GEMENII

CAIET DE REGIE

CONCEPŢIA  REGIZORALĂ
1. Abordarea textului ca un pretext
Întrevăd două posibilităţi pentru ca o piesă de Plaut să vadă astăzi lumina rampei.
Prima: textul să fie supus unei prelucrări; a doua: partitura literară să devină doar un pretext
pentru punerea în valoare a elementelor de spectacol.
Din aceste soluţii am ales-o pe cea de-a doua, adică am privit textul ca un pretext
pentru punerea în valoare a elementelor şi procedeelor de spectacol. Astfel:
1. În afara unor reduceri care prejudiciau ritmul şi a schimbării ordinei unor scene, n-am
adus nici o altă modificare textului lui Plaut (traducerea din 1931 semnată Eliodor
Constantinescu). Am dorit să realizez spectacolul fără să aduc nici o îmbunătăţire
partiturii originale.
2. Din acest motiv, apelând la maxima convenţie scenică, n-am căutat nici un moment să
estompez lipsa argumentaţiei logice din desfăşurarea acţiunii, căutându-i resorturi prin
elemente vizuale. Dimpotrivă, acolo unde a fost cazul (de exemplu scena cu Bucătarul
sau cea dintre Menaechmus şi Senex) am căutat să realizez situaţia cu aceeaşi lipsă de
motivare. Am privit totul ca un „joc” în care nu mai avea nici o importanţă dacă
evenimentele au sau nu o cauzalitate reală.
3. Deşi e vorba de comedie de situaţie bazată pe procedeul quiquopro-ului nu mi-am
propus să urmăresc, în principal, dezvoltarea Fără a-l elimina însă din centrul atenţiei,
am căutat totodată să însăilez anumite scene care să capete greutate prin ele însele – în
spiritul farselor populare – independente, ca nişte mici numere, derivate din firul
acţiunii.
4. În ceea ce priveşte problematica n-am găsit nici o idee demnă de a fi urmărită.
Singurele aspecte care ar putea să transpară ar fi ironizarea unor moravuri romane, în
măsura în care le conţine textul (curtezana, parazitul, căsnicia etc.). În nici un caz
nuanţa satirei nu le va atinge, ci o altă categorie a comicului – umorul – pentru a fi în
spiritul piesei. Din acelaşi motiv, singurul scop pe care l-ar putea avea spectacolul, ar fi
acela de a amuza.
  
 
1. Încercarea de reconstituire a unui spectacol latin
 
Dacă pe planul conţinutului de idei spectacolul nu urmăreşte un mobil interesant, am
dorit ca scopul principal să-l găsesc în maniera în care să fie înscenată piesa. De aceea mi-am
propus să încerc o reconstituire, mai bine zis să sugerez modul de desfăşurare a unui
spectacol antic roman.
Am spus „să sugerez” pentru că o reconstituire în toate detaliile nu e posibilă şi poate
nici n-ar fi indicată, atâta timp cât referirile exegetice şi iconografice sunt destul de sumare,
cât condiţiile de înscenare (mă refer mai ales la scenă şi sală) nu sunt asemănătoare şi, în
sfârşit, cât gustul publicului de astăzi nu poate fi pus în acord cu ceea ce plăcea spectatorului
roman (de pildă, nota de vulgaritate şi gesturile obscene).
Aşadar, în toate elementele spectacolului – decor, costumaţie, mişcare, plastică etc. –
am căutat să redau parfumul reprezentaţiei romane.
 
 
1. Stilul spectacolului
 
Din cele discutate până aici s-a putut întrevedea care sunt punctele de reper după care
m-am condus pentru asigurarea stilului şi atmosferei spectacolului:
1. Intenţiei de sugerare a modului de desfăşurare a unui spectacol roman îi corespunde o
pedalare fără rezerve – evitând însă grosolănia, vulgaritatea şi obscenitatea, după cum
am mai spus – pe un burlesc în accepţia cea mai pură a cuvântului. Am făcut apel la un
comic fără rafinamente, cu nuanţe chiar naive, la bufonerii, exhibiţii şi jonglerii – adică
am căutat să fie „circ” în sensul bun al cuvântului.
2. Comicul nedistilat, naiv, gros a mai fost apelat şi de intenţia de a releva legătura
dintre teatrul latin cult cu farsele populare. În acelaşi scop am mai folosit şi alte
procedee proprii teatrului popular cum ar fi dialogarea permanentă cu publicul,
supralicitarea unor scene – cum am mai spus – cu valoare de mici intermezzouri,
belşug de mimică, bastonade etc.
3. Încercarea de a descoperi, în gestică, atitudine, mişcare, elemente care să ne ducă cu
gândul că au premers – aşa cum am văzut – apariţia commediei dell’arte. În mişcarea şi
mimica lui Messenio am căutat caracteristicile lui Arlechino şi Pedrolino; Senex să
 amintească de Pantalone; parte din scene să lase impresia că se nasc improvizate
(Messenio – Menaechmus, Menaechmus – Senex etc.); acrobaţii şi exhibiţii etc. Întreg
spectacolul am vrut să denote că face parte din familia commediei dell’arte.
 
 
1. Mişcarea
 
Devine de la sine înţeles că o asemenea manieră de înscenare a necesitat o abundenţă
de mişcare. De aceea, din capul locului, unul din reperele esenţiale după care mi-am alcătuit
distribuţia a fost posibilitatea de mişcare şi gesticulaţie a interpreţilor.
Am găsit absolut indicat ca spectacolul să se desfăşoare într-un cinetism viu şi
antrenant, într-o permanentă mişcare, din care să nu lipsească dansul, exhibiţia, pantomima,
în forma ei rudimentară, nestilizată. Am socotit mişcarea şi gestul precumpănitoare în
economia spectacolului, în relevarea comicului, prevalând importanţa cuvântului.
Pentru că belşugul de mişcare risca totuşi să obosească pe privitor, am căutat să dau o
gradaţie progresivă, ca ritm şi amplitudine. Astfel, în prima parte am căutat să economisesc
excesul de mişcare, pentru ca, pe măsură ce intram în cursul evenimentelor, să câştige şi
tumultul de pe  scenă, având ca punct culminant „bătaia generală”, în care toate personajele
să fie parcă cuprinse de nebunie. Totodată, după scenele mai animate am căutat să creez – să
le zicem aşa, „pauze active” – momente de respiro, scăzute ca tonalitate şi efervescenţă: aici
am plasat monoloagele, canticum-urile etc.
 
 
1. Caracterizarea personajelor
 
Piesa e populată de personaje tip ale dramaturgiei lui Plaut şi, în genere, ale comediei
greceşti şi latine. Tânărul, Matroana, Senexul, Sclavul, Parazitul, Curtezana etc. sunt
personaje convenţionale, clădite pe o singură latură caractereologică, fără psihologie sau
posibilitate de individualizare. De aceea evoluţia lor scenică am conturat-o subliniind
trăsătura lor predominantă.
1. a) Cei doi fraţi Menaechmus. Pentru interpretarea lor m-am oprit asupra obişnuitului
procedeu al „rolului dublu”. Cei doi fraţi nu se întâlnesc în scenă decât în final, unde
printr-o mişcare rapidă, – apariţia succesivă a interpretului prin cele două intrări
dispuse în fundul scenei – să sugereze întâlnirea lor.
 Din capul locului vreau să subliniez că n-am dorit ca cei doi gemeni să apară
diferenţiaţi. Textul nu indică nici o deosebire în caracterele lor: sunt la fel de uşuratici, lipsiţi
de virtuţi, în ciuda faptului că unii comentatori văd în actul căutării fratelui geamăn şi al
regăsirii o rază de umanism în opera plautiană (nu vreau să mai aduc în discuţie eroarea
acestor convingeri, pentru că aşa cum reiese din text, celor doi fraţi le arde mai mult de
furtişaguri şi aventuri galante decât să-şi regăsească „geamanul”!). Amândoi acţionează
asemănător: n-au nici o morală, sunt uşor de corupt, dau dovadă de aceeaşi lipsă de
perspicacitate în faţa încurcăturilor generate de asemănarea lor; care-i aduce în aceeaşi
măsură în pragul nebuniei. Din acest motiv  n-am  vrut să-i  investesc  cu  nici o trăsătură
exterioară aparte. Astfel pot să fie explicate mai bine confuziile pe care le crează.
Textul e destul de clar pentru ca să se înţeleagă când apare unul sau celălalt. În
plus, am folosit câte o intrare rezervată pentru fiecare, iar Menaechmus din Syracuza
duce mereu cu el haina furată de la Erotium.
1. b) Messenio, sclavul, e un personaj care face legătura între Paniculus din atellane şi
Zannii commediei dell’arte. La fel ca primul va purta un costum peticit, care aminteşte
de costumul stilizat de mai târziu a lui Arlechino.
Ca apariţie am vrut ca Messenio să întrunească câte ceva şi din Arlechino şi din
Pedrolino. Face pe prostul, boroboaţele lui încurcă şi descurcă lucrurile, pare stăpânit de frica
patronului, dar, fiind mai deştept, conduce de fapt acţiunile acestuia. E şmecher şi, sub masca
prostiei, ştie să-şi aranjeze treburile, până ajunge să-şi dobândească libertatea.
1. c) Parazitul, e mâncăcios, lacom, grăbit să-şi ia tainul; rău şi răzbunător, nu ezită să-şi
pârască patronul atunci când se crede tras pe sfoară.
2. d) Senex, imbecil, stricat, senil, cu o morală foarte dubioasă (aprobă viaţa desfrânată a
lui Menaechmus şi-i recomandă fiicei sale să fie înţelegătoare cu escapadele soţului
atâta timp cât acesta îi asigură un trai îmbelşugat). Senex e strămoşul lui Pantalone şi
am căutat să amintească de aceasta. Totodată, luând ca pretext primele cuvinte pe care
le rosteşte – „Sprinten nu mai sunt acum, bătrâneţea rău m-apasă” – am căutat să creez
un contrapunct comic în evoluţia personajului, între senilitatea şi totala sa sclerozare,
pe de-o parte, şi pe de altă parte, intenţia de-a arăta că e încă sprinten şi viguros.
3. e) Matroana, face parte din categoria soţiilor nesuferite, puse mereu pe gâlceavă sau,
aşa cum o descrie Menaechmus, „rea, năroadă, arţăgoasă şi încăpăţânată”. Ceea ce o
deranjează la soţul ei nu sunt în fond aventurile lui ci faptul că-i fură hainele şi
bijuteriile pentru a le duce amantei.
 4. f) Erotium, face parte din categoria de hetaire din teatrul lui Plaut care sunt foarte
practice şi lipsite de orice lumină. Evocaţia scenică a personajului a pus probleme,
pentru că orice îngroşare a trăsăturilor sale era pândită de pericolul vulgarităţii, mai
ales că textul îi conferă o partitură suficient de anostă. De aceea am căutat ca Erotium
să fie mai mult o pată de culoare, plăcută la vedere şi înzestrată cu multă feminitate şi
graţie.
5. g) Medycus, e deasemeni un personaj care-şi trage originea din farsele populare –
unde e satirizat pentru morga de atotştiutor şi preţiozitatea sa – şi care, dă naştere mai
târziu renumitului Il Dottore al commediei dell’arte. Aceleaşi trăsături am căutat să i le
subliniez, adică la el să apară disproporţia dintre pretenţiile cu care-şi etalează, doct,
cunoştiinţele, şi ramolismentul său, totala sa nepricepere. Împreună cu Senex – în
analogie cu cuplul Pantalone – Il Dottore – am dorit să fie duetul cel mai caraghios al
spectacolului.
6. h) Cylindrus, bucătarul, şters recomandat de către text, am căutat să-i relevez
tembelismul şi gustul pentru furtişaguri.
 
 
1. Decorul
 
Intenţia de a sugera modul de reprezentare a spectacolului latin am căutat-o în
realizarea decorului. Romanii au luat dispoziţia teatrului grec, la care au adăugat doar
tendinţa lor de fast şi grandomanie. Aşadar, prosceniu-ul, skena şi orchestra vor rămâne
părţile componente cele mai importante. Dacă la greci skena şi proscenium-ul erau destinate
exclusiv jocului protagoniştilor, iar orchestra evoluţiei corului, romanii excluzând corul
păstrează orchestra mai mult mecanic, fără să-i dea o funcţie precisă, protagoniştii
extinzându-şi jocul în acest spaţiu.
În pofida faptului că nu dispunem de o sală în amfiteatru, am căutat să respect planul
scenei antice. Am creat skena şi proscenium-ul, delimitate de coloane şi am construit, la un
nivel mai jos, semicercul orchestrei. Jocul actorilor l-am extins pe tot acest spaţiu, ceea ce a
conferit multă funcţionalitate decorului. Am păstrat de asemeni cele trei intrări de pe fundal,
personajelor fiindu-le rezervate, ca şi în teatrul antic, mereu aceeaşi intrare. Pentru ca decorul
să captete supleţe şi să nu „strivească”  interpreţii, am cerut ca între coloane să fie prinse
perdele pictate, care să reprezinte casele străzii sau pieţii, decorul unic al comediei latine. Cu
alte cuvinte am căutat să creez un decor…în decor.
  
 
1. Costumele
 
Am cerut ca şi costumele să păstreze linia şi culoarea tradiţională din spectacolul latin:
galben pentru curtezană, roşu pentru tineri, albastră pentru femeile măritate, alb pentru
bătrâni. Am renunţat la togi şi pelerine pentru ca să nu fie îngreunată mişcarea interpreţilor.
 
1. Măştile
 
În privinţa măştilor folosite în comedia latină persistă două păreri: unii cercetători
susţin că, cel puţin în vremea lui Plaut, teatrul latin folosea doar un machiaj foarte pronunţat
şi că măştile confecţionate după modelul grec au fost adoptate mai târziu; alţi cercetători
consideră că masca a existat de la bun început în reprezentaţia romană.
Pentru că, pe de-o parte, intenţia mea n-a fost să încerc o sugerare a spectacolului
roman dintr-o anumită perioadă, iar cum, pe de altă parte, modalitatea de înscenare mi-a
impus, pentru a nu sacrifica posibilităţile de mimă şi expresivitate a actorilor excluderea
măştii confecţionate, am căutat să ajung la o soluţie de compromis, care să  îmbine amândouă
părerile enunţate mai sus. De aceea am folosit machiajul pronunţat, şi am creionat conturul
măştii pentru a o sugera.
 
 
1. Muzica
 
Am folosit pe „viu” instrumentul specific reprezentaţiei romane, flautul, pentru a
acompania „canticumurile” (pe care le-am redat recitat şi nu cântat) precum şi alte pasaje.
Am cerut compozitorului să-şi realizeze partitura prelucrând motive originale romane.
 
CRITERIILE  ALEGERII  AUTORULUI  ŞI  A PIESEI
 
Arhiva dramaturgiei originale s-a compartimentat în timp, eşalonând autorii şi operele
după interesul pe care-l prezintă: pentru scenă, pentru lectură, pentru studiu istoriografic etc.
Plaut îşi face astăzi, arareori loc în repertorii şi atunci, numai prin câteva titluri („Miles
Gloriosus”, „Amphitrion”, „Aulularia”) din cele douăzeci şi unu rămase şi atestate de către
cercetători, c-ar aparţine anticului autor. L-am ales pe Plaut – deşi aveam la dispoziţie
întregul repertoriu dramatic – oprindu-mă asupra uneia dintre comediile sale, rar jucate, (care,
cel puţin în ţara noastră, n-a văzut, încă, lumina rampei) din considerente pe care le socot
demne de-a suscita interesul celui aflat la primii paşi în arta regiei.
 
1. Plaut – moment de tranziţie şi izvor de inspiraţie
în evoluţia artei dramatice universale
 
 
Înainte de a discuta virtuţiile sau scăderile operei lui Plaut, înainte de a-i contesta
originalitatea, în condiţiile importului masiv de inspiraţie elenă – teme, subiecte, personaje –
sau, dimpotrivă, înainte de-al analiza acolo unde el îşi impune personalitatea şi depăşeşte
modelul grec, o simplă privire aruncată de cercetătorul de teatru în procesul evolutiv al
dramaturgiei universale îl găseşte pe comediograful latin într-un un punct nodal. De fapt,
aceasta nu e o caracteristică care să-l privească exclusiv pe Plaut, ci, dimpotrivă, acesta se
alinează, aşa cum e firesc, unui fenomen cuprinzător, care-şi pune pecetea asupra întregii
mişcări artistice a naţiei şi timpului său.
În fond, care este prima caracteristică a artei romane, dacă nu importul masiv al
elementelor greceşti. Însuşindu-şi din patrimoniul popoarelor învinse, odată cu avuţiile
economice, idei, arte şi meşteşuguri. Creaţia latină nu poartă semnul spontaneităţii şi
autenticităţii, ci pe cel al imitaţiei.
Nu voi insista asupra bine cunoscutelor condiţii istorico-sociale care au determinat
trăsăturile fundamentale ale artei acestui popor, ci mă voi mărgini să le rezum la
dipticul „autoritate – etatism”, pe care sistemul economic şi politic al Imperiului Roman l-a
impus, încă de la început. Pentru a-şi putea menţine şi organiza opera ei de absorbţie
universală, pe plan economic, politic şi social, Roma a trebuit să-şi formeze o strânsă şi
puternică mentalitate statală, în concepţia căreia statul reprezenta o unitate absolută, toţi
membrii săi fiind datori să i se supună cu un spirit de disciplină austeră. Victoriile militare şi
prestigiul statului trebuiau aureolate în fast, pentru a ilustra bogăţia şi caracterul ei mondial.
Dacă arhitectura a avut de câştigat în urma acestor împrejurări, cunoscând o înflorire
excepţională, împodobind oraşele cu edificii măreţe, celelalte arte, mai cu seamă literatura şi
creaţia dramatică, au avut de suferit.
 „O societate atât de disciplinată, stăpânită cu energie practică de o mentalitate militară
şi administrativă, nu putea să înţeleagă şi să preţuiască îndeajuns conţinuturile de adâncime şi
vibrările intense ale poeziei” ¹/.
 
¹/, Ion Zamfirescu: „Istoria universală a teatrului” vol. I, p. 101
Poeţii latini nu-şi acordă libertăţile grecilor, sunt mai prudenţi, mai pedanţi, mai
reţinuţi, pentru că se ştiu supravegheaţi. Şi atunci o notă de convenţionalitate şi răceală îşi
face loc, poezia lor devenind monotonă şi impersonală. Limba e dură, austeră, sintetică, îi
lipseşte ceea ce numeşte Pascal „spiritul de fineţe”.
În aceste condiţii, nici poezia dramatică nu putea fi asimilată organic şi structural de
către spiritul latin. Complexitatea intimă a acestei poezii, datoria ei de a pătrunde şi apoi de a
exprima procesele delicate ale inimii şi ale gândirii stăpânite de sentimente, precum şi acea
putere de a sugera treptele impoderabile ale omenescului în devenire – nu puteau să găsească
afinităţi şi rezonanţe în structura intimă a cetăţeanului roman. „De aceea creaţia dramatică
latină nu va răsări din fonduri autohtone: nu va purta în manifestarea ei intimă marca unei
spontaneităţi şi a unei autenticităţi naţionale, ci va rezulta în mare măsură din imitaţie şi
influenţă” ¹/.
Fie prin intermediul etruscilor – primii dascăli în materie de artă şi cultură a romanilor
– fie prin contactul direct pe care l-a ocazionat ocuparea oraşelor greceşti, au fost descoperite
comorile culturii elene şi incorporate aproape în totalitatea lor. De la amănunte din viaţa
materială, până la sisteme şi idei filozofice, totul purta pecetea modelului grec. În zidurile
vechii mentalităţi, care de pe poziţiile ei practice şi de cucerire privea cu neînţelegere operele
spiritului, descoperirea capodoperelor greceşti a produs spărturi însemnate, favorizând
afirmarea individualistă, efervescenţa intelectuală, într-un cuvânt punând bazele literaturii
latine. Spiritul latin nu s-a supus cu totul acestei influenţe. Acolo unde elementele au fost
preluate cu măsură şi această influenţă n-a sufocat creaţia autohtonă ci, dimpotrivă, i-au adus
o lumină nouă, geniul latin a putut să dea opere valoroase şi originale. Unificarea însă, după o
muncă îndelungată şi laborioasă, nu s-a produs întotdeauna în acea măsură în care integrarea
elementelor să pară naturală, originală. De aceea literatura latină nu este precum cea
grecească, un produs spontan al comunităţii naţionale. Scriitorii formaţi prin excelenţă la
şcoala elenă se situează la extreme: de la imitări stângace, primitive, până la imitări savante,
rafinate, ce nu odată ajung până la decadentism.
În sfârşit, se mai creează o premiză definitorie: dezvoltarea cu predilecţie a genurilor
cu rezonanţă practică – elocinţa, epopeea, istoria, morala – în dauna genurilor cu fond liric,
printre care se include şi creaţia dramatică. Iată o altă implicaţie de natură să explice
respiraţia mai scăzută a teatrului roman, în comparaţie cu monumentalul teatru grec.
Deşi născut sub semnul influenţei elene, teatrul n-a găsit la Roma un cadru egal de
aclimatizare. Nici creatorii, nici publicul, nici condiţiile de realizare nu întruneau
complexitatea de factori care au ridicat teatrul grec pe culmi.
Scriitorii latini, cu limba lor prea logică, s-au situat deasupra maselor, care nu i-au
înţeles. N-au creat un public naţional, „s-au adresat unui public cu o disciplină a cetăţii şi a
artei, nu, însă, cu pasiunea vie, trăită, a acestora” ²/.
 
 
 
¹/,  Ion Zamfirescu: „Istoria universală a teatrului” vol. I, p. 103
²/   Ion Zamfirescu: op. cit. pag. 207
Faţă de teatrul grec, cel latin s-a dezvoltat în condiţii ingrate, fără susţinere morală şi
intelectuală din partea unui public cu educaţie artistică, sau doritor să-şi contopească
afinităţile spirituale cu cele rostite pe scenă – să găsească în spectacolul de teatru o justificare
a convingerilor sale civice.
Lipsea vibrarea cugetului comun. Gustul pentru fast, senzaţional şi spectaculozitate
exterioară, încurajat de autorităţi din motive de propagandă şi interese demagogice, au făcut
ca jocurile de circ şi întrecerile din arenă să se plaseze înaintea teatrului. Actorul nu mai era o
personalitae importantă în viaţa cetăţii, ci era socotit un „paria”. De altfel, el provenea, de
regulă, din rândurile sclavilor, sau a liberţilor.
Într-o astfel de conjunctură nu era posibil ca arta dramatică să prindă rădăcini organice
şi a rămas o vegetaţie exotică, fadă, de seră. Modelul grec i-a dominat fondul şi forma. Genul
tragediei, de pildă, n-a ştiut să aleagă şi să găsească subiecte naţionale capabile să aprindă
sensibilitatea locală, făcând-o să vibreze.
„Dacă pe terenul dramei tragice, autorii latini au rămas departe de a ajunge culmile
tragediei greceşti, pe terenul dramei comice, nu numai c-au stimulat comedia greacă dar, sub
anumite privinţe, au şi întrecut-o” ¹/, susţine Silvio D’Amico. Referirea cercetătorului italian
nu exclude însă un paradox. Soarta comediei nu a fost mai bună în raport cu condiţiile mai
sus discutate. Dimpotrivă, tragedia cu doctrina ei de curaj şi eroism, avea mai multe puncte
de apropiere cu spiritul de severitate cetăţenească impus de autorităţi. În schimb, comedia a
întâlnit un teren fertil în aptitudinile naturale ale romanilor: populaţia din Latium era vestită
pentru umorul şi buna ei dispoziţie. Horaţiu remarca acel „italum acetum” (oţetul italic) prin
care releva preferinţa romanilor pentru persiflarea necruţătoare, pentru râsul muşcător plin de
vigoare. Chiar dacă primele producţii literare au fost mai ales traducerea capodoperelor
greceşti, nu poate fi omis faptul că o literatură populară se înfiripase încă din veacurile
anterioare, marcată tocmai de acest semn al comicului şi satiricului. Formele de teatru
popular îşi găsesc expresia în versurile fescenine (versus fescenini), mici altercaţii satirice
ţărăneşti, abundând în dialoguri pline de glume; saturnalele, reprezentaţii de data aceasta
urbane; în acele farse numite stellane, despre care voi mai vorbi; în mimurile, parodii bazate
pe gesticulaţie.
Cu o asemenea descendenţă şi predispoziţie e explicabil de ce comedia cultă a luat-o
înaintea tragediei, cel puţin prin două nume – Plaut şi Terenţiu – a căror opere, oricât ar fi
astăzi de discutate, îşi aduc o nemijlocită contribuţie la evoluţia dramaturgiei universale.
Opera dramatică a lui Plaut se clădeşte având temelie cele două surse de inspiraţie
pomenite mai sus: modelul grec şi fondul tradiţiei populare. Aparent totul este grec în
comediile sale: temele, subiectele, personajele, în aşa măsură încât nu puţini au fost
comentatorii care l-au socotit doar un servil traducător sau imitator. Însuşi Plaut nu se sfieşte
să declare apartenenţa grecească a pieselor sale, atunci când, adresându-se publicului în
prologuri spune: „Fabula tota graeca”.
 
 
¹/ Silvio D’Amico: „ Istoria teatrului dramatic” (vol. I, p. 193)
Sursa lui de inspiraţie este noua comedie atică: nu apelează niciodată la modelul
vreunei comedii de Aristofan, ci la Menandru, Difil sau Filemon.
Ca să ne putem da seama în ce măsură Plaut a urmat noua comedie greacă, să
reamintim mai întâi câteva din caracteristicile acesteia.
În etapa cuprinsă între secolele IV – II î.Hr., odată cu suprimarea libertăţilor politice, în
Grecia antică se suprimă implicit şi posibilitatea – în care excela opera lui Aristofan – de a se
mai face aluzii la fapte şi personaje în viaţă. Satira îşi modifică astfel obiectivul, îndreptându-
se acum asupra vieţii private. Astfel, comedia tinde să devină, pentru prima oară, o
reprezentaţie cu intenţii realiste a vieţii private, având efecte moralizatoare şi procuparea
zugrăvirii moravurilor. Abordarea dragostei devine tema principală, ca prim resort în
descrierea moravurilor, ceea ce înseamnă un moment mare, constitutiv, în evoluţia comediei.
De aici provin şi celelalte trăsături: dispariţia corului, stabilitatea unor personaje fixe – sclavi,
paraziţi, curtezane, codoşi etc. – impersonale şi convenţionale în fond, dar care realizează
situaţii umane şi crează posibilitatea satirizării carenţelor morale; scena devine şi ea fixă,
reprezentând o stradă sau o piaţă, locul obligatoriu de întâlnire a personajelor.
O reconstruire integrală precum şi o analiză de amploare a valorii comediei atice noi nu
e posibilă, pentru că textele nu s-au păstrat, iar fragmentele rămase, cel puţin din punct de
vedere cantitativ, au o putere de concludenţă limitată. Din fericire, s-au putut suplini, în parte,
aceste lipsuri prin raportarea fragmentelor păstrate, la imitaţiile care s-au făcut după aceste
comedii de către poeţii latini Plaut şi Terenţiu. Aşadar, o primă importanţă a comediilor lui
Plaut ar fi posibilitatea pe care a creat-o cercetătorilor  de a studia caracteristicile comediei
greceşti.
Toate subiectele lui Plaut sunt preluate din comedia greacă: fie ia ca model o singură
piesă, fie combină subiectele a două sau mai multe comedii – procesul numit „contaminatio”
(contaminării).
Deşi Plaut lasă moştenire o operă bogată în titluri, subiectele sale se restrâng la puţine
teme. Intriga se dezvoltă, cu unele variaţii, după un anumit model, un tipar. Cele mai multe
dintre piese – zece la număr – sunt construite pe schema tânărului care, ajutat de sclavul său,
reuşeşte să-şi dobândească iubita, de obicei o tânără sclavă sau curtezană (la origine fiica
unor oameni liberi) în pofida piedicilor puse de bătrânul tată, de un codoş sau de un „miles”
(vezi „Asinaria”, „Miles Gloriosus”, „Pseudolus” etc.).
Mai întâlnim, ca teme, rivalitatea dintre tată şi fiu pentru aceeaşi femeie („Mercator”,
„Casina”);  încurcăturile  pe  care  le  produce  asemănarea  dintre  două   personaje
(„Menaechmi”, „Amphtrion”); apologia prieteniei, a credinţei conjugale sau a
devotamentului robului („Trinumus”, „Stichus”, „Captivii”); întâmplări din lumea
curtezanelor („Truculentus”); şi chiar o temă socială – fericirea nu stă în avere –
(„Aulularia”).
Toate tipurile care populează piesele lui Plaut provin din comedia greacă nouă (care,
după cum am văzut, nu-şi propune să prezinte individualităţi), deci apar convenţionale,
repetându-se de la piesă la piesă. Aproape fiecare comedie are bătrânul ei – Senexul – care e
de regulă imbecil, stricat, indulgent cu copii săi sau care rivalizează în dragoste cu
ei. Tinerii sunt de obicei uşuratici, afemeiaţi, cheltuitori, fără demnitate, trăind din amor şi
petreceri; Soldatul fanfaron apare acelaşi peste tot:, un fel de condotiere ratat şi gălăgios,
convins că toată lumea îl admiră şi că toate femeile îl iubesc; Sclavul, de cele mai multe ori
eroul principal, e viclean, vioi, inteligent, obraznic, păcăleşte pe toată lumea şi scapă mereu
cu faţa curată; Parazitul, după sclav personajul cel mai interesant şi amuzant: veşnic
înfometat, linguşitor, trântor, răzbunător şi rău când se simte tras pe sfoară; Codoşul, negustor
de carne vie, ticălos, fără suflet şi conştiinţă, tipul cel mai odios al comediei; Curtezana, fie
spirituală şi cultă, fie lipsită de morală şi practică; Matroana, soţia, şi ea apare în două
ipostaze: arţăgoasă, plicticoasă, fără farmec, luată în căsătorie pentru zestre (Arzemona –
„Asinaria”, Dorippa – „Mercator”) sau femeie de ispravă, soţie credincioasă („Stichus”,
„Amphitrion” etc.); fetele tinere, cele mai multe sclave, descrise cu simpatie etc.
Provenită din subiecte greceşti, populată cu personajele acesteia, fireşte că şi efectele
comediei lui Plaut vor fi aceleaşi. Semnificaţia moralizatoare derivă implicit, un vast tablou
al vieţii private ne este prezentat, în tot ce are acesta mai pervers şi mai odios. S-a vorbit de
multe ori, şi pe nedrept, de imoralitatea care domneşte în opera poetului comic latin. Nu este
vorba de nici o predilecţie pentru aspectul licenţios sau imoral, ci de prezentarea unei lumi
care excela prin imoralitate: oameni vicioşi, bătrâni beţivi şi libidinoşi, negustori de carne vie,
tineri uşuratici, curtezane etc. Asemeni comediei greceşti, Plaut aruncă anatema asupra
acestei lumi, o desfiinţează de la înălţimea normelor morale.
Rămâne de văzut în ce măsură Plaut este doar un imitator – rândurile de până acum nu
fac decât să ateste caracterizarea – sau, dacă îşi pune pecetea personalităţii sale artistice
asupra modelelor greceşti. Faptul că nu inventează subiecte proprii,încă nu spune nimic: chiar
Shakespeare, păstrând proporţiile, sau Brecht în epoca noastră de pildă, apelează de cele mai
multe ori la subiecte străine, fără ca prin aceasta să le fie pusă în discuţie originalitatea sau
valoarea.
„Am greşi profund dacă l-am socoti pe Plaut, doar un traducător din greceşte. Chiar
dacă el însuşi spune aceasta, nu trebuie să-i dăm crezare în întregime. E greu să admitem că
publicul latin, fie în partea lui rudimentară, fie în partea lui rafinată, ar fi primit un teatru
făcut doar din elemente străine, fără nimic care să reflecte şi trăsăturile lui caracteristice, cu
modul său specific de viaţă” ¹/. Să ne gândim mai întâi la cerinţele de tip popular la care Plaut
era silit să facă faţă înaintea publicului său, precum şi la legăturile lui cu tradiţiile latine de
teatru.
Fiind nevoit să se prezinte unui public rudimentar, avid de spectacole vii, chiar vulgare,
poetul roman nu putea să se rezume la modelele rafinate ale comediei greceşti. Chiar dacă nu
le mărturiseşte, vestigiile surselor italice se desluşesc viguros în compoziţia teatrului plautin.
Tonul comediilor lui Plaut e marcat de vivacitatea şi fantezia vechilor farse naţionale;
belşugul de mimică, de dans şi de muzică, ritmul rapid, aproape totdeauna saturic în care
evoluează intriga, nu rezidă în modelul grec. Fixitatea tipurilor evocă, desigur, şi tendinţele
spre stereotipizarea situaţiilor şi a caracterelor comediei atice noi, dar şi modelarea
personajelor din atellane, unde actorii purtau măşti definitorii pentru o categorie tipologică.
  
¹/ Ion Zamfirescu: op. cit. pag. 250
 
Senexul decrepit, aminteşte de pappus; Soldatul fanfaron are multe puncte comune
cu maccus, un prostănac desfrânat; Sclavul aduce caracteristicile lui dossenus. Permanenta
comunicare cu publicul, care nu se reduce numai la prolog şi la finalul comediei, prezintă o
altă congruenţă cu farsa italică, în care, ca în orice teatru popular de altfel, dialogul cu
spectatorul devine obligatoriu.
Însăşi natura comicului lui Plaut derivă din apanajul propriu spiritului latin, care se
deosebeşte de cel grec. Un comic de cuvinte, ce nu se naşte din observaţii şi reflexii adânci, ci
din ironii, jocuri, asocieri, echivocuri, glume grosolane; un comic de situaţii, „gras”, bazat pe
scene caraghioase, confuzii, lovituri de teatru. Comediile lui Plaut sunt ţesute pe un întreg şir
de răsturnări, quiproquo-uri, substituiri de persoane, coincidenţe pline de haz. „Trebuie să
ţinem seama şi de altceva şi anume de verva sa, de conducerea sa scenică rapidă, cu un suflu
ameţitor şi, în special, de vioiciunea dialogului său tipic care, orice s-ar spune, nu se găseşte
în fragmentele greceşti cunoscute nouă” ¹/. Metrica versului său este extrem de variată, iar
elocinţa personajelor sale, de o puternică vioiciune, e autentic romană.
Deşi numele personajelor sau localizările geografice sunt greceşti, totuşi culoarea
romană e mereu prezentă: în veşminte greceşti şi cadru grecesc, comediile sale se petrec, de
fapt, la Roma. Plaut redă instituţii, realităţi, categorii sociale romane. Personajele sale
vorbesc de for, senat, comiţii centuriate, sclavii sunt eliberaţi în condiţiile legislaţiei romane,
se fac aluzii la relaţiile romane de clientelă, la basilică, la prăvăliile romane, la arhitectura
casei romane, la modul caracteristic în care se desfăşura viaţa latinilor.
În consecinţă, nu-l putem considera pe Plaut doar un imitator sau traducător ci o
personalitate artistică care-şi impune punctul de vedere, natura şi specificul timpului şi
poporului său.
Dacă în ceea ce priveşte valoarea „grăbitelor sale înjghebări” – după cum le denumeşte
D’Amico – există discuţii şi rezerve din pricina neverosimilului şi grosolăniei, a glumelor
vulgare şi a echivocurilor obscene, a digresiunii în dauna economiei ansamblului şi a lipsei
susţinerii logice a acţiunilor sau a psihologiei sumare a personajelor sale, un merit rămâne
incontestabil şi conferă o importanţă categorică operei lui Plaut: aceea de iniţiatoare. Pentru
că Plaut înscrie un moment constitutiv în evoluţia comediei.
Comedia de situaţii şi chiar vodevilul – dacă ne gândim că Plaut a introdus
prin canticum-urile sale cântul şi mimica dansată în comedie – îşi găsesc originea în opera
comediografului latin. Chiar dacă Plaut n-a fost un virtuos în zugrăvirea caracterelor, prin
prezenţa lui Euclio din „Aulularia” se poate spune că
a iniţiat comedia de caracter. O serie întreagă de tipuri, cum ar fi Zanii commediei
dell’arte şi valeţii şireţi şi imbecili care apar în comediile clasicilor, provin din sclavii lui
Plaut, iar suita de „Căpitani”, din teatrul spaniol şi italian, din Soldatul fanfaron. Mai mult,
subiectele pieselor sale devin motive de inspiraţie pentru autorii de mai târziu: tema luptei în
dragoste dintre tineri şi bătrâni, devine o temă eternă şi universală; literaţii Renaşterii italiene
îl vor lua ca model pe autorul antic latin.
 
¹/ Silvio D’Amico op. cit. pag. 209
 
„Avarul” şi „Amphitrionul” lui Moliere au aceeaşi sursă; quiquopro-urile provocate de
asemănarea celor doi fraţi gemeni din „Menaechmi” le regăsim şi în „Comedia erorilor” a lui
Shakespeare sau în „Cei doi fraţi veneţieni” a lui Goldoni.
Dacă până acum am ajuns la concluzia că opera lui Plaut îşi extrage seva în bună parte
din modelele elene, în continuare suntem datori să-i relevăm şi cealaltă faţetă, adică, influenţa
pe care a avut-o asupra urmaşilor – poziţia unei rampe de unde au fost lansate o serie întreagă
de motive, personaje, procedee.
Din asocierea acestor doi parametrii, ajungem la o concluzie menită să precizeze locul
şi importanţa operei plautiene în caruselul dramaturgiei mondiale: acela de punte de legătură
– de asimilare, de retopire, relansare şi iniţiere a unor căi fundamentale în evoluţia comediei.
Această trăsătură pe care o poartă dramaturgia lui Plaut a fost unul din argumentele
principale care m-au determinat să optez, la stadiul la care mă aflu, pentru una din piesele
sale. Devine tentant pentru regizorul de teatru începător să se întoarcă către originile unui
drum care traversează istoria universală a teatrului şi să încerce să aducă sub lumina
reflectorului, focarul care a generat atâtea capodopere.
Valoarea operelor care au fost inspirate de către Plaut este desigur mult mai preţioasă.
Dar pentru a înscena în viitor o comedie de Moliere sau Shakespeare, un spectacol de
commedia dell’arte sau un Goldoni, m-am gândit că e mai bine să mă apropii mai întâi de
originile acestora, de faza incipientă a evoluţiei.
 
1. Spectacolul latin predecesor în dezvoltarea
artei scenice comice
 
 În lipsa unor documente precise şi detailate privind mijloacele prin care au fost
înscenate aceste comedii o „reconstituire” a spiritului spectacolului plautian s-ar putea face
numai bazându-te pe raţionamentele logice, pe cele câteva puncte de reper existente, care, pe
mine mă conduc spre un moment socotit drept culme în dezvoltarea artei scenice
comice: acela al commediei dell’arte, apărut două mii de ani mai târziu.
Adopt ca reper momentul commediei dell’arte deoarece găsesc că aici explodează într-
un deosebit salt calitativ tot ceea ce au adunat secolele în materie de procedee teatrale comice
şi tot de aici pleacă mai departe, până în zilele noastre, esenţa elementelor comice din jocul
actorului: mişcarea, gestul plastica, gagul etc.
Parte dintre comentatori consideră apariţia ei ca un fenomen spontan, fără rădăcini
adânci, născut din manifestările acrobaţilor şi circarilor ambulanţi, din necesitatea acestora de
a-şi îmbogăţi reprezentaţiile, pentru a-şi apropia neîncetat publicul. Nu împărtăşesc acest
punct de vedere şi găsesc în studiul amănunţit şi foarte logic susţinut a lui Pierre-Louis
Duchartre 1/, precum şi în unele referiri ale lui Silvio D’Amico argumente mai convingătoare
referitoare la originea commediei dell’arte.
 
1
/ Pierre-Louis Duchartre: „La commedia dell’arte et ses enfants”
„De unde ar putea proveni commedia dell’arte? Vine din atellane, importate la Roma
din ţara Oscilor către anul 390 î.Hr, care erau comedii şi farse populare, parodii sau satire
politice. Comicul lor era amestecat de bufonerii, era destinat pentru a înveseli spectatorii
imediat după audierea unei tragedii. (…) Personajele aveau aceleaşi caractere, accentuate în
plus de mască, această mască care nu va părăsi deloc figura principalilor comedieni decât la
sfârşitul secolului al XVIII-lea. Dialogul era improvizat pe o canava fixată dinainte” 1/.
Acelaşi punct de vedere îl găsim şi la A.I. Odobescu: „Pulcinella, Brighella, Pantalone,
Arlechino sunt adevăraţi strănepoţi ai lui Maccus, Bacco, Dossenus, Manducus din atellanele
latine” ²/
Duchartre găseşte în atallanele romane toate atributele esenţiale ale commediei
dell’arte: pantomima, atitudinile, improvizaţia, masca, tipurile fundamentale.
Nu numai atellana, dar şi cântecele fescenine au transmis din trăsăturile lor, commediei
dell’arte. Apoi există corespondenţe cu comedia latină cultă: identitatea aproape perfectă între
Miles Gloriosus a lui Plaut şi Căpitan; masca şi asemănările caracterologice ale lui Pantalone
cu Senexul comediei latine; între sclav şi Zannii; însăşi scenografia commediei dell’arte
recurge multă vreme la strada sau piaţa publică din scena latină. „Cum se poate explica că
singurul teatru european care a adoptat conştient masca este commedia dell’arte ; dar cum se
pot explica sesizabilele similitudini între Polichinelle, pictat în secolul al XVII-lea, în
faimosul tablou păstrat la Comedia Franceză şi statuia antică numită „Maccus” 3/– se întreabă
tot Duchartre.
Explicaţia transmiterii tradiţiei de-a lungul atâtor veacuri este cât se poate de logic
argumentată de către cercetătorul francez – comediile pretindeau actori profesionişti şi prin ei
arta improvizatorilor antici s-a putut transmite celor din Renaştere.
Discutând despre originea commediei dell’arte am ajuns la chestiunea care ne
interesează: care erau în fond mecanismul şi mijloacele de reprezentare ale unui spectacol
latin? Aşa cum am citat mai sus, atellana romană excela prin   improvizaţii, bufonerii,
pantomime, tipuri fixe, masca – tot ceea ce a contribuit mai târziu la determinarea datelor
caracteristice ale commediei dell’arte. Desigur e greu de presupus că stilizarea gestului sau a
plasticii din commedia dell’arte provine ad literam din atellană, sau că Arlechino ori
Pantalone aveau o evoluţie foarte apropiată de Panniculus sau Pappus, personajele lor
corespondente din atellană. Dar se poate intui că aceştia din urmă au premers pe drumul
urmaşilor lor, ceea ce este esenţial în jocul lor.
Atellana este un gen popular, improvizat, care nu se desfăşura după un text scris (decât
într-o perioadă mult mai târzie). Astfel, se pune întrebarea, în ce măsură există afinităţi şi
similitudini între modul în care era reprezentată aceasta şi un spectacol bazat pe un text scris?
Răspunsul l-am dat deja, când în substanţa operei plautine am găsit suficiente motive preluate
din teatrul popular italic.
 
1
/. Pierre-Louis Duchartre op. cit. pag. 19
²/ A.I. Odobescu: „Satira latină, studiu istoric, critic şi literar
3
3. . Pierre-Louis Duchartre: „La commedia dell’arte et ses enfants”
 
Aşa cum Goldoni, deşi a reformat commedia dell’arte, nu s-a putut despărţi de
elementele ei, tot aşa şi Plaut cu, sau fără voia sa, a rezonat şi a preluat din ceea ce acumulse
tradiţia naţională.
 Ideea că spectacolul comediei  latine a premers commediei dell’arte, şi că, mergând pe
firul istoriei spectacolului înapoi, am posibilitatea de a studia şi a experimenta procedeele
unui spectacol antic – cel latin – iată încă un motiv care m-a incitat să înscenez un text de
Plaut.
 
 
 1. Mai prezintă astăzi Plaut vreun interes?
 
În sfârşit, iată şi cel de-al treilea motiv. Dacă pentru cercetătorul sau omul de teatru
anticul comediograf devine de interes, prin ceea ce înseamnă ca moment în evoluţia teatrului
sau prin ceea ce oferă ca posibilităţi de studiu, rămâne de văzut în ce măsură publicul zilelor
noastre îl va accepta. Căci un paradox există şi nu putem face abstracţie de el: un autor care a
scris să fie jucat şi nu citit este astăzi atât de puţin jucat…
Virtuţiile operei lui Plaut le-am relevat în câteva rânduri, în diversele lor aspecte. Să
cercetăm însă şi procentajul de balast care-i îngreunează drumul către scenă. Nu vreau să
privesc de pe poziţia acelor comentatori care, cercetându-l probabil în comparaţie cu alte
nume, îi neagă aproape orice calitate şi nici nu vreau să-mi apropii fără rezerve entuziasmul
altor cercetători, mai ales că analizele lor  nu reuşesc să desprindă raportarea operei lui Plaut
de momentul apariţiei sale. Caut doar o explicaţie, pentru că suntem puşi în faţa unei evidente
realităţi: Plaut este, astăzi, puţin jucat.
Ca problematică, cert, comediile lui nu aduc idei interesante sau majore pentru epoca
noastră, decât în măsura în  care ne face să cunoaştem o serie de moravuri şi aspecte de viaţă
ale romanilor. Construcţia lor e hibridă, chiar dacă la vremea lor a constituit un mare pas
înainte; simplicitatea psihologiei personajelor, lipsa suportului logic al acţiunii, abundenţa de
explicaţii şi repovestire a faptelor petrecute, fac să fie preferate opere mult mai valoroase,
semnate de un Shakespeare, Moliere sau Goldoni care s-au servit de modelele lui Plaut.
Pentru a ajunge la o concluzie mai elocventă să ne oprim mai mult asupra comediei
„Menaechmi” („Gemenii”) pe care m-am decis s-o înscenez.
Intriga acestei comedii se dezvoltă pe un motiv iniţiat de Plaut şi care va deschide o
serie în care se „plasează o bună parte din comedia Renaşterii, întreaga producţie a
commediei dell’arte, multe din comediile italiene şi franceze ale veacurilor XVII şi XVIII,
aproape întreaga producţie de vodeviluri scrise în secolul XIX” ¹/: încurcăturile pe care le
provoacă asemănarea fraţilor gemeni.
 
¹/ Vera Călin – „Metamorfoza măştilor comice” pag. 19
Pretextul – comunicat în prolog – care declanşează invenţia scenică este pierderea, în
timpul unei călătorii, de către un negustor din Syracuza, a unuia dintre cei doi fii ai săi
gemeni. Piesa începe după moartea nefericitului tată, din momentul în care fratele din
Syracuza vine în Epidamnos să-şi caute geamănul pierdut cu mulţi ani în urmă. Şi acum încep
încurcăturile. Cum asemănarea dintre ei este perfectă, locuitorii oraşului, inclusiv metresa,
soţia şi socrul iau pe noul sosit drept concetăţeanul lor, ceea ce generează o suită de
întâmplări hazlii. Dansul erorilor se desfăşoară într-un crescendo oprit doar de recunoaşterea
celor doi fraţi, care aduce şi dezlegarea.
Deci, o comedie de situaţii în cea mai pură formă, în care personajele acţionează ca
trase pe sfori, mecanic, în cea mai concludentă accepţie bergsoniană.
Pentru că „mecanizarea vieţii” definită de Bergson ca un mobil al comicului ¹/, devine
satisfăcătoare atâta timp cât considerăm doar schema nudă a procedeului, mai bine zis
aplicarea lui mecanică în comedia de situaţii, acolo unde se declanşează un comic buf, lipsit
de orice implicaţie psihologică sau filozofică” ²/.
Iar comedia „Gemenii” întruneşte exact aceste caracteristici, deşi nu se poate spune că
situaţiile nu sunt cele mai amuzante. Dar tot atât de adevărat este că, la o analiză mai atentă,
ne dăm seama că nu odată sunt arbitrar construite, fără suport logic. De pildă Menaechmus
din Syracuza deşi vine în scenă cu certa intenţie de a-şi căuta fratele, în decursul acţiunii,
prins de alte evenimente, nu mai pomeneşte nimic despre aceasta. Apoi, el parcurge
întâmplările pe care i le hărăzeşte confuzia cu fratele său, fără ca măcar odată să se întrebe
care e cauza acestor ciudăţenii, astfel încât ne face chiar să ne întrebăm dacă nu e de-a dreptul
imbecil. Chiar şi recunoaşterea celor doi gemeni se face anevoios, după parlamentări şi
explicaţii şi nu înainte ca sclavul Messenio să fie cel care dezleagă enigma. Iar dacă stăm să
căutăm vreun sens al comediei, vreun mobil de satiră, vreun scop în virtutea căruia se ţes
atâtea întâmplări, educativ sau moral, nu-l vom găsi. Totul se desfăşoară de dragul râsului.
În acest caz întrebarea persistă: e posibil ca piesa să fie acceptată fără rezerve de către
spectatorul de astăzi; poate acesta să creadă în convenţia ei scenică exagerată, lipsită de
argumentaţie logică şi de idee, oricât am încerca
s-o includem în genul farsei? Sau, care ar putea să fie modalitatea pentru ca „Gemenii”
lui Plaut să fie, totuşi, aduşi pe scenă?
Aşa cum un spectacol de commedia dell’arte prezintă şi astăzi un interes nealterat
pentru posibilităţile de realizare scenică pe care le oferă, tot aşa şi o comedie de Plaut poate
deveni suportul unei dezvoltări spectacologice.
 
¹/ Bergson – „Le rire”
²/ Vera Călin op. cit. pag. 19
 
BIBLIOGRAFIE
1. Silvio D’Amico – „Istoria teatrului dramatic”
2. Ion Zamfirescu – „Istoria universală a teatrului”
3. Rene Pichon – „Histoire de la literature latin”
4. Eliodor Constantinescu – Studiu introductiv la ediţia românească a „Comediilor” lui Plaut 1931
 5. Mario Corsi – „Il teatro all’aperto in Italia”
6. A. I. Odobescu – „Satira latină”
7. Pierre-Louis Duchartre – „La commedia dell’arte et ses enfants”
8. Bergson – „Le rire”
9. Vera Călin – „Metamorfoza măştilor comice”
10. Felicia Duncan-Ruja – „Plastica actorului de comedie roman”
11. Constantin Suter – „Istoria artelor plastice”
12. Jaccomo Barazio da Vignola – „Reguli ale celor cinci ordine de arhitectură”
......................................................................................................................................................
Anunţ muzical
 
PROLOGUS                          Vă vestesc, prea iubiţi privitori, dintr-un început:
Pe Plautus vi-l aduc, nu în persoană, ci prin limba lui.
Să-i faceţi o cât mai bună primire.
De obicei poeţii în comediile lor, au obiceiul ăsta:
orice se întâmplă, se petrece la Athena, zic ei, pentru ca lumea să vadă mai bine că e vorba de obiceiuri
greceşti. Şi povestea de faţă are ceva grecesc în ea, deşi nu tocmai din Attica ci mai aproape, din Sicilia.
Acestea am avut de spus ca început. Şi acuma aflaţi
cuprinsul povestei şi fiţi cu luare aminte. Povestea-mi va fi scurtă, cât se poate de scurtă. Vă aduc un car
plin de vorbe frumoase, c-aşa mie păcatul să fiu darnic la vorbă, când am de rostit poveşti de la teatru.
A fost cândva în Syracuza un negustor, care avea doi
copii gemeni. Aşa de mult se asemuiau la chip că nici doica care-i alăptase şi nici chiar maica lor nu
putea să-i deosebească. Când copii ajunseră la vârsta de şapte ani, părintele lor suii pe unul din copii pe o
corabie şi-l luă cu el la Tarentum.
Frază muzicală
Tocmai atunci se întâmplă ca la Tarentum să fie jocuri, şi, cum se obisnuieste la petreceri, se adunase
multă suflare de om. În mulţime copilul se pierdu de tatăl său. Întâmplarea făcu să fie pe-acolo şi un oarecare
negustor din Epidamnos. Acesta găseşte copilul şi-l duce cu sine, iar tatăl, ne mai găsindu-l  căzu la supărare
mare şi la puţine zile îşi dădu obştescul sfârşit. Negustorul din Epidamnos nu avea copii, bogăţii câte vrei.
Înfiiază copilul, îl însoară cu o fată cu stare şi-i lasă toată averea, când îi vine şi lui ceasul din urmă.
 
Prologus se urcă pe scenă şi arată spre casa lui Menaechmus I
 
PROLOGUS                          Şi fratele acesta, cel găsit, locuieşte aici.
 
Apare Menaechmus I, în urma lui Matroana care îl bagă din nou în casă
 
PROLOGUS                          Acuma, celălalt frate geamăn, care locuieşte la Syracuza, a sosit astăzi în
Epidamnos, întovărăşit de un rob de-al său…
 
Apare Menaechmus II urmat de Messenio, salută publicul;
Messenio e neatent,  Menaechmus II îl face atent, îi arată publicul
 
 
PROLOGUS                          … în căutarea celuilalt frate geamăn.
 
Menaechmus II şi Messenio încep căutarea:
– se apropie de Prologus – compară dacă seamănă;
– ajung la fundul prosceniului, fiecare într-una din cele două intrări
 
PROLOGUS                          Acest oraş este Epidamnos, tot timpul cât se va juca
piesa. Când se va juca o altă piesă, se va schimba atunci şi oraşul, la fel cum se schimbă şi actorii când
au de jucat diferite roluri.
 
Prologus dă să plece – Menaechmus II îi şopteşte ceva, Prologus se întoarce
 
PROLOGUS                          Ca să nu vă înşelaţi, v-o spun din capul locului:
amândoi fraţii au acelaşi nume – Menaechmus.
 
 Prologus pleacă, trage perdeaua în urma lui
 
Frază muzicală
 
 
Scena I-a
 
Menaechmus II,  Messenio
 
Menaechmus II şi Messenio, în aceeaşi poziţie, cu mâna la frunte, se întorc
cu faţa la public
 
MENAECHMUS                   După mine, Messenio, nu cred că poate să fie bucurie
mai mare pentru cei care călătoresc pe mare decât atunci când zăresc uscatul.
 
MESSENIO                           La drept vorbind, mai mare-i bucuria când stai, nu stai
(improvizaţie)              pe mare, ci, stai pe uscat.
De nu ţi-e cu supărare…
 
Amândoi, în acelaşi pas, se apropie de rampă
 
MESSENIO                           …cam ce-om fi căutând noi prin Epidamnos?
 
MENAECHMUS                  Îl căutăm pe fratele meu gemen.
 
MESSENIO                           Tot pe fratele tău gemen l-am căutat la Istria, Spania
Marsilia, Iliria, toată Marea Adriatică, Grecia îndepărtată, Italia. Suntem în al şaselea an de când
cercetatu-le-am pe toate.
 
Messenio se apropie de Menaechmus II
 
MESSENIO                           Sfârşitul acestei căutări când o să vină?
Oare pusu-ne-am noi în minte să facem ocolul insulelor ca apa de mare?
 
Menaechmus II  bate din picior – Messenio se apleacă gata să-şi încaseze corecţia
 
MENAECHMUS                  Scurteaz-o şi înghite-ţi vorba! Ia seama! Nesuferit
să nu mai fii!
 
Messenio se depărtează în grabă
 
MESSENIO                           Vai, iată o vorbă care-mi aminteşte robia.
 
Menaechmus II, căutând, vine spre centru
 
MESSENIO                           Nici că se poate spune mai mult în mai puţine cuvinte.
 
Messenio, hotărât să-i vorbească, vine şi el spre centru
 
MESSENIO                           Cu toate astea nu mă pot opri să nu vorbesc. Pentru
că mă uit la punga cu bani, care e tot mai uşoară cum e omul care călătoreşte vara şi tot aruncă povara de
pe el. Dacă nu ne întoarcem acasă, tot căutându-ţi fratele gemen, ai să gemi fără un ban.
 
MENAECHMUS                  Atunci, dă-mi mie punga.
 
Messenio se fereşte
 
MENAECHMUS                  Să nu dai în Epidamnos de vreo pagubă.
 
Menaechmus II îi ia punga, apoi caută mai departe
  
MESSENIO                           Ia-o şi ţine-o tu. Îmi faci chiar un mare bine.
 
Messenio vine după el
 
MESSENIO                           Nu ştii cum e naţia de oameni de prin partea locului.
 
Menaechmus II întoarce capul să i-o reteze; Messenio  se preface că şi el caută; Menaechmus II
pleacă mai departe
 
MESSENIO                           În Epidamnos sunt cei mai mari beţivi şi stricaţi.
 
 
Se repetă jocul căutării
 
MESSENIO                           Pe lângă asta, în oraşul ăsta trăiesc cei mai mulţi
intriganţi.
 
Se repetă jocul căutării
 
MESSENIO                           Da apoi, curtezanele, care nicăieri nu sunt mai
ademenitoare.
 
Menaechmus II vrea să i-o reteze mai hotărât – scurtă pauză – apoi rosteşte replica
 
MENAECHMUS                  Am eu grijă să mă păzesc. Tu, Messenio, eşti un
mare amator de femei, pe când eu mă pot păzi
şi singur.
 
Ca să-i demonstreze, Menaechmus II se duce şi bate la o casă. Apare Matroana care se repede
furioasă la ei, cei doi fug, ea se ia după ei, ies cu toţii din scenă.
 
 
Scena a II-a
 
PENICULUS, MENAECHMUS I
 
Apare Peniculus, se opreşte în faţa intrării
 
PENICULUS                         Cei tineri m-au poreclit „burete” pentru că zvânt (deznădejde în privire)                
totul de pe masă când mănânc.
 
Se apropie de public
 
PENICULUS                         Cei care încătuşează pe cei robiţi în războaie, ca şi
cei care pun în lanţuri pe robii ce fug, fac după mine o mare prostie. Vrei cu tot dinadinsul să nu-ţi fugă
cel pe care-l ai sub pază, îndoapă-l cu mâncare şi băutură. Să-şi aibe el în fiecare zi mâncărica şi
băuturica lui, să-l sature după voie şi n-o să-i mai fie aminte să fugă, să fi făcut chiar moarte de om.
 
Rosteşte replica ca o mare cugetare a lui; continuă lăsându-i gura apă
 
PENICULUS                         Şi apoi, legăturile astea ale mâncării sunt cât  se poate de elastice: cu cât le
întinzi mai mult, cu atât se strâng mai tare.
 
Parcă atras de un magnet, se apropie de casa lui Menaechmus I, care iese din casă
 
PENICULUS                         De pildă un „ce” făcut mă împinge şi pe mine către
(„salvarea”)                           Menaechmus, ca un datornic robit de creditorul său.
 
MENAECHMUS                  Rea, năroadă, încăpăţânată şi arţăgoasă! Vezi că nu-i
 (către soţia din casă)             place ceva bărbatului, nu te mai ţine scai de capul lui.
 
Auzindu-l certându-se cu nevasta, se fereşte
 
PENICULUS                         Mă duc în voie să mă lege.
 
Dă din nou să se apropie, dar o vede pe Matroană care iese din casă, se opreşte o clipă în faţa intrării,
apoi se apropie de Menaechmus
 
MENAECHMUS                  De azi înainte, de o să mai faci una ca asta, am să
te dau afară pe uşă, să te duci la tatăl tău să trăieşi ca o femeie văduvită!
 
Menaechmus întoarce capul şi o vede, n-are timp să dea vreo explicaţie căci Matroana îl înşfacă şi-l
bagă în casă;
Peniculus, disperat, se apropie de casa lor să vadă ce se mai întâmplă
 
PENICULUS                         E un om şi jumătate! Prietenii, nu numai că şi-i
(cu admiraţie)             hrăneşte dar îi şi întăreşte, mai priceput ca un doctor.
El însuşi e mare amator de petreceri.
Ce mese bogate dă! Farfurii puse una peste alta, că trebuie să stai pe pat în picioare, dacă vrei să iei ceva
din rândul de sus.
 
Apar Menaechmus II şi Messenio care privesc în jur, dacă mai e vreun pericol. Peniculus îi vede şi
disperat, dar şi timid, se apropie
 
PENICULUS                         Iată, îl văd pe Menaechmus însuşi. Păşeşte încoa!
 
În timp ce se apropie, Messenio ridică capul şi-l acoperă pe  Menaechmus II, astfel încât Peniculus
nu-l mai vede. Messenio îi face semn să se apropie, îl compară cu Menaechmus care e în spate, apoi
apucându-l pe Peniculus de nas, îi întoarce capul. Cei doi dispar, astfel încât Peniculus, când întoarce capul,
nu mai vede pe nimeni.
Ameţit cu totul, Peniculus duce mâna la ochi, înaintează câţiva paşi
 
PENICULUS                         De câteva zile în şir, cam multe, ce să zic, de când tot
stau acasă, am fost nevoit să-mi astâmpăr foamea cu mâncărurile mele proprii. Dar mâncărurile mele,
care mi se înşirau în faţă ca nişte soldaţi credincioşi, deteră bir cu fugiţii.
 
Apare Menaechmus I, tiptil – vorbeşte în şoaptă, ascunde o haină la spate; Peniculus îl vede, nu-şi
crede ochilor
 
MENAECHMUS                  Nu e zi să vreau şi eu să plec de acasă şi sa nu  repezi (către soţia din
casă)       mă opreşti.
 
Peniculus se apropie cu grijă, îl pipăie, să vadă dacă e el
 
PENICULUS                         Nici nu mai văd de foame. Să cercetez de-i
el sau altul.
 
Menaechmus ridicând vocea
 
MENAECHMUS                   Mi-am adus stăpân pe cap în casă, să-i dau socoteală de orice am făcut, sau
fac.
 
Se aude zgomot în casă, amândoi se ascund
 
MENAECHMUS                  Dar acum ai  s-o afli, altfel am să mă port!
(în şoaptă)     
           
Menaechmus iese în faţă, la rampă, se adresează direct publicului
Muzică
  
MENAECHMUS                  Servitoare, hrană, lână
Aur, haine şi purpură
Astea-n grijă ţi le am
Lipsă de nimic să n-ai
Dacă ai puţină minte
Poţi feri nenorocirea
Nu-ţi mai spiona bărbatul.
 
Menaechmus revine la locul lui      
 
MENAECHMUS                  Nu vreau să mă spionezi, m-ai înţeles! Şi ca să-ţi iau
osteneala asta, ţi-o spun ca s-o ştii: mi-am pus în gând să petrec astăzi cu o amantă. Am să iau masa cu
ea în oraş.
 
Peniculus revoltat, furios
 
PENICULUS                         Se preface că se ceartă cu nevastă-sa, când la mine bate el pontu. Pentru că
pe mine mă părăseşte, nu pe ea.
 
Zgomot în casă, amândoi se ascund din nou;
Apoi Menaechmus se apropie de uşă. Văzând că nu mai e nici un pericol şi că publicul îl observă,
devine deodată foarte mândru
 
MENAECHMUS                   De minune! Cu gâlceavă îmi putui, pe Hercle,
îndepărta nevasta de la uşă.
 
Se urcă ţanţoş pe marginea fântânii
 
MENAECHMUS                  Unde-mi sunt acuma bărbaţii care fac pe bărbaţii?
 
Alunecă în fântână, se agaţă de marginea ei, dar se preface că el a vrut să ajungă acolo
 
MENAECHMUS                  S-alerge cu toţii şi să mă cinstească, pentru că luptai
cu bărbăţie. Haina asta o şterpelii de la nevastă şi
acum o duc la amantă. Am smuls duşmanilor prada
fără pierdere din partea alor noştrii.
 
Peniculus se apropie şi se vâră sub haină. Când Menaechmus vrea să iasă, nu se poate mişca din
cauza lui Peniculus care ţine haina.
Menaechmus intră cu totul în fântână, cu voce dulce:
 
MENAECHMUS                  Cine-i acolo?
 
PENICULUS                         În prada asta intru şi eu cu vreo părticică?
 
Menaechmus se zbate – chipurile, e prins între zidurile fântânii.
 
MENAECHMUS                  M-am ars! Iată-mă prins în cursă!
 
PENICULUS                         Ba, dimpotrivă, eşti în paza cea mai bună.
 
Menaechmus îl vede
 
MENAECHMUS                  O, fericită întâmplare! Mai la timp potrivit nici că
puteai să-mi vii.
 
PENICULUS                         Aşa sunt eu. Pic la timp.
 
Menaechmus iese din fântână
  
MENAECHMUS                  Vrei să-ţi vază ochii ce n-au mai văzut?
 
Peniculus nerăbdător
 
PENICULUS                         Bucătarul cine-i? Bucătarul care a pregătit masa?
 
 
MENAECHMUS                  Ia spune-mi, văzuta-i vreodată vreo cadră?
O zeiţă mai frumoasă decât Venus?
 
Peniculus nerăbdător
 
PENICULUS                         Ce mă privesc pe mine zugrăvelile astea?
Când mâncăm?
 
Menaechmus îşi ia poză
 
MENAECHMUS                Uite-te la mine, spune, nu sunt eu omul cel mai plăcut?
 
Peniculus acelaşi joc, tot mai nerăbdător
 
PENICULUS                         Unde mâncăm?
 
MENAECHMUS                  Mai întâi zii ce-ţi spusei eu.
 
Peniculus grăbit, linguşitor
 
PENICULUS                         Iată, zic: eşti omul cel mai plăcut.
 
MENAECHMUS                  Şi, de la tine, nu mai pui nimic?
 
PENICULUS                         Şi cel mai şic.
 
Menaechmus se bucură
 
MENAECHMUS                  Zii-i. Zii-i mai departe.
 
Peniculus alarmat
 
PENICULUS                         Nu mai zic nimic, pe Hercle, dacă nu-mi spui şi mie
de ce  te-ai ciorovăit cu nevastă-ta.
Mi-e că rămânem nemâncaţi.
 
MENAECHMUS                   Fără să ştie ea, să găsim un loc de îngropăciune unde să înmormântăm ziua
de azi.
 
Peniculus se apropie de casa lui Menaechmus, vrea să intre
 
PENICULUS                         Dacă-i aşa, să mă grăbesc şi să dau foc la rug, că
ziua e şi dusă – pe jumătate moartă.
 
MENAECHMUS                  Fă-te încoa! La o parte de la uşă.
 
Peniculus se opreşte, apoi se apropie un pas.
 
PENICULUS                         Iată-mă.
 
Nu-i vine să se depărteze mai mult de la uşă
 
 MENAECHMUS                  Încă. Mai încoa. Şi mai încă, cu curaj.
 
Peniculus se apropie pas cu pas
 
MENAECHMUS                   Îndepărtează-te de cuşca leoaicei.
 
Peniculus se depărtează brusc
 
PENICULUS                         Pe Polux, eşti curat vizitiu de curse. Faci ce faci şi
mereu întorci capul, să nu te urmărească soţia…
 
Menaechmus arată haina pe care a ţinut-o la spate ca pe un trofeu: ca să-i arate lui Peniculus că nu-
i e frică de nevastă-sa
 
MENAECHMUS                  Ei, ce zici?
 
Peniculus linguşitor
 
PENICULUS                         Ce vrei tu, aia zic şi eu. Sau n-o să zic.
 
Menaechmus îi dă haina s-o miroase.
 
MENAECHMUS                  De-i aşa, miroase haina asta.
 
Peniculus se fereşte
 
MENAECHMUS                   A ce miroase? Ce te fereşti?
 
PENICULUS                        E haină muierească!
 
Menaechmus îi sare în spate, îl încalecă
 
MENAECHMUS                    A ce miroase? Răspunde!
 
PENICULUS                          A furt.
 
MENAECHMUS                    Ba, a amantă şi a masă!
 
Peniculus devine brusc interesat
 
PENICULUS                          Zău?
 
 
 
MENAECHMUS                    Haina asta o duc lui Erotium. Am să poruncesc să
ni se pregătească prânzul:  pentru mine, pentru ea
şi pentru tine. Şi o să bem, până o să răsară pe cer
steaua dimineţii.
 
Peniculus se ridică cu Menaechmus în spate şi se duc spre casa lui Erotium
 
PENICULUS                          Mă duc să bat la usă!
 
Apare Erotium – Menaechmus coboară din spatele lui Peniculus, care se retrage câţiva paşi
 
MENAECHMUS                  Stai! Iat-o că iese chiar ea afară. Of, parcă aş
avea soarele în faţă. Toate se întunecă de
strălucirea înfăţişării ei.
 
 
  
 
Scena a III-a
 
EROTIUM, PENICULUS, MENAECHMUS I
 
Erotium iese pe circular, vine spre Menaechmus, care îngenunchează
 
EROTIUM                             Menaechemus! Bună ziua. Ce-i cu tine?
 
Menaechmus, intimidat, se ridică, se întoarce spre Peniculus, care-i face semn să vorbească de masă
 
MENAECHMUS                  Am hotărât să ni se pregătească prânzul aici, la tine.
 
Erotium pipăie haina, apoi trece mai departe
 
EROTIUM                             Pentru astăzi?
 
Menaechmus se apropie de Erotium, vrea s-o îmbrăţişeze
 
MENAECHMUS                 Când mă uit la tine, dragostea mea nebună, şi mai
îmi urăsc nevasta.
 
Erotium se fereşte
 
EROTIUM                             De asta îi cari haina?
 
Menaechmus îi pune haina pe umeri
 
MENAECHMUS                  Trandafirul meu, e îmbrăcămintea ta: pradă şterpelită
de la nevastă.
 
Erotium se întoarce şi vrea să-l îmbrăţişeze
 
EROTIUM                             Biruinţa are să stea uşor de partea-ţi, ca unul care-mi
eşti mai presus de toţi aceia care-mi râvnesc trupul.
 
Peniculus se interpune între Erotium şi Menaechmus
 
PENICULUS                         O curtezană te linguşeşete cât vede că are ce să-ţi ia.
Dacă l-ai iubi cu adevărat, i-ai sări de gât să-l săruţi
până-i rupi nasul cu dinţii.
 
MENAECHMUS                  Destule am tras eu astăzi, până să fur haina asta.
 
Erotium se „joacă”, întinde haina pe care o apucă Peniculus
 
EROTIUM                             Ţine-o. Nu vreu să iau parada.
 
Peniculus iese în faţă, lasă haina lui Menaechmus şi începe să danseze caraghios. Menaechmus se
amuză.
 
Muzică, dans
 
PENICULUS                         Sau ar trebui să joci cu haina, să-i încânţi ochii!
 
Erotium dansează şi ea – jocul se repetă
 
EROTIUM                             Să joc? Pe Hercle, nu eşti sănătos la cap!
 
 Menaechmus se apropie de Erotium şi-i dă haina
 
MENAECHMUS                  Ia-o. Tu eşti singura care ştii să mi te furişezi la inimă.
 
Erotium vrea din nou să-l îmbrăţişeze, Menaechmus se retrage spre Peniculus
 
EROTIUM                             Aşa ar trebui să se poarte adevăraţii îndrăgostiţi.
 
PENICULUS                         Aceia care se zoresc să ajungă în cea mai
(aparte)                                   neagră sărăcie.
 
La impulsul lui Peniculus, care-i şopteşte despre masă
 
MENAECHMUS                  Acum, ştii ce vreau de la tine?
 
EROTIUM                             Mă voi îngriji să-ţi fac voia.
MENAECHMUS                  Să ni se pregătească prânzul. Şi să ne punem
amândoi pe băutură, la întrecere, să vedem care                                                      e mai mare meşter la
pahare. Judecător te facem
pe tine. Tu să hotărăşti care din noi o să rămână                                                      la noapte cu tine.
 
EROTIUM                             Pe Castor, aşa va fi!
 
Menaechmus pleacă
 
MENAECHMUS                  Până ce-or fi gata bucatele, noi o să dăm o raită
prin for.
 
Se opreşte şi face cu mâna
 
MENAECHMUS                  Ne înapoiem îndată.
 
EROTIUM                             Să vii când vrei. Hei, Cylindrus, bucătarul!
Să vină afară cât mai repede!
 
 
 
Scena a IV-a
 
EROTIUM, CYLINDRUS
 
EROTIUM                             I-aţi coşul, mergi şi fă rost de-ale mâncării.
Vezi să fie îndeajuns.
 
CYLINDRUS                        Pentru câte persoane?
 
EROTIUM                             Trei. Eu Menaechmus şi parazitul.
 
Cylindrus socoteşte ca să-i iasă cât mai mult
 
CYLINDRUS                        Atunci sunt zece la număr, căci parazitul îmbucă
cât opt.
 
EROTIUM                             Oaspeţii îi ştii acuma; de rest te priveşte.
Să-mi vii de grabă.
 
Erotium intră în casă şi după ea Cylindrus
 
CYLINDRUS                        Sunt ca şi venit.
 
 Cylindrus iese din casă, cu coşul, şi pleacă pe intrarea din dreapta
 
 
 
Scena a V-a
 
MENAECHMUS II, MESSENIO
 
Intră Menaechmus II şi Messenio căutând: plâng de oboseală şi de foame; se aşează
 
MESSENIO                           Un ac să fi fost şi tot l-am fi găsit de mult, de-ar fi fost
(căutând în cer)                      să fie. De ce nu ne-am întoarce noi, mai bine, acasă ,
să stăm ca lumea la masă.
Arată spre stomac
 
MESSENIO                           Doar dacă nu ne-am pus în gând să scriem o istorie
a popoarelor. Toate popoarele stau la masă…
Ridicându-se
 
MENAECHMUS                 După capul tău n-am să mai iau.
 
Caută mai departe
 
 
 
Scena a VI-a
 
CYLINDRUS, MENAECHMUS II, MESSENIO
 
Messenio şi Menaechmus II continuă căutarea; intră Cylindrus, şi cei doi se iau fascinaţi după coş.
Cylindrus se apropie tiptil de fântână, lasă coşul jos şi fură din bani. Cei doi se apropie de coşul lăsat de
Cylindrus.
 
CYLINDRUS                        Bine mai târguii, după gustul meu.
 
Cylindrus trage coşul lângă el; cei doi se apropie, târându-se pe burtă
 
CYLINDRUS                        Am să le dau poftiţilor noştri o masă, să se ducă
de pomină.
 
Cei doi dau să apuce coşul. În clipa când cei doi vor să apuce din coş,   Cylindrus îl vede pe
Menaechmus
 
CYLINDRUS                        Dar iată-l pe Menaechmus!
 
Cei doi îşi iau mâna ca arsă din coş.
 
CYLINDRUS                        Salutare! Vai de spinarea mea. Oaspeţii au ajuns
înaintea mea.
 
Veseli, că omul i-a salutat, iau asta drept o încuviinţare şi se aşează lângă el, dau să mănânce în toată
legea; Cylindrus îi mai salută odată, ca aceştia să ia mâna din coş.
 
CYLINDRUS                        Salutare!
 
Jocul se repetă: cei doi mai încearcă.
 
CYLINDRUS                        Salutare!
 
 Cei doi caută să-l dea jos de pe fântână pe Cylindrus şi iese o mişcare legănată: Menaechmus îi arată
ceva în sus, Cylindrus se uită în sus, şi cei doi se năpustesc asupra coşului
 
MENAECHMUS                  Zeii să te aibe în pază.
 
Cylindrus revine cu privirea la cei doi, ia coşul şi se depărtează, dând să plece
 
CYLINDRUS                        Prea te-ai grăbit cu venitul la masă; abia acum aduc
târguielile din piaţă. Cât ai clipi, le-am şi pregătit.
Zăbavă n-are să fie. Altceva, mai ai să-mi porunceşti?
 
Messenio îl opreşte – îi face semn să se apropie în timp ce Menaechmus vine în spatele lui şi ia din
coş
 
MESSENIO                           Ascultă, tinere!
 
Cylindrus se opreşte
 
MESSENIO                           Cu ce preţ se vând pe aicea porcii?
 
Cylindrus jenat, ca prins asupra faptului
 
CYLINDRUS                        Cu un nummus.
 
Cei doi se revoltă: Messenio se apropie, Menaechmus se depărtează
 
MESSENIO                           Cu un nummus?
 
Cylindrus le face semn să tacă. Le arată coşul (în sensul că el mai cumpără dacă e nevoie), se apropie
 
CYLINDRUS                        Ia spune, ce vezi aici în coş e destul pentru voi trei
sau să mai cumpăr ceva pentru parazit?
 
Menaechmus se apropie, Cylindrus lasă coşul din mână pe marginea fântânii
 
MENAECHMUS                  Care parazit, tinere?
 
CYLINDRUS                        Parazitul tău.
 
Menaechmus îl ia deoparte pe Cylindrus să-i vorbească, în timp ce Messenio se apropie de coş şi
scoate merindele din el
 
MENAECHMUS                  Parazitul meu? De care parazit al meu pomeneşti
tinere?
 
CYLINDRUS                        De Peniculus.
 
MENAECHMUS                  N-am nici un parazit.
 
Cylindrus crede că Menaechmus glumeşte cu el
 
CYLINDRUS (amuzat)         Cât e de mucalit când soţia nu-i lângă el!
Îi place să glumească cu mine.
 
Messenio scoate capul din coş, apoi îl vâră la loc
 
MESSENIO                           Spusu-ţi-am eu ţie, că aici sunt foarte mulţi papugii.
Du-te de te tămăduieşte, că de bună seamă nu eşti
în toate minţile.
 
 Cylindrus vede că acesta umblă la bucate, se duce spre el, trage de coş
 
CYLINDRUS                        Ce-am eu de împărţit cu tine? Nici nu te cunosc. Eu
vorbesc cu ăsta pe care-l cunosc. Nu te numeşti tu
Menaechmus?
 
Auzindu-se strigat pe nume, Menaechmus se apropie de Cylindrus
 
MENAECHMUS                   Aşa e. Vorbişi ca un om sănătos.
Eu sunt Menaechmus. Dar de unde mă cunoşti?
 
CYLINDRUS                        Cum să nu te cunosc, când de atâtea ori ţi-am turnat
vin în pahar.
 
MENAECHMUS                  Mi-ai turnat tu mie vin în pahar?
 
CYLINDRUS                        Când  veneai la noi. Eu sunt Cylindrus, bucătarul.
 
Messenio şi Menaechmus se amuză; îl cred nebun pe bucătar
 
MENAECHMUS                  Cylindrus sau Coriandrus, de capu-ţi să-ţi fie!
 
Menaechmus brusc întrerupe jocul; se depărtează cu Messenio
 
MENAECHMUS                  Nu te cunosc şi nici nu vreau să te cunosc.
 
Cylindrus, căzut pe gânduri, degajează câţiva paşi
 
CYLINDRUS                        Nu e în toate minţile. Mă duc să-i spun stăpânei
să-l ia în casă.
 
Cylindrus se îndreaptă spre Menaechmus
 
CYLINDRUS                        Menaechmus, vrei să mă asculţi?
 
Menaechmus se depărtează
 
MENAECHMUS                  Ce pofteşti?
 
Cylindrus încearcă să se apropie
 
CYLINDRUS                        Ascultă-mă pe mine, că eşti om deştept: nu te simţi
prea bine.
 
MESSENIO                           Ce te ţii scai de capul omului? Du-te şi te spânzură!
 
CYLINDRUS                        Ba, pe Hercle, să te duci tu!
 
MESSENIO                           Păcat că n-am cu ce să-i ciopârţesc ăstuia capul!
 
Cylindrus adună bucatele şi le pune în coş
 
CYLINDRUS                        Mă duc înăuntru să pun bucatele la foc bun.
                                                Am să-i spun stăpânei să te ia în casă.
Să stai pe aici, prin faţă.
 
Cylindrus ia coşul, dar fundul rămâne jos cu toate bucatele; Cylindrus nu observă, pleacă spre casă,
cei doi se amuză.
Messenio îi oferă bucate lui Menaechmus – se aşează amândoi pe trepte şi încep să mănânce
 
 MENAECHMUS                  Pe Polux, văd şi eu că spusele tale n-au fost deloc
minciuni. Mă miră numai cum de mi-a putut  şti el numele.
 
MESSENIO                           Nici nu ştii câte se pot întâmpla în oraşul ăsta stricat.
 
Joc cu merindele. a) la cuvântul „stricat” Menaechmus aruncă mărul din mână; Messenio repetă
jocul până adună trei mere; b) jonglerie cu merele, întâi Messenio, apoi amândoi; c) Menaechmus îl trimite
pe Messenio să se spele pe mâini; d) Messenio vrea să mănânce şi el ceva dar Menaechmus nu-i dă; e) intră
Cylindrus în fugă, îi vede pe cei doi, se apropie tiptil, ia bucatele din mâna lui Menaechmus, care-l bănuie pe
Messenio
Cylindrus e „descoperit”, cei doi se retrag; Cylindrus se grăbeşte să adune bucatele în alt coş
 
CYLINDRUS                        Zăbavă n-are să fie. Acum pun bucatele la foc bun…
 
Cylindrus dă să plece, Messenio îl fugăreşte, Cylindrus pleacă în casă; Messenio şi Menaechmus se
aşează pe trepte
 
MESSENIO                           Dacă nu vrei să mă asculţi şi să plecăm acasă… Ne
apucarăm şi noi să căutăm un mort printre vii. Că
de mult l-am fi aflat dacă ar fi fost să fie în viaţă.
 
MENAECHMUS                  Tocmai după asta umblu şi eu: să dau peste vreunul
care să mă încredinţeze de moartea fratelui meu şi
atunci n-am să mă mai ostenesc căutându-l. Până
atunci, însă, cât voi avea viaţă în mine, n-am să
preget o clipă să-l caut. Că numai eu ştiu cât de
scump este el inimii mele.
 
MESSENIO                           Ca şi cum ai căuta nod în papură.
(aparte)
 
 
 
Scena a VII-a
 
EROTIUM, MENAECHMUS II, MESSENIO
 
Menaechmus şi Messenio pe trepte. Rămân tăcuţi – se aude vocea lui Erotium
Muzică
 
EROTIUM                             Uşa las-o aşa şi du-te
Nu vreau ca să fie închisă
 
Erotium intră în scenă
 
EROTIUM                             Înăuntru pregăteşte
Te îngrijeşte, ia în seamă
Totul să fie gata.
 
Messenio o vede, se apropie mai mult de Menaechmus şi vrea să-l facă atent
 
 
EROTIUM                             Puneţi masa şi aprindeţi
Mirosuri mirositoare
Spilcuiala care-ncântă
Inima la cei iubiţi.
 
Menaechmus o vede se ridică, priveşte fascinat
 
EROTIUM                             Dar unde-i cel pe care bucătarul mi-l numi? Iată-l.
 Către el să merg, ca vorba mai întâi eu s-o încep.
 
Erotium se apropie de Menaechmus care, înspăimântat, neştiind ce să creadă, se îndepărtează;
amândoi ocolesc fântâna
Muzică
 
EROTIUM                             Sufleţelule, ce-i cu tine?
                                               Tu să-mi stai la uşă afară?
Doar uşa ţi-e deschisă
Mai mult ca la tine acasă
Casa mea e doar şi-a ta
Înăuntru-i totul gata.
Prânzul cum l-ai poruncit, e gata.
Când ţi-e voia, poţi să stai la masă.
 
Menaechmus se uită în spate să vadă cu cine vorbeşte Erotium
 
MENAECHMUS                  Cu cine vorbeşte femeia asta?
(către Messenio)        
 
Erotium se apropie, vrând să-l îmbrăţişeze
 
EROTIUM                             Cu tine, cu cine altul?
 
Messenio îl trage pe Menaechmus cât mai departe de Erotium
 
MENAECHMUS                  Am avut eu, vreodată, ceva de împărţit cu tine?
 
EROTIUM                             Pe Castor, numai tu prin dărnicia ta mă faci să
înfloresc.
 
MENAECHMUS                  Lucru vădit, Messenio, muierea asta ori e nebună,
ori beată, de n-are de lucru şi se leagă aşa, din
senin, de un om pe care nu-l cunoaşte.
 
MESSENIO                           Spusu-ţi-am eu ţie cum merg lucrurile pe aici. De mai
(în şoaptă)                              rămânem încă trei zile, o să ne cadă şi copacii în cap.
Aşa sunt curtezanele pe-aici: sugătoare de arginţi.
Dar lasă-mă pe mine să stau de vorbă cu ea.
 
Messenio se apropie de Erotium, făcând diferite „fiţe”; nu ştie cum să-i vorbească. Face o
scamatorie, îi dă ocol, joc cu Menaechmus care-l îndeamnă să vorbească
 
MESSENIO                           Ei, muiere, cu tine vorbesc.
De unde cunoşti pe omul ăsta?
 
Erotium, lasciv, apropiindu-se cu un pas
 
EROTIUM                             De acolo de unde mă cunoaşte şi el: din Epidamnos.
 
Messenio şi Menaechmus pufnesc în râs, se prăpădesc de râs
 
MESSENIO                           Din Epidamnos, când el până astăzi nici n-a pus
piciorul în oraşul ăsta.
 
Erotium râde şi ea, ca să le facă plăcere – se mai apropie un pas
 
EROTIUM                             Ei, îţi arde de glume. De ce nu vii în casă,
Menaechmus iubitule?
 
 Menaechmus şi Messenio se întorc cu spatele la Erotium
 
MENAECHMUS                  Pe Polux, muierea asta mă cheamă pe numele meu!
 
MESSENIO                           A mirosit punga de bani, care e la tine.
 
Menaechmus îi dă punga lui Messenio
 
MENAECHMUS                  Ţine-o tu. Acum am să ştiu, dacă mă iubeşte mai
mult pe mine, sau punga mea.
 
Menaechmus îi face vânt lui Messenio, apoi se întoarce către Erotium arătându-i că nu mai are
punga;
Erotium face un pas spre el, Menaechmus se retrage încurcat
 
EROTIUM                             Să mergem înăuntru, să prânzim.
 
MENAECHMUS                  Bună poftire, îţi mulţumesc…
 
EROTIUM                             Doar mi-ai spus, adineaori, să-ţi pregătesc prânzul.
 
MENAECHMUS                  Spusu-ţi-am eu, să-l pregăteşti?
 
EROTIUM                             Fireşte. Pentru tine şi parazitul tău.
 
Jignit, Messenio se interpune între cei doi
 
MENAECHMUS                  Ce parazit, piază rea?!
 
Erotium începe să se enerveze
 
EROTIUM                             Peniculus. Cel care veni adineaori cu tine, când mi-
aduseşi haina pe care ai şterpelit-o de la nevastă-ta.
 
MESSENIO                           Îndoiala nu mai încape: femeia asta nu e sănătoasă
la cap.
 
Menaechmus trece acum, el în faţa lui Messenio
 
MENAECHMUS                  Ţi-am dat eu ţie, o haină pe care am şterpelit-o de
la nevastă-mea? Eşti în toate minţile? Muierea asta
doarme în picioare, cum dorm catârii.
Erotium se smiorcăie
 
EROTIUM                             Ce plăcere simţi să-ţi baţi joc de mine!
 
MENAECHMUS                  N-am fost niciodată însurat, cum nu sunt nici acum
şi de când trăiesc pe lumea asta, n-am păşit peste
pragul casei tale.
 
Menaechmus bate din picior, Messenio îl imită; jocul se repetă; Menaechmus îi dă un picior lui
Messenio;
Erotium, dulce, încercând să-l îmbrăţişeze
 
EROTIUM                             Încetează dragul meu cu spiritele şi vino mai bine
cu mine înăuntru.
 
MENAECHMUS                  Poate pe altul îl cauţi, femeie, iar nu pe mine.
 
EROTIUM                             Nu te cunosc eu, Menaechmus, fiul lui Moschus,
despre care se spune că te-ai născut în Syracuza…
 
Menaechmus e prins de mrejele lui Erotium care reuşeşte să-l îmbrăţişeze
 
EROTIUM                             … unde a domnit regele Agathocles, după el Pintia
şi după acesta Liparo, care la moartea-i lasă domnia
lui Hiero?
 
MENAECHMUS                  Femeie, ce spui tu, nu sunt lucruri neadevărate.
 
Messenio se apropie căutând să-l scoată din braţele ei
 
 
 
 
MESSENIO                           Pe Jupiter, o fi venit de acolo femeia asta, de te
cunoaşte aşa de bine. Să nu faci una ca asta!
O să te nenoroceşti, dacă ai să păşeşti dincolo
de pragul casei!
 
Menaechmus îl împinge cu piciorul, Messenio cade
 
MENAECHMUS                  De ce nu taci tu, acum !
 
Menaechmus se apropie de Messenio, îi şopteşte
 
MENAECHMUS                  Afacerea merge strună. Am să spun şi eu orice va
spune femeia asta, dacă e rost să ne iasă o masă.
 
Menaechmus se apropie de Erotium şi se vâră în braţele ei
 
MENAECHMUS                  Până acum, cu bună ştiinţă nu ţi-am făcut pe voie.
Mi-era teamă de ăsta, să nu se apuce să-i spună
vreo vorbă nevesti-mii despre haină şi masă.
Acum, când vrei putem să intrăm.
 
EROTIUM                             Pe parazit nu-l aştepţi?
 
MENAECHMUS                  Nici nu-l aştept şi nici că mă sinchisesc de el. Şi de
va veni, nu ţin să-l poftesc înăuntru.
 
Erotium şi Menaechmus pornesc să intre în casă, ca într-un pas de dans
 
EROTIUM                             Pe Castor, sunt cu totul a ta! Dar, ştii ce te mai rog?
 
Erotium se opreşte;
Menaechmus şi Messenio schimbă priviri semnificative – adică „asta a urmărit”
 
MENAECHMUS                  Orice vrei. Porunceşte numai!
 
EROTIUM                             Haina aceea pe care mi-ai dat-o adineaori, să o duci
la brodător în aur, s-o prefacă şi să-i mai adauge şi
unele lucruri pe care le vreau eu.
 
Menaechmus se întoarce spre Messenio care-i face semn să aprobe; amândoi se bucură
 
MENAECHMUS                  Cu cea mai mare plăcere.
 
EROTIUM                             Atunci, să mergem înăuntru.
 
 MENAECHMUS                  Îngăduie să mai schimb o vorbă cu ăsta.
 
Erotium intră în casă; Messenio se apropie, se opreşte cu faţa în palma lui Menaechmus
 
MESSENIO                           Ce este?
 
MENAECHMUS                  Ai s-o ştii.
(Messenio supărat)
 
MESSENIO                           Şi trebuie neaparat să ştiu?
 
MENAECHMUS                  Trebuie.
 
MESSENIO                           Cu atât mai rău pentru tine.
 
Menaechmus îi face vânt lui Messenio – care face un ocol şi se întoarce
 
MENAECHMUS                  Du-te cât mai repede la han! Ai grijă, ca mai înainte
de apusul soarelui, să-mi vii îngrabă aici.
 
MESSENIO                           Stăpâne, tu încă nu cunoşti curtezanele astea.
 
Menaechmus bate înfuriat din picior, Messenio se apleacă să-şi încaseze corecţia
 
MENAECHMUS                  Taci, îţi spun!
 
Jocul se repetă
 
MENAECHMUS                  Eu am să sufăr şi nu tu, dacă  am să fac
( blând)                       vreo neghiobie.
 
MENAECHMUS                  Femeia asta e prostănacă, de dă în gropi. Am dat
peste o gâscă bună de jumulit.
 
Menaechmus din nou îi face vânt şi, în timp ce Messenio face ocolul, el intră la Erotium;
Messenio către public
 
MESSENIO                           E pierdut de-a binelea. Corabia de bradă târăşte la
pierzanie mica noastră barcă. Dar şi eu, nemintos
mai sunt, de mă apuc să-i spun stăpânului să se
stăpânească. Doar m-a cumpărat să-i ascult de
poruncă, iar nu să poruncesc.
Messenio iese
 
Sfârşitul primei părţi
                                      Intermezzo muzical, dans
Scena a VIII-a
 
PENICULUS, MENAECHMUS II
 
Intră Peniculus în fugă, se îndreaptă spre casa lui Erotium, dar uşa e încuiată; adresându-se
publicului:
 
PENICULUS                         Sunt un om trecut mai bine de treizeci de ani şi
până acum nu mi s-a întâmplat să fac o neghiobie
mai mare, mai nesocotită ca cea de azi. Pe când
tot căscam gura la una la alta, Menaechmus se
strecură frumuşel afară şi se făcu nevăzut la amantă,
ca să nu mă ia cu el. Să mă duc totuşi, cu nădejdea
că rămăşiţele de masă îmi vor mângâia sufletul.
  
Se apropie din nou de casa lui Erotium, dar când să intre e gata să se lovească de Menaechmus II
care iese;  se ascunde
 
PENICULUS                         Dar ce-mi văd ochii! Pe Polux, vin chiar la spartul
târgului. Prânzul s-a isprăvit.
 
Menaechmus II vorbindu-i lui Erotium care e în casă
 
MENAECHMUS                  Poţi să fii liniştită. Chiar azi şi fără zăbavă am să-ţi
aduc haina reparată frumos şi cu gust, c-ai să spui
că nu e aceeaşi.
 
Menaechmus II, cu o coroniţă pe cap, îi face bezele lui Erotium şi se depărtează, ameţit de băutură,
fericit
 
PENICULUS                         Duce haina la brodător, după ce s-a îndopat bine
cu mâncare şi băutură, lăsându-şi parazitul afară.
Pe Hercle, nu mai sunt om, dacă nu mă răzbun cum
trebuie pe ocara asta!
 
Menaechmus acelaşi joc
 
MENAECHMUS                  O, zei nemuritori, cărui muritor datu-i-aţi vreodată
şi într-o singură zi, mai multă fericire decât a
nădăjduit. Prânzii, băui, făcui.
 
PENICULUS                         Cu stomacul plin şi mai vorbeşte de partea mea
de mâncare.
 
MENAECHMUS                  Haina asta o primii. Ea zice, că eu i-aş fi dat-o.
Orice spunea ea, spuneam şi eu, acelaşi lucru.
Nu m-am simţit încă, până astăzi, atât de bine,
cu aşa puţină cheltuială.
PENICULUS                         Mă duc spre el, căci ard de dorinţa să mă sfădesc.
 
Peniculus îi iese în întâmpinare, Menaechmus II îl vede şi pufneşte în râs, apoi se apropie de el şi-l
măsoară ca pe ceva foarte curios. Îi sare în braţe
 
MENAECHMUS                  Cine o mai fi şi ăsta, care-mi răsare în cale?
 
Peniculus îl aruncă jos – ameţit, Menaechmus II pierde coroniţa
 
PENICULUS                         Ce spui om mai uşor decât o pană, nelegiuit şi de
nici o ispravă; porc de câine, viclean şi secătură!
Frumos mai fugişi de mine! Ce rău ţi-am făcut, ca
să mă nenoroceşti? Cântaşi, ai, de unul singur,
veşnica pomenire bucatelor? Ce, eu nu eram, ca şi
tine, părtaş la moştenire?  
 
Menaechmus II enervat se retrage. Crezând că se duce acasă, Peniculus se postează în faţa intrării
casei lui Menaechmus I, casa Matroanei
 
MENAECHMUS                  Ce am eu de împărţit cu tine, de te apuci să ocărăşti
Aşa, în stradă, oameni pe care nu-i cunoşti? Ţi-e
aminte, se vede, ca la ocară, să-ţi răspund
tot cu ocară.
 
PENICULUS                         Ocara asta, pe Polux, văd eu că mi-ai şi făcut-o!
 
Menaechmus II se apropie de el
 
MENAECHMUS                   Ascultă, tinere, de nu ţi-e cu supărare,
cum te numeşti?
 
PENICULUS                         Te faci că nu mă cunoşti?
 
Dialog rapid
 
MENAECHMUS                  N-aş zice ba, de te-aş cunoaşte.
 
PENICULUS                         Nu-ţi cunoşti parazitul?
 
Menaechmus II se depărtează
 
MENAECHMUS                  Te văd, că nu eşti sănătos la cap.
 
Peniculus îi taie calea
 
PENICULUS                         N-ai şterpelit tu astăzi, soţiei tale, o haină pe care
i-ai dat-o lui Erotium?
 
Menaechmus II se apropie de el
 
MENAECHMUS                  Pe Heracle, nici soţie n-am, nici lui Erotium nu i-am
dat nimic, cum nici haină n-am avut de şterpelit.
 
PENICULUS                         Îţi  baţi joc de mine!
 
Peniculus porneşte spre casa Matroanei
 
PENICULUS                         Pe Polux, atunci n-o să mă poată opri nimeni să-i
spun nevestei toată întâmplarea, aşa cum s-a
întâmplat.
 
În usă se opreşte, îl ameninţă, apoi iese
 
PENICULUS                         Am să te învăţ eu, să-ţi iasă prin piele mâncarea!
 
Menaechmus II e nedumerit, prostit
 
MENAECHMUS                  Ce-o mai fi şi asta? După câte văd, toţi îşi bat joc
de mine. De ce mai stau eu locului şi cât mai e
timp şi norocul mă ajută, n-o iau la sănătoasa din
aceste locuri de stricăciune?
 
Menaechmus II iese
 
 
 
Scena a IX-a
 
MATROANA, PENICULUS
 
Iese din casă Matroana, urmată de Peniculus care-i vorbeşte. Matroana tricotează
 
PENICULUS                         Beat mort, cu cununa pe cap, ducea la reparat
haina pe care ţi-a şterpelit-o.
 
MATROANA                                    Să rabd eu, în căsnicie, una ca asta, ca bărbatul să
fure pe ascuns şi să ducă lucrurile la amanta lui?
 
Priveşte, nu-l vede pe Menaechmus
 
PENICULUS                         Am să te ajut să-l prinzi, să nu mai aibe ce zice.
Am minţit eu oare?
 
Matroana găseşte coroniţa pierdută de Menaechmus II
 
PENICULUS                         Uite coroana pe care a avut-o! Pe aici a luat-o.
Mergi pe urmele lui!
Dar, iată-l că se întoarce. Haina n-o mai are la el.
 
MATROANA                                    Cum zici să mă port cu el?
 
PENICULUS                         Ca de obicei. Dă-i o săpuneală. Asta e părearea mea.
 
Matroana şi Peniculus intră înapoi în casă.
 
 
 
Scena a X-a
 
MENAECHMUS I, MATROANA, PENICULUS
 
Intră Menaechmus I grăbit – adresându-se publicului
 
MENAECHMUS                  Ce stupide şi năroade obiceiuri mai folosim şi noi,
oamenii. E cineva sărac, dar de omenie, nu-l bagă
nimeni în seamă. E bogat, dar nărăvit, toată
consideraţia e a lui! Şi oamenii care nu au nici un
respect de legi, de dreptate, ăştia dau de lucru
patronilor lor.
 
Intră Matroana, cu un baston în mână, urmată de Peniculus
 
MENAECHMUS                  La fel cum o păţii şi eu astăzi cu un client, care-mi
de-te atăta de lucru, că nu mai fu chip să-mi văd
de ale mele.
 
Joc: Matroana vrea să-l pocnească pe Menaechmus cu bastonul în cap, dar acesta îşi schimbă locul
Canticum
 
MENAECHMUS                  Zeii cu toţii să-l piarză
Cum îmi pierdu şi el ziua
Să mă piardă şi pe mine
Jocul se repetă
 
MENAECHMUS                  Că n-avusei chiar de lucru
Să pun azi piciorul în for.
Am pierdut ziua şi pace
D-apoi prânzul pregătit?
 
Jocul se repetă, Menaechmus se duce la fântână şi se oglindeşte în apă
 
MENAECHMUS                  Şi iubita mă aşteaptă
 
Peniculus îi face semn Matroanei şi se postează amândoi la uşa lui Erotium
 
MENAECHMUS                  D-aia şi eu, când fui gata,
 Mă grăbii din for spre casă.
S-o fi mâniat pe mine,
Dar o va îmblânzii, cred, haina
 
Menaechmus se îndreaptă spre casa lui Erotium
 
PENICULUS                         Şterpelită, azi, soţiei.
 
MENAECHMUS                  Mă duc înăuntru, să mă simt şi eu bine.
 
PENICULUS                         Să vezi cum o să-ţi dea binele prin piele.
 
Menaechmus dă nas în nas cu Matroana, care încurajată de Peniculus îl ameninţă cu bastonul
 
MATROANA                                    Pe Castor! O să-mi plăteşti cu vârf şi îndesat haina!
 
Menaechmus se uită la Peniculus
 
MENAECHMUS                   Haina?
 
Joc cu bastonul: Matroana încearcă să-l lovească, dar Menaechmus se fereşte; traversează cu toţii
scena până ajung la intrarea casei lor
 
MATROANA                                    Haina.
 
MENAECHMUS                  Isprăveşte cu dezmierdările.
 
Peniculus bucurându-se
 
PENICULUS                         Nu te lăsa!
 
Menaechmus lui Peniculus
 
MENAECHMUS                  Nu taci?
 
Peniculus îi face în necaz
 
PENICULUS                         Pe Hercle, iată, nu tac. Să-ţi dea mâna să mănânci
şi altă dată pe furiş. De ce tremuri?
 
MENAECHMUS                  Pe cinste, n-am de ce să tremur.
 
Matroana ridică bastonul să-l lovească – Menaechmus se „scurge” pe lângă zid. Matroana n-are
putere să-l lovească, scapă bastonul. Peniculus şi Menaechmus se reped să apuce băţul
 
MATROANA                                    Pe Castor, sunt chiar o femeie nenorocită.
 
MENAECHMUS                  De ce eşti nenorocită? Lămureşte-mă.
 
Matroana  revine şi pune piciorul pe băţ
 
MATROANA                                    Mai neruşinat, nici că se poate! Să tăgăduiască un
lucru văzut cu ochii. Ia-o înapoi, de acolo.
 
MENAECHMUS                  De unde?
 
PENICULUS                         De la brodător, pare-mi-se. Adă-i haina înapoi.
 
Menaechmus se ridică dându-se bine pe lângă Matroană, încearcă să scoată băţul de sub piciorul ei
 
 MENAECHMUS                  Ce vorbă mai e şi cu haina asta? Te văd atât de
tristă. Vezi, asta nu-mi place chiar deloc.
 
MATROANA                                    Fleacuri.
 
MENAECHMUS                  Te-a supărat vreunul de-ai casei?
 
MATROANA                                    Prostii.
 
MENAECHMUS                  Vreun rob lipsit-a poate de la datorie? Vorbeşte şi
de pedeapsă n-are să scape.
 
MATROANA                                    Te ţii de fleacuri!
 
MENAECHMUS                   N-oi fi, atunci, mâniată pe mine?
(cu frică) 
 
MATROANA                                    Acum, vezi, o ghicişi.
 
Menaechmus reuşeşte să ia bastonul, ameninţându-i pe cei doi, care se retrag speriaţi; frumos ar fi,
el nici să nu realizeze, să uite că are bastonul în mână, iar ceilalţi să se tot ferească
 
MENAECHMUS                  Spune, de ce eşti necăjită, dragă nevastă?
 
Peniculus, ascunzându-se după Matroană
 
PENICULUS                         Vezi-l cum umblă, să ţi se vâre la inimă!
Menaechmus se repede din nou la ei – cei doi se feresc
 
MENAECHMUS                  Nu înţelegi, să nu-mi baţi capul!
 
PENICULUS                         Să te mai grăbeşti şi altă dată să mănânci fără mine
şi pe urmă, să-ţi mai baţi şi joc!
 
MENAECHMUS                  Pe Polux, nici de prânzit n-am prânzit şi nici,astăzi,
piciorul în casa aceea n-am pus.
 
Peniculus prins de discuţie iese în faţă
 
PENICULUS                         Tăgăduieşti?
 
MENAECHMUS                  Pe Hercle, fireşte că tăgăduiesc.
 
Îşi pune mâinile în cap
 
PENICULUS                         Nici că se poate, om mai neruşinat. Nu te văzui eu
stând înaintea casei, cu o cunună pe cap şi nu
vroiai să mă cunoşti, că ziceai că eşti om străin?
 
Menaechmus disperat, se ia după Peniculus care fuge în jurul fântânii
 
MENAECHMUS                  De la despărţirea noastră,abia acum mă întorc acasă.
 
PENICULUS                         Nu-ţi închipuiai, c-am şi eu cu ce să mă răzbun?
Am spus totul soţiei tale.
 
Menaechmus rămâne, o clipă, mut – pauză – se apropie
 
MENAECHMUS                  Ce i-ai spus?
 
 Peniculus se aşează pe fântână, tacticos, face o pauză, îşi gustă lovitura
 
PENICULUS                         Nu ştiu. Întreab-o tu, singur.
 
Menaechmus se apropie de Matroană – aceasta se întoarce cu spatele, nu vrea să-i răspundă –
Menaechmus îi dă cu băţul la fund
 
MENAECHMUS                  Ce este, nevastă? Cam ce ţi-a povestit ăsta, ţie? Ce
este? De ce taci? De ce nu spui nimic?
 
Matroana se întoarce – izbucnind
 
MATROANA                                    Fiindcă n-ai nici un pic de ruşine. Mi s-a furat o haină.
 
Menaechmus se face că n-a înţeles. Întâi liniştit, apoi strigând şi el
MENAECHMUS                  Mi s-a furat o haină?
 
Peniculus calm, sadic, arată spre casa lui Erotium
 
PENICULUS                         Îl vezi, nelegiuitul, cum caută să te încurce?
 
Către Menaechmus
 
PENICULUS                         Ei i s-a furat şi nu ţie. Şi stă la bună păstrare.
 
Menaechmus face un pas către Peniculus care, ferindu-se cade în fântână
 
MENAECHMUS                  N-am nimic de împărţit cu tine.
 
Menaechmus şi Matroana se duc să-l scoată pe Peniculus din fântână; către soţie
 
MENAECHMUS                  Ce vrei să spui? Cine a furat-o?
 
Îl trag pe Peniculus din fântână
 
MATROANA                                    Chiar tu, îţi spun.
 
MENAECHMUS                  Eu?
 
MATROANA                                    Tu.  Vrei să-ţi aduc o bufniţă, să-ţi spună într-una „tu”.
 
Menaechmus candid, depărtându-se
 
MENAECHMUS                  Pe Jupiter, dar nu i-am dat-o de tot, ci numai
cu împrumut.
 
Matroana se îndreaptă spre el – Menaechmus se retrage; ea fuge după el dar Menaechmus fuge şi
iese din scenă
 
MATROANA                                    Pe Castor, s-aduci haina înapoi!
 
MENAECHMUS                  Am s-o aduc.
 
MATROANA                                    Ai s-o faci cred, spre binele tău. Pentru că prin casă
n-ai să mai calci, dacă nu aduci haina cu tine.
 
Matroana se întoarce şi-şi descrcă nervii pe Peniculus, cărându-i câţiva pumni
 
PENICULUS                         Cu ce mă aleg eu, unul, care te-am ajutat în această
afacere?
 
MATROANA                                    Am să-ţi întorc ajutorul, de ţi se va fura şi ţie
ceva din casă.
 
Matroana iese;
Peniculus ridicându-se
 
PENICULUS                         Asta n-are să se întâmple niciodată, că n-am nimic
în casă, deci n-are ce să-mi dispară.
 
Peniculus porneşte – în faţa casei lui Menaechmus se opreşte enervat
 
PENICULUS                         Şi pe tine, şi pe bărbatul tău, femeie, să vă
trăznească zeii. Să mă grăbesc spre for, căci văd
că dinspre partea oamenilor ăştia, rămân
nenorocit de-a binelea.
 
Peniculus iese grăbit
 
 
 
 
Scena a XI-a
 
MENAECHMUS I, EROTIUM
 
După câteva clipe, apare Menaechmus I în patru labe – traversează scena, spre casa lui Erotium
 
MENAECHMUS                  Nevastă-mea crede că mi-a făcut rău, dându-mă
afară din casă. Ca şi cum, n-aş avea un loc mai
bun, unde să mă duc .
 
Se ridică şi bate la uşă
 
MENAECHMUS                  Ei, deschideţi! Şi, trimite-ţi-o încoa pe Erotium.
 
Făcând câţiva paşi spre casa lui, căutând să vadă dacă nu e urmărit;
către casa lui:
 
MENAECHMUS                  Dacă tu nu mă vrei, să nu crezi că mă prăpădesc.
 
Apare Erotium în uşă – e trezită din somn, cască
 
EROTIUM                             Cine mă caută?
 
MENAECHMUS                  Unul care se duşmăneşte mai mult pe el, decât
pe tine.
 
EROTIUM                             A, Menaechmus. De ce îmi stai înaintea uşii?
De ce nu-mi intri în casă?
 
Menaechmus se apropie pas cu pas de ea
 
MENAECHMUS                  Ştii de ce vin eu la tine?
 
EROTIUM                             Ştiu. Să-ţi dau din plăcerile trupului meu.
(plictisită)
 
MENAECHMUS                  Ba, pe Polux, să-mi dai haina aceea, dragă, pe
(cu tandreţe)                           care ţi-o dădui mai înainte. Nevastă-mea a aflat
toată afacerea, aşa cum s-a petrecut. Ţie am
să-ţi cumpăr o altă haină, de două ori mai scumpă.
Acelaşi ton
 
EROTIUM                             Dar nu ţi-o dădui s-o duci la brodător, împreună cu
Brăţara, pe care trebuia s-o duci la bijutier, s-o facă
din nou?
 
MENAECHMUS                  Mi-ai dat tu haina şi brăţara? Nimic adevărat ! După
ce ţi-am dat-o, m-am dus în for şi abia acum dau
cu ochii de tine.
 
Menaechmus s-a apropiat – Erotium îl respinge, ridicând vocea
 
EROTIUM                             Văd eu care ţi-e gândul. Vrei să mă tragi pe sfoară,
cu lucrurile pe care ţi le-am încredinţat.
 
Încercând s-o liniştească
 
MENAECHMUS                  Pe Polux, nici gând să te înşel. Dar îţi spun c-a
aflat nevasta.
 
Erotium vine spre el
 
EROTIUM                             Nu te-am rugat eu să mi-o dai. Tu singur  mi-ai
adus-o şi acum mi-o ceri înapoi? Ia-ţi-o!
Spălaţi-vă pe cap cu ea, tu şi nevastă-ta!
 
Îi întoarce spatele – în usă se opreşte
 
EROTIUM                             De azi înainte, piciorul n-ai să-l mai pui la mine,
dacă nu vii cu bani. Să nu-ţi închipui că mă poţi
înşela cu vorbe.
Iese
 
MENAECHMUS                  Ascultă!…Stai!…Întoarce-te!
 
Menaechmus pustiit, nenorocit
 
MENAECHMUS                  Acum, chiar că am rămas cu totul pe dinafară.
 
Pleacă încet şi iese
 
MENAECHMUS                  Nici casă, nici iubită. Mă duc să mă sfătuiesc cu
prietenii… să văd ce cred ei…că…că…
 
 
Intermezzo muzical
 
 
 
Scena a XII-a
 
MATROANA , MENAECHMUS II
 
Intră Menaechmus II, e ostenit, abia merge,  se aşează pe marginea fântânii, ţine haina pe genunchi
 
MENAECHMUS                  Făcui cea mai mare prostie, că-i încredinţai lui
Messenio punga cu bani. S-o fi înfundat
în vreo cârciumă.
  
Intră Matroana, căutându-şi bărbatul
 
MATROANA                                    Ieşii să văd, de ce nu se mai întoarce odată
bărbatul acasă.
 
Îl vede pe Menaechmus II – se apropie de el
 
MATROANA                                    Iată-l! Chiar pe el îl văd. Sunt scăpată, aduce
haina. Mă duc să-l primesc.
 
Joc mut: Matroana zâmbitoare se aşează lângă el şi-l sărută;
Menaechmus II crede că-i o altă femeie care vrea să-l acosteze şi-i arată că
n-are bani;
Matroana vrea să pună mâna pe haină, Menaechmus II o tot mută dintr-o parte în alta, în contra
timp cu Matroana;
Matroana reuşeşte să pună mâna pe haină, Menaechmus II caută să-i dea mână de-o parte, dar
Matroana se „agaţă” de el
 
MENAECHMUS                  Ce te-a găsit, muiere?
 
MATROANA                                    Mai şi crâcneşti, neruşinatule!
 
Menaechmus II smulge haina şi degajează
 
MENAECHMUS                  La urma urmei, cu ce m-am făcut vinovat, de n-am
voie să vorbesc?
 
Matroana vine pe partea cealaltă a fântânii
 
MATROANA                         Mai şi întrebi? Om îndrăzneţ şi neruşinat! Blăstămăţiile astea ale tale, nu
mai pot să le îndur.
Mai bine să trăiesc restul zilelor ca femeie văduvită.
 
Menaechmus II se apropie cu un pas de ea
 
MENAECHMUS                  Din partea mea, n-ai decât să trăieşti cum vrei. Ce
mă priveşte pe mine, că nu mai vrei să fii măritată?
Eu, tot nu te iau. Ciudate obiceiuri mai sunt pe aici.
Să se spună prăpăstii la oamenii străini de partea
locului.
 
MATROANA                                    Nu ţi-e ruşine! Furaşi pe ascuns haina şi bijuteriile,
ca să-ţi faci mână bună la amantă.
 
Menaechmus II ieşindu-şi din minţi
 
MENAECHMUS                  Femeie, eşti sănătoasă la cap? Ai neruşinarea să-mi
zici că ţi-am furat haina asta, pe care mi-o dete altă
femeie? Pe Hercle, dacă ştii, spune-mi vreo băutură
pe care s-o beau, ca să-ţi pot îndura nebuniile. Drept
cine mă iei, nu pot să-mi dau seama. Ştiu însă un
lucru: că te cunosc cum l-aş cunoaşte pe Porthaon.
 
MATROANA                                    Mă iei în râs, dar n-ai să-l poţi lua şi pe tata.
Ia, uite-te înapoi!
 
Menaechmus II  priveşte spre intrarea din dreapta
 
MATROANA                                    Îl cunoşti?
  
Menaechmus II degajează – Matroana vine după el
 
MENAECHMUS                  Îl cunosc, cum l-aş cunoaşte pe Calchas. L-am mai
văzut, cum te-am văzut şi pe tine!
 
MATROANA                                    Spui că nu mă cunoşti, nici pe mine nici pe tata.
 
MENAECHMUS                  Pe Hercle,  aş spune-o chiar dacă ar fi să-ţi aduci
şi bunicul.
 
MATROANA                                    Pe Castor… Pe Jupiter…
 
Menaechmus II şi Matroana se aşează la extremităţile scărilor; Menaechmus II aşează haina lângă
el
 
 
 
Scena a XIII-a
 
SENEX, MATROANA, MENAECHMUS  II
 
Intră Senex se îndreaptă spre fântână
Canticum – Muzică
 
SENEX                                  Cât puterea mă ajută şi nevoia va s-o ceară,
Pasul să-l măresc şi graba cată să mi-o pun la mers
 
Pauză – Senex face o serie de exhibiţii până reuşeşte să se suie pe fântână
 
SENEX                                  Sprinten nu mai sunt acuma,  bătrâneţea rău mă
apasă. Doar un lucru-mi zace acuma, de ce
fii-mea trimise aşa grăbit la mine, să mă zoresc
spre ea.
 
Priveşte spre cei doi
 
SENEX                                  Însă îmi cam dau cu gândul, lucrul care va să fie
vreo sfădire cu bărbatul, chiar aşa li-i obiceiul.
 
Se apropie de Matroană
 
SENEX                                  Vin la veşti bune? Tu de ce eşti tristă? Iar el de ce
stă mâniat departe de tine? Vreo neînţelegere pare
să fie între voi. Vorbeşte, care-i vinovatul?
Vorbă lungă, însă, nu!
Dialog static
 
MATROANA                                    Aici n-aş mai putea trăi. Că nu-i chip, să mai pot.
Să mă iei acasă cu tine. Am ajuns de ocară, tată.
 
SENEX                                  De ocara cui?
 
MATROANA                                    A aceluia căruia tu m-ai încredinţat: a soţului meu.
S-a apucat să iubească o curtezană.
 
SENEX                                  Bine face! Din pricina apucăturilor tale, o să
iubească şi mai multe.
 
MATROANA                                    Şi chefuieşte acolo.
 SENEX                                  De dragul tău o să bea mai puţin? Socoţi că bărbaţii
pot fi robii tăi? Când el are aşa grijă de haine şi
de bijuterii, când îţi dă de-ale mâncării, ar fi mai
cuminte, femeie, să fi cu judecată.
 
MATROANA                                    La urma urmei, nu te-am chemat să mă judeci pe
Mine, ci pe el. Eşti doar, de-al meu! Îmi şterpeleşte
de acasă haine şi bijuterii şi le duce la ibovnica lui.
 
SENEX                                  Rău face, dacă face una ca asta.
 
Senex urmat de Matroană se apropie de Menaechmus II
 
SENEX                                  Să-l ascult şi pe el.
 
Menaechmus II se ciupeşte să vadă dacă e adevărat ce se întâmplă
 
SENEX                                  Ia spune, Menaechmus,să ştiu şi eu, de ce vă certaţi?
 
Menaechmus II se ridică – cei doi se retrag câţiva paşi
 
MENAECHMUS                  Rogu-te, ce-am eu de împărţit cu tine? De unde-mi
vii şi cine-mi eşti? Ce ţi-am făcut eu ţie şi mai ales
ăsteia, care se tot ţine scai de mine?
 
Matroana îi şopteşte lui Senex
 
MATROANA                                    Ia,uite cum i s-a întunecat privire!. Ce culoare verzuie
îi acoperă tâmplele şi fruntea! Uite cum îi sticlesc
ochii în cap!
 
MENAECHMUS                  Sticleţi sunt ei! Mă fac nebun pe mine, când, de fapt,
nebuni sunt ei.
 
Către public
 
MENAECHMUS                  Atunci, să fac pe nebunul de-a binelea, ca să-i pot
alunga prin frică.
 
Joc: Menaechmus II îşi întinde haina pe jos; Senex crede că vrea să se împace, se apropie şi-i face
semn şi Matroanei să se apropie, dar Menaechmus II izbucneşte brusc, cei doi se retrag
 
MENAECHMUS                  Evoe, evoe, Bacchus! De ce să mă chemi la
vânătoare? Te aud, dar de plecat nu pot pleca
de pe aceste locuri.
 
Menaechmus II se duce spre Matroană, care, speriată se depărtează
 
MENAECHMUS                  Spre stânga, muierea aceea, ca o căţea turbată,
îmi aţine calea.
 
Menaechmus II se apropie de Senex, care se uită mirat la el
 
MENAECHMUS                  Iar spre partea cealaltă, un ţap pleşuv, care                                                             
adesea a nenorocit cetăţenii nevinovaţi, cu
mărturiile lui false.
 
Senex îi trece mâna prin păr
 
SENEX                                  Vai de capul tău!
  
Descumpănit, Menaechmus II ia haina şi se depărtează (lângă fântână) pentru a-şi recompune
nebunia
 
MENAECHMUS                  Apollo îmi porunceşte să-i ard ochii cu torţe arzânde!
 
Matroana se apropie de Senex
 
MATROANA                                    Mă ameninţă că-mi arde ochii!
 
SENEX                                  Ce-ar fi, dacă aş chema în grabă robii? Să-l ridice de
aci şi să-l ţină legat,până nu înebuneşte de-a binelea.
 
Menaechmus II se opreşte – ascultă – spre public
 
MENAECHMUS                  Se îngroaşe gluma! De nu găsesc alt mijloc de
scăpare, ăştia o să mă ducă la ei acasă.
 
Mai înfierbântat, făcând alte figuri, se apropie de cei doi
 
MENAECHMUS                  Nu vrei să-l cruţ deloc? Să-mi reped, zici tu, pumnii
în faţa-i dacă nu piere din ochi-mi, ducându-se să
se spânzure?
Am să-ţi îndeplinesc porunca, Apollo.
 
SENEX                                  Fugi acasă cât poţi de repede, să nu te stâlcească
(către Matroană)                    în pumni.
 
Matroana iese, Menaechmus II lui Senex, fără să-şi dea seama
 
MENAECHMUS                  Pe femeie o îndepărtai frumuşel.
Îmi mai rămâne acest ticălos bărbos, ce
tremură pe picioare ca un Titanus.
 
Apoi realizează cui i-a spus, din nou mimează nebunia: ia bastonul din mâna lui Senex şi-l „gâdilă”
 
MENAECHMUS                  Îmi porunceşti, Apollo, membrele, oasele şi                                                                   
încheieturile să i le rup cu bastonul care-l
are în mână?
 
Scena bătăii:
Menaechmus II se ridică în mâini;
Senex se trezeşte cu picioarele lui în faţă – vrea să-i vorbească, nu-i găseşte capul;
Îşi dă seama, se apleacă; între timp Menaechmus II a revenit la poziţia normală şi Senex   se trezeşte
iar cu picioarele acestuia în faţa ochilor;
Senex înţelege, se amuză, vrea să facă şi el la fel.
Fiţe pe care le arată Menaechmus II, din care mereu îi trage câte o palmă lui Senex;
Senex încearcă şi el „fentele” dar se pălmuieşte singur;
Brusc, fără nici o fentă, îi trage o palmă lui Menaechmus II
 
SENEX                                  De  bună n-are să-ţi fie, dacă cu adevărat mă atingi.
 
MENAECHMUS                  O să fac aşa cum porunceşti. Am să pun mâna pe
securea cu două tăişuri şi am să-l ciopârţesc până
am să-i fac măruntaiele piftie. Multe porunci mai
îmi dai, Apollo?
 
Menaechmus II îl ia în cârcă pe Senex, face un ocol şi-l scoate din scenă
 
MENAECHMUS                  Acum îmi porunceşti să pun să se înhame doi cai
 neîmblânziţi, sălbatici, să mă arunc în car şi să
trec peste  acest leu hodorogit, împuţit şi fără dinţi.
 
Menaechmus II reintră, răsuflă uşurat, dar bătrânul apare iar
 
SENEX                                  Mă ameninţi pe mine cu cai înhămaţi?
 
MENAECHMUS                  Haide, cai, faceţi să răsune zgomotul copitelor.
 
Senex tropăie în jurul lui Menaechmus II; la un moment dat se opreşte; Menaechmus II îi arată ceva
în casă, apoi îi face vânt înăuntru
 
MENAECHMUS                  Şi prin alergarea voastră, arătaţi ce poate iuţeala
picioarelor voastre!
 
Menaechmus II vine spre public
 
MENAECHMUS                  Rogu-vă, pieriţi din faţa mea, ăştia care mă silesc
să fac pe nebunul, eu, om sănătos la cap!
Se duce să ia haina lăsată jos
 
MENAECHMUS                  Da, ce-oi fi stând eu şi n-alerg la corabie acum, cât
pot sa scap cu faţa curată. În oraşul ăsta sunt adunati
toti nebunii din lume!
 
Face câţiva paşi, apoi cade în genunchi auzind „vocea”
 
MENAECHMUS                  Din nou văd că-mi porunceşte Apollo: să mă reped
asupra aceluia care-mi stă în cale şi să-l omor!
 
Se repede asupra unui adversar nevăzut; se împiedică, cade
 
 
MENAECHMUS                  Au!  Cine mă dă jos din car? El schimbă porunca
ziselor tale, Apollo!
 
Se ridică şi pleacă rătăcit
 
Intermezzo muzical
 
 
 
Scena a XIV-a
 
MENAECHMUS I, SENEX, MEDYCUS
 
Apare Menaechmus – vine şi se aşează pe trepte
 
MENAECHMUS                  Vai, pe Polux, curat viaţă de om nefericit. Nebun nu
sunt, dar cine poate să mai înţeleagă ceva? Deşi
mă văd în toate minţile, aşa cum văd şi pe alţii. Văd
totul, aşa cum s-a petrecut. Crezui că pot face ceva
în ascuns şi, când colo, toate mi le dete în vileag
parazitul. Zice că am prânzit fără el şi apoi n-am vrut
să-l cunosc. Iar curtezana de aici, s-a purtat cum i-e
năravul. Când o rog să-mi dea haina înapoi, ea mă
prosteşte, că mi-a dat-o.
 
Îşi schimbă locul
 
MENAECHMUS                   Ce pot să mai înţeleg? Vai, pe Polux, curat viaţă de
om nefericit!
 
Apare Senex – se duce spre intrarea din dreapta şi strigă
 
SENEX                                  Hai, doctore! Mişcă-te mai repede, pas de furnică!
 
Apare Medycus;
Se apropie de Senex şi începe să-l consulte – mai întâi făcându-i vrăji, apoi ascultându-l;
Senex i-l arată pe Menaechmus – în sfârşit Medycus înţelege
 
MEDYCUS                           Ce boală are?
 
SENEX                                  Mă ameninţă cu cai înhămaţi.
 
Medycus cu emfază
 
MEDYCUS                           Povesteşte, bătrânule. E apucat de strigoi sau de
nebunie? Sau, poate, e prins de letargie, ori de
hidropsie? Spune-mi, să ştiu.
 
SENEX                                  Tocmai de aceea te-am chemat pe tine: să-mi spui
ce boală are şi să-l vindeci.
 
Medycus rămâne o clipă interzis
 
MEDYCUS                           Asta e lucru cel mai uşor.
 
Medycus şi Senex, în acelaşi pas, săltat, se apropie de Menaechmus;
 
MEDYCUS                           Se va vindeca, se va vindeca, despre asta te pot
încredinţa.
 
SENEX                                  Iată-l! Să-l pândim, ce face.
 
Pe vaietele lui Menaechmus se retrag, doi paşi, apoi se apropie, un pas
 
MENAECHMUS                  Vai, pe Polux, curat viaţă de om nefericit!
(aparte)
 
MEDYCUS                           Îl auzi ce spune?
 
Menaechmus se depărtează – se apropie de fântână
 
MEDYCUS                           Zice că e om nefericit.
 
SENEX                                  Ia, du-te spre el.
 
Medycus se aproie de Menaechmus – pe un ton foarte important
 
MEDYCUS                           Zice să mă duc spre el.
 
Medycus se apropie de Senex
 
MEDYCUS                           De ce-ţi dezveleşti braţul? Asta face rău bolii tale.
 
Menaechmus se depărtează şi se aşează pe trepte
 
MENAECHMUS                   Du-te şi spânzură-te!
 
Senex se apropie de Medycus
 
SENEX                                  Îl auzi?
 
Medycus şi Senex, în acelaşi pas se apropie de Menaechmus
 
MEDYCUS                           Ascultă-mă, Menaechmus.
 
MENAECHMUS                   Ce pofteşti?
 
MEDYCUS                           Răspunde-mi ce te întreb: bei vin alb sau negru?
 
Menaechmus se depărtează
 
MENAECHMUS                   Vedeate-aş sus pe cruce!
 
Medycus şi  Senex să se apropie din nou
 
MEDYCUS                           Nebunia, chiar că începe să-l apuce.
Ţi se întâmplă, vreodată, să nu poţi mişca ochii?
 
Joc la Senex, mişcă din ochi
 
MENAECHMUS                   Mă iei drept o lăcustă, neleguitule, nelegiuiţilor!
 
Medycus trece după Senex
 
MEDYCUS                           Odată aşezat în pat, adormi repede?
 
MENAECHMUS                   Când nu mă ştiu dator la nimeni, adorm dus.
 
Medycus face tot felul de scamatorii până adorm cu toţii
 
MEDYCUS                           Adormi într-una până la ziuă?
 
Medycus adoarme şi el – cade pe pocnitori şi se trezesc cu toţii;
Menaechmus, înfuriat, se ia după cei doi, care fug de el – ritm rapid – dintr-o parte în alta a scenei
 
MENAECHMUS                   De ce nu mă întrebi dacă mănânc pâine roşie ca
purpura sau galbenă ca lutul. Ori, de mănânc păsări
cu solzi , ori peşti cu pene.
SENEX                                  Aiurează! O să-l omori cu vorba.
Dă-i, mai bine, un leac.
 
Medycus îi dă o jucărioară – Menaechmus se retrage satisfăcut;
Medycus îl consultă pe Senex
 
MEDYCUS                           Când îţi ghiorţăie maţele, ce simţi?
 
SENEX                                  Când sunt sătul, nu-mi ghiorţăie: numai când sunt
flămând, îmi ghiorţăie.
 
MEDYCUS                           Pe Polux, iată un răspuns care nu e al unui
om nesănătos.
 
Medycus îl arată pe Menaechmus că s-a însănătoşit
 
SENEX                                  L-ai tămăduit. Acuma e blând ca un Nestor.
 
Senex şi Medycus se apropie de Menaechmus care se joacă
  
SENEX                                  Nu ca adineaori, când spunea că nevastă-sa
e căţea turbată.
 
Menaechmus e amuzat
 
MENAECHMUS                   Cine, eu?
 
Senex blând – Menaechmus acelaşi joc
 
SENEX                                  Iar pe mine, m-ai ameţit cu cai înhămaţi.
 
MENAECHMUS                   Eu?
 
SENEX                                  Ai spus-o, ca un nebun ce erai.
 
Menaechmus se ridică înfuriat şi se învârte în jurul lui Senex;
Medycus se „trezeşte” şi se învârte şi el;
Senex se învârte în jurul lor;
Menaechmus şi Medycus ies fugind, Senex continuă să se învârtă;
 
MENAECHMUS                   Nebun eşti tu! De-i aşa, şi eu pot să spun despre
tine, ca-i furat cununa sfântă a lui Jupiter şi că, din
pricina asta, ai fost pus sub furcă şi snopit în bătaie.
 
Reintră Medycus şi Menaechmus;
Menaechmus îl opreşte cu mâna pe Medycus, iar acesta pe Senex
 
MENAECHMUS                   Mi-ai spus că ţi-ai omorât mama şi tata.
Medycus, auzind ce spune Menaechmus, o ia din nou la goană;
 
SENEX                                  Te rog, doctore, grăbeşte-te!
 
Senex se ia după el – ies amândoi;
În acelaşi timp, pe cealaltă intrare, vin fugind Messenio, cu o butelcă şi o pasăre în mână, urmărit de
Peniculus care-i cere de mâncare – ies amândoi;
Reintră Medycus şi Senex, foarte liniştiţi, în pas agale şi intră în casă
 
MEDYCUS                           Hai, acasă! Am să te îndop cu spânz vreo douăzeci
de zile în şir şi am să te tămăduiesc.
 
Menaechmus înmărmurit
 
MENAECHMUS                   Pe Jupiter, ce-o mai fi şi asta? De ce m-ar face nebun
oamenii ăştia?
 
Menaechmus se aşează pe trepte
 
MENAECHMUS                   Nebuni, ei sunt! Cu toţii! Ce mă fac, acum? Iată-mă
singur. De vreau să mă duc acasă, nu mă lasă
nevasta; iar dincoace, nu mă primeşte nimeni.
Am să stau aici. La noapte, poate o să-mi dea drumul.
 
Se culcă
 
 
Scena a XV-a
 
MENAECHMUS II, MESSENIO
 
 Intră Messenio – jocul cu mâna
 
MESSENIO                           Mărturia credinţei unui rob e atunci când e cu gândul
la treburile stăpânului, veghează, rânduieşte, cugetă,
îi poartă de grijă, mai bine decât şi-ar purta el singur.
Căci robul, care e din fire smerit, îşi preţuieşte mai
mult fundul decât capul, picioarele mai mult decât
stomacul, ca unul ce prea bine ştie, cu ce răsplată
s-aleg de la stăpâni, robii.
Frază muzicală
MESSENIO                           Lovituri, cătuşe grele,
la muncă, muncă grea,
istovitoare, foame, ger cumplit
astea-s plata trândăviei.
De aceea eu mi-am pus în cap să fiu mai degrabă
om de omenie, decât om rău.
 
Messenio îşi face jocul, apoi se culcă pe trepte
 
MESSENIO                           Alţii facă ce-or pofti, aşa cum îi poartă interesul, eu
Însă, am să fiu aşa cum se cade să fiu. Şi apoi, n-am
să mă mai tem multă vreme, că mi se apropie şi mie
ceasul când o să-mi vină răsplata faptelor mele. De
aceea şi eu slujesc cu credinţă, să nu mi se
zădărnicească nădejdea. După ce dusei bagajele, aşa cum porunca mi-a fost, vin acum în calea stăpânlui.
 
 
 
Scena a XVI –a
 
SENEX, MEDYCUS, MENAECHMUS I, MESSENIO, , MENAECHMUS II
 
Intră Senex şi Medycus, merg vorbind până în dreptul lui Menaechmus care doarme  pe trepte,
Senex se aşează pe el
 
SENEX                                  Nebun, e el!  Nebun de legat! Mă ameninţă el pe
Mine, cu cai înhămaţi?
 
MEDYCUS                           Îl înhăţăm pe sus şi-l ducem la dugheana mea.
 
Îl văd pe Messenio, culcat şi el pe trepte, se duc să-l ia, dar după câţiva paşi, îşi dau seama de
confuzie şi îi dau drumul jos
 
MEDYCUS                           Acolo, nădăjuiesc să-l tămăduiesc.
 
Se reped apoi amândoi asupra lui Menaechmus care s-a trezit, dar acesta se fereşte
 
SENEX                                  Ce te codeşti?
 
Dau din nou să se repeadă – Menaechmus le arată „musca” şi-i bagă cu capul în fântână
 
SENEX                                  Nu-i lua în seamă ameninţările.
 
Iar se reped asupra lui Menaechmus, care, din nou, se fereşte, omorând „musca”;
Cei doi îl felicită, apoi reuşesc să-l  prindă de mâini şi-l cară cu ei
 
MENAECHMUS                   Ce vreţi de la mine? Ce căutaţi?
Încotro mă târâţi, unde mă duceţi?
 
Messenio se trezeşte
  
MESSENIO                           O, zei nemuritori, stăpânul meu! Oameni care duc
pe sus pe stăpânul meu!
 
Menaechmus se smuceşte, se dă peste cap – de două ori – a doua oară însă cei doi reuşesc să-l prindă
de picioare
 
MENAECHMUS                   Îndurare, ori cine ai fi tu! Dă-mi o mână de ajutor!
 
MESSENIO                           Auzi, vorbă! În ajutor am să-ţi sar şi de apărat, am
să te apăr.
O să le fac numai vânătăi, cărându-le la pumni.
 
Menaechmus le dă câte un picior bătrânilor, eliberându-se, fuge, iese, urmărit de cei doi;
Messenio se repede şi el, face o tumbă, dar nimereşte în casa lui Erotium;
Menaechmus reintră, se ascunde după fântână;
Cei doi bătrâni reintră şi ei, în acelaşi timp cu Messenio, care iese din casa lui Erotium, având o oală
în cap
 
MESSENIO                           Pe Hercle, nenorocirea o să vă pască pe ziua de azi!
 
Ce doi bătrâni se sperie de Messenio şi fug;
 
MESSENIO                           Scoate-i ochiul, stăpâne, ăstuia care te ţine de ochi.
 
Messenio zbătându-se să scape de oală, reintră la Erotium;
Apar,din nou, bătrânii. Medicus scoate o sfoară. Amândoi, ţinând de câte un capăt, vin spre fântână
strigându-l pe Menaechmus;
Senex şi Medycus se reped cu sfoara spre Menaechmus, care trece pe sub ea şi iese din scenă;
Intră Menaechmus II, bătrânii se trezesc cu el în faţă, Senex dă să-l prindă;
Messenio e scos din casa lui Erotium
 
MESSENIO                           Umflă-i în pumni… Căraţi-vă de aici! Spânzuraţi-vă!
 
Menaechmus II se sperie de el şi fuge, urmărit de cei doi bătrâni;
Messenio se îndreaptă din nou, fără să vrea, spre casa lui Erotium, care-l îmbrânceşte afară;
În acest timp intră Menaechmus I, Erotium îl vede şi se ia după el, ies din scenă;
Messenio dispare în casa Matroanei;
Intră Menaechmus II, aducându-i legaţi pe bătrâni;
Matroana iese, îmbrâncindu-l pe Messenio, care intră în casa lui Erotium;
Văzându-l pe Menaechmus II, Matroana se ia după el, acesta, speriat, fuge, ies din scenă
Intră Menaechmus I, urmărit de Erotium, intră şi Matroana, o vede pe Erotium, se ia la păruială cu
ea, Menaechmus I fuge;
Intră Cylindrus, care îl împinge pe Messenio ( abia ieşit din casa lui Erotium) în casa Matroanei.
Văzându-şi stăpâna în încurcătură, Cylindrus se duce s-o scoată din încăierare;
Intră Menaechmus II urmărit de Peniculus şi de cei doi bătrâni,  care văd încăierarea şi intră în ea;
Menaechmus II îi calcă pe picior pe cei doi, apoi iese;
Bătrânii urlă, toţi încep să urle, apoi fug, care-ncotro;
Messenio e dat afară din casa Matroanei – se bate singur
 
MESSENIO                           Ţine, mai na încă una. Ca unul ce pleci cel din urmă,
primeşte această răsplată. Bine le mai garnisişi
obrazul, aşa, după pofta inimii.
 
Apare Menaechmus I
 
MENAECHMUS                   Oricine ai fi, zeii să-ţi dea binecuvântarea lor.
 
Menaechmus  îl duce pe Messenio la trepte şi încearcă să-i scoată oala de pe cap
 
 MENAECHMUS                   De n-ai fi fost tu, n-aş mai fi apucat viaţa până
la asfinţitul soarelui.
 
Menaechmus continuă să încerce să-i scoată lui Messenio oala de pe cap, dar aceasta tot cade la loc
 
MESSENIO                           Dacă e aşa, pe Polux, vrei să-mi faci un bine? Să mă
dezrobeşti din robie, stăpâne?
 
MENAECHMUS                   Să te dezrobesc, eu, pe tine?
 
MESSENIO                           Chiar aşa, pentru că şi eu stăpâne, te scăpai pe tine.
 
MENAECHMUS                   Tinere, te înşeli.
 
Deodată Messenio îşi scoate singur, foarte uşor, oala de pe cap;
Dialogând, fiecare îl crede pe celălalt nebun
 
MESSENIO                           Cum, mă înşel? Nu te-am scăpat?
 
MENAECHMUS                   Jur pe stăpânul Jupiter, că nu sunt eu stăpânul tău.
 
MESSENIO                           Cum?
 
 
MENAECHMUS                   Minciuni nu spun. Nici unul din robii mei nu mi-a
făcut un astfel de bine, cum mi-l făcuşi tu. Mari
minunăţii îmi mai ieşiră în cale! Unii spun că n-aş
fi eu şi mă dădură pe uşă afară.
Până şi ăsta, spune că e robul meu.
 
Se îndreaptă amândoi spre intrarea din dreapta
 
MESSENIO                           De-i aşa, cum spui tu, că nu sunt robul tău, lasă-mă
atunci să mă duc, ca om slobod, ce sunt.
 
MENAECHMUS                   Din partea mea, pe Hercle, n-ai decât să fii slobod
şi să te duc,i unde pofteşi.
 
MESSENIO                           Aşadar ,te învoieşti?
 
MENAECHMUS                   Mă învoiesc,dacă tu crezi c-am vreun drept asupra ta.
 
MESSENIO                           Salutare, patroane dragă!
 
Messenio se îndreaptă spre cealaltă intrare
 
MESSENIO                           Mă duc la han, să-ţi aduc bagajele şi banii.
 
 
 
Scena a XVII –a
 
MENAECHMUS II , MESSENIO
 
Messenio dă cu ochii de Menaechmus II, care tocmai intră – crede că a greşit ieşirea, dă să plece în
partea cealaltă, Menaechmus II îl opreşte
 
MENAECHMUS                   Neruşinatule, ce-ai făcut de atunci, de când ţi-am
poruncit să vii în calea mea?
 
 Messenio îl crede nebun, izbucneşte în râs
 
MESSENIO                           Te smulsei din mâna celor care te umflaseră pe
sus, în faţa casei de aici.
 
MENAECHMUS                   Îndrăzneşti să spui, c-ai mai dat ochii cu mine?
 
MESSENIO                           Şi ca răsplată, că te scăpai, m-ai dezrobit din robie.
 
MENAECHMUS                   Ţi-am spus eu, că eşti slobozit din robie?
 
MESSENIO                           Chiar, aşa!
 
Menaechmus II bate din picior, Messenio se apleacă să-şi încaseze porţia, dar Menaechmus II trece
cu piciorul peste el şi, brusc, rămâne uluit
 
MENAECHMUS                   O, zei nemuritori, ce-mi văd ochii?
 
Menaechmus II se retrage şi iese cu spatele
 
MESSENIO                           Ce, stăpâne? Ce?
 
MENAECHMUS                   Chipul meu, ca într-o oglindă!
 
MESSENIO                           E chipul tău, aşa leit ,cum nu se  poate.
 
 
 
Scena a XVIII – a
 
MENAECHMUS I, MESSENIO, MENAECHMUS  II
 
Întorcându-se, Menaechmus I dă cu ochii de Messenio
 
MENAECHMUS   I              O, tinere, tu care-mi scăpaşi viaţa, salutare!
 
MESSENIO                           Te rog, pe Hercle, dacă nu ţi-e cu supărare,
spune-mi numele tău.
 
Menaechmus I îi aruncă două monede pe care Messenio le prinde în oală
 
MENAECHMUS   I              Numele meu este Menaechmus.
 
Messenio face câţiva paşi în faţă
 
MESSENIO                           Că bine zici, stăpâne, tu-mi eşti!
Asta spun şi eu, că esti Menaechmus.
 
Intră bătrânii – văzându-i, Menaechmus I fuge, bătrânii dau să se ia după el;
Intră Menaechmus II
 
MENAECHMUS  II              Ba, eu sunt Menaechmus!
 
Auzindu-i vocea, bătrânii se reped spre el, Menaechmus II fuge, bătrânii ies după el;
Intră Menaechmus I, fugărit de Erotium şi Cylindrus
 
MENAECHMUS    I               Menaechmus e numele meu!
 
Iese urmărit de cei doi
Intră Menaechmus II, fugărit de Matroana şi Peniculus
  
MENAECHMUS     II           Ba, al meu, pe Polux!
 
Iese urmărit de cei doi;
Intră Menaechmus I cu Senex, Medycus, Erotium, Cylindrus, Matroana şi Peniculus după el, fug,
ies, Menaechmus îi fentează, nu mai iese şi vine în spatele lui Messenio;
Se iţeşte de după Messenio, spre dreapta
 
MENAECHMUS      I           Sunt sicilian din Siracuza.
 
Se iţeşte de după Messenio, spre stânga
 
MENAECHMUS     II           Acelaşi oraş şi aceeiaşi patrie, ca şi a mea.
 
Messenio arată, când într-o parte, când în alta, pe jocul de balansare a lui Menaechmus, din spatele
lui, care-şi joacă astfel, la vedere, dublul rol
 
MESSENIO                           Şi eu, robul lui sunt… Dar, am crezut c-aş fi al ăstuia…
Bănuiam pe el, c-ai fi tu…
 
Intră toţi în fugă, se opresc pe trepte – privesc, pe mişcare, în contratimp cu mişcarea lui
Menaechmus
 
MENAECHMUS      I           Eşti din Siracuza?
 
MENAECHMUS     II           Fireşte, dar tu?
 
MENAECHMUS      I           La fel.
 
MENAECHMUS     II           Cum îl cheamă pe tatăl tău?
 
MENAECHMUS      I           Moschus.
 
MENAECHMUS     II           La fel şi pe al meu.
 
MENAECHMUS      I           Câţi eraţi la părinţi?
 
MENAECHMUS     II           Doi.
 
MENAECHMUS      I           Care din voi era mai mare?
 
MENAECHMUS     II           Eram de aceeaşi vârstă.
 
Messenio vine în faţă
 
 
MESSENIO                           Şi ţara şi părinţii şi vârsta şi numele şi părul şi
ochii la fel.
O, zei nemuritori, ăştia doi, sunt gemeni!
 
Poză de final
Muzică de final