Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Artele plastice in antichitate

Arte plastice, din franțuzescul arts plastiques, grupează toate

practicile sau activitățile care realizează o reprezentare artistică, estetică
sau poetică, prin forme sau volume. Termenul este considerat de unii ca fiind o
formă mai restrânsă și învechită pentru arte vizuale, desemnând la origine, în
tradiția iluministă,artele așa-zis majore precum pictura ,sculptura ,desenul si
grevura.
În limba franceză termenul își are originea în latinescul ars și
grecescul plastikos și definea la origine artele exprimate tridimensional,
precum sculptura sau arhitectura, înglobând ulterior pictura, desenul și
gravura.
Pictura în antichitate are la baza motive religioase precum zeitățile,
însă dezvoltă și ideea de reprezentare a naturii, a evenimentelor importante,
sau chiar a acțiunilor de zi cu zi din viața oamenilor. Culorile joacă de
asemenea un rol important, fiecare nuanță simbolizând ceva anume.
Picturile încă existente pe pereții peșterilor din Spania și sudul
Franței înfățișează cu multă acuratețe bizoni, cai și cerbi. Se utilizau culori
strălucitoare, realizate din pulberi minerale dizolvate în grăsimi, albuș de
ou, sucuri vegetale etc. Se pare că primele picturi făceau parte dintr-un
ritual magic. Este vizibilă capacitatea omului primitiv de a lucra cu imagini,
simboluri și semne.

Pictură rupestră

1
Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Grecii prețuiau mult pictura, deși nu o considerau o artă independentă,

ci un auxiliar al sculpturii și arhitecturii.
Datorită faptului că ceramica grecească era pictată cu scene care
adeseori le reproduceau pe cele din pictura propriu-zisă, pot fi cunoscute
motivele și stilul pictural.
Decorul vaselor era exclusiv geometric, apoi apar motivele animaliere,
avimorfe (păsări) și antropomorfe (oameni). Decorurile cele mai frecvente din
epoca clasică și elenistică reproduc scene din legendele mitologice grecești,
din războaiele grecilor cu barbarii, din tragediile grecești, scene din viața
cotidiană, ritualuri și ceremonii religioase.

Tipuri de vase din Grecia Antică

Pictura egipteană avea rolul de a decora interiorul templelor , al

palatelor si al mormintelor. Treptat, pictura murală capătă o amploare
specială, practicându-se tehnica frescei, iar scenele sunt așezate pe toată
suprafața peretelui, de la sol la tavan.
La fel ca arhitectura și sculptura, și pictura egipteană era subordonată
unei ideologii religioase sau politice. Tematica este foarte bogată, cu scene
variate din viața cotidiană ( banchete, dansuri , întreceri sportive , diferite
ocupații etc.) .

2
Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Se observă o diferență între simplitatea și schematismul reprezentărilor

umane și corectitudinea, mulțimea detaliilor în redarea animalelor.
În Regatul de Mijloc se observă apariția unor elemente simbolice sau
magice și diversificarea paletei cromatice, folosindu-se, pe langă culorile
primare, complementarele, contrastele de închis-deschis și griurile colorate.
În Regatul Nou, când fresca ocupa locul dominant în decorarea templelor,
mormintelor și palatelor, se observă o modificare a culorilor, care devin mai
transparente, nuanțate.
Roşul era o culoare negativă, a zeului Seth, zeul deşertului și al
morţii, al răului şi al dezordinii.
Verdele era culoarea vieţii vegetale, a bucuriei şi a tinereţii; era
închinată zeului Osiris, zeu al reînvierii şi al nemuririi.
Negrul era culoarea pământului fertil al Nilului.
Albastrul era culoarea cerului şi a zeului acestuia, Amon.
Galbenul reprezenta aurul, simbol al nemuririi zeilor, având caracter
sacru, fiind destinat numai reprezentărilor zeilor şi faraonilor.
Albul era simbol al purităţii şi bucuriei, culoarea coroanei Egiptului de
Jos.

Arta în Egiptul antic

3
Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Sculptura, fiind o secţie importantă a artei egiptene, este formată din

basoreliefuri, altoreliefuri şi realizarea statuilor de mari şi mici
dimensiuni. Materialele folosite pentru sculptură sunt: piatra, lemnul şi
metalul(aur,argint). Şi sculptura respectă regulile stricte ale egiptenilor,
fiind realizată în aşa fel încât să exprime trăsăturile specifice egiptene.
Credinţa în zei şi viaţa veşnică, au determinat regulile stricte cum ar fi:
hieratismul, frontalismul si supradimensionarea .

Supradimensionarea se realizează prin reprezentarea zeilor şi a faraonilor

mai mari decât celelalte personaje pentru a exprima sacralitatea lor. Atât
statuile cât şi relieful este realizat pentru a decora pereţii mormintelor,
templelor, sau palatelor regale. Compoziţiile sunt sub formă de frize, iar
tematica este diversificată, astfel încât alături de procesiuni religioase sau
funerare, ritualuri sacre şi de înmormântare pot apărea, subiecte din viaţa de
zi cu zi(scene de muncă, vântoare etc.). În perioada Regatului Nou, sculptura
egipteană exprimă rafinament şi eleganţă prin stilizări şi deformări anatomice,
cum ar fi: prognatism accentuat, susţinerea exagerată a gâtului, proeminenţa
abdomenului, fragilitatea şi lungirea membrelor. Câteva exemple pot fi: Statuia
faraonului Kefren, prinţul Rahotep şi soţia sa, Scribul, Portretul lui Nefertiti,
masca de aur a lui Tutankamon etc..

4
Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Statuia faraonului Kefren Rahotep și Nofret

Scribul

5
Caraman Gabriel-Andrei Clasa VI B

Hieratismul ne prezintă calmul şi liniştea, lipsa de expresivitate a

chipurilor exprimând astfel delimitarea personajelor de viaţa pământeană şi
aşteptarea dreptului la nemurire. Acest canon se realizează prin încremenirea
trupurilor şi lipsa de expresivitate a chipurilor, acestea fiind exectuate în
aşa fel încât bărbia să fie uşor ridicată, calota craniană lăsată pe spate,
ochii măriţi şi privirea aţintită spre orizont.
Frontalismul exprimă vederea frontală, din faţă a personajelor realizate.
Astfel, o statuie tridimensională te obligă să o priveşti frontal pentru a
înţelege semnificaţia ei. Astfel de statui înfăţişază personaje(zei,faraoni) în
picioare sau stând, fiind simetrice. Simetria se realizează prin aşezarea
formelor anatomice identic de o parte şi pe alta a unei axe de simetrie dusă
ipotetic de la baza nasului la sol. Cu toate acestea, simetria este relativă
pentru că nu se poate realiza o identitate absolută între cele două părţi.
Majoritatea statuilor egiptene realizate reprezentând personaje cu braţele
lipite de corp şi cu pumnii strânşi prezintă o asimetrie în cazul piciorului
stâng care face pasul spre înnainte în relaţia cu piciorul drept. O altă
asimetrie poate fi observată în cazul când unul din braţe poate fi adus în
dreptul inimii nemaifiind simetric cu celălalt. În pictură şi relief,
frontalismul este realizat diferit: capul şi picioarele sunt reprezentate din
profil, iar umerii, pieptul şi ochiul sunt văzute frontal.
Arta antică egipteană a exercitat o influență considerabilă asupra
tuturor civilizațiilor cu care a venit în contact. Artiștii greci îi datorează
foarte mult, ca și cei romani, influențați de diversele opere și obiecte de
tezaur egiptene aduse la Roma.