Sunteți pe pagina 1din 7

ŞCOALA NR. 150 “SF.

ELEFTERIE”
CLASA A V-A D

ARTA PREISTORICĂ

ÎNDRUMATOR:
PROF. ELENA JECU

ELEV:
TOMESCU CHRISTIANA MARIA

1
1. Arta paleoliticului

Cea mai veche dintre figurinele descoperite până acum a fost executată cândva
între 500.000 şi 300.000 î.e.n., în timpul perioadei Acheuleană medie. Descoperită
în Maroc, este lungă de aproximativ 6 centimetri. Evidenţele găsite sugerează că
această piesă de artă stăveche a fost adusă la o formă foarte asemănătoare cu cea
finală de către procese naturale geologice, inclusiv procese de eroziune, necesitând
intervenţii minime ale uneltelor umane. De asemenea, piesa prezintă indicii ce arată
clar folosirea unei tehnici de vopsit, dovedită de existenţa urmelor unei substanţe
uleioase ce conţine, în special, fier şi mangan. Faptul că piesa fost decorată prin
pictare, indiferent de felul cum a ajuns să aibă forma sa finală, este suficient ca să
poată fi categorisită ca artefact.

[1]
Descoperirile din Peştera Blombos, situată în Africa de Sud, au schimbat
profund istoria artei. Pieterele descoperite acolo erau decorate cu modele roşii
complexe, demonstrând că primii Homo Sapiens Sapiens erau capabili de abstractizare
şi de producerea de artă. Aceste lucrări datează de acum 70.000 de ani, cu mai mult

2
de 50.000 de ani înainte de picturile rupestre de la Lascaux, Franţa.

Cele mai timpurii forme ale artei europene datează din paleoliticul superior şi
includ atât picturi rupestre, precum ar fi cele din peşterile de la Lascaux, Franţa,
cât şi artefacte, aşa cum ar fi sculpturi reprezentând animale, dar şi figurine feminine
(cunoscute şi ca Figurine de tip Venus) dintre care Venus din Willendorf
(reprodusă mai sus) este una dintre cele mai cunoscute.
Există anumite speculaţii potrivit cărora doar Homo sapiens este capabil să
creeze artă. Totuşi, Homo erectus a creat cu mult timp înainte modele şi artefacte
fără un scop anume, cum sunt cele de la Bilzingsleben în Turingia; aceste pot fi
considerate precursoare ale artei, şi demonstrează intenţia creatorului de a le decora
mai mult decât este strict necesar. Simetria şi atenţia acordată formei unor unelte i-a
făcut pe unii cercetători să considere topoarele şi suliţelele din palaeoliticul mediu ca
fiind tot o formă de artă. Statueta lui Venus din Berekhat Ram (Israel) şi cea din
Maroc, Venus din Tan-Tan, datând din 800,000-220,000 î.e.n., ar putea reprezenta
primele încercari de a reproduce forme umanoide. o descoperire recentă, masca de la
La Roche-Cotard în Franţa, sugerează că omul de Neanderthal a dezvoltat o
tradiţie artistică mai sofisticată şi mai complexă.
În Ucraina (situl de la Mizyn), au fost găsite brăţări de fildeş (reproduse mai
jos) de mamut cu ornamente sculptate, datând din perioada Musteriană a
Paleoliticului.

3
2. Arta mezoliticului
Perioada Mezolitică prezintă câteva exemple de artă "portabilă", cum ar fi
pietrele sculptate (Azilien) de la Birseck, Eremitage în Elveţia, şi, în anumite zone,
cum ar fi Levantul spaniol, artă stilizată. Din această perioadă mai sunt cunoscute
şi modelele de pe obictele utilizate în viaţa de zi cu zi, cum ar fi vâslele de la
Tybrind Vig, Danemarca.

3. Arta neoliticului
Se pare că populaţia Jōmon din Japonia antică a fost prima civilizaţie care a
dezvoltat olăritul, înca din mileniul al XI-lea î.e.n. Civilizaţia Jōmon a creat figurine
din lut şi veselă decorată cu modele realizate prin imprimarea lutului umed cu sfori
sau lemne.
Sculptura devenise o artă înca din Neolitic, primele sculpturi reprezentând
figurine antropomorfe, deseori însotite de animale. Aceste sculpturi datează din
mileniul al X-lea î.e.n. şi au fost descoperite la Nevali Cori şi Göbekli Tepe, în
apropiere de Urfa în estul Turciei
Statuile neolitice de la Lepenski Vir, Porţile de Fier, Serbia datează din
mileniul al VII-lea î.e.n. şi reprezintă oameni sau amestecuri între oameni şi peşti.
În Europa Centrală, multe culturi neolitice, cum ar fi Linearbandkeramic,
Lengyel sau Vinca, produceau statuete animale care pot fi numite artă, însa există
înca discuţii dacă olăria pictată de la Želiesovce şi Lengyel pot fi numite astfel.
Monumente megalitice (menhire, dolmene) din perioada neoliticului se pot
întâlni din Portugalia până în Regatul Unit şi Polonia. Ele au apărut începând din
mileniu al cincilea î.e.n., deşi anumiţi autori speculează că ar fi putut exista înca din

4
perioada mezolitică. Datorită reutilizarii frecvente a pieselor, această ipoteză este
dificil de dovedit. Deşi cea mai cunoscută dintre aceste structuri este cea de la
Stonehenge, unde structura principala datează de la începutul epocii bronzului,
asemenea monumente au fost descoperite în tot vestul şi nordul Europei, mai ales la
Carnac, Franţa, la Skara Brae în Insulele Orkney, în Portugalia, şi în Wiltshire,
Anglia, în zona Stonehenge, cercul de la Avebury, mormintele de la West Kennet,
precum şi Woodhenge. Un mormânt descoperit în New Grange, Irlanda, avea
intrarea acoperită de o piatră mare sculptată cu un model complicat de
spirale.Mormântul de la Knowth avea de asemenea ornamente sculptate în piatră,
printre care s-ar putea afla şi cea mai veche reprezentare a lunii. Multe din aceste
monumente erau morminte megalitice, iar arheologii presepun că majoritatea veau o
importanţă religioasă.

4. Epoca bronzului

Epoca bronzului a început în Europa în mileniul al III-lea î.e.n., şi odată cu


ea a a părut un nou mediu de propagare a artei. Eficienţa crescută a uneltelor din
bronz a adus cu ea o creştere a productivităţii, ceea ce a condus la un surplus - primul
pas pentru crearea unei clase de meşteşugari. Datorită bogăţiei mai mari a societăţii,
au început să fie produse şi bunuri de lux, mai ales arme decorate, cum ar fi căşti de
ceremonie din bronz, săbii şi topoare ornamentale, instrumente muzicale ca lur-ul şi
alte obicte ceremoniale fără o utilitate precisă. Arta pe pietre, ilustrând scene din
viaţa de zi cu zi şi diferite ritualuri religioase, a fost găsită în multe locuri, cum ar fi
Bohuslän, Suedia şi Val Carmonica în nordul Italiei.

5. Epoca fierului

Epoca fierului a însemnat dezvoltarea sculpturilor antropomorfe, cum ar fi


războinicul din Hirschlanden, şi statuia din Glauberg, Germania. La începutul
epocii fierului, artiştii din cultura Hallstatt preferau desenele geometrice şi

5
abstracte, fiind probabil influenţaţi de legăturile comerciale pe care le aveau cu
Orientul Mijlociu.
Stilul artistic al culturii La Tène din Franţa era mai complex şi prezenta mai
multe linii curbe. Această cultură s-a dezvoltat în Europa la sfârşitul Epocii Fierului
şi îsi avea centrul în valea Rinului. Clasele conducătoare par să fi încurajat ostentaţia
şi influenţele Clasice, cum ar fi cupele de bronz care dovedesc obiceiul de a bea vin.
Mesele luate în grup erau o parte importantă a societăţii Celte din acea perioadă, şi o
mare parte din arta lor era exprimată prin farfurii, cuţite, oale şi cupe. Potcoavele
cailor şi armele erau de asemenea bogat ornamentate. Deşi monedele din această
perioadă sunt copii de slabă calitate ale monedelor greceşti şi romane, stilul artistic
celtic, mai exuberant, este clar vizibil.
Vestitul mormânt de la Waldalgesheim, în zona Rinului conţine multe exemple
de artă aparţinând civilizaţiei La Tène, ca de exemplu o carafă de bronz şi plăci de
bronz cu figuri umane ştanţate. Multe piese prezentau forme curbe, organice.
În mare parte din vestul Europei, anumite elemente din această perioadă au
supravieţuit în arta şi arhitectura coloniilor romane. În zona unde influenţa romană a
lipsit ca de exemplu în Irlanda şi Northumbria, arta din epoca fierului a continuat şi
după sfârşitul acestei perioade.

PICTURĂ RUPESTRĂ DIN LASCAUX, FRANŢA

6
FILDEŞ DIN PALEOLITICUL SUPERIOR
DESCOPERIT ÎN ZONA LACULUI BAIKAL, FEDERAŢIA RUSĂ