Le notti di Cabiria - Nopțile Cabiriei

1957

Regizor:Federico Fellini

Distributie:Actori: Giulietta Masina - Cabiria Ceccarelli ; François Périer - Oscar D'Onofrio ;

Amedeo Nazzari - Alberto Lazzari ; Franca Marzi – Wanda ; Dorian Gray – Jessy ; Franco
Fabrizi – Giorgio ; Aldo Silvani - The Wizard

Incadrare perioada :Neorealism Italian.

Cronotop:Roma, 1950.

Numele Cabiria este împrumutat de la filmul italian Cabiria din 1914, în timp ce personajul
lui Cabiria este preluat dintr-o scurtă scenă în filmul anterior al lui Fellini, The White Sheik
.Noaptea este perioada in care Cabiria isi petrece timpul, dar in ciuda faptului ca ea este o
prostituata, nu isi petrece noptile intr-un mod grotesc, dezinhibat si desfranat, ci este defapt un
om curat, modest, chiar angelic.Tema filmului o reprezinta viata Cabiriei. .

Filmul incepe cu scena in care Cabiria este aruncata in apa de catre iubitul ei actual, fiind
parasite pentru o suma de bani. Ea este salvata dar nu este recunoscatoare baietilor care au ajutat-
o. Acestia striga in urma ei ca are 9 vieti, aceste 9 vieti fiind simbolice, desemnand cercul vietii
pe care Cabiria il tot retraieste- intregul film. Partea de final, in care se intampla acelasi lucru,
banii ii sunt furati de noul ei iubit, in care isi pusese toata increderea si speranta, creeaza
circularitatea si repetitia secventei, Cabiria este prinsa intr-un cerc vicios. In acest final, apare
pentru prima oara un gorss-plan in film, cadru foarte stramt cu fata lui Oscar, transpirat tot, cu o
privire patrunzatoare,ascutita. Ultima secventa ne arata pe Cabria cum merge pe un drum, pe
drumul destinului, si se alatura unor oameni veseli si plin de viata care cant ape strada. Acest
pasaj ne arata cum de sub singura lacrima neagra care ii curge, Cabiria reuseste sa zambeasca,
motivand faptul ca speranta ei continua sa exista, in pofida tuturor celor intamplate, asigurand
privitorul ca ea inca va incerca.

Fellini a insistat ca soția sa, Giulietta Masina să o joace pe Cabiria dar este interesant cum
cei doi au interpretat personajul în mod diferit. Fellini o vedea ca pe o marionetă – mărturisind că
s-a inspirat din clasicul lui Chaplin, Luminile orașului când a dezvoltat rolul în gând, în timp ce
Masina o vedea mai degrabă ca o eroină melodramatică suferindă. În reprezentarea finală se
regăsesc elementele ambelor stiluri. Mimica și sistemul de gesturi ale lui Masina este câteodată
surprinzător de intensiv (cel mai valoros exemplu fiind dansul din localul de noapte, caricatură a
mambo-ului) iar câteodată este voalat, imitând o statuie. Nu pot să-mi amintesc de nici o
reprezentare a ei care n-ar fi fost zguduitoare, dar în acest caz s-a putut împlini cel mai bine
statura sa caracteristică de actor de pantomimă și grația ei aeriană.

Narațiunea ne prezintă diferitele simptome ale slăbiciuniunilor sub forma unor subiecte
dar Cabiria rămâne inferioară acestora: narativa nu tratează doar o singură problemă sentimentală
concretă ci se poticnește la un nivel general de studiu de mediu al moralității potrivit pentru o
fabulă. Asta scade valoarea monodramei în ciuda faptului că în preajma scenei de încheiere –  în
scena tentativei de omor a lașului contabil (Francois Périer) – este cuprinsă și durerea generală a
eroinei în modul în care se prăbușește pe solul pădurii strigându-i mirelui: “Omoară-mă!”

Scene semnificative:

- Scena 1- Cabiria merge pe strazi si ajunge in fata unui club de noapte. Aici, inainte de a
se intalni cu actorul celebru, Fellini are un mod persuativ de a ne convinge ca ce vedem este real,
si anume : Cabiria merge haotic pe strada si o masina aprope o calca, apoi se uita printr-un geam
si incepe sa danseze cu spatele la camera(cu miscari de-ale lui Trump), iar apoi se apropie de
club, cand un paznic ii face semn sa plece. Aceste lucruri creeaza veridicitate.Alberto Lazari o i
ape Cabiria la el in masina, ducandu-se la un club de noapte , apoi la el acasa. Ea este mirata,
coplesita de viata de lux pe care o are actorul, ca un copil mic, pur si curat, fascinat de o lume
noua. Aici, prin gesturile, limbajul si atitudinea ei ea isi autodenigreaza profesia de prostituata,
fiind defapt un suflet sensibil si bun.

-Scena 2 :Cabiria intra in pelerinaj la Sf. Maria impreuna cu prietenii ei. Acolo
decide sa ofere o jertfa in schimbul implinirii dorintelor, cabiria rugandu-se sa primeasca niste
noi circumstante in care sa-si traiasca viata. Aici putem identifica cautarea divinitatii, a
rugaciunii si a credintei, in antiteza cu prostitutia.Dupa acest eveniment Cabiria are o revelatie
si se hotaraste sa isi urmeze destinul si fericirea, isi vinde casa si incepe o viata schimbata.

-Scena 4 : Intr-un moment scos din realitate, din constient, Cabiria este luata pe
scena de catre un magician ; acesta ii spune dupa ce o hipnotizeaza, sa isi imagineze ca dorinta
ei cea mai maare s-a implinit, iar Cabiria se gandeste la IUBIRE. Showul de magie in care
Cabiria este hipnotizata este prima mare scena de show din filmele lui   Fellini. Apare
personajul Oscar, care vine dupa ea dupa spectacol, sa ii spuna ca simte ca drumurile lor nu se
intersecteaza dintr-o coincidenta. Cei 2 incep sa se intalneasca iar Cabiria prinde speranta.
Aceasta scena este menita sa scoata in evidenta puterea subconstientului si faptul ca, Cabiria, in
interior este cu totul altcineva decat ceea ce a ajuns sa fie in corp. «  Sufletul este inchis in corp
ca intr-un mormant ».

O trimitere si o legatura evidenta a filmului este cu urmatorul sau film, La dolce

vita, care are scene similare cu acesta: În ambele filme, o prostituată intra printr-o ușă ca un
potențial client care face dragoste cu amanta sa. Ambele au scene de club de noapte care se
deschid cu dansatori etnici exotici. Ambele au o înfățișare falsă a Sf Maria. Ambele au o
secvență muzicală într-un club de noapte în aer liber. Și ambele au, așa cum au aproape toate
filmele lui Fellini, o slatternă, o casă de piatră lângă mare, o procesiune și o schelă văzută
subliniată împotriva zorilor. Acestea trebuie să fie pietre personale ale imaginației sale.Intalnirea
cu Sf. Maria a sugereaza puritatea si cautarea unei mantuiri, unei vieti mai bune.

 Ea, Cabiria, prostituata, dar candida si generoasa. El, cu toata pornirea aproape
irezistibila spre ticalosie, stimulata si de o realitate ostila firilor fragile, caracterelor slabe, are
totusi unele licariri de rusine, de omenie - sugestia ca omul nu si-a pierdut cu totul esenta buna a
naturii sale. Ea, angelica, sfasiata intre dorinta de a-si pastra neintinate puritatea, generozitatea,
si nevoia de a se vinde pentru a supravietui. Revolta ei fata de minciuna, fata de injustitie, fata
de ticalosie, nu are accente de dusmanie, de ura. Dimpotriva, revolta ei, efectul deziluziilor, este
insotita de compasiune, de intelegere, chiar de solidaritate cu presupusa suferinta a celui
ticalosit. Antologica este secventa finala, unde Cabiria, seara, trecand printre tinerii petrecareti,
iesind din padure spre autostrada (simbolizand iesirea din confuzie) isi regaseste increderea in
sine, in valorile umane.

In concluzie, În perioada post-neorealistă și timpuriu modernistă a lui Federico Fellini

întâlnim des eroul melodramatic naiv, etern mirat de lucrurile lumii mondene – și din această
cauză mereu în conflict cu mediul său, însă concentrarea existențială a acestui tip de caracter
este fără îndoială Cabiria, prostituata care merită o soartă mai bună, atrasă de inima ei în
capcana cetățeanului care își urmărește doar interesul. De fiecare data este dezamagita si
tarata in disperare, de fiecare data iese deasupra, si gaseste forta de a zambi si de a lua-o
de la capat.