjovanu, care ne
este nepoată și crescută și e(a) de către noi, în total 87, 800 optzeci și șapte mii opt sute lei, prisosesc
încă 21, 716 douăzeci și una mii opt sute lei noi, plus vitele, plus peste trei sute cincizeci chile
popușoi vechi, afară de recolta popușoilor anului acestuia etc. etc. Încă odată, dacă soția mea ar muri
fără ași regula singură, ginerele Tutov este rugat ca tot ce va rămâne după grijile morțești a soției
mele să compună un capitalaș care să chibzuiască a se depune sau la Casa de consemnație sau
(de)osebite societăți sau bonuri care să producă măcar cinci la sută pe an ca veșnic procentul acelui
capitălaș să se deie dacă va fi de pildă de una mie lei pe an la 10, adecă la douăzeci (de) fete sărace,
câte una sută lei de nume la a(l) lor măritiș, preferându-se fetele din comuna Cosmești și Pogănești,
despre care se va încredința în buna credință că sunt cu adevărat sărace. Și când dumnealui Tutov nu
va mai fi în putință din cauză de bătrânețe sau bo(a)lă etc. a face acest serviciu, va fi încredințat
capitalul Consiliului Comunal, care nu este vreo treabă gre(a) a ține niște scrisori funciare sau alte
bonuri de stat a încasa cupoanele și a face ajutorul indicat, căci nu doresc să se împrăștie bani
zadarnic, pe câtă vreme produsul lor perpetuu ar pute(a) alina multe suferinți și nevoi; să fie bine
înțeles că această rânduială o fac numai precum am mai zis când soția mea nu s-ar regula singură.
La pagina 1 punctul 5 am șters ceie ce din greșeală scrisesem testament în loc de monument.
La pagina 2 subpunctul 6 am șters ceia ce iarăș(i) din greșeală scrisesem șapte sute în loc de
două mii. Tot la pagina 2 punctul 6 am corijat unde iarăși din greșeală în loc de a zice douăzeci și
una de mii șapte sutesprezeci lei zisesem șasesprezeci mii în loc de șasesprezeci lei, rog să nu se
deie nici o interpretație rău voitoare, ci să se ieie de bună ștersăturile și corijarea.
Pentru care am făcut acest codicil scris și subscris de mine și rog a se urma întocmai atât cu
acesta, cât și cu testamentul citat mai sus.
Semnat,
<<ss>> I. Mâr(z)a Confirmă.
<<ss>> Indescifrabil

102
 Testamentul lui Gheorghe Castroian33

Testament

Sub-iscălitul Gheorghie Castroean având în vedere că boala de care sunt cuprins de mai
mult timp, a progresat în contra sănâtâței mele, întru atâta încât mi-au paralisat mâna și piciorul
partea dreaptâ, având în vedere că boala nu-mi dâ o siguranție de însănâtoșare, cu cât nici oara
trecirei mele din vieațâ nu-mi poate fi cunoscutâ, socot de a mea datorie mai înainte de a mă sevăi
din vieațâ, și întru cât mă cunosc în toate facultâțile mentale, a regula cu puțina avere ce posedez, în
privirea unui copil ce am numit Ștefan.
1) Toatâ averea mea se încheie în 1100 galbeni dați cu împrumutare la D. Ioan Mârza, după sinetul
din 10 Octomvrie anul curent 1865, precum și 2 cai, 1 trăsură și oare care așternut de o odae,
aflătoare acestea pe lângă mine, pentru că osebita avere ce mai aveam la posesiea moșiei
Ciofenii, precum pâne și vite, o am desfăcut-o eu în vieațâ fiind, cu care bani am putut face
suma de 1100 galbeni, care sunt dați la D. Ioan Mârza după sinetul ce păstrez,
2) după trecerea mea din vieațâ prea iubitul meu frate Dimitrie Castroean, va desface prin vânzare
caii, trăsura și așternutul, din care scoțând mai întâi cheltuelele întrebuințate cu îngroparea
corpului meu, restul se va anecsa câtră capitalul de 1100 galbeni tot la D. Mârza, care va merge
cu procent,
3) fiind că copilul meu Ștefan în am angajatu pentru învățâtură la pansionul din Iași a D. Frai, cu
100 galbeni pe an, apoi autorizând pe fratele meu D. Castroean, ca să priimeascâ procentul de la
D. Mârza la terminele cuvenite, din care achitând anual plata pensionatului, restul sâ se
întrebuințâze pentru îmbrâcâmintea copilului și osebite necesare cheltuieli,
4) capitalul banilor de la D. Mârza nu învoesc de a se rădica de cât numai de fiul meu Ștefan, când
va sosi la etatea legluitâ prin constatrea emancipărei sale de autoritâțile competente, conform
art. 335 din Codul Cicil astăzi în vigoare, când va intra și în toate drepturile mele asupra
legatului de pe moșiea Brâhâșoaea a râpos. Moșu Aga Nicolai Chiriac, și în toate foloasele ce ar
decurge din asemenea dritu, bine înțălegânduse câ asupra vinitului anual de pe moșiea
Brâhâșoaea, are a intra fiul meu Ștefan, de la anul 1871 Aprilie 23, pănâ când dupâ a mea
vroințâ prin declarația datâ Tribunalului d Vasluiu, lam hârâzit surorei mele Marghioala
Avgustonu nâscută Castroean,
5) fiind că în tot cursul vieței mele am fost în cea mai intimâ legâtură și armonie cu prea iubitul
meu frate Dimitrie Castroean încât el de la sine m-au sprijinit la necesitâțile mele, îngrijinduse
și de copiii mei cu toate acele trebuitoare, apoi neputându ascunde dovezile ce au dat de
adevârat frate, declaru prin acest testament, că având toatâ încrederea în prea iubitul meu frate
Dimitrie Castroean în a sa purtare de grijâ, lasu pe copilul meu Ștefan, fâră a învoi pe nici o
autoritate a interveni cu vre-o formă de catagrafie sau rânduire de epitropie, și
6) în acestea mârgininduse vroința mea de pe urmă, lasu blagoslovenie părințască fiului meu
Ștefan, îngrâdindu-l a da respectul cuvenit fratelui meu Dimitrie, în sama căruea l-am
încredințat și al avea în locul meu de părinte, rogu și pe prea iubitul meu frate Dimitrie
Castroean, ca să mâ aibâ în a sa memorie avându cea mai de aproape priveghere asupra fiului
meu, precum au dat dovezi și în trecut, lâsăndu-i toate driturile ca adevârat părinte, la ori ce
abatere din partea fiului meu, rugând totodată și pe Tribunalul de Vaslui a legaliza acest

33
Vezi și „Progresul”, an. III, nr. 130, 27 nov. 1865; Urmașilor mei..., Vol. II, Testamente din anii
1863-1870. Antologie și precuvântare de Liviu Papuc și Olga Iordache, Iași, Editura Tipo Moldova,
2011, p. 459-461.

103
 testament, atât în priivirea identității testamentului, cât și a subscrierii lui de mine prin scriitorul
testamentului, găsindu-mă paralizat la mâna dreaptă.

Gheorghie Castroean 1865 Octomvrie 20

Eu scriitorul testamentului acestuia, rugat fiind de D. Gheorghie Castroean, l-am scris și l-
am iscălit fiind paralizat la mâna dreaptă.
P. Teodorele
Am fost față la dictarea acestui testament și la subscrierea sa de scriitor, și adeverim de
marturi.
Iancu Ioan, Mihai Isăcescu, Stavăr, Pan. Călin”.

Testamentul doctorului Teofil Madievsky34

Testament
Anul una mie opt sute șaizeci și șapte, luna martie în 29 zile.
Subsemnatul doctor Teofil Madievschi văzându-mă în slăbiciune și aproape de a
sosi sfârșitul vieții am hotărât mai înainte de toate a-mi regula avutul meu acuma cât sunt în
întregirea? simțirilor ca unul ce asemeniea avere este proprie am câștigat-o cu ostenelile
mele și:
Prin urmare ea se va împărți după moartea mea fraților mei numiți: Carol, Marsilia,
Felix, Leopold, Valerian, Vițenti, Xaveri, Iulianu, și surorilor melle Ludvica, Anela și
Alexandra, domiciliați toți frații și o soră în Galiția, afară de fratele meu Iulianu carele este
aicea, și două surori în Rusia, gubernia Valenu, aceștia vor împărți deopotrivă atât averea
mișcătoare cât și aceea nemișcătoare, care consistă în moșia Toderenii de la acest district
Fălciu, vite, semănături și unelte gospodărești și osebite daraveruri pe la sat și tot ce se află
în casa mea de locuință. Cu aceasta cer ca fratele meu Iulian, ce se află aicea, să-mi poarte
grijile înmormântării, a cărora cheltuieli se vor trage din totala avere a mea.
Aceasta este hotărârea mea cea de pe urmă, pe care moștenitorii mei o vor respecta
în totul. Cu adaugiru că după moartea mea nu au a se amesteca cu nimic decât autoritatea
română?. Așa precum după cerirea me am primit și împământenirea.
<<ss>> dr. Teofil Madievsky”

Testamentul lui Ștefan C. Stoianovici

„Testament
Subsemnatul Ștefan C. Stoianovici dispun cele ce urmează:
Toată averea mea mobilă și anume: în numerar, obligațiuni, polițe, bonuri (în care se
cuprinde și garanția depusă la Societatea de Asigurare <<Naționala>> din București pentru agenție),
mărfuri ce mi-au mai rămas din desfacerea dughenii mele, mobilierul casei mele întreg, to(a)te
bijuteriile, deoarece femeia mea are trusoul de franci 4000 compus din lengerii (lenjerii) și efecte de
îmbrăcăminte, un inel cu un bril(i)ant estimat fr.(anci) 100, o ico(a)nă, două sfeșnice și mi s-a
enumerat de înzestrător lei 614 șase sute patrusprezece pentru complectaria unor lucruri ce au lipsit
până la împlinirea sumei de fr. 4000 patru mii.
Deci i se va restitui lucrurile sale în natură și ce nu va ajunge, i se va plăti în numerar după
estimațiunea lor ce o am într-o listă pusă în actul dotal aflător în lada mea și care listă e extrasă din
condica înzestrătorului.
Averea imobiliară compusă din una casă parter în acest oraș str. Grigore Ghica V(odă).
34
SJANV, Fond Primăria orașului Huși, dosar 1/1894, filele 39 – 39 verso.
104
 To(a)te aceste de mai sus le estimez la suma de una sută zece mii lei.
Această avere o testez în mod absolut, pe vecie și din a mea bună vo(i)e Spitalului Comunal
din Huși și anume ca cu venitul averei aceste să se întreție atâtea paturi cât va fi suficient venitul și
care paturi vor purta numele meu.
Din averea de mai sus mai fac următoarele legături: testez D-nei Paraschiva C. Ciulei,
mătușă a mea, o rentă de 50 cincizeci lei lunar, această sumă i se va plăti la fiecare început de lună
pe tot timpul vieții sale și va înceta în momentul morții sale, fără ca succesorii (moștenitorii) săi să
poată avea cel mai mic drept sau pretențiune.
Deci acei 50 lei lunari de la moartea mătușii mele vor reveni și vor ... venitul spitalului.
Testez încă suma de una mie lei, care se va număra odată pentru totdeauna D-lui Gabriel A.
Ștefănescu, rudă cu mine.
Aceste două legături le fac numitelor persoane ca semn de recunoștință pentru iubirea
sinceră ce mi-au arătat în orice ocasiune și cred de cuviință că acest sentiment (atât de rar astăzi)
trebuie apreciat.
Fraților și sorei mele le las sfatul de a munci cu cinste, cu statornicie și a fi economi.
Soția mea are o dotă suficientă (douăzeci mii lei) plasată în bonuri la Casa de Depuneri și
afară de ace(a)sta tatăl său este destul de bogat spre a-i asigura un mariaj conform cu sentimentele și
aspirațiunile sale; tot ce o sfătuiesc este ca, dacă crede că fericirea o găsește în viața conjugală, apoi
să-și iubiască sincer bărbatul, să-l cruțe și să caute a-i fi credincioasă din to(a)te punctele de vedere.
Administrația acestei averi precum și executarea prezentei legături le las Primăriei Comunei
Huși, care imediat după moartea mea va intra în posesiunea acestei averi, va proceda la încasarea
obligațiunilor, în fine la lichidarea și transformarea ei în numerar.
Mai autorizez pe Primărie să vândă și vorbita mea casă prin licitație publică, începând prețul
de la 16.000 șaisprezece mii lei.
Spre mai bună fructificare, Primăria va putea plasa această avere în cele mai sigure valori,
scrisori sau titluri de rentă, va putea plasa banii în ipoteci de moșii și care se constată ca absolut
sigură. Va putea cumpăra hectare sigure și pământ până la acoperirea acestei averi, însă aceea
cumpărare se face sub privegherea a trei cetățeni fruntași din Huși sau județ.
Toate lucrările de administrație mai sus arătate, Primăria le va face sub a sa administrație,
pentru a preveni orice atingere sau periclitare a averei mele sau a venitului.
Pentru întocmai executare a celor de mai sus, las supraveghetor însă în mod gratuit pe D-l
Gabriel A. Ștefănescu și care va avea dreptul de control.
Scris și subscris de mine, astăzi în 12 (douăsprezece) Iunie anul una mie opt sute nouăzeci și
opt în Huși.
<<ss>> Ștefan Stoianovici”

105
106
 NEAGU DJUVARA –
SCHIȚE GENEALOGICE DESPRE FAMILIA SA

Silviu VĂCARU

Cu regretul că rândurile de față nu au apărut pe timpul vieții lui Neagu Djuvara, în cele ce
urmează publicăm câteva din epistole pe care acesta le-a trimis lui George Juvara și anume acelea
referitoare la genealogia celor două familii omonime, Djuvara din Muntenia și Juvara din Moldova.
Deși au purtat corespondență ani de zile, fizic nu s-au văzut niciodată. Dacă Neagu Djuvara1 este o
personalitate cunoscută celor mai mulți dintre noi, despre George Juvara credem că se cuvine să
prezentăm câteva informții. Fiul al lui Henric Juvara și al Anei Maria Perticari2, George Juvara s-a
născut la 13 februarie 1911, la București. Absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității
București, își ia doctoratul în anul 1926. A lucrat ca judecător la Tribunalele din Cernăuți, Iași,
Odorhei, Ialomița și Ilfov până în anul 1952, când a fost restructurat din rândul magistraților 3. Din
acel moment viața lui s-a schimbat total. Din magistrat, președinte de tribunal, apropiat al revistei
„Convorbiri Literare” și al lui Simion Mehedinți, ultimul director al revistei din perioada
interbelică4, ajunge să vândă din lucrurile ce i-au mai rămas pentru a se întreține. Casa în care locuia
i-a fost confiscată împreună cu o mare parte din bibliotecă și a lucrurilor pe care le avea. Zece ani nu
și-a găsit un loc de muncă. Reușește în cele din urmă să se angajeze pentru perioade scurte de timp
ca jurist la Stația Experimentală Stupicolă Maliuc, la Gospodăria Agricolă de Stat Casimcea și
Stațiunea de Mașini și Tractoare Titu. În ultimii ani de activitate a lucrat ca economist la
Intreprinderea „Granitul” București5. Cu toate acestea este nelipsit de la evenimentele culturale ce
aveau loc în capitală, poartă o intensă corespondență cu majoritatea celor pe care-i cunoscuse în
anturajul din jurul revistei „Convorbiri literare”.
Corespondența dintre cei doi este dintre anii 1968-1978, perioadă de oarecare deschidere a
României către Occident, când au fost permise vizite ale rudelor plecate din țară, când o parte din
personalitățile marcante ale științei și culturii române au fost reabilitate de regimul comunist. În
aceste condiții a putut avea loc acest schimb de idei pe teme de genealogie între reprezentanți ai
unor familii destul de înstărite din perioada interbelică. Informațiile oferite nu sunt necunoscute
publicului larg, dar ele aduc acea dorință a semnatarilor de a găsi punți noi referitoare la trecutul
unor familii venite din sudul Dunării și ajunse la o anumită stare materială și socială în România.
Așa cum arăta George Juvara și în prima Notă explicativă trimisă odată cu scrisorile, cei doi au
încercat să „elucideze problema unei eventuale legături de rudenie (anterioare emigrării din
Macedonia) între cele două familii contemporane și omonime”. Lipsa surselor documentare, dar și a

1
O schiță genealogică a familiei lui Neagu Djuvara vezi și la Bîgiu Răzvan, C. (2007). Misiunile diplomatice
ale lui Trandafir G. Djuvara (1879-1924), în „Annals of the University of Bucharest” / Political science
series, 9, p. 21-23. https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168-ssoar-387433; vezi, mai nou, spița familiei
Djuvara, în Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și
biografică, vol. VI, Dabija-Exarhu, coordonator și coautor Mihai Dim. Sturdza, București, 2017, p. 116.
2
George Juvara – Constantin Turcu. Dialog epistolar (1934-1980), introducere, noțe și indice de Silviu
Văcaru, Iași, 2020, p. 10.
3
Ibidem, p 11.
4
Silviu Văcaru, Titu Maiorescu în corespondența dintre George Juvara și Simion Mehedinți, în „Acta
Bacoviensis”, Anuarul Arhivelor Naționale Bacău, XII, 2018, Onești, p. 329-342.
5
George Juvara – Constantin Turcu. Dialog epistolar (1934-1980), p. 11-12.
107
unor tradiții de familie care să arate legături de rudenie între cele două ramuri i-au determinat să
ajungă la concluzia că între ei, din momentul venirii în Țările Române, nu a existat nicio verigă care
să ateste rudenia lor.
Coroborând corespodența dintre cei doi și cu scrisori expediate de G. Juvara către alte
persoane, observăm că nu toate epistolele au fost păstrate sau donate către Arhive 6. Numai așa se
explică faptul că între septembrie 1969 și martie 1971 nu avem nicio epistolă deși juristul spunea, la
10 ianuarie 1971, că „o scrisoare din centrul Africii de la Neagu Djuvara mă anunță că se apropie
data susținerii tezei sale de doctorat la Sorbona (de filozofie a istoriei, la 56-57 ani!). Pentru aceasta
a plecat la Paris, iar de acolo, pe o lună la Washington, unde cred că are pe fiica sa Domnica.
Frumoase călătorii! Fratele său Răzvan e aici (cu mama lor) și l-am vizitat de sărbători”7.
Cu toate că această corespondență a început din dorința lui Neagu Djuvara de a găsi pe
cineva în țară care să-i poată pune la dispoziție documente referitoare la familia sa, ea s-a
transformat în timp, devenind un mijloc al schimburilor de informații despre posibilii înaintași ai
celor două ramuri ale Juvăreștilor venite din Macedonia. Din câte știm, în afară de studiul Famiilii
de origine aromână în Principate scris de Neagu Djuvara, niciunul dintre ei nu a mai publicat nimic
pe această temă, fiecare rămânând pe pozițiile lor ușor contradictorii. Aceasta se vede și din modul
de adresare al lui Neagu care începe prima scrisoare cu Dargă vere după care constant scrie Dragă
prietene.
Pentru a înțelege cât mai bine contextul în care s-a desfășurat corespondența, publicăm și
cele două Note explicative scrise de George Juvara în momentul când a depus la Arhive scrisorile,
dar și epistolele trimise de doctorul Răzvan Djuvara, în care sunt transmise informații despre
activitatea fratelui său Neagu Djuvara.

Notă explicativă

Originea corespondenței de față stă în dorința unei cunoașteri reciproce a raporturilor trecute
dintre cele două familii omonime de origine mecedo-română: Djuvara (Brăila) și Juvara (Moldova).
Scrisorile de față sunt trimise de către Neagu Djuvara, nepot direct al diplomatului Trandafir
G. Juvara. Tatăl său a fost Marcel Djuvara, inginer de la Charlottenburg și decedat la București, în
1918.
Neagu Djuvara a urmat studiile secundare și universitare la Paris, ca și fratele său, doctorul
Răzvan Djuvara. După ce și-a terminat licența în litere la Sorbona și licența în drept la Facultatea
din Paris, Neagu Djuvara a îmbrățișat cariera diplomatică, ca și bunicul său. După 1944, el s-a
instalat la Paris, unde s-a căsătorit. Ulterior, dânsul a fost angajat într-un important post economic în
cadrul Ministerului Afacerilor Străine din Republica Niger (Niamey/Africa). De acolo, el s-a ocupat
de diferite lucrări istorice, trecând cu distincție doctoratul la Sorbona – mai 1972 – cu o teză de
filozofia istoriei, comisia fiind prezidată de cunoscutul istoric Raymond Aron.
Ocupându-se de unele probleme de filozofie a istoriei, Neagu Djuvara pregătește de câțiva
ani un studiu despre opera filozofică a voievodului Dimitrie Cantemir. În acest scop, el mi-a cerut
(prin fratele său, Răzvan), câteva date bibliografice. Totodată, dânsul s-a ocupat și de genealogia
propriei sale familii, precum și a altor familii de origine macedo-română. Ca rezultat al acestor
cercetări, el a publicat un studiu intitulat Famiilii de origine aromână în Principate, extras din noul

6
Să fie oare lipsă scrisorile de care vorbește la 29 martie 1971? „Anexez două scrisori cu date istorice și știri
genealogice despre familia Juvara și Djuvara. Scrisorile sunt de la fostul diplomat român Neagu Djuvara,
actualmente angajat al guvernului din Niger, ca specialist economic francez (!) ... Cred că ambele scrisori vor
interesa și pe domnul Stoide, căruia îi scriu tot azi. După ce le va cerceta, îl rog să mi le restituie. Ele modifică
întrucâtva studiul genealogic al lui Neagu Djuvara” (George Juvara – Constantin Turcu, p. 396, nr. 369).
7
George Juvara – Constantin Turcu, p. 391, nr. 363.
108
Album macedo-român, vol. II, 1965 (în cadrul „Institutului Român de cercetări” din Freiburg,
Germania)8.
Corespondența purtată de subsemnatul cu Neagu Djuvara (fără a ne cunoaște personal),
tinde să elucideze problema unei eventuale legături de rudenie (anterioare emigrării din Macedonia)
între cele două familii contemporane și omonime: Djuvara – stabilită la Brăila pe la 1830 și Juvara
stabilită în sudul Moldovei pe la 1812. În acest scop, am întocmit o schiță genealogică a familiei din
Moldova, spre a evita orice confuzii cu familia omonimă din Brăila.
Din nefericire, lipsesc cu totul acte, inscripții sau alte mărturii despre instalarea în sudul
Moldovei a lui Dumitru Juvara, născut în Ianina (Macedonia), spre sfârșitul secolului al XVIII-lea.
Acesta a venit pentru prima dată în sudul Moldovei prin 1812, instalându-se la Huși, unde a fost
urmat de doi frați mai tineri: Hristodor și Stere Juvara. Prezența acestor trei frați este confirmată de
câteva documente publicate de către Direcția Generală a Arhivelor Statului din RPR, Documente
privitoare la anul revoluționar 1848 în Moldova, București, 1960 (se va vedea documentele de la p.
15, 338, 339, 360-364 și 439 despre stolnicul Dimitrie Juvara, paharnicul Hristodor Juvara și fratele
lor mai mic Stere Juvara).
Ca urmare a informațiilor destul de sumare obținute de la membrii celor două familii
omonime Juvara și Djuvara, precum și în lipsa unor documente sau inscripții din care să putem trage
oarecare concluzii temeinice, am ajuns până în prezent la următoarele rezultate concrete:
1. Inexistența unei rudenii dovedite între cele două familii omonime.
2. Chiar dacă ar fi existat vreo rudenie mai veche aceasta nu putea fi în orice caz decât într-o
epocă anterioară părăsirii Macedoniei. Pe teritoriul ambelor Principate nu se constată însă nicio
rudenie între cele două familii menționate.
3. Din informații orale, transmise dintr-o generație în alta, faptul că cei trei frați Dumitru,
Hristodor și Stere Juvara, originari din Ianina-Macedonia, fii ai lui Ion Juvara, au părăsit definitiv
acel teritoriu de-abia după moartea părinților lor, fără a mai lăsa acolo alți frați sau surori, deci pe
niciun colateral imediat.
4. Nu trebuie omis faptul că uneori mai apar și alte denumiri aproape omonime, la unele
familii de origine macedo-română, instalate mai de curând în țară: Giuvara, Giuvaraș și chiar
Giuvaru. Astfel, în județul Ialomița, a exista în prima jumătate a secolului de față o familie de
proprietari rurali, cu numele Giuvara (anume Nelu Giuvara de lângă Slobozia). De asemenea, în
București (pe str. Antim) a existat o familie de funcționari anume Giuvaraș, veniți în țară după
încheierea tratatului de pace din 1913, dar din altă localitate decât Ianina, este deci de presupus că
aceste familii imigrate după 1900, nu au nimic comun cu acele venite cu 100-200 de ani înainte.
Deci, s-ar putea trage concluzia că au existat cândva în Macedonia mai multe familii omonime, fără
dovada precisă că ele ar fi fost ramuri deosebite, desfăcute în trecut dintr-o aceeași tulpină.
5 Afirmația lui Neagu Djuvara (p. 11 din lucrarea menționată) că o comună Giuvărești din
sudul Olteniei (jud. Romanați)9 s-ar trage de la familia Djuvara nu este cu nimic dovedită cu acte.
În orice caz, ramura Juvara nu are nicio legătură cu acea regiune întrucât prima generație
venită (Dumitru și cei doi frați ai săi) nu a trecut pe acolo, ci a venit direct în Moldova, din sudul
Dunării.
Față de argumentele de mai sus rămân la convingrea că familia Juvara instalată în Moldova
de sud pe la începutul secolului al XIX-lea nu are nicio legătură cu familia Djuvara din Brăila și nici
cu alte familii omonime, cu care nici generațiile mai vechi nu s-au considerat înrudite.
George Juvara,

8
Broșura a fost trimisă de G. Juvara lui Constantin Turcu pentru lectură „cu împrumut pe trei săptămâni, cu
rugămintea de a o restitui prin poștă, fiind foarte rară la noi” (Arhivele Naționale Iași, fond C. Turcu, Scrisori,
nr. 2.600).
9
Informația era luată de Neagu Djuvara de la „o lucrare a unui preot din Oltenia asupa acestei comune cu care
ei (Djuvara) cred că au o legătură (Ibidem).
109
 16/3/1973.

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 552.

Notă explicativă
Despre frații Neagu și prof. dr. Răzvan Djuvara
(Niamey - Africa)

Anexăm în prezentul inventar scrisori de la Neagu Djuvara (în continuare) și de la fratele

său, cunoscutul chirurg prof. dr. Răzvan Djuvara, aflați la Niamey (Africa).
Precizăm că dânșii sunt fiii inginerului Marcel Djuvara, mort în Primul Război Mondial
(1918). Bunicul lor a fost Trandafir Djuvara, cunoscut ca diplomat și scriitor în primele trei decenii
ale secolului de față. Frații Neagu și Răzvan Djuvara au urmat cursurile secundare și universitatea la
Paris. Pe Neagu Djuvara (n. 1918) nu l-am cunoscut niciodată, dar știu că a funcționat în corpul
diplomatic ca secretar de legație, până în 1944, când a plecat definitiv în Franța, soția sa fiind de
origine franceză (France Gaillat). Menționăm totodată că urmașii lui Neagu Djuvara s-au stabilit în
America (SUA), întru-cât unica sa fiică Domnica (n. 1938) s-a căsătorit cu diplomatul american
Harry Robert Melone jr. Din această căsătorie a rezultat un singur copil anume Sandra Djuvara
Melone (n. 1966). După aceste amănunte primite chiar de la Neagu Djuvara se constată că urmașii
acestuia, stabiliți pe continentul american, își păstrează totuși numele în linie feminină (deoarece nu
mai există urmași în linie bărbătească).
Neagu Djuvara este delegat de aproape 20 de ani într-un post economic din Ministerul
Afacerilor Externe din Niamey (République du Niger - Africa). Din acel loc îndepărtat el și-a
continuat cercetările în domeniul filozofiei istorice, susținându-și acum vreo trei ani teza de doctorat
în litere la Sorbona. Lucrarea a fost premiată și a fost publicată de o mare editură din Haga (Motuon
& Cie).
Pe chirurgul dr. Răzvan Djuvara (n. 1913) l-am cunoscut în București, după 1960, când
acesta funcționa la Spitalul Ministerului de Finanțe, după ce activase mai mulți ani în județul Argeș.
Prin intermediul doctorului Răzvan Djuvara am intrat în corespondență istorico-literară cu fratele
său Neagu. Acesta din urmă mi-a cerut niște date istorico-genealogice despre ramura familiei
JUVARA, stabilită în sudul Moldovei, la începutul secolului al XIX-lea. Totodată, Neagu Djuvara
mai dorea niște precizări bibliografice cu privire la unele cercetări istorice, pe care le făcea la
Niamey, cu privire la viața și opera lui Dimitrie Cantemir. I-am trimis datele și informațiile
solicitate, o parte din acestea fiindu-mi procurate de distinsul istoric profesor Constantin A. Stoide
din Iași.
Privitor la raporturile existente de rudenie între cele două familii omonime de imigranți
macedo-români, anume Djuvara din Brăila și Juvara din Moldova, am arătat pe larg părerea mea în
Nota explicativă de la poziția 552 din donația de față. Nu mai repet argumentele care mă determină
să nu împărtășesc părerea lui Neagu Djuvara despre o înrudire de dată mai recentă a ambelor ramuri.
Schița sa genealogică e documentată în parte, iar până în prezent apare necompletă.
Ceea ce mi se pare curios pentru un cercetător obiectiv este faptul că dânsul nu analizează
problema unei înrudiri a acestor familii pe teritoriul Macedoniei, adică la o dată anterioară emigrării
ambelor ramuri omonime. De aceea, sunt încredințat că înrudirea trebuie examinată pe temeiul
actelor, documentelor sau inscripțiilor aflate în Macedonia, în orice caz la o dată anterioară anului
1800. De altfel, migrațiunile acestor familii nu s-au făcut concomitent ci la intervale destul de lungi.
O altă observație în privința metodei de cercetare genealogică a lui Neagu Djuvara este
aceea că dânsul urmărește numai filiațiunea a două familii omonime imigrate în Principate după
1800, anume Juvara și Djuvara, intelectuali, mari proprietari agricoli sau oameni politici, fără a se
preocupa și de alte familii aproape omonime, imigrate după 1877, la date deosebite. Fără a se

110
cunoaște unele cu altele (Giuvara, Giuvaras, Giuvaru). De aceste familii mai modeste (funcționari,
mici proprietari), dânsul nu se ocupă deloc în studiul genealogic la care lucrează. Cred că problema
istorică a înrudirii unor familii omonime imigrante ar trebui privită pe plan general, iar nu limitată
numai la cele două ramuri arătate mai sus. Ca punct de plecare al unui studiu complet și obiectiv
este necesar să se stabilească cu precizie, dacă la o dată mai veche decât prima migrațiune, de pildă
pe la 1750:
a. A existat una sau mai multe familii omonime în Macedonia și în care localități (știm de
pildă că familia Juvara din Moldova își avea obârșia la Janina).
b. Dacă au fost mai multe familii omonime, trebuie urmăriți descendenții pe ramuri (dacă
este posibil).
c. De abia ulterior se va putea stabili care dintre aceștia au părăsit teritoriul Macedoniei și
care anume au rămas.
d. Dacă urmașii celor rămași n-au fost cumva chemați de cei imigrați în România în urma
evenimentelor politice internaționale (de ex. la 1878, 1913, 1918).
Subsemnatul am întâlnit o familie omonimă (Giuvaras) venita în 1914 în România
(București), dar membrii ei au venit pe rând, după ce au lăsat acolo un număr de colaterali
intelectuali. Cu aceștia a urmat o corespondență (mi s-a spus) în perioada 1913-1930, cu știri
familiare reciproce. După anii 1930-1932 corespondența a încetat, întrucât membrii vechii generații
au decedat, iar generațiile mai noi aveau alte preocupări și nici nu se cunoșteau unii pe alții. În afară
de aceasta a survenit Al Doilea Război Mondial, care a întrerupt orice legătură epistolară între cei de
mai sus.
Anexăm tot aici și corespondența primită de la chirurgul doctor Răzvan Djuvara, care în
ultimii ani a fost delegat de statul nostru la Niamey ca profesor universitar cu contract la noua
Facultate de Medicină din capitala Republicii Niger. În prezent, ambii frați lucrează, fiecare în
domeniul respectiv, la Niamey. Din scrisorile profesorului dr. Răzvan Djuvara se desprind și unele
preocupări istorico-literare ale fratelui său Neagu, care în ulțimii ani este mai zgârcit la scris,
probabil din pricina ocupațiilor sale intense. Oricum ar fi, scrisorile fraților Djuvara atestă munca
perseverentă și continuă a celor doi intelectuali români, într-un ținut torid din centrul Africii, fără a
omite câtuși de puțin legăturile culturale cu Europa și îndeosebi cu patria lor.
1 mai 1977.
George Juvara

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 729.

Niamay, 18 iulie (19)69

Dragă vere,

Plăcută surpriză mi-a făcut scrisoarea matale sosită azi aici întrucât părăsisem Parisul chiar
în ziua când mi-ai scris.
Moș Alfred1 mi-a fost tare drag, era sclipitor de deștept și mai presus de toate avea un dar
prețios: avea haz, avea umor, ba chiar trăia din umor. Văd că ții minte că m-a îndrumat acum
aproape 30 de ani! Vai! Pentru teza mea de doctorat în drept. Dar la drept să spun, niciodată nu m-a
pasionat dreptul ci mult mai mult istoria și filozofia istoriei (făcusem la Sorbona istoria și filozofia
istoriei, paralel cu studiile de drept). De aceea, de vreo 15-20 de ani, nici eu nu mai știu, m-am
înhămat la o teză de doctorat la Sorbona cu un subiect de filozofia istoriei. Vom vedea ce-o să iasă.
Dar dacă dau chix barem n-am stat degeaba pe melagurile astea pustii. Îți mulțumesc pentru
propunerea de a mă ajuta. Trebuia să pregătesc o mică lucrare anexă (teza complementară cum îi
zice) și alesesem ceva despre Descrierea Moldovei a lui Cantemir. Dar de câteva luni cu marile

111
prefaceri în sistemul universitar francez s-a suprimat această formalitate așa că voi lăsa pe mai târziu
studiul.
Ceea ce m-ar amuza e dacă ești în măsură să-mi faci o genealogie a ramurii noastre din
Moldova. Eu la Paris am făcut o schiță, dar ramura moldovenească e tare incompletă. De fapt nici
n-am fost în stare, nici unii, nici alții, să stabilim documentar cum ne înrudim. Numai așa din
tradiție, căci ai voștri ar fi fost veri primari cu răs-străbunicul meu Ion Djuvara (pe vremea aceea
încă Giuvara) care s-a stabilit la Brăila în 1830. Ai voștri Dumitrache și Hristache, tot la aceeași dată
s-au stabilit în Moldova (vezi Constantin Sion)2. Pe la aceeași epocă e unul Hristodor Giuvara,
polcovnic, moșier în Romanați, și altul mai înainte kârc-serdarul Iordache Giuvara (adică
comandantul „jandarmeriei” pe toată țara), care s-a dat de partea lui Tudor Vladimirescu, a fost apoi
prins de bumbașa Sava și ucis la Constantinopol.
Bănuiesc că eram atunci cu toții în Oltenia, la a doua generație, veniți din Pind. Dacă te
interesează, o brumă de cunoștințe o am asupra subiectului. L-am publicat într-un articol apărut
acum câțiva ani în Germania în Noul Album Macedonian3. Am un extras aici. Aș putea risca să ți-l
trimit. Cu cele mai bune gânduri,
Neagu Djuvara

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 555.

________________________
1
Alfred Djuvara (15 noiembrie 1875, Bârlad – 30 iunie 1963, București). Frate cu Henri
Juvara, tatăl lui George Juvara. Doctor în drept la Paris (1899) la vârsta de 22 de ani și jumătate.
Profesor de drept internațional și privat la Facultatea de Drept din Iași; membru al Curții permanente
de arbritaj de la Haga. A ieșit la pensie în anul 1941. Odată cu instaurarea după război a noului
regim i se suspendă pensia „pentru bunul și singurul motiv că mai aveam și altă avere producătoare
de venit, care avere, la rândul ei, a fost naționalizată șase luni mai târziu, așa că opt ani, soția mea și
cu mine, am trăit din vânzarea mobilelor din casă, haine, rufărie etc., ceea ce înseamnă că am dus o
viață redusă la extrem, în lipsa unei alte expresii de care nu vreau să mă folosesc” (Arhivele
Naționale Iași, fond G. Juvara, nr, 276, f. 1).
2
Se referă la informațiile oferite de C. Sion: „Juvara. Bulgari, veniți la 1829 deodată; aceștia
fiind trei frați, s-au pripășit în Focșani ș-au început a căuta de vite, apoi au luat moșie în posesie, pe
la ținuturile Fălciului și Galațiului. Pe cel mai mare dintre ei, Dimitrache, l-au făcut Mihai Vodă
stolnic; Hristache, cumpărând moșia Cârlomăneștii, de la Manolache Epureanu, hagiu-vodă l-au
făcut paharnic” (C. Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri și note contimporane. Boierii Moldovei,
text ales și stabilit, gloar și indice de Rodica Rotaru, prefață de Mircea Anghelescu, postfață, note și
comentarii de Ștefan Gorovei, București, 1973, p. 328).
3
Neagu Djuvara, Familii de origină aromână în Principate, extras din Noul Album Macedo-
Român, vol. II, 1965, Biblioteca română, Freiburg - Germania.

112
 Alfred Juvara
Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 281.

113
Henri Juvara, tatăl lui George Juvara și frate cu Alfred Juvara (născut la 18 mai 1885,
Bârlad-decedat la 14 mai 1963, Bacău).

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 381

114
 Niamey, 25 septembrie (19)69

Dragă prietene,

Am întârziat a-ți răspunde, iartă-mă, dar am avut o lună grea de lucru.

Mulțumesc mai întâi pentru indicațiile bibliografiei, asupra lui Cantemir. Între timp s-a
întâmplat ceva – deocamdată formal – anume ca obligație a unei teze complementare la doctoratul
„es lettre” a fost suprimat în cadrul reformelor sistemului universitar francez. Astfel încât proiectul
meu, de altfel cam neclar, de comentariu asupra Descrierii Moldovei, îl las pe mai târziu. Am adunat
însă cărți, note, note bibliografice – îmi vor servi cândva.
Ca să ne distrăm puțin cu istoria familiei noastre – care se stinge tocmai când începuse să
ridice capul deasupra hasnalei – am primit acum câteva zile o foaie extrem de interesantă de la
mama găsită într-un fund de ladă. E ceva veche, e o încercare de genealogie a celor două ramuri ale
familiei, alcătuită de unchiul meu Alexandru Saint Georges1 (bărbatul surorii mai mici a mamei,
Ioana Grădișteanu). După cum știi era pasionat de asemenea chestii și construise un muzeu cu zeci
de mii de documente (astăzi împrăștiate la diferite instituții). Interesul acestei fițuici e că a fost
adnotată de mâna bunicului meu Trandafir2 – probabil chiar în anul morții lui, 1935 – fiindcă
anumite date sunt din 1934. Din păcate ne se aduce nimic valabil privitor la primele generații din
țară. „Scheletul” schiței alcătuite de Al. Saint Georges e vădit inspirat de cineva din ramura voastră.
Ți-o trimit în fotocopie, din păcate cam palidă – vei putea lesne reconstitui. Eu am îndoieli serioase
asupra primelor trei generații.
Dumitru

Nicolae
Dumitru Dimache Hristodor

Pe ce vă bizuiți privitor la cele dintâi generații? Nu cumva acel Nicolae e „inventat” pentru
a se reuni cu faimosul Nicolo Giuvara căpitanul de arnăuți? Apoi chiar legătura între cele două
ramuri mi se pare cam fantezistă. Vreau să zic că nu am făcut cercetări la biserici de pildă ca să se
vadă cum îl chema pe tatăl Ion Giuvara din Brăila sau pe tatăl fraților Dumitru, Diamandi și
Christache. Părerea mea e că în orice caz Ion e din aceeași generație cu cei trei frați, iar nu cu o
generație înainte, cum reieșe din schiță.
Mi-am pus chiar întrebarea dacă nu cumva rudenia e inexistentă! N-ar fi exclus. Totuși
există o tradiie în familie, apoi Răzvan3 îmi zice că aveți nu știu ce mobilă sau casetă pe care numele
e încă scris Giuvara. În fine, am găsit în Oltenia un Dimachi și un Christoda între 1821 (revoluția lui
Tudor Vladimirescu) și 1830 (cataștisele de catagrafie publicate de I. Filitti). Coincidența de nume e
cel puțin ciudată. Dar de unde ați scos voi că Dumitru era deja la Huși în 1810? În fine, toate acestea
ar necesita timp și migăloase cercetări pe care nimeni n-are nici chef, nici timp a le întreprinde. Și la
ce folos! În orice caz îți trimit prin poștă și unicul studiu care a apărut în vol. II din Noul Album
Macedo-Român. Probabil că conține erori. Am rămas prudent, dar cred că problema e corect pusă.
Consultă-ți și veri dumitale. Ar fi totuși interesant să punem lucrurile la punct ... înainte de moarte.
Cu cele mai bune gânduri,
Neagu

Atenție la adresă! Nu e NIAMEY (NIGERIA) ci NIGER, sau Republique de Niger. Nigeria

e o țară vecină, la sud, fostă colonie britanică și multe scrisori se pierd din cauza acestei confuzii.

PS. Pentru Mircea Djuvara4 te-ai putea adresa văduvei lui, Elena. E o femeie cu cap.
Bănuiesc că a păstrat multe din hârtiile lui. Nu-i cunosc adresa, dar n-ar trebui să fie greu de găsit.

115
De completat, amintiri etc. am putea căpăta de la Paris, de la sora lui Angela Pangul – dar ea nu are
niciun document.
Confirmă-mi, te rog, primirea acestei scrisori și a broșurii.

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 556.

_____________________________
1
Alexandru Sanit Georges (20 aprilie 1886, Botoșani – 1954, București). După absolvirea
Liceului Treboniu Laurian din Botoșani, urmează la Iași cursurile școlii fiilor de militari, Școala
Militară de Ofițeri din București și Școala Militară de Cavalerie de la Târgoviște. Face specializare
la Școala Militară de Război din Niesse – Germania. A luptat în calitate de căpitan al armatei
române în Primul Război Mondial. După marea conflagrație trece în rezervă și se dedică pasiunii
sale colecționarea de obiecte. În 1908 a început organizarea unui muzeu la Bârlad, pe care apoi l-a
transferat la Târgoviște. Din 1934 a pus întreaga sa colecție la dispoziția Fundațiilor Culturale
Regale (Virgiliu Z. Teodorescu, Contribuții la un portret de muzeograf, în „Muzeul Național”, IX,
1997, p. 127-143).
2
Trandafir Djuvara (6 noiembrie 1856, Brăila - 1935). Bunicul după tată al lui Neagu
Djuvara. Diplomat, om politic român, parlamentar în mai multe legislaturi, iar, pe plan diplomatic,
atașat de legație pe lângă Agenția Diplomatică a României de la Paris (martie 1879- aprilie 1880),
secretar de legație clasa a II-a la Bruxelles (aprilie 1880 – 1883), șef de legație la Belgrad (august
1887 – iulie 1888), agent diplomatic și consul general la Sofia (iulie 1888 – 1891), trimis
extraordinar și ministru plenipotențiar al României la Constantinopol (1896-1900), Bruxelles, Le
Hâvre și Luxemburg (1909-1920), Atena (1920-1924). A urmat cursurile Liceului „Sf. Sava” din
București și la Paris unde își susține bacalaureatul la liceul Henri I. Își continua studiile la la Școala
de Științe Politice din cadrul Universității Paris, apoi obține titlul de doctor în litere și filozofie la
Universitatea din Bruxelles. (Bîgiu Răzvan, Misiunile diplomatice ale lui Trandafir G. Djuvara
(1879-1924). Annals of the University of Bucharest / Political science series, 9, 2007, p. 19-44.
https://nbn-resolving.org/urn:nbn:de:0168-ssoar-387433).
3
Răzvan Djuvara (25 noiembrie 1913, București- 24 aprilie 1999, Paris). Fratele lui Neagu
Djuvara. Absolvent al Facultății de Medicină din București. Medic chirurg succesiv spitalele din
Buzău, Curtea de Argeș apoi la Spitalul Ministerului de Finanțe etc. Profesor la Facultatea de
Medicină din Niamey.
4
Mircea Djuvara (18 mai 1886, București – 7 noiembrie 1945, București). Fiu al Esterei și
Traian Djuvara a urmat cursurile Liceului „Gh. Lazăr” București. Absolvent al Facultății de Drept și
al Facultății de Litere și Filozofie din cadrul Universității București. După cursuri de specializare în
Germania și Franța își ia doctoratul în drept la Sorbona. Își începe cariera universitară în anul 1913,
devenind în 1932 profesor titular al Catedrei de Teorie generală a dreptului cu aplicație la Dreptul
public. A fost profesor la Academia de Drept international de la Haga ținând prelegeri la Roma,
Paris, Berlin și Viena fiind membru al unor importante institutii: Asociatia pentru Studiul si
Reforma Sociala, Societatea de studii Filozofice etc. Deputat (1922-1937), vicepreședinte al
Camerei Deputaților (1933-1936) și ministru al Justitiei (29 august 1936-31 martie 1937). A pledat
pentru cauza României în calitate de consilier pe lângă delegația permanentă a țării noastre la
Conferinta de Pace de la Paris. Delegat al României la Societate Națiunilor. Jurist, filozof, membru
corespondent al Academiei Române din 1936 (Iuliana Savu, Reflecții privind contribuția lui Mircea
Djuvara la evoluția științei dreptului, în „Revista națională de drept”, nr. 12, 2010, p. 11-14). Vezi și
Neagu Djuvara, Familii de origină aromână în Principate, extras din Noul Album Macedo-Român,
vol. II, p. 13).

116
 Niamey, 15/3/(19)71

Dragă prietene,

Scrisoarea matale din 30 ian(uarie) mi-a fost transmisă la Paris, de acolo la munte în Savoia
– unde am primit-o în ajunul plecării îndărăt. Mulțumesc pentru noile amănunte ce-mi dai. Când mă
gândesc că am fost de zeci de ori pe la Brăila când mă ocupam de moșia noastră Ezna (la 35 km vest
de Brăila) și niciodată nu mi-a trecut prin minte să mă duc pe la cimitir. Frații Djuvara. Da, trebuie
însă să fie generația străbunicului meu, dar nu musai străbunicul meu căci (lucru pe care l-am trecut
cu vederea în scurtul meu articol, plin de omisiuni și probabil de erori) erau trei frați: Trandafir
(primul), Tache1 și Gheorghe (sau Iorgu), străbunicul meu, cel mai tânăr. Tache a fost și el, ca frate-
su mai mare, deputat și primar al Brăilei. E bunicul despre mamă a lui Radu Portocală2, fost ministru
și multă vreme primar al Brăilei înainte de războiu. Știu că în 1930, cu prilejul „Centenarului
Brăilei” a organizat o expoziție la Brăila în cadrul căreia a expus câteva zapise de boierie a primei și
celei de a doua generații a Djuvăreștilor din Brăila. Când i-am cerut să le văd, câțiva ani mai târziu,
avusese tocmai un incendiu în casa lui și nu mai știa de dispăruseră sau nu și acele documente. Fiu-
su, doctor, tot Radu pe nume (îl cunoaște Răzvan) ar putea poate da de ele ... Deci frații ar putea fi
Trandafir și Tache. Gheorghe, mai tânăr a murit în 1884, relațiv tânăr, de altfel. Cred că știi că era
născut în 1828. Poate primăria – sau vreun pomelnic pe la vreo biserică să mai aducă vreo lumină?
Ce ar fi interesant ar fi să se știe numele (prenumele) tatălui lui Ion, primul așezat la Brăila în 1830.
De unde venea? Avansată ideea de mine că ar fi venit din Oltenia poate fi eronată întrucât n-avem
nicio dovadă că polcovnicul Costache (sau Hristodor), atestat la 1831 în Romanați să fi fost neam cu
noi. Nici de altfel cârcserdar, cam haiduc, Diamandi Giuvara. De unde și îndoiala mea chiar asupra
rudeniei între neamurile noastre, cu toată tradiția (care s-a păstrat s-au s-a născut pe la generația
bunicilor noștri când s-au descoperit unii pe alții și s-au mândrit să vadă că și unii și alții
„ajunseseră” să se cocoațe prin măriri?).
Dacă faci vreo descoperire, tare m-ar interesa. Eu din pustiul meu african am șanse mai
puține.
Cu drag,
Neagu

PS. Bătrânul profesor Diamandi Bucinceanul îmi atrăsese atențiunea că numele e relativ
răspândit, cum e și firesc, dacă etimologia stabilită de mine e cea corectă. Fantastic însă e faptul că
tatăl meu avea un „aer de familie” neîndoelnic lui Alfred și cu Ernest3 ... ba chiar semăna
extraordinar cu portretele reprezentând pe Filippo Juvara4, arhitectul din Settecento. Poate să fie
vorba de o coincidență de tip mediteranian. Pe acei Juvara italieni pe care i-am cunoscut, i-am
întâlnit la Paris, unde deschiseseră o sucursală, nu prea strălucită, a unei fabrici de aparate de cafea.
Bănuiesc că au dispărut din circulație căci nu i-am mai găsit la acea adresă. Pe unii din Italia i-a
întâlnit odinioară Mircea Djuvara, dar nici unii, nici alții nu știau nimic mai departe de generația
părinților lui Filippo J(uvara), stabilit la Messina (oraș care a ars în întregime la începutul veacului
notru).

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 559.

_____________________________________
1
Tache Djuvara (1825-1883). Participant la evenimentele din 1848, plecat în exil în Franța
(Neagu Djuvara, Amintiri din pribegie (1948-1990), ediția a X-a, revizuită, București, 2012, p. 7).
Primar al Brăilei (1866-1868, 1879), deputat. Tatăl Paulinei Djuvara.
2
Radu Portocală (12 august 1888, Brăila – 13 aprilie 1952, închisoarea Sighet). Tatăl său
Miltiadi Portocală, cu studii economice la Institutul Superior de comerț din Anvers, a fost director al

117
Băncii Naționale, Filiala Brăila, iar mama, Amalia Djuvara, fiica lui Constantin Djuvara. Absolvent
al liceului „N. Bălcescu” Brăila, a studiat dreptul și filozofia la Universitatea București. Avocat,
deputat, specialist în drept maritim și fluvial, secretat de stat la Ministerul de Interne, om politic
liberal, primar al Brăilei (1922-1925) și senator. Arestat pentru „sabotaj” a fost încarcerat la
închisoarea din Sighet unde moare în urma chinurilor suferite.
3
Ernest Juvara (5 mai 1870, Bârlad – 5 mai 1944, București). După cursuri liceale făcute la
Colegiul „Sf. Sava” București urmează Facultatea de Medicină din Paris, luând diploma de doctor în
medicină în anul 1895. Reîntors în țară alături de activitatea în spitale printre care amintim Sf.
Spiridon din Iași și Spitalul Brâncovenesc unde organizeazză cea mai modernă clinică chirurgicală
din țară de la vremea respectivă are o prodigioasă carieră universitară la Iași și București. Este
autorul a mai multor lucrări de chirurgie
4
Filippo Juvara (7 martie 1678, Mesina, Sicilia – 31 ianurie 1736, Madrid). Fiul unui aurar,
a studiat sub îndrumarea lui Carlo Fontana. Gravor și decorator, unul dintre cei mai importanți
reprezentanți ai stilului rococo italian. A proiectat extinderea orașului Torino, castelul Rivoli,
basilica Superga de lângă Milano, palatul Real din Madrid, Palatul Arunjez. Despre arhitectul
Filippo scria și George Juvara prietenului său C. Turcu (Arhivele Naționale Iași, fond C. Turcu,
Corespondență, nr. 2.525).

29 iunie (19)71

Dragă prietene,

Vin cu o mare rugăminte și te rog să mă ierți, dar, vorba aia: bună ziua ți-am dat, lulea mi-
am căpătat.
Aș dori să cauți a-mi procura două cărți de istorie:
1. Al doilea volum al Cronicii lui Neculce (vorbesc având sub ochi ediție din 1942, Scrisul
Românesc”, Colecția Clasicilor Români, de sub direcția lui N. Cartojan, vol. I). Îmi lipsește vol. II.
Foarte probabil nu se mai găsește în comerț. Dar poate a ieșit o nouă ediție critică.
2. G. Haupt, Studiu asupra naturii monarhiilor. Un document inedit al lui D. Cantemir, în
„Studii”, IV, 1, 1951, p. 210-222.
Mă îndoiesc să se găsească doar un opuscul, un extras cu acest articol, deci trebuie găsit tot
volumul.
Iartă-mă că mă adresez matale, dar te cred mai potrivit decât Răzvan pentru asemnea
„vânătoare” de cărți. Dar dacă le găsești, bineînțeles îi ceri lui banii necesari și-l lași să se descurce
cu expedierea.
Calde mulțumiri anticipate,
Neagu

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 560.

Niamey, 1 august (19)71

Dragul meu

Nu știu cum să-ți mulțumesc pentru graba pe care ai pus-o a-mi satisface cererea. Mii de
mulțumiri. Răzvan mi-a spus că a expediat volumul. Acum, pentru a doua carte (adică revista cu
articolul lui Haupt), te rog nu te omorî cu firea – poate o voi găsi la Biblioteca Națională din Paris,
sau la Sorbona. Dar altceva e să ai volumul acasă și altceva e să-l consulți prin biblioteci ... mai cu
seamă când zisele biblioteci sunt la 4-5.000 de km! Află însă că acum doi ani am reușit să obțin cu

118
împrumut prin Centrul Cultural Franco-Nigerian, care e afiliat al Bibliotecii Naționale din Paris trei
importante volume care nu se mai găsesc în comerț. Mă întrebi ce am făcut cu teza. Deocamdată
nimic. Mai bine zis e isprăvită și șapirografiată din toamna trecută. Înmânată directorului de teză
(Raymon Aron)1 de la mijlocul lui decembrie (19)70. Raportul lui trebuie să fi fost făcut la începutul
lui martie (19)71 când eu am depus alt exemplar la Secretariatul Sorbonei, pentru ceilalți membri al
juriului. Urma să fiu convocat pe la mijlocul lui iunie (drumul – vai! – pe sepsele mele). În schimb
am primit un aviz că prezentarea e amânată până la „începutul viitorului an universitar”, bănuiesc
deci noiembrie sau decembrie. Le-a trebuit boierilor de la Sorbona aproape un an ca să-mi răsfoiască
teza! Titlul e Civilisations et lois Historiques. Essai d’étude comparée des civilisations. După cum
vezi, de fapt nu e istorie, ci filozofie a istoriei pe linia lui Spengler 2 și a lui Toynbee3 „touts
proportion gardées”.
Dar mata rămăseși până acum mut asupra activităților matale. M-ar interesa.
Încăodată mulțam frumos și cu drag,
Neagu

PS. Am primit și scrisoarea și cartea poștală, la rândul lor. Mulțumesc pentru cărțile poștale.
Lecomte de Nouÿ4 a fost mai fericit în restaurarea bisericii Sf. Nicolae Domnesc 5, decât în
mănăstirea de la Curtea de Argeș. Dar așa veche să fie? Veacul al XV-lea? E minunată. N-o
cunoșteam.

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 561.

_____________________________
1
Reymond Aron (14 martie 1905, Paris – 17 octombrie 1983, Paris). A studiat filozofia la
Paris. Și-a început cariera universitară în Germania (1930-1933). Odată cu ascensiunea nazismului
parăsește Germania și se mută la Londra. După război se întoarce în Franța ținând cursuri la College
de France, Institut d'Etudes Politiques, Ecole Nationale d'Administration, Ecole Pratique des
Hautes Etudes și la Sorbona. În 1963 a fost ales membru al Academie des Sciences Morales et
Politiques. A fost un conservator prudent și un critic al societății liberale. A fost considerat unul
dintre cei mai lucizi politologi francezi din a doua parte a veacului al XX-lea.
2
Oswald Spengler (29 mai 1880, Blankenburg, Saxonia-Anhalt, Germania – 8 mai 1936,
München). Istoric și filozof german cunoscut prin lucrarea sa Declinul Occidentului.
3
Arnold Joseph Toynbee (14 aprilie 1889, Londra-22 octombrie 1975, York). Istoric și
filozof al istoriei. A făcut parte din delegațiile britanice la conferințele de pace de la Paris ddin Anii
1919 și 1946. Profesor cercetător de istorie internațională la London School of Economics și director
de studii la Institutul Regal de Afaceri Internaționale din Londra. A fost ales membru al Academiei
Britanice, academia națională pentru științe umaniste și sociale a Regatului Unit.
4
André Lecomte de Nouÿ (7 septembrie 1844, Paris – 11 noiembrie 1914, Curtea de Argeș).
Provine dintr-o veche familie piemonteză stabilită în Franța. Absolvent al Ecole Impériale de dessin
et Mathematiques își continuă pregătirea sub îndrumarea mai multor arhitecți francezi printre care
cel mai cunoscut era Eugene Viollet le Duc. Membru de onoare al Academiei Române (din 1886).
A fost chemat de regele Carol I să restaureze mai multe monumente precum: Biserica Trei Ierarhi
din Iași, Biserica Sf. Nicolae Domnesc din Iași, Biserica Mănăstirii Argeș, Biserica Sf. Dumitru din
Craiova etc. După planurile sale a fost construită și biserica familiei Brătianu de la Florica și
Biserica Sf. Haralambie din Turnu Măgurele.
5
Se referă la Biserica Domnească de la Curtea de Argeș care nu s-a restaurat după planurile
lui ci după cele ale arhitectului Grigore Cerchez. Biserica a fost începută sub domnia lui Basarab I și
terminată odată cu finalizarea picturii murale în timpul domniei lui Vlaicu Vodă (1364-1377).

3/2/(19)73

119
 Dragă prietene,

Călduroase mulțumiri pentru articolul Zotta1 primit prin mijlocirea lui Răzvan. Te rog să
mulțumești din parte-mi și pe amicul dumitale din provincie, atât de amabil și săritor. Nu cred să fie
cazul să-l mai supărăm și cu articolul următor pe care mi-l citezi întru-cât acest aspect genealogic e
cu totul secundar în studiul pe care-l încerc. Apoi înțelg că al doilea articol ar fi lung deoarece ai
scris Buletinul „Ioan Neculce”, 9/1931, p. 1-902. Ar fi prea mare munca de copiat. „A propos”, cine
a făcut prima copie? S-a ocupat Răzvan s-o facă s-au s-o dea de făcut? A omis să-mi precizeze.
Încă o dată îți mulțumesc.
Cu cele mai bine gânduri,
Neagu Djuvara

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 732.

_________________________________________
1
Sever Zotta, Despre neamul cantemireștilor, în „Ioan Neculce”, 8/1930, p. 205-214.
Autorul menționează în prima notă că „studiul acesta a apărut întâi, incomplet, în „Revista
Arhivelor”, București, 1924, I și II”.
2
Este vorba de partea a doua a articolului lui Sever Zotta, dar care are numai 40 de pagini
nu 90 cât spune Neagu Djuvara.

1 mai 1975

Dragă Georges, în grabă;

Azi, zi liberă, profit să-ți scriu (1e etapă). Mă bucur că nu ne uiți și-ți multumim. Am văzut
biserica Sf. Ioan din Piatra, este o comoară a arhitecturii, cum dealtminteri sunt toate ctitoriile lui
Ștefan cel Mare.
Acuma busness:
Cartea lui KALUSTIAN (?) ne-ar interesa, dar cum să-ți restituim cheltuiala?
Privitor la punctul 2, bibliogafia despre influiența religiilor orientale în veacul 2e, Neagu ar
avea ceva, dar scrie chiar acum unui profesor de romanistică din Olanda (de origine român), care
este butie de carte și a cărei competență este recunoscută în toată lumea. Sigur că ne va răspunde, iar
ceea ce ne va da, va reprezenta un index care sigur va folosi tinerei candidate.
Îți voi scrie mai pe larg, când voi avea materialul.
Teza lui Neagu apare în volum la un mare editor; trebuie să fie sub tipar. Mult a fost, puțin a
mai rămas!
În rest, toate sunt bune pe aici, dacă n-ar fi atât de cald și muncă multă pe deasupra. Noroc
cu climatizarea, care suflă aer rece în dormitoare și birouri, săli de operații etc.
Multe prietenii.
Sărutări de mâni domnei. Sper că sunteți sănătoși cu toții.
Deci, asteptați să ne răspundă profesorul în chestiune.
Cu dragoste,
Răzvan

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 736.

120
 1 iunie 1975

Dragă Georges

Am primit notele bibliografice pentru care ne-ai rugat. Competența celui care ni le-a trimis
este indiscutabilă. Fiind un erudit latinist. Încerc în limita posibilului să copiez titlurile și să trimit
apoi cu alt curier poștal ceea ce este tipărit. Primești una, în caz că s-ar pierde cealaltă, iar în cazul
cel mai fericit primești tot.
1. Întreabă dacă nu s-a adresat lui Pipidi, mare specialist în materie și chestie de „protocol”.
Cartea lui Fr. Cumont, Les religions orientales dans la paganism romain, de la începutul
veacului este învechită. M. J Vermaseren (prof. olandez). Havingvlietstraat 17/III, Amsterdam. Tot
același autor publică la E. I. Brill. Leiden, seria Etudes préliminaires aux religions orientales dand
l’Empire Romain (80 volume) dintre care au apărut 20. Firma Brill trimite gratuit cataloage – în
plicul separat trimit formulare de comandă E. I. Brill Publisdier Leiden, Olanda (1 sucursală la
Köln), adresa este suficientă. Se poate adresa direct lor pentru titluri.
Iată titlurile la acest editor: New Publication on classical antiquity, Caesareea Under Roman
Rule (de Lee I. Levine), Studies of Judaïsm in lote Antiquity, 1975.
Le sanctuaire et le culte des divinités Egyptiennes á Erétrie (Philippe Bruneau, 1975).
Greek and Latin Authors on gens and Judaism (Menahem Stern, 1974).
Selection of titles on the Midde Ages, Renaissance an classical Antiquity (Leclant J.), 1972
(Relativ la difuzarea cultului Isaica).
Die Denkmaler orientalischer gottheiten îm Römischer Deutchlad (Schwertheim E.), 1974.
Etudes préliminaire aux religions orientales dans l’Empire Romain (mai sus citat), M. J
Vermaseren.
Cam asta am spicuit. Urmează să trimit și restul ca imprimate.
Mult noroc și sănătate vă urează,
Răzvan

NB. Neagu este în focuri, corectează indexul de nume citate în carte, pe care editorul a omis
să-i trimită „epurile”, îți trimite multe prietenii.

David Neusner, profesor of Religions Studies Bronon University (Brill édit), Studies in
judaïsm in lote Antiquity, vol VII, Caesarea Under Roman Rule, by Lee I. Levine, 1975, XVI.
J. Leclant, Gisele Clerc, Inventaire bibliografique des Isiaca (IBIS), (Repertoire analytique
des travause relatif á la difusion des cultes isignes, 1940-1969, partea a II-a, litera E-K, Etude
preliminaires aux religions orientales dans l’Empire Romain, 18, 1974).
Vivienne. J Walters, The cult of Mithras in the Roman provinces of Gaul (Etude
preliminaires aux religions orientales dans l’Empire Romain), 41, 1974, XIV, 175.
Confirmă imediat primirea. Te rog ca să mă pot scăpa de teancul de cataloage ...!

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 737.

15 iulie 1975

Dragă Georges,

Am primit scrisoarea ta format mic. Află că puseseși BP 455 în loc de 453 și am avut noroc
că fiind cutia Grand Hotelului unde venim la bazinul de înot mi s-a înmânat plicul.

121
 Constat cu mare satisfacție că poșta funcționază perfect. Nu face nimic că ai pus cartea pe
cale maritimă, vine sigur. Îți mulțumim amândoi; ești prea drăguț.
Cât despre notele bibliografice, ele aparțin duduiei, nu este nevoie să le înapoieze.
Nădăjduim că-i vor fi de folos. Faci cu ele ceea ce crezi mai bine.
În altă ordine de idei, cei de aici, mi-au prelungit contractul cu 6 luni pentru anul universitar
în curs. Tot nu-mi prea convenea să-mi iau vacanțele iarna, când este cea mai plăcută perioadă aici.
Cartea lui Neagu s-a publicat la Editura „Monton ei cie” de la Haga și va apare în comerț. În caz că
librăria de aici aduce câteva exemplare îți vom trimite unul.
În rest suntem sănătoși, deși este mult de lucru și se înțelege, destul de cald.
La toți multă prietenie și sănătate,
Răzvan

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 738.

Duminică, 18 aprilie (19)76

Dragă prietene,

Nu ți-am mai scris de un veac. Iată că încerc să mă „revanșez” că mi-ai trimis acum 2-3 ani
o schiță genealogică a ramurii voastre și-ți trimit la rându-mi o schiță cu ce știu eu*. Poate
completezi pentru Moldova bunăoară cu numele copiilor lui Costache și Cuti. După cum vei vedea
n-am putut lămuri nici numele primului venit în țară (Trandafil să fie primul?), nici legătura
eventuală între cele 3 grupuri care apar între 1810 și 1830, 2 în Oltenia, cârc serdarul Iamandi
(comandantul pandurilor), un Gheorghe și polcovnicul Hristodor; doi în Muntenia (și Brașov)
Constantin și Ioan; trei în Moldova, pe care-i cunoști.
Multe complimente amicale de la Răzvan.
Hritos a Înviat!
Neagu

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 733.

________________________________
1
Ce-i lipsea chelului ...! (n. a.)

Niamey, 23 aprilie (19)78

Dragul meu,

Răspund cu mare întârziere scrisorii din 10 decembrie trecut, atât de documentată. Vroiam
de mult să-ți scriu, dar am tot lăsat-o pe a doua zi, apoi la sfârșitul lui februarie am plecat în
concediu pe 6 săptămâni, hoinărind prin Franța, America, Anglia, Germania și abia săptămâna
trecută m-am întors.
Notez în schița mea genealogică îndreptările atât de precise pe care mi le-ai comuniccat. Un
lucru însă mă roade din ce în ce mai mult. Lipsa de dovadă documentară a legăturii probabile între
Djuvăreștii din Muntenia și Juvăreștii din Moldova. Ni s-a spus că de mult se credeau veri și că
taică-meu găzduit de Juvăreștii din Bârlad în retragerea din 1917 pusese la punct cu nu știu care
dintre ei genealogia comună. N-am gândit niciodată nimic. Iar afirmația că străbunicul nostru
Dumitrache s-ar fi născut în Ianina și că ar fi venit la Huși prin 1811 n-ar face să mă îndoiesc
definitiv de vreo rudenie, afară poate de un trunchi comun mult mai depărtat. În ramura noastră

122
dovezi sunt din anii 1820 că primii boieriți, Constatntin și Iane (Ion) erau fiii unui Trandafir, și că
Ion (care e bunicul bunicului meu) avea așezare și la Brașov, și la București, și în Valea
Călugărească, înainte de a se stabili (1829-30) la Brăila, iar nevasta sa, născută Caribol, ar fi din
Craiova. Numai o întâmplare miraculoasă ne-ar putea aduce vreun document revelator într-un sens
sau altul.
Răzvan îți trimite salutări.
Christos a Înviat!
Cu drag,
Neagu

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 854.

29.12.(19)78

Dragul meu

Am fost tare leneș la scris și-mi pare rău că n-am confirmat încă primirea scrisorii din
august care cuprindea două noi tabele cu unele preciziuni asupra ramurii noastre, care-mi lipseau.
Profit de ocazie ca să-ți urez un an nou cu bine și cu cât mai puține angarale, căci mai mult,
la vârstele noastră, până nu mai îndrăznim să cerem Celui de Sus.
Cu drag,
Neagu

Arhivele Naționale Iași, fond G. Juvara, nr. 855.

123
124
 DOCUMENTE

DOCUMENTE MOLDOVENEȘTI DIN ȚINUTUL NEAMȚ

Costin CLIT, Cosmin NIȚĂ

Sub acest titlu, Documente moldovenești din ținutul Neamț, publica M. Costăchescu
documentele slave din secolele XVI și XVII referitoare la satul Bârjoveni, „din comuna Români, din
județul Neamț, sau cele din județul Roman”, în timp ce de cele românești se ocupa G. T. Kirileanu,
date de ministrul Nanu1. Este vorba despre satul Bârjovenii de pe Orbic, desființat și înglobat în
satul Seliștea, comuna Români din județul Neamț.
Documentele menționate mai sus se păstrează în depozitul Muzeului de Istorie a Moldovei
din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” și au fost achiziționate, conform Actului de
vânzare-cumpărare, la 29 octombrie 1973, de la Constantin R. Zarifopol, pentru suma de 52000 lei2.
La momentul achiziției actele erau foarte uzate așa cum s-a menționat în Procesul verbal de recepție
nr. 113 din decembrie 19733. După achiziționarea lor li s-au atribuit numerele de inventar cuprinse
între 5278-5361 și 5364/1-55. O parte din aceste documente au fost publicate de către Mihai
Costăchescu și în colecția Documente Romaniae Historica, A. Moldova, vol. VI, VII, VIII și IX.
Pe baza documentelor pe care le publicăm, încercăm să redăm succesiunea stăpânilor
moșiilor Bârjoveni, Siliștea Români, Siliște Ruși, Hociungi și altele.
Popoțea din Bârjoveni cumpăra în 1561 părțile de ocină ale Nastei, fata Annei, din satele
Bodești, Mogoșești și Moiana cu 600 de zloți tătărești4.
Seachil medelnicer, hotarnic la 8 aprilie 15605, cumpăra la 29 iulie 1562 jumătate din satul
Bârjoveni cu 300 de zloți tătărești de la Vlaico, Grigore, nepotul lor Mihăilă, Ion, Grozav, Gaftona,
Drăghici, Nastea și Stancă, a cărei stăpânire îi este întărită de către Despot vodă6.
Seachil medelnicer a fost căsătorit cu Magdalina. Bogdan Lăpușneanu întărește la 15 iulie
1569 Magdalinei, cneaghina lui Seachil, fost medelnicer, a patra parte din jumătatea de sat
„Bârjoveanie”, cumpărată de la verii săi, Herja, Sava, și Berendeaie7, întărită și de către Despot
Vodă la 23 decembrie 15728. Măgdălina se judeca la 25 februarie 1577 cu Grozav și Banul, fiii lui
Herjea, Băloș și Erena, copiii lui Sava, care cereau restituirea sumei de 100 de zloți „a patra parte
din sat din Bârjovenei, ce i-au vândut, părinții lor ...”. Jăluitorii sunt declarați rămași de lege, „iar
Măgdălina s-a îndreptat și și-a pus ferâie”9.
Seachil scria actul domnesc din 27 ianuarie 158010. Seachil diac este întâlnit ca martor la 23
iunie 158911. Mitropolitul Nicanor scrie la 11 aprilie 1592 lui Moțoc, fost vătaf de Suceava, să facă

1
M. Costăchescu, Documente moldovenești din județul Neamț, în „Arhiva românească”, București, „Cartea
Românească”, S.A., 1940, tomul IV, p. 266.
2
Muzeul de Istorie a Moldovei, dosar Recepții pe anul 1973, f. 8.
3
Ibidem, f. 7.
4
Documente Romaniae Historica, A. Moldova (DRH), VI, volum întocmit de I. Caproșu, București, Editura
Academiei Române, 2008, p. 513-514, nr. 286.
5
Documente Romaniae Historica, A. Moldova, VI, p. 488-489, nr. 272.
6
M. Costăchescu, op. cit., p. 268, nr. 1; DRH, VI, p. 531-532, nr. 300.
7
M. Costăchescu, op. cit., p. 269, nr. 2; DRH, VI, p. 678, nr. 410.
8
DRH, VII, volum întocmit de Ioan Caproșu, București, Editura Academiei Române, 2012, p. 29-30, nr. 33.
9
M. Costăchescu, op. cit., p. 269-270, nr. 3; DRH, VII, p. 223-224; nr. 176.
10
DRH, VII, p. 350-351, nr. 279.
125
pace „cu acest prieten al mieu,, cu Seachil, căci destul v-ați judecat și v-ați făcut mustrare înaintea
tuturor oamenilor mari”12.
Simion Sechil cel Bătrân, alături de Drăgan Ciolpan cel Bătrân și Toader Boul mărturiseau
la 6 februarie 1597 „că nu știu nici o seliște, care să se numească Lupșeștii, pe pârâul Cracăului”13.
Petru Șchiopul întărește la 13 decembrie 1585 nepoților și strănepoților lui Oance și Ilea
satele Gocimani și Bârjoveanii sub Gorodiște, de pe Orbic. Ionașco și Simion, copiii lui Seachil
pârcălab și a Magdalinei, susțin „că privilegiul cel vechi ce l-au avut străbunicii lor, Oancea și Ilea,
de la Ștefan voievod cel Bătrân, pe aceste sate mai sus zise, l-a pierdut tatăl lor, Seachil pârcălab,
când l-au jefuit ungurii, în războiul lui Ion Dispot voievod”14.
Ieremia Movilă întărește la 11 mai 1596 lui Simion Sechil cămăraș, căsătorit cu Stanca,
stăpânirea peste jumătate de sat Seliște de pe Orbic, ținutul Neamț, după ce a fost pârât de Dumitru
uricar și Ștefana, fiica lui Zosim, fiul lui Dragsin, nepotul Nastasiei, cărora le-a dat câte 30 de taleri.
„Și el și mai înainte a avut ispisoc de cumpărătură de la Zosim, pentru o mie de zloți, iar acum i-au
vândut din uricul de întărire pe care l-a avut moașa lui, Nastasia, de la Alexandru voievod. ... Și
cealaltă jumătate de sat din Seliște și jumătate din iaz și din moară, încă le-a vândut Zosim, de mai
înainte, și are și ispisoc de cumpărătură de la Aron vodă, pentur o mie și trei sute zloți tătărești”15.
Ieremia Movilă întărește la 20 februarie 1598 lui Simion Sechil cămăraș și cneaghinei
Stanca stăpânirea asupra satelor Seliștea Rumânii, a patra parte din Gocimani, cumpărate de la
nepoții lui Miron pârcălab, Seliștea Rușii, cumpărată de la Zosim vistiernicel și Tudosia, fiii lui
Toader Dragsin, nepoții Nastasiei, jumătate din satul Gocimani, zălogită de Gligorie Dinga, fiul
Ciorcei Dingoae, nepotul lui Herâe logofăt, pentru caii furați și duși în Țara Muntenească, și cu mori
și iazuri în Orbic16.
Pentru slujbele drepte și credincioase, Ieremia Movilă îi întărește Simion Sechil cămăraș, la
10 aprilie 1598, stăpânirea asupra satului Seliștea Românii de pe Orbic, cu jumătate de iaz și moară,
cumpărat de la Lupu Vărdzar vistiernicel, Vasilie și Costin, copii Irinei, nepoții Elisaftei, cu 500 de
galbeni ungurești; a patra parte dintr-o jumătate de sat din Gocimani, cu iaz în Orbic, cumpărat de la
Lupu Vărdzar vistiernicel, Vasilie și Costin, copiii Irinei, nepoții Elisaftei și de la mătușa lor „în
călugărie Salomia, fiica lui Miron pârcălab ... din uric de cumpărătură ce au avut de la Petru
voievod cel Bătrân”; pe jumătate de sat Gocimani, dat de Gligorie Dinga pentru 6 cai furați de la
Simion sechil călăraș; satul Seliștea Rușii cu iaz și moară în Orbic, cumpărat de la Zosim
vistiernicel, fiul lui Toader Dragsin, fost uricar; pe jumătate de sat din Bârjoveni, cumpărată de la
frații Vilco și Gligorie și nepoții lor, Mihăilă, Grozav, Ion, Drăghici, Gaftona, Nastea și Stanca, „din
ispisoc de cumpărătură de la Ioan voievod și din ispisoc de întărire de la Aron voievod”; pe a patra
parte din satul Bârjoveni, cumpărătura Magdalinei, mama lui, cneaghina fostului medelnicer, Sechil;
pe jumătate de sat din Arămești, a patra aprte, cumpărată de la David, Măriica, Nastasia și Agafia,
frați17.

11
DRH, VIII, volum întocmit de Ioan Caproșu, București, Editura Academiei Române, 2014, p. 445-447, nr.
346.
12
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5350 (original); M. Costăchescu, op. cit., p. 276-277, nr. 8; DRH, VIII,
p. 678-679, nr. 559.
13
DRH, IX, volum întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, Cătălina Chelcu, Sorin
Grigoruță, București, Editura Academiei Române, 2014, p. 291-292, nr. 216.
14
M. Costăchescu, op. cit., p. 271-272, nr. 4; DRH, VIII, p. 68-70, nr. 57.
15
M. Costăchescu, op. cit., p. 275-276, nr. 7; DRH, IX, p. 240-242, nr. 170.
16
DRH, IX, p. 378-383, nr. 293.
17
DRH, IX, p. 429-434, nr. 318.
126
 Ionașco Sechil, cămăraș de Ocnă, adeverește la 18 ianuarie 1599 vânzarea făcută de Lupu
Vărdzar, Vasile și Costin, fiii Irinei, nepoții lui Miron pârcălab, către fratele său Simion Sechil
cămăraș, a opta parte din jumătate de sat din Bârjoveni cu prețul de 25 de taleri18.
În fața lui Ionașco Sechil, cămăraș de Ocnă, Vasile și Costin, fiii Irinei, nepoții lui Miron
pârcălab, îi vând fratelui lui, Sechil cămăraș, „dreapta lor ocină şi dedină, toată partea lor de ocină,
câtă a avut bunicul lor Miron pârcălab, din satul Brăjoveani, a opta parte din jumătate de sat”19.
Lupul Vărdzar, feciorul Ereneei, nepot Ilisaftei, mărturisea pe la 1608, documentul este
nedatat, înmânarea uricului de pe moșia și satul Siliștea Rumânii lui Sechil cămăraș, odată cu
vânzarea. Sechil cămărașul cumpără satele Siliștea și Păhărnicenii și îi este lăsat uricul în schimbul
unui cal bun, martori fiind la tranzacție Hasnăș pitărel, Ionașco pisariul cel unguresc, Vasilie
medelnicear de Hociungi, Vasilie Ciolan de Hociungi, popa Andreicăi de Bârjoveani și a Ilenudrei
diiac de Porcești20.
Blagul de Hârțești, Ion Hociungu medelnicerel și Ihnat de Porcești mărturisesc în fața lui
Pătrașco vel dvornic al Țării de Sus „pentru o în giumătaate de sat de Brăjoveani ce pârăscu
Popoțeștii pre Séchil cămăraș de vist(erie), că le iaste lor moșie, iar ei așea au dzis că știu cu suflete
sale că acea giumătaate de sat au fost a Vlăiceștilor și a Onceștilor, și o au vândut ei lui Séchil
prăcalabul, părintelui lui Séchil cămărașul”. Documentul nedata l-am apreciat a fi emis între 1608
aprilie 20-1610 mai 921.
Negură, nepotul Andreicăe, strănepotul lui Marco și a Păntei, Lupu cu sora lui, Himiica,
feciorii lui Pănteleiu, vând la 6 mai 1608 lui Sechil cămărașul cu 12 galbeni o casă și 12 pământuri
din Țuțcani, „însă dintr-a aciastă cumpărătură ce aua vut Marco și Păntea de la Pătru vod(ă) cel
Bătrân … au fost cumpărată de Pănteleiu o parte dela Filoteiu călugărul, nepotul Păntei”;
Gorghicean, feciorul Andreicăe, îi vinde 8 pământuri, din locul de sat de la Țuțcani, din runc,
poiană, pomeți și fânaț, iar Ion, feciorul Salomiei o casă cu 4 pământuri în Țuțcani. Martorii erau:
Gheorghi diac, popa Andreicăi, Ion Hociungu, Vasilie Hociungu, Vasilie Ciolan și Pătrașco
hotnog22. Toader, feciorul lui Marco, Ionașco, feciorul Trofanei, nepotul lui Marco și Petrea,
feciorul Florii, își vând lui Sechil cămărașul la 4 iulie 1608 ocinele lor, 2 case și 15 pământuri din
Țuțcani23.
În urma poruncii domnești, Sechil, fost cămăraș hotărăște în iulie 1610 satele Averești și
Dănești cu stâlpi și semen între hotare24. Mitropolitul Anastasie, Sechil fost cămăraș și alți boieri
dau mărturie hotarnică la 6 iulie 1610 de alegerea hotarelor mănăstirii Agapia de către satul
Petricani al lui Ureche vornicul25. Dintre nepoții lui Simion Sechil sunt cunoscuți frații Dumitrașco,
căsătorit cu Nastasia, Tofan și sora lor Todosia, atestați la 24 noiembrie 162326.
Dumitrașco și Tofan sunt pârâți la domnie de către Dumitru, Ionașco și Ilea, fiii lui
Popoțea, nepoții lui Stănilă Șoimar, pentru a patra parte de Șoimari, a cărei vânzare de părinții lor o
contestă. După judecata din 5 decembrie 1616, Radu Mihnea îi dă rămași pe feciorii lui Popoțea,

18
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5279 (original); M. Costăchescu, op. cit., p. 277-278, nr. 9; Documente
privind istoria României, veacul XVI, A. Moldova (DIR), vol. IV, București, Editura Academiei Republicii
Populare Române, 1952, p. 243, nr. 298.
19
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5300 (original); M. Costăchescu, op. cit., p. 278-279, nr. 10; DIR, veacul
XVI, vol. IV, p. 245, nr. 301.
20
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5314.
21
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5313.
22
DIR, veacul XVII, vol. II, p. 151-152, nr. 194.
23
DIR, veacul XVII, vol. II, p. 167, nr. 216.
24
DIR, veacul XVII, vol. II, p. 304, nr. 405.
25
DIR, veacul XVII, vol. II, p. 307-308, nr. 409.
26
DIR, veacul XVII, vol. vol. V, p. 247-248, nr. 329.
127
dând câștig de cauză și întărind stăpânirea lui Dumitrașco și Tofan, nepoții lui Simion Sechil la 5
decembrie 161627.
Dumitrașco Sechil prezintă domnului un zapis de mărturie pentru un cal pierdut în zilele lui
Gaspar Gratiani pentru „darea curtenească pentru Dumitru Popoțea și Ionașco și au avut ei să-I
plătească acest cal și au pus zălog două case, de ocină, din satul Bârjovenii”. Ștefan Tomșa
voievod întărește la 10 mai 1622 lui Dumitrașco Sechil cele două case din Bârjoveni, cu tot venitul
lor din țarină, apă și grădini28.
Radu Mihnea întărește la 24 noiembrie 1623 împărțirea satelor: Seliștea Rușii, Bârjovenii și
Feleștii (Dumitrașco Sechil și cneagina sa, Nastasia), Gocimani, Arămești și Seliștea Rumânii
(Tofan Sechil și sora lui, Todosia), toate în ținutul Neamțului29.
Miron Barnovschi întărește la 12 ianuarie 1628 popii Gheorghie „giumătate de bătrân din
Nemișeni ce șie au cumpărat de la ficiorii lui Sechel și de la Dumitrașco și cu semințiia lui”.
Nemișenii este un loc în Bârjoveni30.
Tofan Sechel, căsătorit cu Dingana, fiica Dingăi hatmanul31, se găsea în dispută cu monahii
de la mănăstirea Tazlău pentru fântânile de păcură de pe Tazlăul Sărat, pe care le avea de pe femeia
lui de la Dinga hatmanul, „moșul său”. Alexandru Coconul dispune la 21 martie 1630 cercetarea
pricinii de către Zaharia din Sârbi32. Stăpănirea asupra fântânilor de păcură este întărită de
Alexandru Coconul lui Tofan Sechil la 26 aprilie 163033, apoi de Moise Movilă la 7 iunie 163134 și
12 iunie 163135.
Tofan Sechil împrumută la 20 februarie 1632 pe Varvara călugărița cu un poloboc de miere,
zălogindu-i partea ei de ocină din Durnești36, vinde împreună cu nepotul său Neculai Sechil lui Lupu
Prăjăscul la 22 mai 1632 satul Cobecenii/Căbăceni, pe Jijia, la ținutul Hârlăului 37, așa cum reiese și
din mărturia boierilor de la 3 noiembrie 163238. Alexandru Iliaș îi întărește la 8 noiembrie 1632
fostului postelnic Lupu Prăjescul stăpânirea pe o parte din satul Cobăceni, vândută de Tofan Seachil
și nepotul lui, Neculae Seachil39.
Tofan Sechel, fost cămănar, se judeca cu Ionașcu Vălește, feciorul Micului, pentru a treia
parte din jumătate de sat din Forloești, a treia parte din Ongheni/Ungheni, unde cade Pârâul Sărat în
poiana Tazlăului, a treia parte din Poiana cu Păcurile, a treia parte din păcuri, din dealul Tazlăului,
din Poiana Preluncilor, a treia parte din Poiana Săcăturilor, a treia parte din poiană de la chilie, a

27
DIR, veacul XVII, vol. IV, p. 69-70, nr. 97.
28
DIR, veacul XVII, vol. V, p. 132, nr. 183.
29
M. Costăchescu, Documente moldovenești din județul Neamț, în „Arhiva românească”, București, „Cartea
Românească”, S.A., 1940, tomul V, p. 329-330, nr. 24; DIR, veacul XVII, vol. V, p. 247-248, nr. 329; DRH,
XVIII, volum întocmit de I. Caproșu și V. Constantinov, București, Editura Academiei Române, 2006, p. 179-
180, nr. 131.
30
DRH, XIX, volum întocmit de Haralambie Chirca, București, Editura Academiei Române, 1969, p. 393, nr.
290.
31
CDM, III, p. 129, nr. 528.
32
DRH, XX, volum întocmit de I. Caproșu și C. Burac, București, Editura Academiei Române, 2011, p. 255-
256, nr. 246.
33
Ibidem, p. 278-279, nr. 266.
34
Ibidem, p. 596-597, nr. 546.
35
Ibidem, p. nr. 551.
36
DRH, XXI, volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproșu și L. Șimanschi, București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1971, p. 8-9. nr. 9.
37
Ibidem, p. 86, nr. 80.
38
Ibidem, p. 294-295, nr. 236.
39
Ibidem, p. 302-303, nr. 243.
128
treia parte pe vârful Tazlăului la Giamăna și a treia parte din Frumoasa, unde este poiana Costovei,
întărite lui Tofan de Vasile Lupu la 7 noiembrie 163440.
Tofan Sechil și nepoții săi își împărțeau ocinile la 3 septembrie 1634: părți din Goșmani,
Arămești și Țuțcani (Tofan Sechil), părți din Bârjoveni, Felești și siliștea Rușii, „partea moașă-sa
Stancăi ce s-au dat cu partea ei cu toate îmei lui Neculaiu Seachil” (Neculai Sechil, nepotul lui
Tofan), satul Siliștea Rumânii (Constantin Buhuș, nepotul lui Tofan Sechil)41.
Vasile Lupu întărește mănăstirii Bistrița la 8 ianuarie 1639 „un loc din satul Lucăceștii,
pentru care au avut giudecată cu Tofăniasa Secheloae și cu Verdeș și cu Găbăreștii”42.
Un Sechil ușăr din Procelnici participă la 5 februarie 1631 la hotărâtul moșiei Văcotești
„despre hotarul călugărilor de la Galata, despre Mânjești”43.
Neculai, fiul lui Dumitrașco Sechel și al Nastasiei, se judeca la 12 iulie 1623 cu Luca
Fuștele din Averești pentru satul Siliștea Ruselor (Rușilor) de la ținutul Neamțului. Ștefan Tomșa dă
rămas pe Luca Fuștele „din toată legea și și-a pus ferâe, înaintea noastră, Neculai, fiul lui
Dumitrașcu Seachel”44. Pe Sechel biv cămăraș și Nicolaiu Sechel îi întâlnim în mărturia din 28
aprilie 1630 pentru ocina cumpărată în Băloșești de Apostol fost postelnic de la Ursul păhărnicel45.
Vasile Lupu poruncește lui Neculai Sechil la 3 noiembrie 1634 să aleagă părțile de ocină
Popoțeștilor din Bodești și Ciucileni46. Vasile Lupu îi întărește la 29 august 1634 lui Neculai Sechil,
fost cupar, și mamei lui, Nastasia, stăpânirea jumătate din seliștea Ruși, „dreaptă cumpărătură a lui
Simion Sechil de la Ștefana, fiica socrului său, Zosim, fiul lui Dracsin, nepotul Nastasiei, iar
cealaltă jumătate de seliște, Rușii, îi era cumpărătură de la Dumitru uricar”47.
Dumitrașco Sechil cumpără partea din Hociungi a lui Mihăilă, feciorul Blagului din Hărțești
„cu tot vinitul, în vatra satului, și în câmpu, și în pădure, și într-apă, și în pométe și în tot vinitul”,
fară întocmirea zapisului. În urma stăruințelor lui Neculai Sechil cupariul la 12 august 1635 va fi
scris zapisul în fața lui Savin prăjescul, vornicul cel mare al Țării de Jos. Printre martori îl găsim și
pe Costantin, fiul lui Gligorie Buhuș48.
Neculae Sechil biv cupar particpă la tocmala din 15 iulie 163649. Neculai Sechil era cumnat
cu Ștefan Boul biv clucer. La 11 februarie 1638 Ștefan Boul s-a învoit cu cumnații săi, Gheorghiță
Ștefan, Niculaiu (Nicolae) Sechil și Pătrașcu biv postelnicul pentru împărțirea țiganilor50. Vasile
Lupu întărește la 10 iulie 1645 lui Ștefan Boul clucer părțile din Stejăreni dăruite de „Ghiorghie
Ștefan mare sulger, cu cneaghina sa. Safta, și Neculai Sechil stolnic, cu cneaghina sa, Paraschița,
copiii lui Toader Boul vistiernic”51. Paraschița, soția stolnicului Nicolae Sechil, a fost fiica lui
40
DRH, XXII, volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproșu și L. Șimanschi, București, Editura Academiei
Republicii Socialiste România, 1974, p. 311-312, nr. 278.
41
DRH, XXII, p. 282-283, nr. 252
42
DRH, XXV, volum întocmit de Nistor Ciocan, Dumitru Agache, Georgeta Ignat și Marius Chelcu,
București, Editura Academiei Române, 2003, p. 5, nr. 6.
43
DRH, XX, volum întocmit de I. Caproșu și C. Burac, București, Editura Academiei Române, 2011, p. 461,
nr. 443.
44
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5281 (original); M. Costăchescu, op. cit., p. 328-329, nr. 23; DIR, veacul
XVII, vol. V, p. 236, nr. 313; DRH, XVIII, p. 144-146, nr. 99.
45
DRH, XX, p. 279-280, nr. 267; a fost propusă și data 28 aprilie 1632 (DRH, XXI, p. 559-560).
46
DRH, XXII, p. 310, nr. 276.
47
DRH, XXII, p. 274-276, nr. 245
48
DRH, XXIII, volum întocmit de L. Șimanschi, Nistor Ciocan, Georgeta Ignat și Dumitru Agache, București,
Editura Academiei Române, 1996, p.235-236, nr. 200.
49
DRH, XXIII, p. 524, nr. 462.
50
DRH, XXIV, volum întocmit de C. Cihodaru și I. Caproșu, București, Editura Academiei Române, 1998, p.
224-225, nr. 242.
51
DRH, XXVIII, volum întocmit de Petronel Zahariuc, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, Cătălina Chelcu,
București, Editura Academiei Române, 2006, p. 103-104, nr. 127.
129
Toader Boul vistiernic și al Agafiei. Gheorghe Ștefan vel sulger, Safta, Neculai Sechil stolnicul și
Paraschiva, jupâneasa lui, „fetele lui Toader Boul”, dăruiesc la 30 iulie 1645 părți de ocină din
Stejăreni clucerului Ștefan Boul52. În fața marilor boieri, Constantin Buhuș fost jicnicer și
Paraschiva, jupâneasa lui Nicolae Sechil stolnicul se învoiesc la 26 mai 1665: „pentru sate, și pentru
vii, și pentru țigani, și bucate, și odoară, și pojiviia casii, ce-au fost lăsaat Neculai Séchel stolnicul
să ție toate acélea Paraschiva giupâniasa lui Necolai Séchel stolnicul până va fi éa vie. Iar după
moartia stolnicésii Sechiloae, să fie ocinile, și viile, și țiganii, toate a lui Costantin Buhușel, ce-au
fost jicnicér, precumu-i scrie și zapisul văru-său lui Necolai Séchel stolnicul. Și au arătat și zapis de
la Ilie Șeptelici vornicul, scriindu într-acel zapis cum au daat Paraschiva Sechiloae stolniceasa aur
și argintu și multe odoară ce-au fost a giupânu-său, a lui Necolai Séchel stolnicul”. Costantin
Buhușel se învoia să-i dea Paraschivei Sechil patru sute de lei și o falce de vie la Cotnari, să-i fie
„comându”.
Nicolai Sechil fost cupar vinde la 11 septembrie 1642 Lupului Prăjescu marelui medelnicer
partea sa din satul Hlipceni, „deosăbit de cealaltă parte pe care a luat-o, de la el și de la unchiul lui,
Constantin Bughuș, pentur partea lui Cobâceni”53.
Seachil stolnicul răscumpără la 6 octombrie 1642 cu Safta, fata lui Apostol, fost pitar, pe
care o împrumută cu 15 ughi, casele zălogite de tatăl ei lui Hăbășăscul vornicul și scoase la vânzare
de Hăbășasca54. Pe Nicolae Sechil stolnic îl găsim martor la 10 februarie 164555 și la tocmala din 20
februarie 1646, alături de Andreiaș postelnicului, Ciogolea logofătul, Gligorașco vătavul de aprozi,
Andreiaș spătarul al doilea, Ghiorghiță Vâlcul armașul al doilea și alții56.
Nicolae Sechel și Paraschiva nu au copii și îl ia copil de suflet pe Costantin Buhușel
jicnicer, pe care l-a „crescut de mic în casa lui și l-au și căsătorit”57.
Constantin Buhuș, era fiul lui Gligorie Buhuș și al Todosiei, sora lui Dumitrașcu și Tofan
Sechil, îl găsim martor la 17 ianuarie 164158. Era căsătorit cu Măriuța cu care are o fiică Safta,
măritată cu sulgerul Costantin. Constanti Buhuș (Buhușel) vinde marelui medelnicer Lupul Prăjescu,
„fratele nostru” la 14 mai 1641 partea sa de ocină din Hlipceni, ținutul Hârlău, pe Jijia cu prețul de
50 de galbeni ungurești59, apoi iarăși la și la 20 mai 164160, întărite de Vasile Lupu cumpărătorului
la la 11 septembrie 1642 Vinde totodată și a treia parte din Hlipceni, „fostă a unchilor săi Tofan
Seachil și Nicolai Seachil fost cupar”, care la rândul lor vânduse a treia parte din satul Cobăceni a
lui Constantin61.
În urma judecății, Ștefăniță Lupu hotărăște la 23 februarie 1660 stăpânirea satelor Siliștea și
Păhărniceni de Paraschiva Sechiloae pâna la moartea ei și Bârjovenii de jicnicerul Constantin
Buhuș62. Paraschiva și Constantin Buhuș se înțeleg la 18 mai 1665: „să-mi dea dumnialui comândul
patru sute de lei bătuți și o falce de vie pentru nești vii ce mi-au pustiitu soțu-meu ... și eu i-am dat
sateli – Siliștea și Păhărniceni –, și țigani, și viili, și odorole, aur și argint, tot ce-au fostu de a soțu

52
Ibidem, p. 124, nr. 147.
53
DRH, XXVI, volum întocmit de I. Caproșu, București, Editura Academiei Române, 2003, p. 473-475, nr.
582.
54
DRH, XXVII, volum întocmit de Petronel Zahariuc, Cătălina Chelcu, Marius Chelcu, Silviu Văcaru, Nistor
Ciocan, Dumitru Ciurea, București, Editura Academiei Române, 2005, p. 179, nr. 192.
55
DRH, XXVIII, p. p. 8, nr. 12.
56
DRH, XXVIII, p. 236-237, nr. 296.
57
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290.
58
DRH, XXVI, p. 7, nr. 8.
59
DRH, XXVI, p. 116-117, nr. 115.
60
DRH, XXVI, p. 123, nr. 127.
61
DRH, XXVI, p. 473-475, nr. 582.
62
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5278.
130
meu lui Séchel stolnicul”63. Satul Siliștea Rușilor este dat de Eustratie Dabija la 6 aprilie 1663 lui
Costantin Buhușel, fost jicnicer, pentru „că-i iaste direaptă ocină și moșie pre văru-său Séchil”64.
Constantin Buhuș și Măriuța cumpără la 7 mai 1664 partea de moșie din Bârjoveni a Mariei, fata
„lui Dumitru a Popoței”65.
Constantin Buhuș jicnicer și Vasile Vârnav se judecau cu Dumitrașcu Boul și mănăstirea
Agapia pentru o jumătate din satul Goșmani, ținutul Neamț, întărită celor din urmă de Iliaș
Alexandru la 12 mai 1668. Constantin Buhuș jicnicer și Vasile Vârnav „pârau că Gavril hatmanul
le împresoară a patra parte din acel sat ce a fost cumpărată de moșul lor Simion Sechil din
Vărzărești”66.
După moartea lui Constantin Buhuș s-a constata datoria de 770 de lei față de Duca vodă,
„încă de când era vistiarnic mare”, în schimbul căreia erau zălogite satele Săliștia. Siliștea și
Păhărnicenii cu vecini cu tot, răscumpărate de Costantin, fost postelnic mare, ginerele lui Buhușel67.
Sechil deținea o parte de moșie în Cârligii de Sus, așa cum ne demonstrează zapisul de
vânzare din 5 septembrie 163268. Un popa Sechil este atestat la 31 mai 163469.
Safta, fiica lui Constantin Buhuș și a Măriuței, a fost căsătorită cu sulgerul Constantin.
Sulgerul Constantin și Safta cumpără la 12 mai 1665 părțile lui Vasilie sin Dumitru Popoțea
din Bârjoveni cu prețul de 25 de lei70. Costantin Buhuș biv jicnicer dă la 20 ianuarie 1668 lui
Costantin vel sulger și Saftei satele Siliștea Rușii, cu vecini, casă, heleșteu și Bârjoveni, cu vecini,
heleșteu și prisăci71.
Ștefan Broștanul din Hociungi este însărcinat de Antonie Ruset la 10 iunie 1676 să cerceteze
presupusa împresurare a moșiei lui Gavrilu, ficiorul a Nazarii, nepotul lui Simion Draghiță din
Bârjoveni și Bodești de către paharnicul Constantin72, care împreună cu Safta, jupâneasa lui
cumpără la 20 iunie 1676 de la Anița preoteasa popii lui Măriian Popoțea din târgul Roman și
feciorii ei, Gligorașco, Luchian, și Nechita, „toată partea soțu-mieu popii lui Măriian Popoțea” din
Bârjoveni73, apoi la 1 iulie 1676 partea lui Vădianul Popoțea din Bârjoveni74, a lui Gavril, ficiorul
Nazariei, nepotul lui Simion Boldur75, a Măriei, fata lui Dumitru Popoței, fămeia lui Toader Mihai
din Roman și a fraților Vasilie, Ștefan și Maria Popoțe76.
Antonie Ruset întărește la 23 iunie 1677 lui Constantin, fost mare postelnic, ginerele
răpăosatului Costantin Buhușel jicnicer, satele Siliștea, Păhărniceni, Bârjoveni, ținutul Neamț viile
de la Cotnari și țiganii77.
Documentele se referă și la alte moșii ajunse în stăpânirea marelui postelnic Constantin și a
jupânesei sal Safta.
Vasile Dumitrașcu, feciorul Vasilcăi, vinde la 1 ianuarie 1679 partea mamei sale din
Hociungi vărului său, Săverean de Hociongi, cu prețul de 30 de lei bătuți, printre martorii din sat

63
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5304.
64
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5305.
65
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5310.
66
CDM, III, p. 345-346, nr. 1609.
67
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290.
68
DRH, XXI, p. 257-258, nr. 200.
69
DRH, XXII, p. 165-166, nr. 146
70
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5316.
71
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5291.
72
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5308.
73
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5285.
74
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5284.
75
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5292.
76
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290.
77
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290.
131
găsindu-se și popa Nestor78. Vasilie sin Gavril, nepotul lui Săvărean ot Hociungi, zălogește la 1
aprilie 1679 pământul Robului din rândul Șipotului cu șase merțe de grâu, având ca martori clerici
din Roman, anume pe preotul Dumitrache, diaconul Arhip, preotului Lupul și pe Strătilă ot
Hociungi, care vor ajunge la Constantin marele postelnic79.
Nacu, Sămion, Apostul și Ioana, feciorii Cârstiei, nepoții Onacăi lui Bugzdugan, vând
marelui postelnic Constantin și jupânesei ui, Safta, la 29 octombrie 1690 a lor dreaptă ocină și moșie
din Hociungi de la ținutul Neamțului (28 de pământuri), deținută de pe tatăl lor șa lui Aretun,
feciorii Onacăi, din stâlpul Cozmeștilor, hotarul Bârjoveinilor. Între martori se găsește și Costantin
Arapul din Custiț (Costișa)80. Despre Costișa se crede c- s-a dezvoltat pe vetrele satelor Mogoșești,
Hârlicești, Litani (atestate la 9 noiembrie 1438) sau Dumbrăveni. Primele mențiuni ale satului
Costișa ar fi de pe la 177281. Documentul din 29 octombrie 1690 modifică această percepție prin
atestarea lui Costantin Arapul din Custiț (Costișa)82.
Marele postelnic Constantin cumpără la 6 mai 1682 două pământuri în satul Hociungi de la
Chelsie, fata Alecsăi lui Valeș, nepoata lui Vicol de Hociungi, printre martori figurând și Vasilie
Vărnav de Săcuiani. Mai este atestat cumpărând la 28 martie 168683, 6 aprilie 168684, 16 aprilie
168685, 29 aprilie 168686, 30 aprilie 1686, de la Donosie „de mare lipsă și de mari foamete ce iara în
dzilelé lui Costantin voevoda”87, 30 aprilie 1686, din cauza foametei88, 4 mai 1686 („cându au fustu
mari foamete”)89.
Pe lângă cumpărările amintite, marele postelnic Constantin primește și danii, unele mascate,
cum ar fi cea din 1685-1686 de la Săvirian, ficiorul lui Valiș din Hociungi, zapis în care se iscălesc
în limba greacă Aslan fost vameş și Hurmuz Gelepul 90, din 10 ianuarie 1686, de la Gavril și Ion,
feciorii lui Săverian, pentru că le-a „scos capeteli de la o nevoe mare pentru o răpitură de fată ce au
fostu făcut” 91, din 28 noiembrie 1686, de la Gligoraș sin Stoptie, fiindcă „ni-au făcut mult beni de
n(e)-au scos din foamete cea mare ce-au fost în dzilelé lui Costantin voevoda, și hiendu foamete și al
doilea an n(e)-au și înbrăcat do(a)mna lui, hiendu noi gol”92.
Dumitrache postelnic a fost fiul marelui postelnic Constantin și al Saftei și continuă
stăpânirea în Hociungi. La 7 noiembrie 1692, Dumitrache postelnic cumpără partea Tofanei, fata loi
Ștefan Hociongu93. Antioh Cantemir poruncește la 24 martie 1696 lui Calistru, fost vornic, și la
Vasilie Purice, fost căpitan, să aleagă și să stâlpească părțile de moșie cumpărate de Dumitrache în
Hociungi94, lucrare petrecută la 12 mai 169695.

78
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5334.
79
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5322.
80
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5333.
81
Dan Pobereznic, Secvențe ale timpului. Comuna Costișa. Pagini de monografie, Piatra-Neamț, 2008,
Editura Cetatea Doamnei, p. 39-43.
82
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5333.
83
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5336.
84
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5328.
85
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5319.
86
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5325.
87
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5332.
88
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5339.
89
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5329.
90
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5330.
91
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5352.
92
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5337.
93
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5331.
94
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5341.
95
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5345.
132
 Pe Dumitrache îl întâlnim armaș la 30 martie 171496, biv vel armaș la 18 aprilie 172797. La
22 august 1727 este pomenit documentar „ răposatul Dum(i)trachi biv vel armaș”98.
Gheorghe postelnicul, fiul „Cămănăroaei”99, ginerele lui Dumitrache biv vel armaș,
neprimind zestrea promisă se plânge domnului Mihai Racoviță, care îi poruncește la 23 februarie
1724 prezentarea la Iași100. Postelnicul Gheorghe era căsători cu Safta, fiica lui Dumitrache, „om
scăpat”, care nu a putut să dea zestrea după obiceiul părintesc, ci numai un rădvan cu șase cai.
Zestrea de pe mama Saftei era pierdută de către Dumitrache: „un lănțuh de aur cari l-am vândut eu
în opt sute de lei, șes(e) șiraguri mărgăritar(e) în doaă sute și cindzăci de lei, și 12 linguri de argint,
și 2 cupi mari de argint și poleite în 70 lei, ș(i)-un inel cu zamfir, și unul cu zmăragd, și unul cu
rugin în o sută doaădzăci de lei”; 200 de stupi, 150 de oi, 20 de vaci, 20 de boi. La căsătoria suroiii
lui cu Neculai Buhuș i-a dat „ o șe cu sirmă” în loc să revină ginereului său. În urma judecății,
Dumitrache biv vel armaș îi dă la 27 aprilie 1724 postelnicului Gheorghe, ginerele său, satele Săliște
și Bârjoveni, precum și o parte din Hociungi101.
La 28 decembrie 1731, Gheorghieș postelnic cumpăra partea din Hociung a Mariei, fata lui
Costantin Borce102.
În a doua jumătate a veacului al XVIII vor cumpăra părți de moșie în Hociungi Gligore
Moțoc (de la Tecla, fata lui Valeș, nepoata lui Ștefan Valeș), Gheorghie Canano jicnicer și fiul lui,
Costantin Canano vel paharnic (atestat la 1 iunie 1760)103.
Isaiie Alcaza din Goșmani după decesul tatălui său, Costantin Alcaza, și a mamei, își
construiește casă peste Orbic, sub deal, „rămâindu noi copii săraci, și fiindu eu ficior mai mare în
casa tătâni-meu, n-am putut să șăd în casăle părințiști și unde era făcut în vatra satului”, în jurul
căreia s-au mai ridicat alte 12 case „pe o gro(a)pă ce intră în Redu”, prilej folosit de paharnicul
Costantin Canano de a percepe câte 12 lei „de cap pentru adet(i)ul locului ori să să ridici d(e)
acolo”. Isaiie Alcaza cere la 23 martie 1766 un răgaz până la 23 aprilie pentru a se „muta o(a)menii
în vatra satului unde au fostu cas(e) din v(e)ac a Goșmanilor”104.
Prin diata din 10 mai 1782, Eftimie Canano proegumen, strămoșul păhărnicesei Safta „i-au
datu dar desăvârșitu în viață moșâile Săliște și Bârjovenii” și zece sălașe de țigani. Diata respectivă
este contestată de nepoți, printre care și „Păului proigumenu, cum și de cătră însuși ielu, vrându ca
să aneresască daru încă dintru întâie domniie a înălțimii tale la letu 1792 ”. Urmează judecățile
după 1792 și în timpul domnului Alexandru Callimachi (1795-1799) și a mitropolitului Iacob
Stamati (1792-1803), când se întărește păhărnicesei Safta prin anafora stăpânirea asupra satelor
Siliște, Bârjoveni și a sălașelor de țigani, anafora „prin care s-au sfârșit toati pricinili cari născuusă
atunce, atâtu de însuși testatorul darului, proigumenu(l) Efthimii Canano, vrându ca să-ș
aneresască darul, cât și de cătră alți nepoți ai săi ce ave deosăbite dieți”. După căsătorie, Safta
păhărniceasa își stăpânește satele și țiganii până la 1801. Prin 1803 se judeca la mitropolie pricina
dintre sulgereasa Maria Cantacuzino, având ca vechil pe Ianache Milu, și sulgereasa Canta,
reprezentată de postelnicul Ioan Canta, în centrul disputei fiind moșiile Siliștea și Bârjoveni, dar și
10 sălașe de țigani pretense de păharniceasa Safta, fiica răposatului sulger Costandin Canano.
Demersul Mariei Cantacuzino este susținut prin „diiată scrisă și iscălită de strămoșul său Efthimii
Canano proigumenu” și hrisovul de stăpânire. Postelnicul Ioan Canta își legitimează demersul prin

96
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5287.
97
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5306.
98
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5351.
99
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5351.
100
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5288.
101
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5289.
102
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5320.
103
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5343.
104
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5286.
133
răvașul nedatat al lui Eftimie Canano către vornicul Toader Canta, „cum că ielu <darul> să va da cu
totul sulgerului Costandin Canano”. „Cini poati să știi din ce vremi iesti scrisu, căci în urma acestui
răvașu, sulgeru(l) Costandin Canano s-au însuratu și igumenu(l) Eftimii vreo diiată următoari
acelui răvașu la mâna nepotu-său n-au datu, și întru totul întru nemică răvașul aceluie n-au urmatu,
ce mai alesu dinpotrivă că încă trăindu sulgeru(l) Costandin Canano, proegumenu(l) Eftimii
Canano au săvârșâtu diiata aceasta ce s-au arătatu mai susu. Cari diiată au săvârșit-o testatoru(l)
încă trăindu sulgeru(l) Canano, și au priimitu însuși ielu, căci după moarte lui s-au găsâtu diiata în
scrinul său la însuși sulgeru(l) Costandin Canano, a căruie noimă acumu vederatu și pre lămurit
asupra dumne(aei) păh(ărniceasa) atârnă și slujăști, precum și toati giudecățili asămine i-au
întărit”. Documentul din care am preluat informațiile este nedatat și incomplete din păcate. În
cuprinsul documentului se face următarea afirmație: „A cărora pricini într-acestaș chipu iesti,
adecă la anu(l) =zsÌka <7291 / 1782> mart<ye> yÆ <10>, de cându sânt trecuți 21 ani, răposatu(l)
proigumenu Efthimii Canano, strămoșul Saftii păh(ărniceasa) prin diiată scrisă și iscălită cu însuș
mâna sa”. La un calcul simplu putema data documentul în 1803105. Ultimele cercetări au stabilit
perioada vieții lui Eftimie Canano între 1720 și 1805106.

Mănăstiri
Constantin Cantemir trimite la cererea egumenului și a soborului mănăstirea Agapia pentru
alegerea părților de ocină avute în satul Goșmani pe Orbic. Sarcina alegerii revine marelui spătar
Andronic Cerchez. Dintre megieșii și oamenii buni chemați la alegere amintim pe Costandin Arap,
Iordachi postelnicul, Dumitrașcu Drăgășescu, fost comis, Iordachi Toma, Iani Condurat postelnic,
Pavel din Porcești, vornic de poartă, Calistru, Grigoraș Bantăș pârcălabul, Vasâli Borce din
Goșmani, Strătilă din Bârjoveni, Lupul din Bârjoveni, Costandin din Români sau răzeșii din
Goșmani: Vasâli Vărnav și fiul Ștefanu, ginerele său Danolachi, fost sulger și Vasâli diecul.
Mănăstirea Agapia avea danie jumătate din satul Goșmani, partea din sus, de la „Radul și di la
Abaza, ficiorii lui Gavril hatmanu, și ispisoaci di întărituri di la răposațâi Dabeja vodă, și de la
Iliiaș vodă, și di la Duca vodă … din tot locul, cu tot vinitul, și din trii heleștei unul și giumătate
heleșteu cel mari din sus, întreg, și giumătati de heleșteu din mijloc”. În jumătatea din jos dețină o
ocină dăruită de Ion Sturdza postelnic și Sandul Sturdza postelnic. Părțile alese sunt întărite
mănăstirii Agapia de Constantin Cantemir la 12 iunie 1691107.
Documentele oferă informații despre slujitorii bisericilor și ai lăcașelor monahale. Pe lângă
numele cunoscute ale unor starețe de la mănăstirea Topolița, cum ar fi Elisafta108, Magdalena
(1756), Epraxia (1773)109, Elisabeta (1831)110 îl aflăm și pe cel al Paraschivei, fiica lui Ionașco Jora,
care la 1 februarie 1693 dădea danie jumătate de sat Ruptura, ținutul Neamț, Mariei, fata serdarului
Constantin Jora, fratele stareței, și postelnicului Ștefan Prăjăscu, ginerele ei111.

ANEXĂ

1. <prima jumătate a sec. al XVII-lea>

105
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/15-16.
106
Mihai Gicoveanu, Egumenul Eftimie Canano, în „AMS”, XVII, 2018, p. 295.
107
Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5354.
108
Numele unei starețe de la Mănăstirea Topolița, menționat pe un manuscris din veacul al XVIII-lea;
https://doxologia.ro/istoria-bisericii/numele-unei-starete-de-la-manastirea-topolita-mentionat-pe-un-
manuscris-din-veacul
109
Scarlat Porcescu, Mănăstirea Varatic, Tipărită cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Teoctist
Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Editată de Mitropolia Moldovei și Sucevei, 1986, p. 17.
110
Ibidem, p. 24.
111
Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5358.
134
 + Sm1renyi egumen ermonah Gavrilye i ves săbwr Tazlovst1i wbît1li s<v™>t1i1.
Știre facem cu ceastă scrisoare a noastră, cerându-l Stancăei giupânéseei cămărașului Séchil că i
s-au tă(m)plat de s-au sfârșit la svânta mănăstire.
Déci deac-au priceput că să va sfârși, iar iai ne-au poftit pre tot săborul și toți sehastrii, popa
Serahâm, și pre duhovnicu(l) său, popa Pavel, și pări(n)tele Onofrei sehastru, și pre Selevestru
sehastru, și Iov sehastru, și Agathon sehastru, și ni s-a jeluit că fecior nu are, ce s-au lăsat dinnaintea
noastră nepoateei sale Nastasiei giupânései lui Dumitrașco, cu toată strânsoarea ce-au agonisit éa,
depreună cu cămărașul Séchil. Căci iaste partea ei din toate bucatele, și din dobitoc, și di argint, și di
scule, și chelșug, de va mai prisosi ceva de comând, și din ocine ce să va alége partia ei din
cu(m)părătur(ă) și din moșia sa.
Așe-au grăit cătră noi cu limbă de moarte, de s-au lăsat cu toată mraha sa nepoateei sale
Nastasiei și feciorilor ei, iar alt nime den semențiia ei să nu aibă a se amesteca nici a strica tocmala
și darea ei.
Așe-au grăit cătră noi. Déci noi așea mărturisim cu ale noastre suflete foarte cu adevărat ca
de să se știe.

<Pe verso>: Di la mănăstir(e) zapis; … zapis ot monastir(e)

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5302. Original, hârtie, difolio (33 × 20,8 cm), cerneală cafenie,
sigiliu aplicat în ceară verde, deteriorat (Ø 2,6 cm).
_________________________
1
Smeritul egumen ieromonah Gavrilie şi tot Săborul sfântului locaş al Tazlăului.

2. <1608>1

Eu, Lupul Vărdzar, feciorul Ereneei, nepot Ilisafteei, însumi pre mene mărturisescu cu cest
zapis al miu, că am avut un uric de moșie pre sat pre Siliștea Rumânii, și pre alte sate. Déce cându
am vândut satul Siliștea lui Seachil cămărașul, eu i-am dat și uricul să-ș(i) facă direase pre dânsul,
cându au fost acmu eu am cerșut acel uric să mi-l dea. Într-acea am socotit că au cumpărat
cămărașul de la noi doao sate, Siliștea și Păhărniceanii, și sântu într-acel uric. Déce am poftit la
cămărașul să-m(i) dea un cal bun și să lăsăm acel uric să fie la dânsul, cum ține satele carele le-au
cumpărat dintr-a acel uric, așea să ține și uricul.
Déce s-au sculat Seachil cămărașul și au făcut după pofta mea de mi-au dat un cal bun ca
patrudzăci de taler(i) dinnaintea oameni buni, dennaintea lui Hasnăș pitărel, și a lui Ionașco pisariul
cel ungurescu, și a lui Vasilie medelnicear de Hociungi, și a lui Vasilie Ciolan iară de Hociungi, și a
popei Andreicăi de Bârjoveani, și a Ilenudrei diiac de Porcești.
Dereptu acea eu de acmu înnainte să nu mai aibu a pârî pre cămărașul printru acel uric nice
printr-a acéle sate ce i-am vândut noi, anume Siliștea și Păhărniceanii, ce să-i dumisale de la noi cu
tot venitul și satele și uricul cumpărate neclătite nice dănăoară în véci. Și acești oameni bun ice au
fost într-a această tocmală, ei și-au pus pecețile pre acest zapis să fie de credință.
Și eu, Ilea Udrea diiac am scris acest acest zapis. De aceasta dăm știre să să știe.
Eu, Vărdzariu însumi (a)m scrisu.

<Pe verso>: Vrădzar; Mărturie de la Vărdzar pentr-un uric ce-au vândut Săliștia și
Păhărnicianii lui Siachil cămărașul.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5314. Original, hârtie, difolio (32,5 × 21,5 cm), filigran, cerneală
neagră.

135
 _____________________
1
După Ilea Udrea diac, atestat în 1608; A se vedea CDM, I, p. 452.

2. <1608 aprilie 20-1610> mai 9

Eto az Pătra[co velyi dvornic wt Vi[n1i Zemli. Adec(ă) au venit înnaintea noastră
Blagul de Hârțești, și Ion Hociungu medelnicerel, și Ihnat de Porcești, și așea au mărturisit cu
sufletele sale înnaintea noastră prentru o în giumătaate de sat de Brăjoveani 1 ce pârăscu Popoțeștii
pre Séchil cămăraș de vist2(erie), că le iaste lor moșie, iar ei așea au dzis că știu cu suflete sale că
acea giumătaate de sat au fost a Vlăiceștilor și a Onceștilor, și o au vândut ei lui Séchil prăcalabul 3,
părintelui lui Séchil cămărașul.
Și tot au ținut acea giumătaate de sat Séchil prăcălabul 3 până au fost viu, iar după
s(ă)vărșenia sa, ei o au ținut feciorii săi, Séchil camaraș și cu frații săi, până astădzi. Iar Popoțeștii
nice dănăoară n-au ținut într-acea giumătaate de sat, nice părinții lor, nice moșii lor, nice au scornit
nice o pâră întru viiața lor, că au murit de bătrâni, ce Popoțeștii au avut și au ținut moșie ceaialaltă
giumătaate de sat giumătaate și până acmu tot țin așea. Și Blagul iarăș au mărturisit că feciorii lui 1
sintu veri primari cu Popoțeștii, și ține și ei ocină acolea.
Deci au dzis că de-a rechibdzui că i să va veni ceva mai tare a răpără el și feciorii săi decât
dânșii, ce au dzis că ști(u) că numai ce învăluescu Popoțeștii fără ispravă, și nice un om nu să va afla
să dzică că au ținut Popoțeștii într-acea giumătaate de sat ce-au cumpărat Séchil, nice ei, nice
părinții lor, nice odănăoară, ce tot au ținut a patra parte de sat depreună cu Blagul, cum țin și acmu.
Aceast-am scris cum au au mărturisit acești oameni înnaintea noastră ca să se știe.
Pis, ÿ @s mai øÆ <9>.
Pătra<[>co dvornic, iscal <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5313. Original, hârtie, infolio (33,2 × 22,3 cm), cerneală neagră,
un sigiliu inelar în tuș negru (Ø 1,8 cm).
_________________________
1
Așa în text; Bărjoveni.
2
Rupt.
3
Așa în text; pârcălabul.

3. <1619 septembrie 1-1620 august 31> 7128, Prăjești

+ Etu az, Savin sulgér, i Costin diiac ot Gociman(i), scriem și mărturism cu ceastă
scrisoare a noastră cum au venit Mihăilă sân Blagolui ot Hărțești, cu cartea dumisale lui vodă, să le
facem lége direaptă cu ai săi o(a)meni, anume Dumitru Popoțea și cu frații săi, cu Ionașco i Ilea,

136
pentru a sa direaptă ocină și moșie din sat din Bârjovén(i), ca să o alégem di cătră ai săi o(a)meni
cum mai sus am scris.
Iar Dumitru Popoțea și cu frații lui, dzâcând înnaintea noastră că acea ocină, ce iaste a lui
Mihăilă, iaste pusă zălog pentru o deșugubină.
Iar Mihiilă ș-au adus o(a)meni buni și bătrâni și așea au mărturisit înnaintea noastră, cum
Mihăilă ș-au adus o(a)meni beni1 și bătrâni și așea au mărturisit naintea2 noastră, cum Mihăilă ș-au
plătit deșugubina3 d3iplin, cât au dzis Popoțea cu suflet3ul său, Popoțea cel bătrân. Iar Dumitru
Popoțea și cu frații lui, cu Ionașco, cu Ilea, n-a(u)3 (c)3redzut, ce i-au pus să giure.
Déci Mihăilă sân Blagul ș-au strânsu o(a)meni buni și bătrâni, carii le-au fost în tocmala lor,
când i-au dat acei bani în mânule Popoții bătrânului, a tatul(ui) lor.
Déci ei au giurat în sfânta besérică, pre Sfânta Ivanghelie, cum acei bani s-au dat toți, 35 di
taleri, dinaintea a mulți o(a)meni buni și bătrâni di pri în megiiași, anume Dumitru com(is) ot
Hărțești, i Macsin tij com(is) ot tam, Gheorghiță tij, Avram tij, Nistor ot Micșenești, Pănteleiu ot
tam, Albul ot Hociungi , Petrea ot tam.
Déci Mihăilă s-au îndreptat deaca au giurat și ș-au pus firăia, ca să fie îm4 pace, ca să-ș ție a
sa dri(a)pt(ă) ocină și moșie, ce i s-au venit. Iar Dumitru Popoțea și cu frați(i) lui, cu Ionașco i Ilea,
ca să n-aibă treabă a să mai ameste(ca)3 (...)3 (ni)3ce ficiorii (lo)3r și alt3e sămenței a lor și rod di
rodul lor, sau dintru semenț(ie)3 a lor nice odănăo(a)r(ă) în véci di véci. Iar cine va scorni aceasta
pîră, ca să aibă a da 50 d(e)1 galbeni la poarta dumisale lui vodă.
Și (pentru) mai mare mărturie ne-am pus și pecețile, ca să fie di credință.
V<ă> l<1>t<o> =zrÌci <7128/1619 septembrie 1-1620 august 31>. Pis ÿ Prăjeºi.

<Pe verso>: Mărturie pe Bârjoveni de la Savin sulgeriul.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5311. Original, hârtie, infolio (34 × 20,7 cm), cerneală neagră,
restaurat, trei sigilii inelare în tuș negru negru; Academia Română, Filiala Iași, III/5. Copie românească din
secolul XX.

ALTE EDIȚII: Documente privind istoria României, veacul XVII A. Moldova, vol. IV (1616-1620),
București, Editura Academiei Republicii Populare Române, 1956, p. 397-398, nr. 509.
_________________________
1
Așa în text; buni.
2
înaintea.
3
Rupt.
4
Așa în text; în.

4. 1623 (7131) iulie 12, Iași

+ Yw Stefan Tomş1 voevoda, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, gospodară Zemli Mwldavscoi.

Wj<e> pryide pr1d nami i pr1d naşimi bol1ri, slÿga naş Necÿla6, s<î>nă Dÿmitraşcÿ
S1cel wt volost Nemeţcyi i t1gali pr1d nami i pr1d naşemi bol1ri să Lÿca Fuºele
wt Avereºÿ, radi edno silo imenim Sil1º1 Rÿselor, ºo est ÿ volost Nemeţcih. Ino
137
Necÿla6 s<î>nă Dÿmitraşcÿ S1cel prines sobi pravi prevelyi i nar1denyi, ij<e> wn
imaet za cupejnoe i să powtvrăjdenyi wt Alexandru voevoda i să uric wt Eremy2
Mogila voevoda i ocazal tih previlyi pr1d nami 2coj<e> est emÿ prava cupejnoe tot
selo ij<e> viş<e> pişem imenem Sil1º1 Rÿselor. I zostal na Lÿca Fÿºele wt vseh
zacon i postavil sobi ferăe pr1d nami Necÿla6, s<î>nă Dÿmitraşcÿ S1cel.
Ino Lÿca Fÿºele wt n<â>n1 na pr1d da ne imaet mai t1gati za sy2 t1j na
Necÿla6 s<î>nă S1cel necolij<e> na v1ce pr1d sim listom g<o>s<po>d<st>v<a> mi.
+ Pis<a> ÿ @s, v l<1>t<o> =zrÌla 6l<ye> vÆy.
+ G<o>s<po>d<i>nă vel™l.
+ Veliţi bol1ri ÿki.
+ Cojok1 <pisa>.
<Pe verso>: + Vă nebitnost ego m<i>l<o>sti pana G2ng1 vel lwg<o>f<ă>t ÿ dvora, az
Nicoară vtori logofăt iscaal.
Wt Zosimovi i wt Istrati, Todosy2 s<î>nove Toader, Săleº1 Rusyi kto na Orbic
să stav i să mlin vă nim.

Ispisoc de pâră ce s-au pârât Seachil cu Fuştele.

+ Io Ştefan Tomşa voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Ţării Moldovei. Iată a venit
înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri, sluga noastră Neculai, fiul lui Dumitraşco Seachel, din
ţinutul Neamţ şi s-a judecat înaintea noastră şi înaintea boierilor noştri cu Luca Fuştele din Avereşti,
pentru un sat Siliştea Ruselor, din ţinutul Neamţ.
Deci Neculai fiul lui Dumitraşco Seachel a adus cu el privilegii şi drese ce le are de
cumpărătură şi cu întărire de la Alexandru voievod, şi uric de la Ieremia Moghilă voievd şi a arătat
acele privilegii înaintea noastră, precum că îi este dreaptă cumpărătură acel sat care scriem mai sus,
Siliştea Ruselor. Şi a rămas Luca Fuştele de toate legile şi şi-a pus ferâie înaintea noastră Neculai,
fiul lui Dumitraşcu Seachel.
Deci Luca Fuştele de aici în colo să nu mai aibă a pârî pentru această pâră pe Neculai fiul lui
Seachel, niciodată în veci înaintea acestei scrisori a domniei mele.
S-a scris la Iaşi, în anul 7131 (1623) iulie 12.
Domnul a poruncit.
Marii boieri au învăţat.
Cojocea a scris.

<Pe verso>: În lipsa de la Curte a milostivirii sale panul Ghianghea vel logofăt, eu, Nicoară
logofăt al doilea am semnat.
De la Zosim şi de la Istrati, Todosia fiii lui Toader, Săleştea Rusii, pe Orbic cu vad şi cu
moară în el.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5281. Original, hârtie, difolio (31,1 × 21 cm), filigran, cerneală
neagră, sigiliu domnesc în ceară roșie, deteriorat (Ø 4,5 cm).

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, CCCL/160. Copie slavă din sec. XX.

EDIȚII: Documente privind istoria României, Veacul XVIII, A. Moldova, vol. V (1621-1625), p.
236, nr. 313 (după copie).
_____________________
1
Transcrierea și traducerea aparțin cercetătorului Valentin Constantinov, căruia îi mulțumim și pe
această cale.

138
 5. 1633 (7142) septembrie 16, Iași

† Iw Moisi Mogila voevod, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, g<o>spodar0 Zemlii Moldovscoi.

Scriem domniia mea la pârcălabii de ținutul Neamțului. Dămu-vă știre c1ă domnii méle s-au jeluit
Popoțeștii pre Damaschin din Ară(meșt)1i, dzâcându înnaintea domnii méle că faci casă și mori pre
ocina lor la sat la Bodești în tăriia lui.
Dreptu acéia (d)1eaca veți vedea cartea domnii méle, iar voi să dați dzi lui Damaschin cu
Popoțeștii și cu Robul din Dumbrăvéni și călugării d1e la Tazlău și lui Pănteleiu din Hărlicești să-ș
aducă toți uricele și zapisăle ce au pre acéle ocine, să vii toți să stea de față înnaintea domnii méli și
să oprești pre Damaschin să nu fac(ă) mori și casă pără nu-ș va întreba de faț(ă)1, în1naintea domnii
méle. Toe pi[em, i nac ne bădet.
↕ @s, v<ă> l<1>tÿ =zrÌmv <7142/1633> sept<emvrye> qÆy <16>.
+ G<o>sp<o>d<i>nă cazal.
+ G2ng1 vel logof<e>t uk<i>.
Tănasie <pisal>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5307. Original, hârtie, infolio (31 × 19,5 cm), restaurat, cerneală
cafenie, sigiliu domnesc în tuș roșu (Ø 4,7 cm); Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”, III/8. Transcriere din
secolul al XX-lea după original.

EDIȚII: DRH A. Moldova, XXI (1632-1633), volum întocmit de C. Cihodaru, I. Caproșu și L.

Șimanschi, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 502-503, nr. 399 (după
transcriere din secolul al XX-lea).
_________________________
1
Rupt.

6. 1660 (7168) februarie 23

† Io Stefan voevoda, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, g<o>sp<o>dar0 Zemlii Moldovscoi. Adecă

s-au pârât de faț(ă) înnaintea domniei méle și a tot Svatul nostru sluga noastră Costandin Buhuș biv
jitnicear cu giupâneasa Paraschiva Sechiloae pentru nești sate, anume Siliștea și Păhărnicénii și
Bârjovénii, ce sint în ținutul Neamțului, care sate au fost a lui Séchil de moșie înpreună cu Costantin
Buhuș.
Deci domniia mea și cu tot Svatul nostru am socotit și am aflat să ție giupâneasa lui Séchil
satul Săliștea și satul Păhărnicénii până va hi ia vie, precumu-i spune ei zapisul ce are de la singur
giupânu(l) său Séchil, iar cu Bârjovénii să n-aibă ia nici o treab(ă), ce satul Bârjovénii să-l ție
Costantin Buhuș, precum au ales și au împărțit ei cu Séchil cându au fost viu. Și după moartea ii
Săchiloae și acéle sate Siliștea și Păhărnicénii încă să fie a slugei noastre ce mai sus scrie Costantin
Buhuș, precum scrie în zapisul ce-i făcut de Séchil. I nac ne bădet.
139
 * @s, l<1>t<o> =zrÌxi <7168 / 1660> f<e>v<ruarye> cÆg <23>.
+ g<o>sp<o>d<i>n0 vel1l.
+ Veli]i bol1ri uk<i>.
+ Po2n7 <pisal>.

<Pe verso>: Carte de pâr(ă) cu Săcheloai.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5278. Original, hârtie, infolio (31,3 × 19,7 cm), filigran,
restaurat, cerneală neagră, sigiliu domnesc în tuș roșu (Ø 5,1 cm).

7. 1663 (7171) aprilie 6, Iași

† Io Evstratye Dabiji voevoda, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, g<o>sp<o>d<a>r0 Zemli

Moldovscoi. Scriem domniia mea la vornicelul, și la vătămanul și la toți săténii de la Siliștea
Rusilor, ce iaste la ținutul Niamțului. Dămu-v(ă) știre că domniia mea am socotit și cu tot Svatul
domnii méli, și v-am dat pre mâna boiarinului nostru Costantin Buhușél, ce-au fost jitnicér, cu tot
vin(i)tul ce iaste la acel sat ce scrie mai sus, că am socotit domniia mea că-i iaste direaptă ocină și
moșie pre văru-său Séchil.
Pentru acéia deaca veți vedea cartea domnii méli, iară voi ca să aveți a ascultaa de
b(oi)1rinul nostrum ce mai sus scriem întru ce va da învățătură, iară car(i) 1i nu va asculta să aibă a-l
certa cariléș după lucrul său. Aceasta scriam.

U @s, l<1>t<o> =zrÌoa <7171 / 1663> ap<rilye> qÆ <6>.

Saam g<o>sp<o>d<i>nă vel'l.

<Pe verso-ul filei a doua>: Întăretură de la Dabij(a) (voe)vod lui Buhuș pe Săliște pe Rusi,
cându au dat jitniceriul îii Săchelo(a)e patru sute de lei de au răscumpărat sateli.

140
 Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5305. Original, hârtie, difolio (31,6 × 20,2 cm), filigran, cerneală
neagră, sigiliu inelar octagonal aplicat în ceară roșie, parțial deteriorat (1,9 × 1,6 cm).
______________________
1
Rupt.

8. 1664 (7172) mai 7

Adec(ă) eu, Mariia, fata lui Dumitru a Popoței den Bârjoveni, scriu și mărturisescă cu cestu
zapis al mieu, de nime silită, nice asuprită, ce de a me bună voe, am vândut a me dirapt(ă) ocină și
moșie den sat den Bârjoveni, ce iaste la ținutul N(e)amțului, din tot satul, den a patra parte de sat, a
opta parte, cu vatra den sat, și cu fânaț, și cu pomeți, și den câmpu, câtă să va alege, și cu tot vinitul.
Această ocină ce mai sus scriem o am vândutu-o dumisalé lui Costantin Buhuș și
giupânesei dumisal(e) Măriuței direptu (…)1 lei bătuți ca să fie dumisale dirapte ocină și moșie, și
să-ș fac(ă) și dires domnești, și cându o am vândut am întrebat de toată ruda me.
Și această tocmal(ă) o am făcut dennaintelui Beldiman vornicului, și Ilie Moțoc, și Stopti de
Hociungi, și Vasilie Varnav, și Costantin Arapul și mulț(i) oameni bun(i) megeiaș. Și pentru
credință mi-am pus degetul și noi toți am iscălit să s(e) știe.
Și eu Gligorie ot Tabăr am scris zapisul.
V<ă> l<1>t<o> =zrÌov <7172 / 1664> mai qÆ <6>.
Mariia.
…
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p>.
… vurnic <m.p>.
Az, Ilie Mo]oc, iscal <m.p>.
Și eu Ghiorghiță Pătrău încă m-am prilegit într-aceasta tocmal(ă).
Az, Ghiorghiță Pătru.

<Pe verso>: Zapisul Mării, fata Popoții pi Bârjovini.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5310. Original, hârtie, difolio (32 × 20,4 cm), filigran, cerneală
neagră, amprentă digitală, fila 2 este ruptă.

_________________________
1
Spațiu gol.

9. 1665 (7173) mai 12

+ Adecă eu, Vas(i)lie sin Dumitru Popoțea, scriem și mărturisăscu cu cestu zapis al meu,
cum eu, de bună voe mea, de nime nevoit, nici asuprit, ce de a mea bună voe, am vândut din a patra
parté de sat, a opta parté o am vândut din sat, din sat Bârjoveni, din ținutul Neamțului, dumisali
sulgeriului Costantin și giupânesii dumisali Saftii, dreptu doadzeci și cinci de lei 1, o am vândut
dumisali ca să fie dumisali (oci)2nă dreaptă, și cumpărătură, și cu tot vinitul dintr-ace parte ce mai
sus scrie, din câmpu, și d2in vatra satului, și din țarină, și din pădur(e și)2 din p(omă)1tu, și din fânaț,
și din tot vi(nit)2ul ce va alege dintr-acea parté.
Și aceasta tocmală s-au făcut denainte lui Ursul dvornic o(t) glot(nii), și a Stârcii dvornic
o(t) glot(nii), și Beldiman, ce-au fostu vornic, și Costantintin3 Bantăș pârcălab ot Neamțu, și
To(a)der Grama, ce-au fostu cămăraș.
De aceasta scrie și mărturisim, și pre mai mari credință ni-am pus și pecețili și iscăliturile ca
să s(e) știe, însă nime să nu aibă a să amesteca din frații sau dintru rudeli méli la această moșie care
scriem.

141
 Pis eu Ionașco Gligore.
V<ă> l<1>t<o> =zrÌog <7173 / 1665> mai vÆy <12>.
Va(silie)2 sin Popoțea.
Az, Vasile Stărk1 vornic, iscal <m.p.>.
+ Ursul vornic.
Az, To<a>der Grama <m.p.>.
(…) <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis pe ocina de la Popoțea.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5316. Original, hârtie, difolio (31,6 × 19,8 cm), filigran, cerneală
neagră, restaurat, sigiliu inelar în tuș negru (1,5×1,4 cm), o amprentă digitală.

_________________________
1
Suma completată de altă mână.
2
Rupt.
3
Conform documentului.

10. 1665 (7173) mai 18, Iași

+ Adecă eu, Paraschiva Săchelo(a)e, scriu și mărturisăscu cu estu zapis al meu, cum de bună
voe no(a)stră ni-am voitu și ni-am tocmit cu dumnialui cu cu1 Costantin Buhuș jicniceriul pentru
nește sate, anume Săliște și Păhărnicéni, și țigani, și vii, și odoară, și bucate, ce au fostu, și li-au
fostu lăsat soțu-meu Séchel stolnicul să le țiu eu și să mă hrănescu eu și cu sat, și cu viile, și cu
bucate, și totu ce va hi să fie pre samă pân(ă) voi hi vie, iar dup(ă) mo(a)rtea mea atuncea să rămâe
această tot pe sama nepotului dumisali lui Costantin Buhuș jicnicér. Iar noi ni-am voit și ni-am
tocmit, și denaintea a ficiori de boeri ni-am socotit să-mi dea dumnialui comândul patru sute de lei
bătuți și o falce de vie pentru nești vii ce mi-au pustiitu soțu-meu.
Deci mi-au dat dumnialui acești bani toți ce scrie mai sus și o falce de vie în dial (…) 2, și eu
i-am dat sateli, și țigani, și viili, și odorole, aur și argint, tot ce-au fostu de a soțu meu lui Séchel
stolnicul, am dat pre mâna dumisali lui Costantin Buhuș. Deci de acmu înnainte ca s(ă) să nu mai
avem noi a ne pârî nici a cér(e) mai mult unul de la altul, nici nici 1 o(a)menii nostri pre urma
no(a)stră, pentru căci ne-am tocmit noi de bună voe no(a)stră.
Și într-aciastă tocmal(ă) s-au tâmplat dumnealui Miron Costân vel comis, și Lupașco vel
sulgér, și Ganea ce-au fost cămăraș, și Lupasco Prăjăscul, și Bantăș pârcălabul, și Tudosie Dubău. Și
pentru credința am și iscălit ca să fie de credință.
Pis ÿ @s, v<ă> l<1>t<o> =zrÌog <7173 / 1665> mai iÆy <18>.
Miron Costin vel comis, iscal <m.p.>.
Az, Lupul vel sulþ1r, iscal <m.p.>.
142
 Az, Tw<a>der Grama, iscal <m.p.>.
Az, Lwpwl Prăjăscwl, iscal <m.p.>.
<…> pârcălab, iscal <m.p.>.
Az, Tudws<ye> Dub'ÿ păr<călab> <m.p.>.

+ Însă un zapis ce-au fostu făcut de soțu meu de Neculaiu Sechil pentru sate și pentru viile
de la Cotnar(i) și pentru țigani, pentru altele pentru toate, le-am dat în mâna lui Costantin Buhuș și s-
au făcut doă zapis(e) ca să să știe, unului la dumne(a)lui, altul ca acesta iaste la noi să să știe.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis de la Săchiloae pricum s-au tocmit cu Costantin Buhușil.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5304. Original, hârtie, difolio (32,3 × 19,8 cm), filigran, cerneală
cafenie și neagră, sigiliu inelar aplicat în tuș negru (Ø 1,5 cm).
______________________
1
Repetiția, conform documentului.
2
Loc gol.

11. 1665 (7173) mai 26, Iași

Se ibo mi, Necolai Buhu[ velicyi lwg<o>f<e>t, i Toma Ca<nta>cozino vel dvÿrnic
Doln1i Zemli, i Solomon Bârlădeanul vel dvÿrnic Vi[n1i Zemli, i Necolai Racovi]<ă>
hetman i părcălab Sukeavscoi, i Stamatye Hiwtye vel postelnic, i Todera[co Iordacye
vel spatar, i Gligorie vel ka[nic, i Duca vel vist'rnic, i Toader Păladie vel stolnic,
i Miron Costin vel comis, i Ursacye vel cl6k'r, i Lupa[co Buhu[ vel sulþ1r, i
Lupa[co Erimy' vel jicnik1r, i Gavril Rătundul vtoryi log<o>fet, i Pătra[co Danovik
tretyi log<o>fet, i Toader V'tre[, i Cirila Gurn1, i Giorgi] dvÿrnic glotnyi. Scriem și
facem știre cu această adivărată mărturie cum au vinit înnaintea noastră Costantin Buhuș ce-au fost
jicnicér, și cu giupâneasa Paraschiva ce-au fost a lui Necolai Séchel stolnicul, și de a lor bună voe s-
au învoit și s-au tocmit denaintea noastră după pâră ce-au avut ei de câteva ori înnaintea măriei sale
lui vod(ă) pentru sate, și pentru vii, și pentru țigani, și bucate, și odoară, și pojiviia casii, ce-au fost
lăsaat Neculai Séchel stolnicul să ție toate acélea Paraschiva giupâniasa lui Necolai Séchel stolnicul
până va fi éa vie. Iar după moartia stolnicésii Sechiloae, să fie ocinile, și viile, și țiganii, toate a lui
Costantin Buhușel, ce-au fost jicnicér, precumu-i scrie și zapisul văru-său lui Necolai Séchel
stolnicul.
Și au arătat și zapis de la Ilie Șeptelici vornicul, scriindu într-acel zapis cum au daat
Paraschiva Sechiloae stolniceasa aur și argintu și multe odoară ce-au fost a giupânu-său, a lui
Necolai Séchel stolnicul. Toate acelia le-au daat lui Costantin Buhuș ce-au fost jicnicér denaintea
dumisali vornicului Șeptelici.

143
 Deci acmu așea s-au tocmit denaintea noastră cum să aibă a-i da Costantin Buhușel patru
sute de lei și o falce de vie la Cotnar(i) în dealul (…) 1 ca să hie stolnicésii Paraschivei (Sechi)2loae
de comându, iar Sechiloae stolniceasa nemică să nu-i oprească, ci trei saat(e), și țiganii și viile, ce-au
avut de pre giupânu-său, toate să i le dea, și banii, acéle patru sute de lei i-au dat Buhușul2 denaintea
noastră, toți aciia bani ce scrie mai sus, 400 de lei, și Costantin Buhușel încă să aibă a da acea falce
de vie de la Cotnar(i), precum mai sus scriem.
Iar de acmu înnainte să nu mai aibă Costantin Buhușel a mai pârî pe Paraschiva Secheloae
stolniceasa întru viiața ei, nici după moarte(a) ei să nu mai fie pâră pentru bucate, sau pentru pojiviia
casii sau pentru alte lucruri, să nu mai aibă a scorni pâră nici Costantin Buhușel, nici ficiorii lui, nici
nepoții lui, nime dintru rudile lui să nu aibă a mai pârî pre stolniceasa Secheloae, nici pre nepoții ei,
nici pre frați(i) ei, nici pre alte rude a ei, nici unii pre alții să nu să mai pârască, nici odănăoară în
véci, căci s-au tocmit de a lor bună voe denaintea noastră. Altă pentru rândul unui zapis ce-au avut
Paraschiva Sechiloae stolniceasa făcut de giupânu-său stolnicul Séchel, dat-au și acela zapis la mâna
lui Costantin Buhușel.
Așijderea și altu zapis ce s-au fost pârât mainti dé aceasta tocmal(ă), încă s-au ruptu (ș)3i
acela zapis ca să nu mai aibă a mai pârî unul pre altul nici odănoară în véci.
Pentru cesta lucru și noi deacă am vădzut tocmală, de bună voia lor tocmală între dânșii, și
s-au învoit ei îndi sineși s-au tocmit, noi încă le-am făcut această adivărată mărturie a noastră să fie
de mare credință la mâna lui Costantin Buhușel jicnicériul, și altă mărturie iar ca aceasta s-au făcut
să fie de mare credință la mâna stolnicésii Sechiloae, și amândoă mărturiile sântu scrise de un
condeiu, și tot pe o poviaste.
Iar noi pentru mai mari credință, toț(i) am iscălit și am pus peceți într-amândo(uă) în
mărturiile carile s-au făcut denaintea noastră ca să s(e) știe. Și eu Tiron diiacul am scri.
U @soh, v<ă> l<1>tw =zrÌog <7173 / 1665> mai cÆq <26> d<0>n<i>.
Az, Necwlai Buhu[ vel log<o>f<e>t, iscal <m.p.>.
Az, Toma vornic, iscal <m.p.>.
Az, Necwlai Racovi]i hetman, iscal <m.p.>.
<…> <m.p.>.
Az, Gligorie vel ka[nic, iscal <m.p.>.
Duca vistiarn'c <m.p.>.
Az, Toader Pălad<ie> vel stolnic, iscal <m.p.>.
Miron Costin vel com<is>, iscal <m.p.>.
*rs8l vel cluk1r, iscal <m.p.>.
Az, Lupa[co jic<nik'r>, iscal <m.p.>.
Az, G<a>vril Rătundul ftori log<o>f<e>t, iscal <m.p.>.
Az, Pătra[co Danoviki lwg<o>f<e>t, iscal <m.p.>.
+ Cirila Gurn1 vor<nic>4.
+ Toader V1tri[.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Mărturii di la boeri precum s-au tocmit Costantin Buhușel cu
Săchiloaia.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5303. Original, hârtie, difolio (42 × 29 cm), filigran, cerneală
neagră, două sigilii inelare în tuș negru, ilizibile.
_________________________
1
Loc gol.
2
Șters.
3
Rupt.
4
Deget.

144
 12. 1668 (7176) ianuarie 20

+ Adec(ă) eu, Costantin Buhuș biv jicnicér scriu și fac știre cu cestu zapis al meu, cum am
dat eu satul Săliști Rusii ginere-meu lui Costantin vel sulger și fiihii mele Saftii, satul cu vecini carii
vor hi fostu de loc de acolo, cu cas(ă), cu hăleștei, cu mori și cu tot vinitul satului, și cu satul
Bârjoveni, cu vecini și cu hăleșteu, și cu prisăci și tot vinitul satului, e(a)răși am dat ginere-meu lui
Costantin vel sulgir și fiihii mele Saftii.
Deci eu am dat ginere-meu și fiihii mele care mai sus scris, ca să le fii lor drepte ocini și
moșii, și dumilorsale, și cuconilor dumisale.
Și întru ace(a)sta tocmal(ă) a noastră au fostu Iftimii Boț pârcălabul den Niamțu, și
Dumitrachii nepotul vel postii(lnic), și Enachii cămăraș, e(a)răși nepotul vel postelnic, și Costantin
Beldiman, și Bogza Vas(i)lie. Și eu Vas(i)lie Varnav am scris ca s(ă) să știe.
↕ @s, l<1>t<o> =zrÌoq <7176 / 1668> gin<arye> cÆ <20>.
Az, Costantin Buhu[ biv jic<nik'r> <m.p.> .
† Ίω(άνν)ης Γραμματικός μάρτη(ρα)ς <† Ioannis Gramatikos martor>1.
Az,Iftimie Bo] … iscal <m.p.>.
<…> <m.p.>.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Vasili Bogza, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Danie jicnicerului ce au dat lui Costantin, ginere-său lui vel
sulger.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5291. Original, hârtie, difolio (31,6 × 21,1 cm), filigran,
cerneală neagră.
________________________
1
Transcrierea și traducerea aparțin doamnei Lidia Cotovanu, cărei îi mulțumim și pe această cale.

13. <1676> ianuarie 8

Eu, Stoptie de Hociungi și cu gineri-mieu cu popa Gligorie, scriem și mărturisâm cu

zapisul nostru precum am luat pre Ionașco, omuli de Hociungi1, cumnat lui Vasili Hăbiiac,
în chizeșie de la Ștefana din ghenari din 8 dzâli într-o lună, drept 11 lei, de nu ș-a deredica
el năpaste ce ari, ca să aibu preutul ori a da omul, pre Ionașco de grumadzi, ori banii.
Și pentru crédința am și iscălit.
↕ @s, gen<arye> iÆ <8>.
Az, ierei Gligorie, iscal <m.p.>.
Stoptie.

+ 2 lei dat.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapis de Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5327. Original, infolio (20,7 × 15,3 cm), cerneală neagră, o
amprentă digitală.
_________________________
1
Formă populară moldovenească veche pentru genit. omului.

145
 14. 1676 (7184) aprilie 13

† Iw Antonie Ruset voevoda, Boj<y6> mil<os>t<y6>, g<os>p<o>dară Zemle Moldovscoe.

Scriem domniia mea la sluga noastră la Ștefan Broștianul de Hociungi. Dămu-ț(i) știre că s-au pârât
de faț(ă) înnaintia domnii miali ceastă femiae, anume Ștefana cu rugătoriul nostru cu preutul
Gligorie de la Sv(e)tii Dimitri(e) din Iași, dzicându Ștefana că au avut un datornic, anume pre
Ionașcu, omuli din Hociungi, și neavându el cu ce să plăti l-au pus Ștefana la închisoare.
Deci el vă(dz)1ind nevoia că n-are cu ce să plăti, au cădzut cu rugăminte la preutul
Glig(o) rie să-l plătiasc(ă) și să-i de o moșie ce iaste l(a)1 sat la Hociungi di pre femeia lui (T)1ecla.
1

Deci necredzind preutul că are moșie, au adus Ionașcu Smil din răzéșii lui, (an)1ume pre Spotie, și
pre Vasilie Valeș, de au mărturisit cum are moșie c(u d)1ânșii înpreună și i-au fă(cu)1t Stoptii ș(i
zap)1is Ștefanii până ș-a alege (mo)1șiia Ionașcu, să-i dia banii Ștefani(i). Acmu Ionașcu n-au stătut
să-și aliagă moșiia despre frații lui, ce au dat dos.
Deci domniia mia am dat platnic pre Stopie și pre popa Gligorie, Ștefanii, pre zapis ce au
avut de la mâna lor. Pentru acesta lucru dacă vei vedia cartea domnii méli să strângi oameni buni
megiiași di pinpregiur și să afle acea parté de moșie a Teclii, din tot locul, cu tot vinitul.
Așijdere și o parte a unui frate sterp ce iaste înpreună cu cumnatu-său cu Vasilie Hăbiiac, și
aceia să o alegi și să o înparți în doă și giumătate să o dai pre mâna a preutului și lui Stopie, iar
giumătate să o ție Vasile Hăbiiac.
Și precum vei alege cu dreptul să faci și o mărturie cu credință de la tine și de la oameni
buni, să dai la mâna preutului. Aceasta scriem.
U @s, l<1>t<o> =zrÌpd <7184 / 1676> ap<rlye> gÆy <13>.
Saam g<os>p<o>d<i>nă vel1l.
Ylie Sturq1 vel vornic netămplăndu-s<e> vil log<o>f<e>t uki.
+ Andrei Mw]oc <pisal>.

<Pe verso>: + Carte de Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5342. Original, infolio (29,5 × 20,6 cm), filigran, cerneală neagră,
sigiliu domnesc în tuș roșu (Ø 5,7 cm)
_________________________
1
Rupt.

15. <După 1676 (7184) aprilie 13>

+ Com au vinet popa Gligorie c-o cinstită cartea mărie sali lui vodă scriindu într-acista chip
com să aligo o moșie ce-au vândutu I(o)nașco, omuli din Hociungii. Deci am strânsu o(a)mini ș-am
146
întribatu cene are compărător(ă) dintr-acea parte să sco(a)ț(ă) zapisâli din ci s-au aflatu la Milintie
vândute, 1 pământu și o laturi, iar pintro o parte a onoi frate sterpo au dat sam(a) Vas(i)lie, cumnatu
său, precum ei danii de la cumnată-sa și l-au strânsu de zapis să aducă pricum iasti danie. El n-au
adus nemică, a dzis că n-ari nici un zapis.
Pintru aceasta fac știri dumnelur voastri, să fiț(i) dumne(a)voastré săn(ă)toși ot H(…), amin.
Eu, Ștefan Broștanul am ocupatu această moșie.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5323. Original, infolio (22,9 × 15,5 cm), cerneală neagră.

16. 1676 (7184) mai 23

+ Adecă eu, preutul Gligorie, ginerile lui Stoptie din Hociungi, carele sântu la S(ve)tâi
Dimitrie în Iași, scriu și mărturisăs(c)1 cu acestu zapis al mieu, precum m-am sculat eu de a me bună
voe, de nime sâlit, nice înpresurat, și am vândut a me diriaptă cumpărătur(ă) din sat din Hociungi
parte ce să va alege a Teclii, a fetii Alécsii lui Valéș, nepo(a)ta lui Ștefan Valéș, făr(ă) de alte
pământuri ce să vor afla mai denainte cumpărate de alți răzeși și vor ave direpte zapisă ei vor țâne.
Iar de nu să vor afla, nice vor sco(a)te zapise, nime de cumpărătur(ă), toată parte aceia ce să scrie
mai sus a Teclii o am vândut-o dumisali lui Ilie Moțoc marele medelnicer, dreptu doaădzăci de lei
bătuț(i), cu tot locul și cu tot venitul, pre zapis ce scrie de la mâna Teclii, însă și din parte onui frate
stărpu ce au avut Tecla, înpreun(ă) cu cumnatu-său Vasili Hăbiiac, cu aceia parte cu toată mi-au
vândut-o înpreun(ă) (Te)1cla.
Și eu încă i-am vândut-o dum(i)1sali medelnicerului Ilie cu tot venitul ce să va alege.
Deci ca să-i hie dumisal(e)1 (d)1riaptă ocin(ă) și cumpărătur(ă), dumisali și giupânesii
dumisali, și cuconilor dumisali, neclătită în veci.
Și în tocmala noastră s-au tâmplat mulți boer, anum(e) Andriiaș Balșe, și dumnealui
vornicul Eremiice, și Andrei Moțoc pârcălab ot Roman. Și pentru mai mari crédință ne-am pus și
iscăliturile ca s(ă) hie de mari crédință. Și căpitanul Ciocârcârlan2
↕ @s, v<ă> l<1>tu =zrÌpd <7184 / 1676> mai cÆg <23>.
Az, Andrei Bal[e, iscal <m.p.>.
Az, ierei Gligorie, iscal <m.p.>.
Az, Andrei Mo]oc, iscal <m.p.>.
Eu, Lupul căpitan m-am template mai pre urme la iaste tocmală.
Az, Irimik1 biv vurnic, iscal <m.p.>.
Az, Neculai Kocârlan, iscal <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5321. Original, infolio (31,5 × 21,5 cm), filigran, cerneală
neagră, restaurat.
_________________________
1
Rupt.
2
Așa în document.

17. 1676 (7184) iunie 10

† Iw Antonye Rusăt voevoda, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, g<o>sp<o>d<a>r0 Zemli

Moldovscoi. Scriem domniia mea la sluga no(a)stră la Ștefan Broștanul din Hociungi. Dămu-ți știri
că domniei méle s-au jăluit Gavrilu, ficiorul a Nazarii, nepotul lui Simion Draghiță din Bârjoveni,
pre boerinul nostru Costantin păharnicul, dzicându înnaintea domniei méle că au cumpărat
păharnicul niște părți de ocină acolo dé la niște răzeși și ce are dumnealui și moșie și cu acéle
cumpărături au înpresurat și moșie lui.

147
 Pentru acéia deaca vei vedea cartea domniei méle, iar tu să mergi acolo la sat la Bârjoveni,
și la Bodești pre Bistriță și să strângi o(a)meni buni și bătrâni, slugi domnești, mégieși, și chemați
toți răzeși(i) cu toate diresăle cine cé va va ave(a), și să alegeți toată partea dé moșie lui Gavril
déspre părțile altor răzeși pre dirése cé va ave Gavril, și pre cât vor mărturisi o(a)meni buni cu
sufletéle sale direapt(ă) parte făr(ă) dé fățărie.
Și deaca veți alege, să puneți semne déspré părțile altor răzeși la Bârjoveni și la Bodești, den
tot locul cu tot venitul, și precumu-i veți alege să faciți și o mărturie de-acolo de la o(a)meni buni
încredințată, să ne faceți știre. Toe saam pi[em g<os>p<o>ds<t>v<o> mi.
U @s, v<ă> l<1>tw =zrÌpd <7184 / 1676> m<1>s<é>]a 6<nye> yÆ <10> .
Vel log<ofet>.

<Pe verso>: Carte pentru partea lui Ghiordzu și lui Sâmion Dracin din Bârjoveni.; N. 13.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5308. Original, infolio (31 × 20,7 cm), filigran, cerneală
neagră, sigiliu domnesc în tuș roș (Ø 5,2 cm), restaurat.

18. 1676 (7184) iunie 20, Siliște

Adică eu, Anița preutiasa popii lui Măriian Popoțea de târgu de Roman și cu ficiorii miei,
anume cu Gligorașco, și cu Luchian, și cu Nechita, scriem și mărturisăm cu cestu adivărat zapis al
nostru, de nime sâliți, nice asupriți, ce de a noastră bună voe, am vândut a noastră driaptă ocină și
moșie den satu den Bărjoveni, ce este de țânutul Niamțului, toată partea soțu-mieu popii lui Măriian
Popoțea, câtu i să va alege partea lui, și o am vândut dumisali lui Costantin păharnecul și giupânesăi
dumisali Saftei dreptu șeptezăci și șésă di lei bătuți bani gata, însă cu doăzăci și cinci de lei ce au
fost luat soțu-mieu popa Măriian mainte de la dumnialui păharnecul mainte tot pentru aceasta moșie.
Și de acmu ca să le fie dumilorsali, și cuconelor dumilorsali, și nepoților și strănepoților
dumilorsali driaptă driaptă ocină și moșie în veci.
Și într-aceasta tocmală au fost Alecsa Arapul, și frate-său Costantin Arapul pârcălab, și
Ștefan Bantăș armașul, și frate-său Andreeș pârcălabul, și Ștefan cămărașul de Arămești, și Vas(i)lie
Vărnav ot Săcueni, și nepotu-său Toader Vărnav ot tam, și Dodon căpitanul, și Vas(i)lie Popoțea de
Bârjoveni, și Ghiorghie Albotă de Horlecești, și Dumitrașco Rojniți ot tam și mulți oameni buni
tineri și bătrâni de pe înpregiur.
Și de pre acesta zapis să aibă dumnialui a-ș(i) face și dresă domnești. Și noi aceștia toți ce
mai sus sântem scriși am iscălit și ni-am pus pecețâle ca să fie de mai mare credință.
Wt Săleºe, l<1>t<o> =zrÌpd <7184 / 1676> 6n<ye> cÆ <20> d<0>n<i>.
+ Anița; + Gligorașco; + Luchian; + Néchita.
Az, G<r>igora[ sin Tămărien <m.p.> .
148
 + Ștefan Bantăș.
Az, ªefan biv cămăra[, iscal <m.p.>.
Andr'[ Bantă[ pârcălab, iscal <m.p.>.
Az, Costantin Arapul <m.p.>.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, Toader Varnav <m.p.>.
Az, Twader Dwdwn biv căpit<an> <m.p.>.
+ Vas(i)lie Popoțea; + Ghiorghie Albotă.
Az, Gavril Dragiki, iscal <m.p.>.
+ Măriia, fata Popoții.
Az, Gavril Dagă] <m.p.>.

<Pe fila a doua>: Adecă eu, Anița preutiasa popii lui.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Măriian Popoț pe a opta parte den Bărjovéni.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5285. Original, difolio (29,5 × 20,4 cm), filigran, cerneală
neagră și cafenie, opt amprente digitale.

19. 1676 (7184) iulie 1

+ Adecă eu, Vădianul Popoțea, scriu și mărturisăscu cu cest adevărat zapis al meu, de nime
sâlitu, nice asupritu, ce de a mea bun(ă) voe, am vândutu a mea driaptă ocină și moșie, partea mea
cu tot vinitul, din satu den Bărjoveni, pe cum ș-au vândutu și frații mei părțâle lor și verii noștri și
alte rude a noastre, mi-am vândutu și eu partea pe cum mai sus scrie, și o am vândutu dumisali lui
Costantin păharnecul și giupânesăi dumisali Saftii, dreptu noăspre(ze)ce lei bătuți bani gata, ca să le
fie dumilorsali și cuconilor dumilorsali driaptă ocină și moșie, și nepoților, și și strănepoților
dumilorsali în veci, și de pe acesta zapis să aibă dumnialor a-ș(i) face și dres(e) domnești.
Și într-această tocmală au fost Vas(i)lie Vărnav de Săcueni, și Ștefan cămărașul ot Arămești,
și Toader Dodon căpitanul, și Ghiorghie Albotă de Hărlecești, și Ionașco Talpă, și Vas(i)lie Popoțea
și mulți oameni buni bătrâni și tineri. Și noi toți acești ce mai sus sântem scriși am și iscălit și ni-am
pus și pecețile ca să li fie dumilorsali di mai mare credință.
L<1>t<o> =zrÌpd <7184 / 1676> 6l<ye> aÆ <1>.
+ Vădianul Popoțea.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, ªefan biv cămăra[ <m.p.>.
Az, Toader Dwdon căpitan <m.p.>.
Az, Iona[co Talpă, iscal <m.p.>.
Az, Gavril Buldor, iscal <m.p.>.
Ghiorghii Albot(ă).
+ Vas(i)lie Popoțea.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul Vădianului Popoț(ea) pe partea lui den Bărjovéni.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5284. Original, difolio (29,8 × 20,3 cm), filigran, cerneală
neagră, amprente digitale.

20. 1676 (7184) iulie 1

Adecă eu, Gavril, ficiorul Nazariei, nepotul lui Sâmion Boldur, scriu și mărturisăscu cu cest
adevărat zapis al mieu, de nime sâlit, nice asuprit, ce de a mea bun(ă) voe, am vândut o parte de
149
ocină den sat den Bârjoveni ce ne-au fost acea parte driaptă ocină și moșie depreun(ă) cu unchiu-
mieu Gavril Ghiordzu doăsprece pământuri și alte doăsprece pământuri iarăș am avutu la Bodești cu
unchiu-mieu Gavril Ghiordzu.
Decii unchiu-mieu Gavril Ghiordzu au vândutu lui Damaschin mai demult acel doăsprece
pământuri de la Bodești și le iau vândut făr(ă) știrea noastră, nice un ban dintr-aceia moșie n-am
luat. Ce vădzându eu că ni-au fost depreun(ă) am vândutu și eu partea mea den sat den Bârjoveni
doăsprece pământuri ce mai sus scrie și o am vândutu dumisali lui Costantin păharnecul și
giupânesăi dumisali Saftii dreptu doisprece lei bătuți bani gata, ca să le fie dumilorsale și cuconelor
dumilorsale driaptă ocină și moșie, și nepoților, și strănepoților dumilorsali în veci.
Iar de să va scula cineva dintru ficiorii unchiu-mieu lui Gavril Ghiordzu sau din verii miei să
scorniască vreo pâră pentru aceasta parte di moșie ce o am vândutu dumilorsali, cu dumnialor nice
un amestec să n-aibă, ce să fie să-și întrebe cu mine, și de pe zapisul acesta să aibă dumnialor a-ș(i)
face și dresă domnești pe aceasta parte de ocină ce mai sus scrie.
Și într-aceasta tocmală au fost Vas(i)lie Vărnav de Săcueni, și Ștefan cămărașul ot Arămești,
și Toader Dodon căpitan, și Ghiorghie Albotă ot Hărlecești, și Vădian Popoția, și Vas(i)lie Popoțea
brat Vădian. Și noi toți aceștia ce mai sus sântem scriși am iscălitu și ni-am pus și pecețâle ca să fie
de mai amre credință.
L<1>t<o> =zrÌpd <7184 / 1676> 6l<ye> aÆ <1>.
+ Az, Gavril Buldor, iscal <m.p.>.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, ªefan biv cămăra[, iscal <m.p.>.
+ Az Iona[ Talpă, iscal <m.p.>.
+ Az, Nieculaiu.
Popa Avram, iscal <m.p.>.
Dumitrașco ot Tatomirești.
Az, ªefan Comornic, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Gavril Boldu(r) pe partea lui Ghiordzu den Bârjovéni.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5292. Original, difolio (29,6 × 20,4 cm), filigran, cerneală cafenie,
o amprentă digitală.

21. <1676 iulie 1>

+ Adecă eu, Măriia, fata lui Dumitru Popoței, fămeia lui Toader Mihai de trăg de Roman,
scriem și mărturisescu eu de bună voia mea, di neme nesilit(ă), nici asuprit(ă), ci di a mea bună voe
am vândut a mea dire(a)ptă ocin(ă) și moșie di pre tată-mieu Dumitru Popoți din sat din Bârjoveni
dintr-un bătrân trei părți, partea Măriei și a lui Ștefan, și a lui Vasilii, și au rămas di(n)tr-un bătrân
un frate parte lui Vădean. Ace(a)sta dire(a)ptă ocin(ă) și moșie o am vândut-o dumisali lui Costantin
sulgeriul și giupânesei dumisale și cuconilor dumisali și nepoților dumisali de acmu în (...),
d(i)1reptu triidzăci lei b(ă)1tuți să fie a dumisale, și a cuconilor dumisali, și a nepoților dumisali, și a
nepoților dumisali2, și a strenepoților dumisale, și se aibă dumnialui a-ș(i) faci și dires domnești. Iar
dintru toat(ă) semențiia no(a)stră neme treabă se n-aibă de acmu înnainte în veci neclătit.
Și tocmala no(a)stră a fostu dumnialor pârcălabii de Roman, anume Ștefan și Abriian, și
Dumitrașcu Onica, și preoții cei domnești, popa Păntelei, și popa Stafiu, și Pirăța, și Cârstea și alți
oameni buni. Și pentru întăritura acestui zapis am iscălit și eu Ștefan Romășicanul ce-(a)m scris
zapisul ca se s(e) ști.
Măriia.
Onica.
Iacov păr.
150
 Vaselie.
Ștefan.
Popa Pănteleiu.
Az, Rusta (?) iscal <m.p.>.

+ Și eu Vasâlie Popoțe încă am vândutu parte me din Bârjoven(i), depreună cu soru-mea

Marie și a frățâne-mieu a lui Ștefan, am vândut-o eu depreună cu soru-mea Mărie, iară népoții noștri
de or gâlcevi, noi ne vom tocmi cu dinșii și le vom da dintr-alté părți de loc ce avem pre aiure. Și eu
Vârlan am scris să să știe.
+ Cârstea.
Pirța (?).
Gligorie.
Az, ªtefan Romă[can, iscal.

<Pe verso-ul filei a doua>: + A noștri cinstiți și iubiți frați mai mari dumn1iavo(a)stră
pârcălabii de Focășeni dumilorvo(a)stre cu sen(ă)taate mă închin. Alta pentru rândul (omului)1
cestui al nostru, anume Toad(er) Mihai de trăg de Roman să (…) veste pentru; Zapisul Mării, fetii
Popoței.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290. Original, difolio (31,8 × 19,9 cm), filigran, rupt,
cerneală neagră, șase amprente digitale și un sigiliu inelar oval în tuș negru (1,3×1,2 cm).
_________________________
1
Rupt.
2
Repetiția, conform documentului.

22. 1677 (7185) iunie 23, Iași

† Iw Antonye Rusăt voevoda, B<o>jy6 m<i>l<o>sty6, g<os>p<o>dar0 Zemli Moldovscoi.

Adecă domniia mea dăm și întărim boiariului nostru cinstit și credincioș Costantin, ce-au fost
postelnic mare, ginerele răpăosatului Costantin Buhușel, ce-au fost jitniciariu, din ispisoace de
întăritură și de pâră de la Istratie Dabijă vodă și de la Iliiaș Alixandru vodă, și din trei cărți de
mărturie de la toți boiarii cei mari în carile sintu iscăliți toți boiarii, în carile scriu cum Nicolaiu
Séchil neavând cuconi de trupul lui dinpreună cu giupâneasa lui Paraschiva, denaintia a tot Sv(a)tul
boiarii țărăi, au luat fecior de suflet pre1 văr primare al său, pre Costantin Buhușel jitniciariul, pentru
căci l-au crescut de mic în casa lui și l-au și căsătorit.
Și când l-au luat fecior de suflet așea au mărturisit, cum după moartia lui nime dintru veri
sau vére sau dintr-alte săminții ce va avia, nici unul să n-aibă nici o treabă a s(e) amesteca, nici la
bucate, nici la alte lucruri sau odoară sau povijiia casăi sau la comându.
Așijderea nici la sat la Săliște, unde-i sintu casăle și lăcuința lui, și la sat la Păhărnicéni, în
ținutul Niamțului, și la sat Bârjovani într-acestaș ținut. Și țiganii ce vor hi despre dânsul, și viile de
151
la Cotnariu, câte va hi avându, care ocine au fostu despre moșul lor Simion Séchil și la înpărțală s-au
fost vinit în partia lui Nicolaiu Séchil, nici într-unele de acéstia câte mai sus scriem să n-aibă treabă
alte săminții a lui fără numai Costantin Buhușel jitniciariul. El să aibă treabă cu acéstia cu toate, însă
pân(ă) va hi vie giupâneasa Paraschiva să ție éa acéstia toate, iară deaca va muri Paraschiva, altu
nime treabă să n-aibă fără numai Costantin Buhușel jitniciariul.
Iară după moartia lui Nicolaiu Séchil, țiindu Paraschiva toate acéstia și lungindu-i-s(e)
viiața ei, înblat-au Costantin Buhușel mult în pâră cu Paraschiva Săchiloae, și după acia învoitu-s-au
și s-au tocmit ei de bună voia lor, și încă au mai dat Costantin Buhușel Paraschivei Săchiloae încă
400 de lei bătuți și s-au înpăcat denaintia a tot Sv(a)tul boiarii țărăi, și s-au lăsat éa de voia ei și ș-au
făcut zapis unul altui cum să numai pârască unul pre altul. Și au dat toate acéstia câte mai sus
scriem, sate și țigani și vii și cas(e) și povijiia casălor la mâna lui Costantin Buhușel, precum am
vădzut și direasăle acéle de înpăcăciune pre tocmală ce-au făcut cu Săchiloae.
Așijderia Costantin Buhușel s-au fost mai jeluit la alți domni ce-au fost mainte de noi, cu
mare jalobă și cu multe mărturii, boiari și preoți și oameni buni, cum pre acéste ocine ce-am scris
mai sus, au avut altul zapis de danie de la mâna lui Nicolaiu Séchil, și ispisoc de întăritură de la
Vasilie vodă, iară când au fost după acia, viind Costantin Buhușel la Iaș(i), pre cale s-au sculat o
slugă a lui și i-au luat caii și desagii cu toate unéltele câte au avut și cu acéle unélte s-au tânplat și
direasăle acélia, și au fugit cu toate câte au avut și i-au perit zapisul acel de danie și ispisocul acel de
întăritură de la Vasili vodă.
Așijderia după acia mai pre urmă, după moartia lui Costantin Buhușel, aflatu-s-au datoriu cu
770 de lei Ducăi vodă, încă de când era vistiarnic mare, și au fost zălojit pentru acești bani la Duca
vodă doă sate, Săliștia și Păhărnicénii cu vecini cu tot, și au plătit boiariul nostru Costantin, ce-au
fost postelnic mare, gi(ne)rele lui Buhușel, acei bani 770 de lei în mâna Ducăi vodă și au luat
zapisăle cu carile au zălojit acéle ocine, precum ni li-au și arătat înnaintia noastră rupte.
Așijderea și Dabijă vodă fiindu domnu de țară, au fost mărturisind înnaintia boiarilor celor
mari cum știe și el de toate de acéste povești, cum iaste așia adevărat.
Deci și domniia mea vădzind atâtia diriasă și cărți de la acei domni ce-au fost mainte de noi
și mărturii cu iscăliturile boiarilor celor mari și mici, de la domniia mea încă dăm și întărim
boiariului nostru lui Costantin, ce-au fost postelnic mare, pre acéle ocine pre toate câte mai sus
scriem, ca să-i hie și de la domniia mea diriapte danii și cumpărături și răscumpărături, și uric și
întăritură neclătite și nerușeite nici dănăoară în véci. I in das ne umi[aet.
U @s, l<1>t<o> =zsÌpe <7185 / 1677> 6ni<e> cÆg <23> d<0>ni.
Io Antwnie vwevwda <m.p.>.
+ Strătulat Ruþină <pisal>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Ispisoc de la Antonie vodă pre daniia lui Costantin Buhușel de la
Séchil, văru(l) său. Săliște i Păhărnicini i Bârjoveni cu vecini.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5290. Original, hârtie, difolio (31,8 × 19,9 cm), filigran,
cerneală neagră, restaurat, șase amprente digitale și un sigiliu inelar oval în tuș negru (1,3×1,2 cm).
_________________________
1
Rupt.
152
 23. 1679 (7187) ianuarie 1

+ Adecă eu, Dumnetrașco1, ficiorul lui Vasilcăi, scriem și mărtoresco co acestu adevăratu
zapes al meu, de neme sâletu, neci asopretu, ce de a mia bon(ă) voe, am vândutu a mia dri(a)ptă
ocin(ă) și moșie ce să va alege partia a mâne-mia, a Vasilcăi den satu den Hocionge, am vândotu
văru-meu lui Săveran de Hocionge, cu totu vinitul ci să va alege, co vatră de satu, și cu pome,
pământuri în țarin(ă), și co fânaț, și din păduri, și cu hăliștiu, și co tutu vinitul, ci să va alege, am
vândut-o văro-meu lui Săveran drept triedzăci de lie1 bătuți, șe me-(a)u făcotu plata deplen ca să hie
dumnesali dre(a)ptă ocen(ă) și moșie în veci, și cucunilor dumnesali, și strinipoțilur dumnisali. Iar
den ficiorie1 mei șe den nepoție1 șe din strănepoție1 mie1, nemica să n-aibă ai (în)tu(a)rce.
Șe-n într-ace(a)stă tucmal(ă) a nu(a)stră s-au tâmplatu popa Nestor de Hocionge, și Stoptie
ot tam, și popa Iftimie, și Postulachie ot tam, și lui Toadir, neputul lui Vicul, și Melintie, șe
(î)naint(e)a a tutu satul șe (…) șe a tenire șe a bătrâni.
Deci și noi cari sântim mai sus scriș(i), vădze(n)du-li tocmala lur bon(ă) și plata plătendo-i
deplin, noi încă n(e)-am pos iscălitorile și degetele și pecițili ca să hie di mari credință și ca să aibă
a-ș(i) faci și dris domnesco pre (a)cista zapis.
V<ă> l<1>tÿ =zrÌpz <7187 / 1679> ginar<ye> aÆ <1>.
Az, St™op™i, iscal <m.p.>.
Postolachie; Toader; Melintie.
Az, Grigori sin Stoptie pis, iscal.

<Pe fila 1v.>:

+ Izvod di pământuri ci-s de la Dumnetrașco, feciorul Vas(â)lâlcăi.
+ 1 latii sup Dasa.
+ 1 giomătati tij.
+ 1 clin sup Dasa, în clini un pământu amândoo.
+ 1 un pământ la Curnul dé Sus sup Dasa.
+ 1 pământ la capeteli stâlpelur
+ 1 pol a păr(…) aprope de sat de ce (?) giumătățe
+ 1 giomătate pesti d(e)al aprope de pod toţi
+ 1 clin la Cirateiu în cele a Scatețe
+ 1 pâmânt în rândul Şipotului dispre Por(ce)2şte
+ 1 pământu pi Muvili
+1 pământ din capul Movili(i) la vali spre Dodao
+1 sup făget ca pe lângă gardu apro(a)pe di gardu
+1 pământ dopă sat după casa lui Borcuş
+1 giumătati pe oduvaştină
+1 giomătati în branişte apru(a)pe de drum.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5334. Original, difolio (32 × 20 cm), filigran, cerneală neagră, trei
amprente digitale.
_________________________
1
Așa în text.
2
Rupt.

24. 1679 (7187) aprilie 1

+ Adecă eu, Vasilie sn(ă)1 (G)1avril, neputul lui Săvărean ot Hociungi, scriu și mărturisăscu
précum am pus 1 pământu din rândul Șipotului pe lângă gardu, anume pământul Robului l-am pus
zălog deréptu 6 mirță de grâu. Cându oiu da grâul, să-mi dea zapisul și să-mi țiiu eu pământul,
153
denaintea preu(t)1lui Dumitrache ot Roman, denaintea diaconului Arhip ot (tam)1, denaintea
preutului Lupului ot t(a)m, denaintea lui Strătilă ot Hociungi.
Pentru mai mare credința1 mi-am pus și dégetul, ca să-i fie de credință. Și eu pop(a) Lupul
am scr(is)1 zapisul și mi-am pus și iscălitura.
V<ă> l<1>t<o> =zrÌpz <7187 / 1679> ap<rilye> aÆ <1> d<0>ni.
A<z>1, popa Lÿpul, iscal <m.p.>.
(Dumitrache)1, iscal.
+ Arhip diiacon, iscal.
+ Vasilie.
Strătilă.
Așijdiri eu Gavril a(m)1 mai dat un pământu du(mnea)1lui Costantin din parte no(a)1stră și
mi-(a)u făcut plată diplinu.
Gavril Săvirean.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5322. Original, infolio (20,7 × 21,1 cm), cerneală cafenie, trei
amprente digitale, restaurat.
_________________________
1
Rupt.

25. 1680 (7189) octombrie 29

+ Adică eu, Nacul și cu frate-miu, Sămion și Apostul, și sor(a) no(a)stră Io(a)na, feciurii
Cârstiei, nepoții Onacăi lui Bogzdogan, scriem și mărturisâm co acistu adevărat zapisal nostru, cum
nui de bon(ă) voia no(a)stră, de nime sâlițe, nici asupriți, ce de a nu(a)stră bun(ă) voe am vândutu a
no(a)stră ocin(ă) și moșii din satu din Hociungii, ci sântu la țenutul N(e)amțului, ci iasti partia toată
a tătâni nostru Cârstie, și a unchiu nostro, a lui Aretun, frate tătâne nostru, ficiori Onacăi
Bogzdugan; cari parti iasti din a patra parte, din tutu satu a cincia parte din stâlpul Cuzmeștilur, ci
iasti despri hutarul Bârjuvenilur, cari parte s-au alis patrudzăci și doo de pământuri partia tătâni
nostro Cârstie și a unchiu nostru a lui Aretun, în tut lucul, co tutu venitol, cu vatră de satu și cu
pomii, și co pământuri în țarină, și din păduri, cu luc de prisac(ă) și dintr-ap(ă).
Deci nui cari sântem mai sus scriși, am vândutu dumnisali lui Costantin marile postilnic și
giupâniasăi dumnesali, Saftie, și cuconilur dumnelursali, și a tuată sămințiia ci alia (?) Dumnedzău
dintre dumne(a)lur, ca să li hie dumnelursali moșii în vece. Însă, dintr-acesti patrudzăci și doo di
pământuri carile sântu mai sus scrisă, am vândutu dumnisali doodzăci și optu de pământuri, co tutu
venitul satului, cari mai sus scrii.
Dici dumnelui n(e)-au datu pe această parte cari mai sus scrii patrudzăce și doi de liei bani
gata și n(e)-au făcutu dumnilui plata deplin întru mânuli nustri, și dumnelui să aibă a-ș(i) faci și
întărituri domniște pe acistu zapis al nustru, iar de să vur scula nescaiva răziș(i) ca să n-aibă atunce,
căci nui i-am întribat cându am vrotu să o vindim, și ei n-au vrutu să o cumperi nice unul. Iar pintru
patruspre(ze)ci pământuri ci sântu zelujite de tată nostru la alți o(a)meni, dacă le vor dizbate ca să
avem a vini la dumnelui să ni fac(ă) plată și pe cili patruspre(ze)ce pământuri.
Și într-această tucmal(ă) a nu(a)stră au fostu Strătil di Hociungi, și Postulachie o(t) tam, și
Lupul o(t) tam, și n(e)-am tâ(m)plat și alți migiaș(i) di pin pregiur, Costantin Arapul di Custiți1,
Andriiaș Bantăș ot tam, și Mania neguțăturul ot Mănălăește, șe Pârvul pârcălabul de Ruman, și
Vas(i)lie Vărnav de Săcoiani, și Calistru di Durniște.
Deci noi cari sântim mai sios sc(r)iși, vădzendu această tucmal(ă) bun(ă) și plata plăte(n)du-
li deplin, nui tuț(i) n(e)-am pus iscăliturile șe de(ge)teli șe pecițeli ca să hie de cridență.
Șe eu Gligori Stuptie de Huciunge am scris zapisul și am și iscălitu.
V<ă> l<1>tÿ =zrÌpø <7189 / 1680> wc<tomvrye> cÆø <29>.
Sămion; Nacul; Apostul; Io(a)na; Postolachie.
154
 Az, Gligÿri sin Stopti, iscal <m.p.>.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, Calistru, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul Hociungelor de la Onaca, 28 de păm(ân)turi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5333. Original, difolio (31,8 × 20,2 cm), filigran, rupt, cerneală
neagră, cinci amprente digitale.
_________________________
1
Costița=Costișa, localitate în județul Neamț.

26. <1681 septembrie 1-1682 august 31> (7190)

Adică eu, Vasâli, ficioru lui Gavril Robului, și Sârghii, văru meu, ficioru Vărvarii, nepoții
Măricăi Roboaii, a fetii lui Valișu scrim și mărturisăsc cu acist zapis adivărat al nostru, di nimi sâliți,
nici asupriți, ci di a noastră bună voi, am vândut a noastră driapta ocină și moșii ci ni să vini din sat
dinu Hociungi, cu vatră di sat, și cu pământuri în țarină, și cu fânațu, și cu păduri, și cu ogoru, și cu
tot vinitul ci să vini dinu stâlpul lui Valiș, a patra parti, am vândut-o vărului nostru popii lui Iftimi
dinu Hociungi, ficioru lui Gligori Bolboacă, drept doazăci di lei bătuți, și plata ni-au dat-o diplinu.
Și la aciastă tocmală a noastră (s-au întâmplat) și dum(nea)lui căp(i)t(a)n Stoptii, și Ștefanu
Broștăn1, și Săverian, (…), și Gligori Bolboagă1, și popa Nistoru, și mulți oamini dinu Hociungi, și
Melnti ot tam.
Și pentru a noastră mai bună credința mai gios ni-am pus iscăliturili și degitili să fii di mari
credința.
7190 <1681 septembrie 1-1682 august 31>.
Popa Nistoru.
Stopti și alți.
Întocmai de pe cel adevărat.
Șerban sard(ar) <m.p.>.
(1)825 iul(ie) 21.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5346. Copie, difolio (37 × 23,3 cm), filigran, cerneală neagră;
idem, Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5347 (mențiune).
_________________________
1
Altă cerneală.

27. 1682 (7190) mai 6, Iași

+ Adec(ă) eu, Chelsie, fata Alecsăi lui Valeș, nepoata lui Vicol de Hociungi, scriu și
mărturisescu cu cestu zapis al meu, de nimi nevoită, nici asuprită, ce de a me bună voe, am vândut
doao pământuri în sat în Hociungi, ce iaste în ținutul Niamțului, și anume rândul pământuril(o)r
unde am vândut să che(a)mă în rândul dup(ă) sat un pământ și în rândul la stâlpului altu pământu.
Aceste doao pă(mâ)nturi li-am vândut dumisale lui Costantin mari postelnic, dereptu doi lei bătuți,
ca să-i fie dumisale dere(a)ptă cumpărătur(ă) și moșie în veci.
Și la ce(a)stă vândzare s-au tâmplat dumnealui Calistru de Durnești, și Vas(i)lie Vărnav de
Săcuian(i), și Chiriiac didiaconul1 de Urdzici, și Silion Bojil de Cârligi, și Gligori Iurașcu
căm(ă)rașul.
Deci și noi carii mai sus scriem, vădzându de a ei bun(ă) voe vândzându, și dumnealui
dându-i plata deplin ce scrie mai sus, pusu-ne-(a)m și noi iscăliturile și pecețile cu dânsa depreun(ă).
Și eu Vas(i)lie Pureci, ce-am fost căpitan, am scris zapisul să s(e) știe.
155
 U @s, l<1>t<o>, @s, l<1>t<o>1 =zsÌk <7190 / 1682> mai qÆ <6>.
Chelsie.
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, Calistru, iscal <m.p.>.
Silion Bojil.
Erideacon Chiriac.
Și eu popa Andrei, m-am tă(m)plat.
Merăuț(ă), m-am tămplat.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapesu de Hociungi de Hăbiceas pe doă pământuri.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5324. Original, infolio (31,1 × 21,2 cm), filigran, cerneală neagră,
trei amprente digitale
_________________________
1
Așa în text.

28. <1685 septembrie 1-1686 august 31> (7194)

+ Adică eu, Săvirian, ficiorul lui Valiș din sat din Hociungi, de la ținutul Niamțului, scriem
și mărturisăscu cu cestu adivărat zapis al miu, di nimea silit, nici asuprit, ci de a mea bun(ă) voia, am
dăruit o parté de ocin(ă) ce am cumpărătur(ă) de la Dumitrașco, ficiorul Vasilcăi din sat din
Hociungii, câtă să va alege din tot locul, am dăruit-oo dumisali lui Costantin marili postilnic ca să
hie dreaptă ocin(ă) și moșiia dumisali, și giupânesâi și cuconilor dumisali, și i-am dat și zapisul cel
de cumpărătur(ă).
Și la daniia moșiéi s-au tâmplat Aslan, ce-au fost vaméș, și Hurmuz Gilipul, și Vas(i)lié
Puréci, ce-au fost căpitan, și Gligori snă Iurașco, și Niculai tij, ficior lui Iurașco, și Andrii vornicelul
de Săliști, și alții mulții oameni buni și bătrâni.
Și ca s(ă) aibă dumni(a)lui a-ș(i) faci și diris domniscu de pi zapisăli mili, și pentru mai mari
credința mi-am pus digitul, carii au știut carti am iscălit să s(e) știe.
U @s, l<1>t<o> =zrÌkd 7194 / <1685 septembrie 1-1686 august 31>.
Săvirian.
Ασλανης προην βαμεσις μαρτης < Aslan fost vameş, martor>1 <m.p.>.
† τροσμοῦζης μάρτσς < Hurmuz, martor>1 <m.p.>.
Az, Vasilie Purike, iscal <m.p.>.
Az, Andrei căm<ă>ra[, iscal <m.p.>.
Az, Niculai Iura[cu, iscal.
Eu, Bran, încă m-a(m) tamp(l)at.
Eu, Vas(i)li diiacul am scris să s(e) știe.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul lui Săverian pre Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5330. Original, difolio (31,3 × 21,5 cm), filigran, cerneală neagră,
o amprentă digitală.
_________________________
1
Transcrierea și traducerea aparțin doamnei Lidia Cotovei, cărei îi mulțumim și pe această cale.

29. 1686 (7194) ianuarie 8, Iași

+ Adică eu, Tecla, fata Alecsii lui Valeș, nepoată lui Ștefan Valeș, și cu ficiorii miei,
Vărtolomei, și cu Ștefan, și cu Mihălachie, scriem și mărturisim cu cestu zapis al nostru, precum ne-
156
am sculat noi de a noastră bună voe, de nime siliți, nici asupriți, și am vândut a noastră direaptă
ocină și moșie ce am avut de la părinții noștri în sat în Hociungi, ce sintu în ținutul N(e)amțului, ce
să va (a)lege partia noastră, făr(ă) (a) altor frați din tot locul, cu tot vinitul, din vatra satului, cu
pomăt ce va hi, și din țarină, și din fânaț, și cu loc de prisăcă, și din livez(i), și din tot locul ce va
alege pre partia noastră a Teclii, ce mai sus scriem.
Aceia o am vândut (mo)1litvi(i) sale preutului Gligorie, ginerilui lui Stoptie din Hociungi,
dereptu doaădzăci lei bătuți, și molitfa sa mi-au făcut plată deplin întru mânule noastre pentr-aceia
ca să fie dire(a)ptă ocină și cumpărătură molitvi(i) sale, și cuconilor lui, și nepoților lui, neclătită în
véci și să aibă molitva sa a-ș(i) face și dires domnescu pre acestu zapis a nostru.
Și această tocmală a noastră s-au făcut denaintia dumisali lui Toaderașco vistiarnicul mari,
și denaintia lui Vasilie Dédiul, și dinaintia lui Apostol, vătajii dumisali vistiarnicului, și dinainte
dumisali lu(i) Dumitru căpitanul de visternicei, și dinaintia lui Stoptie și a lui Gavril Ghidul, și
denaintia a mulți oameni buni bătrâni și tineri.
Și pentru mai mare credința ș-au pus acești boeri iscăliturile, și pe(ce)țili, și dégetele, ca s(ă)
s(e) știe.
Și noi preoții ot Gheanghea, Dumitrașco i Niculai, ne-am tâmplat la această tocmal(ă) ș-am
iscălit.
U @s, l<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> m<1>s<é>]a gen<arye> iÆ <8>.
Tecla; + Vărtolomei; + Ștefan; + Mihălachie.
Az, pop<a> Dimitrie, iscal <m.p.>.
Az,Twdira[cw vist<'rnic>, iscal <m.p.>.
Dumitru căpitan de vist(irnicei).
Az, pop<a> Niculai, iscal <m.p.>.
Az, Ap<o>stol Drăgu[, iscal <m.p.>.
Az, Vasilie Ded6l, iscal <m.p.>.
Gligori diiac ot vel vist(iernic) pis sii zapis das znaet.

<Pe fila a doua>:

+ Izvod de pământuri ce au dzâs că sânt nevândute și pre unde are.
+ La Tița cu drumul la Merii Popei.
+ 1 pământu după sat.
+ 1 pământu la Stâlpi.
+ La Tița cea mari la Vârto(a)pe.
+ 1 pământu în Unghiul lui Coste.
+ 1 Boteiu în Boteia.
+ 1 latur(ă) supt Deasa.
+ 1 pământu la Cereteu (pre)1 Obraț.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapis de Hociungi; Zapis Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5326. Original, difolio (30,1 × 20,6 cm), filigran, cerneală neagră,
cinci amprente digitale.
_________________________
1
Rupt.

30. 1686 (7194) ianuarie 10, Iași

Adecă noi, Gavril și Ion, ficiorii lui Săveriian, din sat din Hociungi, scriem și mărtorisim cu
acestu adevărat zapis al nostru, cum noi de nime siliți, nici înpresurați, ce de a noastră bună voe, am
dat o parte de ocină den sat den Hociungi, cât să va alege partia lui Dumitrașco, ficior lui Baniță,
157
cari parte de ocină ni-au fostu diriaptă cumpărătură, încă de tată-nostru Săveriian. Aceasta o am dat
dumisali lui Costantin postélnicul de ni-au scos capeteli de la o nevoe mare pentru o răpitură de fată
ce au fostu făcut, pentru care ne venisă să ne punem capeteli, iar dumnealui cu multă cheltuială ni-au
scos capeteli.
Deci și noi am dat dumisali această parte de ocină ce mai sus scrie, care aceasta part(e) de
ocină au fostu dată cu zapis dumisali de tată-nostru Săveriian, și Acela zapis fiindu răsărit i-am făcut
acestu zapis ca să-i fie dumisali și cuconilor dumisali diriaptă ocină și moșie în véci cu tot venitul,
iar altu nime din rudeli noastre sau den răziiași să n-aibă a să amesteca, iar carii s-ar ispiti a să
amesteca sau a scorni pâră, să fie de mare certare și neertat de Dumn(e)dzău.
Și acestu zapis s-au făcut denaintea acestor boiari carei mai gios s(â)ntu iscăliți și pentru
credința ne-am pus pecețili.
Și eu Danolachie uricariul am scris.

Ÿ @s, l<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> fev<ruarye> yÆ <10>.

Ion snă Severian.
Gavril snă Severian.
Strătilă.
Costantin Platon.
Albotă ot Hărlicești.
(…)
Az, Murgÿle] vornic, iscal <m.p.>.
(…)
Az, Toader snă Budacul, martur <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul lui Săverian pe moșie de Hociungii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5352. Original, difolio (31,2 × 21,4 cm), filigran, cerneală neagră,
cinci amprente digitale.

31. 1686 (7194) martie 28

+ Adic(ă) eu, Ștefan snă Hăbiiac, din sat din Hociungii, scriu și mărturisăscu cu cest
adevărat zapis al meu, de nemea silit, nice asuprit, ce de bun(ă) voia mea, am vândut a me driaptă
ocin(ă) și moșié, din sat din Hociunge, noă pământuri din parti lui Valiș, îns(ă) cu un pământ ce-au
fost zălojit la Săverian, si1 am vândut dumisali lui Costantin postelnicul cel mari, însă pământul câte
un leu bătut, ca să-i hié dumisali driaptă ocin(ă) și moșié, și cuconilor dumisali în vici. Întrebatu-mi-
am și răzișiei, și rudili meli, carili am avut ca să cumperi, și ei n-au vrut, ci am cădzut la dumnalui
de ni-au dat bani pe aciste pământuri ce mai sus scriem, de ni-am prinsu nevoia cându foamete cea
mari în dzileli lui Costandin voevoda.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat Purice căpitanul de Șofrăcești, și Peniț(ă), ce-au fost
pârcălab, și Dănulachi uricarul den Goșimani, și Niculaiu Siminiceanul, și Gligorașco, ficiorul lui
Stoptié ot Hociungii, și Ion Durniscul, și Trifan ot Durniști, și Andrieș ot tam, și alți oameni buni și
bătrâni s-au tâmplat la ceastă tocmal(ă).
Deci și noi aceștii oamini ci mai sus sintim scriși, vădzindu tocmal(ă) bun(ă) și plată deplin,
ni-am pus și iscăliturili, și carii n-au știut carti ni-am pus degetili, însă făr(ă) doă pământuri ce-au
vândut în-mă mea mai dinainte vremé tot din parti lui Valiș, ca să aibă a-ș(i) faci dumnialui și
dires(e) domniștii, ca să s(e) știé.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> mart<ye> cÆi <28>.
Ștefan Hăbiac; + Trifan; + Andriiaș.
Az, Peni]ă <m.p.>.
158
 + Niculai <m.p.>.
Az, Ion, iscal <m.p.>.
+ Eu, Vasilié diiacul am scris.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul lui Hăbiiac ot Hociungii pe 9 pământuri.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5336. Original, difolio (31,8 × 21,6 cm), filigran, cerneală neagră,
pătat, două amprente digitale.
_________________________
1
Așa în text.

32. 1686 (7194) aprilie 6

Adic(ă) eu, Hilimon, ficiorul Ioanii, fetii Hociungoaia a Grozavii din sat din Hociungii,
scriem și mărturisăscu cu cest adevărat zapis al meu de nime silit, nici asuprit, ce de bun(ă) voia mea
am vândut a me driaptă ocin(ă) și moșié din sat din Hociungi, dzice pământuri în țarin(ă), cu loc de
cas(ă) în vatra satului, și cu tot vinitul, și din câmpu, și din păduri, am vândut dumisali lui Costantin
postelnicul cel mari, dript dzice lei bătuț(i), ca să hié dumisale driaptă ocin(ă) și moșiia, și cuconilor
dumisali. Întrebatu-mi-am și rudili și răzășii ca să o cumpere, și n-au vrut, ci eu am cădzut la
dumnalui postelnicul și mi-au dat bani de ni-au prinsu nevoia la foamete în dzilili lui Costantin
vodă.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat dumnalui Peniț(ă), ce-au fost pârcălab, și Ion Durnescul,
și Strătil ot Hociungi, și Neculaiu Poroh, și in Niculai Siminicianul, și Ghiorghiț(ă) Tatomirescul, și
Andrieș ot Durnești, și Strătulat ot tam, și alții oameni buni și bătrâni.
Dici noi aceștii oameni ci mai sus sintem scriș(i), vădzindu tocmal(ă) bun(ă) și plată deplin,
ni-am pus iscăliturili, carii n-am știut carti, ni-am pus degetili, ca să fie de mari credință la mâna
dumisali, să s(e) știe.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> qÆ <6>.
+ Hilimon.
Az, Peni]ă, iscal <m.p.>.
+ Niculaiu <m.p.>.
Az, Ghiorghiț(ă) Tatomirescul <m.p.>.
+ Nicula Poroh.
Mai luat-am eu, Hilimon, doi lei bătuț(i) pe doă pământuri, carii să fac doăsprădzice
pământuri, cu locul casăi, să s(e) știé.
+ Hilimon.
Eu, Vas(i)lié diiacul, am scris să s(e) știé.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul lui Hilimon pe parte lui din sat din Hociungii pe
doăspri(ze)ce pământuri.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5328. Original, difolio (31,5 × 21,6 cm), filigran, cerneală neagră,
trei amprente digitale.

33. 1686 (7194) aprilie 16, Săliște

Adic(ă) eu, Toader, ficiorul lui Ștefan ot Mărginéni, népotul lui Vicol, din sat Hociungii,
scriem și mărturisăscu cu cist adevărat zapis al miu, di nimea silit, nice asuprit, ci de-a mea bun(ă)
voiia, am vândut a mea driaptă ocin(ă) și moșiia, din sat din Hociungii, din parti lui Valiș, un loc de
cas(ă) în vatra satului, și doăsprici pământuri în țarin(ă), și cu tot vinitul, din tot locul, am vândut-oo
159
dumisali lui Costantin postelnicul cel mari dript doisprădzice lei bătuți, ca să-i hié dumisali dr(e)aptă
ocin(ă) și moșiia, și cuconilor dumisali în vici.
Și cându am vândut această moșiia întrebatu-mi-am toți răzișii și toate rudelé ca să o
cumperé, și n-au vrut nici unii, ci i-am cădzut cu rugăminte la dumnalui postilnicul di mi-au dat bani
pe această parte di ocină ce mai sus scrié, di mi-au scos din foamite cea mare în dzililé lui Costantin
voévoda.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat Peniț(ă), ce-au fost pârcălab, și Ion Durnescul, și Trifan
ot Durniaști, și Niculai Siminicianul, și alt Niculai Poroh, și Andrieș ot Durniștii, și Strătil(ă) ot
Hociungii, și Lupul ot tam, și Niculai Hudici, și alți oamini buni s-au tâmplat la această tocmal(ă).
Dici noi aciști oamini ci mai sus sintem scriși vădzindu tocmal(a) bun(ă) și plată diplin, am
și iscălit, carii n-am știut carti, ni-am pus degetili să fié de mari crédință la mâna dumisali, să s(e)
știe.
Wt Săliºi, l<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> qÆy <16>.
+ Toader vnug Vicol.
Az, Peni]ă, iscal <m.p.>.
+ Niculai Simin(i)cean.
+ Andriiaș.
Trifan.
+ Az, Ion (?), iscal <m.p.>.
+ Niculai Poroh.
+ Eu, Vas(i)lie diiacul am scris să s(e) știé.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Toader Vicul pe doasprice pământuri ot Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5319. Original, difolio (31,5 × 21,4 cm), filigran, cerneală
neagră, trei amprente digitale.

34. 1686 (7194) aprilie 29

+ Adică eu, Vas(i)lii snă Ștefan Valiș din sat din Hociungii, scriem și mărturisăscu cu cest
adevărat zapis al meu, de nimea silit, nice asuprit, ce de bun(ă) voe mea, am vândut a me driaptă
ocin(ă) și moșie, doădzăci de pământuri, cu tot vinitul cât să va alege din vatra satului, și din fânaț,
și din pădure, și am mai vândut șepte pământuri din stâlpul Ghidului iarăș cu tot vinitul, din vatra
satului, și din fânaț, și din păduri, cât să va alege, am vândut toot dumisali lui Costantin postelnicul
cel mari dript doădzăci și șepte de lei bătuț(i).
Și cându am vândut întrebatu-mi-am toate rudile și toț(i) răzișii ca să o cumpere, și nimea
dintru dânșii n-au vrut să o cumpere, ce éu de lipsă mari ce am avut eu cându foamete cea mari în
dzililé lui Costantin voevoda, am cădzut la dumnalui postilnicul dé mi-au dat bani pe această moșie
ci mai sus scrié, de mi-au scos capul din foamete, ca să-i hie moșii dumisali în vici, și cuconilor
dumisali, și ca să aibă do(a)mna lui a-ș(i) face și diresă domnești.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat Vas(i)le Purici căpitanul, și Peini(ță) pârcălabul, și
Ștefan snă Vas(i)lie Vărnav, și Ion Durnescul, și Niculai Siminicianul, și Gligoraș snă Spotnie ot
Hociungi, și Strătil ot tam, și Lupul ot tam, și Gavril snă Săverian ot tam, și Vas(i)lie Blănarul vnuc
maj și alți oameni buni și bătrâni s-au tâmplat.
Dici și noi aceștii oameni ci sintim scriși mai sus, vădzind tocmal(ă) bun(ă) și plată deplin
am și iscălit, iar carii n-au știut carte, ni-am pus degetili să s(e) fie de mare credință la mâna
dumisali.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> cÆø <29> d<0>ni.
Vas(i)lie snă Valiș.
Az, Iwn, iscal, Dor<nescul> <m.p.>.
160
 Niculai Siminicean.
Eu, pop(a) Avrél ot Săliște sânt martor.
+ Vas(i)lie Blănar.
+ Gavril sn(ă) Săveran.
Az, Gligÿri s0n Sp<o>tny<e>, iscal + Eu, Vas(i)lie diiac am scris să s(e) știe.

<Pe fila a doua>: + Adic(ă) eu, Toader.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Vas(i)li Valiș ot Hociungii pre 27 de pământuri.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5325. Original, difolio (31,6 × 21,4 cm), filigran, cerneală
neagră, trei amprente digitale.

35. 1686 (7194) aprilie 29

+ Adic(ă) eu, Gavril snă Săvir(i)an ot Hociungii, fămie mea cu Tudosca, scri(e)m și
mărturisăscu cu cist adevărat zapis al nostru, de nimea siliți, nici asupriți, ci de a noastră bun(ă) voe,
am vândut patru pământuri în țarina Hociungilor din stâlpul lui Valeș, cu vinitul din tot locul, cât ne-
a vini, a cilor patru pământuri, am vândut dumisali lui Costantin postelnicul cil mari, dript patru lei
bătuț(i). Și când am vândut, întrebatu-mi-am toți răzișii și toate ruudile ca să le cumpere, și nime
dintru dânșii n-au vrut, ci eu de mare lipsă neavându ci faci și murindu de foamé, am cădzut la
dumnalui postelnicul di mi-au dat bani pe aciste pământuri ci mai sus scriu, de mi-au prinsu foame
în dzilile lui Costantin voevoda, cându foamete cea mare.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat Vas(i)lie Purici căpitanul, și Peniț(ă) pârcălabul, și
Ștefan snă Vasilié Varnav ot Săcueni, și Niculai Siminiceanul, și Ion Durnescul, și Strătulat
Voroav(ă), și Gligoraș snă Stoptie ot Hociungii, și Strătil ot tam, și Lupul ot tam, și Ga1 Vas(i)lie
Blănarul vnuc Ma(ni)2, și alți oamini buni și bătrâni s-au tâmplat.
Deci noi aciștii oamini ci mai sus sintem scriși, vădzindu tocmal(a) de bun(ă) voia și plată
deplin, am și iscălit, carii n-au știut carte, ni-am pus degetili să fie de mari credință la mâna
dumisale, să s(e) știé.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> cÆø <29> d<0>ni.
+ Gavril Săvir(i)an.
+ Niculai Chiliian <m.p.>.
Az, Iwn, iscal, <m.p.>.
+ Strătulat Voroav(ă); + Vas(i)lie Valiș; + Vas(i)lie Blănar.
Eu, Vas(i)lii diiac, am scris să s(e) știé.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5338. Original, infolio (31,5 × 21 cm), filigran, cerneală neagră,
cinci amprente digitale.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Gavril Săverian ot Hociungii pi patru pământuri.
_________________________
1
Așa în text.
2
Pătat, ilizibil.

36. 1686 (7194) aprilie 30

+ Adică eu, Donosie, ficiorul lui Ionașco, nepotul lui Ștef ot Hociungii, scriem și
mărturisăscu cu cestu adevărat zapis al meu, precum am vândut a me driaptă ocin(ă) și moșie, cinci
pământuri și o lature din stâlpul lui Ștef în țarin(ă). Și cându am vândut, întrebatu-mi-am toți răzișii
și rudili ca să o cumpere și nimea n-au vrut, ci eu de mare lipsă și de mari foamete ce iara în dzilelé
161
lui (Co)stantin voevoda am cădzut la dumnalui Costantin postelnicul de mi-au dat bani pe aceste
pământuri ci scriu mai sus, cinci lei bătuți și gium(ă)tate de mi-am prinsu foamea și nevoe, ca să-i
hie dumisali driaptă ocin(ă) și moșie, și cuconilor dumisali în vici, și ca să aibă a-ș(i) faci dumisali și
dires domnești.
Și la această tocmali s-au tâmplat Vas(i)lie Purici căpitanul, și Peini pârcălabul, și Ștefan
Vărnav, și Neculai Siminiceanul, și Ion Durnescul, și Gligoraș Stopti ot Hociungii, și Lupul ot tam,
și Strătil ot tam, și Gavril s(i)n Săverian ot tam, și Ștefan Hăbiiac ot tam, și s-au tâmplat și alții
oameni buni și bătrâni.
Deci noi aceștii oameni ce sintem scriș(i) mai sus, vădzindu tocmal(ă) dé bun(ă) voe și plată
deplin, am și iscălit, iar carii n-au știut carte, n(e)-am pus degetili ca să fie de mare credință la mâna
dumisali să s(e) știe.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> lÆ <30> d<0>ni.
+ Donosie.
Az, Gligÿri săn Stwpty<e>, iscal <m.p.>.
+ Gavril snă Săveran.
Ștefan Hăbiac.
Az, Mitrofan, iscal <m.p.>.
Eu, Vas(i)lie diiac, am scris.

<Pe fila a doua>: + Adic(ă) éu, Gavril snă Săverian și cu fămiia mea.
<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul lui Donosie ot Hociungi pe 5 pământuri și o latore.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5332. Original, difolio (31,9 × 21,4 cm), filigran, cerneală
neagră, două amprente digitale.

37. 1686 (7194) aprilie 30

+ Adică eu, Safta, fata Ilenii a Ghidului, din sat din Hociungi, și cu soru-mea Mărica, și cu
soru-mea Io(a)na, și cu Todosie, scriem și mărturisim cu cestu adevărat zapis al nostruu, de nimea
silite, nice asuprite, cé de bun(ă) voe noastră am vândut a noastră driaptă ocin(ă) și moșié, ce avim
noi la sat la Hociungi, din stâlpul Ghidului, patrusprădzici pământuri cu tot vinitul cât să va alege,
din vatra satului, și din fânaț, și din păduri, am vândut dumisali postelnicului Costantin, ca să-i hie
dumisali driaptă ocin(ă) și moșié, și cuconilor dumisali în vici. Și cându am vândut, întrebatu-mi-am
toți răzeșie și toate rudili ca să o cumpere, și nime dintru dânșiié n-au vrut, însă cu doaă pământuri
ce-au cumpărat frate-nostru Gavril Ghidul di la o fată a lui Ioan, anume Marie.
Dici noi de mari lipsă și de mare foamite ce-au fost în dzililé lui Costantin voevoda, neavând
ce faci, am cădzut la dumnalui postelnicul cu mare rug(ă)mente di n(e)-au dat bani patrusprădzici lei
162
bătuți pe aciste patrusprădzici pământuri ci scriu mai sus, de ni-am scos din foamite, și ca să aibă
do(a)mna lui a-ș(i) faci și dires domnescu.
Și la această tocmali s-au tâmplat Purici căpitanul ot Șofrăciștii, și Peniț(ă) pârcălabul, și
Ștefan Varnav ot Săcueni, și Niculai Săminiceanul, și Niculai Poroh, și Ion Durnescul, și Vas(i)lie
Blănarul, și Gligoraș Stoptié ot Hociungii, și Strătil ot tam, și Lupul ot tam, și Gavril sin Săveran ot
tam, și Ștefan Hăbiiac ot tam, și mulți oamini buni și bătrâni și mai tineri s-au tâmplat.
Deci și noi aceștii oamini ci sintim scriși mai sus, vădzindu tocmal(a) de bună voia și plată
diplin am și iscălit, iar carii n-au știut carti ni-am pus degetili ca să fié dé mare credință la mâna
dumisali, să s(e) știé.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> ap<rilye> lÆ <30> d<0>ni.
+ Safta; + Ioana; + Tudosie; + Mărica.
Az, Gligwri săn Stwptye, iscal <m.p.>.
Az, Mitrofan, iscal <m.p.>.
+ Gavril snă Săveran.
Eu, Vas(i)lie diiac, am scris să s(e) știé.

<Pe verso-ul filei a doua>: + Zapisul de la nepoatele Ghidului ot Hociungii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5339. Original, difolio (31,5 × 21,3 cm), filigran, cerneală neagră,
cinci amprente digitale.

38. 1686 (7194) mai 4

+ Adecă eu, Gavril snă Săveran de satu de Hociunge, scriem și mărturisâm co acesto
adevăratu zapis al meu, de nime sâlitu, nici asupretu, ce de a mea bon(ă) voi(a), am vândutu dzeci
pământuri în țarină din satu din Hociunge din stâlpol Arămeșteilor, cându au fustu mari foamete și
ni știutu în dzeli lui Costantin votu1. Întrebatutu-mi-(a)m rudile și sămințeili, ce nime n-au vrutu,
apui am cădzutu la dumne(a)lui Costantin postilnicul și am vândutu aceli dzeci pământuri și me-(a)u
datu dumni(a)lui dzeci lii bătuți, și plata deplin me-(a)u plătit.
Deci într-ace(a)sta tocmal(ă) s-au tânplatu dumni(a)lui Penițe pârcălabul, și Ion vurnicul, și
Niculai Sămeniceanul, șe Dunosâi de Hociunge, șe Stuptie ot tam, șe Lupul ot tam, șe Andreiaș.
Dece noi cari tâ(m)plându-ni la ce(a)stă tocmal(ă) ce scriem mai sus, vădzindu tucmal(ă)
bon(ă) între dânșie și plata plate(n)du-i deplin, mai gius ni-am pus iscăliturile cari au șteut carti, și
alții degetel(e), să hie di mari cridi(n)ță.
L<1>tÿ =zrÌkd <7194 / 1686> mai dÆ <4>.
Gavril sân Săviran.
Az, Peni]ă, iscal <m.p.>.
Az, Iwn Dornescol <m.p.>.
Niculaiu sân Andriiaș.
Donosie.
Az, Gligori Stÿptye, pis<al>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Gavril snă Săverian pe dzici pământuri din parti
Arămeștilor ot Hociungii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5329. Original, difolio (32,5 × 21,8 cm), filigran, cerneală
neagră, trei amprente digitale.
_________________________
1
Așa în text; vodă.

163
 39. 1686 (7194) mai 21

+ Adic(ă) eu, Gligoraș snă Stoptie din sat din Hociungii, scriem și mărturisăscu cu cestu
adevărat zapis al miu, dé nimé silit, nici asuprit, ce dé a mea bun(ă) voia, am vândut a me driaptă
ocin(ă)și moșiia, dumisali postelnicului Costantin, optu pământuri, parte tătâne-miu lui Stoptié, din
stâlpul Ghidului. Și i-am mai vândut dumisali patru pământuri din parte Arămeștilor, ce ni este noa
cumpărătur(ă) din stâlpul lui Bosioc, și un pământu din parti mătușă-mea Ilenei, iar din stâlpul
Ghidului, ci mi-au fost cumpărătur(ă), carili să fac triispri(ze)ce pământuri, ci scriu mai sus, o am
vândut dumisali dript triispri(ze)ce lii bătuț(i), ca să-i hié dumisali moșié în vici, și cuconilor
dumisali.
Iar cându am vândut această moșié, întrebatu-mi-am toț(i) răzeșii și toate rudeli ca să o
cumperé, și nimea dintru dânșiia n-au vrut să o cumpéré, ci eu am cădzut la dumnalui postelnicul di
mi-au dat bani pe această moșié ce mai sus scrié, di mi-am prinsu nevoia la foametia cea mari în
dzilelé lui Costandin voevoda, și ca să aibă dumnalui a-ș(i) face și dirés domniscu de pe acest zapis.
Și la această tocmal(ă) s-au tâmplat Purici căpitanul, și Peniț(ă) pârcălabul, și Ștefan
Vărnav, și Danulach(e) uricarul, și Niculai Siminiceanul, și Ghiorghiț Tatomiriscul, și Strătil ot
Hociungii, și Lupul ot tam, și Gavril s(i)n Săverian ot tam, și alți mulți oamini buni și bătrâni și
tineri s-au tâmplat la această tocmal(ă).
Dici, noi aciști oamini ci mai sus sintim scriși, vădzindu tocmal(a) de bun(ă) voia și plată
deplin, am și iscălit, iar carii n-am știut carte ni-am pus pecețili ca să hié de mari credință la mâna
dumisali, să s(e) știe, cu loc de cas(ă) și cu tot vinitul cât să va alege.
L<1>t<o> =zrÌkd <7194 / 1686> mai cÆa <21>.
Az, Gligori săn Stwpty<e>, iscal <m.p.>.
Az, Peni]ă, iscal <m.p.>.
Az, Vas<i>lie Pureki, iscal <m.p.>.
Az, ªefan Vărnav, iscal <m.p.>.
+ Niculaiu Sămen(e)cian.
+ Eu, Vas(i)lie Varnav, m-am tâmplat.
Az, Vasilie Varnav, iscal.
Az, Danalachie uricar, m-am prilejit.
Gavril; Săviran; Strătil.
Eu, Vas(i)lie diiac am scris, să s(e) știe.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul de la Gligoraș Stoptie pe triispri(ze)ce pământuri ot

Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5335. Original, difolio (31,3 × 21,3 cm), filigran, cerneală neagră,
două amprente digitale.

40. 1686 (7195) noiembrie 28

+ Adic(ă) eu, Gligoraș snă Stoptié, din sat din Hociungi, scriem și mărturisăscu cu cestu
adevăratu zapis al meu, de nimea silit, nice asuprit, ce de-a mea bun(ă) voia, am dăruit șipte
pământuri dumisali postilnicului Costandin dintru a mea ocin(ă) și moșié ce avem în sat în
Hociungii, o am dăruit dumisali, căci și dumnalui ni-au făcut mult beni de n(e)-au scos din foamete
cea mare ce-au fost în dzilelé lui Costantin voevoda, și hiendu foamete și al doilea an n(e)-au și
înbrăcat do(a)mna lui, hiendu noi goli. Și n-au socotit dumnalui în toată vremea cu pane, cu ce-au
fost mila dumisalé.

164
 Deci vădzindu eu mil(ă) din mâna dumisali la atâta greu ce am avut pe acea foamete, am
dăruit dumisali aceste șipti pământuri din stâlpul Ghidului, ca să-i hie dumisali moșii în veci și
cuconilor, și strenepoților dumisali.
Și mai dinainte vremé i-am și mai vândut triispre(ze)cé pământuri, carili să fac piste tot
doadzăci de pământuri, căci eu năzuindu pe acea foamiti mare ce iara la rudilé miali și la toți răzișii
miei, și nimea dintru dânșii n-au vrut să cumperi să-m(i) prindzu nevoia, ce éu am cădzut la
dumnalui de mi-au scos capul dintr-acea foamete mari.
Iar cené s-ar ispiti dintru rudilé mélé sau din răz(e)șiași să dzic(ă) cum or întoarce daniia ce-
am dăruit éu cile șipte pământuri și vândzaria ce-am vândut mai dinainte vremé, și n-or credé, să hié
triclit, și proclet, și asufurisit1 de trii suteși optspre(ze)cé Otiți, și nimea să n-aibă a întoarce în veci.
Și această tocmal(ă) s-au făcut dinainte lui Vărnav ot Săcueni, și s-au tâmplat Vas(i)lie
Purici, și Danulachi sulgiarul, și Ștefan Vărnav, și Peniț(ă) pârcălabul, și Niculai Siminiceanul, și
Strătil de Hociungii, și Lupul ot tam, și Iftimie Broștanul, și Mitrofan ot Curmedzișini, și Irimiia ot
Țuțcani, și Toader Posmag, și mulți oameni buni și bătrâni s-au tâmplat.
Deci noi acești oamini ci sintim scriș(i) mai sus, vădzind daniia de bună voe și vândzari mai
dinainte vremé, noi am și iscălitși n(e)-am pus degetili ca s(ă) să știe.
L<1>t<o> =zrÌke <7195 / 1686> noe<m>v<rye> cÆi <28>.
Az, Gligwrye Stoptye, iscal <m.p.>.
Az, Vasilie Varn<av>, iscal <m.p.>.
Az, Vasilie Pureki, iscal <m.p.>.
+ Lupul.
+ Niculai <m.p.>.
Az, ªefab Varnav, iscal <m.p.>.
Și eu, Vas(i)lie diiacul am scris zapisul.
+ Toader Posmag.
Az, Mitrofan, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul lui Stoptie de daniia pe șipte pământurii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5337. Original, difolio (31,3 × 21,2 cm), filigran, cerneală neagră,
două amprente digitale.
_________________________
1
Așa în text; afurisit.

41. 1691 iunie 12

† Iwn Costandinu voivod, B<o>ji milostiv, g<os>p<oda>r0 Zămle Mo<ldov>scoi.

Facim știri cu această carte a domnii meli, precum viind înnainte noastră și a tuturor alur noștrii
moldoveniști boiari a mari și a mici, rugătorii noștrii, egumenu și cu tot săborul de la sfânta
mănăstiri de la Agapiia, unde hramul Arhanghelului Mihail, s-au cerșut de la domnie me hotarnici
165
ca să-ș(i) aleagă părțile de ocină dispri alți răzăși ci ari sfânta mănăstiri la satu la Goșmani, pi vale ci
să chiamă Orbicul, în țân(u)t(ul) Niamțului.
Deci domnie mea am ales și am trimis pi boeriul nostru credincios și cinstitu, dum(nea)lui
Andronic Cerchezu spătariul cel mari, și după poronca domnii meli au mersu acolo la satul
Goșmanii ș-au strânsu megieșii și alți oamini di prinpregiur, anumi dum(nea)lui Costandin Arap, și
Ionu, Iordachi postelnicul, și Dumitrașcu Drăg(ă)șasc(u), ce-au fost comis, și Iordachi Toma, și Iani
Condurat post(elnic), și Pavel di Porcești, vornicu di poartă, și Calistru, și Grigoraș Bantăș
pârcălabul, și Vasâli Borce din Goșmani, și Strătilă di Bârjoveni, și Lupul di Bârjoveni, și
Costandinu di Români și alțî megiiași. Și am chemat di au fost de față și răzășii di acolo di
Goșmani, anumi Vasâli Vărnav și ficiorul său Ștefanu, și gineri-său Danolachi, ce-au fost sulgier, și
Vasâli diecul și alti sămințâi a lor.
Ș-au stătut înpreună cu toții di am luat sama di amănuntul, întâi căutându și adiverind
deresăle.
Deci pi deresa ce-au arătat egumenu și săborul de la sfânta mănăstiri de la Agapiia de danii
di la Radul și di la Abaza, ficiorii lui Gavril hatmanu, și ispisoaci di întărituri di la răposațâi Dabeja
vodă, și de la Iliiaș vodă, și di la Duca vodă, s-au aflat driaptă ocină a Sfintii Mănăstiri Agapii,
giumătati di sat di Goșmani, parte din sus, din tot locul, cu tot vinitul, și din trii heleștei unul și
giumătate heleșteu cel mari din sus, întreg, și giumătati de heleșteu din mijloc.
Așejdire s-au mai aflat și s-au adivirit a sfintii mănăstiri o parti di ocină și din ceialantă
giumătate di sat di Goșmani, din parte di gios, ci esti danii sfintii mănăstiri di la Ion Sturdza
post(elnic) și de la frati-său Sandul Sturdza post(elnic), cari au avut-o iei di pi moașa lor
Goșmăniasa din giumătati dé satu, den parte di gios, a cince parte, cu tot vinitu.
Deci boeriul nostru ci scrii mai sus, înpreună cu toț(i) megieșii și oamini buni și cu răzășii di
acolo au mersu și întâi au măsurat câmpul di țarină cu odgonu di 27 stânjini, socotindu-s(e) într-un
odgonu trii pământuri câti de 9 stânjini pământul în frunti, și di lungi pământurili de 10 odgoani, și
s-au aflat în tot câmpul acelui hotar 96 odgoani și 18 stânjini locul rândurile pământurilor în frunti,
cari fac 290 pământuri, osăbi di fânață.
Deci giumătati de sat din sus s-au venit sfintii mănăstiri 145 pământuri, și de cielantă
giumătate di sat din parte di gios a cince parte 29 pământuri, iarăș lipindu-li cătră parte di sus, cari
fac pisti tot în parte sfintii mănăstiri 174 pământuri, și sâliști iarăș giumătati parte di sus și din parti
di gios a cince parte lipindu tot spre parte di sus. Însă pentru sâliști să s(e) știi că dirept înpărțală
viniia hotarul mănăstirii pin casâli lui Danolachi sulgieriul, ci s-au învoit ei în di sâni dinainti
boeriului nostru ci scrii mai sus și au lăsat călug(ă)rii rug(ă)tori dintr-al său să fii casâle lui
Danolachi sulgieriul în parte de gios, pricum s-au pus, și sămnu piiatră în mijlocul siliștii, și mergi
hotarul sâliștii pi din sus di casâli lui Danolachi sulgieriul de la doi peri ci sântu, lovești la vali pin
mijlocul sâliștii puțune1 mai sus di iazul cel di mijloc.
Și heleșteu cel mari din sus, întreg, esti ales di mai înnainti vremi a sfintii mănăstiri și din
cel din mijloc giumătati, și din ceialantă giumătati tot dintr-acel heleșteu din mijlocu di parte
răzășilor a cince parti, parte lui Ion Sturdzii post(elnic) și a Sandului Sturdzii post(elnic), iarăș s-au
venit în parte sfintii mănăstiri. Iar locul fânațurilor pisti pârâul Orbicului coștișa și cu puțune păduri,
s-au măsurat în lungimi pi mijlocul coștișii și s-au aflat pisti totu 46 odgoani.
Deci pe giumătati di sat parte din sus și pi a cinci parte di giumătati di sat din gios să vine
sfintii mănăstiri 27 odgoani și giumătate, însă socotindu boeriul nostru ci scrii mai sus și cu toți
megieșii ce-au fost acolo, că tâmplându-să locul costișii mai îngustu în parte di gios, au mai rumptu
3 odgoani și giumătati din parte mănăstirii ș-au dat răzășilor în parte di gios, și s-au vinit sfintii
mănăstiri din tot fânațul parte din sus 24 odgoani, câti 27 stânjini odgonu, ca să s(e) potriv(e)ască
dreptu, să fii întocma, să nu aibă strâmbătati nici unii.
Ș-așa s-au socotit și s-au ales dispri alți răzăș(i) părțile mănăstirii tot din sus, precum li scrii
și diresâle celi vechi, și s-au pus și pietri sămni dispri părțâle altor răzăși.

166
 Deci pi mărturiia ce-au hotărât credincios și cinstit boeriul nostru ci scrii mai sus,
dum(nea)lui Andronic Cerchezu spătariul cel mari înpreună cu megiașii și oamini buni, domnie mea
încă dăm și întărim Sfintii Mănăstirii Agapii pe aceli părți di ocină la sat la Goșmani, pi cum să
pomenești mai sus, cu tot vinitul, ca să fii driaptă ocină și moșii sfintii mănăstiri niclătită
niciodinioară în veci.
7199 <1691> iuni(e) 12.
Let =zsÌkø <7199 / 1691> 6n<ye> vÆy <12>.
Tudosă Dubău vel log(o)f(e)t.
Dumitrașcu uricar.

Posleduindu-s(e) acest suret și fiind întocma de pe ispisoc, spre încredințare am iscălit.

1790 iunii 9.
(...) agă <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Suret scos di pe ispisocul Goșmanilor care esti la sărdăr(e)asa
Ilinca la Român(i). =zsÌkø <7199 / 1691> 6n<ye> vÆy <12>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5354. Original, difolio (30,5 × 21,4 cm), filigran, cerneală neagră.
_________________________
1
puțin.

42. 1692 (7201) noiembrie 7

+ Adică eu, Tofana, fata loi Ștefan Hociongu, și cu ficiorul meu, co Ștefan, scriem și
mărtorisim co acistu zapis al nostru, di nime sâliț(i), nece asopri(ți), ci de a no(a)stră bon(ă) voi am
vândut-o a no(a)stră dri(a)ptă ocin(ă) și moșie ci avem din sat din Hocio(gi), am vândutu dumnesali
postélnicului Dumitrachie șiasă pământuri, driptu șias(e) lie bătuți, ci iaste din parte Cozmeștilur, și
dumne(a)lui ce-au fostu plata n-au plătetu deplen.
Șintr-această bun(ă) tucmala no(a)stră s-au tânplat dumni(a)lui părcălabul Penițe, și
Ghiorghiț(ă) Tatomirescol, ș(i)1 Lupul di Hociungi, și Ifti(mi)i Bruștanul ot tam, și Gligori Stoptie ot
tam, și Vas(i)lie Borcia, și dinainte a molți o(a)meni boni și bătrâni.
Deci noi cari n(e)-am tămplat la această tucmal(ă), cari scrim mai sus, mai gios n(e)-am pus
iscălituri să hie di cridință.
L<1>tw =zsÌa <7201 / 1692> no<iem>v<rye> zÆ <7>.
Tofana.
Ștefan.
Az, Peni]ă, iscal <m.p.>.
+ Lupul.
+ Gheorghiț(ă) Tatumirescul, iscal.
Vas(i)lii Borcia.
Az, Yftimi, iscal <m.p.>.
Az, Gligori Stoptyÿ, iscal <m.p.>.

<Pe fila a doua>: + Adecă eu, Tofana și ficiorul.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul Tofani(i) di Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5331. Original, difolio (31,5 × 19,9 cm), filigran, cerneală
neagră, cinci amprente digitale.
_________________________
1
Rupt.
167
 43. 1693 (7201) februarie 1

+ Adecă eu, Paraschiva călugărița, fata lui Ionașco Jorăi, scriu și și mărtusisescu cu cestu
adevăratu zapis al mieu, de nimia silită, nici asuprită, ce de a mia bună voe am datu dre(a)ptă ocină
și moșie ce esté de la tatu-mieu Ionașco Joria, giumătate de satu de Ruptură, ce este la ținutului
Ne(a)mțului, o am datu danie nepo(a)tă-mia Marii, fetii sărdarului Costa(n)tin Jorăi, frăține-mieu, și
gineri-mieu postelnicului Ștefan Prăjăscului, ca să le fie lor drepte ocini și moșie, dumilorsale și
cuconilor, și strenepoților, giumătate de satu de Ruptură, care esté la ținutului Ne(a)mțului, cu tot
vinitul ce să va alege den fânaț, și den câmpu, și din pădure den codru, și den vaduri de mo(a)ră, și
cu hăleșteu, carili esté făcut de tată-mieu, de n-are dre(a)b(ă) nimere într-însu, și cu locuri de prisăci
bătrâne, cu livezi de pomi, făcute de tată-miu Ionașco Joria.
Și am dat danii și o(a)meni câți s-or afla drepți vecini de acolo să fie volnici a-i strânge și a-i
stăpâni în veci.
Și într-această danii care o am dat nepoată-mia și gineri-mieu să n-aibă a să amesteca ori
dentru nepoți, ori cini dentru sămenție mia, cine s-ar ispiti să fie treclet, și proclet, anaftimia, de 318
Ot(e)ți den Nichie sau și den giudeț ci ar vrea a strâca danie ce o am dat, cari mai sus scrie, încă să
fie legat cu acestu giurământu.
Și acésta zapis l-am făcut denainte dumisale lui Necolai Bașotă, și a dumisale lui Ionașco
Isăcescului, și a dumisale lui Vas(i)lie Varnav, și a dumisale lui Vas(i)lie Pureci, și a postelnicului
Ștefan Ciocârlie, și a lui Iordache Bole di(a)cului, și a lui Ion Puiul de Galbeni, și a lui Ion Tăbârțe.
Aiasta dani(i) o am dat denainte dumilorsale cari mai sus scriu și noi care si(n)tem scriși mai sus,
vădzând de bună dumisale dându dani(e) am iscălit ca să fie de credințe, și dumnealui postelnicul
Ștefan Prăj(e)scul să aibă a-și faci de pre aiasta zapis și dres domnești. Caré aceasta moșie esté
ale(a)s(ă) den frații mei, și pentru credința am iscălitu.
Și eu Ștefan Varnav am scris zapisul. Și de s-or mai (găsi alt)1i zapise ori mai pre urmă, ori
mai întâiu, să nu ție în s(amă)1.
L<1>t<o> =zsÌa <7201 / 1693> f<e>v<ruarye> aÆ <1>.
Paraschiva călugăriț(ă), stareț(ă) ot Topoliț(a).
Az, Vasilie Varnav, iscal <m.p.>.
Az, To<a>der Varnav viv st<o>l<n>i<c> <m.p.>.
Az, Yona[co Ysecescul, iscal <m.p.>.
Neculai Ba[otă l<o>g<o>f<e>t <m.p.>.
ªefan Varnav, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: 7201/1693 feurar 1; Actu de danie a Paraschivei călugăritzai,
fata lui Ionasco Jora, ce face pe al ei jumătate sat Ruptura, nepoatei sale Mariei, fetei serdariului
Constantin Jora; N. 4.

168
 Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5358. Original, difolio (29 × 20,5 cm), filigran, cerneală
neagră, restaurat, sigiliu în fum (Ø 2,9 cm), restaurat.
_________________________
1
Acoperit de sigiliu.

44. 1696 (7204) martie 24, Iași

† Iw Antiwh Costantin voevoda, B<o>j<y>6 m<i>l<o>st<y>6, g<o>sp<o>dară Zemli

Moldovscoi. Scriem domniia mia la boiarii noștri la Calistru ce-au fost vornic, și la Vas(i)lie Purice
ce-au fostu căpitan. Vă facem știre dumilorvoastre deac(ă) viți vedea cartia domnii meli iar
dumniavoastră să mérgeți la sat la Hociungi ce iaste la ținutul Niamțului și să chemați oameni buni
megiiași din pe înpregiurul locului, să alégeți părțile de moșie ce are cumpărături dumne(a)lui
Dumitrache, ce-au fostu postélnic, în sat în Hociungi, pe zapise ce a hi avându dumne(a)lui de
cumpărături, să alégeți dumne(a)voastră cu acei oameni buni și pe cum viți socoti și viți alege, cu
mare dreptate să puneți și stâlpi locului să s(e) știe partia dumisali, și pe cum viți socoti și viți alege
să faceți și o mărturie la mâna lui Dumitrache să avem știre. Aceasta scriem d(u)milorvoastre.
U @s, l<1>t<o> =zsÌd <7204 / 1696> mar<tye> cÆd <24>.
Saam g<os>p<o>d<i>nă velel.
Vel log<o>f<e>t.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5341. Original, infolio (31,4 × 21,6 cm), filigran, cerneală neagră,
sigiliu domnesc în tuș roșu (Ø 5,6 cm).

45. 1696 (7204) mai 12, Hociungi

Copii.
Milostive lumen(a)ti do(a)mni, să fii mării(a) dumi(ta)li sănătos. Facem știre mării tali că au
venit dum(nea)l(u)i Dumitrachi post(elnic) cu cinst(i)tă carte mării tali, scriind la noi ca să mergim
și să alegim să-i hotărâm niști părți di ocină la sat la Hociungi, țân(u)t(ul) Neamțul(u)i, ci ari di danii
și cumpărătură a părintel(u)i său Co(onstan)d(i)n, ci au fost post(elnic) mare.
Deci noi după poronca mării tali am mersu la sat la Hociungi și am chemat pi toți răzăși(i) și
pi alți megieși de prinpregiur și am cercat și am adiverit zapisăli ci le-au arătat dum(nea)l(u)i
Dum(i)trachi post(elnic), și s-au aflat dreaptă ocina una sută și patruzăci și opt pământuri la
Hociungi daniile și cumpărăturili lui Co(onstan)d(i)n post(elnic), cu ci au cumpărat mai pi urmă și
fii-său Dumitrachi post(elnic), și anumi s-au adiverit de la cini au cumpărat 12 pământuri în câmpu,
cu loc de casă în vatra satul(u)i și cu tot venit(ul), de danii, parte lui Săverean, ci au fost și lui
169
Săverean de cumpărătură de la Dumitrașcu, ficior Vasâlcăi, și 10 pă(mâ)nturi de cumpărătură iarăși
de la Gavril, ficior lui Săverean, din stâlpul Arămeștilor, și 4 pă(mâ)nturi de cumpărătură iarăși de la
Gavril, ficior lui Săverean, și de la fimei-sa Tudosca, din stâlpul lui Valeși, și 5 pă(mâ)nturi pol de
cumpărătură de la Donosii, ficior lui Ionașcu, nepot lui Ștefu, din stâlpul lui Stef(a)n, și 28
pă(mâ)nturi cumpărătură de la Nacul și frati-său Simion, și Apost(ol), și Ursul, și sora lor Io(a)na,
ficiorii Cărstii, nepoții Onacăi Buzdugan, din stâlpul Cozmeștil(o)r, și 20 pă(mâ)nturi cumpărătruă
de la Vasâli, ficior lui Ștefan Valeș, cu vatră de sat, din stâlpul lui Valeși, și 5 pă(mâ)nturi
cumpărătură iarăși de la Vasâli, ficior lui Ștefan Valeși, din stâlpul Ghidul, și 12 pă(mâ)nturi cu loc
de casă în vatra satul(u)i, cumpărătură de la To(a)der, ficior lui Ștefan din Mărgineni, nepot lui
Vicol din Hociungi, și 13 pă(mâ)nturi cumpărătură de la Gligorași, ficior lui Stopt(i)e, însă cu opt
pământuri din stâlpul Ghidul(u)i, 4 pământuri din parte Arămeștil(o)r, 1 păm(ân)t din parte mătuși-
sa Ilenii din stâlpul Ghidul(u)i, și 7 pă(mâ)nturi danii iarăși de la Gligoraș Stopti(e) din parte
Ghidul(u)i, și 2 pă(mâ)nturi cumpărătruă de la Chelsii, fata Alecșii Valiș, nepo(a)tă lui Vicol de
Hociungi, și 9 pă(mâ)nturi cumpărătruă de la Ștefan, ficior lui Hăbiiac din parte lui Valeși, cu 1
pă(mâ)ntu ci au fost zălojit la Săverean, și 14 pă(mâ)nturi cumpărătură de la Safta, fata Ilenii,
nepo(a)ta Ghidului, și 6 pă(mâ)nturi cumpărătruă de la Tofana, fata lui Ștefan din Hociungi și de la
ficior(ul) ei, Ștefan, din parte Cozmeștilor, care fac peste tot una sută patruzăci și opt pământuri.
Deci cu voi(a) tuturor răzășilor de Hociungi ci mai sânt cu moșie nevândută s-au învoit și au
dat dum(nea)l(u)i Dum(i)trachi post(elnic) din hotar(ul) Hociungilor parte de ocin(ă) Bărjoveni,
fiind Bârjoveni de mainainte vremi a lui Dum(i)trachi post(elnic), și începându-să hotar(ul) din
hotar(ul) Bârjovenilor, de unde s-au pus o piiatră pi supt pădure în sus, ci să prind la vale rândul
pământurilor ci să cheamă după Osoi, și pi o vâlci(a) ci să cheamă Odovaștina s-au pus altă piiatră,
de acolo tot din vâlci spre siliște satului pi scursura apii până dă în vatra satul(u)i și tot rândul
pământurilor deal, ci să cheamă Braniște și o bucată din Gârbove, unde s-au pus o piiatră din sus de
siliște, și de acolo pi drum(ul) ci mergi spre Drujăști, până unde iarăși s-au pus o piiatră lângă drum,
și de la aci(a) piiatră drept la deal spre apus și dă în Deasa, și cu niște săpături ci sânt di supt Deasa
până în hotar(ul) Ungurașilor, și s-au plinit una sută și patruzăci și opt pământuri, parte(a)
dumi(sale) Dum(i)trachi post(elnic) la sat la Hociungi.
Iar vatra satul(u)i și pădure(a) nu s-au măsurat, ci s-au învoit cu răzășii să ții Dumitrachi
post(elnic) pi cât au cumpărat și în pădure a căror răzăși or fi, curături și pomiți, de nu or fi vânduți,
să-ș(i) ții răzăși(i), să nu s(e) amesteci Dumitrachi post(elnic), fără numai dumi(sale) Dumitrachi
post(elnic)să ții pe cât îi sânt cumpărăturili, și pădure(a) ce(a) întreagă va înpărți cu răzăși(i) pe cât îi
sânt părțili de cumpărătură.
Și la acest hotărât s-au tâmplat megieși și răzăși de Hociungi cu toți, anumi preot Iftemi, ce
este moșan de Hociungi, și Vărlan călugăr, ficior popii Ionașcu de Hociungi, și Gligori diiacon,
ficior popii l(u)i Nistor de Hociungi, și Vasâli, frate popii lui Nistor, și Lupul de Hociungi, și Andrii,
ficior Broștean(u)lui de Hociungi, și Marcu de Țuscani, și Ion Blănar, ficior Archerii de Hociungi, și
Pavăl, ficior popi(i) l(u)i Nistor și alți răzăși, toți ci ei sânt de Hociungi.
Aceasta facem știre mării tali, să fii măriia ta sănătos.
Hociungi, let 7204 <1696> mai 12.
Robul mării tali Vasâli Purici căpitan.
Robul mării tali Calistru.
Erei Iftimi; Gligori diiacon; Lupul de Hociungi; Vârlan călugăr; Vasâli zet popi(i) l(u)i
Nistor; Ion Blănar; Andrii Broștean; Pavăl sin popa Nistor.
Întocmai de pi or(i)ginalu.
1820 săpt(em)v(rie) 12.
Iancul post(elnic) Cananău.
S-au scris întocmai de pi or(i)ginal.
Andronachi căp(i)t(an).

170
 Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5345. Copie din 12 septembrie 1820, difolio (35,3 × 24,5 cm),
filigran, cerneală neagră.

46. 1698 (7206) iulie 11, Iași

† Iw Antiwh Costandin voevoda, B<o>j<y6> m<i>l<o>st<y6>, g<o>sp<o>dar0 Zemli

Moldovscoi. Adec(ă) au venit înnainte(a) domnii méli și înnaintea alor noștri moldovenești boiari a
mari și a mici, boiarenul nostru dumnealui Dumitrachi postelnicul, ficiorul răpoosatului Costantin,
ce-au fostu postilnic mari, și ni-au arătat o mărturie încredințată de la boiarii noștri de la Vasili
Purici, ce-au fosu căpitan, și de la Calistru, ce-au fostu vornic, și de la preuți și oamen(i) buni de
țară, carii au fost hotarnici, scriind și mărturisind precum au hotărât nește părți de ocin(ă) la sat la
Hociungi, carii iaste la ținutul Niamțului, ci are de danii și de cumpărături, a părintelui său Costantin
postilnicul.
Au cercat ș-au adevirit zapisăli ce-au arătat Dumitrachi postelnicul și i s-au aflatu dereaptă
ocin(ă) o sută și patrudzeci și optu de pământuri la Hociungi, daniile și cumpărăturililui Costantin
postilnicul, ci ci-au cumpărat mai pe urmă și fiiu-său Dumitrachi post(elnicul).
Și anume s-au adevirit de la cine ce-au cumpăratu 12 pământuri în câmpu cu loc de cas(ă)în
vatra satului, și cu tot vinitul, de danie, parte(a) lui Săverian, ce-au fostu și lui Săverian de
cumpărătur(ă) de la Dumitrașco, ficiorul Vasilcăi, și dzeci pământuri de cumpărătur(ă) de la Gavril,
ficiorul lui Săverian, din stâlpul Arămeștilor, și patru pământuri de cumpărătur(ă), iară de la Gavril,
ficiorul lui Săverian, și de la fămeia sa Tudosca din stâlpul lui Valeș, și cinci pământuri și giumătati
de cumpărături de la Donosie, ficiorul lui Ionașco, nepot lui Ștefan, din stâlpul lui Ștef, și doaădzăci
și optu de pământuri, cumpărături de la Nacul și frate-său Sămion, și Apostol, și Ursul, și sora lor
Ioana, ficiorii Cârstii, nepoții Onacăi Buzdugan, din stâlpul Cozmeștilor, și doaodzăci de pământuri
cumpărături de la Vasilie, ficiorul lui Ștefan Valeș, cu vatră de sat, din stâlpul lui Valiș, și cinci
pământuri cumpărături iarăș de la Vasili, ficiorul lui Ștefan Valiș, din stâlpul Ghidului, și doaospreci
pământuri cu loc de cas(ă) în vatra satului, cumpărătur(ă) de la Toadir, ficiorul lui Ștefan din
Mărgineni, nepotu lui Vicol di Hociungi, și treiaspredzeci pământuri cumpărătur(ă) de la
Gligorașco, ficiorul lui Stuptie, însă cu opt pământuri din stâlpul Ghidului, patru pământuri din parte
Arămeștilor, un pământ din parte mătușe-sa Ilenii, din stâlpul Ghidului, și șépte pământuri danie,
iarăș de la Gligorașco Stuptie, din parte Ghidului, și doao pământuri cumpărătur(ă) de la Chelsăia,
fata Alecsii Valiș, nepoata lui Vicol din Hociungi, și noao pământuri cumpărături de la Ștefan,
ficiorul lui Hăbinuc, din parte lui Valeș, c-un pământ ce-au fostu zălojit la Săverian, și patruspreci
pământuri cumpărătur(ă) de la Safta Ilenii, nepoata Ghidului, și de la surorile ei, Mărica, și Ioana, și
Todosiia, din stâlpul Ghidului, și șés(e) pământuri cumpărătură de la Tofana, fata lui Ștefan din
Hociungi, și de la ficiorul ei Ștefan, din parte Cozmeștilor; carile fac peste tot 148 pământuri.
Și cu voia tuturor răzișilor din Hociungi, carii mai sintu cu moșii nevândute, s-au învoit ș-au
dat dumisali lui Dumitrachi postilnicul din hotarul Hociungilor, parte despre Bârjoveni, fiindu
Bârjovenii mai înnainte vreme a lui Dumitrachi postilnicul.
Și începându-s(e) hotarul din hotarul Bârjovenilor, de unde s-au pus piiatră, pe suptu păduri
în sus ce s(e) prinde la vale rândul pământurilor, ce s(e) chiamă după Osoi, și pe o vâlci(a), ce s(e)
chiamă Odovatină, s-au pus altă piiatră, și de acolo tot pe vâlci(a) spre săliște(a) satului pe cursura
apei pân(ă) dă în vatra satului, și tot rândul pământurilor, dealul ce s(e) chiamă Braniște, și o bucată
din Gârbovi, undi s-au pus o piiatră din sus de sâliște, și de acolo pe drum ce merge spre Prăjiști,
până unde iarăș s-au pus o piiatră lângă drum. Și de la ace piiatră dreptu la deal spre apus și dă în
Deasa, și cu nești săpături ce sint pe supt Deasa, până în hotarul Ungurașilor, ș-au plinit 148 de
pământuri parte dumisale postilnicului Dumitrachi la sat la Hociungi.
Iară vatra satului și pădure(a) nu s-au măsurat, ce s-au învoit cu răzișii să ție Dumitrachi
postilnicul pe cum au cumpărat. Și-n pădure a căroru răziși or hi curături și pomeți, de nu or fi
171
vândut, să-și ție răzișii, să nu s(e) amestici Dumitrachi postilnicul, fără cât numai să ție pe cât îi sint
cumpărăturili, și pădure(a) cea întreagă va înpărți cu răzișii, pre cât îi sint părțili de cumpărătur(ă).
Pentru aceia și domniia mea dac-am vădzut ace mărturie de hotărât di la cii boiari și oameni
buni, credzut-am și de la domniia me încă am dat ș-am întărit pe boiarinul nostru pe Dumitrachi
postilnicul cu aceste părți di ocini ca să-i hie și de la domniia mea drepte ocini și moșii în vici,
dumisali și giupânesii dumisali, și cuconilor, și nepoților, și strănepoților, și uric și-ntăritur(ă)
neclătit și nerușiit în vici, și altu nime să nu s(e) mai scoali peste această adevărată carte a domnii
méle. Toe pi[em znat ne budet.
* @s, l<1>t<o> =zsÌq <7206 / 1698> 6l<ye> aÆy <11>.
Az, Neculai Doniki vel log<ofet>, iscal <m.p.>.
Neculai Circiz pis<al>.
<Pe verso-ul filei a doua>: Ispisocul Hociungilor.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5293. Original, difolio (44,5 × 29,6 cm), filigran, cerneală neagră,
sigiliu domnesc timbrat, deteriorat (Ø 5,6 cm).

47. <secol XVIII>1

+ Adică-te eu, Gligor(e) Moțoc, scriu și mărturisăscu cu acestu zapis al meu precum m-am
sculat eu de a me bun(ă) voe, de nime silit, nici asuprit, și am vândut a me dr(e)aptă cumpărătur(ă)
den sat den Hociungi, parte ce să va alege a Teclii, a fetii lui Valeș, nepo(a)ta lui Ștefan Valeș, făr(ă)
de alte pământuri ce să vor afla mai dinainte cumpărate de alțî răzeș(i) de vor ave drepte zapisă ei
vor ține, iar de nu să vor afla nici vor sco(a)te zapis neme de cumpărătur(ă), toate parte acee ce s(e)
scrie mai sus a Teclii o am vândut dum(i)sali postelnicului Gheorghe Canano dreptu doazăci de lei
bătuți, cu tot loculu și cu tot vinitul, pre zapis ce s-au scris de la mâna Teclii la mâna preutului
Gligore, și pe zapisul preutului Gligore, carile este vândut lui Ilie Moțoc, ce-au fostu medelnicer
mare, însă și din parte unui frate stărpu ce au avut Tecla, înpreun(ă) cu cumnată-său Vasil(e)
Hăbiiac, cu acee parte cu tot me-au vândutu înpreun(ă) Tecla. Și eu încă am vândut dumisale lui
Gheorghe Canano pos(telnicul) cu tot vinitul ce să va alegi.
Dece ca să fii dum(isale) dr(e)aptă ocin(ă) și cumpărătur(ă), dum(i)sali și cuconilor
dum(i)sal(e) neclătit în veci, și la tocmala no(a)stră s-au tâmplat mulți boeri.
Gligori Moțoc.
Pop(a) Pavel ot Hociunge.

172
 <Pe verso-ul filei a doua>: Zapis pe moșie de la Hociungi de la Gligori Moțoc.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5344. Original, difolio (32,8 × 19,9 cm), filigran, cerneală neagră.

48. <secol XVIII>1

Izvod

712 păm(â)nturi, 4 pașî, tot hotarul Hociungilor de câmpu, și să vine di bătrân pe 4 bătrân(i)
câti 178 pământuri, 1 pas, și pământul s-au făcut de 12 paș(i) și pasul de 6 palme.
21 fălci, 12 prăjini de falce delnițele de fânață Hârto(a)pa ce mare.
14 pol fălci Hârto(a)pa ce mică cu Tochilele și pân(ă) în Lozuile deasupra fântânii cei de piiatră.
28 fălci la Prăjeni toată gura luncii pân(ă) în ogoroașe.
5 fălci odovaștina.
64 prăjin(i) ogoroașile de la fântâna Vicoloi.
1 falce 36 prăjini ogoroașile din fântâna Vicoloi.
2 fălci 14 prăjini ogo(a)răle din fântâna Broștanului pân(ă) în podul lui Bosiiuc.
2 fălci, 14 prăjini ogo(a)răle din iazul lui Stopti la d(e)al.
5 pol fălci ogo(a)răle peste pârâu pân(ă) în r(â)ndul părului.
2 fălci 20 prăjini vatra iazului ce ține ged(...).
83 fălci, 31 prăjini fac ogorașile înprijurul sâliștii osebit de sâliște ce mare.
178 pământuri, 1 pas, bătrânul Valeș, care să dă în doă, Vasili sî Ion Ciolac, iar Vasili să
înparti în 4 părți, Ștefan, Alecsa, Mărica, Ana Erhănița, și să vine pi o casă câte 22
pământur(i), 3 pași, iar Ion Ciolac sân Valeș să înparte în 5 părți, adică Cârste, i Tudosca,
i Vasilca și cilor 2 nu se știu numili și li se vine di case câte 17 pământur(i), 9 pași, 4
palme.
178 pământuri, 1 pas, bătrânul Ghidul sâ Igânat Beligă. Ghidul să înparti în 7 părți și să vine
de case câte 12 pământur(i), 8 pașî și 2 palme, iar din Ignat să înparti în 9 pământuri și să
vine de case câte 9 pământuri, 10 pașî, 5 palme.
178 pământuri, 1 pas, bătrânul Cozma, să înparti în 5 părțî, Ion Hociungî, Dumitrașcî Curtan,
Brăilașî, Onaca, Burcășî, și să vine pe o case câte 35 pământur(i), 7 pașî, 2 palme.
178 pământuri, 1 pas, bătrânul Aramă, să înparti în 5 părțî, anumi Ionașcî, Țargare, Ghiorghie,
Ștef, Toadir Aramă, Vicol, și să vine pe o case câte 35 pământur(i), 7 paș(i), 2 palme.
<Pe verso-ul filei a doua>: Izvod de pământuri de la Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5340. Original, difolio (40,5 × 14,7 cm), filigran, cerneală neagră,
cinci amprente digitale.
_________________________
1
Datarea, conform Inventarului.

49. 1709 (7217) iunie 30

Copii.
Adică eu, Nastasâia, fată popii lui Iftimi ot Hociungi, scriu și mărturisăscu cu acistu zapis al
meu pi cum tatăl meu, popa Iftimi, au fost cumpărat o moșii di la Vasâli sânu Robului ot Hociungi și
di la Sârghii, văr lui Vasâli sânu Vărvarii, dinu stâlpul lui Vamișu a patra parti ci s-ar alegi, cu
pământuri în țarină, cu păduri, cu loc de vatră di casă, și cu ogoară cu fânațu, cu tot vinitul ci să vini.

173
 Deci eu Nastasâia, fata popii, cari mai sus scrii, mai în gios ni vom și iscăli, vănzindu
d(u)mn(ealui) Sandul, nepotul Boldescului, ficioru Lungului, mi-au dat bani și ș-au întorsu moșiia să
fii dum(i)sali driapt(ă) ocină și moșii, și i-am dat și zapisu de cumpărătură.
Și la aciastă tocmală a noastră au fost popa Pavăl ot Hociungi, și diiaconu Gligori brat popii
ot tam, și Gavril Buga ot tam, și Ghiorghii sânu Ist(r)ati ot tam, și Donosâi ot tam, și Ursul sânu
popii Hăbiiac ot tam, și Dumitrașcu sân Ioniți ot tam, și Ilieș sânu Donosâi ot tam, și Lupul ot tam,
și Neculaiu, nepot lui Melinti, și mulți oamini buni.
Și popa Ștefanu Hăbiiac am scris zapisul. Și pentru mai mari credința mai gios ni-am pus
degitile și ne-am iscălit să fii di credință. Și Crăciunu ot tam.
7217 <1709> iun(ie) 30.
Eu, erei popa Pavăl ot Hociungi; Eu, Gavril Gheorghiță; Eu, Dumitrașcu; Ursu și Ilieș; Popa
Hăbiac; Gavril; Gheorghițe Donose; Diiacon Gligori; Neculai Lupu; Crăciun.
Nastasie, fata popii lui Eftimi ot Hociungi.
Întocma de pe cel adevărat.
Șerban sard(ar) <m.p.>.
(1)825 iul(ie) 21.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul Nastasâi, fetii popii lui Iftimii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5347. Original, difolio (37,1 × 23,3 cm), filigran, cerneală neagră.

50. 1713 (7222) septembrie 14

Copii di pi zapis.
Adică eu, Sandul sânu Boldescul, zăt Tofanii, fetii Robului, și cu soțul meu, Nastasâia, fata
Tofanii, făcut-am acist adivărat zapis al nostru di nimi sâliți, nici asupriți, ci di a noastră bună voi,
am dat danié driapt(ă) a noastră ocină și moșié, din sat din Hociungi, preutului Pavel dinu Hociungi,
cari moșié am cumpărat-o noi di la Nastasâia, fata popii lui Iftimi, dinu Hociungi. Și ace moșii au
cumpărat-o aciastă Nastasâia, fata popii lui Iftimi, de la Vasâli și Gavril, ficiori Robului di Hociungi,
și di la un nepot a Robului, anumi Gavril și Sârghii, ficior Vărvarii, nepoți Măricăi, ficiori Robului,
a fetii lui Valiș.
Și noi, precum zisă mai sus, am dat danié, și giumătati am vândut-o molitfii sali cu tot
vinitul, cu vatră di sat, și cu păduri în țarină, și cu fânațu, și cu păduri, și cu ogoară, și cu tot vinitul,
ci să vini din stâlpul lui Valiș, a patra parti, am vândut-o preutului Pavel din Hociungi drept 16 lei,
iar giumătati i-am dat-o danié, pentru aceia ca să fii volnic a-ș(i) stăpâni moșiia molitfa sa și cuconii
molitfii sali, și nepoți(i) și alți cini a da Dumnezău să triacă în urma molitfii Sali.
Pentru aceia nimi să nu fii volnic a lua sau a întoarci molitfii sali ci mi-au dat, nici copii mei,
nici nepoți, nici alt(ă) rudenié, căci eu mi-am întrebat toată ruda fimei meli și nimine nu s-au apucat
ca să mă scoată de la greul meu. Pentru aceia am dat și danié osăbit de vânzari.
Și i-am dat zapisul cel di la ficiorii Robului, ci au cumpărat fata popii lui Iftimi di la
dânși(i), și zapisul cel ci am cumpărat eu di la fata popii ci mai sus zisăm, și pi acesti zapisă să-ș(i)
facă molitfa sa și dresă domnești. Iar cari din niamurili fimeii meli s-ar scula să facă pâr(ă) la ci
giudețu s-ar tâmpla a mergi, să fii rămas și să fii și afurisât, și anaftima, iar popa Pavel să-ș(i) ții
moșiia.
Și la aciastă tocmală s-au tâmplat mulți oamini buni cari mai gios s-au iscălit și și-au pus și
degitili să să criazi.
7222 <1713> săpt(emvrie) 14.
Eu, Sandul Boldescu, am vândut.
Eu, Nastasâia, fimeia me. Ștefan Boldescul.
Eu, Vasâli sânu Blănăriții.
174
 Erii Vasâli.
Eu, Ploșniți Galiți.
Erei Eftimi.
Andrei Pascal m-a(m) tâmplat.
Eu, Gligoraș diiacon.
Eu, Ploșneț(ă) Broște(a)n, iscal.
Grigoraș diacon Galeț.
Întocmai de pe cel adevărat.
Șerban sard(a)r <m.p.>.
(1)825 iul(ie) 21.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5348. Copie, difolio (36,8 × 24,3 cm), filigran, cerneală neagră,
restaurat.

51. 1714 (7222) martie 30

+ Adic(ă) eu, Précop, ficiorul lui Ion, nipot lui Ghirasim, făcut-am zapisul miu la mâna
dumisali giupânului Dumitrachi armaș, précum fiind eu dumisali dript vicin și prindzându-mă
dumn(ea)lui, acmu s-au apucat chiziș di mini văru-miu Stratul Patrichie și un Chiumis Clapa, și
Vasili Grădinarul precum când m-ar întreba dumn(ea)lui, să mă aflu, căci fiind eu slug(ă)
midel(nicerului) Isăcescului, dumn(ea)lor m-au lăsat pré chizeșie acestor oamini, ca s(ă) mă aflu
acolo la Isăcescul, oricând m-ar întriba dumn(ea)lui, căci îi sint dumisali drept vicin.
Și pentru credința n(e)-am pus degiteli și eu și chizășii mei, ca s(ă) fie di credință.
Lit =zsÌcv <7222 / 1714> mart<ye> lÆ <30>.
+ Precup.
Va(si)lii Clapa.
+ Stratul Patrichii.
+ Vas(i)lii Gr(ă)dinariul.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5287. Original, infolio (21,3 × 16,6 cm), filigran, cerneală
neagră, trei amprente digitale.

52. 1724 (7232) februarie 23

† Io Mihai Răcovi] voevoda, B<o>ji<6> m<i>l<o>st<y6>, g<o>sp<o>dar0 Zimle

Moldovscoi.
Scriem domnie mea la boeriul nostru dumnialui Dumitrache biv vil armaș, s(ă)n(ă)tati. Îț(i)
facem știr(e) că aici vini Ghiorghi pos(telnicul), ginerili dumitale și ne-(a) spus că este câtva vrime
de când au luat pe fiica dumit(a)le și au așteptat ca să-i dai ce va zistri după obicei și du(m)n(ea)ta
nu i-ai mai dat nimic pân(ă) acmu. Și ne arătă și un izvod iscălit de Bașot(ă) medilniceriul dé zistre
ce-au fost dat giupânesăi dum(i)tale cându o ai luat dumn(ea)ta, și acele toati le-(a)i prăpădit, nici
dintr-unile n-ai dat la m(â)na lui Ghiorghii, giniril(e) dumn(ea)tale.
Ce iar că-ț(i) scriem, vinindu-ți carti domnii mele, îndat(ă) să te scoli și s(ă) vii aci la Eș(i),
căci ci ori ce-a ceri giudicat(a) cu dumn(e)ata, că de n-ai vini să știi că te voi aduce cu cioboti,
Aceasta scriem.
L<1>t<o> =zsÌlv <7232 / 1724> fiv<ruarye> cÆg <23>.
<Pe verso>: La boeriul nostru dumnn(e)alui Dumitrachi biv vil armaș, să s(e) dea. Zdravii.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5288. Original, difolio (31,4 × 20 cm), filigran, cerneală
neagră, sigiliu în ceară roșie, deteriorat.
175
 53. 1724 (7232) aprilie 27

+ Dumitrache biv vel armaș fac știri cu această scrisoari a me la mâna ginere-meu lui
Ghiorghi post(elnic) și a fiică-me Saftii.
Căsătorind éu pe fiică-me după dumn(ea)lui, și fiind eu un om scăpat, n-am avut să-i dau
dzestre după obiceiul părințescu, mai mult ce i-am dat un rădvan cu șes(e) cai. Iar din bucate nici de
un fel de bucate nu i-am dat, nici haine, nici alte odoar(e), că n-am avut de ale meli. Osăbit de
aceasta având fiică-me Safta dzestre mâne-sa, și aceia încă am prăpădit-o eu cari am scris și anume
ce-au avut, un lănțuh de aur cari l-am vândut eu în opt sute de lei, șes(e) șiraguri mărgăritar(e) în
doaă sute și cindzăci de lei, și 12 linguri de argint, și 2 cupi mari de argint și poleite în 70 lei, ș(i)-un
inel cu zamfir, și unul cu zmăragd, și unul cu rugin în o sută doaădzăci de lei.
Așijdiri și din bucate ce-am luat eu cu maică-sa dzestre 200 de stupi, 150 de oi, 20 de vaci,
20 de boi, și aceste încă li-am prăpădit eu pân(ă) la căsătorie fiică-me și ei nu i-am dat nimică.
Așijdiri și pentru o șe cu sirmă ce mi-au dat mie de mire, căsătorind eu pe soru-me dup(ă)
Neculai Buhuș, am dat-o aceia de mire lui Buhuș și ginere-meu n-am avut să-i dau.
Deci pentru toate ce i-am prăpădit eu, fiind drepte dzestre a mâne-sa și trăgându-mă ginere-
meu la giudecată cerșindu-ș(i) dzestre soacră-sa, neavând eu să-i dau aceste ce i-am prăpădit, am
socotit și i-am dat satul mieu Săliște, la ținutul Niamțului, cu vecini, cu hăleșteé, cu cas(ă) gata.
Așijdiri și satul Bărjovenii și o parte din Hociungi ce s(e) hotărăște cu Săliște. Aceste i li-am dat
ginere-mieu Ghiorghi și fiică-me Saftii, pentru toate aceste ce scriu mai sus.
Așijdiri și pentru vecinii acestor sate cari a mulți li-am făcut zapis de ertat de vecinătate ori
din slugi ori din țărani cari s-ar afla cu zapis de la mini macar că scriu și cu blăstăm, dar să fie
volnici ficiorii miei a le rumpe zapisăli și să-i ia de grumaz, să fie vecini iar cum au fost și mai
demult, pentru căci n-am cunoscut nici o mulțămită de la dânșii.
Așijdiri și după moarte me de ar mai rămâni nescaiva datorii de a meli, aceste sate ce-am dat
ginere-mieu lui Ghiorghi și fiică-me Saftii să n-aibă triab(ă) la alte datorii a meli pentru căci i li-am
dat fiică-me Saftii pentru dzestre maică-sa ce i li-am prăpădit eu.
Deci să aibă a-ș(i) faci și ispisoc domnescu pe această scrisoari a mea, ca s(ă) fie în veci a
fiică-me Saftii și a gineri-mieu Ghiorghi și fiilor dumisali, nepoților miei.
Și pentru credința am iscălit.
U Săleºi, l<1>t<o> =zsÌlv <7232 / 1724>1 ap<rilye> cÆz <27>.
Dumitraci biv vel arma[ <m.p.>.
Iordac<e> Ca<n>tacuz<ino> vel vist<iernic> <m.p.>2.
{erban Cantacuzin<o> <m.p.>.
Todera[cu C<o>st<aci> biv vel medelnik'r <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5289. Original, difolio (32 × 22 cm), filigran, cerneală
neagră.
_________________________
1
Peste cifra zecilor și unităților este trecut cÆq <26>.
2
Iordache Cantacuzino (Deleanu) este atestat mare vistiernic între 29 februarie 1720 și 13 ianuarie
1726.

54. 1727 (7274) aprilie 18

† Io Grigorie Gica v<oe>voda, B<o>j<y6> m<i>l<os>t<y6>, g<o>sp<o>dar0 Zimli

Moldovscoi. Dat-am carte(a) domnii méli cestor oamini lui Năstasie, și lui Ioniță, ș(i) altui Ioniț(ă),
și lui Arsănie, și lui Tănasie Gociul, carii sintu trăitori acmu la Săliște, satul lui Dumitrachi biv vel
armaș, să fie volnici cu carte domnii mel(e) a s(e) apăra despre dumne(a)lui Dumitrachi armașul,
176
pentru căci jăluir(ă) acești oamini că-i tragi dumne(a)lui la vecin(ă)tati dintr-acel sat din din Săliște
și ei vecini nu sint, ce sint oamini de moșie de pe părinți(i) și moși(i) lor dintr-alti sate. Numai de la
o sam(ă) de vremi mergând în satul dum(i)sale acmu dumne(a)lui îmblă să-i veciniască, ș-ar fi
înțăles că ar fi făcut dumne(a)lui și izvod de dânșii și l-ar fi dat în mâna ginere-său lui Ghiorghie a
cămănăroae, făr(ă) știre(a) lor.
Drept acie le-am dat ace(a)stă carte să aib(ă) a s(e) apăra despre dumne(a)lui Dumitrachi și
despre ginérile dumisal(e) să le de(a) pace, din vrem(e) că ei sintu oameni de moșé(ni). Nefiind
vecini, întru nemică de dânșii de dânșii să nu s(e) atingă, iară de au ceva a răspunde să vie faț(ă) la
Divan, și pe cum va alegi Divanul așea va fi, nim(e) să nu sti(a) înpotriva cărți(i) g(ospo)d.
L<1>t<o> =zsÌle <7235 / 1727> ap<rilye> iÆy <18>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Carte domn(e)ască.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5306. Original, difolio (32 × 22 cm), filigran, cerneală neagră,
sigiliu inelar domnesc în tuș roșu (1,7 × 1,5 cm).

55. 1727 (7274) aprilie 19

Adecă eu, Melinti din Hociungi și eu Broștanul tij din Hociungi, mărturisim cu sufletele
no(a)stre pentru o(a)meni din Siliște, carii dzic că nu sintu vecini, anume Ciocmăterești și Gogeștii,
și Ioniță a Andones și Luceafăr.
Deci noi de cându ținem minte, că sintem o(a)meni ca de optudzăci de ani, noi nu am apucat
să s(e) răspundă că sintu moșinaș(i) de undeva sau să s(e) mai rădice ei sau părinții lor să dzică
vrodată că nu sintu vecini până acmu. Și eu Melinti am trăit doisprădzeci ani lo postelnicul
Costantin cu Andona, tatul lui Ioniță în sus în Săliște într-o cas(ă) cu dânsul și nu l-am auzit
pomenindu că nu-i vecin, ce tot acolo am apucat ședzindu cu cas(ă) cu livedzi în sat.
Așe știm și mărturisim cu suflete no(a)stre înnainte lui Dumnedzău. Și pentru Năstasi
Luceafăr, de dzice el că-i moșinaș din Hărlicești, eu Gligoraș Albotă din Hărlicești mărturisăscu cu
sufletul meu cum știu că este îma lui Năstasi din Hărlicești, iar nu tată-său. Și pentru credința ni-am
pos degitel(e).
V<ă> l<1>tw =zrÌle <72741 / 1727> ap<rnlye> øÆy <19>.
Melinte din Hociungi; If(t)imi Broștan ot Hociungi; Gligoraș Albotă ot Hărlicești.
Și eu popa Ion Păsat am scris pe dzisa lor.
Și eu Ghiorghiț Mani biv postelnic m-am tâmplat față cându au mărtruisit acești oaméni ș-
am și iscălit.
Az, Giwrgi] Mani biv postelnic, iscal <m.p.>.
Și eu popa Pavel ot Hociunge m-am (tâmplat) fața când au mărturiset acește o(a)mene.

<Pe verso-ul filei a doua>: Mărturie de la Melinte și Broșt(ea)nu lot Hociungi pentru vecini
ot Săliște.
177
 Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5317. Original, hârtie, difolio (19,9 × 15,1 cm), filigran, cerneală
neagră, trei amprente digitale.
_________________________
1
Peste cifra 20 (c> este trecut 30 (l>.

56. <1727 (7274) aprilie 19>.

+ Adecă eu, Iorestie călugăr, făcut-am adevărat(ă) mărturie me, precum știu și măsturisăscu
cu sufletul meu pentru acești o(a)meni din Siliște, carii s-au ridicat acmu, Năstasi Luceafăr,
Gogeștii, Ciocmăterești, Negură, ficiorul lui Tărcan, Ioniță Handonesi, așe știu cu sufletul meu, că
sin tom de noădzăci de ani, ș-am slujit la postelnicul Costantin patrudzăci de ani, și pe moșii lorși pe
părinții lor îi știu răspundzându-să tot vecini, carii știu că i-au dat Costantin Buhușél dzeste fiicii
dumisale Saftii, giupânesii lui Costantin postelnicul. Așe știu și mărtruisăs(c) cu sufletul meu
înnainte lui Dumn(e)dzău și oi mărturisi și înnainte mării sale lui vodă. Și pentru credința am iscălit.
Monah Iorést.
Tâmplându-mă și eu cându au mărturisit acestu călugăr bătrân, m-am iscălit.
Az, Giwrgi] Mani biv postelnic, iscal <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Mărturie de la Ioresti călugăr pentru vecinii de Săliște.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5317. Original, hârtie, difolio (19,9 × 15 cm), filigran, cerneală
neagră.

57. 1727 (7235) august 22

+ M(i)lostive și luminate doamne, să fii măriia ta s(ă)nătos. Cu plecăciune fac știre mării
tale. Iată că ne vini luminată carte mării tali, întru care ne poruncești măriia ta ca să luom sama
dumisali lui Gheorghii postélnic snă Cămănăroaei, cu niște oameni vecini din sat din Săliște, ce sânt
rămaș(i) dumisale de la răposatul Dum(i)trachi biv vel armaș, cari acei oameni au făcut jalobă la
cinstit Divanul mării tali, dzicându cum că nu sint vecini; ce noi după poronca mării tali i-am
chemat pre toți aicea față.
Deci vei ști măriia ta că marturii lui Gheorghie postélnicul s-au ales aceștea, un călugăr,
anume Iorest, bătrân puținu de noodzăci de ani, carele au și slujit la Costantin Ciobanul, ce-au fost
postélnic mare, 40 de ani, și un Melintii de Hociungi, om înnainte de 80 ani, și Iftimie Broștianul,
iarăș ot Hociungi, trecut de bătrânéțe.
Și aceștea au mărturisit înnaintea biséricii denaintea noastră, de s-au tâmplat și o samă de
boiari față, anumi Miron Cuzea biv vtori log(o)f(e)t, și Iordachi Aslan biv vtori spat(ar), și
Gheorghii Manea biv post(elnic), și o sam(ă) de preuți de cinste, și au luat asupra sufletelor sale cu a
lui D(u)mndzău frică, dzicându precum ei știu cu adevărat pre părinții acelor oameni din Săliște
așădzați acolo cu casă, și răspundzindu-să toți vecini. Osăbit de aceasta mai mărturisiră acești
oameni pomeniți, Melentie și cu Iftimie Broștianul, precum și ei au trăit înb Săliște înpreun(ă) cu
părinții acestor oameni, și tâmplându-să a să râsâpi satul pentru multe răscoali pân(ă) la o vréme, au
mărsu cini unde au putut, iar mai pre urmă aședzindu-să vremi de pace și strângându-și dumn(ea)lui
Costantin Ciobanul post(elnic) vecinii în urmă. Au mai mărturisit iar și un Gligoraș Braeș, ce iaste
călugăr, însă cu scrisoare, neputându veni faț(ă) pentru neputința bătrânéțelor lui, cum după râsipa
satului, fiindu și el slugă la dumn(ea)lui Costantin Ciobanul post(elnic), l-au trimis cu carte
g(o)s(po)d de au strânsu pe părinții acestor oameni.
Iar mai mărturisiră acești mai sus pomeniți cu sufletili lor, cum după ce ș-au strânsu
dumn(ea)lui Costantin post(elnic) vecinii la Săliște, au mai năzuit și alții streini și lăturași pentru
178
sprijineala, și cărora ce-au fost streini, le-(a)u făcut Costantin post(elnic) carte cât or vreasă șadză, și
când or vrea să ias(ă), volnici să fie.
Osăbit de aceasta mai fac știre mării tale că pân(ă) a-m(i) veni porunca mării tale, au venit
Gheorghie post(elnic) la noi cu o mărturie de la un Năstasie Luceafăr și de la Arsănie Ciocmateu,
carii au fost mersu la Divanul mării tale de au sorocit pe Gheorghiț(ă) post(elnic), și arătându-ne
d(u)mn(ea)lui mărturiia întru care era iscălit și Gheorghiț(ă) Manea post(elnic), ni-au poftit să
iscălim, dare u n-am priimit păr(ă) n-or fi oamenii faț(ă), ce îndat(ă) aflându-s(e) față oamenii, au
giurat cu a lui D(u)mn(e)dzău frică înnaintea noastră, cum și ei și ceelalți sint drepți vecini din sat
din Săliște.
Cătră aceasta vei mai ști măria ta că mai cu tot deadinsul am adeverit dintr-un zapis a lui
Dumitrachi biv vel armaș, ce-au făcut de ertare vecinătății lui Vasilie Gogul, a căruia frați de pre tată
și de pre mumă ce-au eșit la giudecată la măriia ta cu Gheorghie post(elnic), dzicându că nu-s vecini.
Ce noi luându-le sama și cu boiari de mai sus pomeniți, nu am aflat nicio dovadă despre oameni cum
să nu fie vecini, ales despre zapisul lui Dumitrachi armaș. Și pre porunca mării tali i-am dat pre
mâna lui Gheorghii postélnic.
Aceasta fac știre mării tale, și să fii măriia ta s(ă)n(ă)tos.
* Roman, l<1>t<o> =zsÌle <7235 / 1727> av<gust> cÆb <22>.
Smerit rug(ă)tor al mării tale.
Aøanasye episcop Romanscy <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5351. Original, infolio (33 × 21,8 cm), filigran, cerneală neagră,
restaurat.

58. 1731 (7240) decembrie 28

+ Adică eu, Marie, fata lui Costa(n)tin Borce den Hociu(n)gi, scriu și mărturise(sc) cu acestu
adevărat zapisul al meu la mâna dumiisale giupânului G(he)orghieș post(elnic), precum am vâ(n)dut
dumisali a me dra(p)tă ocină și moșii den sat de Hociungi șesă păme(n)turi în țarină, și cu loc de
casă în Săliști, și cu loc de fânață, și tot locu cât s-ar alegi parte me, ca să fi(e) dumiisali dra(p)tă
ocină și moșii în veci. Și aceasta moșii u am vâ(n)dut dămisali drept (…)1 lei.
Și pe(n)tru cridi(n)ța m(i)-am pus degetu(l).
L<1>t<o> =zsÌm <7240 / 1731> dic<emvrye> cÆi <28>.
Marie, fata Borci(i).
Ghiorghios proin (…) martiros2 <m.p.>.
Nicolai Șoldan, m-am tânplat.

<Pe verso-ul filei a doua>: Zapisul de de la Marie Borceo(a)e pe șes(e) pământuri.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv 5320. Original, difolio (20,5 × 16,7 cm), filigran, cerneală neagră,
trei amprente digitale.
_________________________
1
Spațiu gol.
2
Iscălitură în limba greacă.

59. 1760 (7268) iunie 1

Din luminata poroncă mării sale preaînălțatului stăpân Ioan Ioan Theodor voivod.
+ Facem știre cu aciast(ă) carte a noastră că viind la sat la Hociungi ca să alegem cumpărături
de moșie ce are dumnealui Costantin Canano vel pah(arnic) după părintele dumisale Gheorghie
Canano jig(nicer), arătându-ne un zapis de la Gligore Moțoc de vânzare, care și lui Gligore Moțoc i-au
179
fost cumpărături de la Tecla, fata lui Valeș, nepoata lui Ștefan Valeș, din stâlpul lui Valeș, partea
Teclii, câtă să va alege toată din tot locul, cu tot venitul.
Și cercetând zapisul Teclii cu răzeșii dinpreună), s-au aflat noo pământuri.
Așijderea ne mai arătă un zapis de cumpărături de șase pământuri de la Mariia, fata lui
Costantin Borcia din stâlpul Cozmeștilor. Și cercetând și zapisul Borcioaei s-au aflat cinci pământuri și
trei coți și jumătate, cotul de șasi palme, și aceste cinci pământuri cu tot venitul. Și hotărându-să și
aceste pământuri, iarăș s-au lipit lângă celelalte pe supt Deasa, care au fost hotărâte mainainte la
domniia mării sale lui Antiohie Costantin voivod, dupre cum arată ispisocul cel de hotărâre, și s-au
scos bolohan(ul) cel din Gârbove și s-au mutat mainainte pe drumul Prăjăștilor în sus, unde s-au făcut
și movilă. Și de acolea purced spre apus pin Deasa, unde s-au făcut și movilă în marginea numită (?)
D(um)brăvii, și peste Dumbrav(ă) s-au făcut semne peste Dumbrav(ă) pân(ă) în zarea dealului, unde să
înpreună iar cu hotarul Ungurașilor, și s-au făcut și buur într-un stejar, și s-au făcut și acolea movilă
lângă buur.
Și arătând ispisocul cel de hotărâre că pe zapise ce-au fost cumpărată de la răzeșii de Hociungi
Costantin vel postelnic, moșul pah(arnicului) Costantin Canano, când au hotărât pământurile de la
câmp, parte în pădure, și din siliște, și din fânaț, și din pomeți, n-au luat, s-au învoit la acia vreme să
stăpânească cu rezeșii.
Dar acum i s-au scos parte pe zapise ce arată cu tot venitul, osebit de alte zapise care nu scriu
cu venit. Și pe aceste pământuri i s-au dat o sută și zece coț(i) în siliște în curmezișul ogoarelor parte
de siliște, unde s-au pus semnă și din sus și din jos, măsurându-să toată siliștea cu cot de cinci palme
proaste. S-au socotit tot hotaru(l) Hociungilor și s-au venit pe un pământul de la câmp un cot în siliște,
și pe cât îi coprind ogoarele în siliște i s-au dat și livezi dum(i)sale pah(arnicului) Costantin Canano, și
pădure și fânaț i s-au dat în Deasa, pân(ă) unde scrie hotarul mai sus.
Și pentru mai mare credință s-au iscălit și de noi și de rezeș(i).
V<ă> l1t<o> =zsÌxi <7268 / 1760> 6n<ye> aÆ <1>.
Cwstandin biv vel stwl<nic> <m.p.>.
Sandul Stur<qe> stol<nic> <m.p.>.
Erei Ion Ciocan, răzeș.
Ghedeon Cecan.
Vas(i)li Broștan.
Gheorghi (…)
Di(…) Gligoraș Broștan, răzeș.
Gavriil de Hociungi.

Fiind și noi rânduiț(i)1 hotarnici din luminat(ă) poronca mării sale Gligor vod(ă) Io Grigorie
Al(e)csandru Ghica voevod ca s(ă) hotărâm Hociungii, viind la numitul loc am strâns toț(i) răzeș(ii),
fiind și dum(nealui) pah(arnicul) Costantin Canano de față, s-au învoit cu răzeși(i) ca s(ă) stăpâniască
după cum arat(ă) această hotarnică care s-au hotărât mai înnainti, nici să s(e) mai tindză dum(nealui)
păh(arnicul) asupra lor, nici răzeș(ii) asupra dum(nealui), iar pentru un zapis a lui Hilimon de 12
păm(ânturi), acela să-ș(i) caute dum(nealui) păh(arnicul) cu răzeși(i), și s-au iscălit și răzeși(i).
L<1>t<o> =zsÌxi <7268 / 1760> 6n<ye> gÆ <3>.
Ilie șatr(ar) <m.p.>.
G. H(e)r(me)z(iu) (?) post(elnic) <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Hotarnică de la Hociungi.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5343. Original, difolio (31,9 × 21,8 cm), filigran, cerneală neagră.
_________________________
1
Rupt.

180
 60. 1766 (7274) martie 23

Adică eu, Isaiie Alcaza din Goșmani, dat-am adevărat zapisul meu la mâna dum(i)sale
păh(arnicului) Costantin Canano, precum să să știe că întâmplându-să de au murit părintele nostru
Costantin Alcaza și murindu și maica no(a)stră, și rămâindu noi copii săraci, și fiindu eu ficior mai
mare în casa tătâni-meu, n-am putut să șăd în casăle părințiști și unde era făcut în vatra satului. Și am
lăsat casăle și am făcut alte casă piste pârău(l) Orbicului suptu dial și m-am așăzat cu frații mei cii mai
mici acolo. Și pe lângă noi s-au strânsu 12 o(a)meni și s-au făcut cas(e) pe o gro(a)pă ce intră în Redu,
iar dum(nea)lui păh(arnicul) Costantin Canano au trimes de au luat zălo(a)ge o(a)menilor carii șăde pe
ace gro(a)pă ca s(ă) de cât(e) 12 lei de cap pentru adet(i)ul locului ori să să ridici d(e) acolo.
Deci noi ne-am rugat dum(nealui) ca s(ă) mai lase acii o(a)meni până s-a încălzi bine și după
Sfeti Gheorghie s-or muta o(a)menii în vatra satului unde au fostu cas(e) din v(e)ac a Goșmanilor. Iar
nemutându-să o(a)menii să aibă dum(nea)lui a-i râdica cu om domnescu și cu ciobot(e).
Let =zsÌod <7274 / 1766> mart<ye> cÆg <23> .
Și pentru credința am iscălit.
Isai cam(inar) <m.p.>.
Eu am scris cu zisa părintelui Isaii.
Macari(e) eg(umen) Agapii <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Scriso(a)re(a) Isai(i) Alcazî din Goșman(i) care s-au scris cu slova
lui Macarie egum(en) de Agapie, Isaie Alcazî esti frate cu Iordachi Alcazî și ai sânt Goșmanii di pi
mă-sa că n-au fost frate bun cu Iordachi Alcazî.

Muzeul de Istorie a Moldovei, Iași, inv. 5286. Original, difolio (33, 5 × 10, 9 cm), filigran, cerneală
neagră.

61. <1789 aprilie 10, Roman>

O carte de giudecat(ă) de la Ion vod(ă) de 7 părți de satul Cârligii <această carte s-au luat și s-
au dat în mâna lui Pavăl a Ilincăi (17)89 ap(rilie) 21/10, Roman>1 și o hotarnică tij de satul Cârligii am
luat din mâna dum(i)sali căp(i)t(anului) Ștefan Tarâț, se li dau după judecat(ă), și am iscălit.
Hurmuzachi <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/17. Original, infolio (31,3 × 10,8 cm), filigran, cerneală neagră.

62. <După 1796>:

Let No. Tot perilipsis de scrisori Cârligilor.

=ašÌke 31 maiu 19. Carte de la pah(arnicul) Alecul Beldiman înștiințătoari cătră boerii
<1795> Divanului că după poronca va fi publicație pentru o a patra parte de moșie
Cârligii, ce s-au cumpărat de dumi(sale) Lăscărachi Roset biv vel
vist(iernic).
=ašÌke 32 no(ie)m(vrie) 20. Mărturie is(prăvniciei) de Niamțu că s-au făcut și s-au
<1795> înplinit legiuita publicație pentru o a patra parte de moșie Cârligii ce au
cumpărat dumi(sale) Lăscărachi Roset biv vel vist(iernic) de la ficiorii lui
Costandin armaș.
=ašÌkq 33 maiu 19. Carte de la boerii Divanului din vreme de atunce, cu carili
<1796> întăre(s)c cumpărătura dumi(sale) vist(iernicului) Lăscărache Roset o a
patra parte din moșie Cârligii, țân(u)t(ul) Niamțului, parte Armășăștilor.

181
=ašÌke 34 maiu 11. Zapis de la Dimitrachi și și de la Vasâli, i Gheorghii, i Ioniță, frați,
<1795> ficiori lui Costandin armaș, pentru o a patra parte din moșie Cârligii ce o
vând dumi(sale) Lăscărache Roset biv vel vist(iernic) întru una mii de lei.
=ašÌkv 35 dec(em)v(rie) 15. Zapis de la Hurmuzache armaș, sat Cârligii, de l(a)
<1792> țâ(nu)t(ul) Niamțul, întru carili adiveriaz(ă) pe Dumitrachi, i Vasili, i
Gheorghii, i Ioniță și Necolai, de ficiori frățâni-său Costandin armaș și că
știi că au moșii în Cârligi.
=ašÌke 36 mart(ie) 20. Hotarnică întru carili să alegi parte de moșie Cârligii, ce ari
<1795> Safta Bârgăonița și frații ei, întru cari hotarnică să arată că această moșie
lungul ei iaste 2650 stâ(n)j(e)ni g(os)pod, întărită și de Alec(u) Beldiman
pah(arnic), is(pravnic).
=ašÌke 37 iuli(e) 11. Carte g(os)pod cătră is(prăvnicia) de Niamțu, ca să aliagă parte
<1795> lui Toader Bordescu și Ioniță Lazăr și Dămiian Ghimpul cu alții a lor, carili
parte au cumpărat dumi(sale) vist(iernicul) Lăscărachi Roset.
=<aš>Ìke 38 iuli(e) 11. Carti g(os)pod cătră is(prăvnicia) de Niamț ca să așăz(e) o piatră
<1795> hotar ce lipsă de la moșie Cârligii ot țin(utul) Niamțul a dumi(sale)
Lăscărache Roset biv vel vist(iernic).
=ašÌke 39 mart<ye> cÆg <23>. Zapis a lui Gheorghii Bărgăoanul i a Saftii Bărgăonițâi și
<1795> a Ioanii, sor(ă) a lui Grigori Bărgăoanul cu alți ail or ce vâ(n)d toată parte
lor de moșie Cârligii ot țin(utul) Niamțului i din Urgăi ot tam, alias(ă) și
hotărâtă cu hotarnică din let =ašÌke <1795> mart<ye> cÆg <23>.

=ašÌkg 40 dec(em)v(rie) 15. Zapis de la Dolița, soțâl lui Toader Butii, cu carili vinde
<1793> parte ei din moșie Cârligii.
=<aš>Ìke 41 av(gus)t 12. Hotarnică cu cari să alegu părțili ce au cumpărat dumi(sale)
<1795> vist(iernicul) Lăscărachi Roset di la Bărgăonești unii i alții răzeș(i) de
această moșie Cârligii ot Niamțu.
=zsÌpø <7289/ 42 6n<ye> cÆz <27>. Suret de pi zapis lui Hurmuzachi sân Vasâli armaș și a lui
1781> Ioan Lojbă zet Vasâli armaș, și Toader sin Vasâli armaș, cu carili zălogesc
moșie lor, anumi Cârligii de la țân(u)t(ul) Niamțul, cu vade de 4 ani, cu
dobândă câte 5 lei de pungă, luând 1500 de lei bani gata.
ašÌpg <1783> 43 mart(ie) 5. Carte de la Costand(in) v(oe)v(o)d cătră spat(arul) Sandul
Sturz(a), ce au adus Ion Lojbă cu alțî răzăș(i) ai lui ca să hotărască parte lor
din Cârligi ot țin(u)t(ul) Niamțul.
ašÌpe <1785> 44 mai 2. Mărturiia lui Gheorghi Turcescu, i Costandin Goian, i Ștefan
And(r)onic, ce s-au dus din poronca dum(nealui) ispravnicului, agăi Aleco
Ianculeț la satul Cârligii să facă cercetare pentru o moară a lui Theodosâi,
țin(u)t(ul) Niamțu.
ašÌpv <1782> 45 mai 24. Un zapis de patruzăci de lei a lui Theodor Porcescu ce s-au pus
amanet parte lui din Cârligi.
=ašÌkd 46 avg(us)t 27. O danii a lui Grigoraș Mafteiu i Vasâli Mafteiu ce dăruesc parte
<1794> lor din bătrânul lui Avram de la moșie Cârligii ce o trag di pe Donicesti,
țân(u)t(ul) Niamțu.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5360. Original, infolio (44 × 15,5 cm), filigran, cerneală cafenie.

182
 63. <1789 aprilie 10 >, Roman

O carte de giudecat(ă) de la Ion vod(ă) de 7 părți de satul Cârligii <această carte s-au luat și s-
au dat în mâna lui Pavăl a Ilincăi (17)89 ap(rilie) 21/10, Roman>1 și o hotarnică tij de satul Cârligii am
luat din mâna dum(i)sali căp(i)t(anului) Ștefan Tarâț, se li dau după judecat(ă), și am iscălit.
Hurmuzachi <m.p.>.

<Pe verso>: Un rezumat în limba greacă.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/17. Original, infolio (31,3 × 10,8 cm), filigran, cerneală neagră.
_________________________
1
Altă cerneală și mână.

64. <circa 1802>1

Copii.
Prea înălțati doamni.

După a înălțimii tali luminată poruncă, adunându-ne la Sfânta Mitropolii s-au cercetat pricina
de giudecată ce prin jalobă cătră înălțime ta au pornit dumn(e)aii sulgereasa Mariie Cantacuzini asupra
fiicii dumisali, dumn(e)aii pah(arniceasa) Safta, fiica răposatului boieru, sulger(ul) Costandin Canano,
avându vechil pe boieriul, dumis(ale) pah(arnicul) Ienachi Milu, și între maica dumis(ale), dumn(e)aii
sulgereasa Cant(a), vechil fiindu dumn(e)alui post(elnicul) Ioan Cant(a), adecă dumn(e)aii
păhărniceasa Safta cerându în a sa stăpâniri moșiie Siliște i moșiie Bârjovenii ot țânut(ul) Niamțului,
cu zăce sălașă de țigani ce-i sântu dar desăvârșât în viață.
Prin diiată scrisă și iscălită de strămoșul său Efthimii Canano, proigumenu și cu a Divanului
giudecăți, prin hrisovu i s-au întărit stăpânire, și dumn(e)aii sulge(reasa) Marie încă din înpotrivă ceri
ca să stăpâniască rodul moșiilor ce sântu dar fiica-sa, cerire cu totul nepotrivită cu dreptate și înpotriva
hotărârii sfintelor pravili. Căci sfintele pravili întărescu și hotărăscu ca rodul zăstrii să fii a bărbatului,
cu cât mai vârtosu că moșâile aceste nici din zăstre dumis(ale) sulgeresei sântu, nici din cele de baștină
sau părințăști a sulgerului Canano, ce sântu dar și clironomii a păh(ărnicesei) Saftii cumu s-au arătat
mai susu.
A cărora pricini într-acestaș chipu iesti, adecă la anu(l) =zsÌka <7291 / 1782> mart<ye> yÆ <10>,
de cându sânt trecuți 21 ani1, răposatu(l) proigumenu Efthimii Canano, strămoșul Saftii păh(ărniceasa)
prin diiată scrisă și iscălită cu însuș mâna sa, i-au datu dar desăvârșitu în viață moșâile Săliște și
Bârjovenii la ținutu(l) Neamțului și zăci sălașe de țigani cu rodul lor, asupra cărie dieță născându-să în
urmă jalobă despre alți nepoți, anumi Păului (?) proigumenu, cum și de cătră însuși ielu, vrându ca să
aneresască daru încă dintru întâie domniie a înălțimii tale la letu 1792.
S-au căutatu pricina la Sfânta Mitropolii prin țâdulă gospod, și după cercetare și giudecata de
atunce s-au datu dreptate dumis(ale) păh(ărnicesei) prin carte de giudecată, cum și mai pre urmă în
vreme mării sali Alecsandru Ioan Calimah voevodu iarăși s-au mai căutatu giudecata la Sfânta
Mitropolii de răposatul Iacovu mitropolit i de toți dumn(e)alor veliții boieri, și tot păh(ărnicesei) s-au
datu dreptate, înputernicindu-se scrisorili darului prin anaforaoa dumilorsali velițâlor boieri, întărită cu
pecete mării sali, încă și prin osăbit hrisovu mării sali din let (...)2 i s-au întăritu stăpânire, cum pre
largu arată acelaș hrisovu, care s-au văzut di noi acu, prin care s-au sfârșit toati pricinili cari născuusă
atunce, atâtu de însuși testatorul darului, proigumenu(l) Efthimii Canano, vrându ca să-ș aneresască
darul, cât și de cătră alți nepoți ai săi ce ave deosăbite dieți.
După a cărora giudecăți, putere și întărire, căsătorindu-să dumn(e)aii păh(ărniceasa) au și
stăpânitu dumn(e)aii moșiili aceste până în anu trecutu, măcar deși scrisăsă dumn(e)aii sulge(reasa) la
izvodu zăstrii, că adecă moșiili aceste i s-au datu zăstre, ca cumu ar fi fostu di însuși casa părințască, și
183
că venitu să-l oprească dumn(e)aii în câtu va trăi, lucru cu totul înpotriva dreptății, neavându
dumn(e)aii sulge(reasa) nici o puteri a înstrăina pe dumn(e)aii păh(ărniceasa) de darul său celu de la
strămoșu, dar dumn(e)aii păh(ărniceasa) totu au stăpânitu fără de nici o opriri cu paci, până cându
dumn(e)aii sulge(reasa) fără cuvântu au scos-o din stăpâniri.
Și neputându suferi strâmbătate aceasta au căzutu dumn(e)aii păh(ărniceasa) cu rugăminti,
puindu și mijlocitoriu ca să nu o păgubască, și dumn(e)aii sulge(reasa) Marie nici decumu nu s-au
adunat la dreptate, după a cărie înprotivire fiindu sâlită de nevoi au alergatu la mila înălțimii tali, și
după deosăbită jalobă ce au mai datu atunce cătră înălțime ta, adecă la trecuta lună sept(embrie) 21,
făcându-să atunce cu amăruntul cercetari tuturoru dovezilor ce ari prin scrisori, i s-au datu și cătră
înălțime ta luminată carte gospod de stăpânitu.
Acum dumn(e)alui post(elnicul) Ioan Canta înprotiva acestora tuturoru, adecă, a darului, a
cărților de giudecată, a anaforalilor, a hrisovului, au vrutu să ste pricină, numai cu un răvașu ce scrie
Eftimii Cananu cătră răposatu vornicu Toader Canta, cum că ielu să va da cu totul sulgerului
Costandin Canano, însă răvașu(l) acela iesti fără veletu. Cini poati să știi din ce vremi iesti scrisu, căci
în urma acestui răvașu, sulgeru(l) Costandin Canano s-au însuratu și igumenu(l) Eftimii vreo diiată
următoari acelui răvașu la mâna nepotu-său n-au datu, și întru totul întru nemică răvașul aceluie n-au
urmatu, ce mai alesu dinpotrivă că încă trăindu sulgeru(l) Costandin Canano, proegumenu(l) Eftimii
Canano au săvârșâtu diiata aceasta ce s-au arătatu mai susu. Cari diiată au săvârșit-o testatoru(l) încă
trăindu sulgeru(l) Canano, și au priimitu însuși ielu, căci după moarte lui s-au găsâtu diiata în scrinul
său la însuși sulgeru(l) Costandin Canano, a căruie noimă acumu vederatu și pre lămurit asupra
dumne(aei) păh(ărniceasa) atârnă și slujăști, precum și toati giudecățili asămine i-au întărit.
Care și însuși dumn(e)aii sulgereasa la anu(l) 1792 întru ce dintâi domnii a înălțimii tali, cându
s-au giudecatu prin vechilu la Sfânta Mitropolii, totu cu diiata aceasta s-au agiutatu și noima aceștii
dieți giudecățili au întăritu.
Asămine și în domniie mării sali Alecsandru Ioan Calimah voevoda s-au giudecatu la Sfânta
Mitropolii la letu (...)2 tot cu diiata aceasta s-au agiutat, și giudecățile noima aceștii dieți au întăritu, iar
răvașu(l) acela dumn(e)aii nu l-au scosu, ca unu ce nu-i p(o)ati nemică agiuta, nefiindu diiata urmă cu
răvașu(l), pe cari giudecata de acu nici un temeiu n-au pusu.
Dar pentru că zâci acum post(elnicul) Ioan Canta că dacă pah(arnicul) Milu au priimitu de s-
au scrisu în izvodu(l) de zăstre ca rodu(l) moșiilor să-l aibă în viață dumn(e)aii sulge(reasa), la aceasta
dumn(e)alui pah(arnicul) au datu răspunsu că dumn(e)alui atunce n-au știutu că moșâile aceste îi sântu
dati dar desăvârșâtu în viață Saftii de de strămoșu-său, ce au socotit că-i sântu baștină părințăști. Care
la aceasta, cum că adivăratu așa au putut credi iesti dovadă că dumn(e)aii sulge(reasa) vrându a urma
aceasta înșălăciuni, n-au vrutu să arăti în izvodu că aceste moșii le are fiica dumis(ale) dar de la
strămoșul ii prin diiată, și nici pute dumn(e)alui pah(arnicul) a înstrăina venitu(l) moșâilor a dumis(ale)
păh(ărnicesei), macar (...)3

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/15-16. Copie, difolio (34,6 × 23,9 cm), filigran, cerneală
neagră.
_________________________
1
Datarea s-a făcut după după referința din textul documentului.
2
Spațiu gol.
3
Așa se încheie documentul.

65. 1805 iunie 10

Izvod de scrisorile a giumătate de sat Ruptura de la țin(u)tu(l) Niamțului ce am dat

dum(i)s(ale) spat(arului) Iordachi Catargiu.
1805 iuni(e) 10.

184
7201 <1693> fevr(uarie) 1
7204 <1695> sept(embrie) 12
7243 <1734> sept(em)v(rie) 9 Un zapis a lui Andrei Prăjăscu ce dă la mâna lui Ghiorghiți Mane
7251<1743> mart(ie) 21
7232 <1724> ghenari 18
1804 oct(om)v(rie) 5
1805 fevr(uarie) 25
Făr(ă) let și lună
1804 dec(em)v(rie) 13
=q]Ìmi <6948 / 1440> avg<u>st Un suret di pe un ispisoc de la domnul Ilieș v(oe)vod și de la
20
7270 <1743> noem(v)r(ie) 28
Un zapis de la Paraschiva călugărița, fata lui Ionașcu Jorii, în cari
scrii cum de a ii bună voe au dat danie driaptă a ei ocină și moșie,
giumătate de sat Ruptura ce este la țin(u)tu(l) Niamțului, nepoatii
sali Marii, fetii fratelu(i) său, serd(arul) Constant(in) Jora.
Un ispisoc de la domnul Costand(in) Duca v(oe)v(o)d în care
întărește danie Paraschivii călugăriții dat(ă) post(elnicului) Stefan
Prăjescu și giupânesii sale Marii.
post(elnic) pentru giumătate sat de Berești, scriind că au făcut
schimbătură și i-au dat giumătate de sat de Ruptură.
Un zapis de la Catrina Menioae, fata răposat(u)lui Neculai
Bașotă, ce-au fost vist(iernic) mare, dinpreună cu fii-său Ioniță,
ce dă la dumis(ale) Iordachi Ruset biv vel vor(ni)c și a giupânesii
sale Marii, scriindu că au luat de la Iordachi Roset vorn(i)c
giumătate sat Manăileștii și 50 lei bani și-au dat giumătate de sat
de Ruptură schimbu.
O carte g(os)pod de la domnul Mihai Racoviță v(oe)v(o)d data
lui Gheorghiță Mane, ce-au fost post(elnic) ca să-ș(i) hotărască
moșie Ruptura.
O carte g(os)pod de la mărie sa Alexandru Costandin Muruz
v(oe)v(o)d de hotărât giumătate de sat moșie Ruptura.
O mărturii hotarnică iscălită de Lupul Coroi biv vel șat(rar) pe
toată moșie Ruptura cu măsuri în stânjini.
O hartă închipuitoare de stare locului a toată moșie Ruptura,
iscălită de Lupul Coroi biv vel șat(rar).
O carte de blăstăm de la preosfințiia sa părintele mitropolit
pentru hotărâtul Rupturii.
fratele domnii sale Stefan v(oe)vod a răzășilor de Bahnă și de
Țuțcani, iscălit de Lupul Coroiu biv vel șat(rar).
O copie de pi mărturie hotarnică a lui Vasile Buhăesc(u) biv vel
pah(arnic), ce au hotărât satul Bahna, iscălită de Lupul Coroiu
biv vel șat(rar).

Aceste scrisori de sus arătate am dat la mâna dum(i)s(ale) spat(arului) Iordachi Catargiu
dinpreună cu zapisul de vânzare a giumătate de sat de Ruptura, și am și iscălit.
Iordachi Ruset pit(ar) <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: N. 21 22. 1805 iunii 10. Listă de documentele a jumătate de sat
Ruptura ce s-au dat răposatului boeriu serdariu Iordachi Catargiu <în grafie latină>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5361. Original, difolio (31,8 × 21,9 cm), filigran, cerneală neagră.
_________________________
1
În text este trecut greșit cu cifre romane și în grafie chirilică: =69Ìn8; Varianta noastră este după DRH,
I, p. 292, nr. 206.

66. 1806 martie <f. z.>.

185
 Perilipsis de pe scrisorile dumisali Toma Stamatin asupra a giumătate de sat din moșie
Ruptura de la țân(u)t(ul) Niamțu.
(1)806 mart(ie).

1 Carti g(os)pod de la domnul Cost(an)d(in) voevod din let 7196 <1688> mart(ie) de întăritură
lui Stratu Iurașcu după zapisul Catrinii, giupâniasa răposatului Strati, ce au fost clucer mari, că
i-au dat de pomană giumătati di sat Ruptura.
1 Zapis din 7160 <1651 septembrie 1-1652 august 31> ce vând Isac ficiorilor lui Avram și toți
lui Stati vist(ie)r(nic).
1 Zapisul din 7210 <1702> mart(ie) 20 de la Stati dat la mâna frățini-său Ursului Iurașcu, ca să-i
fie de pomană această giumătati de sat, și de la Ursu au rămas driaptă a lui Iurașcu, și de la
Iurașcu au trecut cu zăstri la post(elnicul) Gheorghi Voinescu, și de la post(stelnicul) Voinescu
asămine cu zăstri la sul(gerul) Toma Stamatin.
1 Hotarnică din (1)805 fevr(uarie) 20 de la șat(rarul) Lupu Coroiu de hotărâtura ce faci trupului
moșii Ruptura.
1 Hartă tij de șat(rar) făcută asupra stării locului moșii.
1 Carti g(o)spod de hotărâtura aceștii moșii cătră șatr(ar).

Șu aceste sint toate scrisorile.

<Pe verso-ul filei a doua>: N. 23. 1806 martie. Lista de documentele a giumătate de sat
Ruptura, partea lui Stamatin <în grafie latină>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/13. Original, difolio (42,5 × 14,5 cm), filigran, cerneală neagră.

67. 1806 noiembrie 10

Cătră cinstiți dum(nealo)r caimacamii

Vechilii isprăvni(ci)ei țin(utu)lui Niamțului.

Dum(nea)ei visteriasa Ecaterina Ianculeu, giupâniasa răposat(u)lui vist(iernic) Lascarachi

Roset, prin zapis dintr-acest curgător anu, din trecuta lună mart(ie) 25, cumpărând giumătate sat
Ruptura din țin(utul) Niamțului di la dum(nea)ei sulgeriasa Ecaterina, fiica răposat(u)lui
med(elni)ce(r) Gheorghi Voinescu, și a soții sale, Iliana, prin știre și voința soțului său Toma Stamatin
sulger, pe care giumătate sat Ruptura și dum(nea)ei sulgeriasa o ave zăstri di la părinții săi, afara de
ceialaltă giumătate sat ci este iarăș a dumi(sale) visteresăi, avându-o cumpărată mai înnainte de la
dum(nealo)r boerii Rosătești, cum pre largu să cuprinde la acelaș zapis.
Asupra cărie cerșind dum(nea)ei ca după a săbornicescului hrisov hotărâre să i s(e) facă
legiuita publicație, scoțindu-se asămine copie di pe zapisul numitei vânzătoare, s-au triimis
dum(nea)v(oastră) și vi să scrie ca înștiințare publicației aceștie într-acest chip să s(e) facă, să puneți să
să scrie pricina vânzării cu arătare pre largu de numile vânzătoarei și a cumpărătoarei pe o coală de
hârtie, și să rânduiți un mazil de ispravă ce va fi mai de aproapi șezător de numita moșie, în mâna
căruia să dați și copie zapisului ca până în șasă luni de zile necontenit să facă publicație, atât la stare
locului între toate niamurile și răzășii vânzătoarei, cât și pre la toate adunările norodului la zile de târg
și pretutindene în tot ținutul acela, cetindu-le și copie zapisului întru auzul tuturor, arătând cine este
vânzătoare și cini este cumpărătoare, și cu ce preț / adică 14000 lei, precum s-au cumpărat de
dum(nea)ei vist(iereasa) /.
Ca pără la înplinire vadelii di să vor arăta cineva ori din rudeniile și frații vânzătoarei sau din
alții răzăși și megieși ca să ceară protimisis a răscumpăra, pe unii ca acie aducându-i înnainte

186
dum(nea)v(oastră) să-i cercetați, și dovedindu-se că sânt niam sau răzăși cu vânzătoare, să le dați
mărturie la mână prin care să arătați ce rudenie sânt sau ce răzășie au, ca viind la Divanu să să
cercetezi, și de li să va căde protimisis vor întoarce banii cumpărăturii și vor răscumpăra.
Iar când până la vadioa de șasă luni nu va eși nimene a ceri protimisis, atunce rânduitul mazil
să miargă la toati niamurile și răzășii vânzătoarei să le facă ce mai de pre urmă întrebare și arătare. Și
dac(ă) tot nu vor vre să răscumpere, atunce să-i facă să iscăliască întru însuș ace înștiințare, atât acei
care vor fi rudenie și răzăș(i) cu vânzătoare, cât și alții din lăcuitori, precum și din neguțitori care vor
auzi cetire publicației, mărturisind cu toții că au auzit de facire publicației, pe care iscălindu-o și
rânduitul mazil, și aducându-o la dum(nea)v(oastră) de vă veț(i) încredința că s-au urmat facire
publicației întocma precum să poroncești, să o adiveriți și cu iscăliturile dum(nea)v(oastră), și să o dați
la mâna dumi(sale) visteresii.
După care să dați și osăbită mărturie dum(nea)v(oastră) arătătoare că s-au făcut legiuita
publicație în hotărâta vade de șasă luni, și că nimine răscumpărătoriu nu s-au arătat, cu care amândoaă
acest feli de mărturii viind aice, să i s(e) dumisale și carte de întăritură, pentru ca pe urmă să nu mai
poată nimine a răscumpăra. Însă voim ca întocma să s(e) urmezi facire publicației, căci când
dum(nea)v(oastră) veți încredința mărturie mazilului rânduit și veți da și osăbită mărturie de săvârșire
publicației, după acele să vadă întărituri.
Și dacă pe urmă să vor arăta vreunii din rudenii sau din răzăși și megieși cu jalobă și vor ceri
protimisis cu cuvânt că de publicație n-au auzit, atunce nu numai că pe mazilul acela ce va fi rânduit să
va aduci aice și să va pedepsi, dar și dum(nea)v(oastră) veți fi îndatoriți a da răspunsu, cu care nici într-
un chip nu vă veți pute îndrepta.
1806 noemv(rie) 10.
5 iscălituri

<Pe verso-ul filei a doua>: Cartia boierilur Divanului cătră ispravnici poruncitoare ca să s(e)
facă publicațié pe jumătate sat Ruptura ot țin(u)t(ul) Niamțului, ce am cumpărat de la dum(nea)ei
sulgeriasa Ecaterina, soțiia răposatului Toma Stamatin. (1)806 noem(brie) 10; N. 24 N. 25.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5359. Original, difolio (34,5 × 23,2 cm), filigran, cerneală neagră.

68. <după 1823 ianuarie 16>

No
1 Acta Căimăcămii cătră Isprăv(nicia) de Neamțu ca să să publice în termin de 6 luni
cumpărătura a o giumătati sat Ruptura ce dum(neaei) visterniceasa Lascarachi Rosăt cu zapis
au cumpărat de la slugereasa Ecatirina, fiica răposat(ului) medelnicer Gheorghi Voinescu și a
soțâi sali Iliana, prin știrea soțului său Toma Stamatin sulgeri.
2 Poronca Isprăv(niciei) de Neamțu din 1806 dechemvri 26 cătră vatavu(l) Vasâli, însărcinându-l
cu publicațâea țâtată mai sus.
3 Zapisul din 1806 mart(ie) 25 a Ecaterinei, fiica răposat midel(nicer) Gheorghi Voinescu și a
soțâi sale Iliana că au vândut giumătate de moșâe Ruptură visternicesâi Catincăi Ianculeu,
soțâe răposat(ului) Lascarachi Rosăt.
4 Cartea Divanului prin care să întărești cumpărătura visternicesâi Catinca Ianculeu de la fețâle
de mai sus.
5 Jalba cătră domnu de la 1805 mart(ie) 21, prin cari visterniciasa Catinca Eanculeu să tânguești
asupră clironomilor răpos(atului) logofăt Costandin Rosăt, unchiul răposat(ului) său soțu,
Lascarachi Rosăt.
6 Înscrisul lui Andrii Prăjăscu dat lui Gheorghiță Mane.
7 Zapisul din 1805 iunie 1 pentru o giumătate sat de Ruptură vândut dumisale Iordachi Catargiu
187
 vel spat(ar) și întărit de Divan la 1805iunie 7.
8 Harta Rupturei fără data, iscălită de Lupu Coroi bi(v) (?) vil șatrari.
8 Asămine o copie neiscălită de nimini.
9 Cartea Divanului Cnejâi Moldaviei data du(mi)s(ale) spatar(ului) Iordachi Catargiu la 1808
săptemv(rie) 2 de a-și stăpâni moșâea Ruptura, clironomie de la răposata visterniciasă Catinca,
pre cari și răposata au avut-o cumpărată de la Soltana Stamatin și de la cielanți răzăși, hotărâtă
fiind de șătrariu(l) Lupu Coroi.
10 Două copii de hotarnice a dumisali pahar. Vasâli Buhăescu, cari după poronca domnului
Grigore Ioan v(oe)v(od), mergând la satul Bahna ci este între Urzâci și Ruptură la țânut
Neamțului, au ales și au hotărât părțâle răzășilor.
11 Cartea Divanului de giudecată caștigată de visternicul Iordachi Catargiu asupra răzășâlor de
Bahnă, megieșâți cu moșâea Ruptura a dumis(ale) vist(iernicului) hotărând cu răzășâi să
stăpânească după hotarnica Buhăescului din 7270 <1771> noemvri(e), făcută la Bahnă, și după
hotarnica din 1805 fevruarie 20, a șătrar(ului) Lupu Coroiu, făcută pe moșâea Ruptura.
12 Hotarnica șătrar(ului) Lupu Coroiu din 1805 fevruarie 20, făcută pe Ruptură, partea
slugger(ului) Toma Stamati.
13 Suret de pe alt ispisoc vechiu sârbescu de la Petru voivod tălmăcit pe limba moldovenească la
anul 1804 de polcovnicu(l) Pavăl Dibriți, originalu(l) să află în Monast(irea) Bistrița.
14 Poronca Isprăv(niciei) Neamțul cătră căpitanul Dămianu i post. Vasâli Tiron din 1822
dechemvri(e) 6, de a cerceta stricăciunea făcută în codrul Rupturei de cătră Șărban Buhăescu,
posăsorul moșâi Runcul.
15 Răspunsu acestora cătră Isprăvnicie la 1823 ghenari 16.
16 Zapisul Catrinii Măno(a)i și a fiiului său Ioniță pentru schimbul săvârșât cu vornic(ul)
Costandin Rosăt, dând ce întâi giumătate din satul Ruptura și priimind de la dumnealui
vornic(ul) giumătate de sâliște de sat de Mănăilești. Anul 7081 <1573> iunie 21.
17 Jalba cătră domnu a Ecaterinii Eanculeanu asupra logofăt(ului) Costandin Rosăt pentru pol sat
Ruptură.
18 Hotarnica șătrariului Lupu Coroiu din (1)805 fevruari 25, făcută pe giumătate sat Ruptura a
dumisale banului Iordachi Rosăt după cerirea făcută de pitar(ul) Chiriiacu Bibire, epitropul și
vechilul casăi răposat(ului) boeriu.
19 Cartea lui Racoviță v(oe)v(o)d cătră Dumitrașc(u) bi(v) vel armaș pentru a hotărî parte di
Ruptură a lui Gheorghiță Manea despre Ștefan Prăjăscu.
20 Daniea Paraschivei călugărițăi prin care lasă giumătate sat de Ruptură nepoatei sale Marii și
ginerilui său postelnicu(l) Stefan Prăjăscu.
21 Ispisocu lui Costandin Duca v(oe)v(od) din anul (…)1 întărind dania Paraschivei călugărițăi
cătră nepotul ei Ștefan Prăjăscu.
22 Cartea lui Ioan Costandin v(oe)v(od) dată lui Stratu Iurașcu prin care să întărești daniea ce
Cârstâna giupâneasa răposat(ului) State au dăruit unui fii al său la botezi giumătate sat din
Ruptura din anul (…)1.
23 Cartea de blăstăm a mitropolitului Veniamin din 1804 dechemvri(e) 13 cătră răzășâi megieși
satului Ruptura la prilejul hotărâturei ce ipitropii casăi răposat(ului) ban Iordachi Rosăt au vroit
a face a o giumătate de sat Ruptură cu proprietariu casăi.
24 Jalba lui Toma Stamatin slugeri din 1805 ghenar 11, pe cari este și cartea domnească a lui
Alicsandru Costandin Muruz voivodu, prin cari rânduești pe șatrariu Lupu Coroi a face
hotarnică a giumătati sat Ruptură a dumis(ale) Toma Stamatin de cătră megieși.
25 Zapisul lui Stati din 7210 mart(ie) 30 7210 april(ie) 30, prin cari dăruești fratis-o Ursu partia sa
de giumătati sat Ruptură.

188
 Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/7-10. Original, difolio (34,1 × 22,5 cm), cerneală neagră;
ibidem inv. 5364/11-12. Original, difolio (34 × 22 cm), cerneală neagră.
_________________________
1
Spațiu gol.
69. 1823 august 29

Cu mila lui Dumn(e)z(e)u, Noi Ioan Sandul Sturdza v(oe)v(o)da, Domn Țării Moldaviei.
Buna socotință din partea ocârmuitorilor pentru cei ci slujăsc pământului patria cu aducire de
folosânță ca să-i facă părtași răsplătirilor celor după cuviință din legiuitile haruri ale pământului pentru
nevoințile și ostinelile lor cele jărtvite, este fără îndoire una din cele mai însămnate datorii
oblăduitorilor, căci prin aceasta nu numai cei ci slujăsc să bucură câștigând rodul strădăniilor lor, dar și
ocârmuitorii îndiamnă în chipul cel mai puternic râvna și osârdiia fieșticăruia spre a slujî în cele
privitoare cătră obștiasca ferecire.
Domniia mea luând aminte și pentru al nostru cinstit și credincios boier, dum(nea)lui
Ianacachi Milu biv vel post(elnic), și cunoscute fiindu-ne slujbile cele cu vrednicie și cu credință ci au
adus pământului patriei, atât mai înnainte, cât și în vremea întâmplărilor acestor de curând de
nenorocire pământului, în cari vremi s-au aflat și dum(nea)lui post(elnicul) supus cu în puțâne sarcini
greli și nevoincioasă de patrioticești slujbe și în feliuri de primejduincioasă cumpene, îngrozitoare de
pierderea vieții, plinind toati săvârșârile, în cari această grea vremi l-au chiemat a slujî cu cea mai
desăvârșită sârguință, și cu celi mai necruțati jărtviri spre folosul și mulțămire patriei, numai puțân și
spre arătarea râvnii dum(i)sale cei cu supunere și cu credință cătră pre puternica hrănitoarea noastră
înpărăție, Am socotit și am găsit a urma cea mai vie și mai luminată dreptate de a dobândi și
dum(nea)lui oareșcare înpărtășire din pământeștile pronomii înpotriva ostenelilor și a jărtvirilor
dum(i)s(a)le.
Și dar, după arătare ci ni-au făcut dumi(sale) că la moșiia dum(i)s(a)le Bârjovenii di la
țân(u)t(ul) Niamțului voești a faci oareșcare alcătuiré de târgușor, având această moșie toate
îndămânările acele căzute spre adunări de iarmaroace și spre lucrarea de alijviriș.
Iată prin acest al nostru domnesc hrisov hotărâm, și mai întâi așăzăm ca pe această moșie să
s(e) facă șasă adunări de iarmaroaci pe an, adică la Sântămăria mică, sept(em)vr(ie) 8, la Sfânta
Ecaterina, noemvr(ie) 24, la Sf(ântul) Nicolae, dec(e)mvr(ie) 6, la Sf(ântul) Haralampie, fev(ruarie) 6,
la Sfânt(ul) Ioan Bogoslovu, maiu 8, și la Sfântul Panteleimon, iulii 27, și deosăbit să să să facă și
adunarede târg pe toată săptămâna duminica. La cari iarmaroaci și zile de târgu volnici să fie oricine de
a merge cu vite și orice alte lucruri vor ave ca să-ș facă trebuinciosul alijveriș fără nici o oprire sau
supărare dispre nimine întru nimică și cât de puțân, având a da dum(nealu)i pururea iarmarocenilor loc
pentru pășunare și pentru adăpătoarea vitelor după trebuință în vremea țânerii iarmaroacelor, precum și
toate alti îndămânări căzute din parte dum(i)s(a)le spre nesupărare iarmarocenilor.
Spre a ave însă și dum(nea)lui oareșcare folos din iarmaroacile aceste, hotărâm domniia mea,
și pe lângă celelalte folosuri obicinuitiale iarmaroacilor care le va ave și dum(nea)lui întocma precum
să urmiază și pe la alti moșii boerești undi să fac iarmaroace, îi facim vecinică miluire și venitul
mortasâpii de la vitili ci să vor vinde la aceste iarmaroaci, care venit să aibă a-l lua după condica ci esti
în visterie cu pecetea g(o)sp(o)d, adică câte doăzăci și patru bani de toată vita mare, bou, vacă, cal și
iapă ci să vor vinde la aceste iarmaroaci și la zilile însămnate de târg, luând acest venit pe giumătati de
la cumpărătoriu, și pe giumătati di la vânzătoriu, fără să să supere cineva cu un ban mai mult piste
hotărâre arătată.
Deosăbit hotărâm domniia mea ca făcând dumi(sale) cu însuș a dum(i)s(a)le cheltuială până la
zăci dugheni pe moșiia aceasta, aceste dugheni și ratoșul ci va fi având să fie scutite de banii
agiutorinții și de toati alte orice dări și angării vor fi, nesupărându-să de cătră nimine întru nimică și cât
de puțân.
Iar pe lângă aceste îi facim și osăbit privileghiu ca găsându-ș(i) dum(nealu)i patruzăci liudi
oameni străini aduși de acum înnainte de piste hotar, fără bir și fără nici un amestic în pământul acesta,
189
adeveriți fiind prin mărturiia dregătorilor marginii că sânt străini precum să hotărăști, să fie scutiți
acești oameni în toată vremea de birul Visterii și de toati alte orice havaleli și angării vor fi asupra
lăcuitoril(o)r țării, pentru ca să-i aibă dum(nea)lui de-a pururea spre agiutor în slujbile moșii unde îi va
așăza cu lăcuința.
Spre a să păzi dar această cuprindere de privileghii supt vecinică și nesmintită statornicie atât
cătră dum(nea)lui, cât și cătră urmașii clironomi a dumis(a)le fără strămutare vreodinioară, s-au dat
acest al nostru domnesc hrisov întărit cu a noastră domniască iscălitură și pecete, poroncind
dum(nea)v(oastră) dregători a țân(u)t(u)lui Niamțului ca atât acum îndată să faciți cuviincioasa
publicație în țân(u)t spre cea de obștie înștiințare pentru așăzare acestor iarmaroace și a zilii de târg pe
moșiia arătată, cât și în urmă pururea să înnoiți chiemare și îndemânările cele căzute din partea acei
dregătorii până când să va aduci în obicinuință și întru întemeére aceste adunări de iarmaroace.
Iar pe luminații domni, carii din proniia ceriască să vor orândui în urma noastră oblăduitori
pământului acestuia, poftim nu numai să nu strămute această cuprindere de privileghii, ci mai vârtos să
o întăriască și să adaogă cele ci să vor mai găsi de cuviință pentru a domniilor sale în veci nesfârșită
laudă și bună pomenire.
S-au scris la scaunul domniei mele, în orașul Eșii, întru cea dintâi domniia noastră la
Moldaviia, în anul al doile.
La let 1823 avgust 29.
Noi Ioan Sturdza v(oe)vod <m.p.>.
Neculai (...) vist. procit.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5349. Original, hârtie, infolio (78 × 53 cm), cerneală neagră și roșie,
sigiliu domnesc aplicat în tuș roșu (Ø 7 cm).

70. 1835 noiembrie 25

Ioani Crețule!

Am pregătit doaăzăci și doaă merță orzu din orzul cumpărat, precum și celelanti trimiisă.
Triimiti-mi orzul tot cu ce mai mari grăbiri, și făină de grâu și de popușoi, și popușoi pentru păsări,
precum și legumili toate de la Petrachi, i brânza și verdețurili ci mai sânt acolo, și murăturile, și păsări
și cușca ace(a) ce ț-am vorovit. În momentul ci-i priimi răvașul acista să-mi triimiți pe ..... pi croitoriu,
dinpreună cu Nastasachi băetu cu toate ali lor pentru lucru, fiind că-m(i) trebui să lucreză. Sminteală să
nu-mi faci. Iat(ă) triimit o cațaveică a copilii. Căruța ci am triimisu să să dreagă și să mi să triimită. Să-
m(i) triimiți și o sanii pentru cărat apă și gunoi din ogradă.
Di astăz(i) până într-o săptămână, adică luni sara, să mi să afli negreșât aici Vasâli vezăteu cu
optu poștalio(a)ni dinpreună cu toate halaturile și un ficior carili să fi știind bini drumu(l) la Botoșăni,

190
și di la Botoșăni di-a dreptul la Roman, însă ficiorul să fii pi gios, căci va mergi în coadă. Sminteală să
nu-mi faci.
Deșchidiți ochii ci-ț(i) scriu, căci am mari nevoi, iată acest răvaș cătră Petrachi. Deci îndată să
mergi tu sângur să-l dai și să-mi scoți răspunsu să mi-l triimiți. Spune-i curat că eu nu pot aștipta di
bani nici un ceas.
noemv(rie) 25
1835.

Triimiti-mi tot ci-ț(i) cer cu grăbiri și răspunsu di la Petrachi. Spuni oaminil(o)r cari mi-au dat
jalobă că eu i-am scris lui Petrachi și dacă cu ace(a)stă rânduială îi va mai supăra, să mă înștiințăz(e)
îndată.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/21-22. Original, infolio (22,2 × 18 cm), filigran, cerneală
neagră.

71. 1848 februarie 5

Învoială

Gios iscălitul prin această învoială adiverești că diși în trecutili luni luoasăm în posăsâe
moșâili dum(i)s(a)li boeriului Mihăiță Jora, Săliști și Bârjovenii, precum și prin alt condract
cumpărasăm dou(ă) suti fălci păduri, diosăbit și grâul cari prin mezat s-au vândut la Piatră.
Apoi acum cu buna noastră învoiri am hotărât ca eu să-i întorc moșâili dumis(ale) înapoi i
pădure, precum și grâul cumpărat di la mezat, și dum(ne)alui să aibă a-mi întoarci dou(ă) mii patru suti
galbini banii ci i-am fost dat înnainti cu dobânda lor di la 6 avgust, anul trecut (1)847, adică una mii
dou(ă) suti galbini ari a mi-i răspundi la 22 a următoarii luni și una mii dou(ă) suti galbini la 22 a
viitoarii luni mart(ie), când la această din urmă vade ari a-mi răspundi și banii dați la Is(pră)v(nicia) di
Niamțu pentru grâul ci am fost cumpărat și cari grâu au rămas asupra dumis(ale).
Și spre știință s-au făcut dou(ă) asămine.
1848 fevr(uarie) în cinci zile.
Cniaz Gheorghii Cantacuzino <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/14. Original, difolio (34,2 × 21,7 cm), cerneală cafenie.

72. 1851 noiembrie 1

Copie de pe adresul epitropiei casei răp(o)s(atului) post(elnic) Matei Millo cu No 45, din 1u
noemv(rie) 1851, urmat cătră Depart(amentul) din lăuntru.

Cu adresul acelui cinstit Depart(ament) din 29 octomv(rie) trecut, supt No 22841, s-au priimit
în socoteala lipsurilor de zăstre una sută cinci galbeni depuș(i) de d(umnealui) Mihăiță Jora, posesorul
părților moșiei Hociungii de la țânutul Romanului, adecă 100 # câștiul pe anul curgătoriu 1851 și cinci
galbeni socotiți legiuita lor dobândă. Iar pentru câștiul anului 1850 de vreme ce d(umnealui) Joraare
dovadă că l-au plătit după rânduiala răposatului Millo, apoi va rămâne nesupărat de despre aceasta.
Pentru întocmai cu originalul.
Șef secsâe (...) <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/6. Copie, difolio (21,7 × 17 cm), cerneală cafenie.
73. 1851 noiembrie 5

191
 Dumisale Mihăiță Jora

Răspunsul priimit de la epitropia casei răp(o)s(atului) post(elnic) Matei Millo, încredințător de

priimire acelor una sută cinci galbeni, depuș(i) în Departament de d(umnea)v(oastră) cu adresa din 28
octomvrie trecutu, pentru câștiul anului corent cu a lui dobândă a posesiei părților ce ace casă are în
moșia Hociungei de la țânutul Roman, Departamentul cu cinste ve-l înpărtășăște pe lângă aceasta în
copie spre a d(umnea)v(oastră) regulă.
D. D. Nic. Milu (?) <m.p.>.
Secsia a 3a.
No. 23388.
1851 noemvrie 5.
Șef secsii Panaite (...) <m.p.>.

<Pe verso-ul filei a doua>: Cvitanțiile vor(nicului) N. Milu de priimirea banilor și a

dobânzilor.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/5. Original, difolio (34 × 21,7 cm), cerneală neagră.

74. 1856 august 31

Dumisale stoln(i)c(ului) Iordachi Nanul.

Tot lucrătoriul de pământ, așteptând cu bucurie timpul ci acum a sosit pentru începerea
agriculture de toamnă, a căria sporire este singurul mijloc de obșteasca înbelșugare și înlăturarea
nepriinților ce ades să întâmplă în vremea primăverei, din feliurite înnpregiurări, să crede că s-au și pus
în lucrare, dar cu toate aceste, Departamentul chiemat de a sa îngrijere pentru acest articul, ci este din
cele mai de căpitenie bogății a țărei, și pe temeiul recomendației priimite de la Isprăvniciea ținutală
despre a dumitale merite, vă însărciniază cu isprava acestei operații la Ocolul de Sus din ținutul
Neamțu și vă scrie ca de îndată înțălegându-te cu D(umnealui) Dregătoriul ținutului pentru priimirea
povățuirilor cuvenite, să întrebuințezi cele mai deaproape măsuri pentru facirea de arături i sămănături
cât s-ar pute mai multe și mai timpuriu, între care sămănarea de sacară să se prefereze mai cu osăbire,
așa ca ficare gospodariu să-și facă cel puțin macar câte 20 prăjini de asemine sămănături, ear pe acolo
unde ei nu ar ave sămânță și ar fi lipsiți de mijloace ca să-și cumpere, să se îndemne pe stăpânitorii
moșiilor a-i înlesni.
Cu acest prilej vei ave de datorie a stărui ca locuitorii cu boi, pe lângă a lor arături să facă și
acele cuvenite proprietăți după Articulul al 4-le din așezământ, ca să fie mai slobozi în primavară a-ș(i)
căuta de a lor gospodărie. Iar pe unde vei descoperi lenevire sau precini de pe îndemânare, să le
înlăturezi prin măsuri potrivite, și se te sirguești a să simbrălui locuitorii cu boi cu acei fără boi și a să
agiuta unii pre alții, spre a nu rămâne nici unul fără arături și sămănături din toamnă, ca prin urmare
aducând o priincioasă ispravă, să poți câștiga a ocârmuirei mulțămire și a obștiei recunoștință.
De priimirea aceștia și pășire în lucrare, vei înștiința de îndată pe Departament.
(…) <m.p.>.
Secțiea 3-a.
No. 17473.
1856, avgust 31.
Șef Secției G. Focșan (?) <m.p.>.

Muzeul de Istorie a Moldovei, inv. 5364/3-4. Original, difolio (34 × 21 cm), cerneală neagră.

192
 O CATAGRAFIE A BISERICILOR DIN EPARHIA HUȘILOR DE LA 1827

Costin CLIT

Elaborarea monografiilor locale a lăcașelor de cult este îngreunată de lipsa informțiilor

despre personalul deservent al bisericilor – preoți, diaconi, ipodiaconi, cântăreți bisericești,
paraclisieri.
Prima catagrafie cunoscută, după știința noastră, pentru Eparhia Hușilor este cea din 13
aprilie 18121, anterioară tratatului de la București din 16 mai 1812 prin care Rusia țaristă anexează
teritoriul dintre Prut și Nistru, unde își exercita în cea mai mare partea jurisdicția Episcopia Hușilor.
În perioada postdecembristă au mai fost publicate câteva izvoare în această direcție2.
Propunem spre publicare o catagrafie din 1827, care reflectă situația bisericilor din Eparhia
Hușilor, formată din ținuturile Fălciului, partea din dreapta Prutului, și al Vasluiului, ultimul trecut
sub jurisdicția Episcopiei după 1812. Catagrafia este întocmită în timpul Episcopului Sofronie
Miclescu, ales la 1 iunie 18263.
Prin publicarea catagrafiei din 1827 punem la îndemâna cercetătorilor locali un important
instrument atât de necesar deslușirii trecutului bisericilor asupra cărora se apleacă.

1
C. N. Tomescu, Despre înmulţirea clericilor hirotoniţi în Valahia la 1812. Izvodul nominal al clericilor din
eparhia Huşilor, în „Revista Societății Istorico-Arheologice Bisericești din Chișinău”, XXIII. Chişinău, 1933;
vezi și Constantin N. Tomescu, Biserica din Principatele Române la 1808-1812. Mărturii și documente, Ediție
îngrijită și note: pr. Eugen Drăgoi, Galați, Editura Partenenr, 2010, p. 167. p. 153-191.
2
Costin Clit, O vidomostie ecleziastică din 1836 privitoare la ţinutul istoric al Fălciului, în „Lohanul”.
Revistă cultural – ştiinţifică, Huși, An IV, nr. 5 (15), decembrie 2010, p. 18-19; Idem, O vidomostie inedită cu
slujitorii bisericilor din judeţul Fălciu la 1840, în „Elanul”. Revistă editată de Şcoala Mihai Ioan Botez din
Giurcani (judeţul Vaslui), nr. 35, ianuarie 2005, p. 3-5; Idem, O catagrafie ecleziastică din 1849 privitoare la
ţinutul Fălciu, „Lohanul”, Huși, An IV, nr. 5 (15), decembrie 2010, p. 20-21; Idem, Un tablou statistic al
judeţului Fălciu din 1858, în „Prutul”. Revistă de cultură, Huși, An. I, nr. 2, februarie 2001 şi nr. 3, martie
2001, p. 6 ; Idem, Un tablou ecleziastic inedit privind judeţele Tutova, Covurlui şi Vaslui din Eparhia Huşilor
de la 1858-1859, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, IX, 2003, p. 781-832; Idem, Date statistice inedite ale
parohiilor judeţului Fălciu din anii 1865, 1878, 1895, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, VI, 2000, p. 209-222;
idem, Slujitori ai bisericilor din judeţul Fălciu la 1870, în „Prutul”, Huși, An II, nr. 4 (13), aprilie 2002, p. 8;
idem, Preoţi slujitori ai bisericilor din judeţul Cahul la 1870, în „Elanul”, Giurcani (judeţul Vaslui), nr. 15,
februarie 2002, p.12-13; Idem, Un tablou ecleziastic inedit privind judeţul Tutova la 1878, în „Bârladul”.
Revistă de cultură, Bârlad, nr. 1 (29), mai 2001, p. 10-11; Idem, Un tablou ecclesiastic inedit privind judeţul
Vaslui la 1879, în „Elanul”, Giurcani (judeţul Vaslui), nr. 37, martie 2005, p.18 – 20; nr. 38, aprilie 2005,
p.14-15 ; Idem, Preoţi slujitori din judeţul Vaslui la 1880, în „Elanul”, Giurcani (judeţul Vaslui), nr. 61,
martie 2007, p.14 – 15; Idem, Slujitorii bisericilor din ţinutul Tutova din 1880, în „Elanul”, Giurcani (judeţul
Vaslui), nr. 64, iunie 2007, p. 11-12; Idem, Slujitori ai parohiilor judeţului Fălciu din 1909, în „Prutul”, Huși,
An. II, nr. 4 (13), aprilie 2002, p. 8.
3
Melchisedec Ștefănescu, Chronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire, București, Tipografia C.A.
Rosetti, p. 423-427; a se vedea și Ediția anastatică, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie,
Episcopul Hușilor, cu un Cuvânt înainte de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, Studiu introductiv
și glosar de Costin Clit și Postfață de Theodor Codreanu, Huși, Editura Horeb, 2019; N. Iorga, Condica de
hirotonii a Mitropoliei Moldovei publicată după original, în „Buletinul Comisiei istorice a României”,
București, Institutul de Arte Grafice „Mercur”, 1924, vol. 3, p. 31-33, nr. XXVI; Costin Clit, Documente
privind istoria Episcopiei de Huși, Lucrare apărută cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul
Hușilor, Huși, Editura Horeb, p. 605-607, nr. 480.

193
 ANEXĂ

1827

Ținutul Vasluiului.
Ocolul Stemnicului

Preoț(i) Das(căli) Dajdie Sf(ântul) Gheorghie. 1827.

1 Marcu Buhăeștii
1 Stefan
- 1 Ștefan
- 1 Gheorghie
1 - Miron ot Schit Rafailii
1 - Dimitrie Oșăștii
1 - Mardarie
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
- 1 Iordache
- 1 Gheorghie
- 1 Dorothei
1 - Alexandru M(ă)n(ăstirea) Fâstâcii
1
1 - Pangrapie
- 1 Vasilie
1 - Panaite Cozmeștii
1 - Theodor
1 - Alexandru
- 1 Ioan
- 1 Necolae
1 - Simioan Băleștii
- 1 Ioan
1 - Mihai ot Deleștii
1 - Antonie Musterețu
1 - Pantiliemon
- 1 Petru
1 - Vasilie Tăcmănești
- 1 Costantin
- 1 Ioan Bârzeștii
- 1 Gheorghie
1 - Simioan Călugărenii Vechi, mutat de la Poiana cu
Cetate
1 - Macovei Albeștii
- 1 Vasilie
- 1 Simioan
1 - Toader ot Răduești
1 - Thoma Chetreștii
1 - Grigorie
- Costantin
1
Pangratie.
194
 - Gheorghie
1 - Ionițe Băltenii
- 1 Necolai
- 1 Ilie
21 21
Preoț(i) Das(căli)
21 21 Suma urmii
1 - Ștefan Lipovățul
1 - Leonte
- 1 Filip
- 1 Chirila
- 1 Iftemie
- 1 Gheorghie
1 - Gheorghie Zizinca
1 - Grigoraț
- 1 Toader
- 1 Necolai
- 1 Gheorghie
1 - Theodor În Vaslui
1 - Necolai
1 - Gavriil
1 - Mihail
- 1 Machidon
- 1 Gheorghie
- 1 Dimitrache
- 1 Dumitru
- 1 Vasilie bez Mutat la Boușori
- 1 Toader
- 1 Ioan Ghelasie
- 1 Ion Mlădiță
- 1 Vasilie
- 1 Radu
29 38

Costandin iconom <m.p.>.

Cei ce n-au dat această dajdie.

1. - Theodor ot Bălteni, vechil prot(opo)p.

1. - Mihai ot Delești, nou.
1. - Alexandru ot Mustereți, nou.
195
1. - Stan ot Vasluiu, nou.
- 1. Ioniță ot Bălteni eșit în bir.
4 1

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/97. Original.

1827 aprilie

Ocolu(l) Podolenii.
Dajdiea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strins de pe la acei bisăricești acum. 1827 apr(ilie).

No. No. Moșna

Preoți Dascali
1 - Simioan
1 - Ioan
1 - Theodor
1 - Nastasi dieacon
- 1 Ioan Tudur
- 1 Simioan zăt dieaconul
- 1 Porfirii sin Popa
- 1 Tudurachi
1 - Neculai Cozmeștii
1 - Ștefan
1 - Agapii
1 - Simioan
1 - Theodor dieacon
- 1 Gheorghii Popa
- 1 Postul Munteanu
- 1 Theodor
- 1 Theodor sân dieaconu
- 1 Gheorghii Vlasii
- 1 Toader Miron
1 - Gligorie Podolenii
1 - Ioan
1 - Gheorghi dieacon
- 1 Alexandru Popa
- 1 Ioan
1 - Vasili Tot Podolenii, valea din gios
- 1 Lupul Sirbul
- 1 Ioan Moga
- 1 Timofti sin dieaconul
13 15
Ocolu(l) Podolenii
Preoț(i) Dascali
13 15 Soma din urmă
1 - Gheorghie Ghermăneștii
1 - Grigoraș
1 - Ioan
1 - Vasili

196
 1 - Ioan
1 - Iordachi dieaconul
- 1 Gheorghi Varlaam
- 1 Vasili Popa
- 1 Alecsandru sin Popa
1 - Ioniță Râpile
1 - Ioan
- 1 Vasili Popa
- 1 Vasili Ștefan
1 - Vasili Râșăștii
1 - Ioan
- 1 Theodor
- 1 Ioan Golâi
- 1 Emandi
- 1 Luca Pâhneștii
- 1 Theodor Galea
- 1 Vasili sin dieaconul
- 1 Theodor
- 1 Theodor Popa
1 - Theodor Carpu Duca2
1 - Theodor Bedreag
1 - Ioan Cerchez
- 1 Pavel Rojniță
1 - Vasile
1 - Gavril
- 1 Novaciu
28 30
Ocolu(l) Podolenii
Preoț(i) dascali
28 30 Suma urmii
1 - Manolache dieaconul Epurenii
- 1 Gheorghie
1 - Ioan Pogăneștii
1 - Ioniță
1 - Ioan
- 1 Dimitrie
- 1 Gavril Popa
1 - Costandin Stălineștii
1 - Neculai
1 - Artemii
1 - Samson
1 - Lupul dieaconul
- 1 Gavril Graur
- 1 Ioan Coșniță
- 1 Tudurache
- 1 Vasile Popa
- 1 Neculai Popa
- 1 Vasili Micadon
2
Duda.
197
1 - Gligoraș Scoposănii
1 - Gligori
- 1 Ioan Bârlădeanu
1 - Vasili Zberoaea
- 1 Ioniță
- 1 Ioan Petcu
1 - Andrei Grozăștii
1 - Dămiean
- 1 Ioan Băcos
1 - Năstasi Sălăgenii
- 1 Mihai Popa
- 1 Trohin Popa
- 1 Dumitri Scopos
43 46
Cei ce n-au plătit această dajdie
Preoț(i) Das(căli)
1 - Panaite ot Epurenii, scutiț(i) di episcop Enochenti
1 - Ioan
1 - Sandul ot Pâhnești, scutiț(i) de episcopul Meletie
1 - Ioan
- 1 Ioan
1 - Postul
1 - Iordache diacon ot Ghermănești, ertat
- 1 Ioniță ot Scoposănii, nevolnic
1 - Vasili Ot Cozmeștii, nevolnic
1 - Gheorghe ot Moșna Noi hirotonisiți
1 - Dieacon Vasili ot Novaci
1 - Diacon Vasili ot Râșăștii
1 - Chiril ot Scoposănii
1 - Pavel ot Podolenii
12 2
Sotirie iconom <m.p.>.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/98. Original.

1827 aprilie

Ocolu(l) Mijlocului.
Dajdiea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strâns de pe la acei bisăricești acum 1827 apr(ilie)

Preoț(i) Dascăli
1 - Arsănii Vâtcanii de Gios
1 - Ilii
1 - Costandin
- 1 Marcu
- 1 Nistor
- 1 Ioan
- 1 Gligori
1 - Ioan Vâtcanii de Sus

198
- 1 Vasili
- 1 Theodor
- 1 Iordache
1 - Gheorghie Bărboș(i)
1 - Costandin
1 - Alecsandru Delenii
1 - Ioan
1 - Vasile
- 1 Ioan
- 1 Ioniță
- 1 Macsim
- 1 Costandin
1 - Ioan Oțălenii
1 - Vasili
1 - Gheorghie
- 1 Vasili
- 1 Zaharie
- 1 Iancul
1 - Simioan Hocenii
1 - Gavril
1 - Nicolae
- 1 Nicolae
- 1 Alecsandru
1 - Gligorie Șișcanii de Gios
1 - Gheorghie
- 1 Gligoraș
17 17
Ocolu(l) Mijlocului
17 17 Suma urmii
1 - Manoli Șișcanii de Sus
1 - Gheorghie
- 1 Eftimie
- 1 Costandin
1 - Ioan Tălaba
- 1 Gavril
1 - Simioan Câșla
1 - Dumitru
1 - Dumitru
- 1 Pavel
- 1 Ioan
1 - Ioniță Hurducii de Gios
1 - Nicolae
- Nechita
- Ștefan Noi intraț(i) în tagma
- Ioan bisăricească
1 - Costandin Hurducii de Sus
1 - Gheorghii
- 1 Gavril
- 1 Sandul

199
- 1 Vasili
1 - Ștefan Grumăzoaea de Sus
1 - Mihalachi
- 1 Iordachi
- 1 Vasili
1 - Ioan Grumăzoaea de Gios
1 - Nicolae
- 1 Ioan
- 1 Theodor
- 1 Ștefan
1 - Nicolae Urlații
1 - Vasili
33 33
Ocolu(l) Mijlocului
Preoț(i) Dascăli
33 33 Suma urmii Plotoneștii
1 - Gheorghie
1 - Gavril
- 1 Vasili
- 1 Dimitru
1 - Theodor Șchiopenii din Gios
1 - Nicolae
- 1 Costandin
- 1 Pavel
1 - Nicolae Șchiopenii din Sus
1 - Costandin
- 1 Ioan
- 1 Gheorghie
1 - Dumitru Cârligații
1 - Lupul
- 1 Gheorghie
- 1 Gheorghi
Vâlcu
- 1 Toderaș
1 - Nicolae Leoștii
dieacon
- 1 Vasili
- 1 Andurnachi
1 - Ioan Davideștii
- 1 Ioniță
- 1 Costache
- 1 Ioan
1 - Mătei Căpoteștii
- 1 Andrei
- 1 Vasili
- 1 Costandin
44 50
Ocolu(l) Mijlocului
Preoț(i) Dascăli Suma urmii

200
44 50 Suma din urmă
1 - Costandin Ivăneștii
1 - Stoica
1 - Alexandru
- 1 Simioan
- 1 Dumitru
- 1 Nicolae
- 1 Costandin
47 54
Cei ce n-au plătit această dajdie
Preoț(i) Das(căli)
- 1 Irimie ot Șișcani, nevolnic
- 1 Ioan ot Leoștii, nevolnic
- 1 Andrei ot Cârligați, fugit pisti Prut.
1 - Sava diiacon ot Șchiopenii, nou hirotonisit
3 3
1 - Stefan Scutiț(i), a dumis(a)li vor(ni)c(ului) Șărban ot
1 - Paraschiv Mălăești
- 1 Simioan
- 1 Neculai
1 - Sachelarul ot Talaba, nemesnic.
Costandin
4 5

Sotirie iconom <m.p.>.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/98A. Original.

1827 aprilie

Ocolu(l) Crasnei
Dajdiea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strâns de pe la acei bisăricești acum. 1827 apr(ilie)

Preoț(i) Dascali
1 - Vasilie Gura Idriciului
1 - Costandin
- 1 Athanasie
- 1 Tănasie
- 1 Ioniță
1 - Daniil Roșiecii
1 - Ioan
- 1 Vasili
- 1 Iacov
1 - Vasili Dolhenii
- 1 Mihalache
- 1 Neculai
- 1 Vasile
1 - Gheorghie Idriciul
1 - Costandin dieacon

201
- 1 Ioan
- 1 Ioniță
1 - Dimitrie Rădiul
1 - Pavel
- 1 Mihalache
- 1 Ioan
1 - Iancu Albeștii
1 - Gheorghie
1 - Alexandru
1 - Ioan
- 1 Theodor
- 1 Iordache
- 1 Lupul
- 1 Vasili Ifrim
1 - Sandul Cornii
1 - Gheorghie
1 - Toderaș
- 1 Ioan
- 1 Dumitru
- 1 Gheorghie
- 1 Mihai
16 20
Ocolu(l) Crasna
Preoț(i) Dascali Soma urmii
1 - Petru Pâhna
- 1 Ioan
- 1 Ursache
- 1 Vasile
1 - Chiril Târzii
1 - Nicolai
- 1 Stoean
- 1 Gavril
1 - Nicolae Olteneștii
- 1 Gavril
- 1 Ioan
- 1 Iane
1 - Iancul Curtenii
1 - Costandin
- 1 Miron
- 1 Mardarie
- 1 Ioan
- 1 Ioniță
- 1 Gligoraș
1 - Ștefan Budeștii
- 1 Vasili
- 1 Vasili Prisăcar
1 - Gavril Crețăștii
1 - Ioan
1 - Zaharie

202
1 - Ioniță
- 1 Enache
- 1 Stefan
- 1 Enache
1 - Pavel ot Avereștii.
1 - Methodie Plochii
1 - Vasilie
- 1 Savin
29 40
Ocol(ul) Crasnei
Preoț(i) Dascali Soma urmii
29 40
1 - Athanasie ot Tăbălăești
1 - Ioan
1 - Gheorghie ot Giurgești
1 - Ioan Stroeștii
1 - Luca
1 - Iordache
1 - Hriste
- 1 Panaite
1 - Iordache Valea lui Bosie
- 1 Ioan
- 1 Gheorghie Popa
1 - Ioan Tătărănii
1 - Vasilie
- 1 Niță Darie
- 1 Petrache
- 1 Ioan
- 1 Gheorghie Hangan
1 - Chirila Crăsnășănii
- 1 Costandin
- 1 Toader Bosiiuc
- 1 Gheorghie Dănilă
- 1 Gligoraș Carabule
1 - Artenie Leoștii
- 1 Iancul
- 1 Toma Corne
- 1 Lupul sin dieacon
- 1 Vasili Popa
- 1 Nastasache
- 1 Ionițe
- 1 Gheorghie
1 - Gavriil Ivinețăști
1 - Lupul
- 1 Ioniță Lazar
- 1 Mihai Țurcani
1 - Procopie
- 1 Costandin Cordenii
44 61

203
Preoț(i) Das(căli) Tot Crasna
44 61 Suma urmii
1 - Lupul Armășăni
1 - Vasili
- 1 Macovei
- 1 Ioniță
- 1 Ioan
- 1 Ioan
- 1 Ioab Bosiuiuc
1 - Ioan Dolheștii
1 - Antohie
- 1 Stefan
- 1 Crăciun
- 1 Gheorghie
- 1 Filip
- 1 Sava
- 1 Ioan
1 - Lupul
1 - Vasilie
1 - Iancu
1 - Simioan
1 - Niță
1 - Ioan
1 - Vasilie
1 - Panfilie
52 76
Crasna
Cei ce n-au plătit această dare
P(reoți) Das(căli)
1 - Daniil ot Brădicești
- 1 Dascal
1 - Fotache la Averești
1 - Mathei
- 1 Costand(i)n
- 1 Chiriiac
- 1 Lupul ot Giurgești
- 1 Chiril
- 1 Gheorghie ot Stroești
1 - Iftemie diiac(o)n la Armășăni
1 - Ioniță ot Albești
namesnic
5 6

Sotirie iconom <m.p.>

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/98B. Original.

204
 1827 aprilie

Preoț(i) Dascăli Dajdea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strâns de pe la acei bisăricești.

(1)827 apr(ilie)
1 - Vasili Isaiea
1 - Gligorie
1 - Ioan dieacon
1 - Gheorghie dieacon
- 1 Hristea
- 1 Ioniță
1 - Ștefan Bohotinul
1 - Ioan
1 - Theodor
1 - Gavril dieacon
- 1 Ioan
- 1 Gheorghie
8 4
Preoț(i) Dascăli Soma urmii
8 4
1 - Neculai Bazga
1 - Ioan
1 - Ioan
1 - Mihail dieacon
- 1 Stavarachi
- 1 Ioan
1 - Gligorie Cozii
1 - Ilie
- 1 Ioan
- 1 Ioan
1 - Isaiea Covasna
- 1 Gheorghie
- 1 Timofti
1 - Ioan Hilița
- 1 Vasili
- 1 Petrache Lupul
1 - Ioan Comarna
1 - Vasili
- 1 Petrache
- 1 Theodor
1 - Neculai Osoiu din Gios
1 - Andrei
- 1 Hristodor
1 - Iane Osoiu din Sus
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
- 1 Tănasă
1 - Ioan Gorunii
1 - Vasili
- 1 Niță

205
1 - Ștefan Tomeștii
1 - Ichim
- 1 Costandin
- 1 Alexandru
1 - Ioan Țuțora
1 - Ilie
1 - Ioan
- 1 (I)oan
1 - Vasili
1 - Dimitrie dieacon
- 1 Dumitru
30 23
Ocolul Braniștea
Preoț(i) Dascali Soma urmii
1 - Vasili Morenii
- 1 Gligorii
- 1 Loghin
- 1 Stavarachi
1 - Vasili Măcăreștii
- 1 Ioan
1 - Gheorghie Colțul Cornii
1 - Lupul
- 1 Ioan
34 28
Cei ce n-au plătit ace(a)stă dajdie
P(reoți) Das(căli)
1 - Paraschiv în sat Țuțora
1 - Pintelei diiacon nou
1 - Gavriil diiacon ot Osoiu, nevolnic
- 1 Ivance ot Bohotin, fugit
1 - Ioan Ot Covasna, namesnic strângătoriu
4 1

Sotirie iconom <m.p.>

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/98C. Original.

1827

Vasluiu
Ocolul Mijlocului. Dajdie Sf(ântului) Gheorghie

Preoț(i) Das(căli)
1 - Athanasie sat Oceștii
- 1 Dimitrie
- 1 Alexandru
- 1 Toader
1 - Iacov Telejna

206
- 1 Sandul
- 1 Tiron
- 1 Toader
1 - Timothei Cănțălărești
- 1 Costache
- 1 Mihai
- 1 Vasili
1 - Necolai Zăpodenii
1 - Ianache
1 - Vasilie
- 1 Ianache
- 1 Costantin
- 1 Ioniță
- 1 Ion Buhuș
- 1 Necolai
1 - Gavriil Fereștii
1 - Costantin
1 - Costand(in) Tăbușcă
- 1 Grigorie
- 1 Costantin
1 - Iane Tătărănii
- 1 Ștefănache
- 1 Ioan
- 1 Ioniță
1 - Ioan Bereasa
1 - Dimitrie
- 1 Gavriil
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
1 - Costantin Boțoae
- 1 Mih(a)lache
- 1 Vasilache
1 - Toderașcu Cârlești
- 1 Ilie
- 1 Maxim
1 - Gheorghie Dăneștii
- 1 Hariton
- 1 Vasilie
- 1 Gheorghie
16 31
Preoț(i) Das(căli)
16 31 Suma urmii
1 - Timothei Ciarâța
1 - Ianache
- 1 Ioan
- 1 Ioan sin popa
1 - Vasilie Ghergheliu
1 - Grigorie ot Gugești D. Dimitrie
- 1 Ioan Perjă D. Neculai

207
- 1 Toader
1 - Lazar Rădiul
- 1 Lupul
- 1 Dimitrache
1 - Iordache Mirceștii
1 - Grigorie
- 1 Mantu
- 1 Necolai
1 - Andrei Focșasca
1 - Anastasă
- 1 Enache
- 1 Ioniță
1 - Mardarie Scânteia
1 - Stratulat
- 1 Mihalache
- 1 Vasilie
- 1 Vasilie Buliga
1 - Costantin Tufeștii
1 - Costantin di.
- 1 Manole
- 1 Vasilie
1 - Dimitrie Dracsănii
- 1 Vasilie
- 1 Necolai
- 1 Sp(i)ridon
1 - Ioan Șărboteștii
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
- 1 Toader
1 - Vasilie Codăeștii
1 - Gheorghie
- 1 Procopie
1 - Ioan Valea Ră
1 - Ioan Arsăne
1 - Vasilie
- 1 Toader
- 1 Gheorghie
36 55
Preoț(i) Das(căli)
36 55 Suma urmii
1 - Leon Portarii
- 1 Cozma
- 1 Gavriil
- 1 Ursu
1 - Condurache Șureneștii
- 1 Mih(a)lache
- 1 Vasilie
- 1 Gheorghie
1 - Maxim Borosăștii

208
- 1 Ioan
39 62
Costandin iconom <m.p.>
Cei ce n-au dat această dajdie
1 - Climinte ot Urcești (?) vechil prot.
- 1 Gheorghie cu carte ot Telejna
- 1 Ioan ot Tătărăni cu carte s-au trecut bun
1 21

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/99. Original.

1827 aprilie

Ținutul Vasluiului. 1827 apr(ilie)

Preoț(i) Das(căli) La ocolul Crasnii. Dajdie Sf(ântului) Gheorghie

1 - Iordache sat Muntenii de Gios
1 - Ioan
- 1 Hristod(o)r
- 1 Panaite
- 1 Dimitrache
- 1 Ioniță
1 - Vasilie Mânjești
- 1 Gavriil
- 1 Gheorghie
- 1 Toma
- 1 Alexandru
- 1 Costantin
1 - Gheorghie Băhnarii
- 1 Simioan
- 1 Costantin
- 1 Ioan
- 1 Iordache
- 1 Gheorghie
- 1 Stefan ot Burghelești
1 - Ioan Tanacul
1 - Mardare
- 1 Ioan
- 1 Costandache
- 1 Vasilie
- 1 Toader
- 1 Grigorie
1 - Lupul Beneștii
- 1 Șărban
1 - Necolai Boușorii
- 1 Ioan
- 1 Savva

209
1 - Ioniță Valea Sâliștii
- 1 Iordache
- 1 Luca
- 1 Vasilie
- 1 Toader
- 1 Costantin Ot tam, cu carte din 826 dec(em)v(rie) 15pentru
totdeauna
1 - Ioniță Ștoborănii
- 1 Necolai
- 1 Ioan
1 - Ioan Bălțații
- 1 Dimitrie
- 1 Necolai
- 1 Iordache
- 1 Lazar
12 34
Preoț(i) Das(căli)
12 34 Suma urmii
1 - Costantin Boțăștii
- 1 Grigorie
- 1 Ioan
1 - Necolai Porceșănii
1 - Grigorie
- 1 Ioan
- 1 Dimitrie
- 1 Sandul
- 1 Toader
1 - Toderache Popeștii
1 - Necolai
- 1 Vasilie
- 1 Ioan
- 1 Costandache
- 1 Necolai
1 - Grigorie Micleștii bez i das(călii) scăzuț(i)
1 - Alexie
1 - Gherasim
1 - Miron Chirceștii
1 - Samson
1 - Grigorie Ciorteștii
1 - Ioan
- 1 Grigorie
- 1 Vasilie
- 1 Stefan
1 - Ioan Pribeștii
1 - Chirila
- 1 Gherghie
- 1 Macovei
- 1 Gheorghie Popa
1 - Axinte Coropcenii

210
- 1 Ioan
- 1 Vasilie
- 1 Grigorie
1 - Vasilie Trestiiana
1 - Necolai
- 1 Ioniță
- 1 Gheorghie
- 1 Ioniță Gaiță
1 - Lupu Poenii
- 1 Mihai
1 - Costantin Dobrovățul
1 - Ioan
- 1 Gheorghie
- 1 Dimitrache
1 - Ioan Dumasca
- 1 Gheorghie
- 1 Iordache
33 61
P(reoți) Das(căli) Suma urmii
1 - Necolai Bonbăteștii
- 1 Grigorie
1 - Ioan Potropeștii
- 1 Vasilie
- 1 Mihai
- 1 Grigorie
1 - Simioan la Poiana cu Cetate
1 - Ioan Soleștii
1 - Mardare
- 1 Mardarie
1 - Necolai Muntenii de Sus
1 - Vasilie
1 - Grigorie
- 1 Ioan
- 1 Vasilie
1 - Vasilie Pocreaca și Codăeștii/lipsesc din izvod
1 - Necolai
- 1 Vasilie
Costantin iconom <m.p.>
Cei ce n-au plătit această dajdie
- 1 Ioniță ot Băhnari, ertat cu răvaș
1 - Costantin ot Benești, nou
1 - Vasilie ot Valea Sâliștii, nou
1 - Iftimie Schit Lieștii, a vor(ni)c(ului) Dimache bez
- 1 Enache Grigore Muntan
2 3 - la Gugești
- 1 Alexandru ot Miclești
- 1 Solomon
1 - Simioan ot Șerbotești
- 1 Luca

211
- 1 Petru ot Chircești
1 - Iftemie ot pribești, nou
- 1 Ioan ot Solești, scutiț(i)
- 1 Vasilie
1 - Necolai ot Dobrovăț, vechil proto(po)pi
1 - Iconom Costantin la Moara grecilor
1 - Ignatie
1 - Costantin ot Tăoști ce-a strâns peciurile

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/100. Original.

1827 aprilie

Ocolul Fundul de Gios

Preoț(i) Dascăli Dajdiea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strâns de pe la acei bisăricești

acum. 1827 apr(ilie)
1 - Costandin sat Jâgorănii
- 1 Ioan
- 1 Iordache
1 - Stefan sat Țâbăneștii Mucului
- 1 Neculai
- 1 Loghin ot Palanca
1 - Gheorghie Schitul Gorgana
- 1 Ioniță
1 - Nechifor sat Căscoeștii
1 - Gheorghiț(ă)
- 1 Theodor
1 - Costandin sat Grieștii
1 - Theodor
1 - Grigorie sat Coticu
- 1 Chirila
- 1 Ioan
- 1 Neculai
1 - Ioan sat Todereștii
1 - Stefan
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
1 - Theodor Drăgeștii
- 1 Ioan
1 - Ioan Borăștii
1 - Gheorghie
1 - Costandin
1 - Mihai sat Ipati(le)
- 1 Vasili
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
1 - Ioan sat Șăndrenii
- 1 Gligorii

212
16 16
Ocol Fundul de Gios
Preoț(i) Das(căli)
16 16 Suma urmii
1 - Gheorghie sat Frenciugii
- 1 Stefan
1 - Gligorie sat Drăgușănii
1 - Leon
1 - Gheorghie
1 - Ioan sat Șcheea
- 1 Ioan
1 - Nechita ot Ciocârlești
1 - Vasili Cărbunarii
- 1 Vasili
1 - Andronachi sat Tatomireștii
1 - Neculai
1 - Ioniță sat Căzăneștii
1 - Vasile
- 1 Theodor
1 - Ioan ot Glodenii
1 - Ilie sat Hultureștii
- 1 Gavril
1 - Costandin ot Schitul Parpanița
1 - Ioan Negreștii
1 - Gligorie dieacon
32 21
Cei ce n-au plătit această dajdie
Preoț(i) Das(căli)
- 1 Stefan ot Borăștii au strâns dajdiea
1 - Theodor dieacon ot Negreștii, ertat
- 1 Theodor ot Rădiu, ertat
1 - Neculai ot tam mutat în Eparhiea Romanului
1 - Procopie ot Grieștii, mort
1 - Isachie ot Palanca, mort
1 - Petru ot Șcheea, mort
- 1 Costandin ot Frenciugii, mort
5 3
Ocol Fundul de Gios
Preoț(i) Das(căli)
5 3 Soma urmii
- 1 Procopie ot Grîeștii, scutit de boer
- 1 Costandin ot Drăgușănii, scutit de boer
- 1 Theodor ot Tatomirești, scutit de boer
- 1 Gheorghie ot Glodenii, scutit de boer
5 7

Stefan protopop <m.p.>.

213
Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/101. Original.

1827 aprilie

Ocolul Fundul de Sus

No No Dajdiea Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au strâns de pe la acei bisăricești

Preoț(i) Dascăli acum.
827 apr(ilie)
1 - Ioan ot Dumești Dumeștii
1 - Dimitrie
1 - Ioniță Băbușa
- 1 Ioan
- 1 Gheorghie
- 1 Ioan
1 - Stefan sat Cucii
1 - Petre
1 - Vasili sat Onicenii
- 1 Spiridon
- 1 Alexandru
- 1 Neculai
1 - Pavel sat Bozâenii
1 - Andronachi
- 1 Vasili
- 1 Ilie
1 - Simioan Crăeștii
1 - Savin
- 1 Ioan
- 1 Vasili
- 1 Mihai
1 - Nicolae Vovr(i)eștii
1 - Ilie
- 1 Iane
- 1 Dumitrașc(u)
1 - Ioan sat Ciurea
- 1 Arghiri
- 1 Lupu
10 15
Ocolul Fundul de Sus
214
Preoț(i) Dascăli Soma urmii
10 15
1 - Lupu sat Pânceștii
- 1 Ioniță
- 1 Alexandru
1 - Gheorghie ot Băloșîștii
1 - Simioan sat Țibăneștii Buhnii
- 1 Anastasii
- 1 Vasili
1 - Vasili sat Tansa
1 - Theodor
1 - Procopi dieacon
- 1 Theodor
- 1 Vasili
- 1 Anastasii
- 1 Procopie
- 1 Vasili
1 - Costandin ot Dagâța
1 - Miron sat Soholețu
- 1 Ioniță
- 1 Andrei
1 - Luca sat Găurenii
- 1 Theodor
- 1 Gheorghie
- 1 Costandin
22 29
Cei ce n-au plătit această dajdie
Preoț(i) Das(căli)
1 - Ilie ertat
- 1 Miron au strâns dajdiea
1 - Nechita mort
- 1 Dimitrie ot Dumeștii, scutit de boer
- 1 Gheorghie ot Cucii, scutit de boeri
- 1 Ioan ot Băloșăștii, scutit de boeri
- 1 Toader ot Daghița, scutit de boeri
2 5

Stefan protopop <m.p.>.

<Pe verso-ul filei 2v>: Ținutul Vasluilui / Ocoalele Fundul de Sus și Fundul de Jos.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/102. Original.

1827 aprilie

Târgul Hușii

Preoț(i) Dascali Dajdie Sf(â)n(tului) Gheorghie ce s-au luat acum. 827 apr(ilie)
1 - Ignatie bisărica Sf(ântul) Dimitrie

215
1 - Costantin
1 - Nedelcu
1 - Costantin Sf(ântul) Gheorghie
1 - Stefan diiacon
1 - Timothei
1 - Vasili Palade
1 - Vasile Țimboiu
- 1 Paraschiv
- 1 Petru
- 1 Savva
1 - Theodosie Sf(ântul) Necolai
1 - Ioan Tudurache
1 - Caranfil
1 - Theodor diiacon
- 1 Dimitrache
- 1 Costantin
1 - Ioachim Sf(in)ț(ii) Voevozi
1 - Paraschiv
1 - Grigorie
1 - Alexandru
1 - Costantin diiacon
- 1 Nastasă
- 1 Alecu
- 1 Gheorghie
1 - Andrei la Schit
1 - Vasilie
1 - Diiacon
- 1 Ion sân preot Iordache
- 1 Ion sân preot Manolache
20 10
Cei ce n-au plătit această dajdie
1 - Sachel(a)r Irimie la Sf(ântul) Dimitrie la Sf(ântul) Dimitrie
1 - Diiacon Ilie
1 - Diiacon Nenciu
- 1 Dascal Vasilie
1 - Sachel(a)r Necolai Sf(ântul) Gheorghie
- 1 Vasilie nevolnic
1 - Sachel(a)r Necolai Sf(ântul) Necolae
- 2 Paraeclisiiarhi
1 - Iconom Vasilie Slujitor(i) Episcopiei.
1 - Iconom Sotirie
1 - Protopop Ioan
1 - Sachel(a)r Gheorghie
1 - Sachel(a)r Vasilie
1 - Sachel(a)r Theodor
11 4

216
 Sotirie iconom <m.p.>.

<Pe verso>: Târgul Huși.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/103. Original.

1827

Ocol Prutu

No No Dajdiea Sf(întului) Gheorghie ce s-au strâns de la acei bisăricești.

1827
Preoț(i) Dascali
1 - Ioan Bordu Lunca
1 - Costache Bălan
- 1 Theodor Mitircan
- 1 Gheorghi Eșanul
- 1 Gheorghi Bordu
1 - Costandin Țăranul Sămineștii
1 - Ioniță Cârgâzul
1 - Costandin
1 - Alecsandru Vârlan
1 - Vasili
- 1 Gavril Croitoriu
- 1 Theodor Țăranul
- 1 Postul Pricochi
1 -
Vasili Fătul Mușata
1 - Vasili Botezat
1 - Grigori Purece
- 1 Petrachi Botezat
1 - Ioan Lăscărachi Stuhuleții
1 - Năstasă Vlasă
- 1 Costandin Purece
- 1 Iordache Bejan
- 1 Gheorghi Lăscărache
- 1 Ioan Oprișan

217
1 - Vasile Muste Râncenii
1 - Gligori Muste
1 - Oprișan
- 1 Iane Oprișan
- 1 Ilii Muste
- 1 Ioan Bugeag
16 15
Ocol Prut
No No
Preoț(i) Dascali Suma urmii
16 15
1 - Costandin Roșca Boziea
1 - Theodor Gâșcanu
- 1 Gheorghii Darii
1 - Neculai Bogdăneștii
1 - Manolachi Curăzăl
- 1 Gheorghi Curăzăl
- 1 Ștefan Horghideanul
1 - Anton Florescu Rânzăștii
- 1 Neculai Anton
- 1 Vasili Dârzul
1 - Gheorghii Vrabie Cârja
1 - Mathei Vrabie
1 - Neculai Vrabie
1 - Ștefan sin iconom
1 - Ștefan Dumitrașcu
- 1 Ioan Forțul
- 1 Ștefanache Marin
- 1 Iancul Drăgan
1 - Enachi Forțul Cârjă
1 - Petre Strătulat
1 - Ioan Strătulat
- 1 Mihalache Stegariu
- 1 Ioniță Toma
- 1 Vasili Năstasă
- 1 Vasili Nechita
1 - Vasili Spănachi Crețana
1 - Costandin Chiorpecu
1 - Costandin Ilie
- 1 Sandul Melinti
- 1 Gheorghe Melinte
- 1 Mihalciu
- 1 Toader Bușilă
- 1 Mariea diiaconița
32 32
Ocol Prut
No No
Preoț(i) Dascali
32 32 Soma urmii

218
1 - Gheorghi Cahul Hănăsănii
- 1 Ioan Berbeci
- 1 Ioniță Apostul
- 1 Stanciul Forțul
- 1 Ștefan Bolocan
1 - Ștefan Ușurelu Murgeni
- 1 Gheorghie Drăghiea
1 - Sandul Hulpe Raiul
1 - Costnadin Harja
- 1 Costandin Holban
- 1 Dumitru Săcueanul
36 39
No No
Preoț(i) Dascali
1 - Ioan Cristiea Fălciiu a dumi(sale) vornic(ului) Șărban
1 - Ioan Aramă
- 1 Dumitru Brașovanu
- 1 Neculai Focșăneanu
Cei ce n-au plătit această dajdie
1 - Gheorghe namesnic din Sâminești
1 - Mihalache săchelar ot Hănăsănii
1 - Mihăilă Dorul ot Rânzăștii, nou hirotonisit
Nevolnici, îns(ă)
Preoț(i) Das(căli)
1 - Costandin ot Crețana
1 - Matei ot Cârja
1 - Ioan ot Cârja
1 - Ioan ot Rânzăști
1 - Anton ot Boziea
1 - Postul ot Rânceni
1 - Gavril ot Mușata
Ertații, îns(ă)
1 - Costandin sachelaru Fălciu, a dumis(ale) vornic(ului) Șărban
1 - Simion sân Pavăl
1 - Ioan Cardaș
1 - Neculai Dulhescu
1 - Toma Donosié
- 1 Tănasă
- 1 Ioan Cristiea

Vasilie iconom <m.p.>.

219
 Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/104. Original.

1827 aprilie

Ocolul Roșiecii
Dajdiea Sf(ântului) Gheorghie 1827 ce s-au strâns de la acei bisăricești

No No
Preoț(i) Dascali
- 1 Vasile ot Tupilaț(i) bez cei ertaț(i)
1 - Petre Popenii
- 1 Ioan
1 - Dimitrie Găgeștii
1 - Gheorghie
- 1 Pavel
- 1 Theodor

1 - Petru Peicanii
- 1 Sandu Zaharie
- 1 Vasili
1 - Mathei Giurcanii
1 - Alexandru
- 1 Vasili
- 1 Niță
- 1 Vasili
1 - Gavriil Lățăștii de Gios
- 1 Andreiu
- 1 Iordache
- 1 Alexandru
1 - Athanasie Lățăștii de Sus
- 1 Neculai
- 1 Marcu
- 1 Gheorghie
1 - Theodor Sărățănii de Gios
1 - Ioan
- 1 Vasili
- 1 Vele
- 1 Manolachi
- 1 Peleniu
10 19

220
 Ocol Roșiecii
No No
Preoț(i) Dascali
10 19 Soma urmii
1 - Neculai Sărățănii de Sus
1 - Costandin
1 - Năstasi
1 - Costandachi
1 - Costandin Chirica
- 1 Ioan Popovici
- 1 Ioan Agahițăi
- 1 Vasile sin dieacon
- 1 Ioa Mătură
1 - Theodor Schinenii
1 - Panaite
1 - Costandin Chihai
- 1 Ioan Popa
- 1 Theodor Popa
- 1 Ștefan
- 1 Mihalachi
- 1 Ioan Iacomi Bârlălești
- 1 Gheorghii
- 1 Gheorghe Todică Bursuce
- 1 Theodor
- 1 Petre

1 - Manolachi Epurenii
1 - Lupul
- 1 Gheorghe Roșul
1 - Grigore Brăițănii
1 - Ștefan
- 1 Theodor Moisăi
- 1 Gheorghie
- 1 Theodor sin Popa
22 36
Ocol Roșiecii
No No
Preoț(i) Dascali Soma urmii
22 36
1 - Lupul Șulete
1 - Neculai
- 1 Chireac
- 1 Grigoraș
- 1 Antonie
1 - Ioan Jigăliea
- 1 Carpu
- 1 Ștefan
- 1 Giurge

221
1 - Iancul Râșcanu Râșcanii
- 1 Alexandru
- 1 Gheorghie
1 - Iosif Micleștii
- 1 Iordachi
- 1 Costache
1 - Mihalachi Țiful
- 1 Gavril
- 1 Neculai
1 - Vasili Tămășănii de Gios
1 - Vârlan
1 - Dimitrii
- 1 Iordache
- 1 Vasilie
- 1 Gheorghie
31 51
Ocol Roșiecii
No No
Preoț(i) Dascali Soma urmii
31 51
1 - Grigorie Tămășănii de Sus
1 - Costandin
- 1 Mihaiu
- 1 Neculai
- 1 Theodor
- 1 Grigoraș
1 - Neculai Băsăștii de Sus
1 - Scarlat
- 1 Theodor
- 1 Grigori
- 1 Costandin
- 1 Savva
1 - Vasili Guțu Băsăștii de Gios
1 - Vasili
1 - Mihai
- 1 Ioan
- 1 Ioniță Răcle
- 1 Ioan sin dieaconul
- 1 Theodor
Ioan sin preotul Mihai
1 - Gavril Viltoteștii
1 - Costandin
- 1 Gheorghie
- 1 Theodor
- 1 Iordache
1 - Neculai Vălenii
1 - Zaharie
- 1 Arghire
1 - Ioan Stoeșăștii

222
- 1 Ioan
40 68
Ocol Roșiecii
No No
Preoț(i) Dascali Soma urmii
1 - Neculai Ghermăneștii
- 1 Ștefan
1 - Ștefan Fedeștii
- 1 Gheorghie
- 1 Gheorghie sin Popa
- 1 Neculai
45 72
Cei ce n-au plătit această dajdie
3 5
Preoț(i) Dascali îns(ă)
1 - Alexandru Nevolnici
1 - Neculai
1 - Ioan
- 1 Ștefan
- 1 Neculai
- 1 Theodor
- 1 Vasile
- 1 Gheorghe
3 2 Ertații, îns(î)
1 - Andrei ot Tupilaț(i) a dumi(sale) vor(ni)c(ului)
1 - Gheorghe Șărban
1 - Vasili
- 1 Ioan
- 1 Gheorghe
3 2
1 - Gheorghie sachilar Namesnic acestui ocol
1 - Gheorghe ot Șuletea
- 1 Costandin ot Sărățănii Hirotonisiț(i), noi.
8 8 Bez șasă ce au lipsit din tagma bisăriceasca, luându-să rufetaș dintr-
acest ocol

Vasilie iconom <m.p.>.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, MXCIV/104bis. Original.

223
224
 CÂTEVA DOCUMENTE PRIVITOARE LA CONFECȚIONAREA
UNIFORMELOR ȘI A ÎNCĂLȚĂMINTEI POMPIERILOR DIN ORAȘUL IAȘI

Arcadie M. BODALE, Mihaela Ana PETRESCU

Începuturile industriei textile la români a fost puțin studiată, iar tehnica confecționării
articolelor de îmbrăcăminte și încălțăminte din veacurile trecute în spațiul românesc a rămas aproape
necunoscută. Din fericire, acest lucru încă poate fi reconstituit prin analizarea obiectelor de
îmbrăcăminte și încălțăminte aflate prin muzeele din România, dar și prin studierea documentelor de
arhivă, rămase aproape complet necunoscute chiar și celor mai redutabili specialiști în domeniu.
Așadar, la mijlocul secolului al XIX-lea, în lipsa unei industrii textile naționale, în Țările
Române se continua practica medievală prin care cele mai importante produse erau de import.
Astfel, marii negustori de mărfuri textile cumpărau din străinătate cantități însemnate din astfel de
mărfuri, pe care aduceau apoi în țară și le vindeau cu amănuntul. La aceasta a contribuit, pe de o
parte, insuficiența și calitatea materiei prime care se putea procura prin intermediul industriei
casnice locale, iar pe de altă parte, tendința tot mai accentuată a societății de a se îmbrăca după
moda timpului, așa încât produsele locale erau complet nesatisfăcătoare satisfacerii acestor nevoi.
Însă, spre deosebire de epoca anterioară, când societatea era tributară modei orientale, în preajma
Unirii Principatelor, societatea românească căuta asiduu să se modernizeze. Or, asemenea
modernizare presupunea și confecționarea îmbrăcăminte de tip occidental pentru slujitorii
militarizați ai Principatelor.
Date fiind condițiile economice amintite, autoritățile statului erau silite să cumpere, prin
licitație, de la marii negustori majoritatea țesăturilor și materiilor prime necesare confecționării
uniformelor și încălțămintei slujitorilor din ministerele Principatului Moldovei. De regulă acestea
erau încredințate apoi, tot prin licitație, unor croitori și cizmari locali, care urmau să confecționeze
piesele de îmbrăcăminte, ce trebuiau să fie întotdeauna distincte pentru fiecare armă în parte.
În această vreme, în Centrul și în Apusul Europei exista deja o producție de serie de cravate
şi încălțăminte, iar negustorii locali obișnuiau, ca și acum, să aducă în țară cantități mai mari de
astfel de articole identice de îmbrăcăminte, pe care le vindeau apoi, pe bani frumoși, mușteriilor
interesați să le cumpere. Ca atare, pentru completarea uniformelor amintite, autoritățile încercau să
achiziționeze de la acești negustori astfel de articole textile produse în serie. În cazul în care nu se
găseau suficiente astfel de produse finite pe piața locală, atunci autoritățile cumpărau de la aceiași
negustori materialul trebuitor pentru confecționarea încălțămintei și a cravatelor respective, după
care această materie primă era trimisă croitorilor și cizmarilor din orașul Iași pentru a le confecționa,
așa cum se proceda și în cazul coaserii uniformelor propriu-zise.
Această practică este bine ilustrată în documentele vremii. Astfel, din publicația mezatului,
făcută la 26 noiembrie 1856, dar și dintr-o rezoluție scrisă la primul termen al unei licitații (17
ianuarie 1857) aflăm că Poliția Capitalei, la solicitarea Sfatului Municipal al orașului Iași, făcea
cunoscut eventualilor mușterii, prin strigare pe ulițele târgului, „în tot cuprinsul orașului”, a
condițiilor încheierii contractelor de furnizare a îmbrăcămintei pentru slujbașii statului, „spre
opşteasca științe i aflarea de doritori, care să (i)ei asupră-le teslemarea acestor obiecti, sau lucrate
gata sau numai în materiial, după prubile ci să vor înfăţoşa la vremea lisitației”. Cu acest prilej, se
arăta că era nevoie de „648 cămeşi mănuși de pânze, 216 galstice de postav, 648 părechi cibote şi
216 pantaluni de pânze pentru vară” pentru cei 204 pompieri și 12 clopotari al Capitalei. Prin

225
urmare, mușterii doritori trebuiau să-și depună ofertele în camera Eforii, la 15, 17 și 20 a viitoarei
luni, ianuarie 1857, când erau zile de târg, urmând ca la 21 ianuarie Departamentul din Lăuntru să
hotărască câștigătorul licitației („piritocica”). Pe verso-ul acestei publicații, Poliția orașului Iașii a
luat semnături de la fiecare dintre negustorii importanți din târg, ca dovadă că au fost înștiințați de
acest mezat.
Așadar, la 15 ianuarie 1857, aga Grigori Drăghici, președintele Sfatului Orășenesc al
Capitalei Iaşi, alături de membrii acelui Sfat (Iancu Zagură, Hriste Ioan şi Atanasă Gheorghiu),
publicau condițiile pentru darea în antrepriză a materialelor necesare pentru îmbrăcămintea a 216
pompieri, „cinuri de gios, cu 12 clopotari”. Astfel, se făcea cunoscut tuturor negustorilor că, din
bugetul Eforiei Iași, urmau să se cumpere 2592 arșini de pânză leșească, „lată de un arșân, pentru
facirea a 648 cămeși”, căci urmau să se dea câte trei cămăși de fiecare om. Apoi, că mai era nevoie
şi de 580 ½ arșini „pânza di Olandă flanecă, lată de 1 ½ arșini”, pentru confecționarea a 216 perechi
de pantaloni de vară, căci trebuiau „câte 2 arșini 11 verşoagi de fiecari păreche”. De asemenea, mai
trebuiau și 108 arșini de pânză de căptușeală pentru acești pantaloni, „câte ½ arșini de părechi”.
Totodată, se mai anunța că se vor cumpăra fie 216 galstuce gata făcute, din „postav negru, cu
maneşcă și căptușite cu pânză, după modelul celor aflati în comandă”, fie 12 arșini şi 12 verşioagi de
postav negru pentru facerea acestor galstuce, precum și alţi 20 arșini de pânză leșească pentru
căptușelile lor. De asemenea, mai trebuiau 648 perechi ciubote, câte trei părechi de fiecare om,
urmând să se cumpere fie ciubote gata făcute, fie materialele necesare pentru facerea acestui număr
de perechi, respectiv „tovar, cu dosuri, tabanuri, rompas, tălpi şi peticile trebuitoare la călcâi,
precum și celelalti trebuitoare spre facerea lor, adică: treiisprizăci <şi> giumati ocă ceară,
cincisprizăci ocă smoală, şapti ocă calacan, trii sute bucăți scoarță şi aţa trebuitoare, nu mai puțin și
uneltile cu cari să să lucrezi aceste 648 tovaruri şi anumi: 180 sule, 30 testele ace, 15 şpaleri și 45
calupuri de trii mâni pentru cincisprizăci oamini ciubotari”. În acelaşi timp, funcţionarii Sfatului
Orășănesc mai anuntau antreprenorii că cel care urma să obţină contractul de furnizare trebuia să dea
nu numai pânza sau hainele gata făcute, ci și ața trebuitoare pentru cusutul cămășilor, pantalonilor şi
a galstucelor.
Alte condiții erau legate de calitatea materialelor furnizate şi a articolelor confecţionate,
Astfel, „antreprinorul va fi datori a da tot materialul trebuitoriu însămnat mai sus, di cea mai bună
calita. Iar dacă, precum galsticile și ciubotile va vroi a le faci singur, să fie din material bun și lucrati
trainic, după modelul ce i să va arata la licitație; și a lor teslimare va faci-o sub cfitanţiia dumisale
comandiriului acei companii”.
Apoi, pentru câștigătorul mezatului se mai prevedeau şi termene clare pentru livrarea acestor
produse şi modul în care urma să se facă plăţile. Ca atare, „toată câtimea materialului însemnat mai
sus va fi datori antreprinorul a-l trada în următoriul chip: o a tria parte până în termin de o lună, iar
celelanti două părți până în termin de două luni, socotindu-să aceste termine de la data contractului”,
iar „suma banilor cu cari va rămâne asupra antreprinorului teslimarea aratatilor obiecti, Sfatul
Municipal o va răspundi în trii vadeli adică: întâia parte înainte la primirea contractului, a douoa
parte când va da giumatati din aratata câtime a obiectilor și a tria parte după ci va disăvârși
teslimarea a tot materialul, după condițiile ţitate; și atunce, când va înfățoșa cfitanţiile dumisale
comandiriului de primirea lor în totul”.
Prin urmare, conform acestor condiții, orice negustor putea licita („atardisi”) la mezat doar
dacă, mai întâi, depunea o garanție bănească de 150 de galbeni. Totodată, pentru suma de bani pe
care urma să o ia înainte, la semnarea contractului, dar și pentru predarea „tuturor obiectilor în
terminile și <la> calitatea descrisă”, antreprenorul câștigător urma să fie dator „a depuni în Eforie
valabilă garanție materială în valoară de ... adică bani gata, iar în fondos de preți îndoit, cari acest de
pe urmă trebuie să fie preţăluit și întărit pe toati legiuitile formalități, ca la niurmarea sa, precum să
îndatoreşte” prin contract, așa încât „Sfatul să poată a să îndestula atât pentru banii dați, cât și pentru

226
pregătirea obiectilor de înbrăcăminte din ace(a) garanție, dacă restul ci i să va mai cuveni să
primească nu va fi de agiuns întru aceasta”.
De asemenea, se mai făcea cunoscut şi că la licitație puteau participa „și supușii streini dacă
aceștia depuneau în camera Eforiei o declarație scrisă, „adiverită de consulatul protecsiei sale”, prin
care ei renunțau la protecția străină și se supuneau jurisdicția țării în toată perioada în care trebuiau
să-şi îndeplinească obligațiile contractuale: „în curgirea lucrărei contractului, cât și în toată vremea
după săvârșirea acestui termin, încât privește această antrepriză, va fi supus pravelilor locale,
neputându-să agiuta cu protecția sa nici însuși nici vreun tovarăș sau moștenitori al său, fiind
îndreptati numai stăpânirei locale a da hotărâri în orici înpregiurari atingătoari de acest obiect”.
Toate aceste materiale erau necesare pentru facerea uniformelor pe anul în curs (1857) a 204
pompieri executanți („cinuri di gios”) din Iași și pentru cei 12 clopotari care, din trăsurile
pompierilor, anunțau oamenii că este un incendiu şi, ca atare, că trebuiau să lase calea liberă acestor
trăsuri.
La 18 ianuarie 1857, negustorul Fabel Nutovici ruga Sfatul Municipal din Iaşi să fie primit
la zilele de mezat, căci „întri alți ahotnici, mă găsăsc și eu unul a lua în antreprizi înbrăcămintii
pompierilor din această Capitală”, la care prezidentul Sfatului, Grigori Drăghici, punea rezoluţia:
„aceasta va fi în privire la vremea agiudecăţii”.
Ca atare, după două zile de licitații (la 15 ianuarie şi la 17 ianuarie 1857), la care nu s-a
prezentat niciun mușteriu, la cel de-al treilea termen, ținut la 20 ianuarie 1857, „s-au arătat de
mușterii numai Faval Nutovici, Herşcu sân Marcu și Iancu tişler”, dintre care doar primii doi „au și
depus garanțiili cuveniti”, motiv pentru care doar ei au putut participa la depunerea ofertelor de preţ.
Fiindcă Herşcu sân Marcu a pus „în cămara Sfatului” oferta cu cel mai mic preţ de achiziţie,
membrii acestui Sfatul Municipal i-au reţinut suma de 15.422 lei – ce fusese hotărâtă de autorităţi ca
preţ maxim de cumpărare a materialelor necesare confecționării îmbrăcămintei amintite –, sumă pe
care negustorul o depusese în cămara Eforiei, drept garanție pentru calitatea şi furnizarea la timp
(„teslimarisirea”) a materialului pentru îmbrăcăminte amintit.
Prin urmare, în aceeași zi (20 ianuarie 1857), membrii şi secretarul Sfatului Municipal al
Capitalei raportau Departamentului al Trebilor din Lăuntru că au hotărât să dea în antrepriză
îmbrăcămintea celor „216 cinuri di gios din compania pojărnicească a Capitalii, asignuită prin
budgetu‟ a să face pentru anul următoriu, adecă câte trii cămeși, trii părechi ciobote, una păreche
pantaloni şi un galstuh de fiecare soldatu, cu preţ de 15.422 lei 57 bani”, așa încât, și prin canalul
redacției şi prin cel al poliției Capitalii, a făcut cunoscut publicului doritor („publicarisându-să”)
condițiile de participare la licitație („târguire”) ce va avea loc, în zilele de 15, 17 și 20 ianuarie, „în
camera Sfatului, iar desăvârșirea peretoşcii <urmează> a să face la 21 în camera Onoratului
Departament”.
Din acest motiv, la 22 ianuarie, aceiaşi membri ai Sfatului Municipal (Neculai Tacu, Iancu
Zagură, Ion condicar) și secretarul Alecsandrescu adevereau că Herşcu sân Marcu este câștigătorul
contractului de furnizare („peretoşca”) a îmbrăcămintei pompierilor, căci a oferit să furnizeze toate
materialele prevăzute pentru suma de 13.999 lei.
Ca atare, la 23 ianuarie 1857, Herșcu sân Marcu cerea Sfatului Municipal din Iaşi să-i
aprobe livrarea obiectelor „anuale publicate de Onoratul Sfat și Onorabila Poliție al Capitalii pentru
îmbrăcămintei a 216 ranguri di gios, pompieri din Capitalii, după mezatul săvârșit la 22 a curentii
luni ianuarie în camera Onoratului Departament din Lăuntru”, căci „toati asemenea obiecti de
înbrăcăminte le am gata” şi-l ruga să-i spună cui trebuie să le predea („rog pe Onoratul Sfat să
binivoiască a regula prin cine va socoti de cuviință primirea lor”). În consecință, la 24 ianuarie, prin
rezoluția pusă pe cererea de față, Grigori Drăghici și ceilalți membri ai Sfatului hotărau că această
îmbrăcăminte trebuie predată comandantului de pompierilor, care trebuia apoi să confirme Sfatului
că a primit-o, pentru ca acesta să achite banii cuveniți.

227
 Tot la 23 ianuarie 1857, Departamentul din Năuntru confirma Sfatului Orășenesc din
Capitală că „Antreprezuiria înbrăcămintii de vară a pompierilor Capitaliei, asignuită prin bugetul
anului următoriu, în sumă de 15.422 lei 57 bani [...] au rămas asupra jidovului Herșcu sân Marcu cu
13.999 lei, în cursul pieţii”.
De aceea, la 30 ianuarie 1857, Sfatul Municipal scria „jidovului” Herşcu sân Marcu,
„antreprinorul îmbrăcămintii de vară cinurilor de gios din compania pojărnicească al Capitalii” să
predea acele obiecte comandirului acelei companii de pompieri, colonelul Bănulescu, însă „din
câtimea de ceară, vei da numai cinci ocă, iar nu treisprăzăci şi giumătati, precum ţi s-au însămnat
prin condiţiili de târguiri; asăminea, şi calacan numai trii ocă, căci <doar> pe această câtime are a să
slobozi în plata, după prețurili corenti, pentru sama ce ar alcătui acesta”.
După ce membrii Sfatului Municipal au verificat ei înşişi calitatea produselor ce urmau a fi
livrate de negustorul amintit („adică una părechi pantaloni de vară, una cămeşe, una părechi cibote şi
un galstuh”, la 31 ianuarie 1857, aceştia scriau comandirului companiei pojărniceşti a Capitaliei să
primească de la „jidovul Herşcu sân Marcu”, toate obiectele pentru îmbrăcămintea de vară pe anul
1857 a celor 216 cilenuri din subordinea sa. Cu acest prilej, îl atenționau că din cantitatea
„nechibzuită” de ceară şi calacan comandată iniţial să ia „numai cinci ocă di ceară şi trii ocă
calacan”, căci „s-au socotit a fi di agiuns”, iar de acest lucru „s-au şi scris antreprinorului ca numai
atâta câtimi să vă încredinţezi pe lângă celelalte materialuri”. Totodată, îi mai cereau să înştiinţeze
Sfatul când acest lucru s-a încheiat, pentru a se slobozi banii cuveniți.
La 6 februarie 1857, colonelul Bănulescu, comandiriul pompierilor Capitalei, informa
membrii Sfatului Municipal al Capitalii că „zacroicicul Leizăr Reivinovici au istovit croitul
numerului de doă sute şaisprezăci mindiri cu pantalonii lor de formă și doă sute şaisprezăci perechi
pantaloni de parasină, după alcătuirea ci au avut cu Onoratul Sfat”, aşa încât îi ruga să-i achite „și
restul de bani ci i să mai cuvine”. Cu toate acestea, la 8 februarie, aga Grigorie Drăghici,
preşedintele Sfatului Municipal, rezoluţiona pe această scrisoare: „fiindcă în condica contabilităţii
figuriază numai mindiriile cu pantalonii de formă şi mantalile, apoi nu le au pe numărul acestora,
după alcătuirea făcută cu croitoriu, să va istovi de către dumnealui casâeriu plata ce i să cuvini. Iar
pantalonii de parăsână vor rămâni pe contu‟ dumnealui comandirului, de vremi ce i-au dat atuncea”
Ulterior, la 11 martie 1857, negustorul Herşcu sin Marcu ruga Sfatul Municipal al Capitalii
să-i sloboadă rămășița de bani pentru că a predat, „supt cvitanţie”, colonelului Bănulescu „tot
materialul de îmbrăcăminte a pompierilor”, așa încât, în aceeași zi – după ce colonelul Bănulescu
confirmase încă odată că a primit materialele, potrivit contractului încheiat – Grigori Drăghici îi
aproba solicitarea.
În același timp, unele detalii din aceste documente oferă informații arhivistice prețioase,
privitoare la modul de constituire al dosarelor. Astfel, orice act rătăcit trebuia găsit și pus în dosarul
cuvenit, căci toate actele privitoare la o problemă trebuiau reunite în aceeași „dellă”. Astfel, la 4
mai 1857, „registratorul” Răducanu scria Departamentului din Lăuntru că „în obiectul înbrăcămintei
de vară a pompierilor Capitaliei, dându-să de cătră iscălitul dumnealor săcretari spre a să da la lucru,
care, după ace[e]a ofiţâe, au și (i)eșit lucrarea ce s-au făcut cătră acel Departament; însă acea ofiţâe
nu am primit-o înapoi cu lucrarea, decât sâmplă acea lucrare, care, expeduindu-o în ciorna, şi pâră
astăzi la mine în masă şi acea ofiţâe nu să vedi nicidecum. De aceea, iscălitul de datorie socoate a
aduce la cunoştinţa Camerii, spre regulă”. Prin urmare, la 7 mai, Grigori Drăghici punea rezoluția ca
„Dumnealui secretariu va căuta numaidecât acea ofiţâe şi va alătura-o[a] lângă lucrare”, lucru care
s-a şi întâmplat căci odată cu recuperarea actului pomenit, dosarul contractului a fost încheiat,
şnuruit, sigilat, numerotat şi posleduit.
De asemenea, grație acestor documente legate de o astfel de licitație publică aflăm, spre
exemplu, că tehnica şi piesele necesare confecționării încălțămintei au rămas neschimbate până în
zilele noastre, caci și astăzi se folosesc toate aceste cu aceleași denumiri cu care sunt consemnate în

228
documentele de la mijlocul veacului al XIX-lea. Este vorba de tabanuri1, dosuri2, rompas3, tălpi4,
petecele trebuitoare la călcâie5, ceară6, smoală7, scoarță8, ață9, sulă10, ace11, spaler12 și calupuri13.
Dintre toate aceste materiale, în zilele noastre doar scoarța se folosește foarte rar, căci a fost
înlocuită cu un arc din metal, care face ca tocul sau călcâiul de la talpa bărbătească să fie stabil (să
nu se ducă pe spate).
În sfârșit, documentele de față sunt extrem de importante și pentru lingviști, căci
consemnează mai multe arhaisme, precum: a asigna, a atârdisi, a harecilui, a teslima, a trăda,
arșini, ahotnic, calacan, flanecă, galstuc, în fondos, manişcă, parasină, peritoşcă, teslimare, tișlăr,
toval, verșoc, zacroicic. Totodată, aceste documente sunt deosebit de interesante și pentru
dialectologie, căci ele reflectă și pronunția cuvintelor la mijlocul veacului al XIX-lea în zona Iașilor,
oferind numeroase surse documentare pentru această ramură a lingvisticii.

ANEXE

1. 1857 ianuarie 15

Condiții

După care să dă1 în antrepriză următoarile2, spre înbrăcăminte(a) a 216 pompieri, cinuri de
gios, cu 12 clopotari și anumi:
1-iu) Două mii cinci sute şi nouăzăci şi doi arșini3 pânză leșască, lată de un arșân, pentru
facirea a 648 cămeși, câte trii <cămeşi-n.n.> de un om.
2-le(a)) 580 ½, cinci sute optzăci <şi o>4 giumatati arșini pânza di Olandă flanecă5, lată de 1
½ arșin(i), pentru 216 părechi pantaloni de vară, câte 2 arșini 11 verşoagi6 de fiecari păreche;
asămine(a), și 108 arşini pânză de căptușală la acești pantaloni, câte ½ arșin(i) de părechi.
3-le(a)) 216 galstuce7 gata, de postav negru, cu maneşcă8 și căptușite cu pânză, după modelul
celor aflati în comandă; sau, pentru facire(a) unor asămine(a), va da 12 arșini 12 verşioagi postav
negru și 20 arșini pânză leșească pentru căptușala acelor galstuce.

1
Căptușeală pentru talpa încălțămintei.
2
Material aplicat în interiorul încălțămintei, pentru ca aceasta să-și mențină forma.
3
Adaos, pe dinăuntru, între căputa și talpa încălțămintei.
4
Partea de dedesubt a încălțămintei, care protejează talpa piciorului.
5
Este vorba de diferiți suporți, numiți tabne sau taloneti, care au rolul de-a diminua complet disconfortul și
durerea provocate de tocurile înalte, de statul în picioare sau de încălțămintea incomodă.
6
Produs natural, de origine animală, vegetală sau minerală, ori sintetic, insolubil în apă, care ajută pielea
solicitată foarte puternic să redevină din nou elastică și impermeabila, deoarece grăsimea consistentă din acest
produs pătrunde adânc în piele.
7
Preparat asemănător cu o alifie, pentru uns şi lustruit încălțămintea din piele, astfel încât aceasta să aibă un
aspect estetic plăcut.
8
Înveliș protector, solid și gros, extras din tulpina copacilor, care era folosit la confecționarea încălțămintei,
fiind înlocuit astăzi cu arcul de la toc, astfel încât acest toc să devină stabil.
9
Fir subțire de bumbac, in sau cânepă, folosit la cusut, la producerea încălțămintei.
10
Unealtă, folosită de cizmari și de cojocari, formată dintr-un ac lung și gros de oțel, drept sau curb, fixat
într-un mâner, cu care se găurește pielea, talpa etc., spre a putea petrece acul sau ața prin ele.
11
Mică ustensilă de oțel, subțire, ascuțită și lustruită, prevăzută cu un orificiu, prin care se trece un fir, care
servește la cusut.
12
Tip de sulă folosită în cizmărie pentru executarea unor găuri, în care se introduc mai apoi cuiele de lemn.
13
Piesă de lemn, în forma labei piciorului, folosită la confecționarea încălțămintei sau pentru a menține forma
acesteia.
229
 4-le(a)) 648 perechi ciuboti gata, câte trii părechi de om, sau, în locu’ ciubotilor, să dei pe
atâtea părechi tovar9, cu dosuri, tabanuri, rompas, tălpi şi peticile trebuitoare la călcâi, precum și
celelalti trebuitoare spre facere(a) lor, adică: treiisprizăci <şi>4 giumati ocă ceară, cincisprizăci
ocă smoală, şapti ocă calacan10, trii sute bucăți scoarță şi aţa trebuitoare, nu mai puțin și uneltile cu
cari să să lucrezi aceste 648 tovaruri şi anumi: 180 sule, 30 testele ace, 15 şpaleri și 45 calupuri de
trii mâni2 pentru cincisprizăci oamini ciubotari.
Toati aceste materialuri trebuitoari, precum s-au zis întru11 înbrăcăminte(a) a 204 pompieri
cinuri di gios, aflători în comanda pompierilor Capitaliei și 12 clopotari pe curgătoriul an, 1857,
după următoarile condiții, fiind datori antriprinorii a da și ața trebuitoare pentru cusutu’
cămășil(o)r, a pantaloni<lor>4 şi a galstuce<lor>12:
1-iu) Oricari muștereu va pute(a) atardisi13 la mezat dacă, mai întâi, va depuni o garanție
bănească în sumă de una sută cincizăci14 galbeni, fără de cari nu va fi primitu.
2-le(a)) La liţitație să pot pri[i]mi și supuși streini cu acesta însă: ca să înfățoșăză în camera
Eforiei în scris declarație din parte-i, adiverită de consulatul protecsiei sale, în cuprindere
că atât în curgirea lucrărei contractului, cât și în toată vreme(a) după săvârșire(a) acestui
termin, încât pri[i]vește această antrepriză, va fi supus pravelilor locale, neputându-să
agiuta cu protecția sa nici însuși nici vreun tovarăș sau moștenitori al său, fiind îndreptati
numai stăpânirei locale a da hotărâri în orici înpregiurari atingătoari de acest obiect.
3-le(a)) Antreprinorul va fi datori a da tot materialul trebuitoriu însămnat mai sus, di ce(a)
mai bună calita. Iar dacă, precum galsticile și ciubotile va vroi2 a le faci singur, să fie din
material bun și lucrati trainic, după modelul ce i să va arata2 la liţitație2; și a lor teslimare15
va faci-o2 sub cfitanţiia d(umi)s(ale) comandiriului acei companii.
4-le(a)) Toată câtimea materialului însemnat mai sus va fi datori antreprinorul a-l trada2 în
următoriul chip: o a tria parte până în termin de o lună, iar celelanti dou(ă) părți până în
termin de dou(ă) luni, socotindu-să aceste termine de la data contractului.
5-le(a)) Suma banilor cu cari va rămâne asupra antreprinorul(u)i teslimarea aratatilor 2
obiecti, Sfatul Municipal o va răspundi în trii vadeli adică: întâia parte înainte la
pri[i]mirea contractului, a douoa2 parte când va da giumatati2 din aratata2 câtime a
obiectilor și a tria parte după ci va disăvârși teslimarea a tot materialul, după condițiile
ţitate; și atunce, când va înfățoșa cfitanţiile d(umi)s(ale) comandiriului de pri[i]mirea lor în
totul.
6-le(a)) Antreprinorul esti datori ca, atât pentru suma banilor ci va luoa2 în[n]ainte, cât și
pentru urmarea sa cu pregătirea și darea tuturor obiectilor în terminile și calitatea
descrisă, a depuni în Eforie valabilă garanție materială în valoară de ...16 adică bani gata,
iar în fondos17 de preți18 îndoit, cari acest de pe urmă trebu(i)e să fie preţăluit și întărit pe
toati legiuitile formalități, ca la niurmarea2 sa, precum să îndatoreşte, Sfatul să poată a să
îndestula atât pentru banii dați, cât și pentru pregătirea obiectilor de înbrăcăminte din ace
garanție, dacă restul ci i să va mai cuveni să pri[i]mească nu va fi de agiuns întru aceasta.
<de a treia mână, cu altă c. neagră, semnătura:>
Prezi<dent>4, aga Grigori Drăghici <m.p.>.
<de patra a mână, cu altă c. neagră (acceeaşi de la semnătura precedentă), semnătura:>
I(ancu ?)19 Zagur(ă) <m.p.>.
<de a cincea mână, cu altă c. neagră (acceeaşi de la semnătura precedentă), semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.
<de a şasea mână, cu altă c. neagră (diferită de cea de la semnătura precedentă),
semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

<de a şaptea mână, cu c. maro, semnătura şi rezoluţia I:>

230
 Secret(a)r Alecsandrescu <m.p.>.
Astăz(i), în 15 ghenar 1857 fiind regularisită zioa2 întâi de mezat și nearătându-se nici un
ahotnic pentru a luoa2 asupră-i această antrepriză, să adivereşti.
20

Prezident,
<de a treia mână, semnătura:>
G(rigori) Drăghici agă <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a cincea mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.

<tot de a şaptea mână, rezoluţia a II-a:>

Astăz(i), în 17 ghenar <1857>4, fiind regulată a doa zi de mezat și neînfăţoşându-să nici un
muşteriu, să adivereşti.
Prezident,
<de a treia mână, semnătura:>
G(rigori) Drăghici agă <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a cincea mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.

<tot de a şaptea mână, rezoluţia a III-a:>

Astăz(i), în 20 ghenar <1857>4, fiind pomăzuită a triia strâgare în camara2 Eforii, fiind eu
muşeriu pentru această antrepriză, am lăsat pentru toată această înbrăcăminti sumă 2 de 15.422 lei,
adică cinsprăzăci mii, patru suti doăzăci şi doi lei, pentru cari adiverez.
<iar de a opta mână, cu aceeaşi cerneală, semnătura:>
...21 <m.p.>.
<iar de a şaptea mână, cu aceeaşi cerneală, transcrierea în grafie latină a semnăturii evreiești
de mai sus:>
Herşcu sân Marcu.

<tot de a şaptea mână, rezoluţia a IV-a:>

Sfatul Municipal a2 Capitaliei,
În camera Sfatului săvârșindu-se această liţitație în ființa iscăliţilor, să adiverește.
<de a opta mână, semnătura:>
În cap22, N(eculai) Tacu <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a noua mână, semnătura:>
Ion cond(i)c(a)r23 <m.p.>.

<iar de a şaptea mână, cu c. maro, numărul de înregistrare şi semnătura:>

No. 101.
1857 ghen(a)r(ie) 22 . Secrit(a)r Alecsandrescu <m.p.>.

<de a zecea mână, rezoluţia a V-a:>

231
 Astăzi, în 22 a corentii, făcându-să peritoşca24 în camera Onorabilului Depart(ament), au
ramas asupra mia, cu condițiile prescrisă în astă foaii di mezat, astă antrepriză a înbrăcămintii, cu
2

sumă de 13.999, adică triisprezeci mii, noă suti noăzăci şi noă lei, cursul pieței.
1857 ghen(a)r 22.
<iar de a opta mână, cu aceeaşi cerneală, semnătura:>
...21 <m.p.>.
<iar de a noua mână, cu aceeaşi cerneală, transcrierea în grafie latină a semnăturii evreiești
de mai sus:>
Herşcu sân Marcu.

<tot de a zecea mână, rezoluţia a VI-a:>

Depart(amentul) din Lăuntru,
În ființa iscălitului s-au făcut peretoşca astăzi, la 22 a următoarii, și au rămas antrepriza
înbrăcămintii pompierilor din Capitalii asupra neguţitoriului Herșcu sân Marcu, cu suma de 13.999
lei, cursul pieței, adică treisprezăci mii, nouă suti noăzăci şi noă lei.
1857ghen(a)r(ie) 22.
<de a unsprezecea mână, semnătura:>
Balş <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 19r-21v, orig., hârtie albastră, c. maro şi, la unele semnături, c.
neagră.
___________
1
Aşa în text pentru «dau».
2
Aşa în text.
3
«arșin» (din rus. arșin) = veche unitate de măsură pentru lungime, egală cu 0,711 m (DEX. Dicționarul
explicativ al limbii române, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 1998, p. 61)
4
Omis.
5
Aşa în text pentru «flanelă» = stofă cam groasă (dar uşoară) de lână [August Scriban, Dictionaru limbii
româneşti (Etimologii, înţelesuri, exemple, citaţiuni, arhaizme, neologizme, provincializme), Ediţiunea Întâia,
Iaşi, Institutul de Arte Grafice «Presa Bună», 1939, p. 513]; «flanelă» = stofă de lână păroasă şi moale, uşoară şi
călduroasă (Lazăr Şăineanu, Dictionar universal al limbei române, <f.a.>, A opta ediţiune, Editura «Scrisul
Românesc», <f. an>, p. 253).
«flanelă» = ţesătură ușoară de lână sau bumbac, moale și pufoasă, numită în Moldova şi flanică[Micul dicţionar
academic, Ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Univers Enciclopedic, 2010 (în continuare: MDA2, 2010), apud
https://dexonline.ro/definitie/flanel%C4%83%20/definitii).
6
Cuvântul «verşoagi» a fost corectat de mâna care a scris textul din cuvântul «verşoacii».
«verșoc» = unitate de măsură pentru lungime, folosită în trecut în Rusia, egală cu 4,4 cm (MDA2, 2010, apud
https://dexonline.ro/definitie/ver%C8%99oc%20/definitii).
7
«galstuc» (din rus. galstuk < germ. Halstuch) = cravată (Dicţionarul etimologic al limbii române, 1958-1966,
apud https://dexonline.ro/definitie/galstuc).
8
«manișcă» și (în est) «maneșcă» (din rus. maniška, d. mántiĭa, mantie) = acea parte a cămășii care acopere
pieptul. – (August Scriban, op. cit., p. 773).
9
«toval» și (maĭ vechĭ) «tovar» (din rus. továr = vită, marfă, podošvennyĭ továr = piele de talpă) = un fel de piele
groasă (August Scriban, op. cit., p. 1333); «toval» şi «tovar» (din rus. tovarŭ = piele (de vițel) = 1. piele de bou
sau de vacă întreagă; 2. papuci de toval” (Lazăr Şăineanu, op. cit., p. 659).
10
«calacan» şi «calaican» = denumire populară dată sulfatului de fier, de culoare verde când este cristalizat,
solubil în apă, folosit ca dezinfectant, colorant, în tăbăcărie și împotriva dăunătorilor în agricultură (Noul
Dicționar explicativ al limbii române, 2002, apudhttps://dexonline.ro/definitie/calacan).
11
Formula «zis întru» a fost corectată de a doua mână, care a veriticat textul, cu cerneală maro, din cuvântul
«zis».
12
Formula «fiind datori antriprinorii a da și ața trebuitoare pentru cusutu‟ cămășil(o)r, a pantaloni<lor> şi a
galstuce<lor>» a fost scrisă de a doua mână, care a veriticat textul, cu cerneală maro, deasupra rândului.
13
Cf. «atîrdisésc», «atirdisésc», artîrdisésc», «artorosésc», «arturisésc» și «artirisésc» (din neogr. artirdizo și
artirízo, aor. -irdisa, -irisa, d. turc. artyrmak, aor. artyrdy, a adăuga, d. artyk, maĭ mult; bg. atyrdisam, sîrb.
arterisati) = 1. dau mai mult la mezat; 2. adjudic (August Scriban, op. cit., p. 134).
232
 14
Suma «una sută cincizăci» a fost scrisă de a doua mână, care a veriticat textul, cu cerneală maro, pe loc lăsat
necompletat de prima mână, care a alcătuit textul.
15
«teslimare» (din turc. teslima) = 1. predare; 2. livrare; 3. înmânare (MDA2, 2010, apud https://dexonline.ro
/definitie/teslimare/definitii].
16
Loc lăsat necompletat de mâna care a conceput textul.
17
«în fondos» = în funcţie.
18
Aşa în text pentru «preţ».
19
Din cei doi fraţi Zagură, Iordachi a fost şef de secţie în Divanul Ţării de Jos, iar Iancu a fost director la
Judecătoria Iaşi, iar mai apoi au fost boieriţi (Constantin Sion, Arhondologia Moldovei. Amintiri și note
contimporane, Cu o prefaţă analitică de Gh. Ghibănescu, Iaşi, Tipografia Buciumului Român, 1892, p. 108-
109).
20
«ahotnic» = doritor, dornic (să obţină acel contract). Cf. şi «ahotnic» (din rus охотиник) = 1. doritor; 2.
persoană foarte harnică (MDA2, 2010, apud https://dexonline.ro/definitie/ahotnic/definitii).
21
Semnătura evreiască a lui Herșcu sân Marcu.
22
Formula «în cap», lectură nesigură.
23
Semnătura lui «Ion cond(i)c(a)r», lectură nesigură.
24
«peritoşca» şi «peritocica» = adjudecare, încheierea unei licitaţii.

2. 1857 ianuarie 17

Onorabilului Sfat Orășănesc a Capitaliei,

Herşcu sân Marcu,

După publicația urmată spre a se da în antrepriză îmbrăcămintea pompierilor, terminată la

15, 17 și la 20 ghenar<i>1e, iscălitul, care și alte dăți s-au însărcinat cu asemine, declară și acuma
că să găsește ahotnic.
...2 <m.p.>.
1857 ianuarie 17.

<sus, de a doua mână cu altă cerneală neagră rezoluția:>

No. 124.
1857 ghen(a)r(ie) 17.
Să va avea în videri la vreme(a) târguirei.
G(rigori) Drăghici <m.p.>
<de a treia mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 1r, orig., c. maro.
___________
1
Omis.
2
Semnătura evreiască a lui Herșcu sân Marcu.

3. 1857 ianuarie 17

Polițiea Capitaliei,
Biuroul 4,
No. 949,
1857 ghenari(e) 17.

Onoratului Sfat Municipal,

233
 Publicațiea urmată în Capitalie, după adresa acelui Sfat no. 2690, adiverită de ascultători,
cu onor să comunică.
<de a doua mână, cu cerneală neagră, semnătura:>
D. Scobihurn <m.p.>

<iar de prima mână, cu cerneală maro:>

Șef mesii,
Racoviță <m.p.>

<sus, tot de prima mână și cu aceeași cerneală, nota:>

Grabnică. Cu alăturare1.

<margina, de a treia mână cu altă cerneală neagră rezoluția:>

No. 149.
1857 ghen(a)r(ie) 18.
La acti2!
G(rigori) Dră<ghi>3ci <m.p.>
<de a patra mână, semnătura:>
<I(ancu ?)>3 Zagur(ă) <m.p.>.
<de a cincea mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.
<de a şasea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 2r, orig., hârtie albastră, c. maro şi c. neagră.
___________
1
Formula «cu alăturare» arată că această scrisoare cuprinde o anexă
2
Adică de pus această scrisoare în dosarul acestei probleme.
3
Omis.

Doc. din 1856 noiembrie 26, anexă la doc. nr. 3,

Publicație

După mijlocirea Sfatului Municipal a Capitaliei, cu no. 2.690, pentru anul viitoriu, 1857,
urmând a să face după budget parte din înbrăcămintea1 a 204 pompieri și a 12 clopotari a
Capitaliei, pesti tot 216 oameni, și anume: 648 cămeşi mănuși de pânze1, 216 galstice de postav,
648 părechi cibote şi 216 pantaluni1 de pânze1 pentru vară, Polițiea1 Capitaliei publică, prin
aceasta, în tot cuprinsul orașului, spre opșteasca1 științe1 i2 aflarea de doritori, care să ei3 asupră-le
teslemarea acestor obiecti, sau lucrate gata sau numai în materiial1, după prubile4 ci să vor înfăţoşa
la vremea lisitației1. Iar muștirii doritori să să înfățoșezi în camera1 Eforii la 15, 17 şi 20 a viitoarii
luni, ghenarie <1>5857, <în>5 zilile hotărâte6 de târguire, unde să vor încredința și de condițiile
aceştii antriprinzi1 i2 probile7 pregătite, și la 21, tot ghenarie, în camera Depart(amentului) din
Lăuntru, când să va disăvârși și piritocica.
B(iuroul) al 4-le(a).
No. 21.661.
1856 no(i)emv(rie) 26.
<de a doua mână, cu aceeaşi cerneală, semnătura unui director din Ministerul de Interne
(Departamentul din Lăuntru):>
234
 Balș <m.p.>.

<de alte mâni, cu aceeaşi cerneală, semnăturile funcţionarilor Poliţiei oraşului Iaşi:>
D. Scobihurn <m.p.>.
Şt(efan)8
Vartic <m.p.>.

<pe f. 3v, semnăturile tuturor muşteriilor care au auzit această publicaţie:>

Di(mitrie ?) Mihail <m.p.>.
Pătrachi Racu <m.p.>.
Hristofil <m.p.>.
Gheorghi Fălcian <m.p.>.
N. K(o)dninu9 muşteriu10 <m.p.>.
I. Gaficea9 ...11 <m.p.>.
I. Stinu <m.p.>
...12 <m.p.>.
P. Sandovici <m.p.>.
Ghi(orghe) Neculauciuc13 <m.p.>.
Stanciu băc(a)lu14 <m.p.>.
I. Panfilu <m.p.>.
Gheorghi Popoviciu <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 3r-v, orig., hârtie albastră, c. maro şi, la semnături, c. maro, c.
neagră şi creion.
___________
1
Aşa în text.
2
Slavonism, care înseamnă «şi».
3
Aşa în text pentru «ia».
4
Aşa în text pentru «probele».
5
Omis.
6
Litera«â» a fost redată prin litera «i» din grafie latină.
7
Aşa în text pentru «probele».
8
Lectură nesigură a prenumelui «Şt(efan)».
9
Lectură nesigură a acestei semnături.
10
Această semnătură este făcută cu creionul.
11
Indescifrabil.
12
Indescifrabil, probabil semnătură în ebraică sau în armeană.
13
Terminaţia «ciuc» de la numele Neculauciuc, lectură nesigură.
14
Cuvântul «băc(a)lu» din semnătură, lectură nesigură.

4. 1857 ianuarie 18

Onoratului Sfat Municipal a Capitaliei,

Neguţitoriul Fabel Nutovici1,

Întri alți ahotnici, mă găsăsc și eu unul a lua în antreprizi înbrăcămintii 2 pompierilor din
această Capitală.
Pentru cari, mă rog de a fi primit la zilele de mezat și potrivit formilor voi urma.
...3 <m.p.>.
1857 ghen(a)r(ie) 18.

235
 <sus, de a treia mână, cu altă cerneală maro, rezoluția:>
No. 156.
1857 ghen(a)r(ie) 18.
Aceasta va fi în privire la vreme(a) agiudecăţii.
G(rigori) Drăghici <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a cincea mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.
<de a şasea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 4r, orig., c. maro.
___________
1
Numele «Nutovici» a fost coresctat de a doua mână, cu cerneală maro, din «Nitovi».
2
Aşa în text.
3
Semnătura evreiască a lui Fabel Nutovici.

5. 1857 ianuarie 20

Onoratului Departament al Trebil(o)r din Lăuntru,

Sfatul Muniţipal [a Capitalii] 1,

Raportu,

Înbrăcămintia2 a 216 cinuri di gi<os>3 din compania pojărnicească a Capi<ta>3lii,

asignuită4 prin budgetu’ a s<ă>3 face pentru anul următoriu [cu preţ de 15.4225 lei 57 b<ani>6]7,
adecă câte trii cămeși, trii părechi ciobote, una păreche pantaloni şi u<n> 8 ga<l>3stuh de fiecare
soldatu, cu preţ de 15.422 lei 579 bani10, Sfatul acesta regularisându a să da în antrepriză; și prin
canalul redacției i11 a poliției Capitalii publicarisându-să cu2 anume cele de târguire la 15, 17 și 20
a curgătoarei în camera Sfatului, iar desăvârșirea peretoşcii2 <urmează>12 a să face la 21 în
camera Onoratului Departament.
{Deși astăz(i) în camera2 Sfatului s-au arătat de13 mușterii numai Faval Nutovici, Herşcu
sân Marcu și Iancu tişler14, cari au și depus garanțiili cuveniti, însă dintre toț(i) cel mai de gios 15
preț au lăsat apoi el, cu tot respectul, prestavlisăşti condițiile unei asemenea antrepriză pentru a să
avia2 în pri[i]vire2 la peritocică16.
Prezident, <de a doua mână, nota şi semnătura:> în lipsă, vor(nic) I(ancu ?) Zagur(ă)
<m.p.>.
<de a treia mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
Ion cond(i)c(a)r17 <m.p.>.
<iar de prima mână, care a scris textul, semnătura şi nr. de înregistrare:>
Secrit(ar) Alecsandrescu.
No. 100.
1857 ghenari(e) 20}18.

<tot de prima mână, care a scris textul, după ce a tăiat paragraful de mai sus, textul a fost
completat cu următoarea notă:>

236
 Deci, astăz(i), în camara2 Sfatului, s-au arătat de mușterii numai Faval Nutovici şi Herşcu
sân Marcu, cari, depuindu garanţiili cuveniti, unul dintre ei au şi lăsat teslimarisirea materâialului2
cerşut cu preţ de 15.422 lei. Deci, făcându-li-să cuvenita deşteptare muşteriil(o)r19 di a să înfăţoşa
la 22 a curgătoarei în camera Onoratului Depart(ament), pentru că la 21 esti zi di pocită. Totodată,
cu tot răspectul să pdistavlisăscu condețiile unii asemen<e>12a antreprinză, pentru a să ave(a)
pri[i]vire2 la poritocică.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 5r-v, orig. (concept), c. maro.
___________
1
Formula «a Capitalii» a fost scrisă de a doua mână, cu cerneală maro, apoi tăiată cu o linie de aceeaşi mână.
2
Aşa în text.
3
Rupt.
4
«a asigna» = 1.  a destina unui scop anumit; a aloca; a afecta; 2. (rar) a repartiza cuiva ceva ce i se cuvine sau de
care trebuie să aibă grijă (Noul Dicționar explicativ al limbii române, 2002, apud
https://dexonline.ro/intrare/asigna/77342).
5
Suma «15.422» a fost corectată din numărul «14.422».
6
Rupt. Completat după o notiţă similară, aflată ceva mai jos.
7
Formula «cu preţ de 15.422 lei 57 b<ani>» a fost scrisă deasupra rândului, ulterior, cu aceeaşi cerneală, de
mâna care a scris acest raport, însă ulterior a tăiat-o cu o linie.
8
Şters.
9
Suma «57» a fost corectată din numărul «59».
10
Formula «cu preţ de 15.422 lei 57 b<ani>» a fost scrisă deasupra rândului, ulterior, cu aceeaşi cerneală, de
mâna care a scris acest raport.
11
Slavonism, care înseamnă «şi».
12
Omis.
13
Cuvântul «de» a fost scris deasupra rândului, de mâna care a conceput textul, cu cerneală neagră, după ce a fost
tăiată formula «mai mulți».
14
Aşa pentru cuvântul «teslar».
Până acum, cuvântul «tișlăr» = tâmplar (< germ. Tischler), era atestat în această formă doar în Banat şi
Transilvania [MDA2, 2010, apud https://dexonline.ro/intrare/ti%C8%99l%C4%83r/117700].
15
Cuvântul «gios» a fost scris deasupra rândului, de mâna care a conceput textul, cu aceeaşi cerneală, după ce a
fost tăiată formula «pi urmă».
16
Formula «numai Faval Nutovici, Herşcu sân Marcu și Iancu taşler [...]pentru a să avia în pri[i]vire la
peritocică» a fost scris deasupra rândului, de mâna care a conceput textul, cu cerneală neagră, după ce a fost tăiat
formula «însă neavându nici unul garanţia cuvenită, nu s-au făcut adgiudecaţie; şi fiindcă aceştia s-au făgăduit a
depune asăminia garanție la peritocica în onorat(ul) Departament. Aşadar».
17
Semnătura lui «Ion cond(i)c(a)r», lectură nesigură.
18
Tot paragraful «Deși astăz(i) în camera Sfatului s-au arătat de mușterii [...] Secrit(ar) Alecsandrescu. No. 100.
1857 ghenari(e) 20» a fost tăiat, cu patru linii oblice, de mâna secritarului Alecsandrescu, care a conceput textul.
19
Cuvântul «muşteriil(o)r» a fost scris de aceeaşi mână deasupra rândului.

6. 1857 ianuarie 23

Onoratului Sfat Municipal a Capitalii,

Herșcu sân Marcu,

Cerire

Obiectile anuale publicate de Onoratul Sfat și Onorabila Poliție a Capitalii pentru

înbrăcămintea a 216 ranguri di gios, pompieri din Capitalii, după mezatul săvârșit la 22 a curentii
luni ghenarie în camera Onoratului Departament din Lăuntru, rămâind asupra me(a) după
condițiile publicate și în pri[i]vire(a) că eu toati asemenea obiecti de înbrăcăminte le am gata, rog
pe Onoratul Sfat să binivoiască a regula prin cine va socoti de cuviință pri[i]mirea lor.
...1 <m.p.>.
1857 ghenarie 23.
237
 <sus, de a doua mână cu altă cerneală neagră rezoluția:>
No. 238.
În 24 ghenari(e).
Această înbrăcăminte pri[i]vind pe d(umnealu)i comandiriu, pe2 d(umnealu)i să va pofti a o
şi pri[i]mi supt a d(umnealu)i răspunderi, înpărtăşind apoi ştiinţa Sfatului, ca să să reguleze
slobozâre(a) banil(o)r.
G(rigori) Drăghici <m.p.>.
<de a treia mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>.
<de a cincea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 6r-v, orig., hârtie albastră, c. maro şi, la rezoluţie, c. neagră.
___________
1
Semnătura evreiască a lui Herșcu sân Marcu.
2
Cuvântul «pe» a fost corectat din «de», de mâna care a scris această rezoluţie.

7. 1857 ianuarie 23

Departamentul din Năuntru1,

Sfatului Orășienescu din Capitalie,

Antreprezuiria înbrăcămintii de vară a pompierilor Capitaliei, asignuită prin bugetul anului

următoriu, în sumă de 15.422 lei 57 bani, eri2, la 22 a următoarii3, hareciluindu4-să în camira
Departamentului, au rămas asupra jidovului Herșcu sân Marcu cu 13.999 lei, în cursul pieţii.
Să faci cunoscut Sfatului cu înapoire(a) foa(i)ei mezatului, priimită cu raportul no. 100, și i
să scrie ca să închei<e>5 contractili cuvenite, luând garanție.
<de a doua mână, cu altă cerneală neagră, semnătura:>
Cant(a)6 log(ofă)t <m.p.>.

<iar de prima mână, care a scris textul, cu aceeaşi cerneală neagră:>

Secsia 1-iu.
No. 1.690.
În 1857 ghenari(e) 23 zile.
Iașii.
Şeful secției,
<de a treia mână, cu cerneală maro,
semnătura:>
Caranfil
<m.p.>

<marginal, de a patra mână, cu altă cerneală neagră, nota:>

Cercetat.

<sus, de a cincea cu altă cerneală maro, nr. de înregistrare de la Sfatul Municipal Iaşi:>
No. 172.
Priimit 25 ghenar(ie).
238
 <sus, de a şasea mână cu altă cerneală neagră rezoluția:>
În 26 ghen(a)ri.
Să vor face contracturile.
G(rigori) Drăghici <m.p.>
<de a şaptea mână, semnătura:>
I(ancu ?) Zagur(ă) <m.p.>.
<de a opta mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>
<de a noua mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 18r, orig., c. maro şi, la rezoluţii, c. neagră.
___________
1
Formula «Departamentul din Năuntru» a fost tipărită
2
Aşa în text.
3
Adică la «22 ianuarie 1857».
4
«harecilui» (din turc. haraclamak) = a licita (MDA2, 2010, apud https://dexonline.ro/definitie/harecilui
/definitii); «hareciluì» (din ung. harácsolni) = a adjudeca (Lazăr Şăineanu, op. cit., p. 291).
5
Omis.
6
Lectură nesigură.

8. 1857 ianuarie 30

No. 1321.
La jidovul Herşcu sân Marcu, antreprinorul îmbrăcămintii cinurilor de gios
din compania pojărnicească a Capitalii,
1857 ghenar(ie) 302.

La celi arătati de dum(nea)v(oastră)3 prin suplica ci ai dat acestui Sfat, la 234 a curgătoarii,
pentru de a să regularisi pri[i]mire(a) obiectilor antreprezuiti întru înbrăcăminte<a>5 de vară a
cinurilor di gios din companiia pojărnicească a Capitaliei, Sfatul acesta vă răspunde că asămene(a)
obiecti pri[i]vind pe d(umnea)lui comandirul acei companii, colonelul Bănulescu, s-au făcut
cunoscut d(umnea)lui a li6 pri[i]mi de la dum(nea)ta după condiții7 și, dar, dumniata le vei8
încredința în pri[i]miria dumisale; iar din câtime(a) de ceară, vei da9 numai cinci ocă [iar nu
treisprăzăci şi giumătati, precum ţi s-au însămnat prin condiţiili de târguiri] 10; asămine(a), şi
calacan numai11 trii ocă, căci pe această câtime are a să slobozi în plata12 după prețurili corenti
pentru14 sama ce ar alcătui15 [pentru]16 acesta.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 7r-v, orig. (concept), hârtie albastră, c. maro.
___________
1
Numărul «132», a fost scris ulterior, de a doua mână, care a verificat textul, cu altă cerneală maro.
2
Data «1857 ghenar(ie) 30», a fost scrisă ulterior, de a doua mână, care a verificat textul, cu altă cerneală maro.
3
Cuvântul «dum(nea)v(oastră)» a fost corectat, de a doua mână, care a verificat textul, cu altă cerneală maro, din
cuvântul «dum(nea)ta».
4
Numărul «23», a fost scris ulterior, de a doua mână, care a verificat textul, cu altă cerneală maro, pe loc lăsat
gol.
5
Omis.
6
Formula «făcut cunoscut d(umnea)lui a li» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră,
după ce a tăiat formula «regulat a să».
7
Formula «de la dum(nea)l(u)i după condiții» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală
neagră, după ce a tăiat formula «de dumnialui tot materi[i]alul».

239
 8
Formula «le vei» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat formula «îl
vei».
9
Formula «iar din câtime(a) de ceară vei da» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră,
după ce a tăiat formula «cu adăugiri că ceară urmează să dai».
10
Formula «iar nu treisprăzăci şi giumătati, precum ţi s-au însămnat prin condiţiili de târguiri» a fost tăiată de a
treia mână, cu o linie făcută cu cerneală neagră.
11
Cuvântul «numai» a fost scris ulterior, marginal, de a treia mână, cu cerneală neagră.
12
Formula «căci pe această câtime are a să slobozi în plata» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu
cerneală neagră, după ce a tăiat formula «având a ţi să faci scăderi».
13
Cuvântul «pentru» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat cuvântul
«sau».
15
Formula «ce ar alcătui» a fost scrisă de a treia ceeaşi mână, deasupra rândului, cu aceeaşi cerneală maro, după
ce a tăiat formula «ce prisosești di la acesti obiecti».
16
Cuvântul «pentru» a fost scris de a treia mână, în continuarea rândului, cu cerneală neagră, după care aceeaşi
mână l-a tăiat cu mai multe linii orizontale, făcute cu cerneală neagră.
17
Cuvântul «acesta» a fost scris de a treia mână, în continuarea rândului, cu cerneală neagră, după care aceeaşi
mână a tăiat cu o linie orizontală formula ce era în continuare, «dau condei de scăderi din aceea ci a-i fost
îndatorit a da», şi pe care tot ea o scrisese odată cu cuvântul «acesta».

9. 1857 ianuarie 31

No. 1311,
La d(umnealui) comandirul di pompieri,
1857 ghenar(ie) 312.

Jidovul Herşcu sân Marcu, asupra căruia în cămera Onoratului Dep(a)r(tament) din
Năuntru s-au haraciluit antrepriza îmbrăcămintei de vară, pomăzuită a să faci pe3 anul corent,
<1>4857, pentru5 216 cinuri di gios din compani[i]a pojărnicească a Capitaliei, prin suplica dată
acestui Sfat Muniţipal, ceri a să regula pri[i]mire(a) tuturor obiectilor ci esti îndatorit a da,
avându-le gata. Deci, fiindcă arătata înbrăcăminti pri[i]veşti în îngrijâri dumilorvoastri, Sfatul,
odată cu în[n]apoire(a) obiectilor triimasă de dum(nea)v(oastră) drept prubă6 cu adresul no. 280,
adică una părechi pantaloni de vară, una cămeşe, una părechi cibote şi un galstuh, cu cinsti vi să
faci poftiri a7 pri[i]mi8 obiectili9 cuveniti di la zisul antreprinor supt a dumitali răspundiri,
înpărtăşând apoi ştiinţi Sfatului, ca să să [s(ă)] regulezi slobozire(a) banilor, cu adăogire că după
calculaţi[i]a făcută acum, în urmă, pentru ceara şi calacanul ci aţ(i) însămnat prin acea adres(ă)10,
cât ar trebui în lucrul cibotilor, socotindu-să o nechibzuită câtimi, s-au socotit a fi di agiuns numai
cinci ocă di ceară şi trii ocă calacan, pentru cari s-au şi scris antreprinorului ca numai atâta câtimi
să vă încredinţezi <de a treia mână, cu cerneală neagră:> pe lângă celelalte materialuri.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 8r-9r, orig., hârtie albastră, c. maro.
___________
1
Numărul «131», a fost scris ulterior, de a doua mână, care a verificat textul, cu altă cerneală maro.
2
Numărul «31» a fost scris de a doua mână, în continuarea rândului, cu cerneală maro, după ce a tăiat cifra «26».
3
Cuvântul «pe» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat cuvântul
«pentru».
4
Omis.
5
Cuvântul «pentru» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat cuvântul
«a».
6
Formula «drept prubă» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră.
7
Cuvântul «a» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat formula «a-l
regula şi».
8
Cuvântul «pri[i]mi» a fost corectat de a treia mână, după ce a tăiat ultimele două litere din cuvântul
«pri[i]mirea».
9
Cuvântul «obiectili» a fost corectat de a doua treia, din cuvântul «obiectilor».
10
Formula «prin acea adres(ă)» a fost scrisă de aceeaşi mână, deasupra rândului, cu aceeaşi cerneală neagră.

240
 10. 1857 februarie 6

Comandiriul pompierilor Capitalii,

No. 61,
1857 fevruarie 6.
Onoratului Sfat Municipal a Capitalii,

În pri[i]vire că zacroicicul1 Leizăr Reivinovici au istovit croitul numerului de doă sute

şaisprezăci mindiri cu pantalonii lor de formă și doă sute şaisprezăci perechi pantaloni2 de
parasină3, după alcătuirea ci au avut cu Onoratul Sfat, iscălitul, pe așa temeiu, cu onor poftești pi
onoratul Sfat să binivoiască a-i slobozî și restul de bani ci i să mai cuvine.
Colonel Bănulescu <m.p.>.

<sus, de a doua mână cu altă cerneală maro, nr. de înregistrare de la Sfatul Municipal Iaşi:>
No. 288.

<marginal, de a treia mână, cu cerneală neagră, rezoluția:>

În 8 fevr(uarie).
Fiindcă în condica contabilităţii figuriază numai mindiriile cu pantalonii de formă şi
mantalile, apoi cum au4 pe numărul acestora, după alcătuire(a) făcută cu croitoriu, să va istovi de
către d(umnealu)i casâeriu plata ce i să cuvini.
Iar pantalonii de parăsână vor rămâni pe contu’ d(umnealu)i comandirului, de vremi ce
i-au dat atunce(a) [...]5 însamnare ca să să cuprindă în socoteală.
G(rigori) Drăghici agă <m.p.>.
<de a patra mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>
<de a cincea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

<jos, de a şasea mână, cu cerneală maro, altă rezoluţie:>

S-au dat!

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 10r, orig., hârtie albastră, c. maro şi, la rezoluţie, c. neagră.
___________
1
«zacroicic» (în acea vreme, neologism provenit din lb. rusă) = „supus străin”. Cf. rus. заграничиый = străin,
de peste hotare, din străinătate, de peste graniţă.
2
Cuvântul «pantaloni» a fost scris de aceeaşi mână, deasupra rândului, cu aceeaşi cerneală maro.
3
«parasină» (din rus. парусина] = numele unei pânze groase (MDA2, 2010, apud https://dexonline.ro/intrare/
parasin%C4%83/102948). Cf. şi «parasimă» = semn, insignă, emblemă [August Scriban, op. cit., p. 933, sub
voce: parasimă].
4
Formula «cum au», lectură nesigură.
5
Cuvânt neclar, deoarece a fost tăiat cu mai multe linii.

11. 1857 martie 11

Onorat(ului) Sfat[at] Municipal a1 Capitalii,

Neguţătoriul jâd(o)v Herş2 sin Marcu,

241
 Teslimarisând3, supt cvitanţie, în pri[i]mirea dum(i)s(ale) colonelului Bănulescu,
comandiriul pompierilor, tot materi[i]alul de înbrăcăminti a pompierilor, pentru cari, spre dovadă,
alăturez a dum(i)s(ale) cvitanţie şi, totodată, mă rog di a mi să slobozi şi banii ce mi să cuvin, după
alcătuirea avută.
...4 <m.p.>.
1857 mart(ie) 11.

<sus, de a doua mână cu altă cerneală neagră rezoluția:>

No. 487.
În 11 martie.
În pri[i]vire(a) alăturatei cvitanţâe, după cari să vedi că antriprinoru’ au teslimit obiectile,
după cuprindire(a) condiţiil(o)r, apoi d(umnealu)i casâeriu va binivoi a-i răspundi restul banil(o)r,
din care însă să va scăde(a) preţu’ ce alcătu(i)eşti ceara ace(ea) ce i s-au însămnat prin adresa supt
no. ...5, ca să nu o dei d(umnealu)i comandirului, fiind de presos. Şi banii căuta ... ce6 acea ceară7 să
vor încărca întru vărsături7, ca iconomie.
G(rigori) Drăghici <m.p.>
<de a treia mână, semnătura:>
Ion cond(i)c(a)r8 <m.p.>.

<jos, de mâna care a scris textul, nota:>

I s-au slobozit şi au iscălit în condecă.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 11r, orig., hârtie albastră, c. maro şi, la rezoluţie, c. neagră.
___________
1
Aşa în text.
2
Aşa în text. În restul documentelor e «Herşcu».
3
«a teslima» (din turc. teslim) = 1. a preda; 2. a livra; 3. a înmâna. (MDA2, 2010, apud
https://dexonline.ro/definitie /teslima).
4
Semnătura evreiască a lui Herș(cu) sân Marcu.
5
Loc liber în text.
6
Formula «Şi banii căuta ... ce», lectură nesigură.
7
Lectură nesigură.
8
Semnătura lui «Ion cond(i)c(a)r», lectură nesigură.

12. 1857 martie 11

Comandiriul pompierilor Capitalii,

No. 100.
1857 martie 11.

Onoratului Sfat Municipal a Capitalii,

Di la neguțitoriul Herşcu sân Marcu, antreprinorul înbrăcămintei de vară a anului corent,

<1> 857, pentru 216 ranguri di gios din această companie, pri[i]mindu-să acum toate obiectile
1

cuvenite de la zisul antreprinor, în conformitatea adresăi Onorat(ului) Sfat cu no. 131, pe o parti
dându-i-să cuvenita cfitanţie din partea iscălitului, iar pe alta cu onor înconoștiințază pe Onoratul
Sfat, spre a-și pute(a) pri[i]mi costul unor asămeniea2 obiecte ce sânt contractate.
Colonel Bănulescu <m.p.>.

<de a doua mână, cu altă cerneală neagră, numărulde înregistrare la Sfatul Municipal:>
No. 496.
242
 Pri[i]mit 11 mart(ie).

<de a treia mână, cu altă cerneală neagră, rezoluția:>

În 11 mart(ie).
Să va urma după rezuluţâe pusă pe suplica antriprinorului cu data de astăzi!
G(rigori) Drăghici <m.p.>
<de a patra mână, semnătura:>
Ion cond(i)c(a)r3 <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 12r, orig., hârtie albastră, c. neagră.
___________
1
Omis.
2
Aşa în text.
3
Semnătura lui «Ion cond(i)c(a)r», lectură nesigură.

13. 1857 martie 13

Ministeriul din Năuntru1,

Sfatului Orășienescu din Capitalii,

Încuviințându-să de Sfatul Administrativ antrepriza înbrăcămintei de vară a pompierilor

Capitalii, în pri[i]viri că s-au hareciluit cu scădere de 1.423 lei 57 bani din suma asignuită prin
buget, precum aceasta Secritariatul de Stat, prin adresa supt no. 849, împărtășăști să facim
cunoscut Sfatului, ca să urmeză potrivit poroncii no. 1.690, dată mai înainti în aceasta, de a închie
contractili cuvenite şi a li pristavlisî spre întărire.
D.D. Drosu agă <m.p.>.

<iar de prima mână, care a scris textul, cu aceeaşi cerneală neagră:>

Secsie 1-iu.
No. 5.6952.
1857 martie 13.
P(entru)3 şăf secsii,
<de a treia mână, cu cerneală maro, semnătura:>
Gheorghiu ban <m.p.>.

<sus, de a patra mână, cu altă cerneală maro, nr. de înregistrare de la Sfatul Municipal
Iaşi:>
No. 554.
Pri[i]mit 15 mart(ie).

<sus, de a cincea mână, cu altă cerneală neagră, rezoluția:>

În 15 martie.
Să să răspundă că antriprinoru’, asupra căru(i)e au rămas de la mezat această antripriză,
i-au teslimat aceli obiecte fără a mai aştepta primire(a) cuntractului, după carii i s-au răspuns şi
banii.
G(rigori) Drăghici <m.p.>.
<de a şasea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.
243
 AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 13r, orig., c. neagră şi, la nr. de înregistrare, c. maro.
___________
1
Formula «Ministeriul din Năuntru» a fost tipărită
2
Cifra «5.695» a fost adăugată ulterior, de Gheorghiu ban, cu cerneala cu care s-a semnat.
3
Litera, «P» din acest cuvânt a fost adăugată ulterior, de Gheorghiu ban, cu cerneala cu care s-a semnat.

14. 1857 martie 19

La Depart(amentul) din Lăuntru,

No. 3831.
Mart(ie) 192, 1857.

Asupra ofiţii Onorat(ului) Dep(a)rt(ament)3 cu no. 5.695, pren cari poronceşti4 a să

tri[i]meti contractile antriprizii înbrăcămintii de vară a pompierilor Capitaliei, cu supunire să
aduci la cunoşti<nţă>5 că antriprenoru’ Herşcu sin Marcu, asupra căruia de la mezat au rămas6
această antripriză, au teslemat aceli7 obiecti, fără a mai aştepta pri[i]mirea contractul(u)i, după
cari i s-au răspuns deplin8 şi banii ce au cuprins această antriprize, publicându-să la Sfat şi adresa
d(umnealu)i comnandirului pentru teslemare(a) lorî9.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 14r-v, orig., hârtie albastră, c. neagră.
___________
1
Numărul «383» a fost completat ulterior, de a doua mână, cu altă cerneală, pe loc lăsat gol.
2
Numărul «19» a fost corectată de a doua mână, cu altă cerneală, din numărul «18».
3
Formula «onorat(ului) Dep(a)rt(ament)» a fost scrisă ulterior, deasupra rândului, de mâna care a scris textul.
4
Cuvântul «poronceşti» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat
cuvântul «ordonează».
5
Omis.
6
Formula «au rămas» a fost scrisă de a treia mână, în continuarea rândului, cu cerneală neagră.
7
Cuvântul «aceli» a fost corectat ulterior, din cuvântul «acesti», de mâna care a scris textul.
8
Cuvântul «deplin» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră.
9
Formula «ce au cuprins ace(a)stă antriprize [...] pentru teslimare(a) lorî» a fost scris de a treia mână, în
continuarea rândului, cu cerneală neagră.

15. 1857 martie 24

Ministeriul din Năuntru1,

Cătră Sfatul Orășănescu din Capitalii,

La raportul sfatului sub no. 383, să răspunde că dacă antreprinorul facirii înbrăcămintei de
vară a pompierilor din Capitalii le-au pregătit, apoi nu rămâne decât a le face revizii și, găsându-le
în stare bună, să înştiințăză pe Departament; iar nefiind după cuviință făcute, să cei2 a lor
îndeplinire după așăzământ.
<de a doua mână, cu altă cerneală maro, semnătura:>
D.D. Drosu agă <m.p.>.

<iar de prima mână, care a scris textul, cu aceeaşi cerneală maro:>

Secsia I,
No. 6.3013,
1857, mart(ie) 24 zile,

244
 Eşi.

şef secsei,
<de a treia mână, cu cerneală maro, semnătura:>
Caranfil
<m.p.>.

<sus, de a treia patra, cu altă cerneală maro, nr. de înregistrare de la Sfatul Municipal Iaşi:>
No. 675.
Priimit 26 mart(ie).

<sus, de a cincea mână, cu cerneală neagră, rezoluția:>

În 26 martie.
Fiindcă cvitanţâe şi încredinţare d(umi)s(ale) comandiriul(u)i că s-au deplănit şi s-au făcut
după condiţâe, apoi aceasta rămâne spre ştiinţă, aducându-să şi la cunoştinţa Onorat(ului)
Depart(ament).
G(rigori) Drăghici <m.p.>
<de a şasea mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>
<de a şaptea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 15r, orig., c. maro şi, la rezoluţie, c. neagră.
___________
1
Formula «Ministeriul din Năuntru» a fost tipărită
2
Aşa în text pentru «să ceară».
3
Cifra «6.30» a fost adăugată ulterior, de şeful secţiei, Caranfil, cu cerneala cu care acesta s-a semnat.

16. 1857 aprilie 2

No. 4731.
La Depart(amentul) din Năuntru,
1857 april 22.

La ofiţiia Onoratului Depart(ament) no. 6.301, Sfatul, cu toată supunire(a), îi 3 răferiazi că

antrep<r>4inorul înbrăcămintii di vară a pompierilor Capitaliei au teslimat tot materialul
contrăctuluit cu dânsu’5, în calitaoa cerşută de condiţâeli6 de târguiri, precum despre aceasta
urmează7 încredinţare(a)8 [şi]9 dumnialui6 comandiriului10.

<sus, de a treia mână, cu cerneală maro, rezoluţia:>

Ofiţâia nu am pri[i]mit-o!

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 17r-v, orig., hârtie albastră, c. maro.
___________
1
Numărul «473» a fost completat ulterior, de a doua mână, cu altă cerneală neagră, pe loc lăsat gol.
2
Numărul «2» a fost completat ulterior, de a doua mână, cu altă cerneală neagră, pe loc lăsat gol.
3
Cuvântul «îi» a fost completat ulterior, de a treia mână, cu altă cerneală neagră, deasupra rândului.
4
Omis.
5
Formula «contrăctuluit cu dânsu» a fost scrisă de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a
tăiat cuvântul «trebuitor».
6
Aşa în text.

245
 7
Cuvântul « urmează» a fost scris de a treia mână, deasupra rândului, cu cerneală neagră, după ce a tăiat
cuvântul «au».
8
Cuvântul «încredinţare» a fost corectat de a treia mână, după ce a tăiat ultima literă din cuvântul «încredinţat».
9
Cuvântul «şi» a fost tăiat de a treia mână, care a corectat textul.
10
Cuvântul «comandiriului» a fost corectat de a treia mână, după ce a tăiat ultima literă din cuvântul
«comandiriul».

17. 1857 mai 4

Referat

1857 maiu 4.
Ofiţâea cu no. 6.301 a Depart(amentului) din Lăuntru, în obiectul înbrăcămintei de vară a
pompierilor Capitaliei, dându-să de cătră iscălitul dumnealor1 săcretari spre a să da la lucru, care,
după ace[e]a2 ofiţâe, au și eșit2 lucrarea ce s-au făcut cătră acel Depart(ament); însă acea ofiţâe nu
am pri[i]mit-o înapoi cu lucrarea, decât sâmplă2 ace(a) lucrare, care, expeduindu-o în ciorna, şi
pâră astăzi la mine în masă şi ace(a) ofiţâe nu să vedi nicidecum. De aceea, iscălitul de datorie
socoate a aduce la cunoşti[i]nţa Camerii, spre regulă.
Registrat(or), Răducanu <m.p.>.

<sus, de a doua mână, cu cerneală maro, nr. de înregistrare:>

No. 1.106.

<marginal, de a treia mână cu altă cerneală neagră, rezoluția:>

7 maiu.
D(umnealu)i secretariu va căuta numaidecât ace(a) ofiţâe şi va alătura-o[a] lângă lucrare!
G(rigori) Dră<ghi>3ci <m.p.>
<de a patra mână, semnătura:>
Hr(iste) Ioan <m.p.>
<de a cincea mână, semnătura:>
Atan(a)să Gheorghiu cilen <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Primăria Iaşi, ds. nr. 49/1857, f. 16r, orig., hârtie albastră, c. neagră.
___________
1
Cuvântul «dumnealor» a fost prescurat «D.D.».
2
Aşa în text.
3
Omis.

246
 CONTRIBUŢII LA DEMITIZAREA ISTORIEI. CÂTEVA DOCUMENTE PRIVITOARE
LA ABUZURILE CATANELOR AUSTRIECE ÎN MOLDOVA (1854)

Arcadie M. BODALE

În mentalul colectiv românesc s-a constituit un stereotip, potrivit căruia poporul german ar fi
mai civilizat decât alte neamuri, aşa încât Imperiul Habsburgic ar fi civilizat teritoriile românești pe
care le-a anexat și stăpânit în epoca premodernă şi în cea modernă. Ca atare, majoritatea românilor
din Ardeal, Banat, Crișana, Maramureș și Bucovina se consideră a fi mai civilizați decât fraţii lor de
dincolo de Carpați.
Doar că în arhivele româneşti şi în cele din Viena se găsesc numeroase documente care
dovedesc faptul că austriecii nu au fost nici mai buni şi nici mai răi decât alte popoare care au
cucerit părţi din spaţiul românesc. Din păcate, toate aceste izvoare, scrise în diferite limbi şi
paleografii, sunt complet ignorate, chiar și de către istoricii care pretind că fac „demitizarea” istoriei
noastre naţionale, cum este cazul lui Lucian Boia. De fapt, pentru majoritatea acestor „istorici”
demitizarea consta doar în împroșcarea cu noroi a propriilor strămoşi, într-o încercare disperată de a
ieşi şi ei în evidenţă pe tărâm istoriografic.
Legat de aspectul „civilizator” al armatelor şi autorităţilor austriece, este extrem de curios că
un episod amintit de Ion Creangă (care relatează cum au sărit oamenii la Fălticeni să-i salveze pe
catiheţi, crezând că bătaia acestora de la gazda unde stăteau ar fi fost provocată de austrieci), a
rămas total nebăgat în seamă de istorici. Aceştia şi criticii literari nu s-au întrebat de ce Ion Creangă
a amintit un asemenea detaliu, deşi, dacă ar fi avut o asemenea curiozitate, ar fi găsit informaţii
semnificative pentru ceva ce am putea numi drept lipsa de educaţie şi de eleganță a „nemţilor” în
timpul ultimei ocupaţii militare austriece a Principatelor române.
Ca atare, în cele ce urmează, redăm câteva documente păstrate la Arhivele Naţionale din
Iaşi referitoare la abuzurile soldaţilor austrieci încartiruiţi în Principatul Moldovei. Deşi autorităţile
Moldovei au intervenit în repetate rânduri pe lângă comandanţii militari austrieci pentru curmarea
acestor necuviinţe, acestea au continuat până la retragearea trupelor habsburgice în Imperiu.
Totodată, izvoarele de faţă cuprind şi informaţii preţioase despre începuturile carierei lui
Lascăr Catargiu, care în 1854 era agă, fiind șeful Poliției oraşului Iaşi. De asemenea, ele aruncă o
lumină şi asupra modului în care era organizat oraşul Iaşi şi ne dezvăluie locurile în care au fost
încartiruite trupele austriece la mijlocul veacului al XIX-lea.
Totodată, acest mănunchi de documente oferă foarte multe informaţii nu numai pentru cei
interesaţi de istoria modernă a românilor, dar şi pentru cei preocupați de istoria limbii române şi de
arhaismele ei. Astfel, sunt amintiţi o serie de termeni mai puţin cunoscuţi, precum bancoţeti (=bilet
de bancă în valoare de trei sorocoveți), ciocârtitură (=rană deschisă, provocată cu sabia sau cu un
cuţit), crivat (=pat), dejurnie (=comandanţi militari din armata Moldovei), jâmnă (=pâine lunguiaţă),
Obvahta (=unitate de comandă a armatei austriece), pliastar (=tratament medicamentos), a
pliroforisi (=a informa), pricazanie (=ordin militar), pridstavlisi (=a transmite un document), șip
(=sticlă), şticu/sticu (=baionetă), tesac (=sabie scurtă și lată), Varşau (=oraşul Varşovia) sau zvod
(=soldaţii aflaţi în garda ???). Totodată, în aceste documente constatăm că scribii moldoveni de la
mijlocul secolului al XIX-lea foloseau prescurtarea ФМЛ pentru cuvântul feldmareşal.

247
 ANEXE

1. 5 octombrie 1854

Onoratului Departament a<l>1 Trebilor din Lăuntru

Polițâia Capitalii Iașâi
Raport

La 25 spre 26 a trecutului sep(tem)v(rie), sara, la 10 spre 11 ceasuri, un soldat de egări,

numit Franțu Coţman, din Cumpania al 4-le(a), trupile austriene, mergând cu alt tovarăș al său, pe
care n-au vroit a-l arăta, la dugheana băetului Costachi Bosâe, au cerut ca să le dei o ocă vin într-
un șip ce-l ave(a) în mână.
Și întrebându-l băetul ce soiu de parali are, soldațâi i-au răspuns că au bancoţeti de trei
sorocoveț(i). Și zicându-le băetul că n-are cu ce schimba, soldatu’ Franți, mâniindu-să, au început a
sudui pi băet, dându-i și <lo>2vituri și a-i faci stricăciune în șipuri, geamuri și altile. Și nemulțămit
cu aceste(a), au alergat îndată și, luând un tesacu sau şticu, s-au întorsu iarăș(i) la băet, în
dugheană, începând din nou a-l sudui şi a-l bate, di la care băetu’ scăpând cu fuga, au început a
răcni. Și fiind megieși aproapi cu dugheana un Neculaiu Aronovici și fratele său, Vasâli, au sărit ca
să-l scapi de la băta(i)e, însă pomenitul soldat și cu celalant a<l>1 lui tovarăș i-au apucat pe
amândoi a-i bate pâr’ ce au început a le pricinui și răni de cuțât la gât, mână și la picioare lui
Vasâli, iar lui Neculaiu ciocârtituri la mână, făcându-să nevăzuţ(i). Iar pe răniţi, ducându-să la
Ospitalu’ Chentral pi Vasâli, fiind mai tare rănit și de primejdie, s-au oprit acolo, așăzându-să la
crivat. Iar celuialant, Neculaiu, după luare aminti ce i-au făcut, i-au rânduit doftorii, cu care au
rămasu a să cauta acas<ă>2.
Dovedite aceste(a) prin cercetare(a) urmată di Comisi(a) 1-iu, în a căruia dispărțâre s-au
întâmplat și a delegatului ostășăscu, după cum însuși(i) dumnealor3 căp(i)t(a)n(ul) Klaper i maiorul
batalionului şi dumnealor3 comendan<ţi>2 cercetând și pe soldat, au poruncit a să aresta, dar ce i-
au mai făcut, nu să știe.
Astăzi însă, tot Comisi(a) 1-iu, prin raportu<l cu no>2 9.120, că noaptea trecută, pi la
ceasurile 1-iu, do<i>2 soldați, tot din oștirile austriiceşti, numiţ(i) Iozăf Dicec 4 și Iacob Leahu, din
Cumpaniia a 2-le(a), beţi, mergând la jid(o)vu Avramu <ci>2botariu din Păcurariu, s-au apucat a
giuca cărțâle și din care, la beţi(e), s-au luat la bata(i)e amândoi. Împăcându-să apoi și (i)eșând
afară, au văzut fimei în cuhne la d(umnealui) căp(i)t(a)n(ul) de jandarmi a Isprăv(ni)ci(ei)
țân(u)t(u)l(u)i I(e)șii, unde întrând a<mâ>2ndoi la fimei, în cuhne, soldați(i) jandarmii ce să
<întâm>2plasă a fi acolo, ca la casa nacealnicului lor, au dat afară. Atuncia soldațâi austrieni, cu
grăbire, s-au dus în casa jid(o)vului cibotariu și zmuncind un tesacu din cui, a unui alt soldat ce era
în cvartir(ă) acolo, s-au întors înapoi la jandarmi, începându-i a-i bate cumplit și a-i tă(i)e. Sărind
și alți soldați cu parii, încât pi jandarmu’ Iordachi Vasiliu l-au tă(i)et cu tesacu’ în creștetu’
capului, aflându-să în primejdie, pi care di-ndată s-au și triimes la spitalu’, iar pe alți 4 jandarmi
numai i-au zgăriet la cap, la mână și la urechi, dar nu sânt de primejdie.
După care, soldațâi austrieci, întrând în casa d(umisale) căp(i)t(a)n(ului) și, ca turbați, au
stricat mesă, scaune și geamurile de pe la ferești, încât rădicându-să apoi de cătră ophod(u)l, s-au
dusu la Obvahta austriicească din casăle fostului domn Sturza, încredințându-i ofiţărului Dejurni(i).
Cât și comis(arul) al 4<-lea>1 prin doî rap(o)rturi, și anumi:
No 4.266, că noaptea, la 3 spre 4, la ceasurile 9, trii soldați din cumpaniia al 8<-lea>1,
mergând la dugheana neguţătoriului Ioan băcalu’ din Târgu’ Cucului, unul din ei, și anumi Iozăf,
furând o jâmnă, un băet din dugheană, Dimitrachi Simionescu, s-au răpezât să i-o (i)ei. Și sărind

248
trustei5 asupră-i, acel Iozăf, scoțând un cuțât, l-au și înfiptu în mâna st<â>2n<gă a>2 băetului, pe
care, pe de o parte, pi faptași s-au dat la Ohvata lor, iar pi rănit, reveduindu-să cu doftoriu, i-au
rânduit pliastar, cu încredințare că nu ar fi de primejdie.
Şi cu
No. 4.279, că astă noapte, pi la ceasurile 12, sărind piste zaplazu’ casăi jid(o)vului David
Iţâcu Vaintrup, pe din dosu’, din Ulița Cizmării, doi soldați austrieceşti necunoscuț(i); și-ntrând pi
fireastă în casă, când numitu’ evreiu și soțâia lui dorme<au>1, fără să pricinuiască vreun zgomot,
au deschis ușa și au scos pe din dosu’ o lădiță di [h]fier în ogradă, cu chip de a o strica. Și văzând
că nu o pot, au întrat unul din<tre>1 ei, soldațâi, în oda(i)e ce dorme(a) jid(o)vu’. Și căutând cheia
lădiţâi, au sâmțit, când diodată au sărit, și luând un chibrit, au tras pi păreti să aprindă lumânare;
iar soldatu’ au stâns chibritu’ și apoi lovindu-l cu latu’ sabii piste frunte, i-au zis să tacă și să-i dei
cheia de la ladă în dialectu’ nemțăscu; iar jid(o)vu’ nevroind[t], atuncea unul din ei l-au lovit la
ochiu’ stângu şi mâna dreaptă. Atuncea evreiu, făcând strigare di agiut(o)r altora, s-au trezât şi
fimeia sa, care întovărăşând răcnitul barbatul(u)i său cu întrebare că «cine sânt?», atuncea
lovindu-o soldaţâi şi pe dânsa cu sabiea în creştitul capului, încât i-au tă(i)et o bucată pieli cu carni
înpreună pâră la os; şi apoi, s-au făcut nevăzu<ţi>6, tot pi din dos. Faptaşâi, pre cât i-au văzut
jod(o)vi(i), i-a<u>2 cunoscut la costium că sânt soldaţi din acei cu curăli albi cu chiveri şi
pantaloni strâmţi la picioare.
Urmări de care, Poliţâia, deşi odată cu aceasta le-au înpărtăşât Plaţu Comondo, cu tot
răspectu, le aduce şi la cunoştinţa onoratului D(e)p(a)rt(ament), cu rugăminti ca să binevoiască a
<a mijloci şi din>7 parte-i pedepsârea făptuitorilor şi mărginire a tuturor soldaţâl(o)r de la
asăminea urmări şi cu adăogăre5 că patrulile melitare austriiceşti care umblă în Capitalie pentru
liniştea soldaţâl(o)r să s(e) regulezi ca-n toată sara, la 6 ceasuri, să le triimată la Poliţâe, spre a să
înpărţi pe la cvart(a)li. Şi unindu-să cu străjâle Sali, pe toţi acei din melitari care îi va vide că nu să
poartă cu bun<ă>6 cuviinţă şi piste ceasurile hotărâte pe uliţi, să să rădice şi să să arestuiască. İar
cât să atingi şi pentru buna rânduială de a să păzi zioa, să să dei la fiecare cvartal câte un unter
ofiţăr cu câţiva soldaţi, spre a fi de priveghere asupra umblării fiicăruia; şi pi acei care s-ar vide
făcând necuvi[i]nţi pe la dugheni şi alti lăcuinţi a lăcuitorilor, să să rădice la Comisâe şi de unde,
cu arătare urmării, să să trădei la Comănzi, măsură cu care numai să va şi pute(a) faci o mărgenire
a necuviinţălor.
<de a doua mână, semnătura:>
L(ascăr) Catargiu <m.p.>.

<iar de prima mână., care a scris textul:>

M(a)s(a) II
No <15.242>8
5 oct<om>1vrie <1>1854.

Şef, Scorcescu9 <mp.>.

<de a treia mână, rezoluţia:>

No. 340.
Secţia 1-iu, oc(tom)vr(ie) 6.
Să să înfăţoşăză Ex(celenţei) Sale, Domnului Ministru, spre Hotărâre.
D.D. Burghele <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 1r-3r, hârtie albastră, c.
neagră, concept.
249
 ___________
1
Omis.
2
Rupt.
3
Cuvântul «dumnealor» a fost prescurat «DD».
4
În alte documente, «Ducec».
5
Aşa în text.
6
Şters.
7
Rupt şi şters.
8
Numărul «15.242», lectură nesigură, căci este şters parţial.
9
Semnătura «Scorcescu», lectură nesigură.

2. 5 octombrie 1854

Copii di pi raportul comandiriului Companiei a 13-a a țânutului Iașii, cu no. 78, din 5
octomvri(e) 1854, urmat cătră Polc.

(I)eri, la 4 acestiia luni, pe la ceasurili 11 evropieneşti, noaptea, două catani beti au întrat
în bucătăriea supt iscălitului, la cari, fără pricină binicuvântată, au început cumplit a bati pe slugi.
În aceia vreme, mă găsăm în odaea me(a), culcat în așternut, dând pricazanii unui soldat, anumi
Iordachi Vasâliu, pentru adunarea a un<ui>1 no. cară pentru curățirea cazarmi[i]lor soldaților
K(hezaro) K(răieşti) austrieceşti, după poronca Ecsilenției Sale, D(umnealui) Ministru, ci am avut
întru asămine(a). Deodată, am auzit în ogradă, gios, un zgomot foarti spăimântător. La această
auzire, am tri[i]mes pe soldatul Iordachi să vadă ci esti pricina. Numitul soldat, pliroforisindu-să
de aceia neorândueală și vroind a scoati pe slugi din bataia lor, l-au lovit pe soldat cu paru’, încât
e2-au disfăcut capul, undi pi loc au rămas ca și mort. După aceste toati a lor crudi urmări, apoi au
întrat pe o fereastă de gios a sofrageriei, întovărășiţi mai di multi catani, spărgând ferești, farfurii
și alti mai mici lucruri; și cu rândueala aceasta, s-au suit, sus, pe scări, până când au agiuns2 în
odai(e) la mini, răcnind ca niști sălbatici, având sticuri și pari cu ei. Me-au răscolit cu parii toati
lucrurile din casă și dacă n-aş fi (i)eșit cu grăbiri din casă pe o fereastră ci esti aproapi di crivat,
desigur că m-ar fi ucis și pe mini, ca pi soldatul Vasiliu, cari s-au și triimes la spital.
De aceia3, rog plecat pe d(umnea)v(oastră) să binivoiți a mijloci siguranţiea viețâi meli de
la niști asămine(a) cruzi oamini, precum și dispăgubirea unui sfeșnic di argint.

Conform cu orighinal(ul)
Adiotant,
<de a treia mână, cu altă cerneală neagră, semnătura:>
Dimitriu <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 7r , c. neagră, copie
autentificată (o altă copie, la f. 12r-v1) .

1
Copii de pi raportul comandiriului Companiei al 13-le de jandarm(i), din 5 oc(tom)vri(e) <1>854, no. 78.
(I)eri, la 4 aceştia luni, pe la ceasurili 11 evropieneşti, noaptea, două catani bete au întrat în bucătăria supt
iscălitului, la cari, fără pricină binicuvântată, au început cumplit a bati pe sluji. În aceea vremi, mă găsăm în odaia me(a),
culcat în așternut, dând pricazanii unui soldat, anumi Iordachi Vasiliu, pentru adunarea a un<ui> no. cară pentru
curățârea cazărmi[e]lor soldaților K(hezaro) Kr(ăieşti) austrieceşti, după poronca Ecselenției Sali, D(umnealui)
Ministru, ci am avut întru asămine(a). Deodată, am auzit în ogradă, gios, un zgomot foarte spăimântători. La aciastă
auzire, am trimis pe soldatul Iordachi să vadă ci esti pricina. Numitul soldat, pliroforisându-să de[a] aceea neorânduială
și vroind a scoate pi sluji din bataia lor, l-au lovit pi soldat cu paru’, încât i-au desfăcut capul, unde pe loc au şi rămas ca
mort. După aceste toate a lor crudi urmări, apoi au întrat pe o fereastă de gios a sofragiriei, întovăreșiţî di mai di multi
catani, spărgând ferești, farfurii și alte mai mici lucruri. Și cu rânduiala aceasta, s-au suit, sus, pi scări, până când au
agiuns în odai(e) la mine, răcnind ca niști salbatici, având sticuri și pari cu ei. Ni s-au [ni s-au] rescolit cu pari(i) toate
250
 ___________
1
Omis.
2
Aşa în text.

3. 7 octombrie 1854

Onorabilului Departament din Năuntru,

În. În. de comandiriul polcului Jandarmie<i>1.

.
Raport,

Plecat, pe lângă aceasta, se prezentează Onorabilului Departament, în copii, raportul supt

no. 78 a dumisali căpitanului Bincovici, spre a vă încredința de atacul ci au suferit din partea unor
ranguri oștinești austriecești.
Plecat rugându-l, ca să binivoească a hotărî celi di cuviință.
<de a doua mână, semnătura:>
Căpitan M. I. Mavro(corda)t <m.p.>.

<iar de prima mână., care a scris textul:>

Ad(iutant) Dimitriu <m.p.>.

No. 2.126.
1854 octomvri(e) 7

<sus, de a treia mână, cu altă cerneală neagră, rezoluția:>

Secția ostăşască, octomvrii 11.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 6r, c. neagră, orig. românesc.
___________
1
Rupt. Aşa în text pentru «Jandarmeriei».

4. 7 octombrie 1854

Copie de pe raportul îndeplinitorului de comandiriu polcului de jăndari, din 7 octo(m)vrie

1854, no. 2.125.

Plecat pe lângă ace(a)sta să prezănteazi Ecsălenții Voastră1 în or(i)ghinal raportul sub no.
78 a d(umnealui) capatanului1 Bincoviciu, spre a vă încredința de atacul ce au suferit din partea
unor ranguri oștinești austriece[s]şti, plecat rugându-vă ca să binevoiţi a hotărî cele de cuviință.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 13r, c. neagră, copie.
___________

lucrurile din casă și dacă n-aş fi (i)eșit cu grăbire din casă pi o fereastră ci este aproape de crivat, desigur că m-ar fi ucis
și pe mine, ca pe soldatul Vasâliu, cari s-au și trimis la spital.
De aceea, rog plecat pe dumniavoastră să binevoiți a mijloci siguranţia viețâi mele de la niști asămine(a) cruzi
oameni, precum și despăgubire(a) unui sfesnic de argint.
Iscălit, căpitan Bimcovici.

[AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 12r-v, c. neagră, copie.
251
 1
Aşa în text.

5 14 octombrie 1854

Departamentul ostășăscu al Principatului Moldaviei

No. 4.3321.
În 14 oct(omv)rie2, anul 18543.
Iași4.

Onoratului Departament din Năuntru

Raportul cu no. 78 a d(umisa)le căpitanului Bincovici, primit pe lângă asămine(a) sub no.
2.125 a Regimentului de jandarmi, cu onoară să comunică în copie aice alăturată Onoratului
Departament, spre a lua lămurire de silniciile săvărşite în locuința d(umisa)le Bincovici, noapte(a),
de cătră niște ranguri de giosu din trupele austrieceşti și a înainti mijlocirea cătră locul competent,
pentru înfrânare(a) pomeniților și stăvilare(a) unor aşa cutezări, cum și despăgubire(a) d(umisa)le
Bincovici de un sfeșnic de argint, ce arată că e5-au lipsit la acest prilej.
Iar de punere(a) la cale ce va urma, să binevoească5 a comunica știință și acestui Departament.
Gheneral inspectorul Oastei,
<de a doua mână, cu altă cerneală neagră, semnătura:>
....6 <m.p.>.

<de a treia mână, numărul de înregistrare:>

No. 568.
Pri[i]mit, oct(om)v(rie) 14.

<de a patra mână, rezoluţia:>

Secția ostăşască, octomvr(ie) 14.
Spre știință. Fiindu că după raportul comandiriului de regimentu jandarmirescu, s-au făcut
cuvenita înpărtășire Ecselenții Sale feldmar(e)șalului, Graf Paar.

<de a cincea mână, cu cerneală maro, semnătura:>

Vel log(o)f(ă)t.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 11r, c. neagră
___________
1
Numărul «4.332» a fost completat de mâna care a scris textul, cu cerneală neagră.
2
Data «14 oct(omv)rie» a fost completată de mâna care a scris textul, cu cerneală neagră.
3
Cifra «4» a fost completată de mâna care a scris textul, cu cerneală neagră.
4
Cuvânt ortografiat «Iassi».
Din antet, fragmentul:
«Departamentul ostășăscu al Principatului Moldaviei
No. ...
În ... ..., anul 185...
Iași» este tipărit.
5
Aşa în text.
6
Semnătură indescifrabilă.

252
 6. 14 octombrie 1854

Onoratul(u)i Departament al Treburil(o)r din Lăuntr(u)

Stărostia ţin(u)t(u)l(u)i Putnii,
Raport

Poliția acestui oraș Focșanii, cu raportul supt no. 1.677, înștiințează că, la 10 a lunii
următoare, un soldat catană din oștir(e)a austriană ci cvartiruiescu aicea, în oraș, luând câteva
perjă de au mâncat de la un precupet de uliță, la înprotivir(e)a ci au făcut acest(a) din urmă, cu
punere în[n]ainte asupra luoatul(u)i fără plată și la Sămeșia, ce făcea cu luoar(e)a întru-una fructe
de pi a sa masă, fără nici o păsare sau plată. Vroind a-l propi1 de la urmare, l-au lovit cu o
cărămidă în piept, când și precupețul, sărind asupră-i, l-au înpuns şi cu şticul pușcii; după care, pe
rănitul precupeț s-au trimes din locu di Poliții în căutare la spitalul filial(ă) din acest oraș. Și
asămin(e)a, Stărostia, adresuind înpărtășire și dum(i)sale comandirul(u)i oștirilor din oraș, de
datorie are a supune și la cunoștința Onoratul(u)i Dep(a)rt(ament), spre știință.
<de a doua mână, cu cerneală maro, semnătura:>
Stamatin <m.p.>.

<iar de mâna care a scris textul:>

M(asa) oștinească <alături, de a treia mână, completarea:> Zilnic de a da raport2.

<iar de mâna care a scris textul:>

No. 11.532
1854 octomvri(e) 14.

<de a patra mână, numărul de înregistrare:>

No. 560.
Pri[i]mit, oct(om)v(rie) 17.

<de a cincea mână, rezoluţia:>

Secţia ostăşască, octomvr(ie) 17.

<de a şasea mână, rezoluţia:>

Spre ştiinţă, vel log(o)f(ă)t.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 14r, c. neagră, hârtie albastră,
orig. românesc.
___________
1
Aşa în text.
2
Formula «Zilnic de a da raport», lectură nesigură.

7. 17 octombrie 1854

La d(umnealui) aga Lascar Catargiu, șăful Poliție(i) Capitalie(i), no. 23.5951, oct(om)v(rie)
17.

Din motivul referatilor dum(nea)v(oastră) în mai multe cazuri de necuvintă prilejite nopțile
în Capitalie, Depart(amentul) acestu, din Lăuntru, în urmarea înțălegirie(i) cu autoritățile melitare,
253
s-au primit acum nota comanduitoriului trupilor imperiale austrieceşti cantonate în Moldova,
Ecsălenţie Sa Domnul Feldmar(e)șal Leitinantu, contile Paar, subt no. 164, cu alăturare(a)
copie<i>2 de pi poronca dată pentru înzghebarea a bhadari3 melitari și respectare(a) străjilor
Poliție<i>2.
În ace(a)stă pri[i]vire, să împărtășăști d(umnea)v(oastră) copie în tălmăcire de pe ţitata
poroncă, pentru a regularisî cele de cuviință, potrivit măsurilor adoptate.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 17r-v, c. neagră, hârtie
albastră, traducere românească.
___________
1
Numărul «23.595» a fost scris de a doua mână, pe loc lăsat liber.
2
Omis.
3
Cuvânt necunoscut.

8. 19 octombrie 1854

La Domnul Feldmar(e)șal Leitinantu’ de Paar

No. 22.5561
1854 octomv(rie) 19

Depart(amentul) acesta, din Lăuntru, pri[i]mești cinsti a înfățoșa la buna luare aminte a
Ecsălenției Voastră2 alăturată aice în tălmăcire copie de pe raportul șăfului Poliție(i) Capitalie(i),
atingătoriu de o oareșcari neorândueală prilejite în nopțile trecute din parte(a) unora din cinurile
de giosu a garnizonului din Capitalie.
Iscălitul plecat roagă pe Exsălențiea Voastră să binevoiţ(i) a lua-o în considerații mijlocire(a)
d(umnealui) șefului Poliții și să poronciți cui să cuvine a să pune în regulă cuvinită pentru pacinica
petreciri și liniști a orașului.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 5r, hârtie albastră, c. neagră,
concept..
___________
1
Numărul «22.556» a fost scris de a doua mână, cu altă cerneală neagră, pe loc lăsat gol.
2
Aşa în text.

9. 25 octombrie 1854

K(hezaro)K(răiasca) Comandă a trupelor în Prinţipatul Moldovei

No. 164.
Adiut(ant)

Onorat(ului) Departamentul din Lăuntru

Potrivit notei onorate(i) cu no. 22.556 din 7/19 oct(omvrie), an(ul) curg(ător), am cinste(a)
a comunica Onoratului Departament spre liniștitoare știință copie de pe poronca slobozită din
partea K(hezaro)K(răieşti) Comandei Militare a Politiei1 cătră toate diviziile de trupe dislocate în
Iași, pentru regularisirea umblărei patrulelor, spre ferirea ecsţeselor pe viitorime.
Ce se atinge de cazurile de ecsţesuri pomenite în raportul Poliției cu no. 15.242, e1-au
regularisit încă înainte de primirea ţitatei onorate note, stricta cercetare a fiecăruia caz în deosebi.
Iaşi, 13/25 octomvrie 1854.
(iscălit) Paar.
254
 Poroncă a Statd-Comandei din 23 oct(omv)r(i)e 18542.

Spre a înlătura feliuritele învinovățiri ce se fac din partea dregătoriilor ţivile pentru
lenevire în umblarea patrulelor noastre și pentru nerespectarea celor a lor, se hotărăște:
1) Obahta, pichetul de cavalerie pentru foc și, de la fiecare batalion, zvodul pregătit au a
face patrule.
2) Fiecare din aceste patrule va fi însoțită de un jandarm moldovan, carele se va lua în
toate zilele sara, la 6 ceasuri, de la Poliţie.
3) Obahta va patrola în cercul ei, pichetul de cavalerie pentru foc în cvartalurile
depărtate, la grajduri și3 parcul de artilerie însoțit de un jandarm calare, iar zvodurile
pregătite în cuprinsul dislocației batalioanelor lor.
4) Patrula 1-a se pornește la apropierea nopței
<Patrula a>4 2-a, după retret și duce pe toți soldații austrieceşti la cvartirele lor.
Patrula a 3-a, pornește la 10 ceasuri arestu(i)eşte pe toți soldații
<Patrula a>5 4-a, <pornește la>6 12 <ceasuri>7 austrieceşti aflători pe ulițe
<Patrula a>5 5-a, <pornește>8 spre dimineaţă și îi aduce la Obahtă.
5) Toate patrulele ce vor porni de cătră ofițeriul de inspecție de la Obahtă în persoană,
care patrule au a se afla la pichet și vor trimete pe toată ziua raportul lor, în scris,
dimineața, la 7 ceasuri, prin Obahtă, la Stad<t>9-Comandă.
La fiecare cerere a unui amploeat1 de Poliție sau după orice feliu de arătare despre un
ecsţes ce ar urma din partea soldaților austrieni, ofițeriul de inspecție de la Obahtă este
îndatorit a trimete îndată10 o asistență sau patrulă la punctul unde se va cere.
Asemene(a) îndatorire au și toţi comandanții de casarme, având a agiuta activitatea
Poliției moldovene cu cea mai mare, bună11, plecare în contra ecsţedenţilor austriene.
Arestații soldați austrieni vor fi duși la Obahtă și dimineață se vor trăda comendanților
lor, iar ecsţedenții moldovenii se vor trăda instanțiilor proprii a lor.
6) Afară de aceste patrule a garnizoanei, se vor trimete în toată ziua în fiecare număr de
companie, escadron și divizie în[n]ainte și după retret patrule, care au a îndemna pe
soldați de a merge la cvartirele lor și a țâne orânduială.
7) Zvodurile pregătite sânt schimbătoare pentru infanteria de Varşau în casarmele Herş
Şnirer, Hanul Vangheli şi Zula.
Pentru infanteria Bianhi, în casa no. 368, cvart(alul) V/4.
Pentru batalionul de grenadi(e)ri Bianhi, în casa lui Dimitrie Stefano, no. 1.768, pe
Podul Vechiu. Zvodul <al>9 2-le(a) pregătit a reghimentului Varşau este în casa
spat(a)r(ului) Nicolai Carp, în pre(a)jma Criminalului, în cvartalul 1-iu.

(iscălit) Blumencron ghen(eral)-maior,

Horst capitan, adiutant a comandei trupelor.

Pentru întocmai, S. Botesat ban <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 16r-v, c. maro, trad. din lb.
germană.
___________
1
Aşa în text.
2
Formula «Poroncă a Statd-Comandei din 23 oct(omv)r(i)e 1854» a fost subliniată în text.
3
Cuvântul «şi» a fost scris deasupra rândului de mâna care a tradus textul.
4
Omis. Completat potrivit semnului continuităţii sub cuv. «patrula» de deasupra.
5
Omis. Completat potrivit semnului continuităţii sub cuv. «patrula a» de deasupra.
6
Omis. Completat potrivit semnului continuităţii sub formula «pornește la» de deasupra.
255
 7
Omis. Completat potrivit semnului continuităţii sub cuv. «ceasuri» de deasupra.
8
Omis. Completat potrivit semnului continuităţii sub cuv. «pornește» de deasupra.
9
Omis.
10
Cuvântul «îndată» a fost scris deasupra rândului de mâna care a tradus textul.
11
Cuvântul «bună» a fost scris deasupra rândului de mâna care a tradus textul.

10. 29 octombrie 1854

La revizor, Dimitrii Ioan

No. 24.4151
1854, oct(om)v(rie) 29 zile

Pentru calcare(a) casăi d(umnelui) d(omnului) căpitan den Regimentul jandarmirescu,

Bincovici, şi băta(i)e pricenuită unui jandarm de cătri niști ranguri de gios den trupile austrieceşti,
după cum te vei lămuri mai pre larg din alăturata aice copii de pi rap(or)t(ul) d(umnealui)
Bincovici, rânduindu-să spre cercetare împregiurările și discoperire(a) vinovaților din parte(a)
Nacealsfii oştirilor K(ezaro) Kr(ăieşti) pe d(umnealui) cap(i)tan audetor Paar, să scrie și
d(umi)ta(le) ca mâ<i>2ni, în triizăci a corgătoari(i) luni, pe la 9 ceasuri den zi, să ti întrunezi cu
d(umnealui) ofițeriul austriecescu, la lăcuința cap(i)tanului Bincovici, și împreună să săvârșiți
cercetare(a), raportuind d(umnea)ta Dep(ar)t(amentului) de descoperire(a) ce veți face, despre cari
veți încheia și osăbitul protocol.

<de a doua mână, numărul de înregistrare:>

No. 657.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 18r-19r, c. neagră, concept.
___________
1
Numărul «24.415» a fost scris de a doua mână, pe loc lăsat liber.
2
Omis.

11. 29 octombrie 1854

Copie de pi raportul orășieneştii Poliţii, sub no. 2.413, din 29 octomvr(ie) <1>1854.

De vremi că subscrisul din zi în zi pri[i]vești că soldații austriiceşti cantonați în acest oraș,

cu a lor[i] însușiri ce le au piste a lor compitenție, prin batirea a mai multor feţi, închidirea lor și
altile; precum, la 26 a corentei, închizând un jâdov la Obahtu’ lor, abiea2 s-au putut scoati. Precum
asăminea și pe altu, cunoscută aciasta <fiind>1d(umi)s(ale) bo(i)eriului dregător din verbala
arătari <a>1 subscrisul<ului>1. Şi la 27, pe un dascăl l-au bătut și cari și acum pătimești. Găsăști
de datorie a încunoști[i]nța pe Onorata Administrație, cu rugăminte a regula cele de cuviință întru
stavilarea numiţâlor, la cari să socoati de cuviință că la orici cazuri de asămienea ar trebui de a să
adresa la Poliţie sau, de nu, la Onorata Ad(ministrație,) pentru ca nu la prilej întâmplându-să vreo
necuviință, prilejându-să vieții ominești, Polițiea2 să pice în răspundire pentru a sa nepriveghere.
Iscălit , D. Ghiţăscu.
Pentru întocmai, Dosăscu3 <mp.>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 22r, c. neagră, hârtie albastră,
copie.

256
 ___________
1
Omis.
2
Aşa în text.
3
Probabil greşit pentru «Doncescu».

12. 31 octombrie 1854

Copie di pe raportul com(isaru)lui al 3-a, no. 4.927, din 31 oc(tom)vrii 1854, cătră Poliție.

Asară, pe la 10 ceasuri, ar fi venit doi soldați austriicești arteleriști la dugheana

d(umnealui) neguţitoriului Costachi Anastasâu pe când, acum, îş(i) închisăsă dugheana (a căruia
dugheană să afla alăturea cu Com(i)săriatul). Acești soldați, cu asprime și furii, ar fi cerut să li dei
vin de băut. Neguţitoriul, cu toate că ar fi văzut în aşa pornire, dar apoi fiind și piste ceasurile
oprite a nu fi dughenile deschise, s-au oprit de a le vinde vin. Unul din ei, cu furii, au început a
striga și a-l izbi cu pumnii în piept, ca numaidecât să li dei vin, iară celalant, scoțind sabia, vrând
a-l plesni piste cap, apărindu-să cu mâna, l-au tă(i)et la acea stângă. În ţâpetile și larma acestui
neguţitoriu, au alergat dejurnile acestii Comisâi, întovărășit și de ceialanți slujbași a ei, unde, viind
neguţitor(iul) sângerat cu vai, chin, apucându-i-să sabia din mână, pe di o parti, s-au adus în
Comisâe, iar pe di alta, vrând a să aduci și pi făptuitor, celalant soldat, retrăgându-să din
valmașagul acela, s-au și dus. Piste câtiva menunte1, acel dus au venit cu un caprar numit Ermin,
întovărășit cu şasă soldați patrul, strajă din compania al 3-a de granadiriu. Aceștia au întrat cu
puteri în Comisâe, cerând sabia alterelistului1 soldat, fără să (i)ei în bagari de samă urmarea
soldaților artileriști și să-i aresteze. Ba încă, pomenitul caprariu au poroncit la soldaţii lui, chear în
Comisâe, a puni şticurile la puşti, poroncindu-le că dacă nu va slobozi sabia din Comisâe,
numaidecât să tragă cu pușca în dejurnile; izbind cu puștile în mesă, puind santinelile la ușile
Comisâei, ca să nu lesă pe niminea a (i)eși afară din ea (tocmai atuncea sosâsă cercătoriul
străjâlor din partea Meliției Pământeni, anumi unter ofiţăriul Furtună cu altul), cari și aceștia di
abe e1-au putut scoate din mâinile lor, ca să nu-i (i)ei spre a-i duci la Obahtă. Tot acel capral,
călcând și reveduind Comisâia, au luoat cu de la sâne puteri sabia și pi acei soldați; le-ar fi dat și
drumu’, suduind în presudsfia aceştiia, precum l(e)-au venit la gură. În sfârșit, piste una și alta,
deci, iscălitul, cu păreri de rău, pri[i]vind ș<i>2 suferind la niști așa neplăcute urmări din partea
unor așa meliteri1 și mai ales patrul austriicescu cu cutezeri1 a calca cu armie și postul de
presudsfii a Ocârmuirii locale; deci, poate nacealnici lor nu cunoscu a subalternilor urmări, dar
poate aud și potu, ş<i>2 nu regularisăscu stavilarea lor, până când au agiuns ataca uniia1 ca aceia
și posturile Cârmuirii, lăsând a zice acele necontenit(e) ce pricinu(i)escu locuitorilor.
Iscălitul să grăbești a supuni Onoratei Poliţii spre regulă și stârpirea odată pentru totdeauna de
niști așa neplăcute în fața lumii abuzuri, ce aduc spaimă și struncin1 poporănilor cu desăvârșire.
Pentru întocmai,
V(a)s(ile) Racoviţă <m.p.>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 24v şi f. 31r, c. maro, hârtie
albastră, copie autentificată.
___________
1
Aşa în text.
2
Omis.

13. 1 noiembrie 1854

Onoratului Depart(ment) din Lăuntru

257
 Isprăvinciea țân(u)t(ului) Sucev[v]ii
Rap(o)r(t)

Pentru a să pliroforisî Onorat(ului) Dep(a)r(tament) despre necuvintăli ci să fac în acest

oraș Folticenii di soldați(i) austrieni cari sunt în canéonare cu batâre a mai multi feți, cu supunire
să pristavlisăşti întocmai copii di pi rap(o)r(tul) poliții no. 2413, aducându-să la științi. Cât
pri[i]vești pentru bata(i)e dascalului ci să cuprindi în ţitatul rap(or)t, s-au rânduit pe fizic a i-l
curarisi. Iar încât să atingi pentru urmare(a) de față și stavilare în viitori, s-au făcut cuvenita
împărtășiri și d(umnealui), d(u)m(i)s(ale) comandir a detașamentului, poroncindu-să totodată și
Poliții a cerceta și a da relații dispre înpregiurărili ci ar fi produs pedepsire prin închisoari și bătăi
a numiţilor de cătră oștiri, pe cari iarăș(i) să vor referi onoratului Dep(ar)t(ament), odată și cu
știința ci va da d(umnealui) fizicul di stare bătutului, spre cuvenita regulariesire.
<de a doua mână, semnătura:>
Grecianu <m.p.>.

<iar de prima mână, care a scris textul:>

M(a)s(a) 1-iu
No. 8731
<1>1854 noiemvr(ie) 1-iu.

Şef m(e)s(ei),
Doncescu <mp.>.

<de a treia mână, marginal, rezoluţia:>

Să s(e) mijloceasc(ă) cătră d(umnealui) contele Paar, ca să pui(e) la cale conteniri unor
asimine(a) n(e)cuv(i)nţi. Costac(he)2 <m.p>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 21r-v, c. maro, hârtie
albastră, orig. românesc
___________
1
Omis.
2
Semnătura «Costache», lectură nesigură.

14. 2 noiembrie 1854

No. 868

Onoratului Depart(ament) din Lăuntru,

Poliția Capitalii,
Raport

Raportul d(umisa)lii comis(arului) dis(părțiturii) a 3-a, supt no. 4.927, în cazul necuviinț(e)i
ci au făcut soldații austrieni, Poliția, spre lămurire, cu supuneri îl pridstavlisăşti în copie, cu
rugăminte(a) ca să binevoiască a regula cele ce va găsî de cuviință pentru mărginiria soldaţil(o)r.
Șăf Poliții,
<de a doua mână, semnătura:>
L(ascăr) Catargiu <m.p.>.

<iar de prima mână, care a scris textul:>

M(asa) II
258
 No. 17.147
1854, no(i)em(vrie) 2.

Şef mesii,
Ionescu <mp.>.

<de a treia mână, confirmarea:>

Primit, 8 noiemvri(e),
Cu alăturare1.

<de a patra mână, rezoluția:>

Secția ostășească, no(i)emvr(ie) 82
Traducându-se în dialectul gherman alăturatul raport, si3 va împărtăși ecselenții sale,
Domnului Feldmar(e)șal Leitinantu Paar, spre a si3 lămuri de necuviința urmată și a pune
la cale, precum va binevoi a găsi de cuviință.
<de a cincea mână, semnătura:>
Costac(he)4 <m.p>.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 24r, c. maro, hârtie albastră,
orig. românesc.
___________
1
Aici, cuv. «alăturare» are sensul de «anexă».
2
Cifra «8» corectată din «7».
3
Aşa în text.
4
Semnătura «Costache», lectură nesigură.

15. 17 noiembrie 1854

No. 24.9841
1854, no(i)emvr(ie) 5/17

Ecs(elenţei) Sale, D(umnealui) F(eld)m(areşa)l Graf Paar

Administrație ținut(ului) Sucevii, cu raportul din 13/1 a curentii luni, no(i)emv(rie), no.
8.731, referează Departamentului din Lăuntru că cinurile de gios din trupile K(hezaro) K(răieşti) ce
stanționează2 în târgul Fulticenii să poartă cu multă asprime cătră viețuitorii din acel târgu,
bătîndu-i şi arestuindu-i de la sine, fără știre(a) autoritățâlor locale, din care pricină să ivescu
necontenite tânguiri.
Subt iscălitul, după datorie, cu toată cinste(a) aduce la cunoștiința Ecsălenție(i) Vo(a)stră2,
să binevoiţ(i) a lua în considerație asămine(a) înpregiurări și să porunciți dumnealor 3 comandiri să
oprească desăvârșit pe cinurile de gios a nu să mai abate la asămine(a) necuviință și pi vinovați să
să înfrâneză.
(I)eşii, în 17/5 no(i)emv(rie) <1>4854.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 23r-v, c. maro (text
românesc), (hârtie albastră), trad. românească.
___________
1
Numărul «24.984» a fost scris de a doua mână, cu cerneală maro, pe loc lăsat liber.
2
Aşa în text.
3
«dumnealor» a fost prescurtat «D.D.».
4
Omis.
259
 16. 20 noiembrie 1854

No. 25.5671
1854 no(i)emvrie 8/20

Ecs(elenţei) Sale, D(umnealui) F(eld)m(areşa)l Graf Paar

Spre lămurire(a) Ecsălenție(i) Vo(a)stre de necuvinţa ce s-ar fi uneltitu de câț(i)va oșteni, cinuri de
gios, din armiea2 K(ezaro) Kr(ăiască), cantonaţi aice, în Capitalie, Depart(amentul) acesta
pri[i]mești cinsti a vă împărtăși în tălmăcire raportul sub no. 4.927 a comisariului despărțârii al
3-le(a), pridstavilisât3 de Poliție Capitalie(i). Și, totuodată, nu lipsăști a adăogi [a pune la cale o
măsură]4 rugăminte(a) Ec(selenției) Vo(a)stre să binevroiț(i) a pune la cale o măsură ce veț(i)
socoti mai potrivită întru stavilarisâre unor aşa neorându(i)eli și asupriri a orășănilor.

AN-Iaşi, fd. Ministerul de Interne al Moldovei, tr. 1772, op. 2020, ds. nr. 29.434, f. 26r, c. maro, trad.
românească.
___________
1
Numărul «24.984» a fost scris de a doua mână, cu cerneală maro, pe loc lăsat liber.
2
Aşa în text.
3
Cuvântul «pridstavilisât» corectat din «pridstavilisâti».
4
Formula «a pune la cale o măsură» a fost tăiată de mâna care a făcut traducerea.

260
 ELENA LUPESCU ÎN EXIL LA PARIS. SCRISORI CĂTRE PĂRINȚI (1925-1926)

Narcis Dorin ION

Propunem cititorilor prestigioasei reviste de cultură „Prutul” lectura unor scrisori inedite ale
Elenei Lupescu, datând din perioada primilor ani ai exilului parizian (1925-1926). Redactate în
limba română, scrisorile sunt păstrate, în copie, în fondurile Arhivelor Naționale ale României.
Adresanții sunt părinții Elenei Lupescu, farmacistul Nicolae Lupescu (Nahum Leon Grünberg-Wolf)
și Eliza Falk, cărora Duduia le mărturisește iubirea profundă și pe care îi informează aproape zilnic
despre viața petrecută la Paris, Neuilly și în castelul Coësme din Bellême (departamentul Orne)
alături de fostul principe moștenitor Carol al României, cel cu care, la 7 iulie 1947, în ultimul exil, la
Rio de Janeiro, se va căsători, devenind prințesa Elena.
Elena Lupescu (2/15 septembrie 1899 - 29 iunie 1977) – Duduia, cum va fi cunoscută în
familie, în societatea română și în posteritate – a fost, fără îndoială, persoana cea mai hulită și
blamată din timpul domniei regelui Carol al II-lea (1930-1940), pentru influența ei nefastă pe care a
știut să o exercite, dozat, asupra suveranului. Devenind femeia ce-i va domina viața până la sfârșit și
de care numai moartea îl va separa, Elena Lupescu a fost, în iarna anului 1925, iubita pentru care
principele moștenitor Carol a renunțat în mod irevocabil la Tron, scandalizând Familia regală și
întreaga societate românească.
În 14 februarie 1940, la 15 ani de la prima lor întâlnire, regele Carol al II-lea va nota
momentul aniversar în Însemnările zilnice: „A fost scris de mâna lui Dumnezeu ca așa să fie, 15 ani
de când Duduia și cu mine nu ne-am despărțit și am înfruntat toate vicisitudinile, toate urgiile și
unele adevărate bucurii cot la cot. Dragostea noastră a stat ca o stâncă neclintită împotriva tuturor
valurilor vieții și a timpurilor. Legătura aceasta s-a cimentat atât de puternic încât a rezistat la toate
zilele de restriște, la toate durerile ce au fost provocate de alții. Ea este pentru mine chiar esența
vieții mele, ea este talismanul cel mai divin și, în clipele de greutăți, este refugiul meu suprem.
Această dragoste e așa încât nici nu pot concepe viața fără ea”114. Putem oare să nu credem în
sinceritatea sentimentelor sale?
Pentru această femeie fatală, în numele acestei pasiuni puternice, principele Carol a renunțat
a treia oară la Tron, în 12 decembrie 1925, de data aceasta în mod definitiv. Deși s-au făcut presiuni
asupra lui și asupra Duduiei (căreia i s-a oferit o sumă de bani ca să plece în Franța), principele a
fost de neînduplecat în atitudinea lui. Ar fi avut și alte motivații, între care și ura împotriva
atotputernicului Ion I.C. (Ionel) Brătianu, a lui Barbu Știrbei, chiar a propriei mame, regina Maria.
Un apropiat al lui Carol, Mihail Manoilescu, consemna în memoriile sale că „prințul a plecat din
țară din cauza lui Ionel Brătianu și a Reginei Maria și, într-un moment de slăbiciune omenească,
când s-a văzut în străinătate singur și părăsit, a comis imensa imprudență politică să se atașeze – de
data aceasta adânc și exclusiv – de femeia a cărei tovărășie a putut fi, după aceea, cu atât succes
speculată”2.
Prin urmare, în fața hotărârii lui irevocabile de a renunța la Tron (în scrisoarea către tatăl
său, Carol cerea să fie „șters dintre membrii Familiei domnitoare a României”, angajându-se să nu
se întoarcă în țară „timp de zece ani, fără a fi chemat de cei în drept și fără autorizația

1
Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol. II (1939-1940), ediție de Marcel-Dumitru Ciucă și Narcis
Dorin Ion, București, Editura „Șansa SRL”, 1996, p. 106.
2
Mihail Manoilescu, Memorii, ediție de Valeriu Dinu, București, Editura Enciclopedică, 1993, vol. I, p. 99.
261
Suveranului”3), regele Ferdinand I și premierul Ion I.C. Brătianu au răspuns cu aceeași monedă,
îndeplinindu-i dorința. La 31 decembrie 1925 a avut loc Consiliul de Coroană4 care l-a decăzut pe
principele Carol din drepturile sale și l-a proclamat ca moștenitor al Tronului pe principele Mihai,
fiul său. Decizia a fost confirmată de Corpurile Legiuitoare – convocate la 4 ianuarie 1926 –, care au
modificat Statutul Casei Regale, au proclamat pe Mihai principe moștenitor, au acceptat renunțarea
principelui Carol și au ales Regența (în situația în care principele moștenitor Mihai ar deveni rege
înainte de majorat)5.
Pentru a menține ordinea stabilită prin Actul de la 4 ianuarie 1926, Ion I.C. Brătianu a
ordonat o supraveghere atentă a tuturor mișcărilor pe care le făcea fostul principe în Franța 6. Acesta
este contextul în care Elena Lupescu întreține o asiduă corespondență cu părinții săi aflați în
România, scrisorile fiind controlate de către autorități, dar păstrându-se în mod miraculos până
astăzi. Chiar dacă nu conțin elemente legate de viața politică – tocmai din cauza cenzurii oficiale,
interesate să afle amănunte despre viața principelui Carol –, acestea au o valoare documentară
memorială, ajutând la creionarea contextului primului exil al viitorului rege Carol al II-lea și
conținând elemente de biografie personală a Elenei Lupescu și – implicit – a fostului principe
moștenitor al României, alături de care aceasta și-a petrecut acei cinci ani din exilul francez (1925-
1930).
În fondul de arhivă Casa Regală - Personale. Carol II, s-a păstrat și o scrisoare din 31
decembrie 1925 a Elenei Lupescu, adresată maiorului Eugen Tăutu, fostul său iubit, în care aceasta
explică contextul în care l-a cunoscut pe principele moștenitor Carol, numit aici Făt-Frumos. O
redăm la începutul acestui dialog epistolar, înainte de a prezenta scrisorile pe care Elena Lupescu
le-a expediat, din Franța, părinților săi.
Completările pe care le-am făcut pentru cursivitatea textului le-am marcat cu [], am păstrat
aidoma unele exprimări arhaice, iar variantele greșite ale unor cuvinte le-am notat infrapaginar sau
în glosarul de la final. Tot infrapaginar este menționată și cota arhivistică a fiecărui document.
Sublinierile din text aparțin Elenei Lupescu, cu o linie (culese cu italice) sau cu două linii (marcate
bolduit). În scrisori, lunile anului sunt scrise cu inițială mare sau mică, dar am uniformizat textul,
păstrând inițiala mică. În corespondența de familie, numeralele cardinale sunt scrise cu cifre, nu cu
litere. La finalul textului am atașat un Glosar, în care prezentăm numeroasele arhaisme și cuvinte
scrise greșit de Elena Lupescu, pe care am preferat să le îndreptăm tacit în transcrierea scrisorilor,
pentru fluența textului.

***
31.XII.1925
Alăturat, o scrisoare a lui Făt-Frumos7.
Scrisoarea ta m-a surprins. Te găsesc deodată moralist. Să nu crezi că prin această scrisoare
vreau să mă disculp în fața ta. Nu! În primul rând, nu sunt vinovată cu nimic, nu sunt eu cea care am
împins8 pe Făt-Frumos la actul comis. Mai mult, nici n-am știut decât atuncea când a fost fapt
împlinit și atuncea am căutat să-l împiedic cât am putut; motivul pentru care l-a făcut îl știe numai
el. Eu în niciun caz nu sunt cauza.

3
Acte și corespondeță relative la renunțările la Tron ale fostului Principe Moștenitor (1918-1919-1925), cu reproduceri
fotografice de pe originale în anexe, f. e., f. a., p. 15-16.
4
Vezi Ion Mamina, Consilii de Coroană, București, Editura Enciclopedică, 1997, p. 121-131.
5
Vezi detalii la Ioan Scurtu, Criza dinastică din România (1925-1930), București, Editura Enciclopedică, 1996, p. 36-62.
6
Vezi, pe larg, Narcis Dorin Ion, Cronica unui exil supravegheat. Principele Carol al României și Elena Lupescu în
Franța (1927), în volumul Istoricul Stelian Neagoe la 75 de ani, București, Editura Institutului de Științe Politice și Relații
Internaționale, 2013, p. 236-270.
7
Elena Lupescu se referă la principele moștenitor Carol (15 oct. 1893 - 4 apr. 1953), fiul regelui Ferdinand I și al reginei
Maria, viitor rege al României (8 iun. 1930 - 6 sept. 1940).
8
În text: înpins.
262
 De ce învinovățești pe cineva până nu ști[i] adevărul? De ce îți asumi această răspundere?
Faci caz de sentimentalism9, faci caz de patriotism10 și mă întreb atuncea de ce tocmai tu ai fost
acela care mi-ai facilitat întrevederile, punându-mi la dispoziție casa ta? Mai mult11, îmi dădeai
povețe cum să mă port cu el și, din fericire, nu le-am urmat; ar fi fost prea odios. Voiai să fiu unealta
ta; nu ți-a reușit, te-ai convins că dragostea mea este sinceră și, cum și tu mă iubeai, te-ai răzbunat.
Nu găsesc că ești tu acela care poți să-mi faci morală; îți trebu[i]e destulă pentru tine.
M-a durut destul de mult decepția [pe] care am avut-o în prietenia pe care mi-o pretindeai că
o ai față de mine; în schimb, eu nu ți-am plătit cu ace[e]ași monedă; te-am apărat oricând și în fața
oricui. Mi-ai jurat prietenia ta la mormântul Mami[i] tale; e trist cum ai înțeles-o și aceasta îmi va fi
în viitor o povață de a nu mai avea prieteni.
Scrisoarea ta o consider ca scrisă într-un moment de teamă, pentru că sunt anumite persoane
care știu de rolul tău și crezi poate că vei fi tras și tu la răspundere. Ai căutat în scrisoarea ta să mă
distrugi și să îmi aduci toate injuriile posibile; pot spune că un cavaler nu se poartă ca tine; de altfel,
îți repet, nu m-au lovit întru12 nimic, fiind cu conștiința curată și sunt alți[i] mai competenți13 care o
știu tot așa de bine.
Îmi scri[i] că am distrus o căsnicie; eu în niciun caz și, relativ la asta, cum de mă ameninți
tu, care ai distrus atâtea căsnici[i] cu morala care se poate găsi numai în casa ta. E fatal să mă judeci
pe mine așa, mă judeci după tine însuți. Aș fi putut să te distrug după cele ce mi-ai făcut la
București, dar eu am înțeles prietenia altfel și am respectat față de mine însămi acest sentiment. Aș fi
avut destule arme să mă răzbun; de pildă, câteva rânduri Dlui General Trăilescu, Dlui Doneau, Dlui
Maior Chirițescu, Dlui Krainic, Dlui Gafencu14, Dlui Rosenberg, care a fost atât de bun față de tine
și tu n-ai făcut decât să facilitezi întrevederile între Maurice15 Leon și soția ta etc., etc. Restul îl16
cunoști mai bine decât mine.
Nu m-am răzbunat17 și nici nu mă voi răzbuna; nu e de demnitatea mea și nici nu pot
adopta18 sistemele tale. Cu toate că sunt tânără și că aș putea să fiu fi[i]ca ta, primește sfaturile mele
care, cu toate cele ce mi-ai făcut, sunt sincere.
Ai ajuns la o vârstă când ar trebui să te lași de intrigi și să-ți aranjezi o viață mai demnă,
demnă din toate punctele de vedere. Nu mai primite Prietenia nimănui, dacă înțelegi s-o
întrebuințezi cum ai întrebuințat-o cu mine. Și mai ai un cusur: acela de a ofensa pe orișicine
atuncea când nu mai ai nevo[i]e de serviciile lui. Te anturezi de oameni care nu sunt potriviți cu
vârsta ta și nici nu sunt de demnitatea ta; fatal, prin ei ai căpătat un fel de a înțelege viața într-o
prismă specială19 și de acolo tot spiritul tău dezordonat.
Nu am căutat prin această scrisoare să te ofensez; poate prin aceasta să-ți mai dau o ultimă
probă de prietenia sinceră ce ți-am purtat. E destul de trist că în Ajunul Anului Nou trebu[i]e să
închei acest an scriind unui fost (pretins) prieten al meu această scrisoare și nu mă împiedică să-ți
spun La Mulți Ani.
Sunt cu conștiința împăcată.
E.20

9
În text: sentimentalizmu.
10
În text: patriotismu.
11
În text urma: ai căutat, tăiat.
12
În text: într-un.
13
În text: compitenți.
14
În text: Gafenku.
15
În text: Morice.
16
În pagina următoare a scrisorii se repetă: îl.
17
În text: răsbunat.
18
În text: adapta.
19
În text: prizmă speceală.
20
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II, dosar VIII-930/1925, f. 1-8. Scrisoare adresată „Domnului
Comandant Eugene Teutu, rue Progresului no 3, Bukarest, Roumanie”. În dosar s-a păstrat și o scrisoare adresată Reginei
263
 ***
Dragă Tată,
Am primit scrisoarea mami[i], în care-mi scrie dezolată de cele ce ți-a făcut Ionescu. Tot azi
am primit de la Ionescu o scrisoare în care îmi scrie că regretă de cele întâmplate, că era nervos și că
este mereu chemat la Siguranță pentru referințe. Nu știa ce să facă. În fine, cere scuze. Mă roagă să
nu-l scot din casă iarna și, de altfel, n-ar fi omenos lucrul acesta și că nu are bani. Eu nu pot să mă
port urât cu el, fiindcă am nevoie momentan de el. În tot cazul, dacă trebuie să se mute, îi vei plăti
chiria pe jumătate [de] an, adică 15.000 lei, plus o gratificație pentru serviciile aduse. Prin el am
aflat că Costică vrea să vânză casa lui; să ceară un preț bun, eu cred că 1.500.000; să nu o
ipotecheze21, căci este inutil, nu va avea momentan cu ce să plătească procentele, deci riscă s-o
piardă. Cel mai bun lucru [e] s-o vânză imediat.
Îmi spui că am de plată o poliță la sfârșitul lui ianuarie; eu am plătit la sfârșitul lui
noiembrie; controlează și scrie-mi imediat. Eu primesc scrisori regulat de la voi; ieri am primit de la
Titi, Ionel și de la Mama. Eu sunt bine, mi-e dor de voi, dar ce să fac. R.22 de ce nu-mi scrie, dacă a
primit scrisorile mele. Prin ziarele străine am aflat că în țară este zăpadă multă. Aicea ninge
necontenit de 3 zile, este zăpadă de 50 cm, ce n-a existat de 20 [de] ani. Te rog, fi[i] calm, nu vreau
să ai nici un de dezagrement din partea mea.
Ce face Mama? Ce faci matale și Costică? Scrieți-mi regulat. Aicea am ziarele românești
regulat.
Aștept răspunsul vostru cu drag.
Vă sărut din toată inima.
Duduia
23
15.I.1925.
Să-mi scrie Mămica mai des24.
***
Scumpii mei,
Chiar acuma când voiam să trimit scrisoarea, am primit încă una cu data de 1 feb[ruarie].
Mă doare sufletul când văd în scrisorile voastre dorul ce-l aveți după mine. Dacă ați ști ce dor am eu
după voi și mă bucur când mă gândesc că peste o lună ne vom revedea. „Bambanele” nu le-am
primit, cum le-a expediat? Îmi pare bine că Costică a intrat în posesia dormitorului, să-l stăpânească
sănătos. Îl rog pe Tata să-mi trimeată cu prima scrisoare mărci de la 5 bani până la 10 lei inclusiv25,
căci am devenit o filatelistă înfocată. Am o colecție de mărci foarte frumoase, vechi.
Noi suntem bine, sănătatea este perfectă. Aștept știri de la voi, cât de curând.
Sper ca la 15 să plecăm la Paris și vom sta numai 4-5 zile ca să ne căutăm o vilă și pe urmă
mergem la Hyeres sau Cannes pentru 2 luni.
Vă sărut cu tot dorul.
Duduia
6.II.1925.26
***

Zaharia: „Scumpa mea Regine, Te rog din suflet, predă imediat această scrisoare Tati[i]. Sper că pot să mă bazez pe
prietenia ta și că nu te deranjez cu asta. De ce n-am nimica de la tine, cu toate că ți-am scris regulat? Mâine îți voi scrie o
scrisoare lungă pentru tine; până atuncea, te sărut cu dor. Lenuța. Scrie-mi imediat ce primește această scrisoare. Ce face
Musiu? S-a făcut bine?”. (Ibidem, f. 9-10).
21
În text: ipoticheze.
22
Regina Zaharia, prietenă a Elenei Lupescu.
23
Arhivele Naționale ale României. Serviciul Arhive Naționale Istorice Centrale, Fond Casa Regală - Personale. Carol II.
Corespondența altor persoane, dosar VIII-785/1925, f. 1-2. În continuare va fi citat: A.N.R.-S.A.N.I.C.
24
Scris pe prima filă a scrisorii, în partea superioară a documentului.
25
În text: inclusif.
26
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-786/1925, f. 1-2.
264
 Scumpii și dragii mei,
Am primit scrisoarea voastră și sunt fericită că am văzut scrisul mami[i], ceea ce
însemnează că se simte mai bine. Vă scriu prin Regina, fiindcă în momentul de față, și în urma
evenimentelor care vor izbucni, scrisorile mele nu este exclus să fie deschise.
În primul rând, țin să vă spun că sunt fericită, cu singurul regret că nu vă am pe voi lângă
mine, să împărtășesc fericirea mea cu voi.
Acum să revin asupra faptului: ieri, în 28.XII., la ora 3 după masa, a fost iscălită hârtia
oficială de27 renunțare. Deci următoarele: [1]) Telefonul îl poți transporta imediat acasă. 2.) Casa
trebuie vândută cât mai curând, înainte de terminul celor 40.000. Suma pe care o pretind e de
1.300.000, dacă poți mai mult cu atât mai bine, în niciun caz sub un milion. Trebuie vândută cât mai
curând. Din vânzare, îți ofer, dragă tată, 15.000 din partea mea, și lui Costică 5.000 să se echipeze,
și mami[i] 5.000 cadou, ca să o trimeți sau mai bine zis îi plătesc voyajul la Viena 28. Lucrurile toate
care se află în casă le vei transporta fără întârziere la matale acasă ca să mi le29 păstrezi. Dacă
obți[i] 1.500.000, atuncea ia pentru matale 50.000 lei, plus ce am spus mai sus. Cred că sunt destul
de largă.
Îmi pare bine că Ionel a fost de Sărbători la voi. Ce mai spune? Îngrijiți de mama, vă rog, zi
și noapte, pentru ea și pentru voi.
Eu, momentan, voi sta la Milano, cel mult vom schimba de (sic!) Hotel și atuncea vă anunț
telegrafic30.
***
Scumpii mei părinți,
Cu mare nerăbdare, așteptam o știre de la voi, dar văd că întârzie. Ce faceți, dragii mei? Eu
sunt bine, dar necăjită că până azi n-am știri. Ce face Mama? Să nu fiți supărați că nu vin acasă, dar
momentan este imposibil. Imediat ce situația se va clarifica, voi veni. Mi-e dor nespus de voi. Aș
putea să spun că sunt fericită, dar ca fericirea mea să fie completă îmi lipsiți numai voi. Nu credeți
că sunt un copil ingrat, dar și voi cred că vă dați seama prin ce fază trec eu acuma.
Se apropie Sărbătorile și mă gândesc cu durere că sunt departe de voi; cu toate că sunt
înconjurată de dragoste nespusă, cadouri peste cadouri, bunătate nesfârșită, nu m-au făcut să vă uit o
clipă. Vă urez Sărbători Fericite și fiți fericiți, că și eu sunt; sănătate, în primul rând, și un an
îmbelșugat.
Sper ca de data asta să am știri cât mai curând, este atâta bucurie când primesc știri dar să
dea Bunul Dumnezeu să am știri bune de la voi.
Încă o dată, sănătate și abundență.
Vă sărut cu dor mult, mult de tot.
Duduia
21.XII.1925. Milan. Hotel de la Ville
Sărutări lui Costică31.
***
Scumpii mei,
Am primit telegrama voastră și sunt fericită că mama se simte mai bine. Sunt în așteptarea
scrisorii32 voastre pentru a ști33 mai detailat ce faceți. De când sunt în Milano nu am primit nimic de

27
În text: la.
28
În text: Wiena.
29
În text: mile.
30
Finalul scrisorii nu s-a păstrat. Scrisoarea, recomandată, a fost expediată din Milano, în 30 decembrie 1925 către:
„Mademoiselle Regine Zaharia. Rue Pătrașcu Vodă 22, Bucarest, Roumanie”. A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală -
Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-787/1925, f. 2-4.
31
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-788/1925, f. 1-2
recto-verso.
32
În text: scrisorei.
265
la voi. Sărbătorile le-am petrecut cu gândul la voi. Ce faceți? Vă rog, scri[e]ți regulat. Eu v-am scris
aproape zilnic, așa că nu puteți să-mi reproșați nimica. Vă voi scrie mai mult după ce voi primi
scrisoarea voastră.
Mama, te rog, îngrijește-te, nu vreau să mai aud că ești bolnavă. Puica mea scumpă, te
iubesc și mă gândesc nespus; eram tristă că nu știam precis ziua matale și voiam să te felicit. Nu te
mai supăra, caută numai de sănătatea matale. Nu fi supărat[ă] pe tata, dar ști[i] că dânsul este nervos
și, săracul, are destule necazuri. Eu sunt bine, m-am îngrășat și sunt mulțumită, chiar fericită. Te rog,
dacă poți, scrie-mi și matale, și cât mai des.
Vă sărut cu tot dorul și cu tot dragul.
Duduia
28.XII.1925. Milano. Sărutări lui Costică.
Este p[r]obabil să ne mutăm de la hotelul acesta; atunci vă telegrafiez noul domiciliu și tot
în Milan[o]34.
***
Scumpii mei,
E multă vreme de când nu v-am scris, dar văzând că [din] corespondența mea – cu toate că
scriam aproape zilnic – nu sosește nimic, am luat hotărârea de a nu vă mai scrie. Eu sunt bine și mă
gândesc cu dor la voi toți. Aicea este frig și a nins 4 zile încontinuu, ajungând zăpada la 60 cm, ceea
ce n-a existat de 30 [de] ani.
Ce face Mama? Sunt îngrijată din cauza ei; mi-e teamă să nu se necăjească; s-o trimeți, cum
vei putea, într-un sanatoriu. Scrie-mi dacă primești scrisorile mele și ce mai este nou pe acasă;
scrieți-mi toți scrisorile voastre, le aștept cu dor. Ce face Costică? Ce doctor o îngrijește pe Mama?
Nu am nimic interesant a vă scrie; viața decurge monoton, frig de crapă pietrele. Citesc
foarte mult, acuma am terminat o carte foarte frumoasă: „Rabindranath Tagore” de Madeleine
Rolland35.
Aștept știri de la voi cu mare nerăbdare, este singura distracție a mea și singura bucurie. Rog
pe Mama, dacă poate, să-mi scrie și dânsa.
Vă sărut cu tot dorul.
Duduia
19.I. 1926. Sărutări lui Costică36.
***
Dragii mei,
Ieri v-am scris o scrisoare la repezeală, ca să nu vă las prea mult fără știri de la mine. După
cum v-am scris, am fost bolnavă de gripă în acelaș[i] timp cu prietena mea, care a avut ca urmare o
congestie pulmonară și este încă în pat. Eu sunt bine, restabilită complet. Mă gândesc mereu la voi și
mi-e un dor câteodată că-mi vine să fug, dar ce să fac, am lanțuri grele la picioare, nu pot!, nu pot!
Sper că tata a primit cele ce am trimes. Și cum sunt sigură că terminul nu este acuma, vă rog ca ceea
ce am trimes să păstreze până la termin. Ce faceți voi? Ce face Mămica? Eu voi păstra ceea ce m-ați
întrebat, trimițând37 lunar ceva în contul ei, așa ca să mai scap de datorie. Vă voi scrie mai precis și
instrucțiuni.
Momentan mai stăm aicea, dar vom pleca undeva la căldură, cum va fi prietena complet
restabilită. Aicea este o vreme insuportabilă, frig și umezeală. Vă voi telegrafia imediat noua mea
adresă, dar până atuncea scrieți-mi regulat totul la ace[e]ași adresă ca până acum.

33
În text: știe.
34
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-789/1925, f. 1-3.
35
Este vorba de lucrarea lui Rabindranath Tagore, A quatre voix, traduction de Madeleine Rolland, précédée d‟une étude
sur l‟auteur par Romain Rolland, Paris, aux Éditions du Sagittaire, chez Simon Kra, 1925 (Collection de la Revue
Européenne, no. 12, 244 p.).
36
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-790/1926, f. 1-4.
37
În text: tremițând.
266
 Ce ați făcut cu mobilierul meu? Dacă până acuma nu l-ați luat, luați-l acasă la voi; puteți să
puneți dormitorul în odaia lui Costică, sufrageria în salon și holul în hol, dar nu le mai lăsați acasă la
Costică, se strică, nu sunt curățate, vai de ele. Să38 mi le păstrați bine și, în special, covorul meu
basarabean. Vesela să fie pusă iară la loc în bufet. Mai am în bucătărie oale, acelea le poate
întrebuința mama. Am 2 lămpi39 de bronz în odaia de sus. Costică știe unde acelea trebu[i]esc
păstrate bine de tot. Plapuma mea s-o ia40 mama; în odaia de lângă ba[i]e era cuvertura de tul, s-o ia
tot mama, m-a rugat, și mai era o cuvertură pe pat, turcească, mai sunt lucrurile mele de mână și
mătăsurile41, argintăria de masă, etc. Sunt 2 măsuțe42 noi, una în salon, alta în dormitor, să nu se
murdărească. Știu că la voi vor fi bine păstrate.
Eu n-am mai primit nimic de la nimeni din țară; afară de voi, m-au dat uitării43. Nu face
nimic, să-mi fiți voi sănătoși. Mi-e dor de voi, dar un dor nebun. Îmi pare bine că plec de aicea; cu
toate că este un oraș colosal de mare, nu-mi place de fel. Nu este exclus să ne stabilim la Paris;
înainte vom pleca într-o țară caldă, căci doctori[i] recomandă cu asiduitate a-și face convalescența la
căldură. Ce face Mama? Cum o duce cu sănătatea? Să nu fi[e] îngrijată din cauza mea.
Bogdan îmi scrie regulat, se44 poartă ca un adevărat prieten. Regina m-a dat uitări[i], asta
este prietenia ei pentru mine. Acuma am o rugăminte. Scumpul meu tată, te rog să-mi trimeți, prin
Simplon, 2 kgr. bomboane de la Zamfirescu, o tartă de chocolată, dacă se poate Princesse Mary, sau
cu rom45 și vreo 40 bucăți petit fours. Nu mai pot de dorul lor și aicea sunt cât se poate [de]
mizerabile.
Ce mai face Erifili? Nici un rând n-am avut de la ea. Aștept cele cerute curând cu primul
Simplon, după primirea scrisoarei.
Poți face următoarele: toate acestea le poți expedia prin servitorul care acompaniază 46
vagonul București-Paris, cu indicația de a le preda dlui V. Luca, ziarist care este întotdeauna în gară
când trece Simplonul; eu, la rândul meu, îi voi comunica lui Luca să cerceteze.
Vă sărut cu tot dorul și tot dragul.
Duduia
27.I.1926.
Dragă Costică, îți mulțumesc pentru rândurile tale. Ai grijă de mama și de tata; tu, cel puțin,
ai fericirea de a fi lângă ei și ști[i] ce însemnează asta? Totul.
Te sărut cu dor. Duduia47.
***
Dragii mei,
Am primit scrisoarea și telegrama cu data 24; mă grăbesc să vă răspund. Eu sunt complet
restabilită, prietena mea este mai bine, dar tot în pat; cum se face bine, plecăm la Napoli48 și de
acolo Nisa49 și, probabil, ne vom stabili la Cannes, unde este cald și frumos. După această
vilegiatură50, ne stabilim la Paris definitiv.
Sper că ați primit scrisoarea mea în care vă rog să-mi trimeteți bomboane de la Zamfirescu,
amestecate, fondante și chocolată și o tartă de chocolată plus petit fours. Trimite prin Simplon, căci

38
În text: Să-mi.
39
În text: lămpii.
40
În text: ieie, la fel și mai jos.
41
În text: mătăsăriele.
42
În text: mesuțe.
43
În text: mai dat uitări.
44
În text: să.
45
În text: room.
46
În text: acompagnază.
47
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-791/1926, f. 1-6.
48
În text: Neapoli.
49
În text: Nizza.
50
În text: viligiatură.
267
mă usuc de dorul lor. Mi-e dor de voi, scumpii și adorați[i] mei. Sunt fericită că lucrurile mele sunt
la voi acasă. Mă doare sufletul când mă gândesc cum suferă mama și cât mă doare sufletul când mă
gândesc că afacerile merg prost. Am un depozit51 de 15.000 lei la mata; dacă ai nevoie, servește-te52
de el acuma și când nu vei avea nevo[i]e ai să-mi dai înapoi.
Doresc ca mama să fie liniștită, nu vreau să se necăjească întru nimic. Mai stăm la Milano 2
săptămâni, vă voi comunica imediat noua adresă. Vă rog să-mi scri[e]ți regulat și mult; scrieți-mi
toți, scrisorile voastre sunt o bucurie pentru mine.
Costică ce face? Ionel nu ne-a mai scris de mult.
Vă sărut cu dor.
Duduia
53
29.I.1926.
***
Scumpii mei,
Sunt foarte mirată că nu am primit nimic de la voi de câteva zile. Ce faceți? Cum o duceți?
Noi suntem bine, complet restabiliți și pe la 15 februarie plecăm la Paris pentru câteva zile și de
acolo, pentru vreo 2 zile, la Londra, de unde ne ducem pentru restul iernei la Cannes sau Hijeres. Eu
sunt fericită, mi-e însă un dor nebun de voi. Ce face Mama? Ce faceți voi toți? De ce nu am nicio
știre de la voi?
Îi trimit lui Costică mărci pe care, de fapt, prietena mea le trimite. Sunt mărci italiene, de
publicul de 25 de ani. Sunt mărci rare, care vor avea o valoare mare. Sunt cele 2 roși[i], lipite una de
alta, și mai mari ca celelalte.
Sper că ați primit scrisorile mele toate. Vă rog, scrieți-mi des. Sunt îngrijată54 când nu
primesc știri de la voi.
Dragă Tată, te rog, spune-i Mam[e]i să-mi scrie și dânsa dacă poate, spune-i că mi-e dor
nebun de Dânsa.
Aștept știri cât de curând și bomboanele.
Cu drag și dor.
Duduia
55
3.II.1926.
***
Dragă Tată,
Am primit scrisoarea matale cu data de 31 ian[uarie]. Sunt foarte surprinsă că este singura
scrisoare [pe] care ați primit[-o] în ultimul timp, ace[e]a cu data de 19. Eu v-am scris regulat. În ce
privește cenzura56 scrisorilor, e de așteptat, deoarece tot ce vine de aici și la oricine este cenzurat57.
Nu știu ce caută acei de la cenzură și ce importanță pot 58 avea scrisorile mele pentru ei. Slavă
Domnului, politică nu fac și cele ce pot coresponda cu părinți[i] mei nu-i pot interesa pe ei. Nu
numai scrisorile mele sunt cenzurate, dar și ale voastre, deci vedeți. Singurul lucru care mă supără e
că durează prea mult și de ace[e]a țin prea mult scrisoarea până o trimit59.
Eu, mulțumesc lui D[umne]zeu, sunt bine și aștept cu nerăbdare să părăsesc acest oraș. Mă
doare grozav că nu primesc [știri] de la Iași; le-am scris și lor, m-au dat uitării60.

51
În text: deposit.
52
În text: serveștete.
53
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-792/1926, f. 1-2.
54
Îngrijorată.
55
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-793/1926, f. 1-4.
56
În text: censura.
57
În text: censurat.
58
În text: poate.
59
În text: trimete.
60
În text: mau dat uitări.
268
 Sunt tristă, dragă Păpălică, că afacerile îți merg prost; ai puțină răbdare, vor61 veni și
vremuri bune. E o stagnație generală. Te rog, ai grijă de biata mamă, menajeaz-o, tremur pentru ea.
Ai milă și cu bietul Costică, e un nenorocit; fi[i] bun cu el, tu ști[i] că mama suferă când îl mustrezi;
deci, pentru dânsa, nu o mai face.
Eu nu vreau să mai vând acțiunile62 mele și le voi păstra, numai te rog pe matale caută să
închiriezi acțiunea cu o chirie bună. Aștept știri cât de curând.
Te sărut cu tot dorul și tot dragul.
Duduia
5.II.1926.63
***
Scumpii și adorații mei,
Ieri v-am expediat o scrisoare, răspuns la 2 în acelaș[i] timp. Azi am primit iar o scrisoare
care m-a bucurat nespus văzând că sunteți mulțumiți de hotărârea mea. Noi suntem sănătoși,
restabiliți complet. Bomboanele n-au sosit nici până azi, nu știu ce să cred; voi nu-mi scri[e]ți
modalitatea cum le-ați trimis, prin cine. Mă bucuram atât de mult de ele și acuma rabd; mai bine nu
mai trimiteți, căci probabil nu le voi primi. Sunt foarte curioasă să știu ce-a făcut Costică cu casa?
Îmi scri[e]ți că scrisorile mele sunt un balsam pentru voi, dar pentru mine? Mă doare când
văd cum suferiți de dorul meu; să avem răbdare; sper că va da Bunul D[umne]zeu și ne vom vedea
în curând. Eu sper ca Mama să poată pleca în martie, numai fiți cu grijă când pleacă, să se păzească
să nu răcească pe drum.
R[egina] a înțeles greșit scrisoarea lui „B”. El a scris că voi sunteți îngrijați că nu primiți
știri de la mine de 3 săptămâni. Sper ca în curând să plecăm din M[ilano] și, cum plecăm, vă anunț
telegrafic adresa; în tot cazul, la Paris nu stăm mai mult de 4-5 zile.
Aicea este o vreme imposibilă, plouă și s-ar zice că vine toamna64.
Aștept răspunsul vostru curând.
Vă sărut din tot sufletul.
Duduia
11.II.1926.65
Trimite-mi, dragă Papa, mărcile [pe] care ți le-am cerut, tot ce există ca marcă românească
de la 5,10,15, 20, 25, 30 până la 10 lei inclusiv, și dacă au apărut noi, și cele noi, câte 2 din fiecare,
într-o scrisoare recomandată. Merci66.
***
Scumpii mei și adorați,
Am primit 2 scrisori de la voi și mă grăbesc să vă răspund. Am fost grozav de tristă văzând
că mămica suferă, dar am nădejde în Bunul D[umne]zeu și sper că, plecând într-un sanatoriu, se va
restabili complet. Bomboanele, tarta, fours-sec[-urile] nu le-am67 primit nici până azi; mă bucuram
nespus, dar văd că trebuie să-mi iau nădejdea și să renunț la ele; probabil au fost confiscate. Vă rog
numai să-mi scri[e]ți cum le-ați trimis și prin cine. Momentan nu mai trimiteți, sunt bani azvârliți pe
degeaba.
Eu sunt bine, sănătoasă, sper ca în curând să plecăm. Văd că în ziarele românești este o știre
că plecăm în Algeria; minciuni, nu știu de unde le inventează.

61
În text: vʼa.
62
În text: acțiunele.
63
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-794/1926, f. 1-2.
64
În text: toamnă.
65
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-795/1926, f. 1-2.
66
Această frază este scrisă pe prima filă a scrisorii, în partea superioară a paginii, ca un post scriptum.
67
În text: n-am.
269
 Eu cred că Mama să nu mai ia68 medicamente atât de mult; să ia digitalină și valeriană; sunt
mai bune ca toate celelalte. Îmi scrieți de prietenele mele; săracele, s-au speriat, dar mă întreb de ce?
Eu sunt cu conștiința mea curată.
Ionel nu mi-a mai scris, dar nu face nimic; bietul băiat69, situația lui trebuie să-l jeneze mult.
Văd că mămica îmi scrie (cu toate că i-a fost f[oarte] rău) scrisoarea cu mult humor. Aștept cu
nerăbdare s-o văd. Să dea Bunul Dumnezeu să poată pleca în condițiuni bune.
Te rog, dragă Păpălică, trimite-mi într-o scrisoare mărcile și pune pe plic „prié de faire
suivre”; în caz de suntem plecați să ne vie scrisoarea după noi.
Vă sărut pe toți trei cu foc și dor din tot sufletul.
Duduia
70
12.II.1926.
***
Scumpii mei,
V-am scris o scrisoare acum două zile, spunându-vă că nu vă mai scriu de aicea, dar, cum nu
primesc nimic de patru zile, sunt îngrijată și vă mai scriu aceasta. Plecăm marți, 23, la Paris, Hotel
Chambord, Champs Elysées.
Sunt îngrijată din cauza mam[e]i și, de câte ori nu primesc regulat vești de la voi, îmi crește
grija și mai mult. Ce mai este nou? Aicea vremea s-a îndreptat, este vreme de primăvară. După câte
am auzit, în țară vremea se menține urât[ă].
Eu, dragii mei, sunt bine, dorul după voi mă face melancolică. Ce se mai aude cu afacerile?
Cum merg?; sper că nu mai e stagnația ace[e]a nebună. I-am trimis lui Costică mărci; le-a primit? Îi
voi trimite regulat, să le strângă, căci sunt mărci pe care el nu și le poate procura.
Vă rog să-mi scri[e]ți regulat, este o nespusă bucurie pentru mine știrile voastre. Eu vă scriu
aproape la două zile.
După cum v-am scris, am primit bomboanele, dar tarta și fours-sec[-urile] n-au sosit până
azi. Sper ca imediat ce ajung la Paris să am știri de la voi.
Vă sărut pe fiecare în parte de mii de ori.
Duduia
71
20.II.1926.
***
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea cu data de 11 și am primit-o în 22. Sunt extrem de mirată că
scrisorile mele vin cu așa de mare întârziere; sunt foarte îngrijată din cauza mami[i]. După cum vezi,
mă distrez învățând să scriu la mașina de scris, până probabil am s-o stric. Mâine plecăm la Paris și
vom locui la Hotelul Chambord, Champs Elysées, unde te rog să-mi adresezi scrisorile. Te rog, ai
grijă de mama, sper să obți[i] în curând pașaportul dorit, căci nu văd logica ca mama să nu poată
pleca într-un sanatoriu. Aveți răbdare și-l veți obține.
Eu sunt bine și mă gândesc cu dor la voi; ce faceți? Mama să fie liniștită, să nu se agite, va
pleca în curând. Sper că Costică a primit și mărcile celelalte pe care le-am trimis și îi voi mai trimite.
Te rog să-mi mai trimeți încă mărci de 25 bani și 6 lei și, de câte ori ies72 mărci noi, trimete-mi.
După cum vezi, este pentru prima oară că scriu la mașina de scris și cred că merge destul de
bine.

68
În text: iei.
69
În text: bietu băeat.
70
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-796/1926, f. 1-2.
71
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-797/1926, f. 1-2.
Dosarul VIII-798 conține exact aceeași scrisoare din dosarul VIII-797.
72
În text: ese.
270
 Ce mai este nou la noi? Aicea vremea s-a făcut foarte frumoasă; te rog, scrie-mi regulat. De
ce nu-mi trimeteți fotografiile [pe] care le-ați făcut pentru pașaport?; aș voi să comandați la Julieta
fotografii ale voastre mai mari, căci eu nu am niciuna bună. Cum ajung la Paris, vă sc[r]iu imediat;
voi puteți să-mi scrieți imediat cum primiți scrisoarea.
Bomboanele73 le-am primit, dar tarta74 nici până azi nu a sosit; acolo voi găsi acest articol,
așa că nu este nevoie să mai trimiteți. Doresc din suflet ca să am știri bune de la voi și vreau, dacă
mama poate, să-mi scrie și dânsa, îmi face atâta plăcere.
R[egina] nu mi-a mai scris, ce proastă este. Ionel de asemenea. „Ochi[i] care nu se văd, se
uită”. Nu face nimica, știu că voi vă gândiți la mine și asta este principalul.
Costică ce face, de ce nu-mi sc[r]ie? Cum o duce cu afacerile?
Vă sărut cu tot dorul.
Duduia
22.2.1926.75
***
Scumpii mei,
Am ajuns la Paris și mă grăbesc a vă scrie, cu toate că v-am telegrafiat. Eu sunt bine și mă
gândesc cu dor la voi.
Sper că se va aranja cu pașaportul vostru și că mama va putea în curând pleca la Somering,
într-un sanatoriu. Parisul este în plină splendoare, vreme de primăvară.
Ce mai faceți voi? Sper că ați primit ultimele mele scrisori din Milano. Ce mai este nou la
noi? Cum este vremea? Te rog, ține-mă76 la curent cu cele ce ai făcut cu acțiunea, cu cât ai 77
închiriat-o? Ce face Costică? Sper să am în curând știri bune de la voi.
Eu vă promit să vă scriu regulat.
Vă sărut cu dor și drag.
Duduia
25.II.1926. Paris78

***
Puică dragă,
Am primit rândurile tale cu o bucurie nespusă, dar totodată m-am întristat grozav văzând cât
suferi; ai curaj și răbdare și vei vedea că te vei face bine și vei pleca. Căci nu se poate și nu este
raționament ca să nu obți[i] pașaport. După cum ți-am scris, eu sunt bine și vă doresc grozav. Te rog
din suflet, nu te supăra, fi[i] calmă, la ce îți ajută necazurile?!
Eu, scumpii mei, sunt bine și mă gândesc cu dor nespus la voi trei. Bomboanele le-am
primit, dar tarta nu. Mă miră că-mi spuneți că n-ați primit nimic de multă vreme, căci eu vă scriu
aproape zilnic. Să nu fiți îngrijați, nu e vina mea.
Aicea e o vreme de primăvară, zăpăceală multă ca la „Paris”.
Vă rog, scrieți-mi regulat.
Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
3.3.1926.79

73
În text: bonboanele.
74
În text: torta.
75
Scrisoare dactilografiată. A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane,
dosar VIII-799/1926, f. 1-2.
76
În text: ținemă.
77
În text urma: vândut-o, tăiat.
78
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-800/1926, f. 1-2.
Scrisoare pe hârtie cu antet: Hotel Chambord. 123 Avenue de Champs Elysées.
271
 ***
Scumpii mei,
Deși v-am scris ieri, vă scriu și azi. Mi-e dor de voi și aș dori să știu ce faceți, cum o duceți?
Eu sunt bine și mă gândesc continu[u] la voi.
Bucuria mea este fără margini când primesc vești; de 2 zile n-am primit nimica. Sper că ați
primit telegrama mea.
Vă sărut cu dor mult.
Duduia
4.3.1926.80
***
Mult iubiți[i] mei,
Sunt disperată că, cu toate că v-am telegrafiat și scris, n-am primit până azi decât o singură
scrisoare de la voi. Ce faceți? Cum o duceți cu sănătatea?
Dragii mei, îmi reproșați că nu vă scriu, dar voi îmi scri[e]ți atât de rar. Cum o mai duce
Păpălică? Cum îi mai merg81 afacerile? Și în Franța e stagnație mare de tot. Sper că scrisorile și
telegramele mele vin la timp. Tarta n-a sosit nici până azi și i-am pus cruce. Ce mai este nou cu
electrica? S-a terminat?
Eu sunt bine și mi-e dor nespus de voi. Scrieți-mi82 des și mult; ce bucurie am când primesc
știri de la voi. Am scris Cocăi și am felicitat-o pentru mica (marea) ei odraslă. La 11 martie este ziua
căsătoriei voastre, scumpii mei; împliniți 33 [de] ani de căsătorie; să-mi trăiți ani mulți, fericiți și, în
special, sănătate multă, multă de tot.
Ce ați făcut cu bani[i?]; i-ați pus la Bancă în contul datoriei? Te rog să-mi răspunzi asupra
acestei chestiuni. Ce face Doina? Nu-mi spuneți nimic de ea. Are copii (pui)? Eu mi-am cumpărat
unul și a fugit. Am plâns după el.
Vă sărut cu dor și aștept răspuns.
Duduia
6.3.1926.83 Sărutări lui Costică.
***
Scumpii mei,
În fine, azi am primit scrisoarea tati[i] și telegrama voastră. Scrisoarea adresată la B. nu am
primit-o până azi. Este inutil să-mi scri[e]ți acolo din multe puncte de vedere.
Eu sunt bine și mă gândesc cu dor la voi și cu speranța că în curând veți putea pleca, ca
mama să poată intra într-un sanatoriu. Vă rog să mă anunțați telegrafic când plecați și unde veți
descinde84 la Viena. Hotelul cred că n-ar fi rău să luați indicațiuni sau prospecte de la un sanatoriu,
indicându-vă prețul și unde Mama ar putea urma cura ce-i necesită boala.
Eu sunt bine, scumpii mei, și mă gândesc cu dor la voi, zi și noapte. Eu n-am primit decât 2
scrisori de când sunt în Paris; eu v-am scris 6. De la Georgescu n-am primit niciun rând până azi și
nu știu adresa lui exactă; să-i spună Costică că n-am primit nimic și că-l rog să-mi scrie recomandat,
dându-mi și adresa.
Aicea s-a cam stricat vremea. Aștept știri curând.

79
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-802/1926, f. 1-4.
Scrisoare pe hârtie cu antet: Hotel Chambord. 123 Avenue de Champs Elysées.
80
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-803/1926, f. 1.
Scrisoare adresată către: „Monsieur Nicolas Lupescu. Rue C.A. Rosetti 27. Bucarest”.
81
În text: merge.
82
În text: scrie-ți-mi.
83
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-801/1926, f. 1-4.
Scrisoare pe hârtie cu antet: Hotel Chambord. 123 Avenue de Champs Elysées. Fotocopia scrisorii se regăsește și în
dosarul VIII-804/1926, f. 1-4.
84
Inițial era scris: descindeți, din care autoarea a tăiat: ți.
272
 Vă sărut cu dor.
Duduia
8.3.1926.85
***
Scumpii mei,
Am primit azi a treia86 scrisoare recomandată, adresată la Paris; cea adresată la B. n-am
primit-o nici până azi. Eu sunt bine și mă gândesc cu dor nespus la voi.
Cunosc acele fotografi[i] din Ex87. și J.; porcări desgustătoare.
Ce mai faceți voi? Sunt disperată din cauza mami[i]. Și trebuie neapărat să plece într-un
sanatoriu, căci altfel nu vom ajunge s-o vindecăm. Te rog, Papa, ai grijă de Mămica, să nu se
enerveze88, să-și păstreze calmul și cum au căpătat atâția pașaport, care nu meritau, să avem răbdare
și sper că veți obține.
Eu vă scriu regulat, pot spune aproape zilnic. Aicea babele au fost ploioase; azi, fiind baba
mea, nu plouă, dar tot posomorât este. Vă rog, țineți-mă la curent cu plecarea și cu [pov]estea
pașaportului, sper ca până la primirea scrisori[i] să îl aveți.
Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
9.III.1926.89
Dragă Costică, îți mulțumesc pentru rândurile tale. Te sărut, Duduia.
***
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea cu data de 8 martie și vă răspund imediat. Chiar azi am făcut
intervenție prin Dnu[l] Ministru Mârzescu90, care se află la Paris, și sper că rezultatul va fi
satisfăcător. Vă rog să nu vă mai agitați, căci vă trebuie calmul, voi care sunteți oameni suferinzi.
Mama, o rog din suflet să fie liniștită, să aibă puțină răbdare și Bunul Dumnezeu îi va da
putere ca să poată pleca să se îngrijească. Trebuie neapărat să aibă răbdare. Doctorul Danielopol 91,
care este rudă cu [primul] ministru Brătianu92, ar putea și el să facă oarecari demersuri, mai ales că
știe și cunoaște boala Mami[i].
Eu v-am scris regulat și mă miră că nu primiți nimic de la mine. Vă scriu aproape zilnic și
chiar recomandat. Sunt nespus de tristă din cauza voastră și, în special, din cauza mami[i]. Nu mai
dorm nopțile, sunt cu gândul tot timpul la voi. Eu cred că n-ar fi rău ca mama să facă o cură de
chinină, care îi va întări puțin inima și, în același timp, îi va scădea temperatura.
În numele lui Dumnezeu, aveți grijă de dânsa, să nu se supere, să se hrănească bine, ca să
poată suporta drumul, căci cu vaporul va face 8 zile până la Viena93. Scumpii și iubiți[i] mei, vă rog
să fiți calmi, vă rog din suflet să vă îngrijiți și să aveți răbdare și sunt convinsă că, în urma
intervenției de la Dnu[l] Ministru Mârzescu, să obțineți pașaportul cât de curând.

85
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-805/1926, f. 1-2.
86
În text: 3.
87
Ziarul „Excelsior” de la Paris.
88
În text: inerveze.
89
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-806/1926, f. 1-2.
90
George G. Mârzescu (4 iul. 1876 - 12 mai 1926), jurist și om politic liberal; primar al Iașului (1914-1916), ministru în
mai multe rânduri (al Agriculturii, al Afacerilor Interne, al Muncii, al Sănătății); în acel moment, George Mârzescu era
ministru al Justiției (30 oct. 1923 - 29 mart. 1926) în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu.
91
Daniel Danielopolu (12/25 apr. 1884 - 29 apr. 1955), medic, fiziolog și farmacolog; membru de onoare al Academiei
Române (1938); ministru al Sănătății și Asistenței Sociale (6 dec. 1944 - 28 febr. 1945) în guvernul Rădescu; fondator al
Institutului de Fiziologie Normală și Patologică din București (1948); căsătorit cu Pia Pillat (1893-1973), nepoata de soră a
lui Ionel Brătianu.
92
În text: Brăteanu. Ion I.C. Brătianu (20 aug. 1864 - 24 nov. 1927), om politic liberal; președinte al Consiliului de
Miniștri (1908-1910, 1914-1918, 1918-1919, 1922-1926, 1927); președinte al Partidului Național Liberal (1909-1927).
93
În text: Wiena.
273
 Eu sunt bine și aștept vești bune de la voi, iubiți[i] mei. Am primit mărcile de 25 bani.
Sper că ați primit telegrama cu felicitări pentru cei 33 [de] ani de căsătorie. Mă rog Bunului
Dumnezeu să vă aibă în pază și să vă ție ani mulți fericiți împreună și mă bucur de voi și să fiți
sănătoși.
Te rog, Păpălică, să-mi trimeți mărcile noi de câte ori ies94. Dacă-mi trimeți mărci,
întotdeauna în bloc de 4 în careu și lipite, nu despărțite.
Vă sărut, scumpii și adorații mei, cu toată dragostea și la revedere.
Duduia
12.III.1926.95
***
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea adresată la B., la care mă grăbesc să vă răspund imediat. Eu vă
scriu regulat și acuma, de când sunt în Paris, numai recomandat și sunt nespus de surprinsă că
durează atât venirea scrisorilor mele. Aproape zilnic vă scriu.
Eu nu am nicio noutate să vă dau, sunt sănătoasă și vă doresc din suflet, este tot ce știu.
În privința pașaportului, am făcut demersurile pe lângă Dnu[l] Ministru Mârzescu, care se
află bolnav la Paris și care va face cele cuvenite mai departe; deci, aștept ca în curând să am vești
bune de la voi; în privința asta, știu că voi nu v-ați amestecat întru nimic, niciodată, în orice ar fi și,
deci96, sunt convinsă că nu vor avea niciun motiv de a nu vă da pașaportul cerut.
Chiar acuma am primit scrisoarea voastră cu data de 10 martie. Sunt disperată din cauza
Mami[i], dar am nădejde în Bunul Dumnezeu.
În ceea ce am scris relativ la Bancă, momentan îmi este imposibil, dar imediat ce voi putea,
voi trimete. Eu sunt bine și primesc acuma regulat scrisorile voastre.
Am o rugăminte, ca mama să-și păstreze calmu[l] și să-și vază numai de sănătate.
Scrieți-mi des și mult, scrisorile voastre sunt o bucurie nespusă pentru mine.
Vă sărut cu tot dorul pe toți trei.
Duduia
16.III.1926.97
Sărutări lui Costică. De ce nu-mi scrie?
***
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea voastră cu data de 15, deci scrisoarea a venit în 4 zile. Sunt nespus
de surprinsă că nu primiți scrisorile mele, deoarece toate din Paris le trimet recomandate. Sunt
fericită că mămica se simte ceva mai bine. Am nădejde în Bunul Dumnezeu că-i va da putere să
suporte voyajul.
Sper că până la primirea acestei scrisori, veți fi obținut deacuma pașaport, deoarece Dnu[l]
Ministru Georgel Mârzescu a făcut personal intervenții.
Eu sunt bine și mă gândesc cu dor la voi toți. Cu chestia bănci[i], nu pot momentan nimica;
voi aranja; am grijă de asta.
Ce mai este nou? Aicea vremea s-a îndreptat; pomi[i] au înflorit de 3 săptămâni și pădurea
la Bois de Boulogne e verde. Sper că scrisorile mele sosesc mai regulat acuma. Costică nu-mi mai
scrie nimica, ce face? O rog pe Mama, din suflet, să nu se mai supere, să se îngrijească, pentru mine
s-o facă. Vă doresc din tot sufletul.

94
În text: iese.
95
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-807/1926, f. 1-3.
96
În text urma: nu, eliminat de editor.
97
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-808/1926, f. 1-2.
Scrisoare trimisă pe adresa: „Import-Export. C.A. Rosetti 27. Bucarest. Roumanie”.
274
 Al[l]ceva n-am ce să vă scriu; aștept de la voi vești mai lungi; scrieți-mi toți trei. Azi mi-am
regăsit cățelul pe care-l pierdusem de 2 săptămâni. Ce face Doina? Nu-mi scri[e]ți nimic de căței[i]
mei, ce fac?
Vă sărut pe toți trei cu drag nespus.
Duduia
19.III.1926.98
***
Mult iubiți[i] mei,
Chiar acuma am primit scrisoarea voastră cu data de 17 martie. Eu primesc regulat scrisorile
voastre și vă scriu din două în 2 zile. Nu știu ce să cred. În adevăr, sunt 4 luni de când nu ne-am mai
văzut și mie mi se pare un veac; mi-e dor de voi nespus, mă rog zi și noapte Bunului Dumnezeu să
vă aibă în paza lui. Costică nu mi-a scris nimica, mi-e dor nespus de el. Sunt disperată din cauza
electricități[i], dar momentan nu pot nimica.
După cum v-am scris, Dnu[l] Ministru Mârzescu a făcut intervenți[i] pentru pașaportul
vostru. Sper că-l veți obține în curând. Încă o dată, o rog pe Mama să aibă răbdare și să aibă milă cu
ea singură. Sper că, între timp, ați primit ceva din scrisorile mele. Dacă va continua de a nu sosi
corespondența mea la destinație, nu vă voi mai scrie deloc; vă voi telegrafia o dată pe săptămână
știri asupra sănătății99 mele și gata.
Vă sărut, dragii și iubiți[i] mei din tot sufletul.
Duduia
22.III.1926.100
***
Adorații mei,
Am primit azi scrisoarea cu data de 23 martie. Sunt necăjită de cele ce-mi scri[i] cu
electrica. În ce privește cu banca, ți-am scris în celelalte scrisori că momentan nu pot, dar cum voi
putea voi începe. Sunt necăjită că mămica nu vrea să se îngrijească; nu vreau să se necăjească de
nimic. Sper ca până acuma intervenția Ministrului Mârzescu să fi avut efect. Aicea e vreme
frumoasă.
Lucia îmi scrie regulat și mi-a scris de nepoțelul ei cât este de drăguț. Îmi scrie că Michi e
nebun după el. Am văzut-o pe Rosine, care este101 de o drăgălășen[i]e nemaipomenită. Să mai spun:
mi-e un dor nespus de voi toți, mă gândesc toată ziua la voi. Ieri am primit tortul și four-urile, care
după 2 luni de drum au sosit foarte bine și le-am mâncat cu poftă nespusă.
Aștept știri de la voi curând. Mamă dragă, nu te supăra, ai răbdare și vei putea pleca în
curând; te iubesc și mă gândesc cu dor. Sărutări lui Costică.
Vă sărut cu dor.
Duduia
27.III.1926.102
***
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea recomandată cu data de 25; mă grăbesc a vă răspunde, căci știu cu
câtă nerăbdare așteptați știri de la mine. Eu, iubiți[i] mei, sunt bine sănătoasă și mănânc cu poftă din
tarta pe care am103 primit-o, după ce a fost în vilegiatură104, căci am primit-o exact după 2 luni și a
sosit admirabil.
98
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-809/1926, f. 1-2.
99
În text: sănătăței.
100
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-810/1926, f. 1-2.
101
În text urma: f., eliminat de editor.
102
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-811/1926, f. 1-2.
103
În text urma: că, eliminat de editor.
104
În text: viligiatură.
275
 Sunt fericită că mama e ceva mai bine, ceea ce-mi dă nădejde că va putea face călătoria în
termeni105 buni. Sunt foarte mirată că intervenția Dlui G. Mârzescu nu a fost satisfăcută, căci s-a
adresat Dlui Tătărescu106 și a promis că va face și intervenție personal la întoarcerea dânsului.
Acuma însă cred că veți putea face mai ușor intervenți[i], cerând un drept al vostru, adresându-te
Păpălică cunoștințelor107 matale. Sunt foarte plictisită de chestia electricități[i], dar va veni și
ace[e]a.
Sper că scrisorile mele sosesc mai regulat. Ce mai spunea Ionel? I-am scris o scrisoare,
felicitându-l de ziua lui, care a fost acuma la 31 martie; împlinește 37 ani. Costică nu ne-a mai scris,
ce face? Mi-e dor nespus de voi, dragii și scumpii mei. Aicea, în Paris, a[u] fost câteva zile ploioase,
dar azi e iar frumos și a început să fie cald. Peste 4 zile e Paștele; vă urez, dragii mei, sărbători
vesele și [să] vă dea Bunul Dumnezeu sănătate.
Vă sărut cu dor nespus pe toți.
Duduia
31.III.1926.108
***
Mult adorați[i] mei,
Am primit azi dimineață scrisoarea voastră cu data de 28. Înainte de toate, vă urez Sărbători
Fericite; eu mă gândesc mereu la voi și sunt cu gândul și sufletul aproape de voi.
Sunt nespus de mirată că până azi nu vi s-a eliberat pașaportul; nu știu ce să mai cred.
Dnu[l] Mârzescu ne-a promis că, cum va ajunge, va face demersul necesar. Eu sunt bine sănătoasă și
cred că asta este tot ce vă poate interesa.
Se apropie Sf[intele] Sărbători; e pentru prima oară că sunt departe de voi. Mă gândesc că
nici pentru voi nu vor fi tocmai vesele, dar ce vreți, scumpii mei. Sunt foarte tristă din cauza aceasta,
dar am o nădejde că rugămințile109 mele vor fi ascultate de Bunul Dumnezeu căci, cu toate acuzările
ce mi se aduc, este singurul care știe Adevărul.
„Boul are limbă lungă, dar nu poate vorbi”. Nu caut să mă apăr, dar îmi deschid vouă
sufletul meu rănit; este o ușurare. Să nu vă întristeze cele ce vă scriu; din contra. Întotdeauna 110
există un țap ispășitor, căci fără el ce s-ar face omenirea (?). De data asta, am fost eu; nu vreau să mă
considere nimeni „Eroina”, dar nici să mă acuze; am nădejde în ziua binefăcătoare și aceasta îmi dă
puterea de care am nevoie să suport cu tărie până ce se va încumeta cel vinovat să-și spună păcatul.
Căci, cât de păcătos e omul, nu se poate să nu aibă o urmă de conștiință. De ce eu să ispășesc
păcatul altuia? – mă întreb! Nu face nimic totul; nu contează pentru mine decât să vă știu pe voi
sănătoși. Nu este nevoie să mă apărați, căci voi nu știți ce să apărați; pe mine mă va apăra Sf[ânta]
Dreptate și numai pe ea contez.
Să nu credeți, poate, că sufăr; nu am de ce, dar am auzit că sunt acuzată și caut numai să vă
lămuresc pe voi, singuri[i] cărora le dau socoteală. Și acuma să lăsăm mârșăviile la o parte și să
revin la voi.
După cum v-am scris, sunt bine sănătoasă; m-am îngrășat puțin. Mama îmi scrie mai veselă
de data asta; cât[ă] bucurie am când văd că se simte mai bine. Costică nu-mi scrie deloc; ce face?
Cum îi merg afacerile lui? Îi voi trimete, în curând, iar mărci pentru colecția lui. Și eu am început să
colecționez și am câteva foarte frumoase.

105
În text: termini.
106
Gheorghe Tătărescu (2 nov. 1886 - 28 mart. 1957), om politic liberal; ministru în mai multe rânduri; prim-ministru al
României (3 ian. 1934 - 28 dec. 1937; 25 nov. 1939 - 4 iul. 1940); viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Străine (6
mart. 1945 - 3 nov. 1947); în perioada corespondenței Elenei Lupescu, Gheorghe Tătărescu era subsecretar de Stat la
Ministerul de Interne (30 oct. 1923 - 29 mart. 1926), în guvernul condus de Ion I.C. Brătianu (1922-1926).
107
În text: cunoștinților.
108
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-812/1926, f. 1-2.
109
În text: rugămințiile.
110
În text: În todeauna.
276
 Aicea e primăvară în plin, cald și frumos. Încă o dată, Sărbători vesele; să fiți liniștiți, căci
eu sunt bine și mulțumită.
Vă sărut cu dor.
Duduia
111
2.IV.1926.
***
Christos a Înviat!
Scumpii mei,
Am primit azi scrisoarea voastră cu data de 31; cred că sărbătorile112 nu au fost vesele; nici
pentru mine.
Eu sunt bine, mulțumită, dar foarte mirată că primiți atât de rar știri de la mine; eu vă scriu
zilnic, dar văd că acuma nici nu vă mai trimit scrisorile; le păstrează cu totul. După cum v-am scris,
voi înceta de a vă mai scrie, anunțându-vă din când în când, cum voi putea, asupra sănătății113 mele
și gata.
Sărbătorile sunt monotone, că la noi lumea pleacă pe la Nisa114, Canne[s] etc., așa că Parisul
rămâne gol. Îmi pare bine că mama e ceva mai bine și pe mine, de altfel, este singurul lucru care mă
interesează.
Aștept știri cu dor și drag.
Duduia
6.4.1926.115
***
Scumpii mei,
Am primit scrisoarea voastră cu data de 2 apr[ilie] și am fost necăjită că nu mi-a scris mama
nimic. Sunt mâhnită că se supără de fiecare fleac; să aibă răbdare; în curând, nu se poate să nu vă
dea pașaportul cerut; deci, răbdare și sunt convinsă că maximum într-o lună îl veți avea. De ace[e]a,
dragă Papa, fi[i] matale acela care s-o liniștești pe mama; să se îngrijească, o rog din suflet; dacă mă
iubește, s-o facă pentru mine și pentru voi.
Am primit de la Ionică o scrisoare qui mʼa vraiment touché profondément 116; suferă grozav
de mult; ce să-i fac; tropo tardo117. Aicea este o vreme adevărat de primăvară; foarte mulți străini
sunt acuma în Paris.
Eu sunt bine; citesc mult; aceasta este distracția mea de predilecție. Și, mai ales, mă gândesc
la voi, adorați[i] mei. Am un cățel foarte drăguț, un Pincer Schnautzer118, mare, tandru și jucăreț ca
un copil. Ce fac căței[i] mei? Cine mai are grijă de ei? Dar păsările mele? Văd că Doina tră[i]ește,
aveți grijă de ea. Am rămas tot așa de copilăroasă.
Ce face R[osina]? Spuneți-i119 sărutări de la mine. Erifili a mai fost pe la voi?
Vă sărut cu nespus dor.
Duduia
7.4.1926.120
Dragă Costică, îți mulțumesc pentru rândurile tale. Ai grijă de mama. Te sărut. Duduia.
***

111
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-813/1926, f. 1-4.
112
În text: sărbătoriile.
113
În text: sănătăței.
114
În text: Nissa.
115
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-814/1926, f. 1.
116
Care m-a emoționat profund (în limba franceză, în textul original).
117
Prea târziu (în limba italiană, în textul original).
118
În text. Chnautzer.
119
În text: Spuneței.
120
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-815/1926, f. 1-2.
277
 Dragă Păpălică,
N-ai ide[i]e ce durere mi-ai făcut cu scrisoarea matale; văd că ești supărat pe mine că nu-ți
răspund la toate întrebările pe care mi le pui; eu știu că-ți răspund regulat la toate și, de o lună
aproape, îți adresez scrisorile în [strada] Rumeoară; ce se petrece cu scrisorile mele este un mister.
Îmi vine să în[n]ebunesc, să-mi iau lumea în cap și să sfârșesc cu mine; nu mai pot să văd cum
suferiți, bieți[i] mei părinți; eu fac tot ce pot ca să aranjez cu bine plecarea mami[i] într-un sanatoriu
și sper că totul va fi bine. Sunt mai mult ca disperată din cauza mami[i]; vă rog, vă implor să vă
îngrijiți.
Am vorbit cu un doctor aicea, explicând cazul mami[i], care mi-a spus clar că mama are
temperatură din ficat, că această temperatură provine din mici infecți[i] care se produc acolo; mi-a
spus că dacă aș putea să-i aduc o radiografie a ficatului, el i-ar prescrie ce are și ce să urmeze. El m-
a întrebat dacă mama scoate flegmă verde dimineața și asta tot din ficat și că asta ar trebui și ea
analizată. Mi-a spus că toate astea se pot121 foarte ușor vi[n]deca, dar totodată mi-a spus că mama
trebuie să-și păstreze calmul.
Voi îmi faceți mie reproșuri; eu mă gândesc zi și noapte la voi toți; nu mai am liniște fără să
îmi scri[i]ți voi; eu simt cât suferiți și plâng mereu. Iubiți[i] mei, aș vrea să vă știu sănătoși și
mulțumiți; atuncea aș fi în adevăr fericită; este singura mea grijă. Cred că mărcile le-ați primit și că
v-a părut bine. Vă voi mai trimete prin ocazi[i]. Ce ai făcut cu pachetul? L-ai trimes Cocăi122? Vă
voi trimete la 20-25 [aprilie 1926] bani pentru bancă.
Nu mai răspundeți până nu veți primi confirmarea punerei bomboanelor.
Scumpă Mamă,
Sunt disperată, Puică scumpă, de ce nu te păzești; cum de-ai răcit, cum ai făcut asta? Eu sunt
nebună de durere când văd cât suferiți; sper că voi aranja și cu pașaportul vostru; nu se poate să nu
vi se dea după stăruințele făcute, dar vă rog să aveți răbdare, răbdare, din tot sufletul vă rog.
Vă doresc sănătate și vă sărut de nenumărate ori.
A voastră fi[i]că.
Duduia
14.4.1926.123
Scrisoarea voastră este cu data de 10.
***
Iubiți[i] mei,
Cu siguranță că veți fi supărați pe mine că nu v-am scris câteva zile, dar am fost extrem de
ocupată cu aranjamentul și montatul; dar cum speram ca între timp să primesc știri de la voi, dar
până azi n-am primit nimic, ceea ce face 7 zile fără știri de la voi. Sper că ați primit scrisoarea
trimeasă prin prietena mea.
Eu, iubiți[i] mei, sunt bine sănătoasă, mă ocup cu casa s-o instalez; sunt nespus de
mulțumită că am scăpat de Hotel și că pot trăi departe de zgomot și de lume; sunt atât de mulțumită
că nu văd pe nimeni; citesc, lucru care mă distrează cel mai bine și mai inteligent; mă gândesc la voi
cu dragoste și asta îmi răpește gândurile în modul cel mai plăcut.
Citesc ziarele din țară și, întâmplător, am văzut că tata a prelungit contractul la Birou. Ce
mai face mama? Cum o duce cu sănătatea? Tată dragă, îngrijește-te124 și tu, nu te neglija, te rog din
suflet; îți port de grijă. Am expediat azi ceea ce m-ai rugat și sper că, atunci când vei primi
scrisoarea mea, le-ai primit.
Mă gândesc mereu la voi toți și faptul că șapte zile sunt fără știri mă necăjește grozav.

121
În text: poate.
122
În text: cocăi.
123
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-816/1926, f. 1-4.
124
În text: îngrijeștete.
278
 Aicea vremea este răcoroasă, dar sper ca să să încălzească iar. Ce face Costică? El de ce nu-
mi scrie? V-am rugat să-mi scrieți dacă ați mai văzut pe Erifili? Ce face? Mai are suscic (sic!) sau se
plictisește?125 Vă rog să-mi scrieți regulat. Scrisorile voastre sunt pentru mine bucuria cea mai
nespusă.
Adresa mea sper că o știți; vă o scriu încă o dată: Bulevard Bineau 126, Neuilly sur Seine,
France.
Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
22.4.1926.126
***
Adorații mei,
Chiar acuma am primit scrisoarea voastră cu data de 19; ieri v-am scris o scrisoare în care vă
spun că n-am primit de 7 zile nimica de la voi; vă răspund imediat. Văd în ce hal sunteți, văd
disperată starea mamei și eu, la rândul meu, îmi vine să în[n]ebunesc. Am intervenit în dreapta și în
stânga, azi facem o nouă intervenție și sper că aceasta va fi de mai mare folos, deci răbdare.
Să nu credeți că vă spun vorbe goale. De ce îmi reproșați că eu vă am pe conștii[n]ță?
Credeți că eu nu vă port de grijă? Îmi crăp și eu capul cum să fac să fie mai bine; știu că este un
drept al vostru, că nimeni nu poate să vă împiedice să plecați, dar se întâmplă nedreptăți destule; pe
bune, sunt eu oare vinovată? De ce toate să se spargă în capul meu, căci eu, de la început până la
sfârșit, ispășesc și cel puțin dacă ar fi din vina mea, dar sunt pentru alți[i] care tră[i]esc liniștiți fără a
se sinchisi; oare nu există o justiție?, nu există un Dumnezeu? Suport și eu cât pot și mă întreb până
când?
Eu cred că n-ar fi rău ca tata să meargă direct la Averescu127 și, făcând parte din partid,
A[verescu] va avea aceasta în considerați[e] și cred că A[verescu], dacă va face intervenții direct la
Cel de Sus128 va putea explica că este chestiune de sănătate, nu de plimbare și, concomitent cu
intervenția de aicea, să aibă un răsunet.
Eu, dragii mei, cu sănătatea o duc bine, dar sufletul mi-e nespus de greu și sufăr din cauza
asta și de dorul vostru; dacă v-aș ști pe voi sănătoși, puțin mi-ar păsa129 de toată lumea; n-am nimic
de împărțit cu ea și aș avea așa pacea mea mult dorită.
Mă doare sufletul când văd toate aceste nedreptăți, dar ce pot să fac? Eu i-aș da bucuroasă
Mami[i] viața mea, dacă s-ar putea; sunt disperată, nu mai am liniște o clipă din cauza aceasta; am
să-mi iau lumea în cap și pace bună. Mă întreb și iar mă întreb până când va trebui eu ca din dreapta
și stânga să ispășesc și adevăratul vinovat să trăiască pe rose? Până când? Voi, iubiți[i] mei, aveți
răbdare și așteptați buni și blânzi ca până acuma; eu, nădejdea mea o am în Dumnezeu.
Sunt ocupată toată ziua cu casa, dar când mă gândesc la voi îmi pierd calmul și rațiunea, dar
ici și colea am câte o rază de speranță și-mi spun singură: nu se poate, trebuie să se schimbe și cu
asta mă consolez. Am rămas cu nădejdea în Bunul și Milostivul Dumnezeu și mă rog lui, înaintea
oricui, căci de la Dânsul sper.

125
În text: plipisește.
126
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-817/1926, f. 1-2.
Scrisoarea se regăsește, în copie, și în dosarul VIII-818/1926.
127
Alexandru Averescu (9/21 mart. 1859 - 2 oct. 1938), mareșal (1930) și om politic; ministru în mai multe rânduri;
comandant al Armatei a 2-a (1916-1918), pe care a condus-o în victoria de la Mărășești (1917); prim-ministru (29 ian. - 5
mart.1918; 13 mart. 1920 - 17 dec. 1921; 30 mart. 1926 - 3 iun. 1927); a înființat „Liga Poporului”, transformată în
Partidul Poporului; ministru de stat (10 febr. - 30 mart. 1938); consilier de Coroană (30 mart. 1938); membru de onoare al
Academiei Române (1923).
128
Adică la regele Ferdinand I, tatăl principelui moștenitor Carol.
129
În text: păsea.
279
 Vă rog să nu vă îngrijați pentru mine, să nu mă menajați, să-mi scrieți întotdeauna adevărul;
eu n-am fost menajată de nimeni până acuma, deci n-o faceți nici voi. Voi rămâne și de acuma
înainte calul de bătaie.
Costică îmi scrie câte două rânduri, parcă afacerile nu-i permit; ce e cu el? Aicea plouă de 6
zile; acuma a ieșit puțin soarele; poate cu el să iasă și pentru mine puțină lumină. V-am scris cu
sufletul deschis, dar nu fiți îngrijați. Sper.
Cu dor și drag nespus.
Duduia
23.4.1926.130
***
Iubitul meu Papa,
Am primit azi scrisoarea matale cu data de 20; ieri ți-am răspuns la scrisoarea cu data de 19;
ți-am scris cam amărâtă, pentru că îmi faci reproșuri, cu toate că nu le meritam.
În ziua de 22 am expediat telegrafic pentru bancă cele ce am convenit. Sunt atât de tristă din
cauza Mami[i]; aș face nu știu ce s-o știu bine. Am vorbit cu un doctor de aicea, care mi-a zis că este
exclus ca Mama să aibă temperatură din cauza inimii131, ci numai din cauza ficatului și mi-a explicat
că aceasta provine din mici infecți[i] locale, care se produc din astupatul canalului și până se elimină
are temperature; mi-a zis să-i dau o fotografie (radio-fotografie) a ficatului, vrând să se convingă și
el de părerea care o are. Mama ar trebui să ia dezinfectante pentru aceasta.
Eu, după cum v-am mai scris, am făcut încă o intervenție mai aproape de Cel de Sus și dacă
tu vei face petiție și vei vorbi și cu generalul Av[erescu], el o va înmâna direct Sus. Eu am toată
nădejdea că, făcând așa, totul se va aranja cu bine.
Eu, dragii și neprețuiți[i] mei, sunt bine sănătoasă; mă gândesc nespus de mult la voi toți.
Am nădejde ca, în curând, să pot aranja definitiv cu banca și așa veți scăpa cu această năpastă;
numai răbdare și iarăși răbdare. Matale, Dragă Papa, de ce nu te îngrijești, de ce? Am văzut din ziare
că Bilciurescu este în Buc[urești]; și el cred că ar putea face ceva. Fiți liniștiți, vă implor.
Dragă Mamă, te rog și pe matale să nu te superi și până la 7 mai, când începe cursa pe
Dunăre, vei vedea cum Bunul Dumnezeu îți va da putere și vei pleca.
Vă iubesc și vă sărut cu dor.
Duduia
24.4.1926.132
Sper că ai primit telegrama pentru bancă.
***
Iubiți[i] mei,
Chiar acuma am primit scrisoarea voastră cu data de 23 aprilie, care mi-a dat puțină
mulțumire, văzând că Mama este ceva mai bine.
V-am scris și eu o scrisoare furioasă și vă rog să mă iertați, dar, știți, se mai umple din când
în când cupa. Nu vreau nimica, decât să vă știu pe voi sănătoși și liniștiți. În chestiunea pașaportului,
vă rog să aveți răbdare; am făcut, de aicea, ce-am putut și sper că, având voi răbdare, se va obține și
pașaportul cerut.
Vă plângeți că n-ați căpătat vești de la mine; câteva zile nu v-am scris în acest timp,
deoarece am fost ocupată cu mutatul și, afară de asta, mai durează și cu cenzura. Eu sunt bine, mă
gândesc nespus de mult la voi și mă rog, zi și noapte, pentru sănătatea voastră, iubiți[i] mei bătrâni.
Îmi pare bine că lucrurile trimese Cocăi i-au plăcut. Am auzit că Coca și Emil au fost bolnavi. Coca

130
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-819/1926, f. 1-4.
131
În text: inimei.
132
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-820/1926, f. 1-2.
Copia scrisorii se regăsește și în dosarul VIII-821/1926, f. 1-2.
280
rămăsese iar însărcinată și Țuli era furioasă. Scumpul meu frățior văd că nu denează (sic!) să-mi
scrie nimic; este oare atât de ocupat??
Te-am rugat, dragă Papa, să te îngrijești; de ce nu faci acest lucru? Nu este tocmai atât de
greu, dacă ai voi. Ce mai face Bianca? Ai primit scrisoarea mea, [pe] care am trimis-o prin Z. Văd
că nu-mi scri[i] nimic relativ la asta; te rog, răspunde-mi. Sunt extrem de surprinsă de cele ce-mi
scrii relativ la Georgescu; din ziare, am văzut că vine la Paris. M-am gândit că n-ar fi rău să te muți
mata în Vilă și așa nu vei mai avea nevoie să plătești chiria atât de enormă pe care o plătești și că,
dând lui Costică 50.000 lei pe an, el ar putea acești bani să-i pună la bancă în contul datoriei.
Este cam departe, e foarte adevărat, dar mă gândesc la economia ce ți-aș face și la bancă ai
putea da, de exemplu, 10.000 lei în fiecare 2 luni și ați133 fi, și matale și Costică, mai liniștiți. Jos
s-ar putea face dormitorul vostru și sufrageria, sus odaia lui Costică, un mic birou pentru voi, plus o
cameră de debara. Aceasta este părerea mea și cred că nu este rea. Bani pentru cele ce-am vorbit
i-am trimes telegrafic și sper că au sosit la timp.
Aicea vremea se menține ploioasă și am auzit că în țară este secetă; este îngrozitor; nu știu
ce-o fi cu asta; sperăm să se mai ridice leul. După cum ți-am scris, sunt în plină instalare la Neuilly;
cu toate că este la 10 minute de centrul Parisului, aerul este incomparabil.
Altceva n-am ce vă scrie momentan decât că sunt fericită când aud că sunteți mai bine. Vă
rog să transmiteți prietenei mele Z. multe complimente și să-i fie rușine că nu mi-a scris până azi
nimic.
Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
28.4.1926.134
***
Iubiți[i] mei,
Am primit scrisoarea voastră; am plâns mult din cauza mami[i], văzând mai ales cât suferă
mama și cât este de singură. Ce să fac să-i pot da mulțumire? Sunt extrem de mirată că nu primiți
nimic de la mine; vă scriu zilnic, aproape.
În curând veți avea vești mai detailate prin cineva care vine din Paris.
Eu sunt bine, foarte ocupată cu casa. Vă rog să nu fiți îngrijați când nu primiți vești; nu este
vina mea. În chestia pașaportului, vă rog să aveți răbdare.
În curând, vești mai mult[e].
Duduia
5.5.1926.135
***
12.5.1926. Paris
Dragii mei,
Am primit scrisorile voastre; în curând veți primi pachetul cu lucruri și vești mai lungi. Eu
sunt bine și mi-e un dor nespus de voi.
Sărutări dulci de la Ilenuța.136
***
Scumpul meu,
[Î]ți scriu o c[arte] p[oștală], căci sper să vie mai curând ca o scrisoare; eu sunt bine și sper
același lucru și din partea voastră. Sărută pe Mama din partea mea. În curând veți avea vești mai
lungi.

133
În text: ai.
134
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-822/1926, f. 1-3.
135
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-824/1926, f. 1.
136
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-825/1926, f. 1.
Carte poștală adresată mamei: „Madame Louise Lupesco. Rue Rumeoară 3. Bucarest. Roumanie”.
281
 Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
12.5.1926.137
***
Scumpii mei,
Am primit toate scrisorile ce mi le-ați trimes, atât prin Radishen, cât și prin Doctorul; tot
zilele astea, am primit și prin poștă 2 scrisori, prin care-mi anunțați primirea scrisoarei trimese cu
G.C. V-am mai trimes138 o scrisoare prin Dnu[l]. Cusin; tot prin el v-am trimes și pachetul cu
lucrurile promise, pe care sper că le-ați primit.
Eu sunt bine sănătoasă și mă bucur nespus când primesc vești de la voi; îmi dau139 atâta
bucurie, sunt atât de mulțumită. Lucrurile care v-am rugat să mi le trimeteți, speram să am o ocazie,
căci venea cineva care se și întorcea, dar cum acea persoană nu mai pleacă, așa că aștept o ocazie; în
tot cazul, le veți trimete când vă voi scrie eu.
Scumpa mea mamă, scrisorile tale mă bucură nespus; după câte văd, mătăluță ai devenit
modernă, te-ai tuns; ai avut dreptate, aveai dureri de cap; este adevărat că aveai un păr imens și,
natural, că cu atâta greutate să suferi; să nu-ți pară rău, asta să-ți fie singura grijă. Sper că
robe-de-chambrul pe care ți l-am trimes ți-a plăcut, mai ales că este călduros și jachețica cea de lână
în pat seara îți va prinde bine.
Te iubesc mult, puica mea scumpă, și nu vreau decât să vă știu pe voi sănătoși; asta-mi este
singura mea dorință. Te rog să-l povățu[i]ești pe dragul și scumpul meu Papa să se îngrijească, s-o
facă pentru mine. Cum îi place lui Costică salatiera?
Eu, puică dragă, sunt bine și aștept să văd cum ai ajuns în vilegiatură.140 Sunt curioasă cum
i-a plăcut tati[i] creionul; este un fleac, dar este o amintire. Doctorul a fost cu nevasta lui; este foarte
simpatică.
Vezi, mamă dragă, că ți-am trimes ultima mea fotografie, numai să nu zici că nu te iubesc.
Ceea ce-mi scrii141 de prietenele mele nu mă miră; poate știi adresa lui Erifili; aș dori tare mult s-o
am. Ce mai este nou, altfel? Ce face Doina, nu o iei cu mata? Eu am un cățel adorabil și de o
inteligență nemaipomenită; dansează și se joacă cu mingea ca un clown142; parcă este un copil, așa
este de atașat și de jucăreț; l-am botezat Pik, în amintirea lui Pik.
Scrie-mi regulat, puică scumpă, și fi[i] prudentă să nu te (sic!) răcești.
Vă sărut cu toată dragostea.
Duduia
20.5.1926.143
***
Scumpii mei,
Am primit telegrama de felicitare și confirmarea primirei pachetului. Sunt mulțumită că
lucrurile trimese v-au plăcut. Aștept cu nerăbdare să știu cum a ajuns mama și cum a suportat
drumul. Eu, adorații mei, sunt bine și vă doresc din toată inima.
După cum v-am mai scris, nu ies nică[i]erea; îmi văd de casă, care este adorabilă. Am primit
vești de la Coca, în care-mi spune că bă[i]ețelul ei a împlinit 4 luni și că stă deacuma așezat, rupe
jurnale și-și scoate singur cămașa, când îl lasă singurel. Îmi închipui ce nebunie trebuie să fie la ei în
casă. Aicea vremea este de 3 zile mai frumoasă și începe și vara să-și arăte farmecul.

137
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-826/1926, f. 1.
Carte poștală adresată tatălui: „Monsieur Nicolas Lupesco. Rue C.A. Rosetti 27. Bucarest. Roumanie”.
138
În text urma: prin, tăiat.
139
În text: dă.
140
În text: viligeatură.
141
În text: ce a cemi scri.
142
În text: claun.
143
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-827/1926, f. 1-3.
282
 Dragă Păpălică, scrisoarea în care-mi vorbești de plăcile de gramofon n-am primit-o; s-a
pierdut, se vede. Îți voi trimete prin doctorul butoni[i] doriți. Acuma te rog eu ceva: să-mi trimeți
mărci, și anume 6 lei verde, care a ieșit acum; să-mi trimeteți în blocuri de 4 la un loc și 2 separate;
vor ieși și mărci de 50 lei și de 9 lei; când vor ieși, te rog să-mi trimeți 2 bucăți din144 fiecare; va mai
ieși în luna iunie o serie comemorativă a M.S. Regelui (60 ani); te rog, și din acelea să-mi trimeți 2
seri[i] complete.
Dragă Papa. Mai aveam acasă mărci pe c[ărți] poștale și scrisori trimese de matale din
Salonic145; te rog să le cauți și să mi le trimeți numai cu o ocazie și așa cum sunt pe plic sau c[artea]
poștală; și mărci vechi de pe146 scrisori și cărți poștale care le avem în casă; toate, te rog să mi le
strângi și cu o ocazie, dar numai prin ocazie, să mi le trimeți; am nevoie de ele.
Lămpile147 și celelalte lucruri te rog să mi le ți[i] până voi avea eu pe cineva care să mi le
aducă. Vă mai rog să-mi mai trimeteți și o fotografie la fel ca acea pe care v-am trimes-o; o
comandați la fotograf.
Dragă Mamă, rândurile tale și plăcerea [pe] care ți-au făcut-o lucrurile trimese să le porți
sănătoasă și numai bucuri[i] să ai. În ce[-l] privește [pe] Costică, sunt mai mult ca fericită. Nu-mi
spui dacă 1.000 lei a primit-o.
Altceva n-am ce vă scrie; aștept știri de la voi curând.
Vă sărut pe toți cu dor nespus.
Duduia
22.5.1926.148
***
Scumpul meu Papa,
Am primit scrisoarea și tortu[l] trimes; îți mulțumesc pentru atenția matale; tot bun și drăguț
ai rămas, dragă Papa. Nu știu ce să cred cu scrisorile mele; cu toate că v-am scris nenumărate, văd
că cărțile149 mele poștale au sosit mai curând; le-am scris fiindcă știam că ele vor sosi mai
devreme150; i-am scris Mami[i] la Sinaia o scrisoare; probabil că a avut ace[e]ași soartă.
Sper că, până veți primi această scrisoare, a sosit acea trimeasă cu doctorul; tot cu el ți-am
trimes o pereche de butoni de aur cu pietre de jad și câte o cravată matale și lui Costică, căci azi este
ziua lui Costică; împlinește 25 [de] ani, e mare, gata de însurătoare. Cred că ai primit și cele ce erau
în scrisoare și te rog să-mi telegrafiezi imediat. I-am trimes și avocatului151 o brichetă și 2 cravate152.
Eu, dragul meu Păpălică, sunt bine sănătoasă și mi-e același dor nebun de voi, mă gândesc
mereu. Îmi pare bine că mama se simte mai bine; să dea Bunul Dumnezeu să se îndrepte și te rog și
pe tine, Papa, să te îngrijești; te rog din suflet, nu te neglija; dacă mă iubești, fă-o pentru mine. Voi
reclama la poșta din Paris scrisorile pe care le-am trimes, căci este de-acuma insuportabil[ă] această
stare; nu pot pricepe.
Acuma, te rog să nu mai aduci mami[i] castraveți, căci mâncând îi poate face rău. Cred că
nu are voie să mănânce fructe nefierte153; să mănânce numai compoturi. Cred că scrisoarea trimeasă
prin doctorul este destul de clară și am toată încrederea că cele trimese le vei face cum am scris.
Cum îți mai merg afacerile? Aicea plouă mereu și, după câte văd, și la noi plouă; aicea nu
numai că plouă, dar este frig și focul făcut în casă se poate suporta foarte bine. Ce crezi?; azi noapte

144
În text: de.
145
În text: Salonique.
146
În text: dupe.
147
În text: Lampiile.
148
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-828/1926, f. 1-3.
149
În text: cărțiile.
150
Inițial autoarea scrisese: curând, tăiat.
151
În text: advocatului.
152
În text: cravăți.
153
În text: ne fierte.
283
am visat exact cele ce mi-ai scris. Te-am visat pe matale și pe mama că-mi spuneați154 că vă este dor
de mine; de altfel, vă visez regulat.
Aștept cu nerăbdare ca să-mi trimeți bani[i] pe care mi i-ai155 promis, căci acei [pe] care mi
i-ai dat la plecarea mea sunt pe sfârșite. Ce adresă are Erifilia? Te rog să mi-o scri[i]. Ionel m-a
felicitat de ziua mea. Costică îmi scrie 2 rânduri; ce e cu el?
Doctorul s-a îmbolnăvit aicea și, cu toate că a avut temperatură mare, tot a plecat. Lucrurile
mele pe care te-am rugat să mi le trimeți prin cine am să-ți spun eu; or156, momentan n-am pe
nimeni. După câte văd, mama se simte mai binișor; o rog din suflet să se îngrijească și, mai ales,
regim.
Altceva n-am nimic, dragul meu Papa.
Te sărut cu tot dorul.
Duduia
2 iunie 1926.157
***
Scumpul meu Papa,
Am primit scrisoarea recomandată, pe care am cetit-o cu durere, văzând cât ți-e dor de mine;
și mie mi-e un dor nebun de voi. În chestia pașaportului, nu trebuie să disperezi, te rog să ai răbdare;
în ce privește scrisorile mele, voi reclama la poșta din Paris, deoarece eu nu trimet decât
recomandate, așa că am toate recipisele; înțeleg158 să se piardă 1-2, dar toate, prea din cale afară.
Sper că ai primit scrisoarea trimeasă prin Dr. și celelalte, la care te rog să-mi răspunzi
imediat detailat. Cum se simte Mama? I-am scris 2 cărți poștale, le-a primit, și o scrisoare
recomandată.
Eu sunt bine și ocupată toată ziua cu gospodăria; casa devine din ce în ce mai simpatic,
fiindcă a[i] înfrunzit pomi[i] bine de tot. Vremea este răcoroasă și pomi[i] sunt încă în floare, în luna
iunie. Ce mai este nou pe la noi?
Tot nu știu ce este cu Erifilia; a fost plecată sau nu? Dacă vrea Costică să treacă pe la ea și
să-i spună complimente și aștept vești; până azi, n-am primit nimic; și să-i mulțumească pentru
felicitări. Ce este cu Mama, că până azi nu mi-a scris nimic?
Te rog pe mata, Papa, să-mi scri[i] regulat, căci sunt tristă când nu primesc nimica; îți
mulțumesc pentru tartă, a fost delicioasă. Cum a rămas cu electrica? Să porți sănătos butoni[i]!
Sărutări lui Costică și sărut-o și pe Mama din partea mea.
Cu tot dorul te îmbrățișez.
Duduia
6.6.1926.159
***
Scumpii mei,
Sunt foarte inchietată160 că până azi, a 6[-a] zi, n-am nimic de la voi; sper că până mâine,
când voi expedia scrisoarea, să am știri. Cred că scrisoarea trimeasă prin Domnu[l] Ianculescu 161 ați
primit-o. Eu, Slavă Domnului, sunt bine; am fost cam necăjită cu o măsea care făcuse puroi, dar

154
În text: spunea-ți.
155
În text: mi-ai; la fel și mai jos.
156
În text: ori.
157
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-829/1926, f. 1-4.
158
În text: înțăleg.
159
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-830/1926, f. 1-2.
160
Îngrijorată (din limba franceză: inquiété).
161
Victor Ianculescu, doctor în Drept al Universității din Paris, subdirector al Școlii române din Franța, consul la Legația
României din Paris. Ca și fratele său Bogdan Ianculescu, era un apropiat al principelui moștenitor Carol. În 1940 era
consul general al României la Paris.
284
acuma sunt pe punctul de a-i pune plombă; nu era mare lucru, dar durerile erau sâcâietoare162, așa că
azi mi-a scos nervul și sper ca poimâ[i]ne să-i pună plomba provizorie; e măseaua pe care am spart-
o în tren când am plecat din București. Am auzit și cetit din ziare că la noi sunt niște ploi grozave. Și
aicea au fost ploi și furtuni; de 2 zile a început să-și arate puțin surâsul soarele; eram chiar dornică,
căci prea din cale afară era de urât.
Ce face mama, cum se simte în Sinaia? Văd că leul se urcă; n-ar fi rău să se urce mereu. Ce
mai este nou pe la noi? Când văd cât este de frig îmi vine să cred că Amundsen163 a mutat polul din
loc.
Am primit de [la] Erifili o scrisoare foarte drăguță; e fată bună. De la Lucia n-am mai primit
nimic; în ultima ei scrisoare, îmi scrie că Tanti e bolnavă; de atunci nu mai știu absolut nimic.
Mi-am cumpărat și eu 2 papagali mititei, din acei ce nu mai cresc. Sunt adorabili; i-am
botezat Bobocel și Garofița. În nicio scrisoare nu-mi spuneți ce fac cățeluși[i] mei și Doina; mai
tră[i]esc? Ionel a mai fost pe la noi? N-am mai primit nimic de la Sf[inții] Const[antin] și Elena. Ce
face Doctorul, a scăpat cu gripa sau a făcut febră tifoidă?; voi să sper contrarul. Viața aicea în Paris
e cam monotonă în momentul de față sau, poate, m-am obișnuit eu cu ea. De ce mama îmi scrie atât
de rar? Scrisorile voastre mă bucur[ă] atât de mult și le aștept cu nespusă nerăbdare. Cum sosesc ale
mele acuma? Am reclamat Poșt[e]i din Paris pentru scrisorile mele, la care au rămas extrem de
surprinși, promițându-mi formal că se vor interesa să vază unde întârzie și care este cauza.
Te rog, dragă Papa, să nu mă uiți cu timbrele jubiliare și cele noi. Am citit în jurnalul
Timbrologique și am văzut fotografiile; par a fi admirabile; îmi pare bine.
Altceva n-am ce vă scrie, căci prea multe nu am de spus. Aștept știri cât mai des.
Sărutări Mami[i] și lui Costică.
Cu dor, te sărut dragă Papa.
Duduia
17.6.1926.
Scrisoarea asta o trimet cu avionul. Te rog plicul să mi-l trimeți înapoi și toate acele ce voi
trimete.
Cu dor.
Duduia.
Dragii mei,
Înainte de a expedia scrisoarea, le-am primit cele 2 scrisori ale voastre, una din Sinaia. Sunt
fericită că am vești bune de la voi.
Cu dor.
Duduia
164
19.6.1926.
***
Scumpul meu Papa,
M-am bucurat nespus, văzând cele 2 scrisori; curioasă coincidență cu Ianculescu; tocmai
eram supărată pe Dânsul că nu-ți trimesese imediat scrisoarea mea; bietul băiat a avut un accident
grozav acum 4 ani în Paris, l-a călcat un tramvai; este un element foarte bun.
Ce mai faci matale? Biata mamă, nu știu ce s-ar putea face contra temperaturei; va trece și
asta; aștept și am încredere în Bunul Dumnezeu.
Cred că ai primit scrisoarea trimeasă prin Dna C. Eu, dragul și bunul meu Papa, sunt bine.
M-am îngrășat puțin și mi-e dor nespus de voi. Sper că voi aranja mai încolo cu chestia pașaportului;

162
În text: sicăitoare.
163
În text: Amusden. Roald Amundsen (16 iul. 1872 - 18 iun. 1928), explorator norvegian; primul om care a ajuns la Polul
Sud (1911).
164
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-831/1926, f. 1-6.
285
nu face nimic matale, te rog din suflet. Nu-mi scri[i] dacă ai primit scrisoarea cu avionul. Aceasta
este a doua.
Ce mai este nou pe la noi? Cum se simte măicuța mea la Sinaia? Vă rog, scrieți-mi des, am
atâta bucurie. A fost Dnu[l] Ianculescu cu scrisoarea? Nu-mi scri[e]ți nimic de asta.
Casa este aproape aranjată, mai lipsesc mici detali[i], dar devine din zi în zi mai frumoasă.
Timpul mi-l petrec „citind”165 și cu pianul [pe] care am început să exersez foarte harnic. Am fost
cam necăjită din cauza unei măsele, dar acuma am terminat c-am pus plombă.
Ce face Costică? De ce nu-mi scrie?
Vă rog să-mi trimeteți pălăria de pai cea albă, de anul trecut, e nouă, prin D[om]nu[l]
Ianculescu junior.
Vă sărut cu dor și drag.
Duduia
28.6.1926.166
***
Scumpii mei,
V-am scris nenumărate scrisori, dar văd că până azi nu primiți nimic de la mine. Am
reclamat Poșt[e]i din Paris și poșta de aici era indignată văzând cum nu sosesc scrisorile; ce să
facem, pace bună. Eu, scumpi[i] mei, n-am primit de la voi, de o săptămână, nimica; ce face mama,
de ce nu-mi scrie?!
În fine, a venit vara, dar foarte ameliorată. Îmi scri[i] că curierul trimes a fost de 5 ori; eu
știu că a fost o dată cu tarta și nu eram acasă; de celelalte dăți, nu știu nimica; de altfel, aveam niște
servitori bretoni care erau niște boi; în fine, te rog, când vine cineva la mine, să ceară să-mi
vorbească, căci eu țin să văd cine vine de la voi. Te rog ca plicurile trimese cu avionul să mi le
trimeți înapoi, căci am nevo[i]e pentru colecție, să fie bine păstrat[e].
Aicea a început să fie cald. Am primit de la Ionel și Erifili o scrisoare. Te rog, trimete pe
Costică la Erifili s-o întrebe dacă a primit scrisoarea mea și să-i mulțumească pentru a ei. Ce mai
este nou acasă?
Îți voi scrie în curând o scrisoare mai lungă. Sărutări mami[i] și lui Costică; cu dor nespus te
sărut și te doresc.
Duduia
30.6.1926.167
***
Scumpe Papa,
Am primit scrisorile matale și sper că le-ai primit cu întârzierea obișnuită și pe ale mele. Am
trimes printr-un cunoscut mărcile ce m-ai rugat. Sper că au sosit bine, atât cele americane, cât și cele
franțuzești. Te-am rugat să-mi telegrafiezi de primire, dar până azi n-am primit nimic. Erau 50
franțuzești și 653 americane, cu care sper să-ți termini colecția. De ce nu-mi trimeți o serie jubiliară
completă, și anume: 1 leu, 2 lei, 3 lei, 5 lei, 6 lei, 9 lei, 10 lei, 10 bani, 25 bani, 50 bani.
Eu sunt bine și aicea a început să se răcorească; călduri mari au fost numai o săptămână. Ce
mai faci? De la Mama am primit o carte poștală. Eu v-am scris c[ărți] p[oștale], căci alea vin mai
curând, fiind deschise. Am aflat de la lumea de la noi că în Țară sunt niște călduri tropicale. De ce-
mi scrieți atât de rar?
Tanti Kathy a fost bolnavă de gălbenare168, acuma este mai bine. Închipuiește-ți169, Papa
dragă, ce noroc am avut. Pierdusem unul din căței[i] mei și 12 zile n-am știut nimic de dânsul și
165
În text: cetint.
166
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-832/1926, f. 1-2.
Scrisoarea olografă se regăsește și în dosarul nr. VIII-833/1926.
167
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-834/1926, f. 1-2.
168
În text: gălbănare.
169
În text: Închipueșteți.
286
alaltăieri l-am găsit; mi-l furase o cucoană și, nenorocul ei, a iești cu el să se plimbe și așa l-am
găsit; asta este pentru a doua oară. Te rog, răspunde-mi la toate întrebările mele.
Cu tot dorul te sărut și sărut cu drag pe Mămica și Costică.
Duduia
170
29.7.1926.
***
Păpăică scumpă,
Am primit scrisorile matale, ca și actul trimes. Îți mulțumesc. Am primit și seria de mărci
jubiliare. Îmi pare bine că ești ceva mai bine. Eram îngrijată. Ce ai făcut cu Vila? Scrie-mi.171
[15.VIII.1926]
***
Iubite Papa,
Așteptam mereu știri de la mata; nu știu de ce, dar de la o vreme 172 îmi scri[i] foarte rar.
Mama mi-a scris într-o c[arte] p[oștală] că ai fost cam răcit; de ce nu te îngrijești, de ce nu vrei să-ți
păzești sănătatea? Pariez că nu ți[i] nicio dietă; asta, natural, ca eu să nu am nicio liniște.
Mă întrebi dacă am primit toate scrisorile matale. Eu le primesc și am primit și actul cerut.
Îmi pare bine că ai aranjat cu vila; sper că acuma vei ține promisiunea și îmi vei trimete, de la
octombrie, bani[i] promiși; dacă ai ști cu câtă nerăbdare îi aștept, dragă papa, căci am nevo[i]e și
nevo[i]e mare. Bani[i] cu care am plecat și pe care mi i-ai173 trimes pe urmă sunt pe sfârșite; dacă-ți
permite buzunarul, te rog trimete-mi chiar înainte vreo 70.000 lei; fă cum poți; te rog să-i am
curând. Îmi permit să-ți cer lucru[l] acesta, fiindcă știu că ai făcut, din câte ne-ai scris, afaceri foarte
bune.
Eu sunt bine, sănătoasă; în chestia pașaportului, nu am făcut încă nimic; voi vedea zilele
astea, am o rază de speranță.
Ce face mama? Eu cred că n-ar trebui să se întoarcă la Buc[urești]. Părerea mea este să
meargă la Brașov, Bucureștiul și gospodăria o distrug. Eu mi-am găsit cățelul [pe] care l-am pierdut;
asta înseamnă noroc, să găsești după 2 săptămâni, în Parisul acesta imens, un biet cățel. Aicea
vremea s-a încălzit brusc, dar probabil că tot atât de iute se va răcori.
Te rog, scrie-mi imediat și spune-mi dacă pot spera ceva înainte de Octombrie, căci cum
ți-am spus am mare nevo[i]e.
Cu dor nespus, te pupă
Duduia
18.VIII.1926.174
***
Iubite Tătăică,
Scrisoarea matale sau, mai bine zis, scrisorile matale și a mamei le-am primit azi dimineață
și îți răspund imediat. Am plâns și plâng încă de când au sosit, căci am cetit în ele atâta durere și
tristețe că mi s-a rupt sufletul.
Papa iubit, ai nădejde în Bunul Dumnezeu și îngrijește-te175, căci la 59 de ani nu ești un om
bătrân; deci nu depinde decât de matale să te îngrijești, să-ți vezi de sănătate, dar știu că n-o faci și

170
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-823/1926, f. 1-2.
171
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-835/1926, f. 1.
Carte poștală expediată din Paris, în 15.VIII.1926, către: „Monsieur Nicolas Lupesco. 27 rue Clemenței. Bucarest.
Roumanie”.
172
În text: ovreme.
173
În text: mi-ai.
174
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-836/1926, f. 1-3.
La fila 4 a dosarului se păstrează plicul cu adresa: „rue Rumeoară No 3. Bucarest. Roumanie”.
175
În text: îngrijeștete.
287
mănânci acrituri și dulciuri176; dacă mă iubești în adevăr, după cum spui, atuncea îngrijește-te și nu
dispera și vei vedea că totul va fi bine. Mama, în scrisoarea ei, îmi scrie că ai mâncat cu Țuli și că
ți-ar fi spus că B. i-a scris anumite lucruri; să ști[i], Papa scump că este absolut contrariul; persoana
de care vorbește Țuli este177 fericită, cum nu se poate mai fericită; s-o crezi; îți jur pe voi, care vă
iubesc din suflet. B. nu vine cu săptămânile le ei, deci vezi ce minciuni; cred că este o intrigă din
partea lui B., căci nu-l prea primește178 decât din an în Paști.
Eu sunt bine sănătoasă și m-am îngrășat în ultimele 2 luni cu 5 kgr.½; îmi pare bine, dar nu
mă mai cuprinde nicio rochie, plesnesc pe mine. Casa mai are câteva amănunte de completat și va fi
complet terminată; este o splendoare, fiind foarte simplă, în acelaș[i] timp. Iartă-mă dacă până
acuma n-am scris nimic relativ la act, dar este pur și simplu că am uitat actul; l-am primit [la] 3 zile
după ce mi l-ai trimes.
Tătucule scump, te rog din suflet liniștește-te179 și ai nădejde în Dumnezeu care este bun și
milostiv și ști[i] că Duduia te iubește din suflet; voi sunteți bijuteria mea cea mai scumpă, viața mea,
dar ce să fac, cum să mă împart?
Te rog, liniștește-o180 și pe mama și strângeți bine unul de altul ca să umpleți golul până voi
veni să-l astup. Te conjur să te îngrijești, te implor, ține dietă, nu mânca lucruri care pot să-ți facă
rău, asta nu este greu, este puțin lucru.
Eram foarte necăjită, căci îmi pierdusem pe Pik, un câine adorabil și de o inteligență rară;
este un Schnautzer Pincer, mare ca un câine fox, dar mare, cu păr lung gri și negru; de altfel, îți
trimet fotografia lui; e un câine care a luat premiu de frumusețe, are barbă și mustață și se joacă cu
mingea cu nevasta lui ca copii[i]; l-am învățat s-o asvârle în perete și să caute; îl iau în brațe și ridic
degetul în aer și urlu și începe și el la fel; am avut norocul să-l găsesc și acuma aștept ca Mme Fifi
să-mi facă pui.
În fine, papagali[i] mei, care se trezesc la 12 noaptea și dacă văd181 lumină fac scandal și
se182 giugiulesc, crezând că e ziua. Acuma fac sport mult, joc tenis croquet183 și-mi face tare bine,
căci asta este tare sănătos.
Ce ai făcut cu Villa, doresc să știu; te rog, scrie-mi imediat, căci se cere184 a ști185; cred că de
la Octombrie vei ține promisiunea și-mi vei trimete bani, căci am nevo[i]e mare, vine iarna.
Dragă Tătăică, încă o dată fi[i] liniștit și nu mai credeți toate minciunile186 ce vi se spun; eu
singură sunt în măsură a vă spune adevăr[ul] și întotdeauna vă voi spune.
Te pup de mii de ori și fi[i] cuminte, nu mânca lucruri care-ți fac rău.
Duduia
19.VIII.1926.187
***
Păpăică iubit,
Am primit scrisorile matale, la care tot azi Ți-am răspuns, tot printr-o scrisoare lungă. Ce
faci dragă Tătucule? Nu fi trist, eu te iubesc atât de mult. Am primit actul imediat. Îți mulțumesc. Ce
este cu Vila? Aicea au început căldurile. Te rog, fi[i] calm și spune-i și mamei.188

176
În text: dulciure.
177
În text se repetă: este.
178
Se referă la principele Carol.
179
În text: linișteștete.
180
În text: linișteșteo.
181
În text: vede.
182
În text: să.
183
În text: tenisse.
184
În text urma: inf, tăiat.
185
În text: știe.
186
În text: minciunele.
187
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-837/1926, f. 1-4.
288
 ***
Scumpii mei,
Sunt la St. Jean de Luz de 3 săptămâni; poimâ[i]ne, sâmbătă, plecăm spre Paris. Sper că ați
primit toate cărțile mele poștale și o scrisoare; am făcut băi de mare și am înotat ca un pește; vă voi
trimete o colecție de fotografi[i] ale mele, de aici. Eu nu am nicio știre de la voi, afară de telegrama
trimeasă, și sunt impacien[ta]tă să mă întorc să citesc scrisorile voastre. Eu sunt foarte bine, dar mă
sperie din cauza îngrășatului. Azi noapte am visat că eram cu voi și v-am sărutat atât de mult că
m-am trezit sărutând perna.
Ce se aude cu Vila? Pot să sper ceva în octombrie? Vă rog, faceți tot posibilul.
Puișori[i] mei, alăturat vă trimet 12 fotografi[i] ale mele cu prietenele mele: comtesse de la
Rochefoucauld189, surorile marchize190 de Polignac, M-lles Eduarsek. Vă rog să-mi răspundeți dacă
le-ați primit [pe] întâ[i]ele 12. Mme la comtesse de la Rochefoucauld vine în țară peste 2 săptămâni
și cu ea vă voi trimete restul de fotografi[i] și vă rog să-mi răspundeți imediat la primirea lor; v-am
scris pe dos explicați[i].
După cum v-am scris, plecăm sâmbătă, adică poimâ[i]ne la ora 10 dim[ineața] înapoi; vă rog
să-mi iertați scrisul, dar sunt după 2 ore de înot; cu dor nespus vă sărut.
Duduia
Sărutări lui Costică.
24.9.1926.191
***
Iubiți[i] mei,
Am sosit cu bine după un voyage192 admirabil în lungul Franței193; acasă am găsit 5 avize ale
poștei, prin cari mă înștiințau că am în depozit 5 scrisori recomandate; fără a pierde nicio clipă,
m-am dus să le ridic; am fost grozav de tristă văzând starea voastră.
Azi dimineață am mai primit 2 scrisori ale voastre. Sper că ați primit scrisoarea mea
trimeasă cu cele 12 (douăsprezece) fotografi[i]; în ce privește cenzura194, am primit confirmarea195
de la persoane bine puse în măsură, care ne-au spus că toate scrisorile adresate vouă din parte-mi,
cât și din străinătate, sunt cetite; dar, cum spunea acea persoană bine pusă, toate astea s-ar putea face
mult mai rapid; cum n-am nimica a vă scrie ce îi196 pot interesa, nu știu de ce durează atât cenzura
lor.
Eu păstrez toate recipisele și la Poșta din Paris sunt extrem de drăguți; ne-au spus de câteva
ori că vor ei să facă reclamați[e] ca nu cumva să se crează că din vina lor se produce întârzierea;
i-am rugat să aibă răbdare; la asta ne-au răspun[s] că atunci când voi voi se vor interesa de motivul
acestor întârzieri; dar, în fine, să revenim la noi.
Să vă iau pe voi puțin în primire, scumpii mei; să încep cu maica mea: de ce, te rog, puică
dragă, ți-e frică de radiografie? Și eu mi-am făcut la Paris radioscopie. Nu face niciun rău, nu se
simte nimica; la mine au găsit plămâni[i] admirabil, cum spunea doctorul, de tauri, dar inima puțin
aplecată spre dreapta și asta, spune el, o am de când m-am născut; mă rog, se întâmplă; te rog să fi[i]

188
Ibidem, f. 5. Carte poștală expediată din Paris, în 19.VIII.1926, lui Nicolas Lupesco, pe adresa „rue Clemenței 27.
Bucarest. Roumanie”.
189
În text: contesse de la Rochefoucold; la fel și mai jos.
190
În text: marchisele.
191
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-838/1926, f. 1-2.
Scrisoare pe hârtie cu antet – Modern Hotel. Saint-Jean-de-Luz. (Basses Pyrénées) – și fotografie, sub care este notat: L.
Higny. Propriétaire.
192
În limba franceză, în original.
193
În text: franței.
194
În text: cu cenzură.
195
În text: confirmați.
196
În text: le.
289
liniștită, să-ți vezi de sănătate și să nu te superi de nimic; te implor să te ocupi de gospodărie cât mai
puțin.
Acum cu matale, Păpăică. Cum se poate, papa, să te lași să ajungi în halul ăsta, la vârsta
matale să nu ai putere să ți[i] o dietă? Să te lași să ajungi în halul acesta, cu toate că te-am rugat;
îmi scri[i] că mă iubești și nici măcar aceasta nu vrei197 să faci, măcar pentru mine; ști[i] că mama se
îmbolnăvește mai mult când vede halul în care ești; fie-ți milă de noi și mai ales de matale, păpițule
drag.
Acum mă mai răfu[i]esc cu voi. Mama îmi scrie că eu am împlinit 26 ani; sunt tristă că ați
uitat câți ani am, din păcate; sunt născută în 2 sept[embrie] 1899, ceea ce înseamnă că am 27 ani.
M-am măritat la 18 ani și la 17 febru[a]rie se împlinesc 9 ani de atunci; sunt cu 2 ani mai mică decât
Coca, care împlinește 29 ani și mai mare decât Costică cu 2 ani, el are 25. Cred că demonstrațiile
mele v-au lămurit.
Va veni principesa198 de Pygnately la București; vă rog, dacă n-ați primit totul ce v-am
trimes, scrisori, fotografi[i], etc., să-mi comunicați prin dânsa; de altfel, ea vă va aduce lista
fotografi[i]lor trimese.
Eu m-am îngrășat ca un porc. În ce privește cele ce m-a rugat tata în scrisorile lui, am făcut
eu demersul cuvenit de 2 zile și aștept răspunsul; cred că N. poate, până capăt răspunsul, face ceva.
În tot cazul, am mari speranțe. Cred că vei putea să-mi trimeți ceva bani, căci trebuie acuma să
încasezi chiria de la villa lui Costică și am speranța că-mi vei trimete; ține-mă199 la curent ce ai făcut
cu ea; nu-mi scri[i] nimica.
Eu, la St. Jean de Luz, m-am ars ca o țigancă și am înotat ca un pește, lucru care mi-a făcut
foarte bine; am fost în companie foarte agreabilă, cu contesa200 de Polignac, Colonel Eduars, Dra
Eduars, Mr. Lord Solley, Comtesse de la Rochefoucauld201, Dra și tânărul Solley etc., oameni
adorabili, care toată ziua nu mă lăsau o clipă; oameni adorabili.
Trimet iar 10 fotografi[i]. Doresc să am știri bune cât mai curând de la voi.
Cu dorul cel mai nespus, vă sărut.
Duduia
Paris. 28.9.1926.
P.S. Să nu mai spuneți că nu mă gândesc la voi; am plâns când am citit. Rog neapărat să-mi
răspundeți dacă ați primit acuma 10 fotografi[i].202
***
Sper, iubiți[i] mei părinți, că ați primit scrisorile mele și conținutul lor, adică 10 fotografi[i]
o dată și 12 a doua oară. Eu, puișori[i] mei, sunt bine; cum v-au plăcut fotografiile mele? Am
telegrafiat direct persoanei în chestie pentru cele știute și sper că în curând să se facă cele dorite.
Sper că Papa își ține dieta regulat și mai sper că Mămica este mai bine. La Paris a[u] început
frigurile. Voiam să-l rog pe Papa să-mi trimeată vreo 6.000 franci francezi luna asta, căci am
nevo[i]e; sper ca până la sfârșitul lunei să-i am.
Ce mai este nou? Luci mi-a scris o scrisoare la care, însă, n-am răspuns. Îmi pare nespus de
bine că Tușcic a fost să vă vază; multe sărutări din partea mea. Aicea trebuie să facem focurile, altfel
înghețăm în casă. Acum am musafiri pentru vreo 3 săptămâni. Aștept ca azi sau mâine să-mi facă
Fifi pui, mititica de ea. Toamna a desfrunzit toți pomi[i] și soarele s-a ascuns; din când în când mai
s-arată, dar nu mai are putere.
Vă rog să-mi răspundeți la toate întrebările mele; mai rog pe Papa să-mi trimeată Șoșoni
Rusești gris din fetru, cu blană, căci aicea nu se găsesc și în automobil mi-e frig. Acești șoșoni poate
197
În text: vrai.
198
În text: principessa.
199
În text: tinemă.
200
În text: Contessa.
201
În text: Contesse de la Rochefoucold.
202
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-839/1926, f. 1-7.
290
să-i iei[e] mama pe măsura ei; îi203 puteți trimete prin ocazie, dar neîntârziat. Am auzit că Alice
Holban este în Paris și că ar fi divorțat, dar n-am văzut-o nică[i]erea.
Cu dor vă sărut și drag nespus.
Duduia
204
4.10.1926.
***
Papa dragă,
Am primit scrisoarea ta cu data de 25 și cealaltă cu data de 27, la care, zău să-ți spun, am
rămas înmărmurită și pe urmă am plâns și până azi tot plâng; nu pot să-mi revin când citesc cât
sufere biata măicuța mea.
Vă rog să aveți nădejde în bunul și milostivul205 Dumnezeu și, cu nădejdea în El, să aveți
răbdare. Îmi puneți întrebări la care eu nu vă pot răspunde. Eu sunt foarte bine, cu mici variați[i],
căci am avut de furcă cu rinichiul meu; asta nu m-a împiedicat să mă îngraș cu ¾ (trei sferturi kgr.)
iar în 2 săptămâni. Acuma am început să disperez, căci am 62 ½ kgr.
Nu știu ce să mai cred cu scrisorile mele și ale voastre, ce se întâmplă cu ele; am ajuns să
cred că nu numai că sunt cetite, dar mai sunt și confiscate pe deasupra, cu toate că nu conțin nimic
interesant pentru Dlor.206
Altfel, ce să vă mai spui: că mi-e dor nebun de voi, că mă rog zi și noapte pentru voi și că
am nădejde în Cel de Sus să se vindece Măicuța mea. La prima ocazie, vă voi trimete plăcile de
gramofon dorite. Cățeluși[i] mei sunt bine, voinici și fac un scandal când le e foame teribil, dar
mama lor a fost rău bolnavă și acuma Pik sufere de urticar[i]e umedă; aicea, veterinari[i] îngrijesc
câini[i] ca și cum ar fi oameni, cu tonice și medicamente care se dau la umani.
Citesc enorm și nu ies nicăerea; mă simt atât de bine când am o carte frumoasă încât cu
cățeluși[i] alături și cu cartea în mână sunt mulțumită și pe voi nu vă uit o clipă; cred că ați auzit de
ultimul parfum a[l] lui Arys, „Un jour viendra”207; e sublim și îl recomand tati[i], fiindcă știu că e
mare amator.
Nu-mi scri[e]ți dacă ați primit o scrisoare trimeasă printr-un cunoscut, C., în care vă trimet
fotografi[i] făcut[e] în fața casei (?); vă rog, răspundeți-mi la aceasta. Am să vă scriu mai multe
c[ărți] p[oștale] de acum înainte, fiindcă sper că ele vor ajunge mai curând; de altfel, v-am scris în
ultimul timp 5 c[ărți] p[oștale]; le-ați primit?
Vă sărut pe toți cu drag, dor și aștept știri bune de la voi.
Duduia
5.X.1926.
P.S. Să-mi scrie Costică ce mai face.
D.208
***
Papa dragă,
Am primit scrisoarea cu data de 2 No[i]embrie, la care mă grăbesc să-ți răspund.

203
În text: le.
204
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-840/1926, f. 1-2.
205
În text: milistivul.
206
Pentru autorități, respectiv Ion. I. C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri (1922-1926, 1927), care ordonase o
atentă supraveghere a principelui Carol – Carol Caraiman, în perioada 1926-1930 –, primind rapoarte detaliate asupra
tuturor acțiunilor de la Paris ale fostului moștenitor al Tronului. Vezi, pe larg, Narcis Dorin Ion, Cronica unui exil
supravegheat. Principele Carol al României și Elena Lupescu în Franța (1927), în volumul Istoricul Stelian Neagoe la 75
de ani, București, Editura Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale, 2013, p. 236-270.
207
Va veni o zi (în limba franceză, în original). În „Illustration” din 1919 se făcea următoarea reclamă parfumului Un jour
viendra: „Parfum dʼArys. Troublant. Captivant. Pénétrant”. Firma Arys avea magazinul principal în rue de la Paix, nr. 3,
din Paris.
208
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-841/1926, f. 1-3.
291
 Șoșoni[i] cred că Dnu[l] Cusin va veni la Paris în curând și cred că va avea amabilitatea să îi
ia209; te rog, interesează-te când pleacă și trimite-i210 prin Dlui.
Papa scump, de ce oare nu te îngrijești?? Mă întreb cum nu poți. Vezi cum țin eu dietă și văd
lucruri bune care-mi plăceau, dar nu mă las tentată.
Eu sunt bine, cu dorul după voi. Te rog, scrie-mi regulat, nu primesc decât o scrisoare pe
săptămână și să ști[i] că scrisorile mele poartă211 data înto[t]deauna.
Te pup dulce.
Duduia
7.X.1926.212
***
Costicuță dragă,
Îmi pare atât de bine că ți-au213 făcut plăcere cele ce ți-am trimes.
Îmi pare bine când primesc știri de la voi. Scrie-mi și tu mai des.
Te pup cu dor.
Duduia
7.X.1926.214
***
Iubiți[i] mei,
Eram nespus de necăjită că nu primeam nimic de la voi, mai ales niciun răspuns dacă ați
primit fotografiile; v-am mai trimes o serie de fotografi[i], în număr de 12, pe care nu-mi scri[e]ți
nimica, dar pe cari sper că le-ați primit; acele fotografi[i] sunt expediate din Paris.
Eu vă scriu din pat, căci de 3 zile sunt bolnavă; mi-am făcut vaccinarea, așa după cum m-ați
rugat, și a avut o reacție teribilă: s-a umflat piciorul teribil (căci am fost vaccinată la picior), am avut
38 gr[ade] febră o zi întreagă și acuma mi s-a umflat teribil ganglionul, fiind obligată să stau o
săptămână întreagă în pat și ce este mai dezagreabil e faptul215 că am niște mâncărimi nespuse; sper
că nu voi avea și alte neplăceri; lucru[l] acesta m-a slăbit, căci medici[i] de aicea te pun la dietă când
te vaccinează, pretinzând că mâncarea produce toxine216 și, deci, agravează starea; lucru[l] cert, însă,
e că aveam neapărat nevo[i]e de vaccinare, căci a prins bine; de altfel, sunt 20 [de] ani de când nu
m-am mai vaccinat; în tot cazul, vă rog să nu fiți îngrij[or]ați, căci nu mai am febră de 2 zile.
Îmi pare bine că v-au plăcut fotografiile mele; sper că celelalte 12 v-au plăcut mai mult, căci
sunt excelente217 și vă voi mai trimete în curând altele. Altfel, sunt foarte bine dispusă, așa că, încă o
dată, vă rog să nu fi[ți] îngrijați.
Acum să mă răfu[i]esc cu Tăticul meu. Bine, taică dragă, cum poți să faci copilăria asta
nesfârșită și să te pui pe mâncare imediat după ce ai ținut o dietă atât de severă? Oare nu te gândești
la ce rizic218 te expui să faci o cantitate dublă219 de cât ai avut? Eu, fiind bolnavă, am rugat pe
doctorul să se intereseze la Laboratoire Botanique de ceaiul Abatelui Hamon 220 și, între altele, i-am
spus și ce e cu matale. Atunci el mi-a răspuns că o dietă trebu[i]e să ți[i], fiindcă ai gută și glucoză,

209
În text: le ieie.
210
În text: trimetele.
211
În text: port.
212
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-842/1926, f. 1-2.
213
În text: te-a.
214
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-842/1926, f. 3.
215
În text: faptapul.
216
În text: tocsine.
217
În text: eccelente.
218
Pericol, primejdie, risc (înv.).
219
În text: duplă.
220
André-Jean-Marie Hamon (18 mai 1795 - 16 dec. 1874), abate și teolog francez, cu o importantă operă teologică; preot
la biserica Saint-Sulpice din Paris, membru al Academiei de științe, litere și arte din Savoia (1855), cavaler al Legiunii de
Onoare.
292
că glucoza dispare, într-adevăr221, după o dietă de 10-14 zile, dar că revine imediat dacă după
ace[e]a nu ești cumpătat și revine în cantități mai mari, car[e] pentru gută, dacă mănânci acru (oțet,
chiar lămâ[i]e) etc., face foarte rău și de……….222.
De ace[e]a, te conjur, ai milă de mama [și] de mine, căci te rugăm și-ți vrem binele, fă [în]
așa fel ca să nu te lași tentat de toate aceste mâncări care, Zău, nu sunt punctele cele mai esențiale în
viața unui om. Sper că vei face pentru mama și pentru mine.
Acum am să discut cu măicuța mea.
Mamă scumpă, te-am rugat de mii de ori să nu te mai superi; de ce oare nu poți să ți[i] acest
principiu binecuvântat223 de a nu te mai supăra pentru orice și nu-ți vezi de sănătatea ta, care ne este
atât de scumpă tuturora. Sunt fericită că-ți plac224 fotografiile mele; îți voi trimete, în curând,
fotografi[i] pentru matale și pentru Papa, ca să nu vă mai supărați.
Eu, Puica mea, sunt bine; doar chestia asta cu vaccinul m-a cam zăpăcit și eram cam
îngrijată la început, din cauza temperaturei, dar acuma, cu voința Bunului Dumnezeu, sper să mă fac
bine în curând. Aicea vremea se menține bine și agreabilă.
Vă sărut cu dor nespus.
Duduia
12.X.1926.
Rog a-mi răspunde imediat dacă [ați] primit a doua225 serie de fotografi[i]226.
Iubite Costică, te pup cu dor și drag. Sora ta.227

***
Puică dragă,
Am uitat să mă răfu[i]esc cu matale. Îmi scri[i] în scrisoare că nu plângi, fiindcă ai în față
fotografiile mele care sunt surâzătoare, dar pe scrisoare se disting foarte clar lacrimile 228 tale,
scumpă mamă; te rog, nu mai plânge, mă doare sufletul când văd lucrul acesta.
Am uitat să te anunț că Fifilica are pui de 5 zile: 7 bă[i]eți și o fată; sunt admirabili și
scandalagi[i], mai ales că Fifi nu prea este o mamă ideală; se ascunde mereu în dulap, ca să nu le dea
de mâncare, dar pui[i] sunt adorabili; când vor fi mai mari, îi229 voi fotografia.
Vă rog să-mi scri[e]ți regulat, căci de la o vreme scrisorile voastre vin foarte rar.
Pupică dulce.
Duduia
12.X.1926.230
***
Scumpii mei,
V-am scris ieri o scrisoare în care vă spuneam că n-am primit de mult nimic de la voi; azi, în
fine, am primit o scrisoare nu prea lungă, dar care, cu toate acestea, mi-a făcut o nespusă bucurie.
V-am rugat de nenumărate ori să nu vă inchietați231 când nu primiți știri de la mine, căci eu vă scriu
regulat și dacă scrisorile sosesc cu întârziere nu e din vina mea. Și, cu toate astea, îmi faceți mereu
reproșuri. Nu trebu[i]e să vă mai surprindă lucrul acesta.

221
În text: înadevăr.
222
Așa apare în text.
223
În text: bine cuvântat.
224
În text: căți place.
225
În text: 2.
226
Această propoziție este scrisă vertical, în stânga, pe marginea filei a doua a scrisorii.
227
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-843/1926, f. 1-4.
228
În text: lăcrimile.
229
În text: le.
230
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-843/1926, f. 5.
231
Îngrijorați (din fr.: inquieter).
293
 Eu, după cum vă scriu în toate scrisorile mele, sunt foarte bine, dar foarte îngrijorată din
cauza voastră, dragii mei, fiindcă văd că suferiți enorm moralicește și fizicește. În chestiunea
banilor, mai pot aștepta; am încă, momentan, și am să vă anunț când îmi vor trebui.
Au început și scrisorile voastre să vină cu întârzieri. Aicea, ieri își mai arăta soarele câte o
rază; azi plouă torențial toată ziua și [e] frig, umed, distrugător. Eu, în schimb, binecuvântez
cățeluși[i] lui Fifi, care-mi dau de lucru toată ziua, fiindcă trebu[i]e să-i hrănesc cu biberonul, Fifi
neavând lapte pentru 8; s-au făcut mari și frumoși și, pe zi ce trece, sunt mai nebunatici. În privința
șoșonilor, aștept o ocazie ca să pot am și prin ocazie vă voi trimete și ceaiurile Abatelui Hamon.
Alte noutăți nu am și vă rog să-mi scri[e]ți regulat și cât mai des.
Rog, răspundeți-mi dacă ați primit mărcile.
Cu dor și drag nespus,
Duduia
26.X.1926.232
***
Iubiți[i] mei,
Azi e ziua tati[i]; din depărtare, vă trimet toată dragostea mea nețărmurită; tot azi am primit
scrisoarea voastră cu data de 3 dec[embrie]. Nu trebu[i]e să vă mire că vă scriu atât de rar. Motivul îl
știți; nu vreau să scriu, fiindcă scrisorile mele vă sosesc cu întârzieri destul de respectabile și, pe
urmă, voi știți că eu vă scriu regulat acelaș[i] lucru, căci nu am prea multe a vă scrie.
Sunt foarte surprinsă că C. nu a remis și aparatul de măsurat glucoza, căci împreună cu
ceaiurile Abatelui Hamon am trimes și acel aparat; în pachetul cu ceaiuri, era[u] două doze: una
completă pentru gută și alta pentru diabet, așa că trebu[i]e să băgați bine de seamă cum le luați și,
mai ales, trebu[i]e să băgați bine de seamă când citiți formularul pe care l-am trimes tot atunci.
Eu sunt, mulțumesc lui Dumnezeu, foarte bine, cu dorul după voi. Aicea vremea e
schimbăcioasă, când e frig, azi e soare.
Ce mai zicea Margareta? Este foarte dulce și e233 tare dragă. Sunt foarte tristă din cauza
mami[i]. Nu știu ce să mai cred, dar cred că injecțiile [pe] care le-a făcut acum nu ar putea să-i facă
prea mare bine. Nu-mi scri[e]ți dacă ați primit plăcile de gramofon în număr de 6.
Vă rog să-mi răspundeți cât de curând și cât de mult și des.
Vă urez sărbători vesele, atât cât pot fi ele, dar cu nădejde în Bunul Dumnezeu.
Cu dor nespus, vă sărut cu dor.
Duduia
6.XII.1926.234
***
Iubiți[i] mei,
Eu v-am scris o scrisoare azi; vă mai scriu a doua, ca să vă spun că am primit c[artea]
p[oștală] [a] tati[i], în care-mi spune că a primit tubul de măsurat glucoza; tot în c[artea] p[oștală]
îmi spuneți că vi s-a anunțat în vizită C.; cred că mai bine, cum e mama suferindă, să nu primească
vizite235.
Sper că ați primit plăcile de gramofon. Vă rog să-mi răspundeți imediat. Eu sunt bine și mă
gândesc necontenit la voi.
Vă sărut cu dor. Sărbători vesele.
Duduia

232
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-844/1926, f. 1-2
recto-verso.
233
În text: ie.
234
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-845/1926, f. 1-2.
În dosar se păstrează două exemplare, copie, ale acestei scrisori.
235
Sublinierea Elenei Lupescu.
294
 9.XII.1926.236
***
Scumpii mei,
Am primit scrisorile voastre și c[artea] p[oștală] [a] tati[i]; vă scriu azi cu nădejdea că cel
puțin această scrisoare să ajungă la timp pentru a vă aduce urările mele de bucuri[i] și sănătate de
Sf[intele] Sărbători.
Alaltă[i]eri am făcut o slujbă la maicile ordinului S[aint]t Vincent de Paul pentru voi și m-
am rugat pentru voi și cu mine se rugau maicile și copii[i] orfani de sub ospiciul lor; această slujbă
am făcut-o pentru sănătatea mamei, m-am rugat timp de 2 ore și am plecat su sufletul ușurat și plin
de nădejde în Bunul Dumnezeu. Am stat cu mici[i] orfani câteva ore, împărțindu-le micul meu obol;
era înduioșător237 să le238 vezi bucuria cum le lucea239 în ochi; nu știau cum să mă sărute și cum
să-mi mulțumească.
Aicea vremea e cețoasă, frig și dezagreabil din cauza umezeli[i].
Sper că ați primit plăcile de gramofon trimese. Aicea bântu[i]e o epidemie de gripă teribilă;
toată lumea e bolnavă; eu iau de o săptămână Kinolax; e ceva admirabil și preventiv, nu cred ca să
se găsească la noi. Costică să se îmbrace bine; mititelul, cât mi-e dor și de el. Ce mai face Erifili?
Margareta a mai fost pe la voi? Vă rog să-i spuneți că până azi n-am nicio știre de la dânsa, la fel
prieteni[i] noștri.
Încă o dată, Sărbători Fericite și la anu[l] mai vesele.
Cu dor vă strâng la piept,
Duduia
13.XII.1926.240
Acum 2 zile a fost ziua mamei; î[ț]i urez sănătate multă, Puica mea.
Vă rog răspundeți dacă scrisoarea trimeasă cu Dnu[l] N. ați primit-o și dacă ați trimes
scrisoarea pentru N. Dacă a sosit scrisoarea, trimteți241 imediat scrisoarea mea Dlui N.242
***
Scumpii mei,
Se apropie Crăciunul și țin să vă scriu din vreme ca să ajungă slova mea la timp. Să dea
Bunul D[umne]zeu să fiți sănătoși, căci fiind sănătoși voi fi mai liniștită. Aicea iarna a început să-și
arate colți[i], e frig, dar un frig umed; nu se vede însă nicio urmă de zăpadă.
Eu sunt bine, cu gândul la voi, dragii și scumpii mei. Ce face Costică? Faceți foarte bine că
nu primiți pe nimeni; nici nu trebu[i]e, mai ales cum e mama bolnavă, e cel mai bun lucru.
În Paris bântu[i]e gripa grozav. Bietul Jean Richepin243 s-a prăpădit tot dintr-o gripă. Claude
244
Monet , marele pictor, la fel.
Margareta nu mi-a scris nimic; vă rog să-i telefonați din partea mea că nu am nicio știre și
că-i urez Sărbători Fericite. A mai fost pe la voi? Vă rog să-mi scri[e]ți mai des; azi n-am avut nimic
de la voi, cum speram, căci sunt fără știri de 6 zile. Ce mai este nou? Am auzit că a nins, e adevărat?
Ați primit plăcile de gramofon? Cum vă plac? Vă rog să-mi răspundeți, căci sunt ultimele
care au apărut.

236
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-846/1926, f. 1. În
dosar s-a păstrat și fotocopia plicului: scrisoarea a fost expediată din Paris, rue la Boetie 47, în 9.XII.1926 către:
„Monsieur Nicolas Lupesco. Rue Rumeoară 3, Bucarest, Roumanie”.
237
În text: îndueșător.
238
În text: să-i.
239
În text: luceau.
240
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-848/1926, f. 1-2.
241
În text: trimite-ți.
242
Ultimele trei propoziții au fost scrise în josul foii de hârtie, pe vertical și în partea superioară, inversat.
243
Jean Richepin (4 febr. 1849 - 12 dec. 1926), poet, romancier și dramaturg francez.
244
Claude Monet (14 nov. 1840 - 5 dec. 1926), marele pictor impresionist francez.
295
 Sărbători vesele, noroc și sănătate245.
Duduia
17.XII.1926.246
***
Scumpul meu Papa,
Sunt disperată de cele ce-mi scri[i]. Eu vă scriu regulat; am fost fără știri de la voi 13 zile.
Biata mămica o rog să fie liniștită, căci eu o duc foarte bine cu sănătatea.
Te pup cu dor.
D.
20.XII.1926.247
***
Papa, mama scumpi248,
După cum v-am rugat și după cum v-am promis, vă scriu regulat și aștept și de la voi știri tot
atât de regulat. Eu sunt bine, dar tristă din cauza voastră. Vă urez Sărbători Fericite [și] ani mulți
sănătoși.
Cu dor nespus, vă sărut.
Duduia
21.XII.1926.249
***
Scumpii mei,
Vă scriu mereu cu nădejde că vor sosi la timp scrisorile și c[ărțile] p[oștale] [ale] mele; mi-e
dor de voi nespus; nu trebu[i]e să fiți îngrijați când nu primiți știri de la mine, nu este vina mea. Eu
sunt bine și o duc foarte bine cu sănătatea, nu mă mai dor nici rinichi[i] și mă îngraș mereu; am 64
kg. 300 gr. acum. Vă pup cu dor.
Duduia
21.XII.[1926].250
***
Scumpii mei,
V-am scris regulat, dar cu durere văd că nu sosesc scrisorile mele.
V-am scris 2 scrisori nerecomandate, 2 recomandate și 6 c[ărți] p[oștale]; în schimb, eu am
fost 13 zile fără știri de la voi; eram atât de tristă, mai ales că telegrafiasem de ziua Tati[i] și în
telegramă mai ceream să-mi răspundeți tot telegrafic ce face mama și n-am primit niciun răspuns.
De ziua mami[i], sincer spun că nu văsusem calendarul de câteva zile și în ziua de 13, când
am scris o scrisoare recomandată și am văzut data, am plâns văzând că am uitat s-o felicit pe mama
de ziua ei, dar asta rog s-o crează mama că n-am făcut-o fiindcă nu mă gândesc la dânsa, căci de
gândit251 mă gândesc zi și noapte.
Aicea vremea e capricioasă, când plouă, când e soare, nicio umbră (sic!) de zăpadă.
Crăciunul e aproape și mă rog Bunului Dumnezeu ca în anul ce vine să fie mai bine pentru toți cei
buni și pentru noi, căci viața nu e eternă și mulțumirea nu există decât făcând bine.

245
Sublinierea Elenei Lupescu.
246
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-847/1926, f. 1-2.
247
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-849/1926, f. 1.
Carte poștală expediată către: „Mons. Lupesco. Rue Rumeoară 3. Bucarest. Roumanie”.
248
În text: scumpii.
249
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-850/1926, f. 1.
Carte poștală expediată către: „Mons. Lupesco. Rue Rumeoară 3. Bucarest. Roumanie”.
250
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-851/1926, f. 1.
Carte poștală expediată către: „Ms. et Mme Lupesco. Rue Rumeoară 3. Bucarest. Roumanie”.
251
În text: cândit.
296
 Eu sunt bine, am scăpat de gripă până acum; de altfel, mă păzesc; iau regulat Kinolax, care
este un preventiv admirabil.
Sper că scrisoarea pentru N., trimeasă cu plăcile de gramofon, a fost trimeasă până acuma;
vă rog să-mi răspundeți la această întrebare. Ce să vă mai spun; mă gândesc mereu la voi toți și cu
dorul cel mai nespus.
Rog, răspundeți-mi imediat și srieți-mi mai des, căci când sunt fără știri sunt tristă.
Cu dor și dragoste.
Duduia
21.XII.1926.252
***
Dragă Papa și mama,
Cum văd că tot nu sosesc la timp scrisorile, dar ce să fac, nu pot să trimet decât tot cu poșta,
deci trebu[i]e să aveți răbdare253 până sosesc scrisorile.
Am primit scrisoarea voastră, trimeasă prin prietena mea. Sunt tristă că mama e așa de
bolnavă, dar mai sunt tristă că văd că vă apucați de discuți[i] pentru fleacuri ca acela cu colierul 254
de corale. Să dea Dumnezeu ca numai grija asta să aveți. Eu vă iubesc pe amândoi deopotrivă255 și
numai Bunul Dumnezeu știe cum mă gândesc la voi. Eu vă voi scrie regulat ca până acuma, dar să
nu fiți supărați că256 nu primiți nimic de la mine, căci nu e vina mea. Eu sunt bine și vă urez
Sărbători Fericite, dar mai bune la anu[l]. SĂ DE[A] DUMNEZEU.
Sunt foarte tristă din cauza voastră, dar am nădejde în timpuri mai bune. Mama să se
îngrijească, căci văd că se supără de fleacuri și tata la fel.
Ce să vă mai spun: că mi-e dor de voi și că mă gândesc necontenit.
Cu tot257 dorul vă îmbrățișez.
D.D.
23.12.1926.258
Eu sunt la Paris și vă trimet cu o prietenă a mea, care pleacă în Elveția, la mama ei.
***
Scumpii mei,
Am primit telegrama voastră și sper că voi ați primit-o pe a mea. Au trecut și zilele
Crăciunului ca și celelalte. M-am gândit tot timpul la voi, iubiți[i] mei. Am primit scrisoarea voastră,
trimeasă prin M. V-am răspuns la ea și sper că ați primit răspunsul meu. Eu sunt bine și am fost
tristă din cauză că vă știu bolnavi.
Aicea e un frig nemaipomenit, ger că moare lume[a] de congestie; ieri a fost așa un ger că a
trebuit în casă să stau cu pledul pe picioare și cu haine groase și tot dârdâiam259. Azi… ceva mai
bine.
Sărbătorile au trecut ca și celelalte, lumea forfotea care mai de care. Multe știri nu am, căci
v-am scris regulat. Vă rog să-mi scri[e]ți voi cât mai des. Mulțumiți[-i] M. pentru scrisoare și
întrebați pe dânsa dacă a primit pe a mea.
Vă sărut cu dor și drag.
Duduia
27.XII.1926.260

252
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-852/1926, f. 1-2.
253
În text: răbdaere, după care urma decât, eliminat de editor.
254
În text: coleul.
255
În text: de o potrivă.
256
În text: can.
257
În text: tit.
258
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-853/1926, f. 1.
Scrisoarea a fost dactilografiată.
259
În text: dărdăeam.
297
 Vă rog să-mi răspundeți când sunt exact zilele de naștere a mami[i], tati[i] și [a lui] Costică.
D.
***
Scumpii mei,
Sunt extrem de mirată că primesc atât de rar știri de la voi. Eu sunt bine și vă scriu regulat.
Aicea e un ger nemaipomenit. Stau cu caloriferul în brațe, căci îngheț. Nu am a vă spune
multe261; de frig, nu pot scrie.
Vă sărut cu dor,
Duduia
28.XII.1926.262 Sărutări lui Costică.

***

Glosar
acelaș – același; ai – a-i; alaltăeri – alatăieri; ale – a le; ami – a-mi; ași – aș; băeat – băiat;
bătae – bătaie; beata – biata; cam – c-am; câte-va – câteva; ce-a – ceea; ce-a ce – ceea ce; cemi – ce-
mi; cetiți – citiți; complect – complet; decând – de când; de cât – decât; dece – de ce; dee – dea; de
loc – deloc; de oarece – deoarece; e-a, ea – i-a; e-am, eam, ea-m – i-am; ea – ia; eați – ia-ți; eau –
iau; ear – i-ar; eară – iar; eară-și – iarăși; earna – iarna; eartă – iartă; easă – iasă; eau – iau; eri – ieri;
eșit – ieșit; grije – grijă; iară – iar; iee – ia; iei – ei; ieie – ia; iești – ești; într-un nimic – întru nimic;
la – l-a; mai – m-ai; ma – m-a; mau – m-au; mea – mi-a; me-ai – mi-ai; me-ar – mi-ar; mie – mi-e;
mio – mi-o; nevoe – nevoie; nici un – niciun; nici o – nicio; nici o dată – niciodată; nimenea –
nimeni; numai – nu mai; numi – nu-mi; odaea – odaia; odată – o dată; ori cine – oricine; ori cui –
oricui; pearză – piardă; pentrucă – pentru că; poci – poți; pue – pună; răspunde-ți – răspundeți; sa –
s-a; să ieie – să ia; săi – să-i; scriți – scrieți; speceal – special; spue – spună; ști – știi; trebue –
trebuie; ția – ți-a; ție – ți-e; v-a – va; v-a fi – va fi; veața – viața; villa – vila; voe – voie; v-oi – voi;
v-om – vom; v-or – vor; vroeai – voiai; vroi – voi.

260
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-854/1926, f. 1-2.
Scrisoare olografă.
261
În text urma: căci, tăiat.
262
A.N.R.-S.A.N.I.C., Fond Casa Regală - Personale. Carol II. Corespondența altor persoane, dosar VIII-855/1926, f. 1.
298
 „OMUL ÎN LUPTĂ CU VIAŢA”.
PAGINI MEMORIALISTICE RECUPERATE

Lucian-Valeriu LEFTER

Un caiet cu 48 de pagini, dintre acelea „tip dictando” folosite de elevi până nu demult, a fost
dactilografiat la mașina de scris, cuprinzând amintiri din viața lui Vasile C. Chelaru, din viața sa
trăită în satul Dumeștii Noi, județul Vaslui, dar și din alte locuri, pagini memorialistice notate, în
diverse răstimpuri, începând din ianuarie 1972 și sfârșind în ianuarie 1974, purtând titlul: „Omul în
luptă cu viața”1.
După propria mărturie, Vasile Chelaru era născut în 1904, ca fiu al lui Costache, nepot al lui
Ion, și strănepot lui Vasile, vornic al satului Dumești în anii 1850-1860, iar bunica și străbunica sa,
pe linie paternă, erau fiice de ucraineni, muncitori aduși la lucrul pământului și al pădurii de către
administratorii moșiei Dumești, în prima parte a secolului al XIX-lea, de obicei din Bucovina. În
1929, Vasile Chelaru s-a căsătorit cu Paraschiva Simiuc, din același sat.
La începutul Primului Război Mondial, Vasile Chelaru era elev în clasa a IV-a, la școala din
Dumești, însă viața grea nu l-a lăsat să continue învățătura, pentru că a trebuit să aibă grijă de frații
mai mici în timp ce tatăl său era plecat pe front, luptând la Oituz, în „munții Bacăului”, de unde s-a
întors acasă rănit și aproape orb, în 1918. A fost martorul refugiului Armatei Române în Moldova, în
iarna grea a anului 1917, cu soldații găzduiți în casele mici din sat, înghesuiți în aceeași cameră cu
cei care-i găzduiau, în condiții precare de igienă care au înmulțit numărul bolnavilor și al morților de
tifos. La rândul său, Vasile Chelaru a plecat pe front în Al Doilea Război Mondial, spre Cetatea
Albă și Odesa, trecând prin localități, precum Dalnic și Strasburg, colonizate cu germani în prima
parte a secolului al XIX-lea, în cadrul Imperiului Rus. În 1943, a revenit acasă, unde se afla în
august 1944, când pentru scurtă vreme, până la sfârșitul anului 1945, a fost primar al comunei
Dumești, având experiență administrativă ca funcționar al primăriei în perioada interbelică, de casier
comunal. Iarăși, pentru scurt timp, în 1959, a fost președinte al Sfatului Popular, în vremea înființării
Gospodăriei Agricole Colective (GAC), ulterior Cooperativă Agricolă de Producție (CAP). Între
timp, a fost cantonier cu întreținerea drumurilor și a podurilor, iar, în 1950, a devenit picher, având
în grijă sectorul Buhăiești – Oșești – Grajduri.
Prin tot ceea ce a făcut de-a lungul vieții, autorul acestor pagini memorialistice a dorit să
ajungă om de vază al satului, gospodar care să ducă un trai decent. Din acest motiv, a devenit
membru de partid politic atât în perioada interbelică, cât și după aceea, în regimul comunist, pentru
că a avut convingerea, dar i-a văzut și pe semenii săi, că sprijinind Puterea, indiferent de culoarea
1
Caietul a fost descoperit de eleva Andra Mariciuc de la Școala Gimnazială „Mareșal Constantin Prezan” –
Dumești, jud. Vaslui, datorită opționalului „Lumină-n suflet: tradiții și obiceiuri” al profesoarei Ana-Maria
Lefter, opțional parcurs în anul școlar 2021-2022 cu aceeași profesoară. Cursul opțional i-a stârnit elevei
interesul pentru lucrurile de demult, precum cele păstrate în „cutia veche cu diverse obiecte din pod”. Ea
spune că a descoperit „bucățele de istorie, care îi aparțineau străbunicii mele. Anul datat în caiet m-a uimit și
mi-am dat seama de valoarea lui și mi-am dorit să împart informațiile din el cu ceilalți. Mă bucură faptul că
am putut contribui în reconstituirea istoriei satului nostru și că o pot comemora pe străbunica mea, Elena
Mariciuc”. Astfel, eleva, care acum se află în clasa a VIII-a A, mărturisește că „deși, la început, cursul de
opțional l-am considerat neimportant, am înțeles pe parcurs folosul acestuia și cât de important este să ne
reconectăm cu strămoșii noștri și mi-am dat seama de relația pe care o putem construi cu bunicii noștri”.
Cele două fotografii care îl redau pe Vasile C. Chelaru în două ipostaze, soldat și civil, în etape
diferite ale vieții, ne-au fost puse la dispoziție de dl Ovidiu Humă, originar din Dumești.
299
politică, putea ocupa posturi sau funcții renumerate, după cum însuși mărturisește. A lucrat însă din
greu, ca salariat al statului, și la întreținerea drumurilor, până la pensie. Înțelegând însă folosul
științei de carte, și-a dat copiii la școală, care au urmat și studii superioare, astfel că-și va fi văzut
împlinit visul neîmplinit al propriei copilării din vremuri de restriște. Poate de aceea, a voit să lase
spre neuitare faptele sale, greutățile pe care le-a depășit, amintiri despre satul în care a trăit,
întâmplările și oamenii pe care i-a cunoscut în decursul unei vieți de om.
În continuare, redăm tiparului paginile memorialistice ale lui Vasile Chelaru, cunoscut în
satul său ca „poet”, cu minime intervenții tacite, corecturi și completări între paranteze pătrate,
adăugând câteva note de subsol necesare. Aceste rânduri scrise reprezintă mărturia sinceră a unui
om despre viața sa, așa cum reușit să o înțeleagă și să o trăiască, ca un „om în luptă cu viața”.

Ianuarie 1972

INTRODUCERE
Formarea satului Dumeştii Noi, cu aproximaţie. Originea noastră, autobiografie,
amintiri

Comuna Dumeşti - satul Dumeştii Noi este aşezat pe trei dealuri ce vin dinspre nord. Satul
are o lungime de 6 km, de la est la vest. Dealurile sunt: Dealul Coşerilor, Dealul Bisericii şi Valea
Rângoii, şi Dealul Beciului.
Dealul Coşerilor este sat nou, înfiinţat după împroprietărirea de la Primul Război Mondial,
1916-1920, şi leagă satul de halta C.F.R. Dumeşti.
Dealul Bisericii este sat mai vechi, înfiinţat înainte de anul 1800. Pe Valea Rângoii a fost
sat, la Livezi, ce a fost ars, [i s-a] dat foc în ziua de Paşti de boierul Milu de la Schinetea, iar [pe]
locuitori i-a alungat peste hotarul moşiei, cu bucceluţa şi cât a putut lua pe ei.
Dealul Beciului este sat înfiinţat după al Doilea Război Mondial şi leagă satul de gara
C.F.R. Băceşti.
Populaţia acestui sat este formată din locuitori aduşi de moşieri, ca muncitori agricoli aşezaţi
pe moşie, veniţi din Ucraina, Basarabia şi din Bucovina. Oameni care poartă nume ca Filipiuc,
Lipovinciuc, Timofticiuc, Sminticiuc, Simiuc și alţii, sunt din părţile Basarabiei, cei cu nume de
Onofrei, Pufnei, Petroşeni, purtau numele de Rechieru, veniţi din părţile Bucovinei.
Unii sunt băştinaşi, ca Rotariu, Chealaru, Sladaru, care au slujit la curţile boiereşti şi au fost
împroprietăriţi cu toţii în anii 1864-1922 şi în „45.
Ca oameni de vază în comuna noastră, se spune c-ar fi fost unul Duma Brudul2, ostaș de-al
lui Ștefan cel Mare, care în luptele purtate de moldoveni contra oştilor musulmane, de la Racova şi
Podul Înalt, pentru vitejiile sale i-ar fi dat ca recompensă această moşie, unde şi-a aşezat curtea şi
satul. Mai târziu, a devenit moşia Spiridoniei din Iaşi.
Unul a fost Mareşalul C. Presan3, fostul general de la Primul Război Mondial, 1916 - 1920.
În 1918, generalul, în calitate de comandant de stat major al armatelor române, a primit în gara Iaşi

2
Duma Brudur – boier menționat documentar în anii 1469-1502, membru al Sfatului domnesc al lui Ștefan cel
Mare; la 9 februarie 1469, Duma și frații săi, Petru și Oană, stăpâneau nouă sate, majoritatea în partea de nord-
vest a ținutului Vaslui (Lucian-Valeriu Lefter, Boieri ai Moldovei înainte și în vremea lui Ștefan cel Mare,
Cluj-Napoca, 2022, p. 137-139), între care se afla și satul Andriești, pe râul Bârlad, care și-a schimbat ulterior
numele în Dumești (vezi Lucian-Valeriu Lefter, Sergiu Ștefănescu, Silviu Vacaru, Dumeștii Vasluiului, Iași,
2006, p. 139).
3
Constantin Prezan (1861-1943), general de brigadă (1907), general de divizie (1914), general de corp de
armată (1916), șeful Marelui Cartier General al Armatei Române (1916-1920), mareșal (1930); născut în satul
300
pe tinerii ofiţeri transilvăneni veniţi să lupte, alături de armatele române, pentru alungarea trupelor
habsburgice şi unirea Transilvaniei cu România: „Vrem să ne unim cu ţara!”. A încetat din viaţă în
vara anului 1943 şi sunt îngropaţi [!] împreună cu soţia sa, Olga Prezan, la vila Schinetea,
jud.Vaslui.
De la el a rămas citatul: „După moartea mea, aici va fi un spital sau vreo şcoală de
agricultură. Lumea s-a-nmulţit, iar pământul trebuie să-i hrănească pe toţi”. Aceste vorbe le-am
auzit de la moşul Iordachi Ania, care păzea boii moşiei. Fiind bătrân, Mareşalul sta de vorbă cu el,
când ieşea pe moşie.

Relieful acestei comune

Comuna are tot ce-i trebuie, adică dealuri, şes şi păduri în partea de miazăzi a comunei. Ca
ape, are râul Bârlad, care curge de-a lungul comunei, unde, din cauza inundaţiilor, s-a făcut în anii
puterii populare un dig de apărare în lungime de 8 km. Mai este pârâul Găureanca, pârâul Morii şi
pârâul Rângoii, ce vine de la Schinetea.
Ca monumente istorice avem biserica, ce poartă numele Constantin şi Elena, construită, se
spune, cam cu vreo 280 ani în urmă, construcţie din lemn, cu geamuri mici, şi care este mutată de
vreo două ori, după cum se aşezau satele împrejurul curţilor.
Biserica ce poartă numele de Sfânta Treime, construită în anul 1848, construcţie din piatră,
este aşezată în centrul satului Dumeşti, având la nord şoseaua judeţeană Roman-Buhăieşti, în km 35,
iar la miazăzi râul Bârlad. Ambele, râul şi drumul, merg de-a lungul satului, de la vest la est.
Mănăstirea este aşezată pe un dâmb frumos, parcă anume ales pentru aşa ceva. Este o biserică
renumită, ce are în ea o frumuseţe de sculpturi şi obiecte de valoare. Ambele biserici sunt întreţinute
de un popor harnic şi muncitor.
Prin raza acestei comune trece linia C.F.R. Roman-Buhăieşti, construită în anii 1911-1914,
satul Dumeştii Noi are la capete gara Băceşti şi la celălalt Halta Dumeşti.
Înainte de 1916, în comuna Dumeşti era o şcoală în satul Dumeştii Noi, deservită de doi
învăţători, care cuprindea şi satele Dumeştii-Vechi, Valea Mare, Ezer, Armăşeni, Țibăneştii Buhlii şi
Schinetea, şi de la Primul Război Mondial şi până la al Doilea Război Mondial s-a înfiinţat în
fiecare sat câte o şcoală, deservite, în Dumeştii Noi de patru învăţători şi în celelalte, afară de
Schinetea, de câte doi învăţători.
În anii puterii populare s-au mai construit patru şcoli, în satele Dumeştii Noi, Dumeştii
Vechi şi Valea Mare, pentru că satele Ezer, Armăşeni şi Țibăneştii Buhlii au trecut la comuna
Băceşti. S-a mai construit un magazin universal, s-au renovat celelalte şcoli, s-a renovat şcoala
veche din centrul satului şi s-a făcut cămin cultural. S-a renovat dispensarul comunal, s-a făcut un
sanatoriu (azil) de boli cronice, pentru bătrâni suferinzi, în curţile fostului mareşal, la Schinetea.
În comună avem o puternică cooperativă agricolă de producţie unde îşi desfăşoară munca
întreaga noastră ţărănime rămasă în sat la muncile agricole.
S-a mai construit un iaz, la locul numit Găureanca. Astfel, comuna are oameni harnici, care
au posibilitate de muncă, au şosea asfaltată pe 10 km, sate electrificate, cadre sanitare competente,
corespunzătoare cerinţelor actuale, aparat administrativ autoritar, cu sediul la Consiliul Popular,
construcţie renovată în anii puterii populare, lărgindu-se spaţiul de lucru. Mai are un puternic număr
de cadre didactice, care învaţă pe cei peste 100 de elevi din întreaga comună, din clasele I-X.
Înainte de război se puteau număra casele învelite cu tablă şi ţiglă, se vedeau case învelite şi
cu șperlă, paie şi stuf.
În anii 1941-ʼ44, în satul nostru erau doi oameni care aveau unul 850.000 [lei] şi numai doi
copii şi unul avea 1.000.000 lei la venirea rușilor şi vreo trei care aveau peste 30 ha pământ.

Sterianul de Mijloc, jud. Dâmbovița, a fost înmormântat la conacul moșiei sale de la Schinetea, com. Dumești,
jud. Vaslui, alături de soția sa Olga, în 1943, unde a locuit mai ales în ultima parte a vieții sale, după 1920.
301
 De la anul 1900 la 1920, [în] mediul cultural ieşiţi din rândul oamenilor noştri erau doi, unul
fiu de crâşmar şi unul fiul unui bun gospodar, care avea numai doi copii.
De la anul 1921, după împroprietărirea de la al Doilea Război Mondial, lumea s-a mai
schimbat, au prins a da copiii la şcoală, totuşi am fost în urmă faţă de satele de răzeşi.
După al Doilea Război Mondial lumea s-a schimbat, au dat şi dau copiii la şcoală. Partidul a
înlesnit ridicarea nivelului cultural, copiii învaţă carte gratuit, şi încă se va îmbunătăţi. Astfel am
ajuns şi noi din urmă satele cu nivelul cultural mai ridicat, avem şi noi oameni de vază din comuna
noastră şi ne putem lăuda şi noi.

CAPITOLUL II

Chelaru Vasile, născut în anul 1818-20 şi mort în anul 1926, a fost vornicul comunei
Dumeşti prin anii 1850-60, muncitor de pe lângă curtea boierească, se căsătoreşte cu fiica unui
muncitor venit din Ucraina; de la ei au rămas şapte copii, şi anume, din care rămân în Dumeşti:
Domnica care se căsătoreşte cu Aporcăriţi la Buda Rafailei.
Ilinca, căsătorită cu Năfureanu,
Catrina, căsătorită cu Sladaru, ambii din Dumeşti.
Gheorghe, căsătorit cu Zgârcotoaia, din Dumeştii Vechi.
Mihai, căsătorit cu Catrina Petrucesii, din Dumeşti.
Măriuca, plecată, fată în casă, cu boierii la Cahul, în Basarabia.
Primul copil, Ion Chelaru, se căsătoreşte cu Lipovinciuc Vârvara, fiica unui muncitor venit
din Ucraina, şi prin anul 1880 dă naştere la un copil cu numele Costachi.
Zoiţa, căsătorită la Rafaila, cu Drăhuş.
Anica, de la care a rămas un copil, Vasile, mort de tifos exantimatic, împreună cu mama lor
Vârvara, în timpul Primului Război Mondial şi sunt îngropate la cimitirul din Negreşti - Vaslui.
Ioana, căsătorită cu Simionescu şi recăsătorită cu Grapă; dânsa are un băiet Ion, căsătorit la
Tăcuta.
Costachi, primul copil al lui Ion Chelaru, se căsătoreşte cu Ruxanda Gh. Zaharia, din satul
Ezer, care a mai avut o soră Anica, şi care a murit, înaintea căsătoriei Ruxandei, cu câţiva ani.
La căsătoria Ruxandei, autorităţile de atunci fac actele de căsătorie pe numele Anicăi care
murise, menţiunea de moarte se făcuse pe numele Ruxandei care trăie.
Costachi şi Ruxanda dau naştere la un copil căruia i se dă numele Vasile şi căruia i se face
menţiune pe actele de naştere: Vasile, fiul lui Costachi şi al Anicăi, în loc de Ruxanda, care trăie,
exista. Deci ceilalţi fraţi ai mei poartă numele adevărat al mamei, Ruxanda.
Am pe Maria, căsătorită cu Popovici V. Gheorghe, pe Gheorghe, căsătorit cu Simiuc Elena,
pe Ion, căsătorit cu Spumă Gh. Ioana, şi pe Paraschiva, căsătorită cu Ursu A. Costachi, toţi din
comuna şi satul Dumeşti - Vaslui.

CAPITOLUL III

Chelaru C. Vasile, născut la 10 decembrie, anul 1904, din părinţii Costachi şi Anica, real
Ruxanda, în comuna Dumeşti, până la vârsta de 2 ani am crescut în casă la bunica Vârvara şi, în
continuare, tata ş-a făcut casă pe locul bunicii.
La şcoală m-a dat cam la vârsta de 8 ani. Părinţii mei ocupaţi cu agricultura şi cu creşterea
vitelor, n-au dat importanţă la învăţătură, aşa că din primul an, dimineaţa, toamna, mă trimitea să
duc vitele la păscut, ş-apoi când veneam mă duceam şi eu la şcoală. Când veneam, după chelfăneala
ce-o primeam la şcoală pentru c-am întârziat, plecam iar ca să aduc vitele acasă şi până ajungeam
numai bine se făcea noapte. A doua zi repetam şi tot aşa am făcut, că chiar din primul an să rămân
repetent.

302
 Anul 1916, la 15 august, noaptea, a sunat Primul Război Mondial, mare panică s-a făcut în
lume, ai noştri din casă plângeau, nu se vedeau decât oameni trişti, supăraţi şi cu lacrimi pe faţă.
Tata a plecat în război aşa bolnav cum era, iar eu intrasem în clasa a patra, am rămas ca
împreună cu mama să conduc treburile gospodăriei, pentru a creşte pe ceilalţi fraţi ai mei, rămaşi
mai mici.
De la tata ne-a rămas o vacă, câteva oi, un car şi doi juncani. Fizic aveam o statură înaltă,
cine mă vedea mă lua drept un băiet cu etate mai mare, deci a venit timpul corveţilor, şi cum eu
avem atelaj, mă obliga să plec în corvată.
În anul 1916, octombrie, în timp ce colegii mei unii stăteau pe acasă, eu făceam corvată, cu
transportul baloturilor de fân din Pietrosu la oraşul Vaslui. Iată mi-a făcut primirea sergentul
Burlăciuc Neculai, în gara Vaslui, eram cu nişte bătrâni, ca Dumitru Grosu, Gh. Ghirvan, Ion
Mariciuc şi alţii, ca Ion Sladariu.
În ajunul Crăciunului, 1916, am fost la moara Schinetea cu un ostaş şi cu Olga Simionescu,
şi cum era o iarnă ploioasă, însă era soare în ziua aceea, opincile fiindu-mi rupte şi juncanii mici,
numai eu ştiu cât am suferit de frig până am ajuns acasă. Era pe la orele 3 după masă, şi cum erau
sărbătorile Crăciunului, nişte soldaţi mi-au dat nişte gologani să le aduc o găină. Unde să mă duc?
Dar ostaşul care a fost cu mine la moară mă trimite la ţaţa Olga, copiii umblau cu colinda iar eu
veneam subsuoară cu găina. Și cum mă apropiam de copiii de seama mea cârâia, şi eu, ca să tacă, îi
suceam gâtul la ceafă. Când am ajuns acasă, găina nu mai dădea semne de viaţă şi ca să scap de
încurcătură am tăiat capul dintr-o lovitură, nu se mai zbătea, dar când i-am mai dat şi un picior, a
sărit pasărea în zbor şi astfel am scăpat de încurcătură.
Vara anului 1917, prin luna iulie, se transporta din şesul Găurencii fân la gara Băceşti. În sat
nu rămăseseră [decât] bătrâni, copii şi nişte reformaţi. Toate corveţile le făceam noi. Iar o parte din
ei fugeau şi se sustrăgeau, şi noi duceam greul. Mi-a ordonat să mă duc la cărat fân şi eu ca să scap
am stricat o roată la car. Dar ei mi-au dat un car, al lui Gh. Lipovinciuc, [iar] eu credeam că vor
obliga pe el să se ducă în corvată, căci mă hrănisem de-atâta muncă. Dar de unde, căci ostaşii
însărcinaţi cu paza noastră nu ne-au lăsat. Am dus un transport sau două şi peste râul Bârlad, podul
era stricat, iar noi treceam apa. În apă la scos cânepă erau mama, Catrina şi cu Tiţa lui Panainte. Mai
prin vale de ele am vrut să trec cu carul prin apă, dar carul gol s-a răsturnat în apă drept cu roţile în
sus, în apă. Am dat drumul juncanilor, pentru că erau ai mei. Iar carului am luat un băţ şi am prins a
face moară cu roatele. Bădia Gheorghe era reformat, dar era voinic, eu nu mă puteam pune cu el.
Carul era al lui. De închipuit ce înjurături şi fugă mi-a dat. Mă gândeam cum să fac, să ajung şi eu
mare, să mă pot răzbuna şi eu pe duşmanii mei, dar n-a mai ajuns, căci moartea l-a secerat mai
înainte.
Iarna lui 1916-17, iarnă de groază şi suferinţă, pentru toată Moldova noastră. S-au
îngrămădit toate armatele noastre în acest triunghi de ţară. La Iaşi, s-a instalat guvernul ţării şi
Marele Stat Major.
Lumea, localnicii s-au trezit pe neaşteptate cu acest potop de lume, printre care şi tineri,
floarea Munteniei şi a Olteniei, de la care ţara aştepta orice clipă ca să treacă pentru a-i putea înrola
în rândurile armatei, şi a le da arma în mână, pentru a elibera, împreună cu moldovenii şi armatele
care ne sprijineau, teritoriul ocupat de duşmani. Cruntă-i moartea. I-a necruţat, a secerat, zecile şi
sutele de mii de vieţi omeneşti, prin iscarea tifosului exantematic. Aşa că majoritatea n-a mai ajuns
să pună arma în funcţiune şi să îşi revadă vatra strămoşească.
Mi-aduc aminte cu groază cum la noi în casă, într-o odaie de 4 m pe 4, stam noi cinci copii
şi mama, pe un pat lângă sobă, iar pe alt pat, într-o jumătate de odaie, stau 3-4 soldaţi în
convalescenţă şi jos, culcaţi pe paie, acei copii trişti, goi şi flămânzi şi plini de mizerie până la refuz.
De unde s-a stârnit tifosul exantematic, la care ne-am îmbolnăvit şi noi şi poate ca prin minune am
scăpat cu viaţă.

303
 Toamna anului 1917, se face un convoi de atelaje şi începe a le împărţi de la distanţele cele
mai mici, unii rămân la pădurea Băceşti, alţii la pădurile Dagâța şi Țibăneşti, alţii la Stăniţa, iar pe
mine şi pe alţi câţiva mai mari decât mine cu 4-5 ani, ca Vasile T. Simiuc şi Ion Pânzariu, Ion V.
Simiuc, Bojileanu de la Țibăneşti şi alţii, ne dă la construcţia podului CFR de la Sagna, jud. Roman,
pe râul Siret. Acolo am stat cinci săptămâni, cu hainele de pe mine ce le aveam, o cămaşă şi o
pereche de iţari, hrana chipurile ne-o da ei, iar schimburile le spălam în Siret şi le uscam la foc.
Când am venit acasă am primit 17 lei, o pâine şi un kg de peşte şi-am mai adus o serie de podoabe
de m-a ţinut minte mama până a murit.
Anul 1918, primăvara, prin luna martie, într-o dimineaţă, pe când răsărea soarele de-o suliţă,
pe drum, dinspre răsărit, venea un ostaş. Unul dintre copiii noştri strigă: „Mamă, este un soldat!”.
„Săracul, ce încet calcă, o fi bolnav?” Era tata... Tata, când a plecat de-acasă era bolnav şi neinstruit,
căci fusese scutit. Bunica, rămasă văduvă de tânără, a cerut să-l scutească de armată pentru a o ajuta
pe dânsa în sânul familiei, spunând că tatăl lui a făcut 7 ani armată, la cavaleri, şi când a venit acasă
era bătrân.
Venea cale de 25 km pe jos, şi în timpul nopţii n-a mers, pentru că nu vedea, era orb, de cum
da soarele în desară şi până dimineaţa el nu vedea. Ceilalţi fraţi ai mei au alergat împrejurul lui tata.
„Ce ne-a adus tata?” Ce putea să aducă el, decât o pâne, care [n-o] mâncase nici el, de bucurie că i-a
dat drumul acasă din război, ca vreo două kg. de zahăr şi nişte (biscuiți) pesmeţi.
Dânsul a fost operat odată în munţii Bacăului, căzuse în timpul nopţii în mânerul baionetei,
şi în timpul unor lupte la Oituz căzuse iar, şi acuma îi făcuse două operaţii, plus că din cauza unor
gaze rămăsese şi orb, şi acuma vedea numai ziua. Toată nădejdea casei noastre era la mine, căci tata
bolnav, familie grea, pământ puţin, apoi de şcoală nu mi-am mai adus aminte.
Anii trec, nu aşteaptă să te gândeşti mult. Şi m-am făcut mare. Lumea s-a întors din război,
fiecare căuta să-şi refacă gospodăria. Şi se începe o vajnică luptă politică. Lumea merge la alegeri,
cer pământ, eu n-aveam încă anii şi mă tot întrebam: voi ajunge eu vreodată să fiu printre primii
oameni din sat, din comuna noastră? Din partidele cele mai puternice erau liberalii, celelalte partide
le ziceau caracudă, partide de calici şi golani. Ţărăniştii erau bolşevici, cuziştii erau golani. Iar de
celelalte partide socialiste nici nu se pomenea în sat la noi. Lumea s-a potolit, s-a dat pământul,
oamenii căutau ca să se întreacă, tinerii să se căsătorească. Să se întreacă la munca câmpului, nu stau
nici zi, nici noapte.
Eu, cu toate suferinţele îndurate, am crescut, m-am făcut mare, voinic şi prezentabil, cu o
faţă curată şi cu o inimă bună, neduşmănoasă. Nu m-am aliat niciodată cu cel hărţăgos sau cu
pâcălitori. Dacă am văzut pe cineva cu vreun necaz sau căzut în vreo greşeală, şi dacă am putut l-am
ajutat, şi pentru purtarea mea am fost iubit de oameni. Încă dinainte de armată mi-a răsărit în faţă
scânteia politică. Eram iubit de tineri, eram un bun aliat al lor, aveau încredere în mine. Nu mă
vedeau ca un om duşmănos, am fost întotdeauna printre cei mai săraci, printre cei mai necăjiţi.
Într-un an, pare-mi-se 1925, la Băceşti s-a făcut o întrunire. Era într-o duminică, din timpul
verii, eu cu-alde C. Popovici aveam împăcaţi lăutari, joc la Horobeţ. Pe la ora 12, mergeam de-acasă
la joc şi pe drum m-a ajuns cu căruţa unul de-al lui Hornescu de la Rafaila, mergea la întrunire la
Băceşti şi m-a luat şi pe mine cu el în căruţă. Mi-a povestit el multe lucruri, despre care eu nici
habar de grijă n-aveam. Dânsul era student. Iar eu ştiam doar să fac joc, să joace flăcăii şi fetele şi să
fie linişte. Ajunşi la intrare în Băceşti, am fost opriţi de ostaşi şi jandarmi, care ne-au ordonat să ne
întoarcem. Pe partea cealaltă, dinspre Roman, veneau maşinile, care au intrat în satul Băceşti. La
sosire au fost opriţi de un cordon de armată, puşi în trăgători, şi de jandarmi care aveau la spatele lor
mai mulţi civili din târgul Băceşti. Noi ajunsesem peste nişte garduri, mai înainte acolo.
Când au coborât studenţi din maşină, nouă ne erau dragi, căci erau îmbrăcaţi frumos, cu
bonzi şi iţari, ş-au plecat printre ostaşi. Atunci am văzut şi eu cum un student a pus mâna pe arma
unui ostaş şi arma a pocnit în mâna lui. Şi după o serie de salve de focuri de armă, trase de ostaşi şi
jandarmi, în acel timp, la al doilea sau al treilea de mine, un civil a căzut împuşcat mort. Era un

304
ţăran de prin părţile Bozenilor sau Unicenilor şi se spunea că i-a rămas soţia cu 5 copii. Aşa că
întrunirea s-a ţinut în satul Băceşti, n-am mai putut intra în târgul Băceşti.
Conducătorul delegaţiei, către popor: „Oameni buni, venim de prin toate oraşele ţării. Oraşe
mari cu lume multă. Dar nici într-un loc nu mi s-a întâmplat ca aici la Băceşti, într-un târg aşa de
mic!”
Anul 1929, mă liberasem din armată. Întors acasă, mă gândeam cum voi face ca şi eu să-mi
creez viitorul. Trebuia să mă căsătoresc, să mă gospodăresc şi eu. Eram prezentabil, eram iubit de
lume, dar eram sărac. În armată n-am rămas, căci n-am avut studii. Aşa c-aş fi căutat şi eu o muncă,
o slujbă cât de mică, m-aş fi lipit şi eu pe lângă un partid, dar cine erau mai puternici la noi decât
liberalii, şi la ei erau oameni, toţi prinşi bine, cu stare materială mare şi majoritatea căutau şi ei
slujbe, să se bage sub mantia boierilor de la noi, a Jorneştilor. De-acasă mă îndemnau părinţii şi alte
rude de-ale mele. Ia pe Ileana, c-are 300 de prăjini de loc. Parcă văd cum i-am răspuns tatii. „Da, o
iau, dar îmi dai cinci prăjini loc de casă, şi dânsa, dacă vrea să-i fiu eu soţ, să construim casa pe
acele cinci prăjini pe care mi le dai mata!”.
Alţi cetăţeni, oameni bine, ca Velt din Băceşti şi alţii, îndemnau pe Nicu şi Neculai: „Luaţi
cu fetele voastre pe băiatul lui Chelaru ş-al lui Butnaru, veţi face nişte gospodari buni!”.
Am renunţat şi la averi şi la recomandări, ş-am luat partea cu care m-am putut să mă împac
cu ea, cu credinţa [că] deşi voi trăi mai greu la tinereţe, cel puţin la bătrâneţe voi trăi mai bine. După
căsătorie m-am pus pe treabă, unde găseam, ş-am început să-mi creez gospodăria, însă n-am neglijat
şi de căutarea unui serviciu. Se apropiau nişte alegeri. Jornescu mă cheamă să intru în partid, şi dacă
n-are alt post să-mi dea, atunci îmi dă el cântaragiu în gară la lemne. Mult am stat şi m-am gândit şi
la urmă am hotărât. Decât în coada deştepţilor şi a bogaţilor, mai bine în fruntea proştilor, a
săracilor. Ş-am trecut în Partidul Ţărănist. Nici acolo nu era aşa de bine, dar eram mândru, un băiat
sărac, în fruntea unei gloate de oameni mulţi.
Dintr-untăi şi aici, din partea unora mai înstăriţi, nu le convenea intrarea mea în partid şi-mi
agăţau fel de fel de vicii. Ba că sunt moale, ba că sunt calic, şi dacă are a-mi da un post de
răspundere n-am să pot să fac faţă, ba ca să-mi puie fitil la fund, ca să mă iuţească, şi în vara anului
1932 mă numeşte casier comunal. N-a durat mult acest serviciu, pentru că în anul 1934 mă schimbă
şi dau în primire vechilor funcţionari. În timpul activităţii mele de serviciu, am avut neplăceri,
pentru că banul rula greu, produsele fiind ieftine, lumea n-avea cu ce-şi achita obligaţiile faţă de stat.
Salariile personalului se făceau pe bază de chitanţă şi la sfârşitul anului se echilibra.
La sfârşitul anului 1933, am avut o ordonanţă, în suferinţă, în valoare de 9616 ? [lei], şi în
anul 1934, înainte de alegeri, îmi face acte de delapidare, prin detronare de fonduri şi mă trimite sub
escortă Tribunalului Vaslui, unde am depus toate actele şi Tribunalul, prin ordonanţa nr. 35 din acel
an, mă scoate de sub acuzare, copia ce-o păstrez şi azi. Astfel că în viaţa mea am stat şi eu închis
pentru cercetări două ore la tribunal.
Anul 1938, luna mai, în comuna noastră se fac diferite transformări, se schimbase aparatul
administrativ, liberalii căzuse[ră] de la putere. Eu mergeam cu soţia la treabă, la locul cantonului,
ce-l aveam luat în arendă. Pe drum, ne întâlnim cu pretorul, Titu Popescu, care mă invită să merg să
iau casa comunei în primire, întrucât acum la conducere este Frontul Renaşterii şi n-are să se mai
facă politică. N-am acceptat la început, ci am zis [că] dacă s-ar putea pentru toamnă l-aş lua.
Octombrie 1938, Consiliul Popular al comunei Dumeşti mă numeşte casier comunal, ca
primar era V. Hălciug, care deţinea şi funcţia de casier la pădurea Epitropiei [Spiridoniei] din Iaşi,
din raza acestei comune. Notar era C. Secuianu.
Luna martie, 1939, primarul demisionează şi postul rămâne vacant. Tot într-aceea vreme,
moare notarul şi rămâne vacant şi acel post, [pe] care îl girează notarul de la Rafaila. Primari propuşi
erau vreo doi, dar niciunul nu se prezenta. În primărie nu rămăseserăm decât eu şi cu doi guarzi.
Prefectul judeţului Vaslui iara un ofiţer, colonelul Loghin, şi-ntr-o bună zi m-am trezit cu dânsul în
primărie. „Ce eşti tu aici?” „Sunt casier comunal, domnu᾿ colonel!”. Dânsul adaugă, „Zi şi prefect!”.

305
„Mă, pe cine punem noi primar al acestei comune?” Eu, cum eram cam intimidat, am răspuns: „Pe
Gheorghe Handrea, domnu᾿ colonel, prefect!”.
Într-acest an s-au început concentrările. În acest an, toamna, au venit polonezi la noi,
refugiaţi după invazia trupelor germane în Polonia. Parcă-i văd, cât erau de speriaţi. I-am cazat pe la
casele locuitorilor, însă n-au stat mult. Lumea noastră i-a primit foarte bine.
În iarna lui 1939-40, primesc ordin de concentrare şi dau casa comunei în primire
primarului. Am lucrat la construcţii şi în pregătirea militară, în timpul iernii am fost cazaţi în casă,
iar în timpul verii am fost cazaţi în bivoaci4. Din 1941, ne dă la pionieri, unde stăm până în
octombrie 1943, când ne-a dat drumul, celor cu copii.
În primăvara lui 1944, ne trimite cu premilitari la Râmnicu-Vâlcea. Și-n august 1944,
trupele sovietice ne găsesc acasă, pe mine şi pe fraţii mei, Gheorghe şi Ion. În comună, autorităţile
erau refugiate în diferite părţi din ţară. La 30 august, în curtea bisericii din vale erau adunaţi oameni,
bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni, se făcea alegerea primarului în comună. Comandantul militar nu s-a
amestecat între noi. Eu m-am dus ceva mai târziu, dar când am ajuns în drept cu biserica lumea mă
chema să vin mai tare. Intrat între dânşii, mi se spune: „Te-am ales primarul nostru!”. Deşi în
comună se întorsese şi vechiul primar. Mă gândeam că-s mai tânăr şi-ar fi mai bine să plec pe front,
dar comandantul militar îmi spune: „Și aici e nevoie de dumneata, să te achiţi de sarcini!” Şi cu
acest îndemn m-am pus pe treabă. Dar drumul a fost foarte greu. Trebuia să dau sprijin trupelor în
trecerea lor, cu atelaje, cu oameni, vite şi tot ce trebuia, însă cea mai mare muncă am avut-o cu
omul, pentru că nu-l aveam, nu-l găseam. Într-un timp veneau înspre comuna noastră un cârd de
vite, oameni bătrâni şi femei, erau la culesul porumbului, la câmp. Pe acasă rămăseseră numai copii
şi oameni neputincioşi. S-a iscat o panică, un zvon. „Vin nemţii călare pe ruși şi iau tot ce găsesc în
cale!” Am plecat cu poliţia civilă în partea de unde venea zvonul, să vedem ce-i. Dar un cetăţean,
anume Handrea S. Vasile, împreună cu soţia sa, a încărcat lucrurile lui în car şi fugea spre pădure.
Nişte copii ai lui Fânariu şi alţi copii au prins să ţipe, să plângă, s-au speriat, noi căutam să împăcăm
copiii şi strigam şi la dânşii să se întoarcă, şi n-am putut să-i întoarcem până ce n-am făcut uz de
armă.
Altădată, alt convoi de vite trecea şi cereau oameni ca să le ajute la mânatul lor, însă
oamenii noştri se ascundeau şi noi rămâneam singuri în sat, pentru că ei erau pe câmp şi în pădure.
Odată nu ştiam ce să mai facem şi ne-am luat pe câmp după ei, dar după cum era cules porumbul, îi
[văd] tremurând de frică, să nu-i ducă în Rusia. Aşa am găsit pe C. Tănasă, Vasile O. Răbuşapcă şi
alţii.
Altădată, alt convoi de vite trecea și o parte din oamenii noștri lăsau porțile deschise și își
făceau vânt printre vite, și vitele intrau în ogrăzile lor. Iar răspunzabilii de vite le aveau lipsă. Într-
una din zile, un cetățean s-a aruncat între vite, dar ostașul s-a luat după el și l-a fugărit până
cetățeanul a intrat în curtea altui cetățean și a intrat într-o colibă cu pene de porumb, iar ostașul a
descărcat peste douăzeci de focuri de armă și cetățeanul a scăpat cu viață ca prin minune. Altădată,
trecea un cârd de cai și oamenii noștri, după cum prinseseră obicei, i-au speriat. Și s-a făcut toată
comuna numai cai. A doua zi, am făcut razie pe toată raza comunei ș-am strâns toți caii, am
completat convoiul.
Odată, m-a chemat un pădurar la locul unde fusese împușcat fiul său și la întoarcere oamenii
din satul Valea Mare m-au purtat prin mai multe locuri prin satul lor, până m-au dus la un cetățean
ce făcuse o călcătură de lut să lipească o șură. Oamenii s-au strâns împrejurul meu ș-au prins a săpa
împrejurul acelei călcături, dar cetățeanul tot făcea. „Aoleu, aoleu”. Eu l-am întrebat: „Ce ai, omule,
de tot te vaiți așa?”. Dar oamenii au scos de sub acea călcătură și dintre ieslile de vite vreo patru care
de echipament militar nou-nouț, neîmbrăcat deloc, în timp ce trupele soldaților noștri umblau goi și
cu vechituri.

4
Bivuac – staționare temporară a trupelor în afara localității sau a taberei.
306
 Odată, se da ajutor pentru cei plecați în război și se zicea că cei care au stare materială mai
bună să nu se dea, dar erau persoane care aveau stare, dar n-aveau ce mânca, și astfel am dat la toată
lumea.
Primăvara anului 1946, am intrat pe moșia boierească la Țibănești și Schinetea să dăm
pământ la oameni și, ca la început, oamenii s-au hotărât ca toți cei care au fost în război și sunt să
primească câte o jumătate de hectar, pentru că atâta se ajungea, la început, însă mai târziu s-a
normalizat. În acel an, am avut cinstea să primesc carnetul P.C.R. Prin iunie, același an, își face
apariția în comuna noastră Aurel Potop, ministru pe atunci, în guvernul de atunci, însoțit de familia
profesorului Vasile Taban cu soția. La Biserica din vale era hramul bisericii. Lume multă adunată în
curtea bisericii. Așezați la masă, ministrul, în toastul său adresat publicului, exclamă: „Oameni buni,
războiul s-a terminat. Țara ș-a-ndreptat pașii spre o nouă orânduire, vor fi conducători din popor.
Acum au cuvântul oamenii muncii, de la orașe și sate, din fabrici și uzine, și țărani de pe ogoare, ei
muncesc, a lor este proprietatea!”. Și în cele din urmă, zice: „Ce ziceți despre primarul
dumneavoastră?” Lumea: „E bun, e bun! A, da, e bun, că de-altfel nici n-ar fi așa de mândru!”.
Dar pentru mine mândria era aceea că în viața mea de copil și tinerețe am ajuns și eu om de
frunte în sat, în comuna mea. Și acum îmi puneam întrebarea: care dintre copiii aceștia, [la] care
părinții lor se întorc din război, oare nu va fi careva nemulțumit prin purtarea mea față de dânșii să-
și caute răzbunarea față de mine? Așa cum mă gândeam eu când eram mai mic.
Lumea s-a întors din război și își ia avântul la muncă. Cei ce au pământ mai mult
progresează mai repede, iar noi cei cu pământ puțin, o dăm mai greu. Cu toate că primisem carnet de
partid, dar din cauza greutăților, familiară, soția cu cinci copii mici, pământ puțin, uitasem de
cuvintele lui Potop, că pământul va fi al nostru, al celor care îl munceau. Mă gândeam la profesorul
D. Gusti, care ne scrisese pe câțiva ca să plecăm la el în America, mă mai gândeam cu groază, când
ne-a scris pe un număr de familii ca să ne mute în Basarabia, în locul populației de origine germană,
pe care îi repatriase. De făceau acel pas, ajungeam și noi ca țiganii, când i-a dus la Bug.
Decembrie 1945, las postul de primar și mă încadrez cantonier de drumuri la Vaslui și după
ce depun jurământul, inginerul Hovanez îmi zice: „Lași postul de primar și iei cazmaua și roaba?”
„Da, o las, că cu aceasta am crescut!” Înainte de predarea funcției de primar predecesorului meu,
întrucât eu am predat după 1 ianuarie 1946, am făcut-o cu colectivul meu de atunci o colecție5,
pentru încurajarea copiilor de Anul Nou. Prin suma colectată, benevol, de la donatori, am cumpărat
caiete, cerneală și alte obiecte, de încurajare, dar în colectivul de împărțire se iscă o neînțelegere. Și
dacă am văzut așa, atunci am luat și-am împărțit darurile personal. În distribuire am primit reproșuri
din partea unora care ziceau că să nu dau la unii copii, că-s fii de notar, de brigaderi și alții, dar când
am încercat să aplic acest procedeu, am făcut o panică între copii și-au prins să plângă. Atunci am
respins orice propunere și-am dat la toți copiii, pentru care am rămas în amintirea lor. Deși am dat
funcția de primar, totuși în celelalte colective de muncă am rămas în continuare, de la 23 august și
până în prezent am fost ales deputat în Consiliul Popular, unde sunt și azi. Am fost de mai multe ori
secretar al organizației de bază și în muncile avute m-am achitat cu cinste de sarcini.
Anul 1950, mă avansează la misiunea de picher și îmi dă două ocoale, cu sectorul de la
Grajduri, la Buhăiești și Oșești. La început, mă cam speriasem, dar un inginer bătrân îmi zice:
„Primește, mă Chelaru, că te vom ajuta noi, ș-ai să te achiți de sarcini!” Pe o iarnă foarte grea, se
făcea un pod în satul Grajduri, de unde toți lucrătorii fugeau. Sub pod erau îngropate niște mine din
timpul războiului și se temeau de explozie. Și primesc dispoziție să schimb muncitorii. Pe un viscol
puternic, în luna lui februarie, mă duc de la Grajduri la Mironeasa după muncitori. La reîntoarcere,
împreună cu doi muncitori, pe un viscol de nu se vedea om cu om la distanță de 30-40 de m, am
ajuns la punctul de lucru și după ce am primit informarea, pentru ce fug de lucru, am tăiat piloți de
la suprafață, fiindcă era înghețat tare ș-am evitat explozia.

5
Corect: colectă.
307
 În anul 1959, sunt ales președinte al Sfatului Popular Dumești, sunt transferat din postul
meu la noul post, se iau cele mai active acțiuni de întovărășiri și gospodării. Anul 1959, la 15 martie,
se face prima G.A.C. în sat la noi și după ce s-a înființat gospodăria mi se dă iar misiunea mea la
drumuri, unde m-am pus iar pe treabă.
Odată, în comuna Tansa, se făcea un pod. Sfatul Popular al comunei Tansa avea doar câteva
strâmbături de la lemne, nici cel puțin jumătate cât trebuia. Eu sonetă n-aveam. Pârâul era mare,
avea lărgimea 12 m și adâncimea 9 m. De la secție îmi spunea: „Să-ți dăm soneta secției, dar ai s-o
scapi în apă și n-ai s-o mai poți scoate!” Eu mă temeam ca prin manevrarea ei să nu fac vreun
accident, să nu moară vreun om, și așa, prin câte acțiuni am trecut, m-am achitat cu cinste de sarcini,
pe orice timpuri am trecut, de vreme rea, viscol și ploaie, eu am fost totdeauna la datorie. Pentru
munca depusă, am fost evidențiat.
În viața mea am citit foarte multe cărți, reviste și ziare. Om curios eram, când vedeam nume
de persoane care făceau ca să tresar la auzul lor. Prin cetitul meu, am văzut că prin anul 1970-71 un
profesor, președintele unei academii din America, care ne-a vizitat țara și vorbea foarte bine limba
noastră, și cum niște oameni de-ai noștri i-au pus o întrebare: „Domnule profesor, cum de știți așa de
bine românește?” Atunci el a răspuns: „Sunt polonez și în 1939, când Germania ne-a invadat țara,
ne-am refugiat în România, în țara dumneavoastră, și cum eram atunci tineri, studenți, căsătoriți
atunci cu soția mea, am găsit sprijin la familia profesorului Bădulescu din orașul București, de unde
am plecat în America. Și acum îmi face o plăcere să vizitez România, care pentru [mine] rămâne de
neuitat.

Viața de familie

Căsătorit în anul 1929 cu Paraschiva Simiuc, fiică din oameni cinstiți, dar cu familie
împovărată, cu copii mulți, la căsătorie n-a putut să dea mai mult de 40 prăjini de loc, și de la ai mei,
nici eu n-am putut obține mai mult de 40 prăjini, și 10 prăjini loc de casă.
La început, am stat la un loc cu părinții mei, fiindcă casa avea două odăi, dar n-a trecut
niciun an ș-a trebuit să ieșim, să ne facem casă, fiindcă eu mai aveam doi frați ș-o soră, și se isca
ceartă între noi de la anumite lucruri. Așa că ne-am mutat în casa noastră cu pereți noi și neuscați.
Soția în poziție dă naștere la doi copii, gemeni, iar dânsa abia trecuse de 17 ani. Copiii mor,
iar eu cheltuială cu casa, cheltuială cu dânsa, copiii mor, cheltuială cu înmormântatul lor, și alte
interese. N-am mai putut face față intereselor (cheltuielile) ș-am vândut juncanii ș-am rămas din
sărac mai sărac. Pentru care mă făcea nevoia să-mi caut de lucru, să mă lipesc pe lângă cineva, pe
lângă vreun partid politic. Nu voiam să mă duc să muncesc la cei înstăriți, fiindcă pe aceștia îi
consideram că-s mai lacomi. Am muncit la explotator de pădure, dar și acesta, la început ne da un
avans, și la lichidare sărea cu pușca la noi și spunea ce, dacă n-are, noi trebuie să-i luăm zilele.
În anul 1931, vara, eram cu Ivașcu Roman la construcția unei vile în comuna Țibănești, pe
moșia proprietarului, Olga Racoviță. Soția născuse pe fiica mea Ioana.
În anul 1932 mă lipesc și eu pe lângă țărăniști și mă numesc casier comunal.
În anul 1933 s-a născut fiica mea Maria și în câșlegile de iarnă ale anului 1936 îmi moare
mama Ruxanda. Tot în acel an se naște fiul meu Vasile. Eu pe atunci, pe pământul pe care îl aveam,
mai arendam pe atâta de la Olga Racoviță, de la Țibănești. Și mi-am procurat doi boi, cu care mă
duceam la arat pe moșiile boierești.
În anul 1938, s-a născut fiul meu Mihai, și după o lună de zile, în octombrie, Consiliul
Popular mă numește consilier comunal, a doua oară. Însă de data aceasta nu se mai făcea politică.
În toamna anului 1939 s-au început durerile, s-au început concentrările, n-ajungeai bine
acasă și alt ordin.
La 9 aprilie 1941, se naște fiul meu Costachi. Soția gravidă, îi veni timpul să nască, dar până
a venit mama soacră, a găsit-o stând jos și copilul lângă ea.

308
 Citisem pe atunci mult și eram pasionat în cetit, îmi plăcea să citesc mult partea istorică. Și-
mi aduceam aminte cum că undeva, într-o insulă în Corsica, Letiția Bonaparte, soția unui avocat, în
timp ce era pe afară și aducea niște apă, i-a venit timpul să nască și când a intrat în casă și a pășit
pragul i-a căzut pruncul din burtă, pe podea. Acel copil în vremea lui a fost un om foarte înzestrat cu
firea și cu mintea. Ajunsese cel mai văzut și mai temut om din vremea lui, și mai iubit de poporul
lui6. A fost omul care ș-a cucerit tronul, a doua oară, fără ca să nu tragă niciun cartuș, cu toate că
contra lui se trimiseseră cele mai puternice armate. Moartea lui se spune că ar fi fost de cancer, dar
cancerul a fost Waterloo, locul unde a fost învins.
Viața în casă mi-era grea, gloata se mărise, salariul mic, pământ puțin, concentrările și
războiul veniseră peste noi, în astfel de poziție nu se mai putea merge, era greu de făcut față. Un
lucru ce m-a mai salvat era că în viața mea era că m-am mai păzit de băutură, deși mai beam și eu în
sat la noi. Dar când am fost deplasat de satul meu, m-am considerat întotdeauna ca străin. Mai mult
ca atât n-am avut talentul jocurilor de noroc, nici n-am fumat în vremea mea, fapt pentru care m-a
făcut să fiu foarte rezistent. Mi-aduc aminte că odată, pe când mergeam cu trupa în marș, mă uitam
peste toți camarazii mei, și-mi ziceam: „După ce vor cădea toți, ultimul voi fi eu!”.
Eram îndrăzneț. Odată pe front, ofițerul nostru căuta un om cu curaj, ș-a-ntrebat pe vreo
câțiva dintre care aveau familie mai puțină acasă sau erau neînsurați, să plece cu el într-o misiune.
Toți s-au ferit, însă eu mi-am [oferit] întâi serviciul, dar el m-a respins și eu m-am oferit a doua oară
și m-a luat cu dânsul. La locul acțiunii, într-o casă din Dalnic7, căzuse o bombă de avion, în greutate
de 50 kg., și era neexplodată și înfiptă în dușumeaua casei, însă se vedea. Mi-a explicat dânsul să
trebuie s-o scoatem, s-o transportăm și s-o explodăm. Am scos-o binișor, am ridicat-o în spate ș-am
dus-o cam la 100 m ș-am explodat-o.
Altădată, pe când eram pe la Stransburg8, m-a luat ofițerul meu cu dânsul ca să plantăm
niște indicatoare. Am coborât amândoi peste calea ferată și la distanță de vreo 4-500 m era un sat.
Cum stam jos și așezam indicatorul, de o parte și de alta a noastră erau ostași ruși, deci noi intrasem
în linia lor.
Căpitanul dă să bată un cui și-și trage una peste mâini, eu zic: „Domnuʼ căpitan!”, dar el îmi
trage o Christoasă a mamii... Eu insist și spun: „Am intrat între ruși!”. „Ce, mă?”. „Domnuʼ căpitan,
să nu facem niciun gest, că ne împușcă!”. Și ne-am cătat de treabă. Iar ei s-au uitat la noi, și noi ne-
am întors cu bine la unitate, dar n-au tras niciun foc asupra noastră, așa c-am scăpat cu viață, poate
și-n norocul copiilor mei.
Soția acasă ducea greutățile de familie. Copii mulți, mici, hrană puțină, iarna venea, lemne
nu erau, și-ntr-o zi s-a dus s-aducă o căruță de lemne din pădure, și cum era cu fratele ei Ion, și
acesta copil mic, au legat un copac, ce era agățat în alți copaci, cu un lanț și au pus un cal ca să-l
tragă, să-l disgațe, dar copacul fiind pe-o coastă, a căzut în vale, le-a aruncat calul pe sus în zbor,
între copaci în vale și astfel au văzut și cal zburător.
Anul 1943, octombrie, mă reîntorsesem acasă. Dar războiul prindea a se reîntoarce... După
terminarea războiului, situația civilă a luat altă întorsătură, prin sate erau fel de fel de activiști, veniți
de prin fabrici și orașe, și cu oamenii noștri, care se întorseseră din război, a răsărit scânteia de a da
copiii la școală. Și cum eu eram unul dintre aceștia, care în viața mea n-am avut parte să învăț, am
fost primul care în timpul acela am dat sprijin școlilor. Îmi făceam socoteala, fetele și cu Vasile îi
opresc, pentru a mă ajuta la treburile gospodărești, împreună vom munci și vom da ajutor lui Mihai
și Costachi, ca să învețe mai departe. Mihai învăța la ciclul 2 la Băcești, iar Vasile, pe când
mergeam cu un car cu sfeclă de zahăr la gară la Băcești, m-a lăsat cu car cu tot ș-a fugit la școală,
după ce o întrerupsese vreo doi ani între clasa I și a cincea. L-am lăsat să continue la învățătură, dar

6
Napoleon Bonaparte (1769 – 1821), împărat al Franței (1804 – 1814, 1815).
7
Astăzi Velîkîi Dalnîk, în raionul Bileaiivka, regiunea Odesa, Ucraina; o altă localitate Dalnic se află în
aceeași regiune, în raionul Ovidiopol.
8
Strasburg, astăzi Zelene, raionul Cetatea Albă / Bilhorod-Dnistrovskîi, regiunea Odesa, Ucraina.
309
mai mult am îndemnat și pe alții să-și dea copiii la școală. Școala era cam departe, și în timpul
primăverii copiii treceau la școală prin fața crâșmei unde era joc. Unii băieți și fete de seama lui
Vasile erau la joc și lui Vasile îi era rușine să treacă cu traista cu cărți în spinare la școală. Pentru
aceea îi da traista lui Costică s-o ducă, până trecea de joc, fiindcă era mai mic și astfel au învățat
băieții mei carte, cu care mă pot mândri. Vasile are la bază Facultatea de Științe Economice, Mihai -
școala de maistru constructor și Costachi, Facultatea de Filologie.

Amintiri din cea mai fragedă copilărie

Eram de numai 4-5 ani. Casa noastră, așezată la capătul satului Dumeștii Noi, îi zicea
Poarta Jităriei. De aici face drumul spre curtea boierească, în deal. În vale, în drept cu casa noastră,
lume multă, adunată, cu stegulețe tricolor în mână, și de-a curmezișul dealului, un arc frumos de
triumf, cu coroane de flori pe el. O lozincă pe o scândură, ș-o bandă de lăutari cânta frumos. Seara,
tata în casă și mama stau la masă, și noi trei copii: eu, Vasile, cu Maria și Gheorghe, care abia
scăpase de pelinci. Tata către mama: „Ai văzut tu, măi femeie, că revoluția lui 1907, cu toată
suferința celor care au fost închiși, ne-a adus și pentru noi o rază de lumină. Ne-a dat moșia în obște.
Pentru aceasta au murit Toader Floria, Ion Mariciuc și Gheorghe Grosu, zis Rufulea!”. Era primul
nucleu de asociere, între oameni, înființat pe valea noastră.

Amintiri scumpe pentru noi

Primăvara anului 1920 sau ʼ21. Din cauza unor neînțelegeri între satele Dumești și Soholeț
de la pământ, care era pe raza comunei Dumești, s-a iscat o ceartă, de unde a pornit o adevărată
revoluție, ca la război, pentru că cetățenii satului Soholeț au venit cu mic cu mare ș-au brăzdat moșia
Dumești până în marginea satului Dumeștii Noi. Dumeștenii au ieșit și ei ș-au cerut soholețenilor să
se retragă, dar ei făcuseră tranșee pe locul numit Dealul Coșerilor, și înarmați cu grenade, carabine și
arme de foc, rămase de prin timpul războiului, s-au luat la bătaie cu dumeștenii, care și aceștia
ieșiseră cu mic cu mare la fel. Și s-a încins o luptă, pe un front, de la pârâul Găureancă până la
Ghizunia. O adevărată nebunie, dar a prins bine pentru dumeșteni. Ambele tabere erau înarmate la
fel, un gornist suna înaintarea, anume Ion V. Carp Stancă. Armele pocneau, clopotele sunau, și-n
cele din urmă dumeștenii au respins pe soholețeni, și pământul a rămas al dumeștenilor, cu toate că
soholețenii aveau mai multă protecție la conducerea județului. Într-această încăierare a căzut din
Dumești Gheorghe Mariciuc, împușcat de soholețeni, și Oachim Panainte, bătut de dumeșteni până
la moarte.
În primăvara anului 1945, aceeași scânteie se aprinsese iarăși între dumeșteni și jigorăni.
Dumeștenii susțineau că moșia Jigorănii se cuvine lor, pentru că ei o muncesc. Jigorănii susțineau că
este a lor, pentru că este pe raza comunei lor. Doar în cele din urmă jigorănii s-au retras și
dumeștenii au ținut-o până la arbitraj, când s-a judecat și-au obținut-o soholețenii. Deci au pierdut
partida atât dumeștenii, cât și jigorănii.
Desprindem din prezenta că dumeștenii n-au avut oameni ridicați din rândul lor, cu cultură
mai înaltă, care să le susțină interesele lor. De aceea recurgeau la forță.

De vorbă cu moș Costache

Eram prin vara anului 1925, încă nu plecasem în armată. Dânsul către mine: „Mai ai lemne
din care ai adus de la Țibănești din pădure?” Convorbirea s-a petrecut la pârâul Găureanca, unde s-a
întâmplat bătaia lui Oachim Panainte, din Soholeț, în răscoala pentru pământ dintre dumeșteni și
soholețeni, și începe omul să povestească.

310
 „Pe când aduceai tu lemne de la Țibănești, mi-am aranjat și eu carul de cu seară să plec în
pădure. Ceas n-am, m-am culcat de cu seară și când au cântat cocoșii m-am sculat și am plecat la
drum, dar cucoșii cântaseră de cu seară și când am ajuns în Soholeț abia era miezul nopții. Eram
singur și cum era întuneric mi-era frică să plec mai departe. Ce să fac prin sat, nu m-am întâlnit cu
nimeni și la o casă se vedea o lumină. Ajung la ea, bat în poartă și-mi răspunde un om, cine-i acolo,
eu - om bun, poftim în ogradă. Intru în ogradă, mă invită în casă, când, ce văd? Oachim Panainte,
omul pe care l-am bătut alături cu moartea, împreună cu alții, pentru că împușcase pe Gheorghe
Mariciuc, în bătălia dintre satele Dumești și Soholeț.
La vedere am încremenit. Prin sat nu se auzea nicio țipenie. Ei, ț-am căzut în mână? Am
venit singur la moarte. El era vânător, și venise atunci de pe câmp cu un iepure și aprinsese lampa
tocmai când am ajuns eu.
Omul către femeie: Măi, omul ăsta o fi flămând, ia aprinde focul și fă oleacă de mâncare.
Femeia face ce i-a spus și mă invită la masă. Dar mie numai mâncare nu-mi mai trebuia. El sta
numai cu ochii pe mine. Și n-aveam cum să fug, pentru că mă temeam și de pușcă. El către mine, eu
către el. Și acum ce vrei să faci cu mine? Te rog iartă-mă.
Femeia către omul ei. Dar cine-i omul aista? Omul: Măi femeie, aista-i omul care m-a bătut
de m-a lăsat mort în Găureanca. Acuʼ afară îi întuneric, abia a trecut de miezul nopții, nu se aude
nicio țipenie. Dar îl iert, pentru că mi-a venit singur în mână. Mă gândeam, pentru suferința pe care
am tras-o, să mă duc să stau câteva nopți la ușa lui cu pușca și să-l împușc, dar fiindcă a venit singur
îl iert, și du-te, omule, sănătos.

Mare horă în sat la noi

Era primăvara anului 1921 și lume multă s-a adunat în drept cu casa noastră, pe locul
Buhailor. Gospodarii au așezat mese, iar gospodinele au venit cu tacâmuri și mâncare, ș-o bandă de
lăutari cânta frumos. Trei pluguri câte trei perechi de boi la plug, cu batiste albe, stegulețe și brazi la
juguri au pornit ș-au brăzdat moșia Dumești în loturi de împroprietărire, la locul numit Dealul
Coșerilor.
Primii țărani care au fost împroprietăriți au fost Gheorghe Filipiuc, Gheorghe I. Simionescu
și Ion Fecioru zis Rampă, în timpul acelor festivități. După ce au făcut începutul împroprietăririi,
lumea a venit la locul festivităților, s-au așezat la mese, iar în fruntea mesei sta ministrul care a
asistat la adunare.
Parcă văd cum Domnia Sa a cerut să i se aducă o oală cu lapte prins, în timp ce lumea servea
fel de fel de mâncăruri făcute de țărăncile noastre. Dânsul probabil că suferea de ceva.
În timpul dineului, s-au sculat și au vorbit fel de fel de oratori și au făcut fel de fel de
promisiuni. Profesorii au ridicat pe scenă elevi din școală, cu purtări bune la învățătură, care au
primit promisiuni că vor fi sprijiniți în școli, ca să învețe mai departe, printre aceștia a fost și elevul
Brașoveanu Vasile, căruia i se promisese că va fi sprijinit în seminar pentru a deveni preot. În cele
din urmă a devenit un bun învățător.
După masă s-a început o horă mare. Muzica cânta, lumea s-a sculat, cu toții la joc. Jucau cu
toții, de la copilul cel mai mic până la omul cel mai bătrân. Am jucat și eu atunci... Dar pământul,
acel pământ, n-a fost îndestulător lumii de viitor!

Cântec, joc și voie bună

15 martie 1959, în comuna Dumești, liniște... La Căminul Cultural, pregătire de serbare.

Sosesc oameni, care se înscriseseră în gospodăria colectivă, printre dânșii sunt activiștii care-i
îmbărbătau, c-are să fie mai bine, și are să fie o viață fericită, au să aibe toți unde să muncească, vor
avea pământ de-ajuns. Oamenii au acceptat. Serbarea s-a făcut la locuința cetățeanului Timofticiuc

311
Vasile, acolo s-a tăiat cordica inaugurală. Nașul acestui colectiv a fost Miron Dumitru, șeful secției
de drumuri a raionului Negrești. O bandă de lăutari cânta, cântece, jocuri și voie bună. Jucau
oamenii, jucau activiștii, jucau conducătorii în frunte cu tov. Grădinaru.
Au trecut 14 ani, gospodăria a trecut prin multe greutăți, dar a învins toate valurile, și acum
avem o gospodărie bună. La resortul stupini, a obținut medalia de aur pe țară.

Drumuri încurcate

Mergeam de la Gârceni la Dumești, și cum treceam prin pădure am lăsat drumul natural ș-
am luat-o de-a dreptul prin pădure, pe niște cărări izolate, unelea făcute de oameni, iar altele făcute
de animale. La un moment dat, am greșit-o și cum eram printr-o țâhloacă deasă și urcam la deal, am
dat peste niște vizuini, și la vreo câțiva pași, mai înainte, un câine se juca cu niște căței... Ce era? O
lupoaică se juca cu puișorii ei. Eu n-aveam la mine decât servieta și un cuțitaș. N-am mai înaintat.
Ea s-a pus pe labe ș-a făcut niște dinți urâți la mine și eu, nu știu cum mă voi fi mai întors înapoi,
căci mai prin vale de mine mai treceau niște oameni fluierând, pe un drum.

La ordin, de-a dreptul

Iaram în comuna Păncești, în satul Holm, într-o zi din începutul lunii decembrie. Căzuse
zăpada și era o lună plină și cerul senin de se putea ceti ziarul la lună. Am plecat și pe la ora 20 am
fost la Sfatul popular al comunei Păncești. Acolo am găsit o notă telefonică pentru mine. În
Dumești, o adunare, și din notă se spunea [că] mă așteaptă, până la ora 24 nu pleacă niminea. Ce să
fac? Am plecat la drum de-a dreptul pin pădurea Păncești, spre Ciurea, cu un băț în mână și servieta,
ș-am coborât spre Baloșești și peste deal, prin Rediu, să ies la fosta moară a mareșalului, în șoseaua
Schinetea. Și cum mergeam prin locuri pustii și fioroasă, când treceam pe lângă Rediu și să urc spre
șoseaua Schinetea, mi-a venit o imaginație, un gând, cum de-am plecat eu pe acest timp de iarnă și
de noapte? Dacă dă peste mine o potaie de lupi, mă sfâșie și de urma mea nu știa nimenea! Poate la
primăvară copiii cu oile vor găsi hainele mele rupte prin niște tufe de spini! Și cu această frică am
sosit în Dumești la ora 23, noaptea, unde mă așteptau și am găsit lucrările gata, doar am semnat. Ce
era? Mă alese în birou. Dar din imaginația ceea m-am ales cu un pui de friguri de le-am purtat și
câteva săptămâni.

Sosești, mult așteptatul vis

Mai erau doar opt zile să ies la pensie. Și în stația C.F.R. Dagâța aveam atelaje, care și
mașini la cărat piatră și balast, pe șoseaua Schinetea - Tansa, și eu îmi controlam movilele pe traseu.
În satul Tansa m-a ajuns un șofer cu mașina și m-a invitat să mă urc în cabină cu el. Pe piatră
deasupra mai avea doi încărcători. Eu nu accept, dar el insistă și m-am suit.
În mersul mașinii, la o curbă, în drept cu fosta moară a lui Helioti, mașina se deschide și mă
aruncă afară, țin minte că am zis aoleu... Am venit peste cap, am căzut pe-un strat de iarbă, totuși m-
am lovit la cap. M-am trezit în picioare, mă țineau niște oameni, care mă ștergeau de sânge, niște
femei mă spălau cu apă pe față.
După o serie de injecții, am scăpat sănătos.

Din enciclopedia comunei Dumești.

Oameni din comună care au fost conducători [primari9]

9
Lista primarilor/președinților de primării/sfaturi/consilii populare a fost corectată după vol. Dumeștii
Vasluiului, cit., p. 300.
312
 Ani Primari sau președinți Evenimente petrecute Obs.
1918 Simion Handrea desmobilizarea [1916-1918]
1919 N. Pufnei [1918-1920]
1920 Simion Handrea împroprietărirea [1920-1924]
țăranilor după Primul
Război Mondial
1921 Simion Handrea
1922 Simion Handrea adunarea de pe Șesul
Buhailor
1923 Simion Handrea
1924 Simion Handrea
1925 Simion Handrea întrunirea de la Băcești
și moartea unui țăran
1926 Simion Handrea
1927 Ion A. Horobeț [1924-1926]
1928 Ion A. Horobeț
1929 Simion Handrea comuna trece la com. [1927-1929]
Tansa, ca prim[ar] de
centru Gh. David
1930 D. V. M. Simiuc [1929-1931]
1931 D. V. M. Simiuc
1931 V. Th. Ioniță [1931-1932]
1932-ʼ33 D. V. M. Simiuc [1932-1933]
1934 V. Șt. Onofrei, D. C.
Onofrei, D. I. Olăeru
1934-ʼ37 D. I. Olăeru [1934-1937]
1937 Iancu Panainte, 45 zile
1938 V. C. Hălciug [1938-1939]
1939 Gh. Handrea au venit polonezi la noi [1939-1943]
1940 Gh. Handrea s-au început
concentrările
1941 Gh. Handrea s-a început al Doilea
Război Mondial
1942 Gh. Handrea
1943 Gh. Handrea
23 aug. Gh. Handrea insurecția armatei
1944
1 sept. V. C. Chelaru [1944-1945]
1944
1945 V. C. Chelaru la 9 mai se terminase
războiul
1946 V. V. Butnaru [1946]
1947 V. V. Surugiu [1947-1949]
1948 V. V. Surugiu
1949 Gh. Surugiu [1950-1952]
1950 T. Cojocia
1951 T. Cojocia
1952 Gh. Surugiu
313
 1953 Stoicescu de la Ploiești [Neculai Stoicescu] [1953]
1954 Gh. Huțu [1954-1955]
1955 Berbec de la Viișoara [Ion Berbec] [1955-1956]
1956 V. C. Chelaru, președinte
1957 Augustin Simiuc [1956-1957]
1958 C. Gh. Simiuc [1957-1958]
1959 C. Gh. Simiuc 15 martie, formarea
G.A.C. în Dumești
1960 C. Caravelas [G. Garavulas] [1959]
1961 Caravelas
1962 I. Rotariu
1963 Floria [Constantin Florea] [1961-1964]
1964 Floria
1965 I. Băbușanu
1966 Simiuc I. V. [1965-1966]
1967 Simiuc I. Vasile
1968 Simiuc I. Vasile
1969 Ioniță Verginia [1967-1968]
1970 Ioniță Verginia
1971 Ursachi Cost. [1970-1971]
1972 Ursachi Cost.
1973 Ursachi Cost.
Maxim Vergil
1974 Maxim Vergil [1972-1983]

SFÂRȘIT

Cel mai bătrân om din satul nostru este D. I. Olăeru, născut în 1904, de 80 de ani.
Cel mai bătrân om care a fost în sat la noi, a fost Constantin Ioniță, mort la vârsta de 104 ani
în anul 1920.
Cele mai multe familii în sat sunt Simiceni, Butnărești, Ionițeni.
Numele care au dispărut din sat sunt: Bernevic, Hanghiuc, Huhurez, Fecioru zis Rampă, A.
Floroai, Dorobanțu, Ghirvan ș.a.
Scrisă de noi, poet, cu unele mici deficiențe,

Chelaru C. Vasile, ianuarie 1974.

314
 ILUSTRAȚII

Vasile C. Chelaru

315
316
Pagini din caietul memorialistic

317
318
 CORESPONDENȚĂ: GEORGE FELIX TAȘCĂ – PAUL PĂLTĂNEA

Cristian-Dragoș CĂLDĂRARU

Din bogata și valoroasa corespondență pe care Paul Păltănea a purtat-o vreme peste jumătate
de secol, cu diverse personalități din țară și străinătate, face parte și dialogul epistolar cu
George-Felix Tașcă, din perioada anilor 1976-19971. Pasionat de istoria răzeșilor din nordul
județelor Covurlui, Tutova și Tecuci, George-Felix Tașcă a adunat și cercetat acte și documente din
arhivele naționale și județene, pentru a scoate la lumină și a interpreta epoci de mult apuse. Cu
regretul că în perioada anilor 1944-1945 parte din arhivele din Iași și cea mai veche arhivă a
Episcopiei Romanului au fost distruse, în anul 1983 George-Felix Tașcă făcea următoarea
destăinuire în introducerea lucrării „Neamul nostru Tășculesc”:

dacă ași fi început cercetările mele genealogice în urmă cu 50 de ani, ași fi putut beneficia de
o serie de mărturii, care au intrat în pământ odată cu deținătorii unor valoroase informații
asupra trecutului familiei noastre. Mi se pare util a menționa că cercetarea genealogică
trebue începută din tinerețe, deși nu se poate trăi dintr-o asemenea îndeletnicire. Cunosc o
singură excepție, pe aceea a tânărului cercetător Ștefan S. Gorovei, de la Institutul
„A.D.Xenopol” din Iași, care s-a pasionat pentru genealogie încă de când era elev de liceu2.

Fiul lui Francisc-Filip Tașcă (n.01.12.1877, Bălăbănești - d.02.05.1947, București) și

Leopoldinei Rossay (n.14.05.1886, Dusseldorf - d.06.06.1976, Pucioasa), George-Felix Tașcă s-a
născut pe 2 aprilie 1914 la București, având două surori: Mărioara-Cordelia (n.22.11.1912) și
Colette-Matilda Aurelia (n.06.12.1921). Tatăl său era al șaptelea copil din cei 16 pe care i-au avut
soții Gheorghe I. Tașcă și Maghița, născută Dabija. Din cei 16 copii, patru au murit de prunci 3.
Unchiul său, Iorgu Tașcă (1875-1951), „care obișnuia să folosească sigla G. G. Tașcă” a fost

dr. în drept la Paris, avocat, deputat (din partea partidului condus de Take Ionescu), profesor
universitar, membru corespondent al Academiei Române (din 1926), la propunerea lui N.
Iorga, onoare care i-a fost retrasă abuziv în 1948, cu ocazia reorganizării Academiei. Prin
hotărârea Adunării Generale a Academiei Române din 3 iulie 1990, G.G.Tașcă a fost
reconsiderart de drept membru al acestui înalt for științific. În timpul guvernării Iuliu Maniu
a fost numit ministru plenipotențiar la Berlin (1930-1932)4.

Arestat în 5 mai 1950, la București, G. G. Tașcă a fost încarcerat la Sighetul Marmației și

supus torturilor fizice care i-au curmat viața la 12 martie 1951, „trupul neînsuflețit fiind aruncat
într-o groapă de pe valea Izei, în cimitirul săracilor, fără cruce, fără preot”5.

1
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați (M.I.G.), Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”.
2
M.I.G., George-Felix Tașcă, Neamul nostru Tășculesc, manuscris, vol. I, f, p.1-2, donație a prof. Nicolae
Pământ din Bălăbănești, jud. Galați.
3
Ibidem, f. 146-147, 194.
4
Ibidem, f. 153. George-Felix Tașcă, Un fiu uitat al Bârladului. Prof. dr. G. G.Tașcă (1875-1951) - membru
corespondent al Academiei Române, în „Acta Moldaviae Meridionalis”, XV-XX (II), Vaslui, 1993-1998, pp.
236-241; Gheorghe Tașcă, Un economist în misiune diplomatică la Berlin (1930-1932). Memorii și însemnări
(1924-1949), ediție îngrijită de Ioan Opriș și Alexandra Filotti, Vol. I, Editura „Vremea”, București, 2021,
„Biografia lui Gheorghe Tașcă scrisă de fiica sa Elisabeta (Flory) Filotti”, pp.105-113.
5
Ibidem, p. 243.
319
 George-Felix Tașcă s-a căsătorit pe 17 noiembrie 1940, la București, cu Aurica Cucu
(n.19.08.1915, Bacău), economist, având doi copii, Victor (n.11.11.1942) și Theodor (n.
24.12.1947)6. Ca și unchiul său, Iorgu Tașcă, a urmat Facultatea de Drept și Academia de Înalte
Studii Comerciale și Industriale din București, devenind în perioada 1936-1948 avocat în baroul
Ilfov și director de cabinetul a lui Gheorghe N. Leon, ministru al Economiei Naționale. După 1948 a
fost nevoit să lucreze pe post de contabil până la pensionarea din 1974, când se dedică cercetării
arhivelor istorice7.
Posibil ca pasiunea lui George-Felix Tașcă pentru căutarea și cercetarea documentelor vechi
ale familiei Tașcă să o fi moștenit de la bunicul său, Gheorghe I. Tașcă,

care a deținut mult timp pe o grindă de stejar de la plafonul bucătăriei din ogradă un important stoc de
documente ale răzeștilor din Bălăbănești, pe care le-a predat apoi eruditului prelat Iacov Antonovici
Bârlădeanu8.

Cert este că, în anul 1983, afirma că a fost „determinat să facă cercetări genealogice” după
ce a citit în 1973 cartea lui Pompiliu Poghirc, „Satul din colinele Tutovei. Studiu geografic”9.
George-Felix Tașcă consideră că nemul Tășculesc provenea din satul Corod, județul Galați;
informația a primit-o de la istoricul Ștefan S. Gorovei, și se referea la două jalbe trimise Divanului
Țării de Jos, la 1 martie 1841 și 8 februarie 1843, cu referire la vechimea și locul de baștină a
neamului Tășculesc. În cele două documente se menționează un „ispisoc după un suret sârbesc de la
Petru V(oie)vod, veleat 7039 (1531) maiu 19”, cu referire la strămoșul Cârlig al Tășculeștilor10.
Aflat într-o perioadă de cercetări susținute pentru aducerea la lumina a istoriei locului său de
baștină, satul Românești, azi Bălăbănești, jud. Galați, cu tradițiile, obiceiurile și viața cotidiană,
George-Felix Tașcă află de existența câtorva sute de documente „din prima jumătate a sec. XIX,
privind comuna Corod”11. Cunoscând activitatea științifică a profesorului Păltănea, George-Felix
Tașcă îi propune să „transcrie circa 400 de documente privind comuna Corod”, cu drepturi de autor,
„în cazul publicării acestor documente în circa două volume a 400 de pagini, la Editura Junimea
din Iaşi”12.
Răspunsul din partea lui Paul Păltănea a venit prompt, apreciind că o astfel de colaborare
cere un anumit timp de care nu dispunea la acel moment, fiind ocupat cu alte proiecte. În cazul în
care Editura „Junimea” ar fi acceptat să publice o „colecție de documente din sec. XIX, de interes
local”, Paul Păltănea se angaja să fie coautor, „dar numai după existenţa unui contract” încheiat cu
editura.

6
Ibidem, p.154-155.
7
Mihai Sorin Rădulescu, Genealogia românească. Istoric și bibliografie, Editura Istros, Brăila, 2000, p.
93-94; Buletinul Institutului Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta”, III, 1-3, Iași, 25.III.2001, p.11,
„Din mai multe neamuri de mazili și boieri de țară veneau sângele, caracterul și îndârjirea acestui om, care a
știut să poarte cu demnitate, vreme de 18 ani, cu devotament de soția sa, teribila povară a orbirii. Pensionarea,
în 1974, i-a oferit posibilitatea să se ocupe de studierea istoriei familiei sale și a celor înrudite. Din aceste
cercetări pasionate au rezultat studii interesante, publicate în cea mai mare parte. Din 1993, a fost nelipsit la
Simpozioanele genealogice din Iași, devenind unul dintre entuziaștii membri-fondatori ai Institutului Zotta.
Colaborarea sa la Arhiva Genealogică a ilustrat și o direcție specială a cercetărilor genealogice, aceea a istoriei
familiale”.
8
M.I.G., George-FelixTașcă, Neamul nostru Tășculesc, Vol. I, f. 2.
9
Ibidem; P. Poghirc, Satul din colinele Tutovei. Studiu geografic, Editura Științifică, București, 1972.
10
M.I.G., George-FelixTașcă, Neamul nostru Tășculesc, vol. II, f.270-273.
11
M.I.G., Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”, scrisoarea din 19 august 1976.
12
Ibidem.
320
 Întâlnirea pe care cei doi cercetători au avut-o, probabil, la București, a limpezit unele
puncte de vederi legate de conlucrarea la „documentele corodene”13, oferind și începutul unei
prietenii pe viață.
După o pauză epistolară de aproape un an de zile, corespondența celor doi este reluată în
legătură cu valorificarea științifică a fondului arhivistic al compozitorului Mihail Jora, „ctitorul”
liedului și baletului modern românesc, alcătuit din pachete cu corespondenţă şi documente de
familie, precum de o inițiativă a lui Ion Dumitrescu, compozitorul, profesorul de Conservator și
fostul președinte al Uniunii Compozitorilor din România, care dorea să „îndeplinească o dorinţă
testamentară a defunctului” de a transforma casa lui Mihail Jora în „Casă memorială Mihail și Elena
Jora”. Din păcate, „debarcarea” lui Ion Dumitrescu din fruntea Uniunea Compozitorilor (3
februarie 1977), cutremurul din 4 martie 1977 care a afectat sediul Uniunii Compozitorilor, precum
și refuzul lui Dumitru Popescu (zis „Dumnezeu”), fost președinte al Consiliului Culturii și Educației
Socialiste (1971-1976), au fost piedici în calea împlinirea dorinței lui Mihail Jora. Ca o recunoaștere
a personalității lui Mihail Jora, în cadru Muzeului „George Enescu” s-a organizat o cameră „Mihail
Jora”, iar Filarmonica din Bacău a hotărât să poartă numele „Mihail Jora”.
George-Felix Taşcă îi comunica lui Paul Păltănea că printre tablourile pe care le deținea
Mihail Jora se număra și cel al lui Costache Negri. Din păcate însă „demersurile pentru a se aduce
la Galaţi lucrurile provenite din familia Negri au rămas fără rezultat”, îi răspundea Păltănea14. Pe
același subiect, Costache Negri, Paul Păltănea îi face cunoscut lui George-Felix Tașcă faptul că a
primit de la Consiliului Municipal Bârlad, o copie după extrasul de deces al ficei sale Josefina, din
care rezultă că era fiica baronesei Dontoru15,

nume care circula, desigur, în familie pentru a-l suplini pe cel al adevărate mame, care nu-i
fusese comunicat de tatăl ei. În bogata corespondență a lui Negri cu fiica lui, nu există
decât un singur amănunt despre copilăria ei, mărturisit la 16 martie 1859, că în vremea
revoluției de la 1848, învăța la Paris, la o școală din cartierul Beaujon (…). Negri a păstrat o
totală discreție asupra acestei legături sentimentale, ca și asupra nașterii fiicei sale. Într-o
singură împrejurare în care Alexandru Ioan Cuza îi comunica despre adoptarea lui
Alexandru, fiul Mariei Obrenovici, Costache Negri i-a mărturisit, la 17/29 mai 1865: găsesc
că v-ați purtat ca un om cinstit. Trebuie să ispășim vechi păcate și nu vă voi demonstra
aceasta decât prin ceea ce am făcut eu însumi16.

Un alt subiect abordat de cei doi cercetători se referea la familiile Tașcă și Plesnilă 17, P.
Păltănea căutând date despre familia Plesnilă având în vedere că în

catagrafia averii lui Gheorghe Plesnilă, fratele Catincăi, în 1859 sunt menţionate şi 243
documente, printre care şi un document din aprilie 1533, deocamdată dispărut, prin care
întăreşte lui Toader pisarul, moşiile Vârlezi, Iteşti, Vlavnic şi altele18.

Sunt numeroase informații despre familia Plesnilă din ținutul Covurlui, în special în secolele
XVIII-XX. Într-o catagrafie a „boierilor Moldovei aflați în țară la 1829”, aflăm despre „Gheorghii
Plesnilă, medelnicer, născut în satul Vârlezi, de 59 de ani (1770), feciorul lui Neculai Plesnilă,

13
Ibidem, scrisoarea din 27 august 1976, f.3.
14
Ibidem, scrisoare din 11 noiembrie 1977,
15
Ibidem, scrisoare din 22 decembrie 1977.
16
Paul Păltănea, Viața lui Costache Negri, ediția a II-a, înnoită, Editura Centrului Cultural „Dunărea de Jos”,
Galați, 2006, p.71, 73.
17
M.I.G., Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”, scrisori din 17 și 30 martie 1983.
18
Ibidem, scrisoare din 21 martie 1983.
321
mazil vechi, stăpânitor în zece trupuri de moșie câte o a patra parte”19. În anul 1822, „paza marginii
ţinutul Covurlui este în grija postelnicului20 Gheorghe Plesnilă și a boierului Lupu Pangrate din
Vârlezi”21. Din rândul membrilor familiei Plesnilă, unii au fost mari filantropi și ctitori precum Ion
Plesnilă și monahia Maftilda Plesnilă, viețuitoare la mânăstirile Zimbru și Adam22.
Câţiva boieri gălăţeni, Cernat căminar, Costin Plesnilă comis, G. Costin spătar, încearcă să
deschidă în 1846 „o şcoală pentru copiii noştri“, angajând pe Gheorghe Costinescu, „fostul cliric
Siminariei Socolii“23.
La cumpăna secolelor XIX-XX, una dintre personalitățile marcante ale orașului Galați a fost
avocatul Costache G. Plesnilă, liberal, primar al Municipiului Galați (1896-1898), deputat de
Covurlui (1905) și președinte de Comisie interimară a primăriei Galați (1911). Locuia într-un imobil
pe care la construit pe str. Domneacă în perioada 1883-1893; din 22 decembrie 1989 este sediul
ziarului local „Viața liberă”.
În data de 15 februarie 1983, George-Felix Tașcă a suportat o intervenției chirurgicală de
cataractă la ochiul stâng, „la clinica prof. Vancea”24 din Iaşi. Din nefericire, operaţia nu a fost
lipsită de unele accidente vasculare, în urma cărora ochiul a fost salvat prin manevrele prof.
Vancea25. În timpul convalescenței de la Iași s-a bucurat de „vizitele făcute de d-ra Rodica Anghel şi
chiar de una cu Ştefan Gorovei”, fiind pesimist în legătură cu vindecarea ochiului stâng, regretând
că este „privat de orice posibilitate de a scrie, ceti sau lucra”26. Corespondența o purta în continuare
prin intermediul soției care-i „servea de secretară”.
În august 1983, George-Felix Tașcă îi comunica lui Paul Păltănea că la 14 iulie, orele 10
dimineaţă, doamna Elena Donici, născută Cantacuzino, a murit „cu aceeaşi demnitate şi distincţie
care au caracterizat-o viaţa întreagă şi, deşi exilată la Pucioasa27, s-a bucurat de o preţuire şi stimă
unanimă, dovezile cele mai elocvente în acest sens fiind date de numeroșii săi elevi, unii oameni
maturi, pe care i-a avut aici în decurs de 33 ani”. După un sumar serviciu religios făcut la Pucioasa,
a fost adusă, „fără nicio rudă”, la Băleni, jud. Galați, pe 16 iulie 1983, fiind înmormântată alături de
membrii familiei Cantacuzino în capela biericii „unde a fost depusă în prezenţa a numeroţi săteni,
veniţi să vadă înmormântarea unei domniţe”28.
În acea perioadă, Paul Păltănea strângea materiale legate de personalitățile orașului și
județului Galați, publicând o serie de studii despre Fani Tardini, Mihail Kogălniceanu, Costache

19
Alexandru V. Perietzianu-Buzău, Vidomostie de boierii Moldovei aflați în țară la 1829 (II), în „Arhiva
Genealogică”, I (VI), nr. 3-4, 1994, p. 289.
20
În anul 1822 Gheorghe Plesnilă făcea parte din rangul III (mazili), adică era postelnicel sau treti postelnic
având în vedere că în Vidomostia din 1829 aparținea rangului rangului II (boieri mijlocii) fiind medelnicer.
21
Paul Păltănea, Istoria orașului Galați de la origini până la 1918, Ediția a II-a, Partea I, Ediție coordonată de
pr. Eugen Drăgoi, Editura „Partener”, Galați, 2008, p. 359.
22
Pr. Eugen Drăgoi, Falnicul stejar covurluian, filantropul Ion Plesnilă, în „Călăuza Ortodoxă”, 2020,
nr.378-379.
23
Paul Păltănea, Istoria orașului Galați, Partea I, pp. 408-409.
24
Petre Vancea (1902-1986), medic oftalmolog, profesor la Facultățile de Medicină din Iași și București,
membru corespondent al Academiei Române din 1963.
25
M.I.G., Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”, scrisoare din 30 martie 1983.
26
Ibidem.
27
Dr. Paul Sân-Petru, O scrisoare de epocă. Preambul la deportarea Cantacuzinilor, în „Axis Libri”, Anul II,
nr. 2, martie 2009, p. 46, exilul surorilor Elena și Bălașa Cantacuzino, la Pucioasa, s-a întâmplat „în noaptea
de 2/3 martie 1949, când un grup de activişti comunişti au pătruns cu forţa în conacul Cantacuzinilor şi l-au
obligat pe Constantin Donici şi pe surorile Elena şi Bălaşa să semneze un act de donaţie a pământului şi casei.
Au fost obligaţi să se îmbrace cu haine groase şi să-şi pună într-un geamantan strictul necesar. În timpul scurt
pe care l-au avut la dispoziţie membrii familiei Cantacuzino s-au pregătit de plecare. La marginea satului îi
aştepta un camion fără copertină. (....) Au fost duşi în gara Galaţi şi de aici trimişi la Pucioasa”.
28
M.I.G., Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”, scrisoare din 8 august 1983.
322
Negri, Alexandru Ioan Cuza, Alexandru Cernat, Costache Conachi. Într-o scrisoare adresată lui
George-Felix Tașcă, Paul Păltănea se arăta „surprins” că nu a fost menționat de Șerban Orăscu,
autorul unui studiu despre familia generalului Cernat, în legătură cu unele documentele folosite în
acel studiu29.
Un interesant dialog epistolar se referă la începuturile „telegrafiei elecrice” la Galați, în anul
1855, subiect care-l aduce în discuție pe Léopold Libbrecht, devenit director al „Telegrafului
electric” din Galaţi30, linia Iași-Galați. După venirea la Galați Libbrecht intră în anturajul lui
Alexandru Ioan Cuza, împrietenindu-se cu viitorul domn al Principatelor Unite, primind și „o moșie
căreia i-a dat numele de Albeka în memoria satului său natal31”.
Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul Galaţi32 a fost o altă temă discutată
de cei doi, de acum, prieteni. Paul Păltănea se confesa că a fost „inspirat” de metodologia lui Mihai
Costăchescu, primul volum al Repertoriului însumând 248 de documente. Apreciind efortul depus
pentru întocmirea Repertoriului, George-Felix Tașcă îl sfătuia pe Paul Păltănea să apeleze la
„Consiliul de Educaţie şi Cultură Socialistă, Arhivele Statului din Galaţi, poate şi Muzeul de Istorie,
pentru tipărirea acestei lucrări”33. Faptul că era o lucrare cuprinsă în „planul de activitate a
Bibliotecii V.A.Urechia”, Paul Păltănea nu o putea tipări fără sprijinul conducerii Bibliotecii; din
păcate, Nedelcu Oprea, directorul de atunci al acestei instituții, „nu a putut convinge oficialităţile
locale”34, lucrarea rămânând până astăzi dactilografiată.
Întâlnirile din cadrul diferitelor simpozioane, dar și corespondența susținută pe diverse
subiecte genealogice, l-a determinat pe George-Felix Tașcă să-i transmită lui Paul Păltănea
următoarele:

Iubite Domnule Păltănea, după cum vezi, am schimbat formula de adresare, pentru
că în mai, la Iaşi, mi-ai dovedit o adevărată frăţietate, pe care am subliniat-o cu o
îmbrăţişare. (…). Nu am pregătit nimic pentru viitorul Congres Genealogic de la
Iaşi, la care poate că nici nu vom participa. Ne mai felicităm de Paşti sau poate
mai vii prin Bucureşti35.

Începutul anilor 90 a „debutat” pentru Paul Păltănea cu ieșirea sa la pensie, de la Biblioteca

„V. A. Urechia” Galați și „eliberat de sarcinile de servici”. În această perioadă a fost cooptat în
Comisia județeană pentru schimbarea denumirilor pentru instituții publice și străzi, susținând
propunerea lui George-Felix Tașcă privind atribuirea numelui Gheorghe și Maria Tașcă pentru
Școala gimnazială din Bălăbănești36.
Corespondența celor doi genealogiști a continut până în anul 1997 pe diverse teme. Cei doi
prieteni, cu preocupări științifice comune, prin întâlnirile și corespondența dintre ei de aproape un
sfert de secol, au conturat în chip fericit „portrete” din veacurile trecute, depășind „greutățile” lor
fizice, dar și „invidia” unor semeni. George-Felix Tașcă a încetat din viață la București, pe 13
ianuarie 2001, iar Paul Păltănea s-a stins la Galați în seara zilei de 25 ianuarie 2008.

***

29
Ibidem, scrisoare din 11 octombrie 1983.
30
Paul Păltănea, Istoria orașului Galați, Partea a II-a, pp. 44-45.
31
M.I.G., Fond Colecții speciale, „Corespondență Paul Păltănea”, scrisoare din 11 februarie 1987.
32
Biblioteca V.A.Urechia, Paul Păltănea, Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul Galaţi,
vol. I, parţile I-IV, Galaţi, 1986.
33
Scrisoare din 23 martie 1987
34
Scrisoare din 6 aprilie 1987.
35
Scrisoare din 28 decembrie 1997.
36
Scrisoare din 13 și 16 iunie 1990.
323
 Pucioasa, 19 august 1976
Stimate Domnule Profesor Păltănea,

Din partea dlui Cezar Bejan, directorul Arhivelor Statului din Galaţi primesc înştiinţarea că
Dvs. aţi fi dispus să colaboraţi, ca paleograf, la transcrierea în alfabetul latin a circa 400 de
documente, toate scrise în limba română, majoritatea din prima jumătate a sec. XIX, scrise de mână,
cu litere cirilice şi privind comuna Corod din judeţul Galaţi.
Cea mai mare parte sunt documente private, chitanţe, dovezi diverse, testamente, jalobe,
zapise, hotărnicii, acte de zestre, mărturii ş.a.m.d. O bună parte din aceste documente sunt transpuse
în alfabetul latin, dar nu există certitudinea că această transpunere este riguros exactă, spre a putea fi
dată publicităţii; se impune deci, pentru acestea, revizuirea transcrierii existente.
Documentele în cauză ar urma să fie depuse la Arhivele Statului din Galaţi, unde ar primi şi
o cotă de arhivă, după catalogare şi efectuarea cunoscutei toalete de rigoare, pe care probabil o
cunoaşteţi.
Vă rog să aveţi amabilitatea să-mi răspundeţi:
1. Dacă, în principiu, puteţi să vă angajaţi la o asemenea muncă;
2. Dacă şi în ce măsură înţelegeţi să fiţi retribuit pentru o asemenea muncă, sau dacă preferaţi
să participaţi împreună cu mine şi cu un învăţător din Corod, la drepturile de autor, în cazul
publicării acestor documente în circa două volume a 400 de pagini, la Editura Junimea din
Iaşi;
3. În caz de acceptare, când aţi putea începe să lucraţi şi unde anume, deoarece aflu că după 5
septembrie sunteţi la Bucureşti.
Subsemnatul, rămân, în funcţie de starea timpului, la Pucioasa, până prin luna noiembrie, cu
unele scurte deplasări în Bucureşti şi o călătorie de circa 2-3 săptămâni în Moldova
(incluzând probabil oraşele Galaţi, Tecuci, Bârlad, Iaşi şi Bacău şi comunele Corod, Matca
şi Bălăbăneşti, toate acestea trei în judeţul Galaţi).
Între noiembrie şi aprilie stau şi lucrez la Bucureşti. Pentru oricare din eventualităţi, vă dau
ambele mele adrese, nădăjduind să primesc de la Dvs. în curând un răspuns care să promoveze
colaborarea şi cunoaşterea noastră viitoare.
Pentru răspunsul Dvs. la aceste rânduri vă exprim mulţumiri anticipate.
Cu deosebită stimă,
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 35.244.

25 august 1976, Galaţi

Stimate Domnule George-Felix Taşcă,

Am primit scrisoarea dumneavoastră şi mă grăbesc să vă răspund.

În principiu pot să transcriu documentele pe care le aveţi Dumneavoastră. Este greu însă,
deocamdată, să vă indic în ce condiţii aş putea face această operaţiune. În primul rând, pentru că,
după câte ştiu, Editura Junimea nu va include în planul ei o culegere de documente din secolul al
XIX-lea şi de interes local şi nu naţional. Aş putea să accept să fiu coautor, dar numai după ce voi
avea certitudinea publicării lucrării, adică după existenţa unui contract.
Trebuie să mai ştiţi că eu sunt salariat la Biblioteca „V.A.Urechia” şi aşi putea lucra numai
după amiază, ceea ce ar însemna ca Arhivele Statului Galaţi, care are program numai dimineaţa,
să-mi predea câte un stoc de documente pe care să le transcriu acasă. Or, ştiu că legea interzice
această practică.

324
 Trebuie să-mi mai precizaţi şi timpul în care aţi dori fie transcrise, căci mai am şi eu unele
lucrări începute şi, deocamdată, nu dispun de prea mult timp.
De la 6 septembrie a.c. eu sunt în Bucureşti, unde voi sta toată luna. Mă puteţi găsi, dacă
doriţi să aveţi o convorbire cu mine, la telefon 65.63.18, familia Dumitriu, dimineaţa între 7-7,20 şi
seara 21,15-22,00. În restul timpului sunt la Biblioteca Academiei, Secţia manuscrise, Arhivele
Statului sau Biblioteca Centrală de Stat, localul din str. Fundaţiei.
Cu deosebit respect,
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 35.250

Pucioasa, 27 august 1976

Stimate domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră atât de prompt la scrisoarea mea din 19

august , răspuns care, în multe privinţe, este încurajator pentru mine, acceptarea dumneavoastră de
37

principiu fiind esenţială.

Asupra acelor părţi din scrisoarea dvs. din 25 august în care formulaţi unele rezerve, vreau
să aduc, în cele ce urmează, unele precizări personale, în scopul de a apropia punctele noastre de
vedere şi de a promova colaborarea noastră.
La Editura „Junimea” din Iaşi contez în cea mai mare măsură pe o promisiune şi sprijinul
Acad. prof. Cristofor Simionescu38, cu care ar urma să discut la concret în toamnă, cu ocazia
turneului meu moldovean, care va cuprinde Galaţi, Tecuci, Corod, Matca, Bălăbăneşti, Bârlad şi
Iaşi. Dar, în afară de această editură, mai am asigurări de sprijin pentru a tipări documentele în cauză
la Bucureşti la Imprimeriile Statului, fără intermediul unei edituri de prestigiu.
În al doilea rând, nu cred că toate documentele sunt numai din sec. XIX. Nu pot face azi
precizări, dar cred că în cele aproximativ 400 documente se află şi unele mai vechi. Pe de altă parte,
consider că publicarea acestor documente depăşeşte interesul strict local, la care vă referiţi. Ele
dovedesc continuitatea multiseculară a elementului curat românesc şi vechimea răzeşiei, formă
socială mult discutată şi controversată, cu rădăcini în organizarea gentilică română şi poate chiar
anterioară acesteia. Problema răzeşiei în ansamblul ei are de aceea, în afară de caracterul ei
sociologic şi economic, şi un pronunţat caracter naţional, care nu poate fi dovedit decât printr-un
nesfârşit şir de lucrări monografice, de genul celei pe care ne propunem să elaborăm.
E greu să vă spun dacă, sau când va interveni un contract de editură, după încheierea căruia
dumneavoastră să acceptaţi calitatea de coautor şi să începeţi transcrierea documentelor. Editurile,
de regulă, cer să li se prezinte materialul supus publicării gata dactilografiat în dublu exemplar,
înainte de a lua orice hotărâre. Iată de ce cred că înainte de orice, trebuie să avem materialul gata
pregătit spre a fi dat la timp.
Ca şi dumneavoastră frecventez arhivele şi marile biblioteci; ori de câte ori s-a ivit
necesitatea, am apelat la Iaşi, ca şi la Bucureşti, la specialişti în paleografie, cărora le-am plătit
munca cu pagina sau cu ora de lucru, mai ales când am făcut-o în comun.
Nu v-am făcut şi această propunere expressis verbis, lăsându-vă, oarecum, Dvs. iniţiativa în
privinţa modului cum vedeţi colaborarea cu noi. Vreau să subliniez că noi nu urmărim nici câştiguri
materiale, nici glorie publicistică din strângerea şi difuzarea documentelor cu ajutorul tiparului, ţelul

37
Din greșeală, în scrisoare este scris „octombrie” (n. n.).
38
Cristofor I. Simionescu (1920-2007), inginer chimist, membru titular al Academiei Române (1963),
vicepreședinte al Academiei Române (1974-1990) și președinte al Filialei Iași a Academiei Române (1963-
1974, 1989-2001).
325
nostru esenţial fiind ca acest modest tezaur de date, adunate cu pasiune, să nu se piardă şi să capete
valoare printr-o circulaţie mai largă în rândul cercetătorilor trecutului românesc, care ne face cinste.
Trag concluzia că vă dactilografiaţi singur lucrările şi corespondenţa. Dacă observaţia aceasta a mea
este justă, colaborarea Dvs. este şi mai preţioasă.
Calitatea Dvs. de salariat al frumoasei Biblioteci „V.A.Urechia” din Galaţi – spre deosebire
de noi, care suntem pensionari – nu ar constitui o piedică majoră, deoarece v-am putea preda, acasă,
o parte din documente, spre a le transcrie, operaţie după care ar intra în administrarea Arhivelor de
Stat de la Galaţi.
O altă parte din documente, intrate deja în circuitul public, ar trebui, evident, transferate la
Arhivele din Galaţi, unde ar urma să rămână definitiv şi unde am avea şi noi acces la ele. Cred că
prevederile legale, pe care pe bună dreptate le invocaţi, ca o piedică pentru a lua aceste ultime
documente la Dvs. acasă, ar putea fi depăşite de noi prin bunăvoinţa dlui Cezar Bejan, dacă luăm în
considerare scopul şi nu litera legii. Mă refer la securitatea acestor documente – reclamată de lege –
care ar putea fi garantată şi fără ca ele să stea după ferestre cu gratii şi uşi zăvorâte.
Timpul în care am dori să fie transcrise „documentele corodene”39, este, bineînţeles, cel mai
scurt posibil. Aceasta, în primul rând, pentru că la noi doi, caierul anilor de viaţă e pe sfârşite şi n-
am vrea ca munca unui om de o viaţă întreagă, strângător ca o harnică albină, să rămână de izbelişte
după moartea sa.
V-am asigurat însă, de la prima mea scrisoare, că munca Dvs. este uşurată de faptul că o
bună parte din „documentele corodene” sunt transcrise în litere latine şi că aceste transcrieri reclamă
numai o revizie competentă.
Rândurile de mai sus sunt destinate să apropie punctele noastre de vedere şi să promoveze
colaborarea noastră viitoare. Vă rog să reflectaţi asupra celor ce cuprind.
Vă mulţumim, în finalul acestei scrisori, pentru datele ce-mi daţi în legătură cu şederea Dvs.
în Bucureşti, în luna septembrie. Voi face uz de ele, spre a ne întâlni şi a dezbate oral, la Bucureşti,
în septembrie, ceea ce ar putea să mai stea în calea colaborării noastre şi ceea ce trebuie să mai
facem pentru ca ea să înceapă efectiv.
Până atunci, vă trimit aceleaşi respectuoase salutări.
s.s.George-Felix Taşcă
0275 Pucioasa, jud. Dâmboviţa, str. 23 August nr. 2, tel. 60.728
70252, Bucureşti, sect. 2, str. Alecu Russo nr. 21, et. 3, ap. 8, tel. 11.28.11.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv. nr . 35.252.

Bucureşti, 6 noiembrie 1977

Stimate Domnule Păltănea,

De aproape o săptămână de când m-am înapoiat în Bucureşti, am urmărit zilnic să obţin

informaţii despre succesiunea Mihail Jora. Am luat mai întâi contact cu surorile d-nei Lili Jora, pe
care, o parte le cunoşteam şi toate l-au indicat pe dl. Ion Dumitrescu, compozitorul, profesorul de
conservator şi fostul preşedinte al „Uniunii Compozitorilor” din R.S.R. (fost elev al lui Mihail Jora),
ca fiind executorul testamentar al maestrului şi cel ce a ridicat efectiv biroul, biblioteca, arhiva cu
manuscrise şi corespondența de familie, în scopul de a face – conform dorinţei defunctului – o
cameră memorială Mihail Jora la „Uniunea Compozitorilor”.
Am vorbit azi cu dl. Ion Dumitrescu, care mi-a confirmat că a ridicat şi inventariat toată
această „avere spirituală” a lui Jora, ultimul reprezentant al acestei ilustre şi vechi familii. Dl.

39
SJGAN, Ion Lefterescu, Documente corodene, ms. nr.34.
326
Dumitrescu își aminteşte de existenţa unor voluminoase pachete cu corespondenţă şi documente de
familie, unele scrise cu litere cirilice, ca şi de un tablou al lui Costache Negri.
Între timp, după spusele dlui Dumitrescu, au intervenit „două cutremure”: cel de la 3
februarie a.c., când a fost înlăturat de la „Uniunea Compozitorilor” şi cel de la 4 martie, care a
avariat clădirea „Uniunii” din Calea Victoriei (Casa Enescu). Ştie ca şi mine, că tot ceea ce se află la
„Uniunea Compozitorilor” a fost evacuat în subsolul „Ateneului Român” şi – zice dl. Dumitrescu –
evacuarea s-a făcut fără milă şi discernământ, cu lucruri aruncate în camioane, ocazie cu care s-au
spart busturi şi, poate, s-au distrus sau pierdut din obiecte. Nemaiavând nici o calitate, dl.
Dumitrescu n-a putut urmări, în continuare realizarea „Casei memoriale Mihail Jora”.
De altfel, îmi spune dânsul, a primit de la „Comitetul de Cultură” din Galaţi o scrisoare pe
această temă, despre care Dvs. poate aveţi cunoştinţă.
Oricum, „Uniunea Compozitorilor” îşi are acum sediul la „Ateneul Român”, desigur în
condiţiuni necorespunzătoare, unde v-aşi sugera ideea să vă adresaţi de o manieră oficială, pentru a
vedea dacă se mai poate recupera ceva din arhiva Jora (partea istorică în special) a cărei valoare
documentară am dedus, din convorbirea avută, că ar fi deosebit de importantă.
În această situaţie Academia Română şi Arhivele Statului ar avea un cuvânt de spus, cred
eu. Conform celor discutate la Iaşi, aştept acum indicaţiile Dvs., spre a putea scrie prietenului meu
originar din Galaţi.
Îmi pare rău că nu v-am reîntâlnit la Iaşi. Aşi fi vrut dă vă cer unele amănunte cu privire la
descoperirile făcute de Dvs., în fişele de la Secţia de manuscrise ale Academiei, despre care aţi
relatat D-rei Rodica Anghel.
Ideea de a scotoci acolo o am şi eu, dar nu ştiam dacă, măcar în parte, aceste fişe n-au fost
cuprinse în cataloagele de documente elaborate cu atâţia ani în urmă de Ion Bianu.
Dacă mai veniţi în Bucureşti, m-aş bucura să vă văd.
Marţi, 8 noiembrie, plec pentru o săptămână la Puciuoasa.
Cu deosebită stimă,
s.s.George-Felix Taşcă.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 35.434.

11 noiembrie 1977, Galaţi

Mult Stimate Domnule Felix Taşcă,

Tocmai intenţionam să vă scriu, când am primit scrisoarea Dumneavoastră. Aşa că

îngăduiţi-mi să vă mulţumesc pentru bunăvoinţă. Eu am avut cunoştinţă că Domnul I. Dumitrescu
este executorul testamentar al averii lui Mihail Jora, dar demersurile pentru a se aduce la Galaţi
lucrurile provenite din familia Negri au rămas fără rezultat. Mă voi adresa, aşa cum mă îndemnaţi,
„Uniunii Compozitorilor”.
Vă transcriu scurtul pasagiu din scrisoarea lui Costache Negri către fiica sa Josefina, extras
dintr-o scrisoarea cu data 16 martie 1859: „Nous allons voir cela aussi, nous, qui avons vu tant de
choses depuis ’48, alors que Joséphine elle-même était une republicaine à cocarde rouge dans les
classes du quartier Beaujon”40. Bănuiesc ca la acea dată fiica lui Negri îi purta numele, căci ştiţi
Dumneavoastră că Negri nu a fost căsătorit şi încă nu se ştie cine a fost mama Josefinei.
Pentru cercetările Dumneavoastră, Catalogul lui I. Bianu nu vă este de prea mult folos (deşi
trebuie să-l verificaţi), căci este Catalog de manuscrise. Dacă ştiţi care este data ultimului document
40
C. Negri, Scrieri, II, text ales, stabilit, note și studiu introductiv de Emil Boldan, Editura pentru Literatură,
București, 1966, p. 223.
327
publicat în „Documente privind istoria Bomâniei”, A. Moldova, sau în „Documenta Romaniae
Historica”, de la această data trebuie să căutaţi fişă cu fişă în fişierul Academiei. Eu aşa am
procedat. Pentru eventuale transcrieri şi alte amănunte puteţi vorbi cu Doamna Maria Răfăilă. Nu
ştiu când voi mai veni la Bucureşti, probabil în luna mai sau în toamnă, dar scrieţi-mi şi vă comunic
toata informaţiile ce le deţin.
Cu deosebită consideraţie,
s.s.Paul Păltănea
Căsuţa poştală 87, Of. poştal I, Galaţi

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 35.437.

Bucureşti, 24 noiembrie 1977

Stimate Domnule Păltănea,

Soţia mi-a adus la Pucioasa, zilele trecute, scrisoarea dumneavoastră din 11 crt. pentru
cuprinsul căreia vă mulţumesc. Datorită timpului excepţional de frumos, am zăbovit la Pucioasa cu
o săptămâna mai mult decât proiectasem iniţial.
Rămân în continuare dornic să încerc să clarific, prin amicul meu, de care v-am vorbit la
Iaşi, ceva în legătură cu familia lui Costache Negri, de care vă ocupaţi.
Am reţinut acel crâmpei de scrisoare din 16 martie 1859 către fiica sa Iosefina, dar nu ştiu
ce să-i cer amicului meu în legătură cu conţinutul pasagiului citat. Vă rog, aşadar, să reveniţi cu
preciziuni.
În afară de ceea ce mi-aţi scris cu privire la fişierul de la Secţia de manuscrise a Academiei,
pentru care vă exprim mulţumiri, nu e cazul să vă solicit alte informaţii.
Cu deosebită stimă,
s.s.George-Felix Taşcă.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 35.449.

1 decembrie 1977, Galaţi

Mult Stimate Domnule George-Felix Taşcă,

Vă mulţumesc pentru grija ce o purtaţi modestelor mele preocupări.

În legătură cu solicitarea mea anterioară despre Josefina Negri vă rog să scrieţi amicului
Dumneavoastră să cerceteze, dacă este posibil, la şcolile din cartierul Beaujon, bănuiesc că astăzi
sunt mai multe decât în 1848, dacă se mai găsesc foile matricole, cataloage, eventual acte de
înscriere, şi, în caz că există, să copieze tot ce priveşte pe Josefina Negri.
Dacă la şcolile respective nu se mai găseşte nici un fel de arhivă, se poate încerca la arhiva
Ministerului Educaţiei Naţionale sau la Arhivele Centrale, dacă există o asemenea instituţie la Paris.
Vă mulţumesc pentru bunăvoinţă.
Cu deosebita consideraţie
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.35.450.

328
 22 decembrie 1977, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă mulţumesc pentru urările transmise şi vă doresc şi eu multă sănătate, prosperitate şi să

aveţi cât mai curând bucuria împlinirii cercetărilor Dumneavoastră.
După ce v-am scris Dumneavoastră, am mai aflat despre Josefina Negri un amănunt foarte
important, dar care mă obligă la alte investigaţii suplimentare şi pe care, din păcate, nu prea le pot
face singur. Neputând să mă duc la Bârlad, unde ştiam că a murit, am solicitat printr-o scrisoare
Consiliului Municipal, o copie după extrasul de deces. Mi s-a comunicat un rezumat din care rezultă
că mama Josefinei a fost baroneasa Dontoru. Dacă acesta este numele real, s-ar părea că nu este o
familie de origine franceză.
Sper ca, totuşi, până la urmă să rezolv şi această chestiune.
Cu deosebită stimă,
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.35.472.

Bucureşti, 26.XII.1982
Stimate Domnule Păltănea,

Mulţumindu-vă pentru bunele urări trimise, soţia mea împreună cu mine vă adresăm aceleaşi
bune urări de sănătate şi prosperitate pentru noul an 1983.
Cu câteva zile înainte am primit şi scrisoarea dvs. şi sunt curios dacă, şi în ce măsură, vă va
răspunde d-na Donici. Înţeleg din rândurile dv. că apariţia vol. IX din „Danubius” este iminentă şi ar
fi un frumos dar pentru anul 1983.
Cu vreo două luni în urmă Dl. Râpă-Buicliu, care este atât de aproape de redacţia revistei,
nu întrevedea nici o mişcare menită să fim optimişti. Între 27.XI şi 01.XII a.c. am fost la Iaşi pentru
un consult medical la prof. Petre Vancea. Cu acea ocazie am văzut pe dra Rodica Anghel şi pe Dl.
Ştefan Gorovei. S-ar putea ca la mijlocul lui ianuarie să mă internez la prof. Vancea pentru o
operaţie de cataractă.
Cu deosebită considerație și
La Mulți Ani!
s.s. G.F.Tașcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții Colecții speciale, inv.nr.36.334

21 martie 1983, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Cercetând arhiva Tribunalului de Covurlui (fondul adus mai de mult de la A.S.I. la A.S.G.,
am găsit câteva ştiri despre familia Taşcă.
Deşi s-ar putea ca ele să vă fie cunoscute, vi le comunic totuşi. Este vorba de Catinca
Plesnilă, căsătorită cu Toader Taşcă. Este fiica medelnicerului Gheorghe Plesnilă şi, probabil, a Anei
Vidraşcu. Căsătoria acestora a avut loc în jurul datei de 16 ianuarie 1827, când s-a întocmit izvodul
de zestre41.
41
Este amintit în regest la A.S.G. Tribunalul Covurlui, Tr. Iaşi, 1859, dos. 111. f. 25v.
329
 A mai avut o soră, Ileana, căsătorită cu comisul Costache Codrescu şi doi fraţi, Gheorghe
(mort la 21 septembrie 1859) şi Costin. Tatăl Catincăi a murit după 20 noiembrie 1845, când îşi
întocmeşte testamentul, amintit sub formă de regest42. A mai avut un frate Costin şi erau fiii lui
Nicolae Plesnilă.
La 26 noiembrie 1848, Catinca se judecă cu fraţii ei pentru avere43, iar la 18 martie 1850 se
învoieşte cu fraţii ei pentru nişte stânjeni din moşia Iteşti, pe care îi vinde în 1857 lui Costache
Codrescu. Toader Taşcă se obligă la 29 martie 1850 să plătească cumnatului Costin Plesnilă 400
galbeni44.
Mai trăieşte astăzi cineva din familia Plesnilă? Mă interesează pentru că în catagrafia averii
lui Gheorghe Plesnilă, fratele Catincăi, în 1859 sunt menţionate şi 243 documente, printre care şi un
document din aprilie 1533, deocamdată dispărut, prin care întăreşte lui Toader pisarul, moşiile
Vârlezi, Iteşti, Vlavnic şi altele.
Sărutări de mâini Doamnei.
Cu deosebită consideraţie,
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.385.

Bucureşti, 30 martie 1983

Mult Stimată Domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru scrisoarea Dvs. din 21 martie a.c. care cuprinde o serie de date,
necunoscute de mine despre Catinca Taşcă, născută Plesnilă.
D-ra Rodica Anghel de la Iaşi care a cercetat documentele satului Vârlezi pentru prietenul
meu, dl. Florea Iordache, pe care l-aţi cunoscut la Galaţi, mi-a trimis cu câteva luni în urmă unele
date despre Catinca Taşcă.
Personal nu am cerut adâncirea cercetărilor asupra acestei persoane, pe mine interesându-
mă o altă Catinca Taşcă, străbunica mea, căsătorită cu sulgerul Vasile Dabija.
Oricum, vă mulţumesc pentru grija ce mi-o purtaţi şi vă răspund că, fără să fi cercetat
descendenţa familiei Plesnilă, înclin să cred că ea s-a perpetuat până în zilele noastre.
Prin anii 1940, din timpul şi după al doilea război mondial, soţia mea a avut un director cu
numele de Plesnilă la Ministerul Comerţului Exterior. Mai ştiu că respectivul director Plesnilă avea
un frate, ofiţer de carieră în grad de colonel.
Folosesc acest prilej pentru a vă informa că la 15 februarie m-am supus unei operaţii de
cataractă la ochiul stâng, la clinica prof. Vancea din Iaşi. Din nefericire, operaţia nu a fost lipsită de
unele accidente vasculare, în urma cărora ochiul a fost salvat prin manevrele prof. Vancea, dar nu se
ştie deocamdată cât voi putea şi dacă voi putea vedea cu el.
Revenit de la Iaşi de 10 zile, mă aflu pentru încă 5 săptămâni într-o penibilă convalescenţă,
timp în care sunt privat de orice posibilitate de a scrie, ceti sau lucra. Am avut privilegiul la Iaşi să
mă bucur de frecvente intrevederi cu d-ra Rodica Anghel şi chiar de una cu Ştefan Gorovei.
Din clinica de la Iaşi i-am scris dlui Râpă-Buicliu la Galaţi, având o vagă presimţire că
„Danubius” XI este pe cale de apariţie. Până în prezent nu am primit răspunsul dlui Râpă-Buicliu.
Soţia mea care îmi serveşte de secretară, vă mulţumeşte şi vă trimite aceleaşi bune salutări,
iar din partea mea vă rog să primiţi expresia reînnoitei mele consideraţiuni.
s.s.George Felix Taşcă

42
Ibidem, f. 22v.
43
Ibidem, f. 24.
44
Ibidem.
330
 Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.393.

Bucureşti, 25 aprilie 1983

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Am fost deosebit de plăcut impresionat de felicitările ce îmi trimiteţi cu ocazia zilei mele
onomastice, pentru care vă mulţumesc.
La bucuria de a le primi s-a adăugat admiraţia pentru frumuseţea şi bunul gust al
formularului folosit, motiv pentru care îl voi păstra între documentele mele personale spre a
constitui temei la amintirile pe care vreau să le las feciorilor mei şi în care voi cuprinde şi profilul
dumneavoastră.
Vă destăinuiesc aici că regret de a nu vă fi cunoscut cu mai mulţi ani în urmă şi îmi exprim
speranţa ca legăturile noastre să se adâncească şi să continue.
Cu aceeaşi deosebită consideraţie,
s.s.George-Felix Taşcă
Pentru conformitate: Aura Taşcă, de la care primiţi un cordial salut.

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.408.

Pucioasa, 8 august 1983

Mult Stimate domnule Păltănea,

Intenţia mea era să vă scriu înainte de sfârşitul lunii iunie, spre a putea să vă transmit şi
urările mele cu ocazia zilei dvs. onomastice.
Nu am putut-o face însă, din cauza că soţia mea se află într-o excursie în Germania
Democrată (Berlin, Dresda şi Leipzig), din care s-a înapoiuat abia pe 5 iulie.
A intervenit apoi un eveniment care ne-a afectat pe toţi şi care vă interesează şi pe Dvs:
moartea, la 14 iulie, orele 10 dimineaţă, a doamnei Elena Donici, născută Cantacuzino.
Duminică, 26 iunie, doamna Donici a trecut dimineaţă pe la noi şi a acceptat invitaţia de a
rămâne la masa de prânz, mai ales că îi ofeream un rasol de peşte alb cu maioneză, de care ştiam că
este mare amatoare. Am luat masa împreună, în grădină, la umbra deasă a unui nuc, într-o foarte
bună dispoziţie, stropită şi cu o ţuică inaugurată şi un vin, ambele naturale. Discuţia s-a desfăşurat
pe diverse domenii, prevalând amintirile din care am înţeles că a preferat întotdeauna Bălenii şi
bunicii săi paterni şi mult mai puţin s-a arătat ataşată de Văcăreştii din partea mamei.
Am avut ocazia să o întreb, în treacăt, dacă a primit o scrisoarea de la dvs. Mi-a răspuns
afirmativ şi că v-a promis o scrisoare odată cu venirea vacanţei şcolare, când va fi mai liberă.
Câteva zile mai târziu am aflat că doamna Donici se internase în spital, acolo unde murise şi
sora sa Bălaşa, deoarece chiar de luni, 27 iunie, făcuse febră mare şi refuza să se alimenteze. S-a
diagnosticat o viroză pulmonară, a fost ţinută sub oxigen şi alimentată artificial, dar nu a putut fi
salvată, în primul rând pentru că nu mai dorea să trăiască.
A murit cu aceeaşi demnitate şi distincţie care au caracterizat-o viaţa întreagă şi, deşi exilată
la Pucioasa, s-a bucurat de o preţuire şi stimă unanimă, dovezile cele mai elocvente în acest sens
fiind date de numeroșii săi elevi, unii oameni maturi, pe care i-a avut aici în decurs de 33 ani.
În ziua de 15 iulie dimineaţă v-am căutat, telefonic, la Bibliotecă, la Galaţi, pentru a vă
întreba dacă nu aţi dori să participaţi la înmormântarea sa, la Băleni, la 16 iulie. Ni s-a răspuns că
lipsiţi din Galaţi, fiind plecat în concediu până la 1 august.

331
 Un mic serviciu divin s-a desfăşurat aici la Pucioasa, iar o furgonetă însoţită de 2
autoturisme, cu localnici, fără nicio rudă, au condus pe decedată la biserica din Băleni, construită de
dânsa şi soţul său, unde a fost depusă în prezenţa a numeroţi săteni, veniţi să vadă înmormântarea
unei domniţe. Relatările celor de acolo au fost emoţionante.
Nu ştiu ce date aţi cerut de la dna Donici, dar documentele de famiie, ne-a spus dânsa, au
fost adeseori cercetate de N. Iorga şi publicate. Mi s-a întâmplat şi mie, în mai multe rânduri să
pierd, prin moarte, persoane care mi-ar fi putut servi preţioase informaţii.
Cu deosebită consideraţie,
s.s.G.F. Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.440.

12 august 1983, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

„Dumnezeu s-o ierte” pe Doamna Elena Donici şi să-i fie ţărâna uşoară. O rugasem, într-
adevăr, să-mi comunice informaţii genealogice asupra descendenţilor mai recenţi ai familiei
Cantacuzino-Băleni. De vreo doi ani, am început să strâng informaţii despre diferite familii gălăţene.
Dacă din întâmplare vă sunt cunoscute unele date biografice ale Doamnei Elena Donici şi ale surorii
Domniei-Sale, vă rog, când aveţi răgaz, să mi le comunicaţi. Eventual adresa vreunei rude mai
apropiate.
Vă mulţumesc pentru urările transmise şi vă doresc şi eu, Doamnei şi Dumneavoastră, multa
sănătate. Când aţi telefonat la Bibliotecă45, eram plecat în concediu. Am studiat două săptămâni la
Bucureşti şi apoi am plecat la Iaşi unde am zăbovit tot două săptămâni.
Nu am găsit nici o informaţie despre familia Dumneavoastră,
Sărutări de mâini Doamnei.
Cu aleasă consideraţie,
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.444.

Pucioasa, 14 septembrie 1983

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Răspund abia astăzi scrisorii Dvs. din 12 august, căutând între timp să obțin unele date
genealogice despre familia Cantacuzino-Băleni, care vă interesează.
Din nefericire acestea sunt foarte limitate și le dețin de la dna Ileana Sturdza din București, a
cărei adresă nu o cunosc, dar s-ar putea să figureze în cartea de telefon a capitalei. Pe dna Sturdza
am cunoscut-o cu prilejul morții dnei Donici.
Iată ce date mi-a comunicat; probabil singurele pe care le cunoaște:
1. Elena Donici, născută Cantacuzino la data de 2 septembrie 1900, fiica lui Leon
Cantacuzino și a soției acestuia, Ana, născută Văcărescu.
2. Constantin Donici, născut la Fălticeni la 15.IX.1891, fiul lui Niculae Al. Donici și al
soției acestuia Lucia, născută Greceanu. Deși a murit la Pucioasa, nu se reține data morții. Aceasta,
ca și datele de naștere și moarte ale Bălașei Cantacuzino, se pot găsi probabil la Biserica din Băleni,
unde sunt ambii înmormântați.
45
Biblioteca V. A.Urechia din Galați unde Paul Păltănea era bibliotecar.
332
 Elena Donici, așa cum v-am comunicat anterior, a murit aici la 14 iulie și a avut o fiică,
căsătorită, dar fără urmași, care a murit la Londra de cancer, în urmă cu câțiva ani.
Țin să vă mulțumesc că în cercetările Dvs. rețineți, eventual, unele date privind familia mea
și aria cercetărilor mele.
Din cauza lipsei de vedere, încerc cu sprijinul soției mele să folosesc într-un fel sutele de
fișe și dosare întregi, cu documente, pe care le-am strâns în ultimii nouă ani. Am încetat bineînțeles
lectura oricărei cărți sau publicații, ca să nu mai vorbim de frecventarea bibliotecilor și arhivelor.
Ar trebui să fac o operație și la ochiul drept, în speranța de a-mi recăpăta vederea, dar
deocamdată nu am curajul să fac acest pas.
Totuși, dacă în căutările Dvs genealogice privind aria actualului județ Galați (deci fostele
ținuturi Tutova, Tecuci, Horincea și Covurlui) dați peste familia Dabija, anterior anului 1780, sau
legătura de rudenie dintre familiile Balaban și Bantaș în secolele 17 și 18, acestea m-ar interesa,
pentru că au rămas nedescoperite de mine.
Înainte de a încheia aflu de la sora mea că fiica Elenei Donici se numea Ina (probabil de la
Irina) și era căsătorită la Paris cu sculptorul Mihail Moruzi, devenit apoi preot. Elena Donici nu era
în relații bune cu ginerele său. Cât privește pe Bălașa Cantacuzino, aceasta a fost căsătorită cu un
fost ministru, de care a divorțat și nu a avut urmași.
Asociez la salutările mele plina de considerație, pe cele ale soției mele.
s.s.George-Felix Tașcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.470.

20 septembrie 1983, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă mulţumesc pentru informaţiile pe care aţi binevoit să mi le comunicaţi despre familia

Cantacuzino-Băleni.
Nu posed, deocamdată, informaţii referitoare la legăturile de rudenie dintre familiile
Balaban şi Bantaş. Am ceva date despre o familie Balaban de la Vârlezi, Manolachi Balaban, (era
decedat în 1856), căsătorit cu Maria Cernat.
Stiu că vă interesează şi Vasilache Pană. Lupul Balaban este fiul Sandei, fata lui Vasilache
Pană. Vă comunic un document inedit: 1724 ianuarie 13: Vasilache Pană, fiul lui Andronache Pană,
vinde lui Antioh Cantemir satul Huleşti pe care-l avea de la tatăl său46. Satul Huleşti (fost cătun al
comunei Jorăşti) era vecin cu moşia lui Antioh Cantemir, Zărneşti. Nu ştiu încă dacă este vreo
legătură între Lupul Balaban şi familia de la Vârlezi.
Sărutări de mâini Doamnei.
Vă doresc multă sănătate,
(Paul Păltănea)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.473.

Bucureşti, 28 septembrie 1983

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru scrisoarea Dumneavoastră din 20 septembrie şi mai ales pentru

informaţia privind documentul inedit din 13 ianuarie 1724. Am multe ştiri despre Manolache
46
A.S.B.., A.N., MMCMV/39.
333
Balaban ca şi despre familia Cernat, din care se trage generalul Alexandru Cernat, cu bustul din faţa
Marelui Stat Major.
Un nepot al acestuia, recent decedat, mi-a fost bun prieten, iar un alt nepot, Şerban Orăscu a
publicat un interesant articol în Danubius47 despre descendenţa mamei lui Petru Rareş de la lacul
Brateş.
După părerea mea, Manolache Balaban este înrudit cu Balabanii din Bălăbăneşti, iar Lupul
Balaban este unul din ascendenţii mei. Aşi dori să ştiu cum aţi ajuns la documentul din 13 ianuarie
1724. Aveţi cumva şi textul său integral? Pe mine mă interesează, iar dacă nu-mi puteţi trimite
dumneavoastră textul integral, voi ruga pe cineva să mi-l transcrie de la A.S.B.
În ce măsură vă interesează familiile din judeţul Galaţi? V-aş putea fi de folos în această
privinţă cu cunoştinţele mele? Aţi dat cumva şi peste familia Macsân?48
Sunt în Bucureşti numai pentru două zile. Mâine mă înapoiez la Pucioasa, unde voi rămâne
probabiul până le la 15 octombrie.
Cu cele mai alese sentimente,
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.476.

13 octombrie 1983, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Îmi pare rău că nu vă pot remite textul documentului din 13 ianuarie 1724, deoarece nu am
decât un regest. Nu am informaţii despre o familie Macsân, afară doar dacă este vorba de Macsân
Hrabor (postelnicu) despre care a scris şi M. Costăchescu în „Documente moldoveneşti” de la
Bogdan49.
Despre familia generalului Cernat am adunat şi eu informaţii, mai ales că eu sunt convins de
spusele Domnului Şerban Orăscu referitor la descendenţa Cernăteştilor din mama lui Petru Rareş.
Unele din documentele folosite în articolul din „Danubius” i le-am comunicat eu, dar Dumnealui a
socotit că nu este nevoie să precizeze acest amănunt, deşi în scrisoarea cu care îmi ceruse aceste
informaţii îmi propunea şi o colaborare.
Modestele mele preocupări de genealogie, aşa cum vă spuneam în altă scrisoare, au început
cam târziu, şi de aceea m-am limitat la familii mai cunoscute. Dacă Dumneavoastră aveţi bunăvoinţă
să-mi comunicaţi informaţii eu le primesc cu plăcere.
Cunoaşteţi zapisul din 29 aprilie 1755 a lui Lupul Balaban pentru nişte straie?50. Ştiţi cumva
unde a fost satul Răsipeni51 pe Jeravăţ?
Sărutări de mâini Doamnei.
Vă doresc multă sănătate!

47
Ștefan Orăscu, Generalul Alexandru Cernat și ascendenții săi, Danubius, VIII-IX, Galați, 1979, p. 209-217.
48
M.I.G., George-FelixTașcă, Neamul nostru Tășculesc, Vol. I, p.216-221.
49
Mihai Costăchescu, Documente moldoveneşti de la Bogdan Voevod (1504-1517), Fundația „Regele Carol
I”, București, 1940, p. 265.
50
A.S.B., Documente Istorice, CCV/45.
51
Documenta Romaniae Historica (DRH), A. Moldova, Vol. XXV, Editura Academiei, București, 2003, p.
395, doc. 386, satul Răsâpeni este menționat în Carte domnească a lui Vasile Lupu, Iași, 1640(7148) iulie 6;
Paul Păltănea, Istoria acestor locuri. Toponimie gălățeană. Numele comunelor și orașelor, în „Viața liberă”,
XV, Nr. 4451, 14 septembrie, p. 14, „Risipeni, toponim de origine onomastică, o poreclă a unui om „risipitor.
Un sat Răsăpeni, numit la 17 august 1793, Jeravăţ”, apud DRH, A. Moldova, Vol. XXV, p. 395, doc. 386,
nota 3.
334
 Cu aceeaşi aleasă consideraţie,
(Paul Păltănea)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.480.

Bucureşti, 11 februarie 1987

Mult stimate domnule Păltănea,

Am lipsit trei luni din ţară şi la înapoiere am găsit scrisoarea dumneavoastră din 22
noiembrie 1986.
Scopul principal al călătoriei noastre în occident a fost acela de a obţine o îmbunătăţire a
vederii, în urma unei mici intervenţii cu lasser. Deşi m-am bucurat de o îngrijire şi o atenţie
deosebite, ca să nu mai vorbesc de aparatura ultra modernă, rezultatele sunt neînsemnate, pentru că
ochiul respectiv are retina total dezlipită şi fixată cu unele aderenţe, care o fac ireversibilă.
Prin ultima dumneavoastră scrisoare mi-aţi promis amănunte în legătură cu Repertoriul
documentelor gălăţene. Îndrăznesc să vă rog să încercaţi să satisfaceţi rugămintea unui prieten şi
corespondent din Bruxelles, domnul Joseph Mertens Snyers, care se preocupă de probleme
genealogice. Este vorba de Léopold César Narcisse Libbrecht, născut la Aalbeke (Flandra
occidentală, Belgia) la 10 aprilie 1831, fiu al lui Clément Francois Libbrecht şi al soţiei acestuia
Virginie Lerouge.
Viaţa sa aventuroasă s-a desfăşurat în mare parte în Moldo-Valachia, unde a fost în special
directorul Telegrafului electric din Galaţi. A primit o moşie căreia i-a dat numele de „Albeka” în
memoria satului său natal.
Domnul Mertens Snyers doreşte să afle dacă şi cu cine a fost căsătorit precum şi eventualii
săi descendenţi. De asemenea se cer eventuale alte detalii asupra vieţii şi morţii lui Léopold C.N.
Libbrecht.
Am promis dlui Mertens Snyers să fac acest demers pe lângă dumneavoastră, ca un bun
cunoscător şi pasionat cercetător al trecutului oraşului Galaţi şi a regiunii respective. Nu mă îndoiesc
că veţi depune stăruinţa în aflarea oricăror amănunte despre persoana respectivă şi vă mulţumesc
anticipat pentru orice răspuns îmi veţi da.
Primiţi din partea soţiei mele, care scrie aceste rânduri, ca şi din partea mea cordiale salutări.
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.36.997.

25 februarie 1987, Galaţi

Prea Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă răspund la scrisoarea Dumneavoastră menţionându-vă, la început, câteva informaţii

privind „Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul Galaţi”. Deocamdată am terminat
vol. I (este dactilografiat şi poate fi consultat la noi în bibliotecă) care cuprinde documentele istorice
emise între anii 1430 (cea mai veche atestare documentară referitoare la un sat din jud. Galaţi,
Blăneşti, astăzi Slobozia Blăneasa. Prin document am înţeles actele interne şi externe, rapoarte şi
corespondenţă. Descrierile de călătorie nu au fost incluse). Acum lucrez la volumul al doilea, 1601 –
1650. „Repertoriul” se deosebeşte de cataloagele arhivistice redactate de Direcţia Generală a
Arhivelor Statului (care mi-au fost de real folos în depistarea documentelor gălăţene) pentru că
textul documentului, redat în rezumat, este însoţit de un comentariu (pentru felul acesta de a lucra

335
m-am inspirat din volumele de documente editate de Mihai Costăchescu). Documentele au fost
ordonate cronologic. După datele cronologice propriu-zise – an, văleat, zi şi loc de editare –
urmează rezumatul documentului. Ori de câte ori a fost cazul, cu excepţia documentelor publicate în
„Documenta Romaniae Historica”, am dat şi descrierea arheografică. Comentariul care însoţeşte
rezumatul vizează, în primul rând, evoluţia proprietăţii. Am mai adăugat unele notaţii privind
istoricul unor instituţii feudale, lămurind aspectele ce privesc judeţul Galaţi. Comentariul se încheie
cu note etimologice pentru toponimele amintite în documente.
Primul volum conţină 248 de documente. Volumele ulterioare vor avea o „Addenda” în care
vor fi comentate documentele depistate ulterior. Pentru o mai deplină edificare vă alătur şi
comentariul documentului din 5 decembrie 1460.
Îmi pare rău că despre Leopold Libbrecht nu vă pot spune, deocamdată, prea multe lucruri.
Nu am decât două informaţii: la 2 iunie 1855 era directorul „biroului” telegrafic din Galaţi 52. În anul
următor era tot aici şi era abonat la ziarul lui M. Kogălniceanu, „Steaua Dunării”. Se poate
presupune că a desfăşurat o activitate unionistă. Mai aflu din „Viaţa lui Cuza vodă” de C. C.
Giurescu53 că a fost la Galaţi şi în serviciul Comisiunii Europene a Dunării. După C. C. Giurescu a
funcţionat la Galaţi, ca şef al biroului telegrafic între 14 februarie 1855-15 decembrie 185654. Cuza
l-a făcut din soldat sublocotenent, l-a ataşat la statul major şi a primit şi gradul de maior55. Casa
Universităţii de pe str.Dionisie Lupu a fost casa lui Librecht56. Dacă am să mai aflu alte informaţii,
am să vi le comunic.
Sărutări de mâini doamnei şi multă sănătate.
Cu cea mai aleasă consideraţie,
s.s.Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.001.

Bucureşti, 23 martie 1987

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru scrisoarea D-voastră din 25.II.1987, cuprinzând numeroase informaţii

privind pe Leopold Libbrecht, pe care le voi transmite la Bruxelles. De asemenea vă mulţumesc
pentru ample şi interesante relatări privind „Repertoriul documentelor istorice referitoare la judeţul
Galaţi”. Întârzierea cu care vă răspund îmi este numai parţial imputabilă; spre uimirea mea
scrisoarea D-stră a parcurs distanţa Galaţi-Bucureşti, conform ştampilelor poştale respective, între
28 februarie – 16 martie.
De apreciat în mod deosebit această lucrare a D-stră atât de utilă şi atât de complet redactată
din punct de vedere al informaţiei şi vă întreb dacă nu intenţionaţi să o tipăriţi. Consiliul Judeţean
Galaţi de Educaţie şi Cultură ar trebui să se mândrească cu editarea unei asemenea lucrări. Cu puţin
timp în urmă am vorbit la telefon cu dl. Marcel Ciucă de la Direcţia Generală a Arhivelor Statului,
care mi-a spus că nu mai continuă editarea cataloagelor Documentelor Moldoveneşti, dar că
asemenea cataloage se alcătuiesc pe judeţele din Moldova; nu ştia nimic despre „Repertoriul”
alcătuit de Dumneavoastră. Îmi permit să vă sugerez ideea de a lua legătura atât cu Consiliul de
Educaţie şi Cultură Socialistă, cât şi cu Arhivele Statului din Galaţi, poate şi cu Muzeul de Istorie

52
„Gazeta de Moldavia”, XXVII, nr. 42, 2 iunie 1855, p. 167.
53
C. C. Giurescu, Viaţa lui Cuza vodă, ed. a II-a, p. 371, apud. B.A.R.S.R., Arhiva Cuza, XLIII, f. 74.
54
Ibidem, p. 365; Vezi şi Dim.R. Rosetti, Dicţionarul contimporanilor, ediția I-a, Editura Lito-Tipografiei
„Populară”, București, 1897, p. 116-117.
55
C.C. Giurescu, Viaţa lui Cuza vodă, p. 365-366.
56
Ibidem, p. 372-373.
336
pentru tipărirea acestei lucrări.
Am fost profund impresionat de comentariul ce mi-aţi trimis cu privire la documentul din 5
decembrie 1460. Nu ştiu dacă aţi folosit sau veţi folosi şi cele câteva documente privind satul
Bălăbăneşti, pe care le-am propus spre publicare în Danubius XI-XII şi pe care domnul Ștefan
Stanciu a refuzat să le cuprindă în volumul respectiv. Dan Râpă-Buicliu mi-a promis recent că
aceste documente vor vedea cu siguranţă lumina tiparului în Danubius XIII. Vă rog să-i cereţi lui
Dan Râpă-Buicliu manuscrisul respectiv şi să-l folosiţi după preferinţă.
În privinţa revendicărilor de proprietate ale Jorăştilor, Ghiculeştilor şi Micleştilor asupra
unor „bătrâni” din Româneşti, am în curs de publicare în viitorul număr al revistei „Recherches” un
amplu articol intitulat „Un proces civil qui a dure 150 ans en Moldavie”. În acest articol sunt
menţionate toate documentele, cărţile de judecată, jalbele şi hotărniciile privind litigiul respectiv de
la 1693 până la 1845. Dacă vă este util, vă pot trimite, la cerere, copia manuscrisului respectiv,
deoarece nu cred că revista va apare înainte de toamna acestui an.
Articolul cuprinde o serie de lămuriri necesare înţelegerii specificului moldovenesc pentru
cititorul extern al revistei. Litigiul este deopotrivă interesant sub aspect juridic şi istoric, motiv
pentru care sunt tentat să redactez un studiu ceva mai amplu în româneşte, dar secretara mea care
scrie aceste rânduri este pe deasupra mamă, gospodină şi soţie, aşa încât timpul său este extrem de
drămuit.
Vă doresc spor şi succes în redactarea viitoare a „Repertoriului” şi sunt oricând bucuros să
vă citesc rândurile Dumneavoastră.
Salutări din partea soţiei mele. Cu cea mai aleasă consideraţie,
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.008.

6 aprilie 1987, Galaţi

Prea Stimate Domnule George-Felix Taşcă,

Vă mulţumesc pentru cuvintele binevoitoare pe care mi le-aţi adresat. Eu nu mă pot ocupa

de tipărirea „Repertoriului” pentru că este lucrare de plan în cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”. S-a
străduit Directorul pentru publicarea lui pe plan local, dar nu a putut convinge oficialităţile. Singura
soluţie posibilă, pe care, de altfel am acceptat-o, a fost să se publice pe fascicule în „Danubius”. Am
dat, deci, pentru numărul de anul acesta (să sperăm că va apărea) documentele emise în perioada
1430 - 1504. O colaborare cu Arhivele Statului Galaţi nu era cu putinţă, pentru că directorul acestei
filiale, din motive foarte subiective şi închipuite, nu agreează persoana mea şi se temea că
„Repertoriul” va aduce prejudicii, morale bineînţeles, unui Catalog de documente pe care îl
pregătesc.
Nu am folosit manuscrisul Dumneavoastră, nepublicat încă, pentru că nu aveam
asentimentul Dumneavoastră. Să sperăm că va fi inclus în sumarul de anul acesta al revistei
„Danubius” şi voi putea utiliza textul tipărit. Vă mulţumesc pentru amabilitatea cu care îmi oferiţi
manuscrisul lucrării referitoare la Jorăşti. Vă rog să aveţi bunăvoinţă să-mi trimiteţi un extras, după
apariţia articolului, ca să pot face trimiterile necesare. Dacă vă este cu putinţă, vă rog să-mi
comunicaţi şi cotele de la A.S.I. referitoare la satul Pleşeni.
Sărutări de mâini Doamnei.
Vă doresc multă sănătate!
Cu cea mai aleasă consideraţie,
(Paul Păltănea)

337
 Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.011.

Bucureşti 20 aprilie 1987

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Adevărat a Înviat!
Vă mulţumesc pentru urările trimise şi la rândul nostru vă dorim sănătate şi succes în tot
ceea ce tindeţi să realizaţi.
Referitor la cota ce solicitaţi pentru satul Pleşeni, eu am folosit în lucrarea mea „Răzeşii de
Bălăbăneşti” testamentul monahiei Theodora (diata Joroaiei) din 1688 ce se află la A.S.B. 57 În
aceeaşi lucrare a mea, satul Pleşeni este menţionat într-o jalbă a căpitanului Constantin Balaban din
30 octombrie 184058.
În lucrarea mea „Neamul nostru Tăşculesc”, vol. II (manuscris), datele despre Pleşăni
abundă, deoarece strămoşul meu, căpitan Constantin Balaban a purtat mai multe procese cu preotul
Petre Alde, Constantin Murgoci, fraţii Rogojină, preotul Boţăscul, Ştefan Potole, Costache Bodea şi
Constantin Racoviţă, care se pretind toţi descendenţi din Ioniţă Bantaş şi Andronache Pană. Toate
aceste date (jalbe, hotărnicii, perilipsis, jurnale, ordine domneşti etc.) se întind pe o lungă perioadă
de la 1718 şi până la 1844 la diverse pagini a două dosare mari59.
Nu ştiu dacă familia Libbrecht vă interesează; am aici două ample articole publicate în două
numere consecutive din 1986 ale unei reviste belgiene „L‟Intermediare des généalogistes”, la care
sunt abonat.
Dacă eventual daţi peste familia Dabija (fraţii Lazor şi Gavriliţă, uneori porecliţi sub numele
de Colibă), cu care mă înrudesc şi care aveau interese patrimoniale în secolul 18 la Cioinagi, pe
valea Chinejii, vă rog să aveţi amabilitatea de a-mi semnala orice amănunte. Se pare că se înrudeau
cu un anume Kikiul şi erau în dispută cu familia Taraiul.
Soţia mea şi cu mine ne bucurăm ori de câte ori primim scrisorile Dumneavoastră şi vă
trimitem în încheiere cordiale salutări.
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.016.

8 mai 1987, Galaţi

Prea Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă mulţumesc călduros pentru informaţiile pe care aţi binevoit să mi le comunicaţi şi vă

rămân îndatorat. În legătură cu Lazăr şi Gavriliţă Dabija, vă rog să-mi comunicaţi dacă ei sunt fiii lui
Dabija Adam, fratele lui Costea şi Movilă Adam sau sunt dintr-o altă familie.
Familia Libbrecht mă interesează doar în măsura în care sunt informaţii în legătură cu
prezenţa lui la Galaţi. Eventual notaţi-mi referinţa bibliografică. Altceva mă interesează în domeniul
genealogiei. Am început să lucrez la o carte despre „Familia Conachi” şi, cum ştiţi, cel de-al doilea
soţ al Cocuţei Conachi a fost Emanoil Ruspoli cu care a avut câţiva copii. Nu intenţionez să mă ocup
pe larg despre aceşti descendenţi ai Cocuţei, pentru că nu au avut nici o legătură cu viaţa noastră
românească, în afară de încasarea veniturilor de la moşiile pe care le-au moştenit, şi de aceea doresc
să le indic doar datele biografice, anii căsătoriei, naşterii şi morţii. Unele le-am găsit prin arhivele

57
A.S.B., M-rea Adam, pachet IX, doc. 11-12; vezi şi C.D.M., supl. 1, pag. 311, nr. 990.
58
A.S.I., fond Curtea de Apel Iaşi, Secţia I, dosar 813, fila 1.
59
A.S.I., Tr. 806, op. 916, dos. 6 şi Ibidem, dos. 9.
338
noastre, altele îmi lipsesc.
Vă rog, deci, dacă vă este cu putinţă să vă interesaţi, prin „L'Intermédiaire”, dacă există
vreo genealogie sau un studiu genealogic asupra familiei Ruspoli. Vă alătur un studiu apărut recent.
Vă rog să scuzaţi jalnica lui înfăţişare tipografică.
Aveţi cumva vreo cunoştinţă mai apropiată la Viena care ar putea să facă investigaţii despre
cântăreţele care au jucat în acest oraş în anii 1832 -1833. Am descoperit o scrisoare a lui Conachi
către C. Negri, de prin 1835, în care îl dojeneşte că din 1832, când era la Viena s-a întovărăşit cu o
cântăreaţă cu care colindă oraşele?
Sărutări de mâini doamnei.
Vă doresc multă sănătate!
Cu cea mai aleasă consideraţie,
(Paul Păltănea)
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.021.

Bucureşti, 23 mai 1987

Mult stimate Domnule Păltănea,

Răspund amabilei Dumneavoastră scrisori din 8 mai şi vă mulţumesc pentru extrasul din
„Carpica”, pe care încă nu l-am putut ceti, dar care presupun că ar putea conţine informaţii
interesante.
Legăturile pe care le mai am la Viena se reduc la câteva persoane, care din pricina vârstei şi
a profesiunii nu ar putea face investigaţiile în lumea artistică a secolului trecut, la care vă referiţi.
În ceea ce priveşte familia Ruspoli, înţeleg că ea este stabilită în Italia, unde nu am niciun fel
de legături. „L‟Intermediaire des généalogistes” şi asociaţia respectivă, al cărei membru sunt se
ocupă numai de probleme belgiene.
În ceea ce priveşte genealogia familiei Libbrecht, ea este deosebit de amplă şi vă dau
următoarele date bibliografice:
-autor Jean de Haunois;
-titlul articolului „Généalogie Libbrecht (alias Libberecht”). Această genealogie este
publicată în „L‟intermédiaire des généalogistes”, revistă belgiană, care apare la Bruxelles din 2 în 2
luni şi care îşi numerotează paginile în continuare în decursul fiecărui an. Suita de articole a apărut
astfel: nr. 1/1986, pp.2-18; nr. 2/1986, pp.95-119; nr.3/1986, pp.180-209; nr. 4/1986, pp. 249-278;
nr.5/1986, pp.352-363; nr. 6/1986, pp.406-429; nr.1/1987, pp.29-54. Belgienii mei se interesează
dacă acel membru al familiei Libbrecht, care a venit la Galaţi, a fost căsătorit şi a avut urmaşi.
Între 15 – 19 mai am fost la Braşov, unde am luat legătură şi cu dl. Mircea Gherman de la
Muzeul de Istorie şi custode la „Casa Mureşenilor”; el a scris în 1976, în vol. III al Muzeului
Naţional de Istorie al R.S.R., un articol intitulat „Contribuţii la genealogia Dragoşizilor”60. Dl
Gherman este descendent al familiei Mureşianu (Andrei, Iacob, etc.), care la rândul lor, prin tradiţie
orală şi unele documente din sec. 17 provin din Maramureş, având legătură cu Dragoşeștii, a căror
ramură a trecut şi în Moldova. Dl Mircea Gherman a avut amabilitatea să-mi dea unele detalii şi
unele articole publicate de dânsul în legătură cu descendenţa transilvană a Giuleştenilor din
Maramureş. În măsura posibilităţilor, încerc să aprofundez această pasionantă problemă cu
implicaţiile sale.
Străbunii mei Gavriliţă şi Lazăr Dabija au hălăduit la Bălăbăneşti; figurează în Condica
liuzilor din 1803; au împărţit cu descendenţii bătrânei Ghenca nişte pământuri la confluenţă
Jeravăţului cu Bârladul în 1814 şi au purtat un proces în 1800 cu Taraiul pentru moşiile străbunilor
lor de la Cioinagi de pe Valea Chinejiei. Taraiul susţine în 1800 că Dabijeştii nu mai stăpâneau acea
60
Mircea Gherman, Contribuţii la genealogia Dragoşizilor, în „Muzeul Național”, III, 1976, pp. 269-278.
339
moşie de 100 ani. Nu cred că au legătură cu Adam Dabija, ci mai degrabă cu rudenii de ale lui
Istrate Dabija.
Soţia mea, care scrie aceste rânduri, împreună cu mine vă exprimăm bune urări de sănătate
şi deosebita noastră consideraţie.
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.026.

9 iunie 1987, Galaţi

Mult Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă mulţumesc pentru informaţiile pe care aţi binevoit să mi le comunicaţi. În legătură cu

rudenia neamului Dumneavoastră cu neamul lui Istrate Dabija vă comunic o informaţie (s-ar putea
să vă fie cunoscută) publicată de C. Constantinescu-Mirceşti şi Ioan Dragomirescu61, după care o
ramură a familiei lui Adam Movilă (ar trebui să consultaţi la ASB, Ms. nr. 572, f. 30) donează partea
ei din satul Văcăreşti din ţinutul Putna, mănăstirii Adam.
Satul Văcăreşti era în această perioadă, a doua jumătate a secolului al XVII-lea, în
stăpânirea fraţilor Erimia şi Istrate Dabija. Deci se înrudeau. Mai rămâne de aflat dacă Gavriliţă şi
Lazor Dabija se înrudeau cu Adămeştii.
Duminică, 14 iunie, plec la Iaşi pentru două săptămâni. Sper ca pe la 15 septembrie să vin,
pentru acelaşi timp, şi la Bucureşti.
Sărutări de mâini Doamnei.
Vă doresc multă sănătate!
Cu cea mai aleasă consideraţie,
(Paul Păltănea)
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.037.

Bucureşti, 28 decembrie 1987

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru urările trimise de Crăciun şi pentru Anul Nou din 1988 şi împreună cu
soţia mea, care scrie aceste rânduri, vă facem aceleaşi bune urări de sănătate şi prosperitate, cu
realizarea tuturor năzuinţelor Dumneavoastră.
Aş fi dorit să aflu câte ceva despre activitatea şi preocupările D-stră atât de interesante. Nu
ştiu dacă articolul meu din „Recherches” cu procesul de 150 de ani62 a fost în măsură să vă ofere
elemente noi pentru colecţia de documente istorice, privind judeţul Galaţi, ce aveţi în curs de
elaborare. Am o versiune în limba română, mai amplă, de circa 28 de pagini dactilografiate, cu 40 de
note de subsol, pe care aş dori să o public. Dl. Ştefan Gorovei mi-a scris că va publica în Anuarul
Institutului „Xenopol” din Iaşi, o notiţă despre articolul meu din „Recherches”, pe care l-a găsit
probabil, interesant. Când am fost la Iaşi, în octombrie, mi-a reproşat că am publicat acest material
într-o revistă care nu circulă în România. I-am propus versiunea românească pentru Anuar; să
vedem dacă va accepta.

61
C. Constantinescu-Mirceşti, Ioan Dragomirescu, Marginea Ţării. Aspecte caracteristice în zona hotarului
dintre Moldova și Țara Românească, în „Studii şi articole de istorie”, IX, 1967, p. 91.
62
George-Felix Tașcă, Un proces civil en Moldavie qui a duré 150 ane, în „Recherches sur l 'histoire des
institutions et du droit”, XI-XII, București, 1987.

340
 Aş dori să ştiu dacă aţi continuat să publicaţi în Revista „Limba noastră” localităţile vechi
din judeţul Galaţi, în ordine alfabetică.
Vă trimit spre informare, un soi de circulară distribuită mai mult membrilor familiei mele.
Nu vă pot spune cât sufăr că nu pot urmări, ca în trecut, atâtea lucruri care se publică şi mă
interesează. Mi-ar face plăcere să vă revăd când treceţi prin Bucureşti.
Cu cele mai bune sentimente,
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.105.

Bucureşti, 5 aprilie 1990

Mult Stimate Domnule Păltănea

Odată cu prezenta vă trimit ultimele mele două lucrări şi anume:

1. Ascendenţa maternă a doctorului Ion Chiricuţă, redactată în noiembrie 1989;
2. La centenarul naşterii lui Ştefan Procopiu (ascendenţa sa maternă), redactată în ianuarie
1990.
Cum cei doi oameni de ştiinţă erau veri primari, cele două genealogii nu diferă decât prin
prezentarea sumară a personalităţilor lor ştiinţifice, precum şi câteva note privind pe mamele lor,
care erau surori.
Vă rog ca în scrisoarea de confirmare ce îmi veţi adresa, să menţionaţi şi cotele cu care
figurează toate lucrările mele la Biblioteca „V.A. Urechia”, aşa cum de altfel mi-aţi promis.
Vă mai rog să-mi daţi informaţii despre „Danubius”, care urma să apară.
De la Iaşi nu am primit încă genealogia lui N. Iorga, publicată în „Acta Moldaviae
Meridionalis”, nici articolul meu privind „Un proces civil în Moldova care a durat 150 de ani” şi
nici articolul despre genealogia Dragoşizilor al lui Sergiu Iosipescu.
Nu ştiu ce să cred, căci i-am scris lui Ştefan Gorovei la Iaşi, imediat după îndelungată sa
absenţă şi nu mi-a răspuns, ceea ce nu-i este deloc caracteristic. Am bănuit că în urma unei atât de
îndelungate absenţe, s-a găsit dintr-o dată copleşit de o mulţime de probleme ce îşi aşteptau
rezolvarea. De altfel, Mihai Rădulescu mi se plângea recent că nici lui nu i-a răspuns Ştefan Gorovei
la o scrisoare mai veche.
Cu prilejul sărbătorilor de Paşti care se apropie, vă rostesc cu anticipaţie tradiţionalul
Hristos a Înviat!
Primiţi salutări din partea soţiei mele, care scrie aceste rânduri, iar din partea mea deosebită
consideraţiune.
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr. 37.423.

Bucureşti, 17 mai 1990

Mult Stimate Domnule Păltănea

Sunt îngrijorat şi oarecum descumpănit că nu mi-aţi confirmat primirea prin poştă a unui
colet expediat la 7 aprilie şi conţinând ultimele mele 2 lucrări şi anume:
1. Prestigioasa ascendenţă a chirurgului clujean Ion T. Chiricuţă, Reghin, 1 nov. 1989;
2. La centenarul naşterii lui Ştefan Procopiu, Bucureşti, 1990.
În scrisoarea însoţitoare vă rugam să-mi trimiteţi, aşa cum mi-aţi promis cu prilejul ultimei

341
vizite ce ne-aţi făcut la Bucureşti, cotele cu care lucrările mele figurează la Biblioteca „V.A.
Urechia” din Galaţi.
Fiind cu o săptămână înainte de Paşti, vă transmiteam, cu anticipaţie urări. Am primit de la
Dumneavoastră o frumoasă felicitare pascală, la care nu am mai răspuns, dar am rămas surprins că
nu pomeniţi nimic de primirea pachetului. Îngrijorarea mea creşte de îndată ce am stabilit recent cu
Dl. Gorovei, care ne-a vizitat, că o scrisoare de a sa se pierduse. Domnul Gorovei mi-a adus
extrasele cu articolul meu apărut în Anuarul Xenopol, din care vă trimit un exemplar pentru
Biblioteca „V.A. Urechia”. Bănuiesc că sunteţi în posesia volumului şi că aţi luat cunoştinţă de
conţinutul său. Eu nu ştiam că volumul a apărut, tocmai din pricina că scrisoarea amintită a Dlui
Gorovei s-a pierdut pe drum.
V-aş fi recunoscător dacă mi-aţi putea trimite un extras după contribuţia Dvs. privind pe
Antioh Cantemir, care ştiţi că mă interesează.
Ştiu cât sunteţi de corect şi de punctual în rezolvarea corespondenţei şi este pentru prima
dată în cursul atâtor ani de colaborare când apare această omisiune semnalată de mine mai sus.
Sunt convins că voi primi în curând o scrisoare lămuritoare, dacă nu pe deplin liniştitoare.
Cu cea mai aleasă consideraţie
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.432.

17 mai 1990, Galaţi

Prea Stimate Domnule George Felix Taşcă,

Vă rog să mă scuzaţi că răspund cu atâta întârziere scrisorii Dumneavoastră. Prins de o sumă

de treburi, am tot amânat de pe o zi pe alta şi vremea a trecut. Am predat Bibliotecii extrasele
primite. În fişierul Bibliotecii, deocamdată, Dumneavoastră figuraţi cu o singură lucrare: „Un long
filon généalogique”, III 25110. Aceasta se datoreşte faptului că din cauza lucrărilor de restaurare
care au durat doi ani de zile, nu s-a putut prelucra fondul de carte primit şi nici introduce în fişiere
fişele de carte întocmite. Fiţi însă fără de nici o grijă. Tot ce ne-aţi trimis a fost inventariat şi va
apare în cataloagele pentru cititori. Îmi îngădui, din respect pentru Doamna şi Dumneavoastră, să Vă
alătur un extras apărut în Anuarul ieşean, pe care, poate, l-aţi primit.
„Danubius” a fost completat cu noi articole, în locul celor ce nu mai puteau apărea, şi a fost
predat tipografiei. Să sperăm că în câteva luni va apărea.
Vă doresc, Doamnei şi Dumneavoastră, multă sănătate.
Cu cea mai aleasă consideraţie, Paul Păltănea

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.433.

Bucureşti, 3 iunie 1990

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Am primit şi vă mulţumesc pentru broşura „Antioh Cantemir”, pe care nu am avut încă

timpul să o studiez spre a vă putea comunica în ce măsură mă afectează; sper să pot face acest lucru
în viitorul apropiat.
Recent am vorbit de Dvs. cu d-na Mia Răfăilă, care s-a bucurat la primirea unor scrisori din
partea Dvs.; se pare că vă pregătiţi de pensionare, graţie unor drepturi ce vi s-au recunoscut.
Sper totuşi să păstrăm legătura şi după pensionarea Dvs., convins fiind că beneficiind de mai

342
mult timp liber, veţi continua cu încă mai multă stăruinţă cercetările care vă pasionează şi veţi veni
mai des la Bucureşti, unde vă aşteptăm cu multă plăcere
Soţia mea şi cu mine vă adresăm în încheiere urări de bine şi de sănătate.
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.437.

Bucureşti, 12 iunie 1990

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Tocmai am terminat de citit foarte interesantul dumitale studiu privind ştirile despre familia
domnitorului Antioh Cantemir şi sunt în primul rând impresionat de bogăţia datelor culese cu atâta
trudă şi însemnate în cele 120 de note de subsol.
Am aşteptat cu vădită curiozitate să parcurg acest studiu, pentru că ştiam că Antioh
Cantemir a avut relaţii cu Vasilache Pană, unul din strămoşii mei. Pe de altă parte, doream să aflu
ceva despre Ioniţă Bantaş, despre care vel căpitanul Constantin Balaban se tot lăuda cu ocazia
numeroaselor sale procese că îi este strămoş. De asemenea mai doream să aflu câte ceva despre
membrii familiei Silion, din care unul a ajuns la Bălăbăneşti şi s-a înrudit cu Dabijeştii de acolo.
Am citit cu mulţi ani în urmă broşura lui Ştefan Gorovei despre Cantemireşti şi n-am putut
afla amănuntele de care am vorbit mai sus. Ar trebui poate să reiau lectura extrasului respectiv dar în
situaţia mea este o întreprindere ărea dificilă pentru persoanele care mă ajută şi în primul rând
pentru soţia mea.
Oricum, studiul ce mi-ai trimis rămâne incontestabil o lucrare care mă îndreptăţeşte odată în
plus să-ţi preţuiesc minuţia cu care tratezi problemele.
Exprimându-ne încă odată mulţumiri, te rog să primeşti asigurarea celei mai înalte
consideraţiuni.
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.442.

13 iunie 1990, Galaţi

Prea Stimate Domnule George Felix Teşcă,

Într-adevăr, de la 1 iunie am devenit pensionar, cu o pensie cred eu, minimă pentru nevoile
mele de modest cercetător, 2600 lei. Să sper că voi obţine un surplus pentru anii petrecuţi în
închisoare, dar, deocamdată, se întârzie cu aplicarea prevederilor unui decret emis în luna martie.
Nădăjduiesc şi eu că voi putea să-mi continui cercetările, pentru a-mi definitiva lucrările începute.
S-ar putea ca prin august-septembrie să vin la Bucureşti, pentru noi investigaţii.
Păstrez, mai de mult, o fişă pentru Dumneavoastră: Preotul Constantin Gociul şi alţi răzeşi
se judecă, la 27 mai 1800, cu Lazor şi Gavril Dabija pentru părţi din Cioinagi (a fost în satul
Balinteşti)63.
Fac parte dintr-o comisie pentru schimbarea denumirilor impuse de comunişti. Am
participat în ziua de 11 iunie la o discuţie în care s-a prezentat şi memoriul Dumneavoastră pentru
numele şcolii din Bălăbăneşti. Cred că se va rezolva favorabil, dacă nu se va ivi o opoziţie locală,
dezbaterea reluându-se într-o altă şedinţă, când se vor analiza denumirile şcolilor şi a altor instituţii
culturale.
63
Uricariul, X, p. 139-140.
343
 Vă doresc Doamnei şi Dumneavoastră multă sănătate şi tot binele.
Cu cea mai aleasă consideraţie,
(Paul Păltănea)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.443.

Bucureşti, 16 iunie 1990

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Nu-mi puteaţi face o mai mare plăcere decât cea pricinuită de scrisoarea D-voastră din 13
iunie, pe care am primit-o chiar azi şi pentru care vă mulţumesc.
Vă felicit cu ocazia pensionării, care vă aduce un spor de libertate.
Documentul din Uricariul X cu menţiunea fraţilor Dabijeşti îl aveam şi este cuprins în
„Neamul nostru Tăşculesc”, II.
Mă bucur că faceţi parte din Comisia pentru schimbarea denumirilor de şcoli şi instituţii,
ceea ce îmi oferă un surplus de speranţă, căci memoriul respectiv a fost trimis de mine în copie, atât
la Primăria, cât şi la Școala din Bălăbăneşti. Secretarul primăriei din Bălăbăneşti, Petru Cudriţescu,
care este licenţiat în drept, mi-a confirmat primirea şi s-a arătat favorabil propunerii făcute de mine.
Am rugat, aşa cum vă rog şi pe Dvs., să fiu anunţat în caz că cererea mea se aprobă.
Cu cele mai bune gânduri din partea soţiei mele, care scrie aceste rânduri, vă salut cu
deosebită consideraţie,
s.s.George-Felix Taşcă
Cu oarecare anticipaţie, dar din toată inima vă dorim multă sănătate, prosperitate întru mulţi
ani! Cu ocazia zilei onomastice.
Aurelia şi G.F. Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.37.445.

Pucioasa, 18 iulie 1993

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Vă mulţumesc pentru inspirata Dvs. scrisoare din 12 iulie a.c., care mi-a fost remisă aici de
către fiul meu, căci suntem într-adevăr la Pucioasa de la 10 iulie, unde intenţionăm să rămânem până
la începutul lunii octombrie. Poate vom face o scurtă escapadă de o săptămână la Braşov, încă
neprecizată. Puteţi deci trimite materialul pregătit pentru mine, pe care -l aştept ca întotdeauna cu
deosebit interes.
Am regretat enorm că la trecerea Dvs. prin Bucureşti nu aţi putut să-mi faceţi o vizită. V-am
căutat prin telefon la familia Dumitriu dar mi s-a spus că aţi părăsit capitala în sâmbăta planificată.
De ce nu vă rezervaţi niciodată o clipă de linişte, reculegere şi odihnă spirituală, atât de necesară
azi?
Despre festivităţile de la Bălăbăneşti, din 19 iunie a.c. a apărut un scurt reportaj semnat de
Ion Zimbru64.
Salutări din partea soţiei mele, cu deosebită consideraţie,
s.s.George-Felix Taşcă,
Str. Stadionului nr. 2-0275, Pucioasa, jud. Dâmboviţa, telefon 927/60728.

64
„Viaţa liberă” nr. 1065, marţi, 22 iunie 1993.
344
 Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.38.069.

Galați, 23 iulie 1993

Mult Stimate Domnule George-Felix Tașcă

Mai întâi câteva cuvinte pentru întrebarea Dvs: „De ce nu vă rezervați niciodată o clipă de
liniște, reculegere și odihnă spiritual, atât de necesară azi?”. De câte ori am venit la București, am
plecat cu părere de rău că nu mi-am vizitat puținele cunoștințe pe care le am. Timpul scurt de
cercetare pe care l-am avut la dispoziție, pentru bogatul fond de documente pe care trebuia să-l
parcurg, mă obliga să zăbovesc, în toată vremea îngăduită, în Arhive și Bibliotecă.
Știu că sunt, într-un fel vinovat față de mine, pentru această sihăstrie bucureșteană. Dacă am
să Vă mai spun că în aceste răgazuri de studiu nu mi-am găsit timp să văd un spectacol sau să merg
la un concert, mă Veți judeca și mai aspru. O chibzuială din care, poate, a câștigat puținul pe care
am reușit să-l încropesc.
Vă alătur, așa dar, xerox-ul notei de care V-am amintit, ca și cea din Viața liberă, pe care
văd că o cunoașteți.
În legătură cu familia Gheuca nu Vă voi putea lămuri, din păcate, cu privire la neamul lui
Vasile Gheuca, soțul Siminei, care a stăpânit în Jorăști65. Descendenții lui sunt, desigur, Dumitrașcu
și Andronachi, feciorii lui Silion și Gheorghe Gheuca, amintiți într-o carte domnească din 30
noiembrie 1740, pentru jumătate din Hărmănești pe care o aveau de la „strămoșul Toader Jora” 66.
Vă mai menționez un act despre Simina, care s-ar putea să-l cunoașteți: la 16 iulie 1723 Simina
Gheuca, visterniceasă, stăpânea părți din satul Gioseni, la sud-est de Urlești, com. Corni, jud.
Galați67. Un Simion Gheuca, mare medelnicer, staroste de Covurlui în vremea lui Ieremia Movilă,
este menționat la 16 noiembrie 162868.
Dumitrașcu Gheuca, fost vornic de poartă, stăpânea, la 22 martie 1636, o vie la Ionășești,
com. Nicorești, jud. Galați69. Bejan Gheuca, fost pitar, scrie domnitorului, la 4 iunie 1667, despre
cercetări la Fruntișeni70, iar la 17 februarie 1668, Bejan Gheuca, fost pitar, cercetează o pricină de
moșie la Dănceni, lângă Galați71; la 11 iunie 1671, era staroste de Putna72. Bejan Gheuca a fost și
pârcălab de Galați la 7 decembrie 1664; l-am amintit în articolul despre Organizarea administrativă
a orașului Galați73.
Gheuca Lupu Bujoreanu, pe care l-am amintit în studiul despre Antioh Vodă, este dintr-o
altă familie, care a stăpânit în Bujoreni, com. Zorleni74.
În încheiere, Vă doresc, Doamnei și Dumneavoastră, bună odihnă la Pucioasa și multă
sanătate.
Cu aleasă considerație,

65
Iacov Antonovici, Documente bârlădene, IV, Tipografia Const. D. Lupașcu, Bârlad, 1924, p. 116.
66
N. Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, VII, partea III, Stabilimentul grafic „I.V.
Socec”, București, 1904, pp.76-77.
67
Theodor Codrescu, Uricariul, XXI, Tipografia Buciumul Român, Iași, 1892, p. 261.
68
DRH, A, XIX, nr.434. Vezi și N. Stoicescu, Dicționar al marilor dregători, p. 402, tot aici și pentru Vasile
Gheuca.
69
A.S.B., Mănăstirea Răchitoasa, I/1,2.
70
Iacov Antonovici, Documente bârlădene, IV, p. 106-108; N. Iorga, Studii și documente, IV, p. 108.
71
A.S.B., M-rea Brazi, XXVI/1.
72
Ibidem, XXVI/13.
73
Paul Păltănea, Organizarea administrativă a orașului Galați până la Regulamentul Organic, în „Anuarul
Institutului de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol”-Iași, XVII, 1980, p. 307. Despre Bejan Gheuca vezi și la
Stoicescu.
74
A.S.B., Documente istorice, X/234; N. Iorga, Studii și documente, VI, partea II, 2, p. 49.
345
 (Paul Păltănea)

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.38.070.

30 iulie 1993
Mult Stimate Domnule Păltănea,

Vă mulțumesc pentru scrisoarea Dvs. din 23 iulie a.c., care însoțea cele două extrase xerox
din publicațiile gălățene, „Acțiunea” și „Viața liberă”.
În ceea ce privește preciziunile foarte valoroase și utile pe care mi le dați în legătură cu
familia Gheuca, o parte din ele le-am folosit în lucrarea mea intitulată „Un process civil în Moldova
(1693-1844)”, publicată de inimosul Ștefan Gorovei75.
Eu urmăresc un partaj intervenit la Românești în 1812, între un Vasile Gheuca, Gavriliță
Dabija și un Codreanu din Bârlad, care se pretind veri între ei. Documentul respectiv (a fost)
achiziționat în urmă cu câțiva ani cu suma de 5.000 lei de către vărul meu de-al doilea, Constantin
Dabija; (acesta) a refuzat să mi-l arate sau să-mi elibereze o copie, pretinzând că l-a trimis la Paris
unui nepot de-al său, fost fotograf pe la Cinematografie. Lichelisme, cu care, din păcate trebuie să
ne obișnuim astăzi.
Pretinsa vacanță de la Pucioasa este în realitate plină de preocupări și de frământări, ca
acelea ale unui octogenar orb.
Cu soția mea, vă exprimăm întreaga noastră prețuire.
s.s.George-Felix Tașcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.38.075.

Bucureşti, 4 octombrie 1993

Mult Stimate Domnule Păltănea,

Am primit comunicarea Dvs. din 27 septembrie a.c. în clipa în care plecam la gara din
Pucioasa pentru a veni la Bucureşti. Vă mulţumesc din inimă şi am fost impresionat de
promptitudinea cu care mi-aţi semnalat aprobarea Comisiunii din care faceţi parte pentru ca şcoala
din Bălăbăneşti să poarte numele bunicilor mei.
Cred că sunteţi informat că Primăria respectivă a dat de mult această aprobare şi că la 19
iunie a.c. eu am participat la festivităţile respective, consemnate în presa gălăţeană astfel:
- Cotidianul „Viaţa Liberă” din ziua de 22 iunie 199376;
- Săptămânalul „Imparţial”, nr. 123 din 12-18 iulie 1993, p.177;
- Săptămânalul „Imparţial”, nr. 124 din 19-25 iulie 1993, p.878;
La Bucureşti nu am stat decât o zi, căci am plecat la 1 octombrie la Bârlad, unde am
participat la Sesiunea Naţională a Muzeelor de Artă, „Bârlad, 1-3 octombrie 1993”, când s-a
redeschis Muzeul local „Vasile Pârvan” cu cele şapte colecţii de artă între care cea mai mare este
donaţia prof. dr. Ion Chiricuţă, vărul meu. Vechiul Muzeu „Vasile Pârvan” a fost grav avariat de

75
George-Felix Tașcă, Un proces civil în Moldova (1693-1844), în „Anuarul Institutului de Istorie și
Arheologie „A.D.Xenopol”-Iași, XXVI, 1, 1989, pp.147-157.
76
Ibidem.
77
Săptămânalul „Imparţial”, nr. 123 din 12-18 iulie 1993, p. 1.
78
Ibidem, nr. 124 din 19-25 iulie 1993, p. 8.

346
ultimul seism şi colecţia a fost redeschisă în Casa Sturdza din Bârlad, din str. V. Pârvan nr. 4.
Astfel se explică întârzierea cu care răspund amabilei Dstre înştiinţări.
Salutări din partea soţiei mele, care scrie aceste rânduri.
Cu deosebită consideraţie,
s.s.George-Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.38.092.

Bucureşti, 28 decembrie 1997

Iubite Domnule Păltănea,

După cum vezi, am schimbat formula de adresare, pentru că în mai, la Iaşi, mi-ai dovedit o
adevărată frăţietate, pe care am subliniat-o cu o îmbrăţişare.
La finele lunii iunie a.c. am vrut să-ţi telefonez, ca să-ţi fac urări de ziua onomastică, dar am
fost surprins aflând de la oficiul telefonic Galaţi că nu figurezi în lista abonaţilor, iar o scrisoare ar fi
ajuns mult prea târziu, după evenimentul sărbătoresc.
Soţia mea şi cu mine îţi mulţumim pentru bunele urări ce ne adresezi de sărbători şi la
rândul nostru îţi dorim ca anul 1998 să-ţi aducă sănătate, noi împliniri editoriale şi bucurii!
Nu am pregătit nimic pentru viitorul Congres Genealogic de la Iaşi, la care poate că nici nu
vom participa.
Ne mai felicităm de Paşti sau poate mai vii prin Bucureşti.
Cu salutări cordiale şi La mulţi ani!
s.s.George Felix Taşcă

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Fond Colecții speciale, inv.nr.38.635.

347
348
 DĂINUIREA VALORILOR

SĂRBĂTORILE NAȘTERII ȘI A ÎNVIERII MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS

ÎN GRAVURA DE CARTE A SECOLULUI AL XVIII-LEA

Oana Lucia DIMITRIU

Sărbătoarea Naşterii Domnului are un loc de întâietate între Sărbătorile Principale ale
Anului Bisericesc şi, împreună cu Sărbătoarea Învierii, formează centrul vieţii creştine. S-au creat
de-a lungul timpului dispute pentru a susţine importanţa uneia faţă de cealaltă. Astfel, Sfântul Ioan
Gură de Aur susţine Sărbătoarea Crăciunului ca bază a tuturor sărbătorilor, argumentând că este cea
mai măreaţă dintre toate sărbătorile, întărind faptul că naşterea după trup a Mântuitorului este
originea Epifaniei, a Sfântului Paşte, a Înălţării şi a Cincizecimii, căci, dacă nu S-ar fi născut, nu
S-ar fi botezat, nu ar fi pătimit, răstignit şi înviat şi nu ar fi trimis Duhul Sfânt. Din acest motiv,
această Sărbătoare devine izvor al celorlalte Sărbători.
Sfântul Grigore de Nissa, într-o cuvântare funebră ţinută la moartea Sfântului Vasile,
amintind de praznicul Naşterii Domnului, spune că aceasta nu e chip simplu sărbătoare sfântă, ci
sfânta sfintelor şi sărbătoarea sărbătorilor1.
Un moment important dinaintea naşterii trupeşti a Mântuitorului este evocat de Sfântul
Evanghelist şi Apostol Ioan: „Şi Cuvântul trup s-a
făcut şi a sălăşluit întru noi”, cap. 1:14. Pentru a
ilustra acest pasaj din Evanghelia după Ioan este
gravura remarcabilă de mici dimensiuni Iisus
Hristos în mandorlă, adică în glorie, caracterizată
de George Oprescu drept „o frumoasă compoziție
și având o nimerită înfățișare a îngerilor”2.
Nesemnat, p. 14, 8 X 6 cm.
Crăciunul este văzut de toţi cei care îl
celebrează ca ivirea soarelui după o noapte
întunecoasă şi furtunoasă, aşteptată cu multă
bucurie, de toată Creştinătatea. Aşteptarea este
grea, apăsătoare, pentru că întunericul este greu şi
apăsător. Naşterea Sa are loc într-o peşteră, în
întunericul nopţii, în ieslea animalelor, în sărăcie şi
umilinţă, mai sărac decât cei săraci, parcă nu e
Cerescul Împărat, ci omul cel mai neînsemnat.
Dumnezeu, ca să-l înalţe pe om, a trebuit să se
nască în ieslea animalelor, prin aceasta ne dă cel
mai frumos exemplu lipsit de orice bun material că
El vine să ne dăruiască Mântuirea. Lipsit de bunuri
CRV 1120, Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1821 materiale, El se bucură de splendoare, corurile
îngereşti se aud cântând:
1
Pr. N. Niculescu-Leordeni, Crăciunul, Articole şi studii, în „Glasul Bisericii”, an 25, nr. 11-12, noiembrie
-decembrie, 1966, p. 1028.
2
George Oprescu, Grafica românească în secolul al XIX-lea, vol. I, București, Fundația Regală pentru
Literatură și Artă, 1942, p. 190.
349
 Mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi
pre pământ pace, între oameni bună
voire. Cerul a fost luminat de stea,
magii i-au adus daruri, ca unui împărat:
aur, smirnă şi tămâie, păstorii au
propovăduit minunea, pământul a dat
peştera3.
Acest episod, relatat în două
dintre Evangheliile Noului Testament
(Matei 1: 18-25, 2: 1-15 şi Luca 2: 1-
20) şi trăit intens în Biserică în fiecare
an pe 25 decembrie, este ilustrat de
gravorii care au activat pe teritoriul
Ţărilor Române.
Xilogravura prezintă naşterea
lui Iisus Hristos, central Fecioara Maria,
jos Iisus copil binecuvântând, îmbăiat
de o slujnică, în stânga jos, Sfântul
Iosif, iar sus, ceata îngerilor împărţită de
razele Duhului Sfânt. În stânga este
înfăţişat un înger care ţine în mâini un
rotulus desfăşurat pe care stă scris:
Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu
CRV 210, Catavasier, Episcopia de Râmnic, 1734
slavă! Semnat centru jos Mih[ail]
[Atanasievici], versoul foii de titlu, 5 X 5 cm.
Gravorul Mihai Atanasievici (Popa Mihailovici tipograf) activează la Râmnic, între anii
1733 și 1750. Două dintre lucrările semnate de el, Necredința lui Toma și Mironosițele la mormânt,
apar în Penticostarul imprimat de către fiul său Constantin Atanasievici în tipografia Mitropoliei din
București, în anul 1768 (CRV 359). De precizat că Atanasievici activează la Râmnic, cu întreruperi
între anii 1745 și 1786, dar lucrează și la București, în anii 1768 și 1774.
În partea dreaptă - Fecioara Maria, cu capul aplecat, stând pe tron ține pe Prunc în brațe, în
stânga sa - Sfântul Iosif în picioare, în fața sa - cei trei magi, cu coroane pe cap, aducând darurile în
chivote de aur. Melchior, stând în genunchi, e înfățișat bătrân, cu darul în mâini, oferindu-l. Al
doilea, Balthazar, în picioare, înfăţișat tânăr. Al treilea, Gaspar, negru, harap, tânăr, stând în
picioare. Steaua călăuzitoare, în partea de sus, centrală, a gravurii, trimite raze spre iesle, pe
deasupra stâlpilor de lemn. În partea dreaptă apar două animale, iar în stânga sus, în plan secund,
păstorii privesc în sus cu mirare către ceata îngerească prefigurată în nori, ținând un sul desfăşurat
pe care este scris Slavă întru cei de sus. Semnat dreapta jos, pe piedestalul pe care Maica Domnului
își ține picioarele, Mihai Ath[anasievici]. 9,5 X 8 cm, p. 254. Aceasta este o variantă mai târzie şi
mai reuşită a Naşterii Domnului a lui M. Atanasievici.

3
Pr. Paraschiv Drăghici, Predică la Naşterea Domnului, în „Biserica Ortodoxă Română”, anul 37, nr. 10,
ianuarie 1914, p. 818-822.

350
 CRV 215, Antologhion, Episcopia de Râmnic, 1737 CRV 412, Catavasier, Mitropolia Iaşilor, 1778,
CRV 573, Ceaslov, Dubăsari, 1794.

Xilogravură în plină pagină, în prim plan, ieslea, cu Iisus Hristos aşezat pe paie, înconjurat
de raze, Fecioara Maria cu aură de raze în stânga, animalele din staul, Sfântul Iosif în dreapta, cu
aureolă simplă. În dreapta, doi ciobani, unul în picioare, celălalt îngenunchiat, îmbrăcaţi în straie de
ciobani români cu opinci. În dreapta imaginii, cei trei magi călare. Deasupra, steaua care luminează
spre Iisus, şase îngeri care ţin o filacteră, iar în nori, alţi opt îngeri. Pe fundal, stânga, o clădire,
hanul. Deşi nesemnată, întreaga lucrare are ca ilustrator Mihail Strilbiţchi, nedatată, f. 1, 46, 11 x 6
cm, respectiv, p. 473.
În Moldova, Mihail Strilbițchi, preot și exarh al Mitropoliei de Iași, își începe activitatea la
tipografia mitropolitană și, ulterior, ajunge să aibă propria tipografie, lucru petrecut și cu Sfântul
Antim Ivireanul în Țara Românească. Mihail Strilbițchi se impune ca tipograf și gravor în secolul al
XVIII-lea și influențează gravura de carte din secolul următor. La 10 mai 1792, prin decretul țarinei
Ecaterina a II-a, i se acordă protopopului moldovean Mihail Strilbițchi un loc de casă în localitatea
Dubăsari, pentru a înființa o tipografie, unde să se tipărească cărți în grecește, rusește și
moldovenește, dar și în alte limbi, precum și o pensie anuală de 300 de ruble, plătită din
administrația financiară a Ecaterinoslavului4.
Urmare a donării tipografiei sale de la Dubăsari Mănăstirii Neamțului, va pune bazele
tipografiei Neamțului, care începe să funcționeze după anul 1805. Donația a constat într-un vechi
teasc de lemn de păr, litere chirilice de plumb și de lemn, precum și de gravuri5. Strilbițchi, polon de
origine, rusificat, de confesiune ortodoxă, membru al unei familii de gravori, are o activitate
susținută între anii 1757 și 1800.

4
Iustin Ștefan Frățiman, Studiu contributiv la istoricul Mitropoliei Proilavia (Brăila), în „Buletinul Societății
Istorico-Literare B.P. Hajdău”, Chișinău, 1922-1923, pp. 45, 342.
5
Dimitrie Dan, Protopopul Mihail Strilbițchi, schiță biografică și bibliografică, în „Candela”, an XXXI, mai
1912, Cernăuți, p. 227.
351
 Valoarea implicită a gravurilor
lui Mihail Strilbițchi determină folosirea
acestora și în cărți apărute în secolul al
XIX-lea.
Reprezentare a nașterii Mântui-
torului în interior de staul, în centrul
imaginii, Iisus Hristos prunc în aură de
raze, în jurul său, Fecioara Maria cu
mâinile împreunate a rugă. În jurul lor
apar ciobani îngenunchiați, îmbrăcați în
haine occidentale, animale din staul, în
colțul din stânga al imaginii, cei trei
magi. În stânga, sus, un arhanghel care
CRV 475, Molitvenic, Blaj, 1784 desfășoară un sul, Slavă întru cei de sus
lui ... (Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!). Ilustrator Ioanichie Endredi, Luca
cap. 2 14. Apare la p. 4, 7 X 11 cm.
Ioanichie Endredi, alte variante ale numelui: I. E. Ioanni, Endrédi Joannicius, Ioannicius
Endrédi Diaconus. Diacon, gravor la tipografia din Blaj între anii 1760-1763. A fost ucenic al lui
Székely Páldi István în tipografia Colegiului Reformat din Cluj, unde învaţă gravura în lemn, aramă
şi oţel, datorită progreselor în arta gravurii, Endrédi ajunge conducătorul tehnic al tipografiei
blăjene6. El duce o viaţă aventuroasă, fiind de confesiune calvină, dar intră în rândul călugărilor ba-
zilitani, ramura greco-catolică, de la Blaj.
Renunţă la călugărie şi, prigonit fiind, se
adăposteşte la Debreţin, unde lucrează la
tipografia de acolo7. Este de mai multe ori prins
şi închis. Cu toate acestea, este recunoscut ca cel
mai talentat şi prolific gravor din Transilvania.
Alte reprezentări ale Naşterii Domnului
apărute în Evanghelia de la Neamţ, tipărită în
1821, ar putea fi opera unuia dintre gravorii care
activau în acea perioadă la tipografia Mănăstirii
Neamţ: Ghervasie, activ între 1817-1830, la
Neamţ şi Bucureşti şi Simion Isoteschi,
considerat ginerele lui8 Mihail Strilbițchi. Îi
întâlnim gravurile în cărți apărute la Iași (1797-
1828), Neamț (1809-1829) și București (1823-
1828). Gravorul folosește mai multe tipuri de
semnături, Ierei Simeon, Ierei Simion, Σ, Popa
Simeon. Timp de 20 de ani, între 1809-1829,
lucrează la Neamț, gravurile sale fiind
împrumutate tipografiilor din București.
CRV 1120, Evanghelie, Mănăstirea Neamţului,
1821.

6
Cornel Baltă-Tatai, 1. Xilogravorul Ioaniţiu Endrédi de la Blaj (sec. XVIII) în Bibliografia Europeană, în
„Transilvania”, Muzeul Astra, nr. 5-6, 2013, p. 13.
7
Ibidem, p. 14.
8
Emile Picot, Notice bibliographique sur le protopope Mihail Strelbickij, Extras, Paris, Imprimerie Nationale,
1905, p. 351.
352
 Naşterea lui Histos, în
prim plan Fecioara şi Sfântul
Iosif, îngenunchiaţi, cu
mâinile împreunate pentru
rugă, înconjuraţi de ciobani,
în plan second, alţi ciobani
ascultând mesajul îngerilor,
tot în plan secund se văd cei
trei magi călăuziţi de steaua,
care luminează ieslea.
Nesemnată, p. 578; 7, 3 X 6
CRV 1120, Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1821
cm. Vinietă de mici
dimensiuni, în care Fecioara şi Sfântul Iosif sunt plasaţi în dreapta imaginii, iar Pruncul, în centru,
luminat de stea. În dreapta este înfăţişat un singur cioban. Nesemnat, p. 580, 3,5 X 7 cm.

CRV 1120, Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1821

Fronstispiciu, în medalion central, Pruncul înconjurat de Fecioara şi Sfântul Iosif

îngenunchiaţi, în spate, doi ciobani în picioare, Steaua luminează Pruncul. Medalionul este
înconjurat de motivul frunzei şi florilor de acant, florii soarelui şi fructe. Nesemnat, p. 77, 15, 5 X 7
cm.

CRV 1120, Evanghelie, Mănăstirea Neamţ, 1821.

353
 A patra reprezentare a Naşterii Domnului sub forma unui frontispiciu, în care scena Naşterii
este prezentată altfel, Fecioara îngenunchiată, în rugă, Sfântul Iosif în stânga, în picioare, cu o mână
dusă la piept, ciobani în stânga şi îngerii în dreapta imaginii, magii călări venind după stea.
Nesemnat, p. 579, 15, 6 X 4 cm.
Sărbătoarea Învierii este văzută de creştinii din Răsăritul Europei ca cea mai importantă, ca
Sărbătoare a Sărbătorilor, căci datorită acesteia a început istoria creştinismului. Faptul Învierii
Domnului, ca fapt consemnat şi irevocabil, este temelia şi sâmburele viu din care s-a născut
creştinismul. Învierea Domnului este piatra de temelie a concepţiei creştine despre suflet. Este marea
noutate şi marea veste bună pe care creştinătatea o mărturiseşte de fiecare dată, şi mai ales la ziua
Învierii9. Nicăieri nu vedem atât de limpede sfinţenia şi măreţia dreptăţii lui Dumnezeu ca în fapta
crucii. Iisus a venit ca înfăţişător al omenirii, El a luat vina lumii asupra Lui, căci nu prin vorbe
înţelepte, nici prin fapte de iubire, nici prin viaţa Sa de o sfinţenie desăvârşită a putut aduce el o
răscumpărare şi o jertfă deplină, ci a trebuit să se dea pe Sine însuşi ca Cel ce purta în sine toată
omenirea. Darul făcut tâlharului este într-adevăr ceva măreţ. Dar că Domnul s-a rugat încă şi pentru
vrăjmaşii săi, asta este şi mai măreţ. La Dumnezeu este mântuirea deplină, slobodă şi veşnică10.
Praznicul Învierii risipeşte orice nor de griji din sufletele creştinilor, iar în inimi năvăleşte
căldura cea nepieritoare a bucuriei vieţii, viaţă ce se dezvoltă şi se desfăşoară normal numai în
atmosfera prielnică a încrederii şi a liniştii, a păcii şi a dragostei. Acestea constituie argumentele
pentru care Învierea este mai timpuriu redată în secol în gravură decât Naşterea după trup a
Mântuitorului Iisus Hristos11.
La începutul secolului al XVIII-lea, în Țara Românească este activitatea monahului
Ioanichie Bacov, probabil rudă cu Ivan Bakov12, dar deja asimilat culturii locale. În privința originii
acestuia din urmă, părerile sunt împărțite. P. P. Panaitescu opinează că au existat doi gravori,
probabil rude, datorită pauzei mari între lucrările semnate inițial „Ivan Bakov”, în lucrarea sus
menționată, apărută în 1678, și lucrările semnate „Ioanichie Bacov”, apărute în jurul anului 1700.
Nestor Vornicescu îl consideră a fi moldovean din Bacău13. Alți autori îl consideră ca fiind una și
aceeași persoană, de origine ucraineană14, considerat cel mai valoros gravor care a lucrat între anii
1678 și 170615, fără să explice pauza apărută între lucrările acestuia, fenomen care nu se mai
întâlnește la alți tipografi sau gravori din epocă.

9
B. Gh., Meditaţie pentru Sfânta Înviere, în „Mitropolia Olteniei”, nr. 3-4, martie-aprilie 1973, 317-319.
10
Arhim. Scriban, Ce ne spune crucea lui Hristos, în „Biserica Ortodoxă Română”, XL, nr. 6 (492), martie
1922.
11
Pr. I. M. Stoian, Predică la Duminica Tomii, în „Mitropolia Olteniei”, Craiova, an XXV, nr. 5-6, mai-iunie
1973, p. 498.
12
P. P. Panaitescu, L’influence de l’oeuvre de Pierre Mogila archevêque de Kiev dans les Principautés
roumaines, extras din „Mélanges de l’École Roumaine en France”, Paris: Librairie J. Gamber, 1926, p. 25.
13
Nestor Vornicescu, Identificarea unui xilogravor român din sec. XVII, în „Mitropolia Moldovei și Sucevei”,
No. 1 - 2, ianuarie - februarie, 1972, p. 28.
14
Anca Elisabeta Tatay și Cornel Tatai-Baltă, op. cit., 2015, p. 22.
15
Eva Mârza și Florin Bogdan, op. cit., pp. 34-35.
354
 CRV 124 Penticostar, Buzău, 1701; CRV 144 Apostol, Buzău, 1704;
CRV 230 Apostol, Buzău, 1743; CRV 232 Penticostar, Bucureşti 1743;
CRV 384, Apostol, Bucureşti, 1774.

Voscr<ese>nïe H<risto>vo - Învierea lui Hristos.

Iadul, o peșteră sub pământ, întunecoasă, Iisus înviat, înfățișat în mandorlă, tot trupul lui
Iisus Hristos fiind înconjurat de mai multe ovaluri de lumină, cu picioarele pe lespedea
mormântului, ține cu mâna dreaptă pe Adam, înfățișat îngenunchiat, iar cu stânga, crucea. Eva, la
stânga sa, îngenunchiată în semn de rugă, așteaptă iertarea. Înconjurat de Ioan Botezătorul, Proorocii
David şi Solomon (Matei 3, 4 Iar Ioan avea îmbrăcămintea lui din păr de cămilă, și cingătoare de
piele împrejurul mijlocului, iar hrana lui erau lăcuste și miere sălbatică) și mulțime de împărați
drepți, care așteaptă mântuirea16, conform Evangheliei apocrife a lui Nicodim. Xilogravură
asemănătoare picturilor murale Anastasis, care reprezintă Învierea sub forma coborârii la iad a
Mântuitorului. Semnat jos, central, Iωanikie B[akov] 1700, (Ioanichie Bacov). Chenar
dreptunghiular dublu și chenar cu motive fitomorfe, cu flori pe trei părți. Dimensiuni 14 x 11 cm, p.
5. Gravură identică cu Coborârea la iad din CRV 124 1701, semnată dreapta, jos, Ioanichie Bacov,
datată 1700, 14 x 11 cm, p. 1.

16
Cristian Bădiliță, Evanghelii apocrife, ediția a IV-a, Iași, Editura Polirom, 2007, p. 27.

355
 CRV 233 Penticostar, Episcopia de Râmnic, 1743.

Xilogravură similară cu aceea a lui Bacov apărută în CRV 124 Penticostar de Buzău 1701.
Nesemnată, nedatată, f. 1, 11 x 13,5 cm.

CRV 627 Penticostar, Bucureşti, 1800

Deși similară gravurii Coborârea la iad a lui Bacov, din CRV 124 1701, gravura prezintă
clar personajele ilustrate, arătând un gravor stâpan pe arta sa. Nesemnată, nedatată, dimensiuni 15,5
x 11 cm, f. 1. Lumea răsăriteană este mai conservatoare, ţine de anumite canoane. În Ţara
Românească, tradiţia bizantină este respectată şi păstrată cu stricteţe. În Moldova mai reformatoare,
prin influenţa occidentală vin să lucreze gravori ca Mihail Strilbiţchi, care aduc un stil nou inovator,
care impun o expresie modernă, prin felul de redare al tematicii, dar şi prin imaginile încadrate de
ornamente, iar în Transilvania se desprinde stilul occidental reprezentat de Ioanichie Endredi.
Tematica este aceeaşi, doar modalitatea de redare diferă, fiecare lucrare exprimând felul spiritual de
a practica creştinismul.
356

CRV 494 Penticostar, Episcopia de
Râmnic, 1785
CRV 573, Ceaslov, Dubăsari, 1794
17
Aurelia Florescu, Gravura râmniceană, 1705-1827, Craiova, Editura Aius, 1998, p. 51-53.
Xilogravură în plină pagină, în partea de sus a
xilogravurii, central, Iisus Hristos poartă o mantie, în
slavă, călcând pe nori, arată cu mâna stângă spre cer, în
mâna dreaptă ţine Crucea Învierii, în mandorlă, cu
aureolă. În dreapta Sa apar cele trei cruci de pe Golgota,
semn al crucificării Sale, între cei doi tâlhari. În partea
de jos a imaginii apare mormântul deschis, înconjurat
de soldaţi romani care se protejeasă cu scuturile, orbiţi
de lumina Învierii. Semnată Gheorghie [sin] Pop[a]
Co[n]s[tantin] Tip[ograf] Râm[nicean], datată 1785, f.
2v, 23 x 16 cm. Despre acest gravor nu sunt multe date,
cert este că face parte din familia tipografilor râmniceni,
fiind fiul lui Constantin Atanasievici, el semnând cu
„sin”. Lucrează către sfârşitul de secol la tipografia
Episcopiei de Râmnic. Semnează gravuri în lucrări
dintre anii 1781 şi 1785. El rămâne în istoria
xilogravurii râmnicene ca autorul care a încercat să
înnoiască tehnica săpării lemnului, dându-i noi valenţe
artistice17.
Xilogravură în plină pagină. În partea de sus a
xilogravurii, central, Iisus Hristos în slavă, călcând pe
nori, arată cu mâna stângă spre cer, în mâna dreaptă ţine
steagul Învierii, în aură luminoasă, cu aureolă. În partea
de jos a imaginii apare mormântul, înconjurat de soldaţi
romani căzuţi în faţa mormântului. Sub gravură stă scris
în limba română cu caractere chirilice: Iisuse Tu ești
Cela ce ai prădat iadul. Semnată pe piatra de mormânt
Mihail [Strilbiţchi], p. 6, 324, 10 x 6 cm.
357
358
 MIHAI L. NEGRUZZI (1873-1958).
„O FIGURĂ, NU NUMAI A IAȘILOR, NICI CHIAR A MOLDOVEI, CI A ROMÂNIEI”*

Iulian PRUTEANU-ISĂCESCU

Mihai L. Negruzzi s-a născut la 28 octombrie 18731. A fost cel de-al treilea copil al lui Leon
C. Negruzzi2 și nepotul scriitorului Constantin Negruzzi 3. A urmat cursurile școlare la Institutele
Unite din Iași, până în clasa a III-a, când a trecut la Școala Militară, avându-i colegi pe Eugen
Melik, Nicolae N. Gane, Dimitrie Anghel, Constantin I. Sturdza. Și-a continuat cursurile militare la
Târgoviște și București (1890) și doi ani în străinătate4, ieșind ofițer de cavalerie în Escorta Regală,
la 16 iulie 18935.
A ocupat diverse funcții în ierarhia militară: sublocotenent în Escadronul de Jandarmi călări,
locotenent, căpitan în Regimentul 7 Călărași, comandant al Escadronului din Escorta Regală Iași. În
1899-1900 a fost adjutantul generalului Leonida Iarca, comandantul Corpului IV de Armată din Iași,
funcție pe care o va ocupa și el mai târziu, ajungând până la gradul de general de cavalerie al
Armatei române. A fost comandantul unui escadron din regimentul 7 Călărași, însărcinat, în 1907,
să apere de devastare castelul Roznovanu de la Stânca. În martie-aprilie 1911 a îndeplinit misiunea
de trimis extraordinar la Roma, alături de Dimitrie A. Grecianu, fost ministru de justiție, misiune
primită de la regele Carol I, pe lângă regele Victor Emanuel al III-lea al Italiei, pentru a lua parte la
serbările semicentenarului unității italiene: „Mă prezint M.S. Regelui Carol I. Marelui nostru Rege.
(...) Majestatea Sa îmi spune: «Să știți. Eu am hotărât plecarea D-Voastre». Au urmat, spre completa
mea uluire, unele frumoase aprecieri asupra mea, care m-au emoționat adânc. Apoi cu tactul său îmi
explică cum și cât trebuie să înfățișez organizarea armatei noastre și să trec la Marele Stat Major să
iau date cât mai precise și detaliate asupra organizării armatei italiene”6. A participat în campania
din 1913 în Bulgaria, ca maior în Regimentul 7 Roșiori, iar în timpul Primului Război Mondial a
fost colonel la Statul Major al Armatei I-a, comandată de generalul Eremia Grigorescu. A fost ales
senator de Iași în 1920, reales în 1925, și a îndeplinit funcția de primar al orașului Iași (1920-1921)7.
În 1943, Mihai Negruzzi mărturisea: „Moldovean îndrăcit: Da. Și mai cu seamă ieșean. Și cum s-ar
putea altfel? Dacă nu aș releva decât faptul că în 1840, bunicul meu Costachi Negruzzi, mare vornic,
a fost primar de Iași (președintele Eforiei se numea atunci); în anul 1880 a fost primar tatăl meu,
Leon C. Negruzzi și în 1920 eu. Deci din 40 în 40 ani soarta bună sau rea a Iașului a fost

*
Laur Preda, Moș Mihai (Generalul Mihai Negruzzi), în „Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 246, Iași, 16 iulie
1938, p. 1.
1
Note biografice, în „Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 296, Iași, 12 septembrie 1938, p. 1.
2
Pentru mai multe detalii despre Leon C. Negruzzi, vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Leon C. Negruzzi – „om
bun la inimă, milos, cinstit și vesel”, în „Prutul”, anul X(XIX), nr. 2(66), Huși, 2020, p. 81-85.
3
Pentru mai multe detalii despre Constantin Negruzzi, vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Constantin Negruzzi
(1808-1868) –„primul nostru mare prozator modern”, în „Prutul”, anul XI(XX), nr. 1-2(67-68), Huși, 2021,
p. 397-404.
4
Olga Rusu, Mihai Negruzzi – evocări, în „Dacia literară”. Serie nouă, anul IX, nr. 1(28), Iași, 1998, p. 18.
5
Cf. Note biografice, p. 1.
6
Mihai Negruzzi, Leon M. Negruzzi, Nimic, Iași, 1943, p. 102.
7
Cf. Note biografice, p. 1.
359
încredințată «oblăduirei Negruțești»”8. În timpul primariatului său s-au pus bazele Societății
istorico-arheologice, precum și ale Muzeului Municipal din Iași9, și s-a înapoiat capul lui Mihai
Viteazu la Mănăstirea Dealu, care a stat în timpul războiului la Mitropolia Moldovei.
A îndeplinit funcția de rezident regal al Ținutului Prut (1938-1939): „În fruntea acestui
Ținut, guvernul a așezat un om ales din mijlocul dvs., un moldovean de baștină. În tradiția lui de
familie, în numele lui, noi vrem să găsim o chezășie că stăpânirea aceasta locală va da o atenție
părintească, un sprijin mai cald și mai însuflețit nevoilor locale” (Armand Călinescu, ministru de
interne, prezent la ceremonia de instalare)10. Activitatea sa în această înaltă funcție a presupus nume-
roase vizite în teritoriu și contactul direct și nemijlocit cu problemele cetățenilor11.
„Din Înalt ordin și bolnav” a părăsit diriguirea Ținutului Prut la începutul anului 1939, fiind înlocuit
de eminentul jurist Traian Ionașcu: „Nu am făcut altceva decât să-mi fac datoria așa cum judecata
mea, bunul meu simț, puterea de muncă, voința și conștiința ca și dragostea de Iași și Ținut, mi-au
îngăduit, acestea mi-au fost programul”12.
A colaborat cu schițe, nuvele, evocări și amintiri la revistele „Convorbiri literare” și
„Însemnări ieșene”, continuând, astfel, tradiția scriitoricească a familiei. În 1943, i-a apărut volumul
Nimic, semnat împreună cu fiul său, Leon M. Negruzzi. Volumul conține pagini frumoase despre
viața petrecută la moșia negruzziștilor de la Hermeziu: „Curgea veselă în fiecare an viața noastră la
țară, la Trifeștii Vechi, cele două luni pe an, vacanțele, unde ne adunam: părinții mei, noi cei șapte
copii și «Moș Jac» și «Tanʼ Mari»”13, despre bunica sa, Maria: „frumoasa bunică cu părul alb coliliu
pieptănat cu atâta grijă, cu cărare la mijloc și ceva breton… E singură în salonul cu mobile grele,
aurite, îmbrăcate în matasă, ici, colea tăiată de vreme. Pe pereți, portrete în ulei, portrete de familie,
evocări ale unor tinereți de altădată…”14 sau despre iubitul său unchi, Iacob: „«Moș Jac» îmi arata
locul unde el, copil mic, trebuia de Sf. Constantin să spună versuri bunicului Costachi, banca pe care
stătea bunicul cu ciubucul în gură… Apoi îmi mai arătă locul unde a fost odată, – nu de mult, doar
40-50 de ani – un copac mare, mare tare, în jurul căruia bunicul Costachi făcuse scări să te poți sui
să ai priveliște frumoasă încolo spre Prut. Cu câte amănunte nu-mi povestește de timpul când Vodă
Mihalachi Sturdza și Domnița lui au petrecut o vară la Trifeștii Vechi, la boier Costachi…”15.
Mihai L. Negruzzi a fost căsătorit cu Lucia N. Miclescu (1875-1967), sora lui Nicolae N.
Miclescu (cumnatul său – soțul Suzanei L. Negruzzi) și verișoara pictorului Theodor Pallady. Cei
doi au avut trei urmași: Leon (Bob), Maria-Marta16 și Suzana17.

8
Mihai Negruzzi, Leon M. Negruzzi, op. cit., p. 10.
9
Vezi Înființarea Societății, în „Ioan Neculce”, anul I, fasc. 1, Iași, 1921, p. 156-174; Iulian Pruteanu-
Isăcescu, Înființarea unui muzeu: Muzeul orașului Iași (1920-1921), în „Anuarul Muzeului Literaturii
Române”, anul II, Iași, 2009, p. 111-114.
10
Cuvântarea d-lui Armand Călinescu. Ministrul Internelor și ad-interim la Educația Națională, în
„Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 297, Iași, 14 septembrie 1938, p. 1.
11
În acest sens, vezi D. General Mihai Negruzzi, Rezidentul Regal al Ținutului Prut, se află mereu la lucru, în
„Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 312, Iași, 1 octombrie 1938, p. 3; D. Rezident Regal inspectează mâine jud.
Bacău, în „Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 329, Iași, 21 octombrie 1938, p. 3; Laur Preda, Rezidentul ia
contact cu Ținutul, în „Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 333, Iași, 26 octombrie 1938, p. 1; Vizita Excelenței
Sale d-lui Rezident Regal gen. M. Negruzzi, la Vaslui, în „Chemarea”. Seria II, anul IV, nr. 357, Iași, 23
noiembrie 1938, p. 3.
12
Memoriu privind terminarea misiunii de Rezident Regal, 1939 (Arhiva Muzeului Național al Literaturii
Române Iași, nr. inv.: 34.12.1. 00785).
13
Mihai Negruzzi, Leon M. Negruzzi, op. cit., p. 66.
14
Ibidem, p. 54.
15
Ibidem, p. 68-69.
16
Maria-Marta M. Negruzzi a fost căsătorită cu Eduard-Ernest S. Konya, fiul doctorului Samoil Gh. Konya
(1845-1940), chimist, farmacist și profesor de renume, membru al Societății de Medici și Naturaliști din Iași și
al Societății „Junimea” (vezi Eduard S. Konya, Tatăl meu. Doctorul Samoil Gheorghe Konya. Viața și opera.
360
 După ce a locuit la răzășia sa de la Hermeziu, „acel cuib al copilăriei”, și la Iași, în casa din
strada Toma Cozma nr. 16, Mihai Negruzzi a murit, în urma unui regim de privațiuni, în anul 1958,
la București18: „îmi amintesc de moartea bunicului meu, Mihai Negruzzi. Acesta a avut proasta
inspirație de a muri în noaptea premergătoare unor «alegeri» din anii ʼ50. Când bieții responsabili ai
centrului de votare au văzut că un bătrân de 87 de ani nu s-a prezentat la vot, au luat urna cu ei și au
venit acasă la noi. Când s-au trezit în fața mortului, s-au fâstâcit vreme de câteva secunde, după care
au zis un «nu face nimic», au luat un buletin și l-au băgat în urnă, plecând cu conștiința împăcată că
mortul și-a făcut datoria cetățenească”19. A fost înmormântat în cavoul familiei din Cimitirul Bellu,
alături de unchiul său, Iacob C. Negruzzi20, și de surorile sale, Ella Negruzzi21, Anna Racoviță și
Maria Cerchez22.

Foto 1: Generalul Mihai L. Negruzzi (1873-1958)

– Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iași

1845-1940, Iași, 2002). A avut o fiică, Dana (1937-2021), care a fost căsătorită cu scriitorul Marcel Petrișor
(1930-2021), fost deținut politic între 1952 și 1964. Dana Konya-Petrișor a continuat tradiția scriitoricească a
familiei, ea fiind autoarea a două volume apărute la Editura Junimea din Iași, care „descâlcesc un pic
nebănuitele ițe ale memoriei”, după cum mărturisea autoarea: De pe mal de Prut, pe malurile Senei, Iași, 2014,
258 p.; Hai-hui prin lumea lui Dumnezeu, Iași, 2016, 145 p.
17
Suzana M. Negruzzi a fost căsătorită cu pictorul și graficianul Petre Grant (1904-1990). A avut o fiică, Irina
(1927-2006), căsătorită cu prof. dr. Bradu Fotiade (1928-2010), reputat cardiolog, care a înființat primul
laborator de cateterism cardiac şi de angiografie din România (1953). Irina Fotiade a avut un fiu, Matei
Fotiade.
18
Vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, „Să nu mai plângem după ce s-a pierdut, să ne bucurăm de ceea ce a
rămas…” [interviu cu Dana Konya-Petrișor], în „Dacia literară”, anul XXIX, nr. 3(150), Iași, toamna 2018, p.
161-163.
19
Dana Konya-Petrișor, De pe mal de Prut, pe malurile Senei, Iași, 2014, p. 45.
20
Pentru mai multe detalii despre Iacob C. Negruzzi, vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Iacob C. Negruzzi –
„Fundator, stâlp și gazdă al «Junimii»”, în „Prutul”, anul X(XIX), nr. 1(65), Huși, 2020, p. 307-312.
21
Pentru mai multe detalii despre Ella Negruzzi, vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Ella Negruzzi (1876-1948).
Prima femeie avocat pledant din România, în „Prutul”, anul IX(XVIII), nr. 2(64), Huși, 2019, p. 289-292.
22
Olga Rusu, op. cit., p. 19.
361
 Foto 2: Mihai L. Negruzzi la moșia Hermeziu (1925) – Arhiva Muzeului Național al Literaturii Române Iași

Foto 3: Generalul Mihai L. Negruzzi susținându-și discursul cu ocazia instalării în funcția de rezident
regal al Ținutului Prut (Palatul Administrativ, Iași, 11 septembrie 1938) – Arhiva Muzeului Național al
Literaturii Române Iași

362
 VINTILĂ ŞIADBEI – MĂRTURII EPISTOLARE

Ştefan S. GOROVEI

Astronomul Vintilă Şiadbei1 este una dintre acele personalităţi care pot constitui o trăsătură de
unire între oraşele Fălticeni şi Huşi: s-a născut la 3/15 mai 1898 la Fălticeni, unde a terminat prima
parte a studiilor preuniversitare (absolvind Gimnaziul „Alecu Donici” în 1913) şi a continuat cu
clasele liceale la Huşi. Nu sunt numaidecât accidente biografice: tatăl său, George Zarnitzki-Şiadbei,
urmaş al unei familii pe care o cred de origine armeană din Galiţia şi care nu a făcut obiectul unei
cercetări speciale2, fusese mulţi ani şeful gării din Fălticeni (viitorul savant s-a născut în această
clădire, azi dărăpănată) şi apoi a trecut, cu acelaşi serviciu, la Huşi3. În vremea vieţuirii la Fălticeni,
George Şiadbei s-a căsătorit cu Maria Văsescu (1873–1935), a cărei soră mai mare, Elena (1872–
1918), era soţia lui Artur Gorovei. Această relaţie de rudenie a fost dublată de una amicală, consolidată
de obiceiul pe care-l statornicise „patriarhul” familiei, Iorgu Văsescu (1826–1916), de a aduna în casa
lui pe toţi ai săi la Paşti, la Crăciun şi la zilele onomastice ale „bătrânilor” (23 aprilie şi 8 septembrie)4.
În plus, Maria (Maricica) Şiadbei a primit ca zestre o jumătate din proprietatea de la Buneşti, în
întindere de 80 ha (cealaltă jumătate constituise zestrea Elenei Gorovei). Copiii familiei Şiadbei s-au
născut în Fălticeni: Vintilă (1898–1944), Traian (1899–1959), George (1901–1957), Ion (1903–1977)
şi Alexandrina (1907–1924). Băieţii mai mari erau apropiaţi ca vârstă de verii lor primari, copiii Elenei
Gorovei (Mircea născut în 1894 şi mai ales Sorin născut în 1897). La maturitate, doar doi dintre ei au
păstrat această apropiere: Vintilă şi, mai apoi, Ion (Ionel), ale cărui preocupări ştiinţifice (limbă şi
literatură română) l-au pus în legături epistolare mai ample cu unchiul său, folcloristul. Sfârşitul
relaţiilor cu doi dintre fraţi (George, mângâiat Gigik, şi Ionel5) l-a descris Artur Gorovei, în 1948,
într-o scrisoare adresată prietenului său G. T. Kirileanu6; despre Vintilă ştiu de la părinţii mei că a

1
În afara succintei evocări de care s-a bucurat acum câţiva ani în oraşul natal – Mioara Gafencu, Sorin Gafencu,
Vintilă Şiadbei şi Haralambie Ciocan. Dimensiunile timpului, Editura „StudIs”, Iaşi, 2014 – viaţa şi activitatea
acestui savant nu pare să fi preocupat pe istoricii ştiinţei româneşti.
2
Nu cunosc numele părinţilor lui George Şiadbei (ar trebui să fie în actul său de deces). Nu ştiu cine este
Cornelia Şiadbei, „ospitant” al Şcolii Române de la Fontenay-aux-Roses în 1930-1931 (Petre Ţurlea, Şcoala
Română din Franţa, Editura Academiei Române, Bucureşti, 1994, p. 31).
3
Pentru aceste informaţii – Mioara Gafencu, Sorin Gafencu, op. cit., p. 11–12. Primul dintre martorii care au
certificat, la Primărie, naşterea întâiului copil, Vintilă, este magistratul Artur Gorovei (unchiul său !), arătat ca
locuind în Fălticeni, pe strada Ospitalului: este indicată, astfel, casa Vidrighin, existentă şi azi, în care familia
Gorovei a locuit între octombrie 1896 şi octombrie 1899 – Ştefan S. Gorovei, „1843 septemvrie 20 m-am mutat
în casă”. Peripeţiile unei case cu pisanie, în Monumentul XX, partea a 2-a. Lucrările Simpozionului
Internaţional Monumentul – tradiţie şi viitor, Ediţia a XX-a, Iaşi, 2018, volum coordonat de Lucian-Valeriu
Lefter şi Aurica Ichim, Editura „Doxologia”, Iaşi, 2019, p. 262–263.
4
Idem, Neamuri care se duc: Văseştii, în „Prutul. Revistă de Cultură”, s.n., VII (XVI), 2017, 2 (60), p. 25–41.
La p. 40, fig. 10, soţii Şiadbei ocupă extrema dreaptă; dintre cei trei copii din dreptul lor, ultimii doi sunt – după
însemnarea lui Artur Gorovei – Traian şi Vintilă Şiadbei (element important pentru datarea fotografiei).
5
În anii vieţuirii mele bucureştene, l-am vizitat o dată pe acest unchi al meu în apartamentul din vila aflată
spatele Bisericii Albe; am repetat vizita, împreună cu tatăl meu, cred că în toamna anului 1973. Nu păstrez, din
păcate, amintirea unor întâlniri emoţionante sau deosebit de călduroase.
6
Idem, „Când vor fi timpuri mai bune…”. Un mănunchi de scrisori de la Artur Gorovei către G. T. Kirileanu, în
„Prutul. Revistă de Cultură”, s.n., X (XIX), 2020, 1 (65), p. 291–292.
363
păstrat legătura cu verii săi, iar pe Traian – care avea să moară, ca deţinut politic, la Oradea – l-am
aflat vizitându-şi la Bucureşti bătrânul unchi, puţină vreme înaintea morţii acestuia7.
Evoluţia familiei Şiadbei ar trebui urmărită prin documentele arhivelor, publice şi private. Nu
cred că din hârtiile care puteau să constituie arhivele celor patru fraţi (în care s-ar fi cuprins şi acelea
moştenite de la părinţii lor) a mai rămas ceva. Singura arhivă familială păstrată şi disponibilă rămâne
aceea creată de Artur Gorovei, dar a cărei explorare necesită timp şi răbdare.
Din scrisorile trimise de fiul său Sorin, în 1919, înţeleg că, spre sfârşitul Primului Război
Mondial, George Şiadbei era şeful gării din Iaşi; în acel răstimp, copiii mai mici au rămas, se pare, în
Fălticeni, poate în grija bunicii lor materne, Maria Văsescu (1850–1934; era născută Softa). O vreme,
familia Şiadbei l-a găzduit pe Sorin Gorovei – proaspăt student al Universităţii ieşene – în locuinţa sa
din incinta gării. După un timp, poate în vederea pensionării, George Şiadbei s-a mutat în oraş. A
rămas definitiv, cu toată familia sa, la Iaşi, unde băieţii au urmat, pe rând, studiile universitare. În
1924, când a murit fiica Alexandrina, locuiau pe strada Asachi8. Soţii Şiadbei au murit în acelaşi an,
1935, la opt luni distanţă: el la 27 aprilie, iar ea la 30 decembrie. Nu ştiu dacă mai există mormântul
lor în cimitirul „Eternitatea”.
*
Cele câteva mărturii epistolare care urmează fac parte din corespondenţa familială, cu grijă
rânduită de Artur Gorovei în volumaşe cu coperte de carton. În seria de Scrisori de la familie, volumul
7b, o banderolă cu inscripţia Fraţii Şiadbei reuneşte un număr consistent de scrisori expediate, în
marea lor majoritate, de Ionel Şiadbei9; între ele, însă, am găsit şi câteva de la Vintilă. Primele trei
evocă vremea Marelui Război (s-ar înţelege că în aprilie 1917 familia era deja la Iaşi). Am alăturat
două ilustrate trimise din Paris de trei dintre cei patru fraţi10, precum şi o scrisoare mai lungă, a
Floricăi Şiadbei, văduva lui Vintilă11. Rudă apropiată a doamnei Adela Tomovici12, o cunoştinţă bună
a părinţilor mei, Florica Şiadbei a fost în corespondenţă cu tatăl meu şi – după cât îmi amintesc –
evoca în scrisorile ei mâhnirea produsă de atitudinea cumnaţilor săi faţă de drepturile ei succesorale la
Buneşti. Timpul a trecut, vremurile s-au schimbat, şi toate acele drepturi au fost preluate (ca să nu zic
uzurpate) de alţii şi altele.
Îndemnul de a da la lumină aceste mărturii, cu nădejdea că ar putea fi utile aceluia care ar dori
să refacă mai din adânc biografia lui Vintilă Şiadbei, a venit cu totul întâmplător. În noiembrie 2022,
d-l Sorin Gafencu, profesor la Colegiul „Nicu Gane” din Fălticeni, mi-a transmis rugămintea unui
cercetător clujean pasionat de astronomie, d-l Dan Uza, de a-i înlesni aflarea împrejurărilor în care s-a
stins Vintilă Şiadbei, în primăvara anului 1944, întrucât, contrar uzanţelor, pe actul de naştere de la
Fălticeni nu s-a consemnat data şi locul decesului, ceea ce a generat felurite ipoteze13. O însemnare a
unchiului meu a adus lumina: Vintilă Şiadbei a murit la Bucureşti, la 26 martie 1944, şi a fost

7
Idem, Artur Gorovei. Ultimele (I), în „Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei”, XVIII, 2018, p. 519.
8
Conform ferparului publicat într-un ziar ieşean (posed doar o tăietură de ziar, cu acest anunţ).
9
Le voi încredinţa tiparului la împlinirea a 120 de ani de la naşterea lui Ion Şiadbei.
10
Ele pot pune sub semnul întrebării imaginea de „părinte împovărat” (Mioara Gafencu, Sorin Gafencu, op. cit.,
p. 12) a lui George Şiadbei.
11
S-au căsătorit în 1930, la Iaşi (ibidem, p. 11). Era fiica inginerului D. Vasilescu şi a soţiei sale Clara.
12
Soţul acestei doamne fusese proprietarul unei fabrici (cred că de mobilă) din Fălticeni. Casa lor era pe strada
Sucevei, după clădirea Liceului „Nicu Gane”, la colţul cu strada Libertăţii, peste drum de biserica catolică; a fost
demolată pentru a face loc cantinei liceului. Cred că fiul doamnei Tomovici a fost elevul tatălui meu.
13
Mioara Gafencu, Sorin Gafencu, op. cit., p. 12. În spaţiul virtual, s-a generalizat informaţia că decesul ar fi
survenit în aprilie 1944, la Zlatna (Alba). Observ, acum, că în lucrările dedicate personalităţilor fălticenene au
fost înscrise două date şi două localităţi – cf. Cătălin Ciolca, Cartea Fălticenilor – de la A la Z, ediţia a II-a,
revăzută şi adăugită, Editura PIM, Iaşi, 2010, p. 220: „m. 27.05.1944, Zlatna, în refugiu”; Eugen Dimitriu,
Dicţionar al personalităţilor fălticenene, Editura „Tipo Moldova”, Iaşi, 2015, p. 685: „la 27 aprilie 1944 …
moare la Bucureşti, în refugiu”.
364
îngropat în Cimitirul Bellu, figura 76. Câteva zile mai târziu, d-l Dan Uza a trimis d-lui profesor Sorin
Gafencu un ferpar decupat dintr-o gazetă bucureşteană: văduva, fraţii Şiadbei, socrii şi cumnatul
anunţau că Vintilă Şiadbei, „conferenţiar de astronomie la Universitatea din Iaşi, a încetat din viaţă la
Bucureşti, în urma unei crize de cord”. Înmormântarea, la Cimitirul Bellu, urma să aibă loc vineri, 31
martie, orele 15.30. Mulţumesc d-lui profesor Sorin Gafencu pentru imboldul spre căutarea şi adunarea
acestor informaţii, precum şi d-lui Dan Uza pentru amabila comunicare a ferparului.
Cercetarea trebuie să continue. Deocamdată, din perspectiva menţionatei scrisori din 1948 a
lui Artur Gorovei către G. T. Kirileanu, nu pot să nu observ cât de bine se aplică, în ceea ce priveşte
posteritatea celor două surori înzestrate la Buneşti, frumoasa zicere a înţeleptului părinte Iachint, stareţ
de vremuri grele al Mănăstirii Putna: să ţinem ale locului, pentru ca şi locul să ne ţină pe noi.
Rămăşiţele pământeşti ale urmaşilor uneia dintre surori sunt adunate, spre odihnă veşnică, în cimitirul
acelui sat; cele ale urmaşilor celeilalte surori au rămas împrăştiate după porunca sorţii: la Iaşi, la
Bucureşti, la Oradea… Poate este şi aici o lecţie a istoriei.

1.
Dorohoi, 30 aprilie 1917
Dragii mei,
Vă rog să mă ertaţi că până azi nu v-am scris nimic, deoarece am fost foarte ocupat. Cred că
Sorin v-a scris ce plouat am plecat din Iaşi, unde ne aranjasem tare binişor. Acum vă trimit şi eu o
vedere din Dorohoi, unde praful şi glodul sunt cu mult mai abundente decât la Fălticeni.
Sărutări,
Vintilă
<Marginal:> Adresa str. Alex. I. Cuza No. 7
C.p. ilustrată (Dorohoiu, Off. Postal). Adresa: Dnei şi /Dlui / Artur Gorovei / avocat / Fălticeni.
Pe unica ştampilă poştală, prost imprimată, se descifrează DOROHOI şi data 3 MAI 917

2.
Dorohoi, 21 mai 1917
Dragă Lenţucă,
Te rog să primeşti respectuasele mele felicitări de ziua onomastică. Eri l-am văzut pe Sorin în
Botoşani; li-a făcut tocmai eri injecţie cu ser mixt. Azi am plecat din nou la Dorohoi, deoarece n-avem
loc la Botoşani.
Sărutări,
Vintilă
C.p. scrisă cu creionul. Adresa: Dnei / Elena Gorovei / str. Mare / Folticeni. Unica ştampilă
este indescifrabilă.

3.
Huşi, 16 noembre 1917
Dragii mei,
Vă rog să mă ertaţi că de când am plecat nu v-am scris ceva mai mult, deoarece am fost cam
ocupat. Eu cu sănătatea o duc bine şi aştept să plec din zi în zi la Fălticeni pe vreo două zile. Sorin a
plecat din Huşi în împrejurimi cam pe la 4-5 noembre. Cred că au plecat în comuna Popeşti (judeţul
Bârlad), deoarece până acum n-a mai venit prin Huşi, unde îl aşteaptă o mulţime de scrisori. O ultimă

365
scrisoare pe care a primit-o eri este de la Mircea, care spune că a primit un pachet de acasă în ziua de 5
noembre.
Vă sărut cu drag,
Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei / avocat / Fălticeni. Ştampila de expediţie: HUŞI 20 NOV
917. Altă ştampilă, prost aplicată: …. CENSURĂ MILITARĂ 30 NOE 917

4.
Iaşi, 4 septembre 1925
Dragă Artur,
Aseară, sosind din Chişinău, am găsit cartea postală pe care mi-ai scris-o cu vreo 2 zile înainte
de plecarea mea din Iaşi.
Pe c[onu] Cristodor14 l-am văzut joia trecută când l-am vizitat împreună cu tata, care sosise cu
o zi mai înainte de la Băile Herculane.
L-am găsit mai bine decât era mai înainte, dar tot nu esă din casă prin oraş, mărginindu-se
doar să stea numai în grădină; ne-a spus că ţine dietă şi zicea că se simte cam slăbit după boală, ceea ce
este foarte firesc ţinând seamă de vârsta pe care o are şi că a fost bolnav destul de rău timp de aproape
3 săptămâni.
Azi la amiază am mai primit încă o scrisoare, pe care mi-ai scris-o la 2 sept[embrie] şi dacă
s-ar întâmpla ceva, voi căuta să îndeplinesc toate aşa ca lucrurile să iasă bine.
Eu am fost zilele acestea în Chişinău, unde am vizitat expoziţia15 – care e foarte bine aranjată
şi se prezintă cu mult superioară expoziţiei agricole care a fost la noi – mi-am mai văzut prietenii de
acolo şi între altele am aflat / că ruda matale Kazimir16 a murit iarna trecută. Ştirea aceasta n-am avut
posibilitatea s-o verific mai precis, dar pare să fie adevărată, deoarece mi-a fost dată de un vecin al lui
şi apoi ducându-mă la casa în care locuia Kazimir am găsit-o ocupată de altcineva. Noul locatar
găsindu-se în acest timp la ţară, n-am putut să-l întreb cum de s-au petrecut lucrurile.
Pe la noi, prin Iaşi, toate bune; tata şi mama au sosit mai graşi de la Băile Herculane, după ce
au vizitat Aradul şi Oradea Mare.
Sărutări de la noi toţi matale şi lui Sorin.
Vintilă
Scrisoare închisă; plicul nu s-a păstrat.

5.
Iaşi, 9 ianuarie 1926
Dragă Artur,

14
Christodor C. Gheorghiu, fratele latinistului Xenofon C. Gheorghiu, fusese căsătorit cu Clara Gorovei
(1857–1891), sora lui Artur Gorovei. A murit în Iaşi, la 26 ianuarie 1926.
15
Expoziţia generală, organizată în toamna anului 1925.
16
Nu pot identifica, deocamdată, pe acest Kazimir basarabean, mort în iarna 1924/1925. Pentru această
ramură a familiei Kazimir (Cazimir), v. G. Bezviconi, Boierii Kazimir, în „Din trecutul nostru”, III, 17-20,
februarie-mai 1935, p. 22-49, precum şi contribuţiile mai recente semnate de Maria Hasnaş în revista „Tyragetia”
de la Chişinău (II, 1995 şi III, 1996). Înrudirea la care se referă Vintilă Şiadbei porneşte de la căsătoria lui Ioan
Cazimir (strămoşul ramurii basarabene) cu Ecaterina Borş, mătuşa paternă a Mariei Borş, mama lui Artur
Gorovei.
366
 Am aşteptat ca să revii în Fălticeni pentru ca să-ţi răspund la scrisoarea din Botoşani. Am
întâlnit pe Nicuţu17 şi în conformitate cu recomandările pe cari mi le-ai făcut, i-am înmânat suma de
400 lei; cred că şi el trebuie să vă fi scris în acest timp ca să vă mulţumească.
Noi pe aici cu toţii bine şi ne căutăm fiecare de obişnuitele noastre ocupaţii.
Sărutări la toţi.
Vintilă
Scrisoare închisă; plicul nu s-a păstrat.

6.
Paris, 16.IV.[1]928
Pentru zilele acestea (când au încetat divergenţele între „cruce şi colac”), îţi trimitem, coane
Artur, toate felicitările noastre, însoţite de cele mai bune urări tradiţionale.
Vintilă, Ionel, Gigică
C.p. ilustrată (Paris – La Conciergerie et le Pont au Change). Adresa: Mr / Arthur Gorovei /
Avocat / Fălticeni / Roumanie. Ştampile poştale: PARIS – 25 / R[ue] DANTON, 19.IV.1928;
FALTICENI 22.IV.928.

7.
[Paris, 8 aprilie 1929]
De Sf. Paşti, vă trimitem, odată cu această vedere de pe aici, şi tradiţionalele urări de „Christos
a înviat”, ani mulţi, bucurie şi sanatate.
Sărutări,
Vintilă, Georgică şi Ionel
C.p. ilustrată (Paris … en flanant. Place de la Concorde). Adresa: Dlor / Artur şi Sorin /
Gorovei / Fălticeni / (Roumanie). Ştampile poştale: PARIS – 25 / R[ue] DANTON, 8.IV.1929;
FALTICENI 14 APR 929.

8.
Iaşi, 27 febr[uarie] 1935
Dragă Artur,
Mulţumesc foarte mult pentru comunicarea observaţiei de bolid; sper că în curând voi mai
primi şi de prin alte părţi ceva ştiri în legătură cu asta, fiindcă îmi închipui că bolidul trebue să fi fost
observat, poate, şi prin Cehoslovacia şi Polonia de Sud. În felul acesta cred că voi putea deduce câteva
rezultate interesante.
M-m interesat la Fischer, pe strada Lăpuşneanu, de preţurile termometrelor de maximă şi
minimă. Un termometru mai mare (25 ctm. lungime) costă, fără magnet, 300 lei şi unul mai mic (20

17
Nicu Gheorghiu (1882–1941), nepotul de soră al lui Artur Gorovei (fiul lui Christodor C. Gheorghiu
şi al Clarei Gorovei). Anumite dizabilităţi îl făceau inapt pentru angajarea în servicii publice. După moartea
tatălui (1926) şi a unchiului său (1928), a fost luat la Focşani, de mătuşa sa maternă, Constanţa, căsătorită cu
avocatul Nicolae Rainu; după ce şi aceştia au murit (1931 şi, respectiv, 1933), a rămas în grija lui Artur Gorovei,
până în vara anului 1934, când a putut fi aşezat la Mănăstirea Slatina, unde a trecut la cele veşnice în 5 mai 1941
şi a fost îngropat într-un cimitir de lângă mănăstire, desfiinţat ulterior. În jurnalul său, Artur Gorovei notează cu
mâhnire şi nedumerire atitudinea rudelor dinspre tată („cei de la Iaşi, familia Culianu, veri cu tată-său”) faţă de
toată drama lui Nicu Gheorghiu. Înrudirea era prin familia Vlahu.
367
ctm. lungime) 250 lei. Dacă este nevoe şi de magnet, la preţurile de mai sus se mai adaugă încă 50 lei
în plus.
Pe la noi este o vreme de primăvară adevărată; ai noştri toţi bine şi vă trimit toate cele
cuvenite.
Sărutări lui Sorin şi matale,
Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei / Avocat / Folticeni. Ştampile poştale: IAŞI 1 MAR 935;
FALTICENI 2 MAR. 935.
9.
Bucureşti, 7 octombrie 194618
Dragă Arthur,
Verişoara mamei, Dna Tomovici, ne-a adus veşti bune şi mai rele din Folticeni. Am aflat, cu
părere de rău, că nu te simţi bine. Aceasta m-a întristat. Doresc din toată inima să-ţi ajute Dumnezeu să
fii bine, să trecem iarna cu bine şi să ne revedem sănătoşi. M-au mişcat foarte mult vorbele bune ce
mi-aţi trimis prin Adela Tomovici.
Nu sunt lacomă deloc, nici invidioasă. Nici nu aş căuta, cu toată dreptatea, să mă impun. Dar
m-am bucurat mult că îmi recunoaşteţi drepturile, Traian şi Dvoastră, şi sper că nici Ionel nu va avea
nici un motiv să fie altfel. Tilda, de un timp, simt din convorbirile telefonice că e prea indiferentă cu
mine şi foarte scurtă / la vorbă. Să fie oare chestia petecului de pământ care mi se cuvine, s-o
înnoureze ? Asta nu pot crede. Ea a fost totdeauna foarte drăguţă cu mine şi sper că va fi, şi acum,
când avem de împărţit ceva, tot la fel.
Dragă Arthur, eu pe Vintilă l-am apreciat după valora lui excepţională. Am răbdat, am căutat
prin sforţări să procedez cum am putut mai bine după puterile mele. Am ţinut mult la el şi l-am
respectat. I-am stimat rudele. Dacă nu era destinul atât de trist şi nenorocit, cred că el cel dintăi era
gata să mă răsplătească. Voi fi în totul de acord cu cumnaţii mei şi le doresc din toată inima reuşită,
fiind pământul de la părinţii şi bunicii lor.
Doresc să-l revăd pe Traian; am aflat indirect despre el. La Ionel am mai fost, mai demult.
Sunt sănătoşi. Despre Dvoastră am căpătat veşti prin familia Tomovici. Am regretat din inimă pe
Petruţă19; era delicat şi venea la Iaşi cu drag să ne vadă. / Nici n-am putut încă să fac o vizită Alinei20,
ceea ce sincer doream.
Şi noi am dus o viaţă grea, chiar de la venirea noastră în Bucureşti, de atâţia ani în urmă, de
când, datorită evenimentelor şi situaţiei financiare, a trebuit să mă hotărăsc să stau cu părinţii la bunica
mea, strâmtoraţi şi fără confort, sperând că vor veni timpuri mai bune pentru noi.
Aş putea spune că sunt sănătoasă, dar debilizaţi mult de griji. Vila de la mare e ocupată de
armată şi a fost golită complect (probabil de vecini). De la Iaşi, de asemenea, nu luăm chirie de la
chiriaşi. Nici n-am mai putut, nici n-am avut curaj să mergem pe la casele noastre. Totuşi trebuie să ne
ducem la Iaşi; vrem să vindem acolo şi etajul, sau totul, şi casa de la mare, şi să ne cumpărăm aici
locuinţă. Sperăm că va fi bun Dumnezeu şi cu noi. Doresc să ne revedem cu bine.
Matale şi familiei, multă sănătate şi dorinţi de bine din partea părinţilor şi a mea.
Florica
Scrisoare închisă; plicul nu s-a păstrat.

18
Adnotare Artur Gorovei: primită la 7 dec[embrie] 1946.
19
Petru G. Văsescu (1879–1943, Bucureşti), magistrat, unul dintre fraţii Mariei Şiadbei şi ai Elenei
Gorovei.
20
Alina Văsescu (1879–1952, Fălticeni), născută Cihoschi, institutoare, soţia lui Petru G. Văsescu. Era
sora profesorului Stanislas Cihoschi (1868–1927), rector al Academiei Comerciale din Bucureşti, şi a generalului
Henri Cihoschi (1872–1950, mort în închisoarea de la Sighet).
368
 ADDENDUM
În scurtă vreme după predarea textului de mai sus, am găsit, din întâmplare, încă cinci mărturii
epistolare ale relaţiilor lui Vintilă Şiadbei cu unchiul său de la Fălticeni. „Descoperirea” se explică prin
faptul că, în loc să le aşeze în volumul Fraţii Şiadbei (7b), arhivarul corespondenţei familiei le-a
strecurat – din neatenţie, desigur – în volumul 16, cu scrisori primite de la soţii Şiadbei (amândoi morţi
în 1935).
Noua „recoltă” înseamnă patru cărţi poştale, toate din 1943, la care se adaugă o ilustrată cu
„Salutări din Napoli”, semnată Florica, Vintilă, dar dificil de datat. Ştampila poştală de plecare indică
Roma – Ferrovia, şi data de zi şi lună: 7 – I; anul pare a fi 38; în ştampila de sosire, se vede data de 11
ianuarie şi ultima cifră a anului, 8. Presupun, deci, că este vorba de anul 1938.
Cărțile poştale au cuprinderea care urmează.

A.
Iaşi, 23 ianuar 1943
Dragă Artur,
Am primit amândouă cărţile postale pe care mi le-ai trimes; cea din 13. I de abea eri, la
Univ[ersitate] şi cea din 20, azi. Am fost la Facultatea de Drept şi mi-au spus că nu mai au ei dosarul
cu pricina, toate hârtiile dinainte de 1918 fiind vărsate la Arhivele Statului. Ducându-mă la Arhive, am
vorbit cu Dl Ungureanu21, care a reuşit să descopere existenţa dosarului. Luni dimineaţa îmi va aduce
dosarul şi vom vedea dacă în el se află diploma. Dacă nu se află, vom vedea ce este de făcut. Dacă se
află, o trimit imediat.
Sărutări, cu drag,
Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei, avocat / Folticeni. Ştampile poştale: cea de Iaşi prost
imprimată; FALTICENI 27. IAN. 943. CENZURAT IAŞI No. 28.

B.
Iaşi, 29. I. 1943
Dragă Artur,
La Arhivele Statului am găsit dosarul, dar nu există diploma de licenţă. De la Facultatea de
Drept mi s-a spus că ei nu eliberează diplomele decât din 1922 încoace, pentru anii anteriori diplomele
erau eliberate de Minister în urma cererii, așa că diploma cu pricina (din 1890) ei zic că nu a fost
făcută şi deci nu există22. Va trebui deci să scoţi o diplomă nouă. Pentru aceasta îmi trebue un act de
naștere şi diploma de bacalaureat în original, pe cari te rog să mi le trimeţi prin cineva ca să nu se
piardă. Evident că nu va fi gata diploma pe 1 februar, deoarece trebue să mai meargă şi la Minister la
Bucureşti, la semnat; aceasta este singura soluţie, după câte spun cei de la Facultatea de Drept.
Sărutări, cu drag,
21
Istoricul Gheorghe Ungureanu (1907–1975), directorul (sau Şeful Serviciului) Arhivelor Statului din
Iaşi.
22
Oricât ar părea de ciudat, concluzia din 1943 a funcţionarilor de la Facultatea de Drept pare
întemeiată: dosarul cu actele de şcoală şi de serviciu, păstrat în arhiva lui Artur Gorovei, nu conţine diploma de
licenţă a acestuia, ci numai un Certificat, emis de Facultatea de Drept din Iaşi la 29 octombrie 1890, atestând că
„examenul general” de Licenţă în Drept fusese trecut cu o zi mai înainte, iar „juriul examinatoriu l-a proclamat
licenţiat”. Certificatul a fost emis la cererea celui interesat, „spre a-i servi la trebuinţă până la venirea diplomei
de la Onor Ministeriu”. Se vede că proaspătul licenţiat n-a mai cerut ministerului eliberarea diplomei în 1890,
renunţând şi în 1943. Demersul din acest ultim an a stat, probabil, în legătură cu pregătirea unui dosar de
pensionare, la împlinirea a 37 de ani de activitate ca avocat.
369
 Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei / Avocat / Folticeni. Ştampile poştale: IAŞI 30 IAN 43;
FALTICENI 1. FEB. 943. CENZURAT IAŞI No. 20.

C.
Iaşi, 18 april 1943
Dragă Artur,
În tot timpul vacanţei de Paşti voi fi la București, dar îndată ce voi reveni la Iaşi, după 2 mai,
te voi anunţa printr-o [carte] postală şi te voi aştepta cu cea mai mare plăcere oricând vei vrea să vii.
Camera pentru mata o voi pregăti imediat după sosirea mea, aşa ca să poţi să vii şi neanunţat. Mi-a
părut bine că în prezent mata eşti sănătos şi că nu te mai supără durerea care te-a năcăjit. Pe la noi de
vreo 3 zile s-a încălzit şi au început să se deschidă florile zarzarilor. Bine că s-a isprăvit şi iarna asta, că
mult a mai ţinut.
Sărutări cu drag de la
Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei / Avocat / Folticeni. Ştampile poştale: IAŞI 20 APR 43;
FALTICENI 22. APR. 943. 113 CENZURAT IAŞI 113.
D.
Iaşi, 15. VI. 1943
Dragă Artur,
Am căutat tocul şi ochelarii, pe cari i-ai pierdut, prin toate părţile, și pe la mine, şi pe la
optician, dar degeaba, n-am găsit nimic. N-or fi rămas poate pe la Cotnari23 ? Mi-a părut rău că n-am
putut veni, aşa cum doream, la Cotnari, atunci când era[u] şi Mircea şi Mia acolo; ceea ce m-a
împiedicat a fost vremea rea în ziua când îmi propusesem să vin şi apoi în celelalte zile diferite treburi
care nu se mai sfârşesc. Am scris şi băeţilor despre arendare24 şi îndată ce voi avea şi răspunsurile lor
le vei afla şi mata. Se poate întâmpla să vin şi eu pe la Folticeni atunci.
Complimente Elizei25, iar lui Sorin şi matale sărutări, cu drag,
Vintilă
C.p. Adresa: Dlui / Artur Gorovei / Folticeni. Ştampile poştale: IAŞI 16 IUN 43; FALTICENI
18. IUN. 943. 100 CENZURAT IAŞI 100.
*
Din aceste patru mici epistole, s-ar deduce că, în ultimul său an de viaţă, Vintilă Şiadbei locuia
la Iaşi, unde-și avea rosturile universitare, iar soţia sa la București, fără să fi fost o ruptură între soţi.
Această situaţie să explice, oare, atitudinea (răceala) fraţilor față de văduva sa ? Ele contribuie, în orice
caz, la conturarea mai clară a imaginii omului Vintilă Şiadbei: delicat, amabil şi discret.

23
Conform consemnărilor din Jurnal (IV, p. 375–376 / f. 139r–139v), Artur Gorovei a plecat la Iaşi la
25 mai, pentru a-şi înlocui lentilele ochelarilor; a rămas o zi şi apoi a plecat la Cotnari, unde, la via fiului său
Mircea, îl aştepta nepoata sa. A rămas acolo până la 2 iunie, când a revenit la Fălticeni. Şi el se plânge de vremea
rece şi ploioasă.
24
Este vorba, desigur, despre administrarea proprietăţii de la Buneşti, moştenită de cei patru fraţi de la
mama lor. „Băieţii” sunt fraţii lui Vintilă: Traian, George şi Ion Şiadbei.
25
Vintilă Şiadbei a fost singurul dintre verii primari ai lui Sorin A. Gorovei care a asistat la cununia
religioasă a acestuia (Mănăstirea Slatina, 2 octombrie 1942), împreună cu Petru Văsescu, fratele mamei lor
(Jurnal, IV, p. 257 / f. 130r). Părinţii mei aminteau întotdeauna cu simpatie şi duioșie prezenţa celor doi la acel
eveniment; „complimentele” transmise de Vintilă Şiadbei mamei mele arată că sentimentele erau reciproce.
370
 PRO MEMORIA. PETRU ȘT. POGÂNGEANU (1933-1997)*

Iulian PRUTEANU-ISĂCESCU

Petru Șt. Pogângeanu1, cel din urmă copil al lui Ștefan și al Rariței Pogângeanu (născută
Marcu), s-a născut la 12 februarie 1933, în comuna Gugești, județul Fălciu (astăzi, județul Vaslui).
În linie paternă, descindea din numeroasa familie a Pogângenilor2, atestați pentru prima dată la
Gugești în anul 1838, când este recenzat Toader Pogăncean, birnic, venit din Cordeni, sat înglobat
astăzi în Vinețeștii de pe Crasna, județul Vaslui3. Toader, înaintașul tuturor gugeștenilor Pogângeanu,
apare și în Catagrafia din 1846 și apoi în cea din 1852, când este menționat și fiul său probabil,
Gheorghe Pogângeanu (1814-1874)4. În anul 1864, clăcașul Gheorghe Pogângeanu a fost
împroprietărit cu cinci fălci şi 40 de prăjini, teren arabil5. La data morţii (16 iulie 1874)6 era primar al

*
Acest text este dedicat memoriei ing. dr. Petru Şt. Pogângeanu (1933-1997), de la a cărui moarte s-au
împlinit 25 de ani.
1
Vezi și Alexandru Th. Obreja, Petru Șt. Pogângeanu, Petru V. Matei, Iulian Pruteanu-Isăcescu, Mircea
Ciubotaru, Gugești (jud. Vaslui). Preliminariile unei istorii. Cu un cuvânt înainte de Prof. univ. dr. Constantin
Toma, membru corespondent al Academiei Române. Întâmpinare de Prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, Iulian
Pruteanu-Isăcescu, Iași, 2009, p. 310-311; Petru V. Matei, Nasc și la Gugești oameni. Portrete. Prefață de Mircea
Ciubotaru, Iași, 2012, p. 79-80, ediția a II-a revăzută și adăugită. Prefață de Mircea Ciubotaru, Iași, 2013, p. 135-
136.
2
Din aceeași familie descind: Petru Ir. Pogângeanu (1910-1993), văr de gradul al II-lea cu Petru Șt.
Pogângeanu, conferențiar la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca,
cercetător în domeniul opticii și al fizicii structurii moleculare, electrolizei și matematicii; Alexandru Th. Obreja
(1908-1985), văr de gradul al II-lea, profesor la Facultatea de Geografie a Universității „Alexandru Ioan Cuza”
din Iași; Tudorița Ghircoiaș (n. 1928), vară de gradul al II-lea, cercetătoare la Universitatea de Medicină și
Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, căsătorită cu Romeo Ghircoiaș (1919-1995), muzicolog, rector al
Academiei Naționale de Muzică „Gheorghe Dima” Cluj-Napoca, descendent pe linie maternă din familiile lui
Petru Maior și a lui Alexandru Papiu-Ilarian; Mircea Ciubotaru (n. 1944), nepot de vară de gradul al II-lea,
cercetător, profesor la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; se adaugă și nepoatele
de veri de gradul al II-lea: Lucia-Gabriela Munteanu (n. 1955), profesoară de limba și literatura română la
Colegiul Pedagogic „Vasile Lupu” Iași, scriitoare, căsătorită cu Eugen Munteanu, lingvist și traducător, profesor
la Facultatea de Litere a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași; Violeta Romila, profesoară de limba
franceză la Școala gimnazială „Anastasie Panu” Huși și Gabriela Gheorghiu, medic oftalmolog la Spitalul
Municipal „Dimitrie Castroian” Huși (cf. Arhiva Iulian Pruteanu-Isăcescu, Arborele genealogic „Familia
Pogângeanu”). Pentru alți reprezentanți ai familiei Pogângeanu, vezi contribuția noastră: Arborele genealogic al
familiei Pogângeanu (selectiv), în Petru V. Matei, Nasc și la Gugești oameni…, ediția a II-a, p. 121-122, 134).
Despre familia Pogângeanu, vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Consideraţii genealogice asupra familiilor
Pogângeanu şi Obreja, în Alexandru Th. Obreja et alii, op. cit., p. 133-138.
3
Mircea Ciubotaru, Petru V. Matei, Gugești (jud. Vaslui). Demografie și onomastică. Reforme agrare și
administrație, Iași, 2013, p. 21, 186.
4
Dintr-un alt fiu al lui Gheorghe Pogângeanu, Mihalache Pogângeanu, descind Pogângenii din Huși și
București, între care îl amintim pe Constantin Pogângeanu (n. 1926), văr de gradul al II-lea cu Petru Șt.
Pogângeanu, apreciat profesor de matematică la Colegiul Național „Cuza Vodă” Huși (vezi Mihai Gheorghiu,
Un dascăl deosebit al Liceului „Cuza Vodă” din Huși. Profesorul Constantin Pogângeanu, în Costin Clit
(coordonator), Colegiul Național „Cuza Vodă” din Huși. Centenar (1918-2018), Iași, 2018, p. 199-204; Petru
Ioan, Liceul „Cuza Vodă” din Huși: consemnări în prag de centenar, Iași, 2018, p. 127-138).
5
Mircea Ciubotaru, Petru V. Matei, op. cit., p. 41.
6
Arhivele Naționale Vaslui, Fond Stare Civilă, Boțești-Gugești, dos. 1/1874, f. 52 v.
371
comunei Gugeşti7, în cel de-al zecelea an de funcţionare al acestei unități administrativ-teritoriale. Unul
dintre fiii lui Gheorghe Pogângeanu, Vasile Pogângeanu, a fost bunicul lui Petru Șt. Pogângeanu.
Agricultor energic, implicat în viața comunității, acesta a semnat alături de alți săteni mai multe memorii
către instituțiile statului și ale bisericii: o cerere de reînființare a școlii generale din Gugești (1887)8 și o
cerere de înființare a parohiei Gugești (1904)9, tot el a asigurat cheltuielile de văruire în întregime a
bisericii Sf. Nicolae din Gugești în anul 191910. Tatăl lui Petru Șt. Pogângeanu, Ștefan V. Pogângeanu,
făcea parte dintre acei săteni despre care nepotul său de văr, prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, spunea:
„Observ acum un fapt simplu și evident: aproape toți cei care au performat remarcabil sunt copiii
primilor școlari de la începuturile învățământului gugeștean, toți înrudiți între ei prin căsătorii, cei din
neamurile Bejenaru, Braniște, Butnaru, Obreja, Pogângeanu, Toma și Țârdea. Aceasta înseamnă că
impactul școlii asupra primei generații de săteni convinși de foloasele învățăturii de carte, după secole de
cultură exclusiv orală, a avut forța unei iluminări, a unei revelații. Ambiția pozitivă și spiritul de
competiție, mândria succesului și nădejdea unei vieți mai bune au fost tot atâtea mobiluri interioare care
i-au determinat la eforturi și renunțări personale echivalente sacrificiului de sine pentru reușita copiilor
lor (…)”11.
În linie maternă, Petru Şt. Pogângeanu provenea dintr-o familie din satul Butucăria, comuna
Zăpodeni, județul Vaslui. Mama sa, Rarița Marcu (1895-1979), era fiica dascălului Constantin Marcu și
nepoata preotului Dumitru Marcu12. Petru Şt. Pogângeanu a urmat cursurile şcolii primare din Gugești
(1940-1945)13, după care, primele clase ale Liceului „Cuza Vodă” din Huși – astăzi, Colegiul Național
„Cuza Vodă” – (1945-1952). A întrerupt şcoala pentru a ocupa un post de învăţător suplinitor în anul
școlar 1952-1953 la școala generală din satul natal14. A reluat cursurile de liceu, după transferul la
Școala medie de băieți nr. 1 Iași – astăzi, Colegiul Naţional Iaşi –, absolvite în anul 195415 ca șef de
promoție16. Pe baza foarte bunelor rezultate, a fost admis la Facultatea de Electrotehnică (1954), unde
a obţinut diploma de inginer electrotehnic (1959). În decembrie 1960, a devenit şef de laborator în
specialitatea Tehnica măsurătorilor electrice, din cadrul Catedrei de Electrotehnică, măsuri şi maşini
electrice (1960-1962), asistent (1962-1969) şi şef de lucrări la disciplina de bază (din 1969)17. A
susţinut cursurile: Măsurări electrice şi magnetice (1969-1984), Tehnica măsurării electrice a
mărimilor electrice şi neelectrice (din 1983), Electrotehnică şi maşini electrice (1977-1981), Tehnica
măsurării pe cale electrică (din 1981). A avut preocupări ştiinţifice în direcţia tehnicii măsurătorilor
electrice, precum şi în domeniul mărimilor electromagnetice şi neelectrice și contribuţii la
problematica sistemului internaţional SI de unităţi, aferentă electrotehnicii, sub formă de diagrame şi
de standardizare a nomenclaturii. Numele său este legat, de asemenea, de dezvoltarea disciplinei de
Tehnica măsurării electrice a mărimilor electrice şi neelectrice TMEMEN, la Institutul Politehnic Iaşi
(actualmente Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași).

7
Mircea Ciubotaru, Petru V. Matei, op. cit., p. 107.
8
Petru V. Matei, Gugeşti (jud. Vaslui). Slujitori și lăcașuri de credință (1609-2011). Cu un cuvânt înainte de
Prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru, Iași, 2011, p. 34.
9
Ibidem, p. 43.
10
Ibidem, p. 48, 120.
11
Mircea Ciubotaru, Modele vechi pentru generații noi. Cuvânt înainte la Petru V. Matei, Școala din Gugeşti
(jud. Vaslui). 1872-2010. Cartea amintirilor și împlinirilor, Iași, 2010, p. 8.
12
Cf. Arhiva Petru Șt. Pogângeanu, Arborele genealogic „Mărculeștii”.
13
Petru V. Matei, Școala din Gugeşti (jud. Vaslui). 1872-2010…, p. 209, 211, 213, 216.
14
Ibidem, p. 50, 127, 131.
15
Anuarul Școlii medii de băieți „Mihail Sadoveanu” pe anii 1945-1955, Iași, 1955, p. 293.
16
Constantin Voiniciuc, Mihai Creţu, Constantin Sărmăşanu, Petru Pogângeanu, Măsurări electrice şi
neelectrice. Elemente de metrologie generală şi instrumentaţie, Iaşi, 1999, p. 3.
17
Ioan Bejan, Facultatea de Electrotehnică. Politehnica „Gh. Asachi” Iași. Istorie din documente de arhivă și
mărturii, Iași, 1998, p. 112.
372
 După decembrie 1989, ing. dr. Petru Şt. Pogângeanu a militat pentru reactivarea Episcopiei
Hușilor. În acest sens, a transmis două memorii (datate 8 mai şi 20 iunie 1995) Patriarhiei Române 18.
Cele două memorii conţin atât date privitoare la istoricul şi, mai ales, importanţa acestei episcopii în
istoria Ţării Moldovei, cât și informații biografice ale semnatarului, legate de Episcopia Huşilor şi de
ultimul ei episcop, Grigorie Leu19: „Acea desfiinţare era opera diabolică a tăvălugului anticristo-
comunist, rostogolit brutal asupra ţării noastre după 1944 şi reprezintă represaliile vremelnicei puteri
ateiste împotriva fermităţii cu care Prea Sfinţia Sa Episcopul Grigorie Leu – episcopul titular – a
respins compromisurile, nedemne de credinţa creştină, ce i se impuneau.
Când Episcopul Grigorie Leu a anunţat durerosul eveniment, la ultima slujbă a Episcopiei,
drept-credincioşii au plâns din tot sufletul lor şi în biserică nu se mai auzeau altceva decât suspinele
participanţilor la sfânta liturghie.
Cred că cu acea ocazie – dacă-mi amintesc bine – Episcopul Grigorie Leu a săvârşit şi ultima
hirotonisire din cariera sa. La cuvântul de mulţumire şi urărilor de sănătate adresate de preotul
hirotonit, Prea Sfinţia Sa Episcopul a răspuns (citez aproximativ, din memorie, pe atunci copil fiind):
«Îţi doresc o carieră frumoasă, îndelungată şi plină de cucernicie. Dar nu uitaţi că voi, preoţii, în aceste
vremuri tulburi, aveţi o cruce grea de dus. Să faceţi cum veţi putea mai bine căci Dumnezeu vă va
lumina calea! În ceea ce priveşte urările de viaţă lungă, ce-mi faci, ţin s-o spun din suflet că eu nu mai
doresc să mai trăiesc acum când forţele întunericului îmi interzic să mai continui cariera mea
arhipăstorească. Fie ca Bunul Dumnezeu să hotărască!».
Am plecat din biserica Episcopiei împovărat de gânduri negre şi triste presimţiri, ca mai toţi
credincioşii, căci îl cunoscusem îndeaproape pe Părintele Episcop. Iată împrejurările:
În anul şcolar 1945-1946 eram elev în clasa a I-a a Liceului «Cuza-Vodă» din Huşi, având ca
profesor de religie pe eruditul preot doctor econom Mihail Bejenaru, fire plină de cucernicie şi de har
didactic. Fiind cel mai bun elev la disciplina de religie, părintele-profesor m-a anunţat că a propus să
fiu premiat la Episcopie în Duminica Ortodoxiei şi mi-a mai spus că trebuie să fiu pregătit a rosti
rugăciunea domnească Tatăl nostru în faţa Sfântului altar. La sfârşitul liturghiei a urmat premierea cu
care ocazie Înalt Prea Sfinţia Sa m-a ridicat în braţe (aveam doar 12 ani şi o statură foarte mică), m-a
sărutat pe frunte şi mi-a înmânat diploma de premiere. A fost o emoţie greu de descris iar frumosul
chip, în odăjdiile sacerdotale ale rangului episcopal, aureolat parcă de o sacră lumină, îmi stăruie şi
astăzi în minte”20.
A primit un răspuns din partea Patriarhiei Române (26 mai 1995), precum şi din partea
Episcopiei Romanului şi Huşilor (19 iulie 1995) în care era anunţat că „În data de 12 ianuarie 1995,
(...) Adunarea Eparhială a Episcopiei Romanului şi Huşilor a aprobat reactivarea Episcopiei
Huşilor”21.
Reținem și că Petru Șt. Pogângeanu a fost pedepsit de autoritățile comuniste în timpul liceului.
În decembrie 1949, după ce ar fi afirmat în timpul orei de desen că „anul 1949 este anul morții Tov.
Stalin”, a fost eliminat din școală timp de 20 de zile într-o primă etapă, iar „la propunerea Secției de
Învățământ” s-a decis eliminarea definitivă din școala respectivă cu dreptul înscrierii într-o școală

18
Vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Mărturii recente privitoare la reactivarea Episcopiei Huşilor (1995), în
„Chronos. Revistă de istorie”, anul V, nr. 1 (8), Iaşi, 2007, p. 44-53.
19
Grigorie Leu Botoșăneanul (1881-1949), episcop al Argeșului (1936-1940) și episcop al Hușilor (1940-
1949). Vezi Adrian Nicolae Petcu, Nicolae Cătălin Luchian (editori), Episcopul Grigorie Leu în vâltoarea
istoriei. Documente (1924-1949), Iași, 2019.
20
Iulian Pruteanu-Isăcescu, art. cit., p. 44-45.
21
Ibidem, p. 52. În data de 14 februarie 1996, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât
reactivarea Episcopiei Huşilor. În data de 4 iulie 1996, Colegiul Electoral Bisericesc a ales ca episcop titular
pe Ioachim Mareş (1927-2009), episcop vicar al Episcopiei Romanului şi Huşilor. Vezi volumul omagial
Episcopul Ioachim Mareș, ctitor de biserici și promotor al culturii creștine: 1927-2019, Huși, 2019.
373
similară din alt județ. În spiritul luptei de clasă, a fost sancționat și în anul următor alături de alți
liceeni, acuzat de „acțiuni dușmănoase” față de UTM22.
În anii ʼ70 ai secolului degrabă trecut, a militat pentru ridicarea unui monument dedicat eroilor
din satul Gugești. A realizat proiectul unui monument complex și a întocmit un deviz estimativ23, dar
nu a primit aprobarea din partea Comitetului Județean de Cultură şi Educaţie Socialistă Vaslui, fiind
acuzat de „naţionalism” şi de alte intenţii nesănătoase24. În cele din urmă, un monument simplu a fost
ridicat în anul 1977 prin strădaniile preotului paroh Nicolae Popov25 și a unui comitet de inițiativă, al
cărui secretar a fost Petru V. Matei26, un alt gugeștean de ispravă27.
Ing. dr. Petru Şt. Pogângeanu a adunat în timp un bogat material pentru redactarea unei lucrări
istorice dedicate satului Gugeşti. A plecat din această lume pretimpuriu, în data de 11 ianuarie 1997,
lăsând în urmă mai multe dosare cu diverse materiale despre istoria satului natal și despre genealogia
familiei Pogângeanu28, încredinţate, în anul 2004, de soţia acestuia, doamna dr. Emilia Pogângeanu
(născută Varnali), nepotului de vară, prof. univ. dr. Mircea Ciubotaru. În anul următor, Arhiva Petru
Șt. Pogângeanu a fost transmisă semnatarului acestor rânduri, nepot de vară al prof. univ. dr. Mircea
Ciubotaru și strănepot de vară al ing. dr. Petru Şt. Pogângeanu. Parte din această moștenire a fost
valorificată prin publicarea unor texte de istorie locală și familială între anii 2006 și 200829, iar o altă
parte a fost utilizată în lucrarea monografică Gugești (jud. Vaslui). Preliminariile unei istorii (Editura
Cronica, Iași, 2009)30: „Aş dori ca această carte să fie un imn de cinstire închinat devenirii în timp a
satului meu de baştină şi tuturor acelor persoane şi personalităţi, mai apropiate sau mai îndepărtate
(lui), care au avut o oarecare tangenţă cu el, chiar dacă acest ultim (cel de-al doilea) aspect îmbracă, pe
alocuri, veşmântul unei istorii romanţate”31.

22
Costin Clit, Învățământul hușean la începuturile stalinizării, în idem (coordonator), op. cit., p. 374.
23
Cf. Arhiva Petru Șt. Pogângeanu.
24
Alexandru Th. Obreja et alii, op. cit., p. 270.
25
Nicolae Popov (1913-1979), paroh al bisericii Sf. Nicolae din Gugești între anii 1945 și 1979. Pentru mai
multe detalii despre preotul Nicolae Popov, vezi Petru V. Matei, Gugeşti (jud. Vaslui). Slujitori și lăcașuri de
credință (1609-2011)…, p. 79-80.
26
Ibidem, p. 270-272.
27
Petru V. Matei (1933-2015), autor a patru volume (supra, notele 1, 8 și 11) și coautor a două volume (supra,
notele 1 și 3) din seria consacrată satului Gugești, județul Vaslui, publicate între anii 2009 și 2013.
28
În încercarea sa de a demonstra originile transilvănene ale familiei Pogângeanu, Petru Șt. Pogângeanu a
susținut o corespondență cu profesorul de istorie Valentin Florea, autorul unei lucrări de licență despre
comuna Pogăceaua, județul Mureș. Dintr-o scrisoare, datată 14 februarie 1995, aflăm că familia Pogăcean nu
mai există în comuna Pogăceaua, după moartea singurului locuitor cu acest nume, Petru Pogăcean. Purtători ai
acestui nume existau (există) însă la Sânpetru de Câmpie, așezare aflată în apropiere de Pogăceaua, județul
Mureș (cf. Arhiva Petru Șt. Pogângeanu). Mai multe despre emigrările românilor ardeleni: Ștefan Meteș, Emigrări
româneşti din Transilvania în secolele XIII-XX. (Cercetări de demografie istorică), Bucureşti, 1971, ediția a II-a,
revăzută și adăugită, Bucureşti, 1977.
29
Vezi Iulian Pruteanu-Isăcescu, Consideraţii pe marginea unui document de familie, în „Chronos. Revistă de
istorie”, anul IV, nr. 1-2 (6-7), Iaşi, 2006, p. 43; Gheorghe I. Pogângeanu, Câteva amintiri. Linii din viaţa unui
amic, în ibidem, p. 44-51; Iulian Pruteanu-Isăcescu, O monografie neterminată (uitată) a satului Gugeşti,
semnată de Alexandru Th. Obreja, în „Chronos. Revistă de istorie”, anul V, nr. 2 (9), Iași, 2007, p. 60;
Alexandru Th. Obreja, Reîntoarcerea la mine acasă, în ibidem, p. 61-64; Iulian Pruteanu-Isăcescu, Câteva
consideraţii asupra Pomelnicului cel mare de la biserica Sf. Nicolae din Gugeşti (Vaslui) – ctitorie a marelui
vornic Nicolae Dimache, în „Chronos. Revistă de istorie”, anul VI, nr. 2 (11), Iași, 2008, p. 50-52 (reluat în
„Elanul”, nr. 79, septembrie 2008, p. 1, 8-9).
30
Vezi Alexandru Th. Obreja et alii, op. cit. (supra, nota 1).
31
Petru Șt. Pogângeanu, Opțiunea pentru o istorie mică, în ibidem, p. 30.
374
 Anexe

Petru Şt. Pogângeanu (1933-1997)

Diplome primite în timpul studiilor la Liceul „Cuza Vodă” Huși (1947-1948)

375
 Diplome primite de elevul Petru Şt. Pogângeanu, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei (1947-
1948), semnate de episcopul Grigorie Leu

Diplome primite de elevul Petru Şt. Pogângeanu, cu prilejul Duminicii Ortodoxiei (1947-1948),
semnate de episcopul Grigorie Leu

376
 Monumentul Eroilor din satul Gugești, județul Vaslui
(propunerea ing. Petru Șt. Pogângeanu, respinsă de autoritățile comuniste
din anii ʼ70 ai sec. XX)

377
 Monumentul Eroilor din satul Gugești, județul Vaslui: piese componente
(propunerea ing. Petru Șt. Pogângeanu, respinsă de autoritățile comuniste din anii ʼ70 ai
sec. XX)

378
 ORIUNDE, IARMAROCUL

Lina CODREANU

Derularea cronologică a tradiționalului iarmaroc ținut la date fixe se face și astăzi în strânsă
corelare cu sărbătorile religioase ale anului. Termenul este sinonim total cu „bâlci” și parțial cu
„târg”, etimologiile fiind diferite. În fapt, manifestarea de anvergură este un târg cu învoială de
cerere și ofertă, animat de manifestări spectaculoase (nu neapărat artistice) și de petreceri populare
animate de muzică. Iarmarocul-târg se desfășoară ritmic pe tot parcursul anului, dar cele mai
frecventate par a fi târgurile de vară și de toamnă.
În zona Moldovei de mijloc, traseul pare în urcuș geografic, pe măsură ce natura se îmbracă în
cromatica autumnală. Acest târg cu voie bună se desfășoară în Moldova sudică, la Adjud
(sărbătoarea Schimbarea la Față, 6 august) și Tecuci (de Adormirea Maicii Domnului / Sf. Maria
Mare, 15 august). Iarmarocul moldovenesc se desfășoară și pe Valea Prutului, la Fălciu (la
Sărbătoarea de Sânziene, 24 iunie) ori spre nordul zonei, la Negrești (Schimbarea la Față a
Domnului, 6 august).
Legătura intrinsecă a locațiilor de circuit a iarmarocului este determinată de distanțele rutiere,
de înlesnirea deplasărilor utilajelor de distracție și a iarmarocarilor cu tot cu recuzita ori cu
produsele necesare. De aceea, iarmarocul anual zonal, respectiv din județul Vaslui, începe la Bârlad
(prăznuirea religioasă Tăierea Capului Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, 29 august), continuă apoi
în capitala județului (sărbătoarea Nașterea Maicii Domnului, 8 septembrie), poposind la Huși
(Înălțarea Sfintei Cruci, 14 septembrie), înainte de a o porni spre Răducănenii de Iași. Iarmarocarii
interesaţi de negustorie şi de obţinerea unui ceva-profit din distracţiile oferite urmează fidel traseul
acestei manifestări populare de larg interes negustoresc și de distracție.
Anual, aşezarea Huşilor rămâne gazda unor manifestări cultural-distractive și meșteșugărești
(„Zilele orașului Huși”), să le zicem elitiste, deloc de neglijat, care se adresează unor persoane
specializate în domeniile istorie, literatură, spectacole de teatru, premiere cinematografice,
etnografie, viticultură, desigur, toate încheiate, cum bine plănuiau găzduitorii, cu degustări de vinuri
şi agape distractive. Pe la începutul lunii octombrie, când mustul stă din fiert şi băutorii pot să se
dosească pe după mănunchiurile din stuf ale mustăriilor, este tocmai potrivit să se organizeze
„Toamna culturală huşeană”, bine gândită şi cu important folos pentru intelectualitatea orășelului.
Până-n anii '90 și după, patronajul era asigurat de Emil Pascal, longevivul director al Casei de
Cultură, alături avându-i pe poetul Hușilor – Ion Alex. Angheluş, bibliotecarul Constantin Donose,
scriitorii Theodor Codreanu și Ion Gh. Pricop, cantautorul Valeriu Penişoară… Ce cronică de
interes, presărată cu picanterii anecdotice adunate ad-hoc ar fi putut s-o scrie martorii de-atunci!...
Numai că și aceștia s-au înșiruit drept personaje în literatura cu amintiri și legende a „orașului dintre
vii”.
Nu-i acelaşi lucru, însă, manifestarea „Zilele Huşilor”, programată festiv, la date variabile, în
cadrul instituțiilor orășenești, cu iarmarocul / bâlciul care „cade” invariabil pe 14 septembrie din an,
organizat la marginea orașului. Nu se vorbea de „Zilele …”, ci simplu: „De iarmaroc”, adică de Ziua
Crucii. Iarmarocul era organizat într-un spaţiu amenajat în afara târgului, după Cartierul Dric, pe o
latură a căii ce duce spre podul peste Prut de la graniţa Albiţa, spre „moldoveni”.
Mare bucurie pe târgoveţi, dar împovărătoare grijă pentru edilii urbei din toate timpurile, căci
trebuia să aibă în vedere locul, rânduiala, corectitudinea, lipsa incidentelor... Niciun bâlci nu e fără
gâlceavă (furturi, beții, injurii, bătăi), de aceea supravegherea, ordinea și prevenirea incidentelor
intrau între primele sarcini.

379
 Toată suflarea târgului era într-un fel de încordare, diferențiată de vârstă și de interese
particulare. Întâi de toate, copiii (pe vremuri), cu vreo două-trei săptămâni înainte, se arătau cuminţi
şi harnici pentru ca promisiunea părinţilor cu mersul la iarmaroc să rămână sigură. La rândul lor,
părinții respectau tradiția și-i duceau, suna ca o datorie, pe cei mici la evenimentul anului – bâlciul.
Pentru a ajunge la locul marilor așteptări, erau programate de IRTA autobuze / curse speciale
care purtau drept indicaţie pe parbriz: „Bâlci. Dus-întors”. Cei care puteau, adică locuiau mai
aproape de spațiul cu pricina, mergeau pe jos, cu copiii grămăjoară pe lângă ei, pe marginea şoselei
până la „Iarmaroc”. Cine era de prin părţile Dobrinei, Broştenilor ori de prin zona gării căuta
autobuzul în care intrau înghesuiţi copii de toate vârstele, însoţiţi de părinţi, rude şi prieteni.
Cornenii o luau de-a dreptul pe lângă cimitirul catolic ori de la şcoală la stânga, pe Ana Ipătescu şi
parcurgeau calea mai repede decât autobuzul IRTA.
În autobuz, pe lângă îngrămădeală, iarmarocarii respirau ceaţa de praf, pudra ce se depunea
discret şi tenace pe încălţări şi haine, chipuri... Copiii erau veseli nevoie mare, unii speriaţi, dar
curioşi și dornici să vadă scamatoriile din iarmaroc, aşa încât, nu mai conta că abia puteau suporta să
stea pe lângă trupurile încălzite şi transpirate din jurul lor şi nici dacă erau călcaţi pe săndăluţe ori pe
tenişii ieftini.
Unii, din satele învecinate, de „la ţară”, veneau buluciţi în remorca vreunui tractor, alţii – cu
„ocazii” auto, în căruţele cu cai, cu bicicleta..., mă rog, fiecare după posibilităţi.
– O, iarmarocul!... Iată-l! – se entuziasmau copiii înghesuiţi, ştergând geamul prăfuit al
autobuzului, deşi nu zăreau decât bucla de caier gălbui şi cai, căruţe răsfirate pe locurile virane de pe
margine.
Așteptat de ei măcar de-o vară încoace, evenimentul le aprindea emoţiile nestăvilite.
– Ce iarmaroc! O minune!
De departe se observa pe zare norul gălbui al prafului amestecat cu fum care părea că urcă şi
este purtat de vânt, în realitate, pulberea cădea peste „mașinării”, pe mărfurile expuse, pe capetele
oamenilor… Lumeee!… Lumea de pe lume învârtejindu-se într-o hărmălaie greu de prins sub
condei. Privit de sus ori din oraşe cu pretenţii mai mari, omenetul părea un pâlc aflat într-un haotic
du-te vino, căci puţini aveau un interes special de a cumpăra. Oricum, minunea se întâmplă o dată pe
an şi nici astăzi nu poate fi „păşită” decât de-o mare nevoie.
Miros, praf, gălăgie, muzică asurzitoare, populară-vals-fanfară, din toate părţile, toate la un
loc dădeau un fel de exaltare amestecată cu spaimă gata a fi încercate mai ales de copii şi liceeni…
– Ce mai!? Ca la iarmaroc!
– Ca la „panaramă!” – completau unii cu haz ori cu năduf.
Îndată ce coborau din autobuz, călătorii inspirau adânc, tot praf, bineînţeles, dar curat (sic!),
în aer liber adică, după care porneau grupuri-grupuri către intrarea în iarmaroc.
La răscrucea şoselei, permanent câte un miliţian/poliţai veghea pentru „liniştea şi ordinea”
publică. Vai de capul ei linişte! Cum treceai de pază – un vacarm: zgomote, tutuitori, ţignale,
gălăgie cât încape: de sus – ţipete de plăcere de la scrâncioburile ameţitoare şi bărcile ce sfidau
gravitaţia, de la nivelul omului – un amestec de muzici asurzitoare care venea în valuri şi ridica
respiraţia la gât de o plăcere aşteptată, însă necunoscută, dar și sunete stridente de la țignale și
tutuitori...
Plutind tot în vălurele se învălmășeau mirosurile, când de apă de colonie, când de la grătarele
înnegrite de arsura mititeilor cu carne de oaie, usturoi şi cimbru, când grele cu damf de băuturi, căci
de astea erau şi sunt din belşug în această zonă vegheată de salba podgoriilor. Ce mai încolo și-
ncoace!? Iarmarocul poftelor – pe asta mizau comercianţii, unii cinstiţi, mulți amatori de chilipiruri.
Preţurile anunțate în gura mare erau pentru toate buzunarele, învoiala fiind la mare căutare,
încât la plecare, ca-n marile bazaruri orientale, fiecare jubila în gând şi-n vorbe că a obţinut un preţ
bun, amăgindu-se că a ieșit în câștig. Nici nu se mai ştia care e înşelatul, căci marfa era proastă şi
preţul – o pleaşcă. Ca şi astăzi, de altfel.

380
 În hărmălaia de-acolo, copiii trebuia să fie ţinuţi strâns de mână, supravegheați continuu,
altfel, una-două, se rătăceau, atraşi de tot felul de situații noi, precum datul în bărci, mișcarea
leagănului mare, vestita roată a norocului, papagalii alegători ai biletelor de noroc, ciubucuri
colorate... Pentru micuți, atracţia mare erau căişorii coloraţi cu mărgele deasupra de „luau ochii” şi
maşinuţele din lemn ori din plastic, fiecare din ele înfipte într-un ţăpoi de metal care făcea legătura
cu axul camuflat de o rochie învoltă a unei zâne fermecate. Toate se învârteau într-o singură direcţie
până-i ameţeau pe amatori. Bărcile viu colorate erau aburcate în aer de îndrăzneţii legaţi de picioare,
care încercau să „se dea peste cap”, oho!..., în admiraţia cu sufletul la gură a celor din jur. Ţinta de
pe discul din lemn împărţit în felii colorate şi numerotate, indica mai totdeauna un număr pentru o
bomboană învelită în staniol înfiptă într-un beţişor, aşa numitele acadele, o tichie din hârtie
creponată, rar câte un peşte din sticlă ori o figurină caraghioasă din ghips, toate, bineînţeles, viu
colorate şi fără nici o valoare artistică.
– Mai pui un ban, mai tragi odată! – era îndemnul către amatorii cu ochii zgâiţi la numărul
lipit pe câte un pistol „adevărat”, o sticlă cu coniac sau pe vreo păpuşă de cauciuc, cu păr creţ auriu
şi cu ochii sticloşi.
Nu mai spun că, pe o platformă vopsită cu roşu şi verde, un negricios cu favoriţii rotunjiţi
până-n gât rotea miraculos nişte beţe cu foc la capete care zăpăceau privirile, în timp ce alt şalvaros
mic şi chel anunţa printr-o pâlnie că cine intră la ei va vedea ceva nemaipomenit pe pământ.
– Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardu'…
Mulţi naivi intrau atraşi de promisiunile strigătorului. În „sala” de sub copertină, întunericul şi
zăpuşeala îi transporta pe alde gură-cască de pe pământul cu iarba roasă sub tălpi într-o lume
imaginară în care apăreau şarpele cu trei capete, maimuţa cu fundul gol, fata tăiată în trei… Pe
scenă, actorii înghiţeau săbii şi vărsau pe gură tulumbe de foc, băgau în mânecă bile albe şi scoteau
iepuraşi şi baticuri colorate… Câte un „aaah!” scos intenţionat de protagonişti contamina sala şi, de-
ar fi fost linişte, ecoul mulţimii şi-ar fi făcut vad prin praful auriu tocmai în şoseaua lăturalnică ce
ducea către vama Albiţa.
– Ştii? Chiar a fost adevărat…, se auzea la ieşire.
– Ei, nu mai spune!!…, îi zădărau șugubeții învechiţi în de-alde astea.
– Am văzut cu ochii mei, se-ncruntau convinşi naivii, dezamăgiţi că nu erau crezuţi.
Cel mai jinduit „raion”, ca să zic aşa, era roata mare cu leagăne prinse-n patru lănţuguri, unde
copii nu urcau. Tinerii îndeosebi, cu sau fără neveste, se trăgeau în „lanţurile lui Iuju” cele vestite
preluate apoi de neamul Buzduganilor. Scaunul celei dragi era prins din spate şi învârtit cât permitea
lanţul de care erau legate. Femeia ţipa de frică sau de plăcere când i se făcea vânt, ceea ce producea
o bucurie dezinteresată celor rămaşi jos, cu ochii holbaţi pe dedesubt, că poate-poate or zări vreun
picior mai dezgolit pe sub poalele fustelor răvăşite. Se mai întâmpla să cadă cuiva vreo sandală,
șapca, vreo batistă ori nuș'ce bănuț, de aceea prudenţii stăteau mai la fereală. Uneori taţii îşi luau
copii în braţe, dar nu îndrăzneau să-i sperie cu învârtelile lanţurilor.
– Las‟că or să crească şi-or să încerce. Nu stau eu în grija asta!
De atâta umblat, timp în care se cumpăra câte o tutuitoare, un „ţicnal”, o „minciunică”, „un
ceas de mână”, o morișcă, un balon ori o bomboană din zahăr topit învelită în staniol. Acadeaua, de
felul ei mentolată, era cunoscută ca „minciunică” prin darul de a amâna foamea care dădea ghes
după atâta alergătură mulțumitoare, dar fără folos. Mirosul aţâţător conducea lumea către tejgheaua
cu gogoşi aurii. Cu câtă plăcere se înfuleca o gogoaşă „înfuriată” pudrată din gros cu zahăr şi… praf,
de trăsneau dinţii! Lângă un vas rotitor din aluminiu cât un lighean, meşterea un vânzător făcând
dintr-o lingură de zahăr ditamai caierul cu vată pe un beţigaş de lemn, în care-şi înfigeau gurile
lacome copiii. Mai nimic nu înţelegeau din norul dulce și pe faţă le rămâneau urme lipicioase. Dar,
pofta-i poftă și aşa-i la-nghesuială!
Cu gândul că a doua zi începea şcoala mamele mai cumpărau, altădată, călimări cu cerneală,
peniţe şi tocuri pentru scris, coli albastre-mov şi etichete, caiete de matematică şi de dictando,

381
blocuri de desen, creioane, ghiozdane dreptunghiulare cu vinilin maro… Apoi, şepci cu cozoroc şi
uniforme probate la repezeală peste hăinuţele de bâlci, fundiţe, flanele, ciorăpei, tenişi ori săndăluţe,
fesuri, fulare şi altele trebuitoare pentru mersul la şcoală. Pentru ziua întâi de şcoală putea fi totul
pregătit, chiar şi emoţiile presimţite, dar oarecum uitate în această pre-ziuă școlară. Peste ziua de
iarmaroc, de Sfânta Cruce, un an întreg aşteptată, nu se putea trece, fiind moftul din seria „cum să
nu văd iarmarocul, se poate?...”
Mulți dintre târgoveți găseau că-n această zi pot achiziționa cele de trebuință pentru bunul
mers al gospodăriei lor și, interesați, treceau pe la mesele meșteșugarilor. Înşirate în aşa fel încât să
lase loc trecătorilor se aflau tarabele improvizate ale negustorilor de haine şi alte obiecte trebuitoare
la casa omului. Cineva îmbrăcat ca la munte îşi expunea şi pe masă ori alături, pe un lăicer, oale,
străchini, căni şi căniţe, vaze de flori ori figurine din lut ars...
– Ca la băiatul nu găseşti la altul!
Fierăraiele erau de folos: cleşti, ciocane, foarfece de tuns oile, capcane pentru şoareci, cuie,
potcoave şi caiele, role şi uşiţe pentru sobe, ceaune de tuci, căldări din metal… Grupați după
meșterie ori izolați de semeni, se aflau cioplitorii în lemn cu blidare, linguri, funduri pentru
mămăligă, chisoaie, cuiere, făcăleţe, cârje; dogarii meșteriseră butelci din lemn de dud, butoaie cu
doage de stejar, ciubere, căzi și cădițe, ciuturi, cofe, buţi; cojocarii şi pielarii aduceau căciuli
îmblănite de miel brumăriu ori negru, cațaveici şi cojoace pentru toate gusturile, apoi frâie, hamuri,
curele, genţi, trăşti, portofele, biciuşti împletite… Fiecare își lăuda marfa.
– Calitate a-ntâia! Ia de icișa, că las din preț!...
Nu lipsea taraba „Alba ca zăpada” cu cercei, mărgele, brăţări, medalioane, oglinjoare, ineluşe,
baloane, mă rog, despre care toată lumea știa că erau prostioare cam de unică folosinţă. Atunci
îmbiau privirea, înflăcărau vreun vis însă, îndată ce bâlciul era părăsit, farmecul lor se transfera unor
banale bobiţe de sticlă colorată, uitate în cutii şi sertare…
Cu o traistă atârnată într-o baieră peste umăr, se plimba printre oameni negustorul de fluiere.
Mai mici, mai mari, cu râuleţe încrustate, neapărat colorate. Nu ştiu cum se făcea, dar meşterul
interpreta diverse melodii din fiecare fluier, de probă, însă o dată cumpărat, amatorii suflau de zor
şi-şi apăsau îndesat degetele în găurile ţevii de lemn scoţând doar un gâjâit comic, înăbuşit de
clocotul mulţimii, căci puţini ştiau să cânte la acest instrument.
Cei cu buzunarele goale se mulţumeau cu privitul şi, dacă mai ajutau pe vreun negustor la
păzitul ori pentru căratul mărfii, mai obțineau câte ceva de-ale gurii și-și puteau amăgi foamea. În
această lume pestriţă îşi găseau „loc de muncă” şi „hoţii-meseriași” care se cunoşteau între ei, se
strecurau cu agilitate printre oameni, „gineau” prada, şmangleau de la neatenţi şi naivi şi dispăreau
înghiţiţi pământului. O duceau bine în aceste zile şi, din furtişag, îşi făceau provizii pentru vreo
săptămână ori până la sărbătoarea bâlciului din orașul următor.
Mai la margine, fumul de frigărui şi mititei muta nasul din loc şi zvârcolea poftele, încât
bărbaţi, femei, copii se-nghesuiau pe lângă chioșcuri şi grătare încinse. Părinţii cumpărau cârnaţi,
pastramă de berbec ori mititei pârpoliți cu muştar puşi cu o felii de pâine pe o hârtie ori un cartonaş.
Nevestele îşi hrăneau odraslele cu gogoși, covrigi, câte un suc şi se mulţumeau cu te-miri-ce, obosite
fiind de la zăpușeală și de la umblătură.
Bărbaţii, dar nu numai, îşi căutau de treabă pe la „sectorul” podgorenilor practicanţi pentru un
ţoi de rachiu ori o stacană de must înţepător de la cei care aveau butuci de vie cu viţă văratică.
Muşteriii căutau vin vechi, de anul trecut ori de anţărţ. Se găsea din belşug (auriu, rubiniu, sângele
voinicului, puterea ursului) mai ales în această zonă vini-viticolă cu specialităţi, precum otonelul,
busuioaca de Bohotin, feteasca şi băbeasca ori brandul locului Zghihara de Huşi – vinul „de cursă
lungă”. Pe alese! Pe bani puţini.
Printre vorbe înfierbântate de amabilitate se strecurau multe inutile, bineînţeles malițioase, dar
şi anecdote pilduitoare puse, de obicei, în seama gospodarilor locului. Poate cineva astupa gura
lumii? „Ştii ce-a păţit moşneagul din râpa Dobrinei? A făcut ca cela din poveste…” „Apoi, las-că

382
nici cu nevasta izlăzeanului nu mi-e ruşine. Astă vară…” Şi urmau povestioarele mucalite care
uneau într-un larg hohot de râs grupul de podgoreni. La un pahar de băutură şi păţaniile sunt de haz.
Totul binecuvântat din gros cu praf de bâlci, asezonat de muzică, ba din stânga, ba din spate, ale
cărei sunete se îmbulzeau în urechile oamenilor, încât mai mult ţipau decât vorbeau, când aveau
nevoie de ceva. Nu e de mirare că, fie cumpărau, fie priveau, după ziua bâlciului, răguşeala ajungea
un familiar act de sănătate.
Poate verifica oricine că la întrebările adresate iarmarocarilor „Unde mergi?” și „De unde
vii?” primea invariabilul răspuns: „La bâlci!”. Numai că, dincolo de cuvinte, expresia feței (mimică,
privire) și tonul răspunsului, scoteau în evidență faptul că mergând spre bâlci, omul avea
entuziasmul, bucuria, încrederea, așteptarea de surprize plăcute, pofta de aventură, în timp ce, la
întoarcere, pe chipul său se citea oboseala, dezamăgirea, epuizarea surprizelor și lehamitea de-a
povesti... „La spartul târgului” se înstăpânea o stare de covârșitoare oboseală, ca după o petrecere. E
limpede că, după o odihnă bună, fiecine ar fi repetat experiența.
Numai că a doua zi, 15 septembrie, începeau cursurile școlare și alte preocupări agitau viața
de familie, fie visurile copiilor, fie grijile părinților. Copiii uitau repede miracolul învălmășelii prinşi
de grija învăţăturii, părinţii, la fel, fiindcă viaţa ca o luptă neîntreruptă cerea muncă şi dăruire…
– Până la anul mai e!...
Orice impresii sau consecinţe ar avea participarea anuală la sărbătoarea de iarmaroc,
târgovețul găsea scuze pentru toate neajunsurile, păstrând în amintire farmecul unic al atmosferei
dense. Cu unele bune, cu altele rele…
Pe măsură ce „veacul înaintează” (Gr. Alexandrescu), alte „ispite”, moderne și distractive,
distrag atenția, încât se împuținează amatorii de bâlci, multă vreme un reper existențial de comerț și
destindere pentru o comunitate. Născocind surprize-spectacol, anual, iarmarocarii vor găsi
„meșteșuguri” convingătoare de atracție, încât bătrânul iarmaroc să se arate proaspăt lumii grave şi
hazlii, ostenite şi pestriţe din târgul Huşilor. Iară și iară...
Și așa se întâmplă, cel puțin în literatura iarmarocului. Încă, oriunde, iarmarocul....

383
384
 RECENZII ȘI NOTE BIBLIOGRAFICE

Lucian-Valeriu LEFTER, Boieri ai Moldovei înainte și în vremea lui Ștefan cel Mare,
Cluj-Napoca, Editura MEGA, 2022

Pentru Evul Mediu românesc,

orientarea omului medieval era biunivocă -
axată pe relaţia sacru / profan - căci exista în el
aceea fiinţă care tindea cu obstinaţie să-şi
sporească puterea şi să-şi obiectivizeze
libertatea, dar exista în el şi o altă fiinţă care a
găsit în dependenţa asumată şi în neputinţa faţă
de propriul său univers mijlocul unei
coincidenţe cu sine. În Evul Mediu, oamenii
nici nu gândeau şi nici nu simţeau exact ca noi.
Nu simţeau şi nu gândeau mai bine sau mai
puţin bine, ci – pur şi simplu – altfel, printr-o
altă prismă, cu ajutorul unui alt sistem de valori.
Exista o sensibilitate feudală, o gândire feudală,
un mod de a acţiona feudal, o iubire feudală, o
ambiţie feudală şi o artă feudală. Feudalismul a
fost mai mult decât o stare socială, a fost un mod
de a exista, iar cel mai bine acest mod a fost
concretizat prin viața boierească.
Tocmai de aceea, o radiografie detaliată
și amănunțită a elitei politice și militare din
Moldova veacului al XV-lea (în special, din
vremea lui Ștefan cel Mare) era de mult
așteptată. LUCIAN-VALERIU LEFTER –
autorul lucrării „BOIERI AI MOLDOVEI
ÎNAINTE ȘI ÎN VREMEA LUI ȘTEFAN CEL MARE” – a trebuit să facă o muncă migăloasă,
acumulând toate contribuțiile științifice consistente legate de această temă și valorizându-le prin
propriile sale cercetări inedite, începute încă de pe băncile Facultății de Istorie a Universității
„Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Pentru început, trebuie menționat faptul că boierii societății medievale moldovenești erau
stăpânii locurilor, cu viața lor mai mult sau mai puțin îmbelșugată, cu înrudirile lor și cu stăpânirile
lor. Ei formau elita politică și militară a Țării Moldovei, iar - alături de domn - reprezentau Puterea,
căci erau sfetnicii (colaboratorii) capabili și devotați voievodului, mulți dintre ei murind pentru
supraviețuirea Țării (numai la Vaslui, în 1475, și la Războieni-Valea Albă, în următorul an, au murit
destui de mulți membri ai Sfatului domnesc).
De altfel, voievozii acelor vremuri se bucurau de „credința tuturor boierilor noștri
moldoveni, mari și mici”, îi împroprietăreau pentru slujirea Țării și le acordau privilegii pentru
serviciile aduse Tronului (Domniei). De aceea, Sfatul Domnesc (ca instituție deliberatoare supremă)
întrunea boierii cu dregătorii sau fără și care, alături de domn și de înaltele fețe bisericești, trebuiau
să hotărască soarta Țării Moldovei. Dacă la 1400 erau doar 15 boieri în acest for suprem, în timpul
lui Ștefan cel Mare erau 35 de boieri, asta și pentru că tocmai atunci are loc o anumită
profesionalizare a Sfatului domnesc, căci ponderea boierilor cu funcții (adică, cu responsabilități)

385
crește în detrimentul boierimii fără dregătorii. Astfel, logofătul (șeful cancelariei domnești) devenea
și păstrătorul sigiliului domnesc, era știutor de carte care trebuia să urce treptele unui cursus
honorum (așa cum au fost logofeții Ion Dobrul, Toma și Ioan Tăutu). Urmau în ierarhie vornicii (cei
care conduceau treburile interne ale țării) și, abia după aceea, boierii din fruntea Sfatului, după care
veneau pârcălabii cetăților. Mai erau spătarii, vistiernicii, postelnicii, paharnicii, stolnicii, comișii și
dregătorii mici.
Lucian-Valeriu Lefter a urmărit în cartea sa - care e o frumoasă valorificare a tezei sale de
doctorat din 2009 – atât genealogia familiilor boierești din Moldova veacului al XV-lea (cu
ascendența, descendența și înrudirile neamurilor lor), cât și prosopografia clanurilor boierești
(realizată și prin descrierea trăsăturilor exterioare ale portretelor lor fizice din tablourile votive, de
pe picturile bisericești sau de pe cahle), pe baza unor criterii bine definite: 1) familia; 2) cariera /
activitatea politică; 3) proprietățile sau stăpânirile funciare; și 4) activitatea de ctitor. Dacă mai
înainte doamna prof. univ. dr. Maria Magdalena Szekely de la Iași reușise un astfel de demers în
analiza sa extrem de valoroasă a boierilor din vremea lui Petru Rareș (2002), pentru boierii din
epoca lui Alexandru cel Bun și cea a lui Ștefan cel Mare este o adevărată provocare un astfel de
studiu. Tocmai de aceea, colegul nostru Lucian-Valeriu Lefter a reușit câteva portrete
prosopografice pentru o parte dintre boierii lui Ștefan cel Mare (precum Tăutu și Arbore), iar
pentru alți boieri a întocmit minunate medalioane biografice, pe baza conexiunilor genealogice
dintre ei și a moștenirilor heraldice, confirmând - astfel - existența structurilor familiale boierești de
tip clan.
Foarte interesant este faptul că autorul acestei valoroase lucrări demonstrează cert că aceste
clanuri boierești erau familii înrudite (având descendența pe linie masculină și feminină din același
strămoș comun) sau familii care se uneau prin alte alianțe și care acționau solidar. Ele dețineau
puterea în rândul elitei sociale medievale românești, formau solidarități familiale și aveau orientări
sau interese politice comune, transmise oarecum ereditar. Mai apoi, pe baza unor alianțe
matrimoniale, aceste clanuri au coagulat multă putere și influență, creând o adevărată oligarhie
instituțională (generată încă de la întemeierea Țării Moldovei). Mai mult decât atât, Lucian-Valeriu
Lefter arată că, pe lângă autohtoni, mulți dintre boierii Moldovei din secolul al XV-lea erau de
sorginte transilvăneană, maramureșeană, maghiară, poloneză ș.a., formând un amalgam de seminții.
Totuși, ei au supraviețuit războaielor și chiar au dezvoltat Țara Moldovei, au impus anumite uzanțe
occidentale într-un spațiu periferic și izolat, inclusiv noua uzanță a blazoanelor.
Chiar dacă politica lui Ștefan cel Mare a fost aceea de a slăbi puterea boierească și de a-și
consolida autoritatea domnească, prin vinderea și cumpărarea de sate și, apoi, prin dăruirea
(donarea) lor la mănăstiri ori prin alipirea lor la domeniile târgurilor și ale cetăților, totuși Lucian-
Valeriu Lefter consideră că boierii au fost cei care – cu cetele lor boierești și cu știința mânuirii
armelor – l-au ajutat pe măritul domn în cele mai crâncene momente ale existenței Țării Moldovei.
Astfel, marele voievod a cumpărat de la boieri 76 de sate din cele 153 care i-au aparținut, fărâmițând
marile domenii boierești (mai ales pe ale acelor boieri care - în vremuri de cumpănă - erau
imprevizibili și îl trădau). Cu toate acestea, nu putem vorbi de o politică a lui Ștefan cel Mare de
îndepărtare a marii boierimi, ci mai degrabă de o primenire a acesteia, prin acordarea de funcții
urmașilor lor.
Rolul și importanța boierimii moldave a veacului al XV-lea sunt extrem de bine evidențiate
în lucrarea lui Lucian-Valeriu Lefter, iar meritul autorului constă nu numai în faptul că ne-a zugrăvit
– pe baza surselor documentare, genealogice, sigilografice, prosopografice și chiar etnografice – un
tablou complet al acestei elite, dar a reușit să nuanțeze foarte bine sorgintea acestor clanuri,
caracterul și evoluția lor, ba chiar și contribuția lor la dezvoltarea societății medievale din Moldova
veacului al XV-lea. În fond, această elită - cu toate păcatele, averile și samavolniciile ei - era cea
care a ajutat pe voievozi să gospodărească cu chibzuință Țara și să o apere cu iscusință. Din bucățile
lor de pământ umbrite de o istorie năpraznică a războaielor de apărare și supraviețuire s-au ridicat

386
acești eroi ai cărții lui Lucian-Valeriu Lefter și au arătat că pot sluji cu credință patria și îl pot ajuta
pe voievod să o conducă cu bine, fapt pentru care în actele de cancelarie ale vremii întâlnim deseori
expresia „și am dat slugilor noastre drepte și credincioase, iubiților noștri boiari, ocine și dedine”.
Era, astfel, o formă de răsplată a lor și o recunoaștere de către domnie a meritelor acestor slujitori. În
fine, ei au avut un rol major în întemeierea și construcția acestei țări, alături de voievozi și țărănime.
Mai mult decât atât, s-a vorbit mult de rolul pe care l-a jucat acea mică boierime de țară, cu
proprietăți mici moștenite de la vechii lor stăpâni din care se trăgeau și cărora li s-a spus prea
devreme în istoriografia noastră răzeși. Mulți dintre acești mici proprietari din secolul al XV-lea au
fost ridicați de Ștefan cel Mare în rândul vitejilor Țării Moldovei. Numai că, în realitate, termenul
de răzeși apare în mențiuni documentare clare abia din 1584 și în nici un caz aceștia nu trebuie
confundați cu țăranii din timpul lui Ștefan cel Mare, care – în general – erau dependenți (aserviți).
Așadar, în această carte a sa, Lucian-Valeriu Lefter ne clarifică asupra răzeșilor de mai târziu ca
fiind urmașii (descendenții) acelor proprietari din secolul al XV-lea. Tocmai de aceea, în Moldova
veacului al XV-lea și chiar mai târziu putem vorbi preponderent de o boierime funciară (alodială) și
mai puțin de una ereditară, căci posesia asupra feudului (pământului) îi conferea cuiva statutul de
boier.
Însă – arată autorul în valoroasa sa lucrare – puţin investigată rămâne identitatea marilor
boieri de până la Ştefan cel Mare, pornind de la impresiunile sigilare (făcute cu peceți și inele
sigilare) pe actele vremii – care sunt, cel mai adesea, singurele mărturii materiale păstrate de la
aceşti dregători. Cunoscute îndeosebi graţie documentelor cosigilate externe (de care s-a ocupat
Emil Vârtosu), impresiunile acestor sigilii se păstrează, începând cu anul 1387, ataşate documentelor
emise din porunca domnilor Moldovei, acte păstrate în arhive externe. Având un număr fluctuant de
sigilii, aceste documente externe – acte de omagiu, de acordare de garanţii şi de privilegii
comerciale etc. – sunt prezente începând cu veacul al XIV-lea, oferind bogate informaţii referitoare
la sigilografia boierească medievală din Moldova. Cu toate acestea, imaginile de pe peceţile
boiereşti nu au fost suficiente, au trebuit să fie cercetate și alte acte scrise sau alte izvoare istorice
pentru a contura un tablou complet al boierimii moldave.
Sub aspect statistic – arată Lucian-Valeriu Lefter – documentele la care se află atârnate
peceţi boiereşti sunt: 23 de acte de omagiu ale domnilor moldoveni către regii Poloniei și Ungariei,
precum şi alte acte cu caracter extern (între anii 1393-1553); 11 acte de omagiu şi garanţie emise
separat de către boieri, la care se adaugă şi câteva acte similare date de pretendenţii domneşti (între
anii 1387-1510); 33 de acte interne emise în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, întărite cu sigiliul
domnesc şi cu sigilii boiereşti (între 1459-1479). S-au putut, astfel, identifica boieri vechi ca Duma
Isaevici (1436-1446) - care purta în pecete semnul răsturnat al tatălui său, Isaia Gârdovici de la Baia
(1409-1436), dar și vechiul boier Domoncuș. Ne aducem aminte şi de peceţile heraldice ale lui Dan
postelnic (1414-1435), ale lui Costea Danovici (1437-1468) și Lazor (1432-1452), fiul vestitului
vornic Oană de la Tulova.
În anii din urmă, câteva cercetări genealogice au avut în vedere înrudirile acelor boieri ai lui
Ştefan cel Mare, prezenţi în Sfatul domnesc în lunga domnie a marelui voievod. Urme palpabile ale
acestor sfetnici sunt foarte puţine, deşi aproape toţi îşi vor fi găsit odihna veşnică în bisericile de pe
lângă curţile sau reşedinţele din satele lor. Timpul le-a năruit ctitoriile, iar lespezile de mormânt,
dacă vor fi fost, se vor fi risipit. Prin stingerea neamurilor boiereşti, locurile lor de veci au fost
uitate. Însă, Lucian-Valeriu Lefter arată că cele câteva biserici rămase pot fi considerate surse
istorice și repere ale evoluţiei arhitecturii ecleziastice moldoveneşti, construite în veacurile XV-XVI.
De exemplu, putem vorbi acum de marele logofăt Ioan Tăutu de la Biserica din Bălineşti, de Luca
Arbore, portarul Sucevei, cu domeniul său de la Solca (Biserica Arbore), de postelnicul Cozma
Şarpe de la Biserica din Şcheia (Văleni, jud. Neamţ) și de vestitul Şendrea, portarul Sucevei, de la
Biserica din Dolheștii Mari (Suceava).

387
 Lucian-Valeriu Lefter demonstrează – prin intermediul acestui adevărat compendium
boieresc – că politica internă dusă de Ștefan cel Mare avea ca scop principal consolidarea puterii
centrale a domnului și asigurarea liniștii sociale. În acest sens – precizează cercetătorul vasluian –
principalele direcții de acțiune au fost reprezentate de: repopularea țării, prin împroprietărirea cu
pământ și acordarea de privilegii vitejilor Țării, prin crearea unei noi clase aristocratice (mica
boierime), pe baza meritocrației militare, întărirea puterii militare și a capacității de apărare a țării,
reconcilierea cu vechile familii boierești și rechemarea celor plecați în exil; asigurarea loialității
membrilor Sfatului Domnesc – prin creșterea ponderii dregătorilor militari (pârcălabii) și
introducerea unui număr însemnat de membri ai familiei sale. În încercarea de a găsi o
contrapondere politică la clasa marilor boieri, Ștefan a manifestat o preocupare constantă pentru
dezvoltarea micii boierimi (curtenii și slujitorii). Marea proprietate acordată boierilor era, din punct
de vedere juridic, „feudă”, fiind condiționată de obligația titularului de a efectua serviciul militar cu
oamenii săi, în schimbul garantării de către domn a posesiunii pământului.
Cu toate acestea – arată Lucian Valeriu Lefter – relația lui Ștefan cel Mare cu marea
boierime a fost una în general pașnică, caracterizată prin autoritarism domnesc, cu puține
manifestări de nesupunere sau revoltă din partea boierilor. Relația a evoluat în timp, pe măsură ce
autoritatea centrală a domnului se întărea. Astfel, în primii ani de domnie, Ștefan a căutat să țină sub
control puterea boierilor, prin menținerea privilegiilor, iertarea celor care l-au slujit pe Petru Aron și
trimiterea de cărți de iertare și rechemarea în țară a boierilor fugari, în frunte cu boierul Mihu.
Totodată, din această lucrare a lui Lucian Valeriu Lefter – aflăm că Ștefan cel Mare a
schimbat în timp ierarhia boierească, creând imediat sub domn un nivel al conducătorilor
administrațiilor locale, pârcălabii de cetăți (ținuturi), cărora le-a acordat puteri lărgite. Pentru a-și
consolida puterea și a-și asigura controlul asupra acestora, el a încredințat aceste posturi de mare
răspundere doar rudelor sale și celor mai apropiați dintre boieri. Ca semn al importanței pe care o
aveau, pârcălabii erau situați întotdeauna înaintea dregătorilor de curte, cu excepția
marelui vornic. La fel, Ștefan a asigurat o stabilitate mare pe funcții marilor dregători, mulți
rămânând în aceeași poziție pentru un număr mare de ani, cum ar fi marele spătar Clănău - 20 de
ani, marele vistiernic Iuga - 21 de ani sau marele logofăt Tăutu - mai mult de 30 de ani. Acest lucru
a asigurat, totodată, și o mare stabilitate administrației țării. Ca urmare a acestor măsuri, Ștefan a
avut de înfruntat doar două conspirații boierești, cea din 1471 - când au fost decapitați la Vaslui
trei mari boieri în frunte cu cumnatul său, marele vornic Isaia și cea organizată în 1504 - cu două
zile înainte de moartea sa, care viza îndepărtarea fiului său, Bogdan, de la tron, terminată identic cu
omorârea capilor conspirației.
Urmărind încrengătura genealogică şi ţinând seama de modestele mărturii documentare,
putem vorbi despre solidarităţi şi descendenţe la boierii lui Ştefan cel Mare, căci se pot delimita
câteva grupări familiale. În mod concret, Lucian-Valeriu Lefter a reconstituit verigile de rudenie
existente între vreo 40 de boieri dintre cei 114 identificaţi în Sfatul domnesc al lui Ştefan cel Mare.
Prin urmare, neamurile boiereşti aflate în cercul puterii au putut fi grupate astfel:
1. Boieri înrudiţi cu Ştefan cel Mare:
2. Grupul familiei lui Cozma Şandrovici
3. Descendenţa vornicului Oană de la Tulova - perpetuată prin legăturile genealogice
ale celor trei fii ai săi:
4. Înrudirile neamului Starostici, al cărui începător era starostele Giurgiu de la
Frătăuţi,
5. Neamurile Hudici şi Ponici.
În altă ordine de idei, construcția genealogică realizată și completată cu blazoane de către
Lucian-Valeriu Lefter în această lucrare, este, fără nici o îndoială, mai mult decât utilă pentru
reconstituirea „osaturii” societății medievale moldovenești din secolul al XV-lea, timp de mai multe
generații. Sub aspect strict heraldic, avem imaginea unei lumi care nu era străină de fenomenul

388
heraldic, împrumutat din mediile culturale occidentale, pe dubla filieră ungară și polonă și adaptat
condițiilor autohtone. Astfel, prin intermediul acestei apreciate cărți, autorul a putut demonstra
faptul că sigiliile boierilor moldoveni din veacul al XV-lea constituie instrumente de lucru de o
incontestabilă valoare nu numai sub aspect heraldic, ci și pentru aprofundarea trecutului genealogic
al vechilor neamuri de dregători. În fond, alături de alte argumente – îndeosebi de ordin onomastic și
geografic – stema îngăduie o mai bună încadrare a individului în sânul unui neam, respectiv a
neamului într-un context genealogic mai vast, având în vedere conexiunile de sânge atât în plan
vertical, cât și orizontal.
Însă, prin bogatele Anexe ale studiului de față – Ilustrații, Bibliografie și, mai ales, Planșa
boierilor Moldovei de dinainte și din timpul lui Ștefan cel Mare (cu moștenirile lor heraldice și
conexiunile lor genealogice), Lucian-Valeriu Lefter a reușit cu osârdie să creeze imaginea unei
reconstituiri globale, cu certitudini și ipoteze, a relațiilor genealogice existente între boierii Sfatului
domnesc al lui Ştefan cel Mare, cu legături familiale care urcă și coboară, în unele cazuri, vreme de
trei secole, extinse și asupra altor familii boierești. Descendenți ai vitejilor din vremea descălecatului
Țării Moldovei, pe unii urmași ai boierilor lui Ștefan cel Mare îi putem urmări, astfel, până către
începutul secolului al XVII-lea. Deși, într-un fel sau altul, legăturile de rudenie cuprindeau
majoritatea boierilor din Sfatul domnesc a lui Ștefan cel Mare, în mod concret s-au putut reconstitui
verigile existente între vreo 40 de boieri din cei peste 110 ai Sfatului domnesc din timpul marelui
domn.
În fine, cartea lui Lucian-Valeriu Lefter este încununarea cu succes a unei munci migăloase
asupra unei teme delicate privind evoluția societății medievale din Țara Moldovei, fapt pentru care
autorul binemerită lauda noastră, a celor pasionați de istorie și nu numai. În fond, această lucrare
arată locul și importanța boierimii moldovenești în ierarhia statului medieval, căci boierii au fost
stâlpii pe care Ștefan cel Mare și-a creat fala și puterea domniei sale. Doar cu ajutorul lor, Ștefan-
Vodă a putut ridica o Țară a Moldovei liberă, prosperă și semeață, deschisă către viitor.

Laurențiu CHIRIAC

389
 Prof. Petru Necula, prof. Mihai Ciobanu, pr. Vasile Pârcălabu, Biserica „Adormirea
Maicii Domnului”, Fosta Uspenia –Vaslui, File de monografie, Iași, Editura PIM, 2022

„Biserca este spitalul sufletului”

(Sfântul Ioan Gură de Aur)

Recent, în Anul 2022, al rugăciunii în viaţa Bisericii, a creștinului şi al sfinţilor isihaşti,

profesorii Petru Necula, Mihai Ciobanu și preotul
Vasile Pârcălabu ne oferă o lucrare inedită, de această
dată, despre viață spirituală a Bisericii „Adormirea
Maicii Domnului”, lăcaș de cult reprezentativ al
orașului Vaslui. Cartea relevă cu pertinență rolul
Bisericii în viața urbei, de recuperare a trecutului și
proiectare a viitorului, dovedindu-se încă o dată că
această instituție nu poate fi decuplată de la
promovarea valorilor identităţii, credinţei, culturii,
folclorului și limbii, într-o vreme de criză economică,
socială, sanitară, dar mai ales morală, când lumea se
schimbă și nu neapărat în bine.
A intrat în tradiția Bisericii Ortodoxe Române de
a reconstitui părți ale trecutului nostru prin
monografiile unor lăcașuri de cult. Prin astfel de lucrări
facem cunoștință cu oameni din epocile dinaintea
noastră, cu viziunea și preocupările lor, aflând totodată
informații despre localitățile care au fost însuflețite de
apariția unei noi biserici, în jurul căreia gravita întreaga
comunitate. Descoperim oameni cu un profil spiritual
aparte, care și-au dedicat viața lor pentru a zidi o „Casă
a Domnului”, înțelegând că au datoria să lase ceva în
urma lor, iar trecerea timpului a confirmat importanța jertfei lor de ctitori, evidenția în Prefața
acestei cărți, Presfințitul Episcop Ignatie, Episcopul Hușilor.
Această lucrare este rodul cercetărilor întreprinse de profesorii Petru Necula, Mihai Ciobanu,
împreună cu preotul stavrofor Vasile Pârcălabu, parohul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”.
Acest lăcaș spiritual este al doilea ca vechime după Biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului
Ioan Botezătorul”, ctitorie a marelui voievod Ștefan cel Mare. Se află în centrul municipiului Vaslui
și a marcat multe generații de credincioși de-a lungul vremii, fiind o oglindă a dezvoltării
comunității. Este un reper spiritual al urbei, iar monografia aceasta este prima, după știința noastră,
în peisajul eclezial din orașul reședință de județ. Inițiativa părintelui Vasile Pârcălabu, proptopop al
Protopopiatului Vaslui timp de peste un sfert de veac, este lăudabilă și un exemplu de urmat pentru
cei care slujesc în „Casa Domnului”. Autorii sunt conștienți că demersul lor este complex și
perfectibil și de aceea au intitulat cartea Biserica „Adormirea Maicii Domnului” – file de
monografie. Investigațiile au început în anul 2009, prin sprijinul profesorilor, Petru Necula și Mihai
Ciobanu, cu preocupări notabile asupra istoriei și culturii vasluiene, ei realizând în mare parte și
„Cronica Vasluiului”, apărută în 1999. Iată, aflați acum la vârsta senectuții, își văd, în sfârșit, munca
împlinită.

390
 Cartea are 230 de pagini și a apărut la cunoscuta editură ieșeană PIM, cu Binecuvântarea
vrednicului de pomenire Preasfințitul Ioachim, trecut la cele veșnice, în anul 2009, și a
Preasfințitului Ignatie, actualul chiriarh al Eparhiei Hușilor. Este un omagiu adus cu prilejul
împlinirii a 400 de ani de atestare documentară a Bisericii de lemn „Precista” („Uspenia”) și a peste
150 de ani a noului edificiu de zid, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, sărbătorit în fiecare an
la 15 august
Lucrarea ne poartă printre paginile istoriei, unde întâlnim figuri de domnitori, de dregători,
de mari filantropi și creștini îmbunătățiți. Aceștia, ne pot fi modele prin prezentările realizate de
autori. Ea cuprinde aspecte, multe inedite, privind construcția, reparațiile, ctitorii, preoții, donatorii,
odoarele, binefăcătorii, personalitățile ridicate din parohie, oaspeții care i-au trecut pragul, cântăreții
și corul, biblioteca și nu în ultimul rând, societățile și asociațiile caritabile din cadrul Complexului
ecleziastic.
În prima parte, autorii întreprind o incursiune în evoluția orașului Vaslui, ca târg încă din
secolul XIV, numele său fiind de origine cumană. Istoricul Gheorghe Ghibănescu îl considera un
„oraș vechi și enigmatic”, iar Vasile Pârvan evidenția că acesta a avut un rol însemnat în „istoria
Moldovei”, având o amplă rezonanță națională și o faimă europeană în apărarea credinței
strămoșești. Mențiuni asupra orașului Vaslui întâlnim și la istoricul Nicolae Iorga, care în notele
sale de călătorie arăta: „Puține locuri îmi sunt mai duios cunoscute ca acest ținut al Vasluiului, care
nu-i nici la munte, nici la șes și se împărtășește de o neasemuită frumusețe”. Acest spațiu moldav a
dat istoriei și culturii românești personalități ilustre: domnitori și conducători de țară, ierarhi ai
Bisericii Ortodoxe, academicieni, scriitori, oameni de știință și artă, eroi căzuți în apărarea neamului
românesc. Aici a avut loc strălucita victorie a lui Ștefan cel Mare de la Podul Înalt din 10 ianuarie
1475, numită de Nicolae Iorga „Termopilele Românești”. După moartea lui Ștefan cel Mare, orașul
intră într-o lungă perioadă de declin, fiind distrus în mare parte de invaziile turcești și tătărești.
Autorii prezintă și un scurt istoric al Bisericii de lemn „Precista” („Adormirea Maicii
Domnului”), construită din lemn, în stil bizantin, de mici dimensiuni, care „respiră mai ușor” decât
catedralele din piatră din Apus, cum remarca scriitorul Ion Agârbiceanu. Caracterisica acestor
biserici era trăinicia la cutremure și mobilitatea la montare în funcție de practicarea cultului ortodox.
Edificiile erau ridicate cu sprijinul micii boierimi, al breslelor, negustorilor, cu aportul comunităților
sătești și orășenești. Atestată documentar printr-un hrisov al domnitorului Miron Barnoschi, din 30
iulie 1628, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost înzestrată cu mori de apă, livezi, prisăci,
vii și a fost închinată o vreme, mănăstirii Zografu de la Muntele Athos. Slujbele religioase s-au
desfășurat la început în slavonă, apoi în limba română. S-au folosit cărți de cult cu alfabet chirilic
până pe la 1860 și după aceea cu litere latine.
Transformarea târgului într-un oraș cu elemente moderne are loc în secolul al XIX-lea prin
contribuția a trei personalități locale: Elena Șubin, proprietara moșiei târgului, banul Neculai Chiriac
Hagiul și postelnicul Dimitrie Drăghici. Primii doi au înființat în 1841 întâia Școală publică din oraș
și au ctitorit noul edificiu al Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, iar al treilea a înființat primul
spital public din oraș, cunoscut sub numele de „Spitalul Drăghici”. Până la 1900, Vasluiul era, după
Nicolae Iorga, „un sat mai mare”, cu aproape 10.000 de locuitori (p.18).
Distrugerile orașului în urma cutremurului din 10 noiembrie 1940 au fost importante: case,
edificii administrative, biserici, școli, spitale, vieți frânte, răniți, orfani, flămânzi, goi și fără adăpost.
La aceste pagube uriașe, s-au adăugat cele din Al Doilea Război Mondial, a bombardamentelor din
24 august 1944, care s-au soldat cu victime și mari pierderi materiale. Au fost avariate hotelul
orașului, Primăria, Școala primară nr. 2 de băieți, Școala nr. 1 de fete, abatorul, uzina electrică și
Biserica „Adormirea Maicii Domnului”. A început apoi o perioadă lungă de redresare, cu greutăți în
toate domeniile, devenind după reorganizarea admnistrativ-teritorială a țării din 1968, reședință de
județ și un oraș modern, de nerecunoscut. (p. 22).

391
 În lucrare sunt menționați Episcopii Romanului și ai Hușilor de care a aparținut Biserica
„Adormirea Maicii Domnului”. De remarcat, că Eparhia Hușilor de la înființare, în 1598, a fost
păstorită de 52 episcopi, începând cu Ioan. De cinci ani, în fruntea Episcopiei este actualul chiriarh,
Ignatie Trif, întronizat la 22 octombrie 2017. În monografie sunt realizate trei medalioane ale
episcopilor care au fost în fruntea instituției după reactivarea Episcopiei în 1996, detașându-se cele
ale ierarhilor: Ioachim și Ignatie, ultimul promovând, de la început, un amplu program de creștere a
prestigiului Eparhiei.
În pofida unor incendii care au afectat-o timp de 250 de ani, Biserica din lemn a fost mereu
refăcută, rezistând intemperiilor, distrugerilor provocate de dușmani și cutremure până la marele
incendiu devastator din ianuarie 1859. Pe lângă obiectele de cult arse de pârjol, a dispărut și pisania
bisericii. S-au salvat câteva cărți de cult, astăzi aflate la Muzeul Episcopiei Hușilor. Încă de la
începuturile existenței sale, preoții au fost apărătorii Crucii și Credinței strămoșești, nu numai prin
rugăciuni sau smerenie, dar de multe ori și cu sabia în mână, biserica, fiind loc de apărare și de
adăpost în calea năvălitorilor (p. 63). Edificiul ecleziastic „Adormirea Maicii Domnului” la mijlocul
secolului XVIII devine biserică de mir cu un cimitir propriu. După anul 1880, acesta a intrat într-un
proces de strămutare la noul cimitir „Eternitatea”, ca urmare a sistematizării orașului.
În anul 1859 al Unirii Principatelor, a început construirea unei biserici de zid pe locul celei
din lemn distrusă de incendiu, pe cheltuiala căminarului Neculai Hagi Chiriac. După moartea
căminarului, lucrările sunt continuate de nepotul său Dimitrie Castroian, primar al orașului fiind
atunci Ștefan Angheluță.
De reamrcat, că autoritățile, intelectualii, negustorii, într-o impresionantă dăruire și
solidaritate creștinească au donat obiecte de cult și au sprijinit financiar pictura noului lăcaș
spiritual. Sfințirea noii biserici a avut loc la 30 seoptembrie 1864, slujba fiind oficiată de marele
cărturar Melchisedec Ștefănescu, locotennt de episcop al Episcopiei Hușilor, în prezența
notabilităților vremii: Theodor Rosetti, prefectul județului Vaslui și viitor prim-ministru, Ștefan
Angheluță, primarul urbei, Dimitrie Castrioan, al doilea ctitor, boierii: Elena Șubin, proprietara
moșiei orașului, D. Miclescu, consilierii Iorgu Petală și Alecu Rășcanu. Remarcăm că noua biserică
are o clopotniță zidită înainte, în 1836, așa cum arată pisania deasupra intrării, existentă și astăzi.
De-a lungul vremii, această Biserică a devenit una de referință pentru oraș. Astfel, Primaria orașului
Vaslui a comemorat la hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din 15 august 1940 și 50 de
eroi căzuți în războiul pentru Întregirea Neamului (1916-1918), pentru a da încredere locuitorilor în
situația grea prin care trecea țara. Cu acest prilej se protesta și față de răpirile teritoriale din trupul
țării, a Basarabiei și Bucovinei, din vara tragică a acelui an.
În naosul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” este o pisanie a istoricului acestui
așezământ cu reparațiile ulterioare, mai ales cele în urma cutremurului din 10 noiembrie 1940.
Resfințirea bisericii s-a făcut pe 15 august 1943, de ziua hramului, preot paroh fiind părintele Gh.
Târnoveanu (p. 73).
Actuala biserică a fost construită din cărămidă în stil neoclasic, în formă de navă în plan
dreptughiular. Spațiul este unitar în interior, larg, de tip sală cu șase ferestre pe ambele fațade.
Biserica nu are pridvor, intrarea se face direct în pronaos, care este delimitat de naos printr-o
deschidere în formă de arc care susține cafasul. Naosul este despărțit de altar printr-o catapeteasmă
deschisă în partea superioară, întocmai ca Biserica „Maicii Domnului” din Ierusalim. Altarul în
interior este semircular și are două abside laterale în formă dreptunghiulară.
Biserica este în formă de corabie, flancată de câte doi pseudo-pilaștri amplasați pe fiecare
fațadă, nordică și sudică. Acoperișul are două turle în stil rusesc, de tip „bulb de ceapă”. Intrarea în
curtea bisericii se face printr-un turn masiv, în stil neoclasic cu două niveluri, asemănător cu cel de
la mănăstirea Fâstâci, cu o clopotniță din 1836 și refăcută de mai multe ori.
Restaurarea picturii este făcută în ulei, în stil neo-bizantin și respectă în linii generale erminia
picturii bizantine. Remarcăm patru scene iconografice de mari dimensiuni pe peretele sudic, dar și

392
pe cel nordic realizate cu sprijinul unor personalități vasluiene, precum generalul Ion Rășcanu și
actorul Constantin Tănase, dar și de Societatea Femeilor Ortodoxe Române. Peretele vestic al
naosului cuprinde portretul votiv al ctitorului Dimitrie Castroian, pisania edificiului și piatra de
mormânt a lui Neculai Chiriac, primul ctitor al bisericii. Catapeteasma este din lemn de tei poleit cu
aur. În sculptura ei se disting rețele de vrejuri, flori și frunze. Pictura este realizată în tradiția neo-
bizantină cu influențe neoclasice, în care predomină roșul, albastrul și violetul, cu icoanele dispuse
pe trei registre. Aspectul interior al Bisericii este înfrumusețat și de pardoseala din marmură albă
străjuită de 33 de strane.
Remarcăm că printre epitropii de vază ai lăcașului de cult a fost și Gheorghe Mironescu, tatăl
lui George Mironescu, fost prim-ministru, academician și donator al Bisericii. Edificiul a fost afectat
de-a lungul vremii de numeroase cutremure, cel mai recent fiind cel la 4 martie 1977. Preotul din
acea vreme, Vasile Ulea, a reparat biserica și a refăcut o parte din pictură, aceasta fiind sfințită la 7
iunie 1981 de P. S. Eftimie Luca, Episcopul Romanului și Hușilor, așa cum se menționează în noua
pisanie din pronaos, pe grinda de sus.
După anul 2000, prin osârdia preoților parohi, Vasille Pârcălabu și Cătălin Mirciu s-a
continuat modernizarea edificiului cu sprijinul Primăriei și a unor familii binefăcătoare din Vaslui:
Tighici, Porumboiu și Păcuraru. Resfințirea bisericii a avut loc loc la 19 mai 2013.
Monografia Bisericii este întregită de frumoase medalioane ale ctitorilor (Neculai Hagi
Chiriac, Dumitru Castroian, Elena Șubin - Ghica), ale preoților slujitori, a unor primari ai urbei
(Ștefan Angheluță, Ion Rășcanu, Victor Cristea, Vasile Pavel) și a unor donatori. În incinta lăcașului
de cult sunt mai multe pisanii privind istoricul Bisericii, lăsate de preoții Gh. Târnoveanu, Vasile
Ulea, Vasile Pârcălabu și Cătălin Mirciu. Lucrarea cuprinde și un Tabel cu 75 de personalități ale
vieții spirituale, culturale, militare, sociale și științifice ridicate din Parohia Bisericii „Adormirea
Maicii Domnului”, printre care amintim pe Mitropolitul Primat Athanasie Mironescu, scriitorul Ioan
Adam, omul politic George Mironescu, veteranul Constantin Țurcanu etc.). De asemenea, mulți
intelectuali ai orașului i-au trecut pragul.
Aflăm din carte că Biserica „Adormirea Maicii Domnului” a fost vizitată de 61 episcopi,
patru mitropoliți, patru patriarhi, 18 domnitori, patru regi, prim-miniștri, deputați, mareșali și
numeroși oameni de cultură și artă (Miron Costin, Vasile Alecsandri, Mihai Eminescu, Nicolae
Iorga, Radu Beligan, Aglae Pruteanu, Ștefan Ciubotărașu, Constantin Tănase, Grigore Moisil etc. ).
Dintre ierarhii din ultimul secol, amintim episcopii Nifon Criveanu, Grigorie Leu, Eftimie Luca și
Î.P.S. Iustin Moisescu, la acea vreme, Mitropolitul Moldovei, cu prilejul sărbătoririi Centenarului
lăcașului la 15 august 1960. După reactivarea Episcopiei Hușilor a fost vizitată de Preasfințiții
Episcopi Ioachim, Corneliu și Ignatie, de fostul președinte Traian Băsescu, de prim-ministrul Adrian
Năstase etc.
Sunt referiri asupra cântăreților și corului Bisericii, a învățământului teologic din jurul ei, a
bibliotecii parohiei, a Societății Ortodoxe a Femeilor din Vaslui, înființată în 1910, a Asociației
Preoților din Orașul Vaslui, constituită în 1935, a Cantinei „Iubirea Aproapelui”, înființată prin
strădania P.S. Nifon Criveanu, tot în 1935 și asupra cimitirului Parohiei. Cartea mai cuprinde Anexe
cu nouă documente despre istoricul bisericii, un glosar și o bibliografie selectivă.
Lucrarea evidențiază rolul preotului în fruntea comunității ca „păstor de suflete și apărător al
tradițiilor”, iar acolo unde este acesta sunt Harul, Lumina, Binecuvântarea și Adevărul. Biserica,
deși a fost vitregită în timpul perioadei comuniste, și-a păstrat menirea și a crescut mult în
vizibilitate după 1989, îmbinând liturghia cu filantropia, sprijinind familiile defavorizate, tinerii și
copiii în nevoi, întrucât din sărăcie se iese numai prin educație.
Sunt prezentate manifestările culturale în rândul enoriașilor și nu numai, subliniindu-se faptul
că Biserica sprijină familia tradițională, nu cea surogat, nefirească și militează pentru educația
patriotică a copiilor. Se știe că într-o lume complicată, cuprinsă de provocări, Biserica este și

393
spitalul sufletului. Are grijă de bătrânii din satele părăsite, fiind ultima redută a menținerii veșniciei
în acele comunități, deși astăzi este o campanie furibundă asupra Bisericii și a valorilor ei.
Ea luptă pentru unirea în duh ortodox, pentru revigorarea Credinței Neamului și a Țării.
Această unitate stă la baza întăririi conștiinței spirituale, evidențiind cu tărie că darul unității,
alături de darul vieții, este atât de necesar astăzi, când securea războiului s-a ridicat din nou asupra
Europei, când se promovează dezbinarea, între oameni și comunități, începând cu sferele înalte ale
puterii.
Omagierea vieții spirituale din cadrul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, denotă că
aceasta este hotărâtă să reziste timpului, să perpetueze tradiţiile şi valorile mai departe, în secolul
XXI. De fapt, semnul acestei valori este ilustrat de folosirea unor documente inedite și fotografii de
epocă.
Acest demers oferă un prilej de reflecţie, o posibilitate de cunoaştere a vieții spirituale, a
comunității în timpul comunismului și după 1990, cu luminile şi umbrele sale, de desprindere a unor
învăţăminte.
Cartea cinsteşte înaintaşii: preoții ca apostoli ai comunității, elitele și oamenii gospodari,
momentele festive reprezentând şi o angajare plină de responsabilitate pentru viitor, iar numirea în
anul 2020 a preoților Cosmin Gubernat și Dragoș Trofin, alături de părintele Cătălin Mirciu,
contribuie la revigorarea vieții spirituale a lăcașului de cult și continuarea înfrumusețării acestuia.
Aşadar, să ne bucurăm de fiecare dată când apare o carte pe această temă, de suflet și spirit
ortodox, întrucât ea este interesantă, incitantă, oportună, inedită şi onestă în mediul istoriografic
local şi nu numai. Cunoaştem strădania autorilor pentru apariţia lucrării şi o recomandăm călduros
cititorilor, iar aceste momente de înălțare spirituală din cadrul comunității, să ne dea încredere într-
un viitor mai bun, în pace și liniște pentru toți românii. Cartea este un dar prețios, asemenea unei
raze de lumină, pe care autorii îl oferă din prinosul inimii și ostenelii, iar vasluienii care trec pragul
acestui lăcaș de cult simt bucuria regăsirii și trăirii vieții spirituale autentice.

Nicolae IONESCU

394
395
396