" Eu sunt doar un biet pictor, şi penelul este

instrumentul meu de exprimare, pe care cerul

mi l–a pus în mână. Posesia şi dezvoltarea
opiniilor teoretice nu–mi revin".

Paul Cézanne s–a născut la 19 ianuarie 1819, într–un orăşel situat la 20 km de Marsilia şi de
Marea Mediteraneeană, Aix–en–Provence. Viitorul pictor începe gimnaziul în 1852, la Bourbon. Este
un elev eminent, care are parte de numeroase recunoaşteri.
La vârsta de treisprezece ani, se împrieteneşte cu trei colegi de gimnaziu: Emile Zola (1840 –
1902), Jean Baptiste Baille şi Louis Marguery. "Nedespărţiţii" – cum au fost numiţi atunci – îşi
petreceau împreună timpul liber. Când aveau posibilitatea, se duceau la vânătoare. Aceasta era doar
un alibi pentru a putea alerga în voie pe câmp.
Toţi patru sunt legaţi de dragostea pentru literatură, îi entuziasmează Victor Hugo (1802 –
1885), descoperă împreună poeziile lui Alfred de Musset (1810 – 1857). Îi interesează şi muzica. În
orchestra oraşului Cézanne cântă la corn, iar Zola la clarinet. În 1857, Cézanne se înscrie la Şcoala
Gratuită de Desen din Aix. Aici se întâlneşte cu numeroşi artişti locali. În 1858, Zola pleacă din Aix
şi se mută definitiv cu mama lui la Paris. Despărţirea este dureroasă pentru cei doi prieteni, dar îşi
trimit scrisori frecvent.
În decembrie 1858, se înscrie la Facultatea de Drept din Aix, şi îl roagă pe Zola să se
intereseze de examenul de admitere de la Academia de Arte Frumoase din Paris. A hotărât că va
deveni pictor, iar în septembrie 1861, călătoreşte la Paris împreună cu tatăl său.

Parisul

La Paris, Cézanne este obligat să trăiască din 125 de franci lunar. Această sumă abia dacă îi
ajunge pentru chiria camerei, cheltuielile de masă şi pentru cheltuielile de studiu al desenului.
Descoperă marile muzee, unde poate copia capodoperele. Tânărul se duce în fiecare dimineaţă la
Academia „Charles Suisse”, pentru a participa la orele de desen. La Academie se întâlneşte şi cu
Camille Pissarro (1830 – 1903).
Acest "provincial ciudat", cum îl caracteriza pe atunci Pissaro, este un bărbat înalt, zdravăn, cu
o înăţime de o sută şaptezeci şi cinci de centimetri, ceea ce la vremea respectivă însemna mult. Este
înzestrat cu o privire adâncă şi inteligentă şi poartă mustăţi. Viaţa socială nu–l atrage. Este
încăpăţânat şi sigur pe sine, nu suportă critica. În sept. 1861, după ce a dat examen de admitere fără
succes la Academie, se întoarce acasă şi lucrează câteva luni la banca tatălui dău, dar nu renunţă la
ambiţia de a fi pictor.
În noiembrie 1862, Cézanne se întoarce la Paris unde dă din nou examen de admitere fără
succes la Academia de Arte Frumoase. În continuare îşi petrece timpul în atelierul lui Suisse, unde
pictează după model. Urmează o perioadă când alege ca teme pentru tablourile sale orgii, jafuri şi
crime, vrând ca să prezinte tablouri la vederea cărora "Academia să roşească de furie şi deznădejde".
În 1864, pictorul face o călătorie la Estaque, în regiunea Marsilia, care va deveni unul dintre
locurile preferate pentru pictură.
Lipsa de înţelegere din partea cercurilor artistice oficiale şi reţinerile proprii de a se încadra
între impresionişti sunt cauza pentru care Cézanne continuă un mod de viaţă din ce în ce mai
singuratic.
 Pictorul foloseşte ca modele rudele şi prietenii, care apar în
lucrările: Portretul lui Auguste Cézanne(1866), tatăl pictorului;
Portretul lui Achille Emperaire (1868–1870), prietenul său;
Mardi– Gras sau Pierrot şi Arlechinul (1888), figura din dreapta
avându–l ca model pe fiul său, Avocatul (1866), model fiind
unchiul său Dominique.
În 1869, o cunoaşte pe Hortense Fiquet, care îi va deveni
soţie şi vor avea mai târziu trei băieţi.
În 1872, artistul va locui la Auvers unde îl aştepta Pissarro
care îi prezintă avantajele picturii în aer liber.
În 1874 şi 1877, Cézanne participă la prima şi la cea de–a
treia expoziţie a impresioniştilor. Operele sale sunt considerate
ridicole de către critică. Insuccesul îl face să se izoleze tot mai
mult. Pentru el impresionismul era deja o şcoală. Vrea să se
detaşeze de ei, să meargă mai departe.
După moartea tatălui său, în 1886, artistul devine
moştenitor al unei averi ce–i va da posibilitatea să se ocupe relaxat de arta sa. Din acest moment, timp
de zece ani, stă la Paris şi în Aix. Acum începe să fie cunoscut, lucrând cu toate forţele.
În 1906, la şaizeci şi şase de ani, Cézanne moare.

Picturile lui Paul Cézanne

Tablourile intitulate Sărbătoare şi O Olympia modernă au

numeroase trăsături în comun. Au fost realizate la începutul anilor
1870, amândouă prezintă bogăţia lumii culorilor şi exuberanţa
luminilor, trăsăturile nervoase de penel stârnesc admiraţia. Ca
tematică sunt opuse: unul prezintă sfera intimă liniştită (O
Olympia modernă), celălalt orgia (Sărbătoare).
Toate peisajele pictate de Cézanne la Estaque au fost
realizate de pe munte. Artistul şi–a aşezat şevaletul într–o pădure
de brazi, care se află la o înălţime mai mare faţă de sat. În acest loc
nu numai că a fost asigurat peisajul ideal, dar şi liniştea de care
avea nevoie.

Portretul lui Achille Emperaire

Cézanne l–a adus la Estaque şi pe

Renoir, care nu lucrase niciodată în sudul
Franţei şi care a rămas încântat de peisaj.
Aici, pictorul foloseşte culorile
deschise, specifice impresionismului,
Muntele Sainte – Victoire descoperă soarele strălucitor al Sudului,
pune pe pânză lumini foarte puternice,
deschise, contraste puternice şi culori intensive. Lucrarea Podul de la Maincy, este considerată o

2
capodoperă, peisajul este reprezentat în totalitate cu ajutorul liniilor geometrice, ceea ce prefigurează
deja pictura abstractă a secolului al XX–lea.
Se cunosc patruzeci şi şase de autoportrete ale lui Cézanne. Fiecare este diferit de celelalte şi
este caracteristic pentru epoca în care a fost făcut. Artistul a pictat toată viaţa autoportrete,
înregistrând astfel trecerea timpului. Aceste tablouri reprezintă mărturiile dezvoltării sale artistice.

Autoportretul aflat la Muzeul Orsay a fost realizat în jurul anului

1875 în atelierul prietenului său, pictorul Guillaumin (1841 – 1927),
unde lucra în acea perioadă. Artistul apare aici ca un om melancolic, cu
un aspect exterior neglijent, cu părul în dezordine.

Cu totul altfel se prezintă în Autoportret cu pălărie. Trăsăturile

sale colţuroase, care sunt mai mult accentuate de cadrul roşu al uşii, îi
conferă o expresie severă.

În opoziţie cu cele două lucrări, tabloul intitulat

Autoportret cu şapcă albă, pictat în 1881 – 1882, are un caracter
mult mai echilibrat. Faţa şi urechea sunt lucrate cu grihă, iar
culoarea a fost pusă pe pânză de artist printr-o serie de atingeri
sistematice şi regulate ale penelului.

3
 În tabloul intitulat Autoportret cu paletă, realizat după zece ani,
Cézanne se înfăţişează pentru prima dată pe sine ca pictor. Artistul se
întoarce către noi, ţine în mână paleta şi pictează un tablou pe care noi îl
vedem numai din spate. Acesta ar fi portretul lui Cézanne care pictează
portretul lui Cézanne.

Lucrarea intitulată La scăldat, care poate fi găsit în Musée d'

Orsay, este cel mai mare dintre numeroasele creaţii pictate pe această temă de către Cézanne. În
prim–planul tabloului pot fi văzuţi doi sau trei bărbaţi întorşi cu spatele (figuri complete sau numai
parţial reprezentaţi) stau în picioare ori jos, iar în fundat pot fi văzute una sau două personaje în apă.
Bărbaţilor care stau în prim plan le răspund figurile aflate pe malul celălalt. Lumea înfăţişată de pictor
în tablou evocă ţinuturi paradisiace, unde liniştea şi fericirea sunt depline. Această impresie este
potenţată şi mai mult de fundalul de culoarea laptelui, care radiază un sentiment de bucurie.
Tabloul Femeie cu cafetieră ilustrează concepţia picturală, conform căreia natura trebuie
reprezentată cu ajutorul " cilindrului, sferei şi conului". Figura şi obiectele care o înconjoară au fost
pictate conform acestui principiu. Silueta femeii cu contururi masive care este aşezată faţă în faţă cu
privitorul aminteşte de piramidă. Cana şi râşniţa aflate pe masă au formă de cilindru. Fundalul
tabloului este format de uşa de scânduri profilată în dreptunghiuri, care corespunde principiilor
geometrice ale pictorului. Detaliile ne povestesc despre viaţa femeii, mâinile vorbesc despre meseria
pe care o practică, de bucătăreasă, spălătoreasă sau croitoreasă. Îmbrăcămintea şi pieptănătura
vorbesc despre curăţenie şi dragostea pentru ordine, faţa simplă şi plină de bunătate este mărturia
faptului că Cézanne n–a fost indiferent faţă de modelele sale.
După acest tablou nu a mai pictat niciodată
nuduri de bărbaţi. Locul lor va fi ocupat de nudurile
feminine, care au o cu totul altă stilistică. La scăldat
evocă amintirile idilice ale tinereţii lui Cézanne când, în
tovărăşia prietenilor săi, îşi petrecea timpul liber înotând
şi făcând plajă la ţară. Caietele sale sunt pline de schiţe
de oameni tineri la scăldat.

Doamna Cézanne în grădină o reprezintă pe

soţia pictorului, Hortense, care s-a numărat printre
puţinele persoane care au manifestat suficientă răbdare
pentru a poza ca model de mai multe ori.

În opoziţie cu Monet şi Renoir, Cézanne a pictat

puţine flori. Natura moartă de la sfârşitul epocii
impresioniste, intitulată Vază albastră, este unul dintre
tablourile cele mai cunoscute cu această temă. Ca şi
vaza însăşi, întreaga compoziţie înoată în albastru, şi
conturul fiecărui obiect este accentuat cu albastru.
Cézanne a acordat atenţie deosebită copierii îngrijite a
vazei, a farfuriei şi a florilor, în schimb, în mod conştient a lăsat neterminate merele aflate în partea
dreaptă. Acest tablou a avut un efect uriaş asupra multor pictori. Pe Matisse acest tablou l–a inspirat
în 1913, când a pictat Fereastră albastră.
Cézanne lucrează de–a lungul întregii sale vieţi la anumite teme, cum ar fi seria jucătorilor de
cărţi. Această temă se înscrie printre temele tradiţionale ale timpurilor vechi, până în secolul aal XV–
4
lea. Cei mai mari pictori italieni şi francezi au preluat această temă în cele mai diverse moduri.
Naturile moarte cu fructe revin ca un laitmotiv în creaţia lui Cézanne. Amintim de exemplu
compotiera albastru–violet în care se pun de obicei rădăcinile de ginseng, piesă ce reprezintă un
obiect de recuzită des utilizat de către pictor (acest vas se află prezent pe cel puţin zece tablouri).
Lângă obiectele neînsufleţite Cézanne plasează fructele grădinii. Perele şi merele corespund cel mai
bine scopului, datorită faptului că durează. Artistul lucrează foarte încet, de aceea nu poate picta
obiecte care se strică repede.
O temă predilectă abordată de pictor este
a muntelui Sainte–Victoire.
Tablourile având ca subiect muntele
Sainte–Victoire reprezintă cele mai mari
capodopere ale lui Cézanne. Dar, altă temă
care–l preocupă pe maestru este cea a brazilor:
Muntele Sainte–Victoire cu pin mare, Marele
pin şi pământuri roşii.
O temă clasică în istoria picturii – femeia
care se scaldă – revine frecvent în lucrările lui
Cézanne. Tablourile care înfăţişează personaje
la scăldat îi însoţesc întreaga carieră artistică.
Există trei tablouri asemănătoare între ele, având
acelaşi titlu: Marile baigneuse. Siluetele celor
paisprezece femei aflate la scăldat organizate în
jurul copacilor imenşi, care se întind către cer,
amintind de catedralele cu bolţi, formează un Cézanne pictând pe muntele Lauves
tablou cu armonie strălucitoare.
De la primele sale tablouri neîndemânatice până la capodoperele pictate la sfârşitul vieţii
Cézanne a muncit fără întrerupere. Doreşte în permanenţă să se dezvolte, face eforturi de a ajunge la
perfecţiune.

Vestitorul tuturor modernismelor

Pictura lui Cézanne a avut un uriaş impact asupra artei secolului al XX–lea, incluzând şi arta
abstractă. Chiar din timpul vieţii sale câţiva contemporani încearcă să–i folosească experienţa. Mult îi
datorează Van Gogh (1853 – 1890), Gauguin (1848 – 1903). Acesta din urmă îi cumpără de altfel
numeroase lucrări. De la Cézanne pornesc aproape toate curentele artistice ale secolului al XX–lea.
Simboliştii, prin Maurice Denis (1870 – 1943), văd şi ei în Cézanne pe unul din maeştrii lor. Matisse
(1869 – 1954) spune următoarele: ”Cézanne este maestrul nostru, al tuturor”. Picasso (1881 – 1971),
întemeietorul cubismului, ştie cât îi datorează înaintaşului său, al cărui moştenitor cel mai credincios
este fără îndoială. După moartea lui Cézanne, el pictează în scurt timp, în 1907, tabloul Domnişoarele
din Avignon care este în acelaşi timp un omagiu faţă de tabloul Marile baigneuse al precedesorului
său şi o declaraţie a faptului că „preia ştafeta”.
Paul Cézanne trebuie să aştepte secolul al XX-lea, pentru ca publicul şi critica să-i preţuiască
într-adevăr geniul. În timpul vieţii aceştia l-au criticat pe Cézanne, dar în prezent este considerat cel
mai mare înnoitor al veacului al XIX-lea. Opera vieţii sale a inspirat numeroase curente artistice
moderne.
Stănescu Laura
Bibliografie:
Revista nr.7 Mari pictori. Viaţa, sursele de inspiraţie şi opera.
„Paul Cézanne”

Powered by http://www.referat.ro/
cel mai tare site cu referate