RELAȚIA ȘTEFAN TIPĂTESCU - ZOE TRAHANACHE

Caragiale, maestrul neîntrecut al comediografiei românești, cartografiază în cele patru

comedii (O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, D ale carnavalului și Conu Leonida față
cu reacțiunea) imaginea unei lumi carnavalești, fiind demascate ironic viciile societății
burgheze: incultura, corupția, demagogia, infidelitatea, oportunismul etc.
O scrisoare pierdută a avut premiera în 1884 pe scena Teatrului Național din București,
fiind inspirată din realitatea politică și socială contemporană dramaturgului, regăsindu-se
discuțiile privitoare la revizuirea Constituției, din 1883, și contextul alegerilor pt Camera
Deputaților .
Despre personajele din comediile lui Caragiale, Pompiliu Constantinescu afirmă că pot fi
încadrate în șase tipuri, regăsite și în O scrisoare pierdută: soțul inșelat/ încornoratul ( Zaharia
Trahanache), soția adulterină ( Zoe), demagogul (Cațavencu), amorezul ( junele prim,
Tipătescu), tipul raisonneurului ( Pristanda, Brânzovenescu) și al cetățeanului prins în jocul
manipulării politice( Cetățeanul turmentat).
Din didascalii aflăm că Stefan Tipătescu este prefectul județului, pe care-l administrează
ca pe propria moșie, având o mentalitate de stăpân absolut, după aprecierea lui Pristanda:
moșia, moșie, foncția, foncție, coana Joițica, coana Joițica, trai neneacă pe banii lui Trahanache,
babachii.
Zoe este soția lui Trahanache și amanta lui Tipătescu, cel mai influent personaj al piesei.
Ea este doamna distinsă din societatea burgheză, e inteligentă, autoritară, diplomată, își
impune voința în fața bărbaților, pe care îi manipulează cu abilitate.
Ambii contribuie la realizarea comicului de situație, în primul rând prin triunghiul
conjugal: Trahanache – Zoe – Tipătescu.
Zoe deține un rol esențial ca actant în piesă. Ea este destinatara scrisorii pe care i-o
adresează Tipătescu, fiind, prin răsturnările frecvente de situație, posesorul inițial și final al
buclucașei scrisori de amor.
Lipsit de abilități politice, Tipătescu obținuse postul de prefect si protecția lui
Trahanache în urmă cu 8 ani, când venise în acest județ, prin influența Zoei cu care Trahanache
era însurat de jumătate de an. Devenindu-i amant, Tipătescu intră în grațiile Zoei și implicit ale
lui Trahanache care îi este recunoscător: De opt ani trăim împreună ca frații...Credeți
dumneavoastră că ar fi rămas el prefect aici și nu s-ar fi dus director la București, dacă nu
stăruiam eu ți cu Joițica...ți la drept vorbind, Joițica a stăruit mai mult...
Impulsivitatea lui Tipătescu este pusă în evidență în scena în careTrahanache îi prezintă
cu fidelitate conținutul plastografiei/ biletul de amor. Tipătescu se tulbură cumplit,
amenințându-l cu moartea pe Cațavencu (Mizerabilul! Îl omor!). Trahanache surprinde agitația
acestuia, sancționând-o: E iute! N-are cumpăt. Altminteri bun băiat, deștept, cu carte, dar iute,
nu face pentru un prefect.
Pe de altă parte, Inteligentă și hotărâtă, Zoe este gata de orice compromis pt a-și salva
imaginea onorabilă. Metamorfoza pe care o suferă personajul vine să-i completeze imaginea.
De la Zoe- omul politic calculat, ea trece brusc la Zoe- femeia fragilă, sensibilă, lipsită de
apărare: am fost o copilă, am făcut o nerozie fără seamăn. Ea așteaptă de la Tipătescu salvarea.
În situația-limită, ea luptă cu armele feminine, încercând să-l convingă pe Tipătescu să
accepte candidatura lui Cațavencu. Îl roagă mai întâi: Fănică, dacă mă iubești, dacă ai ținut la
mine măcar un moment din viața ta, scapă-mă de rușine. Apoi îl amenință cu
sinuciderea:Trebuie să-mi cedezi, ori nu și atuncea mor...Cu o energie de nezdruncinat îi declară
fățiș război amantului nerecunoscător: Am să lupt cu tine, om ingrat și fără inimă. Ea îi
poruncește lui Pristanda să-l scoată pe Cațavencu din arest, unde îl trimisese decizia abuzivă a
prefectului.
Tipătescu îi oferise o soluție imatură: Mă iubești...Să fugim împreună! Imaturității lui
Tipătescu, ea îi opune calculul lucid: Ești nebun? Dar Zaharia? Dar poziția ta? Dar scandalul care
s-ar aprinde pe urmele noastre?
Ea alege o soluție realistă. Pentru a nu-și distruge prestigiul și poziția socială tihnită, ea
acceptă compromisul, își impune candidatul: Da, îl aleg. Eu sunt pentru Cațavencu, bărbatul
meu cu toate voturile lui trebuie să fie pentru Cațavencu. În sfârșit, cine luptă cu Cațavencu,
luptă cu mine...
Conștient că fară susținerea Zoei statutul lui politic se va prăbuși, Tipătescu cedează: În
sfârșit, dacă vrei tu...fie!Domnule Cațavencu...Poimâine ești deputat!....La rândul lui, Farfuridi
este convins de influența Zoei în aranjamentele electorale, o plasează prima în enumerație:
Adică partidul nostru: madam Trahanache, dumneata(Tipătescu), nenea Zaharia, noi și ai
noștri...
Cuplul Zoe-Tipătescu e construit cu mijloacele comicului, prin contrastul dintre aparență
și esență. Prefectul – personaj caricatural, vrea să pară sigur de sine, autoritar, este orgolios,
însă îi este supus lui neica Zahariei și bineînțeles Zoei, căreia nu-i poate rezista.
Zoe vrea să treacă drept o doamnă distinsă, onorabilă și venerabilă, prin contaminare cu
Trahanache, însă sub masca soției fidele stă adulterina, femeia frivolă, cocheta inteligentă,
capabilă să recurgă la compromis și falsitate pt a-și atinge scopulși a-și apăra imaginea. Pe de
altă parte, renumele de damă bună, cum o numeste Cetățeanul Turmentat, se justifică prin
abilitatea diplomatică cu care știe să ierte și să își asigure fidelitatea lui Cațavencu,
desemnându-l să conducă parada din finalul piesei, consolându-l că aceasta nu-i cea din urmă
Cameră.
În finalul comediei, fericit, în atmosfera de împăcare generală, Zoe și Tipătescu
recompun cuplul stabil, amenințat de furtuna șantajului, dar neschimbat. Didascaliile
înregistrează situația de echilibru: Zoe și Tipătescu contemplă de la o parte mișcarea, în timp ce
cortina cade repede asupra tabloului.
Atitudinea rezervată a celor doi din finalul piesei le conferă o oarecare seriozitate, un
statut superior, detașându-i de ceilalți.
În galeria personajelor feminine caragialiene, Zoe ar fi femeia simțitoare, dar voluntară,
acea domina bona, o femeie care este idolul bărbaților (Trahanache, Tipătescu, Cațavencu,
Pristanda...), o doamnă educată, un personaj care dă lumii din orășelul de munte o oarecare
stabilitate, păstrând alături de Tipătescu, unitatea de atmosferă a comediei.
Singurele personaje rămase în afara comicului de limbaj sunt Zoe și Tipătescu, însă
acestea sunt ținta comicului de caracter și de intenție. Deși fac parte din elita societății și se
bucură de prestigiu și respect din partea alegătorilor/ cetățenilor, aceștia se complac într-o
relație amoroasă, trădând încrederea celui mai bun prieten (Tipătescu) și soțului (Zoe).
În concluzie, maestrul Caragiale, om al timpului său, un dramaturg realist, prezintă în
manieră balzaciană lumea burgheză pe care a cunoscut-o bine, fiind totodată și un scriitor
vizionar, anticipând situații, tipologii, mentalități care se perpetuează dincolo de ambianța
socio-politică, devenind tot mai actuale cu trecerea timpului și asigurând farmecul și succesul
operelor sale între care comedia O scrisoare pierdută ocupă un loc aparte.