Arta egipteană

Arta Egiptului antic cuprinde pictura, sculptura și arhitectura dezvoltate de civilizația din valea Nilului
din timpurile preistorice (c. 5.000 î.Hr.) până în momentul cuceririi romane (31 î.Hr.).

Natura religioasă a civilizatiei egiptene a influentat contributiile acesteia la arta antichitătii. Multe din
marile lucrări ale egiptenilor antici reprezintă zei, zeite si faraoni (considerati si ei divinităti)

Arta egipteana este dominata de ideologia religioasa si de cea monarhica. Aceasta situatie ii impune
artistului stilul solemn si respectarea traditiei.

Artistul trebuie sa ilustreze o idee religioasa sau politica; sa comunice privitorilor un sens care i-a fost
dinainte stabilit, comandat, impus. Arta lui nu tine atat sa „reprezinte”, cat sa „simbolizeze”. Arta
devine astfel o hieroglifa, al carei sens ascuns este stabilit dinainte.

Totul in arta egipteana este dictata de ideea de continuarii existentei si dupa moarte. Ideea „lumii de
dincolo” va fi aceea in functie de care si in jurul careia se va organiza aproape intreaga arta egipteana.
– Fara insa ca imaginea acelei lumi „de dincolo” sa aiba nimic intunecat, dezolant, macabru. Arta
egipteana nu sta – cum gresit se sustine uneori – sub egida mortii. Egipteanul nu este obsedat de ideea
deprimanta a mortii, ci arta sa este o senina intelegere a mortii conceputa ca o continuare fireasca a
vietii. In Egiptul antic moartea nu este definitiva. De aceea, monumentele funerare egiptene sugereaza
si glorifica eternitatea.

Caracteristici generale:
Ca parte componentă a civilizației egiptene, în toate formele sale, arta Egiptului
antic este consacrată în primul rând faraonului, glorificării acestuia, considerat
urmaș al zeilor, și are un profund caracter religios și funerar .

Înca de la început, credința egipteană în viața de după moarte impune ca cei

decedați să fie înmormântați alături de bunuri materiale, în speranța că acestea îi
vor fi necesare în lumea de dincolo. Respectând cu strictețe canoanele impuse
de religie, aceasta artă a evoluat încet, fără transformări spectaculoase.

Simbolistica
Simbolistica joacă un rol important. Faraonii erau reprezentați deținând însemnele puterii. Culorile
folosite sunt expresive: pielea roșie este specifică personajelor tinere, cea galbenă este utilizată pentru
femeile de vârsta mijlocie care nu lucrau în aer liber. Semnificația culorilor era în primul rând
religioasă:

2017
 1. Roșul: era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului Seth, zeul deșertului lipsit de viață
și de aceea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii.
2. Verdele: culoarea vieții vegetale și de aceea culoarea bucuriei și tinereții; era închinată zeului
Osiris, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea lumea de dincolo.
3. Negru: era culoarea pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura
"reînvierea" veșnică a Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării.
4. Albastrul: era culoarea cerului și a zeului acestuia, Amon.
5. Galbenul: reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea avea un
caracter sacru, el fiind destinat numai reprezentărilor zeilor și faraonilor.
6. Albul: simbol al purității și bucuriei, era culoarea coroanei Egiptului de Jos.

De asemenea se utilizau simboluri stereotipe pentru reprezentarea persoanelor de origine străină.

Periodizare:

1) Perioada predinastică

Înca din mileniul al VII-lea î.Hr. se manifestă cultura neoliticului. Pe lângă domesticirea animalelor și
cultura cerealelor, își face apariția și ceramica. Săpăturile arheologice au pus în evidență culturile
numite Badari (5000 î.Hr - 3800 î.Hr.), Nagada (care ia sfârșit prin 3100 î.Hr.). Se remarcă existența
în număr mare a obiectelor funerare. Acestea erau dispuse alături de cel decedat pentru a-i servi în
viața de dincolo.

În cadrul ceramicii, culorile folosite mai des sunt roșul, negrul și predomină scenele din viața cotidiană
alături de motive animale. De asemenea, s-au descoperit palete votive, gravate cu scene de vânătoare
sau de război. În ceea ce privește bijuteriile, existau coliere cu perle confecționate din cupru sau din
piatră. Pentru înfrumusețare, femeile foloseau fardul de ochi, dovada fiind trusele pentru colorarea
pleoapelor și cutiile pentru combinarea acestor culori. Sunt prezente și sculpturile și figurinele din
fildeș sau din argilă.

2) Perioada protodinastică și dinastia timpurie

Marile personalități care au marcat aceasta perioadă sunt: Narmer, Menes care au consolidat statul
egiptean. Are loc unificarea Egiptului de Jos cu a celui de Sus (c. 3000 î.Hr)

În arhitectură se utilizează tehnica zidirii în cărămizi, iar de la sumerieni este preluat stilul de decorare
al porților palatelor. În cadrul sculpturii (în lemn, piatră și chiar metal), semnalăm debutul statuarei
regale.

Printre creațiile acestei perioade amintim: Zidul alb de la Memphis, necropolele regale de la Abydos și
Sakkarah, Paleta lui Narmer, Stela regelui Șarpe.

Detaliu din paleta

lui Narmer

2017
3) Vechiul Regat

Vechiul Regat Egiptean este marcat de mari personalități ca: Sneferu, Keops, Khefren, Mykerinos,
faraoni care au consolidat puterea monarhiei. Ca expresie a forței și bogăției regale, s-au construit cele
mai mari monumente, Piramidele din Giza și Sfinxul, care constituie și astăzi adevărate simboluri al
Egiptului. De aceea, perioada Vechiului Regat a fost considerată era piramidelor.

Numeroasele articole de ceramică, piatră prelucrata și sculpturi în fildeș sau os dovedesc rapida
dezvoltare a tehnicii în Egiptul primelor dinastii. În acea perioadă, hieroglifele se aflau în primele faze
ale evoluției lor.

Caracteristica artei acestei perioade poate fi definită succint prin: semeție, grandoare, mister, liniște
interioară, seninătate și echilibru.

Piramida lui Keops Sfinxul

4) Prima perioadă intermediară

Deși este o perioadă grea, marcată de crize și revolte sociale, apar unele inovații în arhitectură și se
dezvoltă pictura și sculptura.

5) Regatul Mijlociu
Perioada Regatului Mijlociu Egiptean este caracterizată prin efortul faraonilor Mentuhotep
II, Amenemes și Sesostris pentru redobândirea echilibrului politic, pierdut în perioadele
anterioare. Încercând să refacă tradiția Regatului Vechi, arta egipteană atinge al doilea
apogeu, mai ales în timpul dinastiei a XII-a, când cultura atinge o strălucire maximă.
Reprezentările artistice ies în evidență prin splendoare și somptuozitate.

6) A doua perioadă intermediară

Apar o serie de inovații tehnologice, cum ar fi: modelarea și munca cu unelte din
bronz la olărie, războiul de țesut, noi instrumente și stiluri muzicale.

2017
7) Noul Regat

Perioada Noului Regat este marcată de personalitatea faraonilor: Amenhotep al III-lea, Akhenaton,
Hatșepsut, Tutankamon ș.a. Aceștia au construit o mulțime de temple colosale, dedicate zeilor favoriți
sau propriei lor glorificare. Aceste temple aveau statui gigantice și obeliscuri. Unele din acestea erau
localizate la sud, între Abydos și Abu Simbel, unde templele lui Ramses al II-lea și soția sa au fost
sculptate direct în stâncă. Alte asemenea construcții se aflau lângă Theba, în vecinătatea Văii Regilor,
unde faraonii, începând cu Tutmes I, și-au ridicat edificiile funerare.

8) Perioada târzie

Regii puternici ai dinastiilor a XVIII-a și a XIX-a și din prima parte a dinastiei a XX-a sunt succedați
de monarhii mai puțin autoritare care nu reușesc să mențină unitatea Egiptului. Ultimul mare faraon,
Ramses al III-lea, construiește un mare templu funerar pe malul vestic al Nilului, la Medinet-Habu,
lângă Theba. Pe zidurile acestuia sunt înfățișate artistic diverse evenimente politice, precum victoria
acestui faraon împotriva popoarelor mării, dar și desfășurarea unor ceremonii religioase.

9) Perioada Greco-Romană
După cucerirea de către romani, Egiptul, prin artă și cultură, avea să impresioneze Imperiul Roman,
exercitând o puternică influență asupra civilizației acestuia. Astfel la Roma, se dezvoltă cultul lui
Osiris și Isis. Romanii bogați din Egipt își conservau trupurile, după moarte, în mumii. Artiștii pictau
portretul persoanei decedate și îl atașau sicriului, la fel ca măștile din Egiptul Antic.

Statuie din bazalt negru a reginei Cleopatra (secolul I î.Hr.)

Forme de manifestare:

2017
1) Sculptura
Statuile faraonilor sau ale marilor demnitari nu reprezintă trupul real ci mai degrabă ele proiectează o
imagine ideală a unui om aflat într-o comuniune permanentă cu zeii și deci aflat într.o stare de har
divin. De aici rezultă caracterul solemn al statuilor egiptene, senzația de măreție pe care aceasta o
produce privitorului. Deși artistul egiptean preferă să reprezinte profiluri umane, atunci când
configurează chipul uman el respectă o convenție impusă de credințele sale religioase. Omul răposat
trebuie să privească fie spre apus, spre lumea de dincolo — spre împărăția lui OSIRIS, fie spre răsărit,
spre lumea de aici—unde răsare zeul-soare Ra. De-a lungul timpului s-au lucrat în Egiptul antic poate
zeci de mii de statui de bronz, piatră, lemn, aur— întotdeauna pictate.

Bustul reginei Nefertiti Menkaura statuie din alabastru Pictură reprezentând

scene de viață cotidiană

2) Pictura

2017
Artistul egiptean acorda culorilor o semnificație anume, culorile fiind de fapt simboluri religioase.
Roșul era o culoare negativă, aceasta fiind culoarea zeului SETH, zeul deșertului lipsit de viață și de
acea zeul morții, al răului și totodată al dezordinii. Verdele, culoarea vieții vegetale și de aceea
culoarea bucuriei și tinereții era închinată zeului OSIRIS, zeu al reînvierii și a nemuririi ce stăpânea
lumea de dincolo. Tot astfel, culoarea neagră avea aceeași semnificație — negrul fiind culoarea
pământului fertil al Nilului – fluviu, care, prin revărsările sale, asigura “reînvierea “ veșnică a
Egiptului an după an și garanta puterea și prosperitatea țării. Albastrul era culoarea cerului și a zeului
acestuia AMON. Galbenul reprezenta aurul, un material prețios simbol al nemuririi zeilor și de aceea
avea un caracter sacru, el fiind destinat numai în reprezentările zeilor și faraonilor. Albul—simbol al
purității și bucuriei era culoarea coroanei Egiptului de Jos.

3) Arhitectura
Arhitectura egipteană își relevă caracterul impunător și sacru prin simpla prezență a marilor piramide
și ale templelor. Aceste construcții impunătoare aveau rolul să asigure o legătură puternică dintre
egipteni și zeii lor protectori. Marile piramide ridicate de faraonii din perioada Regatului Vechi nu
erau doar grandioase locuri de veci pentru faraoni. Prin existența lor, ele erau un simbol al triumfului
egiptenilor asupra morții—credința în nemurire și viața de apoi fiind elementul central al religiei
egiptene. Celui care îi este destinată piramida — faraonul, joacă un rol central nu numai în viața
politică a Egiptului ci și în cea religioasă. Faraonul nu este doar șeful statului, el este înainte de toate
un zeu întrupat și prin definiție un simbol al nemuririi. El reprezintă totodată cea mai puternică și
vizibilă legătură dintre Egipt și zei. De acea, întreaga viață în Egiptul antic — artă, politică, religie
etc., este închinată faraonului și caracterului său divin. Religia antică egipteană este închinată
nemuririi și veșniciei pentru ca era normal ca arta religioasă să consacre aceste valori. Secol după
secol, artiștii egipteni au folosit aceleași materiale, aceleași tehnici și stiluri, acest lucru fiind încă o
dovadă a credinței egiptenilor în caracterul nemuritor al Egiptului și ai zeilor săi protectori.

Templul Ka

2017
COLEGIUL NAȚIONAL ION MAIORESCU

REFERAT
LA
DESEN

ELEV:
CĂCIULAN-PETRICĂ-MARIUS
PĂNOIU MARIO-ALECSANDRU
PROF: Grozea Violeta

2017
2017