Sunteți pe pagina 1din 8

Civilizaţia Cretană (minoică)

S-a dezvoltat în insula Creta începând din mileniul III î. Cr., până în secolul al XV î. Cr. când
insula a fost cucerită de ahei împreună cu insulele din Marea Egee. Cucerirea a însemnat o
uniformizare a culturii şi civilizaţiei greceşti printr-o sinteză în care sunt asimilate elemente ale
civilizaţiilor minoice şi miceniene. Cele mai importante centre ale civilizaţiei cretane au fost Cnossos,
Phaestos, Hagia Triada ş. a. Civilizaţia minoică s-a dezvoltat sub semnul libertăţii, cretanii fiind buni
navigatori, nesimţindu-se ameninţaţi de invazii. Legenda regelui Minos, a minotaurului şi a firului
Ariadnei au generat ideea labirintului, care a depăşit, în timp, ideea unui simplu motiv decorativ
devenind structură intelectuală, spaţială, organizatorică care a dăinuit de-a lungul mileniilor până în
epoca modernă (Ex: labirintul de la Catedrala din Chartres, de la parcurile palatelor franceze ş.a.m.d.).
Însuşi palatul minoic (Palatele din Cnossos, Gurnia ş. a.) este un labirint generat de adiţionarea spaţiilor
în jurul unui megaron iniţial, de neregularitatea terenului, de libertatea ocupării terenului care nu era
limitat de ziduri de incintă.
Tot ideea de libertate şi expresia bucuriei de a trăi marchează şi pictura şi sculptura cretană,
dominate de imagini cu serbări, întreceri, femei elegant îmbrăcate şi pieptănate (Parizianca, Zeiţa cu
şerpi, Principele cu flori de crin), culori vii. Pictura nu se mai bazează pe canon şi simbol ci pe
observaţia naturii, motivele decorative inspirate din floră şi fauna subacvatică (delfinul, caracatiţa ş. a.)
fiind cele mai frecvente, după cum o indică decoraţia palatelor, a ceramicii.

Civilizaţia Miceniană
Civilizaţia miceniană este dezvoltată de o societate puternic militarizată, aceea a aheilor, stabiliţi
în Peloponez (Micene, Tirynt, Argos …). Cucerirea Cretei şi a celorlalte insule a generat asimilarea
unor tehnici, modele artistice, integrate unor structuri specifice civilizaţiei greceşti la a căror
uniformizare au contribuit. Arhitectura este fortificată, construcţiile fiind ridicate din blocuri de piatră
uriaşe (zidărie ciclopică), aurul jefuit alimentează luxul decoraţiilor, inventarul funerar (Masca de aur a
lui Agamemnon), specificul artelor decorative (vasele de aur de la Vapheio). Pictura se caracterizează
prin rigoarea formei şi convenţionalismul culorilor, tematica e dominată de scene de luptă şi de
vânătoare. Cetăţile sunt situate pe vârfuri de coline (Micene, Tirynt), au suprafaţa limitată de ziduri
foarte groase de apărare, realizate din blocuri ciclopice (Poarta leilor din Micene).

Civilizaţia Greacă
Civilizaţia greacă s-a bazat pe oraşul-cetate, polis-ul grecesc, organizat pe principii democratice:
orice cetăţean liber avea drept de vot şi putea să participe la viaţa şi la conducerea cetăţii. Ea a fost o
civilizaţie antropocentristă1, măsura şi scopul educaţiei fiind omul ideal, dezvoltat armonios şi din
punct de vedere fizic şi intelectual (conform dictonului Mens sana in corpore sano), modelul fiind
acela al sportivilor care evoluau în arene şi ilustrat prin statuile de for public realizate de artişti renumiţi
în lumea greacă. Religia era politeist antropomorfă, principalii zei fiind cei 12 „locuitori” ai muntelui
Olimp2, fiecare având personalitate, calităţi şi defecte, precum şi un mod de viaţă şi manifestări
imprevizibile, după modelul omului.
Principalele epoci ale civilizaţiei şi artei greceşti au fost cele cunoscute sub denumirile: Homerică
(sec. XII-VIII î. Cr.), Arhaică (sec. VIII-VI î. Cr.), Clasică (sec. VI-323 î. Cr.), Elenistică (323-146 î.
Cr.), după care Grecia a fost integrată Imperiului Roman.
Domeniile definitorii pentru arta greacă sunt arhitectura, sculptura şi ceramica.
1
Etimologic, termenul vine din limba greacă indicând amplasarea omului în centrul universului, al tuturor preocupărilor.
2
Zeus, Hera, Afrodita, Poseidon, Apolo, Ares, Artemis, Atena, Demeter, Dionisos, Hefaistos, Hermes.
1
Curs 2 26 oct 2010 CO
Arhitectura

Ordinele Greceşti
1. Stilobat
2. Fusul coloanei
2. a. Tambur doric
2. b. Caneluri (şanţuri verticale de-
a lungul fusului coloanei
2. c. Baza coloanei
3. Capitel
3. a. Gorja (gâtul) coloanei
3. b. Echina (formă de disc)
3. c. Abacă (forma de
paralelipiped)
3. d. Volute
4. Coloana
5. Arhitrava
6. Friza
6. a. Metopa
6. b. Triglife
7. Cornişa
8. Antablamentul

Templul grec se caracterizează printr-o dispoziţie particulară a elementelor structurale, care pot fi
în acelaşi timp şi elemente decorative, dispunere cunoscută sub numele de ordinul grecesc. Sunt
cunoscute trei ordine care s-au succedat în apariţia lor dar care au avut şi evoluţii paralele: doric, ionic,
corintic.
După de felul cum erau dispuse colonadele, planul templului grec poate fi: prostil (colonadă la
intrare), amfiprostil (colonadă şi la intrare şi pe faţada opusă ei) şi peristil (sau peripter, având
colonadă pe toate laturile). Tezaurul Atenienilor de la Delfi este un templu prostil, Templul Victoriei
Neînaripate (Nike Apteros) de pe Acropola Atenei este un amfiprostil ionic, Partenomul este un
peripter amfiprostil doric clasic.
Cele mai cunoscute temple dorice din perioada arhaică sunt în Italia de sud şi în Peloponez:
Templul lui Apolo din Corint, şi cele două temple de la Pestum, unul cunoscut sub numele de Bazilica
şi altul dedicat lui Poseidon.
Cel mai important ansamblu de temple se află pe Acropola Atenei, organizat de Pericles Ictynos şi
Fidias, din el făcând parte din Propileele (arhitect Mnesicles), Partenonul (arhitecţi Ictynos şi
Calicrates), Erehteionul şi Templul Nike Apteros (Victoria Neînaripată). Ansambluri la fel de
importante pentru lumea greacă erau cele de la Olimpia, dedicat lui Zeus, şi de la Delfi, aflat pe
muntele Parnas, dedicat lui Apolo. În fiecare din ele se desfăşurau mari serbări, la interval de patru ani
2
Curs 2 26 oct 2010 CO
de zile, în cadrul cărora se organizau şi importante întreceri sportive, respectiv serbările Panatenee (la
Atena), jocurile olimpice şi cele pithice (în cinstea lui Apolo).
Ordinul corintic a apărut în perioada clasică târzie, fiind folosit prima dată la Monumentul lui
Lisicrates. În aceiaşi perioadă se diversifică programele de arhitectură, apărând pieţe, porticuri 3, teatre
(teatrul din Epidauros, cu 14.000 de locuri, Teatrul lui Dionisos de la poalele Acropolei Atenei)
odeoane (teatre mai mici, acoperite).
Ca fază târzie, „barocă” a stilului antichităţii greceşti, perioada elenistică se caracterizează şi în
cazul arhitecturii prin rafinament al formelor, monumentalitate, tendinţă spre lux şi ornamentaţie
excesivă. Centrele importante elenistice se deplasează din Grecia: Alexandria (Egipt), Antiohia (Siria),
Pergam (Asia Mică), insulele Rodos, Delos ş. a.
Este preferat ordinul corintic, apar preocupări pentru urbanism şi se dezvoltă şi mai mult
programele civile: teatre, palate, stadioane, muzee, biblioteci.
Arhitectul Hippodamus din Milet instituie un adevărat model urbanistic, cu străzi drepte şi largi,
porticuri, magazine etajate, gruparea funcţiunilor urbane de interes public într-un nucleu central al
oraşului ş. a. m. d. Aplică modelul la Milet, Pireu, el fiind preluat şi în lumea romană ca şi modelul
grecesc de organizare al locuinţelor de lux cu: peristil, porticuri, fântâni, statui, picturi, mozaicuri,
stucaturi, bolţi şi cupole.
Sculptura
Din perioada arhaică cele mai reprezentative şi mai numeroase sculpturi sunt cele cunoscute sub
numele de Kora şi Kouros. Sunt personaje de mari dimensiuni, reprezentate tinere şi zâmbitoare, cu o
atitudine asemănătoare celei din statuara egipteană: poziţie, zâmbet, frontalizare.
În perioada clasică se produce o evoluţie conformă celor trei etape ale clasicismului grecesc,
timpuriu, de apogeu (în epoca „de aur” a lui Pericles) şi târziu.
În clasicismul timpuriu se constată o primă diversificare a tematicii şi tehnicilor artistice.
Moscophorul (purtătorul de ofrandă), Tiranoctonii (cei care au omorât un tiran) au teme simbolice.
Conducătorul de cvadrigă (lucrare numită şi Auriga), este una din capodoperele artei bronzului.
Policlet, Fidias şi Miron au reprezentat clasicismul de apogeu al statuarei greceşti, numit şi
primul clasicism grecesc (sec. V î. Cr.). Policlet este autorul unei statui, Doriforul (Purtătorul de lance),
care a ilustrat canonul reprezentării şi proporţionării corpului uman, ilustrat şi la lucrarea numită
Diadumenul (un sportiv care îşi leagă părul cu panglica victoriei). Conform acestui „canon”, înălţimea
capului este cca. 1/7 din înălţimea totală a corpului. Din punct de vedere expresiv, silueta este robustă,
exprimă forţă şi energie, personajele din operele lui Policlet fiind chiar sportivi. Musculatura le este
evidenţiată şi de poziţia corpului, cu membrele reprezentate alternativ în stare de echilibru şi repaus, cu
axa verticală a corpului în formă sinuoasă, spiralată, cu una din coapse puternic arcuită, poziţie
cunoscută sub numele de contrapostă, îndelung reluată şi în statuara greacă şi în cele care au avut-o
drept model sau sursă de inspiraţie.
Cele mai renumite lucrări ale lui Fidias au fost statuile lui Zeus şi ale zeiţei Atena realizate la
dimensiuni impresionante, în tehnica chriselefantină4. Niciuna dintre ele nu s-a mai păstrat dar faima
lor în lumea antică a depăşit timpul. Statuia uriaşă a lui Zeus din Olimpia era statuia din cel mai
important templu dedicat celui mai important zeu din Olimp, munte aflat în apropierea acestui templu.
Statuia uriaşă a Atenei Promachos se afla lângă Partenon şi putea fi văzută de la foarte mari distanţe, pe

3
Porticul este o galerie (asemenea unui coridor) exterioară, mărginită de o colonadă (şir de coloane), care serveşte ca loc de
adăpost sau de plimbare în jurul unei pieţe, al unei clădiri sau ca intrare monumentală într-un edificiu
4
Tehnica chriselefantină presupune realizarea unui nucleu al statuii din lemn, placat cu fildeş acolo unde este piele şi cu aur
acolo unde sunt veşminte.
3
Curs 2 26 oct 2010 CO
platforma Acropolei, în Partenon se afla statuia Atenei Partenos 5. Singura care mai poate fi văzută din
seria acestor statui, datorită copiilor târzii, este statuia Atenei Lemnia6.
S-au mai păstrat lucrări ale lui Fidias, fragmentar, din ansamblurile create pentru a decora
Partenonul din statuile de pe frontoane (Naşterea miraculoasă a zeiţei Atena şi Disputa dintre Atena şi
Poseidon), altoreliefurile de la metope şi basoreliefurile din Friza Panateneelor (dedicată serbărilor
panatenee).
Din opera lui Miron cele mai cunoscute sunt Discobolul şi grupul statuar Atena şi Marsias,
ambele creaţii fiind cunoscute tot datorita copiilor romane.
În Clasicismul târziu (prima jumătate a secolului al IV-lea), deja, sobrietatea şi spiritul apolinic al
creaţiilor anterioare sunt înlocuite de o forţă mult mai mare de expresie, dominată de graţie, eleganţă,
de pasiune. Artiştii cei mai cunoscuţi au fost Scopas, Praxitele şi Lisip. Menada, creaţia lui Scopas,
reprezentând probabil o preoteasă a zeului Bachus executând un dans ritual), prin poziţia capului
împins în spate şi a torsului arcuit, prin agitaţia formelor (părul liber lăsat pe spate, în şuviţe
multidirecţionate, veşmântul mulat pe trup, axele principale ale corpului răsucite pentru a sugera o
spirală) şi prin patosul, exaltarea, senzualitatea ce le manifestă, exprimă spiritul dionisiac, şi este foarte
departe de seninătatea şi echilibrul clasic. Aceeaşi pasiune şi tensiune expresivă caracterizează şi
reliefurile realizate de Scopas pentru a împodobi Mausoleul de la Halicarnas.
Senzualitatea lucrărilor lui Praxiteles este direcţionată spre graţie şi eleganţă. El sculptează tineri,
fecioare, utilizând un canon diferit (cap/corp în raportul 1/8), dar fără a renunţa la contrapostă. Dintre
lucrările lui cele mai cunoscute sunt: Hermes cu Bachus copil, Apolo Sauroctonul, Afrodita din Cnid.
Lisipos este sculptorul preferat al lui Alexandru cel Mare, singurul căruia i-a permis să îl portretizeze.
A sculptat atleţi, cea mai faimoasă lucrare reprezentând un sportiv scuturându-şi nisipul de pe trup după
evoluţia în arenă, Apoximenos.
Sculptura din perioada elenistică aduce la un foarte înalt nivel tendinţele clasicismului târziu spre
expresivitatea excesivă, graţie, senzualitate, forţă, tensiune tragică (Laocoon, reliefurile Altarului din
Pergam), eroismul (Gladiatorul). Sunt abordate teme noi precum: copilăria (Copil cu gâsca),
adolescenţa (Adolescent dormind), bătrâneţea (Bătrâna beţivă), moartea (Gal murind). Nudul feminin,
rar tratat în clasicism, devine acum o temă frecventă (Venus din Siracuza, Venus din Cirene, Venus din
Milo). Sculptura pătrunde masiv în reşedinţele private, nu este destinată numai forului public şi
templelor, şi devine mult mai realistă (Boxeurul), renunţându-se treptat la reprezentările idealizate ale
clasicismului.
Ceramica greacă
Producţia de ceramică este deosebit de bogată începând din civilizaţia minoică şi cea miceniană.
Ceramiştii au diversificat tipurile de vase, adaptându-le în formă, dimensiuni şi decor funcţiilor pe care
le îndeplineau (ceramică funerară, de cult, pentru banchete, pentru depozitarea alimentelor, ceramică de
lux s. a. m. d.), angajând pictori de faimă pentru a le împodobi.
Din ceramic minoică sunt reprezentative vasele tip Camares, produse în jurul anului 1800 î. Cr., şi
vasele din minoicul târziu, sec. XV î. Cr., împodobite cu motive marine (caracatiţe, peşti, cochilii).
În perioada homerică, secolele IX-VIII, cunoscută sub numele de Perioada geometrică, se
păstrează vasele tip Dypilon7, decorate cu bandouri orizontale de meandre, intercalate cu linii sau benzi
negre, între care sunt şi frize figurative stilizate, geometrizate.
În perioada arhaică vasele sunt decorate cu figuri negre pe fond alb sau roşu-cărămiziu, ulterior
decoraţia este realizată cu figuri albe sau roşii pe fond negru.

5
Atena Fecioara.
6
Numele indică faptul că statuia a fost realizată prin contribuţia locuitorilor insulei Lemnos.
7
Numele s-a dat după locul unde au fost descoperite, poarta oraşului Atena numită poarta Dypilon
4
Curs 2 26 oct 2010 CO
Varietatea şi eleganţa formelor, proporţionarea vaselor, decorul de o mare varietate tematică şi
valoarea artistică a desenului şi compoziţiei, au adus meşteşugul artistic la valoarea unei arte de mare
rafinament artistic.

5
Curs 2 26 oct 2010 CO
Hidrie Crater Cupă şi Cantaros

Sugestii pentru referate:

Relaţia funcţiune-formă-decoraţie în ceramica greacă


Pictura cretană şi miceniană. Studiu comparativ.
Pictură şi societate în civilizaţiile: egipteană, minoică şi miceniană. (se vor studia relaţiile
dintre artă-religie-mod de viaţă)
Exemple de întrebări pentru teste
1. Printre centrele importante ale civilizaţiei minoice se află:
1. Cerveteri
2. Phaestos
3. Cnossos
4. Veii
5. Tarquinia
6. Hagia Triada
7. Gurnia
8. Arezzo
2. Ce se înţelege prin:
Labirint…………………………………………………………………………………………………..
3. Picturii miceniene îi sunt specifice următoarele teme:
peisajele
portretele

scenele de luptă
scenele de gen
6
Curs 2 26 oct 2010 CO
naturile moarte
scenele de vânătoare
4. Printre centrele importante ale civilizaţiei miceniene se află:
Argos
Phaestos
Cnossos
Tirynt
Micene
Hagia Triada
Gurnia
Vapheio
5. Evidenţiaţi trei diferenţe dintre ordinul doric şi cel ionic:
1………………………………………………………………………………………………………….
2………………………………………………………………………………………………………….
3....……………………………………………………………………………………………………….
6. Ce se înţelege prin:
Echină……………………………………………………………………………………………………..
7. Definiţi şi daţi câte un exemplu de templu:
a. prostil………………………………………………………………………………………………..
b. amfiprostil…………………………………………………………………………………………..
c. peristil……………...………………………………………………………………………………..
8. Menţionaţi patru temple din Grecia antică în afara acelora de pe Acropola Atenei:
1…………………………….......................2…………………………………………………...
3…………………………………………...4…………………………………………………...
9. Ce se înţelege prin:
Cromlehuri………………………………………………………………………………………
Triglife...……………………………………………………………………………………………
10. Ce se înţelege prin:
Abacă………..…………………………………………………………………………………………….
11. Ce se înţelege prin:
Arhitravă…………………………………………………………………………………………………
12. Menţionaţi patru temple/construcţii din Acropola Atenei:
1…………………………….......................2…………………………………………………...
3…………………………………………...4…………………………………………………...
1. Menţionaţi în ce constă tehnica chriselefantină, unde, când şi de către cine a fost utilizată:
……………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
2. Menţionaţi minim patru sculpturi din perioada elenistică:
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………..…………………………………………………………………………
3. Caracterizaţi opera lui Praxiteles:
……………………………………………………………………………………………………………
………………………………..…………………………………………………………………………
4. Menţionaţi caracteristici generale ale sculpturii elenistice:

7
Curs 2 26 oct 2010 CO
…………………………………………………………………………………………………………….
5. Ce se înţelege prin:
Contrapostă…………………………………………………………………………………………………………...
…………………………………………………………………………………………………………………………..
6. Ce se înţelege prin:
Sală hipostilă..……………………………………………………………………………………………..
…………………………………………………………………………………………………………….
Kora………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………
7. Caracterizaţi opera lui Policlet:
……………………………………………………………………………………………………………
8. Cine au fost, prin ce s-au remarcat şi în ce perioadă au activat:
Hippodamus din Milet………………………………………………………………………………...
Calicrates……………………………………………………………………………………………...
Lisip…………………………………………………………………………………………………...
9. Menţionaţi autorul/civilizaţia căreia îi aparţin următoarele opere de artă
Zeiţa cu şerpi………………………….
Menada………………………………..
Stela Vulturilor……………………………..
Paleta lui Narmer…………………………...
1. Menţionaţi autorul/stilul/civilizaţia căreia îi aparţin următoarele opere de artă
Apoximenos……………………………..
Parizianca………………………………..
Discobolul………………………………………
Împărtăşania cavalerului………………………

8
Curs 2 26 oct 2010 CO