Performance,

performativitate

Abordări istorice şi tipologice

 Performance - gen artistic hibrid

• împrumut lingvistic din engleză, făcând diferenţa în raport

cu judecata calitativă pe care o implică cuvântul
„performanţă” (artistică, sportivă etc.).

• un gen artistic hibrid, care combină o acţiune fizică a

actorilor-performeri, sau un eveniment nonconvenţional de
tip performativ, cu rostirea într-un spaţiu public a unui
text adeseori improvizat, fie în faţa unei audienţe avizate,
din interiorul unei comunităţi culturale şi artistice, fie în
faţa unui public format ad-hoc, de pildă în cadrul unui
happening stradal
 Performativitate – instrument de analiză

• Conceptul de performativitate, complementar celui de

performance:
• un instrument interpretativ polivalent, cu care se operează
la graniţa dintre domenii precum filosofia limbajului (mai
ales prin teoria actelor de vorbire, speech-act theory),
artele performative, live art, antropologie, sociologie, teorie
literară, studii multimedia
 Performativity/performativity
The Performative Turn/Cotitura
performativă

•  Performativitatea se află în centrul domeniului Performance

Studies/studii despre performance, o „inter-disciplină sau
post-disciplină”, introdusă de câteva decenii în curriculum-ul
universitar american de regizorul şi teoreticianul Richard
Schechner. Disciplinele umaniste, teoria şi practica artistică,
dar şi studiile antropologice traversează ceea ce Schechner
numeşte o cotitură performativă / Performative Turn.
 Performative utterances/performatives

• teoria actelor de limbaj a filosofului american J. L. Austin,

pentru care enunţul performator sau performativ
(performative utterance) nu doar spune ceva, ci şi face ceva,
cu alte cuvinte chiar transformă sau instituie ceva în mod
real, printr-o rostire care este totodată şi acţiune
• Exemple relevante: “I do!“ (la căsătoria civilă)
• Austin in How To Do Things With Words: “To say
something is to do something, or in saying something we do
something, and even by saying something we do something".
• Austin, J. L. How To Do Things With Words. Oxford: Clarendon Press, 1962, p. 94
Colaborarea dintre Richard Schechner şi
antropologul Victor Turner
• Performance-ul se situează între teatru şi
antropologie

• De dezbătut: fenomenul de liminalitate, criza, starea

intermediară
 Abordarea istorică

• Anticipări ale performance art-ului contemporan:

• în (anti)arta avangardistă de la începutul secolului al XX-
lea. Atât futurismul, cât şi mişcarea Dada, suprarealismul,
apoi letrismul anilor ’40, situaţionismul anilor ’60 şi
mişcarea neodadaistă Fluxus, din anii ’60 şi ’70
• flexibilizarea graniţelor dintre limbajele artistice; curente
care au mizat pe creaţia colectivă, adeseori interactivă,
renunţând la convenţiile estetice care separau artiştii-
performeri de spectatori.
 Precursori
• Artişti avangardişti şi neoavangardişti interesaţi de
experimente performative hibride:

• artiştii futurişti (teatrul surprizei, teatrul de varietăţi,

teatrul futurist sintetic), dadaiştii Tristan Tzara, Hugo Ball,
Richard Huelsenbeck, apoi artiştii legaţi de grupul Fluxus,
între care compozitorul John Cage sau părintele artei
video, Nam June Paik, dar şi poetul şi muzicianul Dick
Higgins, iniţiatorul conceptului de „intermedia”
• Intermedia: termen longeviv, care persistă din anii ’60
până în extrema contemporaneitate
 Manifestul Teatrul de varietăţi (1913)-
anticiparea artei performance
• Un teatru care apelează la colaborarea publicului; polemic la
adresa teatrului trecut (a lui passatismo), reversul teatrului
psihologic burghez, care privilegiază textul, cuvântul
• Teatru al stuporii;
• Exaltă acţiunea, eroismul;
• Teatru antipsihologic, antisentimental;
• Psihologiei îi opune (…) fizionebunia.
• Teatru antiacademic, naiv
• Un teatru futurist care distruge „Solemnul, Sacrul, Seriosul și
Sublimul în Artă”
• De văzut în vol. Filippo Tommaso Marinetti, Manifestele futurismului,
traducere, introducere si note de Emilia David Drogoreanu, Ed. Art, 2009
 Apocalipsa artei trecutului; hazardul;
formula artei-viaţă

• formula anti-artei Dada: o combinaţie de

poezie (rostită şi pusă în scenă), arte vizuale,
performance, coregrafie
•  teatralizarea artei şi a vieţii
Hugo Ball performing his sound poem
Karawane, 1916
 Deconstrucţia limbajului verbal în
manifestările care anticipează arta
performance
• Dadaistul Hugo Ball despre ale sale poeme sonore:

• "I don't want words that other people have invented...

I want my own stuff, my own rhythm, and vowels
and consonants too, matching the rhythm and all my
own. If this pulsation is seven yards long, I want
words that are seven yards long."
 Perspective istorico-tipologice

• Dezbateri asupra valorii estetice, a celei etice şi a celei

politice a performance art-ului şi a diverselor
forme de performance

• Colaborarea inter-arte la Black Mountain College (1933-1957)

•  Grupul Fluxus şi experimentul Neo-Dada în anii ‘60-’70

• Nam June Paik şi video-art-ul
• Allan Kaprow – happening şi performance art
• Joseph Beuys şi sculptura socială: performance şi pedagogie
 Dualitatea viaţă - artă,
autobiografic - ficţional

• Corporalitatea şi identitatea performerului:

• Marina Abramović, „bunica artei performance”, face o distincţie clară
între teatru şi performance
• Primul tip de artă, teatrul: bazat pe reprezentarea de tip mimetic şi pe
repetiţia unei partituri susţinută de un scenariu ficţional preexistent
• In performance: experienţa este unică, irepetabilă şi i-mediată (sau
nemediată).
• Performance autobiografic, locul şi performarea sinelui, din anii ‘80-’90, până
după anii 2000 :
• Spalding Gray, Bobby Baker; „the politics of the self”; Karen Finley
 Dualitatea real – virtual
Dualitatea live-mediated

• Liveness vs. Mediated; Dezbatere, analiza stării de criză

(liminalitate);
• posibile soluţii: „digital liveness” (Philip Auslander)

• References:
• Philip Auslander, Liveness. Performance in a mediatized culture. Second edition.
London & New York: Routledge, 2008
• Philip Auslander, “Digital Liveness. A Historico-Philosophical Perspective”. PAJ. A
Journal of Performance and Art. Vol. 34, No. 3, 2012, 3-11.
 Repere bibliografice (selectiv):

• Auslander, Philip, From Acting to Performance. Essays in Modernism and

Postmodernism, London, Routledge, 2007
• Auslander, Philip, “Digital Liveness. A Historico-Philosophical Perspective”. PAJ.
A Journal of Performance and Art. Vol. 34, No. 3, 2012, 3-11.
• Goldberg, RoseLee, Performance Art. From Futurism to the Present. Thames &
Hudson, world of art, 2001
• Schechner, Richard, Performance Studies. An Introduction, New York & London,
Routledge, 2002.
• Popovici, Iulia, Voinea, Raluca, Metaforă. Protest. Concept: Performance Art din
România şi Moldova/ Metaphor. Protest. Concept. Performance Art from Romania
and Moldova, Cluj, Idea Design & Print, 2017
 Tipologii de performance

• Creaţiile de video art: dialogul între diverse

limbaje artistice, multimedia
• prezenţa omului-actor, performer; corporalitate,
decorporalizare, imagine parcă picturală,
sublimă: la Bill Viola (a se vedea pe Team link-
urile cu creaţiile discutate la curs si seminar)
 Performance şi autobiografie

• Performance-ul autobiografic, locul şi

performarea sinelui, din anii ‘80-’90, până
după anii 2000 :
• Spalding Gray, Bobby Baker; „the politics
of the self”; Karen Finley
• Vezi/See: Deirdre
Heddon, Autobiography and Performance:
Performing Selves, Palgrave Macmillan, 2008
 Despre Spalding Gray
• Spalding Gray (1941-2004):
• actor şi scriitor, face parte în anii 70 din The Performance Group, al
regizorului Richard Schechner, ca apoi să fondeze, împreună cu Willem Dafoe
şi Elizabeth LeCompte, The Wooster Group.
• Gray devine cunoscut în deceniile 8-9 prin monologurile sale autobiografice,
pe care şi le interpretează singur, ca solo-performer, iar unele dintre ele sunt
transformate apoi în filme: Swimmimg to Cambodia (publicat în 1985; filmul
din 1987 e în regia lui Jonathan Demme), Monster in a Box (adaptat de către
Gray pentru film, în regia lui Nick Broomfield, în 1991), Gray’s Anatomy
(filmul, în regia lui Steven Soderbergh, datează din 1996). Se presupune că
Gray s-ar fi sinucis, aruncându-se în East River, din New York City, în luna
ianuarie a lui 2004. Steven Soderbergh va realiza un film documentar despre
el, cu titlul And Everything Is Going Fine (2010).
 Criticul Marvin Carlson despre „performing
the self”
• în revista Modern Drama, în 1996, Marvin Carlson susține că domeniul artei de tip
performance nu a fost întotdeauna primitor cu textele autobiografice: „Dacă teatrul tradițional
a fost neprimitor cu astfel de creaţii autobiografice pe motiv că păreau să nege imaginația,
baza mimetică a artei, în schimb arta de tip performance a fost neprimitoare cu ele din motive
foarte diferite, ca de pildă cel că autobiografia a introdus textualitatea și narativitatea în acele
acțiuni abstracte, care nu urmează un tipar prestabilit, specifice pentru arta corporală [body
art] a unor performeri precum Chris Burden, Bruce Naumann sau Vito Acconci”.
• Marvin Carlson, Performing the Self, în „Modern Drama”, 1996, Vol. 39 (4), pp. 599-608: „If
traditional theatre was inhospitable to such work on the grounds that it seemed to deny the
imaginative, mimetic basis of the art, performance was inhospitable on the quite different
grounds that autobiography introduced textuality and narrativity into the abstract, non-
matrixed actions that characterized the body art of such performers as Chris Burden, Bruce
Naumann, or Vito Acconci”.
 Raportul viaţă publică - viaţă privată
• A se vedea analiza dinamicii public/privat din cadrul teoriei
performance, Ryan Matthew Claycomb, Lives in Play: Autobiography and
Biography on the Feminist Stage, Michigan, The University of Michigan
Press, 2012, p. 49: Autorul subliniază, din perspectivă post-feministă,
modul în care performerul care își expune viața intimă, ca pe o scenă
publică sociodramatică, ajungând la conștiință de sine și la a fi
împuternicit/ă:
„This dissolve of the public/private barrier ‒ a barrier that Kate Bornstein,
for example, openly denigrates ‒ represents the entrance of the performer
into agency, identity, and ultimately power”. [„Această dizolvare a barierei
publice/private – o barieră pe care Kate Bornstein, de exemplu, o
denigrează deschis – reprezintă intrarea performerului în conștiință, în
identitate și, în cele din urmă, împuternicirea lui/ei ”].
• Divulgarea vieţii intime şi transformarea ei în scenă confrontaţională
apar frecvent la artişti de performance ca:

• Karen Finley, and Bobby Baker, Holly Hughes, dar şi la dramaturgi

ca Sarah Kane, Suzan-Lori Parks, Maria Irene Forne

• Raportul public/privat: dezbătut în cadrul teoriei performance și în

teoria feministă despre life writing
 Spectatorul emancipat

• După Jacques Rancière, „spectatorul emancipat” este în poziția de a

dobândi o conștiință a propriilor decizii (una etică, estetică, existențială).
Astfel de spectatori realizează de fapt un fel de conștientizare politică a
esteticului, deoarece devin:
„interpreți activi, care își fac propria traducere [interpretare], care își însușesc
povestea pentru ei înșiși și care în cele din urmă își fac propria poveste din
ea”. Vezi Jacques Rancière, The Emancipated Spectator, în „Artforum”, March
2007, pp. 271-280.
Deficţionalizare, performativitate a sinelui

• Raportul autobiografie, autoficţionalizare,

deficţionalizare
• Oglindirea personajului autobiografic, sau a
eului (şi în cazul unei monodrama) în receptor

• Spectatorul nu mai e detaşat, ci implicat, e

martor sau confesor.
Artişti-performeri în România, înainte şi după 1989

• Potenţialul critic şi subversiv-politic al creaţiilor performative

• Analiză asupra:
• Ion Grigorescu, Postmortem Dialogue with Ceauşescu (2007), „reenactment”
(refacere) a unui performance şi film din 1978, Dialog cu Ceauşescu
• Alexandra Pirici, Manuel Pelmuş, An Immaterial Retrospective of the Venice
Biennale, 2013; „acţiunea continuă”