COBUZ ALEXANDRA

ISTORIA ARTEI, ANUL III

ICONOGRAFIA DIN CATACOMBELE PRISCILLEI

Orașul întemeiat de gemenii Romulus și Remus în anul 753 î.Hr., ascunde în subteran
vestigii din perioada paleocreștină, care pot fi vizitate și astăzi. Catacombele creștine sunt unul
dintre obiectivele turistice cele mai interesante și cele mai populare din Roma.După ce
creștinismul a devenit religia Imperiului Roman în 381 d. Hr. și cinstirea sfintelor moaşte a
devenit o parte a cultului creștin, catacombele au devenit un loc de pelerinaj.

Prin secolul al XX-lea catacombele au fost în mare parte abandonate și au fost uitate până
la descoperirea lor în 1578. Antonio Bosio și-a petrecut zeci de ani în care a explorat și cercetat
catacombele pentru cartea sa “ Roma Sotterranea ”, publicată în 1632. Între anii 1956 și 1959
mai multe catacombe au fost descoperite în apropierea orașului Roma.

Cele mai reprezentative catacombe care au lăsat la lumina soarelui mărturii de

neînchipuit pentru toate popoarele acestei lumi, sunt remarcate pe aria de suprafață a Romei,
poate cea mai controversată țară în care creștinismul a avut multe ispite de îndurat până la a se fi
consolidat în religia pe care noi o cunoaștem.

Catacombele Priscillei, se crede că acestea au fost numite după soția lui Manius Acilius
Glabrio, consulul roman executat în 91 d. Hr., de împăratul Domițian pentru refuzul lui de a se
închina zeilor romani. Soția lui l-a îngopat aici apoi a donat proprietatea bisericii. Acestea sunt
supranumite și ca „regina catacombelor” datorită operelor de artă existente aici dar și a papilor
martiri îngripați aici. Sfântul Marcellinus (296-304), Sfântul Marcellus I (308-309), Sfântul
Silvestru I (314-335), Liberius (352- 366), Sfântul Siricius (384-399), Sfântul Celestin I (422-
432) și Vigiliu (537-555) se odihnesc aici. De asemenea, într-o nișă a fost identificată cea mai
veche dovadă a icoanei Fecioarei Maria cu Pruncul care datează din secolul al III-lea

Pătrunderea religiei cresștine în Imperiul Roman este fără îndoială mai lentă și mai
nuanțată decât s-ar putea crede la prima vedere. În perioada dintre Edictul de la Milano – 313
(creștinismul devine tolerat), și 392  (proclamarea lui de către Constantin careligie de stat),
întâlnim conviețuind atât scene creștine, cât și antice, fără a exista o clară delimitare între ele.
Acest aspect este poate cel mai bine remarcat de către Andre Grabar în lucrarea sa,atunci când
observă o trecere treptată și destul de difuză de la subiectele păgâne la cele creștine, unele dintre
ele fiind reinterpretate  la nivelul seminficației (mai bine zis, o “transformare”, o “preluare” a
anumitor motive). Totuși, cristalizându-se încetul cu încetul, apar o serie de subiecte
iconografice comune catacombelor.
Lucrarea de față nu își propune o abordare a picturii catacombelor din punct de vedere
stilistic, ci se apleacă îndeosebi asupra problematicii apariției și perpetuării unor scene
iconografice, și a moduluiîn care ele tind să preia unele reminiscente de factură antică și orientală
și să le repună într-un nou context, de această dată, al simbolisticii creștine timpurii ( accentul
cade pe arta secolul al treilea).
Catacombele Priscillei, se crede că acestea au fost numite după soția lui Manius Acilius
Glabrio, consulul roman executat în 91 d. Hr., de împăratul Domițian pentru refuzul lui de a se
închina zeilor romani. Soția lui l-a îngopat aici apoi a donat proprietatea bisericii. Acestea sunt
supranumite și ca „regina catacombelor” datorită operelor de artă existente aici dar și a papilor
martiri îngripați aici. Sfântul Marcellinus (296-304), Sfântul Marcellus I (308-309), Sfântul
Silvestru I (314-335), Liberius (352- 366), Sfântul Siricius (384-399), Sfântul Celestin I (422-
432) și Vigiliu (537-555) se odihnesc aici. De asemenea, într-o nișă a fost identificată cea mai
veche dovadă a icoanei Fecioarei Maria cu Pruncul care datează din secolul al III-lea.
 În capela cubiculului“ Velatio” din cimitirului subteran “Priscilla”, aflat sub “Via
Salaria”, vom întâlni o serie de picturi creștine, unele dintre ele cu influențe de sorginte păgână:
peretele din față – celebra scenă a “Orantei”; pe peretele din dreapta, “ Cei trei evrei aruncați în
cuptor”( Daniel 3, 15-24; 43 – 50), pe peretele din stânga, făcând pandant cu “Cei trei evrei”,
scena“ Sacrificiului  lui Iisac de către Abraham”  ( Facerea Lumii, 22, 9-10) , parțial deteriorată;
în centrul boltei, reprezentarea lui Iisus ca “ Bunul Păstor”( Luca,15, 5;Ioan,10,3; 28).
Scena centrală de pe peretele din față este interpretată de către Grabar, apoi mai tarziu de
catre Sandro Carletti în cheie asemănătoare; în mijloc, persoana în ipostaza de orant este o
presupusă tânără femeie înmormântată aici. Scena din stânga ei reprezintă o căsătorie -
binecuvântarea este dată de către episcop celor doi soți, care țin un volum , “tabula nuptialis”  ,
în care sunt menționate îndatoririle de soț și soție. În dreapta orantei este aceeași defunctă, acum
înfățișată ca mamă ; așadar , cele trei etape sunt relaționate în mod direct dat fiindcă evidențiază
trei perioade din viața uneia și aceleiași persoane.
Pe peretele din dreapta al capelei avem imaginea “Celor trei evrei aruncați în cuptor”,
aflați și ei în postura de oranți, cu mâinile ridicate spre cer; hainele lor sunt cu evidente influențe
de origine orientală.
Un porumbel zboară deasupra lor, având în cioc o ramură de măslin (simbol al
intervenției divine salvatoare). Conform pasajului biblic, acesta întrupează un Înger al Domnului
care coboară între flăcări, și suflând, potolește focul eliberăndu-i pe Azaria, Anania si
Mishael. Prezența porumbelului încuptor a fost descoperită într-o scenă asemănătoare, în
cimitirul “Maius” (Via Nomentana), numai că în aceasta din urmă erau mai exact doi porumbei,
de o parte si de alta a evreilor, purtând la rândul lor ramură de măslin în cioc. Chiar dacă sunt
singurele cazuri în care porumbelul apare împreună cu cei trei evrei, vom observa că imaginea
păsării pshihopompe în pictura catacombelor va fi din ce în ce mai întâlnită începând cu prima
jumătate a secolului al IV-lea.
Pe peretele din stânga a supraviețuit o parte din “Sacrificiul lui Abraham”, Iisac fiind
vizibil doar parțial. În apropierea intrării mai există o mică porțiune cu imaginea lui “Iona
aruncat de pește pe uscat”.
Sus, pe suprafața tavanului, este reprezentat Iisus închip de “Bun Păstor”, cu o oaie
purtată pe umeri, altele două odihnindu-se la picioarele sale. Păsări “purtătoare de suflet” îl
însoțesc. Tipologia “Bunului Păstor” va fi una dintre constantele iconografice păstrate de acum
încolo în pictura cimitirelor subterane, alături de ipostaza “orantului”.
Aceste trei istorisiri din Vechiul Testament,  toate cu profundă încărcătură  simbolică a
“Salvării”, sunt printre cele mai întâlnite scene din iconografia creștină timpurie, devenind mai
apoi tipologii specifice cultului creștin. 
Părăsind încăperea cubiculului “Velatio”, vom întâlni poate cele mai interesante scene
din întregul complex al catacombelor Priscilla, în partea superioară opusă unor
“loculi” suprapuși. Acestea sunt ( în ordinea reprezentării, de la stânga la dreapta): trei figuri de
decedați în ipostaza de oranți; în stuc, două imagini ale lui Iisus “Bunul Păstor”, purtand ambii
cate o oaie pe umeri ( deja aceasta intruchipare a Mântuitorului – “Bun Păstor” se repetă de trei
ori numai la Priscilla) ; în cele din urmă, o imagine a “Maicii Domnului cu Iisus copil si profetul
Barlaam”, prima de acest fel din istoria picturii creștine care o înfățișează pe Fecioara Maria cu
pruncul separată de contextul celor trei magi, ca temă iconografică de sine stătătoare( secolul al 
III-lea). Barlaam este cel care vestește sosirea Mântuirii, arătând cu mâna spre Steaua Sfântă.
“Capela Graeca” este ultima dintre popasurile importante din catacombele Priscillei care
găzduiesc pictura de acest gen. Interiorul este împărțit în două de un arc central. În partea de sus
a pereților întâlnim o decorație pur ornamentală cu ghirlande, alternate cu scene biblice, datând
din a doua jumătate a  secolului al doilea; dedesubt urmează un bandou cu imitația unor
casetoane de marmură și decorație foarte fină din stuc (toate aceste elemente amintind de tipul de
decorație antică păgână). Înăuntrul acestei capele vom întâlni cea de –a doua reprezentare a
“Fecioarei cu Pruncul’’, dar de această dată, ea este însoțită de Magi și datează din a doua
jumatate a secolului al doilea, deci este premergătoare imaginii despre care am vorbit mai sus
(Fecioara și Pruncul  in apropierea lui Barlaam).
În această capelă se păstrează următoarele scene: “Moise lovind stânca din care izvorăște
apa” (Exod, 17, 6) – repetată în catacombe de 73 de ori; “Cei trei tineri aruncați în cuptor”(cea
mai veche reprezentare a acestui episod); “Suzana si bătrânii” (două episoade alternate, Suzana
singură cu bătrânii care par să o judece, și tot ea, într-o scenă separată,  împreună cu un alt
personaj orant, presupus ca fiind Daniel); “Miarcolul vindecării paraliticului” (Matei,
9;2, Luca, 5, 18). Ceea ce atrage însă atenția este o imagine a “Păsării Phoenix” , simbol al
imortalității în general, iar pentru creștini, al reînvierii corporale (prin extensie și variație de
interpretare). În apropierea păsării Phoenix urmează o serie de capete pictate (în număr de patru
-  cele patru anotimpuri; se mai păstrează doar unul, personificare a “Verii”).   Pe arcul din
spatele capelei este pictată “Adorația magilor”( Matei, 2) si “Învierea lui Lazăr” ( regăsită de 73
de ori în catacombele romane).  În partea de jos întâlnim reprezentată “Arca lui Noe”.
Pe arcul care separă interiorul în două spații distincte avem o imagine foarte importantă
pentru iconografia creștină de mai târziu, un banchet euharistic (o agapă), așa-zisul “Fractio
Panis”  (reconscibil după coșuri, Bucățile de pâine și vinul de pe masă).  Fresca fragmentară a
“Sacrificiului lui Abraham” și “ Daniel între lei” ( în dreapta scenei “FractioPanis”) întregesc
repertoriul de scene al “Capelei Graeca”.
Sunt mai puțin relevante dispunerile parietale ale picturilor si considerațiile de ordin
stilistic în demersul de a stabili o coerentă apariție și perpetuare a episoadelor ; ceea ce primează
este subiectul reprezentat și consecvența cu care el reapare în interiorul aceluiași cimitir subteran
sau în interiorul mai multora.
Iconografia din catacombele paleocreștine a reprezentat momentul de plecare, a
reprezentat dacă vrem, ștafeta care se va fi predat artiștilor, atât celor din vechime dar și celor
contemporani zilelelor noastre. Creștinismul primar a avut de îndurat numeroase prigoniri din
partea împăraților idolatri și păgâni, dar voia și planul lui Dumnezeu nu au lăsat ca aceste
sacrificii să fi fost în zadar.
 In ceea ce priveşte această frescă,
interpretarea anticrestinilor sau profanilor este
că Maica Domnului ( “o femeie”) ar fi
îmbrăcată în veşminte liturgice. Dar este o
părere greşită. Este evident, pentru orice om
credincios, că este vorba de Maica Domnului
care se roagă pentru naşterea de prunci. În
stanga imaginii este preotul care îi îndeamnă pe
cei doi tineri căsătoriţi să meargă către Maica
Domnului iar în dreapta femeia care alăptează
pruncul născut. Iar deasupra tuturor este
Pastorul cel Bun, Mântuitorul nostru Iisus
Hristos, Maica Domnului fiind mijlocitoarea
neîntrecută către Dumnezeu a rugăciunilor
noastre

.
BIBLIOGRAFIE :
https://jurnalulpleroma.files.wordpress.com/2009/03/2004-02-dec-andreiescu.pdf

http://vaticanarthistoriantours.com/ancient-appia-and-catacomb-tour/

https://doxologia.ro/viata-bisericii/sfintele-locuri/catacombele-priscillei-din-roma?
fbclid=IwAR3iUxa0crjocNrvUs5OGbzvda4iInBHUKARXVkNqegY8VttvXiCd3vDcdM

Popescu N. Victor, Simboale euharistice în frescele din catacombe; secolele I-III, Istitutul de
Arte Grafice „Vremea”, Bucureşti, 1937