P. 1
Andrei Tarkovski Sacrificiul

Andrei Tarkovski Sacrificiul

|Views: 55|Likes:
Published by CristinaLungociu

More info:

Published by: CristinaLungociu on Apr 12, 2012
Copyright:Attribution Non-commercial

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC, PDF, TXT or read online from Scribd
See more
See less

11/11/2012

pdf

text

original

Andrei Tarkovski

Despre filmul meu, SACRIFICIUL

Ideea filmului meu SACRIFICIUL provine încă din timpul de dinainte de NOSTALGHIA – primele notiţe şi schiţe au apărut pe când mă aflam încă în Uniunea Sovietică. În centru urma să stea destinul unui om bolnav de cancer, Alexander, care, prin faptul că aduce o jertfă, este vindecat de suferinţa sa. Începând de la acea versiune iniţială scrisă cu ani în urmă, ideea sacrificiului, a jertfei, m-a preocupat mereu devenind din ce în ce mai mult o parte a existenţei mele; ea a fost întărită şi de experienţele din primii ani de exil, dar trebuie să notez că aici, în străinătate, convingerile mele nu s-au schimbat deloc în esenţa lor – ele s-au dezvoltat, au fost confirmate, s-au adâncit pe mai departe, în acelaşi timp, planul ultimului meu film lua treptat contururi din ce în ce mai ferme, fără ca ideea fundamentală să se schimbe. La întrebarea: ce anume mă fascinează atât de puternic în tema sacrificiului – sau a aducerii unei jertfe – pot răspunde fără ocol: ca om religios, mă interesează înainte de toate cel care este în stare să sacrifice, să aducă jertfă, fie pentru un principiu spiritual, fie spre a se salva pe sine însuşi, fie din amândouă motivele în acelaşi timp. Un asemenea pas presupune, bineînţeles, o deturnare fatală de la orice interes egoist, adică cel în cauză acţionează într-o stare existenţială aflată dincolo de orice logică “normală” a evenimentelor, desprins de lumea materială şi legile ei. Şi totuşi, sau poate tocmai de aceea, fapta sa generează schimbări perceptibile. Spaţiul în care se mişcă cel gata să sacrifice totul, ba chiar să se

Aceluiaşi mecanism – bani contra marfă – i se supune însă şi cel care. se simte mai bine. absurd după . disperat. este după părerea mea atitudinea sa faţă de sine însuşi: sau trăieşti existenţa unui consumator dependent de evoluţiile tehnologice şi materiale şi dedicat orbeşte pretinsului progres. recunoaşte că e condamnat la moarte. măcar că şi iubirea poate fi tot atât de puţin câştigată pe bani ca şi pacea sufletească. poştaşul din SACRIFICIUL – un om care îi aduce mesajul. de a face iarăşi cu putinţă o existenţă demnă. aceasta înseamnă că un om care nu resimte în el însuşi. însă. mai cu seamă. şi. Au existat apoi momente care m-au adus pas cu pas mai aproape de realizarea practică a intenţiei de a turna un film mai mare cu tema sacrificiului. de ce îi apare tot mai mult ca veştejită. învecinate. a jertfelniciei. cât şi atitudinea unor întregi grupuri ale populaţiei în convieţuirea lor cu altele. acolo unde e cu putinţă. într-o cât de mică măsură. îşi uşurează sufletul în schimbul banilor şi. absurdă şi sufocant de strâmtă -. spirituală. Bolnavul îşi înţelege situaţia. a încetat de a mai fi om. Ca formă. pierderea până şi a ultimei posibilităţi rămase de a face loc evoluţiilor spirituale în locul “progresului” material şi. deprimat sau disperat. Cu cât mai presante deveneau experienţele mele cu materialismul de formulă occidentală şi cu cât vedeam dimensiunile suferinţei pe care le impune educaţia şi gândirea materialistă a acelei părţi a umanităţii atinse de ea – acele psihoze ce pot fi întâlnite peste tot şi care nu sunt altceva decât o expresie a incapacităţii omului modern de a înţelege de ce viaţa şi-a pierdut pentru el orice farmec. însă. În faţa lui stă – prototipul lui Otto. Decisive rămân. consecinţele inexorabile ale acestei atitudini: pierderea caracterului personal al existenţei umane în favoarea unui egocentrism cu atât mai bine conturat cu cât determină deja deopotrivă nenumărate relaţii interumane. nu mai este valabilă doar pentru tine însuţi ci şi pentru alţii. se încredinţează unui psihiatru: el plăteşte pentru şedinţă.aducă jertfă pe sine însuşi. Strict vorbind şi dus până la ultimele consecinţe. realizarea reprezentării creştine a jertfirii de sine. Într-o zi sună la uşa casei lui cineva. Foamea poate fi înlăturată fără efort cu bani. sunt conştient că ideea de sacrificiu este astăzi orice altceva numai iubită nu – aproape nimeni nu mai tânjeşte după faptul de a-şi sacrifica viaţa pentru altul sau pentru ceva anume. sau te reîntorci la responsabilitatea spirituală care atunci. Desigur. capacitatea de a se jertfi pentru un altul sau pentru o cauză. Primul concept purta numele VRĂJITOAREA şi preconiza drept centru al acţiunii strania vindecare a unui bărbat bolnav incurabil căruia medicul casei îi dezvăluise adevărul întreg şi îngrozitor despre sfârşitul său aparent inevitabil. reprezintă un fel de replică la spaţiul experienţelor noastre empirice dar pentru aceasta nu este mai puţin real. El este pe cale de a-şi schimba viaţa în existenţa unui robot ce funcţionează mecanic. noul meu film este o parabolă: relatează evenimente ce pot fi interpretate în mod foarte diferit pentru că ele nu reflectă doar realitatea ci sunt pline şi de un sens precis. cu atât mai puternic simţeam nevoia de a mă apuca de acest film. comparabil întru totul cu cel ce-şi cumpără “iubire” într-un bordel. prin aceasta. Exact aici – în pasul conştient făcut în direcţia responsabilităţii faţă de societate şi ceea ce se petrece în ea şi cu ea – este cu putinţă ceea ce numim îndeobşte “sacrificiu”. Căci unul din aspectele întoarcerii omului la o viaţă normală. Cât de mult este pradă materialismului lumea civilizată o poate evidenţia un singur exemplu.

astăzi. El însuşi a suferit cumplit de acest rol predestinat lui. Nici eu nu m-am gândit niciodată să rămân în Italia după încheierea turnărilor. Încă de la lucrările pregătitoare pentru NOSTALGHIA nu scăpăm de senzaţia că acest film proiectează o parte din propriul meu destin. vrăjitoarea. sunt doar mesaje pe care le primeşti şi transmiţi mai departe. Ce înseamnă toate astea? Nu ştiu. Pot să precizez doar atât: o imagine poetică pe care o imaginez cândva. Dacă plecăm de la scenariu. ci a pătruns şi în viaţa mea personală. figurile filmului – mai exact spus ale primului proiect al filmului – se schimbau iar acţiunea devenea pe ansamblu mai densă şi structurată. Capacitatea de a vedea în viitor şi de a-l putea prezice îi apărea drept cel mai cumplit dintre toate darurile de care poate dispune omul. Astfel că are dreptate Puşkin care socotea că orice poet. a dobândit nu doar o anume viaţă proprie. atunci aceste idei nu mai aparţin cuiva. că. tangibilă. i-am căzut pradă şi eu. se materializează şi dobândeşte. Cu atât mai iritantă a fost atunci şi experienţa că şi eu. chiar dacă mortală. responsabil. nu mai dispui cu totul de tine însuţi. însă se îmbolnăveşte şi moare acolo. un an mai târziu. Rusia. atunci Gorceakov. că Alexander a fost salvat. în acest caz tămăduirea printr-o femeie. că el. devine posibilitate concretă. Bolnavul ascultă şi experiază astfel harul divin al tămăduirii lui pe care. că vreau eu sau nu. Alexander îşi părăseşte de dragul ei casa impunătoare şi frumoasă. sper. Superstiţios. Alexander. Atunci însă apare brusc acea femeie. el nu renunţă să se întoarcă în patria sa.aprecierile obişnuite. influenţă asupra vieţii mele. se îmbracă asemenea unui vagabond cu un palton uzat şi pleacă de acolo împreună cu femeia. se rupe de existenţa sa anterioară. actorul principal al tuturor filmelor mele: el urma să joace nu numai rolul lui Gorceakov din NOSTALGHIA ci şi – faptul fusese planificat de mult – pe Alexander din VRĂJITOAREA. medicul. pe scurt. acest proces treptat şi desfăşurat în mare măsură independent de circumstanţe exterioare şi prescripţii precise. voia iniţial să rămână numai pentru scurt timp în Italia. Anatoli Soloniţîn a murit de aceeaşi boală care schimbă viaţa lui Alexander şi căreia. asemenea figurii din versiunea definitivă a filmului turnat în 1985 în Suedia. relaţiile cu o astfel de realitate apărută fără nici o contribuţie conştientă dar care totuşi îşi are originea în lumea reprezentărilor celui pe care ea mai apoi îl bântuie pe nesimţite. şi să se culce cu ea. i-l confirmă surprins: este deplin sănătos. sunt orice altceva decât un lucru plăcut. prietenul său. încetezi de a mai fi o persoană în sensul autonom. eşti într-o anume măsură înjumătăţit. figura principală a filmului. a început aşa-zicând să o programeze. orice artist adevărat e împotriva voii lui un profet. el observa semne şi indicii cărora le atribuia de . Fireşte. Aceasta e pe scurt istoria unui sacrificiu dar şi a unei salvări. te simţi ca un mediu. ca şi Gorceakov. Când viaţa îţi urmează literalmente pas cu pas ideile. ea înseamnă. trebuie să se ducă la o femeie înzestrată cu puteri magice miraculoase. ea stă afară în ploaie şi în acel moment se petrece din nou ceva neînţeles. Această experienţă a fost întărită de moartea lui Soloniţîn. pentru că nu ar mai vrea să se întoarcă – destinul hotărăşte astfel pentru el. Remarcabil este apoi faptul că în timp ce în imaginaţia mea. curând după aceasta. din contră – te simţi ca un instrument sau o minge. ascultasem de un fel de voinţă mai înaltă. experiază o tămăduire într-un sens mult mai cuprinzător decât este exprimată în eliberarea de o boală.

despre inevitabilitatea misiunii de a fi ca artist şi profet. Una din poeziile lui vorbeşte despre chinurile profetice. îngerii zburând şi monştrii-n fund de mări trecând Mlădiţele cum germinează şi limba ce greşit-a mult. Mi-atinse pleoapele uşor: Profetici ochi mării deodată Ca vulturoaica speriată. adietor. Chemat la Moscova în timpul revoltei decembriştilor. ele au dobândit pentru mine. mi-au venit iarăşi în minte în legătură cu experienţele ultimilor ani. La o răspântie s-a ivit Un serafim cu aripi şase. Apoi din gură el mi-a smuls Vicleana limbă dezmăţată. unei revelaţii şi mi-a apărut limpede că nu poetul singur a ţinut condeiul atunci când a scris în 1826 poemul Prorok: „Păşeam cu duhul chinuit Prin reci pustiuri neguroase. Atunci când versurile lui. Urechea mi-a atins abia. el s-a întors de îndată din drum când un iepure îi tăiase calea şi în acest chip a scăpat de execuţie. C-un deget lin. de multă vreme uitate. cuvânt de cuvânt. şi limba ce-o luase drept . semnificaţia.fiecare dată o semnificaţie de destin. şi-un vuiet s-a stârnit în ea: şi auzit-am cum vibrează Tot cerul.

Prin aceasta. care presează spre . Ca voia Mea să împlineşti. cu spada rotocol El smulse inima-mi afară şi-n gaura din pieptul gol Vârât-a jar cu-aprinsă pară. de aceea. 1964. ascultă: tot pământul şi mările să ocoleşti. Din piept. SACRIFICIUL. Într-un anume sens. este mult mai accentuat dramatic. episoadele lor sunt. În timp ce în NOSTALGHIA aproape că nu exista evoluţie dramatică – singurele episoade dramatice sunt cearta cu Eugenia.] Spre deosebire de filmele mele anterioare. În pregătirea noului film nu m-am limitat la prelucrarea desfăşurării unor acţiuni episodice după modele reale şi după legile dramaturgiei. construcţia şi dispoziţia filmelor mele mai vechi ar putea fi numită impresionistă. şi inimile omeneşti Tu le aprinde cu cuvântul!” [Traducere de George Lesnea: Puşkin. Versuri. 183-l85. Ca mort zăceam în ţărnă eu Când glăsuit-a Dumnezeu: – “Proroc. scoase într-un mod cu totul uzual din viaţă: sunt autentice şi. chiar dacă a păstrat caracterul poetic al celorlalte lucrări.De la un şarpe înţelept Mi-a-nfipt cu mâna-nsângerată. autoincendierea lui Domenico şi scenele finale. întreita încercare a lui Gorceakov de a purta o luminare aprinsă prin bazinul termal gol – în SACRIFICIUL figurile individuale apar ca şi caractere între care se ajunge la conflicte. structura întregului a devenit mai complicată şi poartă în ea însăşi marca unei forme poetic-parabolice. Construcţia filmului şi enunţul lui poetic se intersectează mult mai puternic decât în cazul filmelor anterioare. pot fi urmărite de spectator. Editura pentru literatură. Bucureşti. p. cu câteva excepţii.

acest om face pe spectator să participe la efectele jertfei sale. soţia egocentrică a lui Alexander. le va apărea probabil întâlnirea cu vrăjitoarea Maria. şi care rupe toate punţile în urma lui. Însă dincolo de aceasta. Acţiunea amândurora poartă toate semnele caracteristice ale unei jertfe. eroul din SACRIFICIUL. inclusiv pe bărbatul ei. O interpretare orientată spre univocitate ar merge însă împotriva structurii interne a filmului. Cu toate acestea. pe atât de mult urmează instinctului ei agresiv de autoafirmare şi autoconfirmare. o femeie care înăbuşă în jurul ei toate semnele de individualitate şi personalitate.un deznodământ final. o nouă dimensiune umană. Adelaide rămâne până la sfârşit o figură absolut tragică. . ba chiar încearcă să se sustragă ei definitiv hotărându-se în mod radical să emigreze în Australia. Alexander. şi oprimă fără să vrea de fapt. închis – drept consecinţă inevitabilă a conduitei sale – în ospiciu. el. în vreme ce pentru alţii cu certitudine n-a existat nici un război atomic: pentru ei totul se joacă în fantezia bolnavă a unui excentric pe jumătate nebun. în noul meu film. ea este cauza tragediei lui Alexander. udarea pomului uscat (pentru mine o imagine sensibilă a creaţiei) marchează puncte între care desfăşurarea evenimentelor dezvoltă o dinamică proprie din ce în ce mai puternică. este inevitabil ca fiecare să interpreteze ceea ce vede din perspectiva lui şi să încerce să desfacă conexiunile complexe în contradicţii. ba chiar îşi distruge casa proprie şi e gata să se despartă de fiul lui pe care-l idolatrizează. se schimbă la sfârşit atât de mult încât recunoaşte atmosfera înveninată ce domneşte în familie cu toate energiile ei negative şi o poate numi pe numele ei. obosit de continua schimbare. fără ca lumea să mai ia act de el după aceea. un om ce trăieşte în starea unei descurajări eterne. de descendenţă simplă. care adulmecă instinctiv pericolul tehnologiilor moderne care ameninţă orice spiritualitate şi în loc de aceasta caută tăcerea pentru ca mai apoi să se regăsească pentru acţiune. totul apare la sfârşit altfel decât la început. până ce. chiar şi doctorul. Ea nu este în stare să reflecteze. am propria mea concepţie despre întreg. odinioară actor. pe ceilalţi oameni. Domenico avea în comun cu Alexander. suferă de aspiritualitate. capacitatea unor acţiuni al căror impuls e de natură pur spirituală şi care semnalizează schimbări. Chiar şi Adelaide. atitudinile lor se schimbă şi ele. În realitatea pe care o creează filmul însă. încă din NOSTALGHIA. iar aceasta o face să posede în ascuns şi forţe distructive. fireşte. Oamenii orientaţi religios pot vedea în rugăciunea lui Alexander motivul amânării catastrofei nucleare – răspunsul lui Dumnezeu la chemarea unui om hotărât pentru o convertire probabilă. Pe cât de puţin se interesează în fond de ceilalţi. Într-un anume sens. hotărăşte să-şi schimbe viaţa. Potrivit formei parabolice. deşi. Oricum. un necioplit primitiv plesnind de sănătate. numai că în cazul lui Domenico această jertfă nu aduce nici un rezultat vizibil. Scena iniţială şi cea finală. ce-i drept nu în acel sens superficial în care mulţi regizori actuali îl degradează pe cel ce intră în sala de cinematograf la rangul de simplu martor ocular. tot ceea ce se petrece în SACRIFICIUL permite o serie întreagă de interpretări. scena centrală care explică tot restul. Spectatorilor înclinaţi mistic spre suprasensibil. Nu numai că la sfârşit Alexander se dovedeşte a fi superior tuturor celorlalţi. Poziţiile lor se schimbă. câştigă prin schimbarea raporturilor ei cu Iulia. servitoarea. Există mai multe lecturi diferite iar acest lucru s-a aflat întru totul în intenţiile mele – căci nu vreau să impun nimănui o anume soluţie. Altfel. care s-a lăsat făcut de familia lui Alexander aproape un sclav al acesteia. din contră.

Faptul că mai apoi. secvenţele de vis sau chiar şi cele cu pomul veştejit şi uscat. Între ea şi stăpâna casei orice apropiere apare la început imposibilă – şi cum ar putea fi altfel? Apoi se ajunge la acea întâlnire nocturnă după care Alexander nu mai poate trăi ca mai înainte: în faţa catastrofei ce stă să izbucnească el trăieşte iubirea acestei femei simple ca pe un dar al lui Dumnezeu care justifică întreg destinul său. îl transformă. chiar dacă ar vedea-o. atunci când îşi incendiază casa. aidoma ca două picături de apă cu cea arsă. camera s-a defectat. Plini de fericire şi ca eliberaţi ne-am aruncat unii în braţele celorlalţi. cărora le revine. acţionând cel mai adesea timid şi nesigur. însă tensiunea incredibil de puternică sub care ne aflam toţi a dispărut abia atunci când am înregistrat cu o altă cameră scena incendiului de la un capăt la altul. după scenariu. mai mare decât în cea în care Alexander îşi împlineşte văzut făgăduinţa dată înaintea lui Dumnezeu. A fost un moment în care am înţeles încă o dată cât de puternică a fost coeziunea echipei noastre. cu excepţia celei care. a pus sub semnul întrebării o mare parte a eforturilor noastre. Miracolul de care-şi dă seama. Figura opusă Adelaidei este smerit-modesta. Maria care face un serviciu cu ziua în casa lui Alexander. un rolcheie chiar şi în plan vizual. s-a învecinat cu miracolul – o altă dovadă de ce sunt oamenii în stare dacă cred în ceva -. Când s-a petrecut defecţiunea. Dar de la bun .Câmpul ei de percepţie e prea mic ca ea să poată recunoaşte dincolo de el o altă lume şi. în câteva zile numai. dar sunt convins că în cele din urmă s-a ajuns la o ocupare ideală a lor cu actori ce s-au identificat total cu caracterele acţiunii de teatru intim. din anumite puncte de vedere psihologice şi cu referire la diferitele posibilităţi de soluţionare ale parabolei. la sfârşit. ba chiar a părut să le anuleze cu totul umplându-i pe participanţi de disperare: pe când turnam scena în care Alexander îşi dădea foc la casă. a apărut o a doua casă din scânduri şi buşteni. n-ar putea-o înţelege. N-a fost uşor să găsesc actorul optim pentru fiecare din cele opt roluri ale filmului. Pot exista în SACRIFICIUL scene. casa era deja în flăcări şi ardea sub ochii noştri fără ca să putem opri focul şi să putem înregistra această scenă atât de importantă – patru luni de muncă încordată şi costisitoare păreau zădărnicite definitiv. La turnări n-au existat mari dificultăţi tehnice sau de alt gen.

mistuit în acelaşi timp de conştiinţa bolnavă a lui Alexander. Alexander este pentru mine figura unui ales al lui Dumnezeu. Nimeni dintre ei nu crede în ceea ce poate atinge cu mâna. este o consecinţă pe cât de cumplită. dar tu taci.început mi-am propus să-l implic emoţional pe spectator în această acţiune aparent absurdă. Ajută. poştaşul Otto. depune el însuşi un legământ al tăcerii: “… şi voi fi mut. dincolo de orice reguli inteligibile şi raţionale. cea mai mare parte a umanităţii civilizate şi-a pierdut şi înţelegerea pentru miracol – astăzi nu mai suntem în stare să ne punem speranţele în schimbări surprinzătoare. Tot ceea ce ei fac se abate în mod straniu de la modelele de comportare normală şi dispun de daruri atribuite în vechea Rusie. un om despre care nimeni nu ştie precis de unde vine şi cum a ajuns în acest loc în care. vrăjitoarea – pentru ei toţi viaţa e plină de miracole neînţelese. ce contrazic orice logică a experienţei. Uscăciunii spirituale ce . pe atât de mângâietoare. dar şi Maria. băiatul lui Alexander. prin însăşi înfăţişarea lor exterioară de pelerini şi cerşetori jerpeliţi. cel mai lung cadru din filmul meu. eşti mut ca un peşte”. într-adevăr. se întâmplă atât de multe lucruri inexplicabile. în desfăşurarea evenimentelor sau în procesele percepţiei şi conştiinţei. sau poate tocmai de aceea. cu cele şase minute ale lui. E scena în care tăcerea lui Alexander se traduce în faptă: “La început a fost cuvântul. ei se mişcă într-o lume imaginară în locul uneia reale. În măsura în care şi-a pierdut credinţa. Numai arta a mai păstrat un rest din această lume. şi cu atât mai puţin încă suntem pregătiţi să îngăduim pătrunderea unor reprogramări enigmatice. ascultă povestea despre pomul uscat de pe munte pe care i-o povesteşte tatăl său în plimbarea lor pe malul mării. La sfârşit. lipsită de sens. Cu toate acestea. Cumplită întrucât. renunţ la tot ce mă leagă de această viaţă. sub impresia ştirii despre iminenta ameninţare a unui război nuclear. ne distrug viaţa şi ne-o corup iremediabil şi fără posibilitate de vindecare. menit să demaşte înaintea întregii lumi mecanismele existenţei ce ne ameninţă. Apoi. sunt orice altceva decât empirici sau pragmatici. şi aşa se face că. ca urmare practică a legământului său. de acest gen. inexplicabile. şi voi face tot ceea ce am făgăduit că voi face!” Faptul că Dumnezeu îl ascultă pe Alexander. constrâns la muţenie după o operaţie la gât. şi să ne cheme la convertire – ultima posibilitate de salvare ce există pentru umanitate. chemaţi de Dumnezeu sunt până într-un anumit grad şi ceilalţi. Alexander se îndepărtează definitiv de lumea căreia i-a aparţinut până atunci şi prin aceasta îşi pierde nu numai legătura cu familia sa ci şi – ceea ce. ba chiar să-l trăiască în timpul lui real. Doamne. inexplicabile. în viaţa noastră şi să ne încredem în forţa lor transformatoare. acesta este. Aleşi ai lui Dumnezeu. nu voi mai vorbi cu nimeni niciodată. a unui om ce consideră păcat tot ceea ce nu e absolut necesar vieţii. că îl ia ad literam. cel puţin în ochii oamenilor din anturajul lui. Aceşti oameni conduceau. spune Alexander la început băiatului său care. jertfe mântuitoare şi minuni. poate chiar cel mai lung din istoria filmului. poate un instrument al Providenţei divine ce colecţionează întâmplări misterioase. este şi mai rău încă – orice fel de etalon de măsură comun cu normele morale tradiţionale. toţi se încred mai degrabă în imaginile lumii închipuirii lor. privirea celor ce trăiau în relaţiile unei existenţe “ordonate” asupra existenţei acelei alte lumi pline de preziceri. Publicul trebuie să ia parte în mod nemijlocit la acest act pretins nebunesc. Sfinţilor Nebuni (iurodivi).

stăruitoare a unui pom uscat. chiar dacă mai degrabă în treacăt. şi împotriva oricărei raţiuni. ba chiar deloc în film. 1-2. Fapt este că actualmente chiar şi confruntarea cu simplele probleme etic-morale are puţină căutare. în ciuda viziunii “marii linişti” de care vorbeşte APOCALIPSA (8.pătrunde odată cu aceste deficite i s-ar pune deja o anumită stavilă dacă fiecare om ar înţelege că nu-şi poate croi căile după bunul plac şi la libera sa apreciere. în ciuda a toate. nr. 178-182). Cuvintele degenerează din ce în ce mai mult în vorbărie goală. . 1993. dar mesajele esenţiale. filmul cel mai pretenţios din punct de vedere artistic. mesajele cele mai importante care ne-ar putea schimba viaţa. majoritatea filmelor sunt doar marfă. Mult mai important. am vrut mai degrabă să dezvelesc pe de-a întregul caracterul problematic şi să ating izvoarele astupate ale existenţei noastre. Text tradus în româneşte de Maria-Cornelia Oros (textul de faţă îl reproduce pe cel publicat în revista TRANSILVANIA. impresiile vizuale. Fiindcă monahului care a cărat ani de zile. astăzi. însă. Din acest punct de vedere SACRIFICIUL poate fi înţeles. pe care am prelucrat-o în filmul până acum cel mai important pentru mine. ci că. foarte puţini producători şi instituţii sunt gata să sprijine filmul de autor. cincisprezece ani în urmă exista un public mai mare şi mai receptiv la aşa ceva. găleată după găleată pe munte. el trebuie să acţioneze în dependenţă de Creator şi să se supună voinţei Acestuia. într-o bună zi i s-a putut descoperi şi o astfel de minune – ramurile uscate înverziseră peste noapte. ca un refuz al cinematografului comercial practicat de dragul lui însuşi. şi-a pierdut rolul său magic. din contră.1)? Răspunsul îl dă poate vechea legendă despre udarea răbdurie. mai degrabă. Mai este atunci loc pentru speranţă. nu mai ajung până la noi. o pot face mai bine decât cuvintele. şi care credea concret şi neclintit în lucrarea minunată a lui Dumnezeu. şi să zăgăzuiască prin aceasta măcar excrescenţele gândirii în termeni de profit ce se tălăzuieşte în jurul lui. pp. Imaginile. Suntem sufocaţi de informaţii. şi în nici un caz în film. mai ales în timpul nostru în care cuvântul şi-a pierdut dimensiunea lui incantatorie. pelicule de celuloid luminate electric cu care se pot câştiga bani. ele nu mai semnifică nimic – aceasta e experienţa lui Alexander. mi se pare faptul că filmul meu nu ia poziţie pentru sau contra vreunui fenomen particular al modului de gândire şi viaţă modern. Cu zece. Numai câţiva.

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->