Salvador Dalí

Salvador Dalí, numele la naştere, Salvador Domingo Felipe Jacinto Dalí Domenech
( 11 mai 1904, Figueras, Spania - † 23 ianuarie 1989, Figueras) a fost un pictor spaniol,
originar din provincia Catalonia, reprezentant de seamă al curentului suprarealist în
artă. Graţie apariţiilor excentrice şi megalomaniei sale, Salvador Dalí a devinit o vedetă
mondială, care a reuşit să folosească forţa mass-mediei pentru a-şi spori averea şi
gloria.

Viaţa şi opera

Încă de copil, manifestă un viu interes pentru pictură, primele încercări le face pe cutii de carton pentru pălării,
primite de la mătuşa sa, modistă. Familia locuieşte la Figueras, într-o vară, părinţii îl trimit la Moula de la Torre,
la unul dintre prietenii lor, Ramon Pichot, pictor impresionist. Convins de talentul lui Salvador, Pichot îi
sugerează să-şi continue studiile în Madrid. În 1918, va avea prima expoziţie a operelor sale în teatrul local din
Figueras.

În 1921 intră la Academia de Arte Frumoase San-Fernando din Madrid, unde se împrieteneşte cu Federico
García Lorca şi Luis Bunuel, dar - decepţionat de sistemul de predare - incită studenţii la manifestări de protest
şi este exclus din şcoală. Începe să poarte favoriţi, pantaloni scurţi, pardesiu lung şi pălărie de pâslă şi să fumeze
pipă.

Este interesat de futuriştii italieni, apoi de "Şcoala de Metafizică" a lui Giorgio De Chirico, care îi va influenţa
considerabil evoluţia artistică, mai cu seamă că lecturile pasionate din Freud treziseră vocaţia pentru
manifestările inconştientului în artă.

În anul 1926 se duce la Paris, unde vine în contact cu ambianţa intelectuală a capitalei Franţei, în acel timp în
plină efeverscenţă suprarealistă, şi face cunoştinţă cu André Breton, Pablo Picasso, Joan Miró şi Paul Eluard. În
acest cerc suprarealist se împrieteneşte mai ales cu scriitorul francez René Crevel, care îi va dedica pictorului o
broşură intitulată "Dalí sau antiobscurantismul" (1931).

"Metoda paranoico-critică"

Persistenta memoriei , 1931

Dalí este entuziasmat de mişcarea suprarealistă, în care vede posibilitatea

manifestării imaginaţiei sale exuberante unită cu o virtuozitate tehnică a
desenului şi culorii. Datorită comportamentului său, în 1934 este exclus din
grupul artiştilor suprarealişti, ceea ce nu-l împiedică să se considere singurul
artist capabil de a capta "formele suprareale". Ca alternativă la "automatismul
psihic" preconizat de Breton, Salvador Dalí recurge la propriul său stil ca
"metodă paranoico-critică", pe care o defineşte drept "o metodă spontană a
cunoaşterii iraţionale care constă în interpretarea critică a reveriilor
delirante". Astfel, imaginile pe care pictorul încearcă să le fixeze pe pânză derivă din agitaţia tulbure a
inconştientului (paranoia) şi reuşesc a căpăta formă numai datorită raţionalizării delirului (momentul critic).

Din această metodă au rezultat imagini de o extraordinară fantezie până la stupefacţie. Tehnica adoptată este
aceea a picturii din Renaştere, din care preia doar exactitatea desenului şi cromatismul, nu însă măsura
echilibrului formal. În picturile sale prevalează efecte iluzioniste şi o complexitate tematică care amintesc
empfaza şi exuberanţa barocului iberic. Dalí recurge la spaţii largi în care include o mare cantitate de elemente -
oameni, animale obiecte - într-o combinaţie iraţională a raporturilor şi deformare a realităţii.
Delirul megalomaniei

Între 1939 şi 1948 trăieşte la New York, unde expoziţiile sale obţin un succes triumfal. Artistul se complace
într-o mândrie provocatoare şi creează teme în care apare, obsesiv, un univers sub semnul erotismului,
sadismului, scatologiei şi putrefacţiei. Se plimbă pe străzile New York-lui cu un clopoţel, pe care îl foloseşte
pentru a atrage atenţia asupra sa - gândul că ar putea trece neobservat este pentru el la fel de insuportabil ca
sărăcia şi smerenia. Când acordă interviuri, vorbeşte despre sine la persoana a treia, folosind formularea
"divinul Dalí" sau pur şi simplu "divinul". Explică în mod savant cum mănâncă în fiecare dimineaţă jambon cu
dulceaţă de trandafiri, cum înoată în fiecare zi douăzeci de minute, face o siestă de şapte minute, dar
mărtruriseşte că frica de moarte nu îl părăseşte niciodată. Susţine că această spaimă este, împreună cu libido-ul,
motorul creaţiei lui.

Până în ultima perioadă a vieţii lui, Dalí a continuat să alimenteze până la extrem faima sa de artist excentric,
original până la limita delirului, devenit cu timpul prizonierul propriului său personagiu, orgolios şi
imprevizibil. În 1975 primeşte un titlu nobiliar, devine "marchiz de Pubol", deoarece în acel timp locuia în
castelul Pubol, pe care i-l oferise Galei. Gala moare în 1982, în 1983 Dalí pictează ultimul său tablou, Coada de
rândunică. După un accident în care suferă arsuri grave, se retrage din viaţa publică. Părăseşte castelul şi se
adăposteşte în turnul "Galatea" din al său "Teatro-Museo", unde va muri în ziua de 23 ianuarie 1989, la
Figueras, localitatea în care s-a născut.

Tabloul “Persistenta memoriei”

-titlu: “Persistenta memoriei”

-autorul: Salvador Dali
-tehnica: pictura in ulei, pe panza
-data realizarii: 1931

Comentariu

In planul apropiat, intr-un spatiu exterior se afla niste ceasuri care se topesc, o masa, un copac pe a carui ramuri
se afla unul din ceasuri, iar in planul indepartat se afla tarmul unei mari se pare si cerul care duce spre infinit.

Autorul lucrarii este pictorul Salvador Dali, pictor spaniel care este cel mai mare pictor suprarealist. Tabloul
“Persistenta memoriei” este pictat de acesta in anul 1931, se pare ca in capitala Frantei, la Paris unde avea sa se
imprieteneasca si cu scriitorul francez Rene Crevel.

Faptul ca ceasurile din pictura se topesc arata scurgerea rapida a timpului, pictorul chiar insista p acest lucru si
de aceea picteaza trei ceasuri si nu unul singur, lucru ce amplifica trecerea timpului. Timpul se pare ca se scurge
impotriva vointei noastre. Acesta lasa in urma doar spatii, obiecte fara viata, vlaguite parca de viteza cu care
zboara acest timp necrutator. Astfel elementele pictate de el apartin perioadei suprarealismului.

Compozitia pare a fi o compozitie deschisa al carui centru de interes par sa fie ceasurile care indica scurgerea
timpului. Din punct de vedere cromatic, pictorul foloseste culori calde, dar foloseste si non-culori alb si negru
apeland astfel la un contrast inchis-deschis creand astfel o armonie intre acestea.

Asistam astfel la o pictura in care nu gasim nici o fiinta, am putea spune chiar ca e o lucrare lipsita de viata, dar
daca analizam mai bine aceasta pictura ne dam seama ca de fapt viata este reprezentata in tablou de apa care se
afla in centrul de interes mai indepartat, iar poate ca moartea, evenimentul opus si evenimentul evitat de toata
lumea este reprezentat prin copacul care este ars de soare, lipsit de verdeata.

Asta pare sa fie una din cele mai representative creatii suprarealiste, lucrarea de arta care avea sa reprezinte
pentru Salvador Dali, una din cele mai imoprtante lucrari ale sale, lucrare care avea sa creeze intrigi si
controverse in lumea anilor 30’, 40’, si chiar mult dupa aceea.