Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Paul Cézanne s–a născut la 19 ianuarie 1819, într–un orăşel situat la 20 km de Marsilia şi de
Marea Mediteraneeană, Aix–en–Provence. Viitorul pictor începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este
un elev eminent, care are parte de numeroase recunoaşteri.
La vârsta de treisprezece ani, se împrieteneşte cu trei colegi de gimnaziu: Emile Zola (1840 –
1902), Jean Baptiste Baille şi Louis Marguery. "Nedespărţiţii" – cum au fost numiţi atunci – îşi
petreceau împreună timpul liber. Când aveau posibilitatea, se duceau la vânătoare. Aceasta era doar
un alibi pentru a putea alerga în voie pe câmp.
Toţi patru sunt legaţi de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo (1802 –
1885), descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset (1810 – 1857). Îi interesează şi muzica. În
orchestra oraşului Cézanne cântă la corn, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne se înscrie la Şcoala
Gratuită de Desen din Aix. Aici se întâlneşte cu numeroşi artişti locali. În 1858, Zola pleacă din Aix
şi se mută definitiv cu mama lui la Paris. Despărţirea este dureroasă pentru cei doi prieteni, dar îşi
trimit scrisori frecvent.
În decembrie 1858, se înscrie la Facultatea de Drept din Aix, şi îl roagă pe Zola să se
intereseze de examenul de admitere de la Academia de Arte Frumoase din Paris. A hotărât că va
deveni pictor, iar în septembrie 1861, călătoreşte la Paris împreună cu tatăl său.
Parisul
La Paris, Cézanne este obligat să trăiască din 125 de franci lunar. Această sumă abia dacă îi
ajunge pentru chiria camerei, cheltuielile de masă şi pentru cheltuielile de studiu al desenului.
Descoperă marile muzee, unde poate copia capodoperele. Tânărul se duce în fiecare dimineaţă la
Academia „Charles Suisse”, pentru a participa la orele de desen. La Academie se întâlneşte şi cu
Camille Pissarro (1830 – 1903).
Acest "provincial ciudat", cum îl caracteriza pe atunci Pissaro, este un bărbat înalt, zdravăn, cu
o înăţime de o sută şaptezeci şi cinci de centimetri, ceea ce la vremea respectivă însemna mult. Este
înzestrat cu o privire adâncă şi inteligentă şi poartă mustăţi. Viaţa socială nu–l atrage. Este
încăpăţânat şi sigur pe sine, nu suportă critica. În sept. 1861, după ce a dat examen de admitere fără
succes la Academie, se întoarce acasă şi lucrează câteva luni la banca tatălui dău, dar nu renunţă la
ambiţia de a fi pictor.
În noiembrie 1862, Cézanne se întoarce la Paris unde dă din nou examen de admitere fără
succes la Academia de Arte Frumoase. În continuare îşi petrece timpul în atelierul lui Suisse, unde
pictează după model. Urmează o perioadă când alege ca teme pentru tablourile sale orgii, jafuri şi
crime, vrând ca să prezinte tablouri la vederea cărora "Academia să roşească de furie şi deznădejde".
În 1864, pictorul face o călătorie la Estaque, în regiunea Marsilia, care va deveni unul dintre
locurile preferate pentru pictură.
Lipsa de înţelegere din partea cercurilor artistice oficiale şi reţinerile proprii de a se încadra
între impresionişti sunt cauza pentru care Cézanne continuă un mod de viaţă din ce în ce mai
singuratic.
Pictorul foloseşte ca modele rudele şi prietenii, care apar în
lucrările: Portretul lui Auguste Cézanne(1866), tatăl pictorului;
Portretul lui Achille Emperaire (1868–1870), prietenul său;
Mardi– Gras sau Pierrot şi Arlechinul (1888), figura din dreapta
avându–l ca model pe fiul său, Avocatul (1866), model fiind
unchiul său Dominique.
În 1869, o cunoaşte pe Hortense Fiquet, care îi va deveni
soţie şi vor avea mai târziu trei băieţi.
În 1872, artistul va locui la Auvers unde îl aştepta Pissarro
care îi prezintă avantajele picturii în aer liber.
În 1874 şi 1877, Cézanne participă la prima şi la cea de–a
treia expoziţie a impresioniştilor. Operele sale sunt considerate
ridicole de către critică. Insuccesul îl face să se izoleze tot mai
mult. Pentru el impresionismul era deja o şcoală. Vrea să se
detaşeze de ei, să meargă mai departe.
După moartea tatălui său, în 1886, artistul devine
moştenitor al unei averi ce–i va da posibilitatea să se ocupe relaxat de arta sa. Din acest moment, timp
de zece ani, stă la Paris şi în Aix. Acum începe să fie cunoscut, lucrând cu toate forţele.
În 1906, la şaizeci şi şase de ani, Cézanne moare.
2
capodoperă, peisajul este reprezentat în totalitate cu ajutorul liniilor geometrice, ceea ce prefigurează
deja pictura abstractă a secolului al XX–lea.
Se cunosc patruzeci şi şase de autoportrete ale lui Cézanne. Fiecare este diferit de celelalte şi
este caracteristic pentru epoca în care a fost făcut. Artistul a pictat toată viaţa autoportrete,
înregistrând astfel trecerea timpului. Aceste tablouri reprezintă mărturiile dezvoltării sale artistice.
3
În tabloul intitulat Autoportret cu paletă, realizat după zece ani,
Cézanne se înfăţişează pentru prima dată pe sine ca pictor. Artistul se
întoarce către noi, ţine în mână paleta şi pictează un tablou pe care noi îl
vedem numai din spate. Acesta ar fi portretul lui Cézanne care pictează
portretul lui Cézanne.
Pictura lui Cézanne a avut un uriaş impact asupra artei secolului al XX–lea, incluzând şi arta
abstractă. Chiar din timpul vieţii sale câţiva contemporani încearcă să–i folosească experienţa. Mult îi
datorează Van Gogh (1853 – 1890), Gauguin (1848 – 1903). Acesta din urmă îi cumpără de altfel
numeroase lucrări. De la Cézanne pornesc aproape toate curentele artistice ale secolului al XX–lea.
Simboliştii, prin Maurice Denis (1870 – 1943), văd şi ei în Cézanne pe unul din maeştrii lor. Matisse
(1869 – 1954) spune următoarele: ”Cézanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso (1881 – 1971),
întemeietorul cubismului, ştie cât îi datorează înaintaşului său, al cărui moştenitor cel mai credincios
este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul Domnişoarele
din Avignon care este în acelaşi timp un omagiu faţă de tabloul Marile baigneuse al precedesorului
său şi o declaraţie a faptului că „preia ştafeta”.
Paul Cézanne trebuie să aştepte secolul al XX-lea, pentru ca publicul şi critica să-i preţuiască
într-adevăr geniul. În timpul vieţii aceştia l-au criticat pe Cézanne, dar în prezent este considerat cel
mai mare înnoitor al veacului al XIX-lea. Opera vieţii sale a inspirat numeroase curente artistice
moderne.
Stănescu Laura
Bibliografie:
Revista nr.7 Mari pictori. Viaţa, sursele de inspiraţie şi opera.
„Paul Cézanne”
Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate