Universitatea din Bucuresti

Facultatea de Istorie

Strălucirea Ateniană
Teatrul- expresie civică și culturală

Grosu Diana
Ivan Ioana
Milescu Raluca
 Teatrul a fost creat de greci în
TEATRUL secolul V î.Hr. S-a nascut din
serbarile organizate sub zodia
lui Dionisos, zeul viței-de-vie, al
vinului și al veseliei. Un grup de
bărbați îl reprezentau pe zeu și
pe însoțitorii săi, satirii,
costumați cu blănuri și coarne
de țap („tragos”), cântând și
dansând în jurul unui altar.
Treptat, din grupul respectiv,
numit cor, s-a desprins o
persoană, apoi două, mai multe -
actorii - care schimbau replici
cu corul.
Aveau loc sub forma unor
concursuri, o dată pe an, şi
durau trei zile la rând. Fiecare
concurent era obligat să
prezinte trei tragedii (o trilogie)
şi o comedie (sau o dramă
satirică).
 Spectacolele ţineau cam 8-10 ore şi mai mult, până către seară. Urmăreau
cu încordare peripeţiile de pe uriaşa scenă, menite să provoace în sufletul lor
milă şi groază (catarsis) şi, firi temperamentale, izbucneau în aplauze sau, din
contra, fluierau, ba chiar azvârleau cu pietre atunci când ceva nu le era pe plac.
Într-un stil de declamaţie, alternând cu pasaje cântate, Corul istorisea
întâmplările de până atunci şi profeţea din când în când, ca mesager al
Destinului, ce urma să se petreacă.
Autorii înşişi, într-o vreme, au suit pe scenă ca actori, regizându-şi
propriile piese până la apariţia unui ,,director de scenă” cu atribuţii specifice. Să
fii actor era un titlu de mândrie la Atena, dar impunea totodată o seamă de
obligaţii în viaţa de zi cu zi, una din cerinţe fiind ca aceşti artişti să ducă o viaţă
încadrată în normele moralei. Cei doi sau trei interpreţi care duceau în spate
sarcina enormă a suitei de spectacole de o mare încărcătură emoţională erau
bărbaţi; femeilor nu le era îngăduit să urce pe scenă, şi aşa va fi până târziu, în
perioada elisabetană (în piesele lui Shakespeare, se ştie, rolurile feminine erau
jucate de bărbaţi).
La sfârşitul unei zile atât de dense, se înmânau premiile: un ţap, pentru
autorii de tragedii, un burduf de vin, pentru autorii de comedii, ceva mai
târziu s-a acordat învingătorilor o cunună cu lauri, precum şi o sumă de
bani. Spectatorii erau şi ei răsplătiţi pentru fidelitatea şi rezistenţa lor,
oferindu-li-se carnea friptă a taurilor sacrificaţi în cursul unei ceremonii.
În final, cu toţii se retrăgeau spre case la lumina torţelor care creau o
atmosferă feerică şi plină de mister.
 Popularitatea crescândă a reprezentațiilor teatrale a făcut nu numai ca ele
să ocupe locul dominant în serbările religioase și obștești, ci să se delimiteze
de ceremoniile religioase ca atare și să se transforme într-un gen de artă
independent, ocupând un loc deosebit în viața grecilor antici. În perioada
arhaică reprezentațiile teatrale erau prezentate în diferite locuri. În secolul al
V-lea Î.Hr. apare, însă un loc special, destinat acțiunilor scenice. De regulă,
grecii alegeau un astfel de loc la versantul unui deal. Povârnișul lui era tăiat în
formă de trepte de piatră, pe care se așezau spectatorii. Treptele, în semicerc,
formau diferite nivele, care se înălțau una deasupra alteia, și sectoare,
despărțite prin pasaje ca în stadioanele de astăzi.
Teatrul grecesc era destinat, practic, întregii populații urbane și avea
câteva zeci de mii de locuri. Teatrul lui Dionysos din Atena avea 17 mii de
locuri, renumitul teatru din Epidaur (păstrându-se bine până în prezent) – 20
de mii de locuri. Grandioase erau teatrele din Megapolis – cu 40 mii de locuri.
La Atena , de exemplu, fusese instituit un fond de stat special, așa numiții bani
teatrali, care urma să fie distribuit cetățenilor săraci, ca să-și poată cumpăra
bilete la teatru.
 Unele personalități marcante din acea perioadă condamnau aceste
obiceiuri, ca fiind lipsite de orice importanță, deoarece o bună parte din
veniturile statului se duceau în această direcție. Atunci când aveau loc
spectacolele se adunau cu toții de la mic la mare. De menționat faptul ca aceste
spectacole nu durau o oră sau două, ci ziua întreagă. Oamenii își puneau
mâncarea cu ei, ca să nu plece acasă și mai apoi să se întoarcă înapoi.
TEATRUL ATENIAN
 Rolul teatrului în politică
Între teatru și democtrație există o conexiune ce capătă doua forme –una
încearcă să izoleze anumite părți din piesele de teatru ce sprijină politicieni,
precum Pericles și politicieni democrați. În teatrul atenian putem gasi un
tumul de comedii ce sprijină democtrația, spre deosebire de tragedie, unde
acest lucru este extrem de rar. Ideologia civică a festivalurilor ateniene, în
care erau prezentate drame, sugerează existența unui contrast între
instituțiile reprezentate în piesele de teatru și ideologiile de ordin moral îi
religios ale acestor locuri.
Participarea spectatorilor în cadrul festivalurilor de teatru a ajutat să
promoveze viața democratică în Atena. Concepția ateniană a democrației a
oferit un rol central discursului liber, iar teatrul a fost locul propice dezvoltării
acestui discurs, Caracterul democtratic al teatrului grecesc nu presupune
preluare unor poziții democratice ideologice, ci participarea într-o cultură de
ordin democratic în materie de discurs și extinderea lui pentru a face auzite
vocile femeilor, străinilor, precum și a scavilor care nu aveau nici un loc în
lumea politică.
 Piesele tragice pun in scena povesti ale eroilor
greci traditionali intr-o maniera ce sugereaza ca
insemnatatea acestora era destinata unui public
nou, un public democrat. Eroii greci faceau parte
din identitatea comuna a grecilor, insa noua
problema rasarita era cea a punerii in scena a
acestor vechi modele de viata intr-o cultura
politica noua.
Spre exemplu, in tragedia lui Sofocle, "Ajax",
eroul pierde in concursul pentru armura lui Ahile.
Realizeaza ca singurul lucru pe care il mai poate
face este sa se sinucida, neputand accepta
pierderea propriei sale onori. Asadar, acest act este
pus in scena la jumatatea piesei. Acest lucru
reprezinta o problema, deoarece exista o jumatate
a piesei ce nu il are in scena pe protagonist. Al
doilea act cuprinde o disputa pe tema ingroparii lui
Ajax. Este o disputa castigata de catre Odiseus, care
reprezinta un model nou de erou. Piesa sugereaza
ca Ajax ar putea fi eroul grec traditional, dar care
totusi apartine unei lumi din trecut. Exista ceva ce
lipseste, iar acel ceva este sugerat de disputa lui
Odiseus
 Drama reuseste sa iti capteze atentia prin
diferitele personaje ce reactioneaza si se
confrunta in diferite moduri cu obstacolele pe
care le intampina. Nu exista un narator care sa
ii ghideze. Esti invitat sa iti iesi din propriul
caracter si sa asculti si sa gandesti cu
diferitele voci din spectacole, proces regasit,
de altfel, si in viata politica democratica.
Festivaluri de teatru, incluzandu-le pe cele
ale lui Dionis,au existat in intreaga Grecie,
insa doar Atena a reusit sa dezvolte traditia
reprezentatiilor tragicului si comicului si sa o
plaseze in inima celebrarilor civice. Toate
epocile de aur au invalurite in jurul lor un
mister aparte- in acest caz se remarca,
indeosebi, constiinta de sine printre atenieni
drept invingatori asupra Imperiului Persan.
Odata cu Razboiul Peloponesiac, teatrul a fost
recunoscut drept un loc al dialogului serios
(tragic si comic), unde gandurile puteau fi
gandite, iar lururile puteau fi spuse intr-o
maniera ce in trecut nu si-ar fi putut gasi loc
intr-un discurs public.
 BIBLIOGRAFIE

https://pastiladeistorie.wordpress.com/2017/01/05/teatrul-in-grecia-antica-piesele-erau-jucate-
o-zi-intreaga/

https://www.culturalweekly.com/how-theatre-invented-democracy/

https://research.duke.edu/5-questions-theater%E2%80%99s-role-democracy

https://blog.nemira.ro/fragment-istoria-teatrului-universal-teatrul-grec

https://www.historia.ro/

https://en.wikipedia.org/wiki/Athenian_democracy