21.01.

2012 20:44:14

Kabuki

Davidescu Darius

Kabuki inseamna in primul rand un spectacol de divertisment, cu muzica si dansuri. Este un teatru popular, iar scopul sau este de a oferi publicului, care nu este unul elitist precum cel al teatrului no (noh), un spatiu de destindere. Popularitatea pieselor sa datora nu in mica masura scenelor senzuale i erotice, ceea ce deseori ducea la batai intre spectatori pe seama actri elor (care practicau i prostitu ia). De aceea ogunatul Tokugawa (16031867) a interzis participarea femeilor la spectacolele kabuki, aa-numitul onna kabuki in 1629. De aceea wakashu kabuki (kabuki jucat de tineri actori) devine foarte popular, dar este i el interzis in 1652, tot datorita unor scandaluri (se pare ca tinerii actorii ii vindeau i ei favorurile). ogunatul a cerut ca spectacolele sa fi reformate fundamental, astfel aparand yar kabuki (kabuki jucat de barbai aduli). Aceti actori trebuiau, printre altele, sai rada parul de pe frunte, ca semn ca este adult.

Origini

21.01.2012 20:44:14 Istoria teatrului kabuki incepe de la o femeie, Okuni, preoteasa la templul din Izumo. In 1603, ea a fost trimisa la Kyoto, impreuna cu alti preoti, sa faca rost de bani pentru altarul templului. Dar, prezentand in acest scop nembutsu odori, dans sacru inchinat lui Buddha, ea punea de fapt bazele unui stil de spectacol care urma sa ajunga foarte popular in randul publicului si care, tocmai datorita acestui fapt, a durat pana in ziua de astazi. La inceput, spectacolele prezentate de Okuni erau o combinatie de dansuri ritualice cu cele folclorice si cu cantece comice, luate din teatrul kyogen. Datorita acestei forme simple de a prezenta teatrul, tanara a atras mult public, de la cel mai sarac cetatean pana la cel mai important preot al orasului. Acest nou gen de teatru a capatat popularitate aproape instantaneu, ajungand, in cele din urma, la curtea imperiala.

Onna-kabuki

Succesul pe care l-a avut Okuni a trezit rivalitatea generand formarea rapida a altor trupe ceea ce a dus la dezvoltarea acestui gen de teatru, care cuprindea, dans si spectacol interpretate de catre femei, adica onna-kabuki. Multe din aparitiile scenice din perioada de inceput sau perioada onna-kabuki erau obscene, acestea fiind accentuate si de faptul ca femeile care jucau erau adese disponibile pentru prostitutie. Din acest motiv kabuki, in perioada edo, era scris (prostituata care danseaza si canta). Ajunsesera intr-un timp foarte scurt extrem de popular, adunand intr-o singura sala aproape tot spectrul claselor sociale japoneze. Totodata, disponibilitatea femeilor in a face prostitutie si aspectul erotic al cat mai multor piese jucate a determinat sogunatul din acea perioada sa interzica femeilor kabuki sa mai urce vreodata pe scena.

21.01.2012 20:44:14 Tranzitia

Dupa ce a fost interzis onna-kabuki, teatrul a apelat la actori barbati travestiti, cunoscuti sub numele deonnagata (rol de femeie) sau oyama. Datorita apropierii de timbrul vocal feminin si slabei prezente masculine, tinerii adolescentii erau preferati pentru un astfel de rol. In plus, rolurile wakasu-kabuki ce erau jucate de catre de barbati tineri, de obicei selectati pentru atractivitate, erau adesea prezentate in acte erotice. Odata cu aceasta schimbare a genului are loc si o crestere a actului dramatic in defavoarea dansului. Unele reprezentatii erau de asemenea obscene, actorii fiind dispusi sa faca prostitutie (atat pentru clienti femei cat si barbati). Aceasta, dar si incaierarile care apareau destul de frecvent la astfel de reprezentatii au determinat sogunatul sa interzica intai rolul de onnagata, apoi pe cel de wakasu. Yaro-kabuki

21.01.2012 20:44:14 In cele din urma kabuki a apelat doar la actori adulti, numindu-se astfel yaro-kabuki. Acestia interpretau atat roluri feminine cat si masculine. Aceasta forma s-a pastrat de la mijlocul secolului al XVII-lea pana in zilele noastre.

Epoca de aur

In perioada yaro kabuki (spectacole cu distributii exclusiv masculine) accentul se pune, din ce in ce mai mult pe aspectul dramatic decat pe cel coregrafic. In perioada genroku (sau epoca de aur in kabuki 1673-1841) a aparut marele dramaturg Chikamatsu Monzaemon, supranumit Shakespeare al Japoniei, de la care au ramas capodoperele acestui stil. Un fapt interesant este acela ca piesa Sonezaki Shinju (Amantii sinucigasi din Sonezaki) a inspirat multe sinucideri reale, drept pentru care guvernul a interzis in 1723 shinju mono (piese despre sinuciderile duble ale indragostitilor). Tot in epoca genroku a trait si Ichikawa Danjuro I, caruia ii sunt atribuite dezvoltarea mie (poza luata de actor pe scena) si a machiajului kumadori in stilul unei masti.

21.01.2012 20:44:14

Machiajul in kabuki

Machiajul este expresia inimii personajului, transmisa inspre exterior.

Chipul actorului din teatrul kabuki nu este acoperit de masca, ca in teatrul no, ci este machiat folosind o tehnica foarte elaborata numita kumadori. Astfel, sunt subliniate trasaturile naturale pana la diluarea lor in figura personajului. Initial sprancenele sunt unse cu ceara, iar portiunile care urmeaza sa fie machiate sunt masate cu un ulei special, pentru aderenta. Urmeaza faza oshiroi, cand fata este acoperita cu pudra de orez, cu rol de baza a machiajului. Intensitatea aplicarii variaza in functie de rol. Apoi, mehari, cand ochii sunt accentuati prin linii rosii, iar sprancenele unul din cele mai importante aspecte ale expresiei si expresivitatii rolului sunt desenate. Ulterior si gura este conturata, pentru a sublinia trasaturile personajului. Fiecare machiaj reprezinta o formula de transformare care, dincolo de caracterul ornamental pe care il releva bogatia de culori implicate, este un cod. Rosul, de exemplu, este asociat cu insusirile pozitive, ca fidelitatea, dreptatea, curajul sau abnegatia, culoarea albastra sau neagra sugereaza rautatea, perfidia ori setea de razbunare, verdele, supranaturalul, iar purpuriul, nobletea. Maestria actorului de kabuki consta in expresivitatea fetei. Artistul trebuie sa aiba capacitatea ca prin contractia muschilor faciali si prin miscarea

21.01.2012 20:44:14 ochilor sa transmita emotia inregistrata, obtinandu-se astfel efecte de puternic patetism. Antonin Artaud remarca in privinta interpretului niste jocuri de fizionomie pur musculare aplicate pe figura ca niste masti

Gestul

Gestul este o reflexie a unei nelinisti a spiritului, ce tinde spre absolut.

Spre deosebire de teatrul european, kabuki nu se teme de exagerare sau de ingrosare. Dimpotriva, se cauta astfel de miscari picturale, tocmai pentru a sublinia ca prioritatea revine mijloacelor vizuale. Spre exemplu, fiecare barbat sau femeie curtezana, taran, printesa, samurai, negustor, demon foloseste din recuzita gesturilor elementele specifice rolului interpretat. Realismul este doar o aparenta in Kabuki, in sensul ca nu este vizata imaginea de viata, ci se face apel la emotie. De la acest concept, rezulta ca pana si cea mai realista miscare este transformata intr-o experienta artistica vizuala. Publicul

Spre deosebire de no, teatrul kabuki este mai viu deoarece se joaca in sali mari, impozante, apare decorul si cortina, in loc de masti este folosit machiajul. Se practica in special crearea iluziei pentru a pune la incercare astfel capacitatea publicului de concentrare imaginativa si de abstractizare. In kabuki, costumierii si servitorii apar pe scena imbracati in negru facandu-si fiecare treaba in fata publicului. Si spectatorii trebuie sa joace in teatrul kabuki. Se aud aclamatii din randurile de sus ale salii, strigate, spectatorii de la galerie sar si isi arunca bratele in sus de entuziasm sau le intind spre scena, in momentul in care un actor incremeneste cateva clipe ca o statuie in punctul culminant al spectacolului. Publicului kabuki ii place distractia. Deseori, in piesele kabuki sunt satirizate personajele care, in prezentarea lor pe scena, cu ajutorul costumelor, a machiajului, o data cu muzica si prin dans sunt un deliciu pentru spectatori. Mai mult, actorul colaboreaza cu spectatorul pentru ca primind flori sau alte cadouri chiar si bani el le include in jocul scenic, aratandu-si pretuirea pe care le-o acorda. Iluzia creata de un spectacol kabuki pune la incercare simturile publicului, imaginatia, concentrarea, imlicarea, atentia. Astfel, un spectator de Kabuki trebuie sa stie sa se si distreze, sa aiba un anumit nivel de cultura, sa

21.01.2012 20:44:14 cunoasca regulile, se se foloseasca de imaginatie si, nu in ultimul rand, sa simta ceea ce se intampla pe scena. Structura Kabuki, precum alte forme de dramatizare traditionale din Japonia si de asemenea, in alte culturi, era (si cateodata inca mai este) jucat intr-un program ce dura toata ziua. Decat sa puna in scena o piesa de 2-5 ore, cum s-ar putea intampla in teatrele vestice, regizorul poate sa faca un program pentru intreaga zi. Cu toate ca unele piese, cum ar fi istoricul jidaimono ar putea fi pus in scena pentru o zi intreaga, majoritatea pieselor erau scurte, fiind aranjate in intregime sau in parte impreuna cu altele in dorinta de a produce un program pe durata unei zile. Aceasta era o cerinta in kabuki pentru a satisface preferintele diferite ale publicului. Structura unui program pe o zi intreaga este derivata in mare parte din conventiile bunraku si no, acestea aparand in multe alte arte traditionale japoneze. Printre acestea, cel mai important este conceptul jo-ha-kyu, care sustine ca toate lucrurile trebuiesc facute cu un anumit ritm, in care incep incet, apoi se desfasoara mult mai alert si se sfarsesc foarte repede. Conceptul, elaborat de catre maestrul dramaturg Zeami, guverneaza nu numai asupra actorilor, dar si asupra structurii scenelor, a pieselor si a jocului insusi, pe durata intregii zile.Aproape toate piesele jucate in intregime sunt compuse din cinci acte, jo cuprinzand primul act, ha urmatoarele trei, iar kyu actul final. Piese celebre jucate in teatrul kabuki

Kanadehon Chshingura este celebra poveste a celor 47 de ronini care si-au razbunat stapanul, dupa care si-au facut seppuku, asa cum cere codul lor de onoare, ca urmare a moartii stapanului. Yoshitsune Senbon Zakura (Yoshitsune si cei 100 de ciresi) este piesa care il are ca erou pe Minamoto no Yoshitsune. Acesta fuge de agentii fratelui sau Yoritomo in cautarea celor trei generali din clanul Taira.

21.01.2012 20:44:14

Sugawara Denju Tenarai Kagami (Sugawara si secretele caligrafiei) se bazeaza

pe viata faimosului invatat Sugawara no Michizane (845903), care este exilat din Kyoto si ca urmare a mortii sale apar calamitati in capitala. Este zeificat ca Tenjin, kami (spirit divin) al stiintelor si venerat pentru a-i imbuna spiritul.