Liceul Teoretic de Informatică “Grigore Moisil” Iași

Clasa a IX-a

Lumina și arta

Prof: Smirnov Marius

Elevi: Bîzgu Andrei, Costin Mihail, Guia Loredana

2022
Titlul proiectului: Lumina și arta
 Cuprins

I. MODURI DE LUCRU

A. Sfumato

B. Clarobscurul

II. DIFERENȚA DINTRE TENEBRISM ȘI CLAROBSCUR

III. LUMINĂ ÎN ARTĂ

IV.
Guia Loredana - Introducere

Introducere

Noi am ales această temă întrucât ne-a fascinat conexiunea dintre lumină și artă.
Această temă ne-a dezvăluit unele surse pe care nu le-am știut până in momentul de față,lucru
care ne-a atras atenția într-un mod specific.
În cele ce am citit am aflat că lumina și culoarea dețin cel mai strâns contact din
toată lumea deoarece cu ajutorul soarelui și a energiei electrice putem depista diverse obiecte.
Faptul, că ochiul uman poate sesiza o mare varietate de tonuri de la umbre adânci
pana la lumina strălucitoare a soarelui, iar pigmenţii au o capacitate limitată de a reflecta şi
reda lumina, a fost o reală provocare pentru pictori din toate timpurile.
Totodată având la dispoziție aceste informații am putut afla faptul că principala
preocupare a pictorilor era de căuta locuri pline de culoare care puteau satisface ochiul uman.
Un alt aspect interesant pe care l-am putut percepe din sursele studiate este că
majoritatea artiștilor foloseau ocrul si foița de aur pentru a scoate în evidență reflexele
luminoase de pe portrete.
Din aceste lucruri noi aflate de pe internet , am dat și peste multe nume științifice pe
care le vom prezenta mai jos.
Pentru a putea exemplifica fiecare metoda de lucru a marilor pictori ai lumii,vom
atașa și diferite opere pentru a fi ințelese mai ușor.
Lumina are o mare valoare estetică, deoarece combinația sa cu umbra și cu anumite
efecte de lumină și culoare poate determina compoziția operei și imaginea pe care artistul
dorește să o proiecteze.
Reprezentarea tehnică a luminii a evoluat de-a lungul istoriei picturii și au fost create
de-a lungul timpului diverse tehnici, cum ar fi: umbrirea, clarobscurul, estomparea sau
tenebrismul, pe care le vom explica în acest proiect.

1
 I. MODURI DE LUCRU

A. Sfumato:

Antagonismul dintre lumină și umbră reprezintă un principiu de bază al unei imagini

vizuale, indiferent de natura sa.
Leonardo da Vinci a fost primul pictor
tehnica sfumato, în notele sale despre pictură, el spune că
lumina și umbra ar trebui să se amestece „fără linii sau
granițe, ca și fumul”.
Sfumato implică, de obicei, mai multe straturi
translucide pentru a crea un spectru tonal gradual de la
întuneric la lumină, eliminând astfel contururile ascuțite
nedorite. Prin utilizarea tehnicii de amestecare ușoară a
luminilor și a umbrelor în definirea obiectelor și spațiilor
tridimensionale - producând tranziții imperceptibile între
culori și tonuri - acestea lasă puțin loc imaginației noastre,
așa cum se vede în lucrarea lui Leonardo da Vinci ”Mona
Lisa”.
Fig.1.1 “Mona Lisa”

Johannes Vermeer, cunoscut mai ales ca Jan Vermeer van Delft a fost un
pictor neerlandez, unul din cei mai
cunoscuți reprezentanți ai stilului baroc.
El a utilizat tehnica sfumato, spre
exemplu în pictura “Lăptăreasa” datată
aproximativ în perioada 1658–1661.
Una dintre cele mai faimoase
lucrări ale maestrului. Acum se află în
Rijksmuseum din Amsterdam, care îl
consideră „în mod incontestabil una
dintre cele mai frumoase atracții ale
muzeului”.

Fig.1.2 “Lăptăreasa”
2
 B. Clarobscurul:

Prima folosire a umbrelor tridimensionale în stil clarobscur – cunoscută sub numele

de „skiagraphia” în Grecia antică – este atribuită în mod tradițional lui Apollodor, pictor
celebru din Atena secolului al V-lea.
Cuvântul clarobscur provine din cuvântul italian compus chiar-oscuro, scris mai
apoi chiaroscuro însemnând redarea clară a părții luminate și a celei lipsită de lumină sau
redarea clară a luminii și a întunericului.

Fig.1.3 Francisco de Zurbaran

Aplicarea clarobscurului în pictură, ca efect de „modelare” al luminii, se face prin

redarea volumelor și a adâncimii imaginilor prin sugerarea contrastantă a luminii, umbrelor și
a întunericului.
De fapt, "adevăratul" clarobscur a fost dus la perfecțiune de-a lungul secolului al
XVI -lea. Subiectele întunecate, dramatic luminate selectiv de către o singură sursă de lumină,
de cele mai multe ori nevăzută în compoziție, sunt cele preferate ale multor artiști italieni.
Această tehnică a utilizării luminii şi umbrei, pentru a obţine efecte dramatice, a fost
utilizată în special în lucrări realizate de Leonardo da Vinci şi Rafael Sanzio (1483-1520),
Rembrandt Harmenszoon van Rijn (1606-1669), Georges de la Tour (1593-1652) sau de
pictorul spaniol Francisco de Zurbarán.

3
 II. DIFERENȚA DINTRE TENEBRISM ȘI CARAVAGISM:

Tenebrismul este o manieră,

tehnică și tip de compoziție picturală,
care se bazează pe lucrul cu clarobscur.
În picturile realizate în acest mod,
lumina directă, densă modelează volume
și produce efecte de lumină contrastante
cu zone neluminate care servesc drept
fundal. Astfel, volumele sunt evidențiate
de lumină, parcă ar crește din întunericul
din jur.

Fig.2.1

La prima vedere, o pictură tenebristă ar putea arăta foarte asemănător cu cea care
conține efect clarobscure puternic. Cu toate acestea, există o diferență între cele două stiluri.
Așa cum am descris, clarobscurul este o tehnică de umbră folosită în special pentru a
da obiectului iluzia volumului, în timp ce tenebrismul este o tehnică compozițională cu
lumină foarte întunecată, prin care unele zone
ale picturilor sunt păstrate voit întunecate -
uneori negru absolut, permițând doar o sau
două zone de interes să fie puternic
iluminate; în același timp, trecerea de la
lumină la întuneric nu se face gradual.
Astfel, atât clar-obscurul cât
și tenebrismul se ocupă cu „dirijarea” luminii
și a umbrei, dar în scopuri diferite. Acest stil a
fost victima multor critici negative în Baroc,
critici acuzând artiștii prin această metodă și
încearcă să „ascundă” erorile picturilor.
În primul rând, era vizat arta lui
Caravaggio, care a abordat noul stil artistic în
cel mai radical mod.
4
 Fig.2.2

III. LUMINA ÎN ARTĂ

Lumina joaca un rol central in designul vizual a tot ceea ce ne inconjoara, ea

conduce imaginea noastra si ne influenteaza perceptia, starea de spirit si, nu in ultimul rand,
aspectul estetic.
Tratamentul luminii în artă este unul dintre cele mai importante teme ale tehnicilor
artistice ale fiecărei arte.
Spre deosebire de arhitectură
și sculptură, unde lumina este reală,
cea a spațiului înconjurător, în
pictură lumina este reprezentată, deci
răspunde voinței artistului atât în
aspectele sale fizice cât și estetice.
Pictorul determină iluminarea picturii,
adică originea și incidența luminii,
care marchează compoziția și expresia
imaginii.
Fig.3.1

În arhitectură, lumina este o resursă

esențială. Încă de la începutul istoriei
arhitecturii, arhitecții acordând o atenție
deosebită orientării clădirii. Orientare
convențională est-vest, permite luarea în
considerare a luminii naturale de dimineață până
seara, părțile însorite și umbrite, și chiar variația
sezonieră. Utilizarea iluminatului artificial în
interiorul clădirilor, în funcție de diferitele
utilizări ale acestora este una dintre cele mai
importante funcții ale disciplinei numite design
interior.

Fig.3.2
5
 Fotografia este, în sine, o artă a luminii, întrucât lumina este materialul ei de lucru,
care produce impresia imaginilor de pe placa fotografică. Iluminarea naturală sau artificială în
fotografie este una dintre părțile esențiale ale tehnicii și artei fotografice, alături de încadrare.

Termenul de fotografie are o triplă semnificație în vorbirea curentă:

 este tehnica de a crea imagini sub acțiunea luminii;

 este o imagine obținută prin această tehnică;
 este o ramură a artei grafice care folosește această tehnică.

Fotografia este arta, aplicația și practica creării de imagini durabile prin înregistrarea
luminii sau a altor radiații electromagnetice, fie prin intermediul unui senzor de imagine, fie
prin intermediul unui material sensibil la lumină, cum ar fi filmul fotografic. Este utilizată în
multe domenii ale științei, fabricării (de exemplu, fotolitografie) și în afaceri, precum și în
utilizări mai directe pentru producția de artă, film și video, scopuri recreative, hobby și
comunicare în masă.

Culoare și lumină

Fără lumina nu există culoare, în timp ce toată lumina are culoare. De la teoriile
filozofului grec presocratic Heraclit din Efes (540-475 î.e.n.) denumit şi „Obscurul” la care
găsim conceptul conform căruia focul/lumina este substanța primordială a lumii din care
derivă substanțele actuale ale diferitelor lucruri, și până la Isaac Newton cu descoperirile
științifice despre lumină în relație cu studiul opticii și influențele acestora asupra practicii
picturii, lumina și transpunerea cât mai exactă pe pânză a efectelor create de către aceasta în
natură a fost factorul decisiv care a condus la
evoluția înspre volumetrie, plasticitate și
spațialitate.
Aceasta poate fi împărțită în două mari
epoci: cea dinainte de Isaac Newton şi cea de după
descoperirile acestuia. Prima perioadă a fost
dominată de tradiția derivată într-un fel sau altul de
la Aristotel. Unul dintre aspectele consistente ale
acestei tradiții, care separă clar cele doua direcţii,
este acela conform căruia culoarea există ca o
proprietate efectivă a suprafețelor şi a mediului
6
imediat înconjurător acestora şi nu ca şi o senzație produsă în ochi de către anumite
caracteristici ale luminii.

Fig.3.3

Un alt aspect al acestei tradiții constă în noțiunea conforma căreia culoarea este
rezultatul combinării în diferite proporții a caracteristicilor contrastante dintre alb şi negru
(închis - deschis) al fiecărei culori. Această idee corespunde observației pictorilor în ceea ce
privește diferitele valori tonale şi a condus la conceptul de scară cromatică, adică aranjarea
culorilor în funcție de valorile tonale caracteristice. Tradiția aristoteliană a teoriei culorilor a
traversat Renașterea şi a avut o influenţă considerabilă în pictura şi în reprezentarea luminii
până în secolul al IX-lea.
Artificii stilistice care creează senzația de spațialitate şi volumetrie precum şi o
inclinație spre naturalism apar începând cu pictorii decoratori ceramici. Pliniu cel Bătrân scrie
despre faptul că „în cele din urmă pictura s-a diferențiat [de suprafețele plane] a descoperit
lumina şi umbrele, contrastele de culori care îşi valorificau reciproc efectul și mai târziu s-a
adăugat strălucirea, cu totul altceva decât lumina. Opoziția dintre strălucire şi lumină pe de o
parte şi umbră pe de altă parte s-a numit clarobscur (tono) şi juxtapunerea culorilor şi trecerea
dintruna în alta, demitentă (hamogen).”Arta arhaică pornește de la schema sau figura
simetrică frontală concepută pentru un aspect unic iar mai apoi se ajunge la cucerirea
naturalismului prin acumularea treptată de corectări şi adaptarea stilului de expresie la
observarea realității.

Artă contemporană

În termeni generali numim Artă contemporană fenomenul a cărui manifestare este

amplasată în anii de după 1950, care s-a dezvoltat după arta post-modernistă și care este în
ansamblu caracterizat drept un fenomen cultural distinct de arta perioadelor anterioare, marcat
de polivalența mediilor de expresie, de diversitatea și complexitatea fără precedent a
manifestărilor care îl compun.

Se consideră că arta secolului douăzeci efectuează o retragere graduală de la

responsabilitatea de a reprezenta realitatea şi că, conceptul de descriere va deveni în curând de
interes doar pentru anticar. Imaginea fragmentată, peisajul golit de conținut pictural prin
abstractizare, imaginea consumată de pasta de culoare sau de liniile grafice din care este
formată, imaginea compusă din semne repetate golite de semnificația inițială prin repetiție,
quasiimaginea/quasi-replica, imaginea neclară, obscură sau ștearsă, au redefinit limitele
7
spațiului pictural redeschizând problema transpunerii realității în imagine. În asemenea
contexte pictura face ceea ce a făcut mereu : se retrage la originile ei simple.

Pictura între iluzie și realitate

Din cele mai vechi timpuri iluzia a fost

considerată parte componentă a artelor vizuale.
Artiștii au explorat puterea iluziei şi au experimentat
efectele acesteia pe scenă, în sculptură sau pictură.
Puterea artei de a sugera, de a transpune, inspira sau
de a crea emoții prin iluzia unei realități a fost adesea
atuul cel mai preţios al acesteia, iar înfăţişările pe care
iluzia le ia în pictură au o multitudine de forme
plastice. Platon numea imaginile pictate „vise create
pentru cei care sunt treji”.

Fig.3.4

Odată cu descoperirea tehnicii de reprezentare a volumelor şi cu creşterea interesului

pentru redarea tonurilor luminii şi umbrei alături de folosirea perspectivei în pictura
antichităţii de după secolul al V-lea, practica creării iluziei prin aceste mijloace pe suprafaţa
plană au condus pictura să se detașeze față de modul de reprezentare relativ restrâns care era
practicat în diverse culturi până atunci şi să adopte forma de abordare a volumelor şi a
spațiului specifice tradiției occidentale. Există două direcții filosofice distincte care abordează
tema reprezentării şi a iluziei în artă. Prima aparține lui Platon şi reiese din opera sa,
Republica, care argumentează că imaginea reprezintă un obiect prin copierea formei şi culorii
acestuia. Arta mimează forma exterioară a obiectelor în așa măsură încât „progresul în redarea
picturală similară cu realitatea creează iluzia vieții însăși.”
Cea de a doua direcție, apărută mai târziu
în istoria filosofiei drept o reacție la prima, spune
că o imagine reprezintă un obiect producând un tip
special de experiență în mintea spectatorului. Sursa
originală a acestei doctrine se află în Optica lui
Descartes. Autorul scrie : „problema este să
înțelegem modul în care imaginile permit

8
 sufletului să aibă percepții senzoriale asupra variatelor calități ale obiectelor la care
corespund, nu să știm cum pot să se asemene acestora.”
Fig.3.5

Bibliografia

 http://www.uad.ro/Public/Docs/05%20PROGRAME%20DE%20STUDII/03%20Doctorat/

Rezumate%20romana/Belean%20Carmen%20rezumat%20romana.pdf

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Lumin%C4%83

 https://www.trendshrb.ro/business/lumina-la-granita-dintre-arta-si-stiinta/

 https://cocoonhome.ro/designul-luminii-pentru-operele-de-arta/

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Sfumato

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Clarobscur

 https://razvanbordeanu.ro/clarobscur/

 https://en.wikipedia.org/wiki/Leonardo_da_Vinci

 https://en.wikipedia.org/wiki/Mona_Lisa

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Gioconda