Teatrul proletar

Erwin Piscator

- nu e vorba de un teatru care voia sa mijlocească proletarilor contactul cu artă; e vorba de o

propagandă făcută în mod conştient
- nu e un teatru pentru proletari, e un teatru proletar (sărac, făcut de oameni săraci)
- ,,piesele" noastre erau manifeste prin care voiam să intervenim în desfăşurarea evenimentelor şi ,,să
facem politica"
- teatrul continua să păşească în urma ziarului, nu era suficient de actual; nu intervenea destul de activ
în realitatea imediată, rămânea o formă de artă încremenită, prestabilită şi limitată că eficienţa
- Proletariasches Theater îşi prezenta spectacolele în săli şi localuri de întrunire; urmărea să cuprindă
masele (proletariatul) chiar în cartierele în care locuiau
- datorită faptului că banii erau limitaţi şi nu se putea construi un decor care să arate într-un anumit fel,
s-a recurs la ideea că decorul să însemne şi el ceva în cadrul spectacolului, putem spune chiar: un
decor care incumba în el o idee
- ,,nu o dată s-a spus că un proletar poate întotdeauna să interpreteze veridic un personaj proletar. Dar,
de îndată ce trebuie să creeze un personaj dintr-un mediu ce-i este străin, el cade inevitabil în sarjă
(exagerare), neputând prezenta altceva decât aspectele exterioare exagerate." - din acest motiv, trebuie
să se plece de la datele interioare, de la sâmburele personajului, pentru a reuşi o reprezentare cât mai
bună a lui pe scenă
- colaboratorii care au slujit cauza acestui teatru au dat dovadă de spirit de sacrificiu - adesea nu erau
trecuţi pe afişe, nu primeau remuneraţie
- criticii burgheze îi era interzis accesul în sală
- pe lângă scopul firesc propagandistic, se încerca înlăturarea concepţiei burgheze despre artă şi se
contura o artă nouă (proletara) - criticii (de la Rote Fahne) apreciau activitatea noastră după criteriile
învechite ale esteticii burgheze: criticii nu voiau ca ceea ce se făcea în teatrul proletar să se numească
artă, ci propagandă. Ei susţin că denumirea ,,teatru'' implica artă, obliga la creaţie artistică; artă e un
lucru prea sfânt pentru ca să se acopere cu numele ei nişte cârpăceli propagandistice.
- ,,această epocă de acută lupta de clasa exclude artă în formă ei contemplativă sau divertisment şi că
în asemenea vremuri autenticitatea artei nu se realizează nici în cuvinte şi nici în sunete, ci se verifică
în acţiune. Nu la Proletarisches Theater va lua naştere nouă artă, ci în comitetele de întreprinderi, în
sindicate, în luptele de stradă..." - Rote Fahne
- deşi s-a simţit necesitatea şi importanta acţiunii teatrului proletar, proletariatul s-a dovedit prea slab
economic pentru a putea sprijini teatrul pe un timp mai îndelungat
- pe lângă toate aceste probleme se mai adaugă şi beţele în roate băgate de autorităţi (poliţie) - nu le
dădea autorizaţie de funcţionare - ,,o instituţie creată din iniţiativă muncitorilor şi care combate în
rândul acestora influenţele nocive ale filmelor de calitate dubioasă, ale varieteelor şi teatrelor de prost
gust - urmează să fie reprimată prin retragerea dreptului de a mai da reprezentaţii
- aprilie 1921 - ultimul spectacol al Teatrului proletar
- indiferent de succesele mai mari sau mai mici obţinute în decursul acestui prim an, un obiectiv fusese
cu siguranţă atins: teatrul îşi cucerise un loc de prim rang printre mijloacele de propagandă ale mişcării
proletare. El fusese inclus în rândul formelor de exprimare ale mişcării revoluţionare, deopotrivă cu
presa ori parlamentul. După o perioadă de încremenire, care îl izolare de forţele epocii sale, el
redevenise un factor al dezvoltării, al progresului, al vieţii.
- spectatorul simte foarte aproape ceea ce se întâmplă în faţa lui, are instinctul să intervină, nu mai are
senzaţia că ceea ce se întâmplă în faţa lui îi este străin. Se simte implicat, simte că îl priveşte direct
ceea ce se întâmplă în faţa lui