SUBIECTUL 4

Trasaturi ale eroinelor comice din teatrul lui I.L. Caragiale

Un lucru comun pe care îl au personajele feminine, pe lângă feminitatea lor, este faptul ca fiecare are o
personalitate foarte puternica și sunt foarte bine conturate. Pe lângă asta, personajele feminine din opera
lui Caragiale au un punct comun – frustrarea. Comportamentul acestora - uşor debusolat sau voit
impetuos – îşi are originea într-o mare, profundă şi eternă frustrare, pe toate planurile, pe care – dacă
admitem că nu o conştientizează, atunci – o intuiesc. Putem lesne observa o unitate organică a tipurilor
literare feminine din comediile lui Caragiale - dată de egoism şi frustrare, deopotrivă. Zita are o frustrare
socială şi erotică (e divortată), mobilul Vetei este de a-şi proteja şi de a-şi păstra relatia adulteră cu Chiriac
(frustrare şi disperare erotică a femeii răscoapte), Didina şi Mita au frustrarea amantelor care-şi împart
acelaşi bărbat, Zoe are frustrarea (aproape androgină) de a nu avea suficient şi fătiş acces la frâiele puterii
politice (şi atunci, poartă masca feminitătii fragile). Din frustrare erotică (datorată pierderii bărbatului
iubit), Anca se transformă, cu fiecare an al convietuirii cu criminalul (devenit sotul ei) într-un suflet mort.

ZOE TRAHANACHE – ,,O scrisoare pierduta”

 Femeia voluntara, tipul cochetei, al adulterinei ,“o dama mare in politica de provincie”; sotia
batranelului Trahanache

 Nu are drept de vot, nu detine nicio functie in partid insa influenta pe care o are se manifeste pe
alte cai

 Un personaj aparte la nivelul piesei : ea si Fanica nu sunt prosti, nu sunt inculti (Zoe e singurul
personaj feminin din piesa si cea mai stilata dama din comediile lui Caragiale)

 Zoe il iubeste pe Stefan (este amanta lui de 8 ani de zile) dar nu e dispusa sa renunte la statutul
social pentru a fugi in lumea cu acesta: negasind alta solutie si induiosat de “spectacolul” lui Zoe,
Tipatescu ii propune sa fuga impreuna; raspunsul ei este cel rational: “Dar la tine te-ai gandit?
Dar la bietul Zaharia?”

 Actioneaza impulsiv si contradictoriu, face orice pentru a smulge scrisoarea santajistului

 Zoe Trahanache, “sotia celui de sus” – cea de-a doua sotie a fruntasului politic – Zaharia
Trahanache; singura femeie intr-o piesa despre viata politica a unui judet, in vremea votului
cenzitar, ea neavand drept de vot, ii promite lui Catavencu: “eu te aleg, eu si barbatul meu.”,
afirmatie care sugereaza puterea de convingere, capacitatea de a influenta deciziile barbatilor care
conduc – acest lucru facand din ea o eroina reprezentativa in comediile lui Caragiale; plasarea
 numelui la sfarsitul listei cu Persoanele nu sugereaza lipsa puterii intr-o lume a barbatilor, ci
capacitatea de a-i manipula asemenea unui papusar marionetele.

 In ciuda vaicarerilor, a lesinurilor, dar si a faptului ca e considerata o dama “simtitoare”, toti

protejand-o in vederea acestei aparente sensibilitati, este in realitate femeia stapana pe sine, care
stie foarte bine ce vrea si care ii manipuleaza pe toti in functie de propriile dorinte. Desi face
parade de iubire pentru Tipatescu si de sacrificiile ei (“Omoara-ma pe mine care te-am iubit, care
am jertfit tot pentru tine…”, ii reproseaza ea prefectului incercand sa-l determine sa sustina
candidatura lui Catavencu), dincolo de aparente, in acest cuplu femeia este polul rational, puternic
si care detine controlul asupra relatiei.

 Crispata, incordata, pe parcursul intregii comedii, Zoe devine la sfarsitul piesei,cand orice motiv
de ingrijorare dispare, generoasa, fermecatoare, “ o dama buna”

 Odata ce intra in posesia scrisorii, Zoe devine triumfatoare, se comporta ca o doamna, isi recapata
superioritatea la care renuntase pentru scurt timp, face promisiuni linistitoare pentru ceilalti, in
timp ce Tipatescu se retrage ca si mai inainte in umbra ei.

 Una dintre cele mai reprezentative imagini ale acestui personaj au fost aduse pe scena de Mariana
Mihut, spectacol in regia lui Liviu Ciulei.

 personaj principal, status indus de prezenta ei in mai mult de jumatate din scenele piesei

 profilul ei nu se poate contura in afara triunghiului conjugal

 tipuri de relatii: ptr. Prefect – Zoe, ptr politist – Coana Joitica

 didascalia „Toti o ingrijesc” – denota statutul: varful piramidei, adevarata autoritate operativa a
piesei

 „doamna de fier a Judetului” – precizia intrebarilor, singura ce are capacitatea de a sesiza clar
situatia, dar mai ales gravitatea urmarilor

 Fire cameleonica: de la Zoe, om politic – rece si calculata, Zoe – femeia fragila, sensibila, lipsita
de aparare, se autositueaza in spatele barbatului si asteapta ocrotire de la el

 comportament ce oscileaza intre colerie si sangvinie – nu are vreo evolutie spectaculoasa de-a
lungul piesei
  nu are drept de vot, dar influenta ei este asupra tuturor

 cea mai stilata dama a lui Caragiale

 impulsiva si contradictorie

 Manipuleaza – este papusarul intregii piese, se da sensibila – lesina

 devine o dama buna in final

Superioară lumii în care trăieşte, lucidă, iertătoare şi, în fine, bună, starneste pasiuni felurite
reprezentanţilor de diferite vârste ai genului masculin. Tipătescu o adoră, Caţavencu o preţuieşte la justa
ei valoare şi o respectă, Trahanache o protejează din toate puterile, Dandanache o selectează de la bun
început ca stâlp al societăţii foarte alese din capitala judeţului de munte, iar Pristanda i se supune
necondiţionat. Cât despre Cetăţeanul turmentat, acesta o caută mai tot timpul, fie pentru că trebuie să-i
returneze scrisoarea de amor către Tipătescu, fie pentru că ştie că numai de la ea poate primi informaţia
esenţială pentru a-şi autoconfirma statutul de alegător la Colegiul II: numele candidatului oficial al
partidului la scaunul de deputat. Între oglinzi paralele, Zoe este un personaj care, beneficiază de existenţa
mai multor măşti publice în spatele cărora existenţa privată a femeii rămâne cvasi-misterioasă. Accesul
înlăuntrul acestui personaj este ca şi blocat, rare fiind momentele în care Zoe este ea însăşi, singură cu
publicul. Iată unul dintre acestea, în cadrul căruia misteriosul personaj feminin dă dovadă de mare
stăpânire de sine şi dă prioritate aparenţei care, oricum, nu face decât să complice mişcările sufleteşti pe
care le putem bănui agitate – bucurie a recâştigării unui obiect preţios în ansamblul poveştii ei de iubire
cu Tipătescu sau potolire a agitaţiei nervoase determinate de pericolul scandalului public: „Zoe (singură):
E adevărat, ori visez? (şade pe un scaun, scoate scrisoarea, o citeşte, o sărută.) Fănică! (Se scoală râzând,
o mai citeşte, o mai sărută de mai multe ori şi iar şade.) Fănică! (Plâns nervos... după o pauză, se scoală
zâmbind, se şterge la ochi şi răsuflă tare) A!... mi-a trecut... Fănică! (Suie repede scările şi dispare).”

VETA –,, O noapte furtunoasa”

• sotia lui Jupan Dumitrache, sora Zitei, amanta lui Chiriac

• sora mai mare, lucru ce reiese si din tonul conversatiei celor doua

• Veta citeste poeti romani, are preocupari casnice – coase, tine gospodaria, foloseste limbaj fara
fratuzisme – spiritul aventuros – relatia cu Chiriac, care este aproape conjugala

• este casatorita cu Jupan Dumitrache de mai bine de un an – caci de un an de zile il inseala cu

Chiriac

• tipica gospodina instarita de mahala, mai mult banala decat vulgara, lipsita de mondenitate – la
iunion se plictiseste
• singurul personaj ce nu face apel la jargon, personaj egocentric, interesat numai de sine si propria
lume

• cea mai sincera, stie exact ce si cine e si nu vrea sa schimbe nimic

• il iubeste sincer pe Chiriac, dar nu este dispusa sa faca nicio concesie pentru acesta, oricat de
sincere ar fi declaratiile pe care le face amantului

• are o doza de discretie si bun-simt

• ia in serios framantarile de gelozie

Veta este personaj secundar, si unul dintre cele doua personaje feminine din comedia "O noapte
furtunoasa" de Ion Luca Caragiale. Ea intruchipeaza tipul adulterinei de mahala, este sotia lui Jupan
Dumitrache Titirca sora Zitei si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu genereaza
un comic spoiltan si transparent, dar, fiind de varsta matura si avand o infatisare placida, de tata, trasaturi
cu totul nepotrivite pentru o amanta infocata, ea starneste rasul spectatorului mai ales dupa ce s-a terminat
piesa. Intr-o seara, aflandu-se la gradina la "lunion" cu nevasta-sa, Veta si cu sora acesteia, Zita, Jupan
Dumitrache observa cum "un prapadit de amploiat" ii face ochi dulci consoartei, ba chiar se ia dupa ei
cand pleaca spre casa. Teama de a nu-i fi inselata onoarea de familist o impartaseste cu omul sau de
incredere, Chiriac, in grija caruia o lasa pe Veta atunci cand negustoria il silea sa lipseasca de acasa: "De!
cand lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea?". in calitate de amant, Chiriac face o criza de
gelozie si o acuza pe Veta ca-i place sa se duca la "lunion" ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale". Ca
urmare, Veta este trista si absenta, cum precizeaza Caragiale in didascalii: "([»a- »] este obosita si
distrata, vorbeste rar si incet)". Ea este cu gandurile in alta parte, nu se poate concentra la ceea ce-i
povesteste Zita despre afrontul pe care i-1 facuse Tircadau pe maidan. in scena impacarii cu Chiriac, Veta
este placida, refuza sa se jure inca o data ca nu avea nici o vina deoarece el tot n-ar crede, apoi ii
reproseaza la randul ei ca tine seama mai mult de "prostiile si banuielile lui barbatu-meu" decat de
declaratiile ei amoroase. Atunci cand Chiriac ameninta ca se sinucide cu "spanga de la pusca", Veta este
disperata, capata brusc energie si se lupta cu el ca sa impiedice nenorocirea: "Daca vrei sa te omori,
omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.) Chiriac! Nu ti-e mila tie de mine? Toate, toate de un an si
mai bine le-ai uitat intr-o zi?". Ca sa-1 convinga, ea apeleaza la juraminte patetice, intr-un limbaj propriu,
de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta, sa nu mai apuc macar o zi fericita cu
tine - na! ce mai vrei? - daca stiu eu ceva la sufletul meu din cate ti le-a sporit dumnealui". Printr-un
monolog, Veta ii relateaza lui Chiriac chinurile prin care trecuse. Superstitioasa, ea se astepta sa aiba "un
necaz mare", pentru ca "mi se facuse semn: rasturnasem de dimineata candela". Toata seara petrecuta la
"lunion" Veta se gandise numai la Chiriac, "n-am vazut nimic, n-am auzit nimic! Ma jur pe ce vrei tu; ma
crezi?". Pentru ca rasturnase candela si i se batea si ochiul drept, Veta era foarte ingrijorata ca nu cumva
sa se intample o nenorocire, pentru ca atunci cand plecasera de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca
si exista pericolul ca aceasta sa se descarce: "daca s-o descarca, Doamne fereste! pusca in mana lui, ce sa
ma fac eu cand l-oi gasi mort intins acasa!". Marturisirea femeii 1-a "biruit cu desavarsire", noteaza
Caragiale in didascalii, asa ca cei doi se imbratiseaza, isi cer iertare reciproc, isi fac declaratii amoroase,
apoi raman incremeniti cand aud vocea lui Dumitrache. Acesta isi facea rondul si il striga din ulita pe
Chiriac ca sa-1 mai roage inca o data sa fie "cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tiu cand e la o
adica". Comicul de situatie se manifesta aici in mod evident, deoarece Chiriac, "strangand pe Veta cu
putere" ii raspunde convingator sotului ingrijorat: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale
de familist!".

ZITA – „O noapte furtunoasa”

• sora Vetei, cumnata lui Jupan Dumitrache, fosta sotie a lui Ghita Tircadau

• de ea se indragosteste Rica Venturiano

• sora mai mica, mai zvapaiata, mai emancipata a Vetei

• a primit educatie la pension, citeste romane frantuzesti de proasta calitate, are simtul declaratiilor
dramatice, dar si pe cele ale aventurii

• „fata frumoasa, modista si invatata si trei ani la pension” – comportament de cocheta, are gustul
libertatii si inclinatia catre modern este vizibila prin limbajul presarat cu multe neologisme

Toate personajele feminine caragialiene sunt bovarice. Sunt, altfel spus, în căutarea unei iubiri ideale.
Ziţa, de pildă, vede în Rică Venturiano un ideal devenit accesibil. Îl caută şi îl doreşte cu disperare.
Practic, după întâlnirea romantică de la Iunion, nu mai trăieşte decât pentru monşerul ei. Julietă comică,
Ziţa capătă relevanţă comică universală şi reprezentativitate literară pe măsură.
Ea intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete, este sora cu Veta si cumnata cu Jupan Dumitrache. Ea se
inscrie in galeria personajelor feminine din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre
deosebire de aceasta, Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica, mai naiva, mai cinstita,
mai proasta. E o fata inculta de pension". Zita este mai aproape de personajele feminine din comedia "D
ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de mahala cu Didina Mazu si Mita Baston.

Zita se bucura de un portret conturat atat prin autocaracterizare, cat si de catre alte personaje. Jupan
Dumitrache, care are fata de ea sentimente parintesti, o considera pe cumnata lui o "fata frumoasa,
modista si invatata si trei ani la pasion". Zita este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste
romanele la moda, -"A«Dramele ParisuluiA» cate au iesit pana acuma le-am citit de trei ori" -, ii plac
spectacolele de revista si-si doreste o viata sociala intensa. Zita fusese casatorita cu Ghita Tircadau, care o
tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai putuse suporta -"nu mai era de suferit asa trai" -,
cumnatu-sau o ajutase sa "dezvorteze"

Zita se autocaracterizeaza, considerandu-se o tanara plina de calitati ceea ce-i confera dreptul la fericire,
mai ales ca scapase de pastramagiu": "sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! acu mi-e
timpul: juna sunt, de nimini nu depand. eu sunt o persoana delicata".

Cu educatie si cultura superficiala, Zita prinde frantuzismele dupa ureche si deprinde gesturi si atitudini
"la moda" din mahalaua unde traieste, insusindu-si alte criterii de viata. Desi nu intelegea nimic din
comediile de la "Iunion", mai ales ca repertoriul continea cantece in diverse limbi straine, Zita tinea
mortis sa se duca la gradina, ca sa vada lumea si ca sa fie vazuta: "Ce, pentru comediile alea mergem noi?
Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa
de un caprit, de un pamplezir; de ce .sa nu mergem si noi?"

Zita este personajul care provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, ea declanseaza comicul de situatie
care constituie si subiectul comediei. intr-o seara, Jupan Dumitrache le dusese pe cocoane la gradina la
"Iunion", unde un barbat se uitase insistent spre masa lor. Rica Venturiano fusese cucerit de farmecele
Zitei, cei doi facusera schimb de biletele, iar femeia ii daduse intalnire la ea acasa, pe strada Catilina, la
numarul 9. Din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce
starneste o agitatie de nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus ambitul" si i "s-a necinstit
onoarea de familist".
Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita timida si rusinoasa
si consimte "sa compatimeasca impreuna" cu Rica numai daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache:
"Eu fac ce vrei dumneata; imi esti ca si un frate mai mare".

Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care amestecul de cuvinte si
expresii de mahala se imbina ridicol cu frantuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.

Dorința Zitei de a parea o tanara educata si sensibila este cu totul invinsa de limbajul de mahala, pe care
femeia il foloseste mai ales atunci cand este furioasa. Refuzata de "tata", sora ei, de a mai merge la
"lunion", tanara indragostita in secret de "amploiat" se manie pe vitregia sortii, "(podidind-o plansuL)":
"Fir-ar a dracului de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc!". Memorabila in acest sens este insa
scena in care Zita relateaza, indignata, cearta pe care o avusese cu fostul sot, Ghita Tircadau, care-i tinuse
calea pe maidan. Invectivele cu care il eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul", "mizerabilul", "pricopsitul",
"pastramagiul" -se imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti stalcite sau romanizate -"ambetata", "bonsoar-
bonsoar", "sansfasa"-, culminand cu afirmatia: "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea Dumitrache si cu
Nae ipistatul! aminteri, mitocanul scosese sicul (vergea de fier ascutita- n.n.) de la baston pentru ca sa ma
sinucida". Tipica pentru exprimarea tinerei este fraza combinata intre frantuzisme si mahalagisme, care
argumenteaza incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma duc, bonsoar, alevoa. [] Doamne! tato, parol, stii ca esti
curioasa!"
MITA BASTON - ,,D’ale carnavalului”

• iubita lui Mache razachescu si amanta lui Nae Girimea

• bolnava de dorul amantului caruia ii scrie un bilet, a carui pierdere declanseaza intreaga actiune

• neclintita in hotararea de a-l intalni pe Nae

• are spirit razbunator – scena cu Pampon

• posesiva si ambitioasa, chinuita de gelozie, sentiment ce nu o lasa sa doarma

• hotarata sa il omoare pe Nae cu sticluta de vitrion

• tot ea e cea care defineste relatia cu Nae: „Amantul meu, fidelul meu amant, caruia eu i-am fost
intotdeauna fidea”

• caracterul ei violent iese la iveala atat prin replici, cat si prin actiunile sale

• spirit de disimulare – reuseste sa il pacaleasca pe Cracanel la bal

• „republicana, electrica ploiesteanca” – Nae

• numele este semnificativ: Mita – nume de alint, presupune afectiune, Baston – rigiditate,
autoritate, inflexibilitate

Miţa Baston, ploieşteanca ce poartă cu ea, mândră, curajul şi energia revoluţionarilor urbei .„Miţa: Da
(ridicându-se), vreau scandal, da... pentru că le-ai uitat pe mine, le-ai uitat pe toate; ai uitat că sunt fiică
din popor şi sunt violentă; ai uitat că sunt republicană, că-n vinele mele curge sângele martirilor de la 11
fevruarie (formidabilă), ai uitat că sunt ploeşteancă – da, ploeşteancă! Năică, şi am să-ţi torn o revuluţie,
da o revuluţie... să mă pomeneşti!”. Dacă este adevărat că Miţa Baston ne seduce prin cuvinte , nu este
mai puţin adevărat faptul că singura modalitate certă de a acţiona a personajelor este arma cuvântului.
Faptele nu capătă concreteţe şi nici finalitate. Vitriolul Miţei este „cerneală violentă”, iar palmele ce s-ar
fi cuvenit a-i fi aplicate misteriosului Bibic se revarsă asupra nevinovatului volintir, feminizata Mangafa.Ş
i pentru că electrica ploieşteancă, Miţa Baston, pare a se situa cel mai aproape de miza jocului cu şi de-a
absurdul în dramaturgia comică caragialiană, o ultimă opinie critică pe care o semnalăm aici pune pe
seama personajului o inedită dimensiune teatrală – o mască scenică ad-hoc de care Miţa uzează din
convingere, s-ar zice, dar care are ca motor epoca şi ca fundament misoginismul mascat al criticului:
„Spectaculoasă fără a emoţiona, Miţa îşi face public «plictisul» cronic, luând înfăţişarea unei «théâtreuse»
de mahala, cu închipuiri nebune, bolnavă mai degrabă moraliceşte. Ea joacă pe scenă imaginându-se
vestala iubirii eterne, în râsetele celor care-i cunosc haosul unei existenţe îmbolnăvite de «încurcăturile»
frecventelor şi, câteodată, simultanelor «traduceri».”

DIDINA MAZU – „D’ale Carnavalului”

• iubita lui Pampon si amanta lui Nae Girimea
• suspicioasa, are mereu impresia ca este recunoscuta

• fire sensibila si recunoaste ca e speriata in principal de un eventual scandal in gazete

• isi apara statutul de iubita, in fata rivalei si riposteaza cu violenta

• antiteza cu Mita – la ea putem gasi o anume eleganta si feminitate, care la Mita lipsesc cu
desavarsire

• tipul cochet si al adulterinei, plictisita de viata monotona pe care o duce

• MAZU, numele ei – inseamna miza, adaos, supliment, cantitate pontata intr-un joc de carti

• femeie de lume, cu oroare de compromitere, de scandal, are sarm, iar in relatie cu Mita, nu ataca,
doar se apara

COANA EFIMITA – „Conu Leonida fata cu Reactiunea”

• cea de-a doua sotie a lui Leonida, confidenta totala, admirativa integral, cu bun simt feminin,
singura femeie cu instinct senzual ce a scazut treptat

• numele ei are ecouri de mahala

• ignoranta, dar asculta cuminte si din cand in cand mai pune cate o intrebare naiva, au bun simt si
formeaza un cuplu comic foarte reusit

• isi admira sotul neconditionat, il stimeaza in sensul conventiei sociale

• fire „nevricoasa” – se sperie noaptea de chiotele si focurile de arma ale petrecaretilor, participa la
baricadarea usii și este de acord cu Leonida de a fugi la Ploiesti cu trenul, dar se dovedeste a fi mai
curajoasa ca Leonida

• se lasa condusa de sotul sau, replici contradictorii si chiar derutante

SAFTA – ,,Conu Leonida fata cu Reactiunea”

 personaj secundar, apare doar la final
 chemata de Efimita sa faca focul de dimineata, ea dezleaga misterul si ii scoate din
nedumerire pe amandoi: bacanul din colt a facut masa mare si oamenii au chefuit toata
noaptea

 tipul servitorului – ea este cea care explica cititorilor evenimentele