Arta Spaniei

SFARSITUL SEC. XVIII-LEA INCEPUTUL SEC. XIX-

LEA
 Francisco José de Goya y
Lucientes (1746-1828) a fost
un important pictor și creator
de gravuri spaniole, intre
secolele XVIII și XIX . Ani de-
a rândul Goya a fost artistul
curții regale, la fel ca și mulți
alți pictori ai secolului al XVIII-
lea.
 Goya n-a fost un mare pictor religios. Insa este semnificativ faptul că, pentru
lucrarea prezentată la intrarea în Academie, artistul a ales sa picteze „Christ
pe cruce”, de asemenea capodopera „Rugăciune în Grădina
Măslinilor(ghetsimani)”, oferită Şcolilor Pioase (Escuales Pias), pentru care
pictase şi „Ultima împărtăşanie a sfântului Jose de Calasansz”
Ultimele sale cartoane de tapiserie datează
din 1791: „El Pelele” („Paiața”) și
„Gallina ciega” („De-a baba oarba”).
 În afară de cartoane și
portrete, Goya a executat
și câteva picturi
murale. Nimic
excepțional sau care să îi
asigure un loc în
posteritate. Și totuși, prin
unele „îndrăzneli”
artistice, poate fi ghicit
artistul care va deveni mai
târziu. În „Vânzătorul de
oale”, de pilda.
 În anul 1793, Goya surzește. Este o
lovitură grea pentru el, un om fără o
viață intelectuală în care să se refugieze.
Complexele determinate de boala lui,
izolarea parțială față de lume și
frustrările generate, îi ascut sau deschid
alte posibilități de percepție și Goya se
schimbă radical, ca artist.
 În același an, el execută unsprezece
picturi pentru Academia San
Fernando, în care dă frâu liber
capriciului și invenției, ilustrându-și
suferința și gândurile mortuare. Aceste
tablouri din 1793 sunt departe de feeria
serbărilor galante; de fapt, par niște
serbări infernale.
Festivalul de
inmormantare a sardinei
Casa de Locos
Lupte cu tauri
Bautorul
Chitaristul orb
În 1799, artistul este numit “Primul Pictor al Camerei Regelui”. Opera care
marchează această etapă este “Familia lui Carol al IV-lea”, un mare portret
colectiv. Lucrarea se remarcă prin picturalitatea îndrăzneaţă, încântătoare.
Independenţa lui artistică este vizibilă în redarea modelelor, deformate de tarele
lor genetice, până aproape de caricatură.
 Cu puţin timp înainte, în 1798,
Goya terminase marea lui operă
religioasă, frescele bisericii
“San Antonio de la Florida”

Miracolul Sf. Anton

 Este, de asemenea, perioada presupusei sale legături cu
ducesa de Alba şi a celor două “Majas”, nudă şi
îmbrăcată.
 În anii 1790, Goya a atins culmea artei şi a carierei sale. Dar tot în aceşti ani a
apărut şi ruptura provocată de boală, urmată de temele dramatice, lugubre sau
fantastice: tauromahii, tâlhari şi asasini, nebuni, canibali, diavoli şi vrăjitoare…

 Gravura,este preocuparea principală a următoarei perioade, cu seriile succesive

“Dezastrele războiului”, “Tauromahia”, “Proverbele” (sau Les Disparates), care
constituie o operă în operă, un înfricoşător monument întunecat.
 In perioada cand a fost perescutat si cercetat de Inchiziție, pictorul realizează și
gravuri pe cicluri tematice. În „Los Caprichos” („Capriciile„, 1797-1799) – într-
un număr de optzeci de gravuri – artistul prezintă fantasme, care prind viață când
rațiunea adoarme și voința omului este guvernată de prostie, mârșăvie, durere sau
dorințe neînfrânate. Iar in anii 1810-1815 urmează un al doilea ciclu, „Los
desastres de la guerra” („ Dezastrele războiului„). “Dezastrele” sunt evocarea,
pe jumătate realistă, pe jumătate fantastică, a atrocităţior comise în timpul invaziei
şi ocupării Spaniei de către trupele napoleoniene. Pentru prima dată în arta
occidentală, cruzimea şi oroarea acţiunilor omeneşti sunt arătate direct, fără cea
mai mică transpunere în registrul eroic sau poetic. Represiunea răsculaților va face
obiectul a două tablouri celebre: 2 mai 1808 – Masacrul de la Madrid,(1814) și 3
mai 1808 – Împușcarea revoltaților madrileni, (1814).
Revolta mamelucilor, 2 mai 1808
3 mai 1808 – Împușcarea revoltaților madrileni
 Dezastrele războiului
 nr. 71: Împotriva
binelui general Nr. 74: Asta este cea mai rea!

Ăsta-i cel mai rău!,

Nr. 41: Scapă printre flăcări
Tauromahia
Proverbele
 Capriciile
 “Capriciile”, cu sensul de “Fantezii”,
inclusiv “Somnul raţiunii naşte
monştri”, au fost concepute
ca versiuni grafice ale unei scrieri
aparţinând scriitorului spaniol
Francisco de Quevedo, intitulată
“Gânduri si discursuri”. Este vorba de o
serie de texte în care Quevedo visează
că este în Infern, vorbind cu demonii şi
cu cei condamnaţi pentru păcatele lor.
Aceştia din urmă sunt imaginaţi ca
păstrându-şi înfăţişarea umană, dar
adăugându-li-se atribute animale, care
simbolizează viciile.
 Capriciile lui Goya sunt o satira sociala. Primele 36 de imagini ating teme
precum dragostea, casatoriile de convenienta, prostitutia sau lacomia
 Gravurile de la 37 la 42 contin scene in care personajele
principale sunt magarii, ca efigii ale imposturii in diverse
domenii ale vietii publice si private.
 . In ultimele 38 de planse, Capriciile dezvaluie o lume supranaturala,
populata de spirite, vrajitori, calugari si creaturi monstruoase.
 Capriciile, o satiră criptată
a societăţii spaniole

 A început să lucreze la ele în 1793, la un

an după grava boală care l-a marcat pe
viață. După acest eveniment crucial,
Goya își dezvoltă particularitățile de stil
și viziune, caracteristici esențiale ce îl
proclamă ca geniu.
 Ilustrând acest spirit, Goya este
reprezentantul virtuos al unui rococo
de tip spaniol, autorul unor compoziții
inspirate din viața populară și cotidiană,
ilustrând latura mondenă și frivolă a
secolului al XVIII-lea.
 Într-un comentariu despre „Capricii”,
Goya spunea că lumea este o
mascaradă, oamenii încercând prin
voce, veșminte, chipuri, să apară diferiți
de ceea ce sunt în realitate.
 Cu cele unsprezece tablouri de la
Academia San Fernando, cu cele șase
tablouri de vrăjitorie executate pentru
ducii de Osuna în 1798, precum și cu
„Capriciile”, Goya abandonează total
principiile neoclasice și se afirmă ca
primul mare artist romantic european.
 Romanticii l-au prețuit ca pe un
precursor. Dacă în concepția
neoclasică a lui Mengs, frumusețea
formelor este un reflex al frumuseții
divine, în cazul lui Goya, acum este
exact pe dos: idealul artei sale este
urâtul, reflex al urâțeniei infernale.

Unchiul pachet 1820

Maninele 1656
Umbrela 1777
Recolta de struguri 1787
Fata cu urciorul 1787
“Sabatul vrajitoarelor” 1798
Incantatia 1798
Colosul 1812
Atropos 1819 (picturi negre)
Bătrânele siTimpul 1820
Pelerinaj la San Isidro 1823 Barbat citind 1823
Servitoarea de lapte din Borseaux 1827
Moartea 1828
 Abordând realitatea cea mai neagră şi
coborând în străfundurile sufletului
omenesc, relevând partea de iraţional şi
nebunie, arta lui Goya a deschis drumul
marilor curente ale secolului al XX-lea.
cea mai cunoscută dintre „Picturile negre” este,
fără îndoială, „Saturn devorându-şi propriul fiu”.
Saturn a fost un zeu roman, unul dintre titanii care
au venit înaintea zeilor tradiționali care locuiau pe
Muntele Olimp. El a venit la putere dându-l jos pe
tatăl său, Caelus, dar i-a fost profețit faptul că unul
dintre copiii săi i-ar putea face același lucru. Pentru
a evita asta, el și-a mâncat proprii copii după ce
aceştia s-au născut. În pictura lui Goya, Saturn are
o privire ciudată și neliniștită pe față, şi, deşi îşi
devorează fiul, el pare a fi devastat, ca și cum ar fi
înnebunit.
Acest tablou este, cu siguranţă, cea mai
înfricoșătoare pictură din colecție. Putem specula
că ea transmite propria temere a lui Goya faţă de
nebunie și de moarte

Saturn devorându-şi propriul fiu