Costin CLIT, Schituri Și Mănăstiri Dispărute Din Eparhia Hușilor: Șișcani Și Viișoara, Documente Inedite

Horeb 2 (2020), pp.
247–280
Schituri și mănăstiri dispărute din Eparhia

Hușilor: Șișcani și Viișoara, documente inedite
COSTIN CLIT
I
storiografia postdecembristă românească, eliberată de ideea marxis-
tă a luptei de clasă, cunoaște reale progrese prin atenția deosebită
acordată evoluției bisericii, arhivele naționale fiind depozitarele a
numeroase fonduri mănăstirești, episcopale și mitropolitane ce-și aș-
teaptă cercetătorii.
Viața monahală din Episcopia Hușilor, înființată la sfârșitul secolului al
XVI-lea, pare a lipsi în secolele XVII și XVIII. Evoluția jurisdicțională a epar-
hiei este una sinuoasă, sub ascultarea ierarhilor hușeni aflându-se până la
1812 ținuturile Fălciu, care se întindea și în stânga Prutului, Soroca, Lăpușna,
Hotărniceni, Iași (câteva sate din ocolul Braniștii), Codru (Tigheci) și Greceni
(potrivit izvodului din 1809). Tratatul ruso-otoman de la București din 16/28
mai 1812, prin care Rusia încorpora Basarabia pe linia râului Prut, are efecte
devastatoare asupra jurisdicției Eparhiei Hușilor și a vieții economice din
târgul Huși. Episcopiei Hușilor îi rămâne o parte a ținutului Fălciu, situată
în dreapta Prutului. În compensație primește la o dată încă necunoscută
ținutul Vasluiului1, la care se adaugă ținuturile Tutova și Covurlui în 1852,
conform legii din 23 februarie2. Iconomul Constantin, protoiereul ținutului
Tutova, raportează primirea înștiințării despre trecerea celor două ținuturi
la Eparhia Hușilor la 24 iulie 18523. Odată cu înființarea Eparhiei Dunării
de Jos prin decretul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din 17 noiembrie
1864 este schimbat ținutul Covurlui cu Cahul. Prin tratatul de la Berlin din
1
Melchisedec Ștefănescu, Chronica Hușilor și a Episcopiei cu aseminea numire, București,
Tipografia C. A. Rosetti, 1869, p. 96-97 (a se vedea și ediția anastatică tipărită cu binecu-
vântarea Preasfințitului Ignatie, Episcopul Hușilor, Huși, Editura Horeb, 2019); Constantin
N. Tomescu, Despre înmulțirea clericilor hirotonisiți în Valahia la 1812, în „Revista Societăței
Istorico-Arheologice Bisericești”, XXIII, Chișinău, Tipografia Uniunii Clericilor Ortodocși
din Basarabia, p. 265-287; Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Hușilor. Pagini de istorie, tipărită cu
binecuvântarea și sprijinul Prea Sfințitului Eftimie episcopul Romanului și Hușilor, Editată
de Episcopia Romanului și Hușilor, 1990, p. 33-36; Costin Clit, Condițiile înființării Episcopiei
de Huși și jurisdicția sa până la 1812, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, II, 1996, Redactată și
realizată prin osteneala P.S. Părinte Ioachim Episcop al Hușilor, p. 401-409.
2
Preot Scarlat Porcescu, op. cit., p. 35.
3
Costin Clit, Documente hușene, Iași, Editura PIM, 2014, volumul III, p. 477-478, nr. 488.
248 Costin Clit
1 iulie 1878 România acceptă schimbul teritorial propus de Rusia și cedea-

ză județele Cahul, Ismail și Bolgrad, primind Dobrogea, gurile Dunării și
insula Șerpilor. Astfel, Episcopia Hușilor îi pierde a doua oară pe creștinii
români din stânga Prutului. Documentele preluării jurisdicției religioase
de către ruși în județul Cahul după 4 septembrie 1878 au fost publicate4.
Ierarhii de la Huși își exercită jurisdicția peste județele Fălciu, Tutova și
Vaslui până la punerea în retragere din februarie 1949 și moartea suspectă
a Episcopului Grigorie Leu din 1 martie 1949, iar odată cu el a desființării
Episcopiei Hușilor5. Odată cu reactivarea Episcopiei Hușilor din 14 februarie
1996, alegerea celui de-al 50-lea titular în persoana Episcopului Ioachim
Mareș (12 martie 1927-24 aprilie 2009) la 4 iulie 1996 de către Sfântul Sinod,
instalat la 15 septembrie 1996, eparhia are sub jurisdicție un singur județ:
Vaslui (constituit prin reforma administrativă a lui Nicolae Ceaușescu din
1968, cuprinde în mare fostele județe Fălciu, Tutova și Vaslui)6.
Dintre lăcașele monahale din Eparhia Hușilor dispărute – schituri și
mănăstiri –, fără cele dintre Prut și Nistru, sunt identificate: Andriești (Mă-
năstirea), Armășoaia, (Armășoae), Averești, Băsăști, Bârzota (Mănăstirea
de pe), Bodescului, Bogdănești, Bogdănița, Bohotin, Borzești, Boțești sau
Parpanița, București, Buhăiești, Bursuci, Cârligați, Crăsnița (Fundul Cras-
nei), Condrești, Corbu (Lipovăț), Crângul de Jos, Crângul de Sus, Crețești,
Cruceanu, Curteni, Deleni-Bădrosu, Făurei, Fătăciuni, Ferești, Ghireasca,
Giurgeni, Goescul, Golgota (Hușeni), Hârșova, Broșteni (Vovidenia, Huși),
Grumezoaia, Leoști, Mălușteni, Mănăstirea „popii lui Draghie”, Mănești,
Mânzați, Mera, Mircești, Munteni, Muntenești, Nacu, Oidești (Voinești),
Orgoeștii Noi sau Iorguleștii, Orgoeștii Vechi sau Urgueștii, Parpanița sau
Boțești, Panășești, Pleșești, Porcișeni, Precista-Vaslui, Racovița, Recea, Rusu
(Schitul Rusului), Similișoara, Silișteni, Solești, Strâmba, Șișcani, Ștoboreni
(Știoborani), Tătaru sau Tătărăni, Mănăstirea din Târgul Fălciului, Țuțcani,
Valea Oanei, Vladnic, Zgura, Zimbru7 și altele, cum ar fi Tecucești, situat la
4
Idem, Episcopia Hușilor și județul Cahul la 1878, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, IV, 1998,
Redactată și realizată prin osteneala P.S. Părinte Ioachim Episcop al Hușilor, p. 311-315.
5
Pr. dr. Nicolae Hurjui, Omul și fapta. Episcop Grigorie Leu, Episcopia Hușilor, 2000, p.
180-183.
6
Pr. Prof. dr. Mircea Păcurariu, Membru corespondent al Academiei Române, Episcopia
Hușilor – Scurt istoric – La 400 de ani de la întemeiere, în „Cronica Episcopiei Hușilor”, IV, 1998,
Editată cu binecuvântarea Preasfințitului Episcop Ioachim, Huși, p. 61; + Ioachim, Episcop
al Hușilor, Câteva considerațiuni în legătură cu sinodiconul Episcopiei Hușilor din anul 1864, în
„Cronica Episcopiei Hușilor”, VIII, 2002, Realizată și redactată prin osteneala P.S. Părinte
Ioachim Episcop al Hușilor, p. 330.
7
Ieromonah Ioanichie Bălan, Vetre de sihăstrie românească secolele IV-XX, Tipărită cu bine-
cuvântarea Prea Fericitului Părinte Iustin Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, București,
Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1982, p. 473-480;
Protosinghel Theofil S. Niculescu, Sfintele monastiri și schituri din România, Drobeta Turnu
Severin, Editura Mănăstirea Vodița, 2002, 384 p.; Ieromonah Marcu-Marian Petcu, Mănăstiri
și schituri ortodoxe din Moldova, astăzi dispărute, Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfin-
țitului Pimen, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, București, Editura Bibliotecii Naționale
a României, 2010, 476 p.
Schituri și mănăstiri dispărute din Eparhia Hușilor 249
confluența râurilor Crasna și Lohan, atestat la 14 aprilie 15588, Pojorăni9,

Talaba, întemeiat de un Bădros.
Cercetătorul are o misiune dificilă în identificarea și transcrierea documen-
telor redactate în grafie chirilică. Totodată trebuie eliminat amatorismul care
conduce la confuzii impardonabile. Astfel, mănăstirea Parpanița de lângă
Negrești este localizată de Ioan Costache Enache și Ioan Oprea la nord de
satul Boțești de pe valea Crasnei10, unde a fost schitul Porcișeni. Pentru cei
doi pseudoistorici schitul Porcișeni este același cu Parpanița11.
Într-o „vidomostie de monastirile și schiturile ce să află în Moldaviia”,
nedatată, redactată în limbile română și franceză, sunt redate și lăcașele
monahale din Eparhia Hușilor, formată atunci din ținuturile Fălciu și Vaslui.
Reținem pentru ținutul Fălciu schiturile Fundul Crasnei (Crăsnița), Cârligați,
Vladnicul, Brădicești, Bursuci, Grumezoaia și Episcopia Huși iar pentru
ținutul Vaslui schiturile Mălinești, Cetatea Mică. Nacul, „Miera” (Mera, în
apropierea schitului Drăgești de astăzi, de lângă Negrești), Rafailă (Rafaila),
Fâstâci, Boroșăști (Borosăști), Leești (Liești), Știboreni (Ștoboreni, Știoboreni),
mănăstirea Dobrovățul, Porciușănii (Porcișeni) și Lipovăț. Pentru o privire de
ansamblu în timp redăm și pe cele din ținutul Tutova, intrat sub jurisdicția
episcopului de Huși în 1852: mănăstirea Florești, schiturile Lipova, Rusului,
Cârțibași („Cârțibașa”), Golgotha, Iurgueștii (probabil Orgoeștii), Cruceanu,
Grăjdeni, Bogdănița, Pârvești și Vizantia (trecut din greșeală; este în Vran-
cea); sau pe cele de la ținutul Covurluiului: schiturile Ghireasa, Pănășăni,
Mălușteni, mănăstirile Adam, Mavromol, Precista, Sfântul Dimitrie și Sfântul
Gheorghie din Galați12. Lista este publicată și datată în timpul administrației
generalului rus Pavel Kiseleff (1829-1834), anterior numirii domnului Mihail
Sturdza din aprilie 183413.
8
Pr. Anton Popescu, Schiturile și mănăstirile din Eparhia Hușilor (II), în „Prutul”. Revistă de
cultură, Huși, Anul I, nr. 9, decembrie 2001, p. 10; Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade (Documente
slavo-române între 1546-1587), Iași, Viața Românească S.A., 1927, volumul XIX, p. 37-40, nr. 24;
Mihai Costăchescu, Documentele moldovenești de la Ștefăniță voeovd (1517-1527), Iași, Institutul
Românesc de Arte Grafice <<Brawo>>, 1943, p. 404, nota 2; Documente privind Istoria României,
veacul XVI, A. Moldova, București, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1951,
p. 114, nr. 105; Catalog de documente din Arhivele Statului Iași, Catalog de documente întocmit
de Virginia Isac, vol. I (1398-1595), București, 1989, p. 331, nr. 843; Documenta Romaniae Histo-
rica, A. Moldova, București, Editura Academiei Române, 2008, volumul VI (1546-1570), volum
întocmit de I. Caproșu, p. 416-418, nr. 227.
9
Pr. Anton Popescu, op. cit., p. 10; Costin Clit, Câteva date despre schitul de la
Pojoreni, în „Prutul”. Revistă de cultură, Huși, Anul I (X), nr. 1 (47) / 2011, p. 45-50.
10
Ioan Costache Enache, Drumeție prin Țara de Jos a Moldovei și popas în comuna Boțești-Gu-
gești, județul Vaslui Monografie, Cu o postfață de Ion N. Oprea, p. 59; În Postfață, autorul măr-
turisește: „Asupra capitolului al II-lea ,,Istoricul satelor” și al capitolului al III-lea „Populația”,
am zăbovit împreună, deslușind documentele și adunând informațiile cu chubzuială, pentru
a prezenta cât mai veridic trecutul acestor vechi vetre”, p. 472.
11
Ibidem, p. 72-73.
12
Biblioteca Academiei Române (în continuare BAR), Documente istorice, DC-
CCXXXII/ 40 și 41.
Th. Codrescu, Uricarul sau colecțiune de diferite acte care pot servi la istoria românilor, Iași,
13
Tipo-Litografia Buciumului roman, 1886, volumul VIII, 230-232.

250 Costin Clit
Izolate în pădurile din preajma satelor, cu un număr mic de viețuitori,

modeste și necunoscute, fără a se putea ridica la nivelul cultural al ctitoriilor
domnești sau boierești – Neamț, Bistrița, Voroneț, Putna, Sucevița, Secu
–, care au marcat viața duhovnivească și culturală a Moldovei, schiturile
și mănăstirile din Eparhia Hușilor nu au stat în atenția marilor istorici. În
plan local, viața spirituală, duhovnicească, culturală și educațională con-
stituie apanajul acestor lăcașe monahale uitate pe nedrept în istorie. Astfel,
hotarnica locului mănăstirii Goescu (Șișcani) din 5 februarie 1752 amintește
viețuirea la mănăstirea Goescului a preoților Vasilache, ajuns protopop de
Huși, și Mihalache, fiii preotului Mănăilă, precum și a preotului Gavril Cer-
ța ot Cârligați (astăzi, Pădureni) sau a armașului Dănilă, dintre care „unii
au învățat și carte”14. Misail, călugărul de la Goescu, scria la 8 martie 1682
zapisul prin care Luchiana dăruia părțile din Siminești și Bumbăta pe Prut15.
Slujbele se oficiau în limba slavonă, apoi în română. Cărțile de cult redac-
tate în limba română cu grafie chirilică stau mărturie a vechimii lăcașelor și
alcătuiesc zestrea culturală a acestor meleaguri. În colecția de carte veche
a Muzeului Eparhial din Huși sunt depozitate cărți care pot fi de la vechile
lăcașe monahale: Antologhion (Râmnic, 1745), Apostol (1774), Penticostarion
(1767), Octoih (1811), Ceaslov (Iași, 1817), Psaltire (1859) – toate de la biserica
din Șișcani; Penticostarion (1753), Evanghelie (1834) – Viișoara. Eni armașul
scoate o Evanghelie de la Agărici și a „făcut poman(ă) cu poronca g(ospo)d și am
dat-(o) în măna preutului Neculaiu la Șișcani” la veleatul 7259 (1750-1751), în
prezența lui Sofronii, Sandul Arhire și Iorest monahul16. În Penticostarionul
din 1767 întâlnim următoarea însemnare: „Să știi că acestu Pentecostar s-au
cumpărat de titori i de poporen(i) de la Filoteiu săn Gavriță, pren măna nepotă-
său Gheorghie deiacon, s-au vândut în triisprăzăci lei ban cine cât au dat
este izvod la mine. Cin(e) l-a muta di (a)ici să fi(e) blăstăm(a)t. Gavril di(a)
con. / Să ști(e) că iasti aceast(ă) carti la schit(ul) Șișcanilor”17.
La rândul lor, învățăceii de la mănăstirea Goescului, vor întemeia lăcașuri
asemănătoare celui în care au viețuit. La începutul secolului al XVIII-lea,
preotul Gavril Cerța (Hirțu) întemeiază lăcașul monahal pe care tradiția
populară îl consemnează drept „Schitul Cerții”. După moartea fiicelor sale,
clădește o bisericuță de lemn în pădure, cu hramul „Sfântul Dimitrie”, apoi
chilii, fondând astfel un schit de călugări la care se retrage şi devine egumen.
Unii ierarhi istorici susțin situarea schitului Cârligați (Schitul Cerții) la fundul
Sărăţii, în satul răzășesc Leoști-Cotroceni, în partea de sud a comunei Rusca,
astăzi sat în comuna Pădureni, pe valea pârâului Nemțenii18. Preotul Gavril
14
Arhivele Naționale Iași (în continuare ANI), Colecția Documente, 1033/9.
15
Costin Clit, Documente hușene, volumul I, Iași, Editura PIM, 2011, p. 10, nr. 6.
16
Idem, Însemnări pe cărți (IV), în „Prutul” Revistă de cultură, Huși, Serie nouă, Anul V
(XIV), nr. 2 (56) / 2015, p. 153.
17
Idem, Însemnări pe cărți (V), în „Prutul” Revistă de cultură, Huși, Serie nouă, Anul VI
(XV), nr. 1 (57) / 2016, p. 178.
18
† Veniamin, Metoacele Episcopiei Hușilor, în „Cronica Hușilor”, Revistă culturală şi bise-
ricească a Clerului Eparhiei, Anul II, nr. 4, aprilie 1935, p.109; Costin Clit, Viața monahală din
comuna Pădureni, în „Meridianul Cultural Românesc”, Vaslui, An I, Nr. 1, ianuarie-februa-
rie-martie 2015, p. 125-128.
Hirțu, Darie Hirțu, fratele său şi Ion, fiul lui Goescul, fac danie în 1752 lui
Ierotei, Episcopul Hușului, bătrânul Frătiești, de la moșia Dobreni, din gura
Lăpușnii (Basarabia), pentru sufletele lor şi a strămoșilor, dar şi pentru că au
avut „mil(ă) de la sfinție sa pentru un sc(h)it care avem la Cârligați”19. Asemeni
mănăstirii/schitului Goescu trebuie să fi fost și celelalte lăcașe monahale.
SCHITUL ȘIȘCANI /GOESCUL/ MĂNĂSTIREA
Esențial pentru începuturile schitului rămâne toponimul „La Mănăstirea”,

loc situat mai sus de satul Șișcani la Obârșia Largei (în documentul publicat
editorul a tradus „Obârșia Lozei”), unde Vasile Lupu îi întărește stăpânirea
lui Ștefan, fiul lui Burlamiz din Guzari, și soției sale Maria la 5 mai 1641, pe
care l-a cumpărat de la Lepădat, fiul lui Ionașco Goescul, cu 16 zloți tătărăști,
precum și asupra ocinii ce se va alege partea lui Mihai din Scurți („Scorți”),
de la ținutul Tecuciului (?)20. Toponimul ne indică locul unei mănăstiri la
nord-vest de satul Șișcani iar documentele cercetate fac referire la mănăstirea
Tulbure, ce-și avea începutul probabil în secolul al XV-lea.
Unele voci ne sugerează nașterea schitului de călugări de la Șișcani cu hra-
mul „Sf. Cuvioasa Paraschiva” în jurul anul 1760 fără a deține alte informații21.
Ispisocul din veleatul 7149/ 1640 septembrie 1-1641 august 31 ne arată pe
Ștefan Burlamiz cumpărător la „o parte de moșie di la Ghiorghie și frații lui,
ficiorii Măricăi, a fetii lui Mihai, ce să va alege parte(a) lui Mihai din satu din
Scurți ot ținutul Fălciiului”. Pe locul La Mănăstire, cumpărat la 6 mai 1641 de
la Lepădatul, fiul lui Ionașco Goescul, Ștefan Burlamiz va construi un schit22.
Schitul nu poate fi localizat în satul Gușiței, comuna Dimitrie Cantemir, așa
cum o face ieromonahul Marcu-Marian Petcu23.
Macarie, egumenul schitului Goescu este prezent ca martor în zapisul
de danie întocmit la 7 martie 1690 în Botneni, alături de episcopul Varlaam,
ctitorul Brădiceștilor, ieromonahul Gațul de la episcopie și alții. Dumitrașcu,
fiul lui Bărbosu, dăruia agăi Mihail și jupânesei sale Sanda un loc de prisa-
că pe apa Crasnei „despre Dolhasca” „cât va arunca omul cu măciuca din
mijlocul prisăcii în toate părțile”24. Alături de episcopul Varlaam îl găsim ca
martor la 15 aprilie 1692 pe același Macarie „egumen dela s(fâ)nta mănăstire
de la Goescul”25.
19
Costin Clit, Documente huşene, Iași, Editura PIM, 2013, vol. II, p. 104-105, nr. 74; Mel-
chisedec, op. cit., p. 223.
20
Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, XXVI, volum întocmit de I. Caproșu, Bucu-
rești, Editura Academiei Române, 2003, p. 109-110, nr. 103.
21
Voica Pușcașu, Actul de ctitorie ca fenomen istoric în Ţara Românească și Moldova până la
sfârșitul secolului al XVIII-lea, București, Editura Vremea, 2001, p. 443; Apud Ieromonah Mar-
cu-Marian Petcu, op. cit., p. 297.
22
ANI, Colecția Documente, 1033/6 (un rezumat).
23
Ieromonah Marcu-Marian Petcu, op. cit., p. 141-142.
24
Costin Clit, Mănăstirea Brădicești, Carte tipărită cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului
Teofan Mitropolitul Moldovei și Sucevei, Iași, Editura Doxologia, p. 247-248, nr. 11.
25
Idem, Documente hușene, II, p. 63, nr. 27.
252 Costin Clit
Zapisul din 8 martie 1682, scris de Misail, călugărul de la Goescu, prin

care Luchiana, femeia lui Ştefan cu fetele ei Anița şi Acsinia, dăruiesc nepo-
tului lor Andrunachi părțile lor din moșiile Siminești şi Bumbăta, pe Prut,
ţinutul Fălciului, s-a redactat în fața preotului Ifrim, a lui Iosif călugărul și
a lui Daniil „călugărul di la mănăstire(a) Goescului”26.
Constantin Cantemir întărește la 9 ianuarie 1691 lui Mihăilă al treilea
logofăt și vărului său Timoftii, nepoții lui Ștefan (cel de la 1641), strănepoții
lui Burlamiz din Guzari, stăpânirea pe ocinile cumpărate și întărite la 5 mai
1641 de Ștefan: partea ce se va alege din satul Scurți și de „La Mănăstire”
(Obârșia Lărgii), dar și ocinile dăruite de Dumitrașco, fiul lui Vasilie Bărbosul
și al Tudosiei – un vad de moară în Dolhasca și altele. Documentul îi arată
pe Mihai logofătul al treile și frații săi drept fiii lui Gligorii și ai Siminii, fiica
lui Ștefan Burlamiz 27.
În vremea lui „Cantimir vod(ă)” – nu știm la care dintre Cantemirești
se referă: Constantin (înclinăm spre perioada domniei sale sa dintre 1683
și 1695, mai ales că este atestat și documentar la 27 februarie 1690), Antioh
sau Dimitrie, oricum, înainte de iulie 1711 – „la schit la Șeșcani, ce să chiamă
La Goescul” slujea preotul Mănăilă, care a mărturisit fiilor săi, Mihălache și
Vasilache din Huși, „că au fostu ctitor Stefan Burlamizu și cu niamul lui”28.
Preotul Mănăilă este prezent ca martor cu prilejul întocmirii zapisului din
27 februarie 1690 prin care Nastasia Condroae și fiii săi dau lui Mihăil și
jupânesei sale partea de ocină și moșie din Șișcani ce o avea cumpărătură de
la Mărdari sin Dănil29. Fiii preotului Mănăilă au fost la rândul lor „rugători
la beserică”, așa cum reiese din mărturia dată la 21 august 1751. La biserica
schitului a slujit și preotul Gavril Hirțu („și am fost și diiac”). Dănilă armașul
din satul Crăsnășeni amintește mărturia preotului Timoftei Vremi bătrânul
și a lui Toader Safer despre hotarele moșiei Mănăstirii30. Un Timoftie scria
și semna la Șișcani zapisul din 19 iunie 1687 prin care Avrintie și Prohira
vând lui Arhirie partea lor din Lungeni pe Moisia31. Îl întâlnim ca martor în
noiembrie 1681 (Timofti sin Vreme căpitan)32. Căpitanul Vremea și soția sa
Nastasia cumpără la 1669 părțile lui Dumitru Neniul și a Ioanei, fiica Tomei,
din Șișcani pe Larga33.
Despre pricina locului Mănăstirii dă mărturie Toma Flondor în 6 iunie
1742, când amintește cartea domnească obținută în timpul lui Grigore al II-lea
Ghica, care domnise între 1726-1733 și 1735-1739, adresată stolnicului Gavril
26
Idem, Documente hușene, I, p. 10, nr. 6.
27
ANI, Colecția Documente, 1033/2.
28
29
BAR, Colecția Documente, CCXXX / 132; Mai figurează ca martori: Arhirie ot Șișcani,
Vasile Safer ot Rânceni, Istratie sin Vrabie ot Ciorăști, Buzinco ot Șișcani, Ion Ghibanul ot
Deleni. Zapisul a fost scris de Timoftie sin Vreme căpitan.
30
31
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade (Documente slavo-romăne), Iași, Tipografia „Dacia”
P&Iliescu, 1912, volumul VII, p. 202, nr. CXLVII.
32
Ibidem, p. 140-141, nr. CXXIII.
33
Idem, Surete și izvoade (Documente slavo-romăne), Iași, Tipografia „Dacia” P&Iliescu, 1908,
volumul IV, p. 274, nr. CCXLI; respectiv p. 274-275, nr. CCXLII.
ca să măsoare locul Șișcanilor, prilej folosit pentru a chestiona pe „mătușe

Vasilca” în vederea stabilirii hotarelor, ce le-a indicat „locul Mănăsterii”34.
La 24 aprilie 1750 se judecau în fața vel logofătului Iordache Canta nepoții
și strănepoții lui Ștefan Burlamiz cu preotul Mihăilă, fiul lui Romașco, Ioniță,
nepotul lui Romașco, Andrii, fiul lui Ion Grădinarul, nepotul lui Ioniță Lefter,
Ghiorghie Ciochină, alt nepot, Apostol sin Grăjdian și alți frați, urmașii lui
Goescul. Între veleaturile 7177/ 1668 septembrie 1-1669 august 31 și 7181 /
1672 septembrie 1-1673 august 31, căpitanul Vreme și soția sa Nastasia au
cumpărat părți din Șișcani și un loc de prisacă la Plăvățeni (Plăvățești)35,
unde va ajunge proprietar și Constantin Cantemir începând din februarie
1690. Satul Plăvițeni dispare spre sfârșitul secolului al XVIII-lea prin mutarea
locuitorilor la Urlați36.
Documentele răzeșilor din Șișcani erau „di la o vreme ... înstreinate la
Moscu la Toader Vreme”, așa cum demonstrează și hotarnica din veleatul
<7230 / 1721 septembrie 1-1722 august 3137. Probabil că acest Toader Vreme
l-a însoțit pe Dimitrie Cantemir în Rusia după eșecul de la Stănilești din
vara anului 171138. Un Toader Vreme și soția sa Catrina cumpărau la 1 mai
1724 o Evanghelie pentru biserica din Cășoteni, sat situat la gura Lohanului,
astăzi dispărut39.
În acest context, preotul Mihăilă Romașco, frații săi și Lefterești, intră și
percep dijma de pe locul Mănăstirii luând „cărți g(os)p(o)d cu meștișug” sub
motivul originii lor din Goescu. În fața descendenților lui Ștefan Burlamiz,
care și-au legitimat stăpânirea prin „scrisoril(e) de la Moscu” la judecata
din 24 aprilie 1750 cu cei din neamul Romașco și Lefter „arătănd ispisocul
lui Vas(i)li vodă și alte scrisori ce s-au scris mai sus s-au doveditu că acel
locu a Mănăstării l-au cumpăratu Știfan Burlamizu di l(a) Goescul ș-au făcut
mănăstire”, ultimii sunt dați rămași (pierd procesul). „Iar niamul lui Ștefan
Burlamezu să aibă a-și stăpâni ei locul Mănăstirii cât este stălpitu”40.
Constantin Racoviță întărește la 28 aprilie 1750 nepoților și strănepoților
lui Ștefan Burlamiz – Vasile Codrianu, ginerele lui Toader Vreme, preotului
Lascarachi, fraților Gligorie și Sandu Arhire, lui Pricopie sin Vasile – stăpâni-
rea locului cumpărat în 1641 de la Lepădat, unde „au făcutu moșul lor și un
schit. Acesta locu cu schitul să-ș(i) stăpâniască ei pe ispisocul răpoosatului
Vas(i)lie vodă ce ni-au arătat os(ă)bit. Să aibă ei a mai stăpâni și alte părți
di moșie din satu din Șișcan(i) totu di la acel ținutu a Fălciiului pe zapisă
di cumpărătură ce-au arătatu și pe carte di giudecată ce-au avut ei acum la
34
35
36
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, VII, p. XIV-XVII.
37
38
Pentru perioada rusă a domnului a se vedea Victor Țvircum, Dimitrie Cantemir în Rusia,
în Dinastia Cantemireștilor. Secolele XVII-XVIII, coordonator și redactor științific, acad. Andrei
Eșanu, Chișinău, Editura Știința, p. 227-243.
39
Costin Clit, Însemnări pe cărți (IV), în „Prutul” Revistă de cultură, Huși, Serie
nouă, Anul V (XIV), nr. 2 (56) / 2015, p. 153.
40
254 Costin Clit
cinstitu și credincios bo(i)eriul nostru, dumn(ea)lui Iordachi Cantacuzăn

vel log(o)f(e)t”41.
Locul mănăstirii Goescu va fi hotărât și stâlpit la 9 ianuarie 1752. Printre
martori întâlnim și pe „preutul Vasilache protopop ot Huși” (primul cunoscut
până acum în istoria instituției eclesiastice hușene). Hotarnica îl atestă și pe
Sava „frate visternicului Beldiman, răzeș de Hotceni și trăitor tot aici, om
bătrăn, cari … au mărturisit cum c-au apucat locul Mănăstirii Goescului din
bourul ce mai sus s-au zis din gios de făntăna Steglariul, începăndu-s(e) dreptă
de(a)supra spre apus în zare(a) Colibilor despre răsărit într-un drum sepat,
și de acolo alt Savă, ficiorul lui Hariton, au luat brazda în cap și au purces
pe drum în sus pănă în drumul Budeștilor, făcănd pe une locuri și semne,
dar în mărturii dumne(a)lor bo(i)erilor nu le arat(ă) semnele”42. În ținutul
Fălciului au deținut moșii cei care au purtat numele Mânja, de la Ana Mânja,
soția logofătului Nichifor Beldiman, decapitat de Ștefan Tomșa în octombrie
1615. Moșiile lui Zaharie Mânja se învecinau cu cele ale lui Constantin Can-
temir, concentrate în jurul satului dispărut Silișteni, unde își avea conacul și
a ctitorit un schit. Zaharia Mânja are ca fiu pe Grigore Mânja, numit Grigore
Beldiman de către domnul Constantin Cantemir. Grigore Beldiman (+ 1735)
a fost căsătorit în mai multe rânduri, însă dintre soțiile sale este cunoscută
numai Anița Apostol (+ prin 1734), cu care are patru copii, după mărturisirea
lui Gheorghe Beldiman (1724-03 aprilie 1792): Constantin, decedat la vârsta
de 25 de ani, Ioniță, decedat la Cernăuți la 54 de ani, Gheorghe și Andrei. Se
pare că au existat 5 sau 6 urmași ai lui Grigore Beldiman, cu probabilitate și
o fiică, Bălașa, din prima căsătorie43. Din ce căsătorie este acest Sava, fratele
vistiernicului Beldiman, necunoscut până acum? Gheorghe Beldiman este
menționat în documente ca vistiernic al doilea în prima domnie a lui Nicolae
Mavrocordat iar în 1755 ca biv vel sluger44.
În contextul acestor dispute pentru stăpânirea locului Mănăstirii, probabil
a fost plăsmuit și documentul din 15 martie 1497 (7005), prin care Ştefan cel
Mare întăreşte slugilor sale Mihul (Mihăilă) şi Vlad, satul Şişcani pe Valea
Largă „unde a fost Stan Coliban ce a avut împărţeală cu unchiul său Mihăiță
Cupcea”. Împărţeala s-a realizat de Oțăl Migdal. Redăm hotarele: Gura
Prihodiști, Costișa, Râpa Nachii (Humii), Piscul Drăghicioii, satul Ochitești
sau Grumăzăști, Râpa Ciogolii, Capul Curiecilor, pârâul Bujorului, locul
Oțălenilor, Poiana Răcii, Lohan, Valea Uleului, mănăstirea Tulbure închinată
mitropoliei de Roman45. Ce-o fi cu „mănăstirea Tulbure închinată mitropoliei
de Roman”?
41
42
43
Dan Dumitru Iacob, Testamentul vornicului Gheorghe Beldiman din 25 mai 1790, în Retros-
pecții medievale. In honorem Professoris emeriti Ioan Caproșu, Ed. Victor Spinei, Laurențiu Rădvan,
Arcadie M. Bodale, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2014, p. 292-296.
44
Ibidem, p. 297.
45
Catalogul documentelor moldovenești din arhiva istorică centrală a statului, vol. I, 1387-1620,
București, 1957, p.72, nr. 243; Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, vol. III (1487-1504),
volum întocmit de C.Cihodaru, I. Caproșu şi N. Ciocan, Editura Academiei, București, p.
543 – 545, nr. VII.
Titulatura de mitropolie a Romanului a fost acordată după împărțirea

Moldovei în 1435 între Ștefan și Iliaș, fiii domnul Alexandru cel Bun. Între
1435 și 1442 au fost doi domni, Iliaș cu capitala la Suceava și Ștefan la Roman,
pentru care s-a formulat ipoteza ridicării episcopului la rangul de mitro-
polit46. Titlurile de mitropolit și mitropolie le întâlnim documentar și după
uciderea lui Iliaș în decembrie 1442. La 14 mai 1613 este pomenită „sfânta
Mitropolie de Roman”47.
Mănăstirea Goescul de la Şişcani este atestată documentar şi la 4 au-
gust 181748. Egumenul Veniamin, vechilul Episcopiei Romanului se adresa
domnului la 1 iulie 1818. Episcopia Romanului deținea la acea dată schitul
Tulbure și o parte de moșie din hotarul Șișcanilor de la ținutul Fălciului iar
împresurarea acestuia este atribuită neamului de răzeși „venit din Rosie și
au adus toate scrisorile acei părț(i) de loc ce glăsu(i)esc tot pe numele schitu-
lui”. Prin jalbă se cere carte domnească către episcopul Hușilor și ispravnicii
ținutului Fălciu în vederea cercetării documentelor schitului și ale moșiei49.
Porunca domnului Scarlat Callimachi către episcopul Meletie Brandaburul
și ispravnici survine la 4 iulie 181850. Documentele identificate și cercetate
de noi referitoare la schitul de la Șișcani ajung până la 1818. Sperăm ca în
cercetările viitoare să descoperim și alte documente care să facă lumină
asupra sfârșitului schitului.
Divanul apelativ dispune cercetarea de către Iosif Baiardi, geometrul ținu-
tului Fălciu, a hotarelor dintre moșiile Crețești și Șișcani în 1852. Episcopia
Hușilor era reprezentată de aga Panaite Panul, tatăl lui Anastasie Panu, ca
hotarnic, și de vechilul episcopiei, serdarul Anastasie Condrea. Socotelnița
redactată cu acest prilej la 20 iunie 1850 menționează două toponime foarte
interesante pentru noi: „locul mănăstirii Tulbure” şi „fundul Cetățuii”51. În răs-
punsul la chestionarul Odobescu, dat la 4 aprilie de N. Bosian, învățătorul
școlii din Șișcani, este amintit locul natural Cetățue „format de la sine din
doue râpi în formă de șanț și un pisc de trecere prin mijlocul (printre) ele în
lung, numit Clempuș”. În acest loc, situat în partea de apus a comunei, spre
Crețești, acoperit de pădure, și-ar fi așezat tabăra tătarii sub conducerea lui
Mârzac, a cărui amintire rămâne în toponimul Rediul lui Mârzac. Locuitorii
46
Preot Scarlat Porcescu, Episcopia Romanului, tipărită cu binecuvântarea Preasfințitului
Eftimie Episcopul Romanului și Hușilor, Editată de Episcopia Romanului și Hușilor, 1984, p.
32-43; a se vedea și ediția a II-a, tipărită cu binecuvântarea P.S. Eftimie Episcopul Romanului,
îngrijită și prefațată de P.S. Ioachim Băcăuanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Romanului,
Roman, Editura Filocalia, 2008.
47
Preot Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, ediția a doua, tipărită
cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Teoctist Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Bu-
curești, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1991, p. 364.
48
49
BAR, Documente istorice, LXV/16.
50
Ibidem.
51
Arhivele Naționale Istorice Centrale, Fond Episcopia Hușilor, dosar 26/1848, f. 27v-29;
Costin Clit, Contribuții la istoricul schitului dispărut de la Șișcani, ținutul istoric al Fălciului, în
„Lohanul”. Revistă cultural-științifică, Huși, nr. 2 (8), aprilie 2009, p. 13-15; republicat în
„Acta Moldaviae Meridionalis”. Anuarul Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, XXX,
2009, vol. 1, p. 365-369.
256 Costin Clit
din Șișcani și împrejurimi „s-au retras în acel loc unde pe de o parte au pus
straje la intrare(a) în el, iar pe de alta au tă(i)et copacii de prinprejur lăsând
numai înținați ca să cadă când ar veni niște aseminea dușmani să pornească
acești arbori peste ei; Care Mârzac uitându-se cu ocheana de la acel rădiu
spre acest loc (Cetățue) și văzând (i)eșind fum, au și pornit cu (h)oarda sa
spre acest loc și apropiindu-se de el, în care apropiere mai stând ca să se
răsufle, când deschezind gura ca să îndemne pe ai săi să pornească, unul
din străjeri numit Rătâmpan mânuind arcul s-au nimerit tocma prin gură
cu săgeata (i)eșind pe ceafă, aceasta când el a deschis gura de au îndemnat
pe ceilalți, fiind că altfel nu pute(a), așa precum Mârzacul ar fi fost înzaoat
și alt fel de arme nu era pe atunce”52.
Locul Cetățuii nu a putut fi identificat la 1850. Într-o lucrare recent tipărită
se amintește Cetatea Vlăcineasa, o întăritură ce s-ar situa „la circa 2 km spre
nord-est de satul Crețești de Sus şi 500 m sud de drumul de exploatare forestieră
care duce la locul denumit „Culmea Paltinului”. Toponimul „La Cetate” este
folosit de locuitorii din Crețești şi astăzi53. Tradiția mănăstirii şi cetății de la
Şişcani se păstrează vie în memoria colectivă din satul Şişcani.
MĂNĂSTIREA ȘĂRBĂCANI/BĂSEȘTI/VIIȘOARA
Satul Șărbăcani, dispărut în timp, era situat pe valea Șărbăcani, formată

din văile Bogheni și Chiricea, care a luat numele de râpa lată și se unește cu
pârăul Băsești „în jos de Urdești”54. O primă atestare documentară ar fi din
8 august 1640, când la Șerbăcani a fost întocmit un zapis de vânzare a unui
loc de prisacă, cu loc de vie la Bârgăoani, ținutul Fălciului. Între martori îl
găsim și pe Luca de Șărbăcani55.
Domnul Radu Mihnea întărește vornicului Nestor Ureche la 16 aprilie
1617 stăpânirea peste satele sale din Moldova, printre care Vlădești și
Băsești („și parte lui din sat din Vlădești pi Idrici și din Băsiști în ținutul
Fălciului”)56. Hotarnica moșiei Băsești din 1 iunie 1742 menționează printre
documentele prezentate de clucerul Scarlatachi „un uric de la bătrânul
Ștefan v(oie)vod și un ispisoc de întăritură de la Radul v(oie)vod scri-
ind pe giumătate sat de Băsăști, cari acea giumătate de sat au fost a lui
Urechi vor(nic), și de la Urechi au căzut la Ursachi vi(s)t., fiind neales,
52
Costin Clit, Răspunsurile învățătorilor din județul Fălciu la chestionarul Odobescu din 1871 și
1873, în „Horeb”. Revistă anuală de spiritualitate și actualitate, nr. 1, decembrie 2019, Huși,
Editura Horeb, p. 132-133.
53
Prof. Vasile N. Folescu, Crețești. Istorie şi actualitate, Casa Editorială Demiurg, Iași, p.
44, respectiv 32.
54
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, VII, p. CXXVII-CXXVIII.
55
Documenta Romaniae Historica, A. Moldova, XXV (1639-1640), volum întocmit de Nistor
Ciocan, Dumitru Agache, + Georgeta Ignat și Marius Chelcu, București, Editura Academiei
Române, 2003, p. 422, nr. 415.
56
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, II, 1907, Documente privind istoria României, veacul XVII
A. Moldova, vol. IV (1616-1620), București, Editura Academiei Republicii Populare Române,
p. 168-171, nr. 62; p. 144-146, nr. 183.
și acum le-au cumpărat dum(nea)lui de la Vasâli Ursachi călugărul”,

realitate confirmată de răzeși57. De la vornicul Nestor Ureche, satul Bă-
sești, jumătatea din sus, trece la spătarul Neculai Ureche58, căsătorit cu
Elisafta (Safta) Neagoe, a căror fiică Alexandra, a fost soția hatmanului
Alexandru Buhuș59. Maria, fiica hatmanului Alexandru Buhuș a fost că-
sătorită cu Dumitrașcu Ursachi, și probabil a primit partea din Băsești ca
zestre, fiind moștenită de Vasile Ursache, care o dă danie la 20 martie 1732
cumnatului său N. Jora logofăt al doilea. Călugărit cu numele Varlaam
Ursache, anulează dania de la 20 martie 1732, a cărei beneficiar este de
data aceasta Scarlatachi Costachi biv vel comis. Varlaam Ursache ajunge
egumenul mănăstirii Râșca și schimbă dania către Scarlat Costachi în
prezența mitropolitului Antonie (1730-1739)60. Într-o lucrare dedicată
mănăstirii Râșca nu este menționat ca egumen61. Cine este Vasile Ursache?
Fiu al lui Dumitrașcu Ursachi (vărul cronicarului Neculce) și a Mariei,
călugărită prin 1730 cu numele Marfa (Martha), Vasile Ursachi a mai avut
doi frați și o soră – Catrina, Gheorghe și Toader – și a petrecut o viață
agitată ca tatăl său, de la care a moștenit Cronograful tradus din grecește
de Pătrașco Danovici treti logofăt, operă istorică de mari dimensiuni62, pe
care îl vinde în noiembrie 1737 rudei sale Vasile Sturza. A fost egumen la
mănăstirile Râșca, Ilișești și Slatina63.
În satul Băsești (astăzi Viișoara) se găsea o biserică „fără inscripție, dar
care, după spunerea bătrânilor, ar avea o vechime de 200 ani, fiind făcută după ce se
stricase un schit, care se afla în pădure la E. de Drumul lui Angheluță”64. Schitul
din Băsești ar fi fost așezat pe dealul Podeiului65.
La 28 decembrie 1696, ieromonahul Nicodim dăruiește banului Ștefan
din Șărbăcani și partea „din staniști de la rădiul Șărbăcanilor ce ari din țarină
a patra de parte, și din rădiu din pădure și din mănăstire să fie ctitor în locul
mieu”. Între martori întâlnim și pe un Calistru călugărul. Actul de danie
este scris în „mănăstire Vărlan”66 (probabil, Varlam). Banul Ștefan este consi-
57
ANI, Fond Eforia Școalelor din Moldova, I / 37.
58
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, VII, p. CXXIII-CXXV.
59
Ștefan Gorovei, Înrudirile cronicarului Grigore Ureche, în „în Anuarul de Lingvistică
și Istorie Literară”, Iași, XXIV, 1 973, p. 110.
60
Gh. Ghibănescu, Surete și izvoade, VII, p. CXXIII-CXXV.
61
Arhiereul Narcis Crețulescu, Istoria Sfintei Mănăstiri Râșca din județul Suceava, Fălticeni,
Tip. A. Goldner, 1901,p. 82; La 1700 era egumen Iacob iar la 1740-1741 Nil.
62
Cronograf tradus din grecește de Pătrașco Danovici, Ediție îngrijită și cuvânt înainte de
Gabriel Ștrempel, Studiu introductiv de Paul Cernovodeanu, București, Editura Minerva,
vol. I, 1998, vol. II 1999.
63
Marcel Lutic, Neamul Ursachi, în „Arhiva Genealogică”, V (X), 1998, nr. 3-4,p. 66-69;
Mihai-Bogdan Atanasiu, Din lumea cronicarului Ion Neculce. Studiu prosografic, Iași, Editura
Universității „Alexandru Ioan Cuza”, 2015, p. p. 513-516.
64
C. Chirița, Dicționar geografic al județului Fălciu, Iași, Tipografia Petru C. Popovici, 1893,
p. 10; George Ioan Lahovari, General C.I. Brătianu, Grigore G. Tocilescu, Marele dicționar
geografic al României, București, Stab. Grafic J.V. Socec, 1898, vol. I, p. 335.
65
Pr. Anton Popescu, Schiturile și mănăstirile din Eparhia Hușilor (II), în „Prutul” Revistă
de cultură, Huși, Anul I, nr. 9, decembrie 2001, p. 10.
66
ANI, Colecția Documente, 781/1; ibidem, 781/2; ibidem, 781/9, coloana 1, nr. 1 (rezumat).
258 Costin Clit
derat strămoșul Bușileștilor67. Șerbăcanii sunt identificați ca un sat situat

la Est de localitatea Viișoara (Băsești), actualul județ Vaslui68. Ieromonahul
Nicodim și Gavril Luca dădeau la 20 mai 1681 o mărturie pentru un loc de
prisacă și o vie „făcută în pădure mere” de Chiricea69. Diata călugărului
Nicodim din 1696 este folosită de Ștefan banul cu prilejul hotărârii părților
de moșie ale sale și ale lui Simioan Chiriță de la ținutul Fălciului, anume
Chiricea (s-a numit Benești), Ploeștii, Puțănii și Șărbăcanii („întru care
cere moșii din Șărbăcani, a patra parte dintr-un bătrân”). „Și scoțindu-ne
altă diiată, tot di la acestu Nicodim monah, (…) și giumătate mai mică,
întru cari scrii ca să nu să ții în samă diiata banului, că după tocmala ce-au
avut cu banu(l), fiind om sterpu, ca să-l ție păn(ă) la moartea lui, și după
moarti(a) lui să-l grijască, nu l-au ținut, nici l-au grijit, și murind el la un
nepot a lui Sin Dodie dintru care trage moșie Dodeștii, și cu Nicodin mo-
nah tot din Arsăni, și mai (i)eșind patru oameni de au mărturisât, anumé
Ștefan Poiană, i Gheorghie Bodescul, i Petre Sălcinul, i Grigoraș Zbanțu,
oameni de credință (…)1 au fostu fați la moarte(a) acestui călugăr, și așa
au mărturisât, ca să nu aibă a cere moșii banul din Șărbăcani și nu i s-au
dat, cum și Ștefan banul n-au mai adaos a cere moșie din Șărbăcani” (a se
vedea hotarnica din 20 aprilie 1731)70.
Ioan Mavrocordat voievod poruncește la 24 decembrie 1745 lui Vasile
Sturza biv vel stolnic să cerceteze pricina dintre Gheorghi Beșliagă, ginerele
lui Ștefan banul, și Vasile bejenar, „ci să răspunde că este strănepot acelui
Nicodim călugăr”, pentru stăpânirea părții din satul Șărbacani de la ținutul
Fălciului71.
Disputele legate de stăpânirea pământului continuă între neamul Buși-
leștilor și răzeșii de Șărbăcani, așa cum ne demonstrează hotarnica din 17
octombrie 1767: „s-au dovedit că sânt Ploeștii a Bușileștilor cu stăpânire
veche la acel loc înpreună și cu o parte din Șărbăcani, danie Bușileștilor de
la Iacodin monah, hotărâț(i) și stâlpiț(i) cu pietre hotară înpregiur după obi-
ceiu, și mai vârtos că și numile moșilor și a părinților numiților răzeș(i) de
Șărbăcani sânt puse în numita hotarnică, carii au fost față atunci le vreme(a)
când s-au hotărât atât Ploeștii înpreună cu danie din Șărbăcani de la Iacodin
monah, cât și Șărbăcanii lor”. O altă mărturie hotarnică este cea semnată de
episcopul Iacov Stamati al Hușilor la 22 iulie 178672.
Un Aftănasie călugărul din Băsești ot Fălciu este atestat în porunca dom-
nului Ioan Teodor Callimachi (Calmașul) din 4 martie 176073.
Ieromonahul Iorest Dan, dichiul Episcopiei Hușilor, cel de la care se
păstrează primul plan cunoscut a târgului Huși, publicat de Melchisedec
67
ANI, Colecția Documente, 781/11, f. 3.
68
Dragoș Moldovanu (coordonator), Tezaurul toponimic al României. Moldova, volumul I,
Repertoriul istoric al unităților administrativ-teritoriale (1772-1988), Partea a 2-a, A. Unități simple
(Localități și moșii), P-30 decembrie, București, Editura Academiei Române, 1992, p. 1142.
69
ANI, Colecția Documente, 781/9, coloana 2, nr. 5 (rezumat)
70
71
72
ANI, Colecția Documente, 781/3; Ibidem, 781/4
73
Costin Clit, Documente hușene, III, p. 173, nr. 188.
Ștefănescu în Chronica Hușilor și a episcopiei cu aseminea numire, deținea părți

de moșii, baștină, danii și cumpărături, în Pogoceni, Aldești, Puțenii Seci
(de pe strămoșul său Focea uricarul), în Șerbăcanii de Sus „ci să numescu
acum și Ploeștii”, Bogheni, Bârgăoani, unde are „pe giumătate de pe Chi-
rice, cap(i)tan de curteni, și pi giumătate au Bușuleștii cu neamurile lor
de pe strămoșul lor Nicolai banul”. Iorest Dan vinde la 4 decembrie 1793
biv vel sulgerului Matei Costachi cu 1700 de lei părțile „din Pogoceni, din
Hârciogani și din Puțănii Săci după cuprindere(a) hotarnicilor cum și din
partea de sus de Șărbocani, ci să numescu și Ploești, cum și din Bogheni i
Bârgăoani, pentru care avem giudecată cu dum(nea)lui vor(ni)c(ul) Costin
Catargiu și cu cumnata dum(i)s(a)li gÆ <3> vistereasă Todosâica”74. Puțenii
Seci se aflau în hotarul Șerbăcanilor (a se vedea și zapisul da danie din 13
octombrie 1680 a lui Toader a Hilinii, Sofroniei și copiilor lor către Ștefan
Cherchez paharnicul)75. Dichiul Iorest Dan deținea părți de moșie la Leoști
pe Crasna, fiind volnicit la 12 iunie 1786 de Alexandru Ioan Mavrocordat ca
să le stăpânească76.
În socotelile de visterie privitoare la mănăstirile de maici din Moldova
este înregistrat cu trei lei și preotul Vasile de la Agapia „ce au fost la satu la
Băsăști”77.
Biserica cu hramul „Sfântul Nicolae” din satul Viltotești, construită la 1853,
din bârne pe tălpoaie și vălătuci78, în formă de navă, fără turle, acoperită cu
șindrilă, înlocuită cu tablă în 1885, a fost înzestrată cu o catapeteasmă „din
lemn de fag, zugrăvită în ulei în stil bizantin, cu cadru simplu, nesculptat, vopsit
în ulei și de dimensiuni mici, datând din anul 1714”, ce provenea „de la schitul
vechi de călugări, din locul numit Dealul Tătarului, situat în pădurea comunei
Viișoara”79. Biserica era deservită de preotul Ioan Dragomir de pe la 1841-
184280, decedat în aprilie 187381. Inventarul din 1894 înregistrează biserica
din bârne zugrăvită în exterior cu var și acoperită cu tablă albă, pridvorul
74
75
Gh. Ghibănescu, Ispisoace și zapise (Documente slavo-române), Iași, Tipografia „Dacia” P.
& d. Iliescu, 1914, volumul IV, Partea I (1675-1692), p. 48, nr. 34.
76
BAR, Documente istorice, MCDLXIII/203.
77
Nicolae Iorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, vol XIX, Buucrești, 1910,
p. 63.
78
„Anuarul Eparhiei Hușilor pe anul 1938”, Huși, Tipografia și librăria George Cerchez,
1938, p. 97.
79
Cătălin Teodoru, Parohia Viltotești, o comunitate ortodoxă greu încercată, în „Elanul”. Revistă
de cultură editată de Asociația culturală „Academia Rurală Elanul” și Școala „Mihai Ioan
Botez” din Giurcani, com. Găgești, jud. Vaslui, nr. 98, aprilie 2010, p. 10.
80
„Curgiri de treisprezăci ani și mai bine de cându avem cu alcătuire numai parte a o sumă de
locuitori care-i ne-(a)u supus pi toată opștia la aducire(a) preutului Ioan Dragomir”; a se vedea jalba
din 12 octombrie 1855, prin care se cere un alt preot, înaintată Episcopiei Hușilor de obștea
locuitorilor satului Viltotești: Ene Marcu, Gheorghe Grigoraș, Ursachi Anton, Gavril Niță An-
ton, Gavril Turcu, Necula Chiriac, Neculai Butnaru, Bucur Mocanu, Dumitrachi Bucur, Ioan
Ilie, Anastasiu Goiu, Chirica Stămen, Costandin Bocan, Pavăl Merciu, Ilie Merciu, Mereuță
și dascălul Costantin; Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 22/1855, f.
158, Pachetul 7.
81
Arhiva Episcopiei Hușilor, Fond Episcopia Hușilor, dosar 37/1873, f. 34, Pachet 48.
260 Costin Clit
din scândură acoperit cu tablă, clopotnița din lemn, catapeteasma din lemn,
policandrul vechi din tumbac și cărțile de slujbă vechi (Evanghelie, Liturghier,
Minei pe 12 luni, Apostol, Cazanie, Octoih mare, Octoih mic, Penticostar, Triod,
Moliftelnic, Ceaslov, Psaltire, Panahidă și Sinodicul). Biserica, neîncăpătoare, se
găsea în stare de ruină la 23 februarie 1928, când a fost convocată adunarea
generală a enoriașilor în localul școlii, pentru ca la 24 februarie 1928 să fie
înaintat procesul verbal de constituire a comitetului de reparație a lăcașului
în vederea strângerii fondurilor necesare pentru reconstruire, preot paroh
fiind ieromonahul Iacov Breahnă82, disponibilizat la 15 decembrie 1929,
înlocuit de pr. Vasile Ciobanu, hirotonit în aceeași zi83. Reparațiile lăcașului
au fost executate în anii 1930 și 193184. Biserica din Viltotești a căzut pradă
incendiului din 20 decembrie 200985.
ANEXĂ
1. 1691 (7199) ianuarie 9, Iași
+ Io Costantin voevo<da>1, B<o>j<ï6> m<i>l<o>sti6, g<o>sp<o>dară Zemli

Moldavscoi. Adecă au arătat înnaintea domnii meali și înnaintea alor noștri
moldovenești boiari a mari și a mici credincios boiarinul nostru dumnealui
Mihăilă log(o)fătul al treil(ea) și cu văru-său Timoftii, nepoții lui Ștefan,
strănepoții lui Burlamiz de Guzari, un ispisoc de întăritură de la răpăusatul
Vasilie vodă pre a lor diriaptă ocină și moșie ce le iaste lor de cumpărătur(ă)
moșului lor lui Ștefan, ficiorul lui Burlamiz, de la Ghiorghie și de la frații
lui, ficiorii Măricăi, fată lui Mihai de Scurți, toată partea lui Mihai cât să va
aleage la saat la Scurți în ținutul Fălciiului, drept un bou di negoț și dzeace
galbeni bani buni.
Așijderea, tot într-acel ispisoc mărturisind precum au mai cum(părat)1
moșul lor Ștefan, ficiorul lui Burlamiz, de la Lepădat, ficiorul lui Ionașco G(o-
escul)1 cât să va aleage din Obărșiia (Lărgii)1 pe din sus de Șășcani, unde să
chiamă La (Mănăstire)1, iarăși tot în ținutul Fălciiului, drept șeasesprădzeace
zloți bătuți.
Pentru accée ș(i)1 (do)1mniia mea vădzind ispisoc încredințat de întăritur(ă)
de la răpăusatul Vasilie vodă, de la domniia mea încă dăm și întărim pre
aceale părți de ocină cât să va aleage partea lui Mihai la (s)1aat la Scurți și
locul lui Lepădat, ficiorul lui Ionașco Goescul la obârșiia Lărgii pe din sus
de Șășcani unde să chiamă La M(ă)n(ă)stire, ca să fie diriaptă ocină și moșie
boiarinului nostrum credincios dumisali lui Mihăilă log(o)fătul al treil(ea)
și vări-său lui Timoftie.
82
Arhiva Episcopiei Hușilor, dosar 38/1928, f. 153-154.
83
„Buletinul Episcopiei Hușilor”, Anul VII, nr. 2, din 1 februarie 1930, p. 13 și 15.
84
„Anuarul Eparhiei Hușilor pe anul 1938”, p. 97.
85
Cătălin Teodoru, op. cit..
Așijdirea, ne-au mai arătat credincios boiarinul nostru Mihăilă log(o)fătul

al treil(ea) un zapis de danie de la Dumitrașco, ficiorul lui Vasilie Bărbosul
și de la feméia lui Todosiia, cum de a lor bună voe au dat și au dăruit a lor
diriaptă ocină și moșie (…)1 pol pământuri din hotarul (…) pă(…)1 (…)1ra
Corlatelor și pănă (…)2 șeapte pământuri cu tot (…)2 au dăruit danie dum(-
nealui) boiarinului nostru lui Mihai log(o)fătul al treil(ea). Și iarăș tot într-acela
zapis mărturisind cum Dumitrașco, ficiorul lui Vasilie Bărbosul și cu feméia
sa Tudosiia, au mai dăruit boiarinului nostru c(redincios)1 (…)1 (…)1rat mai
sus lui Mihăil(ă) log(o)fătul al t(rei)1l(ea) un vad de moară în Dolhasca. Deci
și domnia (m)1ea vădzind acel zapis încredințat cu mărturii bune și iscălit
de boiari mari și de mulți oameni buni, dăm și întărim boiarinului nostru
credincios dumisale lui Mihăilă log(o)fătul al treile(a) și giupăneasăi dumisale
și cuconilor și nepoților și strănepoților, și a toată sămințiia ce să va aleage
dintru dumnealor, ca să le fie diriaptă ocină și cumpărătură danie și moșie cu
uric în veaci neclătită și nerușeită n(ici)1 dănăoar(ă). I in da se ne umi[aet.
U @s, l<1>t<o> =zrÌkø <7199 / 1691> gen<arye> øÆ <9>.
Pe parte(a) de la Scurți sintu eu Mihai gÆ <3> log(o)f(ăt) cu toți frați(i)

miei, ficiori lui Gligorii ș-a Simini(i), (f)1ata lui Ștefan Burlamiz .
L<1>t<o> =zrÌkø <7199 / 1691> gin<arye> øÆ <9>.
Dumitra[co uricar pisal.
<Pe verso>: Ispisoc de la mărie sa Io Costandin voevoda pe parti ot Scurți

și ot Goescul (…) i ot Dolhești, ot Bărbosul Dumitrașco.
L<1to> =zrÌkø <7199 / 1691> gin<arye> øÆ <9>.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/2, original, difolio,

rupt, sigiliu rotund căzut.
_________________________
1
Rupt.
2
Rupt; lipsesc aproape 4 rânduri.
2. 1696 (7205) decembrie 28
Copii
Adecă eu, ermonah(ul) Nicodim, ficiorul lui Arsănie din Șărbăcani1 și a
Istinii din Pogăceni2, scriu și mărturisăsc cu sufletul mieu la măna dumisali
lui Ștefan banului de Șărbăcani, ce au fost <lipsa3>, ca să-i fie dumisali în
loc de testement și de diiată pentru (că) eu săngur fiind la străinătate și la
neputință de moarte fiind de tot uitat și părăsit de oaminii miei, li-am dat
dumisale lui Ștefan banului cu limbă de moarte cu tot ce am de la părinții
miei, parte de moșii ce ce sănt ale mele moșii cumpărături și danii din sat
din Șărbăcani, din vatra satului, cu tot locul și cu tot venitul din sus și din
gios, cu loc de fânați, cu loc de casă și cu loc de grădină despre soare răsare
și despre soare apuni, căt s-ar alege părțile mele, fără de a nepoților miei.
262 Costin Clit
Așijdere și din staniști de la rădiul Șărbăcanilor ce ari din țarină a patra de

parte, și din rădiu din pădure și din mănăstire să fie ctitor în locul mieu, și
pomeții ce or fi, meri, peri, perji, ce am pus eu cu mâna me și vie, toate să
fie pe giumătate lui Ștefan banului, înpreună și cu Pahoniasă, și din pădure
despre soare răsare, despre apus, pănă în drumul Docolinii <lipsa3>. Așijdire
și din Rusăști, i din Detcani, din vatra satului, din cămpu, și din fănaț, și loc
de grădină, și cu loc de țarină, cu tot locul și cu tot venitul despre soare apuni
din drumul lui Frunteș ce mergi la Văleni în sus pănă în drumul Docolinii
pănă la un copaci ce-i zic gâlcosul, și în vale(a) Pogăcenilor în sus până în
vâlcelili din (?) Dărăști <lipsa3> din dial în dial a patra parte ci să va alege
parte(a) me, iar di sat Pogoceni de unde au șăzut Foceștii, despre răsăritu și
despre apus, cu tot locul și cu tot venitul ce să va alege parte(a) me, fără de
a nepoților, a patra parte, și din Șărbăcani iară a patra parte. Aceste părți de
ocini și de moșii ce scriu mai sus, toate de bună voia me, de nimine silit, nici
asuprit, ce de a me bună voia, toate aceste li-am dat dumisale Ștefan banului
și giupânesăi dum(i)sale Prohira, și a fiilor dum(i)lorsale, pentru mult bini ce
am de la dum(isal)i, de mă socotește la neputința me. Însă și Ștefan banu(l)
până la obârșie viieții mele să mă hrăniască, iară după săvărșănie vieții mele,
după moarte(a) me, să mă grijască ca pe un mort, să mă îngroapi ca pe un
mort, să mă comănde cu toate ce trebu(i)e.
Și această diiată s-au făcut dinainte(a) dumisale Lupul Costache, ce au
fost vist(iernic) mare, și a mulți oameni buni, anume Cozma Calistru călu-
gărul, și Ionașc(u) Tălăbir, și Neculaiu Plăcintă, și Costandin, ficiorul popii
lui Mireuță, și Arteni, ficiorul lui Bobeiu, și Ștefan Băzgul, Savin Hrănage,
și Ioniți, ficiorul lui Chichiți, și a mulți oameni buni megieș(i) din sus și din
gios, care s-au întămplat. Așijderi, de s-or afla niscari zapisă făcute de mini
altoră, să nu să criazi, iară de să va scula cineva din oamenii miei să strâci
această adivărată a me danie, unii ca aceia să fie ne(i)ertați și de mini și de
D(u)mnezeu, și supt blestămul a 318 ijvă Nicyiei, și pentru mai adevărată
credință am și iscălit înpreună cu acești martori ce scriu mai sus. Și eu Du-
mitrașc(u), ce-mi zic Lupașc(u) Contăș, am scris această diiată să-s(e) criază.
Și u mănăstire Vărlan.
=zsÌe <7205/1696> decemv<rïe> cÆi <28>.
Ermonah Nicodim, iscal.
Așijdere, câte moșii s-or afla (…)4 înpreună cu a lui Ștefan banului încă
să fie a dumisale.
Lupul Costache, iscal.
C(ozma) Calistru (că)4lugărul.
Ionașc(u) Tălăbir; Necola Plăcintă; Arteni sin Boboiu; Ștefan Bâzgul; Sa-
vvin Hrănage; Costandin sin popii lui Mireuță; Ioniți sin Chichiți; și câteva
iscălituri turcești.
Divanul
Copie aceasta poslăduindu-să cu ur(i)ginalul pe cât s-au putut cunoaști,
fiind rupt și învechit, esti întocma, de care s-au încredințat.
1825 ghen(a)r 20
Balș vel log(o)f(e)t <m. p.>.

Donici vel log(o)f(e)t <m. p.>.
Dimitrie Beldiman vel vornic <m. p.>.
Toader Buhuș vel vornic <m. p.>.
(…).
Întocma de pe ur(i)ginal pe cât s-au putut cunoaște, fiind rupt și învechit.
1825 ghenari 19
Dimitrii Veloșin condicar.
<Pe verso-ul transcrierii>: Copie dupe dania ier(o)monahului Nicodin sau

Iacodin din Serbacani. Diata lui Ștefanu banului la anul (…)5 dechemvri 28.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 781/1, copie; ibidem, 781/2

(transcriere în grafie latină)
_______________________
1
Fost sat la Est de satul Viișoara, județul Vaslui.
2
Fost sat în partea de N-V a satului Popeni, județul Vaslui.
3
Conform textului.
4
Rupt.
5
Spațiu gol.
3. 1742 (7250) iu-

nie 6
Adec(ă) eu, Toma Flondor, scriu (și) mărturisăscă cu sufletul meu pentr(u)
pricina locului Mănăsterii precum în dzilele mării sale lui Gligore vodă au
făcutu Timofte Flondor o carte g(ospo)d la dumn(e)alui stolnic(ul) Gavril
ca să măsoare locu(l) Șișcanilor. Și mergându să măso(a)re locul a întrebat
pe mătușe Vasilca, care era bătrână ca de noadzeci de ani, și-au dzis meră-
geță dispré locul Mănăsterii la Făntăna Steglaru și dină gios de făntănă este
buor într-un stejar, de acole înspre apos peste vale(a) Colibilor este buor
într-un stejar, în co(s)tișe în dial este buor dispre apus, unde să lovești cu
locul Oțălenilor. Așe știi și așe mărturisescă cu sufletul meu audzin(d) din
gura mătușa-me, că mătușa-me este de loc de aice de Șișcani. Pentr(u) (a)
ceasta așe știu.
Let =zsÌn <7250 / 1742> iun<ye> qÆ <6>.
Toma Flondor.
Care și e Satină răzeș la Șișcani și nu poci să mă întindzu pisti cătă me-au
spus mătușe-me Vasilca așe știu și așe mărturisăscă.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/3, original.

264 Costin Clit
4. 1750 (7258) aprilie 24
Din poronca mării sal(e) preînălțatu domnului nostru Io Costandin Mihail

Cehan Răcoviț(ă) voevod.
Vă letu =zsÌni <7258 / 1750> april<ye> cÆd <24>.
+ Au avutu giudecată față înnainte(a) noastră Vasil(e) Codrianul, gineril(e)
lui Toader Vremea și preutul Lascarachi și Gligorie sin Arhirie, și frate-său
Sandul, i Gligor(e) Safur, și Pricopie sin Vas(i)lie și alți frați ail or, toți nepoții
și strănepoți(i) lui Ștefan Burlamezu, cu preutul Mihăilă, ficior lui Romașco,
și cu Ioniț(ă), nepot lui Romașco, și cu Andrii, ficior lui Ion Grădinariul,
nepot lui Ioniță Lefterie, și cu Ghiorghie Ciochină tij nepot lui Lefterie, și
cu Apostul sin Grăjdian și cu alți frați ai lor, ce s-au răspunsu din Goescul;
Arătându acești mai sus numiț(i) nepoții și strănepoții lui Ștefan Burlamezu
un ispisocu din răposatul domnu Vasilie vodă din văletu(l) =zrÌmø <7149
/ 1640 septembrie 1-1641 august 31>, scriind precum au cumpăratu moșul
lor Ștefan Burlamezu o parte de moșie di la Ghiorghie și frații lui, ficiorii
Măricăi, a fetii lui Mihai, ce să va alege parte(a) lui Mihai din satu din Scurți
ot ținutul Fălciiului.
Așijdere scrie totu la acel ispisoc a lui Vas(i)lie vodă precum au cumpăratu
Ștefan Burlamezu un locu di la Lepădatu, ficioru lui Ionașco Goescul, ce-au
avut el ales în obârșie Largii din sus di Șișcani ce să chiamă La Mănăstire,
pe care locu au făcutu Ștefan Burlamezu și un schitu.
Și os(ă)bitu au mai arătat nepoții lui Burlamezu un zapis din văletu =zrÌoz
<7177 / 1668 septembrie 1-1669 august 31> de la Dumitru, ficior Neniului,
scriindu c-au văndutu parte(a) lui di moșie din bătrânul Nicoreștilor din satu
din Șișcan(i) din totu locul, cu tot vinitul, au văndutu căpitanului Vreme și
femeii sal(e) Nastasii.
Ș-au mai arătat ei și altu zapis din vălet =zrÌoz <7177 / 1668 septembrie
1-1669 august 31> de la Ioana, fată Tomii, nepoată Floarii, iarăși scrie c-au
văndutu parte(a) ei din bătrânul Floarii din satu din Șișcan(i) căpitanului
Vreme și femeii sal(e) Nastasii.
Ș-au mai arătatu ei și altu zapis de la Dumitru Cupciga, scrie c-au văndutu
un locu di prisacă pe vale(a) Largii, lui Ștefan Burlamezu.
Și au mai arătatu ei ș-altu zapis din vălet=zrÌpa <7181 / 1672 septembrie
1-1673 august 31> di la diiaconul Simion și di la femeia lui Nazarie. Scrie
c-au văndut un locu de prisacă la Plăvățeni în fața despre apus tij căpitanului
Vremé.
(Au)1 mai arătatu ei și o mărturie din văletu =zsÌl <7230 / 1721 septembrie
1-1722 august 31> di la Timircan căp(i)tan. (Sc)1rie c-au mersu preutul Timoftie
și cu ginere-său Iftimie armaș cu acest zapis din Șișcani și au chematu pe toț(i)
răzeșii di Șișcan(i) față și li-au cétitu zapisăl(e), și nu li-au făcut răle răzeșii,
ș-au dzis răzeșii di Șișcani să-ș(i) stăpăniască ei moșie pe pe zapise cu pace,
ș-au stăpănit moșii, părinții lor totu cu pace, iar acum di la o vreme fiindu
scrisoril(e) lor înstreinate la Moscu la Toader Vreme, s-au sculatu acest preutu
Mi(hă)1ilă Romașco cu frații și niamul lui Leftereștii, făcăndu-să ei din Goescul
au luatu cărți g(os)p(o)d cu meștișug și s-au întinsu a stăpâni și a dijmui ei

locul Mănăstirii ce este ales și hotărătu și a-i înpinge și dintr-alte părți ce au
cumpărătur(i) în Șișcan(i), iar acum acești nepoți și strănepoț(i) a lui Știf(an)1
Burlamizu aducându-ș(i) scrisoril(e) de la Moscu și stăndu cu toții faț(ă)1 în-
nainte(a) noastră, arătănd ispisocul lui Vas(i)li vodă și alte scrisori ce s-au scris
mai sus s-au doveditu că acel locu a Mănăstării l-au cumpăratu Știfan Burlamizu
di l(a)1 Goescul ș-au făcut mănăstire și l-au hotărăt, dar alte cumpărătur(i)1 (…)1
în Șișcani nealesă, și din vreme că popa Mihăilă cu frații lui (…)1 (…)1punsu din
Goescul. Iată că s-au doveditu că sintu vănduț(i) ș-au înblat (…)1 di cale și după
ispisocul lui Vas(i)lie vodă și alte zapisă ce-au arătat niam(ul)1 lui Burlamizu
s-au datu rămas acestu popă Mihăilă cu frații lui Leftere(știi)1 să di(a) pace să
nu-s mai amestece ei la locul Mănăstirii cât este stălpi(t)1 și la alte părți a lor
ce-au cumpărătur(i) în sat în Șișcan(i), și li s-au luatu și cărțil(e) ce-au făcutu
ei cu meșter(șu)gu pe părțile acestora și s-au datu la măna niamului lui Bur-
lamizu, și ce-au luatu ei dijmă di pe locul Mănăstirii și di alte părți acestora să
de(a) totu înnapoi, și di ș-au făcut vrunii și casă pe părțile acestora să-ș(i) mute
casăl(e) de pe locul lor. Iar niamul lui Ștefan Burlamezu să aibă a-și stăpâni ei
locul Mănăstirii cât este stălpitu și (…)1 ei cumpărătur(i) în Șișcani din cămpu,
din pădure, din livezi cu pomi, și (…)1, și în tot locul cu tot vinitul, pe diresă
ce-au arătatu, să le fie lor moșie st(…)1are în veci.
Iordachi Cant(a) vel log(ofet). .
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/6, original, rupt,

restaurat.
_________________________
1
Rupt.
5. 1750 (7258) aprilie 28
+ <Io>1 Costandin Mihai Kehan Răcoviţă voevoda, B<o>j<ï>6 m<i>l<o>s<ti6>,

g<o>sp<o>dară Zeml<i> Moldavscoi. Dat-am carte(a) d(o)mnii mele lui Vas(i)
lie Codrianul, gineril(e) lui Toadir Vreme, și preutului Lascarachi, și lui
Gligorie sin Arhirie, și frate-său Sandul, și Pricopie sin Vas(i)lie, și altor
frați a lor, toți nepoții și strănepoții lui Știfan Burlamezu, să fie volnici cu
carte(a) d(o)mnii mel(e) a stăpâni un locu ce-au cumpăratu moșul lor Știfan
Burlamezu di la Lepădat, ficioru lui Ionașco Goescul, care locu iaste ales și
hotărât în obărș(i)e Lărgii din sus de Șișcani(i), pe care locu au făcutu mo-
șul lor și un schit. Acesta locu cu schitul să-ș(i) stăpâniască ei pe ispisocul
răpoosatului Vas(i)lie vodă ce ni-au arătat os(ă)bit. Să aibă ei a mai stăpâni
și alte părți di moșie din satu din Șișcan(i) totu di la acel ținutu a Fălciiului
pe zapisă di cumpărătură ce-au arătatu și pe carte di giudecată ce-au avut
ei acum la cinstitu și credincios bo(i)eriul nostru, dumn(ea)lui Iordachi
Cantacuzăn vel log(o)f(e)t. Drept aceia să aibă ei a le stăpâni toate aceste
părți di moșie di mai sus scrisă, atăta parte(a) Mănăstirii ce este hotărătă,
cum și alte părți din Șișcani, din cămpu, din pădure, din livedzi cu pomi,
266 Costin Clit
din vaduri di moară și din tot vinitul, să aibă ei a le dijmue din țarin(i), din
făneță și din tot locul cu tot vinitul după obiceiul moșii. Și nime să nu ste
înpotriva cărții domnii mel(e), iar cin(e) va mai ave(a) a răspunde, să vie
la divan ca-s(ă) mai giudece.
L<1>t<o> =zsÌni <7258 / 1750> april<ye> cÆi <28>.
Vel log<ofet> proki.
Trecut la cond(i)c(ă).
<Pe verso-ul filei a doua>: Carte domnului Mihai Cehan Racoviț voivod;
Carti gospod Șișcani. No. 4.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/7, original, difolio,

sigiliu mic octogonal, rupt, restaurat.
_________________________
1
Rupt.
6. 1751 (7259) august 21
Adică eu, preutul Mihălache din Huș(i), și eu preutul Vas(i)lache tot din
Huș(i), i ficiorii popii lui Mănăil(ă), carele au fost tatul nostru Mănăil(ă) preutu la
schit la Șeșcani, ce să chiamă La Goescul, în vremi de demult la Cantimir vod(ă);
Făcut-am această încredințată mărturie a noastră la măna dum(nealui) Vasile
Codrianului și Sandului Arhirie, carii să tragu din Ștefan Burlamiz, precum
ni-au mărturisit tatul nostru preutul Mănăil(ă) pentru acest schit că au fostu
ctitor Stefan Burlamizu și cu niamul lui și au căzut la Mihăil(ă) trete logofăt,
nepotul lui Ștefan Burlamiz, și din niamul acela să trage Vasile Codrianul și
Arhiereștii cu niamul lor, carii și noi mărturisim că(n)dul tatul nostru am fost
și noi rugători la beserică și totu pe acest niam c(ar)1ii-s mai sus numiți (i-a)1m
apucat stăpănind. Și pentru moșie Schitului mărturisim înnainte(a) lui D(u)
mnezău cu sufletile noastre și înnainti(a) divanului g(os)p(o)d precum știm că
să hotărăști cu alte moșii de preunpregiur2, că din gios să tănpină cu Hocenii
în gura Prihodiștii și în hotar în piatră și în buur să lovește cu Șișcanii, și din
buor face dreptu la dial la apus și să lovește cu hotarăli Oțilenilor pe muche(a)
dialului, și din sus să lovește cu locul sfinții sali vl(ă)d(i)căi de Huș(i), și despre
răsărit să lovește cu hotarul și a Gurmăzoai. Și eu preutul Gavril Hirțu încă am
fost rugător la ace(a) beserică și am fost și diiac, copil mic am apucat tot pe acest
niam stăpănind, cari-i mai sus scris. Și pentru moșie Mănăstirii mărturisescă
precum am apucat din bătrăni, să lovești în buor din gios di făntănă și din buor
face drept la dial la apus, să tălnești cu hotarul Oțilenilor pe zare(a) dialului,
iară niamul Leftereștilor, și a Lieștilor, și a Romășceștilor, nu i-am apucat nici
ctitor, nici amestecăndu-s(e) la moșie Mănăstirii. Așa știm și așa mărturisim
înnainte(a) lui D(u)mnădzău și înnainte(a) divanului domnescu. Și eu Dănilă
armașul ot Crăsnășeni mărturisescă precum mi-au mărturisit preutul Timoftei
Vremi bătrăn și Toader Safer, precum aceast(ă) moșie a Mănăstirii să hotărăște
cu locul Oțelenilor din buuor drept la apus păn(ă) în zare(a) dialului și o hliză
de locu cu făntănă lipită tot de locul Mănăstirii, care au fost a strămoșului nostru
Ștefan Burlamizu, și merge cu locul Mănăstirii alăture căt mergi și celalalt la

dial. Pentru credința ni-am și iscălit.
Vă l<1>t<o> =zsÌnø <7259 / 1751> av<gust> cÆa <21>.
Eu preutul Mihălache ot Huș(i).
Erei Vas(i)lache ot Huș(i) snă pop(a) Măn(ă)ilă.
Eu Dănil(ă) am pus degetul.
Ierei Gavril.
<Pe verso-ul filei a doua>: Mărturii schitul Șișcan(i). No. 5.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/8, original, difolio, rupt.

_________________________
1
Rupt.
2
Conform textului.
7. 1752 (7260) februarie 5
Milostive și luminate do(a)mne, să fii mării(a) ta s(ă)nătos. Cu plecat(ă)

scriso(a)re(a) me fac știre mării tale pentru că mai în trecuții ani au avut multă
păr(ă) înnainte(a) dumisale vel logofăt Cantacozono, Vasile Codre(a)n(u), și
Arhiereștii, și preutul Lescărache, și Gligore Safer și frații lor, carii se trag din
Ștefan Burlamiz, cu Buzinceștii, și cu Leftereștii, și cu Lieștii, carii sint răzeși de
Șeșcani, pentru o bucat(ă) de loca schitului cari să che(a)m(ă) Goescul; cari ace(a)
bucat(ă) de loc este a Mănăstirii, cari dispre răsărit să hotărăște cu locul Grum(e)
zo(a)i(ei) și-s scubo(a)r(ă) spre apus alăture cu Hocenii în gura Prihodiștii, unde
să-tâmpin(ă) cu locul Șișcanilor, și de acole au mai luat acel Burlamiz o delnițe
din locul Șișcanilor păr într-un buour din gios de făntăna Steglariului și din
bourul acela dreptă la apus piste vale(a) Colibilor și piste vale(a) Iapii în zare
dispre apus, unde să tălnește cu locul Oțelelenilor. Așe au jăluit Vasile Codre(a)
n(u) și Arh(iereșt)1i și tot ne(a)mul lui B(u)1r(lami)1z la dum(nealui) vel logofăt
că într-aceste semne au înblat locul Mănăstirii din vechi, și dum(nealui) vel
logofăt luându-le sama cu amăruntul au dovedit Vasile Codre(a)n(u) și ne(a)
mul lui Burlamiz pe Buzincești, și pe Lifterești, și pe Liești, și pe Romășceștii,
și au dat dum(nea)lui vel logofăt și carte de giudecat(ă) de rămas la măna lui
Vasile Codre(a)n(u) și le ne(a)mul lui Burlamiz.
268 Costin Clit
Dup(ă) aceia răzeșii de Șișcani neodihnindu-s(e) cu ace(a) giudecat(ă) de

izno(a)v(ă) au luoat carte de giudecat(ă) la dumn(ealui) Vasile Costache biv
vel păh(arnic) i dum(nealui) Scărlătache Costache biv vel cluce(r) ca-s(ă) le ia
dum(nea)lor sama cu dreptate și să-s(e) și hlizască. Și dum(nea)lor au orănduit
pe Gligoraș Agărăci și pe Strătulat Oltenescul și Postul Penișo(a)r(ă), fiind
înpreun(ă) și Sava, frate visternicului Beldiman, răzeș de Hotceni și trăitor tot
aici, om bătrăn, cari acest Sav(a) au mărturisit cum c-au apucat locul Mănăs-
tirii Goescului din bourul ce mai sus s-au zis din gios de făntăna Steglariul,
începăndu-s(e) dreptă de(a)supra spre apus în zare(a) Colibilor despre răsărit
într-un drum sepat, și de acolo alt Savă, ficiorul lui Hariton, au luat brazda
în cap și au purces pe drum în sus pănă în drumul Budeștilor, făcănd pe une
locuri și semne, dar în mărturii dumne(a)lor bo(i)erilor nu le arat(ă) semnele.
Acu pe urmă Vasile Codre(a)n(u) și cu ne(a)mul lui Burlamiz adeverind
de la trei preuți bătrăni, anume preutul Vasilache protopop ot Huși, i preutul
Mih(a)lache, ficiorii preutului Mănăil(ă) i preutul Gavril Cerță ot Cărligați i
Dănil(ă) armaș, om bătrăn, care acește la tinerețele lor au trăit la Mănăstire,
unii au învățat și carte. Unii dintr-acește au slujit și în preuțiia lor schitului,
și le-(a)u fost și locul schitului în sama lor, și au știut și semnele locului
cum îmblă din giur înpregiur, și au făcut și mărturii la măna ne(a)mului lui
Burlamiz, scriind semnele locului Mănăstirii din giur înpregiur dupre cum
arat(ă) mărturii(a) preuților.
Și luând ne(a)mul lui Burlamiz mărturiia de la preuți, de izno(a)v(ă) au
luat o luminat(ă) carte(a) mării tale la mine, poroncind mării(a) ta ca-s(ă)
viu aice la Șișcani și de izno(a)v(ă) să străngă răzeșii de Șeș(c)1ani și răzeșii
carii să trag din Burlamiz, și alți o(a)meni buni megieși de pinpregiur cu
scrisori și cu mărturii cine ce au a ave, și de izno(a)v(ă) să le luăm sama, și
să ia sfărșit de la mini pricina lor.
Și dup(ă) lum(i)nat(ă) porunca măr(ii) tale am mersă la Șișcani și am
strănsă răzeșii și de o parte și de alta, și alți o(a)meni buni carii s-au tămplat.
Și întăi am întrebat pe răzeșii de Șișcani să ni găsască dovadă să dovede(a)
scă să rămâie mărturiia preuților re, și ei să-și stăpăne(a)scă moșiia pe cum
au hotărât-o. Și ei au arătat iar pe acel Sav(a), fratele visternicului Beldiman,
cum că el au arătat și pe gura lui s-au hotărăt, și chemăndu-l și eu să viie fațe,
fiind bolnav n-au putut să vii, și am mersă eu cu capul meu la casa Savii, și cu
răzeșii și cu alți o(a)meni streini, și l-am întrebat puteoa să rădice cu sufletul
lui cum c-au hotărăt dreptă Strătulat Oltenescul cu semnele acele carii mai
sus s-au numit, și Sava nu s-au cutezat să rădice cu sufletul lui înnainte(a)
me și înnainte(a) altor o(a)meni carii s-au tămplat, numai așa au dat sam(a)
cătră mini că ași au apucat, dar tămplăndu-s(e) preutul Vasilache protopop i
Dănil(ă) armaș și scriind preutul Gavril i preutul Mih(a)lache de isno(a)v(ă)
la mini, neputănd să vii și la hotărăt tot într-acila chip mărturisind cum
și în mărturiia care au făcut la ne(a)mul lui Burlamiz că hotarul Mănăstirii
Goescului începăndu-s(e) dispre răsărit din locul Grum(e)zo(a)ii să scobo(a)
r(ă) la vale alăture cu locul Hotcenii și tot spre apus alăture cu locul Șișcanilor
păr(ă) unde să tămpin(ă) cu locul Oțelenilor.
Așijdire am mai cunoscut și alt(ă) dreptate a ne(a)mului lui Burlamiz, că

Hotcenii și Șișcanii au fost a unui om din ve(a)c și acel om au avut doi ficiori, și
înpărțindu-ș(i) locul în două au luat un frate Hotcenii și unul Șișcanii, înpărțindu-
și cămpul și pădure(a) într-un chip, și de vreme că Hotcenii vin din gios și stau
în Prihodiște, unde se tămpin(ă) cu locul schitului și despre răsărit cu locul
Grum(e)zo(a)ii, așe am socotit că și Șișcanii cu cale este să rămăi asemene cu
Hotcenii, iar nu să-s(e) suie mai sus. Și uităndu-m(ă) și la mărturii(a) preuților
și la hotarul Hotcenilor am socotit c-au îmblat (răz)1eșii de Șișcani rău.
Și după luminat(ă) porunca m(ării)1 tale așe am stălpit cu p(i)e(tre)1 și
cu buări, începănd de la locul cel cu pricin(a) din bourul ci este din gios de
făntăna Steglarului, fiind copaciul acel cu buurul vec(hi) căzut, am pus buăr
într-alt stejar înpotriva acelui vechiu din de(a)l, deci spre apus în malul unui
drum sepat s-au pus pe(a)tră. Deci tot spre spre apus peste vale(a) Colibilor
pe din gios de livada lui Leftere și tot spre apus pe din gios de un izvor de(a)
supra unor curături am pus buur într-un sorbă, și tot spre apus mai de(a)
supra într-un stejar iar(ă)și am pus buur. Deci de(a)supra în de(a)l între Iapii
și între vale(a) Colibilor am pus pe(a)tră suptă un stejar cu trei crăngi, și tot
spre apus peste Iapiia tot alăture cu Șișcanii și la de(a)l di(a)supra spre apus,
unde să tămpin(ă) cu locul Oțelenii am pus buuăr într-un stejar îngemănat
și alăture cu Oțelenii în sus unde să tămpin(ă) cu locul Budeștii, și tot în sus
alăture cu Budeștii unde se tămpin(ă) cu locul Crețeștilor. Deci întorcăndu-
s(e) spre răsărit alăture cu locul Crețeștilor unde să lovește cu locul Grum(e)
zo(a)ii, deci întorcăndu-s(e) de(a)lul în gios să tălnește cu locul Hotcenii la
un lac mare, și de acole întorcăndu-s(e) spre apus în gura Prihodiștii și în
buăurul de unde s-au început.
Și cu acest(e) semne am încungiurat tot locul Mănăstirii Goescului și am
dat aceast(ă) mărturii la la măna lui Vasile Cudre(a)n(u), și Arhireștilor, și
preutului Lescărache, și Safereștilor, și a tot ne(a)mul lui Burlamiz, în care
mărturii s-au iscălit și alți o(a)meni carii s-au tămplat, ca tr(ăg)1ăndu-s(e) la
luminat divanul mării tale, vii giudeca mării(a) ta ca un domnă milostiv. Să
fii măriia ta s(ă)n(ă)tos.
Let =zsÌx <7260 / 1752> fev<ruarye> eÆ <5>.
Robii mării tale.
Gavril Bănariul v(e)l căp(i)t(an).
Erei Vas(i)lac(he) prot(o)pop, m-am tămplat.
Apostul diiacon, m-am tămplat.
Iane (…) ot Șișcani, m-am tămplat.
Gavril (M)1ărcotă, m-am tămplat.
(D)1ănil armaș, m-am tămplat.
Apostul Penișo(a)r(ă), m-am tămplat.
Arhir(e)1 Penișo(a)r(ă), m-am tămplat.
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/9, original.

_________________________
1
Rupt.
270 Costin Clit
8. 1817 august 4
De la isprăv(ni)ci(a) Fălciiu.
După luminată poronca prea înălțatului nostru domn Scarlat Alexandru

Calimah v(oie)vod ce ni-au adus răzeșii de Mănăstire(a) Goescului, moșie
Chetroneștii, ca prin cercetare la fața locului să alegem și să scoatem de supt
înpresurare o bucată de loc ce s-ar fi înpresurând de cătră răzășii de moșiia
Șișcanii de la țin(u)t(ul) Fălciiului, mergând însumi eu spat(arul) Necolai
Dimache la fața locului și adunând pe toț(i) răzeși(i) am intrat în cercetare și
mai întâi am cerșit scrisori și dovezi cu ce cuvânt cer jăluitorii ace(a) bucată
de loc de la răzeșii de Șișcani ca să o stăpâniască, și au arătat aceste scrisori.
1. Un ispisoc sirbesc de la Vasilie v(oie)vod din let 7149/1641 mai 586, prin
care să arată că un Lepădat, ficior lui Ionașc(u) Goescu, vinde driaptă moșiia
sa un loc ce să va alege de obârșiia Lărgii, mai sus de Șișcani, ce să chiamă
La Mănăstire, lui Ștefan Bârlamiz1, drept 60 sloți bătuți, căruia și întărește
stăpânire(a).
2. O carte g(os)pod de la domnul Mihai Cehan Racovițe v(oie)v(o)d din
let 7258/1750 apr(ilie) 28, dând stăpânire lui Vasile Codrianu și altor frați a
lor, toți nepoți și strenepoți lui Ștefan Bărlamiz1, ca să fie puternici a stăpâni
locul ce l-au cumpărat moșul lor de la Lepădat, ficiorul Goescului, care este
ales și hotărât în obârșiia din sus de Șișcani ce este a mănăstirii, și osăbit
să aibă a mai stăpâni și alte părți de moșii din sat din Șișcani, pe zapisă de
cumpărătrui ce au arătat și pe cartea de giudecată de la Iordache Canta vel
log(o)f(ă)t.
3. O carte de giudecată de la dum(nealu)i vel log(o)f(ă)t Iordache Canta
din let 7258/1750 apr(ilie) 27, că după giudecata ce au avut Vasile Codrianu,
ginerile lui Toader Vreme, cu frații lui și niamurile lor, cu preot(ul) Mihăilă și
cu niamul său, pentru locul ce l-au cumpărat de la Lepădat, ficior lui Ionașc(u)
Goescu, Ștefan Bărlamizi1, strămoșul jăluitorilor, unde au făcut și schit, întru
care înșirând scrisorile ce-au arătat jăluitorii pominește de hrisovu(l) mai sus
zis a lui Vasili v(oie)v(o)d și 4 zapisă de cumpărături din sat din Șișcani, un
zapis din let 7176/1667 septembrie 1-1668 august 31, de la Dumitru, ficior
Niculii, care au vândut partea sa de moșie din bătrânu(l) Necoreștil(o)r din
sat Șișcanii din tot locul căp(i)t(a)n(u)lui Vreme și fimeii sale Nastasii, și alt
zapis de la Dumitru Cupceaga, ce au vândut un loc de prisacă pe vale(a)
Lărgii lui Ștefan Bărlamizi1, și alt zapis din let 7181/1672 septembrie 1-1673
august 31, de la diiaconu(l) Simion și fimeia lui Nazarie, ce au vândut un loc
de prisacă la Plăvițeni despre apus tij căp(i)t(anului) Vreme, și alt zapis din
let 7176/ 1667 septembrie 1-1668 august 31, de la Ioana, fata Tomii, nepoata
Florii, care au vândut parte(a) sa din bătrânul Flori(i) din Șișcani tij căp(i)
t(anului) Vreme și fimeii lui Nastasie; cum și o mărturie din let 7230/1721
septembrie 1-1722 august 31, de la un căp(i)t(an) Timircan, scriind că au mers
preotul Timoftie și ginerile său Ifteme armașul cu aceste zapisă de Șișcani și
86
DRH, A. Moldova, XXVI, p. 109-110, nr. 103.
au chiemat pe toți răzeșii fațe și li-au cetit zapis(e)l(e) și nu li-au făcut răle,
ce au zis răzeșii de Șișcani să-ș(i) stăpâniască ei moșiia pe zapisă cu pace, și
au stăpânit moșii și părinții lor tot cu pace. Și arată în cartea de giudecată
că fiind scrisorile jăluitoril(o)r înstreinate la Mosc(o)va la Toader Vreme,
s-au sculat de la o vreme încoace acel preot Mihailă Romașco cu niamul
lui Leftereștii, făcându-să urmaș din Goescul, și au luat cărți g(os)pod cu
meșteșug și stăpâne locul mănăstirii, și i-au înpins și dintr-aceste părți ce
ave cumpărături în Șișcani. Iar atunce jăluitorii aducându-ș(i) scrisorile de
la Mosc(o)va și giudecându-să la dumn(ea)lui vel log(o)f(ă)t s-au dovedit că
locul mănăstiri(i) este cumpărat de la Goescul de Ștefan Bărlamiz1, care au
făcut mănăstire(a), iar cumpărăturile din Șișcani arată că li-au rămas nealesă
și dă cu totul rămas pe popa Mihăilă cu niamul său, întărind stăpânire(a)
urmașilor lui Ștefan Bărlamiz1.
4. O mărturie din 71592/1651 av(gus)t 25, iscălită de un preot Mihălache
și preot(ul) Vasile ot Huș(i), ficiori popii lui Mihăilă, în care arată știința ce
au, fiind slujitori Schitului Goescu, pe unde ar fi umblat hotarăle, precum
pre larg să arată la aceiaș(i) mărturie, după care au urmat la hotărâtura ce
au făcut căp(i)t(anul) Gavril Bănariu.
5. O mărturie hotarnică de la Gavril Bănariu vel căp(i)t(an) din let 7260/1752
fevr(uarie) 5, următoare din poroncă g(os)pod, prin care alege și hotărăști tot
locul mănăstirii, rămâind și Șișcanii deopotrivă precum merg Hocenii, iar nu
să m(e)argă mai sus după mărturisire(a) a oameni bătrâni răzeș(i) de Șișcani.
6. O mărturie din 7250/1742 iunie 6, de la un Toma Flondor, răzeș de Șiș-
cani, prin care mărturisăște cu sufletul său că (...)3 de Fântâna Steglariului
merge moșiia Mănăstirii, și de acolo drept la apus piste vale(a) Colibilor și
pără unde să întâlnește cu locu(l) Oțălenilor.
7. Un zapis din 7258/1749 no(i)emv(rie) 8, de la Toma Flondor cu care
vinde a patra parte de moșie din Șișcani din bătrânu(l) lui Limpede.
8. Un zapis din 7188/1680 apr(ilie) 20, de la un Andrei Lie cu niamurile
sale prin care vinde lui Arhire din Huș(i) părțile lor de moșie din sat din
Șișcani.
S-au cerut și de la răzeșii de Șișcani scrisori și dovezi și au scos aceste hârtii:
1. O copie scoasă de pe un ispisoc sârbesc de la Ștefan v(oie)v(o)d din
let 7005/1496 septembrie 1-1497 august 31, care glăsu(i)ește pentru moșiia
Hocenii și că vine pără în Prihodiște, unde să întâmpină cu locul Mănăstirii
Goescului.
2. O mărturie hotarnică din let 1783 oct(om)v(rie) 26 de la un Iorest Dan,
proin dichiu Episcopie Huș(u)lui, și Costandin Arhire, prin care aleg și ho-
tărăsc fieșticăruia părțile din Șișcani.
3. O copie scoasă di pe un suret ce-i scos di pe un ispisoc sârbesc de la
domnul Ștefan v(oie)v(o)d din let 7005/1497 mart(ie) 12, prin care și întărește
locul Șișcanilor.
4. O carte g(os)p(o)d de la Mihai Cehan Racoviți v(oie)v(o)d din let
7259/1751 maiu 19, poroncitoare cătră dregătorii ținu(tului) i Scarlatache
Costache clucer ca să cerceteze și să odihniască pe răzeșii de Șișcani în pri-
cinile ce au cu răzeșii de la Mănăstire.
272 Costin Clit
5. O mărturie de la Scarlatache Costache stol(ni)c din 7260 iuni(e) 20, prin

care hotărăște locul răzeșil(o)r de Șișcani, după copie uricului, și micșuriaze
din locul ce ave(a) în stăpânire Mănăstire(a) Goescului.
Din care arătate maiu sus scrisori a răzeșilor de Șișcani giudecata nu s-au
putut încredința numai pe copii că pot fi adevărate. Întâi, că nici Șișcanii
n-ar trebui să m(e)argă mai înnainte decât Hocenii, făcând oprire, gura văii
Colibilor, care să arată în copie uricului. Și al doile(a), pentru că li s-au cerut
acele adevărate scrisori și au zis că le au la Eș(i), cărora li s-au pus vadele și
nu li-au mai adus, și pe urmă au dat răspuns că numai aceste scrisori ce să
arată mai sus au, pe care li-au apucat și ei de la părinții lor.
Deci, cât pentru părțile din Șișcani ce trage Mănăstire(a), câte zapisă să
găsăsc cuprinsă și trecute în cartea de giudecată a dum(i)sale vel log(o)f(ă)
t(ului) Iordache Canta, macar că sânt trecuți 60 ani de când n-au pus stăpânire
pe părțile acele, dar fiind că însuș(i) hotarnica din 7260/1752 iunie 20, a ră-
zeșil(o)r de Șișcani, ce es(te) primită și făcută cu mulțămire(a) lor, cuprind
toate cumpărăturile ca să le stăpâniască, socotința noastră este că numai
atunce să pot lipsi răzeșii de la Mănăstire de acele cumpărături când răzeșii
de Șișcani vor arăta spre dovadă zapisă de vânzari de la urmașii ginerelui
lui Vreme, pentru că au apucat odată de bune toati cumpărăturile lui Vreme.
Iar pentru zapisăle câte nu să vor găsi cuprinsă prin carte(a) de giudecată
pominită mai sus, pentru acele iarăș(i) fiind că este dovedit că și întâiu și în
urmă au lipsit scrisorile din mâna lor, fiind pierdute într-altă țară, și aceste
pentru că intră prothezmiia anil(o)r, care rămân a le trage din drept trupul
moșii Șișcanii: și despărțire(a) hotarilor între Șișcani și între Mănăstire fiind
sămnile aceste Prihodiște, și de acolo drept la răsărit la un lac, și drept la
apus zare(a) diasupra Săcii, și fuge în suspără în zare(a) Lohanului, diasupra
văi(i) Ulegugului i Larga, ce-i zic și Cetățuia, pără la fundu(l) văii lui Hurcat,
unde sânt drumurile cruce, și face iar zare(a) în gios pe diasupra alăture cu
hotaru(l) lui Grumeza, gropile și hărtoapele pe din sus de movila Goescului,
păr(ă) la lac, drept diasupra Prihodiștii. Și întru aceste sămne arătate mai sus,
cunoștința și înțălegere(a) noastră dă, că din vechiu au urmat stăpânire(a)
răzeșil(o)r de la Mănăstire, iar cumpărăturile rămân din gios în Șișcani. Deci,
după poronca ce am avut s-au și stâlpit cu pietri hotară, dar fiind că răzeșii
de Șișcani au rămas nemulțămiți și s-au cerut în giudecata luminatului Di-
van, li s-au pus vade ca la Sfântul Dimitrie să să afle amândouă părțile fațe,
dându-să și de cătră noi răzeșil(o)r de la Mănăstire și ace(a)stă mărturie.
1817 a(ugu)st 4
<ss> Conachi spat(ar).
Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/17.

_________________________
1
Burlamiz.
2
Trecut greșit de scriitor, de fapt este 7259/1751.
3
Ilizibil.
9. 1818 iulie 1
Pre înălțate doamne,

Sfănta Episcopie Romanului având un schit cu o parte de moșie în hota-
rul Șișcanilor de la țin(utul) Fălciiului, care schit să numești Tulburé, și nu
să știe de ce întâmplare s-a răsipit scrisorile acelui schit și au lipsit de supt
stăpânire(a) Episcopiei, înpresurându-s(e) de cătră răzăș(i); Acum intrând
neînvoite între răzășii megieșiț(i), arată că și în scrisorile lor să adeverește
că schitul este al Episc(opiei), și mai ales spun cu un neam a răzășilor ce au
înpresurat schitul, au venit din Rosie și au adus toate scrisorile acei părț(i)
de loc ce glăsu(i)esc tot pe numele schitului. Pentru care cu smerenie rog
mila înălțimii tale ca să-s(e)scrie luminată carte gospod cătră preosf(ințitul)
episc(op) Hușului și dum(nealor) bo(i)erii isprav(nici) de țin(utul) Fălciiului,
ca să înfățoșeză pe acei răzăș(i) să-ș(i) de(a) samă cum au intrat la mâna lor
acele scrisori a schitului și cu ce dreptate stăpânesc parte de moșie, și mari
pomenire va rămâne mării tale.
Al înălțimii tale cătră Dumnezău smerit rugător.
Veniamin egum(en), vechil S(fintei) Episc(opii) Romanului.
La dum(nea)l(ui) vel log(o)f(ă)t a Țării de Gios. (1)818 iuli(e) 1. No 3400.

<ss>
Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, LXV/16, original.
10. 1818 iulie 4
Io Scarlat Alexandru Calimah v(oe)vod,

cu mila lui D(u)mnezeu domn Țării Moldovei.
Iubitoriule de Dumnezău și al nostru rugător, preosființiia ta chir Meletii,

episcop al Svintii Episcopii Hușii, i credincioși bo(i)erii domnii mele, dum(nea)
v(oastră) isprav(ni)ci de țin(utul) Fălciiului, sănătate. Veți înțălege din jalobă
arătare și cerire ce face cuvioșiia sa Veniamin, egumenul și vechilul Sf(in)tei
Episcopii Romanului. Deci să scrie preosf(in)ții tale și d(umnea)v(oastră),
înfățoșindu-l pe vechilul Sf(in)tii Episcopii Romanului cu pârâții răzăși de
moșiia Șișcanii, să intrați în cercetare(a) pricinii cu amăruntul, ca se dovediți
cu ce chip au intrat la stăpânire(a) lor ace parte de moșie cu schitul, înpreună
și scrisorile ce ar fi a Sf(in)tii Episcopii Romanului. Și precum veți afla întru
adevăr curgire(a) pricinii, pre largu să triimetiți înștiințare la d(umnea)l(u)
i vel log(o)f(ă)t al Țării de Gios.
1818 iuli(e) 4.
Vel log(o)f(ă)t.
274 Costin Clit
Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, LXV/16, original,

sigiliu mic octogonal.
Documentul nr. 1 (fila 1)

Foto 1. Antologhion, 1745, Râmnic (parohia Șișcani, Muzeul Eparhial Huși)
Foto 2. Penticostarion, 1767, Râmnic (parohia Șișcani, Muzeul Eparhial Huși)
Foto 3. Apostol, 1774 (parohia Șișcani, Muzeul Eparhial Huși)
Foto 4. Penticostarion, 1753 (parohia Viișoara, Muzeul Eparhial Huși)
Foto 5. Cazanie, 1742 (de la biserica din Băsești ajunge la biserica Sfântul
Dumitru din Bârlad, Muzeul Eparhial Huși)
Foto 6. Octoih, 1811 (parohia Șișcani, Muzeul Eparhial Huși)

Costin CLIT, Schituri Și Mănăstiri Dispărute Din Eparhia Hușilor: Șișcani Și Viișoara, Documente Inedite

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Costin CLIT, Schituri Și Mănăstiri Dispărute Din Eparhia Hușilor: Șișcani Și Viișoara, Documente Inedite

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Horeb 2 (2020), pp.

Schituri și mănăstiri dispărute din Eparhia

1 iulie 1878 România acceptă schimbul teritorial propus de Rusia și cedea-

confluența râurilor Crasna și Lohan, atestat la 14 aprilie 15588, Pojorăni9,

Tipo-Litografia Buciumului roman, 1886, volumul VIII, 230-232.

Izolate în pădurile din preajma satelor, cu un număr mic de viețuitori,

SCHITUL ȘIȘCANI /GOESCUL/ MĂNĂSTIREA

Esențial pentru începuturile schitului rămâne toponimul „La Mănăstirea”,

Zapisul din 8 martie 1682, scris de Misail, călugărul de la Goescu, prin

ca să măsoare locul Șișcanilor, prilej folosit pentru a chestiona pe „mătușe

cinstitu și credincios bo(i)eriul nostru, dumn(ea)lui Iordachi Cantacuzăn

Titulatura de mitropolie a Romanului a fost acordată după împărțirea

Satul Șărbăcani, dispărut în timp, era situat pe valea Șărbăcani, formată

și acum le-au cumpărat dum(nea)lui de la Vasâli Ursachi călugărul”,

derat strămoșul Bușileștilor67. Șerbăcanii sunt identificați ca un sat situat

Ștefănescu în Chronica Hușilor și a episcopiei cu aseminea numire, deținea părți

1. 1691 (7199) ianuarie 9, Iași

+ Io Costantin voevo<da>1, B<o>j<ï6> m<i>l<o>sti6, g<o>sp<o>dară Zemli

Așijdirea, ne-au mai arătat credincios boiarinul nostru Mihăilă log(o)fătul

Pe parte(a) de la Scurți sintu eu Mihai gÆ <3> log(o)f(ăt) cu toți frați(i)

<Pe verso>: Ispisoc de la mărie sa Io Costandin voevoda pe parti ot Scurți

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/2, original, difolio,

2. 1696 (7205) decembrie 28

Așijdere și din staniști de la rădiul Șărbăcanilor ce ari din țarină a patra de

Balș vel log(o)f(e)t <m. p.>.

<Pe verso-ul transcrierii>: Copie dupe dania ier(o)monahului Nicodin sau

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 781/1, copie; ibidem, 781/2

3. 1742 (7250) iu-

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/3, original.

4. 1750 (7258) aprilie 24

Din poronca mării sal(e) preînălțatu domnului nostru Io Costandin Mihail

au luatu cărți g(os)p(o)d cu meștișug și s-au întinsu a stăpâni și a dijmui ei

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/6, original, rupt,

5. 1750 (7258) aprilie 28

+ <Io>1 Costandin Mihai Kehan Răcoviţă voevoda, B<o>j<ï>6 m<i>l<o>s<ti6>,

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/7, original, difolio,

6. 1751 (7259) august 21

Ștefan Burlamizu, și merge cu locul Mănăstirii alăture căt mergi și celalalt la

<Pe verso-ul filei a doua>: Mărturii schitul Șișcan(i). No. 5.

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/8, original, difolio, rupt.

7. 1752 (7260) februarie 5

Milostive și luminate do(a)mne, să fii mării(a) ta s(ă)nătos. Cu plecat(ă)

Dup(ă) aceia răzeșii de Șișcani neodihnindu-s(e) cu ace(a) giudecat(ă) de

Așijdire am mai cunoscut și alt(ă) dreptate a ne(a)mului lui Burlamiz, că

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/9, original.

După luminată poronca prea înălțatului nostru domn Scarlat Alexandru

5. O mărturie de la Scarlatache Costache stol(ni)c din 7260 iuni(e) 20, prin

Arhivele Naționale Iași, Colecția Documente, 1033/17.

Pre înălțate doamne,

La dum(nea)l(ui) vel log(o)f(ă)t a Țării de Gios. (1)818 iuli(e) 1. No 3400.

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, LXV/16, original.

10. 1818 iulie 4

Io Scarlat Alexandru Calimah v(oe)vod,

Iubitoriule de Dumnezău și al nostru rugător, preosființiia ta chir Meletii,

Biblioteca Academiei Române, Documente istorice, LXV/16, original,

Documentul nr. 1 (fila 1)

S-ar putea să vă placă și