Evoluţia a două personaje implicate în conflict într-o comedie studiată

Text suport : « O scrisoare pierdută » de I. L. Caragiale

ZOE – ŞTEFAN TIPĂTESCU

Introducere: Ion Luca Caragiale, cel mai mare dramaturg român, a creat adevărate capodopere ale
genului, surprinzând aspecte ale realitaţii din societatea noastră la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Caragiale a creat personaje vii, reprezentative pentru societatea timpului său. Reprezentativi pentru satira
socială pe care Caragiale o propune prin „O scrisoare pierdută” sunt protagoniștii comediei publicată în
anul 1884, Zoe Trahanache și Ștefan Tipătescu.

- prezentarea statutului social, psihologic, moral etc. al fiecăruia dintre cele două personaje alese,
prin raportare la conflictul/conflictele din textul dramatic studiat, aparținând lui Ion Luca
Caragiale;
Cele două personaje întră într-un triunghi conjugal, o structură clasică, format din Zaharia și Zoe
Trahanache și Ștefan Tipătescu, prietenul cel mai bun al lui Zaharia Trahanache amantul Zoei.
Relația acestui cuplu are o traiectorie marcată de dorința personajului feminin de a păstra aparența de
onorabilitate; deși toți ceilalți știu, ei păstrează relația în secret. Publicarea scrisorii ar duce la
compromiterea „onoarei”. Relația celor două personaje reflectă viața de familie și moravurile
„aristocrației” provinciale marcate de adulter.
Statutul social al fiecăruia dintre cele două personaje este fixat în didascalii, în lista de personaje:
Ștefan Tipătescu
 este primul în lista de personaje de unde aflăm că este prefectul județului
 este prieten cu Trahanche după cum acesta mărturisește în actul I: „Eu nu am prefect, am pretin de
opt ani și jumătate de când m-am însurat a doua oară”.
 Tipătescu este încadrabil într-o tipologie: este tipul donjuanului sau tipul amorezului prim.
Zoe Trahanache
 Zoe este soția „celui de sus”, ceea ce trimite la funcțiile lui Zaharia Trahanache, adică „prezidentul
Comitetului permanent, Comitetul electoral, comitetul școlar, Comițiului agricol și altor comitete
și comiții”, dar poate sugera și ipostaza de amantă a lui Tipătescu – primul om din județ.
 Așezarea la finalul listei de personaje sugerează contrastul dintre esență și aparență care stă la
baza construirii acestui personaj și a întregii comedii. Prin căsătoria cu președintele consiliului,
Zoe se închipuie respectată și temută de întregul județ; prin urmare, acest personaj nu dorește să-și
schimbe statutul social, ci doar să și-l mențină, fiind pe deplin mulțumită de ceea ce a dobândit
prin căsătorie. Deși e trecută de prima tinerețe, relația extraconjugală cu prefectul Ștefan Tipătescu
îi conferă imaginea de femeie atrăgătoare și dorită, comportându-se în public cu dezinvoltură și
relaxare, acceptând micile defecte ale celor din jur atâta vreme cât nu-i amenință poziția. Nimeni
nu îndrăzneste să-i conteste moralitatea așa încat echilibrul ei psihologic pare asigurat.
 Este un personaj încadrabil într-o tipologie: femeia voluntară, dar și tipul cochetei adulterine.

În ceea ce privește conflictul exterior, acesta se dă între două grupări politice, pe de-o parte Cațavencu și
gruparea constituită în jurul său reprezentând opoziția, pe de altă parte partidul aflat la putere reprezentat
de Trahanache și aliatul său, Tipătescu. Este evident că Zoe este susținătoarea soțului, respectiv a
amantului. Grupările aflate sunt clar delimitate până când scrisoarea pierdută amenință să compromită
statutul Zoei, ea fiind dispusă să susțină opoziția în schimbul obiectului șantajului.

- prezentarea a două elemente ale textului dramatic, semnificative pentru realizarea personajului
ales (de exemplu: acţiune, conflict, relaţii temporale şi spaţiale, construcţia subiectului, indicaţii
scenice, modalităţi de caracterizare, limbaj etc.);
a) mijloace de caracterizare
Cele două personaje sunt caracterizate în mod indirect prin nume. Zoe vine din grecește și
înseamnă ”viață”, ceea ce sugerează natura ei plină de vitalitate. Numele lui Tipătescu, Ștefan, este un
nume cu rezonanță istorică, sugerând poziția sa politică de prefect, iar Tipătescu este un derivat de la
1
cuvântul „tip”(ins) ceea ce duce cu gândul la o persoană importantă din viața politică. Sufixul „-escu” ar
sugera o generație politică tânără față de persoanele politice Trahanche sau Dandanache ale căror nume se
termină cu sufixul „-ache”. Apelativele Joițica și Fănică marchează contrastul dintre esență și aparență.
Aceste diminutive duc cu gândul la persoane lipsite de cultură sau preocupări intelectuale, fiind folosite
pentru a ridiculiza adulterul, falsa prietenie, falsa fidelitate, falsa cinste.
Tipătescu este caracterizat în mod indirect prin comportament și relația cu alte personaje. În
relația cu Zoe, el este cel îndragostit și îi propune amantei mutarea în altă localitate pentru a scăpa de
probleme. Este ușor de manipulat, fiind șantajat emoțional de Zoe „Dacă m-ai iubit vreodată”, „Poți să mă
scapi și nu vrei”-actul II, scena VI, ca sa voteze cu opoziția. Devine impulsiv atunci când lucrurile nu-i
merg bine „o să-i rup oasele mizerabilului”(actul I, scena IV), zice că îl împușcă și îi dă foc dacă nu
recuperează scrisoarea și abuzează de putere pentru a percheziționa casa lui Cațavencu fără niciun drept.*
b) Didascaliile reprezintă adevărate fișe de caracterizare directă. Când Zoe îl întâlnește pe
Trahanache după ce află de pierderea scrisorii, dramaturgul notează „(începând să se jelească și căzându-i
ca leșinată în brațe)”-actul I, scena IX, pentru a sugera șiretenia femeii de a părea sensibilă si distrusă de
supărare. În plus, apare și indicația scenică „( toți o îngrijesc)” –actul I, scena IX, ceea ce duce cu gândul
la faptul că Zoe se bucură de simpatia bărbaților asupra cărora are control, manipulându-i emoțional.
Tipătescu precizează că Zoe este o fire „glumeață”(actul I, scena I), iar când află că a pierdut
scrisoarea o numește ”neglijentă și necugetată” : „nenorocirea pe care ai cauzat-o tu din neglijență”(actul
II, scena VI).
În cazul lui Tipătescu, în cadrul indicaţiilor scenice, se scoate la iveală, de cele mai multe ori,
impulsivitatea personajului, trasatură de caracter dominantă: „impacientat, bătând din călcâie”,
„aproape să izbucnească”, „de-abia mai stăpânindu-se”, „fierbând”.

– evidențierea, prin două episoade/citate/secvențe comentate, a modului în care evoluează relația

dintre cele două personaje;
Prima scenă semnificativă pentru evoluția relației dintre personaje o reprezintă momentul în care
Zoe îi cere prefectului Ștefan Tipătescu compromisul politic. Inițial, acesta o refuză categoric,
reproșându-i neglijența de a fi pierdut scrisoarea. Reacția Zoei este un plâns fals, de fațadă, prin care
dorește să îl manipuleze pe Tipătescu. Dovada acestui lucru sunt imperativele repetate: „Judecă-mă,
Fănică, judecă-mă”, astfel acceptându-și vinovăția; „scapă-mă, scapă-mă de rușine, dacă mă iubești!” -
impunând în acest mod o condiție; „gândește-te… gândește-te”, oferindu-i lui Ștefan Tipătescu momente
de reflexivitate, dar numai după ce i-a pus o condiție care îl constrânge. Zoe se folosește de tot arsenalul
gesturilor feminine pentru a îl convinge pe Tipătescu să îi acorde candidatura lui Cațavencu. Așadar, Zoe
intervine energic, deoarece realizează că poate fi compromisă „onoarea ei”: „dar Zaharia? dar poziția ta?
dar scandalul și mai mare care s-ar aprinde pe urmele noastre?...”. Scandalul o îngrozește și mai tare decât
pierderea bărbatului iubit: „Cum or să-și smulgă toți gazeta, cum or să mă sfâșie, cum or să râză!... O
săptămână, o lună, un an de zile n-o să se mai vorbească decât de aventura asta…”. Replica ei la
întrebarea lui Tipătescu: „mă iubești…” stârnește râsul pentru că, ea invocând iubirea necondiționată, îi
răspunde, de fapt, printr-o condiție. În confruntarea dintre cei doi, Tipătescu este cel care cedează de
dragul Zoei: „În sfârşit, dacă vrei tu... fie!...”. Pe tot parcursul scenei, indicațiile regizorale arată cum ea
mimează disperarea. Repetarea acelorași reacții („zdrobită”, „înecată”, „plângând”) sugerează falsitatea
femeii care de fapt dezvoltă un șantaj emoțional asupra amantului: „(revenindu-i deodată toată energia.)”,
„(cu energie crescândă)”. Aceste notațiile autorului însoțesc o replică repetată „Sunt hotărâtă”. Rezultatul
acestei strategii este că Tipătescu ceda șantajului emoțional și va susține candidatura lui Cațavencu.

O altă scenă semnificativă pentru raportul dintre personaje este cea finală, după ce trimisul de la
centru se impune în alegeri, ilustrând tot ipocrizia Zoei. Ca și când nu ar fi existat șantajul și calomnia,
protagonista își reia cursul normal al vieții odată ce scrisoarea compromițătoare ajunge din nou la ea.
Trimisul de la centru, Agamemnon Dandanache o atribuie pe Zoe ori lui Trahanache, ori lui Tipătescu,
creând un comic de situație.Acesta îl încurca mereu pe prefect cu Trahancahe, spunându-i lui
Tipătescu:„Eu la masă o să stau ori lânga d-ta, ori lângă consoarta d-tale”, ilustrân
d poziția comică în care se aflau cei doi.

2
 Zoe devine din nou manipulatoare, îndemnându-l pe Cațavencu să țină discursuri elogiative pentru
Dandanache: „îndemnat de Zoe trece în mijloc cu paharul în mână”. Zoe și Tipătescu sunt fericiți,
deoarece idila lor rămâne la adăpost și că „onoarea” i-a fost salvată. Scena se încheie cu victoria Zoei,
care nu numai că recuperează scrisoarea, ci și reușește să scape de scandalul care ar fi pornit dacă se afla
de scrisoare. Aceasta își păstrează statutul social mult dorit și își protejează relația cu Tipătescu.
Zoe și Tipătescu par a forma adevăratul cuplu. Nu întâmplător, Dandanache îl confundă pe
Tipătescu cu soţul lui Zoe. Existenţa acestui cuplu e un prilej pentru Caragiale de a satiriza morvurile
societăţii, vidul moral, imoralitatea din planul vieţii conjugale, consonantă cu cea din planul politic.
Trăsătura emblematică a piesei lui I.L.Caragiale e circularitatea, nu numai traseul scrisorii pierdute e unul
circular, ci chiar traiectoria pe care se înscrie evoluţia personajelor e una circulară, ele lasă impresia unor
marionete care se mişcă pe aceeaşi orbită. Ele nu realizează ridicolul, nonsensul existenţei, iar reacţia lor
finală e previzibilă: veselia inconştientă, dizolvarea adversităţilor şi împacarea generală.

Încheiere. Stefan Tipatescu şi Zoe Trahanache sunt personaje memorabile, o reusita artistica de exceptie
a creatiei literare a lui I.L. Caragiale, ceea ce face îndreptăţită afirmaţia criticului literar Garabet
Ibrăileanu : ”I.L.Caragiale este cel mai mare creator de viață din întreaga noastră literatură”.