Arta neoclasica

fraceza
Sfarsitul secolului XVIII si inceputul secolului XIX au
fost dominate de Revolutia Franceza, Independenta
Statelor Unite ale Americii si Razboaiele lui
Napoleon.
Este o perioada in care sunt redescoperite si
dezvoltate ideile democratice din perioada clasica
greceasca, sunt elaborate primele declaratii ale
drepturilor omului si monarhiile absolutiste sunt
inlocuite cu republici sau monarhii constitutionale.
Odata cu influenta filosofica si politica a Greciei
Antice se manifesta si in arta o tendinta de revenire
la traditia greco-romana.
Acest curent a fost numit Neoclasicism.
 Influentat de gandirea din Secolul luminilor,
neoclasicismul impune dominatia rigorii,
avand ca modele arta greaca si cea romana.
Antichitatea se impune din nou, in opozitie cu
conceptiile baroce. Aceasta „noua lectura”
este menita sa duca la redescoperirea
simplitatii si profunzimii naturii, spre deosebire
de trairile superficiale ale rococo-ului.
 Pictura
 Fara efecte decorative, pictura neoclasica incearca perfectiunea
neteda, punand accent pe forta reprezentarii; ea se foloseste de
gesturi teatrale, sugerand eroismul. Artistul neoclasic isi controleaza
inspiratia, supunand-o examenului ratiunii sale. Temele mitologice si
antice, sunt din nou prezente. in timpul primului Imperiu (1804-1814),
neoclasicismul devine stilul oficial. Revolutia franceza se foloseste si
ea de acest stil pentru a evidentia virtutile patriotice, regandind
valorile antice in termeni morali. Artistul trebuie sa fie acum o
persoana angajata civic, care sa-i invete pe ceilalti faptele eroilor
antici, stimuland astfel virtutea.
 Stilul neoclasic se caracterizeaza in principal printr-o intoarcere la
formele greco-romane. Pentru artisti, nu este vorba de a recurge la
imitarea servila a Antichitatii sau la experienta Renasterii italiene, ci
de a dezvolta noi principii, destul de repede transformate in reguli
rigide: claritate a expunerii, simplitate a structurii prin intermediul
ordinii, al simetriei, al proportiilor.
 Jacques-Louis David  a fost unul dintre cei mai
influenti pictori ai stilului Neoclasic. El era
fondatorul scolii clasice franceze, pictor oficial
in vremea revoluţiei si a lui Napoleon.
Era decis sa inlocuiasca arta corupta, facila a
secolului trecut, care se adresa doar
simţurilor, si sa promoveze o arta destinata sa
transforme oamenii in elemente utile familiei
si societatii, o arta care sa-i innobileze sufletul
si sa-l pregateasca pentru actiuni eroice.
Manifestul neoclasicismului in pictura este considerat a fi lucrarea
lui Jacques-Louis David, Juramantul Horatilor. Ea este riguros
compusa pe o retea de verticale si orizontale, intr-o gama cromatica
retinuta, toate aceste ealemente de limbaj plastic conferind operei
lui David echilibru, calm si armonie.
Marat asasinat
Autoportret
Sculptura
 Daca pictura neoclasica a suferit din cauza lipsei de modele vechi,
sculptura neoclasica avea tendinta de a suferi de un exces de ele,
desi exemplele de sculptura greaca actuala a "perioadei clasice"
incepute in jurul anului 500 i.Hr. erau foarte putine; cele mai
apreciate lucrari erau in majoritate copii romane. Sculptorii
neoclasici de top se bucura de o reputatie imensa in zilele lor, dar
acum sunt mai putin apreciati, cu exceptia lui Jean-Antoine
Houdon, a carui lucrari a fost in principal portrete, foarte des ca
busturi, care nu sacrifica o impresie puternica a personalitatii
sitterului la idealism. Stilul sau a devenit mai clasic pe masura ce
cariera lui a continuat si reprezinta o evolutie destul de neteda, de
la farmecul rococo la demnitatea clasica. Spre deosebire de unii
sculptori neoclasici, el nu a insistat asupra modelelor sa poate
haine romane sau sa fie nude. El a portretizat majoritatea figurilor
minunate ale Iluminismului si a calatorit in America pentru a
produce o statuie a lui George Washington, precum si busturi ale
lui Thomas Jefferson, Ben Franklin si ale altor lumini ale noii
republici.
Voltaire de Jean-Antoine Houdon, 1778,
una din mai multe versiuni diferite.
Triumful  din 1810, Jean Pierre Cortot,
din Arcul de triumf
Arhitectura
 Arhitectura neoclasica, in zilele noastre este
clasificata sub termenul de Aarhitectura
traditionala´ si este practicata de membrii
Grupului de Arhitectura Traditionala. De
asemenea,un numar mare de piese ale
arhitecturii postmoderne isi trag inspiratia si
includ referiri explicite catre neoclassicism
 In Franta, stilul este reprezentat de mari
edificii ca Palatul Versailles, Teatrul Odeon,
Panteonul Francez, Domul Invalizilor, biserica
Eglise de la Madeleine
Arhitectura neoclasica accentueaza peretele mai
degraba decat claroscurul si mentine identitati
separate pentru fiecare dintre partile sale. Stilul se
manifesta atat in ​detaliile sale, ca reactie la stilul
rococo, al ornamentului naturalist, precum si in
formulele sale arhitectonice, ca depasire a unor
caracteristici clasificatoare ale traditiei
arhitecturale baroce tarzii. Prin urmare, stilul
definit prin simetrie, geometrie simpla si cerinte
sociale in loc de ornament. Arhitectura neoclasica
este inca proiectata astazi, dar poate fi etichetata
Arhitectura clasica noua pentru cladirile
contemporane.
Prima faza a neoclasicismului in Franta este exprimata in stilul Louis Quinze al arhitectului
Ange-Jacques Gabriel (Petit Trianon, 1762–68); cea de-a doua faza, in stilurile numite
Directoire si „Empire”, ar putea fi caracterizata de Arcul de Triumf astilar sever al lui Jean
Chalgrin (proiectat in 1806)