Curentele literare avangardiste

Curentul literar este o miscare literara de o anumita amploare si durata; convergenta a unor principii generale de natura complexa(artistica, ideologica, filozofica), exprimate in literatura,care se pot subsuma unei viziuni comune intr-o anumita perioada istorica. Curentul literar nu reprezinta o grupare literara foarte stricta, cum sunt cenaclul, sau societatile literare de tipul Junimii, ci mai mult o rezultanta generala a tendintelor unei epoci. Daca au existat curente al caror act de nastere este precis datat, prin publicarea unui manifest, ca dadaismul, sau futurismul,alteori, curentul literar se constituie in constiinta publicului si a insisi scriitorilor, abia dupa ce o parte importanta a operelor sale au fost publicate si si-au manifestat tendintele estetice in chip implicit,ca romantismul, sau mai ales realismul, care a aparut ca o tendinta unitara, coerenta, abia in ochii posteritatii dupa disparitia primei generatii de scriitori. Formele de manifestare ale principiilor comune unui curent literar sunt diverse si nu se limiteaza la opera literara propriu-zisa; ele include manifestele literare si diferite alte modalitati de expresie teoretica, o anumita pozitie a criticii literare, o atitudine comuna in fata fenomenului artistic in general. Existand ca o tendinta generala, ca o convergebta a unor principii, este evident ca un curent literar nu va include niciodata numai scriitori foarte asemanatori si ca nu toate operele se pot afilia neconditionat curentului de care acestia si-au legat la un moment dat numele; exista puternice trasaturi clasice in opera lui Heliade Radulescu, unul din promotorii romantismului romanesc, in opera lui Delavrancea se amesteca trasaturi romantice si naturaliste , iar simbolismul lui Macedonski include numeroase elemente clasice din ce in ce mai evidente spre sfarsitul activitatii sale. Curentul literar ca activitate istorica nu trebuie confundat cu existenta permanenta a unor atitdini, a unor viziuni artistice fundamentale care exista, in germene, de cand exista si literarura ; in acest fel s-a putut vorbi de romantismul sau realismul anticilor, de clasicismul romanticilor etc. Manifestare concreta a unui anumit cadru istorico- social, curentul literar exprima intotdeauna o realitate nationala specifica; romantismul francez are propriile sale trasaturi, care nu se suprapun peste cele ale romantismului englez sau german, si care difera de cele ale romanitsmului romanesc. Conditiile istorice si

sociale, propriile traditii literare, anumite afinitati temperamentale coloreaza in chip specific o realitate literara pornita dintr-un ferment initial asemanator. Folosirea acelorasi denumiri pentru curentele manifestate in diferite literaturi nu stabileste identitatea acestora, ci doar esenta lor comparabila. Printre curentele de avangarda se numara futurismul, expresionismul, dadaismul, suprarealismul, cubismul,naturalismul. Termenul avangarda proivine din limba franceza avant-garde. Imprumutat din limbajul militar, unde indica detasamentul menit sa exploreze terenul necunoscut, pe care urmeaza sa patrunda mai tarziu grosul unei trupe de mars , ajunge sa denumeasca in domeniul literaturii gruparile d soc ale unor scriitori violenti, inovatori, care pleaca in manifestarile lor insolite , din primele manifestari ale secolului XX, de la o negare radicala si ostentativa a tuturor formelor de arta consacrate anterior. Termenul este sinonim cu acela de modernism in ipostazele sale ultime: futurismul, expresionismul, dadaismul, sau suprarealismul. Avangarda literara si cea artistica , denota o disponibilitate la anarhia absoluta si se afirma in primul rand prin acte de rebeliune spectaculos de excentrice. Toate miscarile de avangrda au la baza o stare de spirit frenetica , rezultand dintr-o exacerbare a nelinistii existentiale. Exponentii avangardei practica inovatia in spritul de aventura al unor experiente limita . Indraznelile lor incep prin a se face cunoscute printr-o intreaga literatura de manifeste , adesea mai interesanta in sine, decat acea reprezentata de operele de creatie propriu-zise , in care arbitrarul abuziv duce pana la urma la un manierism anarhic. Avangarda literara romaneasca isi certifica existenta precara intre 1923 si 1932 , prin intermediul unor reviste cum ar fi Contimporanul(1923-1930), Punct(1925), Urmuz(1928), unu(1929-1932). Ca precursor autohton este de semnalat singularul Urmuz , al carui proze deconcertante, fara precedent in epoca, nu numai la noi, anticipa int-un fel absurdul suprarealist. FUTURISMUL este un curent de avangarda afirmat zgomotos intre 1909 si 1920, cu o raza de actiune pornita din Italia , unde apare ca o reactie violenta impotriva pretiozitatii estetizante (ajunsa la loc de onoae in poezia timpului prin DAnnuzio), impotriva academismului si a autoritatii trecutului artistic in general. In manifestele lnsate la Paris(1909) si Milano(1913), poetul Marinetti, exprima crezul futurismului in domnia regnului mecanic, in viata motorului, in frumuseatea vitezei. Ni se declara ostentativ ce pentru futurist un automobil de curse are o semnificatie estetica superioara Victoriei din

Samotrace. Pe langa preconizarea unei viziuni eminamente dinamice , considerate a fi in spiritul civilizatiei masiniste a noului ev, Marinetii include in punctele de program ale futurismului, nevoia furioasa de a se da libertate cuvintelor prin desfiintarea legaturilor sintactice si a punctuatiei, de a se face din poezie un conglomerat de imagini, dispuse intr-o mare dezordine, de a se recurge la formele abreviate ale stilului telegrafic, de a se perfecta revolutia tipografica. In afara de Marinetti, care ramane si singurul adept constant al curentului initiat de el, futurismul italian numara ca exponenti temprari , pana la sfarsitul primului razboi mondial. Pe rosai, soffici, Papini, Govoni,Folgore, travolato. In poezia rusa din cuprinsul aceleiasi epoci sunt inregistrate formele de manifestare turbulenta ale cubofuturistilor, care reactioneaza impotriva simbolismului. Avem de-a face cu o tendinta de transformare radicala a limbajului poetic , cuvintele nu mai apar ca simplu mijloc de expresie, ci ajung sa fie sursa si esenta a unui joc verbal transcriptional, implicand in indraznelile sale pana si eliberarea de concept. V. Hlebnikov, principalul exponent, exceleaza in crearea si deformarea cuvintelor, in primatul acordat suntului si aliteratiei, in incercarea de realizare a zoum-ului, poezie transmentala, care isi cauta radacini in actul de magii a verbului din vocabularul vrajitorilor, in timp ce Mayakovski, futurist numai in volumul norul din pantaloni,ilustreaza curentul prin efectele de soc ale imagismului sau incongruent, prin asonante si disonante fara precedent, printr-o ritmicitate dinamica si o viziune hiperbolica dintre cele mai extravagante. Pe langa grupul cubo-futurist, caruia ii mai apartin Kamenski isi desemneaza o existenta efemera , in ajunul primului razboi momdial, grupul asa zisilor ego-futuristi legat de Severianin. Miscarea futurista se va manifesta si in artele plastice si cinematografie, avand ca reprezentant in pictura pe Umberto Boccioni. In istoria avangardismului romanesc, trebuie spus ca nu figureaza nici o tendinta remarcabila de orientare futrista. EXPRESIONISMUL reprezinte denumirea data unor forme de manifestare in arta si literatura lumii germanice din epoca 1911-1925, cu reprezentari fundamental deosebite atat de acelea ale naturalismului, cat si de acelea ale impresionismului:spiritul eului creator nu mai ramane pasiv , supus obiectului, inregistrand totul cu fidelitate, in relativitatea unor determinari de miment, ci vine sa dea lucrurilor expresia noua a unei raportari la absoult , cu un acut patos subiectiv. Expresionismul este eminamente vizionar, caracterizandu-se in primul rand prin tensiune extatica, accente halucinatorii, transcendere fantast

tragica a realitatii. Conceptia artistica a generatiei expresionistilor germani tine de o constiinta apocaliptica, rezultand din grava criza spirituala care se resimte intr-o lume de filistine , pe deplin dezumanizata, in conditiile de existenta ale civilizatiei burgheze din spatiul traumatizant al marelui oras. Ttlul unei antoligii de poezie expresioniste Amurgul omenirii, editata in epoca de Kurt Pinthus, indica semnificativ impasul metafizic, senzatia de pierdere in haos si presentimenul unei iminente catastrofe universalle in care se zbat la paroxism, in versurile lor de deznadejde sau revolta, cei mai multi reprezentanti ai curentului. Eruptiva, de o intensitate violenta , poetica expresionista este sintetic integralista in viziune si dinamica in verb, reductibila in ultima instanta, la cuvantul tipat, utilizat dealtminteri cu o frecventa simptomatica. Termenul de expresionism, care capata prima data rasunet in Germania printr-un eseu publicat de esteticianul W. Worringer in revista furtuna din 1911, apare legat de ceea ce se descopera ca aduc nou in artele plastice Van Gogh si un Munch si constituie formula da avangarda a grupului de pictori Calaretul albastru. Intrat de prin 1918 in limbajul manifestekor literare, expresionismul tinde sa eticheteze diversele moduri de expresie ale febrai spirituale care consuma o serie de poeti germani din epoca de criza a anilor din ajunul, din timpul si imediat dupa primul razboi mondial. Principalele reviste de care se leaga destinul expresionismului sunt Der strum (1910-1932), Der action(1911-1932)s.a.m.d. In poezie , printre expresionistii de mare prestigiu se numara Gottfried Benn, Goerg Trakl, Franz Werfel, Paul Zech. In teatru, unde expresionismul promoveaza drama simbolica de idei, avand ca precursori pe Strindberg si wadekind, se ilustreaza Reinhard Sorge, Ernest Barlach, Georg Kaiser. La noi, in estetica de debut din volumul Fetele unui veac, Lucian Blaga ia primul in dezbaterenoul stil, expresionismul. Dupa parerea sa de cate ori o opera de arta reda astfel un lucru incat puterea, tensiunea interioara transcende lucrul, tradand relatiuni cu cosmicul, cu absolutul, cu ilimitatul, avem de-a face cu un produs expresionist. In creatia personala, Lucian Blaga poate sa fie considerat ca principalul expresionist din literatura romana, atat ca poet, de la Poemele luminii, la In marea trecere si Lauda somnului, cat si ca dramaturg, mai ales cu teatrul mitic reprezentat de piesele Zamolxe si Arca lui Noe. Din disociatiile pe care le face Ov. S. Crohmalniceanu, in studiul sau Literatura romana si expresionismul(1971), rezulta ca, elemente de viziune expresionista sunt de gasit deopotriva la unii colaboratori ai Contimporanului, la

unii oameni de teatru ca G. Ciprian, precum si sub forma unei incidente, la o serie intreaga de poeti, de la Tudor Arghezi la Alexandru Philippide. Influente expresioniste se gasesc si in romanele lui Franz Kafka. DADAISMUL este un curent isurectional artistico-literar, pus la cale , in forma de farsa scandaloasa, de un grup cosmopolit de boemi innrefugiul pe teritoriul neutral al Elvetiei, in timpul primului razboi mondial. Sediul de inceput al manifestarilor anarhice menite sa contrazica violent conceptul comun de arta si sa ultragieze totodata intregul mod burghez de a gandi, se constituie la Zrich, Cabaretul Voltaire, infiintat de Hugo Boll in februarie 1916. Aici, unde se insceneaza in spirit teribilist numere muzicale de zgomote disonante, recitaluri absurde de anti-poezie, sau expozitii de colaje, poetul Tristan Tzara, originar din Romania, are ideea de a denumi initiativele extremiste ale grupului, recurgand la un dictionar Larousse, pe care il deschide intamplator, hotarat sa aleaga primul cuvant intalnit in capul coloanei din stanga paginei respective:Dada Lingv.: termen copilaresc sau ghazliu, care este folosit pt desemnarea unui cal. Fig. Idee fixa, inclinatie, proiect, mangaiat intotdeauna cu gandul, la care se revine fara incetare. Fiecare are dada-ul sau. Renuntand la orice structurare constienta a actului artistic, dadaistii opteaza ostentativ pentru jocul de loterie al hazardului. Tot Tristan Tzara este acela care vine cu o solutie in acest sens, propunand cum sa se ajunga la o autenctica poezie de asociere arbitrara a cuvintelor: luati un ziar, luati o foarfeca , alegeti un articol, taiati-l, taiati pe urma fiecare cuvant, puneti totul intr-un sac, agitati. Printe efemeridele de fronda ale gruplui dadaist se numara la Zrich revista Le mouvement Dada(1916) si Buletintul Dada(19171919), iar mai apoi la Paris buletinul Cannibale(1920). Haosul inspiratiei preconizat de dadaism este adesea simpla proza , adoptata pentru spectaculosul situatiei, asa cum a observat G. Calinescu(Principii de estetica). In nihilismul lor radical , dadaistii sfarsesc la un moment dat prin a se autodesfiinta, constienti de a cadea ei insisi intr-o conventie, aceea a inconformismului. In 1922, Tristan Tzara isi anunta primul demisia din miscarea dada. Printre protagonistii dadaismului se semnaleaza, intre altii, in literatura germana R. Huelsenbeck, H.Arp, W. Mehring, M.Ernst, iar in literatura franceza A. Breton. L. Aragon . Paul Eluard, Ph. Soupault, care ajung mai toti a trece apoi la suprarealism . In publicistica de avangarda de la noi, urme de influenta ale starii de spirit dadaiste pot fi surprinse mai ales in ireventiozitatea

demonstrativa a colaboratorilor de la unu(1929-1933), revista lui Sasa Pana. SUPRAREALISMUL : termenul a fost folosit pentru intaia oara de Guillaumme Apollinaire in prefata la piesa sa Les Mamelles de Tirsias, 1917, dupa altii de P.A.Birot. In primul Manifest al suprarealismului(1924), Andr Breton defineste astfel termenul: Suprarealism , subst. masc. Automatism psihic pur , care isi propune sa exprime prin viu grai, prin scris sau prin orice alt mod, functionarea gandirii. Dicteu al gandirii lipsit de orice control al ratiunii, in afara oricaror preocupari estetice sau morale[...]. Suprarealismul se intemeiaza pe credinta in realitatea superioara, a anumitor forme de asociere neglijate pana la el, in atotputernicia visului, in jocul dezinteresat al gandirii. El tinde sa distruga in mod definitiv toate mecanismele psihice, substituindu-se lor in rezolvarea principalelor probleme ale vietii De fapt , aceasta formula indica metoda esentiala, precum si unele tendinte doctrinare ale suprarealismului, dar nu il defineste ca miscare. Suprarealismul reprezinta un corp doctrinar, precum si operele create in sprijinul acestei doctrine, prin aplicarea unor metode suprarealiste, dar si o miscare literar- artistica activa. Ca miscare, suprarealismul are o scurta preistorie in perioada 1918-1924. tineri poeti (Andr Breton, Paul Eluard, Benjamin Pret, Louis Aragon etc. ) marcati de experienta razboiului, de influenta personalitatii lui Guillaumme Apollinaire, de aceea a unor mari revoltati ai literaturii moderne- Rimbaud, Lautramont, Alfred Jarry-, de exemplul unor excentrici precum Jacques Vach, dar si de acela al avngardistilorprecum futuristii (Marinetii), sau miscarea dada, formata la Zrich de Tristan Tzara-se grupeaza in jurul revistei Littrature, organizeaza spectacole-provocari la paris . Ruptura dintre Breton , Aragon, Eluardsi tzara, repudierea dadaismului, in 1922, indica sfarsitul unei epoci. In 1921, aparuse prima opera suprarealista : Les champs magntiques, scrisa de Breton si Philippe Soupault prin aplicarea dicteului automat. Prezentata ca o experienta, lucrarea demonstreaza caracterul intentionat sistematic, stiintfic, experimental al suprarealismului, opus anarhismului destructiv al miscarii dada. Inraurirea tezelor psihanalizei lui Sigmund Freud indreapta atentia tinerilor poeti asupre inconstientului, a viselor, a simbolului. Aragon publica in 1924 Une vague de rves , in care se sintetizeaza activitatea grupului pana la acea data. Apar noi aderenti : Antonin, Rartaud, Pierre Naville, Georges Limbour. Yvan Goll publica revista Surralisme. Se organizeaza un birou de cercetari suprarealiste,

avand ca organ oficial La revolution surraliste. Apare Manifeste du surralisme (1924), in care Breton formuleaza principalele teze ale miscarii: deschide un proces realismului si romantismului, preconizeaza utilizare visului, a automatismulu psihic etc. Sunt publicate o serie de periodice efemere , de manifeste, de brosuri si carti suprarealiste. Miscarea suprarealista isi propune in aceasta perioada sa gaseasca noi moduri de expresie, sa lupte impotriva formelor sclerozate, institutionalizate, ale culturii, ale societatii, impotriva edificiului artistic al ratiunii logice , in numele unui primat al inconstientului. Artistii plastici adera la miscare (Max Ernst, salvador Dali). Gruparea manifesta un interes tot mai mare pentru problemele morale, sociale si politice. . O adeziune de scurta durata la lupta Partidului comunist francez e urmata de o ruptura in interiorul miscarii(1929). Aragon ramane fidel Partidului comunist francez , detasandu-se de miscarea suprarealista, condusa de Breton. Aceasta publica un Second manifeste du surralisme, in care se precizeaza notiune de suprarealitate, identificata cu acel punct al spiritului din care viata si moartea , realul si imaginarul, trecutul si viitorul, comunicabilul si incomunicabilul, ceea ce este sus si ceea ce se afla jos inceteaza sa mai fie percepute contradictoriu. Activitatea suprarealista in spiritul celui deal doilea manifest- consta, inainte de toate acestea , in practicarea unei violente constante si universale, a revoltei- absolute, a nesupunerii totale, intr-un refuz al traditiilor. In sfarsit Breton indeamna , in acest text al sau, la unele cercetari ezoterice:Cer ocultarea profunda a, veritabila a ssuprarealismului.. Dupa 1930, aparitia lui Salvador Dali si ametodei paranoia-critice, propusa de acesta , contribuie la o noua prise de inconscience, la o noua orientare spre fortele inconstientului ca sursa de creatie artistica. Apar un: Bulletin international du surralisme si revista de arta suprarealista Minotaure(1933-1938). Izbucnirea celui de-al doilea razboi mondial produce o deruta in sanul miscarii suprarealiste. In Statele Unite ale Americii , unde se refugiaza Breton, se publica revista VVV, pentru ca dupa razboi, Breton sa incerce diverse formule de regrupare in jurul unor reviste mai mult sau mai putin efemere ca:Neon, Medium. In perioada interbelica, si mai putin dupa 1945, suprarealismul se raspandeste in grupari artistice din numeroase tari. In genere, suprarealistii din lumea intreaga cauta sa se ralieze in jurul unor publicatii priodice . in Romania, unde avangarda si-a avut unii dintre promotorii de seama (Tristan Tzara, Victor Brauner, Marcel Iancu), apar publicatii in care influenta suprarealista este usor de stabilit:Punct, Urmuz, etc.Din

poemele-invective ale lui Geo Bogza , manifestul aceluiasi , Poezia agresiva, sau depre poemul-reportaj, textele lui Ilarie Voronca , Sasa Pana, Gellu Naumetc, sunt textele in care apar evidente corespondente cu poetica si poezia suprarealista. Miscarea suprarealista in lumea intreaga, cu toate deosebirile intre grupari si indiviualisti, vadeste o unitate de conceptie, determinata mai ales prin caracterul canonic imperativ al decretelor lui Breton. Cele mai importante teze suprarealiste se refera la cautarea unui punct suprem in vedera recuperarii unor puteri psihice pierdute. Spiritul de revolta , de negatie al suprarealismului, se indreapta impotriva fortelor constituite. Dezintegrarea presupune, dupa suprarealisti , dereglare simturilor, halucinatia voluntara. Pe plan artistic, suprarealismul propune o tehnica a surprizei, a miraculosului, spargera universului imagistic si metaforic. O reintegrare trebuie sa urmeze acestor procese de dezintegrare . prin scrierea automata, delirul, umorul obiectiv si umorul negru, prin exercitiul vointei de metemorfoza, descoperirea obiectelor suprarealiste, esplorerea fenomenelor de hazard obiectiv si, mai ales , prin exploatarea fenomenelor onirice, suprarealismul vrea sa releveze zacamintele inconstientului cosmic, sa creeze noi modalitati de comunicare, sa asocieze stiinta si arta, revolutionand existenta umana. Proiectele deosebit de ambitioase ale suprarealismului nu au fost realizate in operele artistilor si ale scriitorilor suprarealisti decat partial . Cei mai importanti reprezentanti ai suprarealismului sunt poetii si scriitorii : Andre Breton, paul Eluard, Louis Aragon Rene Char, si artistii Max Ernst, Salvador Dali, Francis Picabia. Suprarealismul nu a produa nici o capodopera, toata activitatea sa ramanand , dupa expresia lui Jean Paul Sartre, intre paranteze. CUBISMUL este unul dintre cele mai influente curente artistice (1907-1914) ale secolului al XX-lea, si a fost initiat de spaniolul Pablo Picasso (1882-1973) si francezul Georges Braque (1882-1963) in 1907. Ei au fost inspirati de sculptura africana si de pictorii Paul Czanne (18391906), Georges Seurat (1859/91) si Fauves. In cubism, subiectul este descompus, analizat si reasamblat intr-o forma abstracta. Picasso si Braque au initiat miscarea cand au urmat sfatul lui Paul Czanne, care in 1904 a declarat ca artistii ar trebui sa trateze natura in termeni de cilindru, sfera si con."Au existat trei faze in dezvoltarea curentului: pre-cubismul, cubismul analitic si cubismul sintetic.

Dupa inceputurile fauviste, Braque si Raoul Dufy au intreprins o excursie la L\'Estaque in 1908 , un loc deseori pictat de Cezanne. Ei au reprodus o serie de peisaje cu forme simplificate si o varietate limitata de culori. Controversele expozitiei lor de la Galeria Daniel-Henry Kahnweiler i-au adus cubismului numele acesta. Intr-adevar, criticul de arta Louis Vauxcelles descria lucrarile lor astfel: Dl. Braque dispretuieste forma si reduce totul, peisaje, figuri si case, la scheme geometrice si cuburi." Ruptura de forma omogena a fost finalizata in anul urmator. Compozitiile similare ale lui Picasso si Braque sunt impartite in planuri cu margini deschise, alunecand unele spre celelalte si negand orice adancime. Culoarea este redusa la nuante gri-cafenii, aplicate uniform in tuse mici lasand impresia unor vibratii de lumina. Intrepatrunderea formelor imprumuta acestor picturi un aspect necunoscut inainte de continuitate si densitate. Braque si Picasso au readus caracteristici iluzioniste in tablourile lor in timpul sederii la Cret, intre 1911 - 1913. Au folosit scrisori, fragmente de cuvinte, note muzicale, apoi elemente materiale: nisip sau rumegus, care creeaza relief si face din imagine mai mult un obiect. Culoarea a revenit in forta in 1912, in paralel cu aparitita colajelor. Creand o armatura geometrica simpla din bucati de hartie cu modele trompe loeil care imitau lemnul, marmura sau hartia de ziar, apoi introducand elemente deja facute" (partituri muzicale, pachetele de tutun sau carti de joc), colajele disociaza definitiv culoarea si forma. Picasso, apoi Henri Laurens au creat piese de constructie din materiale obisnuite, taiate si asamblate in planuri geometrice colorate, unde spatiile goale si pline se combina pentru a schita formele.Desi razboiul din 1914-1919 a pus capat colaborarii dintre Picasso si Braque, grupul cubist a ramas activ pana in 1920, prin explorarile lui Braque, ale lui Matisse, ale lui Laurens, ale lui Fernand Lger si ale lui Lipchitz, ale caror lum geometrice si abstracte organizau panzele cu forme contrastante si dinamice, care datorau totul descoperirilor pionierilor Czanne, Picasso si Braque. NATURALISMUL este o forma de manifestare , mai ales in epica, dar si in dramaturgie, a unui realism exacerbat, care incepe prin a se desemna la proportii de curent literar in literatura franceza dintre 1870 si 1890. La constituirea in epoca a punctului de vedere naturalist, asa cum apare el legitimat in opera de teoretician (Le roman experimental) si in practica de romancier (ciclul Les Rougon-Maquart) a lui Emil Zola, contribuie mai multi factori de influenta , provenind deopotriva

din sursa gandirii pozitivo-scientiste in plin proces de expansiune, de la mijlocul secolului XIX inainte: ideile cu privire la determinismul rasei, mediului si momentului profesate de Hippolyte Taine, metoda experimentala, valorificata de fiziologul Claude Bernard, teoriile asupra ereditatii, aduse in discutie de doctorul Prosper Lucas. In mareaa ancheta deschisa de romanul modern asupra conditiei umane, naturalistii se cred mai aproape de adevar, prin aceea ca abordeaza lucrurile intr-un spirit de reporteri, urmarind sa dea documente de viata ca pentru un studiu clinic. Naturalismul vine cu o viziune eminamente fiziologica asupra omului, pune un accent exclusiv pe instinctualitate, dupa cum trebuie subliniat ca este ineresat cu precadere de manifestarile cu caracter patologic. In tendinta de a reproduce realitatea in toata nuditatea ei elementara, fara a ocoli, nici chiar aspectele considerate triviale , literatura naturalista se caracterizeaza in primul rand prin reprezentari crude si brutale, de o indrazneala nemaiatinsa anterior in materie de realism. In literatura franceza , pe langa fratii Edmond si Jules de Goncourt, Emile Zola, promotorul de mare suprafata, naturalismul mai numara ca exponenti, in roman si povestire pe Guy de Maupassant, Alphonse Daudet, Octave Mirbeau, iar in teatru pe Henry Becque. Daca in literatura germana , unde se exemplifica mai ales prin Gerhart Hauptmann nu il gasim reprezentant decat precar in literatura americana, in schimb, chiar in secolul nostru, de la primul drazboi mondial incoace, capata o expresie din cele mai pregnante , fiind de-a dreptul dominant, atat in proza de comportament violent, pe care o dau numerosi autori, de la John Dos Pasos, Thomas Wolfe, John Steibrck, cat si in teatrul tragic al fatalitatilor biologice cu care se afirma Eugene O Neill. In literatura romana, Constantin Mille este scriitorul care acorda o deosebita atentie naturalismului, termen pe care il foloseste , ca si C. Dobrogeanu Gherea nu o data cu sensul de relism.. Primele elemente ale unei viziuni naturaliste sunt de observat la I. L. Caragiale, in sectorul grav al nuvelisticii sale(O faclie de paste). In secolul XX, intre cele doua razboaie mondiale, Liviu Rebreanu, incorporeaza scrisului sau puternice trasaturi naturaliste, in masure de a-l pune nu o data in paralele cu Emil Zola. Bibliografie Anghelescu, Apolozan, Dictionar de termeni literari L.Paicu, M.Lupu, M.Lazar, Literatura Romana, Editura Art, 2009

 A. Marino, Dictionar de estetica generala