Arta și scriere etruscă

Fresce, oglinzi și bijuterii

Urnă cinerară etruscă de alabastru, ca. secolul al III-lea î.Hr. Femeia culcată reprezentată pe capac
poartă un colier greu de cuplu și ține un evantai în mâna dreaptă. Friza înfățișează două perechi de
greci luptându-se cu amazoanele, în timp ce demonul morții etrusc Vanth stă în dreapta. Muzeul
Met /

Stilurile de artă etruscă sunt relativ necunoscute cititorilor moderni, în comparație cu arta greacă și
romană, din mai multe motive. Formele de artă etruscă sunt clasificate, în general, ca aparținând
perioadei arhaice în Marea Mediterană, formele lor timpurii fiind aproximativ similare ca perioadă
cu perioada geometrică din Grecia (900–700 î.Hr.). Puținele exemple supraviețuitoare ale limbii
etrusce sunt scrise cu litere grecești, iar cele mai multe dintre ceea ce știm despre ele sunt epitafuri;
de fapt, cea mai mare parte a ceea ce știm despre civilizația etruscă provine mai degrabă din
contexte funerare decât din clădiri domestice sau religioase.

Dar arta etruscă este viguroasă și plină de viață și destul de distinctă de cea a Greciei arhaice, cu
arome ale originilor sale.

Cine erau etruscii?

Strămoșii etruscilor au debarcat pe coasta de vest a peninsulei Italiene, probabil, încă din epoca
finală a bronzului, secolele XII-X î.Hr. (numită cultură proto-villanovană), și probabil că au venit ca
comercianți din estul Mediteranei. Ceea ce oamenii de știință identifică drept cultura etruscă începe
în timpul epocii fierului , aproximativ 850 î.Hr.

Timp de trei generații în secolul al VI-lea î.Hr., etruscii au guvernat Roma prin regii Tarquini; era
apogeul puterii lor comerciale și militare. Până în secolul al V-lea î.Hr., ei colonizaseră cea mai
mare parte a Italiei, iar până atunci erau o federație de 12 orașe mari. Romanii au capturat capitala
etruscă Veii în 396 î.Hr., iar etruscii au pierdut puterea după aceea; până în anul 100 î.Hr., Roma
cucerise sau absorbise majoritatea orașelor etrusce, deși religia, arta și limba lor au continuat să
influențeze Roma timp de mulți ani.

Cronologia artei etrusce

https://www.flickr.com/photos/psc49/11350833653
Muzeul de Arheologie din Lattara. Sabin Paul Croce
Cronologia istoriei artei a etruscilor este ușor diferită de cronologia economică și politică, descrisă
în altă parte.
 Perioada proto-etruscă sau Villanova , 850–700 î.Hr. Cel mai distinctiv stil etrusc este în
formă umană, oameni cu umeri largi, talie ca de viespe și gambe musculoase. Au capete
ovale, ochi înclinați, nas ascuțiți și colțurile gurii în sus. Brațele lor sunt atașate de părțile
laterale, iar picioarele sunt paralele între ele, așa cum o face arta egipteană. Caii și păsările
de apă erau motive populare; soldații aveau căști înalte cu creste din păr de cal și adesea
obiectele sunt decorate cu puncte geometrice, zig-zaguri și cercuri, spirale, hașuri
încrucișate, modele de ouă și meandre. Stilul de ceramică distinctiv al perioadei este un
obiect negru cenușiu numit impasto italico .
 Etrusca mijlocie sau „ perioada de orientalizare ”. 700–650 î.Hr. Arta și cultura acestei
perioade au fost „orientate” de influența intensă din estul Mediteranei. Leul și grifonul
înlocuiesc caii și păsările de apă ca simboluri dominante și există adesea animale cu două
capete. Oamenii sunt ilustrați cu o articulație detaliată a mușchilor, iar părul lor este adesea
aranjat în benzi. Stilul ceramic primar se numește bucchero nero , argilă impasto cenușie cu
o culoare neagră adâncă.
 Etrusca târzie / Perioada clasică , 650–330 î.Hr. Un aflux de idei grecești și poate de
meșteri a afectat stilurile de artă etruscă la sfârșitul perioadei etrusce, iar până la sfârșitul
acestei perioade, a început o pierdere lentă a stilurilor etrusce sub dominația romană.
Majoritatea oglinzilor de bronz au fost realizate în această perioadă; mai multe oglinzi de
 bronz au fost făcute de etrusci decât de greci. Stilul de ceramică etruscă definitorie este idria
ceretane , asemănător ceramicii grecești atice.
 Perioada etrusco-elenistică, 330–100 î.Hr. Perioada declinului lent al etruscilor continuă,
pe măsură ce Roma preia peninsula italiană. Ceramica devine dominată de ceramica produsă
în masă, în special ceramica neagră lucioasă cunoscută sub numele de Malacena Ware, deși
unele articole utilitare sunt încă fabricate local. Unele bronzuri impresionante sub formă de
oglinzi gravate, candelabre și arzătoare de tămâie reflectă influența romană în creștere.

Fresce de perete etrusce

Muzicieni etrusci, reproducerea unei fresce din secolul al V-lea î.Hr. din Mormântul Leopardului de
la Tarquinia. Getty Images / Colecție privată
Cele mai multe informații pe care le avem despre societatea etruscă provin din frescele pictate
strălucitor din interiorul mormintelor tăiate în stâncă, datate între secolele VII-II î.Hr. Șase mii de
morminte etrusce au fost găsite până în prezent; doar aproximativ 180 au fresce, așa că era clar
limitat la persoane de elită. Unele dintre cele mai bune exemple sunt în Tarquinia, Praeneste în
Latium (mormintele Barberini și Bernardini), Caere pe coasta etruscă (mormântul Regolini-Galassi)
și mormintele bogate din cerc din Vetulonia.
Picturile murale policrome au fost uneori realizate pe panouri dreptunghiulare de teracotă,
măsurând aproximativ 21 inci (50 de centimetri) lățime și 3,3-4 picioare (1,-1,2 metri) înălțime.
Aceste panouri au fost găsite în mormintele de elită de la necropola de la Cerveteri (Caere), în
încăperi despre care se crede că sunt imitații ale locuinței defunctului.
Oglinzi gravate

Oglindă etruscă de bronz care îl înfățișează pe Meleagul așezat înconjurat de Menelau, Castor și
Pollux. 330-320 î.Hr. 18 cm. Muzeul de Arheologie, inv. 604, Florența, Italia. Getty Images /
Leemage / Corbin
Un element important al artei etrusce a fost oglinda gravată: grecii aveau și oglinzi, dar acestea erau
mult mai puține și doar rar gravate. Peste 3.500 de oglinzi etrusce au fost găsite în contexte funerare
datate din secolul al IV-lea î.Hr. sau mai târziu; cele mai multe dintre ele sunt gravate cu scene
complicate ale oamenilor și ale vieții vegetale. Subiectul este adesea din mitologia greacă, dar
tratamentul, iconografia și stilul sunt strict etrusce.
Spatele oglinzilor erau realizate din bronz, în formă de cutie rotundă sau plată cu mâner. Partea
reflectorizante a fost de obicei realizată dintr-o combinație de staniu și cupru, dar există un procent
din ce în ce mai mare de plumb în timp. Cele făcute sau destinate înmormântărilor sunt marcate cu
cuvântul etrusc su Θina , uneori pe partea reflectorizantă făcându-l inutil ca oglindă. Unele oglinzi
au fost, de asemenea, crăpate sau sparte intenționat înainte de a fi plasate în morminte.

Procesiuni

Gât-amforă de teracotă etruscă (borcan), ca. 575-550 î.Hr., figuri negre. Friză superioară,
procesiune de centauri; friză inferioară, procesiune de lei. The Met Mueum / Rogers Fund, 1955
O caracteristică emblematică a artei etrusce este o procesiune - o linie de oameni sau animale care
merg în aceeași direcție. Acestea se găsesc pictate pe fresce și sculptate în bazele sarcofagelor.
Procesiunea este o ceremonie care semnifică solemnitatea și servește la deosebirea ritualului de
lumesc. Ordinea oamenilor din procesiune reprezintă probabil indivizi la diferite niveluri de
importanță socială și politică. Cei din față sunt însoțitori anonimi care poartă obiecte rituale; cea de
la capăt este adesea o figură a magistratului. În arta funerară, procesiunile reprezintă pregătiri pentru
banchete și jocuri, prezentarea ofrandelor de mormânt pentru cei decedați, jertfe pentru spiritele
morților sau călătoria defunctului în lumea interlopă.
Motivul călătoriilor către lumea interlopă apar ca pe stele, picturi de morminte, sarcofage și urne,
iar ideea probabil și-a luat naștere în Valea Po la sfârșitul secolului al VI-lea î.Hr., apoi s-a răspândit
în exterior. Până la sfârșitul secolului al V-lea-începutul secolului al IV-lea î.Hr., decedatul este
portretizat ca magistrat. Cele mai vechi călătorii în lumea interlopă au avut loc pe jos, unele
călătorii din perioada etruscăi mijlocii sunt ilustrate cu care, iar cea mai recentă este o procesiune
cvasi-triumfală completă.

Manopera si bijuterii din bronz

Inel de aur. Civilizația etruscă, secolul al VI-lea î.Hr. DEA / G. NIMATALLAH / Getty Images
Arta greacă a avut cu siguranță un impact puternic asupra artei etrusce, dar o artă etruscă distinctă și
complet originală este aceea a miilor de obiecte de bronz (muțuri de cai, săbii și căști, curele și
cazane) care prezintă o rafinament estetic și tehnic considerabil. Bijuteriile au fost un accent pentru
etrusci, inclusiv scarabei de tip egiptean - gândaci sculptați, folosiți ca simbol religios și ornamente
personale. Inelele și pandantivele detaliate, precum și ornamentele de aur cusute în îmbrăcăminte,
erau adesea decorate cu modele intalio. Unele dintre bijuterii erau din aur granular, pietre prețioase
minuscule create prin lipirea unor puncte de aur minuscule pe fundaluri de aur.
Fibulele, strămoșul acului de siguranță modern, au fost adesea formate în bronz și au venit într-o
mare varietate de forme și dimensiuni. Cele mai scumpe dintre acestea au fost practic bijuteriile, din
bronz, dar și fildeș, aur, argint și fier și decorate cu chihlimbar, fildeș sau sticlă.

Surse selectate
 Bell, Sinclair și Alexandra A. Carpino (eds.). „Un însoțitor al etruscilor”. Chichester: John
Wiley & Sons, 2016. 
 Bordignon, F., şi colab. „ În căutarea culorilor etrusce: un studiu spectroscopic al unei
plăci de teracotă pictată din Ceri. ” Archaeometry 49.1 (2007): 87–100. Imprimare. 
 de Grummond, Nancy T. „ Etruscan Mirrors Now ”. Pr. de Corpus Speculorum Etruscorum.
Italia. Vol. 4, Orvieto. Muzeul Claudio Faina, Maria Stella Pacetti; Corpus Speculorum
Etruscorum. Italia. Vol. 5, Viterbo. Museo Nazionale Archeologico, Gabriella Barbieri.
Jurnalul American de Arheologie 106.2 (2002): 307–11. Imprimare.
 De Puma, Richard. „Arta etruscă”. Art Institute of Chicago Museum Studies 20.1 (1994):
55-61. 
 De Puma, Richard Daniel. Arta Etrusca in Muzeul Metropolitan de Arta. New Haven: Yale
University Press, 2013.
 Holliday, Peter J. „ Imagini procesionale în arta funerară etruscă târzie ”. Jurnalul
American de Arheologie 94.1 (1990): 73–93. Imprimare.
 Izzet, Vedia. „ Winckelmann și arta etruscă ”. Studii etrusce 10.1 (2004): 223–237. 
 Sodo, Armida, et al. „ Culorile picturii etrusce: un studiu asupra Tomba Dell'orco din
necropola din Tarquinia ”. Journal of Raman Spectroscopy 39.8 (2008): 1035–41.
Imprimare.

Pentru a vorbi despre scrierea etruscă trebuie să avem în vedere caracteristicile acestui popor.
Etruscii au început să folosească scrisul în secolul al VIII-lea î.Hr. , dar doar câțiva oameni știau
să citească și să scrie .
Ei au scris și au citit de la dreapta la stânga, adică opusul a ceea ce facem noi, iar în cele mai
vechi texte nu au desprins cuvintele unul de celălalt, ci le-au scris consecutiv.
Au folosit literele alfabetului grecesc, cu câteva semne mai puține, dar cuvintele aveau un alt sens.
Această scriere poate fi citită, dar este greu de descifrat. De fapt, limba etruscă reprezintă și astăzi
un mister. Înțelesul doar a câtorva cuvinte putea fi înțeles. Izvoarele scrise care au ajuns până la noi
sunt în mare parte scurte inscripții funerare , care poartă numele defunctului și exprimă
nemulțumirea rudelor, prea puține pentru a înțelege o limbă.
Până acum au fost descifrate o sută de cuvinte etrusce: nume de persoane, numere, câteva obiecte...
Cu ani în urmă, într-un oraș din provincia Roma, au fost găsite trei plăci de aur cu dedicații către o
zeiță: două scrise în etruscă și una în feniciană... din păcate nici măcar aceste descoperiri nu ne-au
permis să descifrăm această limbă.