1

Relaţia actor – scenograf, ca fiind elemente ale „compoziţiei”

Este compoziţia de care aminteam în referatul din primul semestrul, Compoziţia regizor-
actor-scenograf. Pentru că o compoziţie trebuie să fie echilibrată. Iar prin relaţia actor –
scenograf, „privim” o relaţie vizuală, relaţie de închipuire a spaţiului în care actorii se
desfăşoară, bineînţeles împreună cu celelalte elemente ale compoziţiei.
Doresc să dau câteva exemple, câteva jocuri de scenă, egal cu totalitatea mişcărilor şi
atitudinilor unui actor în timpul interpretării unui rol:
„Ce-aţi făcut, domnul Dabija, de maşiniştii dumnevoastră primesc mai multe aplauze decât
starurile din spectacol?”
În scena meşteşugarilor, amatorii au succes pentru că sunt de fapt cei mai potriviţi să joace
aceste roluri. Sigur că ne e drag de ei aşa cum ne e de copii sau de animăluţe. Ei vin dintr-o
zonă mai naivă, iar noi, cu cât suntem mai profesionişti, cu atât ajungem să apreciem mai mult
simplitatea. Noi, sofisticaţii, dragă Doamne, în căutarea purităţii. Dar la ei e o chestiune de
adecvare. Numai un amator poate fi perfect în acele roluri. Un profesionist poate doar să
simuleze, mai bine sau mai rău, dar rămâne, totuşi, simulare. La ei e natura pură. Şi cu natura
nu te poţi pune.
(...)
„Nu agreaţi postura de regizor demiurg ?”

Poate că sună paşoptist ce spun eu, dar un spectacol nu se face de unul singur. E o evidenţă.
Aşa că ideea de a scrie „un spectacol de” pe un afiş este nu numai o nesimţire sau o
provocare, ci, până la urmă, o minciună. Un spectacol nu e un ciorap pe care să-l poţi
croşeta singur. Se face cu actori, cu scenograf, cu păpuşari etc. Nu poţi să le faci tu pe toate
decât dacă eşti Sergiu Nicolaescu. Şi atunci da, tu joci, tu regizezi, tu pui lumina. Mă rog...

„În teatru nu i-ar fi ieşit nici lui...”

Slavă Domnului că nu s-a inventat un Nicolaescu şi pentru teatru.

 2

(...)

Şi câteva jocuri de spaţiu:

„Când încep un proiect, îmi cumpăr un carnet neatins pe care îl umplu cu schiţe şi vise”
Personalitate a scenografiei internaţionale, Helmut Stürmer a părăsit România în 1977,
optând pentru Germania. Revine însă în ţară pentru a lucra mai mult pe la Sibiu şi Cluj, cu
Silviu Purcărete, Tompa Gŕbor, Radu Alexandru Nica, dar şi cu alţi regizori. Spectacolul
„Faust”, pe care l-a făcut împreună cu Silviu Purcărete pentru Anul Capitalei Culturale
Europene la Sibiu, 2007, încă mai produce ecouri.

(...)

„Care e modul personal de lucru atunci când faceţi o scenografie? Porniţi mereu de la schiţe?”

Eu nu pot să gândesc decât cu creionul în mână. Nu fac niciodată un decor fără să nu-mi
controlez ideile pe o machetă de probă, ca să îmi dau seama de spaţiu. Pentru mine spaţiul e
cel mai important - nu decorativismul. Cu alte cuvinte, nu pictorul scenograf mă interesează,
ci psihologul de spaţiu scenografic. Când încep un proiect, îmi cumpăr un carnet neatins, pe
care până la sfârşit îl umplu cu schiţe şi vise. Mi-am făcut obiceiul să-mi notez coşmarurile
sau visele mai deosebite, precum Fellini.

(...)

„Asta, fiindcă aţi şi studiat arte plastice...”

Întâi de toate, am fost actor; doi ani de zile - foarte prost, cel mai prost actor de la Teatrul
German din Timişoara. Mama fiind actriţă, crescusem în culise practic, şi după liceu nu
ştiam exact ce vreau. Pe urmă am început să pictez şi am urmat doi ani de pictură la Cluj,
apoi patru ani de scenografie la Bucureşti. Deci am ambele formaţii.

Bibliografie:
 3

1. "Din fericire, nu s-a inventat un Nicolaescu al teatrului", de GABRIELA LUPU,

www.romanialibera.ro, http://www.romanialibera.ro/arte/teatru/din-fericire-nu-s-a-inventat-
un-nicolaescu-al-teatrului-181336.html , 25 Martie 2010

2. http://www.artactmagazine.ro/interviu_cu_scenograful_helmut_sturmer.html,
Interviu cu scenograful Helmut Stürmer, de: Ciprian Marinescu, NR. 22, 17 Iunie, 2009

Cristina Grigoraş,
Universitatea de Arte, Targu Mureş
Scenografie/eveniment artistic, anul I