,,O scrisoare pierdută ”-I.L.

Caragiale - Comedia (operă dramatică)

- Caracterizarea personajului Zoe Trahanache -
Relaţia dintre două personaje/Cuplu de personaje

Opera literară “O scrisoare pierdută” (1884) este o comedie de moravuri,

având ca temă satirizarea aspectelor societăţii contemporane autorului, aspecte din
viaţa politică şi de familie ale unor politicieni corupţi.
I.L.Caragiale depăşeşte în această operă cadrul comediei clasice şi
individualizează personajele, prin combinarea elementelor de statut social şi
psihologic, dar şi prin modalităţi şi procedee de caracterizare directă – de către
autor în didascalii, de către alte personaje şi prin autocaracterizare – sau
caracterizare indirectă – prin comportament, limbaj, nume, relaţii cu alte
personaje, statut social.
Zoe Trahanache, personajul feminin al operei, este soţia celui mai influent om
al judeţului, după cum rezultă din lungul şir de „comitete şi comiţii” al căror
„prezident” este Zaharia Trahanache. Femeie cochetă, ea este iubită de Tipătescu,
prefectul judeţului, care de dragul acestei femei este nevoit să o împartă cu altcineva,
sacrificând o carieră promiţătoare la Bucureşti, aşa cum remarcă aliatul său politic şi
soţul înşelat, Trahanache: „Credeţi d-voastră că ar fi rămas el prefect aici şi nu s-ar fi
dus director la Bucureşti, dacă nu stăruiam eu şi cu Joiţica… şi la drept vorbind,
Joiţica a stăruit mai mult…”
Zoe este considerată o femeie „simţitoare”, toţi protejând-o, dar, în realitate, ea
este femeia stăpână pe sine, care ştie foarte bine ce vrea şi care îi manipulează pe
toţi în funcţie de propriile dorinţe. Deşi face paradă de iubirea pentru Tipătescu şi
de sacrificiile ei pentru el: „Omoară-mă pe mine care te-am iubit, care am jertfit totul
pentru tine…” îi reproşează ea prefectului, încercând să-l determine să susţină
candidatura lui Caţavencu, în realitate ea nu a jertfit nimic altceva decât fidelitatea
faţă de soţul său, Trahanache, singurul sacrificiu notabil venind din partea lui
Tipătescu.
Dincolo de aparenţe, în cuplul pe care Zoe îl formează cu Tipătescu, femeia
este polul raţional, puternic şi care deţine controlul asupra relaţiei. Tipătescu
refuză iniţial compromisul politic de a-i susţine candidatura lui Caţavencu, şi îi
propune Zoei o soluţie disperată, arătându-se gata să renunţe la tot de dragul ei: „Să
fugim împreună…”. Ea intervine însă energic şi refuză, nedorind să renunţe cu
niciun preţ la poziţia de primă doamnă a oraşului de provincie. De accea îi răspunde
ferm lui Tipătescu : „Eşti nebun? Dar Zaharia? Dar poziţia ta? Dar scandalul şi mai
mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...” Replica ei la întrebarea lui Tipătescu:
„Zoe! Zoe! mă iubeşti?” stârneşte râsul, cu toate că ascunde o ironie amară: „Te
iubesc, dar scapă-mă!”
În privinţa susţinerii candidaturii lui Caţavencu, Zoe reuşeste să îl înduplece
pe prefect, iar în cele din urmă aceasta cedează de dragul femeii pe care o iubea: „În
sfârşit, dacă vrei tu…fie!... Domnule Caţavencu, eşti candidatul Zoii, eşti candidatul
lui neica Zaharia…prin urmare şi al meu!... Poimâine eşti deputat!...”
1
 Crispată, încordată, pe parcursul întregii comedii, Zoe devine la sfârşitul
piesei, când orice motiv de îngrijorare dispare, generoasă, fermecătoare, „o damă
bună”, spunându-i lui Caţavencu: ,,Eu sunt o femeie bună… am să ţi-o dovedesc.
Acum sunt fericită… Puţin îmi pasă dacă ai vrut să-mi faci rău şi n-ai putut”.
Finalul comediei aduce împăcarea tuturor. Odată ce intră în posesia scrisorii,
Zoe devine triumfătoare, se comportă ca o doamnă, îşi recapătă superioritatea la
care renunţase pentru scurt timp, face promisiuni liniştitoare pentru ceilalţi: „Du-te
şi ia loc în capul mesii, fii zelos, asta nu-i cea din urmă Cameră!”, i se adresează ea
lui Caţavencu, în timp ce Tipătescu se retrage în umbra ei.
Deşi nu este sancţionată de autor prin comicul de limbaj, Zoe este ironizată
pentru legătura amoroasă, extraconjugală, semnificativ fiind în acest sens numele
ei de alint: Joiţica.
Zoe este cea mai câştigată, deoarece ea deţine controlul atât asupra
bătrânului president, Trahanache, în calitate de soţie tânără a acestuia, cât şi asupra
prefectului, Tipătescu, cu care întreţine o legătură amoroasă. Dar propria-i
neglijenţă o pune în pericol, deoarece pierde un bilet semnificativ pentru relaţia ei
amoroasă.
În această comedie de moravuri care satirizează viaţa politică, familia
Trahanache, ajunsă la apogeul aspiraţiilor, dezvăluie secretele împlinirii sale.
Fiind mai tânără, Zoe este, contrar aşteptărilor, o soţie utilă nevoilor lui Trahanache,
ajuns la vârstra zahariselii şi a tabieturilor, iar tânărul şi activul Tipătescu a rămas în
judeţ la insistenţele ei, ratând o carieră promiţătoare la Bucureşti. Zoe îşi
consolidează liniştea şi fericirea întemeiată pe bătrânul, bogatul şi influentul ei soţ şi
pe mai tânărul şi capabilul ei amant, cu toţii fiind fascinaţi de farmecele ei.
Zoe Trahanache este cea mai distinsă dintre femeile teatrului lui Caragiale;
reprezintă tipul cochetei adulterine, dar şi al femeii voluntare. Nu există niciun
indiciu că ar fi ignorantă, vulgară ori lipsită de sentiment. Ea este o femeie voluntară
care joacă însă comedia slăbiciunii feminine. Speriată de şantajul lui Caţavencu,
încearcă să-l convingă pe Tipătescu să accepte condiţiile avocatului, făcând uz de
lacrimi, leşinuri şi alte arme din arsenalul feminin. Nereuşind acest lucru, pune
piciorul în prag şi îşi arată firea autoritară, strigând: „Eu îl aleg, eu şi bărbatul
meu!”. Comportamentul ei este totuşi suprinzător. Când îşi dă seama că Nae
Caţavencu este învins, ea îl iartă şi îi câştigă devotamentul, amintindu-i că vor mai
exista şi alte prilejuri de a fi deputat: „mai sunt şi alte Camere”, cu condiţia ca el să-i
accepte patronajul. Gestul acesta săvârşit cu naturaleţe şi fără răutate, este una din
armele seducţiei pe care o exercită asupra tuturor bărbaţilor, de la Trahanache la
Cetăţeanul turmentat, ultimul văzând în ea: „o damă bună”.
Caragiale este cel mai mare creator de tipuri din literatura română,
personajele lui fiind realizate într-o viziune clasică în sensul că se încadrează într-o
tipologie comică, având fiecare o dominantă de caracter.