INTRODUCERE ÎN ISTORIA TEATRULUI ȘI FILMULUI

Teatrul (în greaca veche: θέατρον, theatron) este o formă de artă a spectacolului care folosește

interpreți (de obicei actori) care joacă în direct un eveniment real sau imaginar în fața unui public într-un loc
specific, de cele mai multe ori pe o scenă.
Teatrul poate însemna fie arta, fie clădirea în care se desfășoară spectacolele de teatru. În sens figurat,
teatru reprezintă un loc în care se desfășoară o acțiune importantă. De exemplu: teatrul unei operațiuni
(militare).
Este vorba de spectacole în care actorii reprezintă personaje pentru a fi privite din exterior (de către un
public), într-un timp și spațiu limitat. Dialogurile scrise se numesc piese de teatru, dar există și teatru fără text
scris dinainte, sau chiar fără cuvinte, folosindu-se de mimă și dans.
De ce teatrul?
De ce, dacă noi jucăm în mod natural niște roluri, avem nevoie de teatru? În special, pentru a crea
o oglindă socială, un mymesis o reflectare care reproduce exact sau caricaturizează societatea, care ne permite
să înțelegem mai bine imperfecțiunile sale: acest rol politic era mai evident în Grecia
Antică (Pacea lui Aristofan de exemplu).
De asemenea, teatrul poate avea un efect de catharsis, pentru a exterioriza sentimentele care nu sunt
permise de societate. Teatru poate fi de asemenea și un mod de divertisment.
Teatrul Globe s-a deschis în Londra, în mai 1599. Structura sa circulară a fost construită din lemn și
aproape 3000 de oameni aveau locuri la balcoane sau în picioare în jurul scenei în aer liber, într-o zonă
cunoscută ca fosă. Wiliam Shakespeare a scris exclusiv pentru propria lui companie de teatru, iar multe dintre
piesele sale au avut loc la Teatrul Globe. Nu numai că a scris piesele, dar el a și jucat în unele dintre ele.
Intrarea costa un penny în fosă și 2 penny la balcon.
Teatrul modern își are probabil rădăcinele în interpretările dramatice ale teatrului din Grecia antică.
Pentru realizarea unui spectacol dramatic, teatrul poate îmbina desenul, muzica, dansul, dar și poezia și proza.

Piesele antice
Grecii antici au pus bazele tragediei și comediei. Corul cânta povestea piesei, în timp ce actorii își
mimau rolurile. Publicul stătea în locuri mai înalte (pe pantele colinelor), iar acțiunea se desfășura pe un loc
plat, numit orchestră. Din 450 î.Hr. s-au construit teatre cu locuri pentru public, pe bănci de piatră, ca cel de la
Epidarus. Romanii au adăugat o scenă mai adecvată, care asigura un decor de fundal. În fața acestuia, la fel ca
în teatrele moderne, se afla o scenă ridicată deasupra orchestrei.

Arcade și scene
În anii 1950, teatrele englezești erau clădiri circulare de lemn, cu scenă deschisă. În secolul al XVII-
lea s-a introdus arcada, un cadru în jurul părții din față a scenei, care masca zonele unde așteptau actorii sau cei
ce înlocuiau decorurile. Cea mai importantă figură a teatrului european din secolul al XVIII-lea a fost David
Garrick (1717-1779), un actor și manager, care a pus în scenă piese ale lui William Shakespeare dar și piese noi.
1
 Teatru de revistă și dramă
În sec. al XIX-lea a devenit tot mai popular teatrul de revistă cunoscut în America de Nord sub
denumirea de vodevil. Aveau actori, cântăreți și comedianți, care evoluau în fața unui public entuziast și
zgomotos. Opera și baletul (dansul dramatic) au înflorit în secolul al XIX-lea. S-au dezvoltat în același timp și
iluminatul electric, scenele rotative, efectele speciale incitante cu apă, fum și diverse iluzii vizuale. Producțiile
au devenit atât de elaborate, încât prin anul 1910, unii directori preferau decorurile. Noile idei includeau scena
împinsă în față, care a dus apoi la scena circulară, înconjurată complet de public și la teatrul în aer liber.

Teatrul azi
Producțiile teatrale moderne implică munca unei echipe în spatele scenei: proiectanți, constructori,
tehnicieni, costumieri și machiori, actori și regizori. Teatrele profisioniste oferă ultimele inovații din
electronică, sisteme de iluminat și sonorizare. Iar piesele de teatru sunt jucate cu mult succes, de amatori, în săli
mici și în școli.

Genuri teatrale

 comedie
 pantomimă
 romanță
 tragedie
 tragicomedie
 mistere medievale
 teatrul absurdului
 dramă

Teatrul românesc 
Încă din vremuri de demult, românii au simțit nevoia de teatru pe tărâmurile noastre. Practicarea
obiceiurilor și tradițiilor expuse în act teatral a început să ademenească în jurul ei mulți adepți încă din vremuri
timpurii.
Deși teatrul românesc a apărut târziu (până în secolul al XIX-lea spectacolele de teatru erau sub formă
de spectacole de divertisment, jucate în curțile boierești, sau sub formă de teatru folcloric) el a evoluat rapid și
constant.
Manifestările teatrale erau menite să ilustreze tradiții consacrate, momente în viața omului, sau ciclul
vieții și al morții care aveau loc în diverse împrejurări sau decoruri, precum cel al naturii, ori în case sau păduri,
acestea fiind realizate totdeauna în fața unui public, căci ce spectacol este acela, fără public. 
Dramaturgia românească originală și-a avut momentul de înflorire odată cu incidentul revoluționar de
la 1848, aceasta luând forma dezvoltării comediei satirice unde dramaturgii vremii respective își aveau ca sursă
de inspirație stâlpul infamiei, împreună cu problemele și năravurile sociale decăzute întâlnite la vremea aceea.
Astfel, comediile satirice scrise ironizau căsătoriile din interes, parvenitismul, imitarea slabă și de prost gust a
unor obiceiuri occidentale, stâlcirea limbii române vorbite pentru a imita un anumit accent, și așa mai departe.

2
 Primele reprezentații realizate de către artiștii români s-au desfășurat în Iași în anul 1814 și
în București în anul 1818. Aceasta, aparent, a deschis apetitul societății pentru teatru. În consecință, trupele
străine de actori au început să fie prezente în mod constant pe scena românească.
A urmat înființarea școlilor de teatru ale Societății Filarmonice din capitală și ale Conservatorului
Filarmonic și Dramatic din Iași. Acestea au format bazele educației teatrale.
Printre dramaturgii care au născocit comediile satirice în acea vreme amintim pe Costache Facca,
autorul piesei Comodia vremii sau Franțuzitele. În această comedie autorul satirizează megalomania elitelor
românești din prima jumătate a secolului al  XIX-lea.
Alecu Russo, un alt autor de comedii satirice, a scris Jignicerul Vadra și Băcălia ambițioasă. Costache
Negruzzi este autorul care a scris Cârlanilor și al Muzei de Burdujani.
Principalul autor care a contribuit la dezvoltarea dramaturgiei originale românești este Vasile
Alecsandri, o personalitate reprezentativă în cultura românească, poet, prozator, memorialist și dramaturg,
animator de viață literară și teatrală.
Următorul pas în dezvoltarea dramaturgiei originale române o constituie drama istorică de inspirație
națională.
Primii autori care au scris drame istorice au fost Gheorghe Asachi, autor al operei dramatice Petru
Rareș,  Theodor Codrescu, a scris opera Plăieșul Logofăt mare, Nicolae Istrati cu opera Mihul, Ioan Soimescu
cu opera Moartea lui Radu VII de la Afumați.
Punctul culminant al dezvoltării dramaturgiei românești s-a derulat în perioada 1877 – 1918, aceasta
fiind reprezentată de trei mari personalități: Ion Luca Caragiale, Alexandru Davilă și Barbu Delavrancea.
Perioada comunismului a produs mari regizori de teatru precum Sică Alexandrescu, Liviu Ciulei, Lucian
Giurchescu și mulți alții. Mulți dintre aceștia s-au lansat pe scena de teatru internațională, devenind personaje de
valoare în industria dramaturgiei. După anul 1989, teatrul autohton s-a afirmat prin spectacole de succes cu
reprezentații pe marile scene ale lumii, prin contribuția activă a unor actori de excepție și a unei regizări
impecabile realizată de personaje reprezentative precum Silviu Purcarete, Cătălina Buzoianu, Tompa Gabor și
Mihai Măniuțiu. După cel de-al Doilea Război Mondial numărul de teatre a crescut semnificativ, trecând de la
14-16 la 45-50 în anii 1970 și 1980. Numărul spectatorilor a crescut de la 1,5 milioane în anul 1938 la 6-7
milioane în anii 1980.
Din vremuri îndepărtate și până astăzi, teatrul românesc și-a construit un glas aparte, răsunător pe scena
internațională a dramaturgiei. În dezvoltarea sa nume răsunătoare au contribuit la renumele spectacolelor
autohtone; astfel, Ion Luca Caragiale, Eugen Ionescu, Grigore Manolescu, Elvira Popescu, Radu Beligan sunt
doar câteva exemple de personaje ilustre pe scena românească, aceasta continuând să producă talente de
renume, demne de recunoaștere națională și internațională.

Istoria și evoluția filmului 

Primele filme au revoluționat viața culturală a lumii. Prin îmbunătățiri constante aduse camerei de
filmat și tehnicilor de proiecție, filmul a devenit cel mai important mediu de comunicare al secolul al XX-
lea, ajungând să modeleze lumea așa cum nu a mai făcut-o nicio altă artă până la apariția sa. Evoluția
cinematografiei a fost determinată nu doar de ambiții artistice, ci și de interese economice, sociale și
politice. În acest fel, creațiile cinematografice au șters granița dintre cultura elitistă și divertismentul de
masă.
Nașterea industriei filmului
3
 Progresul tehnologic a constituit doar unul dintre factorii care au determinat dezvoltarea filmului ca
formă populară de artă. Proiecțiile, inițial exclusiviste, au generat curând o industrie profesională de film,
iar cinematograful a ajuns curând și o realitate economică.

Frații Lumière, sursa: emilwojtaszek.blogspot.ro

Dacă frații Lumière își folosiseră cinematograful doar pentru a reda viața cotidiană, operatorul
francez de teatru, Georges Méliès, pe de altă parte, a perceput potențialul noii tehnologii. Méliès a realizat
o serie de așa-zise „filme magice”, în care erau realizate decoruri fictive cu ajutorul unor fundaluri
prefabricate în studio. Pelicula Călătorie pe Lună a marcat în 1902 un moment esențial în industria
cinematografiei, fiind primul film de lung metraj, de aproximativ 15 minute.

Georges Méliès, sursa: raoulservais.be

Factorii economici s-au dovedit a fi cruciali în transformarea filmelor în spectacole de

masă. Charles Pathé, fondatorul industriei franceze de film, a jucat un rol important în comerțul
internațional cu filme înainte de Primul Război Mondial. Principalul său merit este că a făcut spectacole
de varietăți, accesibile unui public din ce în ce mai larg. Pathé a ajuns să dețină peste 200 de
cinematografe în Franța și Belgia.

Charles Pathé, sursa: attractiondistribution.ca

4
 Edwin S. Porter, sursa: revistamoviement.net

Treptat au luat naștere industrii de film în diferite țări, cu trăsături naționale specifice. Edwin S.
Porter a filmat în 1903, în SUA primul western, Atacul trenului.  Porter a fost și primul regizor care a
folosit montajul artistic. După Franța, Danemarca a devenit cel mai important producător de filme din
Europa. Urmând modelul lui Pathé, Ole Olson a fondat în Danemarca o companie de producție
cinematografică, Nordisk Film Kompagni, care a făcut furori în 1906 cu filmul de aventuri a lui Viggo
Larsen, Vânătoarea de Lei.

Scenă din filmul „Atacul trenului”, sursa: kids.britannica.com

În Italia erau preferate subiectele istorice, fapt ce a dus la realizarea primelor superproducții, în tip
ce Franța a popularizat comediile. În Germania, filmele au avut succes cu adevărat abia la sfârșitul
primului deceniu al secolului al XX-lea. La început au predominat melodramele, îndeosebi poveștile de
dragoste. Treptat, cineaștii au început să lucreze tot mai des cu scriitori renumiți pentru realizarea
peliculelor.
Triumful filmului mut
Primul Război Mondial a marcat un moment de cotitură în industria cinematografică europeană.
Numărul filmelor europene s-a redus drastic, însă în acest timp, la Hollywood, în Statele Unite, pe măsură
ce erau testate noi mijloace artistice, înflorea o multitudine de genuri cinematografice.
Această perioadă cunoaște și o influență sporită a politicii asupra filmului. În 1917, companiile
private de film din Germania s-au unit sub numele de Universium Film AG. O treime din capitalul social
al acestei firme venea de la stat, care se folosea de filme pentru a-și răspândi ideologia. În anii ’20, în
Italia și Rusia cinematografele erau folosite ca instrument de propagandă, de către regimurile fascist și
comunist.

5
 Charlie Chaplin, unul dintre starurile filmelor mute, sursa: ipspr.wordpress.com

În SUA, companiile producătoare de filme și-au pierdut independența fiind absorbite de firme
gigantice. În consecință majoritatea filmelor erau lipsite de calități intelectuale sau etalau tendințe rasiale.
Aceasta a fost totuși perioada de aur a filmelor mute, încununată de epopeea lui D.W.Griffith, Nașterea
unei națiuni (1915),  un film lung de 3 ore despre Războiul de Secesiune.
Pe fondul declinului Europei, SUA a început să obțină treptat poziția dominantă în lumea filmului.
Acest lucru s-a datorat și organizării extrem de eficiente a studiourilor de la Hollywood. Astfel au luat
naștere o multitudine de genuri: comedii cu Charlie Chaplin, filme de aventuri cu Douglas Fairbanks, sau
melodrame cu Greta Garbo.

Greta Garbo, sursa: dailymail.co.uk

Un obiectiv complet diferit îl urmărea avangarda filmului comunist din Uniunea Sovietică care se
adresa unor spectatori mai puțin sentimentali. În Franța, Abel Gance a realizat superproducția de 8
ore, Napoleon  (1927). Principala contribuție estetică a filmului acestor vremuri a avut-o cinematograful
expresionist german din anii ’20, care dădea formă viselor și subconștientului.

Cinematografia românească: primele filme românești

Prima proiecție cinematografică din România a avut loc pe 27 mai 1896, la mai puțin de cinci luni de la
prima ecranizare publică a fraților Lumière, pe 28 decembrie 1895, la Paris. După prima reprezentare a
fraților Lumière la București, Mișu Văcărescu – descendent al boierului Văcărescu – jurnalist
pentru L’Indépendance Roumanie, nota că „ a avut loc miracolul secolului”

Nicoleta Apostol

17:33 23.04.2018

Cinematografia este invenția secolului XIX. Două secole mai târziu aflăm că cinematografia nu s-a
demodat. Dimpotrivă, a căpătat diferite forme și nuanțe, de care te bucuri zilnic. Chiar și așa, primele filme din
lume realizate prevesteau asta. Oamenii erau fascinați și, totodată, speriați de ceea ce au realizat frații Lumière.
6
 Ca în majoritatea cinematografiilor timpurii ale lumii, timpul a șters și uitat multe dintre primele
proiecții românești. Zeci de titluri și ecranizări au fost distruse și pierdute pentru totdeauna. Din aceste filme, au
rămas doar amintiri, articole și fotografii publicate în ziarele de atunci.

Istoria cinematografiei din România începe înainte de 1900, cu proiecții de film care au ajutat la trezirea
curiozității publice față de noua invenție. Din cauza condițiilor tehnice rudimentare, filmele timpurii au
proiectat realități, scene foarte scurte – mai puțin de un minut.

Din 1965, Arhiva Națională de Filme (ANF) a depus un maximum de efort și a reconstituit istoria
obscură a începuturilor cinematografiei românești, în paralel cu publicarea de memorii și cercetări private
realizate de iubitorii cinematografiei.

Primul film din România a fost Parada Regală, la 10 mai 1897, care-l arată pe Regele Carol I în fruntea
paradei.

Începuturile cinematografiei: primele filme din lume

Tehnologia filmului își are rădăcinile la începutul anilor 1830, când Joseph Plateau din Belgia și Simon
Stampfer din Austria au dezvoltat simultan un dispozitiv numit fenakistoscop. El încorpora un disc rotativ cu
sloturi, prin care se putea vedea o serie de fotografii care creaua efectul unui o singură imagine în mișcare.

La sfârșitul anilor 1880, diferiți oameni au început să experimenteze arta fotografiei. Mulți dintre ei au
amestecat și așezat mai multe fotografii, iar rezultatul era o iluzie a unei proiecții cinematografice. Chiar și așa,
munca era dificilă, iar astfel de filme erau rare.

În 1895 a rulat primul film comercial din lume, la Grand Cafe din Paris, film realizat de Louis și
Auguste Lumière. Tot frații Lumière au dezvoltat practica fotografiei color –  placa Autochrome – care a
debutat în 1907.

Calul în mișcare – 1878

Fotografia în mișcare a fost realizată folosind mai multe camere – este prima imagine cinematografică
văzută și realizată vreodată. Fotografiile individuale au fost așezate într-o singură imagine video.

Acest „film” a fost făcut cu scopul de a răspunde în mod științific unei întrebări dezbătute intens în acea
perioadă: toate cele patru copite ale calului rămân pe pământ când acesta galopă? Așa s-a născut fotografia în
mișcare.

Ceea ce nu mulți știu e că înainte de această imagine în mișcare a mai existat una, realizată în 1877, care
rulează timp de un minut și zece secunde. Inventatorul Louis Le Prince a pierdut startul de a o arăta lumii din
cauza unor scandaluri și conflicte în care era implicat. Unul dintre ele amintește de uciderea soției sale.

Roundhay Garden Scene – 1888

Cel mai vechi film în mișcare, care arată o acțiune consecutivă reală, are doar 2,11 secunde. Practic, este
primul film tehnic și a fost realizat de inventatorul francez Louis Le Prince. Conform Cărții Recordurilor
Guinness, este cel mai vechi film care a supraviețuit.

Sosirea trenului în gară – 1895

7
 Filmul mut de 50 de secunde arată intrarea unui tren tras de o locomotivă cu aburi, care ajunge în gara
orașul francez la Ciotat. Este o viziune unică, până atunci neatinsă, care ilustrează un aspect al vieții de zi cu zi.
Există și o legendă urbană asociată cu acest film – atunci când filmul a fost proiectat pentru prima dată, audiența
a fost atât de speriată de imaginea trenului cu dimensiuni normale, încât s-au speriat, au țipat, și au fugit care
încotro să se ascundă.

Primul film de lungmetraj, care a avut sincronizat sunet și un dialog, a ieșit în 1927 – The Jazz Singer.
Chiar și așa, înainte de acesta, în 1926, apăruse Don Juan, care avea o coloană sonoră sincronizată,
preîncărcată.

Cam astea sunt filmele amintite și creditate ca fiind primele producții cinematografice, deși, înainte de
ele, oamenii s-au tot jucat cu tehnologia și multe producții cu sunet au rulat, dar nu sunt amintite.

De exemplu, filmul de două minute Cyrano de Bergerac (1900) este considerat de mulți ca fiind primul
film care folosește atât sunete sincronizate, cât și culori; imaginea a fost trasă în alb-negru, iar culoarea a fost
ulterior adăugată în anumite părți.

Cinematografia românească: primele filme românești

Prima proiecție cinematografică din România a avut loc pe 27 mai 1896, la mai puțin de cinci luni de la
prima ecranizare publică a fraților Lumière, pe 28 decembrie 1895, la Paris. După prima reprezentare a
fraților Lumière la București, Mișu Văcărescu – descendent al boierului Văcărescu – jurnalist
pentru L’Indépendance Roumanie, nota că „ a avut loc miracolul secolului”.

Parada de 10 mai 1897 – primul film tras în România

În anul următor, în 1897, cameramanul Paul Menu (angajat al fraților Lumière), a tras primul film din
România – Parada regală, în frunte cu Regele Carol I al României. Timp de două luni, cameramanul a continuat
să filmeze diferite evenimente, dar doar două dintre ele au rămas în catalogul fraților francezi. Imaginile arătau
diverse evenimente care au avut loc în România, inclusiv imagini ale inundaților de la Galați sau cu navele
românești de pe Dunăre.

Din păcate, până în 1898, interesul românilor pentru cinematografie a început să scadă. Manu și-a
vândut camera, care a fost cumpărată de doctorul Gheorghe Marinescu – devenit primul regizor român.

Marinescu a realizat o serie de filme scurte cu tematică medicală între 1898 și 1899. Împreună cu
Constantin M. Popescu, a realizat în 1898 primul film științific din lume.

Primul film de ficțiune

Câțiva ani mai târziu, în România apar primele filme fictive românești mute. Păpușa, produs de
cameramanii Nicolae Barbelian și Demichelli, în colaborare cu Marinescu, este considerat a fi primul film fictiv
din țară. Chiar și așa, primul film fictiv românesc recunoscut este Amor Fatal, cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra
și Aurel Barbelian, actori de la Teatrul Național București. Filmul a fost regizat de Grigore Brezeanu și
proiectat în 1911.

În timpul Primului Război Mondial, producția de film a fost, în principal, îndreptată spre documentare și
știri. Majestatea sa Ferdinand I a fost filmat pe front, împreună cu generalii Constantin Prezan și Alexandru
8
Averescu, în timp ce Regina Maria a fost filmată în spitale, ajutând pacienții. Unele dintre aceste scene au fost
folosite în filmul Ecaterina Teodoroiu, produs în 1930.

Primul film românesc animat

În 1920, apare primul film animat, realizat de Aurel Petrescu, numită „Păcală în Lună”. Din păcate,
absolut toate animațiile sale sunt pierdute astăzi.

Nicoleta Apostol

17:33 23.04.2018

Cinematografia este invenția secolului XIX. Două secole mai târziu aflăm că cinematografia nu s-a
demodat. Dimpotrivă, a căpătat diferite forme și nuanțe, de care te bucuri zilnic. Chiar și așa, primele filme din
lume realizate prevesteau asta. Oamenii erau fascinați și, totodată, speriați de ceea ce au realizat frații Lumière.

Ca în majoritatea cinematografiilor timpurii ale lumii, timpul a șters și uitat multe dintre primele
proiecții românești. Zeci de titluri și ecranizări au fost distruse și pierdute pentru totdeauna. Din aceste filme, au
rămas doar amintiri, articole și fotografii publicate în ziarele de atunci.

Istoria cinematografiei din România începe înainte de 1900, cu proiecții de film care au ajutat la trezirea
curiozității publice față de noua invenție. Din cauza condițiilor tehnice rudimentare, filmele timpurii au
proiectat realități, scene foarte scurte – mai puțin de un minut.

Din 1965, Arhiva Națională de Filme (ANF) a depus un maximum de efort și a reconstituit istoria
obscură a începuturilor cinematografiei românești, în paralel cu publicarea de memorii și cercetări private
realizate de iubitorii cinematografiei.

Primul film din România a fost Parada Regală, la 10 mai 1897, care-l arată pe Regele Carol I în fruntea
paradei.

Începuturile cinematografiei: primele filme din lume

Tehnologia filmului își are rădăcinile la începutul anilor 1830, când Joseph Plateau din Belgia și Simon
Stampfer din Austria au dezvoltat simultan un dispozitiv numit fenakistoscop. El încorpora un disc rotativ cu
sloturi, prin care se putea vedea o serie de fotografii care creaua efectul unui o singură imagine în mișcare.

La sfârșitul anilor 1880, diferiți oameni au început să experimenteze arta fotografiei. Mulți dintre ei au
amestecat și așezat mai multe fotografii, iar rezultatul era o iluzie a unei proiecții cinematografice. Chiar și așa,
munca era dificilă, iar astfel de filme erau rare.

9
 În 1895 a rulat primul film comercial din lume, la Grand Cafe din Paris, film realizat de Louis și
Auguste Lumière. Tot frații Lumière au dezvoltat practica fotografiei color –  placa Autochrome – care a
debutat în 1907.

Calul în mișcare – 1878

Fotografia în mișcare a fost realizată folosind mai multe camere – este prima imagine cinematografică
văzută și realizată vreodată. Fotografiile individuale au fost așezate într-o singură imagine video.

Acest „film” a fost făcut cu scopul de a răspunde în mod științific unei întrebări dezbătute intens în acea
perioadă: toate cele patru copite ale calului rămân pe pământ când acesta galopă? Așa s-a născut fotografia în
mișcare.

Ceea ce nu mulți știu e că înainte de această imagine în mișcare a mai existat una, realizată în 1877, care
rulează timp de un minut și zece secunde. Inventatorul Louis Le Prince a pierdut startul de a o arăta lumii din
cauza unor scandaluri și conflicte în care era implicat. Unul dintre ele amintește de uciderea soției sale.

Roundhay Garden Scene – 1888

Cel mai vechi film în mișcare, care arată o acțiune consecutivă reală, are doar 2,11 secunde. Practic, este
primul film tehnic și a fost realizat de inventatorul francez Louis Le Prince. Conform Cărții Recordurilor
Guinness, este cel mai vechi film care a supraviețuit.

Sosirea trenului în gară – 1895

Filmul mut de 50 de secunde arată intrarea unui tren tras de o locomotivă cu aburi, care ajunge în gara
orașul francez la Ciotat. Este o viziune unică, până atunci neatinsă, care ilustrează un aspect al vieții de zi cu zi.
Există și o legendă urbană asociată cu acest film – atunci când filmul a fost proiectat pentru prima dată, audiența
a fost atât de speriată de imaginea trenului cu dimensiuni normale, încât s-au speriat, au țipat, și au fugit care
încotro să se ascundă.

Primul film de lungmetraj, care a avut sincronizat sunet și un dialog, a ieșit în 1927 – The Jazz Singer.
Chiar și așa, înainte de acesta, în 1926, apăruse Don Juan, care avea o coloană sonoră sincronizată,
preîncărcată.

Cam astea sunt filmele amintite și creditate ca fiind primele producții cinematografice, deși, înainte de
ele, oamenii s-au tot jucat cu tehnologia și multe producții cu sunet au rulat, dar nu sunt amintite.

De exemplu, filmul de două minute Cyrano de Bergerac (1900) este considerat de mulți ca fiind primul
film care folosește atât sunete sincronizate, cât și culori; imaginea a fost trasă în alb-negru, iar culoarea a fost
ulterior adăugată în anumite părți.

Cinematografia românească: primele filme românești

Prima proiecție cinematografică din România a avut loc pe 27 mai 1896, la mai puțin de cinci luni de la
prima ecranizare publică a fraților Lumière, pe 28 decembrie 1895, la Paris. După prima reprezentare a
fraților Lumière la București, Mișu Văcărescu – descendent al boierului Văcărescu – jurnalist
pentru L’Indépendance Roumanie, nota că „ a avut loc miracolul secolului”.
10
 Parada de 10 mai 1897 – primul film tras în România

În anul următor, în 1897, cameramanul Paul Menu (angajat al fraților Lumière), a tras primul film din
România – Parada regală, în frunte cu Regele Carol I al României. Timp de două luni, cameramanul a continuat
să filmeze diferite evenimente, dar doar două dintre ele au rămas în catalogul fraților francezi. Imaginile arătau
diverse evenimente care au avut loc în România, inclusiv imagini ale inundaților de la Galați sau cu navele
românești de pe Dunăre.

Din păcate, până în 1898, interesul românilor pentru cinematografie a început să scadă. Manu și-a
vândut camera, care a fost cumpărată de doctorul Gheorghe Marinescu – devenit primul regizor român.

Marinescu a realizat o serie de filme scurte cu tematică medicală între 1898 și 1899. Împreună cu
Constantin M. Popescu, a realizat în 1898 primul film științific din lume.

Primul film de ficțiune

Câțiva ani mai târziu, în România apar primele filme fictive românești mute. Păpușa, produs de
cameramanii Nicolae Barbelian și Demichelli, în colaborare cu Marinescu, este considerat a fi primul film fictiv
din țară. Chiar și așa, primul film fictiv românesc recunoscut este Amor Fatal, cu Lucia Sturdza, Tony Bulandra
și Aurel Barbelian, actori de la Teatrul Național București. Filmul a fost regizat de Grigore Brezeanu și
proiectat în 1911.

În timpul Primului Război Mondial, producția de film a fost, în principal, îndreptată spre documentare și
știri. Majestatea sa Ferdinand I a fost filmat pe front, împreună cu generalii Constantin Prezan și Alexandru
Averescu, în timp ce Regina Maria a fost filmată în spitale, ajutând pacienții. Unele dintre aceste scene au fost
folosite în filmul Ecaterina Teodoroiu, produs în 1930.

Primul film românesc animat

În 1920, apare primul film animat, realizat de Aurel Petrescu, numită „Păcală în Lună”. Din păcate,
absolut toate animațiile sale sunt pierdute astăzi.

Primul film românesc cu sonor

Realizat în 1934, filmul Bing-Bang, o „humorească muzicală”, a fost și prima producție cinematografică
integral românească. „Bing Bang” este povestea unor șomeri din Bucureștiul interbelic, jucați de renumiții
comici ai acelor vremuri, Nicolae Stroe și Vasile Vasilache

„Bing Bang” a fost realizat în totalitate de români. Aparatura sonoră care a fost folosită la înregistrare a
fost construită de inginerul român Iulian Gartenberg-Argani, care fusese și producătorul executiv. Filmările au
avut loc în Cișmigiu, la Grădina Icoanei, la Lacul Snagov și la Ateneul Popular de pe strada Romană.
Cheltuielile de producție s-au ridicat la 300.000 de lei, dar investiția a meritat,  datorită succesului pe care l-a
avut.

11